Acest articol se referă la un oraș din Italia.

Pentru alte sensuri, vedeți  Veneția (dezambiguizare).

Veneția

Venezia
Venesia

—  Oraș  —

Veneția

Drapel

Stemă Gonfalon
Wikimedia | © OpenStreetMap

Veneția (Italia)

Poziția geografică în Italia

Coordonate: 45°26′23″N 12°19′55″E

Țară  Italia

Regiune Veneto

Provincie Veneția

Cod
027042
ISTAT[*]

Atestare 25 martie 421 d.Hr. 

Numit după Veneti[*]

Frazioni Chirignago, Favaro

Veneto, Mestre, Marghera, Murano, 
Burano, Giudecca, Lido, Zelarino

Guvernare

 - Primar Luigi Brugnaro[*][2] ( IND, 14 iunie

2015)

Suprafață[3]

 - Total 415,9 km²

Altitudine 2,56 m.d.m.

Populație (2004)

 - Total 264,534 locuitori

 - Densitate 658 loc./km²

Fus orar CET (+1)

 - Ora de
CEST (+2)
vară (DST)

Cod poștal 30100

Prefix
041
telefonic

Localități înfrățite
 - 26 orașe
listă
înfrățite

Patron venețieni

 - Ziua 25 aprilie

Prezență online

www.comune.venezia.it
GeoNames 
OpenStreetMap 
Facebook Places 

Poziția localității Veneția

Modifică date / text 
Piața și Bazilica San Marco

Veneția (în italiană Venezia [veˈnɛʦːi ̯a], în venețiană Venèxia sau Venèzsia [veˈnɛzi ̯a] sau [veˈnɛzja]) este

principalul oraș al regiunii Veneto și al Italiei nord-orientale. Veneția este capitala provinciei cu același
nume și număra 264.534 locuitori (31 decembrie 2013). Întregul oraș (și întreaga lagună) au fost
declarate în 1979 patrimoniu al umanității de către UNESCO.

Cuprins

 1Istoria

 2Orașul

o 2.1Biserici

o 2.2Palate și alte edificii civile

o 2.3Canale și poduri

 3Împrejurimile Veneției

 4Demografie

 5Personalități venețiene

 6Veneția în operele literare

  7Orașe înfrățite

 8Note

 9Bibliografie

 10Vezi și

 11Legături externe

Istoria[modificare | modificare sursă]

Republica Veneția, cea mai mare putere navală a Europei timp de 800 de ani, a fost și este cunoscută și
sub următoarele nume: "Republica Sfântului Marcu" (La Repubblica di San Marco), "Republica Leului"
(La Repubblica del Leone), "Prealuminata" (Serenissima) etc. Așezată la granița culturală cu Imperiul
Bizantin, Veneția și-a dezvoltat un puternic spirit de independență care a dus la formarea unui oraș stat.
Conducătorul politic era dogele (din latinescul dux), teoretic ales pe viață, dar în practică, în special în
primele secole de existență a comunității, adesea constrâns să renunțe la propriul mandat ca urmare a
unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern.

Nu există date verificabile asupra originii orașului, însă legenda acreditează ziua de 25 martie a
anului 421 drept moment al întemeierii sale. Se pare că Veneția s-a născut ca urmare a fluxului de
refugiați care au abandonat câmpia padană sub amenințarea mai multor invazii longobarde și hune din
nordul Italiei în decursul secolului al V-lea și de la începutul secolului al VI-lea. La început, locuitorii și-au
ridicat așezămintele pe mlaștinile instabile ale lagunei și au trăit din comerțul cu sare și din pescuit. O
exploatare agricolă a ținutului nu a fost posibilă, dar acest neajuns era compensat de o poziție care
permitea ușor apărarea localității, deoarece puține corăbii ale acelui timp puteau străbate marea de
mică adâncime din jurul Veneției. Situația geografică i-a predestinat pe venețieni încă de pe atunci de a
fi navigatori. De pe vremea ostrogoților există mărturia istoricului roman Cassiodor despre această
îndeletnicire a lor[4]. Odată cu sosirea patriarhului Paulinus din Aquileia în Grado, în anul 568, se pun
bazele unei organizări locale. În 697 se înființează oficiul de doge, probabil de către reprezentantul curții
imperiale bizantine din Ravenna[5]. Populația de pescari din Torcello, Malamocco și Olivolo va reuși,
printr-o revoltă din 726, să impună alegeri libere ale dogilor[5]. Reședința originară a dogilor se afla în
Malamocco, pe Lido. După cucerirea Ravennei de către longobarzi localitatea devine de fapt
independentă, deși de jure s-a mai aflat timp de secole sub stăpânire bizantină. Cu excepția unei scurte
perioade în care Malamocco a fost ocupat de Pepin cel Cocoșat, în 810, Veneția și-a putut păstra
independența față de Sfântul Imperiu Roman. În anul 811 dogele Angelo Partecipazio își mută reședința
din Malamocco pe Rivus Altus, numit ulterior Rialto. Bazele ascensiunii economice a orașului se pun de
către comerțul naval și chiar și de către pirateria practicate de venețieni în această perioadă. Numele
„Venezia” apare pentru prima oară în secolul al X-lea în documente. Cele mai importante obiecte ale
comerțului erau pe atunci articolele de lux din orient și sclavii aduși din Dalmația[5]. Prestigiul localității a
crescut foarte mult odată cu aducerea moaștelor evanghelistului Marcu din Alexandria, în anul 828.
Evanghelistul, episcop al Aquileei și patriarh al Alexandriei, era venerat de către copți drept fondatorul
bisericii lor. Cucerirea musulmană a Egiptului a servit neguțătorilor Rustico da Torcello și Bon da
Malamocco drept pretext pentru răpirea osemintelor sfântului[6]. Conform legendei, relicvele au fost
înmânate dogelui Giustiniano Partecipazio (827-29), sub al cărui patronat s-a clădit prima biserică, de
lemn, închinată evanghelistului. Acest lăcaș a fost distrus într-un incendiu din 976, odată cu palatul
dogal. În urma acestor distrugeri se pune piatra de temelie a unei biserici de piatră în plan centrat, a
cărei criptă s-a păstrat azi sub bazilica actuală[7]. Prin relicve puterea dogilor a fost consolidată din punct
de vedere teologic; "prezența" primului episcop din Aquileia în oraș a permis emanciparea față de
autoritatea patriarhiei din Grado, subordonată de franci Aquileei, și de episcopul de pe insula Olivolo.
Acest episcop nu și-a părăsit reședința din Olivolo nici în perioada în care a purtat titlul de patriarh al
Veneției, între 1451 și 1807. În secolul al VIII-lea se pun bazele șantierelor navale din lagună. Astfel,
Veneția ajunge treptat o importantă putere maritimă, concurând cu alte orașe-republică
precum Amalfi, Pisa sau Genova pentru a controla comerțul dintre franci, bizantini și orient. Din anul 992
datează prima reprezentanță comercială a Veneției la Constantinopol, din 1082 primele privilegii
comerciale acordate republicii de către împăratul Alexios I Comnen[8]. Prin cucerirea Dalmației (998-
1001) Veneția devine o supraputere a mării Adriatice[7]. Victoria asupra piraților dalmați va fi
comemorată la Veneția începând cu sărbătoarea înălțării din 1177 drept o "nuntă a dogelui cu marea"
(Sposalizio del Mar)[9].

În apogeul puterii sale, orașul controla astfel mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule
din Marea Ionică și Marea Egee, era principala putere militară în Mediterana orientală și se număra
printre principalele forțe comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al stăpânirii venețiene a
fost atins în urma Cruciadei a patra, în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecință a
cuceririi Constantinopolului de către cruciați, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol,
un stat dominat din punct de vedere comercial de Republica Veneția, iar aceasta din urmă a intrat în
posesia mai multor insule din Marea Egee (precum Negroponte - astăzi Eubea, Naxos, Chios etc., ulterior
și Creta, insulele ioniene Corfu, Cefalonia și Zante precum și orașele Modon și Coron din Peloponez. În
Tracia Veneția a stăpânit mai multe orașe, printre care și Adrianopole, și chiar din Constantinopol ea a
deținut trei optimi, inclusiv catedrala Sf. Sofia. Această dominanță a fost posibilă datorită faptului că
venețienii asiguraseră transportul maritim al majorității cruciaților[10].

Odată ajunsă o mare putere maritimă, Veneția a intrat într-un lung conflict cu Genova, între anii 1256 și
1381. Conflictul s-a desfășurat în trei războaie pe Marea Egee (1256-1355) și într-o înfruntare decisivă pe
teritoriul italian și în apele teritoriale ale celor două republici (1378-1381). Învingătoare din această
ultimă confruntare iese Veneția[10].

Începând cu primii ani ai secolului al XV-lea, teritoriul republicii s-a extins și în Italia de nord, prin
supunerea orașelor învecinate (Padova, Vicenza, Verona etc.) și a regiunii friulane. Astfel, în a doua parte
a secolului respectiv, dominația venețiană se întindea până la fluviul Adda, incluzând noi orașe,
precum Bergamo și Brescia.

În secolul al XVIII-lea, Veneția era printre orașele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influență în
domeniul artelor, arhitecturii și al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii Veneto cuprindea
Veneto, Istria, Dalmația, Cattaro (azi, Kotor) și o parte din Lombardia și din Emilia-Romagna. Dar după
1070 de ani de independență, în 12 mai 1797 orașul este cucerit de Napoleon Bonaparte.
Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice și este dizolvat Consiliul Republicii pentru
a proclama "Guvernul Provizoriu al Municipalității Veneția". Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat
orașul.

În 17 octombrie 1797 "Municipalitatea Veneția" încetează să mai existe, fiind cedată Austriei. Veneto,

Istria, Dalmația și Cattaro au format "Provincia veneta a Imperiului Austriac. Austriecii au intrat în oraș
pe 18 ianuarie 1798. Din 1866, Veneția a intrat în componența Regatului Italiei.

Canal Grande

Piața San Marco

Orașul