Prâslea cel voinic şi merele de aur

Apartenenţa la specia literară

Basmul este o specie literară a genului epic în proză, mai rar în versuri, în care se
povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau forţe supranaturale în luptă
cu forţele răului pe care le înving.
Termenul „basm” provine din slava veche şi înseamnă „născocire, scornire”.
Fiind o creaţie populară, are caracter oral, anonim, colectiv, tradiţional.
Basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur” a fost cules de Petre Ispirescu şi inclus în
volumul „Legendele şi basmele românilor”, 1882.
Autorul anonim omniscient îşi exprimă indirect sentimentele prin intermediul acţiunii
şi al personajelor.
Tema basmului este triumful binelui aupra răului.
Titlul este format din două sintagme coordonate copulativ: „prâslea” un apelativ
familiar denumeşte pe cel mai mic dintre fraţi, iar determinantul „cel voinic” sugerează vitejia
şi curajul acestuia. Sintagma „merele de aur” face referire la conţinutul operei.
Acţiunea se desfăşoară linear şi este organizată pe momentele subiectului, prezentând
drumul iniţierii unui tânăr, al pregătirii sale pentru a deveni împărat. Relatarea faptelor se
face obiectiv, la persoana a III-a.
În expoziţiune sunt fixate coordonatele spaţio-temporale şi personajele centrale ale
basmului. Echilibrul acestei lumi este tulburat de un hoţ care fură merele de aurt, astfel încât
împăratul nu reuşeşte să le guste. Factorul acesta perturbator constituie intriga. Desfăşurarea
acţiunii surprinde încxercările nereuşite ale unor voinici şi ale celor doi fraţi mai mari ai
împăratului de a prinde hoţul. Feciorul cel mic reuşeşte să-şi alunge somnul şi îi aduce
împăratului merele mult dorite. Ajuns pe tărâmul celălalt în căutarea hoţilor, Prâslea îi învinge
pe cei trei zmei, eliberează fetele de împărat, dar este trădat de fraţii săi. Revine în lumea lui
ajutat de o zgripsoroaică căreia îi salvează puii şi se angajează ca ucenic la un argintar.
Punctul culminant este marcat de recunoaşterea lui Prâslea de către fata cea mică, căreia îi
îndeplineşte dorinţele, iar aceasta îi divulgă identitatea. Deznodământul constă în refacerea
echilibrului: fraţii îşi primesc pedeapsa, iar eroul se căsătoreşte cu fata cea mică şi moşteneşte
scaunul împărăţiei.
Construit după schema clasică a basmului, „Prâslea cel voinic şi merele de aur” respectă
structura specifică.
Naraţiunea se delimitează prin formule tipice. Formula iniţială şi cea finală marchează
intrarea şi ieşirea din fabulos. Formulele de mijloc realizează trecerea de la o secvenţă narativă
la alta şi întreţin curiozitatea cititorului: „căci cuvântul diun poveste înainte mult mai este”.
Timpul şi spaţiul sunt anulate ca dimensiuni reale. Faptele s-au petrecut cândva,
demult „a fost odată ca niciodată”, pe tărâmul acesta şi pe tărâmul celălalt, care reprezintă
lumea reală şi pe cea fabuloasă.
Întâmplările narate sunbt reale şi fantastice. Reale pot fi existenţa împăratului şi a celor
trei fii, a fetelor de împărat, dorinţa feciorilor de a prinde hoţul merelor, invidia fraţilor mai
mari sau căsătoria lui Prâslea cu fata cea mică. Nu lipsesc întâmplările fabuloase: existenţa
unui măr care face mere de aur, existenţa zmeilor cu care Prâslea se luptă, uciderea balaurului,
discuţia cu corbul, zborul zgripsoroaicei, transformarea palatelor în mere de aur sau modelarea
unei furci şi a unei cloşti cu puii din aur.
Personajele sunt, de asemenea, specifice basmului. Sunt grupate în serii antitetice:
pozitive şi negative, reale şi fantastice, purtătoare ale unor simboluri: binele şi răului.Prâslea,
personajul principal pozitiv, va instaura victoria binelui. Este eroul exemplar, un ideal de
vitejie, de cinste, de dreptate, de credinţă în Dumnezeu, de bunătate şi de chibzuinţă.
Dovedind o bună cunoaştere a sufletului uman, bănuieşte că fraţii vor „să-l piardă” şi va pune
un bolovan în locul lui scăpând cu viaţă. Rămas pe tărâmul celălalt, este cuprins de
deznădejde, dar faptele lui bune îl vor scăpa de necaz pentru că salvează puii de zgripsor,
omorând cu vitejie un balaur şi la rându-i este salvat de zgripsoroaică.
Opuse lui Prâslea sunt personajele negative, care reprezintă forţele răului: fraţii mai
mari, invidioşi, lipsiţi de omenie, zmeii şi balaurul.
Remarcăm şi în acest basm prezenţa unor motive. Motivul călătoriei este specific
basmului, căci încercările prin care trece eroul, asemănătoare celor la care sunt supuşi toţi eroii
basmului, îi sunt necesare pentru formarea sa. În final, el este un om matur, demn de
înetemeierea unei familii şi de conducerea unei colectivităţi.
Alte motive şi simboluri specifice basmului sunt: motivul mezinului care este mai isteţ
şi mai viteaz decât fraţii săi, motivul invidiei fraţilor mai mari, cifra magică trei, animalul
năzdrăvan, apa vie.
Naraţiunea este modul principal de expunere, descrierile sunt limitate, iar dialogurile se
constituie în replici necesare desfăşurării acţiunii.
Limbajul se caracterizează prin oralitate, realizată prin întrepătrunderea vorbirii
directe cu cea indirectă, prezenţa expresiilor populare, a inversiunilor, a re petiţiilor, a
construcţiilor exclamative: „a se face luntre şi punte”, „a-şi lua inima-n dinţi”, „făcu ce făcu”,
„rogu-te”, „adevăr grăieşte guira mea”.
Din cele arătate, se constată că opera literară „Prâslea cel voinic şi merele de aur”
întruneşte toate notele definitorii ale unui basm.