Sistemul resurselor financiare publice

Într-o economie modernă, de regulă, necesarul de resurse depăşeşte posibilităţile de

procurare a acestora. În timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse
înregistrează o tendinţă de creştere continuă. Resursele, ca elemente ale bogăţiei unei
naţiuni, includ în structura lor, alături de resursele materiale, umane, informaţionale,
valutare, şi resursele financiare.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economico-sociale într-o anumitã perioadă de timp.
Resursele financiare publice reprezinta mijloacele bănesti aflate la dispozitia
administratiilor publice.
Resursele bugetare reprezintă acea parte a resurselor financiare publice cuprinsă în
bugetele entităților publice.

La nivel naţional, resursele financiare includ:

 resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;
 resursele financiare ale întreprinderilor publice şi private;
 resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ;
 resursele financiare ale populaţiei.
Între resursele financiare ale societãţii şi resursele financiare publice există un raport ca de
la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o sferă de cuprindere mult
mai largă. Alături de resursele financiare publice, resursele financiare ale societăţii includ
şi resursele financiare private.

Deciziile privind alocarea resurselor între sectorul public şi cel privat influenţează decisiv,
atât producţia de bunuri publice, cât şi raportul dintre acestea şi bunurile private.
Datorită caracterului limitat al resurselor financiare se pune problema alocarii optime a
resurselor. În teorie, se apreciază că alocarea resurselor este optimă atunci când cerinţele
consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat şi a
celui public.

Resursele financiare publice aparţin de drept statului, respectiv autorităţilor publice şi sunt
utilizate pentru satisfacerea nevoilor de consum public. Spre deosebire, mijloacele băneşti
care aparţin diferitelor persoane fizice şi juridice şi se administrează în baza proprietăţii
private formează, în sens larg, resursele financiare private şi satisfac nevoi de consum
privat.

Având în vedere modul diferit în care se implică autorităţile publice în administrarea lor,
resursele financiare publice se structurează pe două subsisteme, şi anume: a) subsistemul
resurselor publice bugetare; b) subsistemul resurselor întreprinderilor cu capital de stat şi
mixte.
Subsistemul resurselor publice bugetare include resursele financiare administrate direct de
către autorităţile publice centrale şi locale, respectiv de către instituţiile publice
specializate, care prin natura activităţii lor, nemateriale, nu pot realiza venituri
satisfăcătoare pentru acoperirea cheltuielilor proprii. Ansamblul acestor resurse numite şi
bugetare se reflectă, în principiu, în bugetul de stat sau bugetele diferitelor structuri
administrativ-teritoriale, ce alcătuiesc sistemul bugetar al unei ţări.
Cel de al doilea subsistem înglobează resursele financiare administrate direct de către
întreprinderile din sectorul economic de stat, în baza autonomiei lor de funcţionare ca
societăţi comerciale, regii autonome etc., inclusiv participaţiile de capital ale statului la

1
întreprinderi mixte. Formarea şi utilizarea acestor resurse prezintă particularităţi
determinate de conţinutul material al activităţilor respective şi domeniul sau ramura
economică în care funcţionează întreprinderile de stat (industrie extractivă, metalurgică,
construcţii de maşini etc., transporturi şi telecomunicaţii, construcţii, agricultură şi
silvicultură etc.). Ele se pot constitui la dispoziţia întreprinderilor prin alocaţii din resursele
administraţiei publice (de regulă, la înfiinţare), prin împrumuturi, pe seama veniturilor
obţinute în propria activitate, având capacitatea de a se reconstitui prin vânzarea şi
încasarea produselor, lucrărilor, serviciilor şi a spori prin repartizarea unor părţi din profitul
realizat, ca şi prin emisiunea de obligaţiuni şi contractarea de noi împrumuturi bancare etc.

Considerate, la rândul lor, ca sistem, resursele financiare publice bugetare se structurează

pe următoarele subsisteme mari:
a) resursele financiare ale administraţiei de stat centrale;
b) resursele financiare ale administraţiilor locale;
c) resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat.

a)Primul subsistem al resurselor financiare publice bugetare, se distinge, în principal, prin

faptul că acestea sunt instituite şi administrate de către autorităţile publice centrale, fiind
destinate realizării de obiective şi acţiuni considerate de interes naţional. Ele se constituie,
de regulă, sub forme ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor denumite generic centrale sau
generale, împrumuturilor contractate de guvernul central etc. şi sunt prevăzute prin bugetul
de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor publice înscrise în acest buget.

b)A doua componentă, resursele financiare ale administraţiilor locale se concentrează la

dispoziţia autorităţilor publice ale unităţilor administrativ-teritoriale (de ex., judeţe,
municipii, oraşe, comune) pentru satisfacerea unor nevoi asumate la nivelul fiecărei
localităţi, servind finanţării de acţiuni considerate, în principiu, de interes local. Formele de
constituire a acestor resurse sunt impozitele şi taxele locale, pe lângă care se pot folosi şi
împrumuturile contractate de autorităţile locale etc. Dar, în bună măsură, pentru
acoperirea nevoilor la acest nivel, se folosesc şi subvenţiile sau transferurile din bugetul de
stat (al administraţiei centrale). Resursele financiare de care dispun autorităţile de stat
locale se reflectă, ca şi cheltuielile corespunzătoare, în bugetul local al fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale.

c)Cea de a treia componentă, resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat se

constituie şi administrează separat de către instituţii sau organe de stat specializate în
domeniu. Ele sunt menite să asigure mijloacele necesare unui trai decent pentru
persoanele care nu pot dobândi venituri satisfăcătoare prin prestarea curentă a unei
munci. Constituirea acestor resurse îmbracă, de regulă, forma contribuţiilor pentru
asigurări sociale, suportate de patroni şi salariaţi sau a alocaţiei (subvenţiei) din bugetul
(administraţiei centrale) de stat. În corelaţie cu cheltuielile specifice ce concretizează
destinaţiile lor, resursele financiare care compun acest subsistem sunt prevăzute separat
în bugetul asigurărilor sociale.

Administrarea separată a resurselor financiare publice aferente subsistemelor menţionate

nu contravine abordării ansamblului acestora ca sistem. Mai mult, există posibilitatea unor
redistribuiri de resurse de la un subsistem la altul. Sub acest din urmă aspect, sunt tipice
transferurile de resurse financiare (subvenţiile) din bugetul (administraţiei centrale) de stat
către bugetele locale sau chiar împrumuturile practicate între diferitele subsisteme
financiare publice.
Prin prisma raportării la volumul cheltuielilor publice (bugetare) de efectuat, ansamblul
resurselor financiare utilizabile prezintă structuri diferite, după cum, în anul bugetar
respectiv, veniturile ce se formează în mod obişnuit la dispoziţia autorităţilor publice
acoperă integral sau numai parţial cheltuielile de efectuat.
În situaţia când cheltuielile pot fi acoperite în întregime din resurse obişnuite, structura
resurselor financiare publice (bugetare) cuprinde: prelevările din veniturile persoanelor
fizice şi juridice la dispoziţia autorităţilor publice, sub formele practicate în mod obişnuit
(impozite, taxe, contribuţii); respectiv, venituri din exploatarea întreprinderilor şi
proprietăţilor publice. Spre deosebire, în situaţiile în care resursele obişnuite sunt inferioare
cheltuielilor de efectuat, considerate indispensabile, pentru acoperirea diferenţei (de
cheltuieli), sistemul resurselor financiare publice (bugetare) include şi resurse denumite
generic extraordinare, procurate mai ales sub formele împrumutului public, dar, uneori, şi
prin emisiunea de monedă, vânzări de active publice, etc.

Factorii de influență a resurselor financiare publice

Satisfacerea cererii de noi resurse financiare depinde de următorii factori:

a) economici – cu acţiune direct sesizabilă în evoluţia produsului intern brut, ceea ce, pe
ansamblu, se reflectă în mărirea veniturilor impozabile;
b) monetari – includ evoluţiile unor categorii ca: dobânda, creditul, masa monetară etc., cu
impact asupra preţurilor şi, deci, asupra fenomenului inflaţionist, provocând tot o dilatare a
veniturilor impozabile;
c) sociali-demografici – creşterea populaţiei în general, şi a populaţiei active în special
sporeşte masa de contribuabili, însă efortul financiar al statului se amplifică, în scopul
asigurării unui plus la educaţie, învăţământ, sănătate şi protecţie socială;
d) politici-militari – cu rol tot mai mare în anii din urmă, mai cu seamă după evoluţiile
dramatice din viaţa internaţională, care au determinat noi presiuni asupra volumului
resurselor financiare;
e) financiari – exprimă sintetic aportul tuturor factorilor anteriori, a căror acţiune se exprimă
în dimensiunile concrete ale unui deficit bugetar, obligatoriu şi firesc de acoperit prin
sporirea volumului de resurse financiare publice.

Clasificarea şi caracterizarea generală a resurselor financiare publice

Ansamblul resurselor financiare publice este alcătuit din componente care se

caracterizează prin trăsături comune, dar prezintă şi particularităţi privind formarea şi
utilizarea lor, generând şi efecte economico-sociale ce diferă sensibil de la o componentă
a acestora la alta. Pe această bază, ele se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii,
fiecare categorie distingându-se prin anumite caracteristici.

I.In functie de periodicitatea, ritmicitatea cu care resursele financiare publice se

constituie ca venituri la dispoziţia statului intalnim:
a) resurse financiare ordinare, pentru că se constituie cu o regularitate probabilă şi
înlesneşte astfel venituri prin apelul statului în condiţii normale, obişnuite, constante,
permanente; aici se includ veniturile fiscale, contribuţiile pentru asigurări sociale, cele
pentru fondurile speciale şi veniturile nefiscale; (Din resursele financiare ordinare fac parte
veniturile curente (venituri fiscale, nefiscale, alte venituri) si veniturile din capital)
b) resurse financiare extraordinare sau incidentale, pentru că sunt o soluţie în cazurile în
care resursele curente sunt insuficiente, cum ar fi deficitele sau alte împrejurări
excepţionale; aici se includ împrumuturile interne şi externe de stat, transferurile,
ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate, precum şi emisiunea bănească fără
acoperire.

II.Conţinutul economic grupează următoarele principale categorii de resurse financiare

publice: veniturile fiscale – adică prelevările obligatorii din categoria impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor; veniturile nefiscale, resursele de trezorerie, precum şi resursele atrase prin
credite publice şi prin emisiune monetară fără acoperire.
1. Veniturile cu caracter fiscal constituie în continuare o sursă principală de formare a
resurselor financiare publice, deşi majorarea volumului lor implică acţionarea unui
complicat sistem, bazat pe legislativ şi executiv deopotrivă. Se concretizează ca prelevări
cu caracter obligatoriu sub formele tipice ale impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la
constituirea diferitelor fonduri financiare publice. Insuficienţa acestei categorii de venituri
obligă cel mai adesea recursul la alte resurse, după exigenţele conjuncturale.

2. Veniturile cu caracter nefiscal sunt reprezentate de veniturile obţinute de către

autorităţile publice din exploatarea întreprinderilor şi proprietăţilor lor, în ipostaza de
proprietar, care le dă dreptul să participe la repartiţia primară a produsului creat sau să
valorifice diferite bunuri (active). Prelevarea acestor resurse la bugetul public nu are un
caracter fiscal, semnificând doar mişcarea valorii în limitele aceleiaşi proprietăţi, sub forme
ale veniturilor preluate la bugetul public de la întreprinderi cu capital de stat, dividendelor,
sumelor încasate din vânzări de active (publice), chiriilor (redevenţelor) etc.; Tot in
categoria veniturilor nefiscale intră si taxe administrative, eliberari permise, amenzi,
penalitati, confiscari.

3. Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, dar comportă costul

determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat pe termen scurt, ca şi cheltuielile
ocazionate de lansarea şi /sau retragerea din circulaţie a înscrisurilor. La aceste resurse
se apelează pentru acoperirea golurilor temporare din bugetul public şi din fondurile
speciale.
Trezoreria generală a statului este un organism specializat prin intermediul căruia se
efectuează plăţi şi încasări în contul bugetului, precum şi în contul instituţiilor publice
administrate în regim extrabugetar. Concordanţa între nivelul cheltuielilor şi cel al
veniturilor se realizează prin contractarea de pe piaţa de capital a unor titluri de stat:
certificate de depozit, bonuri de tezaur etc.

4. Resursele din împrumuturi publice se gestionează tot prin sistemul trezoreriei publice şi,
indiferent de provenienţa internă sau externă a acestora, servesc acoperirii deficitelor
curente.

5. Emisiunea bănească fără acoperire este şi ea posibilă, dar şi nocivă, prin activarea
spiralei inflaţioniste, pe plan social şi economic determinând grave şi persistente
inconveniente.

După încasare, aceste venituri îşi pierd individualitatea şi sunt cheltuite pentru îndeplinirea
funcţiilor statului, adică pentru înfăptuirea obiectivelor de politică economică, socială şi
financiară.

III.Forma organizatorică este un criteriu răspândit pentru gruparea resurselor publice,

ordonate în funcţie de structura federală sau structura unitară a statului respectiv.

a ) în cazul statelor unitare:

- resurse ale administraţiei centrale, care se reflectă în bugetul central sau general (de stat);
- resurse ale administraţiilor locale, care se reflectă în bugetele locale ale unităţilor
administrative din teritoriu;
- resurse ale asigurărilor sociale, care, de regulă, se reflectă într-un buget separat şi se
administrează de organisme specializate, regăsindu-se, în final împreună cu celelalte
resurse bugetare, în bugetul public consolidat.
b) în cazul statelor federale:
- resurse ale statului federal, cuprinse în bugetul federal;
- resurse ale statelor membre (federate), reflectate în bugetul fiecărui stat membru al
federaţiei;
- resurse ale entităţilor administrative locale, din cadrul fiecărui stat federat, ce se înscriu
în bugetele locale.

În statele de tip unitar, similare cu ţara noastră ca organizare, se deosebesc resurse

publice ale bugetului central şi cele ale bugetelor locale. Sistemul veniturilor bugetare este
un sistem unitar de expresie a unui anumit tip de relaţii social-conomice şi este compus
din suma veniturilor care completează bugetul statului, bugetele locale şi bugetul
asigurărilor sociale. Resursele mobilizate ca asigurări sociale se adaugă celorlalte
categorii şi compun bugetul general (central), întocmit ca un buget consolidat, prin
cumularea tuturor categoriilor de resurse pe structura sistemului bugetar, eliminându-se
transferurile dintre diferitele verigi ale bugetului.

Structura bugetului general consolidat cuprinde următoarele resurse financiare publice:

a) resurse financiare ale bugetului de stat, unde intră veniturile fiscale de genul impozitelor
şi taxelor, veniturile nefiscale, precum şi veniturile din capital;
b) resurse financiare ale asigurărilor sociale de stat, cuprinzând contribuţiile şi toate plăţile
care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) resursele financiare cu destinaţie specială, cu care se alimentează fondurile speciale
constituite la nivel central, din venituri fiscale, nefiscale şi diverse contribuţii cu afectaţie
specială; aceste fonduri sunt specifice fiecărui program de guvernare;
d) resursele financiare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, din categoria cărora
fac parte: impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local, cotele şi sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cotele adiţionale la unele venituri ale
bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat; la acestea se
adaugă diferite venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.

IV. Provenienţa este încă un criteriu de ordonare, potrivit căruia resursele financiare
publice pot fi:
• interne – unde sunt grupate majoritatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor pentru
asigurări sociale şi fondurile speciale, ca venituri fiscale, plus veniturile nefiscale;
• externe, care sunt împrumuturile externe de stat, precum şi transferurile cu titlu definitiv,
unilateral şi nerambursabil din străinătate.
Capacitatea surselor de venituri şi sarcinile bugetului de stat reprezintă două entităţi a
căror corelare şi armonizare exprimă felul în care autoritatea publică îşi exercită şi îşi
valorifică rolul alocativ, distributiv şi stabilizator.

Tendinţe în evoluţia resurselor financiare publice

Veniturile fiscale au ponderea cea mai însemnată în resursele financiare publice.

-în ţările dezvoltate, în cadrul veniturilor fiscale, cele mai importante sunt impozitele şi
contribuţiile pentru asigurările sociale
-în ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă cu deficit de resurse financiare, se
apelează deseori la împrumuturi externe sau emisiune de bani de hârtie, ceea ce
generează, în timp, efecte negative în majoritatea cazurilor.