George Bacovia – Lacustră

Poezia Lacustră face parte din volumul Plumb apărut în 1916. Este o poezie specific
simbolistă, având drept temă descompunerea materiei sub imperiul apei. Apa, unul dintre
cele 4 elemente ale vieţii, are la Bacovia funcţia de descompunere
Compoziţie : Poezia Lacustră este alcătuită din 4 catrene, dispuse pe două planuri : planul
realităţii şi al visului. Pe plan real, eul liric se află într-un spaţiu care îl înspăimântă.
Plouă de multă vreme, căderea ploii este continuă, iar eul liric are impresia că aude
materia plângând. Singurătatea îi amplifică sentimentul de teamă, pentru că întregul
univers se află în stare de eroziune. Eul liric caută un univers compensatoriu, iar gândul îl
duce spre locuinţele lacustre. Cea de-a doua şi cea de-a treia strofă aparţin planului
visului. Visul , din păcate, e un coşmar, deoarece, starea de teamă persistă : »tresar prin
somn ». Eului liric i se pare că nu a tras podul de la mal. În comuna primitică, locuinţele
lacustre erau prevăzute cu un pod, care noaptea era tras de la mal pt a feri omul de
pericole (oameni răi, animale). Imaginea podului lăsat la mal amplifică senzaţia de teamă
şi teroare. Eul liric nu se poate feri de rele şi, implicit, de moarte. Substantivul Val şi
verbul a izbi exprimă eroziunea continuă. Cuvintele scânduri ude, val, tresar exprimă o
realitate concretă, dar acumulează şi un sens suplimentar, pentru că ele simbolizează stări
de spirit : tristeţe, teamă, monotonie.
În strofa a treia, poetul trăieşte un transfer în preistorie. Între vis şi realitate există golul
istoric. Acest gol istoric se anulează prin trăirea aceloraşi sentimente din planul real. Eul
liric simte cum , din cauza ploii, se darâmă chiar « piloţii »lumii, stâlpii care susţin
lumea. Căderea este inevitabilă şi nu presupune ridicare. Se poate face o analogie cu
poezia Plumb şi cu ideea de zbor întors. Întreaga lume se prăbuşeşte spre neant, spre
moarte.
Ultima strofă reprezintă repetarea celei dintâi , dar versul excepţie Tot tresarind/tot
aşteptand vine să contureze opoziţia intre doua momente ale contemplaţiei care păreau
identice .Monotonia este dată si de gerunziile plouând , asteptând , care rimează cu
substantivul gând . Subiectul val şi predicatul izbeşte genereaza ideea de eroziune care se
va repeta pana la prabusirea intregului edificiu uman . Plânsul este al poetului ca şi frica
atât de adânca ,de profundă , încât se extinde în spaţii nelimitate , cosmice: Aud materia
plângând , la care se adauga ideea de timp infinit prin sintagma De-atatea nopţi căreia ii
confera valoare de superlativ absolut . Plânsul materiei este un plâns cosmic, generat de
principiul apei, care e un principiu al vieţii, dar la Bacovia devine principiu al
descompunerii. Orice încercare de salvare este inutilă.
Poezia este tipic simbolistă prin tematică şi prin motivele prezente : apa, descompunerea
golul istoric, ploaia, căderea. Bacovia reuşeşte în poezia lui o imagine a descompunerii
universale.