Tema 2: sistemul bugetar și politica bugetar- fiscală a statului

2.1. Bugetul- verigă de bază a sistemului financiar al țării

Bugetul public constituie veriga centrală a sistemului financiar al oricărei ţări, fiind expresia
unui tip specific de relaţii financiare- relaţiile bugetare.
Relațiile bugetare- se manifestă în procesele formării, repartizării şi utilizării fondurilor
bugetare necesare organelor statale la nivel naţional şi local.
Ca verigă centrală a sistemului financiar, reprezintă expresia relaţiilor economice ce se
manifestă în procesele formării şi utilizării principalului fond centralizat de mijloace băneşti al
statului şi a fondurilor unităţilor administrativ – teritoriale, în vederea finanţării activităţilor
destinate creşterii calităţii vieţii, a unor activităţi privind dezvoltarea economică a ţării,
cercetarea ştiinţifică, amplificarea şi perfecţionarea infrastructurii, ordinea publică şi de drept.
Ca principala balanţă financiară, bugetul public este documentul de bază, cu putere de lege,
care stabileşte, pe de o parte, natura şi mărimea veniturilor deținute de stat, iar pe de altă parte,
felul şi volumul alocaţiilor bugetare ale statului necesare pentru finanţarea diverselor activităţi în
cursul unui an.
Există trei categorii de legi ale finanţelor (ale bugetului):
1. Legea anuală a finanţelor (legea bugetului iniţial), în care se prevede şi se autorizează,
pentru fiecare an financiar, ansamblul veniturilor şi cheltuielilor statului. Ea este votată
de către Parlament într-o sesiune autonomă înainte de inceputul anului, fiind cunoscută ca
legea bugetului de stat;
2. Legile rectificative ale finanţelor (bugetului rectificat) au ca obiect rectificarea, în
cursul anului bugetar, a dispoziţiilor legii bugetului iniţial; numărul lor nu este fix, putând
varia în funcţie de ani;
3. Legea de reglementare (regularizare) a finanţelor, este adoptată de către Parlament
după expirarea anului bugetar, prin care se constată execuţia reală a bugetului şi aprobă
diferenţele dintre rezultatele pe care le-a înregistrat, şi previziunile legii anuale a
finanţelor, completate cu legile rectificative.
Bugetul poate fi abordat sub patru aspecte esenţiale:
1. Din punct de vedere juridic, bugetul este document financiar cu putere de lege care
include anumite norme destinate organizării unei gestiuni financiare clare şi explicite;
2. Din punct de vedere contabil bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin care se
gestionează resursele financiare ale statului.
3. Din punct de vedere economic, fondurile care trec prin contul bugetar reprezintă o
pondere semnificativă din PIB şi că prin impozitele prelevate şi cheltuielile efectuate
statul dispune de instrumente privilegiate de intervenţie în viaţa economică şi socială.
4. Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor Guvernului
în ansamblul domeniilor care relevă competenţele sale.
Bugetul trebuie să îndeplinească trei funcţii:
1. Controlul cheltuielilor, prin care este supravegheată execuţia bugetului de către
autorităţile publice şi într-un mod indirect, de către cetăţeni.
2. Gestiunea eficace a activităţii publice, prin care executanţii se asigură de utilizarea
eficace a resurselor financiare şi a personalului pus la dispoziţie pentru a conduce şi
realiza activităţile prevăzute şi autorizate prin buget.
 3. Proiectarea activităţilor statului, prin care obiectivele urmărite sunt formulate în
diferite programe alternative, fiind evaluate şi însoţite de posibilităţile de finanţare.
2.2. Conceptul de sistem bugetar și componentele sale
Buget – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate pentru realizarea
funcţiilor autorităţilor publice centrale şi locale;
Buget al asigurărilor sociale de stat – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de
finanţare destinate pentru realizarea funcţiilor şi gestionarea sistemului public de asigurări
sociale;
Buget al autorităţii/instituţiei bugetare – totalitate a resurselor şi a cheltuielilor destinate
pentru implementarea activităţilor şi sarcinilor statutare ale autorităţii/instituţiei bugetare;
Buget de stat – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate pentru
realizarea funcţiilor autorităţilor publice centrale, cu excepţia funcţiilor proprii sistemului public
de asigurări sociale şi sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, precum şi pentru
stabilirea relaţiilor cu alte bugete;
Buget public naţional – totalitate a bugetelor constituite în cadrul sistemului bugetar, cu
excluderea transferurilor interbugetare;
Bugete locale – totalitate a veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor de finanţare destinate pentru
realizarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale de toate nivelurile.
Bugetul public naţional cuprinde:
a. bugetul de stat;
b. bugetul asigurărilor sociale de stat;
c. fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
d. bugetele locale.
Primele trei formează bugetul consolidat central. Bugetele locale sunt formate din bugete publice
locale de nivelul întâi și doi.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor
organizatorice prin care se asigură formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetare.
Bugetele se structurează conform clasificaţiei bugetare, care se constituie din:
a. clasificaţia organizaţională;
b. clasificaţia funcţională;
c. clasificaţia programelor;
d. clasificaţia economică;
e. clasificaţia surselor.
2.3. Politica bugetar- fiscală a statului
Politica bugetar-fiscală reprezintă mecanismul de reglementare a economiei ce întruchipează
acţiunile statului privind mobilizarea veniturilor bugetare şi utilizarea lor pe anumite destinaţii,
care să asigure stabilitatea şi dezvoltarea economică a statului.
Obiectivele politicii bugetar-fiscale:
 minimizarea efectelor fluctuaţiilor ciclului economic;
 stabilitatea ritmului creşterii economice;
  asigurarea unui nivel optim de ocupare a forţei de muncă şi a unei inflaţii reduse.
Teoria economică modernă deosebeşte 2 tipuri de politici bugetar-fiscale:
1) Activă- prevede folosirea intensă a instrumentelor (modificarea normativelor bugetare,
modificarea mecanismelor de transfer, modificarea cotelor şi metodelor de impunere
fiscală) în scopul influenţării veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
2) Pasivă- politica în conformitate cu care modificările necesare în nivelul veniturilor şi
cheltuielilor bugetare sunt efectuate automat prin utilizarea unor instrumente, numiţi
stabilizatori automaţi (schimbări în incasări fiscale, ajutor de şomaj şi îndemnizaţii
sociale, subsidiile ).
Probleme generate de aplicarea excesivă a politicii bugetar- fiscale:
 existenţa decalajului de timp între adoptarea hotărârii şi aplicarea ei;
 cheltuielile administrative;
 aplicarea metodelor de impunere cu efect social major (diminuarea cotelor impozitelor –
metodă populistă);
Elementele politicii bugetar-fiscale sunt:
 politica în domeniul veniturilor bugetare- definește sursele de formare a fondurilor
bugetare şi extrabugetare de care statul are nevoie, metodele de prelevare, precum şi
obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe care trebuie să le îndeplinească
instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor financiare.
 politica în domeniul cheltuielilor bugetare- stabilește volumul şi structura cheltuielilor
menite să asigure îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului, să precizeze formele,
metodele şi instrumentele cele mai indicate pentru finanţarea cheltuielilor respective, să
definească obiectivele ce trebuie urmărite în procesul utilizării resurselor financiare ale
statului şi căile de realizare a acestor obiective.
 politica în domeniul gestiunii deficitului bugetar- prevede asigurarea unui echilibru
între veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare pe parcursul anului bugetar, evitându-se
apelul la emisiunea bănească fără acoperire, cât şi creditele de consum, fiind posibilă şi
necesară folosirea unor resurse externe sau interne, sub forma investiţiilor directe de
capital, în ramuri de interes economic pentru stat.
 politica în domeniul deservirii datoriei de stat- prevede determinarea surselor de
rambursare a datoriei de stat, precum şi metodele de diminuare a acesteia prin
restructurarea şi reeşalonarea ei, în scopul asigurării securităţii financiare a statului.
 politica în domeniul relaţiilor interbugetare- prevede aplicarea metodelor şi
instrumentelor necesare asigurării procesului de distribuire şi redistribuire a resurselor pe
nivelurile sistemului bugetar, prin delimitarea competenţelor administraţiilor publice
centrale şi locale.