PARENTAJUL

Odata ce copiii devin persoane individuale, cresterea lor este din ce in ce mai complicata.
Parintii trebuie sa se confrunte cu omuleti cu o gandire proprie, dar care au multe de invatat
despre tipurile de comportament si despre cum trebuie sa se arate in societate.
Forme de disciplina:
Cuvantul “disciplina” inseamna “instructie”/”formare”. Aceasta reprezinta o metoda de a
modela caracterul copiilor si de a-i invata sa-si exercite autocontrolul si sa se angajeze in
comportamente acceptabile. Cercetatorii au gasit cateva tehnici:
Intarirea si pedeapsa
Tehnica incepe printr-un exemplu in care mama isi felicita copilul pentru decizia de a-si
strange propriile jucarii. Acest lucru ce il invata pe copil ca stransul jucariilor este un
comportament pozitiv, care trebuie repetat.
Pedeapsa corporală
Ea poate include bătaia la fund, pălmuirea, ciupirea, zgâlțâirea și alte acte fizice, folosite cu
intenția de a-l face pe copil să simtă durere, dar nu de a-l vătăma, in scopul de a corecta
comportamentul deviant al acestuia.
Raționarea inductiva, afirmarea puterii și retragerea iubirii:
1. Tehnicile inductive- sunt tehnici disciplinare menite să inducă purtarea dorită, făcând apel la
judecata copilului și la simțul lui de dreptate.
 2. Afirmarea puterii- strategie disciplinară menită să descurajeze comportamentul nedorit prin
impunerea fizică sau verbala a controlului parental.
3. Retragerea iubirii- strategie disciplinară care implică ignorarea copilului, izolarea lui sau a-i
arăta că este dezagreabil.
Stiluri de parentaj:
PARENTAJ DICTATORIAL- stil de parentaj care pune accentul pe control si pe supunere.
Copiii care trec prin acest stil de parentaj tind să fie mai nemulțumiți, mai retrași și mai
neîncrezători.
PARENTAJ PERMISIV- stil de parentaj care pune accentul pe exprimarea personală și
autoreglare. Acesti copii sunt afectuoși, nu controlează și nu impun cerințe. La vârsta prescolară,
copiii lor tind să fie imaturi.
PARENTAJ AUTORITAR- stil de parentaj care combină respectul față de individualitatea
copilului cu efortul de a-i întipări in minte valorile sociale. Copiii lor par să se simtă in siguranță,
știind că sunt iubiți.
Preocupari sociale privind comportamentul:
1. Comportamentul prosocial: Acest comportament incepe cu un exemplu prin care un copil
isi dezvoltă altruismul, impărțind plastilina cu doi colegi, fără a aștepta ceva in schimb.
Actele altruiste presupun adesea costuri, sacrificiu de sine sau riscuri.
2. Agresivitatea: Agresivitatea implicată in lupta pentru o jucarie, fără intentia de a-i face
rău celuilalt copil, este agresivitate de tip instrumental. Ea apare in principal in timpul
jocului social; copiii care se bat cel mai mult par, totodată, să fie cei mai sociabili și mai
competenți. In mod normal, această agresivitate se reduce pe masură ce copiii invață să
ceară ce vor.
3. Frica: Temerile pasagere sunt frecvent intâlnite in prima copilărie. Mulți copii cu varsta
intre 2-4 ani se tem de animale. La 6 ani, copiii au o probabilitate mai mare de a se teme
de intuneric. Alte frici intalnite frecvent sunt: frica de tunete, de doctori si de creaturi
imaginare.
Relațiile cu alți copii:

1. Relațiile dintre frați- Cele mai frecvente și mai intense dispute intre frați au ca motiv
dreptul de proprietate-cine este posesorul unei jucării și cine are dreptul să se joace cu ea.
In ciuda frecvenței conflictelor, rivalitatea intre frați nu constituie tiparul principal de
 interactiune. Afectiunea, interesul, tovărășia și influența predomină și ele in relațiile
dintre frați.
2. Copilul singur la părinți- Copiii singuri la părinți tind să fie mai motivati pentru
performanță și să aibă o stimă de sine mai bună; ei nu se deosebesc de cei cu frați in
privința adaptării afective, a sociabilității sau a popularității.
3. Tovarășii de joacă și prietenii-Trăsăturile pe care le caută copiii mici la tovarășii de joacă
sunt similare cu trăsăturile pe care le caută la un prieten. Intr-un studiu, copii de 4 si 7 ani
au evaluat drept cele mei importante caracteristici ale prieteniei faptul de a face lucruri
impreună, de a se plăcea reciproc, de a avea grijă unul de altul și de a se ajuta reciproc.

In concluzie, este foarte important ca parintii sa acorde importanta cresterii celor mici,
iubire neconditionata, atentie si, nu in ultimul rand, rabdare, deoarece acest lucru are urmari
in viitorul lor.

Bibliografie:
• Papalia Diane, Olds, Wendkos, Sally, Feldman, Duskin, Ruth, Dezvoltarea umană.
Traducere de Sonetto-Mîndrilă A., Editura Trei, Bucureşti, 2010.-Parentajul (pp.270-280)