PROIECT DE LECŢIE

-STRUCTURĂ-
• Data:
• Unitatea de învăţământ:
• Aria curriculară:
• Disciplina:
• Titlul lecţiei:
• Tipul lecţiei:
• Competenţe generale:
• Competenţe specifice:
• Competente derivate din competentele specifice: •
Strategia didactică:
• Metode şi procedee:
• Mijloace didactice:
• Forme de organizare:
• Strategii de evaluare:
• Timp:
• Bibliografie:
PROIECT DE LECŢIE
 -STRUCTURĂ
Competenţe Strategie didactică
Activitatea Evaluare
Activitatea
Momentele
lecţiei organizatoric temei şi a Încheierea elevilor organizare
Mijloace
Captarea obiectivelor lecţiei
Metode Şi didactice
atenţiei Dirijarea specifice
procedee
Anunţarea învăţării profesorului Forme de
Moment

STRATEGIILE DIDACTICE- MODURI

INTEGRATIVE DE ABORDARE ŞI
ACŢIUNE
Exigenţe privind alegerea şi utilizarea strategiilor didactice

Ȋn elaborarea strategiilor, numită de J. Parent şi Ch. Nero faza de analiză,

se impune inventarierea resurselor umane, materiale şi metodologice; în faza
următoare, faza de sinteză/integrare, se produce o articulare a elementelor
educaţionale relevante într-un model de acţiune.
Strategiile didactice nu trebuie confundate cu metoda didactică. Ȋn
timp ce utilizarea metodei reprezintă o acţiune care vizează învăţarea în termenii
unor performanţe cognitive sau comportamentale imediate, la nivelul unei
activităţi de predare- învăţare-evaluare, strategia didactică vizează procesul
instruirii în ansamblul său, nu o singură secvenţă de instruire.
Acţionând în interiorul câmpului instructiv-educativ – un câmp complex,
în care intervin o multitudine de factori dinamici obiectivi şi subiectivi şi o mare
diversitate de variabile pedagogice şi psihologice – strategiile didactice au
menirea de a elimina hazardul şi de a preveni erorile, riscurile şi evenimentele
nedorite.

STRATEGIILE DIDACTICE- MODURI

INTEGRATIVE DE ABORDARE ŞI
ACŢIUNE
 Posibile taxonomii ale strategiilor de instruire/autoinstruire
1.După elementul pe care sunt centrate: centrate pe elev, centrate pe
conţinut, centrate şi pe elev şi pe conţinut;
2. După natura obiectivelor şi a activităţilor pe care le implică: cognitive,
acţionale, afectiv-atitudinale;
3. După logica şi evoluţia gândirii elevilor: analitice, inductive, deductive,
analogice, ipotetice, integrative/de sinteză, descriptive, interpretative,
ludice,etc.;
4. După gradul de dirijare a învăţării: algoritmice/prescriptive,
semidirijate, euristice/creative;
5. După criteriul procesual: de comunicare, de predare, de învăţare, de
evaluare;
Etc.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• STRATEGII EXPOZITIVE: sunt necesare în comunicarea şi însuşirea cunoştinţelor, deoarece
există conţinuturi care nu pot fi supuse unei investigaţii directe a elevilor. Rolul profesorului este
acela de a transmite în mod logic şi structurat noile informaţii, iar rolul elevilor este acela de a
recepta mesajele într-un mod activ, conştient, sesizând sensurile celor transmise şi dovedind spirit
critic. Cele mai utilizate metode şi procedee sunt:
Explicaţia : A explica înseamnă “a face inteligibil ceea ce este obscur”. Maniera de a proceda, în
acest scop, poate fi deductivă sau inductivă. Intenţia explicativă a discursului didactic se
împlineşte şi prin actul definirii, care, prin operaţii de identificare, recunoaştere, descriere,
clasificare etc. , permite accesul elevilor la cunoaşterea şi reprezentarea lumii.
Metodă alternativă: Termenii-cheie iniţiali: îi ajută pe elevi să-şi reactualizeze
cunoştinţele predate anterior cu ajutorul a 4-5 termeni ce trebuie explicaţi. Profesorul împarte
elevii în perechi, aceştia primesc 4-5 termeni cheie iniţiali dintr-un text ce urmează a fi studiat.
Într-un timp determinat fiecare pereche trebuie să găsească toate relaţiile existente între aceşti
termeni. După această activitate elevii primesc textul de studiat şi li se cere să compare relaţiile
identificate de ei între termeni şi relaţiile descrise de text cu privire la aceşti termeni.

Rolul acestei metode în activitatea de predare este de:

- a focaliza atenţia şi interesul elevilor asupra unor termeni, cu rol esenţial în înţelegerea textului.
- a-i determina pe elevi să anticipeze legătura posibilă dintre termenii daţi, solicitându-le gândirea
şi imaginaţia

METODOLOGIA DIDACTICĂ
-demonstraţia: este utilizată pentru a oferi o întemeiere certă susţinerilor şi constă în a
evidenţia temeiurile în virtutea cărora se afirmă ceva. Atunci când se efectuează o
demonstraţie, trebuie respectate următoarele condiţii: întotdeauna se porneşte de la
propoziţii adevărate; concluzia va fi adevărată; trebuie să existe o relaţie necesară de
condiţionare între ceea ce este dat şi ceea ce se derivă; demonstraţie trebuie să fie
convingătoare. - argumentarea: Spre deosebire de demonstraţie, argumentarea presupune,
alături de temeiurile de natură raţională, şi un suport de natură afectivă. Astfel relaţia dintre
temeiuri şi teză nu este una de necessitate, ci una de probabilitate.
Condiţii de aplicare:
- Expunerea să fie adaptată nivelului de dezvoltare cognitivă a elevilor; - În
prezentarea conţinuturilor este de preferat să se procedeze de la cunoscut la
necunoscut;
- Discursul să prezinte o structură formală bine articulată ( coerentă şi clară); - Se va face
apel la experienţele personale ale elevilor, pentru a oferi un support concret noţiunilor
teoretice.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
STRATEGII EURISTICE: Au la baza maieutica socratică ( “|arta moşirii
spiritelor”), profesorii predau adresând întrebări succesive elevilor şi cooptându-i ca factor activ la
realizarea activităţii didactice.. Acestea sunt strategii de elaborare a cunoştinţelor prin efort
propriu de gândire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze,
dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea
creativităţii.

• Problematizarea: presupune crearea de către profesor, la clasă, a unei situaţii problemă ce

trebuie rezolvată de către elevi. Situaţia problemă reprezintă „o situaţie contradictorie,
conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realităţi (de ordin cognitiv şi motivaţional)
incompatibile între ele.
Pentru rezolvarea unei situaţii problemă trebuie parcurse următoarele etape:
1.Definirea punctului de plecare şi a scopului urmărit.
2. Punerea problemei prin cunoaşterea profundă a situaţiei de plecare şi selectarea
informaţiei. 3. Organizarea informaţiei.
4. Transformarea informaţiei pe calea raţionamentului, inducţiei şi deducţiei, a intuiţiei şi
analogiei, inclusiv a utilizării şi a altor procedee paralogice în vederea identificării soluţiilor
posibile.
5. Luarea deciziei – opţiunea pentru soluţia optimă.
6. Verificarea soluţiei alese şi a rezultatelor

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Reţeaua de discuţii: deşi folosită ca şi etapă pregătitoare pentru dezbatere, metoda
aceasta presupune existenţa unei întrebări adresate de către profesor elevilor, întrebare
care permite doar un răspuns radical (da sau nu). Ea funcţionează după următoarele
etape:
1. Stabilirea temei puse în discuţie.
2. Profesorul adresează o întrebare prin care solicită un răspuns pozitiv sau negativ,
însoţit de argumente.
3. Identificarea argumentelor de către elevi.
4. Individual se completează o listă cu argumentele care susţin răspunsul afirmativ, apoi
una cu cele care susţin un răspuns negativ.
5. În perechi se construiesc două liste mai lungi cu argumente pro şi contra. 6.
Fiecare pereche va lucra cu o altă pereche, aducând argumente pe ambele liste. 7.
Reflectarea asupra argumentelor şi stabilirea individuală a poziţiei pro sau contra.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Jurnalul cu dublă intrare: bazată pe activitatea independentă, metoda jurnalului cu
dublă intrare lasă elevilor posibilitatea de a alege un fragment dintr-un text, pe care
să-l comenteze în funcţie de atitudinea sa faţă de problema abordată.
 Metoda, la care participă toţi elevii, dar şi profesorul, porneşte de la lectura
unui text şi se bazează pe completarea în caiete a unui tabel cu două rubrici: - în
prima rubrică elevii notează fragmentul ales din text (fragmentul care le-a plăcut cel
mai mult).
- în a doua rubrică elevii notează comentariile făcute în legătură cu fragmentul ales.
Scopul metodei este ca fiecare elev să poată motiva de ce a ales acel pasaj, la ce s-a
gândit în momentul lecturii fragmentului ales şi, mai ales, dacă există nedumeriri în
legătură cu acel fragment. Dacă există astfel de nedumeriri profesorul trebuie să le
clarifice cu ajutorul clasei.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Predarea reciprocă: utilă în activitatea didactică deoarece pune elevii în ipostaza de
profesori, deci de a preda anumite cunoştinţe colegilor de clasă, metoda predarea
reciprocă se realizează în grupuri de patru până la şapte elevi.
Profesorul înmânează grupului un text care are atâtea pasaje câţi membrii
constituie grupul de lucru. Grupul citeşte, rând pe rând, paragrafele textului. După
lectura unui para-graf unui elev îi revine rolul de profesor. Acesta prezintă celorlalţi
membrii ai grupului rezumatul fragmentului, le pune o întrebare în legătură cu textul
pentru a vedea dacă au înţeles, clarifică lucrurile neclare din text şi anticipează ceea ce
se va întâmpla în paragraful următor. Metoda continuă astfel încât fiecare membru al
grupului va fi profesor şi va analiza un fragment de text după procedura prezentată
anterior.
Pentru ca activitatea să aibă un succes şi mai mare se recomandă ca schimbul
de funcţii să fie reciproc, profesorul devenind astfel un simplu elev. Se creează astfel, la
clasă, un climat educaţional propice învăţării.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Gândiţi / Lucraţi în perechi / Comunicaţi: presupune colaborarea între doi elevi care
analizează împreună un text, extrag o serie de idei pe care le prezintă colegilor. Metoda presupune
următorii paşi:
1.Elevii formează perechi; într-un timp dat (3-4 min.) fiecare elev, din fiecare pereche, scrie
despre un anumit subiect; de fapt, ambii elevi răspund individual la anumite întrebări pregătite
dinainte de profesor, întrebări ce suscită mai multe răspunsuri posibile.
2.Când au terminat de scris, cei doi parteneri citesc, unul altuia, răspunsurile şi convin asupra
unui răspuns comun care să încorporeze ideile amândurora. Profesorul pune 2-3 perechi (în
funcţie de timpul disponibil) să rezume, în circa 30 secunde fiecare, conţinutul discuţiilor purtate
şi concluziile la care au ajuns partenerii, de comun acord.

Condiţii de aplicare ale metodelor euristice:

- Întrebările se aleg şi se formulează cu grijă;
- Întrebările/cerinţele trebuie să fie variate;
- Tuturor elevilor li se oferă posibilitatea să participle la dezbatere;
- Cerinţele/întrebările să fie formulate în aşa fel încât să stimuleze creativitatea elevilor; -
Elevii nu trebuie întrerupţi în momentul în care formulează răspunsurile, cu excepţia
situaţiilor în care răspunsul este incorrect sau în afara întrebării.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
STRATEGII ALGORITMICE : presupun construirea unor modele de acţiune care să conducă
în mod sigur la rezolvarea anumitor sarcini de instruire. Exemple de metode în acest sens, pot fi
următoarele:
Algoritmizarea: În ceea ce priveşte clasificarea algoritmilor, se vorbeşte de existenţa a şase tipuri
de algoritmi: algoritmi de sistematizare a materiei, algoritmi de rezolvare a problemelor, algoritmi
de consolidare a cunoştiinţelor, algoritmi de optimizare a unor capacităţii, algoritmi de creaţie,
algoritmi de programare a materiei.

Exerciţiul: constă în executarea repetată şi conştientă a unei acţiuni în vederea însuşirii practice a unui
model dat de acţiune sau a îmbunătăţirii unei performanţe
- nu se limitează doar la formarea deprinderilor, vizează în acelaşi timp consolidarea unor cunoştinţe -
este compatibilă cu orice conţinut de învăţământ
- exercitiile pot fi grupate in functie de cel putin doua criterii:
a. după formă : exerciţii orale/ exercitii scrise/ exercitii practice
b. după scopul si complexitatea lor - exerciţii de introducere intr-un model dat sau exercitii introductive
- exerciţii de însuşire sau consolidare a modelului dat, denumite şi
exerciţii de bază
- exerciţii de legare a cunoştintelor şi deprinderilor mai vechi cu cele
noi, numite si exercitii paralele, avand scopul de a integra deprinderile in sisteme din ce in ce mai
largi - exerciţii de creaţie sau euristice

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• STRATEGII CARE AU CA OBIECTIV EXPRIMAREA PERSONALITĂŢII ELEVULUI:
dezvoltă potenţialul intelectual al elevilor, în spiritual libertăţii, originalităţii şi independenţei în gândire.
Exemple de metode didactice care dezvoltă personalitatea elevului:

Brainstorming: Furtuna în creier (etimologic în engleză brain = creier, storm = furtună) solicită participarea
elevilor la analiza anumitor situaţii (posibil reale) şi ghidarea lor spre identificarea posibilităţilor de rezolvare a
acestor situaţii problemă.

Etapele metodei sunt următoarele:

1. Se alege tema şi se anunţă sarcina de lucru; grupuri de minim 10 persoane.
2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte şi concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor (...)
aşa cum vin ele în minte, legate de rezolvarea unei situaţii problemă conturate.
3. Totul se înregistrează în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon.
4. Se lasă o pauză de 15 minute pentru aşezarea ideilor emise şi recepţionate.
5. Se iau pe rând ideile emise, iar grupul găseşte criterii de grupare a lor pe categorii - simboluri, cuvinte-cheie,
imagini care reprezintă posibile criterii.
6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcţie de categoriile de idei listate, pentru dezbatere. Dezbaterea se poate
desfăşura însă şi în grupul mare. Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de soluţii fezabile pentru
problema pusă în discuţie.
7. Se afişează ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii,
colaje, imagini, desene, cântece, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalţi.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• 6-3-5
Această metodă a gândirii critice îşi primeşte denumirea din activitatea desfăşurată la
clasă:
-6: Deoarece metoda debutează cu activitatea profesorului care împarte clasa în grupuri
de câte şase elevi. Fiecare elev primeşte o coală de hârtie după care profesorul citeşte
textul de analizat sau aduce spre rezolvare o situaţie problemă.
-3: Deoarece pe coala de hârtie fiecare elev notează trei idei în legătură cu textul
analizat, sau trei posibile soluţii la situaţia problemă prezentată.
-5: Deoarece fiecare idee este prelucrată de alte cinci persoane (membrii grupului).
După ce elevii au trecut pe foaia de hârtie cele trei idei, activitatea se desfăşoară, în
cadrul fiecărui grup, astfel: fiecare elev îşi schimbă foaia cu ceilalţi şi notează
eventualele comentarii, îmbunătăţiri sau critici aduse ideilor celorlalţi membrii ai
grupului. Activitatea se termină în momentul în care fiecare foaie a trecut pe la toţi
membrii grupului. La sfârşit liderul grupului strânge foile, analizează împreună cu
membrii grupului ideile propuse şi elaborează strategia finală ce va fi prezentată clasei.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Ciorchinele
Deşi este o variantă mai simplă a brainstorming-ului, această metodă, care presupune identificarea
unor conexiuni logice între idei, poate fi folosită cu succes atât la începutul unei lecţii pentru
reactualizarea cunoştinţelor predate anterior, cât şi în cadrul lecţiilor de sinteză, de recapitulare,
sistematizare a cunoştinţelor. Metoda ciorchinelui funcţionează după următoarele etape:
Elevii vor fi solicitaţi să-şi noteze toate ideile,
de hârtie;
1. Se scrie un cuvânt/ temă (care urmează a fi sintagmele sau cunoştinţele pe care le

cercetat) în mijlocul tablei sau a unei foi 2.

au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii între
acestea şi cuvântul iniţial;
3. În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor
trage linii între toate ideile care par a fi conectate;
ideile sau când s-a atins limita de timp
acordată.
4. Activitatea se opreşte când se epuizează toate

Eexistă câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii ciorchinelui: -.

Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema/ problema pusă în discuţie.
-. Nu judecaţi/ evaluaţi ideile produse, ci doar notaţile.
-. Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat;
dacă ideile refuză să vină insistaţi şi zăboviţi asupra temei până ce vor apărea unele idei. - Lăsaţi
să apară cât mai multe şi mai variate conexiuni între idei; nu limitaţi nici numărul ideilor, nici
fluxul legăturilor dintre acestea.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Cubul: metoda este folosită în condiţiile în care dorim să aflăm cât mai multe informaţii în legătură
cu un eveniment. În prealabilse realizează două lucruri:
- Elevii studiază evenimentul respectiv.
- Studiul poate fi individual, în perechi sau în grup de 5-6 persoane.
 Profesorul realizează un cub, iar pe fiecare faţă a cubului notează unul din cuvintele:
descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează. În cadrul activităţii la clasă cele şase
etape se pot desfăşura fie în ordinea de mai sus, fie, pentru ca activitatea să fie mai atractivă, în funcţie
de noroc, după ce s-a aruncat cu cubul.
Potrivit lui Ion Al. Dumitru realizarea fiecărei sarcini înscrisă pe o faţă a cubului
vizează următoarele:
1. Descrie – Cum arată?
2. Compară – Cu cine/ce se aseamănă şi de cine/ce diferă?
3. Asociază – La ce te face să te gândeşti?
4. Analizează – Ce conţine, din ce e făcut?
5. Aplică – Ce poţi face cu el? Cum poate fi folosit?
6. Argumentează pro sau contra – E bun sau rău? De ce?
Lecţia se poate încheia cu elaborarea unei lucrări – de către fiecare grup ce a rezolvat una din
cele şase sarcini de lucru – ce poate fi afişată în clasă pentru a fi studiată în întregime.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Cvintetul
- presupune rezumarea unui fragment analizat prin construirea unei poezii în cinci versuri care să
aibă următoarea structură:
Primul vers care de fapt este un singur cuvânt-cheie (de obicei un substantiv) referitor
la subiectul în discuţie.
 Al doilea vers e format din două cuvinte (adjective) care descriu ceva.
Versul al treilea, este format din trei cuvinte care exprimă acţiuni (verbe de obicei la
gerunziu).
Al patrulea vers e format din patru cuvinte şi exprimă sentimentele elevului faţă de
problema, subiectul în cauză.
Ultimul vers este format tot dintr-un cuvânt exprimând esenţa problemei.
Se constată astfel că primul vers este titlul poeziei, al doilea vers este o descriere a situaţiei
din textul iniţial, al treilea vers prezintă acţiunile desfăşurate în text, al patrulea vers cuprinde
sentimentele elevului în legătură cu ceea ce a citit, iar ultimul vers sintetizează ceea ce este
esenţial în fragmentul prezentat.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Turul galeriei: este o metodă interactivă de învăţare bazată pe colaborarea între elevi,
care sunt puşi în ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme. Astfel, ehnica
denumită turul galeriei constă în următoarele:

1. Elevii, în grupuri de trei sau patru, rezolvă o problemă (o sarcină de învăţare) susceptibilă
de a avea mai multe soluţii (mai multe perspective de abordare).
2. Produsele muncii grupului se materializează intr-o schemă, diagramă, inventar de idei, etc.
notate pe o hârtie (un poster).
 3. Posterele se expun pe pereţii clasei, transformaţi astfel într-o veritabilă galerie. 4. La
semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a examina soluţiile
propuse de colegi. Comentariile şi observaţiile vizitatorilor sunt scrise pe posterul analizat.
5. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la poziţia iniţială, de plecare) fiecare
achipă îşi reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalţi şi discută observaţiile şi
comentariile notate de colegi pe propriul lor poster.
În legătură cu metoda turul galeriei pot fi făcute cîteva precizări: pentru a nu distruge
posterele celorlalte echipe, se poate lipi o foaie albă lângă fiecare poster, pe care să fie trecute
impresiile celorlalte grupuri de lucru. În acest caz ora se poate încheia cu o discuţie între echipe în
cadrul căreia să se analizeze sugestiile şi comentariile făcute.

METODOLOGIA DIDACTICĂ
• Eseul

Folosită mai ales în cadrul disciplinelor umaniste, metoda eseului este folositoare în activitatea
didactică deoarece permite elevilor să-şi susţină ideile personale în legătură cu o anumită idee.
Fazele elaborării unui eseu şi exigenţele metodologice presupuse:
1. Clarificarea enunţului temei de tratat: înţelegerea cerinţei prin stabilirea sensului precis al
problemei puse în discuţie; încadrarea subiectului într-un anumit context: gândirea unui autor,
epocă istorică, curent literar sau filosofic.
2. Pregătirea abordării: identificarea cunoştinţelor dobândite posibil de fructificat în tratarea
subiectului, a argumentelor necesare întemeierii ideilor, a exemplificărilor; stabilirea direcţiei
reflecţiei personale.
3. Stabilirea planului eseului: se întocmeşte în aşa fel încât să corespundă cerinţei de
completitudine; este necesar pentru a asigura rigoare şi coerenţa redactării, precum şi pentru a
evita abaterile de la subiect; nu trebuie conceput ca un cadru rigid, ci ca o schemă dinamică;
precizează diviziunile mari ale lucrării şi ideea principală ce se dezvoltă în fiecare.
4. Redactarea eseului: presupune prezentarea reflecţiilor personale cu privire la subiectul tratat,
raportate atunci când este cazul la ideile altora; lucrarea se structurează pe trei mari părţi:
introducere, dezvoltare, concluzie.

MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMȂNT

• Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul de obiecte,

dispozitive, aparate care contribuie la desfăşurarea eficientă a
activităţii didactice. Ele sunt resurse materiale ale procesului de
învăţământ, selecţionate din realitate, modificate sau confecţionate
în vederea atingerii unor obiective pedagogice.
În calitate de instrumente de acţiune sau purtătoare de
informaţie, mijloacele de învăţământ intervin direct în procesul de
instruire, sprijinind şi amplificând eforturile de predare ale profesorului
şi pe cele de învăţare ale elevilor.
MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMȂNT

Funcţiile mijloacelor de învăţământ sunt:

∙ Informativă – de facilitare a transmiterii unor informaţii, a unor cunoştinţe
teoretice;
∙ Formativă – de familiarizare a elevilor cu mânuirea, selectarea unor
instrumente, de solicitare a operaţiilor gândirii, de stimulare a căutării şi
cercetării, de dezvoltare a imaginaţiei şi creativităţii elevilor;
∙ Estetică – de transmitere a diverse materiale estetice care ar fi inaccesibile în
alte condiţii (fotografii, diapozitive, secvenţe de film, grafică); ∙ De orientare a
intereselor şcolare şi profesionale ale elevilor – de clarificare a opţiunilor, de
stabilizare a acestora, chiar de cristalizare a unor drumuri profesionale;
∙ De şcolarizare la distanţă – prin programe TV sau prin documente
computerizate, care acoperă necesităţile unor categorii ale populaţiei, cu
trebuinţe specifice de instruire şi educare (însuşirea scris-cititului, a unei
limbi străine, educaţia părinţilor etc.).
 MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMȂNT
Sistemul mijloacelor de învăţământ
Ordonate după funcţia pedagogică pe care o îndeplinesc cu precădere, aceste mijloace
pot fi grupate astfel:
• Mijloace informativ – demonstrative: reprezintă surse de informaţie ce pot servi la
transmiterea unei informaţii noi, la exemplificarea sau ilustrarea noţiunilor, la
concretizarea ideilor (ex. : ilustraţii, fotografii, desene, documente, atlase, planşe,
reproduceri de artă, filme, emisiuni de televiziune, înregistrări audio, reprezentări
grafice, scheme, desene pe tablă, formule matematice, note muzicale, numere,
cuvinte scrise şi orale).
• Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor, care asigură efectuarea
experienţelor, exersarea diferitelor operaţii intelectuale, practice, tehnice, artistice,
deprinderea exprimării corecte. Din această categorie fac parte diferite tipuri de
jocuri de construcţii tehnice şi de creaţie, truse de piese demontabile, aparate şi
instrumente de laborator, aparate pentru educaţie fizică şi sport, instrumente
muzicale etc.
• Mijloace de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: hărţi de contur, şabloane,
ştampile didactice, fişe de lucru;
• Mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării: teste, instalaţii complexe de testare şi
verificare a cunoştinţelor.
 METODE DE EVALUARE

Metoda de evaluare este considerată o cale prin care profesorul oferă

elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a
diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate
scopului urmărit.
Metodele de evaluare sunt împărţite în două categorii: metode tradiţionale
de evaluare şi metode alternative sau complementare de evaluare.

Metode tradiţionale de evaluare

Evaluarea tradiţională procedează în felul următor: constată, compară şi judecă. Este
aproape exclusiv centrată pe individ (elevul) şi apreciază conformitatea cunoştinţelor
redate (lecţia învăţată, cunoaşterea regulilor de ortografie sau prezentarea unei
dizertaţii) şi a atitudinilor şi comportamentelor (respectarea autorităţii, efortul în lucru).
Metodele tradiţionale de evaluare se împart în trei categorii: probele orale, probele
scrise şi probele practice.
METODE DE EVALUARE
Tipuri de itemi
Majoritatea probelor de evaluare au la bază itemi care cuprind: întrebarea adresată
elevului, formatul acesteia dar şi răspunsul aşteptat la această întrebare. Dintre cele trei
componente ale itemului, cele mai mari probleme apar în cazul răspunsului aşteptat, deoarece nu
întotdeauna răspunsul primit de către profesor de la elev coincide cu răspunsul aşteptat de acesta.
Clasificarea itemilor se face în funcţie de gradul de obiectivitate oferit şi, în funcţie de acest
criteriu, se împart în trei categorii:
• ITEMI OBIECTIVI: testează un număr mare de elemente de conţinut într-un interval de timp
relativ scurt, asigurând un grad de obiectivitate ridicat în măsurarea rezultatelor şcolare; - itemi cu
alegere duală: reprezintă acei itemi care solicită elevului să răspundă la întrebări selectând una
dintre cele două variante de răspuns oferite, de regulă: da sau nu, adevărat sau fals, corect sau
incorect, acord sau dezacord. Folosirea acestor itemi oferă însă o imagine limitată a nivelului de
cunoştinţe deţinut de către elev.
- itemi cu alegere multiplă: reprezintă acei itemi care solicită elevului să răspundă la întrebări
selectând varianta corectă dintre variantele existente. Aceşti itemi sunt uşor de corectat şi de
evaluat, dar oferă totuşi o evaluare limitată, căci nu pun accent pe imaginaţie şi creativitate. -
itemi de tip pereche: reprezintă o particularizare a itemilor cu alegere multiplă ce solicită elevului
să determine corespondenţa corectă între două coloane de elemente: o coloană de premise ce
cuprinde enunţurile itemului şi o coloană de răspunsuri la aceste enunţuri. Itemii de tip pereche
beneficiază de aceleaşi avantaje ca şi itemii cu alegere multiplă, mai mult chiar, ei permit şi
evaluarea unor activităţi creative.
METODE DE EVALUARE
 • ITEMI SEMIOBIECTIVI: pot acoperi o gamă variată de capacităţi intelectuale
care se doresc a fi testate, oferind în acelaşi timp posibilitatea de a utiliza şi materiale
auxiliare utile elevilor în rezolvarea sarcinilor de lucru propuse;
- itemi cu răspuns scurt: reprezintă acei itemi care solicită elevului să ofere un
răspuns scurt la o întrebare adresată de profesor. Pentru a eficientiza activitatea de
evaluare de obicei răspunsul la acest tip de itemi este un cuvânt, un număr sau un
simbol; de aceea folosirea lor în activitatea de evaluare ar trebui limitată. - itemi
de completare: reprezintă acei itemi ce solicită elevului să completeze o anumită
afirmaţie pentru ca aceasta să aibă sens. Specialiştii susţin că itemii de completare
nu trebuie să reproducă texte existente în manualele şcolare pentru a nu încuraja
memorarea mecanică a cunoştinţelor.
- întrebări structurate: reprezintă acei itemi ce solicită elevului să răspundă la mai
multe subîntrebări, formate din itemi obiectivi sau semiobiectivi, ce sunt puse în
legătură unele cu altele. Întrebările structurate sunt considerate a fi veriga de legătură
de la itemii obiectivi şi semiobiectivi la itemii liberi.
METODE DE EVALUARE

• ITEMI SUBIECTIVI: sunt relativ uşor de construit, principala problemă

 constituind-o modul de elaborare a schemei de notare a acestora, cu atât mai mult
cu cât această categorie de itemi vizează demonstrarea de către elevi, în răspuns, a
originalităţii şi creativităţii lor. Exemple:
- rezolvarea de probleme: reprezintă acei itemi ce solicită elevului să rezolve o serie de situaţii
ce contribuie la dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei sau a gândirii divergente. Rezolvarea de
probleme se formează şi se dezvoltă progresiv, pe parcursul activităţii şcolare, de aceea
complexitatea problemelor trebuie să ţină cont de nivelul de inteligenţă al fiecărui elev în
parte.
- eseul: reprezintă acei itemi care permit elevilor să-şi susţină ideile personale în legătură cu o
anumită temă. Eseul pune elevul în situaţia de a-şi construi singur răspunsul la problema în
cauză, ţinând însă cont de cerinţele profesorului. Eseul poate fi: structurat, atunci când elevul
este orientat, de către profesor, către o anumită rezolvare; sau liber, atunci când elevul îşi
poate construi singur răspunsul, în funcţie de nivelul său de creativitate şi originalitate.
METODE DE EVALUARE

Metode alternative de evaluare

Evaluarea modernă evaluează indivizii în raport cu o normă. Dar această

normă de referinţă, precum şi criteriile de apreciere sunt clar formulate, cunoscute şi de
către evaluator şi de către evaluat. În plus, evaluarea se sprijină pe instrumente
elaborate cu grijă, în funcţie de obiectul şi obiectivul evaluării.
Exemple: portofoliul, proiectul, investigaţia, observarea sistematică a activităţii şi
a comportamentului elevilor şi autoevaluarea
METODE DE EVALUARE

Portofoliul reprezintă o adevărată carte de vizită a elevului, prin evaluarea

holistică pe care o presupune, având şi avantajul de a elimina tensiunea care însoţeşte
alte forme de evaluare. Cea mai importantă decizie în ceea ce priveşte proiectarea
portofoliului este cea care se referă la conţinutul său, un portofoliu putând cuprinde:
temele pentru acasă ale elevilor, calendarul activităţilor lunare ale elevului, notiţele
elevului, lucrări de cercetare.
Proiectul este o metodă alternativă de evaluare ce presupune trei etape
distincte:
- prezentarea sarcinii de lucru şi explicarea acesteia de către profesor, la clasă. Pentru
a asigura succesul activităţii se poate începe chiar rezolvarea proiectului la clasă, sub
îndrumarea profesorului;
- rezolvarea proiectului, individual, de către elev, pe parcursul unei perioade de timp
stabilită în prealabil de către profesor şi elev, perioadă ce poate dura de la câteva zile la
câteva săptămâni. Pentru a evita apariţia unor eventuale probleme este preferată
desfăşurarea unor consultări între profesor şi elev, pe perioada redactării proiectului;
- prezentarea proiectului, de către elev, la clasă în faţa colegilor şi a profesorului.
Dacă proiectul este prea mare şi nu poate fi prezentat în totalitate, elevul va realiza un
raport cu rezultatele obţinute, raport pe care îl va prezenta la clasă.
METODE DE EVALUARE

Evaluarea unui proiect se face în funcţie de două categorii de criterii: criterii care
vizează calitatea proiectului (calitatea produsului) şi criterii care vizează calitatea
activităţii elevului (calitatea procesului).
Investigaţia este o metodă alternativă de evaluare asemănătoare proiectului,
dar deosebindu-se de acesta prin faptul că nu are o amploare aşa de mare. Ca şi
proiectul, investigaţia este alcătuită din trei etape distincte, dar spre deosebire de acesta,
toate cele trei etape se realizează la clasă.
Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor.
Reprezintă acea metodă alternativă de evaluare prin intermediul căreia profesorul poate
obţine informaţii relevante asupra performanţelor elevilor, asupra competenţelor şi
abilităţilor practice pe care aceştia le deţin.
Autoevaluarea Pentru formarea capacităţii de autoevaluare la elevi, se
recomandă o serie de condiţii ce trebuie îndeplinite de către profesor. Acestea sunt: -
prezentarea încă din debutul activităţii a obiectivelor curriculare şi de evaluare; -
încurajarea elevilor pentru a-şi pune întrebări legate de modul de rezolvare a unei
sarcini de lucru şi de efectele formative ale acesteia;
- stimularea evaluării în cadrul grupului;
- completarea la sfârşitul unei sarcini de lucru importante a unui chestionar de evaluare.

SUCCES!