METODE

TRADIȚIONALE DE
ÎNVĂȚĂMÂNT
PREZENTARE GENERALA
 Din punct de vedere etimologic, termenul "metodă" provine din limba greacă
("metha" = "spre"; "odos" = "cale") şi desemnează o cale eficientă de urmat pentru
atingerea anumitor scopuri.
 Metodele de învăţământ reprezintă modalităţile sistematice de lucru de care se pot
servi profesorii în activitatea de instruire şi elevii în cea de învăţare, capabile să conducă
la rezolvarea obiectivelor pedagogice propuse.
 Pentru profesor, metodele de învăţământ servesc la organizarea şi conducerea unei
acţiuni sistematice prin care elevii vor realiza obiectivele pedagogice, arătându-i de
asemenea ce să facă şi cum să acţioneze.
Alegerea uneia sau alteia din metode de către profesor, depinde de mai mulţifactori
subiectivi sau obiectivi, cum ar fi: personalitatea profesorului; imaginaţia şi puterea lui de
adaptare; competenţa profesională; capacitatea de reflexie pedagogică şi de analiză.
PREZENTARE GENERALA
 Pentru elev, metodele de învăţământ au rolul de al sprijini să parcurgă calea spre
cunoaştere, spre dobândirea de noi comportamente care îi sporesc valoarea personalităţii.
 În sens restrâns, metoda este o tehnică de care profesorul şi elevii se folosesc pentru
efectuarea acţiunii de predare-învăţare, ea asigură realizarea practică a unei activităţi
proiectate mintal, conform unei strategii didactice.
 O primă clasificare a metodelor utilizate astăzi în învăţământ are în vedere criteriul
istoric, departajându-le în două mari grupe:
1. metode aşa-zise “vechi”, denumite şi “tradiţionale” sau “clasice”, în esenţă cele ce fac
apel la comunicarea directă, în curs de transformare şi ele. Acestea sunt: expunerea,
conversaţia, exerciţiul.
2. metode noi sau moderne, expresie a celor mai recente inovaţii pedagogice, centrate pe
elev, pe activitatea şi dezvoltarea personalităţii acestuia.
AVANTAJELE METODELOR
TRADITIONALE
 acordă prioritate instruirii;
 sunt centrate pe conţinut, pe însuşirea materiei, având o orientare intelectualistă;
 acordă întâietate activităţii profesorului;
 pun accentul pe predare;
 elevul (studentul) este privit ca obiect al instruirii;
sunt centrate pe cuvânt, fiind dominant comunicative şi verbale;
 sunt receptive, bazate pe activităţi reproductive;
conferă profesorului un rol de purtător şi transmiţător de cunoştinţe;
promovează competiţia
 1.EXPUNEREA
asigură
desfăşurarea
• Metodele expozitive (expunerea) constau în transmiterea sistematică a unui procesului de
volum mare de cunoştinţe prin intermediul cuvântului cadrului didactic. învăţă-mânt
• Metodele expozitive sunt utilizate pentru transmiterea acelor cunoştinţe conform
care, datorită volumului sau gradului de complexitate, nu pot fi dobândite planificării
de elevi prin efort propriu. constituie un cadru
corespunzător de
argumentare
• Metodele expozitive se caracterizează printr-o serie de avantaje datorită ştiinţifică
cărora sunt frecvent utilizate în învăţământ. Dintre acestea, menţionăm:
reprezintă o cale simplă şi economică de comunicare a cunoştinţelor (un
volum mare de informaţii este transmis într-un timp scurt); oferă AVANTAJE
posibilitatea unei abordări sistematizate şi integrale a temei tratate şi, permit
totodată; oferă posibilitatea clarificării noţiunilor de bază; furnizează un transmiterea unui
volum mare de
suport pentru studiul individual; permit adaptarea discursului verbal la cunoştinţe în timp
nivelul intelectual al elevilor. redus
solicită
• Pe de altă parte, metodele expozitive sunt criticate pentru limitele concomitent
(dezavantajele) pe care le prezintă: determină la elevi o stare de receptare gândirea,imagin
pasivă, cunoştinţele fiindu-le oferite sub formă de produse finite; aţia,
conexiunea inversă nu se realizează în mod corespunzăto; nu există afectivitatea
posibilităţi de tratare diferenţiată a elevilor.
EXPUNEREA-DEZAVANTAJE

comunicarea se face într-un singur sens,

profesor spre elevi, elevi nu pot
solicitarea in mică măsură a gândirii gradul redus de participare a elevilor
influenţa prin reacţie inversă cursul
independente laactul de învăţare
prelegerii, iar profesorul nu poate
constata imediat efectele expunerii sale

nu se pot folosi în cazul în care noile

participarea la dialog este condiţionată
cunoştinţe nu sunt sprijinite de materiale
de interesul şi pregătirea elevilor
intuitive şi de experienţe
EXPUNEREA SCOPUL DIDACTIC
• -expunere sistematică de fapte si evenimente
• -explicarea prin argumentare logică
• -efectuarea de instructaje
• -prezentarea unor probleme şi soluţii
• -lectura unor texte în colectiv
EX. DE APLICARE
-explicarea fazelor unei tehnologii de fabricaţie -
prezentarea unor cazuri caracteristice domeniului
-explicarea unui mecanism economic;
-explicarea efectelor obţinute prin modificarea
unui proces tehnologic
-expunerea unui instructaj de protecţia muncii şi
PSI
-Expunerea fenomenului de coroziune a metalelor
şi a soluţiilor de prevenire şi combatere.
-Expunerea fenomenului de rupere la oboseală a
materialelor şi modalităţile de creştere
a rezistenţei la oboseală
-citirea şi folosirea unor texte juridice într-
o prelegere
 2.CONVERSATIA
• Conversaţia este metoda care vehiculează cunoştinţele prin intermediul dialogului (întrebărilor şi răspunsurilor,
discuţiilor sau dezbaterilor.)
• Conversaţia se realizează prin dialogul dintre cadrul didactic şi elevi(studenţi). Aceasta îi ajută pe tineri să exprime,
să judece (să gândească şi să răspundă), să reproducă şi să folosească cunoştinţele asimilate,caracteristici absolut
necesare comunicării eficiente între oameni.

AVANTAJE DEZAVANTAJE
• favorizează perfecţionarea relaţiei profesor- • această metodă nu poate fi aplicată la însuşirea
elev unui material complet nou pentru elevi
(studenţi), despre care aceştia nu posedă nici un
fel de informaţie anterioară
• stimulează efortul elevilor pentru exprimări
clare şi răspunsuri corecte
• dezvoltă ambiţia elevilor de exprimare
intelectuală, curiozitatea şi iniţiativalor
 CONVERSATIA SCOPUL DIDACTIC
• Omogenizarea momentului iniţial al unei
activităţi de instruire
• Însuşirea de noi cunoştinţe
• Consolidarea cunoştinţelor
• Formarea şi dezvoltarea capacităţilor
intelectuale
• Formarea unor deprinderi
EX. DE APLICARE
-discutarea modului în care au fost rezolvate acasă
sarcinile elevilor primite în lecţia anterioară;
-discutarea unor exemple prin care să se facă
introducerea în studiul lecţiei noi.
-obţinerea prin conversaţie a unei definiţii, a unor
principii de funcţionare, a unor factori cauzali
-recuperarea, prin conversaţie, a elementelor
generale în cazuri particulare
-evaluarea, pe fondul conversaţiei, a unei situaţii
cu grade diferite de pericol;
-organizarea de conversaţii pentru formarea
deprinderii de: comunicare prin simboluri specific
unei activităţi tehnice, obţinerea unor informaţii
prin chestionare, conversaţie profesional
3. EXERCITIUL
Exerciţiul este modalitatea de efectuare repetată a acţiunilor de învăţare teoretică şi practică, în vederea fixării şi
consolidării cunoştinţelor dobândite şi a formării şi dezvoltării priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi applicative.
Exerciţiul este folosit în toate activităţile didactice, începând cu lecţiile de comunicare şi continuând cu cele de fixare,
consolidare, de formare a priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi aplicative, de recapitulare şi sinteză, în munca
independentă, în activitatea de laborator, in practica productivă şi în activitatea de cercetare-proiectare.
În funcţie de demersul didactic şi de obiectivele instructiv-educative proiectate, exerciţiile pot fi de mai multe tipuri:
1. exerciţii de iniţiere(introductive sau de acomodare), care sefolosesc la începutul activităţilor de învăţare teoretică şi
practică; ele au uncaracter demonstrativ-ilustrativ, urmărind familiarizarea elevilor (studenţilor) cu repetarea şi
aplicarea cunoştinţelor.
2. exerciţii curente (baza) de fixare şi consolidare a cunoştinţelor dobândite şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor, care se efectuează încadrul activităţilor didactice cu caracter aplicativ, din timpul anului de studiu.
3. exerciţii recapitulative (de sinteză) sau de verificare, care se folosesc în activităţile didactice care urmăresc
restructurarea materiei de studiu sau evaluarea cunoştinţelor, după predarea unor capitole, părţi sau întregii
discipline.
BIBLIOGRAFIE
1. Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, ediţia a III-a, Editura Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti 1997.
2. https://www.academia.edu/CAPITOLUL_3
3. https://edict.ro/
4. Marcu V., Filimon L., Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura
Universităţii din Oradea, 2003.