Morgenstimmung*

de Tudor Arghezi
Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să ştiu că te aud cântând.

Cântecul tău a umplut clădirea toată,

Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mânăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic

Dacă nu intra să sape,
Cu cântecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Şi-întreaga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii

În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele...Mi-s
Şubrede bârnele, ca foile florii.

De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?

Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărţiţi - în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

*Morgenstimmung – stare de spirit/atmosferă de dimineață

Poezia „Morgenstimmung” de T. Arghezi este structurată în cinci strofe, sub forma unui
monolog adresat, în care exprimarea sentimentului de iubire se face gradat din punct de vedere
emoțional, pornind de la ezitare la tentație, apoi la bulversare și în sfârșit la asumarea erosului: tema
poeziei este așadar, iubirea.
Strofa întâi, ilustrează rememorare amomentului întâlnirii cu iubirea. Metafora cântecului
sugerează impactul pe care surpriza sentimentului îl exercită asupra eului liric: „Fără să știu că...”
Strofa a doua arată cum, cântecul iubirii intră pe „fereastra sufletului” și umple cu vraja lui
„clădirea toată”, întreaga ființă.
În strofa a treia, iubirea pătrunde până în cele mai ascunse zone sufletești și capătă
concretețe prin cântecul pianului și prin prezența iubitei („degetul tău cel mic”, „făptura ta”).
Strofa a patra amplifică emoția îndrăgostitului, forța sentimentului de iubire îl bulversează.
Eul liric percepe starea interioară ca pe o furtună dezlănțuită în sine ceea ce duce la pierderea
echilibrului, a stabilității („Mi-s/Șubrede bârnele”).
Ultima strofă începe cu două interogații retorice, care exprimă regret. Relația eu-tu este
reliefată, ca și în prima strofă, asigurând astfel simetria compozițională a poeziei.
Adresarea directă, „Tu te-ai dumicat (= te-ai sfărâmat, te-ai rupt) cu mine vaporos”,
exprimă asumarea deplină a sentimentului, faptul că iubirea a pătruns în toate zonele sufletului.
Versul următor sugerează acceptarea sentimentului și împlinirea cuplului într-o trăire armonioasă și
înălțătoare: „Nedespărțiți-în bolți”.
Finalul poeziei reflectă relațiile de opoziție eu/tu; sus/jos; viață/moarte, seria acestor cuvinte
aflate în opoziție accentuând ideea că iubirea poate desființa diferențele.