Sistemul imunitar dobandit, cunoscut si sub termenii de 

imunitate castigata sau

specifica este compus din celule sistemice inalt specializate si procese care elimina
sau previn cresterea patogenilor. Una din cele doua strategii principale regasite la
vertebrate (cealalta fiind imunitatea innascuta), imunitatea dobandita
formeaza memorie imunologica dupa o expunere initiala la un anumit patogen,
conducand la un raspuns mai puternic la urmatoarele intalniri cu acelasi patogen.
Acest proces de imunitate castigata sta la baza vaccinarii. (1)

In imunitatea dobandita, receptorii patogen specifici sunt „castigati” pe durata

vietii organismului (in timp ce receptorii patogen specifici in imunitatea innascuta
sunt deja codati in ADN). Raspunsul dobandit este considerat „adaptativ”
deoarece pregateste imunitatea organismului pentru viitoarele provocari (desi poate
fi si adaptatata gresit determinand autoimunitatea). (3)

Imunitatea dobandita este o parte importanta a sistemului imun. Ea protejeaza

fata de agentii infectiosi prin intermediul limfocitelor T si B dupa expunerea la
un antigen specific si este caracterizata de memorie imunologica. Imunitatea
dobandita poate fi rezultatul unei infectii in antecedente cu un agent, unei vaccinari
(imunizarea activa), transfer de anticorpi sau limfocite de la un donor imun
(imunizarea pasiva). (7)

Imunitatea dobandita depinde de recunoasterea antigenelor de catre corp. Cand

recunoasterea are loc, corpul trece la un raspuns de aparare care poate invinge
capacitatea antigenului de a determina o infectie. Acest raspuns nu este intotdeauna
perfect, iar unii oameni dezvolta imunitate partiala la boli, fara a fi capabili sa
lupte complet impotriva lor. In timp, imunitatea dobandita impotriva anumitor
antigene scade sau unele bacterii si virusuri nu determina adaptare prin expunere.

Persoanele cu boli autoimune pot avea raspuns imunitar adaptativ inadecvat.

Corpul poate considera orice substanta, chiar si proprie, drept straina, mobilizand
limfocitele T si B pentru a se ataca. In timp, apar diferite anomalii, iar aceste
conditii trebuie tratate cu medicamente care afecteaza ambele tipuri de raspuns
imun. (9)
Functiile imunitatii dobandite
Acest tip de imunitata este declansat la vertebrate cand un patogen scapa imunitatii
innascute si genereaza un nivel de antigene detectabil alaturi de semnale „straine”
corpului, activand celulele dendritice.

Functiile majore ale sistemului imun dobandit cuprind:

  recunoasterea antigenelor specifice non-self in prezenta self-ului, in timpul
procesului de prezentare a antigenului
 generarea de raspunsuri pentru a elimina patogenii specifici sau celulele
infectate
 dezvoltarea memoriei imunologice, in care fiecare patogen este recunoscut
printr-un anticorp „semnatura” sau receptor al celulei T (raspunsul
anamnestic). (7)

Celulele imunitatii dobandite

Limfocitele T si B sunt celulele imunitatii dobandite. Limfocitele sunt un subset al
leucocitelor. Celulele B si T sunt principalele tipuri de limfocite. Corpul uman are
aproximativ doua trilioane de limfocite, constituind 20-40% din celulele albe ale
corpului. Masa lor totala este asemanatoare cu cea a ficatului sau creierului.
Sangele periferic contine 2% din limfocitele circulante, restul executandu-si
functiile in tesuturi si sistemul limfatic.

Celulele B si T deriva din aceleasi celule stem multipotente hematopoietice si sunt

nediferentiabile morfologic intre ele pana la activare. Celulele B joaca un rol
important in raspunsul imun umoral, in timp ce celulele T sunt implicate in
raspunsul imun mediat celular. Progenitorii T migreaza din maduva osoasa in
timus unde sunt denumite timocite si se vor dezvolta in celule T. La oameni, 1-2%
din limfocite sunt recirculate in fiecare ora pentru a optimiza oportunitatile de a
gasi antigenul specific in tesuturile limfoide secundare. (8) (1)

In organismul adult, organele limfoide periferice contin un amestec de ceule B si T

in cel putin trei stadii de diferentiere:
 celule naive care s-au maturizat, au parasit maduva sau timusul, au intrat in
sistemul limfatic dar nu au si-au intalnit inca antigenul corespunzator
 celule efector care au fost activate de antigenul corespunzator si sunt
implicate activ in eliminarea patogenului
 celule cu memorie, supravietuitorii de lunga durata a infectiilor trecute. (7)

Prezentarea antigenului
Imunitatea dobandita se bazeaza pe capacitatea celulelor imune de a face diferenta
intre celulele corpului si invadatorii nedoriti. Celulele corpului exprima antigene
self, diferite de cele de pe suprafata bacteriilor sau a celulelor infectate viral.
Raspunsul imunitatii dobandite este declansat de recunoasterea antigenului strain
in contextul celular al celulei dendritice activate.

Cu exceptia celulelor non-nucleate, toate celulele sunt capabile de a prezenta

antigene prin functia moleculelor complexului major de histocompatibilitate
(MHC). Unele celule sunt echipate special pentru a prezenta antigene. Celulele
dendritice si B sunt echipate cu liganzi speciali recunoscuti de receptorii celulelor
T, fiind denumite celule profesionale prezentatoare de antigene.

Cateva subgrupuri de celule T pot fi activate de catre celulele profesionale, iar

fiecare tip de celula T este echipata special pentru a putea face fata fiecarei toxine
unice sau patogen bacterian/viral. (5) (2)
Limfocitele T CD8+, citotoxice
Cunoscute si sub denumirea de limfocite T killer, aceste celule sunt un subgrup de
limfocite T care induc moartea celulelor infectate de virusuri, alti patogeni sau care
sunt distruse sau disfunctionale. Celulele T citotoxice naive sunt activate cand
receptorul lor interactioneaza cu o molecula MHC clasa I legata de o peptida. Dupa
activare, limfocitul sufera expansiune clonala in care castiga functionalitate si se
divide rapid pentru a produce o armata de celule efectoare. Aceste celule vor migra
in tot corpul in cautarea celulelor care poarta acel peptid (antigen) unic plus MHC
clasa I. (4) (1)

Cand sunt expuse la celulele infectate sau disfunctionale, limfocitele citotoxice

elibereaza perforine si granulizina, citotoxine care formeaza pori in membrana
celulei tinta, permitand ionilor si apei sa intre liber si sa determine liza ei. Pentru a
limita distrugerile tisulare extinse in timpul infectiei, activarea limfocitelor
citotoxice este controlata.

Dupa terminarea infectiei, majoritatea celulelor efector mor si sunt curatate de

fagocite, doar cateva dintre acestea vor fi retinute ca celule cu memorie. La
urmatoarea intalnire cu acelasi antigen, aceste celule cu memorie se vor diferentia
rapid in celule efector, scurtand dramatic timpul necesar pentru declansarea unui
raspuns imun. (8) (10)
Limfocitele T helper
Limfocitele CD4+ sau helper sunt mediatori ai raspunsului imun si joaca un rol
important in stabilirea si maximizarea capacitatilor imunitatii dobandite. Acestea
nu au activitate citotoxica sau fagocitara si nu pot distruge celulele infectate sau
curata patogenii. Rolul lor este de a directiona alte celule pentru a efectua aceste
sarcini.
Celulele helper exprima receptori care recunosc antigenele legate de MHCclasa II.
Activarea unei celule helper naive duce la eliberarea de citokine care influenteaza
activitatea multor tipuri celulare, incluzand celulele prezentatoare de antigene. (4)
Limfocitele Thelper 1 si 2
Pot fi induse doua tipuri de raspunsuri celulare CD4+, fiecare eliminand diferite
tipuri de patogeni. Factorii care dicteaza ce tip de raspuns va declansa infectia nu
sunt intelesi pe deplin.
 Raspunsul T helper 1 este caracterizat de producerea de interferon gamma
(INF g), care activeaza functiile bactericide ale macrofagelor, induce
celulelor B opsonizarea si producerea de anticorpi fixatori de complement si
conduce la imunitatea mediata celular.
 Raspunsul T helper 2 este caracterizat de eliberarea de interleukina 4 (IL-
4) si activarea secundara a celulelor B pentru a elibera anticorpi
neutralizanti, conducand la imunitatea umorala.
In general, raspunsul T helper 1 este mai eficient impotriva patogenilor
intracelulari, iar T helper 2 impotriva bacteriilor extracelulare, parazitilor si
toxinelor. Ca si celulele T citotoxice, majoritatea celulelor helper mor dupa
terminarea infectiei, cateva ramanand ca celule CD4+ cu memorie. (5)
Infectia HIV reuseste sa evite sistemul imun prin atacarea celulelor CD4+, celulele
care pot declansa distrugerea virusului, dar si celulele care declanseaza imunitatea
impotriva toturor celorlalti patogeni intalniti in timpul vietii unui organism.

Un al treilea tip de limfocit T, cel reglator, limiteaza si suprima sistemul imun si

poate controla raspunsurile imune aberante la antigene self; un mecanism
important in dezvoltarea bolilor autoimune. (6) (2)
Limfocitele B si producerea anticorpilor
Celulele B sunt celulele majore implicate in formarea anticorpilor care circula in
plasma si limfa, cunoscuti drept imunitatea umorala. Anticorpii (imunoglobulinele,
Ig), sunt proteine mari in forma literei Y folosite de sistemul imun pentru a
identifica si neutraliza obiectele straine. La mamifere exista 5 tipuri de anticorpi;
IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, avand proprietati diferite. Dupa activare celulele B
produc anticorpi, fiecare recunoscand un antigen unic si neutralizand patogeni
specifici.

La fel ca si celulele T, celulele B exprima un receptor unic, care recunoaste si se

leaga de un antigen specific. Dupa ce celula B si-a gasit antigenul specific se
diferentiaza in efector – plasmocitul. Plasmocitele au durata de viata scurta (3 zile)
si secreta anticorpi. Anticorpii se leaga de antigene, transformandu-le in tinte
usoare pentru fagocite si declansand cascada complement. 10% dintre plasmocite
vor supravietui pentru a deveni celule B cu memorie. Deja pregatite pentru a
produce anticorpi, aceste celule sunt chemate pentru a raspunde rapid daca acelasi
patogen reinfecteaza gazda, in timp ce gazda prezinta simptome putine sau deloc.
(4) (5)
Antigenele exogene
Celulele dendritice inglobeaza patogenii, precum bacteriile, parazitii sau toxinele
din tesuturi si apoi migreaza prin semnale chemotactice in ganglionii limfatici
bogati in limfocite T. In timpul migrarii, celulele dendritice sufera un proces de
maturare in care isi pierd capacitatea de a ingloba si alti patogeni si dezvolta
capacitatea de a comunica cu limfocitele T. Celula dendritica foloseste enzime
pentru a fragmenta patogenul in bucatele mci denumite antigene. In ganglion
celula va prezenta aceste antigene pe suprafata ei cuplandu-le cu un receptor
(MHC). MHC este recunoscut de limfocitele T care trec prin ganglionului limfatic.
Antigenele exogene sunt exprimate pe moleculele MHC de clasa II care activeaza
limfocitele T CD4+. (7) (4)
Antigenele endogene
Sunt produse de virusurile care se replica intr-o celula gazda. Celula gazda
foloseste enzimele pentru a digera proteinele virale asociate si le exprima pe
suprafata ei prin cuplarea cu MHC, prezentandu-le limfocitelor T. Aceste antigene
sunt cuplate cu MHC de clasa I si activeaza limfocitele T CD8+ citotoxice. Cu
exceptia celulelor non-nucleate, MHC clasa I este exprimat de toate celulele
gazdei. (10)
Memoria imunologica
Cand celulele B si T sunt activate unele vor deveni celule cu memorie. Pe durata
vietii gazdei aceste celule formeaza o baza de date cu limfocite B si T efectoare. La
interactiunea cu un antigen deja intalnit, celulele cu memorie adecvate sunt
selectate si activate. In acest fel, expunerile urmatoare la antigene produc un
raspuns imun mai puternic si rapid. Acest fenomen este adaptativ, deoarece
sistemul imun al corpului se pregateste pentru viitoarele provocari, dar este
maladaptativ daca receptorii sunt autoimuni. Memoria imunologica poate fi pasiva
de scurta durata sau activa de lunga durata. (8) (4)
Memoria pasiva
Este de scurta durata, intre cateva zile si cateva luni. Nou-nascutii nu au mai avut
expuneri la microbi si sunt in mod particular vulnerabili la infectii. Cateva tipuri de
protectie pasiva sunt transmise de catre mama. In uter, IgG materni trec prin
placenta, iar la nastere copiii au nivele mari de anticorpi, cu aceleasi specificitati
fata de antigene ca si mama. Laptele matern contine anticorpi care sunt transferati
in intestinul copilului, protejand fata de infectiile bacteriene pana cand copilul
poate sintetiza proprii anticorpi. Aceasta este imunitatea pasiva deoarece fetusul nu
produce de fapt celule cu memorie sau anticorpi, doar ii imprumuta. Imunitatea
pasiva de scurta durata poate fi transferata artificial si intre indivizi prin serul bogat
in anticorpi. (9) (3)
Memoria activa
Este in general de lunga durata si poate fi castigata prin infectie urmata de
activarea celulelor B si T sau artificial prin vaccinare (imunizare).
Imunizarea
Imunizarea este inducerea deliberata a unui raspuns imun si reprezinta singura
manipulare eficienta a sistemului imun pe care au dezvoltat-o cercetatorii.
Principiul de la baza imunizarii este introducerea unui antigen derivat dintr-un
patogen, care sa stimuleze sistemul imun pentru a dezvolta imunitate de protectie
impotriva acelui patogen, dar fara a cauza efectele patogene. Un antigen este orice
substanta care se leaga specific de anticorpi si declanseaza un raspuns imun
adaptativ.

Majoritatea vaccinurilor virale se bazeaza pe virusurile atenuate vii, in timp ce

vaccinurile bacteriene se bazeaza pe componentele acelulare ale
microorganismelor. (5) (8)
Imunitatea dobandita in cursul sarcinii
Baza sistemului imun este recunoasterea self-ului fata de non-self. Mecanismele
care protejeaza fetusul uman (considerat non-self) de atacul imun sunt in mod
particular interesante. Desi nu exista o explicatie completa, doua motive clasice pot
explica cum este fetusul tolerat. Primul este faptul ce fetusul ocupa o parte a
corpului protejata de o bariera non-imunologica, uterul care nu este patrulat in mod
regulat de catre sistemul imun. Cel de-al doilea este ca fetusul insusi poate
promova imunosupresia locala in mama, probabil printr-un proces de depletie
activa de nutrienti.

O explicatie mai moderna a acestei inductii a tolerantei este suprimarea raspunsului

imun uterin de catre glicoproteinele specifice exprimate in uter in sarcina. (6) (10)

In sarcina, retrovirusurile endogene sunt activate si produse in cantitati mari in

perioada implantarii embrionului. Acestea au proprietati imunosupresoare,
sugerand un rol in protejarea embrionului de sistemul imun al mamei. Se pare ca
fuziunea virala a proteinelor duce la formarea sincitiului placentar, pentru a limita
schimbul de celule migratorii intre embrion si corpul mamei. Actiunea
imunodeprimanta este un comportament normal al virusului. Fuziunea proteinelor
este un mod de a extinde infectia la alte celule prin alipirea lor la cele infectate. Se
crede ca primele animale din care au evoluat mamiferele vivipare au aparut dupa o
infectie cu un astfel de virus, permitand fetusului sa supravietuiasca sistemului
imun al mamei. (4)

Bibliografie
1. Imunitatea dobandita,link: http://www.sinobiological.com/Adaptive-Immunity-
a-747.html
2. Imunitatea innascuta vs.
dobandta,link: http://www.biology.arizona.edu/immunology/tutorials/immunology/
page3.html
3. Celulele implicate in raspunsul imun si recunoasterea
antigenilor,link: http://pathmicro.med.sc.edu/bowers/immune%20cells.htm
4. Vaccinul HIV: imunitatea adaptativa,
link: http://www.keystonesymposia.org/index.cfm?
e=web.meeting.program&meetingid=1289
5. Imunitatea
dobandita,link: http://www.elsevieradvantage.com/samplechapters/978032307891
7/9780323078917.pdf
6. Sistemul imun adaptativ,link: http://www.immunopaedia.org/index.php?id=378
7. Ce este imunitatea dobandita,link: http://www.wisegeek.com/what-is-adaptive-
immunity.htm
8. Sistemul imun dobandit (celulele B si
T),link: http://www.virtualmedicalcentre.com/anatomy/acquired-immune-
system/21
9. Imunizarea
pasiva,link: http://www.historyofvaccines.org/content/articles/passive-
immunization
10. Conditiile
autoimune,link: http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000816.htm