Despre „Amintiri“

„ ... un lucru de preţ, trainic, sănătos şi folositor în viaţă este o amintire frumoasă, şi mai ales o
amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească“.

(Feodor Dostoievski –„Fraţii Karamazov“)

_____________________________

„Mai plăcut este să-ţi aduci aminte fericiri trecute, decât ca, după o tinereţe uscată, să ai târziu
ceea ce n-ai avut la vreme.“

(George Călinescu - „Enigma Otiliei“)

_____________________________

Dintr-odată, bunicul se trezi din starea de amorţeală şi se întoarse spre mine.

– Amintirile sunt un lucru frumos, băiete. Când un om pe care l-ai iubit moare, când zilele
fericite au luat sfârşit, îţi rămân amintirile. Slavă lui Dumnezeu pentru acest dar special pe care
ni l-a dat şi care-ţi îngăduie să retrăieşti acele experienţe. După părerea mea, amintirile nu pot fi
cumpărate, oricât de mulţi bani ai da pentru ele.
Prin minte îmi trecu un gând nou, care mă făcu să mă simt înşelat, frustrat şi furios. Eram
sigur că bunicul avea dreptate. Până în acea clipă nu mă gândisem la amintiri; însă în adâncul
sufletului meu era o frământare, o căutare, o dorinţă de a descoperi sentimente sau răspunsuri
ce depăşeau înţelegerea mea. Acum mi se părea că bunicul descoperise pentru mine ceea ce
căutasem. Spusese, după ce citise scrisoarea, că eu şi el aveam acum un alt lucru în comun –
pierderea mamelor noastre. Era adevărat. Însă eu simţeam că totuşi, există o diferenţă.
Ascultându-l vorbind, mi-am dat seama care era aceasta; erau amintirile – sau, în cazul meu,
lipsa lor. Bunicul putea vorbi la nesfârşit despre lucrurile pe care şi le amintea din copilăria lui:
chipul mamei, zâmbetul ei, mirosul ei, atingerea ei. Eu, eu nu aveam parte decât de o pată mare,
albă – de un nume doar – „Ai avut o mamă, băiete. Numele ei era Agatha. Foarte frumos nume,
Agatha“.
Uneori stăteam treaz noaptea încercând să dau un chip acelui nume, dar nu reuşeam
niciodată. Când eram mai mic, studiam chipul femeilor şi, când descopeream unul care-mi
plăcea, mă gândeam că aşa ar fi arătat mama. Timp de aproape doi ani împrumutasem mamei, în
mintea mea, chipul soţiei bancherului din oraş; pe urmă mi-am dat seama cât de nerod sunt şi n-
am mai jucat acest joc prostesc. Iar acum, bunicul stătea acolo, lângă mine, şi-I mulţumea lui
Dumnezeu pentru amintiri.

(Janette Oke – „A fost odată într-o vară“)

_____________________________