Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Manuscrisele Eseniene de La Marea Moarta de Athanase Negoita
Manuscrisele Eseniene de La Marea Moarta de Athanase Negoita
s
r
MANUSCRISELE
£
n
ESENIENE
£
s>
DELA
r*
S MAREA MOARTA
2 iTNANISE n e g o it í
à
?
» » #
i
€
*
W /
• A. »*
a
ï
c
i
V-
F-
RIBLIOTHECA OR1ENTALIS
v
«.
MANUSCRISELE
ESENIENE
DE LA
MAREA MOARTĂ
BIBLIOTHECA ORIENTALIS
A P A R IŢ IA COLECŢIEI
„BIBLIOTHECA ORIENTALI S"
E S T E SP R IJIN ITĂ DE
ASOCIAŢIA DE STUDII ORIENTALE
DIN ROMÂNIA
ISBN 973-44-0089-4
BIBLIOTHECA ORIENTALIS
MANUSCRISELE
ESENIENE
DE LA
MAREA MOARTĂ
ATHANASE NEGOIŢĂ
9
i
V
e o
E D IT U R A ŞTIIN ŢIFIC Ă
BUCUREŞTI, 1993
CUVÎNT ÎNAINTE
ATH. N .
ABREVIERI
1. Periodice şi reviste
AASOR — Annual o f the des Alten und Neuen Testa
American School o f Oriental ments
Research GB — Glasul Bisericii
AFO — Archiv für Orient HUCA — Hebrew Union
forschung College Annual
A JA — American Journal of ID B — Interpreter's Dictio
Archaeology nary of th e Bible (ed. G.A.
A JSL — American Journal Buttrick)
of Semitic Languages and IE J — Israel Exploration
Literatures Journal
AN EP — Ancient Near East JBL — Journal of Biblical
in'Pictures (ed. J. B. Pritchard) Literature
ANET — Ancient Near Eas JCS — Journal of Cuneiform
tern Texts (ed. J .B . Pritchard) Studies
ArOr — Archiv Orientalni JNES — Journal of Near
B A — Biblical Archaeologist Eastern Studies
BASOR — Bulletin o f the J Q R — Jewish Quarterly
American Schools o f Oriental Review
Research JSS — Journal of Semitic
Bib. — Biblica
Studies
B IE S — Bulletin of the
Israel Exploration Society M A — Mitropolia Ardealului
B J R L — Bulletin o f the M B — Mitropolia Banatului
John Rylands Library M M — Mitropolia Moldovei
BO — Bibliotheca Orientalis
BO R — Biserica Ortodoxă MO — Mitropolia Olteniei
Română N ovT — Novum Testamen-
B Z — Biblische Zeitschrift tum
CAH — Cambridge Ancient N.T. — Noul Testament
History OLZ — OrientaUstische Li
CBQ — Catholic Biblical teraturzeitung
Quarterly
Or — Orientalia
DOTT — Documents from
Old Testament Times (ed. Ort — Ortodoxia
D. W . Thomas) PEQ — Palestine Exploration
FRLA N T — Forschungen Quarterly
zur Religion und Literatur R B — Revue Biblique
ABREVIERI
Capitolul I
3. Khirbet-Mird
către beduini, ele au furnizat cîteva ostraka 62, dar din nefe
ricire puţine fragmente de manuscrise 63.
Cam în acelaşi timp, un păstor tot din tribul T a’amirah
găsea într-o scorbură din W adi Murabba’at un sul, dealtfel
foarte deteriorat, ce cuprinde textul cărţii biblice a celor
doisprezece mici profeţi, datînd de pe la începutul secolului
al II-lea e.n.
Pe la începutul anului 1956, beduinii care cercetau cu
febrilitate cele mai mici crăpături în stîncă, de pe imensa
faleză a Mării Moarte, reperau a unsprezecea grotă cu manu
scrise, în ceea ce priveşte însemnătatea comparabilă numai
cu peşterile întîia şi a patra. Această descoperire avea să
confirme părerea că aridul deşert al Iudeii nu a epuizat încă
surprizele pe care le poate oferi savanţilor.
Manuscrisele cele mai importante au fost găsite de be
duini. Săpăturile făcute de savanţi au descoperit numai mici
fragmente, unele de dimensiuni milimetrice. Pentru cointere
sarea beduinilor în conservarea intactă a manuscriselor
depistate, societăţile ştiinţifice şi autorităţile de stat plătesc
cu o liră sterlină centimetrul de document găsit.
în 1967, profesorul Y . Yadin, de la Universitatea ebraică
din Ierusalim, a achiziţionat de la un anticar din Betleem
cel mai mare manuscris găsit pînă astă zi64. Yadin a făcut o
comunicare la Académie des InscriptkmV et Belles Lettres
din Paris, arătînd în linii mari cuprinsul manuscrisului achi
ziţionat şi numindu-1 Manuscrisul Templului, deoarece tra
tează despre modul în care trebuie să fie construit Te'mplul
şi despre veneraţia care trebuie să i se acorde.
în rezumat, manuscrisele găsite în deşertul Mării Moarte
se repartizează în trei gru pe65, atît după data lor, cit şi
după provenienţa geografică: 1) manuscrise provenind din
grotele din regiunea Qumran, în apropierea unei reşedinţe
comunitare datînd în linii mari din sec. al II-lea î.e.n. şi
pînă în sec. I e .n .; 2) documente de la Murabba’at şi dintr-un
sit nelocalizat, găsite în partea sudică a deşertului Iudeei,
în grotele unor văi puţin accesibile şi depărtate de centrele
locuite. în orice timp, aceste grote au fost locuri de refugiu,
4. Imnurile
5. Documentul de la Damasc
6. Sulul de aramă
erau rulate, iar orficii scriau 52 pe foi de aur, care erau depuse
în morminte constituind un fel paşaport pentru lumea de
dincolo w. Motivul pentru care arama a fost aleasă de csc-
nieni a devenit evident atunci cînd sulul a putut fi desfăcut
şi citit. Contrar aşteptării generale, textul şeris nu era deloc
religios şi nici biblic, deci în nici un sens, sacru. Textul era
o lista de obiecte, ce făceau parte dintr-un tezaur ascuns
tezaur care, evaluat după moneda noastră actuală, ar echivala
cu aproape 70 miliarde de franci 54. Iată cîteva extrase din
atest sul de: aramă:
3. „ în groapa cea mare ce se află în curtea peristilulu
intr-o scobitură din fund, ascunsă într-o gaură aşezată in
laţa deschizăturii superioare: 900 talanţi“ (I, 6— 9).
îl. „în groapa ce se află la picioarele zidurilor, în par
tea de est, într-o gaură scobită în stîncă: 600 bare de argint“
(II. 10— 12).
1 .12. „Dedesubtul colţului porticului, foarte aproape de
•mormintul lui Şadok, sub pilastru, un vas cu tămîie din lemn
de pin şi un vas cu tămîie din lemn de cassia" (X I, 1— 4).
62. „în groapa foarte apropiată de partea de nord,
intr-o scorbură ce se deschide spre nord, lîngă morminte,
se află o copie a acestui document, cu explicaţii, cu măsuri
şi toate amănuntele" (X II, 10— 13) 85.
Prima reacţie a cercetătorilor faţă de aceste date ale
sulului de aramă a fost negativă: tezaurul acesta nu a existat
niciodată. Se ştie că, în Orient, numeroasele legende eu
privire la tezaure ascunse s-au dovedit fa ls e 56.
J .T . Milik, de la Centrul Naţional de cercetare ştiin
ţifică din Paris, căruia i-a fost încredinţată grija de-a des
cifra sulul de aramă, este convins că acest inventar nu se
aplică unui tezaur real, ce ar fi fost ascuns. El crede că
acest manuscris a fost compus de un individ nequmranit,
după o legendă care circula printre iudei.
Importanţa sulului de aramă constă în aceea că el pre
zintă un interes deosebit pentru studiul limbii ebraice.
MANUSCRISUL TE M PLU LU I
I. Prezentarea Sulului
2. Templul
V. Prescripţii diferite
57 F. M. Cross Jr., The ancictii Library o f Qumratt, 2 iul. «*«)., New York,
1961, p. 40.
C O N Ţ IN U T U L M A N U S C R IS E L O R D E S C O P E R IT E 43
r,s Textul ebraic aşa cum îl avem astăzi în Biblie. Masoreţii au fost
savanţii care au vocalizat şi adnotat textul ebraic.
i9 Din cele identificate pînă. acum, cam 92 sînt texte biblice. Di
acestea, 13 sînt la cartea Deuteronom, 13 la cartea Isaia şi 10 la Psalmi.
Desigur că, după ce toate fragmentele din Muzeul palestinian (Ierusalim)
vor fi identificate, numărul de mai sus va fi modificat.
6° Sînt numite cărţi apocrife cele care nu au fost acceptate în cuprinsul
Bibliei.
#1 D. Howlet, op. cit., p. 47.
44 M A N U S C R IS E L E D E L A Q U M R A N
DATAREA MANUSCRISELOR
48 Alte ruine vechi, unde s-au făcut sip itu ri arheologice. Cf. J. T. Milik,
Dix ans . . ., p. 17.
48 În „Revue Biblique", LVI (1949), p. 236.
60 The llebrew S trolls from the N eighbourhood of Jéricho and the Dead
Sea, Oxford, 1951. Cf. G. R. Driver, The Judaean Serait, Oxford, 1966.
Vezi şi R. K. Harrison, op. cit., p. 59.
61 R. de Vaux, „Revue Biblique", L X III (1956), p. 567. Cf. L‘archéo
logie et l-:s manuscrits de la M er Morte, Londou, 1961, pp. 1 —40.
D A T A IIE A M A N U SC R ISE L O R
83 E. Schürer, op. cit., vol. I, p. 205; Margolis etM arx, op. cit., p. S.M.
34 E. Schürer, op. cit., vol. I, pp. 206—277; J. Pineles, op. cit., p. 68.
85 De atunci a luat fiinţă Hanuka (sărbătoarea reînnoirii), una d
sărbătorile iudaice.
56 Prinţul haşmoneu care s-a declarat singur Mare Preot a fost .Şirnon
Tarsi, cel mai tînăr dintre fiii lui Matitiahu-
A L E CUI A U F O ST M AN U SC R ISEL E 63
Secta esenienilor
•’<l Credem că se face aluzie la domnitorii din familia lai Irod cel Mare,
care a comis multe crime, dar care, în mod surprinzător, cu esemenii s-a
purtat cu blîndeţe. Explicaţia constă în faptul că, la rîndul lor, esenienii
erau favorabili acestei dinastii, ce-i apăra de ura celorlalte partide, în special
de zeloţi.
51 Textul acestei opere a lui Filon nu s-a păstrat. El se afla citat in
extinsa, de către istoricul Eusebiu din Cczarea în Praep&ratio Evangelica,
vnr, xi.
52 Probabil că este vorba de Moise, legislatorul prin excelenţă, al evreilor.
S-ar putea însa să, fie şi Dascălul Dreptăţii, întemeietorul prezumtiv al
sectei eseniene.
55 Filon menţine mereu aceeaşi explicaţie a numelui esenietiilor şi
anume de la grecescul osios — sfint.
51 Informaţia de aici a lui Filon concordă, cu cea dată de Iosif Flavius
( RiUboiul iudaic, II, V III, 124), ce va fi redată, mai jos.
55 în greceşte omiloi, literal „asociaţii, tovărăşii".
A L I C U I A U F O S T M A N U S C R IS E L E 71
6' Dacă Filon lega numele esenilor de grecescul osios- sfînt, apoi Iosif
FUvius traduce în greacâ termenul aramaic asaia cu fem nos — cuvios,
venerabil.
74 M A N U SC R ISE L E DE L A QUMRAN,
timp de alţi jIoL jaoi şi, dacă se arată vrednic, este primit
definitiv în (confrerie'®6.
(§ 139). Dăr rnâi înainte de-a sta la masa comun?., el
rosteşte înaintea fraţilor jurăminte înfricoşătoare. Mai ir,iii,
jură că va cinsti divinitatea, apoi că va respecta dreptatea
faţă de oameni, că nu va face nici un rău nimănui, nici din
propria-i pornire, nici din ordin, că totdeauna va uri pe
cei nedrepţi şi va veni în ajutorul celor d rep ţi67.
(§ 140). È1 jură să se arate totdeauna corect faţă de
toţi, dar mai ales faţă de cei care deţin puterea, căci nicio
dată puterea nu îi este dată cuiva fără voia lui Dumnezeu.
El jură că, de va ajunge cîndva el însuşi să conducă, nu
va manifesta niciodată insolenţă în exerciţiul funcţiunii,
nici nu-i va eclipsa pe cei din subordine, prin haine sau
podoabe.
(§ 141). El jură să iubească întotdeauna adevărul şi să-i
urmărească pe mincinoşi, să-şi păstreze mîinile curate de
furt şi sufletul curat de cîştigul necinstit. De asemenea, el
jură să nu ascundă nimic faţă de membrii sectei şi să nu
destăinuiască nimic, nimănui altcuiva decît lor, chiar dacă
asupra lui ar fi folosită violenţa sau dacă ar fi ucis.
(§ 142). în afară de aceasta el mai jură să nu transmită
nimănui doctrinele sectei altfel de cum le-a primit el însuşi,
abţinîndu-se de la orice alterare68 şi să păstreze cărţile
confreriei cu numele îngerilor69. Acestea sînt jurămintele
prin care ei se asigură de credinţa celor care- intră în sectă.
6. (§ 143). Pe cei care sînt prinşi făcînd greşeli grav
ei îi alungă din frăţie. Cel dat afară astfel piere adeseori
într-un m od groaznic, căci înlănţuit de jurămintele şi prac
ticile sale nu poate nici măcar să se atingă de hrana altora ;
constrîns să mănînce iarbă, el piere, cu trupul sleit de foame.
06 Acest paragraf comparat cu §§ 129— 131, ne duce la concluzia c
esenieim trebuiau să facă un noviciat de patru ani.
67 Acest paragraf, în scrierea lui Hipolit, ,,Philosophumena“ , IX, 23*
este redat mai aproape de ideologia creştină: „Nu va urî pe nimeni, nici
pe cel nedrept, nici pe cel duşman, ci se va ruga pentru ei şi se va iupta
în comun cu cei drepţi. Dupont-Somnier se întreabă dacă în Hipolit avem
o reminin enţă a Predicii, de pe munte, sau dacă aceasta era formula auîen-
tică esemană. Les écrits, p. 41.
68 In textul grecesc figurează cuvîntul „furt" despre care Dupcnt-
Sommer crede că a fost corectat.
69 Revelarea numelor îngerilor pare să fi fost ceva foarte important,
ea asigurînd iniţiaţilor cunoaşterea celor inai importante aspecte ale lumii
divine.
A L E C U I A C P O S T M A N U S C R IS E L E 77
7!! Legislatorul era Moisc. Dar în versetul de faţă s-ar putea să fie
probabil şi Dascălul Dreptăţii, fondatorul sectei.
71 Probabil, o prescripţie de ordin superstiţios.
72 Cf. paragraful 137.
73 Filon clin Alexandria nu aminteşte de inai multe clase.
71 Nu sîntem bine. lămuriţi dacă e vorba de admiterea in sectă sau de
numirea ia comitetele administrative.
75 losif Ffavius nu arată care erau cele patru clase.
78 M A N U S C R IS E L E D E L A Q U M R A N
76 Această descriere se poate să fie inspirată din O d isa a, IV, 562— 5 C8;
ci. Dupont-Sommer, L es c c r i t s ..., p. 44.
77 Fără a spune că am avea de-a face cu un iinprunHvt de ]a grtci,
Iosif Flavius declară în altă parte (Antichităţile iudaice, XV , X , 4, >'71),
că esenienii duceau un fel de viaţă asemănătoare aceleia pe care Fita{xra
o recomanda adepţilor săi greci.
A L E CUT A U F O S T M A N U SC R ISE L E 79
11 A . S. van der Woocii, î,_ Le mxitre de just ic? ei ies deux Messias de
la commnnaittc de Qumrân, în colecţia „Recherches bibliques", nr. 4, Paris,
195J, pp. 121— 124, se opune identificării.
12 S I nu se confunde Psalmii din Vechiul Testament ou cei aflaţi în
grotele de la Qumran.
13 Pcşer Habacuc, X I, 4 —8.
14 De remarcat trecerea, nejustificată. în context, de la singular la
.plural, prin schimbarea subiectului.
15 în revista „B iblica", X X X I I , pp. 549 —563.
18 Calendarul a jucat mare rol in sînul comunităţii de la Qumran.
11 J. T. Milik, op. cit., p. 49.
dascălul d r e p t ă ţ ii şi f b e o t u l cel sa u 87
18 Peşer Habar nc, V III, 16—X I , 2. Apud J. T. Milîk, op. cit., p. 4^.
19 Peşer Hubacuc, IX , 9 — 12: „Aceasta se explică cu privire Ia Preotul
cel Rău, pe care, din cauza actelor sale nelegiuite (comise contra) Dascălului
Dreptăţii şi a oamenilor clin asociaţia lui, Dumnezeu l-a dat în mîinile
inamicilor săi pentru a-1 îndurera prin biciul distrugător, în amărăciunea
sufletului, fiindcă a lucrat cu nedreptate împotriva alesului Său.“ Cf. şi
Peşer Habacuc, X I, 12— 15: „Sensul (acestor cuvinte) îl vizează pe Preotul
al cărui oprobriu a devenit mai mare decît gloria. . . şi cupa furiei lui
Dumnezeu l-a în g h iţit... cu ruşine şi d u re ri".., Cf. şi Peşer, Psalm 37,
col. III, 9: „Şi Dumnezeu îi va da (Preotului cel Râu) răsplata, dîndu-1
in tnina păgînilor. .
20 De la verbul asaf — a stringe, a adăuga: Documentul de la Dmnasc,
8, 21; 19, 35; 20, 14.
21 Această expresie este utilizată cu privire 'ia patriarhi şi alte personaje
biblice, morţi în pace şi sătui de zile {Gen,- X X V , 9; X X X V , 29; X L IX , 29;
Deut-, X X X II, 50; Jud-, 10). Aceeaşi formă a verbului, fără complement,
ca şi în Documentul de la Damasc, se află şi în cărţile biblice, ceva mai rar.
Aşa, de exemplu, în Num., X X , 26 citim: „Aaron avea să fie adăugat şi să
moară acolo" (pe muntele Hor), aşadar avem de-a face cu o moarte natu
rală.
88 "M A N U S C R IS E L E D E L A Q U M R A N
38 A fost generalul lui Demetrios I Seter. î » a*ul 161 î.e.*., regele- 3-a
trimis in Ierusalim spre a-1- întrona pe Alcimus ca Mare Preot (J-Aiac.,
7,5— 18).
51 9, 54.
35 Ionatan (152— 143 î.e.n.) este primul maeabeu care a avut c a lita
de Mare Preot, pe lingă cea de conducător militar. Demnitatea sacerdotală
i-a fost însă conferită de sirieni, iar nu de popor, care a fost profund ).< n.
m it de acest fapt.
86 1-Mac., 13, 18.
87 The Ancinit Library of Qumran, 2:,ti ed., K .Y ., 1961, p. 134.
38 A. N. Gilkes, op. cit., p. 116.
88 Şimon Macabe-ul, numit şi Şimcn Tarsi (143— 135 î.e.n.), s-a declarat
singur Mare Preot, fără să mai ceară confirmarea legală de la regele Siriei»
conform uzanţelor.
i0 16, 16.
d a s c ă lu l d r e p t ă ţii şi p r e o tu l, c e l e a u 91
C IN E AU FOST K IT T IM -II ?
-• * » ’
**•% * » I I > V* •*»»
*'»*r « n9^Hy%.frt> VWM* I'JVI«
V*^* ^ W>m«•»<«>«w<r
^ ***** « r ir ^ v M i
ti v *■*•*»***.*»'*•*» JMU*Vr
, «nv* * >** *a\fcv ««n «A< m-rmJ t* y* ,W«u«»- '*jl-
*V» rMWI »^Vnr «r *'»*»»>W« «ytftyş\mf*VVM»•<(>
V» %»r A*ţ*»wnt' »¿v*>
^**oW> «j^.s** *«•*’ ^»>vvt ^n*w«lLur<(
t*.vi •i.*“* hW^Vy»X *»v «r**’ *J**|mm
’.\r- ■•»*
r:Q\F»Wp
* J Y ţ i« ^ ,v
/ ♦
hş ' ivj' \rm;&
j i ^
h r'ny'pV'W '
•A .•'*'>'3J'PV&V vyv y-\y ■-t ny^f •
3i*'*w j\3*>
\ wa5li>5 *5-,j<T»rw'x n-îA V^>
t 1
& ţ*- /
'Uf «
w h , h . ' :,,W^ « W *51
'*■ - ^ *<*■■* n w i/rjiD k V ^ « r v o w •**/%
* * « 0 * jr# T W ‘ W
, tn ■ ‘ & 0 T in ^WÎ3 V n w t r ' w n v *3^3
W''»ţ>j*Hjv«îrn ţfttîstoîs 6MV
o i 'ţ w iu n în n K ^ - t n a v 0 091 ? . t n w V i s a
7*y 'Wt< r 'Vn>'[ W hK /tW M •¿^•WrCÎIKV'-'K
ţ*tî*7J X^y'n n+r\ -^jjK *v<ţt* *w»*t
w r* * m r!Vy>tR\ ¿ - ^ ^
IpVaţ t r ^ - ţ » t^ J K W *t<VKvm nroK
• K- 1 ^ 'K j f m t r r v n V - w » s w *
n v a ţii vscv. v D ^ is t a v r ; ! » e K
^ * 3 W P V 'T * ajiVBtj* v 'X U '
r^9 S W t’ ÎK 73 W J fi# *a 6V K' VW *1*3 *M ' /* .'
jtvfljtfri&tftfî’5 v fy fa ttt 3 «J*<Vk
w v je ^ a 'a m 91 * ^ * « * « j a p - w >$ tr*
J#ţTJ^W<*1^59bţ‘ ,tpwK*
... ^ r ) t W ■''*** *-V i£r>yv'w ţ w s i
w j tow ■'o** v nffţXV3t
^ . r^ " î ^¡»VK^ţf & v**nt> n>fi '3 ţtfHrft ■
Text din Comentariul la Cartea lui Habacuc (1Q pHab., coloanele V—VI)
■l
- ■■' :-i y y * ™ ti'*# » ţfW\»^. •ţysj.y n*ţ$ţ& WHM *->1 *S<0** *iţ^ JB$ipV
>- A f.l» y v «W V*** MK **"j W>4jî «A .hvi^i
.■ * .^ ^ „ 1 , •w i iF i i w r i ţ s w c o 'ţ'lM .'« *Si M'T~*w •O’»« '"J
* *”»ţ •^ri'iW**ţ> ţj»«**** Ţ*tw ţmn«*’ 'ţjiMTî ‘■M«'» j*~' *»*f" •:■■'-i* tu»
•oi •p*** ‘•r^'j**' VS? •** iri'"o m i»» >K i w -*»t w *» ^ -'-«**
m i '$**’ »* gwW) ««•*1» rt*ţj n*«Vi 1311»' Itnt» VM •'V* MW v»!’ ■**
’! « w » '*' VÎMfl ŢJ»S
■*HJ»u w ţ»«-* p Jb» « v r nvw jm «t A » ’S"ry* ŢJTW1J m w «fr
W-9*1 ■J’ Jrt JrlVPW ■yWo* mi v 'ir * « » ţ -^t w
ţ o « « m i •*■» ţv»«*tw» '* ’ ’ *'*» ipv« ni»» «ton»» un» ■*»< ijw>* «aţri
f » V « f»»> *5'KJ "Ijvmi <Qt»*w>N *«■*« jv» *>«(* •'*>«< JV« ►« W -rniiv' «*1
M T~ni*Yt w « et+> )wk> ţ n iw y w > » M ţ y ^
mxnn " f f * w <vr Krmj^PMM ir~* *• ’ *» «%wb^ »*-ro
i*# *- «*►>» ţxw * £ K <tt *«**1JjW %-*A» • "'MU*<1
- "* 0-3' «*j+<*y**' t~ ’ ■»
wnf IjMin* w nm
y/M v m r\ \ / o y £ 0 4 * '*
\ *vm jf t * w .
jn r t ^ r r y y w n M w i JV<1 W «w tjw
M tfp w ţ i w W * w . n * i T $ h A v T / f J w w iv h tu * w *
J W tiatt *^ m n \ i r w w w w i v i n j o ^ i * r o n iT ^ W *
»» » » » » r
WH1*ţ*
-«V.
w i ţr
/ VM.
VMrt Ji\r"\tX v»W
M î» m v i «\uvA»vi
>VS* w îv i
njv’ins^
M w n m **:*» ţţ*
10 Ibid., 1 9 -2 3 .
11 Predecesorul lui Antioh Epifanes, Seleucos (IV) se mulţumeşte
numai cu jefuirea tezaurului Templului.
12 Cf. capitolul precedent, unde este vorba de Alcimus în ipoteza
identificării sale cu „Preotul cel Râu.“
13 1-Macabei, 1, 30—32.
14 1-Macabei, 6, 60 — 62. Alte exemple pot fi citite în 7, 10; 7, 27;
11, 53; 12, 4 2 - 4 8 ; 13, 1 5 -1 9 ; 15, 27. Despre viclenia lui Antioh Epi
fanes ne vorbeşte Titus Livius, 45, 11.
C IN E A U F O S T K I T T I M -I I ? 99
24 l-Macabei, 6, 29.
25 Antichităţile iudaice, X II, VII, 2 (293).
26 Antichităţile iudaice, X III, IV, 9 (129).
27 în ce priveşte cuvintele ce urmează în Comentariul la Habacuc
şi anume 3, 12, „ei nu se mai saturau“ , este bine să amintim că epitetul
de „nesăţios" îi este aplicat lui Antioh III cel Mare, de către Maurice Hol-
leaux, în Cambridge Ancient History, V ili, 143. Cf. Ed. Sutcliffe, op. cit.,
p. 52.
28 Iosif Flavius, Antichităţile iudaice, X III, V III, 2 (239).
29 l-Macabei, 6, 51. Folosirea valului de pămînt, de către regele
seleucid din nord este amintit în Daniel, II, 15; II, 24, 39.
30 Antichităţile iudaice, X III, V, 6 (156). Antioh Epifanes cinstea
în mod special pe zeul fortâreţei, cf. Daniel, II, 38.
C IN E A U F O S T K I T T I M -I I ? 101
81 Vezi şi 6, 6.
82 1-Macabei, 10, 29; Iosif Flavius, Antichităţi, X III, VIII, 3 (246}-
Jaful, inclusiv prădarea Templului din Ierusalim, esie menţicmat la I-
Macdbei, 1, 20—61.
38 The Monks of Qumran, p. 53.
34 Ibidem.
102 M A N U S C R IS E L E D E L A Q U M R A N
35 Bellum Judaicum, VI, VI, 1 (31, 6), tr. fr. par René Harmaud,
révisée et annotée par S. Reinach et J. Weill, Paris, 1932, p. 200.
36 în greceşte xàç ar\nuiaç.
37 în greceşte e0uoav.
38 în greceşte. Oi)|iia|ia.
39 Bellum Judaicum, II, IX , 2 (169).
C IN E A U F O S T K I T T I M -I I ? 103
1. Ierarhia
4 M anualul de D isciplină, I, 2.
5 La alcătuirea acestui capitol ra-ara călăuzit după J. T. Milik, op.cit.,
unul dintre cei cinci membri ai comisiei internaţionale instituită pentru
studierea manuscriselor descoperite la Marea Moartă.
6 De la finele lumii acesteia.
7 Fariseii, saduceii şi zeloţii.
8 Clerul mozaic era recrutat numai din tribul lui Levi (drept exclusiv),
iar din acest trib casa lui Aaron era cea din care se recrutau preoţii, prin
succesiune.
9 Iosif Flavius, Războiul iudaic , II, VIII, 7, 145, cu privire la tribunalul
comunităţii, compus din 100 de persoane.
10 C D, 14, 6 şi „ha-K ohen ha-Mupqad’al ha-Rabim“ , în fragmentele
de manuscrise aflate în grota 4.
11 „ha-Mebaqer aşer lekol ha-Mahanot.“
110 M A N U S C R IS E L E D E L A Q U M R A N
4. Lustraţii rituale
Dorinţa de-a evita orice contact ce-ar putea întina chiar
involuntar puritatea leviticâ sau rituală se pare că a fost
unul dintre motivele, dacă nu chiar raţiunea fundamentală
a qumraniţilor „de-a se separa de sălaşul oamenilor păcătoşi
şi de-a se retrage în pustietate" (1 QS, 8, 13).
Aceleaşi motive au dictat numeroasele prescripţii ce in
terziceau externilor, novicilor şi delincvenţilor să atingă „puri
tatea oamenilor sfinţi" (1 QS, V , 13; V I, 16, 7, 3 ; 8, 17;
CD, 9, 21). în afară de aceste oprelişti, manuscrisele de la
Marea Moartă conţin puţină legislaţie în materie. Docu
mentul de la Damasc cuprinde numai cîteva reguli cu privire
la termenii curat şi necurat (CD, 11, 19; 12, 116— 118).
Statutul Comunităţii are puţin de spus în această privinţă,
dar el arată clar că lustraţiile singure nu pot avea nici un
efect în ce priveşte spălarea petelor Unei vieţi de păcat,
dacă nu sînt însoţite de-o pocăinţă sinceră şi de începerea
unei vieţi noi. „Omul nu va fi mîntuit prin expiaţiile sale,
nici purificat prin apele lustrale, nici sfinţit de mări şi fluvii,
nici curăţat de toate apele de spălare. El va fi necurat atîta
timp cît va dura dispreţul sau faţă de Dumnezeu.. ( 1 QS,
III, 4— 6).
într-un alt pasaj se spune că omul nu se spală de păcatele
lui decît dacă se întoarce de la căile cele rele (1 QS, V, 13).
Din cele mai sus expuse, se vede că la Qumran erau
practicate anumite lustraţii, dar nu rezultă că erau însoţite
de anumite rituri, care le-ar putea numi botezuri. Lustraţia
ori îmbăierea era un rit practicat de-o persoană asupra
sa însăşi; botezul este un rit, un serviciu religios, efectuat
de către o persoană asupra altei persoane. Din citatele de
mai sus se observă că lustraţiile ori abluţiunile qumranite
nu erau prescrise la intrarea unui novice în comunitate,
sau la avansarea sa de la un grad la altul, ci reprezentau
un obicei al iudeilor ca, înainte de masă, sau după o muncă
mai grea, să-şi spele mîinile ori chiar tot trupul.
5. Ospeţele
6. Calendarul
IV (miercuri) 1 8 15 22 29 6 13 20 27 4 11 18 25
V (j°>) 2 9 16 23 30 7 14 21 28 5 12 19 26
VI (vineri) 3 10 17 24 1 8 15 22 29 6 13 20 27
V II sabat 4 11 18 25 2 9 16 23 30 7 14 21 28
I (duminică) 5 12 19 26 3 10 17 24 1 8 15 22 29
II (luni) 6 13 20 27 4 11 18 25 2 9 16 23 30
III (marţi) 7 14 21 2S 5 12 19 26 3 10 17 24
Acesta pare să fie cel mai vechi calendar solar din anti
chitate la care au aderat habotnic membrii tradiţionalişti
ai sectei de la Qumran şi care este în contradicţie cu calen
darul lunar, adoptat de mozaismul oficial într-un timp mai
recent. Drept rezultat al acceptării acestui calendar solar,
ce diferea de cel lunar de la Templul din Ierusalim, sărbăto
rile şi posturile qumranite erau celebrate în zile diferite
faţă de cele ale iudaismului oficial. Desigur, aceasta va fi
fost una din cauzele de ostilitate dintre Templul din Ieru
50 D upă Geneză (I, 14— 19), soarele a fost creat în ziua a patra
săptăm înii. Numărînd 4 zile, începînd cu dum inică, cum fac iudeii, ajungem
la ziua de miercuri. Q um raniţii începeau anul cu m iercurea noastră,
deoarece, după socotinţa lor, atunci a început soarele să lum ineze, dînd
naştere Ia zile şi nopţi.
D O C T R IN A Ş I O R G A N I Z A R E A Q U M R A N IŢ IL O R 119
54 După, cît se ştie, pentru farisei „a doua zi după sabat" era a dou
zi du p i Paşte (15 Nisan), ce era asimilată unui sabat, chiar dacă nu cădea
sîmbăta, deoarece în ea nu se lucra. Din contra, bethusienii, identificaţi
prin tradiţie cu saduceii şi samaritenii, înţelegeau „a doua zi du pă sabat"
în sensul propriu-zis, adică în sîmbăta ce venea la rînd du pă 16 Nisan,
ziua Paştelui. Profesorul israelian, I. M. Grinz a propus ca bethusienii
să fie identificaţi cu esenienii, deoarece B et-Isi-im nu ar fi a ltceva decît
„şcoa la esenienilor". în revista „S in a i", X V I , 1952, p. 11.
« Jubilee, 15, 1; 44, 1 -5 .
56 L a Qum ran, înaintea sărbătorii Sâptăm inilor, se celebra cel de-al
doilea Paşte (joi, în seara zilei de 14 luna a dou a a anului), lucru care în
B iblie nu era prevăzut d e cît în cazuri speciale (Num erii, I X , 9 — 12).
67 1 QS, X , 6 face m enţiune de „începuturile anului".
58 Jubilee, 6, 23.
89 J. T. M ilik, D ix a n s ..., p. 73.
D O C T R IN A Ş I O R G A N I Z A R E A Q U M R A N IŢ IL O R 121
CREŞTINISM ŞI ESENIANISM
15 Amintim aici numai ciţiva: E. Wilson, The Scrolh from the Dea
Sea, New York, 1955; A. P. Davies, The Meaning of the Dead Sea Scrolls,
London, 1957; D. HowJet, Les esseniens et le christianisme.
12 -Citat după I. D. Amusin Manuscrisele de la Marea Moartă, t
rom., Bucureşti, 196.3, p. 253.
18 Roma şi creştinismul primitiv, Moscova, 1954. Cf. I. D. Amusin,
p. 253.
14 Archibald Robertson, Originea creştinismului, traducerea rom
Bucureşti, 1958, pp. 57, 107.
C S E Ş T îN îS M Ş I I ’ S E N IA N IS M 137
în ce priveşte izvoarele
Qmnran Scrierile noutcstamenture
Manuscrisele de la Qumran au N.T. a fost scris in ¡nutta
fost scrise în timpul primului ultimă a secolului întîi al <-rei
secol î.e.n. şi prima parte a seco noastre.
lului iutii al erei noastre30.
N .T . a fost in uz chiar de la
Manuscrisele au fost descoperite
compoziţia sa.
în anii 1947-1956 « .
în ce priveşte N .T. există mi
Există texte originale3a.
mai copii din secolul al IV.leu;
avem cîteva fragmente din seco
lul al Il-lea.
Manuscrisele de la Qumran silit
scrise unele în ebraică88 unele in N .T . este scris în greceşte;
aramaică; numai cîteva frag numai o mică porţiune, posibil,
mente sînt papirusuri greceşti. să fi fost scrisă in aramaică M.
Qumraniţii Creştinii
Krau devotaţi numai Legii şi Acceptau V- T. drept cuvintul
V . 2\44 Creatorului, dar nu impuneau
adepţilor toate prevederile Legii
Vechi.
Membrii proveneau din preoţi Nu făceau nici o deosebire între
şi mireni, cu prioritatea preoţilor preoţi şi laici.
care aveau autoritatea necon
testată.
Admiterea în comunitate se Admiterea se făcea numaidecît,
făcea numai după o probare de după mărturisirea credinţei
doi-trei ani. in Iisus.
Se făcea deosebire între membrii Nu există nici o deosebire de
după cum cunoşteau Legea şi rang ori de întîietate. Aşa ceva
regulile comunităţii. Cei cu inva era contra principiilor lui Iisus.
lidităţi corporale nu erau admişi. Oricine era primit 45.
Salvarea vine prin graţia Iui Salvarea vine prin graţia divină
Dumnezeii faţă de cei care păzesc dată celor care cred în Itsus
Legea, dar după interpretarea Hristos; faptele bune sînt o evi
comunităţii, nu după cea a mo denţă necesară a mîntuini.
zaismului oficial.
<:l Nici unui profet, nici unui văzător nu i se dăduse cunoaşterea siir-
şitului lumii, ci numai Dascălului Dreptăţii şi, desigur, şi adepţilor aceluia.
02 Graţie contribuţiei sectei, prin războiul Ia care v a participa, .<■! va
termina cu împărăţia părnîntului (întunericului) şi se va instaura împărăţia
cerurilor.
03 După cele ce aflăm în scrierile ce constituie aşa-numita litcr&tură
apocrifă, dar mai ales cea apocaliptică, majoritatea grupărilor ia;i mv.' clor
iudaice din perioada interteslamentarâ (secolul IV î.e.n. şi piuă i:i secolul
II e.n.) credeau că la judecată vor veni numai paginii şi păcătoşii. Membrii
grupărilor sau sectelor nu vor merge la judecată, ci vor intra liiect in
împărăţia mesianică.
64 Secta de la Qumran conserva încă vechea concepţie m ozaici dup
care fericirea sau nefericirea (mîntiiirea sau condamnarea) voi a rea loc
pe acest pămînt. Vechii elrrei nu aşteptau mîntuirca in viaţa /utoare,
deoarece ideea despre această viaţă era foarte vagă în vechime. Abia după
exilul babilonic (cf. Cartea Daniel şi cărţilc Macabeilct ), ideca (k>rr<> vial a
eternă prinde un contur bine precizat. Oumraniţii, deşi vieţuiesc după. exil,
încă mai conservau concepţiile dinaintea acestui exil. Pe cît sx pi.ale viilca,
ei erau utilitarişti.
146 M A N U S C R IS E L E D E L A Q U M R A N
Conducătorii religioşi
I.a ’¡mnraniţi era Dascălul Drep lisus din Nazaret este numit
tăţii Hristos.
l.;;ţii naşterii lui este necuno- lisus s-a născut in anul 7 ori
Si"iitD. 5 era noastră.
1.0 Îil naşterii este necunoscut. Născut în JJetleemul Iudeii.
1'Vuuiţi necunoscuţi. Fiul Măriţii. Fiu legal al Iui
Iosif din Nazaret.
Slici o menţiune despre naşterea Relatările despre Maria şi Iosif
mai presus dc fire. nu ne indică o uniune maritala
între ci. Copilul este numit Fiul
lui Dumnezeu prin Duhul Sfînt.
Nu ne este istorisită viaţa cop i Avem puţine detalii despre
lăriţi si învăţătura primită dc viaţa dc copilărie şi învăţătura
1 i: i m : t l . primită de lisus.
p n !;.abil că Dascălul s-a dez Parc să se fi dezvoltat in mediul
voltat sub influenţa mişcărilor iudaic normal şi in comunitatea
st*ctariene ce începuseră in iuda mozaică obişnuită'iS, adică cea de
ism mai dinainte u~. la Templul din Ierusalim.
'■* Manuscrisele vorbesc la tot pasul de doi Mesia: unul de Aaron, iar
altul dc Israel. Cel de Aaron ar fi Marele Preot, iar cel de Israel ar fi co
mandantul laic. Aceasta ne zugrăveşte caracterul teocratic al lui Israel,
după revenirea din exilul babilonian, cînd Marele Preot era primul în stat,
in îindnl al doilea abia plasîmlu-se principele (domnitorul) laic. După
quinraniţi, Mesia aaronit (Mesia preoţesc) avea inliietate şi numai apoi
venea principele, conducătorul de oşti.
-Lucrurile se complică şi mai mult, cînd manuscrisele ne vorbesc de
aşftptarca şi a unui profet, ceva mai înainte de venirea celor doi Mesia
amintiţi mai sus. Va fi acesta un precursor? Chestiunea aceasta este încă
dezbătută de cercetători.
Expresia de „Fiul Omului“ , indicîtid pînâ la urmă pe Yahweh,
era cunoscută în iudaism cu secole înainte de apariţia creştinismului. Proba
ne-c face cartea canonică Daniel, dimpreună cu cărţile apocrife şi apocalip
tice, îiebănuit de numeroase.
(i In perioada numită macabeică apar în iudaism sectele cunoscute:
farisei, saducei etc. Acum ia fiinţă şi secta eseniauă, pe care cercetătorii
moderni o identifică cu autorii manuscriselor descoperite Ia Marea Moartă.
fi* lisus a crescut în inima iudaismului ortodox, adică aşa cum era
pied:cat şi pra;ticat Ia Templul din Ierusalim.
C R E Ş T IN IS M Ş I E S E N IA N I3 M 147
CÎTEVA PRELIMINARII
2 Captivus Septeincastreuses.
3 Kapukehaia.
4 Tcrgiuman.
0 Kapukehaialik.
6 M. Guboglu, Orientalistică romCvia, in „Studii şi articole de ist ne",
voi. I, Bucureşti, 19.56, p. 3 îă
7 a. Călătorie prin Siberia de la Tobolsk la. Nercinsk şi la- frontiera
chineză; b. Jurnal de călătorie; c. Descrierca primei părţi din lumea si sici,
Imperiului chinez, a oraşelor şi provinciilor sale; d. Descrierca marelui
fluviu Amur.
H M. Guboglu, art. citat, p. 315.
C I T E V A P R E L IM IN A R II 159
• *
Cum s-a amintit în cuprinsul opusculului de faţa, manu
scrisele de la Qumran au ieşit din sorginte iudaică şi au fost
scrise unele în ebraică (cele mai numeroase) şi altele în ara-
maică (mai puţine). Pentru orientaliştii români aceste limbi
nu erau chiar necunoscute. Cunoaşterea limbii ebraice, în
ţinuturile noastre, trebuie să fi fost foarte veche, de îndată ce,
la 1582, Palia de la Orăştie l4a a fost făcută după textul
original (ebraic), iar nu după cel grecesc (al Septuagintei) ,
cum era cazul traducerii cărţilor sacre mai înainte" şi chiar
pînă în primele decade ale secolului nostru. Cunoştinţa ebraicei
la români venea pe două căi: una din sorginte iudaică şi alta
pe linie direct autohtonă. Iudeii s-au stabilit în Principatele
Române cu multe secole în urmă. Pentru educarea specifică
a conaţionalilor lor, iudeii din părţile noastre au început
să-şi publice cărţi în limba ebraică chiar la noi în ţară, in
afară de cele pe care le importau. Aşa, de exemplu, la Iaşi,
în 1849, la „Institutul Albina", apare lucrarea lui Nathan
N. Hannover cu titlul Şaare Zion ( = Porţile Sionului) l5.
Pe cît se vede, tipografia lui Gh. Asachi era nebănuit de bine
utilată, dacă ea poseda şi alfabet ebraic. Desigur, cărţile
mozaicilor ajungeau şi în mîinile nemozaicilor, aşa încît
de-acum înainte românilor nu li se va mai părea ceva de
mirare cînd vor vedea cărţi scrise în limba ebraică l6.
Cunoştinţa limbilor ebraică şi aramaică, pe linie direct
românească a ajuns în ţara noastră şi datorită ideilor timpului.
După cum se ştie, odată cu apariţia umanismului, pe la
începutul secolului al XV-lea e.n., oamenii de ştiinţă îşi
îndreptară privirea către studiile clasice, pentru a cunoaşte
literaturile antice în original şi nu în traducere latină, cum
era cazul pînă aci. Pentru studierea literaturii cbraice, univer
* *
*
vechiul Ieru sa lim 10, iar într-un nou articol el face o mică
dare de seamă despre persoana lui Iisus u , sintetizînd infor
maţiile furnizate de textele qumranitc.
Deoarece revistele de orientalistică străine discutau ve
chimea manuscriselor de la Marea Moartă şi contemporanei
tatea lor cu scrierile N .T ., doctorandul S. Vcrzan sintetizează
discuţiile purtate, încercînd să dea o cronologie a manuscri
selor 12 şi apoi să arate cîteva din învăţăturile sectarilor l3,
aşa cum se desprind ele din textele în discuţie.
în Noul Testament numele esenicnilor nu este întîlnit,
deşi în timpul compunerii lui aceştia existau. Cercetătorii
s-au sforţat să-i depisteze şi linii, în cap cu O. Cullmann l4,
consideră că au dat de urma lor în „eleniştii“ amintiţi în
F.A ., V I, 1 şi I X , 29. Prof. Athanase Negoiţă se opune
acestei identificări. El afirmă: Se ştie că la marile sărbători
mozaice, mulţi iudei din afara Palestinei (diaspora) veneau la
Ierusalim, spre a-şi îndeplini obligaţiile pe care li le impunea
Legea. Ei veneau din întinsele regiuni ale Imperiului roman,
unde se vorbea lim ba timpului, adică elină şi de aceea ei
erau numiţi de către ceilalţi iudei localnici cu porecla de
„elenişti". Unii dintre cei veniţi pentru sărbători nu se, mai
reîntorceau în ţara de unde veniseră, ci rămîneau în Ieru
salim şi împrejurimi. Se ştie că, totdeauna, dorinţa cea mai
înaltă a unui evreu era să-şi termine viaţa în ţara străbunilor.
A 'i nu-şi urează ei şi astăzi: „La anul la Ierusalim“ ? Stabiliţi
aci, ei deveneau cei mai habotnici păstrători ai tradiţiilor
de la Templu. Ori, după cit se ştie, esenienii nu mergeau la
Templu, ci-1 evitau cu străşnicie, mai ales jertfele sîngeroase,
aşa că „eleniştii“ , adică iudeii noi stabiliţi în Iudeea nu veneau
in contact cu aceia; ceva mai mult, ii evitau ca pe nişte
eretici. Aşadar, eleniştii din N .T . nu pot fi identificaţi' cu
esenienii. Cum va demonstra mai tîrziu compatriotul nostru
20 The Doctrine of the two -^fessuths among the Karaitcs, în ÎIS, VI,
1955, pp. H —23 si idem, The Qtimrau Sectarics and Karaites, iu I()R>
.XLV I J1, 1957, p. 97 sq.
21 A propos du Karaîsme et des textes de la M er Morte, in V.T., II,
1952, pp. 343-34-1.
22 Panarion, Erezia X I X , în „Awcoratus und Pauarion“ , herausgcge-
'b e a ... von Karl .Holl, Band I, Leipzig, 1915, pp. 217 —224.
23 M. Simon, L e s sectes ju iv e s ..., p- 88 sq.
A L ' S U P R A V I E Ţ U I T E S E N IE N II ? 179-
ESENIENI ŞI V Ă ZĂ TO R I1
' Iosif Flavius, Antichităţile iudaice, X V III, II, 4(41 —44). Spusele
iui Flavius sînt confirmate şi de literatura rabinică. (Sotha, J >), umle ni se
spune că Marele Preot Iohanan Hyrcan a avut o vedenie, ce s-a confirmat.
7 Războiul iudaic, II, V III, 12 (159).
8 Antichităţile iudaice, X V , V, 5.
9 Ibidem, X V , V, 5 (373-380).
19 Antigon, fiul lui Iohanan Hyrcan.
11 Antichităţile iudaice, X III, X I, 2 (311 —314); Războiul iudaie
I. III, 5 (7 8 -8 1 ).
E S E N IE N I ŞI V Ă Z Ă T O R I 183
1 Ath. Xegoiţâ L ’ hostilite des Zilotes envers Ies esst'nio»s et scs cauus*
în SAD,'volum ul IX , 1977, pp. 9 1 -1 0 7 .
2 Iosif Flavius, Antichităţile iudaice, X III, XVT, 2 (•41!).
* Imne, IV, 10; V, 17.
O S T I L I T A T E A Z E L O Ţ IL O R F A T A D E E SEN IEN T 187
să. n-aibă nimic comun cu zeloţii şi aceştia sint cei care tre
buie urîţi cu o „ură eternă", cum sună un text qumranit 17.
5. Se pare ca repulsia esenienilor fată de zeloţi este pe
de-antregul confirmată de un izvor istoric cu privire la ese
nieni. Aşa, de ex., Ipolit aminteşte şi el de această ostilitate
dintre esenieni şi zeloţi, spunînd că esenienii refuzau să aibe
legături cu ei: „ei nu-i atingeau şi dacă se întîmpla să-i atingă
se spălau numaidecît, ca şi cum ar fi atins un străin" ls.
6. Multe pasaje din scrierile eseniene condamnă doctri
nele zelote şi tezele lor fundamentale. Iosif Flavius relatează
că la intrarea în sectă esenienii trebuiau să jure că „se vor
arăta fideli către toţi, mai ales faţă de cei care deţin pute
rea, fiindcă niciodată nu-i parvine cuiva puterea fără voia
divinităţii" l9. Ori cei care deţineau puterea în acel timp erau
romanii.
în Documentul de la Damasc, X I I , 2— 3, citim : „Orice
om stăpînit de Belial 20 şi care unelteşte spre revoltă trebuie
să fie socotit ca un ghicitor şi necromant". Tot în Documentul
de la Damasc, X I I , 6— 8 se află o prevedere care opreşte pe
membrii sectei eseniene de-a imita ceva din practicile zelo-
ţilor. Imnele de la Qumran (IV , 20) numesc pe cei care unel
teau la revoltă, cum făceau zeloţii, „proroci ai minciunii",
„profeţi falşi". Cine caută cu atenţie află în textele de la
Qumran multe aluzii polemice contra zeloţilor şi doctrinei
lor, care confirmă ostilitatea lor. O probă de ostilitate a zelo
ţilor contra esenienilor ne este oferită de masacrul cetăţeni
lor din orăşelul Ein Ghedi, situat foarte aproape de Oumran,
de către zeloţi 2l. Este adevărat că aceşti locuitori din Ein
Ghedi, dată fiind apropierea de Qumran şi aşezămintele
eseniene de la Ain Fesiilcna, erau mai mult sau mai puţin
influenţaţi de către doctrinele eseniene şi prietenia cu aceşti
sectanţi. Simpatia lor pentru esenieni ni se pare singura expli
caţie valabilă a acestui masacru comis de zeloţi, intr-o zi de
sărbătoare, asupra fraţilor de acelaşi neam şi de aceeaşi
religie, iar nu asupra păgînilor greci, sirieni ori romani.
ENIGMA IRODIENILOR
Domnia lui Irod cel Mare (37-4 î.e.n.) a fost una din ccle
mai sîngcroase şi mai crude pe care le-au cunoscut iudeii în
decursul istoriei lor. Fiu al lui Antipater, ministru al rege
lui iudeu din familia haşmoneilor, Irod a fost numit de ta
tăl său, care era adevăratul stăpîn al ţării, prefect în Galilea
pe vremea cînd avea doar douăzeci şi cinci de ani. Dar o
mişcare de luptători pentru libertate, care aspira la dobîn-
direa independenţei com plete a iudeilor, apăruse în Galilea,
şi detaşamente armate ale răsculaţilor atacau şi ucideau
pe aceia care nu li se supuneau. Irod prinse pe căpetenia
lor şi pe un număr mare de tovarăşi ai săi şi îi execută pe
toţi. Fapta aceasta n-a fost pe placul Sanhedrinului, consiliul
de stat din Ierusalim şi Irod a fost citat ca vinovat de omo
ruri înaintea acestuia. Dar graţie romanilor care îî apărau
irod scapă de orice pedeapsă şi continuă să guverneze Ga’ i-
lea pină cînd, cu ajutorul legiunilor romane, asediază Ieru
salimul şi după cinci luni de împresurare îl cuceri (37 î.e.n.)
ucigind prin decapitare pe ultimul rege din familia haşmo-
neană, pe Antigon. în locul acestuia Irod a devenit rege al
iudeilor.
Irod, în decursul întregii sale domnii, a urmat o politică
bine definită: absolutism în ţara sa şi loialism faţă de Roma
căreia îi datora înălţarea lui. Spre a zdrobi puterea aristocra
ţilor, rude cu dinastia haşmoneană, primul său act de guver-
nâinînt a fost executarea a 45 membrii din aristocraţia iu
daică şi confiscarea averilor lor. După aceştia urmează lun
gul şir de crime şi fărădelegi, care s-au înşirat de-a lungul
domniei lui: uciderea cumnatului său Aristobal, Mare Preot,
m CON TRIBU ŢII ROM AN EŞTI
familia lui Irod cel Mare, adică zeloţii. Dacă esenienii sînt
irodienii, zeloţii ar fi trebuit să-i atace cu armele în mîini
pe esenieni. Izvoarele noastre istorice confirmă că esenienii
erau atacaţi de zeloţi.
Filon din Alexandria ne informează că esenienii nu fabri
cau nici un fel de arme, dar nu scrie că nu purtau cu ei arme.
Iosif Flavius l6, însă, afirmă în chip ciu dat: „călătoresc fără
să ducă nimic cu ei, dar din pricina tîlharilor poartă arme".
Dar de vreme ce nu duc cu ei nimic în călătorie, dacă ei sînt
săraci, dacă nu se gîndesc să strîngă bani, ba după spusele
lui Ipolit 17 chiar nu aveau voie să privească o monedă, pe
care era desigur întipărit chipul cezarului sau vreo altă ase
mănare, dacă ei sînt uşor de recunoscut datorită veşmintelor
lor albe, atunci de ce erau ei oare atacaţi de tîlhari ? Pentru
care motiv tîlharii ar fi atacat nişte asceţi paşnici care îşi.
închinaseră viaţa slujirii divinităţii? Mai cu seamă dacă
aceşti asceţi erau bine cunoscuţi ca fiind săTaci (căci îşi dădeau
şi numele de săraci) şi nu aveau voie să poarte bani la ei?
Termenul de „tîlhari" însă, în textul grec lest ai, indică
aici, ca pretutindeni în scrierile lui Iosif Flavius, pe zeloţi ls
şi de aceea vom trage concluzia că esenienii erau atacaţi cu
armele de către zeloţi. Dealtfel, cu privire la terapeuţi, Filon
din Alexandria pomeneşte de incursiunile tîlharilor şi folo
seşte acelaşi termen, la genetiv plural l-eston, ceea. ce dove
deşte că e vorba de aceiaşi zeloţi, însă sălăşluiţi în Egipt.
X III. Nu poate fi îndoială asupra înţelesului acestui ter
men de tîlhari, în scrierile lui Iosif Flavius, car dacă ne-am
îndoi totuşi, ezitările noastre ar dispărea repede citind tex
tul jurământului depus de esenieni la intrarea în secta lor,
căci esenienii jurau „să rămînă îndepărtaţi de tîlhărie" l9.
Ce sens poate avea această clauză din jurămmtul csenian,
şi ce poate fi comun între nişte asceţi evlavioşi care şi-au
consacrat viaţa slăvirii divinităţii şi nişte hoţi de drumul
mare? Expresia aceasta de tîlhărie a fost socotită atit de
stranie, în cit unii traducători ai lui Iosif Fla\ius aii oonsi-
20 Războiul iudaic, I I , Y I I T § 7, H i .
21 J. Hahn, Zwei dunkle Stcllcn in Joscphns, în ,.Acta Orientalia
Academia« Hungaricae“ , tom. X IV , fasc. I (1962), pp. 131— 138.
22 Antichităţile iudaice,, X IV , XV, § 6, 11, 450.
23 Războiul iudaic, I, X V I, § 319.
24 Medemian ton Erodeion phtida ftontmcnos — necruţînd cituşi de
puţin pe partizanii lui Irod.
206 C O N T R IB U Ţ II R O M A N E Ş T I
vitejie, dar au fost în cele din urmă biruiţi, iar \ isteria Tem
plului a fost jefuită, Sabinus luînd pentru el singur patru sute
de talanţi de aur *. O parte din armata lui Irod a trecut de
partea răsculaţilor şi Sabinus a fost împresurat în palatul
fui Irod cel Mare. In acelaşi timp, Iuda, fiul lui Ezechia, un
şef al răsculaţilor îm potriva romanilor pe care îl executase
Irod chiar înainte de-a fi numit rege al iudeilor, adună un
grup de viteji, îi armează cu arme luate din arsenalul ora
şului Sephoris şi începe o luptă în Galilea. Varus coboară
împreună cu două legiuni şi risipeşte pe răsculaţi, care consti
tuiau cea dinţii apariţie a zeloţilor, despre care istoria
Palestinei avea să povestească atîtea. In ludeea, Varus stîrni
'ră scoa la zeloţilor şi puse să fie răstigniţi peste două mii
dintre ei. Dar mişcarea zeloţilor începută în Galilea de Iuda,
fiul lui Ezechia, şi de fariseul Sadoq, avea să mocnească
încă, iar în pustiul Iudeei zeloţii vor duce o luptă de parti
zani împotriva romanilor, a regilor din spiţa lui Irod cel
Mare şi a iudeilor care se vor alătura acestor regi, vreme de
cîteva decenii, pînă la marele război al iudeilor împotriva
romanilor din anii 66— 71 e.n.
I. Zeloţii şi esenienii sînt menţionaţi în alte pericope din
Matei, X I, 7— 8, unde Iisus adresîndu-se iudeilor veniţi in
pustia Iudeii să vadă pe loan Botezătorii] le spune:
„Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu?
Au trestie bătută de vînt?
Sau ce aţi ieşit să vedeţi?
Poate om îmbrăcat în haine m oi?
Iată, cei ce poartă haine moi
Stau la curţile împăraţilor".
în Luca, V II, 24— 25, se repetă aceleaşi pericope, deşi
ultimul verset este puţin diferit:
„Iată cei ce se îm bracă în haine scumpe şi trăiesc în
desfătări
Se află la curţile împărăteşti"
Fără îndoială, oamenii despre care e vorba in aceste
texte sînt iudeii veniţi să audă învăţăturile lui loan Bote
zătorul, şi acesta este sensul termenului „să vedeţi" din aceste
versete. Aceşti iudei erau locuitorii din Ierusalim, din ludeea
şi din Perea (M atei, 1 1 1 ,5 / Printre aceştia se aflau fariseii
4 R egula C om u n ită ţii, VIII, 11— 12, 18— 19; IX, 17; 24 — 25. Ci. şi
R ă zboiu l iu d a ic, XI, VIII, § 7, 141.
5 Les écrits esséniens. . ., p. 31, nota 3 şi p. 38.
6 Quod omnis probus liber sit, § 75.
7 Războiul iudaic, II, V III, § § 2 , 119.
E N IG M A F AM EN ILO R 235
10 Tratatul Yebamot, 62 b.
11 în tratatul talmudic Yebamot, 63 d. Cf. A. Cohen, Le Talmud. ...
v. 21.
12 Epifane, Panarion, MPG, v o i . XLI, col. 1016.
238 CO N T R IB U Ţ II RO M A NE ŞTI
15 Geneză, X X X I X , 7 - 1 7 .
E N IG M A F A M E N IL O R 241
44 Eusebiu din Cezarea, Istoria Biscricii, cartea VI, cap. VIII, Mjgti
PG. voi. X X .
E N I G M A F A M E N IL O R 257
ruri (cf. I. Tim., IV , 3). Ori aceştia din urmă erau foarte
probabil ei înşişi esenieni, după cum vom vedea mai jos.
Cît despre filosofii greci, de care pomeneşte Origen, tre
buie arătat faptul extrem de semnificativ că, în toată anti
chitatea greacă sau romană, nu a existat nici un filosof
sau vreo şcoală filosofică elină care să predice celibatul
şi asceza sexuală şi să o impună elevilor ei. Fără îndoială,
există la numeroşi filosofi greci trăsături polem ice împotriva
căsătoriei sau îm potriva famenilor, de pildă la Diogene,
fondatorul şcolii filosofice a cinicilor 45, dar el propovăduie
comunitatea femeilor (§ 7 2 ) şi nu castitatea. Stoicii ca şi
cinicii, cu care se înrudesc dealtminteri, nu impuneau şi
nici nu învăţau celibatul. Astfel Zenon, fondatorul stoicis
mului, afirmă că em ul înţelept trebuie să se căsătorească
şi să aibă copii 48. Dar Zenon era fenician de origine şi cu
noştea, desigur, dcctrinele tradiţionale cananeene. T ot aşa
Pitagcra sfătuia pe elevii săi să nu abuzeze de plăcerile
trupeşti, dar nici el nu învăţa castitatea.
X V III. Nu numai aceste pericope din M atei discută
despre oamenii care învaţă pe ucenicii lor să nu se căsăto
rească şi să nu aibă copii, iăcîndu-i să fie asemenea unor
fameni. într-adevăr, aşa cum băgase de seamă şi Origen,
Sf. Pavel sminteşte de asemenea de aceşti oameni şi despre
dcctrinele lor în Epistola I către Tim ctci, IV , 3, „care opresc
pe oameni de-a se căsători şi de-a întrebuinţa în mîncare
ceea ce Creatorul a făcu t". Dar în toată istoria iudaismului
nu au existat, înainte c’e apariţia gnosticismului, decît ese-
nienii care au învăţat pe adepţii lor celibatul obligator şi
tot ei sînt acei care aveau numeroase interdicţii alimentare,
asupra cărora nu sîntem dealtfel prea bine informaţi. De
exemplu, untdelemnul, acest aliment aşa de uzual în Pa
lestina în vremea aceea, era interzis esenienilor 47 şi Filon
din Alejandria pare să afirme că esenienii erau vegetarieni,
pe cînd Iesif Flavius arată că esenienii, în epoca războiului
cu remanii, preferau să moară decît să se atingă de alimen
tele ce le erau interzise 48. T ot aşa esenianul e <lus din secta
5S L ’enig'M des tnzHussrUs âe la Msr Morii;, Pans, 1937, pp. 85, 88,
90.
*• De vila cotemplativa, § 18.
00 Ibidem, § 63.
61 Cf. Jüdisches Lexikon, Bd. II, col. 544, articolul Eunuch.
62 Das Evangelium nach Matthäus erläutert aus Talmud und Midrasch,
München, 1922, pp. 805 — 805.
E N IG M A FAM EN ILOR 263
62 L e s H é ro d ie n s d u N o u v e a u T e s ta m e n t s o n t-ils des E s s é n ie n s ? în
R Q , No. 21, 1967, pp. 31 —54 şi în: L e s E s s é n ie n s et „ c e u x q u i s o n t d a n s
les m a iso n s des r o is ", în R Q , No. 22, 1976, pp. 261—277.
63 J. Bonsirven, T e x te s ra b b in iq u e s des d e u x p re m ie rs siècles ch ré tie n s .
Roma, 1955, Nr. 1503.
64 J. Neusner, A L i f e o f R a b b a n Y o h a n a n ben Z a k k a i, Leiden, 1962.
cf. *s Cu privire Ia terminologia şi epoca ce-a precedat scrierea T a l m u d u l u i ,
C. Daniel, Scripta aramaica, Buc., 1980.
296 C O N T R IB U Ţ II ROMAJNTEŞTI
25 II. Graetz, op. cit., p. 704; Iosif Fiavius, Antichităţi, VIII, II, 5
chiar ne relatează cum un iudeu Eleazar, probabil esenian, scoate un diavcîi
dintr-un demonizat.
20 H. Graetz, op. cit., p. 704.
322 C O N T R IB U Ţ II R O M A N E Ş T I
nienilor erau elegante (op. cit., col. 3399), iar Filon arată că
terapeuţii „se adunau înveşmîntaţi în alb şi strălucitori"
(De vita contemplativa, § 66). Aceste veşminte, care erau
nişte mantale ori robe de in aveau o valoare însemnată
pe vremea aceea (sec. I e.n.), căci o haină confecţionată
din pînză de in, din oraşul Scythopolis costa mai scump
decît salariul pe un an al unui lucrător specialist, calificat 39.
Astfel că zelotul care a pătruns în casa esenianului i-a putut
lua veşminte valoroase. Dar dacă ar fi fost vorba de un dregă
tor al regilor din familia lui Irod, acest puternic, în casa
căruia pătrunde un „oarecare", ar fi avut bani, monede şi
nu doar lucruri.
Se poate trage concluzia că în acest pasaj din Matei,
X I I , 29, corespunzînd lui Marcu, III, 27 şi lui Luca, X I , 21,
„cel puternic" este un esenian şi lucrul acesta este indicat
de paronomasia dintre apelaţia puternic (în siro-aramaică
hasino) şi essenos, „esenian", dar şi de numeroase alte de
ducţii ce se pot face din acest text, care demonstrează că
acel om puternic era un homo religiosus esenian. Argumente
cu privire la sensul real al termenului puternic din Matei,
X I I , 29 şi Marcu, I I I , 27, precum şi demonstraţia că e
vorba de un esenian se află în lucrarea lui Constantin
Daniel, Les noms cryptiques des Zelotcs40.
Esenienii continuă însă să fie menţionaţi în scrierile
N .T . şi şcoala rom ână de orientalistică reuşeşte să-i regă
sească şi în alte texte, dat fiind că esenienii erau cea de-a
doua sectă iudaică importantă după farisei şi fiindcă ei au
intrat adesea in conflict cu învăţăturile creştine.
39 I b i d e m .
A P O S T O L I I ÎM P O T R IV A E S E N IE N IL O R 343
din pasaje, ale acestora 44. Deoarece tratatele cele mai vechi
ale literaturii rabinice sînt de inspiraţie fariseană reiese că
practicile divinatorii erau interzise de către farisei.
Zeloţii, care, după Iosif Flavius, urmau doctrinele teo
logice ale fariseilor (Antichităţile, X V III , 23) trebuie să se fi
opus şi ei practicilor astrologice, iar saduceii, care ascultau
cu minuţie de poruncile Torcí, nu puteau să admită şi să
practice astrologia interzisă de V.T. Rămîn doar esenienii
printre homines religioşi iudei din acea vreme care utilizau
astrologia.
Aşadar, doar un prezicător esenian putea să fie un mag,
un astrolog pe lîngâ un proconsul roman, fiindcă această
sectă era singura nevrăjmaşă faţă de romani, şi era singura
ce practica şi cultiva disciplinele divinatorii.
5. Totuşi după textul F.A., pare că Bar Iisus nu er
un banal ghicitor oarecare, căci reiese că el avea o oare
care învăţătură teologică, întrucît el încerca prin argu
mentele sale să întoarcă pe proconsulul Sergius Paulus
de la credinţă (F.A., X I I I , 7). Ori proconsulul Sergius
Paulus era un om înţelept (andri suncto), ceea ce înseamnă
că era cultivat si inteligent.
Cuvintele lui Bar lisus trebuie să fi fost argumente
şi raţiuni ce se împotriveau doctrinei apostolului Pavel.
Apoi Sergius Paulus cunoştea desigur elementele esenţiale
ale credinţei mozaice, pentru că el a pus să fie chemaţi
Barnaba şi Pavel spre a asculta cuvîntul divinităţii (F.A.,
X I I I , 7). Se poate trage concluzia că Bar Iisus îl învăţase
pe Sergius Paulus principiile credinţei mozaice, căci dacă
n-ar fi fost aşa acesta n-ar fi fost interesat de învăţăturile
lui Barnaba şi Pavel şi nu ar ii pus să-i cheme. Se poate
infera de aici că Bar lisus avea o cultură teologică, întrucît
reuşise să-l convingă pe Sergius Paulus de adevărul cre
dinţelor iudaice.
Deci Bar Iisus nu era un simplu ghicitor şi înşelător
ieftin, căci textul F.A., numindu-1 Jals profet (X III, 6),
pare că confirme cunoştinţele sale teologice şi cultura sa,
căci un proroc mincinos aparţine altei categorii intelectuale
decît un simplu ghicitor şi trebuie neapărat să cunoască
zelot sau esenian, căci Bar Ii sus nu era nici creştin (Biserica
primitivă avea profeţi) şi nu era nici samaritean, întrucît
textul din F.A. afirmă că el era iudeu. Apoi zeloţii sînt men
ţionaţi în N.T. fie prin numele lor, fie prin porecle destul
de limpezi. Dacă Bar lisus ar fi fost zelot, textul din F.A.
2-ar fi numit prin una din aceste porecle.
Rezultă dar că Bar lisus a fost esenian, întrucît nu putea
să fie zelot, iar apartenenţa sa la secta esenienilor este neîn
doielnică 47.
* * *
de patru ori. Iar acest termen ha-Rabim face parte din titlul in
spectorului membrilor sectei (ha’Iş ha-Paqid bero‘ş ha-Rabim),
ca şi din titlul altor demnitari ai sectei. Titlul de ha-Rabim
se regăseşte în scrierile lui Iosif Flavius, tradus în acelaşi
fel. Căci marele istoric iudeu scriind despre esenieni folo
seşte acelaşi termen oi pleiones (care este comparativul
adjectivului grec polys utilizat substantival, la nominativul
plural masculin) spre a denumi pe membrii obişnuiţi ai
sectei şi corespunde traducerii moderne „Cei Numeroşi".
Iosif Flavius foloseşte, de pildă, acest termen în pasajul
urm ător: „spre a asculta de cei bătrîni şi spre a da conside
raţie celor Numeroşi" 49. Ori acelaşi termen „Cei Numeroşi"
care numeşte pe membrii obştei eseniene, termen folosit
cel mai des de către asceţii de la Qumran, se regăseşte într-o
epistolă a apostolului Pavel (II-Corint., 2, 17). Textul
grecesc este următorul: ou gar esmen os oi polloi kapcleuon-
tes ton logon tou Theou, „căci noi nu sîntem ca cei Numeroşi
falsiiicînd cuvîntul lui Dumnezeu". Dar termenul grec
oi polloi corespunde foarte exact adjectivului luat sub
stantival la plural şi precedat de articol ha-Rabim, întrucît
adjectivul ebraic rab are sensul de „num eros", „m are". Pe
de altă parte, contextul versetelor din această epistolă
justifică în întregime traducerea lui oi polloi prin „Cei Nume
roşi", adică membrii sectei esenienilor. Expresia oi polloi
este aici la nominativul masculin plural al adjectivului
polys, luat substantival, dar în greacă oi polloi are sensul
unui superlativ şi înseamnă „masa, cei mai mulţi, mul
ţimea" 50.
Totuşi acest adjectiv luat substantival ar trebui să fie
urmat de un genitiv singular sau plural (genitiv partitiv)
care să explice despre ce persoane sau lucruri sc afirmă
că sînt numeroase sau foarte numeroase. Acest atTibut
care trebuie să urmeze în m ed noi mal expresia oi p olloi51,
nu poate să lipsească decît în cazul cînd contextul explică
despre ce persoane este vorb a; de ex., polloi de ton akou-
santon, „mulţi din cei care ascultau" (F .A ., IV , 4), polloi
ton korinthion, „mulţi dintre corintieni" (F .A ., X V III , 8),
1 S. W. Baron, Histoire d'Israsl, tr. fr., Paris, 1957, voi. II, p. 637.
364 C O N T R IB U Ţ II R O M A N E Ş T I
• Menahot, 25, 533; cf. şi Yoma, 9. Apud S. W . Baron, op. cit., vol.II,
p. 708.
7 în Jüdisches Lexikon, vol. I, col. 277—278.
* Interpretarea lui Isaia, al. IV, tns, 10; Imne, II. 32; II, 15; PeŞcr
la Nahum, I, 2, 7 ; II, 2, 4 ; II I , 3, 6 —7 ; Documentul de la Damasc, I, 18,
ESENIENII Ş I F A P T A BU N U LU I S A M A R IT E A N 367
şi din tot sufletul tău şi din toată virtutea ta şi din tot cugetul
tău, iar pe aproapele ca însuţi pe tine. Atunci Iisus i-a spus:
Drept ai răspuns. Fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind sa
se îndrepteze pe sine, zis-a către Iisus: Şi cine este aproa
pele meu? Dînd răspuns Iisus, v orbit-a: Un om mergea
devale de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tîlliari,
care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lă-
sîndu-1 pe jumătate mort. Din întîmplare un preot cobora
pfe calea aceea, dar, vâzîndu-1, a trecut pe alăturea. Tot
aşa un levit, ivindu-se pe acolo, a venit, a văzut şi a trecut
pe alăturea. Un samaritean, care călătorea, sosind în dreptul
lui şi văzîndu-1, i s-a făcut milă de el. Şi a venit la el, i-a
legat rănile, turnînd pe ele undelemn şi vin, şi, punîndu-1
pe asinul său, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă. Iar
a doua zi, la plecare, scoţînd doi dinari, i-a dat hangiului
şi i-a zis: Poartă grijă de el şi ce vei mai cheltui, eu, cînd mă
voi întoarce, îţi voi da înapoi. Care dintre aceşti trei ţi se
pare că a fost aproapele celui căzut între tîlhari? El a răs
puns: Cel care a avut milă de el. Atunci Iisus i-a zis: Du-te
şi fă şi tu la fel".
Aceste pericope din Luca, X , 25— 37, cuprind un număr
•de enigme greu de explicat. într-adşvăr:
a. Pentru care m otiv şi din ce cauză preotul şi levitul
au refuzat şi s-au ferit să vină în ajutorul victim ei tîlhari-
lor, cu toate că ei erau obligaţi prin poruncile Torei să-l ajute,
întrucît ea obliga să-ţi iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi?
b. Pentru ce m otiv victim a tîlhanlor nu era aproapele
preotului şi al levitului?
c. Care este raţiunea întrebării puse învăţătorului Legii:
care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui
•căzut între tîlhari? {Luca, X , 36).
d. D e ce acest fel ambiguu şi indirect de a-1 instrui pe
învăţătorul Legii că victim a trebuie considerată aproapele
său, ca şi al preotului şi al levitului?
13 Războiul iudaic, II, IV, 1, 50; 2, 57; 3, 60; II, V III, 1, 118; II, X III
12, 253; 6, 264; II, X IV , 2, 227. Tot aşa de des tîlharii sînt menţionaţi
şi în N. T., cum de exem plu: Ioan, X V III, 40; Mar cu X I, 17; Luca, X IX , 46;
Matei, X X V II, 44; X X V I, 55; X X IV , 43; Luca, X II, 39; Marcu, X IV ,
48.
372 C O N T R IB U Ţ II R O M A N E Ş T I
. ' 22 Digging tip Jerioho, The Results o f Jcricho Excavations. . . , p. 264 sq.
23 Les textes de Qumrân, voi. II, p. 193, nota 22.
E S E N IE N II ŞI F A P T A B U N U L U I S A M A R IT E A N 377
faţă de cei care nu făceau parte din gruparea lor (cf. Regula
Comunităţii, I X , 21— 22) este de înţeles pentru ce oamenii
din Ierihon nu voiau să lase nimic, nici săracilor, nici străini
lor de gruparea lor. Esenienii chiar jurau să separe bunurile
lor de cele ale nelegiuiţilor, deci de toţi care nu erau membrii
ai grupării eseniene (Regula Comunităţii, V, 10— 18; I X ,
8— 9): „Să nu amestece avutul lor cu cel al oamenilor uşu
rărilor“ . Deci esenienii nu puteau împărţi recolta cu cei
săraci care nu erau membrii ai grupării l o r 24.
E de amintit că esenienii cultivau palmieri (gens. . .
socio pxlmorum, „n e a m ... prieten al palmierilor") 25 şi
după informaţiile din tratatul Pesahim al Talmudului,
pe care l-am citat, „oamenii din Ierihon“ par şi ei să cultive
pomi fructiferi, care la Ierihon nu puteau fi decît palm ieri26.
Archelau fiul lui Irod cel Mare pusese să se construiască
un mare apeduct pentru palmierii plantaţi în partea de
miazănoapte a localităţii Ierihon (Antichităţi, X V II, X I I I ,
1, 340). Origen afirmă că la Ierihon s-au găsit vechi manu
scrise ale V .T ., deci scrieri similare celor aflate în vecină
tatea Qumranului. Iosif Flavius şi Filon din Alexandria
au insistat îndelung asupra protecţiei şi onorurilor de care
s-au bucurat esenienii din partea lui Irod cel Mare şi a urmaşi
lor săi. în acest caz este verosimil ca esenienii să fi trăit
in vecinătatea celor care aveau nevoie de darurile lor pro
fetice spre a-şi lua hotărîrile, dar mai ales de cunoştinţele
lor medicale 27.
Favorurile acordate esenienilor de către Irod şi de urmaşii
lui însemnau în acelaşi timp că esenienii se învredniceau de
ura şi dispreţul tuturor credincioşilor iudei, iar zeloţii îi
puteau ataca. Se ştie că Ierihon a fost unul din oraşele în
care a locuit cel mai mult Irod cel M are; aici a şi murit în
fortăreaţa pe care a numit-o Cypros, după numele mamei
sale şi unde-şi construise, de asemenea, un superb palat.
Acest palat, incendiat după moartea sa de către credin
cioşii iudei a fost apoi reconstruit de către fiul său Archelau,
EVENIMENTE
AN II ÎN E G IP T ÎN PALESTINA ÎN SIRIA
EVENIMENTE
AN II ÎN EG IPT IN PALESTINA ÎN SIRIA
EVENIMENTE
AN II ÎN EG IPT ÎN PALESTINA__________ ÎN SIRIA________
162 Conflict între macabei Urcarea pe tron a lui
şi elenizaaţi. Tratatul Demetrios I.
. cu Roma. Intervenţia romană.
160 ■i ■ Iuda macabeul, urmat
de fratele lui Ionatan
157... . Conflictul dintre Iona
tan şi elenizanţi.
152 Ptolomeu VI ajută Ionatan acceptă postul Alexandru Balaş pre-
pe Alexandru Balaş de Mare Preot de la tendent la tron, debarcă
Balaş şi îipromite aju- în Siria susţinut de
tor. romani.'
150 Demetrios I Soter e
învins şi ucis de A le
xandru Balaş.
146 Ptolomeu VI pro
mite ajutor lui
Demetrios II, dar
e ucis în lupte,
145 Ptolomeu V II Ever- Antioh VI Epifanes aşe-
getul 11 urmează, la zat pe tron de către
tron Trifon ca regent.
143 Ionatan e capturat de Trifon uzurpă tronul
Trifon. Fratele său lui Demetrios II, care
Şimon ia comanda, e alungat din Antiohia.
începerea dinastiei haş-
moneene
142 Tratatul cu Siria acordă
libertate iudeilor.
141 Şimon cuprinde Gazara
şi alungă garnizoana
siriană clin Ierusalim.
140 Şimon guvernator, c o
mandant al armatei şi
Mare Preot.
139 Demetrios II Nicator
prizonier la părţi 10 ani.
Trifon execută pe
Antioh VI şi ia el tro
nul, dar e ucis în luptă,
oe urcă pe tron Antioh
V II, Sidet, fratele lui
Demetrios.
135 Şimon, soţia şi cei doi
copii sînt ucişi. Urmează
la tron Iohanan Hyrcan.
T A B E L S IN C R O N IC A L L U M II E L E N IS T IC E 389
EVENIMENTE
AN II ÎN EG IPT ÎN PALESTINA ÎN SIR IA
88 Ptolomeu IX ucis
în lupta pe mare.
Se reîntoarce
Ptolomeu V III.
Ascensiunea lui Antioh
86 X II, Dionisios Epifanes.
EVENIMENTE
A N II ÎN E G IPT ÎN PALESTINA ÎN SIR IA
E alungat de
Ptolomeu X I Aule-
tul, fiul nelegitim
al lui Ptolomeu V III
E xilat intre 58—55,
v a fi repus de către
romani.
76 Moartea lui Alexandru
Ianeu. Este urmat de
soţia lui Alexandra.
Hyrcan II devine Mare
Preot. Este depus de
fratele său Aristobul II.
Antipater din Idumeea
ia partea lui Hyrcan.
66 Palestina cucerită de Fidele stăpinirii seleu-
romani, sub Pompei. cide *n Siria.
64 Pompei redă postul de
Mare Preot lui Hyrcan.
El cuprinde Ierusalimul.
Aristobul şi cei doi fii
sînt luaţi prizonieri la
Roma. Iudeea devine
provincie romană.
57 Revolta lui Aristobul şi
fiilor lui este înăbuşită.
'55 Intervenţia îi.'
Egipt a lui Aulus
Gabinius, procon
sulul Siriei.
54 Templul din Ierusalim
jefuit de Crassus.
51 Moartea lui Ptolo
meu X I. Este urmat
de fiul lui Ptolomeu
X I I şi sora Cleo-
patra.
47 Cucerirea Egiptu
lui de către Iuliu
Cezar. Finele dinas
tiei. ptolomeice.
-46 Antipater idumeu devine
procurator al Iudeei.
Fiul său Irod e prefect
în Galilea.
T A B E L SINCRONIC A L LU M II ELENISTICE 391
EVENIM ENTE
A N II ÎN EG IPT ÎN PALESTIN A ÎN SIR IA
ReconstrucţiaTemplulu i
19 de către Irod cel Mare.
1 T ±
Mariamna
1
Maltacea
1
Soţiile Doris Mariamna Haşmoneana Cleopatra
lui Irod nepoata lui Hyrcan II fiica Marelui
Preot Şimon
l i 1 ______ i______ i
J 1
Agripa II Berenice Drasila
m. 93 e.n.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Allegro J. M., The Dead Sea Scrolls. A reappraisal, ed. II, Middlesex, 1964.
Amusin, I. D ., Rukopisi Mertiogo Moria, Moskva, 1960
Bardtke H ., V ie Handschriftenhunde am Toten Meer, 1961
Betz O., Offenbarung urtd Schriflforschung in der Qumransekte, Tübingen,
1960.
Black M'., The Scrolls and the Christian Origins, London, 1961. Idem, The
Dead Sea Scrolls and Christian Doctrine, London, 1966
Brownlee W . H., The Dead Sea Manual of Discipline, New Haven, 1951.
Burrows Millar, The Dead Sea Scrolls, New York, 1955
Idem , M ere Light cn the Diad Sta Scrolls, New York, 1958
Carmignac J., La règle de la guerre, Paris, 1958
Collier L>., New Radiocarbon Method for Dating the Past, BA, 14 (1951),
p. 25
Cress F. M., The Ancient Library c j Qumran and Modern Biblical Studies,
New York, 1958
— Dr. C. Daniel, Vne n.tnlicn fatilittitntie des Esséniens de Qumrân, in
„ Revue de Ç rm rân", nr. 20, 1SC6, pp. 554—567;
Idem, Une mention des Esséniens dans un texte syriaque de l'Apocalypse, în
„L e Muséon“ , Louvain, L X X 1 X , 1966, pp. 155— 164; Idem, Esséniens,
zélotes et suaires et leur mention fa r paronymie dans le Nouveau Testa
ment, în „Num en", vol. X III, 1966, pp. SS — 115;
Idem, Les Hércdiens du Nouveau Testament sont-ils des esséniens? în „Revue
de Qumrân", nr. 21, 1967, pp. 31 —54; Idem, Les esséniens et „ceux qui
sont dans les maisons des rois" (Math., X I, 7 - 8 et Lue., VII, 2 4 -2 5 ),
în „R evue de Qumrân“ , nr. 22, 1967, pp. 261—277; Idem, Esséniens
et eunuques (Math., X I X , 10— 12), în „R evue de Qumrân", nr. 23, 1968,
pp. 353 — 390; Idem, La mention des Esséniens dans le texte grec de
l’épître de S. Jvde, în „Le Muséon", L X X X I, 1968, pp. 5 0 3 -5 2 1 ;
Idem, Les Esséniens et Yarrière-fond historique de la parabole du bon Samari
tain [ad Lucam, X , 30), in „Novum Testamentum", Leiden, vol. X I,
1969, pp. 71— 104; Idem, „Faux prophètes" surnom des Esséniens dans
le Sermon sur la Montagne, în „Revue de Qumrân", nr. 25, 1969, pp. 45—
‘394 BIBLIOGRAPHE SELE C TIV A
79; Idem, Un Essênien mentionné dans les Actes des Apôtres ; Barjêsn,
în „Le Musèon", L X X X IV , 1971, pp. 4 5 5 -4 7 6 ;
Idem, Un esenian mentionat în Faptele Apostolilor : Var-Iisus, In „S t. T h .",
X X I, 1969, nr. 9 — 10, pp. 661—685;
Idem, „Irodieni" , denumire a esenienilor în Noul Testament, în „S t. T h .",
X X II, 1970, nr. 7 - 8 , pp. 5 2 8 -5 4 6 ;
Idem, Enigma smochinului si zelofiiîn sfinlele evangkelii, în „St. Th.“ , X X I V ,
1972, nr. 1 - 2 , pp. 4 5 -5 8 .
Daniélou J., Les Manuscrits de la Mer Morte et les origines du Christianisme,
Paris, 1957
Davies A. P., The Meaning of the Dead Sea Scrolls, New York, 1956
Delcor M „ Les Hymnes de Qumrân (Hodayot), Paris, 1962
Driver, G. R., The Hebrew Scrolls from the Neighbourhood of Jericho and
the Dead Sea, Oxford, 1951
Idem, The Dead Sea Scrolls. The Problem and a Solution, New York,
1965
Idem, Myths of Qiunran (The Annual of Leeds University), V I, 1969
Dupont-Sommer A., Aperçus préliminaires sur les m nuscrits dt la M tr
Morte, Paris, 1950
Idem, Nouveaux aperçus sur les m%miscriis de la M ir M>rte, Paris, 1952
Idem, Les écrits esséniens découverts près de la M er Morte, Paris, _195c>
Elliger K.i Studien zum Habakuk-Ko>nmenlar vom Toten Meer, Tübingen,
1953
Fariner W. R., Maccabees, Zealots an i Joseph'ts, New Y ork, 1956
Fritscli C. T., The Qumran Communil v : ils History a n i Scrolls, ;V’ W Yorîc,
1956
Idem, Herod the Great and tin Qu nran Co.n nitnily, in J BL, 74, 1955, p. 173
sq.
Gaster Th. H., The Scriptures o f the D:ad Sia Sect, London, 1957
Gartner B., The Temple and ths Co n n :fiity o f Q tnran, C m b r id jj, 1955
Graystone S. M., The Dead Sxt S:nU s and tin Origim lily o f Christ, Loa j.>n,
1956
Haag H., Die Hxnisshriftenkunde ans dir iVUste J u h , Stuttgart, 1965,
Hempel J., Die Texte vo» Qunran i;i djr hutligin F i n - h n * , Gittin^an,
1962
Howie C. G., The Dead Sea Scrolls and the Liuing Church, Richmond, 195S
Howlett D., The Essenes an i the Chris'ii ilty, >iaw Y a-’.c, 1957
H yatt I. P., The Dead Sea Dissovsriei : R;trosp}ct a'ii Chi'Unge, în JB L,
1957, pp. 1 - 1 2
Jeremias J., Der Lehrer dsr Gerechligieit, G jttingen, 1963
Kahle P., Die hsbrâischen H inischrifien a:ts d;r Hills, Stuttgirt, 1951
Koffmann, Die Doppelurkunden a us dir Wiiste Juia, Leiden, 1958
Lasor W. S., Dead Sea Scrolls a n i the Christian Faith, 2 "* ed., Chicago,
1962
Idem, The Dead Sea SiroHs and the T js'.*n rti, G . n i R ipids, 1372
Levy J., Recherchis essJnisnî et fiyitiyrh ii't G:i3/'3-Pa,ris, 1)55
Libby W . F., Radiocarbon Diting, Chicago, t952
B IB LIO G R A F IE SE LE C TIV A 395
Martin M., The Scribal Character o f the Dead Sea Scrolls, 2 vol., Louvain,
1958
Michel, A., L e M aître de Justice d'après les documents de la M er M orte,
la littérature apocryphe et ràbbinique, Avignon, 1954
Milik J. T., Ten years o f D iscoveries in the W ilderness o f Judaea, 2°* ed.,
London, 1963
Molin G., Lob Gottes aus der Wüste. Lieder und Gebete aus den Handschriften
vom Toten M eer, Freiburg im Breisgau, 1957
Moraldi L., I manoscritti d i Qumran, Torino, 1971
Moscaţi S., I M anoscritti ebraici del deserto di Giuda, Roma, 1955
Mowry L., The Dead Sea Scrolls mid the E early Church, Chicago, 1962
Murphy R . E., The Dead Sea Scrolls and the Bible, Westminster, 1957
— Dr. Ath. Negoiţă, Eleniştii din Faptele Apostolilor sint oare esenienii ?,
în GB, X I X , 1960, nr. 7 - 8 , pp. 6 1 8 -6 3 4 ;
Idem, Cum sc interpreta Scriptura acum 2000 de an i? in GB, X X , 1961,
nr. 3 —4, pp. 308—320; Idem, Manuscrisele de la Marea Moartă in
studiile mai noi, în MA anul V, 1960, pp. 333 — 343; Idem, Descoperirile
de la Marca Moartă, manuscrisele de la Qutnran, în MB, XIX, 1962,
pp. 51 —76; Idem, Organizarea si doctrina esenienilor, în St. Th., X IV ,
1962, nr. 3 — 4, pp. 202 —220; Idem, Problema învierii din morţi în
manuscrisele de la Qumran şi în literatura rabinică timpurie, în GB, X X I ,
1962, nr. 3 —4, pp. 267 —279; Idem, Manuscrisele de la Marea Moartă
şi studiile mai noi, in MB, X X X V III, 1962, pp. 244—254; Idem,
Dascălul Dreptăţii din manuscrisele de la Qumran, în GB, X X I, 1962,
nr. 5 —6, pp. 473 —495; 1'dem, Manuscrisele de la Qumran şi originea
creştinismului , în GB, X X I, 1962, nr. 7 —8, pp. 678—689; Idem,
Dascălul D reptăţii si cei doi M esia din manuscrisele de la M area M oartă,
în MB, X II, 1962,’ nr. 1 1 -1 2 , pp. 6 5 0 -6 6 7 ;
Idem , Preotul necredincios din manuscrisele de la Qumran, în MB, X II, 1962,
nr. 9 — 10, pp. 485—495; Idem, Fortăreaţa Masada şi manuscrisele de la
M area M oartă, în MA, X I, 1966, nr. 7 —8, pp. 475—485;
Idem, Paralele între Biblie şi manuscrisele de la M area M oartă, în MB,
X V III, 1968, nr. 7 —9, pp. 387 —401; Idem, Descoperiri noi despre
esenieni, in MB, X X I, 1971, nr. 7—9, pp. 388 —400; Idem, Lei esséniens
après la destruction du deuxième Temple, în „Studia et Acta Orientalia",
voi. V III, 1968
Idem, Did the Essenes survive the 6 6 —71 war?, în „R evue de Oumrân“ ,
Tome VI, nr. 24, 1969; Idem, M edicina din manuscrisele de la M area
M oartă, în „Viaţa Medicală", X V I, 1969, nr. 7
NÖtscher, F., Z u r theologischen Terminologie der Qumran-Texte, Bonn, 1958
Idem, Vom A lten zum Netten Testament, Bonn, 1962
Osten-Sacken P., Gott und B e lia l.. . in den Texten aus Qumran, Göttingen,
1968
Ploeg J. van der, The Excavations at Qumran : a Survey o f the Judean B ro
therhood and its Ideas, London, 1958
Rabin C., Qumran Studies, Oxford, 1957
Rabin C. — Y . Yadin, Essays on the Dead Sea Scrolls, Jerusalem, 1961
Ringgren H „ The Faith o f Qumran. Theology o f the Dead Sea Scrolls, Phila
delphia, 1963
Roth C., The Historical Background o f the Dead Sea Scrolls, Oxford, 1958
Rest L. Die Damaskusschrift, Berlin, 1953
39 6 B IB LIO G RA FIE S E LE C TIV Ă
Rowley H . H ., The Zadokite Fragments and the Dead Sea Scrolls, Oxford,
1952
Idem, The Dead Sea Scrolls and their Significance, London, 1955
Idem, The Dead Sea Scrolls and *he New Testament, London, 1957
Idem, Jewish A p oca lyp tic and the Dead Sea Scrolls, London, 1957
Schechter S., „Documents of Jewish Sectaries". I. Fragments o f a Zadokite
W ork, Cambridge, 1910
Schönfield H. J., Secrets o f the Dead Sea Scrolls, London, 1956
Schreiden J „ L es énigmes des manuscrits de la M er Morte, Wettern, 1961.
Schubert K ., The Dead Sea Community, its origins and Teachings, London,
1959
Siedl S. H., Qumran. Eine Mönchsgemeinde in Alten Bund. Vol. II, Roma,
1963
Smyth, The Dead Sea Scrolls, London, 1956
Sutcliffe Ed. F., The Monks of Qumran, London, 1960
Stendahl Kr. (ed.), The Scrolls and the New Testament, New York, 1959
Teeple H. M., The. Mosaic Eschatological Prophet, Philadelphia, 1957
lo c i F. M., I manoscritti del Afar Morto. Introduzionc, traduzione e
commento. Bari, 1967
Trever J. C., The Untold Story of Qumran, Westwood, 1965
Vaux R., de L ’archéologie et les manuscrits de la Mer Morte, London,
1961
Idem, Les manuscrits de la Mer Morte (Bible et Orient), Paris, 19(57.
Vernies G., Les manuscrits du désert de Juda, Paris, 1954
Idem, Discovery in the Judaean Desert: The Dead Sea Scrolls a n l their
Meaning, New York, 1956
Idem, The Dead Sea Scrolls in English, 2n,i ed., Middlesex, I95r>
Wallenstein, Hymns from the Judaean Scrolls, Manchester, 1950
Wernberg-Möller P., The M anual o f D iscipline translated and annotated
with Introduction, Leiden, 1957
Wilson E., The Scrolls from the Dead Sea, London, 1955
Woude A. S. van der, D ie tncssianisehen Vorstellungen der G em iin ii von
Qumran, Assen, 1957
Yadin Y ., The M essage o f the Scrolls, London, 1957
Zeitlin S., The Zadokite Fragments: F a csim ile.. . with In trjiz ilio n , Phila
delphia, 1952
TABLA DE MATERII
Cuvînt în a in t e ............................................................................................... 5
Abrevieri........................................................................................................... 6
T iparul executat la „R O M C A R T “ S .A .
<30
EDITURA ŞTIINŢIFICĂ
BIBLIOTHECA ORIENTALIS
ISBN 973-44-0098-4