Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă

Prelegerea universitară. Tipologia

prelegerii universitare

Visternicean Cristina, grupa MRo1

 CUPRINS:

1) Definiri conceptuale
2) Tipologia prelegerilor universitare
3) Structura prelegerilor universitare
4) Prioritățile prelegerilor universitare
5) Funcțiile prelegerilor
6) Avantajele, dezavantajele metodei
7) Concluzii
8) Bibliografie
 Prelegerea (sensul cuvântului "citit" în
latină), ca metodă de transmitere a
informațiilor de la mentor către ucenici, a
apărut în acele vremuri timpurii când
filozofia tocmai a început să apară. La
mijlocul primului mileniu, într-o serie de țări
dezvoltate pentru formarea simultană a

unui număr mare de persoane de către un

profesor.
Prin evoluţia pe care a înregistrat-o de-a
lungul timpului, prin contribuţiile
teoreticienilor şi ale practicienilor instruirii,
cursul /prelegerea universitară este
considerată forma de bază (principală) a
activităţii instructiv-educative în
învăţământul superior, având la bază criteriul
activităţii frontale de
predare-învăţare şi realizat la orele
academice
 În contextul actual, prelegerile pot
fi livrate în mai multe moduri,
inclusiv online, în conformitate cu
tehnologiile moderne. Aceste
prelegeri pot acoperi o gamă
variată de subiecte, de la aspecte
academice și cercetare până la
probleme sociale și tehnologice
actuale. Ele pot servi ca mijloc de a
împărtăși informații, de a stimula
discuții și de a promova învățarea
continuă. De asemenea, prelegerile
online pot oferi acces la educație și
expertiză într-un mod flexibil,
adaptat la nevoile și programul
participanților.
 Scopul Cursului
constă în
formarea bazei
de orientare pentru ca
studenţii / audienţii să
însuşească materia de studiu ulterioară.
În mediul universitar cursul / prelegerea
se consideră a fi
un "punct fierbinte" (temperatură înaltă a
tensiunii pedagogice), care există între
proiect şi
realizare.
 Priorităţile cursului / prelegerii:
 comunicarea activă a profesorului cu auditoriu, creaţie
colectivă, interacţiune emoţională;
 prelegerea este o modalitate economă de obţinere a
cunoştinţelor, datorită faptului că un profesor instruieşte
concomitent un grup numeros de studenţi / audienţi;
 prelegerea dezvoltă activitatea de gândire, dacă ea este pe
înţeles şi este ascultată cu atenţie, de aceea sarcina
profesorului constă în dezvoltarea atenţiei studenţilor, să
pună în mişcare gândirea studenţilor concomitent cu gândirea
sa;
 creează premise favorabile pentru instruirea reciprocă /
mutuală, activitate colectivă, competitivitate, educaţie şi
dezvoltare a studenţilor / audienţilor
 Funcțiile prelegerilor

informativă: explică faptele necesare;

educativă şi formativă: apreciază fenomenele,
dezvoltă gândirea;
Cursul /
de orientare: în problemă, literatură;
prelegerea
îndepli dezvoltativă: orientează spre formarea
noţiunilor de bază ale ştiinţei;
neşte
următoa de convingere: pune accentul (se bazează) pe
rele funcţii demonstrări;

de sistematizare şi de structurare a tuturor

cunoştinţelor la disciplina de studiu.

de stimulare: trezeşte interesul faţă de temă

TIPOLOGIA PRELEGERILOR
 După După
scopurile nivelul
generale ştiinţific

După TIPOLOGIA
PRELEGERIL În
ponderea
OR conformitate
metodelor
cu scopul
didactice
urmărit

În
conformitate
cu raportul
teorie
/practică

După scopurile generale se
disting cursuri:
În conformitate cu scopul urmărit,
se disting :
: • - cursul de sinteză: sistematizarea şi generalizarea
După nivelul ştiinţific se disting
cursuri:
• - instructive,
• - de agitare,
• - educative,
• - de iluminare,
• - dezvoltative.
• cursul introductiv: orientarea generală în
-
problematica cursului;
• - cursul tematic curent: prezentarea selectivă şi
structurală a temelor planificate;
problemelor esenţiale ale disciplinei;
• cursul de iniţiere, cursul recapitulativ, prelegere-
consultaţie.
 În conformitate cu
raportul teorie
/practică se disting:

După ponderea
metodelor didactice,
se disting:
 STRUCTURA PRELEGERILOR
STRUCTURA PRELEGERILOR poate devia în dependenţă de
conţinutul şi caracterul materiei de studiu. Însă există o
structură tip. Necesitatea de a ordona conţinuturile în
perspectiva stimulării învăţării eficiente la adus pe J. Fr.
Herbart la ideea instituirii treptelor psihologice care
organizează desfăşurarea oricărei lecţii în baza a PATRU
ACŢIUNI sau operaţii denumite în funcţie de scopul lor
pedagogic:
Claritate – are drept ca scop înţelegerea într-o
manieră cât mai limpede a noţiunilor predate;
Asocierea – are drept scop stabilirea unor legături
între noţiunile dobândite şi experienţa studentului;
 Sistemul sau sistema – urmăreşte evidenţierea
ideilor principale ale prelegerii care asigură
ordonarea şi completarea cunoştinţelor, în vederea
extinderii şi aprofundării acestora.
Metoda – asigură exercitarea gândirii sistemice
care depinde de modul cum profesorul asigură
corectarea, interpretarea temelor şi sarcinilor
îndeplinite
Adaptarea modelului herbartian la cerinţele didacticii
moderne ne conduce la următoarea structură a lecţiei:
1) Pregătirea lecţiei, pe baza metodei conversaţiei cu
ajutorul căreia se verifică gradul de însuşire a materialului
predat anterior.
2) Predarea noului material, pe baza metodelor considerate
de profesor cele mai potrivite, în funcţie de mai mulţi factori.
3) Asocierea, pe baza sublinierii şi a accentuării elementelor
esenţiale ale noului material care asigură legătura cu vechile
cunoştinţe dobândite anterior de studenţi.
4) Generalizarea, care asigură formularea unor noi noţiuni,
definiţii, reguli, legi, pe baza cunoştinţelor predate şi
asimilate anterior.
5) Aplicarea, care cere elevului să rezolve exerciţii,
probleme, situaţii-problemă, pe baza cunoştinţelor predate-
asociate-generalizate în fazele anterioare, realizate la lecţie.
Structura prelegerii centrate
pe lector:
1) Pregătirea (lectorul şi
audienţii reamintesc idei, fapte,
experienţe trecute).
2) Prezentarea (lectorul şi
audienţii prezintă fapte,
experienţe, idei noi).
3) Compararea (lectorul şi
cursanţii compară faptele,
experienţele, ideile anterioare
cu cele noi).
4) Generalizarea (lectorul şi
cursanţii extind ideile asupra
unui domeniu întreg, sau
asupra unei arii de fapte,
fenomene, experienţe).
5) Aplicaţia (lectorul şi cursanţii
prezintă zona de aplicaţie a
ideilor în diferite domenii).
Structura prelegerii centrate pe audient:
1) Pregătire (audienţii prezintă o gamă de fapte,
experienţe, idei).
2) Problematizare I (cursanţii cu ajutorul lectorului
conturează noile probleme ce se nasc din faptele,
experienţele, ideile enumerate).
3) Rezolvare (audienţii cu ajutorul lectorului rezolvă
problemele puse)
4) Comparare (audienţii compară diferite cazuri în
rezolvarea problemelor).
5) Generalizare (audienţii şi lectorul extind sfera
problemelor şi soluţiilor).
6) Aplicaţie (audienţii aplică ideile şi schemele de
rezolvare la noile probleme pentru a
determina sfera de aplicaţie).
7) Problematizarea II (lectorul relevă contradicţiile,
elementele rămase neclarificate şi care urmează a
fi clarificate în prelegerile următoare).
 Așadar, cursul universitar este forma de
bază a activităţii didactice universitare,
unitatea
didactică de desfăşurare a activităţii frontale
de predare-învăţare universitară. După
scopul
urmărit distingem: cursul introductiv, cursul
sinteză, cursul tematic curent. După raportul
teorie
practică: cursul teoretic, cursul practic-
aplicativ, cursul modular integrative. După
ponderea
metodelor didactice distingem cursul-
prelegere (cursul magistral), cursul-
dezbatere, cursul mixt,
prelegere-dezbatere
 1) Note 2) 5)
Există 4)
Exerciţii
schemati Suporturi 3) Suportu
cel ce: interactiv Informaţi şi
puţin rezumat e: note şi ri
i problem
cinci de o diagrame esenţiale complet
e : se
tipuri pagină a - cadru : e
scriu pe
cursului pe care diagrame (conspe
de şi din studenţii , c
hârtie ;
suport câteva le referinţe, pot fi
te):
u referinţe complete citate, aplicate
transcri
ri de cheie ază în statistici, pe
adnotate timpul erile
etc. durata
curs: . cursului. cursului.
cursului
 Avantajele Prelegerilor
Fără un studiu complex și obiectiv, este imposibil să se
compună o idee fiabilă despre ceea ce este o prelegere. Ca
orice alt dispozitiv de predare, are argumente pro și contra:
•Este responsabilitatea lectorului de a planifica și
monitoriza progresul lecției. Aceasta înseamnă că
procesul de învățare are un sistem clar, iar cele mai
mici deviații de la planul planificat pot fi eliminate
rapid.
•Prelegerea este o modalitate excelentă de a transmite
informații unui număr mare de persoane la un
moment dat. Astfel, se ajunge la o audiență destul de
mare.
•Utilizarea unui astfel de sistem permite reducerea
semnificativă a costurilor unei instituții de învățământ
per student. Acest lucru se datorează accelerației și
simplificării procesului de predare
 Dezavantajele Prelegerilor
Ca procesul de învățare să fie într-adevăr de
înaltă calitate, un lector trebuie să posede nu
numai informațiile necesare și experiența, dar,
de asemenea, capacitatea de a preda. Mulți
oameni pot aminti anecdote populare în
mediul studențesc despre prelegeri
plictisitoare și lungi. Trebuie să spun că datele
dictate de o voce monotonă fără intonații,
practic nu sunt digerate. Această problemă
este rezolvată în mod eficient prin pregătirea
abilităților oratorice ale profesorului:

 oferă cunoştinţe, pe care studentul nu trebuie decât să le memoreze

şi să le repete;

 lipsă de activism, imobilitatea studenților.

 Concluzii:
Prelegerile universitare variază în funcție
de stilul și preferințele profesorilor, dar
pot fi împărțite în câteva tipologii
generale. Prelegerile tradiționale se
concentrează pe transmiterea de
informații, în timp ce cele interactive
încurajează participarea și schimbul de
idei. Indiferent de tip, este crucial să fii
implicat, să iei notițe și să te pregătești
în prealabil pentru a obține cel mai mare
beneficiu din experiența prelegerilor
universitare.
Bibliografie:
1)Guţu Vl. Proiectarea didactică în învățământul superior. Ch.: CEP
USM, 2007
2) Guţu Vl., Silistraru N., Platon C. etc coord. şt. Vl. Guţu. Teoria şi
metodologia curriculum-ului universitar: Pedagogia universitară în
dezvoltare, Ch.: Centrul Ed. al USM, 2003, 234 p.
3)Silistraru N., Golubițchi S. Pedagogia învățământului superior.
Ghid metodologic. Chișinău:UST, 2013
4)Țurcan Balțat L.PSIHOPEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR
TEXTE DE LECȚII Studii MASTER. Chișinău 2020