Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IS 04 - Toma D'aquino
IS 04 - Toma D'aquino
© CGT; AO & ED 04
studiaza şi sursele de formare continuă a individului creştin. Astfel, individul normal,
conform lui D’Aquino, este o fiinţă socială şi prin urmare trăieşte în cadrul unei comunităţi.
Comunităţile-l formează pe individ cu ajutorul unor instituţii, acestea fiind: instituţiile
religioase şi instituţiile laice.
Institutiile religioase, conform lui Toma D’Aquino, ajută individul în dezvoltarea
afectivităţii sale şi ordonarea vieţii după regulile morale, iar biserica este acea instituţie care
utilizează, de vreme îndelungată, principiile ce produc binele colectiv.
Instituţiile laice, conform lui Toma D’Aquino, sunt numeroase şi fluctuante, dar
sunt importante pentru că ele garantează individului securitatea, protecţia şi accesul la
educaţie. Acestea, produc la rândul lor binele colectiv atâta timp cât sunt în consens cu
legile guvernării.
În ultimă instanţă, considera Toma D’Aquino, instituţiile laice trebuie să fie
subordonate instituţiilor bisericeşti, deoarece doar astfel individul rămâne mereu în sfera
creştinătăţii.
O alta tema aborada de Toma D’Aquino, sunt rolurile sociale ale conducatorilor.
El consideră că înainte de toate conducatorii politici trebuie să fie buni creştini, prin urmare
ei trebuie să:
identifice pericolele care-i ameninţa cel mai mult pe supuşii săi;
găsească modalităţile prin care pot fi înlăturate sau atenuate aceste ameninţări;
conducă poporul său atât în relaţiile din interiorul statului cât şi în relaţiile cu alte state.
Toma D’Aquino consideră că cel mai mare pericol este războiul, de aceea ne
spune că orice război de cucerire este nedrept şi că orice razboi de apărare este drept. Însă,
şi aceste războaie de apărare trebuie să respecte o serie de proceduri de influenţă creştină,
anume:
stoparea agresiunii externe;
angajarea de negocieri cu agresorul;
în cazul refuzului agresorului de a înceta atacul trebuie declanşata contraofensiva care
trebuie urmată de luarea a cât mai multă captură de război, care va aparţine
conducătorului.
© CGT; AO & ED 04