CAPITOLUL 5.

SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR Persoane

fizice ca subiecte ale dreptului afacerilor

§1. Întreprinzătorii ca subiecte ale dreptului afacerilor.

Noţiuni generale. În ştiinţa dreptului se admite principiul conform
căruia numai oamenii fie individual, fie grupaţi în forme organizatorice au
calitate de subiect de drept. După cum menţionează Mircea Djuvara, “...un
individ care ar exista singur pe lume, un Adam sau Robinson izolat într-o
insula, nu ar putea să aibă drepturi şi obligaţii faţă de nimeni. Îndată ce însă
doi oameni, se poate concepe relaţia juridică, în sensul că există un drept şi o
obligaţie a unuia fata de celălalt”1.
Cele mai multe raporturi apar între persoanele fizice: cetăţeni ai statului
dat, cetăţeni ai unui stat străin, persoane fără cetăţenie (apatrizi), ca regulă,
cetăţenii unui stat pot fi subiecte ale diferitor raporturi juridice, acceptate de
către stat cu participarea persoanelor fizice, în timp ce cetăţenii străini sau
apatrizi nu întotdeauna pot participa în calitate de subiecte ale raporturilor. În
baza recunoaşterii calităţii de subiect de drept, omul participă la raporturi
juridice ca titular de drepturi şi obligaţii.
Marea majoritate a subiectelor colective de drept o constituie persoanele
juridice. Noţiunea de persoana juridica este creaţia dreptului civil.
Subiectele raportului juridic, respectiv si ale activităţii de întreprinzător
nu pot fi decît oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate.
Într-o formulare generală, subiectele dreptului afacerilor sunt
participanţii la raporturile comerciale, în principal întreprinzătorii, fie ca sunt
persoane fizice, fie ca sunt persoane juridice, respectiv societăţile comerciale,

1 Boris Negru, Alina Negru, “Teoria generala a dreptului si statului”,2006, pag.449.

care desfăşoară activitatea de întreprinzător, adică au dobîndit prin înregistrare
sau prin alt mod stabilit de lege, calitatea de întreprinzători.
Făcînd o paralelă cu legislaţia română, subiecţi ai dreptului comercial
român sunt comercianţii, care conform art. 7 Cod comercial român, “Sunt
comercianţi acei care fac fapte de comerţ, avînd comerţul ca o profesiune
obişnuită, şi societăţile comerciale”2.

Deoarece dreptul afacerilor încorporează şi normele de drept public, au

calitatea de subiecte şi persoanele juridice de drept public care înregistrează,
autorizează, supraveghează, controlează, licenţiază persoanele care desfăşoară
activitate de întreprinzător, deţinînd în aceste raporturi o poziţie dominanta.
Atît statul cît şi autorităţile publice intervin în relaţiile economice, prin diferite
mecanisme, realizînd anumite scopuri, cum ar fi: asigurarea populaţiei cu
mărfuri, produse, şi servicii de o calitate bună, inofensive pentru viaţa şi
sănătatea ei; protecţia şi dezvoltarea concurenţei; protecţia mediului
înconjurător ţi multe altele.
Legislaţia naţională nu defineşte noţiunea de întreprinzător ca subiect de
drept, dar este des folosita, în special în Codul civil al R.M. Conform DEX-
ului, întreprinzător este acea persoană care are spirit de a acţiona, de a
întreprinde ceva, persoana care iniţiază şi se ocupă de o întreprindere, de o
afacere etc.90 În legislaţia naţională, termenul de întreprinzător se referă la
acele persoane care desfăşoară activitatea de întreprinzător, şi se mai folosesc
termenii ca : antreprenor, întreprindere, agent economic, comerciant.
Noţiunea de întreprinzător şi antreprenor. Conform art.2 al Legii
nr.845-XII din 03.01.1992 “ cu privire la antreprenoriat si întreprinderi”,

2Codul comercial român, ed.Tribuna, Craiova, 1994.90

Dicţionar Enciclopedic, Ed.Cartier, 2003, pag. 469.
antreprenor poate fi :orice cetăţean al Republicii Moldova care nu este îngrădit
în drepturi, în modul stabilit de prezenta lege si de alte acte legislative; orice
cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de
cetăţeni sau apatrizi din care se constituie antreprenorul colectiv. Conform
DEX-ului, expresia “antreprenor”, este de provenienţă franceză şi pune accent
pe funcţia primară a antreprenorului, adică acea persoană care conduce o
antrepriză. În sensul modern al economiei de piaţă, un antreprenor este un
agent economic care adoptă un comportament activ şi novator, care acceptă
deliberat riscuri financiare pentru a dezvolta proiecte noi. Cuvîntul
“antreprenor” ar fi şi sinonimul cuvîntului “întreprinzător”, doar că termenul
antreprenor însă mai are un sens juridic consacrat, prin care se desemnează
partea contractului de antrepriza prin care persoana se angajează să
îndeplinească o lucrare pentru clientul său, găsim în art. 931 si 946 al Codului
civil din 2002, deci rezultă, că antreprenorul este un întreprinzător, dar nu toţi
întreprinzătorii sunt antreprenori.3

Noţiunea de întreprinzător şi noţiunea de agent economic. Noţiunea de

agent economic este mult mai largă decît noţiunea de întreprinzător, ea include
în sine atît întreprinzătorii, cît şi alte subiecte, deoarece conform Codului
Fiscal al R.M: “agentul economic este acea persoană care desfăşoară
activitate de întreprinzător sau care ţine evidenţa contabilă, sau care, în
genere, desfăşoară o activitate economică”, de aici şi rezultă că evidenţa
contabilă este ţinută de mai multe persoane, chiar şi acelea care nu desfăşoară
activitate de

3 Nicolae Roşca, Sergiu Baieş, Dreptul Afacerilor, vol.1, Chişinău 2004, pag. 103.
întreprinzător, cum ar fi: notarii, avocaţii, asociaţiile obşteşti, autorităţile
publice etc., şi că activitatea economică este desfăşurată de un cerc mai larg de
persoane.
Noţiunea de întreprinzător şi comerciant. În legislaţia altor state cum ar
fi: România, Franţa se foloseşte termenul de comerciant, fiind acea persoană
fizică sau juridică ce desfăşoară activitate comercială, săvîrşind fapte de comerţ
cu caracter profesional.4 Comerciantul este acea persoană care face comerţ,
săvîrşeşte operaţiuni de vînzare-cumpărare, cu scopul de a obţine profit, adică
acel întreprinzător care desfăşoară afaceri în domeniul comerţului.
În final, putem defini noţiunea de întreprinzător, ca fiind acea persoană
fizică sau juridică ce desfăşoară legal activitate economică producătoare de
venit ca un profesionist, în permanenţă, în nume propriu, cu riscul şi sub
răspunderea patrimonială proprie cu scopul de a obţine profit.
Odată cu înregistrarea persoanei fizice în calitate de întreprinzător
individual, gospodărie ţărănească , ea dobîndeşte calitatea de întreprinzător (art.
26 Codul Civil din 2002).
O persoană fizică dobîndeşte capacitatea de a fi subiect al dreptului
afacerilor de la împlinirea vîrstei de 18 ani (art.18 al Codului civil al R.M.),
deci un minor nu poate desfăşura în nume propriu o activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să dispună de capacitate juridica care, la rîndul său se
împarte în: capacitate de folosinţă (aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi
obligaţii civile, care apare la momentul naşterii şi încetează odată cu moartea,
art.18 al Codului civil din 2002) şi capacitate de exerciţiu (aptitudinea
persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi

4 Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Dreptul comercial, Editia 4, 2009 ,pag.30.
asuma personal obligaţii civile şi de a le exercita, capacitatea de exerciţiu apare
la 18 ani).
Pornind de la dispoziţiile Codului civil al R.M., se permite practicarea
activităţii de întreprinzător, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani, în trei cazuri, şi
anume: conform art.20 al Codului civil, minorul dobîndeşte prin căsătorie
capacitatea deplină de exerciţiu; atunci cînd este recunoscută capacitatea de
exerciţiu deplină minorului care a atins vîrsta de 16 ani, dar care lucrează în
baza unui contract de muncă sau cu acordul părinţilor, tutorilor, curatorilor;
practica activitatea de întreprinzător.

§2. Întreprinzătorul persoană fizică

Titularul patentei de întreprinzător. Cea mai des întîlnită formă de
practicare a activităţii de întreprinzător de către persoanele fizice din
Republica
Moldova este activitatea practicată în baza patentei de întreprinzător.
Conform art. 1, alin.(1), al legii nr.93-XIV din 15.07.1998 cu privire la
patenta de întreprinzător, patenta de întreprinzător este un certificat de stat
nominativ, ce atesta dreptul de a desfăşura genul de activitate de
întreprinzător indicat în ea în decursul a unei anumite perioade de timp.
Titular al patentei poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova cu
capacitate de exerciţiu, orice cetăţean străin sau apatrid, care locuieşte
permanent în Republica Moldova şi are dreptul de a desfăşura activitate de
întreprinzător, care a declarat despre intenţia sa de a procura patenta şi
corespunde cerinţelor de calificare necesară acestui gen de activitate.
Modul de eliberare a patentei si actele necesare pentru eliberarea ei.
 Persoana fizică, adică solicitantul de patentă, depune cerere la inspectoratul
fiscal teritorial pe raza căruia îşi are domiciliul sau la locul de desfăşurare a
activităţii în a cărei rază de administrare solicitantul intenţionează sa-şi
desfăşoare activitatea în baza patentei, în cazul dacă în localitatea respectivă nu
este inspectorat fiscal, atunci patenta poate fi eliberată de primărie, care este
valabilă numai pe teritoriul administrat de aceasta.
Împreună cu cererea de eliberare a patentei pentru unele genuri de activitate,
solicitantul prezintă:
• copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile ce confirmă
nivelul de calificare necesar desfăşurării genului de activitate solicitat;
• autorizarea autorităţii publice locale;
• actele ce confirmă achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat
pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza
patentei de întreprinzător sau actele ce confirmă scutirea de plată a
contribuţiei;
• actele ce confirmă dreptul asupra mijlocului de transport care va fi
utilizat în activitatea de întreprinzător (act de proprietate, contract de
arendă); bonul de plată a taxei pentru patentă.
Patenta se eliberează în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii şi
documentelor enumerate mai sus. Patenta se eliberează pentru un singur gen
de activitate şi este valabilă numai pentru titularul ei şi nu poate fi transmisă
altei persoane. Un moment destul de important este acela că acea persoană care
desfăşoară activitatea de întreprinzător în baza patentei nu impune înregistrarea
de stat a acesteia şi eliberarea licenţei, de asemenea, titularul de patentă nu
prezintă dări de seama financiare şi statistice, nu ţine evidenţa contabilă şi
financiară, nu efectuează operaţii de casă şi decontări5.

Drepturile si obligaţiile titularului de patentă.

Titularul patentei de întreprinzător are dreptul:

• Să desfăşoare activitatea în baza patentei de întreprinzător pe întreg

teritoriul ţării, daca în ea nu este stabilit altfel, în cazul în care este eliberată
de primărie, atunci patenta este valabilă numai pe teritoriul din jurisdicţia
acesteia;
• De a se asocia cu alţi titulari de patente în scopul desfăşurării în
comun a activităţii de întreprinzător, în baza contractului de activitate în
comun.
Titularul patentei de întreprinzător este obligat:

• să respecte ordinea stabilită de desfăşurare a activităţii indicate în

patentă, normele sanitare, normele de protecţie contra incendiilor, să
îndeplinească alte cerinţe ce se referă la genul de activitate respectiv;
• să desfăşoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri
de autoritatea administraţiei publice locale;
• să respecte drepturile şi interesele consumatorilor;
• să afişeze patenta sau copia ei, autentificată notarial, într-un loc
vizibil la locurile unde îşi desfăşoară activitatea de întreprinzător;
• să nu comercializeze produse alcoolice şi articole din tutun.
Titularul patentei nu este în drept:
• să angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător
specificate în patentă;

5 Legea nr.93-XIV din 15.07.1998, cu privire la patenta de întreprinzător, M.O. din 06.08 1998.
 • să încheie tranzacţii cu întreprinderea individuală al cărei fondator
este el sau careva dintre membrii familiei sale.
Valabilitatea patentei. Patenta conform art.7,al legii nr.93 din
15.06.1998, se eliberează pe o durată de o lună sau, la dorinţa solicitantului, pe
o durată mai mare.
Patenta încetează în cazul în care:
• Expiră termenul pentru care a fost eliberată;
• Titularul patentei renunţă la patentă;
• Titularul patentei îşi pierde capacitatea de muncă;
• Titularul patentei a decedat;
• Titularului patentei îi sunt aplicate sancţiuni administrative;
• Transmiterea patentei către o altă persoană.
Impozitarea titularului patentei. Impunerea fiscală a titularului patentei
se efectuează sub formă de taxă de patentă, care include în sine impozitul pe
venit, taxele pentru resursele naturale, taxa pentru unităţile comerciale si/sau
unităţile de deservire socială, taxa pentru amenajarea teritoriului. Taxa
patentei diferă în dependenţă de localitatea unde se va desfăşura activitatea de
întreprinzător, toate taxele sunt prevăzute în Anexa legii nr.93/1998.
Răspunderea. Conform art.3, alin.(5) al legii nr.93/1998, titularul
patentei răspunde pentru obligaţiile aferente desfăşurării activităţii de
întreprinzător pe parcursul duratei de prescripţie stabilita de lege, indiferent de
durata patentei.
Titularul de patentă răspunde pentru obligaţiile asumate în activitatea de
întreprinzător cu tot patrimoniul său, excepţie făcînd bunurile care, potrivit
legii, nu pot fi urmărite (lista bunurilor sunt indicate în art.85 al Codului de
executare al RM). În acel caz în care titularul patentei nu-şi poate onora
obligaţiile ajunse la scadenţă, împotriva lui poate fi intentat un proces de
insolvabilitate.

§3. Întreprinzătorul individual – fondator al întreprinderii individuale

Persoana fizică, în calitate de întreprinzător, poate desfăşura o activitate
economică, fiind titularul unei întreprinderi individuale. Prin întreprinzător, se
înţelege acea persoană fizică care organizează o întreprindere economică.
Întreprinderea economică, este activitatea economică desfăşurată în mod
organizat, permanent şi sistematic, combinînd resurse financiare, forţa de
muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţii, pe riscul
întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Întreprinderea individuală este întreprinderea organizată de un
întreprinzător persoană fizică.6
Potrivit art.13 al legii nr.845/1992, activitatea de muncă individuală are
caracterul muncii de întreprinzător şi se poate desfăşura în forma de organizare
a întreprinderii individuale.
Întreprinderea individuală este numita şi întreprindere-persoană fizică.
Întreprinderea individuală presupune activitatea de sine-stătătoare a
fondatorului şi, în opinia lui Nicolae Roşca şi Sergiu Baieş, nu pot fi implicate
mai multe persoane.
Pentru constituirea întreprinderii individuale, persoana fizică, avînd
capacitate de exerciţiu deplină întocmeşte o decizie de fondare, autentificată
notarial, pentru a oficializa intenţia fondatorului de a efectua afaceri şi de a
asigura eventualii creditori de răspundere nelimitata a fondatorului. După cum

6 Stanciu D.Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Bucureşti 2009, pag.71-72.

am menţionat mai sus, actul de constituire al întreprinderii individuale poartă
denumirea de “decizie de fondare”, care la rîndul său trebuie sa conţină:
• datele de identificare ale fondatorului (numele, prenumele, data şi
locul naşterii, cetăţenia, domiciliul, numărul actului de identitate);
• denumirea de firmă a întreprinderii, conform art.14 alin.(5), al legii
nr.845/1992, în firma întreprinderii individuale trebuie să fie indicată forma
de organizare juridică a întreprinderii, adică: “întreprindere individuală”,
ori abreviat “Î.I” şi numele fondatorului (de ex: Î.I „Ardeleanu Victor”);
• sediul întreprinderii, care poate fi chiar şi domiciliul fondatorului ori
un spaţiu închiriat; nu e obligatoriu ca activitatea să se desfăşoare la sediul
întreprinderii, poate fi desfăşurat şi în alt loc;
• data fondării întreprinderii, care este data înscrierii ei în Registrul de
Stat;
• datele personale ale directorului întreprinderii (numele, prenumele,
data şi locul naşterii, cetăţenia şi domiciliul).
Ceea ce ţine de înregistrarea întreprinderii se face conform legii nr.220-
XVI/2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali. Procedura de înregistrare a întreprinderii
individuale e foarte simplă, doar se depune cererea de înregistrare la Camera
Înregistrării de Stat, conform modelului aprobat de Cameră şi documentul ce
confirmă achitarea taxei de stat de înregistrare. Cererea se analizează în decurs
de 3 zile lucrătoare.
Înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual nu se admite doar în
cazul în care:
• persoana fizică are deja o întreprindere individuală;
 • persoana respectivă este lipsită de dreptul de a practica activitatea de
întreprinzător, prin hotărîrea instanţei de judecată.
În comparaţie cu persoana fizică-titular al patentei, persoana
fizicăîntreprindere individuală poate angaja salariaţi. Aceştia, producînd şi
comercializînd mărfuri, prestînd servicii, devin reprezentanţii fondatorului, îi
creează drepturi şi obligaţii, iar în cazul în care încalcă drepturile
consumatorului, răspunderea în faţa clientului o poartă fondatorul. Activitatea
întreprinzătorului individual încetează:
• la cererea întreprinzătorului individual, în caz dacă nu este dator fata
de bugetul de stat;

• prin hotărîrea instanţei de judecată; în cazul decesului.

Activitatea întreprinzătorului individual încetează din momentul radierii
acestuia din Registrul de Stat, din propria iniţiativă se efectuează în baza cererii
de radiere.

4. Gospodăria ţărănească (de fermier)

Conform prevederilor legale şi anume art.2,alin.(1), al legii
nr.1353/2000 privind gospodăriile ţărăneşti sau de fermier, gospodăria
ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată
asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri, pe munca personală a
membrilor unei familii, avînd ca scop obţinerea de produse agricole,
prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii
agricole.
 Reieşind din noţiune, numai gospodăriile ţărăneşti pot desfăşura
activitate individuală de întreprinzător în agricultură. Ele se pot constitui şi
dintr-o singura persoană fizică.
Constituirea şi înregistrarea gospodăriilor de fermier. Gospodăria
ţărănească se constituie pe principiul liberului consimţămînt. Fondator al
gospodăriei ţărăneşti poate fi persoana fizică care a atins vîrsta de 18 ani, adică
dispune de capacitate de exerciţiu deplină, posedă teren cu drept de proprietate
privată.
Actul de constituire în baza căreia se creează gospodăria , poartă
denumirea de “declaraţie de constituire”, semnată de fondator şi de membrii
acesteia, semnăturile trebuie sa fie autentificate de notar sau secretarul
primăriei la care se înregistrează gospodăria ţărănească, în care trebuie să se
indice :
• denumirea completă şi abreviată a gospodăriei;
• sediul gospodăriei;
• datele personale ale fondatorului şi al potenţialilor membri ai ei
(numele, prenumele, locul şi data naşterii, cetăţenia şi domiciliul,
informaţii privind aflarea acestora în relaţii familiale cu fondatorul;
• numerele de înregistrare, amplasare şi suprafaţa, conform
cadastrului bunurilor imobile, a terenurilor proprietate individuală sau
comună, inclusiv a terenurilor din extravilan considerate grădini, precum
şi a terenurilor arendate;
• componenţa altor bunuri imobiliare care se transmit în proprietate
comuna membrilor gospodăriei.
Gospodăria se înregistrează de către fondator la primăria unităţii
administrativ-teritoriale de nivelul întîi în a cărei hotar el deţine teren, dar în
cazul în care fondatorul deţine terenuri amplasate în hotarele a mai multor
unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întîi, atunci cererea de înregistrare se
prezintă primăriei alese de fondator.
Actele necesare înregistrării gospodăriei ţărăneşti (de fermier):
• declaraţia de constituire;
• copiile de pe documentele ce confirmă dreptul de proprietate privată
al fondatorului şi al potenţialilor membri ai gospodăriei ţărăneşti;
• copiile de pe contractele de arendă a terenurilor, după caz,
autentificate de secretarul primăriei;
• bonul de plată, pe contul primăriei, a taxei de înregistrare a
gospodăriei.
Din ziua înregistrării in Registrul gospodăriilor ţărăneşti, care este ţinut
de primărie, gospodăria ţărănească este în drept să-şi înceapă activitatea.
Conducerea gospodăriei ţărăneşti. Fondatorul gospodăriei ţărăneşti este
conducătorul gospodăriei, iar în cazul eliberării fondatorului din funcţie, unul
dintre membri care a atins vîrsta de 18 ani şi are capacitate de exerciţiu deplină,
ales de ceilalţi membri ai gospodăriei.
Conducătorul gospodăriei ţărăneşti are următoarele atribuţii:
1. reprezintă gospodăria în instanţa de judecată, în relaţiile cu
alte
autorităţi publice, precum şi cu persoane fizice şi juridice;
2. organizează activitatea gospodăriei;
3. angajează şi eliberează lucrători;
4. efectuează, în numele gospodăriei, tranzacţii, eliberează
procuri
pentru efectuarea de tranzacţii;
 5. stabileşte politica de evidenţă în gospodărie, asigură evidenţa
contabilă şi prezintă rapoarte în conformitate cu legislaţia;
6. asigură predarea în arhivă a documentelor de plată a salariilor
şi a
contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
Membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător, pot fi persoanele
apte de muncă: soţia (soţul), părinţii, copiii (inclusiv adoptivi), surori, fraţi,
nepoţii care au atins vîrsta de 16 ani, precum şi alte persoane care sunt membri
ai familiei respective.
Acelea persoane, care lucrează în bază de contract nu sunt considerate
membri ai gospodăriei ţărăneşti.
Membrii gospodăriei ţărăneşti poartă răspundere solidară nelimitată
pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, gospodăria ţărănească nu
poarta răspundere pentru obligaţiile personale ale membrilor ei.
Reorganizarea şi lichidarea. Gospodăriile ţărăneşti în conformitate cu
prevederile legale pot fi reorganizate prin hotărîrea membrilor ei sau a instanţei
judecătoreşti.
Lichidarea de asemenea are loc prin hotărîrea membrilor ei sau a
instanţei judecătoreşti95.

95
Art.26-27 al legii nr .1353/2000, privind gospodăriile ţărăneşti, M.O. al R.Moldova nr.14-15/52 din
08.02.2001