Seminarul universitar

Obiective de referinţă

La sfârşitul studiului acestui modul studentul va fi capabil:

- să identifice semnificaţia seminarului universitar;

- să determine particularităţile seminarului universitar;
- să proiecteze un seminar universitar.

Pedagogia universitară este unul din domeniile educaţiei care manifestă o oarecare inerţie şi
rezistenţă la schimbare, dar pot fi remarcate şi aici semnele reformei invăţămantului, ale
modernizării strategiilor didactice, ale actualizării conţinuturilor şi adecvării acestora la
particularităţile psihologice ale generaţiei de studenţi ai prezentului.
Şi chiar dacă cursul universitar, este considerat, în mod tradiţional forma de bază de
organizare a activităţilor didactice universitare; alături de el, o activitate didactică deosebit de
importantă în învăţămîntul superior este seminarul.
Dacă în cadrul cursului universitar accentul se pune pe comunicarea/acumularea
cunoştinţelor, atunci în cadrul seminarului, accentul se pune pe aprofundarea, sistematizarea
cunoştinţelor, pe formarea de atitudini integrative, pe formarea de competenţe cognitive şi
aplicative.
Din punct de vedere etimologic, sensul noţiunii vine de la cuvântul latin seminarium, care
înseamnă „pepinieră“, fiind foarte apropiat de educo-educare (creştere, dezvoltare).
Sub aspect istoric, seminarul apare iniţial ca denumire dată şcolilor care pregăteau slujitori ai
bisericii, nume pe care aceste şcoli îl poartă şi astăzi (seminar teologic). In secolul al XVII-lea şi
şcolile care pregăteau cadre didactice au inceput să fie denumite seminarium, iar această
denumire s-a păstrat până nu demult (seminar pedagogic).
Astfel, pentru inţelegerea conţinutului de către studenţi, linia generală de orientare este dată de
prelegere, iar seminarul asigură concretizarea informaţiilor, aprecierea modului de asimilare a
conţinutului ideatic transmis prin prelegere, a modului de asamblare a structurilor cognitive
exersate.
Funcţiile seminarului
Funcţiile seminarului universitar pot fi analizate din diverse perspective, atât din punct de
vedere al celui care invaţă (studentul), cât şi din punct de vedere al profesorului. Din perspectiva
studenţilor, rolul seminarului este de a le forma un stil independent de muncă intelectuală, de a le
clarifica, completa, sistematiza şi concretiza informaţiile primite la curs sau dobândite prin
studiu individual, de a le crea o atitudine pozitivă faţă de materia respectivă, de a stimula
investigaţiile proprii în domeniul abordat. Din punct de vedere al cadrului didactic care
organizează şi conduce seminarul, rolul acestei activităţi este şi de a realiza feedbackul necesar
reglării procesului instructiv-educativ, precum şi coordonarea şi evaluarea acestui proces.

Structura seminarului
Determinarea structurii seminarului se face în raport cu funcţiile şi obiectivele acestuia.
De obicei, un seminar debutează cu
A. elemente de organizare:
- contactul cu grupa,
- anunţarea temei,
- enunţarea obiectivelor,
- organizarea grupei de studenţi (eventual pe subgrupe),
- stabilirea rolurilor pentru participanţi.
B. Partea de bază constă în:
- formularea unor probleme şi rezolvarea problemelor puse în discuţie,

1
 - analiza critică a rezolvărilor posibile.
C. In încheiere, se realizează
- sinteza drumului parcurs în cunoaştere, în vederea fixării unor repere şi pentru a realiza
deschiderea spre utilizarea practică, în situaţii de viaţă a celor invăţate.

Prin urmare, structura logică a unui seminar se construieşte pe baza întrebărilor devenite
clasice în teoria curriculumului universitar, şi anume: Spre ce tind (în acest seminar)?
(obiective); cu ajutorul a ce conţinuturi vrem să realizăm ceea ce ne-am propus? (conţinutul
esenţial); cum să ajung acolo (cum să realizez obiectivele)? (strategia didactică); cum vom şti
că am realizat ceea ce ne-am propus? (modalităţile de evaluare).

GHID DE REALIZARE A CONCORDANŢEI DINTRE COMPONENTELE INSTRUIRII

Întrebări Cum răspundem la întrebări

1. Enunţaţi obiectivele (cognitive,

1. Spre ce tind (în acest seminar)? praxiologice, axiologice) seminarului.

2. Cu ajutorul a ce conţinuturi vrem să 2. Prezentaţi conţinutul esenţial, aspectul

realizăm ceea ce ne-am propus?
3. Cum să ajung acolo (cum să
realizez obiectivele)?
teoretic şi funcţional al acestuia.
3. Prezentaţi tehnologia/strategia didactică
(selectaţi metodele, materialele şi activităţile
practice care vor eficientiza condiţiile
învăţării).

4. Prezentaţi modalităţile de evaluare.

4. Cum voi şti că am realizat ceea ce (Administraţi un test adecvat sau constataţi
ne-am propus? în alt mod performanţele studentului, pentru
a determina momentul în care a fost atins
obiectivul).

Departajarea tipurilor şi a formelor de seminar didactic universitar se poate realiza în funcţie

de diverse criterii:
a) relaţia cu prelegerea,
- obiectivul didactic urmărit,
- metoda didactică utilizată,
- conţinutul fundamental vehiculat,
- modul de rezolvare a sarcinilor de învăţare etc.
Plecînd de la o astfel de pluralitate de criterii, Ioan Neacşu şi Gheorghe Tomşa inventariază
31 de tipuri şi variante de seminar, dintre care precizăm câteva.

a) Din punct de vedere al relaţiei cu prelegerea, se consideră că există trei tipuri de seminar
didactic universitar:
1. seminar dependent de prelegere (anexă a acesteia),
2. seminar complementar prelegerii,
3. seminar independent de prelegere.

1. Seminarele care fac parte din prima categorie, deci sunt dependente de prelegere, se
caracterizează prin faptul că nu aduc informaţie nouă faţă de cea oferită de prelegere, ci

2
 au menirea de a asigura inţelegerea mai profundă a conţinutului, clarificarea, aplicarea
unor cunoştinţe, exersarea capacităţii de utilizare a informaţiei în diverse situaţii.
2. Seminarele complementare prelegerii reiau în dezbatere unele idei de la curs, dar duc mai
departe analizele, ideile, raţionamentele, în sensul descifrării unor noi legături, noi
aplicaţii, noi puncte de vedere. Informaţia oferită de profesor la curs este completată de
studenţi prin studierea unor surse bibliografice recomandate, iar ideile noi descoperite
sunt prezentate şi discutate. Astfel, prin confruntare, se produce o mai mare apropiere de
adevărurile cunoaşterii din acel domeniu, de legătura cu alte adevăruri, şi mai ales cu
activitatea profesională viitoare, pentru care se pregătesc studenţii.
3. Seminarele independente de prelegere sunt cele bazate pe documentarea personală a
studenţilor din surse bibliografice şi prezentarea, valorificarea informaţiei dobândite prin
studii independente sub formă de referate, proiecte, portofolii etc. Aceste seminare sunt
benefice pentru stimularea autonomiei în cunoaştere, căutarea şi valorificarea personală a
informaţiei, utilizarea unor calităţi personale ale studenţilor pentru rezolvarea cu succes a
unor curiozităţi epistemice sau a unor sarcini oferite de profesor, dezvoltarea creativităţii.

O altă clasificare a seminarelor didactice universitare se face după obiectivul didactic

urmărit. Utilizand acest criteriu, putem deosebi următoarele tipuri de seminare:

• seminarul introductiv: de iniţiere în tematica şi problematica cursului. Menirea lui este de a

comunica studenţilor obiectivele, conţinuturile, metodele şi formele de predare şi de evaluare
care vor fi folosite, de a preciza condiţiile organizatorice (frecvenţă, materiale didactice, locuri
de desfăşurare etc.) şi bibliografia de bază care va fi consultată. Tot cu acest prilej se vor
identifica nevoile educaţionale ale studenţilor, aspiraţiile, cerinţele, aşteptările acestora in
legătură cu disciplina respectivă. Un loc deloc neglijabil il ocupă sondarea nivelului de
cunoştinţe, a gradului de interes faţă de disciplina de studiu la care se realizează seminarul
respectiv, iniţierea unor condiţii care să faciliteze o comunicare eficientă in cadrul întalnirilor
ulterioare;
• seminarul de reluare şi aprofundare a anumitelor probleme abordate în cadrul cursului, de
realizare a corelaţiilor intra-inter- şi transdisciplinare;
• seminarul de dezvoltare a tematicii cursului;
• seminarul aplicativ de rezolvare a sarcinilor şi a problemelor;
• seminarul - training de formarea unor competenţe cognitive şi aplicative;
• seminarul integrativ: îmbinarea cercetării cu training, formării competenţelor cognitive cu
practica profesională etc.;
• seminarul de evaluare: probe scrise, probe orale etc.

O clasificare specială a seminarelor didactice universitare se poate face în funcţie de metoda

de lucru folosită. Prin tradiţie, seminarul a fost o formă de dialog, de confruntare a opiniilor.
Descoperirea unor noi adevăruri despre procesul de cunoaştere, despre relaţia dintre domeniul
ştiinţei şi transpunerea didactică a acestei ştiinţe a dus la o explozie a metodelor active. De aceea
nu putem pune semnul egalităţii între un seminar bazat pe metode de comunicare verbală şi un
seminar bazat pe metode de acţiune, pe rezolvarea de probleme. Astfel, există seminare clasice,
de comunicare verbală, de discuţii şi dezbateri, precum şi seminare moderne, bazate pe acţiune,
pe rezolvarea de probleme, pe cercetare şi documentare individuală sau în grup, pe realizarea de
proiecte, studii de caz, jocuri de rol etc.

În conformitate cu ponderea metodelor, se disting:

• seminarul - dezbatere;
• seminarul pe baza referatelor;
• seminarul pe baza exerciţiului: rezolvare de probleme şi exerciţii, analiza textelor etc.
• seminarul pe baza cercetării;

3
 • seminarul pe baza jocului didactic;
• seminarul-brainstorming etc.

Clasificarea seminarelor nu poate face abstracţie de natura obiectului de studiu respectiv,

care poate fi:
- seminar teoretic (matematică, filosofie, pedagogie etc.),
- seminar experimental (anatomie, chimie, fizică, discipline tehnice).
Astfel, putem avea seminare teoretice şi seminare practice, experimentale, care presupun,
în general, desfăşurarea unor lucrări de laborator. Seminarele teoretice nu presupun doar
ascultare şi memorare, ci pot avea şi un caracter practic, prin rezolvarea de probleme în mod
individual sau in grupuri. Dacă înţelegem seminarul ca prilej de discuţii, schimb de idei,
confruntarea unor puncte de vedere diferite, atunci orice seminar este un atelier de lucru în care
se cizelează idei, deprinderi, capacităţi, în jocul confruntării între cunoscut şi necunoscut.

Metodologia desfăşurării activităţilor de seminar este deci diversă, impunandu-se ideea

completării metodelor tradiţionale cu metode moderne, bazate pe acţiune, seminarele devenind
astfel interactive.
Importanţa acordată de cadrele didactice activităţilor de seminar contribuie la desfăşurarea
unui demers didactic interactiv, prin care se solicită participarea studentului în vederea formării
şi dezvoltării propriei personalităţi din punc de vedere cognitiv, acţional şi afectiv.

TA
- Proiectaţi un seminar (în continuarea cursului elaborat) în conformitate cu ponderea
metodei.
- Prezentaţi o secvenţă din acest seminar (5-7 min).

Pentru a fi eficientă, activitatea didactică desfăşurată prin seminar trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:
• formularea taxonomică a obiectivelor de învăţare;
• selectarea subiectelor şi problemelor importante;
• antrenarea studenţilor în învăţare activă;
• schimbul liber de opinii;
• deschiderea spre aplicabilitatea practică a cunoştinţelor teoretice;
• corespunderea obiectivelor, conţinuturilor şi metodelor de învăţare;
• realizarea corelaţiei intra- şi interdisciplinare (transdisciplinare);
• rezolvarea exerciţiilor şi problemelor variate, actuale din perspectiva formării cognitive
şi profesionale;
• evaluarea formativă a activităţii studenţilor.
Seminarul se aplică în organizarea activităţii didactice a unui grup de studenţi cuprinsă,
de obicei, între 20 - 25 (conform normelor stabilite). În cadrul seminarului, studenţii împreună cu
profesorul dezbat temele şi problemele ce ţin de obiectul de studii.
Dezbaterile se consideră esenţiale pentru un studiu eficient. Acestea oferă studentului
posibilitatea de a testa, de a clarifica, de a îmbunătăţi, de a dezvolta propriile competenţe şi
atitudini. Dezbaterile oferă într-adevăr un mijloc de a dobândi o gamă mai largă de cunoştinţe şi
competenţe decât ar putea să ofere orice altă modalitate de predare. Aşadar, seminarul reprezintă
o modalitate eficientă de a stimula o învăţare activă a subiectului educaţional.
Tehnicile predării - învăţării în cadrul seminarului sunt foarte variate. Organizarea
activităţii didactice în grupuri mici poate fi considerată cea mai eficientă din următoarele
considerente:

4
 1.Poate asigura un cadru social sigur în care până şi studenţii mai puţini activi se simt
capabili să aducă o contribuţie proprie în rezolvarea problemelor înaintate.
2.Âi încurajează pe studenţi:
• să contribuie prin ideile, părerile şi relatările lor la evaluarea şi acceptarea acestora;
• să clarifice, să aprofundeze şi să dezvolte afirmaţiile lor pentru a răspunde la întrebări
şi a satisface criteriile colegilor lor;
• să dezvolte capacităţile de exprimare şi de comunicare eficientă;
• să dezvolte abilităţile de a accepta şi a propune soluţii şi de a contribui la un consens de idei;
• să coopereze în cadrul activităţii respective.
3.Âi încurajează pe studenţi să-şi asume responsabilitatea pentru propria învăţare şi să ia
hotărâri în ceea ce priveşte propriul progres.
Minigrupurile (Buzz Groups) sunt grupuri mici (2-6 persoane) de studenţi, cărora li se
propune o temă (un subiect) de discuţie pe o perioadă limitată în cadrul seminarului. Modalităţile
de formare a minigrupurilor sunt foarte variate:
• tragerea la sorţ;
• alegerea proprie;
• conform interesului faţă de problemă;
• conform rolurilor propuse etc.
Metodele de instruire şi sarcinile didactice reprezintă instrumentariul de bază în
organizarea seminarului universitar atât la nivelul activităţii în grupuri mici, cât şi la nivelul
activităţii individuale şi colective. În acest context, remarcăm că (structura seminarului) modelul
de proiectare didactică a seminarului depinde, în primul rînd, de tipul seminarului (introductiv,
de reluare, de aplicare...) şi de metodele aplicate (vezi subcapitolul următor).
Ca şi în cazul proiectului didactic al cursului, modelul de proiectare didactică a
seminarului are un caracter de recomandare. Profesorii pot modifica modelul propus, pot
propune alte variante în dependenţă de teoriile pedagogice şi de viziunea metodologică proprie.

Proiectul didactic al seminarului

I. Tema seminarului (tema se alege în conformitate cu subiectul cursului predat).
II. Tipul seminarului: ex. introductiv.
III. Obiectivele seminarului ( se proiectează conform modelului taxonomic).
IV. Introducere.
• se comunică studenţilor obiectivele seminarului;
• se determină formele principale de învăţare: în grupuri mici, individual, în perechi etc;
• se înaintează sarcinile concrete şi se explică modalităţile de rezolvare a acestora (în plan
general).
V. Desfăşurarea seminarului:
• studenţii notează sarcinile (întrebările) legate de subiectul seminarului;
• studenţii discută şi pregătesc răspunsurile;
• studenţii prezintă răspunsurile cu argumentări şi completări respective;
• profesorul generalizează răspunsurile prezentate şi propune următoarea sarcină;
• studenţii rezolvă sarcina următoare etc.
VI. Concluziile seminarului:
• profesorul evaluează rezultatele seminarului: prin testele, întrebările productive, rezolvarea de
probleme etc.;
• studenţii sunt implicaţi în formularea concluziilor.
Prezentăm în continuare cafrul unui proiect didactic al seminarului care are la bază metoda
piramidei:
 tema seminarului;
 tipul seminarului;
 obiectivele;
 metoda de bază: metoda Piramidei;

5
 materialele didactice.
Desfăşurarea seminarului
Faza 1. Introducere.
Faza 2. Studenţii notează întrebările referitor la subiectul seminarului
(Activitate individuală).
Faza 3. Studenţii lucrează în perechi. Unul răspunde la întrebările celuilalt.
(Activitate în perechi).
Faza 4. Perechile se reunesc pentru a forma grupuri de câte patru, pentru a identifica
problemele de ordin general şi zonele de controversă în contextul discuţiilor avute în perechi
(activitatea în grupuri mici).
Faza 5. Plenară. Un reprezentant al fiecărui grup de patru studenţi raportează
concluziile echipei sale. Acestea se notează pe tablă drept concluzii finale (activitatea colectivă).
Faza 6. Generalizări. Profesorul comentează modul de realizare a seminarului,
finalităţile etc.