FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

MASTER Familia și Managementul Resurselor Familiale

An II,

INTRODUCERE ÎN TERAPIA FAMILIALĂ

Terapia focalizată pe soluție VS.

Terapia multiplă de familie

Proiect realizat de:

Diana-Cătălina Pralea

Iași, 2019

1
Introducere

În viața de familie apar anumite transformări, aceasta are parte de bucurie dar și de
suferință, se pot adapta sau nu la cerințele sociale moderne. Individul evoluează pe tot parcursul
vieții în sânul familiei, iar dacă ceva nu funcționează corect apar diverse consecințe asupra
sănătății psihice și somatice a acestuia. Pentru a învăța oamenii să interacționeze responsabil, să
menține solidaritatea familială și pentru a menține armonia și sănătatea este necasar să participle
la terapii de familie. Acestea au rolul de a facilita echilibrul sistemului familial care se află în
impas. Terapetul oferă familiei, cuplului, individului aflat într-o situație problematică o
perspectivă obiectivă și neutră situației lor. Poate dezvălui variante de rezolvarea a problemelor
familiale, cu avantajele și dezavantajele fiecăreia.
Am ales să prezint terapia focalizată pe soluție deoarece este focalizată pe prezent și îi
convinge pe oamenii aflați în impas să se focalizeze pe soluție, îi ajută să devină mai satisfăcuți
de viața lor și să vorbească de viitor. Totodată am ales și terapia multiplă de familie, pentru că
dorește să schimbe comportamentul de sprijin, oferă familiilor modele, sugestii și încearcă să
găsească împreună posibilităţi de schimbare, de cooperare şi de abordare a problemelor într-un
mod diferit, nou.
Criteriile de comparație sunt bazate pe reprezentanții celor două terapii, scopul
terapiilor, sarcinile terapeuților, procesul terapeutic, iar în cele din urmă pe asemănări și
deosebiri specifice celor două terapii.
Cuvinte cheie: terapie, soluție, familie, probleme, obiectivitate, neutralitate, prezent,
comportament, cooperare, clienți, intervenție, viitor, strategii, echipă, terapeut, ședințe,
observatori, scop, sprijin, experienţe, exprimare, descoperire, transformare, observare, progres,
schimbare.

2
Terapia focalizată pe soluție

Figuri representative
Reprezentanții terapiei focalizată pe soluție: sunt Steve de Shazern și Insoo Berg
împreună cu colegi de la Centrul de Terapie de Familie Scurtă Durată din Milwakee, Wisconsin.
Acest institut privat de formare a fost întemeiat în 1979. Terapia focalizată pe soluție poate fi
considerată tratamentul timpurilor noastre. (Michael P. Nichols și Richard C. Schwartz, 2005, p.
355)

Scopurile terapiei focalizată pe soluție

Scopul terapiei este acela de a rezolva plângerile prezentate prin sprijinirea clienților să
facă ceva diferit în așa fel încât să fie mai satisfăcuți de viețile pe care le au.
Un alt scop al terapiei centrate pe soluție este acela de a ajuta clienții să-și schimbe
limbajul de a vorbi despre probleme, la a vorbi despre soluții. Dacă oamenii încep să discute
despre ceea ce ei pot să facă în mod efectiv, ce resurse au, ceea ce au făcut în trecut, ce au lucrat,
terapeuții focalizați pe soluție au realizat primul lor scop. Din acest moment, munca este de a
construi soluțiile care apar din aceste discuții optimiste. Ajutarea clienților să stabilească clar și
să realizeze scopurile este o intervenție majoră, iar procesul gândirii despre viitor este o mare
parte a ceea ce fac terapeuții focalizați pe soluție. (Michael, Nichols & Richard, 2005, p. 358.)

Sarcinile terapeutului în terapia focalizată pe soluție

Sarcina terapiei focalizată pe soluție este să ajute clienții să amplifice excepțiile
problemelor lor – soluțiile eficiente pe care le au deja în posesie.
Sarcina terapeutului este de a se strădui să lucreze la înțelegerea de către client a
problemei și de a cere schimbare comportamentală. Schimbarea modului în care oamenii vorbesc
despre problemele lor este tot ceea trebuie să realizeze un terapeut centrat pe soluție, deoarece
,,cu cât clientul și terapeutul vorbesc din ce în ce mai mult despre soluție, ei doresc să
construiască împreună, ei vor să creadă în adevărul și realitatea despre care ei vorbesc. Acesta
este modul în care în care funcționează limbajul, firește” . (Michael, Nichols &Richard, 2005, p.
359)

3
 O altă sarcină a terapeuților care folosesc modelul focalizat pe soluție este de a evita cu
bună știință orice evaluare a modului de dezvoltare a problemelor. Aceștia nu este curios de
evaluarea paternurilor de comportament care ar putea să perpetueze aceste probleme. În loc să
trăiască cu problemele trecute, terapeuții concentrați pe soluție sunt atenți la evaluarea
scopurilor.
Altă sarcină a terpeutului:
1. De a refomula activ problema într-o lumină funcțională mai pozitivă și de a
complimenta clienții în legătură cu perseverența și resursele pe care le au;
2. De a clarifica legătura logică creată de clienți pentru ei însăși;
3. De a lega o directivă ca hipnotică reprezentând un semn inevitabil.
Tot o sarcină a terapeuților centrați pe soluție este de a se concentra asupra
modalităților de a crește și amplifica capacitatea de rezolvare a problemei din oameni, care este
inhibată de concentrarea asupra problemelor și deficiențelor. Această gândire a condus la
dezvoltarea ,,întrebării de excepție” și a ,,întrebării miracol”, două puncte pe care se sprijină
abordarea centrată pe soluție. (Michael, Nichols &Richard, 2005, p. 361)
Întrebarea de excepție se referă la ignorarea imaginii asupra problemei pe care o au
clienții, dar care le dirijează atenția spre negativul imaginii – spre vremurile când problema nu
exista. Clienții află punctele de reper la care se pot extinde aceste excepții prin explorarea acestor
perioade și ceea ce a fost diferit pentru ei,. În plus, clienții pot afla că, în lumina faptului că ei
sunt capabili să schimbe sau să elimine problema, privirea lor spre aceasta se schimbă, aceasta
părând mai puțin indispensabilă. Exemple de întrebări de excepție: ,,Există perioade când nu ai
avut această problemă?”, ,,Care este diferența acum?”, ,,Ce schimbări mici ați observat?”
(Michael, et.al. , 2005, p. 361)
Întrebările miracol sunt puse pentru a active modul de a gândi în rezolvarea problemei,
oferând oamenilor o viziune clară a scopului pe care îl au. Îi va ajuta pe oameni să vadă dincolo
de problemă. Exemple de astfel de întrebări: ,,Să presupunem că într-o noapte, în timp ce
dormeați, a fost un miracol și această problemă a fost rezolvată. Cum știți? Ce va fi diferit?”
(Michael, Nichols &Richard, 2005, p. 362)

4
 Proces terapeutic
În prima ședință se clarifică scopurile iar acest proces proactiv continuă și în decursul
terapiei. Pentru că nu sunt interesați în evaluarea dinamicii familiei, terapeuții centrați pe soluție
nu simt nevoia să convoace nici un fel de grupare particulară a oamenilor, precum familii întregi,
în schimb ei spun că oricine este interesat de problemă trebuie să participe la ședințe. Ei au
nevoie de informații foarte puține deoarece vor să audă construcțiile clienților despre problemele
lor la prima mână și fără preconcepții. Astfel, procesul schimbării poate fi inițiat fără multe
cunoștințe despre problemă sau persoanele care suferă din cauza acesteia.
Terapia focalizată pe soluție este adesea practicată folosind o abordare de echipă, cu un
terapeut în ședință și unul sau mai mulți colegi observatori în spatele unei oglinzi
unidirecționale.
La sfârșitul ședinței de terapie terapeutul cu echipa sa compune un mesaj-rezumat cu
scopul de a oferi o nouă perspectivă mai plină de speranță expectații pozitive. Acest mesaj-
rezumat începe cu un rezumat a ceea ce terapeutul a auzit că au spus clienții în timpul interviului,
inclusiv problema, trecutul acesteia, scopurile clienților și presiunea, progresul și forțele, fiind
urmat de o frază care să reflecte reacția terapeutului, inclusiv o expresie de empatie, o reflectare
a impactului emoțional asupra clientului, complimentele privind schimbările sau forțele dinainte
de ședință și câteva comentarii privind scopurile împărtășite ale clienților. (Michael, Nichols
&Richard, 2005, p. 365)
Mesajul-rezumat cuprinde patru elemente:
1. Feedback-ul la ceea de a auzit terapeutul în descursul ședinței.
2. Complimentele cu privire la etapele pozitive deja parcurse.
3. Un cadru în care se situează situația dificilă a clientului, accentuând normalitatea
situației.
4. O sarcină evocată pentru a fi realizată între ședinte. (Michael, Nichols &Richard,
2005, p. 366)
Complimentele și sugestiile mesajului rezumat continuă adevărul de bază al abordării
focalizată pe soluție, atrăgând atenția asupra resurselor familiei și încurajându-i să-și valorifice
forțele pentru a se concentra asupra soluțiilor mai degrabă decât asupra problemelor.

5
Terapia multiplă de familie

Figuri reprezentative
Reprezentanții terapiei multiple de familie sunt Carl Wells și Petter Laquer iar
aceasta a fost formulată în anul 1963.

Scopurile terapiei multiple de familie

Scopul terapiei multiple de familie este de a modela comportamentul de sprijin și de a
rezolva probleme în familiile cu dificultăți. Familiile își împărtășesc problemele, își oferă modele
și sugestii și se susțin reciproc într-o ,,manieră co-terapeutică’’. Schimbarea interacțiunilor
familiale este bazată pe modelarea prin analogie, pe comparație, experimentare, corecția și
optimizarea comportamentului propriu în familie. (Mitrofan Iolanda &Vasile Diana, 2001, p. 22)

Sarcinile terapeuților
Terapeuţii au sarcina de a stimula familiile pentru a se descoperi ele înșele, împreună
cu ei, de ale transforma, în acest fel, în coterapeuţi şi de a găsi împreună posibilităţi de
schimbare, de cooperare şi de abordare a problemelor într-un nou mod.
Sarcina de bază a terapeutului este aceea de a evita discuţii sterile care ar avea drept
punct de plecare dispute valorice (gen ce şi cum fac, ce şi cum simt, cum comunică ) care ar
putea degenera în insulte, acuzaţii reciproce, ori atitudini calomnioase care ar putea compromite
demersul terapeutic. Participanţii trebuie ghidaţi în direcţia observării şi înţelegerii
comportamentelor şi sentimentelor.
Terapeutul ajută participanţii în sensul că:
• dezvăluie semnificaţii ascunse ale unor expresii jignitoare, semne de respingere sau
intoleranţă;
• scoate la iveală şi pune în valoare sentimente ale unora din membrii grupului, de care
ceilalţi nu sunt conştienţi;
• provoacă manifestarea unor emoţii şi sentimente ascunse, înăbuşite, reprimate;

6
 • favorizează conştientizarea, prin analogie (în subgrupurile şi raporturile între generaţii -
ex.subgrupul taţilor, mamelor, adolescenţilor, bunicilor, etc.) a unor interese speciale şi a unor
moduri de a experimenta viaţa specifice.
În terapia de grup a familiilor se facilitează:
1) exprimarea în sensul formulării experienţei, frustrării şi deprivării în cadrul oricăruia
dintre subgrupurile în cauză.
2) înţelegerea mai bună şi găsirea unor soluţii alternative optime pentru depăşirea
diferențelor dintre subgrupuri. (Mitrofan, Vasile, 2001, pp.26- 27)
Mai există o sarcină a terapeutului și anume de a:
• susţine direct persoana în cauză, prin încurajare, interes şi înţelegere. Un membru
furios care doreşte să se retragă trebuie lăsat să plece dacă se manifestă agresiv în scop
manipulativ sau trebuie sprijinit, dacă starea lui este aceea a unui disconfort real.
• ignora criza pentru moment, pentru a rezolva problemele mai târziu;
• încuraja grupul să reflecteze, să exprime emoţiile declanşate şi să emită sugestii în
legătură cu ceea ce s-ar putea face. (Mitrofan, Vasile, 2001, pp. 35-36)

Proces terapeutic
Se recomandă crearea unui sentiment de flexibilitate şi de libertate de mişcare, iar în
acest scop se acceptă chiar mici “nereguli” şi chiar disconforturi gen zgomote, sunet de telefon,
fluctuaţii de mişcare, întârzierea participanţilor, plânsetul unui copil, etc. Fiecare este încurajat să
se exprime pe sine însuşi, să nu fie marcat de existenţa unor reguli prea autoritare sau prea rigide.
Grupul terapeutic familial cuprinde 5-6 familii, adică cca 20-25 de persoane: părinţii,
bunicii sau copiii. Acest tip de grup este dirijat de un terapeut, asistat de un co-terapeut şi doi sau
mai mulţi observatori cu experienţă, un operator video (pentru a înregistra şedinţele) şi un
supervizor. Şedinţa durează 60-75 de minute, cel puţin o dată pe săptămână şi se desfăşoară
seara, de obicei.
Grupul se constituie pe criteriul neomogenităţii socio-economice, etnice, religioase, ori de
vârstă, inteligenţă, interese speciale sau nivel economic. Aceştia sunt încurajaţi să se integreze în
grup şi li se explică faptul că o dificultate a unui membru al familiei este o dificultate pentru toţi.
De asemenea, experienţa altor familii ajută la o mai bună înţelegere a propriilor comportamente
şi la optimizarea acestora. (Mitrofan, Vasile, 2001, p. 22)

7
 Procesul terapeutic are trei faze:
1. Ușurarea emoțională ci privire la speranțele pentru schimbare;
2. Exitare, cooperare stângace și rezistență la schimbare (teama familiilor de aș pierde
securitatea interioară și echilibrul)
3. Deschidere și autodezvăluire, creșterea autoîncrederii, acceptarea greșelilor precum și
ajutarea altor familii.
În situaţia în care o familie refuză să se mai prezinte, acesta va telefona sau chiar va face
o vizită la domiciliu, pentru a constata ce s-a întâmplat. Dacă motivul refuzului de a mai
participa este cauzat de o eroare terapeutică (neatenţie, lipsă de suport, etc) sau de
comportamentul provocativ al grupului, familia respectivă poate fi invitată cu “scuze” să se
reîntoarcă la grup şi să discute deschis sentimentele negative pe care le resimte (mânie, revoltă,
dezaprobare). (Mitrofan, Vasile 2001, pp. 36-37)
Dacă terapia începe cu o fază dinamică, generată de universalitatea problemelor şi
trăirilor, mai apoi fiecare grup capătă un stil propriu de lucru. În timp ce insight-ul este vital
pentru unele grupuri, altruismul sau feed-back-ul sunt mai importante pentru altele.
Etapa finală este menită să consolideze câştigurile şi să valideze progresele, parafând
schimbarea mult dorită.

Asemănări

1. Terapeutul are rol directiv;

2. Modul în care se prezintă problema serveşte la întelegerea modului de funcţionare a
familiei;
3. În teoriile despre funcţionarea familiei iau în considerare ciclul vieţii în familie şi
conceptul de sisteme generale;
4. Folosesc rezultatele terapeutice în vederea planificării intervenţiilor viitoare;
5. Aplicarea contractelor terapeutice, a sarcinilor comportamentale pentru schimbarea
interacţiunilor familiale și a contextului;
6. Atât terapia focalizată pe soluție, cât și cea multiplă folosesc o abordare de echipă
(terapia focalizată pe soluție -un terapeut în ședință și unul sau mai mulți colegi
observatori în spatele unei oglinzi unidirecționale, iar cea grup- un terapeut, co-terapeut şi

8
 doi sau mai mulţi observatori cu experienţă, un operator video (pentru a înregistra
şedinţele) şi un supervizor);
7. Deși în terapia bazată pe soluție, terapeutul nu simte nevoia de a convoca nici un fel de
grupare particulară a oamenilor, precum familii întregi, spune că oricine este interesat de
problemă trebuie să participe la ședințe (deci pot participa mai multe persoane).

Deosebiri

1. Scopul terapiei focalizată pe soluție este de a sprijini clienții să facă ceva diferit în așa
fel încât să fie mai satisfăcuți de viețile pe care le au și de a ajuta clienții să-și schimbe
limbajul de a vorbi despre probleme, la a vorbi despre soluții, iar scopul terapiei
multiple de familie este de a modela comportamentul de sprijin și de a rezolva
probleme în familiile cu dificultăți.
2. Terapia focalizată pe soluții este scurtă 20-30 minute, iar durata ședințelor la terapia
multiplă de famile este în jur de 60 minute;
3. La terapia focalizată pe soluții în general participă o singură persoană, în schimb un
grup terapeutic familial cuprinde 5-6 familii, adică cca 20-25 de persoane;
4. În terapia focalizată pe soluții membrii familiei nu beneficiază în egală măsură de
terapie, iar în anumite situaţii, terapia de familie poate acţiona în detrimentul unor
membrii ai familiei;
5. Terapeuții concentrați pe soluție sunt atenți la evaluarea scopurilor, iar cei din terapia
multiplă de familie ignora criza pentru moment, pentru a rezolva problemele mai târziu;
6. Sarcina terapeutului în terapia focalizată pe solușie este de a se strădui să lucreze la
înțelegerea de către client a problemei și de a cere schimbare comportamentală, în
schimb în terapia multiplă de familie, terapeuţii au sarcina de a stimula familiile pentru
a se descoperi ele înșele, împreună cu ei, de ale transforma şi de a găsi împreună
posibilităţi de schimbare, de cooperare şi de abordare a problemelor într-un nou mod.
7. În terapia focalizată pe soluție la finalul sedinței se formulează un mesaj-rezumat cu
scopul de a oferi o nouă perspectivă mai plină de speranță expectații pozitive, în schimb
la terapia multiplă de familie neexistând acest proces.

9
Bibliografie

1. Michael P. Nichols și Richard C. Schwartz, Terapia de familie – concepte şi metode,

Bucureşti, Asociaţia de Terapie Familială, 2005

2. Iolanda Mitrofan și Diana Vasile, Terapii de familie, Editura SPER, Bucureşti, 2001.

10