TEMA 2

METODOLOGIA DIDACTICA

1. Delimitări conceptuale

Metoda didactică (de învăţământ / pedagogică / de predare-învăţare / de instruire) reprezintă;

- etimologic, termenul provine din gr. methodos (odos „cale”, „drum” şi metha „către”, „spre”);
- cale de acţiune comună între profesor şi elevi, care conduce la realizarea obiectiveor didactice
urmărite (Moise, în Cucoş, 1998, p. 143);
Procedeul didactic reprezintă:
- „tehnică limitată de acţiune” (M. Debesse în Cerghit, 1997, p. 12), o componentă / instrument al
metodei, un sistem de operaţii intelectuale şi/sau practice ale educatorului şi elevilor, care
transpun în plan practic modalitatea concretă de acţiune a metodelor.

2. Funcţii ale metodele didactice

Metodele didactice îndeplinesc următoarele funcţii cu caracter general (Jinga, Istrate, 2008;
Cucoş, 1998, Cerghit, 2006, Iucu, 2008):
- funcţia cognitivă - metodele didactice organizează, dirijează cunoaşterea de către elevi, permit
elaborarea de noi cunoştinţe;
- funcţia instrumentală (operaţională) - metodele didactice reprezintă instrumentul care asigură
relaţia elevului cu conţinutul de asimilat; la nivelul procesului didactic intermediază relaţia dintre
obiectivele didactice şi rezultatele vizate;
- funcţia normativă – metoda didactică îi arată elevului „cum să înveţe”, iar educatorului „cum să
predea” pentru a atinge obiectivele;
- funcţia motivaţională – metoda didactică stimulează curiozitatea, interesul, dorinţa elevilor de a
cunoaşte şi acţiuna;
- funcţia formativ – educativă – prin intermediul metodelor didactice, sunt puse în acţiune procesele
psihice şi motorii, se formează deprinderi, atitudini, opinii, sentimente, calităţi morale etc.

1
 3. Clasificarea metodelor didactice

După criteriul sursei / izvorului de cunoaştere sau de învăţare, distingem patru categorii de
metode didactice (Cerghit, 2006, pp. 110 - 114):
I. Metode de comunicare şi dobândire a valorilor socio-culturale:
1. Metode de comunicare orală:
a. metode expozitive: naraţiunea (povestirea), descrierea, explicaţia, demonstraţia teoretică,
instructajul, prelegerea şcolară şi universitară, prelegerea–discuţie, expunerea cu oponent,
conferinţa, conferinţa-dezbatere, informarea, micro-simpozionul, instruirea prin înregistrări
sonore;
b. metode interactive (interogative, conversative, dialogate): conversaţia, conversaţia
euristică, discuţia sau dezbaterea, discuţia-dialog, consultaţia în grup, preseminarul, seminarul,
discuţia în masă, dezbaterea de tipul mesei-rotunde, seminarul-dezbatere, dezbaterea de tip
Philips 6/6, brainstormingul, discuţia dirijată, discuţia liberă, colocviul, metoda focus-grup,
metoda acvariului, metoda mozaicului, metoda cubului, sinectica etc.
c. metode de instruire prin problematizare (învăţarea prin rezolvare de situaţii-problemă)
2. Metode de comunicare scrisă (bazate pe limbajul scris sau cuvântul tipărit): lectura, munca cu
manualul (studiul individual), informarea şi documentarea
3. Metode de comunicare oral-vizuală (bazate pe limbajul audio-vizual): instruirea prin filme,
instruirea prin releviziune, instruirea prin tehnici video
4. Metode de comunicare interioară (bazate pe limbajul intern): reflecţia personală, experimentul
mintal

II. Metode de explorare sistematică a realităţii obiective:

1. metode de explorare directă a realităţii (bazate pe contactul nemijlocit cu obiectele):
observaţia sistematică independentă (dirijată sau demidirijată), metoda descoperirii, experimentul,
cercetarea documentelor şi relicvelor istorice, studiul de caz, ancheta de teren, studiul comparativ,
elaborarea de monografii;
2. metode de explorare indirectă a realităţii (bazate pe explorarea substitutelor obiectelor şi
fenomenelor reale): metode demonstrative şi metode de modelare, metoda studiului de caz;

III. Metode fundamentate pe acţiune practică:

1. metode de acţiune reală (efectivă): exerciţiul, lucrările practice, aplicaţii tehnice, elaborarea de
proiecte, activităţi creative;
2. metode de acţiune simulată (fictivă): jocul didactic, jocul de rol sau de simulare, învăţarea
dramatizată, învăţarea pe simulatoare;

2
 IV. Metode de raţionalizare a conţinuturilor şi operaţiilor de predare/ învăţare:
metodele algoritmice, instruirea programată, instruirea bazată pe calculator, Instruirea Asistată de
Calculator (IAC), învăţarea electronică

Tendinţele actuale de analiză a metodelor didactice se centrează cu precădere asupra

analizei metodelor şi tehnicilor interactive de grup: metoda predării / învăţării reciproce, mozaicul,
STAD, piramida, lotusul, cubul, acvariul, focus-grup; proiectul de cercetare, investigaţia în grup, harta
conceptuală, ciorchinele, turul galeriei, metoda R.A.I., jurnalul reflexiv;

4. Descrierea metodelor didactice

Naraţiunea
Constă în nararea unor fapte au întâmplări aşa cum s-au petrecut, prin relatarea sau descrierea
lor, fară a se explica cauzele.
Avantaje:
- face posibilă introducerea elevului într-o lume a basmelor, fabulelor, legendelor, mituri,
evenimete istorice, întâmplări spectaculoase din viaţa unor eroi etc., în scopul informării şi
sensibilizării acestora;
- prin logica de desfăşurare a evenimentelor, prin simplitatea şi claritatea ideilor transmise,
naraţiunea permite dezvoltarea la elevi a unor reprezentări vii, clare, facilitând astfel dezvoltarea
capacităţilor de analiză, comparaţie şi înţelegere;
- prin caracterul acţiunilor povestite, naraţiunea potate fi utilizată în reglarea morală a
comportamentului elevilor;
- prin ornamentizarea discursului cu figuri de stil, prin stilul de prezentare şi materialul intuitiv
utilizat, povestirea realizează o participare afectivă intensă a elevilor;
- contribuie la dezvoltarea motivaţiei, a imaginaţiei şi a disponibilităţii pentru învăţare;

Descrierea:
Constă în prezentarea unor trăsături şi detalii exterioare ale unui obiect /proces, aspecte ale
realităţii înconjurătoare, a modului de viaţă şi activitate al oamenilor, a caracteristicilor unor
personaje.
Avantaje:
- dezvoltă spiritul de observaţie al elevilor, capacitatea de a sesiza şi analiza elemente comune
sau/şi diferenţiatoare;
- permite cunoaşterea obiectivă a realităţii înconjurătoare.

3
Explicaţia:
Este o formă de expunere orală care presupune dezvăluirea, pe baza unor argumentaţii
deductive, a unor date noi.
Avantaje:
- este o cale eficace, uşoară şi rapidă de obţinere a informaţiilor pentru intregul grup de elevi în
acelaşi timp;
- permite transmiterea unei cantităţi mari de informaţii într-un timp relativ scurt;
- informaţiile sunt prezentate într-o formă esenţializată, logică, sistematizată, reprezentând pentru
elev un punct de plecare pentru continuarea studiului individual;

Expunerea:
Presupune prezentarea orală de către educator a unei teme, în structuri bine închegate,
caracterizate prin logică, densitate, pregnanţă şi fluenţă. Este o cale simplă, directă şi rapidă de
transmitere a informaţiilor, prezentându-se astfel teorii, legi, idei necunoscute, care nu ar putea fi
cunoscute de către elevi pe baza experienţei lor intelectuale.
Forme ale expunerii:
- expunerea – prelegere (este o formă de expunere tradiţională, care constă în prezentarea
sub formă de monolog a conţinutului ştiinţific de către profesor, elevii nefiind antrenaţi
înaceastă acţiune);
- expunerea – dialogată (este o formă de interacţiune între prelegerea profesorului şi
intervenţiile conversative ale elevilor, în vederea explicitării conţinuturilor transmise);
- expunerea - dezbatere (este o formă de interacţiune între prelegerea profesorului, care
expune elementele esenţiale ale conţinutul ştiinţific şi continuarea activităţii prin
dezbaterea realizată de elevi şi profesor pentru clarificarea teoriilor prezentate);
- expunerea cu ilustraţii şi aplicaţii, este o formă de expunere care îmbină mesajul transmis
oral de către profesor cu demonstraţii intuitive (desen, experiment);
- expunerea cu oponent (expunerea dobândeşte o formă dramatizată, fiind realizată de către
două persoane, cadrul didactic şi un oponent – poate fi un alt cadru didactic sau un elev,
care are rolul de a pune întrebări, a formula observaţii, a cere lămuriri, simulând astfel un
dialog cu profesorul);
- expunerea realizată în sistemul team – teaching (expunerea se realizează interpelat, după
un plan presatabilit, de către o echipă de profesori).
Condiţii de realizare:

4
- asigurarea caracterului realist-ştiinţific al conţinutului transmis şi includerea informaţiilor
noi din domeniile transmise;
- expunerea se va centra pe transmiterea de informaţii esenţiale;
- educatorul va emite ipoteze, teorii, pentru a stimula efortul de investigare al elevilor şi a
asigura activizarea în acest fel a acestora;
- eficienţa expunerii este asigurată de analiza şi interpretarea critică a unor puncte de
vedere;
- asigurarea caracterului intuitiv, prin utilizarea mijloacelor didactice adecvate;
- legarea cunoştinţelor de viaţă, de un context familiar elevilor, pentru a putea fi asimilate;
- activizarea elevilor prin utilizarea în timpul expunerii a unor procedee retorice, a
dialogului, a unor dezbateri, aplicaţii etc;
Avantaje:
- este o cale eficace, uşoară şi rapidă de obţinere a informaţiilor pentru intregul grup de elevi în
acelaşi timp;
- permite transmiterea unei cantităţi mari de informaţii într-un timp relativ scurt;
- informaţiile sunt prezentate într-o formă esenţializată, logică, sistematizată, reprezentând pentru
elev un punct de plecare pentru continuarea studiului individual;

Instructajul
Este o metodă care precede sau însoţeşte desfăşurarea unei activităţi practice cu scopul de a
da indicaţii obiective, instrucţiuni despre modul în care este necesar să se realizeze activitatea în
condiţii de eficienţă.

Conversaţia
Este metoda care constă în dialogul didactic între educator şi elevi, în care educatorul
formulează succesiv întrebări pentru a stimula elevii să-şi însuşească cunoştinţele noi sau să fixeze,
sistematizeze şi evalueze cunoştinţele pe care le au.
Forme ale conversaţiei:
- conversaţia euristică - conversaţia utilizată cu scopul descoperirii de cunoştinţe noi;
- conversaţia de reactualizare - conversaţia realizată cu scopul reactualizării şi introducerii în tema
nouă;
- conversaţia de fixare (consolidare şi sistematizare) - conversaţia utilizată în vederea fixării,
sistematizării cunoştinţelor însuşite;
- conversaţia de verificare sau control - conversaţia utilizată pentru verificărea orală a
cunoştinţelor.

5
INTREBARILE / RĂSPUNSURILE
- condiţii de formulare a întrebărilor:
o să fie precise, clare din punct de vedere al conţinutului;
o să fie exprimate clar, simplu;
o să provoace activitatea gândirii elevilor (“de ce?”, “cum?”, “ce s-ar întâmpla
dacă?”, “pentru ce?”, “dacă …atunci”, “ce însemnătate are?” „comparaţi!”,
“arătaţi!”)
o să fie corecte din punct de vedere gramatical;
o vor fi prezentate într-o ordine logică care să permită descoperirea conştinţelor;
o se vor adresa întrebări ajutătoare;
o vor fi variate şi accesibile, fără a sugera răspunsurile aşteptate;
o vor fi diferenţiate în raport cu caracteristicile elevului.
- condiţii de formulare a răspunsurilor (de către elevi):
o să fie corecte, complete, motivante, din punct de vedere al conţinutului;
o să fie exprimate clar, concis, corect din punct de vedere gramatical, sub aspectul
formei;
o se vor evita răspunsurile în cor;
o să fie exprimate într-o formă îngrijită, precisă;
o să se utilizeze un vocabular corespunzător.

După modul de adresare, pot fi utilizate următoarele tipuri de întrebări (Ionescu,

1980):
Întrebare: Exemplu:
frontale (adresate tuturor elevilor) „Care este cauza?”, „De
ce?”
directe (adresată unui anume elev „X, ce te determină să susţii
acest lucru?”
inversate (primind o întrebare de la un elev, profesorul îi „Tu ce crezi?”
răspunde tot printr-o întrebare)
de releu şi de completare (primind o întrebare de la un „Ce părere aveţi despre ce a
elev, profesorul o repune pentru ceilalţi elevi, care vor spus colegul vostru?”
completa răspunsul)
de revenire (profesorul revine asupra unei întrebări „Colegul vostru a afirmat că
adresate anterior, dar la care nu s-a primit un răspuns ..... . Ce părere aveţi?”
satisfăcător)
imperative (profesorul formulează o cerere) „Analizaţi următoarea
situaţie ...”
de controversă (întrebări la care răspunsurile aşteptate sunt „Personajul X (din text) a
contradictorii) greşit sau nu?”

6
 În funcţie de obiectivele urmărite, se pot utiliza întrebări: (Jinga, Istrate, 2008, pp.
333-334):
Întrebare: Exemplu:
de definire „Care?”, „Cum?”,
„Ce este?”, „Cum definiţi ...?”
factuale „Cine?”, „Ce?” ,
„Cum descrieţi ....?”
de interpretare (extrapolare) „Cum exemplificaţi ... ?”,
„Cum interpretaţi următorul enunţ / proverb?”
de comparare „Prin ce se aseamănă / diferenţiază ... ? ”
de explicare „De ce?”
de opinie „Apreciaţi modul de comportare al personajului X (din
text?)”,
„Ce părere aveţi în legătură cu ...?”
de justificare „Cum argumentaţi faptul că ....?”,
„Pe ce vă bazaţi când afirmaţi că ...?”

Conversaţia euristică (de descoperire, conversaţie socratică):

Presupune folosirea unei succesiuni de întrebări, puse cu abilitate de către educator şi în
alternanţă cu răspunsurile primite de la elevi, astfel încât educatorul îi îndeamnă pe aceştia să
realizeze o investigaţie în informaţiile deja cunoscute, pentru a face asociaţii şi să ajungă la
descoperieea de noi cunoştinţe sau aspecte ale realităţii.
Avantaje:
- solicită inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea, lăsând elevilor mai multă libertate de
căutare;
- deprinde elevii de a rezolva singuri o problemă de învăţare;
- dezvoltă gândirea logică, punând şi răspunzând la întrebări, elevul îşi clarifică cunoştinţele;

Discuţia presupune un schimb reciproc şi organizat de informaţii, idei, impresii, păreri pe

baza unei teme în scopul clarificării unor date noi, consolidării şi sistematizării acestora, analizei unor
asemănări / deosebiri între diferite elemente, efectuării unor studii de caz, rezolvării unor probleme
etc.

Dezbaterea este o discuţie pe larg şi amănunţită asupra unei probleme controversate, în care
se urmăreşte influenţarea convingerilor, atitudinilor şi comportamentului elevilor.
Condiţii de realizare:
- talentul educatorului în pregătirea şi conducerea discuţiei (cunoaşterea dinamicii grupului
şi utilizarea unui plan de desfăşurare a discuţiei);
- realizarea unei discuţii presupune cunoaşterea temeinică de către elevi a cunoştinţelor pe
baza cărora se realizează aceasta;

7
- asigurarea caracterului intuitiv, prin utilizarea mijloacelor didactice adecvate (planşe,
grafice, hărţi, planuri, proiecţii etc.);
- atitudinea adecvată a elevilor în timpul discuţiei prin acceptarea, recunoaşterea şi
valorizarea punctului de vedere al celuilalt;
- realizarea discuţiei într-un climat socio-afectiv pozitiv, stimulator;
- mărimea adecvată a grupului participant, pentru a da fiecărui participant dreptul de a –şi
exprima opinia.

Avantaje:
- dă o formă de socializare activităţii de învăţare, (intensifică intercomunicarea şi realaţiile din
cadrul grupului, favorizează dezvoltarea deprinderilor de cooperare în grup);
- valorifică experienţa de cunoaştere şi capacităţile de cunoaştere ale elevilor;
- asigură consolidarea şi transferul cunoştinţelor;
- dezvoltă participarea responsabilă a elevilor;
- contribuie la corectarea dficienţelor de vorbirea,
- facilitează dezvoltarea operaţiilor gândirii;
- dezvoltă creativitatea şi spontaneitatea în exprimarea ideilor, spiritul critic, puterea de
discernământ, o mai bună cunoaştere de sine.

Problematizarea (rezolvarea de situaţii – problemă):

Constă în crearea de către educator a unor situaţii-problematice teoretice sau practice, care
solicită elevilor utilizarea, restructurarea şi completarea cunoştinţelor în vederea soluţionării acestor
situaţii, pe baza experienţei şi eforului personal declanşat de disconfortul motivaţional-afectiv şi
cognitiv.
Rezolvarea unei situaţii-problemă se realizează în două etape (Goguelin, 1972):
Etapa I:
I 1. definirea, extragerea problemei (este etapa în care profesorul creează sau pune o
problemă elevilor, pe care aceştia o identifică cu o dilemă, un paradox, o enigmă; copiii
trăiesc o situaţie problemă prin curiozitate, uimire, interes, mirare nelinişte;
Modalităţi pe care profesorul le poate utiliza pentru a pune o problemă: prin
comunicare orală, prin material demonstrativ, prin valorificarea unui text citit de copii, prin
observaţii făcute în mediul înconjurător etc.
I. 2. formularea problemei (este etapa în care profesorul comunică situaţia - problemă, oferă
explicaţii elevilor, prin conversaţie sau dicuţii cu aceştia).
Modalităţi pe care profesorul le poate utiliza:

8
Varianta 1: profesorul enunţă problema, iar elevii sunt solicitaţi să găsească materialul
necesar rezolvării ei;
Varianta 2: profesorul aduce elevilor matrialul conflictual, iar elevilor li se cere să sesiseze şi
să enunţe problema care rezultă de aici;
Varianta 3: li se cere elevilor să formuleze o problemă pornind de la un material pe care îl au
la dispoziţie şi care la prima vedere nu prezintă o formulare problematică;
Etapa II:
II.1. Rezolvarea situaţiei-problemă (profesorul îndrumă şi ajută elevii să rezolve situaţia-
problemă, îi ajută să formuleze întrebări, le orientează atenţia pentru a conştientiza
elementele cheie ale problemei, poate interveni cu explicaţii);
II.2. Întărirea rezultatelor obţinute (profesorul poate apela la diferite modalităţi: li se cere
elevilor să explice modalităţile de rezolvare sau să justifice soluţiile găsite; se poate realiza
verificarea practică a soluţiilor).

Avantaje:
- permite consolidarea unor structuri cognitive şi operaţionale;
- facilitează stimularea spiritului de explorare;
- dezvoltă un stil activ de muncă;
- cultivă autonomia şi curajul în susţinerea propriei poziţii;
- reprezintă una dintre cele mai utile metode, prin potenţialul ei euristic şi activizator.

Lectura activă
Este citirea activă a unui text prin angajarea următoarelor procese:
- perceperea înţelesului cuvintelor şi expresiilor din text;
- identificarea ideilor principale şi a detaliilor semnificative; ordonarea ideilor din text;
- realizarea unor predicţii asupra a ceea ce va urma, ce se poate întâmpla, care vor fi efectele;
- „lucrul pe text”, adică solicitarea elevilor să construiască propoziţii cu cuvinte din text, să
formuleze idei noi, să realizeze rezumatul cu ideile esenţiale ale textului;
- realizarea de interpretări, aprecieri critice, argumentaţii etc.
Condiţii de realizare:
- să fie însoţită de explicaţiile educatorului;
- se va utiliza material intuitiv adecvat;
- fiecare elev îşi va prezenta impresiile, ideile;
- regim ordonat de studiu,
- dozarea efortului de lectură în timp,

9
- alternarea eforului de citit cu relaxarea (pauze),
- alternarea lecturilor cu conţinuturi diferite,
- alternarea lecturilor cu activităţi de altă natură (fizice, practice, plimbări, joacă),
- asigurarea condiţiilor ergonomice (lumină naturală şi concentrarea ei pe text, evitarea
luminaţiei artificiale, înclinarea mesei pe care se află materialul de citit, poziţia corectă la
masa de lucru, asigurarea liniştii necesare, aerisirea camerei, temperatură constantă de
lucru - 18 grade C, evitarea fumatului în camera de lucru etc).
Avantaje:
- pune în mişcare gândirea şi imaginaţia elevilor,
- incită la asociaţii de imagini şi idei, la reflecţii şi trăiri emotive, la analize şi evaluări, la
retrospecţii şi anticipaţii.

Observarea sistematică:
Constă în urmărirea atentă a unor obiecte, fenomene, pentru a depista aspecte noi ale realităţii
şi al întregirii unor informaţii.
Condiţii de realizare:
- să fie însoţită de explicaţiile educatorului;
- se va utiliza material intuitiv adecvat;
- fiecare elev îşi va prezenta impresiile, ideile;
Avantaje:
- are o valoare euristică şi participativă întrucât se bazează pe receptivitatea elevilor faţă de un
fenomen al realităţii;
- este o sursă de informaţie directă;
- favorizează formarea unor calităţi comportamentale cum ar fi răbdarea, perseverenţa,
consecvenţa, imaginaţia etc.;
- dezvoltă obiectivitetea, spiritul de rigoare şi precizie, capacitatea de a judeca realitatea
înconjurătoare, de a observa lucrurile şi fenomenele din diferite unghiuri de vedere;
- favorizează o percepţie polimodală (multisenzorială)

Descoperirea didactică:
Este metoda didactică în care educatorul concepe şi organizează activitatea astfel încât să
faciliteze elevului reactualizarea experienţei şi capacităţilor individuale în vederea identificării prin
efort propriu a unor cunoştinţe, explicaţii, legi, prin parcurgerea identică sau diferită a drumului
iniţial prin care au fost identificate cunoştinţe asemănătoare.
Tipuri de descoperire:

10
- descoperire inductivă (de la elemente particulare, elevii fac generalizări, construiesc
definiţii etc.);
- descoperire deductivă (pornind de la adevăruri generale elevii ajung prin efor propriu la
cunoştinţe particulare);
- descoperire analogică (pe baza asemănării unor elemente a două sisteme diferite, se
presupun asemănări ale celorlalte elemente);
- descoperire transductivă (se ajunge la prezentarea metaforică a unor conţinuturi, obiecte,
fenomene, procese).
Condiţii de realizare:
- rolul educatorului constă în a stimula o atitudine activă a elevului, pentru a întreţine acel
nivel optim de incertitudine, astfel încât elevul să realizeze o incursiune în propriul său
fond aperceptiv;
- realizarea de către educator a unei activităţi instructiv-educative individualizat (prin
distribuirea sarcinilor în cadrul descoperirii în mod diferenţiat), prin adaptarea la
caracteristicile şi posibilităţile fiecărui elev;
- să fie utilizată sistematic şi cu consecvenţă, pentru a asigura dezvolarea capacităţilor
euristice ale elevilor;
Avantaje:
- are rol formativ, dezvoltând forţele psihice şi calităţile acestora (gândirea, limbajul, creativitatea,
imaginaţia, calităţi moral-volitive şi de caracter etc.);
- dezvoltă motivaţia intrinsecă şi potenţialul intelectual al elevilor;
- dezvoltă trăsăturile de personalitate;
- contribuie la formarea şi dezvoltarea unui stil de muncă intelectuală eficient;
- dezvoltă deprinderile şi capacităţile de a utiliza mijloace tehnice;

Lucrările experimentale:
Este metoda didactică care presupune modificarea unui fenomen sau variabile în scopul
descoperirii şi analizei efectelor, legilor care caracterizează acel fenomen.
Avantaje:
- experimentul reproduce fenomenele în procesualitatea lor;
- poate fi repetat de mai multe ori dacă sunt întrunite condiţiile de reproducere a fenomenului
respectiv;
- are valoare formativă şi informativă;
- utilizarea experimentului induce un element de problematizare activităţii didactice;

11
- dezvoltă capacităţile de descoperire şi investigatorii ale elevilor, spiritul de observaţie şi
raţionamentul iductiv, gândirea creatoare;

Fişă de experiment
(model)

a. Observaţii asupra fenomenului şi modul cum se interpretează

ele
............................................................................................
............................................................................................

b. Concluzii parţiale pe baza observaţiei

.............................................................................................
.............................................................................................

c. Concluzii finale
............................................................................................
............................................................................................

d. Aplicabilitatea practică
............................................................................................
............................................................................................

e. Răspunsuri la întrebări
............................................................................................
...........................................................................................

Cercetarea documentelor şi relicvelor istorice:

Este metoda didactică prin care elevii analizează documente şi relicve istorice, ân acest fel
fiind posibilă cunoaşterea trecutului istoric.
Tipuri de documente istorice:
- documente sub formă de înscrise, adeverinţe, pergamente, manuscrise, imprimate
păstrate în stare originală în arhive, muzee, biblioteci, colecţii etc;
- cărţi, reviste, ziare, manifeste, proclamaţii, declaraţii, tratate, discursuri, fotografii,
desene, hărţi, picturi, ilustraţii de carte, caricaturi de epocă, serii de mărci poştale;
- inscripţii pe ceramică, piatră, lemn sau metal, pe ziduri;
- sculpturi, sarcofage, ceramică, pese de artă, piese numismatice, tapiserii;
- unelte, maşini, arme;
- cetăţi, fortăreţe, edificii, monumente, tradiţii orale din mediul înconjurător.
Avantaje:
- constituie o autentică sursă de cunoaştere, îndeplinind o funcţie euristică;
- asigură caracterul activ al activităţii didactice în asimilarea unor cunoştinţe teoretice, îndeplinind
o funcţie ilustrativă;
- dezvoltă gândirea istorică, îl ajută pe elev să cunoască şi să aprecieze trecutul istoric;
- formează atitudini obiective şi trări afective faţă de trecutul istoric;

12
Demonstraţia:
Este metoda didactică prin care educatorul arată, indică, prezintă obiecte, fenomene, cu
scopul de facilita cunoaşterea de către elevi a unor aspecte ale realităţii, a unor comportamente sau
acţiuni, pa bază de material concret, exemple şi argumente logice.
Condiţii de realizare:
- eficienţa demonstraţiei este dependentă de modul în care elevii vor fi pregătiţi, modul în
care li se captează atenţia, creând o stare de interes, de curiozitate;
- educatorul să conducă observaţia elevilor asupra elementelor caracteristice, esenţiale prin
întrebări, indicaţii, sublinieri etc;
- obiectele/ fenomenele demonstrate să fie observate cu uşurinţă de către elevi;
- perceperea lor să fie realizată prin mai mulţi analizatori;
- se vor prezenta elementele nu în formă statică, şi în dinamismul lor, în anumite stadii de
dezvoltare a lor;
- activizarea tuturor elevilor prin solicitarea lor de a realiza diverse acţiuni: realizarea unor
desene, scheme, efectuarea unor calcule etc;
- se va utiliza material intuitiv semnificativ temei şi care să permită înţelegerea
fenomenelor/proceselor în mişcare;
- în timpul demonstrării se vor respecta cerinţele metodologice adecvate;
- se va utiliza un ritm adecvat al demonstraţiei pentru a se permite elevilor să realizeze
însuşirea corectă a structurilor propuse;
- în timpul demonstraţiei se va utiliza ca procedeu explicaţia.
Avantaje:
- asigură o viziune de ansamblu asupra unei acţiuni, proces, mişcări;
- asigură înţelegerea mecanismului de execuţie a unei acţiuni, tehnici;
- dezvoltă spiritul de observaţie, de analiză şi sinteză, capacitatea de a compara, de a investiga, a
face generalizări;
- asigură cunoaştrea realităţii pe baza unui material concret, pe bază de exemple şi argumente
logice;
- formeaza capacitatea de a sesiza ceea ce este semnificativ.

Modelarea:
Metoda modelării se bazează pe construirea prin analogie a unor raţionamente plecând de la
existenţa unor relaţii structurale sau funcţionale între două obiecte / fenomene / procese asemănătoare.

13
 În acest fel, se asigură accesibilitatea la ceea ce nu este accesibil în mod direct, deoarece cu
ajutorul modelului pot fi identificate proprietăţile unui obiect / fenomen / proces original, cu care are
anumite asemănări sau analogii esentiale.
Avantaje:
- oferă prilejul elevilor să exerseze diferite deprinderi (motorii, intelectuale), şi să aplice cunoştinţe
noi;
- imprimă un caracter intuitiv – practic învăţării;
- stimulează operaţiile şi calităţile gândirii, capacităţile de analiză şi sinteză, de comparaţie;
- dezvoltă spiritul de observaţie;
- conduce elevii în realizarea unor descoperiri cu ajutorul modelelor.

Exerciţiul:
Este metoda didactică care constă în efectuarea a unor operaţii sau acţiuni mintale sau
motrice, conştient sau repetat în vederea achiziţionării sau consolidării unor cunoştinţe sau abilităţi.
Are caracter algoritmic, deoarece presupune parcurgerea unor secvenţe riguroase ce se repeta
întocmai (adică o serie de acţiuni care se reiau aproape identic), determinând astfel însuşirea unor
comportamente actionale automatizate ale copiilor.
Condiţii de realizare:
- înţelegerea de către elevi a scopului şi necesităţii realizării exerciţiului dat;
- cunoaşterea de către elevi a suportului teoretic (cunoştinţe, reguli, principii, condiţii) al
exerciţiilor;
- aplicarea diferenţiată a exerciţiilor, în funcţie de deosebirile dintre capacităţile de învăţare
ale elevilor;
- exersarea în situaţii de învăţare diferite, pentru a facilita transferul cunoştinţelor şi
capacităţilor învăţate;
- demonstraţia prealabilă de către educator a modului de realizare a exerciţiului;
- succesiunea gradată a exerciţiilor în funcţie de gradul de complexitate al acestora;
- variaţia exerciţiilor;
- verificarea imediată, operativă, controlul şi autocontrolul conştient;
- repartizarea în timp a exerciţiilor;
- trecerea treptată de la exerciţii dirijate la exerciţii semidirijate, crescând treptat gradul de
independenţă al elevilor în realizarea acestora;
- într-o situaţie de învăţare complexă se vor alterna exerciţiile intelectuale cu cele motrice,
pentru refacerea capacităţii de învăţare a elevilor.
Ca metodă didactică, exerciţiul utilizează ca procedee explicaţia şi demonstraţia.

14
 Obiective:
- formarea şi consolidarea unor cunoştinţe şi deprinderi;
- înţelegerea unor noţiuni, reguli, principii, prin aplicarea lor în situaţii noi şi variate;
- dezvoltarea operaţiilor mintale;
- optimizarea capacităţii operatorii a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
- dezvoltarea unor trăsături morale, de voinţă şi caracter;
- prevenirea uitării şi corectarea unor deprinderi însuşite incorect.
Tipuri de exerciţii (după funcţiile îndeplinite): introductive, de observaţie, de asociaţie, de
bază, de exprimare concretă (desen, lucrări manuale, gimnastică), de exprimare abstractă (lectură,
cântec, limbaj vorbit), repetitive (de modelare, de vorbire), de consolidare, operatorii, structurale,de
creaţie (alcătuire de probleme, jocuri de creaţie, compunere liberă).

Jocul didactic:
Este metoda didactică care constă în simularea unor acţiuni, fapte, îmbinând spontanul cu
imaginarul, elementele de joc cu elementele de învăţare, pentru a transpune o activitate reală într-o
activitate destinsă, plăcută.
Condiţii de realizare:
- subiectul ales trebuie să fie familiar elevilor, din viaţa curentă;
- scenariul de joc va fi spontan, creând premisa unei manifestări sincere, naturale a elevilor;
- activitatea se desfăşoară pe baza unor reguli de joc care reprezintă obiectivele didactice
convertite în sarcini de învăţare;
- prezenţa elementelor de joc care imprimă activităţii varietate şi bună dispoziţie.
Etape în organizarea jocului didactic (Ezechil, Păişi, 2002, p. 152-154):
- organizarea bazei materiale a jocului;
- precizarea conţinutului şi sarcinilor jocului;
- stabilirea regulilor jocului, explicarea şi demonstrarea lor;
- stabilirea etapelor jocului (acţiunile de joc) şi demonstrarea lor ;
- controlul rezolvării independente şi corecte a sarcinilor jocului şi a respectării regulilor de
joc;
- aprecierea finală a desfăşurării jocurilor şi a rezultatelor obţinute;
- eventuale îndrumări pentru continuarea jocului în alte împrejurări şi pentru imaginarea
unor variante ale jocului.
Tipuri de jocuri didactice:

15
- după conţinut şi obiective (jocuri senzoriale, de observare a naturii, de dezvoltarea
vorbirii, aritmetice, de asociere de idei şi raţionament, de construcţii, muzicale, aplicative,
demonstrative, de creaţie, de memorie, de îndemânare etc.);
- după materialul utilizat (jocuri cu sau fără material, jocuri orale, jocuri cu întrebări,
jocuri-ghicitori, cu cuvinte încrucişate etc.).
Avantaje:
- oferă “un cadru prielnic pentru învăţarea activă, participativă, stimulând iniţiativa şi creativitatea
elevului. Obiectivele educaţionale vor fi mai bine realizate prin intermediul jocului, deoarece prin
însăşi natura sa jocul cuprinde o motivaţie intrinsecă, mobilizând resursele psihice ale elevilor,
asigurând participarea creatoare, captând interesul, angajând afectiv şi atitudinal” (Păişi
Lăzărescu, 2005, p. 134);
- asimilarea unor cunoştinţe noi, dezvoltarea de comportamente, înţelegerea unor situaţii;
- dezvoltarea capacităţii de exprimare verbală;
- fortifică efortul intelectual şi fizic al elevilor, intensifică trăirile afective, implicarea emoţională a
copiilor;
- dezvoltă motivaţia pentru învăţare, capacităţile creatoare;
- este un mijloc eficient “de activizare a întregii clase, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare,
formează şi dezvoltă deprinderi practice elementare şi de muncă organizată (...). prin joc copiii
învaţă să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele
altora.” (Păişi Lăzărescu, 2005, p. 135);
- dezvoltă trăsături de caracter (spirit critic, spirit de răspundere, iniţiativă, cinste, respect, stăpânire
de sine etc.).

Jocul de rol (jocul de simulare)

Presupune simularea unor activităţi, fenomene etc., încât participanţii interpretează diferite
roluri, funcţii, comportamente, devenind actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc.
„Rolurile” sunt, de fapt, sarcini de învatare deoarece elevii care le interpretează îşi vor exersa
capacităţile necesare îndeplinirii unor responsabilităţi.
Avantaje:
- facilitarea inserţiei sociale a elevilor;
- familiarizarea cu moduri de gândire, trăire şi acţiune specifice unor status-uri;
- formează repede şi corect anumite convingeri, atitudini, comportamente;
- pune în evidenţă modul corect / incorect de comportare într-o situaţie dată;
- asigură un autocontrol eficient al conduitelor şi achiziţiilor (partenerii te sancţionează rapid dacă
grşseşti);
- dezvoltarea capacităţii de empatie, de a identifica şi evalua opiniile celorlalţi;

16
- formarea capacităţii de a rezolva situaţii problematice;
- verificarea corectitudinii comportamentelor formate.

Dramatizarea:
Este o formă specifică de simulare, care constă în utilizarea adecvată a mijloacelor şi
procedeelor artei dramatice. Elevii sunt solicitaţi să citească sau să interpreteze roluri ale unor
personaje din poveşti, fabule, fapte istorice.
În învăţământul preşcolar şi primar ea poate lua forma unui joc de rol în care elevii
interpretează rolurile unor personaje.

Algoritmizarea:
Este metoda didactică care se bazează pe folosirea algoritmilor.
Algoritmul reprezintă o succesiune strictă de operaţii structurate şi care trebuie
efectuate în aceaşi succesiune obligatorie, permiţând astfel rezolvarea unor probleme-tip.
Avantaje:
- permite realizarea rapidă, cu efort minim a unei activităţi;
- face posibilă însuşirea corectă a unor structuri operaţionale de bază;
- realizarea unor experimente, studii de caz, demonstraţii presupun utilizarea unor structuri
algoritmice.

Instruirea Asistată de Calculator (IAC)

Ca formă de instruire bazată pe calculator , IAC-ul este o modalitate de instruire ce
utilizează hardul (calculatorul) ca suport tehnic şi softul (programe educaţionale distribuite pe
CD-Rom, dischete, înregistrări multimedia), ca suport informaţional.
Se referă la acea situaţie de instruire în care se utilizează un sistem computerizat.
Sunt utilizate softuri educaţionale, adică programe analitice în formă electronică,
manuale / cursuri înregistrate pe suport electromagnetic. Un soft educaţional este structurat
în: obiective; conţinuturi specifice, structurate logic, secvenţial; strategii de predare-învăţare
şi evaluare.
Softurile educaţionale sunt folosite frecvent în învăţământul primar şi preşcolar, în
special fiind construite pentru:
 transmiterea sau prezentarea interactivă de informaţii;
 exersarea unor structuri în vederea formării unor deprinderi specifice
(interdisciplinare);

17
  demonstrative;
 de rezolvare de situaţii-problemă;
 de evaluare.

Învăţarea electronică (e-learning)

Este o metodă didactică care presupune învăţarea prin intermediul mijloacelor
electronice, adică cu ajutorul calculatorului (IAC) conectat la Internet.
Este cunoscută şi sub denumirile de învăţământ electronic, învăţământ on-line,
educaţie on-line, învăţământ la distanţă, învăţământ pe web.
Internetul (NET sau CYBERSPACE) poate fi utilizat prin:
- sigla www (WORLD WIDW WEB),
- pagina Web + CD-ROM,
- e-mail (poşta electronică),
- Internet Relay Chat (IRC).
În sistemul educaţional, Internetul poate fi utilizat prin:
- e-mail (poşta electronică) - transmiterea şi primirea de mesaje, utilizând elemente
multimedia (sunete, imagini, grafice, filme video);
- navigarea pe Internet;
- participarea la grupuri de discuţii (forum-uri);
- construirea unui web-site,
- utilizarea Internet Relay Chat – dialogul scris „pe ecran” cu vorbitori de altă limbă;
- utilizarea unor „jocuri de aventuri” (Cerghit, 2002), utilizând un scenariu imaginar.

18
 METODE DIDACTICE INTERACTIVE DE GRUP (moderne)

Metoda predării / învăţării reciproce (Reciprocical Teaching)

Este o metodă de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text.
Sunt utilizate patru strategii de învăţare:
 Rezumarea (elevii trebuie să facă un rezumat cu ideile principale din text);
 Punerea de întrebări (elevii formulează întrebări pe baza textului;
 Clarificarea datelor (se explică termini, expresii necunoscute);
 Prezicerea sau prognosticarea (elevii exprimă idei, opinii, păreri despre ceea
ce s-a citit).
Avantaje:
- deprinde elevii cu tehnici de muncă intelectuală;
- stimulează capacitatea de concentrare asupra textului, capacitatea de a desprinde
esenţialul;
- dezvoltă capacitatea de exprimare, capacitatea de ascultare activă,
- dezvoltă capacităţile gândirii (analiză, sinteză, generalizare, abstractizare);
- dezvoltă motivaţia pentru învăţare, prin faptul că elevii învaţă mai bine de la alţi elevi.

Rolurile elevilor presupun următoare acţiuni de învăţare:

Rezumatorii Întrebătorii Clarificatorii Prezicătorii

Extrag ideile principale; Stabilesc întrebări Clarifică termini, Fac predicţii
construiesc rezumatul pe baza textului expresii
textului
Identifică elemente ale Adresează întrebări Răspund la Răspund la
textului întrebări întrebări
Expun idei Analizează Reformulează Găsesc alte
răspunsurile ideile soluţii
Răspund la întrebări Completează - -
răspunsurile
-

Mozaicul (JIGSAW / metoda grupurilor interdependente)

Este o metoda bazată pe învăţarea în echipă (team-learning); fiecare elev are o sarcină
de studiu în care trebuie să devină „expert”, având responsabilitatea transmiterii informaţiilor
asimilate celorlalţi colegi
Avantaje:

19
- dezvoltă capacităţile de gândire creativă, reflectare, rezolvare de probleme, de exprimare
verbală;
- dezvoltă relaţiile de cooperare şi comunicare în grup, întăreşte coeziunea grupului;
- determină elevii să participe la acţiunea de învăţare, prin faptul că fiecare dintre ei are de
rezolvat o sarcină;

De exemplu, dacă clasa de elevi este împărţită în 4 grupe cu câte 4 elevi în fiecare
grup, acestea vor fi structurate astfel:

1 1
2 4 2 4
3 3

1 1
2 4 2 4
3 3

Fig 18a Dispunerea elevilor pe grupuri de lucru în metoda mozaic

- Constituirea grupurilor de experţi:

 faza discuţiilor în grupul de experţi: elevii prezintă un raport individual asupra
a ceea ce au studiat în mod independent;

1 2
1 1 2 2
1 2

3
4 4 3 3
4 3

Fig 18b Dispunerea elevilor pe grupuri de lucru în metoda mozaic

- Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare:

 faza raportului de echipă: experţii transmit cunoştinţele asimilate, reţinând la
rândul lor informaţiile transmise de colegii – experţi în alte subteme;

1 1
2 4 2 4
3 3

1 1
2 4 2 4
3 3

Fig 1 Dispunerea elevilor pe grupuri de lucru în metoda mozaic

20
Piramida / “bulgărele de zăpadă”
Presupune împletirea activităţii individuale cu cea de cooperare în cadrul grupurilor.
Etape în realizarea metodei:
- Faza introductivă:
prezentarea şi explicarea temei;
- Faza lucrului individual:
elevii lucrează individual tema şi notează întrebări posibile;
- Faza lucrului în perechi:
elevii lucrează în perechi pentru a discuta rezultatele individuale; notează alte întrebări;
- Faza reuniunii în grupuri mai mari:
se formează 2 -3 grupe de elevi din perechile existente;
- Faza raportării soluţiilor în colectiv:
întreaga clasa, reunită, analizează şi concluzionează asupra ideilor emise;
- Faza decizională:
concluzii.

Se lucrează frontal (cu toată clasa de elevi)

Se lucrează în grupuri (câte 4 elevi)

Se lucrează în perechi (câte 2 elevi)

Se lucrează individual

21
Cubul
Este o metodă interactivă de grup folosită pentru explorarea unui subiect, situaţii,
proces, fenomen din mai multe perspective.
Sunt realizate următoarele strategii de învăţare:
 descrie
 compară
 analizează
 asociază
 aplică
 argumentează

Descrie Compară Asociază Analizează Aplică Argumen-

tează
Un Comporta- Comporta- Comporta- Comporta- Proverbul ...
comporta- mentele a mentul tău mentul unor mentul în
ment două cu al unui copii situaţii noi
personaje personaj
cunoscut
Un mod de Modul tău Afirmaţia ....
lucru de lucru de
cel al
colegului tău
Un Relaţiile Relaţii de Interpretează
sentiment dintre colaborare rolul unui
membrii personaj
grupului

Explozia stelară / starbursting / furtuna de întrebări

Ca metodă interactivă de dezvoltare a creativităţii individuale şi de grup, explozia
stelară presupune analiza unei teme centrale / concept, prin stimularea elevilor să formuleze
întrebări asupra conţinutului analizat pornind de la următoarele întrebări-chie: cine?, ce?,
unde?, când?, de ce?
Avantaje:
- facilitază aprticiparea tuturor copiilor;
- dezvoltă capacitatea interogativă a acestora, crearea de întrebări;

Pălăriile gânditoare (Thinking Hats)

Este o metodă interactivă de dezvoltare a creativităţii de grup prin solicitarea elevilor
să interpreteze diferite roluri în funcţie de semnificaţia pălăriei pe care o poartă.
Avantaje:

22
- facilitază participarea tuturor copiilor;
- dezvoltă capacitatea creativă, capacitatea de comunicare, capacităţile gândirii;
- dezvoltă abilităţile de cooperare, sociale ale elevilor;
- dezvoltă capacitatea metacognitivă elevului (îl ajută pe acesta să identifice rolul care i se
potriveşte cel mai bine);

Cum trebuie să se comporte cel care poartă una din cele 6 pălării gânditoare:
PĂLĂRIA ALBĂ Caută informaţii Ce informaţii avem?
Ce informaţii lipsesc?
Cum putem obţine informaţiile?
PĂLĂRIA ROŞIE Spune ce simte despre „sentimentul meu e că........”
............ „intuiţia mea e că ...............”
„nu-mi place felul cum s-a procedat”
PĂLĂRIA Identifică greşelile, Care sunt erorile?
NEAGRĂ elemente negative, Ce ne împiedică?
lacune etc. La ce riscuri ne expunem?
PĂLĂRIA Oferă sugestii, propuneri, Care sunt obiectivele?
GALBENĂ Realizează aprecieri Pe ce se bazează aceste idei?
pozitive Care sunt avantajele?
PĂLĂRIA VERDE Generează idei noi Putem face asta şi în alt mod?
Caută alternative Cum poate fi altfel atacată problema?
Gasim şi o altă explicaţie?
PĂLĂRIA Defineşte problema Putem sa rezumăm aceste puncte de
ALBASTRĂ Clarifică vedere?
Stabileşte concluzii Care e următorul pas?
Care sunt ideile principale?

Fig 2 Rolurile pălăriilor gânditoare

Brainstormingul (asaltul de idei, metoda “evaluării amânate”)

Este o variantă a discuţiei în grup, având ca obiectiv producerea de idei noi sau
găsirea celei mai bune soluţii pentru o problema de rezolvat, prin participarea tuturor
membrilor grupului.
Realizarea lui presupune trei etape distincte delimitate în timp:
- etapa I – pregătirea şedinţei de brainstorming; în cadrul unei activităţi didactice / lecţii,
această etapă coincide cu secvenţa de pregătire a activităţii;
- etapa II - în care sunt produse ideile în cadrul discuţiilor sau dezbaterilor,
- etapa II - care are loc la sfârşitul activităţii sau chiar peste 1-2 zile şi în care sunt evaluate
ideile.

Condiţii de realizare:
Etapa I:

23
  selecţionarea participanţilor;
 asigurarea unui cadru adecvat, stimulativ (luminos, spaţios, pregătirea mobilierului,
pregătirea aparaturii de înregistrare etc.);
Etapa II:
 comunicarea temei de dezbatere;
 comunicarea regulilor de desfăşurare a activităţii:
o se interzic aprecierile critice, ironizările, cenzurările, contrazicerile,
obstrucţionările;
o se exprimă liber orice idee care-i trece elevului prin minte (pentru a stimula
imaginatia);
o trebuie ascultate cu atenţie toate ideile participanţilor;
o se încurajează asociaţiile originale de idei;
o se cere producerea unei cantităţi cât mai mari de idei;
o ideile vor fi notate / înregistrate încât să poată fi evaluate ulterior; Metoda este
foarte eficientă dacă participanţii nu ştiu că ideile lor au fost înregistrate.
 etapa de incubaţie care permite emiterea unor alte idei noi, alte asociaţii de idei;
această etapă poate dura 1-2 zile sau poate fi o secvenţă din lecţie în care se realizează
alte situaţii de învăţare);
Etapa III:
 analiza ideilor, prelucrarea şi sistematizarea acestora;
 evaluarea ideilor şi stabilirea concluziilor.
Avantaje:
- îi motivează pe elevi să înveţe;
- obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi / soluţiilor;
- oferă elevilor posibilitatea să se exprime în mod liber;
- dezvoltă participanţilor încrederea în sine;
- contribuie la formarea şi dezvoltarea calităţilor imaginativ-creative, a spontaneităţii şi a
unor trăsături de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a exprima un punct de
vedere, voinţa etc.

24
Bibliografie selectivă:

Cerghit, Ioan; Vlăsceanu, Lazăr, 1998, Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii din
Bucureşti.
Cerghit, Ioan, 2002, Sisteme de instruire alternative şi complementare, Bucureşti: Editura
Aramis.
Şoitu, Laurenţiu; Cherciu, Rodica Diana, 2006, Strategii educaţionale centrate pe elev,
Buzău: Editura Alpha MDN.
Neacşu, Ioan, 1999, Instruire şi învăţare (ediţia a II-a revizuită), Bucureşti: EDP.
Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2007, Strategii didactice interactive (ed. a II-a), Bucureşti:
EDP.
Ionescu, Miron; Chiş, Vasile, 2001, Didactica modernă, Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Iucu, Romiţă, 2001, Instruirea şcolară, Iaşi: Editura Polirom.

25