Stephen King

Cântecul lui Susannah

Seria Turnul Întunecat, VI

Traducere de Ruxandra Toma

Editura Nemira, 2013

Stephen King
Song of Susannah, 2004

Nemira, 2013

-2-
 Stephen Edwin King s-a n scut în Portland, Maine, în
1947, al doilea fiu al lui Donald şi Nellie Ruth Pillsbury King.
Când avea doi ani, tat l s u şi-a abandonat familia, iar micul
Stephen a avut o copil rie grea, marcat de repetate mut ri
dintr-un oraş în altul. A îndr git matineele anilor '50, unde
se proiectau mai ales filme de groaz şi SF, iar în 1960 l-a
descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influen decisiv
asupra lui – s-a apucat s aştearn poveşti la o maşin de
scris c reia îi lipsea tasta „N", pe care o vom întâlni mai
târziu în Misery.
Între 1962 şi 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, iar
între 1966 şi 1970 a urmat cursurile Universit ii Maine din
Orono. În aceast perioad a lucrat la biblioteca facult ii şi a
publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde
a inut şi o rubric permanent . În iunie 1970 a ob inut
licen a în literatur , un certificat de profesor de liceu şi o
diplom pentru elocu iune şi art dramatic .
În 1971 s-a c s torit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea
scriitoare şi poet T. King, şi împreun au trei copii. O vreme
a tr it într-o rulot şi a lucrat într-o sp l torie industrial ,
apoi a devenit profesor de englez la Hampden Academy,
Maine. O via grea, plin de lipsuri, care-l va duce la
alcoolism. A început s scrie Carrie, dar, fiindc romanul nu
avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Tabitha îns , care nu se
îndoia de talentul lui, a recuperat manuscrisul şi l-a convins
s -l duc la bun sfârşit. În 1973 declicul s-a produs:
concernul editorial Doubleday a acceptat spre publicare
Carrie, iar New American Library a cump rat drepturile
edi iei de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. În
1975 familia sa şi-a cump rat prima cas la Bridgton, Maine,
iar Stephen King a publicat Salem's Lot. De acum înainte îşi
va consacra via a exclusiv crea iei literare şi, într-o mai mic
m sur , produc iei cinematografice. Aproape toate romanele
lui au fost ecranizate şi King acord permisiunea studen ilor
la regie s adapteze povestirile sale pentru suma simbolic de
un dolar.

-3-
 Autor a peste patruzeci de romane şi dou sute de
povestiri, a doborât toate recordurile de vânz ri şi a primit
numeroase premii, printre care şi prestigioasa Medalie pentru
Contribu ii Deosebite în Domeniul Literaturii Americane oferit
de National Book Foundation.
În 2010 venitul s u anual a fost estimat la peste 40 de
milioane de dolari.

-4-
Pentru Tabby, martor la s vârşirea acestei c r i.

-5-
„Atunci, du-te… mai exist şi alte lumi în afar de astea.”
John „Jake” Chambers

„Triste ea mi-este bun tovar ş.

Nefericire v d de când m ştiu.
Silit sunt s r t cesc prin via
C ci nimeni nu-i s m salveze din pustiu…”
Cântec vechi

„Este drept orice vrea Dumnezeu s fac .”

Leif Enger – Peace Like a River

-6-
19

-7-
REPRODUCERE

-8-
 STAN A I
GRINDOTREMURUL

-9-
 1

— Cât vreme dureaz vraja?

Nimeni nu-i r spunse, aşa c Roland se v zu nevoit s
repete întrebarea, privind în cap tul cel lalt al salonului din
casa parohial , unde st teau Henchick şi Cantab, so ul
uneia din multele sale nepoate. Cei doi se ineau de mân ,
dup obiceiul manni. B trânul tocmai ce pierduse o nepoat ,
dar pe chipul s u împietrit nu se citea nici urm de durere.
Al turi de Roland, f r s in mâna nim nui într-a sa,
cumplit de palid la fa , şedea Eddie Dean. Lâng el, pe
duşumea, cu picioarele încrucişate, st tea Jake Chambers.
Ete se cuib rise pe genunchii lui, lucru care îl surprinse pe
Roland care nu şi-l închipuise niciodat pe billy-bumbler
într-o asemenea pozi ie. Şi Eddie, şi Jake erau plini de sânge.
Cel de pe c maşa b iatului îi apar inea prietenului lui,
Benny Slightman. Cel de pe Eddie era al lui Margaret
Eisenhart, fost Margaret din Clanul C rarea Roşie, nepoata
înstr inat a b trânului patriarh. Şi Eddie, şi Jake p reau la
fel de slei i de puteri pe cât de istovit se sim ea şi Roland,
îns pistolarul era destul de sigur c nu vor avea parte de
odihn noaptea aceasta. Din dep rtare, dinspre oraş, se
auzeau pocnete de artificii, se auzeau cântece, se auzeau
zgomotele vesele ale petrecerii.
Numai c în aceast înc pere nu se veselea nimeni. Benny
şi Margaret muriser , iar Susannah disp ruse.
— Spune-mi, Henchick, rogu-te: cât va mai dura magia?
B trânul îşi mângâie barba, cu un aer absent.
— Pistolarule – Roland – n-am de unde şti. Magia uşii din
peşter e mai presus de tot ce cunosc eu. Dup cum bine ştii
şi tu.
— Spune-mi ce crezi. Pe baza a ceea ce cunoşti.
Eddie ridic mâinile. Murdare, cu sânge uscat sub unghii,
tremurânde.
— Spune-ne, Henchick, îl rug şi el cu voce atât de umil
- 10 -
şi dezn d jduit , cum Roland nu îl mai auzise niciodat .
Spune-ne, te implor.
Rosalita, femeia care se îngrijea de gospod ria P rintelui
Callahan, aduse o tav pe care erau mai multe ceşti şi o
caraf cu cafea fierbinte. M car ea apucase s -şi dea jos
jeanşii şi c maşa cu pete de sânge şi s îmbrace o rochie de
lucru. Îns şocul înc se citea în ochii ei, ca dou anim lu e
care privesc cu spaim la lume din vizuina lor. F r vreo
vorb , turn cafeaua şi le împ r i ceştile pline. Roland
observ c nu reuşise s -şi spele tot sângele de pe ea: înc
mai avea o pat pe dosul mâinii drepte. Sângele lui Margaret
s fi fost? Sau al lui Benny? Nu ştia. Şi nici c -i p sa. Lupii
fuseser învinşi. Poate c vor mai veni în Calla Bryn Sturgis.
Sau poate c nu. Asta era treaba lui ka de acum încolo.
Treaba lor era Susannah Dean, care disp ruse imediat dup
lupt , luându-l cu ea pe Treisprezece Negru.
— Despre kaven vorbeşti? îl întreb Henchick.
— Da, p rinte, r spunse Roland. Despre kaven. Despre
tr inicia magiei.
P rintele Callahan accept ceaşca de cafea cu un semn din
cap şi un surâs apatic, dar f r vreun cuvânt de mul umire.
Nu prea spusese multe de când se întorseser de la peşter .
Pe genunchi inea o carte intitulat Salem's Lot, scris de un
om de care nu auzise în via a lui. Iar cartea aceea ar fi
trebuit s fie o oper literar , o fic iune, îns el, Donald
Callahan, ap rea în ea. Se uitase pe spate, apoi pe coperta a
treia, c utând fotografia autorului, nutrind n ucitoarea
convingere c va da peste o poz de-a lui însuşi (cel mai
probabil, una din 1975, când avuseser loc evenimentele
înf işate acolo), dar nu g si nimic. Doar câteva rânduri
despre scriitor, care nu l mureau prea multe. C locuia în
statul Maine. C era c s torit. C mai scrisese o carte înainte
de aceasta şi se bucurase de recenzii destul de bune, dac
era s dai crezare citatelor de pe copert .
— Cu cât magia este mai mare, cu atât dureaz mai mult,
spuse Cantab aruncând o privire întreb toare spre Henchick.
— Aşa este, încuviin b trânul manni. Magie şi glammor,

- 11 -
magie şi vraj , tot una sunt. Şi vin din urm .
Ezit o clip , apoi explic :
— Vin din trecut, dac pricepe i ce vreau s spun.
— Uşa aceasta s-a deschis în multe când-uri şi multe
unde-uri din lumea prietenilor mei, zise Roland. Vreau s o
deschidem din nou, îns doar spre ultimele dou . Spre cele
dou unde ne-am dus în ultimele d i. Se poate?
Aşteptar cât timp Henchick şi Cantab analizar situa ia.
Neamul manni era neam de c l tori iscusi i. Dac exista
cineva care s ştie, dac exista cineva care s poat face ceea
ce dorea Roland – ceea ce-şi doreau cu to ii –, atunci acel
cineva precis ar fi f cut parte din neamul manni.
Cantab se aplec respectuos spre b trân, spre dinh-ul
clanului C rarea Roşie. Şopti ceva. Henchick ascult ,
nel sând s i se citeasc absolut nimic pe chip, apoi, cu o
mân b trân şi noduroas , întoarse capul lui Cantab şi îi
şopti şi el ceva la ureche.
Eddie începu s se foiasc , iar Roland îl sim i gata s
explodeze, s înceap s urle. Îi puse mâna pe um r, iar
tân rul se domoli. Pentru moment.
Şedin a de şoapte mai inu vreo patru, cinci minute, timp
în care to i ceilal i aşteptar verdictul în t cere. Lui Roland îi
era greu s suporte zgomotele petrecerii din Oraş; şi numai
Dumnezeu putea şti cum se sim ea Eddie auzindu-le.
În cele din urm , Henchick îl b tu prietenos pe Cantab pe
obraz şi se întoarse spre Roland.
— Credem c se poate.
— Slav Domnului, morm i Eddie, repetând, apoi, mai
tare: Slav Domnului! S mergem. Ne putem întâlni pe
Drumul de Est…
Dar se opri, v zându-i pe cei doi manni b rboşi cum
scuturau din capete, Henchick, cu un soi de triste e
neînduplecat , iar Cantab, cu o expresie foarte asem n toare
cu groaza.
— Nu vom merge la Peştera Vocilor pe întuneric, spuse
Henchick.
— Dar trebuie! izbucni Eddie. Nu pricepe i? Nu-i vorba

- 12 -
despre cât dureaz sau nu magia, e vorba despre cum se
scurge timpul în cealalt parte! Acolo timpul trece mai repede,
şi atunci când trece, e bun trecut! Iisuse, Susannah îşi poate
naşte copilul chiar în clipa asta, şi dac e un canibal…
— Ascult la mine, tinere, îl întrerupse Henchick, şi
ascult -m cu mult luare-aminte, rogu-te. Ziua aceasta e
aproape dus .
Foarte corect. Niciodat în via a lui nu i se mai p ruse lui
Roland c timpul i se scurge atât de repede printre degete.
Tocmai ce avusese loc lupta cu Lupii în zorii zilei, iar apoi îşi
s rb toriser victoria şi îşi jeliser mor ii chiar acolo, în
mijlocul drumului (şi, dup cum se dovedise, pierderile
fuseser uluitor de mici). Urmase realizarea faptului c
Susannah disp ruse, drumul spre peşter , lucrurile
descoperite acolo. Trecuse de amiaz când se întorseser la
câmpul de lupt de pe Drumul de Est. Majoritatea
locuitorilor din Calla plecaser deja spre casele lor,
purtându-şi în triumf copiii salva i. Henchick consim ise s
participe la aceast consf tuire, îns , când ajunseser la
casa parohial , soarele îşi începuse declinul.
Pân la urm se pare c vom apuca s ne odihnim în
noaptea asta, îşi zise Roland, neştiind dac s se bucure sau
s -i par r u. Avea nevoie de somn; m car atâta lucru ştia.
— Te ascult, te ascult cu luare-aminte, spuse Eddie.
Roland nu-şi luase mâna de pe um rul lui şi îl sim i cum
tremur .
— Chiar dac am fi de acord s mergem, nu am putea
convinge suficien i oameni s ni se al ture, explic Henchick.
— Dar tu eşti dinh-ul lor…
— Într-adev r. Aşa spune i voi când v referi i la un
conduc tor, şi asta sunt, deşi noi nu folosim cuvântul acesta.
În multe privin e sunt convins c m-ar urma, şi sunt
conştien i de cât de mult v datoreaz pentru ceea ce a i
f cut ast zi şi v-ar ar ta recunoştin a lor oricum ar putea.
Îns cu niciun chip nu ar urca poteca aceea şi nu ar intra în
locul acela bântuit dup l sarea nop ii.
Henchick cl tin din cap cu fermitate şi repet :

- 13 -
 — Nu, cu niciun chip nu ar face aşa ceva.
Apoi continu :
— Ascult -m , tinere. Cantab şi cu mine vom ajunge
înapoi la Clanul C rarea Roşie înainte de miezul nop ii. Acolo
ne vom strânge oamenii în Tampa, adic în locul care
reprezint pentru noi ceea ce reprezint Sala de întruniri
pentru cei care îşi uit trecutul.
Arunc o privire spre Callahan:
— Mii de scuze, P rinte, dac termenul acesta te ofenseaz
în vreun fel.
Callahan d du absent din cap, f r s -şi ridice ochii de la
cartea pe care o tot r sucea în mâini. Aceasta era îmbr cat
în coperte din plastic, cum se întâmpl adesea în cazul
edi iilor princeps. Pre ul era scris abia vizibil pe ultima fil :
9.50 $. Al doilea roman al unui oarecare tân r scriitor. Se
întreb de ce oare era atât de valoros. Dac va fi s dea
vreodat de posesorul c r ii, un b rbat pe nume Calvin
Tower, cu siguran c îi va pune întrebarea asta. Prima din
puzderia de întreb ri pe care şi le preg tise.
— Le vom explica exact ce anume dori i s face i şi vom
cere voluntari. Din cei şaizeci şi opt de b rba i ai Clanului
C rarea Roşie, cred c vreo patru sau cinci vor refuza s v
ajute – s -şi uneasc for ele. Astfel vor crea un khef foarte
puternic, o for a vie ii foarte puternic . Aşa îi zice i, nu?
Khef? Împ r irea apei?
— Da, spuse Roland. Aşa îi spunem: împ r irea vie ii întru
ka.
— Dar nu pot intra atâ ia oameni în peşter , interveni
Jake. Nici m car dac stau unii în cârca celorlal i.
— Nici nu este nevoie s intre, zise Henchick. Pe cei foarte
puternici îi vom trimite în untru – noi le spunem „trimi tori”.
Ceilal i se vor alinia de-a lungul potecii, mân în mân ,
pendul lâng pendul. Vom fi acolo mâine înainte ca soarele
s ajung la zenit. M pun chezaş pentru asta.
— Oricum, avem nevoie de timp ca s ne preg tim
magne ii şi pendulele, spuse Cantab.
Se uita la Eddie, tem tor şi parc încercând s se scuze.

- 14 -
Era evident c tân rul str in suferea cumplit. În plus, mai
era şi pistolar. Iar un pistolar poate ataca pe nepus mas ,
iar atunci când o f cea, inta lui era condamnat .
— S-ar putea s fie prea târziu, zise Eddie cu glas sc zut.
Îl privi pe Roland cu ochii lui c prui, acum injecta i şi
întuneca i de epuizare.
— Mâine s-ar putea s fie prea târziu chiar dac magia nu
a disp rut.
Roland deschise gura, iar tân rul ridic un deget spre el.
— Nu spune „ka”, Roland. Dac mai spui „ka” o singur
dat , î i jur c o s -mi explodeze capul.
Roland închise gura.
Eddie se întoarse spre cei doi b rba i cu b rbi şi cu mantii
asem n toare celor purtate de quakeri1.
— Iar voi n-ave i de unde s şti i dac magia va r mâne
sau nu. Nu-i aşa? Ce e deschis în noaptea asta s-ar putea s
fie pe vecie z vorât mâine. Şi to i magne ii şi greut ile din
plumb create vreodat de manni s nu-l mai poat descuia.
— Aşa este, spuse Henchick. Îns femeia ta a luat cu sine
globul fermecat şi, indiferent ce ai crede, s ştii c Lumea de
Mijloc şi inuturile de Hotar o duc mult mai bine f r el.
— Mi-aş vinde şi sufletul ca s -l cap t înapoi, rosti limpede
Eddie.
To i se ar tar şoca i la auzul acestora, chiar şi Jake. Şi
Roland sim i dorin a n prasnic de a-i spune lui Eddie c
trebuie neap rat s -şi ia vorbele înapoi, c trebuie s se
dezic de ce zisese mai înainte. Existau for e întunecate, for e
redutabile ce încercau s -i împiedice s ajung la Turn, iar
Treisprezece Negru era cel mai evident exponent al acestora.
Ceea ce poate fi folosit spre bine, poate fi folosit şi spre r u,
iar arcele Curcubeului aveau propriul glammer, propriul
farmec malefic, Treisprezece Negru mai presus de toate
celelalte. Însumându-le, probabil. Chiar dac ar fi s reintre

1 Membri ai unei secte religioase protestante din secolul al

XVII-lea (n. tr.)
- 15 -
în st pânirea lui, Roland nu l-ar fi l sat cu niciun chip pe
Eddie Dean s -l ating . În starea lui actual de tulburare şi
mâhnire, era doar o chestiune de minute pentru ca globul s -
l distrug sau s şi-l fac sclav.
— Piatra ar bea ap , dac ar avea gur , spuse pe un ton
sec Rosa, surprinzându-i pe to i. Eddie, uit deocamdat de
toat povestea cu magia şi gândeşte-te la poteca aceea care
urc spre peşter . Şi dup aia gândeşte-te şi la vreo şaizeci
de oameni, mul i aproape la fel de b trâni ca Henchick, unu
sau doi orbi ca liliecii, care încearc s-o urce dup l sarea
întunericului.
— Lespedea, interveni Jake. Î i aduci aminte de lespedea
aia mare pe lâng care trebuie s te strecori pe marginea
pr pastiei ca s treci dincolo?
Eddie încuviin în sil . Roland îşi d du seama c se
str duieşte s accepte ceea ce nu poate schimba. C orbec ie
disperat c utând frânturi de judecat s n toas de care s
se aga e.
— Susannah Dean este, de asemenea, pistolar, spuse
Roland. Şi poate c -şi va purta singur de grij înc ceva
vreme.
— Nu cred c Susannah mai are vreun cuvânt de spus,
replic Eddie, şi nici tu n-ai de unde s ştii asta. În definitiv,
este vorba despre copilul Miei, ceea ce înseamn c va fi Mia
la comand pân când îşi va naşte pruncul – f tul.
Atunci, pe Roland îl str fulger un presentiment. Şi,
aidoma multora pe care le avusese de-a lungul anilor, şi
acesta se va dovedi corect.
— Poate c o fi fost la comand atunci când au plecat, dar
s-ar putea s nu fie în stare s se men in la cârm .
În cele din urm , deschise gura şi Callahan, ridicându-şi
ochii de la cartea care îl şocase atât de tare:
— De ce nu?
— Pentru c nu este în lumea ei, r spunse Roland. Este
lumea lui Susannah. S-ar putea s moar amândou dac
nu vor g si o cale prin care s colaboreze.

- 16 -
 2

Henchick şi Cantab plecar înapoi, la oamenii manni din

Clanul C rarea Roşie, pentru ca, mai întâi, s relateze
b trânilor (numai b rba i) strânşi s -i aştepte ce anume se
petrecuse în ziua aceea, apoi s le explice ce r splat li se
cerea. Roland se duse acas la Rosa. C su a femeii se afla
pu in mai sus de o privat foarte îngrijit pân de curând,
dar care acum era aproape în totalitate distrus . În untrul
acestei private, inutil str jer, se afla ce mai r m sese din
Andy Robotul Mesager (şi multe alte aplica ii). Cu mişc ri
încete şi mângâietoare, Rosalita îl dezbr c pe Roland. Când
r mase aşa cum îl f cuse mama lui, femeia se întinse pe pat,
al turi de el, şi începu s -l maseze cu unsori speciale:
balsam de pisic pentru dureri, un amestec mai cremos şi
uşor parfumat pentru zonele mai sensibile. Apoi au f cut
dragoste. Au ajuns la orgasm în acelaşi timp (accident fizic pe
care proştii îl pun pe seama predestin rii), ascultând
pocnetele de artificii de pe strada principal din Calla şi
strig tele oamenilor buni ai locului, dintre care mul i
dep şiser faza de simpl chercheleal .
— Dormi, îi spuse ea. De mâine n-am s te mai v d
niciodat . Nici eu, nici Eisenhart, nici Overholser, nici nimeni
altcineva din Calla.
— Eşti, cumva, clarv z toare? o întreb Roland.
P rea relaxat şi binedispus, îns chiar şi în momentele
când se cufundase pulsând în fierbin eala ei, gândul la
Susannah tot nu-i d duse pace: pierduse un membru al ka-
tet-ului s u. Motiv suficient ca s nu-şi g seasc tihna
adev rat .
— Nu, r spunse Rosa, îns , din când în când, mi se
întâmpl s am premoni ii, aşa cum i se întâmpl oric rei
femei, mai ales atunci când omul ei se preg teşte de drum.
— Asta sunt eu pentru tine? Omul t u?
Privirea îi era deopotriv sfioas şi ferm .
— În scurtul r stimp cât ai fost aici, da, aşa îmi place s
cred. Vrei s spui c m înşel?
Scutur iute din cap. Era bine s fie din nou omul unei
- 17 -
femei, chiar dac pentru scurt timp. Rosa îşi d du seama c
spune adev rul şi chipul i se îmblânzi. Îi mângâie obrazul
supt şi îi spuse:
— Binecuvântat a fost întâlnirea noastr , Roland, nu-i
aşa? Binecuvântat a fost întâlnirea noastr în Calla.
— Aşa este, doamn a mea.
Atinse ceea ce îi mai r m sese din mâna dreapt , apoi îi
mângâie şoldul.
— Te mai doare?
Pe ea nu voia s o mint .
— R u.
Rosa d du uşor din cap, apoi îi atinse mâna stâng , pe
care reuşise s-o salveze de homaroşenii.
— Şi asta?
— E bine, r spunse el.
Dar sim ea o durere surd . Pândind. Aşteptând momentul
propice pentru a ieşi la iveal . Durere pe care Rosalita o
numea afurisita podagr .
— Roland!
— Da?
Îl privi liniştit . Înc îi mai inea mâna stâng în mâinile ei,
i-o mângâia, îi descoperea secretele.
— Termin - i treburile cât de repede po i.
— Aşa m sf tuieşti?
— Chiar aşa, iubitule. Înainte s te termine ele pe tine.

Eddie st tea pe terasa casei parohiale. Era miezul nop ii,

iar ziua pe care oamenii de aici o vor numi de acum înainte
Ziua B t liei de pe Drumul de Est deveni istorie (dup care
va deveni legend … sigur, cu condi ia ca lumea s mai apuce
s existe atâta vreme). Zgomotele s rb torii tot mai
r sun toare şi mai intense îl f cur s se întrebe dac nu
cumva petrec re ii vor da foc oraşului. Dar se sinchisea el,
oare? Nici cât negru sub unghie, î i mul umesc foarte mult.
În vreme ce Roland, Susannah, Jake, Eddie şi trei femei –
- 18 -
care-şi ziceau Suratele Oriza – îi înfruntaser pe Lupi, restul
oamenilor buni din Calla, restul acestor folken, se
ascunseser înfricoşa i prin ungherele caselor sau prin lanul
de orez de pe malul râului. Cu toate acestea, zece ani de
acum înainte – poate înc cinci! – se vor bate cu pumnul în
piept, povestind cum îşi dep şiser condi ia de simpli
agricultori, într-o zi dintr-o toamn trecut , şi luptaser
um r la um r cu pistolarii.
Nu era corect, şi o parte din el ştia asta, îns niciodat în
întreaga lui via nu se mai sim ise atât de neputincios, atât
de dezn d jduit şi, prin urmare, atât de mârşav. Încerca s
nu se mai gândeasc la Susannah, s nu se mai întrebe pe
unde o fi ea acum sau dac îşi n scuse deja copilul demonic.
Dar tot spre ea i se îndreptau gândurile. Plecase la New York,
de atâta lucru era sigur. Dar în care când? Într-un când în
care oamenii c l toreau în birje la lumina l mpilor cu gaz,
sau într-unul cu taxiuri antigravita ionale, conduse de robo i
fabrica i de North Central Positronics?
Dar, oare, mai tr ieşte?
Mintea-i cea nemiloas nu-i îng dui s alunge gândul. Îşi
tot vedea iubita într-un şan , pe undeva, prin Alphabet City2,
cu o svastic scrijelit pe frunte şi cu un afiş atârnat de gât,
pe care scrie: SALUT RI DE LA PRIETENII DIN OXFORD
TOWN3.
Se deschise uşa de la buc t rie. Auzi lip it de picioare
goale şi pocnet de gheare (c ci acum auzul îi era ascu it, aşa
cum îi erau ascu ite toate sim urile de pistolar). Jake şi Ete.
B iatul se aşez al turi de el, în balansoarul lui Callahan.
Era complet îmbr cat şi îşi ag ase de um r hamul pentru
pistol. În el se afla Rugerul pe care îl furase de la tat l lui în
ziua când fugise de acas . Ast zi tr sese cu el… m rog, nu
se poate spune c f cuse r ni sângerânde. Nu înc . F cuse

2Cartier din Manhattan (n. tr.).

3 Aluzie la versurile împotriva segrega iei rasiale din
cântecul cu acelaşi titlu al lui Bob Dylan (1963) (n. tr.).
- 19 -
r ni uleioase? S zicem. Eddie schi un zâmbet. F r umor.
— N-ai somn, Jake?
— Eik, îi r spunse afirmativ Ete şi se pr buşi istovit la
picioarele b iatului cu boticul între labe.
— Nu. M tot gândesc la Susannah, spuse Jake, ad ugând:
Şi la Benny.
Eddie ştia c este firesc s fie aşa, puştiul îşi v zuse
prietenul spulberat chiar sub ochii lui, bineîn eles c era
normal s se gândeasc la el, dar tot sim i o und de gelozie,
ca şi cum absolut toate gândurile lui Jake ar fi trebuit s se
îndrepte numai şi numai spre so ia lui Eddie Dean.
— B iatul Tavery, zise Jake. E numai vina lui. A intrat în
panic . A luat-o la fug . Şi-a rupt glezna. Dac n-ar fi fost el,
Benny n-ar fi p it nimic.
Şi ad ug foarte încet, pe un ton care i-ar fi înghe at
sufletul b ie elului respectiv dac l-ar fi auzit:
— Boul… de… Frank… Tavery.
F r inten ia de a-l consola, Eddie întinse o mân şi o
puse pe capul b iatului. Avea p rul lung. Şi murdar. Se
cerea sp lat. La naiba, se cerea tuns. Cerea o mam care s -i
spun posesorului cum s şi-l îngrijeasc . Dar nu exista nici-
o mam prin preajm . Nu pentru Jake. Şi atunci se întâmpl
o mic minune: Eddie se sim i ni eluş mai bine doar pentru
c încercase s -i ofere consolare prietenului s u. Nu mult
mai bine, dar cât de cât.
— Nu te mai gândi, îi spuse el. Ce-a fost a fost.
— Ka, rosti Jake cu am r ciune.
— Tet, ka, încuviin şi Ete f r s ridice capul.
— Amin, mai zise Jake şi râse.
Sunetul era de-a dreptul îngrijor tor prin indiferen a
ascuns în el. Jake scoase Rugerul din tocul improvizat şi îl
privi lung.
— sta va trece dincolo pentru c de acolo provine. Aşa
zice Roland. S-ar putea s treac şi celelalte arme, pentru c
nu vom intra prin portal. Dar dac nu, Henchick a promis c
o s le pun bine în peşter şi poate c o s ne putem
întoarce dup ele.

- 20 -
 — Dac ajungem în New York, spuse Eddie, nu va mai fi
nevoie s ne facem griji c nu avem arme. Sunt din belşug. Şi
le vom g si.
— Nu sunt ca ale lui Roland. Sper din tot sufletul s le
putem lua cu noi. Pistoale ca ale lui nu mai exist nic ieri, în
nici una din lumi. Aşa cred eu.
Aşa credea şi Eddie, dar nu se mai obosi s -i spun .
Dinspre oraş se mai auzi un pârâit de artificii, apoi linişte. Se
mai domoleau lucrurile acolo. În sfârşit. F r doar şi poate c
a doua zi, pe izlaz, va urma o alt petrecere, o continuare a
s rb torii de ast zi, dar cu ceva mai pu in b utur şi cu
ceva mai mult coeren . Oaspe i de onoare vor fi Roland şi
ka-tet-ul lui, îns , dac zeii firii vor fi milostivi şi vor deschide
uşa, la vremea respectiv ei vor fi de mult pleca i. În c utarea
lui Susannah. Încercând s o g seasc . D -o-ncolo de
c utare! G sirea era important .
Ca şi cum i-ar fi citit gândurile (putea s o fac , pentru c
intui ia lui, atingerea lui, era extrem de puternic ), Jake
spuse:
— E în via .
— De unde ştii?
— Am fi sim it cu to ii dac ar fi murit.
— Jake, po i s-o atingi?
— Nu, dar…
Înainte s apuce s -şi termine spusele, un huruit puternic
se în l din m runtaiele p mântului. Terasa casei parohiale
începu s se zguduie din toate încheieturile, aidoma unei
b rci micu e pe o mare furioas . Se auzi geam tul gros al
scândurilor. Din buc t rie veni zgomot de vase sparte, de
parc un monstru uriaş cl n nea din din i. Ete îşi ridicase
capul şi scheuna. Mutri a lui istea era acum speriat , iar
urechile date pe spate i se lipiser de east . În salonaşul lui
Callahan c zu ceva şi se sparse.
Primul gând al lui Eddie, complet ilogic, cu toate acestea
foarte puternic, fu acela c Jake o omorâse pe Suze atunci
când afirmase c tr ieşte.
Trepida iile se intensificar . O fereastr se sparse când

- 21 -
rama i se strâmb . Din bezn se auzi o bufnitur puternic .
Eddie presupuse – în mod absolut corect – c fusese vorba
despre privata distrus , care acum se pr buşise pe de-a
întregul. F r s -şi dea seama ce face, se ridic în picioare.
Jake era lâng el, inându-l strâns de încheietura mâinii. În
cealalt mân Eddie avea pistolul lui Roland. Amândoi erau
în pozi ie de tragere.
Urm un ultim groh it din burdihanul p mântului şi
podeaua terasei îşi încet balansul. În anumite puncte-cheie
de-a lungul Grinzii, oamenii se trezeau şi priveau în jur
n uci i. Pe str zile New Yorkului dintr-un anume când,
izbucnir alarmele câtorva maşini. În ziarele de a doua zi se
va vorbi despre un cutremur minor de p mânt: câteva
ferestre sparte, nici-o victim . Doar un frison mic al scoar ei
terestre, altminteri esen ialmente solid .
Jake se uita la Eddie cu ochi mari. Şi plini de în eles.
Uşa se deschise în spatele lor şi ap ru Callahan în izmene
sub iri şi albe pân la genunchi. La gât avea un crucifix din
aur. Şi atât.
— A fost cutremur, nu? întreb el. Am avut parte de unul
în nordul Californiei, dar niciodat în Calla.
— A fost mult mai mult decât un simplu cutremur, spuse
Eddie, ar tând în zare.
Terasa acoperit d dea spre est, unde orizontul era acum
luminat de exploziile mute ale unor fulgere verzi. La vale de
casa parohial , uşa de la c su a Rosalitei scâr âi, apoi se
închise cu o pocnitur . Femeia urc panta spre casa
preotului, înso it de Roland. Ea era în c maş de noapte, iar
pistolarul în jeanşi. Amândoi descul i prin roua nop ii.
Eddie, Jake şi Callahan le ieşir în întâmpinare. Roland
privea fix spre est, acolo unde se stingeau deja fulgerele cele
verzi; privea fix spre locul în care îi aştepta t râmul
Bubuitului de Tunet şi Curtea Regelui Purpuriu şi, la cap tul
Lumii de Cap t, Turnul Întunecat.
Dac , îşi spuse Eddie. Dac a mai r mas în picioare.
— Tocmai ce-mi zicea Jake c am şti dac Susannah n-ar
mai fi în via , spuse Eddie. C am vedea un semn, un sigul,

- 22 -
cum îi spui tu. Şi atunci s-a întâmplat asta.
F cu un semn spre peluza desp r it acum în dou
jum t i de o cr p tur lung de vreo trei metri care
dezvelise buzele maronii şi încre ite ale p mântului. Din oraş
se auzea corul de l tr turi al câinilor, îns nu şi vocile
oamenilor, cel pu in deocamdat . Eddie presupunea c foarte
mul i dormiser duşi pe toat durata zgâl âielilor. Dormiser
somnul înving torilor be i.
— Dar n-are nici-o leg tur cu Suze, nu?
— Nu în mod direct.
— Şi n-a fost a noastr , interveni Jake. Altfel pr p dul ar
fi fost mult mai mare. Nu-i aşa?
Roland încuviin din cap.
Rosa se uit la Jake cu un amestec de nedumerire şi
team .
— N-a fost ce a noastr , b iete? Ce tot spui acolo? Sigur c
n-a fost un cutremur!
— Nu, zise Roland, a fost un Grindotremur. A cedat una
din Grinzile care sus in Turnul – care sus in toat existen a,
de fapt. A plesnit, pur şi simplu.
Chiar şi la lumina slab a celor patru lumân ri care
pâlpâiau pe teras , Eddie fu în stare s observe cum chipul
Rosalitei Munoz se goleşte de sânge. Femeia îşi f cu semnul
crucii.
— O Grind ? Una dintre Grinzi? Nu se poate! Spune c
glumeşti, spune c nu-i adev rat!
Eddie îşi aduse aminte de un conflict de demult, din
timpul unui meci de baseball, şi de un b ie el care se ruga Zi
c nu-i adev rat, Joe.
— Nu pot, spuse Roland, pentru c aşa este.
— Câte Grinzi din astea sunt cu totul? întreb Callahan.
Roland se uit la Jake şi îi f cu un semn uşor din cap:
Spune ce ai înv at, Jake din New York – vorbeşte şi rosteşte
numai adev rul.
— Sunt şase Grinzi care unesc cele dou sprezece portaluri,
zise Jake. Cele dou sprezece portaluri se afl la cele
dou sprezece capete ale P mântului. Roland, Eddie şi

- 23 -
Susannah şi-au început c l toria de la Portalul Ursului şi pe
mine m-au luat pe drumul spre Lud.
— Shardik, spuse şi Eddie, cu ochii la ultimele pâlpâieli
ale fulgerelor din est. Aşa îl chema pe urs.
— Da, Shardik îl chema, confirm Jake. Ceea ce înseamn
c ne afl m pe Grinda Ursului. Toate Grinzile se întâlnesc la
Turnul Întunecat. Iar în partea cealalt a Turnului, Grinda
noastr …
Se uit la Roland, c utând ajutor. Roland se uit la Eddie
Dean. Se p rea, îns , c şi acum tot nu terminase s -i
deprind cu Calea lui Eld. Eddie fie c nu-l observ , fie
prefer s -l ignore, dar Roland nu se d du b tut.
— Eddie? murmur el.
— Ne afl m pe Drumul Ursului, C rarea estoasei, spuse
Eddie absent. Nu în eleg de ce ar mai conta unde suntem, de
vreme ce Turnul este tot atât de departe. În cealalt parte se
afl Drumul estoasei, C rarea Ursului.
Şi începu s recite:

Vezi ESTOASA cât e de mare!

Poart lumea toat în spinare.
Gândeşte-ncet, şi totuşi blând;
În mintea ei noi st m oricând.

În acest moment Rosalita începu s recite mai departe:

Pe spinarea ei leg minte se fac toate.

Vede adev rul, dar nu vrea s ajute.
Iubeşte marea şi uscatul, iubeşte pe oricine,
Iubeşte chiar şi-un ânc ca mine.

— Nu-i chiar la fel cum am înv at eu din leag n şi cum

mi-am înv at, la rândul meu, prietenii, spuse Roland, dar e
suficient de exact. Chezaş m pun pentru asta.
— Numele Marii estoase este Maturin, mai spuse Jake
ridicând din umeri. În caz c ar interesa pe cineva.
— Şi n-ai cum s - i dai seama care anume s-a rupt?

- 24 -
întreb Callahan examinându-l pe Roland cu aten ie.
Pistolarul cl tin din cap:
— Tot ce ştiu e c Jake are dreptate – nu a fost grinda
noastr . Dac ea s-ar fi frânt, atunci nimic n-ar mai fi r mas
în picioare pe o raz de o sut cincizeci de kilometri de jur
împrejur de Calla Bryn Sturgis.
Sau pe o raz de o mie cinci sute – cine poate şti?
— Pân şi p s rile s-ar fi pr buşit în fl c ri din înaltul
cerului.
— Despre Armaghedon vorbeşti tu, spuse Callahan pe ton
sc zut şi tulburat.
Roland scutur iar şi din cap, îns nu ca şi cum ar fi vrut
s -şi exprime dezacordul.
— Nu cunosc cuvântul acesta, P rinte, dar vorbesc despre
moarte absolut , despre distrugere absolut . Şi, probabil c
toate astea s-au întâmplat acum undeva, de-a lungul Grinzii
care face leg tura între Peşte şi Şobolan.
— Eşti sigur de ceea ce spui? şopti Rosa.
Roland încuviin din cap. Mai trecuse o dat prin asta,
atunci când se pr buşise Baronia Gilead, iar civiliza ia, aşa
cum o cunoştea el, se sfârşise.
Atunci când el luase calea pribegiei al turi de Cuthbert şi
Alain şi Jamie şi ceilal i câ iva din ka-tet-ul lor. Şi atunci se
rupsese una dintre cele şase Grinzi, şi mai mult ca sigur c
nu fusese prima.
— Câte Grinzi mai r mân s sus in Turnul? întreb
Callahan.
Pentru prima dat de la încheierea luptei, pe Eddie p ru
s -l intereseze şi altceva în afar de soarta so iei lui
disp rute. Îşi concentr aten ia asupra lui Roland. Şi de ce
nu? În definitiv, aceasta era întrebarea esen ial . Toate
lucrurile slujesc Grinda, se spunea. Şi, cu toate c adev rul
adev rat era c toate lucrurile slujesc Turnul, Grinzile erau
cele care îl sus ineau. Iar dac grinzile s-ar fi frânt…
— Dou , spuse Roland. Cred c trebuie s mai fie cel pu in
dou . Cea care trece prin Calla Bryn Sturgis şi înc una. Dar
numai Dumnezeu poate şti cât vor mai rezista. M îndoiesc

- 25 -
c vor mai dura mult vreme chiar şi f r Sf râm torii care
s le pun în pericol. Trebuie s ne gr bim.
Eddie se crisp :
— Dac - i trece cumva prin minte s plec m f r Suze…
Roland scutur enervat din cap, ca şi cum ar fi vrut s -i
cear tân rului s nu mai fac pe prostul.
— Nu vom reuşi s ajungem la Turn f r ea. Din câte ştiu,
nu vom reuşi s ajungem f r f tul Miei. Totul st în mâinile
lui ka. O zic toare de la mine din ar sun cam aşa: „Ka nu
are nici inim , nici minte.”
— Cu asta sunt de acord, zise Eddie.
— S-ar putea s avem şi o alt problem , interveni Jake.
Eddie îl învrednici cu o privire încruntat .
— Nu avem nevoie de o alt problem .
— Ştiu, dar… dac cutremurul a blocat intrarea în peşter ?
Sau…
B iatul şov i, apoi d du glas celei mai cumplite temeri:
— Sau a d râmat peştera cu totul?
Eddie îl apuc de c maş şi începu s mototoleasc
es tura în pumn.
— Nu spune asta. Nu trebuie nici m car s te gândeşti la
asta.
Acum se auzeau voci dinspre oraş. Oamenii se vor strânge
din nou pe pajişte. Aşa credea Roland. Şi mai credea c ziua
aceasta – dimpreun cu noaptea aceasta – vor r mâne în
amintirea comunit ii din Calla Bryn Sturgis înc o mie de
ani de acum încolo. Desigur, doar în cazul în care Turnul va
mai r mâne în picioare.
Eddie d du drumul c m şii b iatului şi începu s o
netezeasc cu mişc ri stângace. Încerc s schi eze un
zâmbet ce-l f cu s par nevolnic şi b trân. Roland se adres
lui Callahan:
— Vor mai veni mâine oamenii manni? Tu îi cunoşti mai
bine decât mine.
Callahan ridic din umeri:
— Henchick este om de cuvânt. Dar nu ştiu… n-am de
unde s ştiu dac îi va mai putea convinge pe ceilal i s -l

- 26 -
înso easc mâine dup cele întâmplate acum.
— Ar face bine s -i conving , exclam mânios Eddie. Ar
face bine s reuşeasc s -i conving .
Din senin, Roland de Gilead spuse:
— Cine vrea s joace „P zea”4?
Eddie se holb la el, nevenindu-i s cread .
— Dac tot nu mai dormim, explic pistolarul, m-am
gândit c e un mod pl cut de a ne trece timpul.
Aşa c începur s joace „P zea”, iar Rosalita câştig mân
dup mân . Tot ea nota punctele fiec ruia pe o t bli din
ardezie, f r vreun semn c s-ar bucura de victorii. Jake nu
putea s -i descifreze expresia întip rit pe chip. M rog, nu
putu din prima. Se sim i tentat s încerce chestia cu
atingerea, dar îşi spuse c ar fi un lucru urât s -şi foloseasc
harul pentru motive atât de pu in importante. Ar fi fost ca şi
cum ar fi urm rit-o pe Rosa când se dezbrac . Sau ca şi cum
s-ar fi uitat la ea în timp ce f cea dragoste cu Roland.
Îns , pe m sur ce jocul mergea mai departe, iar orizontul
dinspre nord-est începu s se lumineze de ziu , Jake îşi
d du seama c ştie la ce se gândeşte Rosa, pentru c la
acelaşi lucru se gândea şi el. Pe un anumit plan al min ii
tuturor se afla gândul la aceste ultime dou Grinzi.
Gândul c una sau amândou s-ar putea frânge. Fie c ar
fi fost ei, porni i pe urmele lui Susannah, fie c ar fi fost Rosa,
preg tind cina, sau chiar Ben Slightman plângându-şi fiul cel
mort, în c su a lui de pe moşia lui Vaughn Eisenhart, to i se
gândeau la acelaşi lucru: au mai r mas doar dou , iar
Sf râm torii le atacau zi şi noapte, le m cinau, le omorau.
Cât vreme mai r m sese pân când se va sfârşi totul? Şi
cum anume se va sfârşi? Oare vor auzi bubuitul colosal f cut
de pr buşirea acelor stânci enorme, de culoarea ardeziei? Se
vor sfâşia cerurile, aidoma unor pânze sub iri, rev rsând
peste ei jivinele care tr iesc în bezna portalului? Vor avea

4Joc de c r i inventat de Stephen King, asem n tor cu

pokerul (n. tr.)
- 27 -
timp s strige? Va mai exista o via de apoi, sau Raiul şi
Iadul vor fi anulate odat cu pr buşirea Turnului Întunecat?
Se uit la pistolar şi îi trimise gândul limpede: Ajut -ne,
Roland.
Şi r spunsul îi umplu mintea cu o mângâiere rece (o, dar
orice fel de mângâiere, chiar şi una atât de insensibil ca
aceasta, tot era mai bun decât deloc): Dac pot.
— P zea, spuse Rosalita etalându-şi c r ile.
Avea numai c r i mari, iar cea mai însemnat era Doamna
Moarte.

STROF :
Hai, commala, hai, hai!
Un tân r pistolar a fost odat'.
Iubirea vie ii i-a fugit
L sându-l trist şi-nnebunit.

ANTISTROF 5:
Hai, commala, hai odat'!
Spre alte lumi fugit-a
Dr gu ul p r sindu-şi, dar
Dr gu ul urma-i ia.

5 R spuns al corului în tragedia antic (n. tr.)

- 28 -
 STAN A II
TR INICIA MAGIEI

- 29 -
 1

Nu ar fi trebuit s se îngrijoreze din cauza oamenilor

manni. Henchick, posac ca nimeni altul, ap ru la locul de
întâlnire de pe pajişte înso it de patruzeci de b rba i. Îl
asigur pe Roland c num rul lor era suficient pentru a
deschide Uşa Nedescoperit , în cazul c mai putea fi
deschis acum, când disp ruse ceea ce el numea „cleştarul
negru”. B trânul nu rosti niciun cuvânt de scuz pentru c
adusese mai pu ini oameni decât fusese vorba. Se tr gea mai
tot timpul de barb ; uneori cu amândou mâinile.
— P rinte, ştii cumva de ce face chestia asta? îl întreb
Jake pe Callahan.
Armata lui Henchick se deplasa spre est în dou sprezece
c ru e. În spatele lor, tras de o pereche de m gari albinoşi,
cu urechi anormal de lungi şi cu ochi roz incandescent,
venea o şaret îmbr cat complet în pânze albe. Lui Jake i se
p rea c seam n cu o cutie cu popcorn pe dou ro i.
Henchick c l torea singur în bâzdâgania asta. Privea în gol şi
îşi smulgea peri din b rbie.
— Cred c înseamn c se simte stânjenit, spuse Callahan.
— Nu pricep de ce. M şi mir c au venit atâ ia dup
Grindotremur.
— Atunci când p mântul s-a zgâl âit el a aflat c unii
dintre oamenii lui se tem mai mult de asta decât se tem de el.
Iar pentru Henchick povestea asta echivaleaz cu o
promisiune nerespectat . Şi nu o oarecare promisiune, ci
una f cut dinh-ului vostru. I-a fost ştirbit prestigiul; s-a
f cut de ruşine.
Şi continu , f r s -şi schimbe tonul câtuşi de pu in,
p c lindu-l astfel pe Jake s dea un r spuns pe care,
altminteri, l-ar fi inut pentru sine:
— Crezi c mândra voastr mai este în via ?
— Da, dar e îns…, începu Jake, apoi îşi acoperi gura la
iu eal .
- 30 -
 Îl privi acuzator pe Callahan. În fa a lor, Henchick se uit
speriat în jur, de pe locul lui din şareta pe dou ro i, de parc
i-ar fi auzit certându-se pe un ton ridicat. Callahan îşi zise c
toat lumea din povestea asta afurisit e înzestrat cu harul
atingerii, toat lumea în afar de el.
Nu-i poveste. Nu-i nici-o poveste, e via a mea!
Greu de crezut, nu-i aşa, mai ales când tocmai ce ai
descoperit c eşti unul din personajele principale ale unei
c r i pe a c rei pagin de copyright st scris FIC IUNE.
Editura Doubleday & Co, 1975. O carte cu vampiri, despre
care ştie toat lumea c nu exist . Doar c au existat, la un
anumit moment din via a lui. Şi înc mai exist cel pu in în
câteva lumi adiacente acesteia.
— Nu te purta aşa cu mine, îi spuse Jake. Nu încerca s
m tragi pe sfoar . Nu încerca asta dac zici c suntem în
aceeaşi tab r , P rinte. În regul ?
— Îmi pare r u, zise Callahan. Îmi cer mii de scuze.
Jake surâse stins şi îl mângâie pe Ete, care îşi scosese
capul din buzunarul larg al ponchoului.
— Mai e…
B iatul cl tin din cap.
— Nu vreau s vorbesc despre ea, P rinte. Şi cel mai bine
ar fi nici s nu ne gândim la ea. Am senza ia – nu ştiu dac e
pe bune sau m înşel, dar e o senza ie tare puternic – mi se
pare c pe Susannah o mai caut cineva… mai bine zis, ceva.
Şi dac nu m înşel, atunci ar fi mai bine s nu ne aud ce
vorbim.
— Ceva…?
Jake întinse mâna şi atinse basmaua pe care Callahan o
purta la gât în stil „western”. Era roşie. Apoi îşi atinse iute
ochiul stâng. Callahan nu pricepu imediat, apoi se lumin .
Un ochi roşu. Ochiul Regelui Purpuriu.
Se sprijini de marginea c ru ei şi nu mai rosti niciun
cuvânt. În spate, tot f r s vorbeasc , Roland şi Eddie
c l reau al turi, cu arme şi bagaje cu tot. Şi Jake îşi
strânsese lucrurile. Dac se vor mai întoarce în Calla Bryn
Sturgis dup ziua de azi, o vor face pentru foarte scurt timp.

- 31 -
 Însp imântat era cuvântul pe care aproape c -l rostise.
Dar, de fapt, era mult mai r u. Ca de la cel lalt cap t al lumii
şi incredibil de stins, dar totuşi foarte clar, Jake o auzea pe
Susannah ipând. Spera doar ca Eddie s nu o poat auzi la
rândul lui.

În acest chip ieşir din oraşul care, în ciuda seismului de

mai devreme, continua s doarm buştean, r pus de
epuizare emo ional . Ziua era destul de rece, astfel c îşi
puteau z ri aburii respira iei. O pânz sub ire de chiciur
acoperea lujerii mor i de porumb. Cea a de deasupra râului
Devar-tete Whye p rea respira ia apei îns şi. Iar Roland îşi
zise: Am ajuns în liziera iernii.
Dup o or de drum ajunser în inutul defileurilor. Se
auzea doar zorn it de hamuri, scâr âit de ro i, trop it de cai,
câte un zbieret sarcastic de m gar albinos înh mat la şaret
şi, din dep rtare, trilul mierlelor în zbor. Spre sud, dac
reuşeau s -l mai g seasc .
La zece sau cincisprezece minute dup ce terenul din
dreapta lor începu s se înal e în faleze, costişe şi terase de
stânc , ajunser la locul în care veniser cu copiii din Calla,
cu doar dou zeci şi patru de ore înainte, şi îşi purtaser
b t lia. În locul acesta din Drumul de Est se desprindea un
drumeag care mergea oarecum spre nord-vest. S paser o
tranşee în şan ul de pe partea cealalt . Aici se ascunseser
Roland, ka-tet-ul lui şi doamnele cu farfuria în aşteptarea
Lupilor.
Şi, c tot veni vorba despre Lupi, ce s-o mai fi întâmplat cu
ei? Când plecaser de aici, locul era ticsit de trupuri. Peste
şaizeci de creaturi cu form de om, care veniser c lare
dinspre vest, purtând pantaloni cenuşii, mantii verzi şi m şti
rânjinde de lupi.
Roland desc lec şi se duse lâng Henchick. B trânul
cobora şi el din şaret , cu lipsa de gra ie specific vârstei
înaintate. Roland nu încerc s -l ajute. Henchick nici nu-i
- 32 -
aştepta ajutorul. Dimpotriv , s-ar fi putut sim i jignit de
gestul pistolarului.
Roland îi l s r gaz s -şi scuture mantia întunecat , vru
s -i pun întrebarea care nu-i d dea pace, dar observ c nu
mai este cazul. La vreo patruzeci, cincizeci de metri dep rtare
de ei, pe partea dreapt a drumului, se în l a o movil din
tulpini de porumb smulse din r d cini. Un tumul. Cl dit f r
urm de respect pentru cei mor i. Roland nu-şi pusese
întrebarea cum anume îşi petrecuser dup -amiaza oamenii
buni din Calla, nu se întrebase ce anume f cuser aceşti
folken înainte de petrecerea ce durase pân în zori de zi. Nu-i
p sase. Dar acum avea în fa a ochilor opera lor. S nu-mi
spui c le fusese team ca nu cumva Lupii s revin la via ?
Şi îşi d du seama c , de fapt, chiar de asta le fusese fric .
Aşa c au târât trupurile grele şi inerte (cai cenuşii şi Lupi
îmbr ca i în cenuşiu) în porumb, i-au pus claie peste
gr mad , apoi i-au acoperit cu tulpini de porumb. Ast zi vor
da foc acestui catafalc. Şi dac vor veni vânturile seminon-
ului? Roland credea c vor aprinde movila orice s-ar fi
întâmplat, riscând un incendiu de propor ii pe terenul fertil
dintre râu şi drum. Şi de ce s nu rişte? Sezonul agricol se
încheiase, şi nici un alt îngr ş mânt nu era mai bun decât
focul – cel pu in asta sus ineau b trânii. În plus, oamenii din
Calla nu vor avea linişte pân când nu vor vedea movila
aceasta mistuit de foc. Chiar şi atunci, foarte pu ini dintre
ei vor mai îndr zni s vin aici.
— Uite, Roland, exclam Eddie cu o voce care oscila între
am r ciune şi furie. La naiba, uit -te acolo!
La cap tul drumeagului, aproape de locul în care se
opriser Jake, Benny Slightman şi gemenii Tavery înainte de
a alerga spre ad postul de peste drum, se afla un scaun cu
rotile zgâriat şi turtit şi plin de rân şi pete de sânge. Roata
din stânga era strâmbat incredibil de mult.
— De ce gl suieşti cu mânie? vru s ştie Henchick.
I se al turaser Cantab şi vreo şase b trâni manni, din
grupul celor pe care Eddie îi numea uneori Pelerina i. Doi
dintre aceştia p reau mult mai în vârst decât Henchick

- 33 -
însuşi, iar Roland îşi aduse aminte de spusele Rosalitei din
noaptea trecut : Mul i dintre ei, aproape la fel de b trâni ca
Henchick, n-au cum s urce poteca aia dup l sarea
întunericului. M rog, acum nu era noapte, dar nu era sigur
c ei ar fi în stare s mearg pân acolo unde începea partea
ascendent a potecii, dar mite s-o urce.
— Au adus înapoi scaunul femeii ca s-o onoreze. Şi ca s
te onoreze şi pe tine. Aşa c , de ce vorbeşti cu mânie?
— Pentru c nu ar trebui s fie f cut praf, aşa cum îl
vedem noi, iar femeia ar trebui s fie în el, îi r spunse Eddie
b trânului. Pricepi atâta lucru, Henchick?
— Mânia este cel mai nefolositor sim mânt, murmur
Henchick, î i nimiceşte mintea şi î i r neşte sufletul.
Buzele lui Eddie se sub iar pân ajunser doar o cicatrice
alb mai jos de nas, dar reuşi s se ab in de la a riposta. Se
duse lâng scaunul deteriorat al lui Susannah – parcursese
sute de kilometri de când îl g siser în Topeka, îns se p rea
c îşi tr ise traiul – şi se uit încruntat la el. Când Callahan
d du s se apropie de el, tân rul îi f cu semn s r mân la
locul lui.
Jake privea lung la locul în care murise Benny. Bineîn eles
c trupul b iatului fusese luat de acolo, şi cineva acoperise
sângele de pe jos cu un strat proasp t de p mânt b t torit,
c ruia locuitorii din Calla îi ziceau oggan. Cu toate acestea,
Jake tot putea s vad petele întunecate la culoare. Şi bra ul
retezat al lui Benny, cu palma în sus. Îşi aminti cum t ticul
lui Benny ieşise din lanul de porumb şi îşi v zuse copilul
z când acolo. Vreo cinci secunde nu fusese în stare s
articuleze niciun sunet, iar Jake era de p rere c atunci ar fi
fost momentul s -i explice cineva lui sai Slightman c
sc paser incredibil de ieftin: muriser doar un singur b iat
şi so ia unui moşier, iar alt copil îşi sucise glezna. Fusese
floare la ureche, pe bune. Dar n-o f cuse nimeni, şi atunci
Slightman cel B trân a zbierat. Jake mai credea c nu va
uita niciodat ip tul acela, aşa cum îl va vedea mereu pe
Benny z când, cu bra ul retezat, în râna neagr şi plin de
sânge.

- 34 -
 Lâng locul unde se pr p dise Benny mai era ceva
acoperit de colb. Jake nu distingea decât un lic rit metalic.
Se puse în genunchi şi dezgrop una din bombele aduc toare
de moarte ale Lupilor, c rora li se spunea „ho oaice”.
Ho oaice aurii model Harry Potter, dup cum scria pe ele. Ieri
inuse dou în mân şi le sim ise cum vibrau. Le auzise
bâzâitul malefic. Cea de acum era eap n de-a binelea. Jake
se ridic în picioare şi o arunc cu toat puterea spre
gr mada de Lupi mor i. Probabil c mâine îl va durea bra ul,
îns nu-i p sa. Nu-i p sa nici de p rerea proast pe care o
avea Henchick despre mânie. Eddie îşi voia nevasta înapoi;
Jake îşi voia prietenul. Şi, în vreme ce Eddie s-ar putea s
capete ceea ce îşi doreşte cândva, în viitor, Jake Chambers
nu îşi va vedea nicicând dorin a îndeplinit . Pentru c
moartea este un dar permanent. Moartea, aidoma
diamantelor, este etern .
Voia s plece de acolo, voia s lase în urm bucata aceasta
din Drumul de Est. Şi mai voia s nu mai vad scaunul gol şi
paradit al lui Susannah. Îns oamenii manni formaser un
cerc în jurul locului în care se desf şurase b t lia, iar
Henchick rostea un soi de rug ciune într-un ritm ame itor de
iute şi cu o voce ascu it ce amenin a s -i perforeze
timpanele lui Jake. Leit gui atul unui porc înfricoşat.
B trânul manni se conversa cu ceva pe nume Omniprezentul,
cerându-i s le asigure drum ferit de primejdii spre peştera
aceea şi succes al misiunii lor, f r pierdere de vie i sau
min i. (Lui Jake i se p ru deosebit de tulbur toare partea
aceasta a rugii lui Henchick, deoarece nu-şi închipuise
vreodat c te po i ruga pentru mintea ta.) Şeful îl mai rug
pe Omniprezent s le însufle easc magne ii şi pendulul. În
încheiere se rug s aib parte de kaven, de tr inicia magiei,
expresie ce p rea a avea o energie special pentru oamenii
aceştia. Când termin , spuser to i într-un singur glas:
„Omni-sam, Omni-kra, Omni-can-tah” şi îşi l sar în jos
mâinile înl n uite. Câ iva îngenunchear dorind s mai stea
ni eluş la taclale cu şeful cel mare. În acest timp, Cantab
împreun cu patru sau cinci manni mai tineri l sar în jos

- 35 -
coviltirul alb al şaretei dând la iveal câteva l zi mari din
lemn. Cu pendule şi magne i, presupuse Jake, mult mai mari
decât cei pe care îi purtau la gât. Aduseser artileria grea
pentru aceast mic aventur . L zile erau acoperite cu
desene – stele şi luni şi tot felul de forme geometrice stranii –
ce p reau mai degrab ezoterice. Jake îşi d du seama c nu
avea niciun temei s -i considere creştini pe oamenii manni.
Or fi sem nat ei cu quakerii sau amishii, din cauza mantiilor
şi a b rbilor şi a p l riilor lor negre cu calot rotund ; or fi
aruncat ei câte un dânsul sau dumneata în timpul discu iilor,
îns , din câte ştia el, nici quakerii şi nici amishii nu
avuseser vreodat drept hobby c l toriile în lumi paralele.
Dintr-o alt c ru fur scoşi nişte drugi din lemn lustruit
pe care tinerii îi trecur prin inelele metalice de sub l zile
gravate. Jake afl c aceste l zi erau numite „sipete”.
B rba ii manni le purtar la fel cum preacucernicii îşi purtau
moaştele pe str du ele burgurilor medievale. Iar Jake îşi zise
c , într-un fel, şi acestea puteau fi considerate moaşte.
Începur s urce drumeagul, înc plin de panglici de p r,
zdren e şi câteva juc rii micu e. Momeala pentru Lupi.
Momeala pe care Lupii o înghi iser .
Când ajunser în locul unde Frank Tavery îşi rupsese
piciorul, Jake auzi în gând vocea surorii limbricului acela
bun de nimic: Ajut -l… te rog, sai, te implor… Şi îl ajutase,
Dumnezeu s se milostiveasc de sufletul lui. Iar Benny îşi
pierduse via a.
Jake se strâmb , ferindu-şi privirea, apoi un alt gând îi
zise: Eşti pistolar acum, trebuie s po i mai mult. Şi se for s
se uite din nou la locul cu pricina. Sim i pe um r mâna
P rintelui Callahan.
— Te sim i bine, fiule? Eşti îngrozitor de palid.
— N-am nimic, r spunse b iatul.
I se pusese un nod în gât, unul mare, dar se sili s -l
înghit şi s repete minciuna, pentru sine, mai degrab ,
decât pentru P rinte.
— N-am absolut nimic.
Callahan d du din cap şi îşi mut de pe um rul stâng pe

- 36 -
cel drept sacul (bagajul f cut f r prea mult tragere de
inim de un om de la oraş care, în forul s u interior, nu
crede c pleac undeva).
— Şi ce se va întâmpla când vom ajunge la peştera aceea?
Dac vom ajunge la ea?
Jake cl tin din cap. Nu ştia.

Drumul a fost în regul . Mul i bolovani desprinşi din

stânci f ceau mersul mai anevoios în special pentru cei care
duceau sipetele; îns într-o privin ascensiunea a fost mai
uşoar , c ci cutremurul dislocase lespedea uriaş ce bloca
poteca. Eddie se uit peste margine şi o v zu la fundul
pr pastiei, sf râmat în dou buc i. În mijloc avea o chestie
mai deschis la culoare şi sclipitoare ce o f cea s semene cu
cel mai mare ou r scopt din lume.
Şi peştera era la locul ei, chiar dac un morman de pietriş
se adunase în fa a intr rii. Eddie şi câ iva manni mai tineri
cur ar locul, luând în pumni marna (în care sclipeau
sângeriu fragmente de granate) şi aruncând-o în pr pastie. În
momentul când v zu gura peşterii, lui Eddie i se ridic de pe
inim o greutate aidoma lespezii de dinainte, îns se nelinişti
auzind t cerea peşterii care fusese a naibii de gureş la vizita
lui anterioar . De undeva, din adâncurile ei, se auzea doar
vaietul scrâşnit al curen ilor de aer, şi nimic altceva. Oare
unde era Henry, fratele s u? Henry, care ar fi trebuit s se
v ic reasc spunând c „domnii” lui Balazar îl omorâser din
vina lui Eddie. Oare unde era m micu a lui, care ar fi trebuit
s îi dea dreptate lui Henry (cu o voce la fel de jalnic )? Oare
unde era Margaret Eisenhart, care ar fi trebuit s i se plâng
lui Henchick, bunicul ei, despre felul în care fusese
stigmatizat pentru c -şi uitase stirpea şi apoi fusese
abandonat ? Aceasta fusese Peştera Vocilor mult timp
înainte s devin Peştera Uşii, îns vocile amu iser . Iar uşa
avea un aspect… tâmp. Acesta a fost primul cuvânt care-i
veni în minte. Al doilea a fost neimportant. Pe vremuri,
- 37 -
peştera aceasta fusese definit de vocile care o umpleau; uşa
devenise însp imânt toare şi misterioas şi puternic
datorit globului de cleştar – Treisprezece Negru – care
ajunsese în Calla prin ea.
Numai c acum e ca la începuturi, numai c acum este doar
o uş veche care nu…
Încerc s -şi fac gândul s tac , dar nu izbuti.
…care nu se deschide spre nic ieri.
Se întoarse spre Henchick, scârbit de şuvoaiele de lacrimi
care-i curgeau pe obraji.
— N-a mai r mas strop de magie aici, spuse cu voce
disperat . Nu mai e nimic în spatele blestematei leia de uşi,
în afar de aer împu it şi pietre. Eşti un tâmpit, iar eu sunt
un tâmpit şi mai mare pentru c m-am luat dup tine.
Vorbele lui Eddie fur întâmpinate cu şoapte de uimire,
dar Henchick îl privi cu ochi scânteietori.
— Lewis, Thonnie! strig b trânul manni cu veselie, parc .
Aduce i-mi sipetul Branni!
Doi tineri voinici, cu b rbi scurte şi p r prins în cozi lungi
f cur un pas înainte. Duceau un sipet din lemn de eucalipt,
cam de vreun metru şi dou zeci lungime. Erau cocoşa i,
dovad a faptului c sipetul era foarte greu. Îl aşezar în fa a
lui Henchick.
— Deschide-l, Eddie din New York.
Thonnie şi Lewis îl privir întreb tori şi speria i. Eddie
observ c b trânii manni mai b trâni urm reau scena cu
un soi de interes lacom. Probabil c era nevoie de ceva ani ca
s ajungi s pricepi întreaga bizarerie manni; Lewis şi
Thonnie vor ajunge şi ei s-o cunoasc cu vremea, îns
deocamdat erau şi ei n uci i de ciud enia situa iei.
Henchick f cu un semn cam ner bd tor din cap. Eddie se
aplec şi deschise lada. Uşor. Nu era încuiat . În untru se
afla o bucat de m tase. Henchick o îndep rt de acolo cu
gesturi învoalte de magician şi descoperi un miez de plumb
prins de un lan . Lui Eddie i se p ru c seam n cu titirezul
unui copilaş.
În plus, nu era deloc pe cât de mare se aşteptase el s fie.

- 38 -
Poate de vreo patruzeci şi cinci de centimetri de la vârful
ascu it pân la partea superioar , mai lat , confec ionat
dintr-un soi de lemn g lbui cu aspect unsuros. Era prins de
un lan din argint care fusese petrecut în jurul unui buton de
cristal montat în capacul sipetului.
— Scoate-l de acolo, îi spuse Henchick.
Iar când ochii lui Eddie fugir spre Roland, prin musta a şi
barba b trânului se observar dou şiruri de din i albi,
perfec i, dezgoli i într-un zâmbet de un cinism uluitor.
— Ce te tot ui i la dinh-ul t u, mucos ce eşti? Cu gura ta ai
zis c n-a mai r mas strop de magie în locul acesta! Şi, oare,
n-ai fi cel mai în m sur s ştii asta? Trebuie c ai… cât?…
Nu ştiu… dou zeci şi cinci de ani?
Râsete înfundate dinspre oamenii manni afla i suficient de
aproape ca s poat auzi gluma. Câ iva dintre ei chiar mai
tineri de dou zeci şi cinci de ani.
Înfuriat pe tic losul b trân – şi pe sine însuşi – Eddie
întinse mâna spre lad . Henchick îl opri.
— S nu atingi greutatea. S n-o atingi dac ii la via a ta.
Apuc-o de lan , pricepi?
Dar spre greutate se îndrept mâna lui Eddie – deja se
f cuse ni eluş de râs în fa a oamenilor stora, şi nu cunoştea
niciun motiv pentru care s nu duc treaba pân la cap t –,
îns surprinse privirea grav şi cenuşie a lui Jake şi se
r zgândi. Aici, sus, vântul b tea cu putere, înghe ându-i
pielea acoperit de sudoarea urcuşului şi f cându-l s
tremure. Întinse iar şi mâna, apuc lan ul şi îl desf cu uşor.
— Ridic -l, îl îndemn Henchick.
— Şi ce-o s se întâmple?
Henchick d du din cap ca şi când ar fi vrut s spun c ,
în sfârşit, vorbele tân rului începeau s aib noim .
— Asta r mâne de v zut. Ridic -l.
Şi Eddie îl ridic . Şi fu peste m sur de surprins de cât de
uşor i se p rea, dat fiind efortul evident al tinerilor care
c raser lada. Uşor ca o pan prins de un l n işor lung de
un metru şi pu in. Îşi trecu lan ul în jurul degetelor şi îl
ridic în dreptul ochilor. Parc se preg tea s fac o

- 39 -
scamatorie.
Eddie tocmai voia s -l mai întrebe înc o dat pe Henchick
la ce anume ar trebui s se aştepte, când greutatea din
plumb începu s se mişte încet înainte şi înapoi.
— Nu eu fac asta, spuse tân rul. Aşa cred. Probabil c e
vântul.
— Eu nu cred, interveni Callahan. Nicicum nu s-ar putea
s fie…
— Ssst! îl admonest Cantab cu o privire crunt care-l
f cu pe P rinte s închid imediat gura.
Eddie st tea în gura peşterii, cu tot inutul defileurilor şi
cu Calla Bryn Sturgis desf şurate sub el. P durea pe care o
traversaser ca s ajung aici – ultimul vestigiu al Lumii de
Mijloc, unde nu se vor mai întoarce niciodat – era o fantezie
albastru-cenuşie în dep rtare. O rafal de vânt îi d du p rul
pe spate şi, brusc, auzi un soi de bâzâit.
Doar c nu-l auzea cu urechile. Bâzâitul venea din mâna
lui, ridicat în dreptul ochilor, din mâna în care inea lan ul.
Bâzâitul venea din bra ul lui. Şi, mai ales, venea din capul lui.
La cap tul lan ului, cam în dreptul genunchiului lui Eddie,
plumbul îşi accentu balansul pân când ajunse s descrie
arce largi, ca de pendul. Iar Eddie îşi d du seama c se mai
întâmpl un lucru straniu: plumbul devenea mai greu cu
fiecare completare de arc. I se p rea c obiectul din mâna lui
era tras în jos de o extraordinar for centrifug .
Arcul deveni mai amplu, balansul plumbului deveni mai
rapid, iar for a cu care mâna-i era tras în jos deveni mai
puternic . Şi atunci…
— Eddie! strig Jake cu o voce care oscila între nelinişte şi
încântare. Vezi?
Fireşte c vedea. Contururile buc ii de plumb deveneau
tot mai neclare cu fiecare balans. Iar presiunea descendent
asupra bra ului s u – exercitat de greutatea plumbului –
devenea din ce în ce mai mare. Ca s nu scape lan ul, se
v zu nevoit s -şi sprijine mâna dreapt cu cea stâng şi
începu şi el s -şi mişte şoldurile odat cu balansul
plumbului. Îşi aduse aminte unde se afla – cam la dou zeci

- 40 -
de metri în l ime. Şi dac nu o oprea cineva, juc rica asta îl
va trage curând în pr pastie. Dac nu va putea s -şi scoat
lan ul dintre degete?
Greutatea de plumb se leg n spre dreapta, schi ând în
aer un zâmbet invizibil, c p tând mai mult greutate pe
m sur ce se îndrepta spre cap tul arcului. Şi, dintr-odat ,
obiectul mititel pe care îl luase atât de uşor din sipetul unde
îşi dormise somnul p ru a cânt ri treizeci, patruzeci,
cincizeci de kilograme. Şi, când acesta se opri la cap tul
arcului, în echilibru între impuls şi gravita ie, Eddie îşi d du
seama c vede prin el Drumul de Est, şi c îl vede nu doar
limpede, ci m rit, ca prin lup . Apoi plumbul Branni îşi relu
drumul în jos, pierzând din greutate. Îns când începu iar s
se ridice, de aceast dat spre stânga…
— Bine, bine, m-am prins! strig Eddie. Ia-l de pe mine,
Henchick! Sau, m car, f -l s se opreasc !
B trânul manni rosti un singur cuvânt, dar atât de
înfundat, atât de gutural, de parc gura i-ar fi fost plin cu
n mol. Şi greutatea nu-şi încetini balansul treptat, ci se opri,
pur şi simplu, r mânând atârnat , cu vârful în jos, de lan ul
dintre degetele tân rului. O clip bâzâitul din mân şi din
cap continu . Apoi se opri şi el. Şi atunci disp ru şi senza ia
de greutate. Blestem ia redevenise uşoar ca o pan .
— Ai ceva s -mi zici, Eddie din New York? îl întreb
Henchick.
— Mda, î i cer mii de scuze.
Din ii lui Henchick sclipir din nou prin stuf rişul s lbatic
al b rbii. Şi disp rur iar.
— Mata nu eşti chiar încet la minte, nu-i aşa?
— Sper c nu, spuse Eddie, neputând s -şi st pâneasc
un oftat de uşurare când Henchick, din neamul manni, îi lu
l n işorul de argint din mân .

Henchick insist asupra unei repeti ii. Eddie îi putea

în elege ra ionamentul, dar înc detesta toat porc ria asta
- 41 -
de preludiu. I se p rea c scurgerea timpului c p tase
caracteristici fizice, aducând tot mai mult cu o bucat aspr
de cârp în contact cu palma. Îns nu scoase nici-o vorb . Îl
enervase deja pe Henchick
O dat , şi era mai mult decât suficient.
B trânul manni aduse în peşter şi şase prietenari de-ai
lui (dintre care cinci i se p reau lui Eddie mai matusalemici
decât Matusalem însuşi). Depuse greut i în mâinile a trei
dintre aceştia şi magne i în form de scoici în mâinile
celorlal i trei. Greutatea Branni, cu siguran cea mai
puternic amulet a tribului, o p str pentru sine.
Cei şapte formar un cerc la gura peşterii.
— Nu v duce i în jurul uşii? întreb Roland.
— Doar atunci când va fi absolut nevoie, r spunse
Henchick.
B trânii se prinser de mâinile în care ineau greut ile
sau magne ii. Şi, de îndat ce cercul se închise, Eddie auzi
din nou bâzâitul de mai devreme. Îns acum era atât de
asurzitor, încât puteai zice c bubuia prin difuzoare stereo de
mare putere. Observ c Jake îşi acoperise urechile cu
palmele, iar Roland schi o grimas scurt de disconfort.
Tân rul privi spre uş şi v zu c aceasta îşi pierduse
aspectul vetust şi banal. Iar şi i se distingeau cu claritate
hieroglifele ce alc tuiau acel cuvânt dintr-o limb uitat :
NEDESCOPERIT . Mânerul din cristal str lucea, eviden iind
trandafirul sculptat în lumini albe.
Oare aş fi în stare s-o deschid acum? se întreb Eddie. S-o
deschid şi s trec prin ea? Nu prea credea una ca asta. Nu
înc . Îns era mult mai optimist decât fusese doar cu cinci
minute înainte.
Şi, pe neaşteptate, vocile din str funduri se trezir la via
într-un talmeş-balmeş de zbierete. Eddie izbuti s -l
recunoasc pe Benny Slightman cel Tân r care urla, iar şi iar,
cuvântul Dogan; o auzi pe m micu a lui care-i zicea c
pierderea so iei îi încununa cariera de z b uc; auzi o voce de
b rbat (probabil a lui Elmer Chambers) care-i spunea fiului
s u c el, Jake, îşi pierduse min ile, c era fou, c era

- 42 -
Monsieur Lunatique. Şi zbieretele altor voci âşneau din
m runtaiele peşterii, multe, multe zbierete ale multor, multor
voci.
Henchick f cu un semn scurt din cap c tre partenerii s i.
Îşi desprinser mâinile. Şi vocile îşi contenir brusc
bolboroseala. Eddie nu se mir deloc s vad c uşa îşi
rec p t imediat aspectul anost, cu nimic ieşit din comun –
era acum ca orice uş pe lâng care treci pe strad f r s-o
învredniceşti cu vreo privire.
— Pentru numele lui Dumnezeu, ce a fost asta? exclam
Callahan ar tând spre bezna mai adânc spre care cobora
pardoseala peşterii. Înainte nu a fost aşa.
— Ori cutremurul, ori pierderea globului a scos peştera din
min i, spuse calm Henchick. Nu ne va afecta treaba pe care
am venit s-o facem. Noi avem treab doar cu uşa.
Arunc o privire la sacul lui Callahan şi coment :
— Ai cam pribegit prin lume pe vremuri.
— Într-adev r.
Din ii patriarhului manni sclipir iar şi. Eddie îşi spuse c ,
dintr-un anumit punct de vedere, tic losul b trân se amuza
nespus.
— Bagajele tale îmi spun c i-ai cam pierdut îndemânarea.
— Mi-e greu s -mi închipui c vom pleca undeva, spuse
Callahan schi ând un zâmbet anemic în compara ie cu cel al
lui Henchick. În plus, sunt şi mai b trân.
La auzul scuzelor lui, liderul manni scoase o exclama ie
nepoliticoas – bleah!
— Henchick, îl abord Roland, se întâmpl s ştii de ce s-
a zgâl âit p mântul în diminea a asta?
Chiar dac sp l ci i, ochii albaştri ai b trânului nu-şi
pierduser privirea ager . F cu un semn din cap. Aproape
patruzeci de manni se înşiruiser r bd tori de-a lungul
drumeagului care cobora de la peşter .
— Noi credem c s-a dezl n uit Grinda.
— Asta credem şi noi, spuse Roland. Şi din cauza asta
suntem înc şi mai dispera i. Aş dori s termin m cu
vorb ria, dac eşti de acord. S spunem ce avem de spus şi

- 43 -
s ne vedem de treab .
Henchick se uit la Roland la fel de rece cum se uitase mai
înainte la Eddie, îns pistolarul îi sus inu privirea. Fruntea
b trânului manni se br zd aproape imperceptibil.
— Foarte bine, zise el. Cum i-e vrerea, Roland. Ne-a i
f cut un serviciu enorm, şi nou , oamenilor manni, şi celor
care şi-au uitat stirpea, şi v vom recompensa dup puterile
noastre. Magia nu a disp rut; este aici, şi este deas . Nu are
nevoie decât de o scânteie. Şi, da, noi suntem în stare s
facem scânteia aceasta, simplu, aşa cum commala e simpl .
Şi atunci s-ar putea s c p ta i ce vre i. Pe de alt parte, s-ar
putea s ajungem cu to ii în luminişul de la cap tul vie ii.
Sau în bezn . Pricepi dumneata ce- i zic?
Roland d du din cap.
— Vrei s continu m?
Roland r mase o clip cu capul plecat şi cu mâna pe patul
pistolului. Când ridic ochii, to i v zur c zâmbea. Pe buze i
se întip rise zâmbetul lui caracteristic: frumos şi istovit,
disperat şi periculos. Îşi roti de dou ori mâna dreapt în aer:
Haidem.

Sipetele au fost aşezate jos – cu mult grij , c ci poteca

spre ceea ce oamenii manni numeau Kra Kammen era foarte
îngust – şi apoi desc rcate. Degete cu unghii lungi (manni
aveau voie s -şi taie unghiile doar o singur dat pe an)
cioc nir magne ii, stârnind un zumz it strident ce zgârie ca
o lam de cu it timpanele lui Jake. Îi amintea de clopotele din
portal, şi pe bun dreptate: aceste clopote chiar erau
kammen-ele.
— Ce înseamn Kra Kammen? îl întreb el pe Cantab.
Casa Clopotelor?
— Casa Duhurilor, r spunse tân rul manni f r s ridice
ochii de la lan ul pe care îl desf şura. Las -m în pace, Jake,
e treab delicat ce fac eu aici.
Jake nu în elegea ce anume era atât de delicat în
- 44 -
desf cutul unui lan , îns îi ascult cererea. Roland, Eddie şi
Callahan st teau în pragul peşterii. Jake se duse lâng ei. În
tot acest timp, Henchick îi aranjase pe cei mai în vârst
membri ai grupului s u într-un semicerc ce ajungea pân în
spatele uşii. Partea din fa , cu hieroglifele gravate şi cu
mânerul din cristal r m sese nep zit . Pentru moment.
B trânul se duse la gura peşterii, schimb câteva cuvinte
cu Cantab, apoi f cu un semn spre ceilal i manni s urce.
Când primul intr în peşter , Henchick îl opri şi se apropie
de Roland. Se aşez pe vine, invitându-l prin gesturi s fac
şi el la fel.
Podeaua peşterii era plin de praf. Praf de la pietre, dar
mai ales f râmi e din oasele unor animale mici care, din
nes buin , intraser aici. Cu unghia, Henchick desen un
dreptunghi, deschis în partea de jos, apoi un semicerc în
jurul lui.
— Aici e uşa, spuse el. Şi oamenii din kra-ul meu, pricepi
dumneata?
Roland d du din cap: pricepea.
— Tu şi prietenii t i ve i închide cercul, continu Henchick
desenul. Intui ia, atingerea b iatului este foarte puternic ,
mai spuse b trânul manni uitându-se pe neaşteptate la Jake
şi f cându-l pe acesta s tresar .
— Aşa este, confirm Roland.
— Pe el îl vom aşeza chiar în fa a uşii, dar la suficient
distan ca s nu-i reteze capul dac se va deschide brusc şi
tare – cum cred c se va întâmpla. Vrei s stai acolo, b iete?
— Voi sta, pân când tu sau Roland îmi ve i cere s fac
altceva, r spunse Jake.
— Vei sim i ceva în minte – ceva ca o aspira ie. O senza ie
deloc pl cut . Ve i deschide uşa de dou ori.
— Da, înt ri Roland. Twim. De dou ori.
Eddie ştia c a doua deschidere a uşii avea de-a face cu
Calvin Tower, îns el pierduse orice interes ar fi avut pentru
proprietarul libr riei cu c r i vechi.
Sigur, individul nu era în totalitate lipsit de curaj, dar era
şi lacom, c pos şi egoist: newyorkezul tipic al secolului

- 45 -
dou zeci. Îns ultima persoan care folosise uşa aceasta
fusese Suze, şi el avea de gând s âşneasc prin ea de
îndat ce se va deschide. Dac se va mai deschide înc o
dat , spre or şelul din Maine unde se ascunseser Calvin
Tower şi Aaron Deepneau, prietenul lui, va fi foarte-foarte
tare. Iar dac prietenii lui vor ajunge acolo, încercând s -l
protejeze pe Tower şi s intre în posesia unui anume teren
viran pe care creştea un anume trandafir s lbatic, şi mai
bine. Prioritatea lui Eddie era Susannah. Orice altceva c dea
în plan secund. Chiar şi Turnul.

Henchick întreb :
— Pe cine vei trimite dincolo când se va deschide prima
oar ?
Roland c zu pe gânduri, în vreme ce mângâia neatent
cuf rul cu c r i pe care Calvin Tower insistase s -l trimit la
ad post. Cuf rul în care se afla cartea care-l întorsese pe dos
pe P rinte. Nu prea voia s -l trimit pe Eddie s -şi caute
so ia: coleric din fire, tân rul era acum orbit de îngrijorare şi
iubire. Îns întrebarea era dac îi va da ascultare
presupunând c -l va trimite dup Tower şi Deepneau?
Roland nu credea asta. Ceea ce însemna…
— Pistolarule? insist Henchick.
— Prima dat când se va deschide uşa, voi trece eu şi cu
Eddie, spuse Roland. Se va închide de la sine?
— Chiar aşa, r spunse b trânul manni. Şi trebuie s fi i
iu i ca s geata, dac nu vre i s v despice şi jum tate din
voi s r mân pe podeaua peşterii, iar cealalt jum tate în
locul în care a fugit femeia voastr cu piele cafenie.
— Sigur, ne vom mişca cât vom putea de repede, fu de
acord Roland.
— Aşa, foarte bine, zise Henchick, etalându-şi din nou
din ii într-un zâmbet. (Ce nu ne spune, oare? Mai ştie el ceva,
sau îşi închipuie c ar şti?)
Nu peste mult timp Roland va avea ocazia s se mai
- 46 -
gândeasc la asta.
— În locul vostru mi-aş l sa armele aici, îi sf tui Henchick.
S-ar putea s le pierde i dac încerca i s le trece i dincolo.
— Am s încerc s -mi p strez pistolul, spuse Jake. E din
lumea cealalt , aşa c s-ar putea s nu p easc nimic. Şi
dac se va pierde, am s -mi fac rost cumva de altul.
— Şi eu presupun c al meu va trece, zise Roland.
Se gândise bine la problema asta şi hot râse c va încerca
s -şi p streze ambele revolvere. Henchick ridic din umeri în
semn de Cum v este voia.
— Cum r mâne cu Ete, Jake? întreb Eddie.
Jake f cu ochii mari şi c sc gura a surprindere. Roland
îşi d du seama c b iatul nici nu se gândise la prietenul lui
billy-bumbler pân în clipa acesta. Şi pistolarul îşi zise (nu
pentru prima oar ) c era teribil de uşor s ui i adev rul
fundamental despre John „Jake” Chambers: nu era decât un
copil.
— Când am trecut prin portal, Ete… începu Jake.
— Nu-i la fel, scumpete, spuse Eddie, sim ind cum i se
strânge inima de durere la auzul vorbei de alint pe care
obişnuia s o foloseasc Susannah.
Pentru prima dat se v zu nevoit s recunoasc în sinea
lui c s-ar putea s n-o mai vad niciodat , aşa cum nici
Jake nu-l va mai vedea vreodat pe Ete dup ce vor pleca din
peştera asta împu it .
— Dar… se bâlbâi Jake.
Ete scoase un l trat mic, plin de reproş: b iatul îl
strânsese prea tare în bra e.
— Vom avea noi grij de el, Jake, spuse cu blânde e
Cantab. Vom avea mult grij de el, nu te mint. Vom pune
oameni s p zeasc peştera pân te vei întoarce dup
prietenul t u şi dup restul bagajelor.
Dac v ve i mai întoarce vreodat . Cuvintele acestea
r maser nerostite, dar Roland le putu citi în ochii tân rului
manni.
— Roland, da' tu chiar crezi c nu pot s -l… c nu poate
s … nu. În eleg. Nu e ca trecerea prin portal. Bine. Nu.

- 47 -
 Jake b g mâna în buzunarul de la poncho, îl scoase de
acolo pe Ete şi îl puse uşurel pe podeaua murdar a peşterii.
Se aplec , cu mâinile pe genunchi. Ete se uit la el
întinzându-şi gâtul, pân când fe ele aproape c li se
atinser . Iar acum Roland fu martorul unei scene incredibile:
nu se vedeau lacrimi în ochii lui Jake, ci în ochii lui Ete.
Billy-bumblerul plângea. Asta era genul de istorie care se
cade a fi spus în cârcium , la or târzie şi beat din noapte
credinciosul bumbler care vars lacrimi la desp r irea de
st pânul lui. Nu spui cu voce tare c nu crezi poveştile astea,
pentru c nu vrei ca situa ia s degenereze într-o înc ierare
(sau chiar într-un schimb de focuri). Şi uite ce se întâmpla
acum: vedea cu ochii lui, şi parc îi venea şi lui s plâng . S
fi fost doar una din imita iile bumblerului, ca în atâtea alte
d i, sau Ete chiar în elegea ce se întâmpl ? Roland spera
din tot sufletul ca prima variant s fie cea adev rat .
— Ete, tu trebuie s r mâi pu in cu Cantab. O s fii în
regul . E prieten bun cu noi.
— Tab! repet bumblerul.
Lacrimile i se scurser de pe botic pe suprafa a colbuit a
peşterii, formând pete întunecate de m rimea monedelor de
cinci cen i. Lui Roland lacrimile acestea ale micu ului i se
p rur insuportabil de triste, chiar mai triste decât lacrimile
unui copil.
— Eik! Eik!
— Nu. Eu trebuie s-o tai de-aici, spuse Jake, ştergându-şi
obrajii cu podul palmei şi l sându-şi dâre de murd rie mult
asem n toare cu vopseaua de r zboi a indienilor americani.
— Nu! Eik!
— Trebuie. Tu ai s r mâi cu Cantab. Am s m întorc
dup tine, Ete – dac n-am s mor pe acolo, am s m întorc
s te iau.
Îl strânse înc o dat pe micu în bra e şi se ridic .
— Du-te la Cantab. Uite-l, îi spuse, ar tându-i-l pe tân r.
Haide, du-te, fii cuminte şi ascult -m .
— Eik! Tab!
Era imposibil s nu- i sim i inima frânt la auzul nefericirii

- 48 -
din vocea lui Ete. O clip , micu ul bumbler nu se mişc din
loc. Apoi, cu lacrimile şiroindu-i pe botic, sau imitând
plânsul lui Jake – Roland tot mai spera ca aşa s fi stat
lucrurile –, bumblerul se întoarse, trop i m run el pân la
Cantab şi se aşez între ghetele tân rului.
Eddie încerc s -l cuprind pe Jake pe dup um r. Jake îl
împinse şi se îndep rt de el. Eddie se uit nedumerit dup
el. Pe chipul lui Roland nu se putea citi nimic, dar exulta în
sinea lui. Nici nu împlinise înc treisprezece ani şi puştiul
acesta dovedea o voin de fier.
În plus, venise vremea.
— Henchick?
— Bine. Înainte de toate, ai vrea s spui o rug ciune,
Roland? La dumnezeii c rora te închini tu?
— Nu m închin niciunui dumnezeu, spuse Roland. M
închin Turnului, şi n-am de gând s m rog la el.
Câ iva din prietenarii lui Henchick p rur şoca i de vorbele
lui, îns b trânul manni d du încet din cap, ca şi cum nu s-
ar fi aşteptat la vreun alt r spuns. Se uit la Callahan:
— P rinte?
Iar Callahan spuse:
— Doamne, fac -se voia Ta.
Schi semnul crucii în aer şi f cu un semn din cap spre
Henchick.
— Haidem, dac e s mergem.
Henchick f cu un pas înainte, atinse clan a din cristal a
Uşii Nedescoperite şi îşi a inti ochii sclipitori asupra lui
Roland.
— Ascult ce- i spun acum, Roland de Gilead.
— Te ascult cu luare-aminte.
— Eu sunt Henchick din neamul manni, clanul Kra
C rarea Roşie-de-Sturgis. Eu şi ai mei suntem clarv z tori şi
c l tori prin alte lumi. Noi navig m pe vântul lui ka. Vrei şi
dumneata s mergi purtat de vântul acesta? Dumneata cu
to i ai dumitale?
— Da, oriunde ne va duce.
Henchick îşi trecu lan ul greut ii Branni peste degete, iar

- 49 -
Roland sim i imediat cum o for este desc tuşat în galeria
peşterii. Mic , deocamdat , dar creştea. Înflorea, aidoma
unui trandafir.
— De câte ori vre i s-o deschide i?
Roland ridic degetele r mase la mâna dreapt .
— De dou ori. Adic twim în graiul lui Eld.
— Doi, sau twim, tot una, spuse Henchick şi continu pe
un ton mai ridicat: Hai, hai, commala, pe doi, uni i-v for a
cu a mea! Hai, veni i şi ine i-v promisiunea! Hai, veni i şi
pl ti i-v datoria pe care o ave i la aceşti pistolari! Ajuta i-m
s -i trimit pe drumul lor! Acum!

Mai înainte ca vreunul dintre ei s observe cum ka le

schimbase planurile, ka îşi impusese deja voin a asupra lor.
Îns , la început, p rea c nu se va întâmpla absolut nimic.
Acei manni pe care Henchick îi desemnase s fie
„trimi tori” – şase vârstnici plus Cantab – îşi formar
semicercul în spatele uşii şi pe lâng laturile ei. Eddie îl
prinse de mân pe Cantab şi îşi împleti degetele cu ale lui.
Între palmele lor se afla unul din magne ii în form de scoic .
Eddie îl sim ea vibrând, ca şi cum ar fi fost viu. Chiar aşa.
Callahan îl apuc strâns de cealalt mân .
Dincolo, Roland lu mâna lui Henchick, trecându-şi lan ul
greut ii Branni printre degete. Cercul era complet acum, cu
excep ia unui singur loc aflat în fa a uşii. Jake trase aer
adânc în piept, se uit în jur, îl v zu pe Ete lipit de peretele
peşterii, la vreo trei metri în spatele lui Cantab, şi îi f cu un
semn din cap.
Ete, stai, am s m întorc, aşa sun gândul pe care i-l
trimise, şi îşi lu locul în cerc. Îl prinse pe Callahan de mân ,
şov i pu in, apoi apuc şi mâna stâng a lui Roland.
Imediat reveni şi zumz itul. Greutatea Branni începu s se
mişte. Dar nu dintr-o parte în cealalt , ci circular. Jake v zu
cu ochii lui cum uşa se lumin , p rând a fi tot mai real , tot
mai acolo. Liniile şi rotocoalele hieroglifelor care formau
- 50 -
cuvântul NEDESCOPERIT devenir mai clare. Trandafirul
gravat în cristalul mânerului începu s dogoreasc .
Cu toate acestea, uşa r mase închis .
(Concentreaz -te, b iete!)
Vocea lui Henchick. În capul lui. Foarte puternic .
Aproape terciuindu-i creierii. Jake îşi l s capul în jos şi privi
fix clan a uşii. Se uit la trandafir. Se uit fix la trandafir. Şi-
l imagin cum se mişc odat cu mişcarea clan ei pe care era
gravat. Într-un anumit moment al vie ii sale, nu cu prea
mult vreme în urm , b iatul fusese obsedat de uşi. Iar
cealalt lume
(Lumea de Mijloc)
pe care o cunoştea se afla cu siguran în spatele uneia
dintre ele. Acum avea senza ia c revine la starea de atunci.
Îşi imagin toate uşile pe care le v zuse de-a lungul vie ii –
uşi de dormitor uşi de baie uşi de buc t rie uşi de dulap uşi
de popic rie uşi de vestiar uşi de cinematograf uşi de
restaurant uşi pe care scrie INTRAREA INTERZIS uşi pe
care scrie ACCES PERMIS DOAR PENTRU ANGAJA I uşi de
frigider, da, chiar şi ele –, iar apoi le v zu pe toate
deschizându-se în acelaşi timp.
Deschide-te! comand gândul lui uşii din fa , sim indu-se
ridicol în încercarea de a-l imita pe prin işorul arab din
vechime. Sesam, deschide-te! Deschide-te, î i poruncesc!
Din m runtaiele peşterii se ridic iar şi vacarmul vocilor.
Se auzi un vuiet fojg itor, ca şi cum ceva foarte greu s-ar fi
pr buşit. Podeaua peşterii se zgâl âi sub picioarele lor, ca la
un alt Grindotremur. Jake nici nu b g de seam . Senza ia
c în peşter ap ruse o for vie era foarte puternic acum –
îi ciupea pielea, îi vibra în nas şi în ochi, îi zbârlea p rul din
cap –, cu toate acestea, uşa r mase închis . Strânse mai tare
mâna lui Roland şi mâna P rintelui, concentrându-se asupra
uşilor de la caz rmile de pompieri, asupra uşilor de la sec iile
de poli ie, asupra uşii de la biroul directorului Şcolii Piper, ba
chiar se concentr asupra uşii dintr-un roman SF pe care îl

- 51 -
citise de mult, The Door into Summer6. Mirosul din peşter –
mucegai şi oase putrezite şi curen i de aer – i se p ru dintr-
odat mult mai intens. Se sim i cuprins de unda de şoc a
siguran ei – Acum, se întâmpl chiar acum, ştiu c aşa este –,
cu toate acestea, uşa r mase închis . Şi mai sim ea şi un alt
miros. Nu al peşterii, ci izul uşor metalic al propriei
transpira ii care i se scurgea pe obraji.
— Henchick, nu merge. Nu cred c …
— Nu, nu înc – şi s nu- i închipui c trebuie s faci tu
totul, fl c ule. Caut ceva între tine şi uş … ceva ca un
cârlig… sau ca un mâner…
Vorbind, Henchick f cu un semn din cap spre primul din
şirul oamenilor manni.
— Hedron, vino încoace. Thonnie, apuc -l pe Hedron de
umeri. Lewis, pune mâinile pe umerii lui Thonnie. Şi tot aşa
pân la ultimul din rând! Haide i!
Oamenii manni se foir . Ete l tr speriat.
— Simte, b iete! Caut cârligul la! Trebuie s fie între tine
şi uş ! Caut -l!
Jake îşi întinse mintea, c utând, în vreme ce imagina ia îi
explod cu nespus , terifiant însufle ire, mai limpede decât
cele mai clare vise. V zu Fifth Avenue, între 48th Street şi
60th („cele dou şpe cvartale unde-mi dispare prima de
Cr ciun în fiecare ianuarie”, obişnuise s se vaite tat l s u).
V zu fiecare uş a fiec rui magazin de pe ambele p r i ale
str zii. Le v zu cum se deschid toate în acelaşi timp: Fendi!
Tiffany! Bergdorf Goodman! Cartier! Doubleday Books!
Hotelul Sherry Netherland! V zu un culoar nesfârşit îmbr cat
în linoleum maro şi ştiu c acesta se afl în Pentagon. V zu
uşi, cel pu in o mie, deschizând-se simultan şi generând un
adev rat uragan de curen i.
Cu toate acestea, uşa din fa a lui, singura care conta,
r mase închis .

6 Roman SF despre c l torii în timp al lui Robert Heinlein

(n. tr.)
- 52 -
 Da, dar…
Trepida în cadru. O auzea.
— Haide, puştiule! îl îndemn Eddie printre din ii
încleşta i. Dac nu po i s-o deschizi, d râm-o, în pizda m -sii!
— Ajuta i-m ! strig Jake. Ajuta i-m , la dracu'! To i!
Iar for a din peşter p ru s se dubleze. Iar zumz itul
vibra în oasele craniului lui Jake. Îi cl n neau din ii.
Sudoarea îi curgea în ochi, înce oşându-i vederea. V zu doi
Henchicki care f ceau semn din cap cuiva din spate: Hedron.
Iar în spatele lui Hedron era Thonnie. Iar în spatele lui
Thonnie erau to i ceilal i, înşira i într-un rând de vreo zece
metri ce şerpuia afar din peşter .
— Preg teşte-te, fl c u, îl aten ion Henchick.
Mâna lui Hedron i se strecur sub c maş , apucându-l de
betelia jeanşilor. Iar Jake se sim i mai degrab împins, nu
tras. Ceva din capul lui se avânt înainte şi, pre de o
frac iune de secund , v zu cum toate uşile din mii şi mii de
lumi se deschid larg, generând un curent de aer atât de
puternic încât ar fi putut s sting pân şi soarele.
Şi atunci avansarea îi fu oprit . Ceva… era ceva chiar în
fa a uşii…
Cârligul! Este cârligul!
Mintea şi via a b iatului devenir un soi de belciug,
alunecând peste cârligul acela. Simultan, sim i cum Hedron
şi ceilal i îl trag înapoi. Durerea fu imediat , colosal ,
aproape sfârtecându-l. Apoi îl copleşi o senza ie cumplit , ca
şi cum cineva i-ar fi scos ma ele din burt , centimetru cu
centimetru. Iar bâzâitul acela dement îi r suna neîntrerupt
în urechi şi adânc în creier.
Încerc s strige – Nu, ajunge, gata, e prea mult! – dar nu
fu în stare. Încerc s zbiere şi îşi auzi zbieretul, dar numai
în mintea lui. O, Doamne, era captiv. Prins în cârligul acesta
şi despicat în dou .
Dar cineva tot îi auzi strig tul. Ete se n pusti înainte
l trând furibund. Şi tocmai atunci Uşa Nedescoperit se
deschise brusc, cl tinându-se şi şuierând chiar în nasul lui
Jake.

- 53 -
 — Privi i! r cni Henchick cu o voce deopotriv
însp imântat şi exaltat . Privi i, uşa se deschide! Omni-sam
kammen! Can-tah, can-kavar kammen! Omni-can-tah!
Ceilal i r spunser , îns Jake Chambers fusese deja smuls
din strânsoarea mâinii drepte a lui Roland. Zbura deja, şi nu
zbura singur. P rintele Callahan îl înso ea.

Eddie avu timp doar cât s aud New Yorkul, s miroas

New Yorkul şi s în eleag ce se petrece. Într-un fel, tocmai
de asta era atât de îngrozitor – c ci reuşi s îşi dea seama c
totul se petrece exact invers decât se aşteptase, îns nu
putea face absolut nimic.
V zu cum Jake este smuls din cercul lor şi sim i cum
mâna lui Callahan se trage brusc dintr-a sa; îi v zu pe cei doi
cum zboar prin v zduh spre uş ; de fapt, îi v zu cum fac un
luping în tandem, ca doi acroba i da i dracului de pricepu i.
Ceva bl nos şi l trând cu turbare trecu s geat pe lâng
capul lui. Ete, dându-se de-a rostogolul, cu urechile lipite de
east , cu ochii îngrozi i ieşi i din orbite.
Mai mult, înc . Eddie îşi d du seama c d drumul mâinii
lui Cantab şi c se n pusteşte spre uş – spre uşa lui, spre
oraşul lui, acolo pe unde se afla so ia lui disp rut şi
îns rcinat . Deveni conştient (extrem de conştient) de mâna
aceea invizibil care îl împinse înapoi, şi de vocea care îi vorbi
f r de cuvinte. Iar ce auzi Eddie fu mult mai cumplit decât
orice cuvânt din lume. C ci se putea ra iona în fa a
cuvintelor, oricare ar fi fost ele. Ce auzi el a fost o nega ie
nearticulat şi, din câte îşi putu da seama, ea venea de la
însuşi Turnul Întunecat.
Jake şi Callahan âşnir ca gloan ele din puşc : lansa i
într-un întuneric plin cu zgomotele exotice ale claxoanelor şi
ale traficului supraaglomerat. Din dep rtare, dar cu extrem
de mult claritate, aidoma vocilor pe care le auzi în vis, venea
un glas sprinten, caden at, care-şi „r p ia” mesajul plin de
extaz: „Zi Doamne-Doamne, frate al meu, chiar aşa, zi
- 54 -
Doamne-Doamne pe Second Avenue, zi Doamne-Doamne pe
Avenue B, zi Doamne-Doamne în Bronx, eu zic Doamne-
Doamne, eu zic Doamne-Doamne!” Glas al unui newyorkez
smintit şi autentic str pungându-i inima. Îl v zu pe Ete
zburând prin uşa deschis ca o pagin de ziar în urma unei
maşini gr bite. Iar apoi uşa se închise atât de repede şi cu
atâta for , încât Eddie fu nevoit s -şi fereasc ochii din fa a
curentului de aer care îl izbi în fa , aer plin de praful de
oase din peştera asta nenorocit .
Înainte de a apuca s -şi strige frustrarea, uşa se deschise
din nou, la fel de brusc cum se închisese. De data aceasta îl
orbi lumina voalat a soarelui, grea de cântul p s rilor. Sim i
miros de brazi şi auzi rateurile îndep rtate ale unui vehicul,
cel mai probabil un camion foarte mare. Apoi fu aspirat în
lumina aceea, incapabil s urle, s zbiere c nu e bine, c nu
aşa trebuie, c e o porc ri…
Ceva îl lovi în cap. Şi, o frac iune de secund , Eddie fu
conştient de trecerea lui printre lumi. Apoi venir focurile de
arm . Apoi veni m celul.

STROF :
Hai, commala, haide, da,
Vântul mult te va purta.
Mergi unde ka te duce
N-ai ce face, n-ai ce face.

ANTISTROF :
Hai, commala, haide, doi!
N-ai ce face înapoi!
Mergi unde ka te poart ,
Nu te-ntoarce niciodat !

- 55 -
 STAN A III
TRUDY SI MIA

- 56 -
 1

Pân la data de întâi iunie, anul 1999, Trudy Damascus

fusese genul de femeie pragmatic şi f r imagina ie care
obişnuia a- i spune c majoritatea OZN-urilor erau simple
baloane meteo (iar cele care nu intrau în aceast categorie
erau cel mai probabil inven iile unor oameni care doreau s
ajung la televizor), c Giulgiul din Torino nu era decât
şmecheria vreunui escroc din secolul al XIV-lea şi c
fantomele – inclusiv cea a lui Jacob Marley 7 – ori erau
percep iile unora bolnavi la cap, ori erau provocate de
indigestie. Era pragmatic şi lipsit de imagina ie, se
mândrea c este pragmatic şi lipsit de imagina ie, şi niciun
gând, cât de cât paranormal, nu-i trecea prin minte atunci
când mergea pe Second Avenue spre serviciu (o firm de
audit şi contabilitate purtând numele Guttenberg, Furth şi
Patel), în mân inând sacoşa din pânz tare, iar pe um r,
poşeta. Unul dintre clien ii firmei GF&P era un lan de
magazine care comercializau juc rii. KidzPlay. Şi KidzPlay
datora firmei GF&P o sum m ricic de bani. Pe Trudy o
durea exact undeva de faptul c lan ul de magazine f cuse
deja apel la Capitolul Unsprezece8. Voia cu tot dinadinsul s
pun mâna pe cei 69 211 de dolari, plus 19 cen i, şi îşi
petrecuse mare parte din pauza de prânz (într-un separeu
din spatele patiseriei „Vafe şi Cl tite la Dennis”, care, pân în
anul 1994, fusese restaurantul „Chew Chew Mama's”),
trecând în revist modalit ile prin care s -i recupereze. În
ultimii doi ani f cuse paşi importan i spre schimbarea

7 Personaj din Colind de Cr ciun, de Charles Dickens, a

c rui fantom îi apare fostului s u partener (n. tr.).
8 „Capitolul 11" din Codul Falimentului asigur protec ie
debitorilor (n. tr.)
- 57 -
numelui firmei, din Guttenberg, Furth şi Patel la Guttenberg,
Furth, Patel şi Damascus. Dac va reuşi s -i constrâng pe
cei de la KidzPlay s sar cu banii, va însemna un alt pas –
unul foarte mare – în direc ia dorit .
Şi astfel, în vreme ce traversa 46th Street spre blocul turn
din sticl neagr ce se în l a acum în col ul Second cu 46th
(unde pe vremuri fusese un anume magazin de delicatese
numit Artistic Deli, iar apoi un anume teren viran), Trudy nu
se gândea deloc la zei sau la fantome sau la apari ii din
lumea spiritelor. Nu. Se gândea la Richard Goldman, boul de
director al unei anume firme de juc rii, şi la cum…
Acela a fost momentul în care via a lui Trudy se schimb .
La ora de var a Estului 1:19 p.m. tocmai ce ajunsese pe
trotuarul de pe latura comercial a str zii. De fapt, tocmai
când ridica piciorul s se urce pe el. Şi atunci, pe neaşteptate,
o femeie îi ap ru în fa . O afroamerican cu ochii bulbuca i.
Nu c n-ar fi fost destule femei de culoare în New York, şi
numai Dumnezeu putea spune câte dintre acestea aveau
ochii bulbuca i, dar Trudy niciodat nu mai v zuse vreuna
materializându-se din v zduh, aşa ca individa aceasta. Şi
mai era ceva, ceva înc şi mai incredibil. Doar cu zece
secunde mai devreme, Trudy Damascus ar fi râs şi ar fi spus
c nu poate concepe cum o femeie s -i r sar din senin în
fa a ochilor pe un trotuar din Manhattan, dar iac t-o! Chiar
aici!
Şi acum în elese cum trebuie s se fi sim it to i acei
oameni care spuneau c au v zut farfurii zbur toare (f r s
mai punem la socoteal fantomele cu lan uri zorn itoare), cât
de frustra i deveniser ei în fa a neîncrederii de fier a
celorlal i, a unora ca… ei bine, a unora ca acea Trudy
Damascus de la ora 1:18 p.m. a acelei zile din iunie, acea
Trudy Damascus care disp ruse pentru totdeauna de acolo,
de pe trotuarul comercial al 46th Street. Puteai spune Dar, nu
pricepi, CHIAR S-A ÎNTÂMPLAT! şi î i r ceai gura în zadar,
c ci nu te credea nimeni. i s-ar r spunde cu P i, poate c a
ieşit din spatele sta iei de autobuz, şi n-ai observat tu sau
Poate c a ieşit din vreo pr v lioar , şi n-ai observat tu. Puteai

- 58 -
spune c nu exista nici-o sta ie de autobuz la intersec ia
dintre Second şi 46th (nici spre centru, nici spre zona
comercial ), şi tot n-ar fi folosit la nimic. Puteai spune c nu
mai exista nici-o pr v lioar în zon de când se construise 2
Hammarskjöld Plaza, şi tot ar fi fost în zadar. În curând
Trudy va descoperi singur toate astea şi va ajunge într-o
stare vecin cu nebunia. Nu era obişnuit s -i fie ignorate
opiniile, aşa cum ignori o pic tur de muştar, sau o buc ic
de cartof nef cut.
Nici-o sta ie de autobuz. Nici-o pr v lioar . Pe treptele care
duceau spre Hammarskjöld Plaza st teau câ iva func ionari
care nu-şi terminaser înc pauza de prânz, cu pungile cu
sandvişuri pe genunchi, dar femeia-fantom nu venise nici
dinspre ei. Realitatea era urm toarea: când Trudy Damascus
p şise pe bordur cu piciorul stâng, înc l at cu un pantof
sport, trotuarul fusese complet gol. Când îşi deplasase corpul,
preg tindu-se s -şi ridice piciorul drept de pe strad , în fa a
ei a ap rut o femeie.
Pre de o clip Trudy a putut s vad Second Avenue prin
fiin a aceea, şi a mai v zut înc ceva, ceva ce aducea cu gura
unei peşteri. Apoi toate disp rur , iar femeia se solidific
chiar în fa a ochilor ei. Probabil c toate astea duraser una
sau dou secunde – aşa credea Trudy. Mai târziu îşi va
aminti de o vorb veche: Dac ai fi clipit, nu ai fi v zut şi îşi
dori s fi clipit. C ci nu era vorba doar despre materializarea
acelei creaturi.
Chiar în fa a ochilor lui Trudy Damascus, femeii de culoare
începur s -i creasc picioarele.
Chiar aşa; îi crescur picioarele.
Puterea de observa ie a lui Trudy nu p ise nimic, nu se
defectase, şi mai târziu ea va povesti oamenilor (tot mai
pu ini fiind cei care catadicseau s-o asculte) c toate detaliile
acestei scurte întâlniri îi erau întip rite în minte ca un tatuaj.
Ar tarea avea un pic mai mult de un metru dou zeci. Cam
pu in pentru o femeie normal , îşi zise Trudy, dar perfect
firesc pentru una care se termin la genunchi.
Apari ia era îmbr cat cu jeanşi şi o c maş alb p tat

- 59 -
ori cu vopsea maro, ori cu sânge uscat. Cracii pantalonilor
erau plini şi rotunji i în dreptul pulpelor, acolo unde existau
picioare ca s -i umple, dar p r ile de sub genunchi se târau
pe trotuar ca pieile n pârlite ale unor ciuda i şerpi albaştri.
Şi apoi, dintr-odat , se înfoiar . Se înfoiar , cuvintele în sine
p reau total demente, dar Trudy fu martor a acestui
fenomen. În aceeaşi clip , femeia crescu, ajungând de la
în l imea ei de-pân -la-genunchi, de un metru dou zeci şi
pu in, la în l imea de femeie normal , de un metru şaizeci şi
ceva. P rea un efect cinematografic, îns acesta nu era un
film. Era via a lui Trudy.
Ar tarea purta pe um rul stâng o traist din papur
împletit şi c ptuşit cu pânz . În ea erau nişte obiecte ce
sem nau cu farfuriile sau cu discurile. În mâna dreapt inea
strâns mânerele unei gen i de un roşu decolorat, cu şiret la
gur . În geanta asta p rea a fi ceva p tr os. Trudy nu reuşi
s descifreze tot înscrisul de pe ea, ci numai PISTELE DIN
MANHATTAN. Chiar atunci femeia o apuc pe Trudy de bra .
— Ce-ai acolo? o întreb ar tând spre geanta din pânz
tare. Pantofi?
Întrebarea aceasta o f cu pe Trudy s se uite la picioarele
femeii de culoare şi observ un alt lucru straniu: picioarele
afroamericancei erau albe. Albe ca ale ei.
Trudy auzise c po i r mâne mut de uimire, şi chiar asta i
se întâmpl ei acum. Limba i se lipise de cerul gurii şi nu şi-o
putea dezlipi nicicum. Totuşi, ochii îi func ionau perfect.
Vedeau absolut totul. Picioarele albe. Petele de pe chipul
negresei, aproape sigur sânge uscat. N rile îi frem tar
dezgustate de damful de transpira ie ce p rea a spune c
materializarea din senin pe Second Avenue cerea, cu
siguran , un efort colosal.
— Ascult , coan , dac ai pantofi în aia, ai face bine s
mi-i dai. Nu vreau s te omor, da' tre' s ajung la nişte
oameni care s m ajute s -mi nasc f tul şi nu pot s m
duc pân acolo descul .
Nu se afla nimeni pe buc ica asta de Second Avenue. Cele
câteva persoane de pe treptele de la 2 Hammarskjöld Plaza

- 60 -
plus o pereche de pe trotuar se uitau fix la Trudy şi la femeia
de culoare (în cea mai mare parte de culoare). Dar nu cu
panic , şi nici m car cu interes. Ce mama dracului aveau cu
to ii? Erau orbi, sau ce?
P i, în primul rând, nu pe ei i-a apucat de bra . Şi nu pe ei
amenin s -i omoare, dac …
Ar tarea îi smulse de pe um r geanta din pânz în care se
aflau pantofii ei de birou (practici, f r toc, din piele roşiatic ).
Se uit în untru, apoi ridic ochii la Trudy.
— Ce m sur sunt?
Limba lui Trudy se dezlipi de cerul gurii, îns nu-i folosi la
nimic, c ci c zu f r via .
— N-are a face, Susannah zice c -s 37, ori 37 juma. Sunt
buni…
Şi, brusc, chipul ar t rii începu s pâlpâie. Mâna i se
mişc dezordonat, f r s poat strânge pumnul – ca şi cum
femeia nu şi-o putea controla cum se cuvine – şi se lovi în
mijlocul frun ii, chiar între ochi. Şi, la fel de brusc, chipul i
se transform . Pachetul de baz al televiziunii prin cablu la
care era abonat Trudy avea şi un program de comedii, aşa
c v zuse mimi de renume transformându-şi la fel tr s turile
fe ei.
Dar nu doar tr s turile negresei se modificaser , ci şi
vocea. Acum vorbi cu inflexiunile unei femei educate. Şi (ar fi
jurat Trudy) foarte speriate.
— Ajut -m , îi zise ar tarea. Numele meu este Susannah
Dean şi sunt… sunt… o, vai de mine… o, Doamne…
Acum chipul i se schimonosi de durere şi îşi ap s mâinile
pe burt . Când ridic ochii, Trudy observ c era din nou
prima individ , cea care spusese c o s fac moarte de om
pentru o pereche de pantofi. F cu un pas înapoi cu t lpile
goale, strângând la piept geanta în care se aflau pantofii de
firm ai lui Trudy şi un exemplar din New York Times.
— O, Doamne, exclam ea. Ce doare! Mam -mam , ce mai
doare! Trebuie s m aju i. Nu trebuie s se nasc acum, nu
aici, în mijlocul str zii, trebuie s opreşti durerea!
Trudy încerc s zbiere dup ajutor. Dar nu scoase decât

- 61 -
un scâncet înfundat.
Ar tarea îi spuse:
— Acum du-te de aici. Şi dac chemi poli aii sau faci
t mb l u, s ştii c am s te g sesc şi am s - i tai â ele.
Ca s dea mai mare greutate amenin rii, scoase o farfurie
din traista de nuiele. Trudy observ c muchia metalic era
ascu it ca un cu it de m cel rie. Brusc, se v zu în situa ia
ingrat de a se c zni s nu-şi dea drumul pe ea.
Am s te g sesc şi am s - i tai â ele, iar muchia farfuriei la
care se uita ar fi rezolvat totul într-o clipit . aca-paca,
mastectomie instantanee. O, Doamne, Dumnezeule!
— O zi bun şi dumneavoastr , doamn , îşi auzi Trudy
gura vorbind de capul ei, cu împleticeala unuia care vrea s
vorbeasc cu dentistul înainte ca efectul anestezicului s -i fi
disp rut complet. Bucura i-v de pantofii aceştia, purta i-i
s n toas .
Nu c ar tarea ar fi p rut s n toas . Nu p rea. Nici m car
cu picioarele cele noi şi albe.
Şi Trudy se duse de acolo. Se duse în jos pe Second
Avenue. Încerc s se conving (absolut zadarnic) c nu
v zuse nici-o femeie materializându-se din senin lâng 2
Hammarskjöld, cl dire pe care cei care lucrau acolo o
numeau în glum Turnul Negru. Încerc s se conving (la
fel de zadarnic) c e numai vina ei, c aşa îi trebuie dac a
mâncat friptur de vit cu cartofi pr ji i la prânz. Ar fi trebuit
s nu-şi schimbe obiceiul şi s ia cl titele umplute, c doar
la Dennis's mergeai s m nânci cl tite, nu friptur cu cartofi,
şi dac nu crezi, uite ce p ise ea. I se p ruse c vede o
ar tare afroamerican şi…
Şi geanta! Geanta ei din pânz tare de la libr ria Borders!
Probabil c-o pierduse pe undeva!
Dar nu. Ştia c nu fusese aşa. Şi se aştepta ca, din clip în
clip , s-o aud pe femeia aceea venind dup ea, zbierând ca
un vân tor de capete din cea mai adânc , cea mai întunecat
jungl din Papua. Sim ea o amor itur -furnicoas pe spate
(adic un loc rece, care o furnica, dar expresia inventat i se
p rea mai corect ) chiar acolo unde ştia c i se va înfige

- 62 -
farfuria nebunei leia, sorbindu-i sângele şi h p indu-i un
rinichi înainte de a se opri vibrând în m duva spin rii. O va
auzi cum vine, ştia asta, va scoate un şuierat ascu it ca un
titirez înainte de a-i intra în carne, iar sângele cald i se va
rev rsa pe fese şi va şiroi pe spatele picioarelor…
Nu se mai putu ine. I se relax vezica, iar urina îi âşni,
formând o pat ruşinoas pe partea din fa a pantalonilor
de la costumul très elegant de la Norma Kamali. Ajunsese
aproape de col ul dintre Second şi 45th. Şi atunci, Trudy –
care niciodat nu va mai fi femeia aceea pragmatic şi lipsit
de imagina ie care se considerase a fi fost – se opri şi se uit
în urm . Nu mai sim ea amor itura-furnicoas de pe spate.
Ci doar o umezeal cald mai jos de burt .
Şi femeia aceea, ar tarea aceea furioas , disp ruse.

Trudy inea în dul piorul de la birou câteva haine pentru

meciurile de softball – tricouri şi dou perechi vechi de jeanşi.
Iar atunci când ajunse la Guttenberg, Furth şi Patel, primul
lucru pe care l-a f cut a fost s se schimbe. Al doilea, în
ordinea importan ei, a fost s sune la poli ie. Poli istul care îi
înregistr plângerea se numea Paul Antassi.
— M numesc Trudy Damascus, spuse ea, şi tocmai ce am
fost jefuit pe Second Avenue.
Poli istul Antassi se dovedi extrem de în eleg tor în timpul
conversa iei telefonice, şi Trudy se pomeni imaginându-şi c
la cap tul cel lalt al firului se afl un George Clooney italian.
Pu in verosimil, dac ne gândim la numele lui Antassi şi la
p rul şi ochii lui Clooney. De fapt, Antassi nu sem na câtuşi
de pu in cu actorul respectiv, dar, alo!, cine se aşteapt la
miracole şi la vedete de cinema, când noi tr im în lumea
real ? Deşi… dac e s lu m în considera ie ce i se
întâmplase pe col ul dintre Second şi 46th la ora de var 1:19
P.M…
Poli istul Antassi a ajuns pe la trei şi jum tate, iar Trudy îi
relat ce i se întâmplase, îi povesti absolut tot şi în detaliu,
- 63 -
chiar şi faptul c sim ise amor itura-furnicoas şi faptul c
fusese convins c femeia va arunca farfuria aia în direc ia
ei…
— Şi spune i c farfuria avea marginea ascu it ? o întreb
Antassi notându-şi în carne el şi d du din cap cu în elegere
la r spunsul ei afirmativ.
Lui Trudy i se p ru c ştie de undeva semnul acela din cap,
îns era mult prea ocupat s -şi spun povestea şi nu se mai
gândi la asta. Mai târziu, îns , îşi aduse aminte şi se întreb
cum de putuse fi atât de cretin . V zuse gestul acesta de
încuviin are şi cumsec denie în toate filmele cu femei care o
iau razna, de la Girl, Interrupted, cu Winona Ryder, pân la
mai vechiul The Snake Pit, cu Olivia de Havilland.
Îns în momentul respectiv nu era atent la aşa ceva. Era
mult prea ocupat s -i explice amabilului poli ist Antassi
cum, de la genunchi în jos, cracii de la jeanşii ar t rii se
târau pe trotuar în urma ei. Când îşi încheie declara ia, auzi
pentru prima oar ipoteza c femeia de culoare venise din
spatele vreunei sta ii de autobuz. Şi pe aceea – asta o s v
pun capac – conform c reia negresa probabil c tocmai ce
ieşise din spatele vreunei pr v lioare, c ci erau miliarde de
buticuri în cartierul acela. Iar Trudy îşi rosti tot atunci în
premier replica aceea cum c nu exista nici-o sta ie de
autobuz în zona respectiv . Iar cea cu pr v lioarele care
disp ruser complet de când se construise 2 Hammarskjöld
se va dovedi a fi num rul ei de succes, datorit c ruia s-ar
putea s fie invitat într-o bun zi la postul de radio
metropolitan.
Atunci a fost întrebat pentru prima oar ce anume
mâncase la prânz, chiar înainte de a o vedea pe femeia cu
pricina. Şi realiz , tot pentru prima oar , c meniul fusese o
variant din secolul dou zeci a celui servit de Ebenezer
Scrooge chiar înainte de a-şi vedea vechiul (şi de mult vreme
repauzatul) partener de afaceri: friptur cu cartofi. Ca s nu
pomenim şi de cele câteva linguri de muştar.
Nici nu se mai gândi s -i adreseze poli istului Antassi o
invita ie la cin . De fapt, chiar îl d du afar din birou.

- 64 -
 La scurt vreme dup plecarea precipitat a poli istului,
Mitch Guttenberg îşi vârî capul pe uş .
— Crezi c-o s - i recupereze geanta, Tru…
— Ieşi, zise femeia f r s ridice ochii. În clipa asta.
Guttenberg îi evalu obrajii palizi şi maxilarele încleştate şi
se retrase f r s mai rosteasc niciun cuvin el.

Trudy plec de la birou la cinci f r un sfert, ceea ce era

foarte devreme pentru stilul ei. Se întoarse la col ul dintre
Second şi 46th Street. Şi, chiar dac senza ia aceea de
amor itur -furnicoas începuse din nou s -şi fac mendrele
cu ea pe când se apropia de Hammarskjöld Plaza, nu şov i
câtuşi de pu in. R mase la marginea trotuarului, nesocotind
atât semnul alb care spunea TRAVERSA I, cât şi pe cel roşu,
cu TRAVERSAREA INTERZIS . F cu o piruet mic , la fel ca
o balerin (sau pe aproape), ignorându-i pe ceilal i pietoni de
pe Second Avenue, şi fiind ignorat la rândul ei.
— Aici, spuse ea. Chiar aici s-a întâmplat. Sunt convins .
M-a întrebat ce m sur port la pantofi şi, înainte s apuc s -i
r spund – pentru c i-aş fi r spuns, i-aş fi spus şi ce culoare
au chilo ii de pe mine dac ar fi vrut s ştie, c eram în stare
de şoc – înainte s apuc s -i r spund, a zis…
N-are a face, Susannah zice c -s 37, ori 37 juma. Sunt buni.
Ei, nu, femeia nu apucase s -şi duc spusele pân la
cap t, dar Trudy era sigur c asta voise s spun . Îns
chiar atunci se schimbase la fa . Ca un comic preg tindu-se
s -l imite pe Bill Clinton sau pe Michael Jackson sau chiar
pe George Clooney. Şi îi ceruse ajutorul. Îi ceruse ajutorul şi
zisese c o cheam … cum a zis c o cheam ?
— Susannah Dean, şopti Trudy. sta-i numele. Şi am uitat
s i-l spun poli istului Antassi.
P i, cam aşa ceva, dar naiba s -l ia pe poli istul Antassi.

- 65 -
Poli istul Antassi, cu sta iile şi pr v lioarele lui, naiba s -l ia!
Şi femeia aceea – Susannah Dean, Whoopi Goldberg,
Coretta Scott King 9, sau cine mama m -sii era, credea c e
gravid . Credea c naşte chiar în clipa aia. Sunt aproape
sigur . ie i se p rea bor oas , Trudes?
— Nu, îşi r spunse sieşi.
Pe trotuarul dinspre centru al 46th Street, semnul cel alb
care permitea traversarea deveni din nou cel roşu care o
interzicea. Şi Trudy îşi d du seama c începe s se calmeze.
O calma faptul c se afla acolo, cu Hammarskjöld Plaza în
dreapta ei. Era ceva acolo care o liniştea, ceva ca o mân
r coroas pe fruntea înfierbântat , sau ca un cuvânt de
mângâiere care î i spune c nu exist niciun motiv, absolut
niciun motiv pentru care s sim i amor itura-furnicoas .
Şi atunci îşi d du seama c aude un zumz it. Un zumz it
teribil de dulce.
— Nu-i zumz it, spuse pe când semnul roşu cu
TRAVERSAREA INTERZIS se schimb în cel alb cu
TRAVERSA I (şi îşi aminti de un individ cu care ieşise în
facultate care îi spusese c cel mai nasol dezastru karmic pe
care şi-l putea imagina era s se reîncarneze în semafor). Nu,
nu-i zumz it, e cântec.
Şi atunci, chiar de al turi – f când-o s tresar , dar f r
s o sperie – se auzi o voce de b rbat:
— Aşa este.
Trudy se întoarse şi v zu un domn la vreo patruzeci,
patruzeci şi pu in de ani.
— Eu trec pe aici din când în când doar ca s -l aud. Şi am
s - i m rturisesc ceva, c ci nu suntem decât dou cor bii în
noapte şi probabil nu ne vom mai întâlni vreodat – în
tinere e am avut cea mai urât acnee din câte exist . Şi cred
c locul acesta mi-a vindecat-o.
— Crezi c te-ai vindecat de bube pentru c ai stat pe

9 Coretta Scott King – activist de culoare pentru

drepturile omului, v duva lui Martin Luther King Jr. (n. tr.)
- 66 -
col ul sta dintre Second şi 46th, repet ea.
Surâsul b rbatului, slab dar încânt tor, p ru s tremure
pu in.
— Ştiu c pare o nebunie, dar…
— Eu am v zut o femeie ap rând de nic ieri, zise Trudy.
Am v zut-o acum trei ore şi jum tate. Şi când mi-a ap rut în
fa , îi lipseau picioarele de la genunchi în jos. Şi dup aia i-
au crescut. Deci, care din noi doi e mai nebun, prietene?
Individul f cu ochii mari la ea – o alt slug anonim , în
costum şi cu cravata sl bit la sfârşitul zilei de lucru. Şi, da,
Trudy reuşi s -i vad pe obraji şi pe frunte cicatricele şi
petele l sate de acnee.
— Adev rat?
Îşi ridic mâna dreapt .
— S mor de te mint. Paraşuta aia mi-a furat pantofii.
Şov i pu in şi se corect :
— Nu, nu era o paraşut . Nu cred. Era speriat şi descul
şi credea c naşte, îmi pare r u c nu i-am dat pantofii sport
în loc de pantofii ia buni.
B rbatul îi arunc o privire precaut , şi Trudy Damascus
se sim i brusc obosit . Avea senza ia c , de acum înainte, va
cam trebui s se obişnuiasc cu acest gen de privire.
Semaforul zicea iar şi TRAVERSA I, iar b rbatul se avânt
s treac strada.
— Hei, domnu'!
Nu se opri, ci doar se uit peste um r la ea.
— Ce era aici pe vremea când veneai s - i tratezi acneea?
— Nimic, îi r spunse el. Un teren viran înconjurat de un
gard. Am zis c n-o s se mai aud dup ce au început
construc ia, dar uite c m-am înşelat.
Ajunse pe trotuarul de vizavi. Ieşi de pe Second Avenue.
Trudy r mase pe loc, cufundat în gânduri. Am zis c n-o s
se mai aud , dar m-am înşelat.
— Oare de ce? se întreb ea şi se întoarse s se uite mai
bine la 2 Hammarskjöld Plaza. La Turnul Negru.
Zumz itul i se p rea mai puternic acum, când se
concentra asupra lui. Şi mai melodios. Nu o singur voce, ci

- 67 -
mai multe. Ca un cor. Apoi, gata. Disp ru la fel de brusc cum
ap ruse femeia acea de culoare.
Nu, n-a disp rut, îşi spuse ea. Nu mai ştiu eu cum s -l aud,
atâta tot. Dac r mân destul timp aici, sunt convins c -l voi
auzi din nou. M i, e o nebunie ce se întâmpl . Eu sunt nebun .
Dar credea asta? Nu, nu credea. Şi, pe neaşteptate, lumea
i se p ru foarte rarefiat , mai mult o pl smuire decât ceva
concret, ca şi cum nici nu prea mai era acolo. Niciodat în
toat via a ei nu se sim ise mai pu in pragmatic . În schimb
sim ea c o las genunchii, c i s-a întors stomacul pe dos,
c va leşina din clip în clip .

De cealalt parte a Second Avenue era un p rcule . În

mijloc avea o fântân artezian , iar al turi de aceasta, o
sculptur în metal reprezentând o broasc estoas a c rei
carapace lucea umed în jetul de ap . Lui Trudy nu-i pl ceau
în mod deosebit nici fântânile, nici estoasele, îns acolo mai
era şi o banc .
Semnul cu TRAVERSA I se aprinse din nou. Trudy
travers Second Avenue cl tinându-se, de parc ar fi avut
optzeci şi trei de ani, nu treizeci şi opt, ajunse la banca din
scuar şi se aşez pe ea. Începu s trag aer în piept în reprize
rare şi prelungi şi, dup vreo trei minute, se sim i un pic mai
bine.
Lâng banc era şi un recipient pentru gunoi, purtând
inscrip ia PUNE I GUNOIUL UNDE ÎI ESTE LOCUL.
Dedesubt, cineva scrisese cu vopsea roz urm torul mesaj
straniu: Vezi ESTOASA cât e de mare. Trudy se uit la
broasc , dar nu i se p ru deloc prea mare; dimpotriv ,
sculptura era destul de modest ca dimensiuni. Îns mai
v zu şi altceva: un exemplar din New York Times, f cut sul,
întocmai cum îşi r sucea ea ziarul atunci când voia s -l
p streze în geant . Fireşte c existau pe pu in un milion de
ziare care fluturau la ora aceea pe asfaltul Manhattanului,
dar acesta era al ei. Ştia c e al ei înc dinainte s -l scoat
- 68 -
din coşul de gunoi ca s verifice rubrica de rebus pe care o
completase în pauza de prânz în inconfundabila ei cerneal
liliachie.
Îl puse la loc în coş şi se uit peste Second Avenue, la locul
unde i se modificase concep ia despre lume şi via . Pentru
totdeauna, probabil.
Mi-a luat pantofii. A traversat şi s-a aşezat aici, lâng
estoas , ca s se încal e. A p strat geanta, dar a aruncat
ziarul. De ce mai avea nevoie de geant ? C doar nu avea
pantofi pe care s -i pun în ea.
Trudy credea c ştie motivul. Femeia aceea îşi pusese
farfuriile în geanta ei, pentru c orice poli ist care ar fi v zut
muchiile acelea t ioase ar fi putut s întrebe ce anume se
mânca din asemenea farfurii care î i puteau reteza degetele
dac le apucai de unde nu trebuie. În regul , dar unde s-a
dus?
La intersec ia dintre First Avenue şi 46th Street era un
hotel. Pe vremuri acolo era un hotel Plaza care g zduia
func ionarii ONU. Trudy nu ştia cum îi spune acum, şi nici
c -i p sa. Aşa cum nu avea de gând s se duc acolo şi s se
intereseze dac nu cumva în hotel intrase o femeie de culoare,
îmbr cat în jeanşi şi o c maş p tat . Intuia c aceast
versiune a fantomei lui Jacob Marley exact aşa f cuse, îns
nu avea de gând s dea curs acestei intui ii. Cel mai bine ar
fi fost s lase totul balt . Oraşul era plin de pantofi, dar
s n tatea mintal , s n tatea ei…
Cel mai bine ar fi fost s se duc acas , s fac un duş şi
s … s-o lase balt . Doar c …
— Ceva e anapoda, zise ea tare atr gând privirile unui
trec tor.
Îl privi şi ea sfid tor şi repet :
— Undeva, ceva e total anapoda. Se…
Înclin fu primul cuvânt care-i veni în minte, dar nu-l rosti.
Sim ea c , dac l-ar fi spus cu voce tare, ar fi f cut ca lumea
cea înclinat s se dea peste cap.
Pentru Trudy Damascus a urmat o var plin cu
coşmaruri. Unele despre femeia care a ap rut din senin şi

- 69 -
c reia i-au crescut picioarele. Visele acestea au fost urâte, dar
nu au fost cele mai rele. În cele mai cumplite coşmaruri pe
care le-a avut în vara aceea, Trudy era undeva în întuneric,
înconjurat de dang te înfior toare de clopote, şi sim ea cum
ceva se înclin tot mai mult, şi mai mult, pân nu mai exista
cale de întoarcere.

STROF :
Hai, commala, hai, dansezi,
Po i s -mi zici ce crezi c vezi?
Sunt n luci sau doar oglinzi
Cele ce te fac s-o-ntinzi?

ANTISTROF :
Hai, commala, haide, trei
Rogu-te s -mi spui, de vrei!
N luci sau sufletu- i întunecat
Te fac s vrei s fii plecat?

- 70 -
 STAN A IV
DOGANUL LUI SUSANNAH

- 71 -
 1

Amintirile lui Susannah deveniser tulbur tor de nesigure

şi incoerente, aidoma benzii de transmisie de la o maşin
veche. Îşi aducea aminte lupta cu Lupii şi îşi aducea aminte
cum Mia aşteptase r bd toare cât…
Nu, nu era corect. Nu era cinstit. Mia f cuse mult mai
mult decât s aştepte r bd toare. O încurajase pe Susannah
(şi pe ceilal i) din toat inima ei de lupt toare. Îşi amânase
momentul naşterii în vreme ce mama-surogat a f tului ei
împ r ea farfuriile cu moarte. Îns Lupii se dovediser a fi
robo i, aşa c nu prea puteai s zici c …
Ba da. Ba da, puteai. Pentru c erau mai mult decât nişte
simpli robo i, mult, mult mai mult, şi noi i-am omorât. Ne-am
ridicat la lupt cu bun temei şi i-am f cut praf.
Îns asta se terminase. Şi, pentru c se terminase, durerile
facerii se înapoiar în for . Dac n-are grij , va da naştere
copilului chiar aici, la marginea drumului; şi aici va şi muri,
pentru c era fl mând, f tul Miei era fl mând şi…
Trebuie s m aju i!
Mia. Imposibil s nu r spund acelui strig t disperat.
Chiar dac sim ea cum Mia o împinge la o parte (la fel cum,
mai demult, şi Roland o d duse la o parte pe Detta Walker), îi
era peste poate s nu r spund acelui urlet s lbatic de
mam . Pe de-o parte, poate unde era trupul ei cel pe care îl
împ r eau acum, iar trupul ei se declarase de partea
copilului. Sau poate c nu putea face altfel. Şi o ajutase.
F cuse ceea ce Mia nu mai putea face, oprise travaliul, chiar
dac o amânare prea îndelungat a momentului naşterii ar fi
fost periculoas pentru f t (straniu cum acest cuvânt îşi
f cuse loc în gândurile ei, cum devenise cuvântul ei, aşa cum
era şi cuvântul Miei). Îşi aminti o poveste auzit la o
petrecere nocturn între fete, în c minul de la Universitatea
Columbia. Vreo şase f tuci în pijamale, aşezate pe jos,
fumând şi bând dintr-o sticl de whisky Wild Irish Rose –
- 72 -
licoare verboten, şi tocmai de aceea de dou ori mai
delicioas . Povestea era despre o fat , cam de vârsta lor, care
plecase la drum lung cu maşina. Şi îi fusese mult prea ruşine
s -şi roage prietenii s opreasc pentru o scurt (şi necesar )
incursiune în tufele de la marginea drumului. Prin urmare,
mai zicea povestea, fata cu pricina suferise o ruptur de
vezic şi murise. Era genul de poveste pe care o califici drept
scorneal , în acelaşi timp crezând-o sut la sut . Iar chestia
asta cu f tul… cu copilul…
Dar, indiferent care ar fi fost pericolul, reuşise s întârzie
travaliul. Pentru c existau anumite comutatoare care
puteau face asta. Existau pe undeva.
(în Dogan)
Numai c maşin riile din Dogan nu fuseser construite ca
s fac ceea ce ea – ele
(noi amândou )
le puneau s fac . Într-un final se vor supraînc rca
(se vor rupe)
toate maşinile vor lua foc, vor arde. Se vor declanşa
alarmele. Se vor stinge monitoarele şi panourile de control.
Dup cât timp? Susannah nu avea habar.
Îşi amintea vag cum îşi d duse jos scaunul cu rotile dintr-
o c ru , profitând de neaten ia celorlal i care s rb toreau
victoria şi îşi jeleau mor ii. Nu era o treab uşoar s ridici
obiecte sau s te urci în ceva atunci când nu aveai nimic mai
jos de genunchi, dar nu era chiar atât de greu cum îşi
închipuiau oamenii. Fireşte c era obişnuit cu obstacolele
cotidiene – de la aşezatul şi ridicatul de pe toalet pân la
apucarea c r ilor de pe raftul de sus al bibliotecii (în
apartamentul ei din New York existase un taburet destinat
acestei activit i). În orice caz, Mia fusese cea care insistase –
care o împinsese de la spate, aşa cum mâni o ciread de vite.
Aşa c Susannah se c rase în c ru , îşi d duse jos
scaunul cu rotile, apoi se aşezase cu îndemânare în el. Sigur,
nu fusese o treab uşoar , dar nicidecum cel mai dificil lucru
pe care-l f cuse de când îşi pierduse acei dou zeci şi ceva de
centimetri din picioare.

- 73 -
 Mai apucase s parcurg cu scaunul un kilometru şi
jum tate, poate ceva mai mult (c ci nici Mia, fiic a nim nui,
nu avea picioare – în Calla, cel pu in).
Apoi se lovi de un pinten de granit şi se r sturn . Noroc c
reuşise s -şi amortizeze c derea cu mâinile, protejându-şi
pântecele revoltat şi nefericit.
Îşi aduse aminte cum se ridicase – rectificare: îşi aduse
aminte cum Mia ridicase trupul luat cu for a al lui Susannah
Dean – şi urcase restul potecii.
Un singur lucru îşi mai amintea din Calla: cum încercase
s-o împiedice pe Mia s -i ia şiretul din piele pe care îl purta
în jurul gâtului. De el era prins un inel, un inel sub ire, un
inel minunat pe care i-l confec ionase Eddie. Când tân rul a
v zut c -i era prea larg (pentru c fusese o surpriz , nu-i
m surase degetul), s-a întristat şi i-a spus c îi va face altul.
Faci ce vrei, îi r spunsese ea atunci, îns eu numai pe
acesta îl voi purta mereu.
Şi şi-l pusese la gât, bucurându-se de senza ia pe care i-o
d dea, iar acum uite-o pe necunoscuta asta, pe scorpia asta
care vrea s i-l ia.
Se înfiin ase şi Detta şi se înc ierase cu Mia. Detta nu
reuşise niciodat s capete control asupra lui Roland, îns
Mia n-avea cum s fie Roland de Gilead. Şi îşi lu mâinile de
pe şiretul din piele. Şi şov i. Şi atunci Susannah sim i un alt
junghi de durere care o f cu s se încovoaie din mijloc şi s
scoat un geam t prelung.
Trebuie s i-l dai jos! zbierase Mia. Altfel, ei o s -i cunoasc
mirosul, aşa cum îl cunosc pe al t u! Mirosul b rbatului t u! Şi,
crede-m , nu vrei s se întâmple una ca asta!
Cine? întrebase atunci Susannah. Despre cine vorbeşti?
Nu conteaz – n-avem vreme. Dar dac va veni dup tine –
şi ştiu c tu crezi c va încerca s te g seasc – ei nu trebuie
s -i ştie mirosul! În locul t u, eu aş l sa inelul aici, unde îl va
g si el. Şi mai târziu, dac aşa va fi vrerea lui ka, îl vei putea
purta din nou.
Susannah se gândise s -i spun c ar fi putut sp la inelul,
ar fi putut scoate din el mirosul lui Eddie, dar ştia c Mia nu

- 74 -
vorbea doar despre un simplu miros. Acela era un inel al
iubirii, iar mirosul lui va persista pe vecie.
Dar pentru cine?
Pentru Lupi, aşa credea. Pentru Lupii cei adev ra i. Cei
din New York. Vampirii despre care le povestise Callahan,
vampirii şi c ut torii. Sau mai era şi altceva? Ceva şi mai r u?
Ajut -m ! strig Mia, şi din nou Susannah sim i c nu se
poate împotrivi acelui strig t. Poate copilul era al Miei, sau
poate c nu; poate era un monstru, sau poate c nu; îns
trupul ei voia s -i dea naştere. Ochii ei voiau s -l vad ,
indiferent cum ar fi ar tat; iar urechile ei voiau s -i aud
plânsetul, chiar dac plânsetul lui era, în realitate, un mârâit
fioros.
Îşi d duse jos inelul de la gât, îl s rutase şi îl puse la baza
potecii unde Eddie cu siguran c -l va observa. Pentru c va
veni dup ea; m car pân aici şi tot va veni. Susannah era
convins de asta.
Şi dup aia ce se mai întâmplase? Nu-şi mai amintea.
Parc mersese cu ceva tot drumul pân în vârful unei poteci
abrupte. F r îndoial , poteca spre Peştera Uşii.
Apoi, bezn .
(ba nu)
Nu, nu bezn total . Lumini e care lic reau. Lumina difuz
şi cenuşie a ecranelor pe care nu se proiecta nimic,
deocamdat . Zumzetul stins al motoarelor; clinchetul releelor.
Era
(Doganul, Doganul lui Jake)
un fel de camer de control. Poate un loc pe care-l
construise chiar imagina ia ei, varianta ei personalizat a
avanpostului descoperit de Jake pe malul vestic al Râului
Whye.
Urm torul lucru pe care şi-l amintea cu claritate era c se
afla în New York. Ochii ei deveniser ferestrele prin care o
urm rise pe Mia furând pantofii unei biete femei îngrozite de
moarte.
Atunci Susannah îşi f cuse apari ia, cerând ajutor victimei.
Inten iona s spun femeii c trebuie s ajung la spital, c

- 75 -
are nevoie de un doctor, c va naşte şi c ceva nu era tocmai
în regul cu sarcina ei. Îns , înainte de a apuca s articuleze
vreun cuvânt, o inund un alt val de durere, durere atroce,
durere mai cumplit decât oricare alta pe care o mai sim ise
vreodat dup ce îşi pierduse picioarele. Iar asta – asta…
— Iisuse, fu tot ce spuse, c ci Mia prelu din nou
controlul, zicându-i lui Susannah c trebuie s -i opreasc
travaliul, şi spunând femeii c , dac are de gând s cheme
poli ia, o s piard ceva mult mai de pre decât pantofii.
Ascult -m , Mia, îi zise Susannah. Pot s - i opresc din nou
travaliul – aşa cred –, dar trebuie s m aju i şi tu. Trebuie s
te aşezi undeva. Dac n-ai s stai pu in liniştit , nici
Dumnezeu însuşi nu va mai reuşi s - i opreasc travaliul.
Pricepi ce- i spun? M auzi?
Mia o auzea. R mase pe loc o clip , privind la femeia ai
c rei pantofi tocmai ce-i furase. Apoi, cu timiditate aproape,
puse o întrebare: Unde s m duc?
Susannah în elese c r pitoarea ei devenise pentru prima
oar conştient de oraşul imens din jur, c acum vedea, în
sfârşit, valurile de pietoni, şuvoaiele de c ru e din metal (una
din trei vopsit într-un galben strident), vedea, în sfârşit,
turnurile atât de înalte, încât, în zilele noroase, cu siguran
c nu li se vedeau acoperişurile.
Dou femei priveau cu aceeaşi pereche de ochi la un oraş
str in lor. Susannah ştia c este oraşul ei, deşi, din multe
puncte de vedere, nu mai era. Ea plecase din New York în
1964. Iar asta fusese cu câ i ani în urm ? Dou zeci? Treizeci?
Nu conteaz , las-o balt . Nu-i momentul s - i ba i capul cu
asta.
Privirile lor unite se oprir asupra scuarului micu de
peste strad . Durerile se mai domoliser pentru moment şi,
atunci când semnul anun TRAVERSA I, femeia de culoare
care se materializase din senin în fa a lui Trudy Damascus
(şi care nu ar ta prea îns rcinat ) travers strada, cu paşi
rari, dar hot râ i.
În cap tul scuarului era o banc lâng o fântân artezian
şi o sculptur din metal. Susannah se sim i un pic mai

- 76 -
liniştit atunci când v zu estoasa; i se p rea c Roland
însuşi îi l sase acest semn, acest sigul, cum l-ar fi numit el.
— Şi el va veni dup mine, îi zise ea Miei. Trebuie s te
fereşti de el, femeie. Trebuie s ai mare b gare de seam şi s
te fereşti de el.
— Am s fac ce trebuie, r spunse Mia. Vrei s te ui i pe
hârtiile femeii. De ce?
— Vreau s v d în ce când am ajuns. Iar ziarul îmi va
ar ta.
Mâini cafenii scoaser din geanta lui Trudy ziarul f cut sul,
îl desf cur şi îl ridicar la ochii cei albaştri care, la
începutul zilei, fuseser la fel de cafenii ca şi mâinile.
Susannah citi data – 1 iunie 1999 – şi se minun . Nu
dou zeci de ani în viitor, nici treizeci, ci treizeci şi cinci. Pân
în clipa aceasta nu-şi d duse seama cât de pu in se gândise
la şansele lumii de a supravie ui atâta vreme. Contemporanii
din vechea ei via – colegi de facultate, militan i pentru
drepturile omului, tovar şi de b utur şi aficionados 10 ai
muzicii folk se apropiau acum vertiginos de cap tul vârstei
mijlocii. F r doar şi poate c unii dintre ei muriser deja.
— Gata, interveni Mia, aruncând ziarul în coşul de gunoi,
unde acesta se r suci la loc, revenind la forma dinainte. Îşi
cur cât putu de bine t lpile picioarelor goale (din cauza
mizeriei, Susannah nu observase c -şi modificaser culoarea)
şi îşi puse pantofii cei fura i. O cam strângeau, şi, pentru c
nu avea ciorapi, probabil c îi vor face b şici dac va avea de
mers prea mult, dar…
— Ce- i pas ie? o întreb Susannah. C doar nu-s
picioarele tale.
Şi imediat ce gândul ei rosti cuvintele (acestui soi de
conversa ie Roland îi spunea „a sta la palavre”) îşi d du
seama c se înşal . Cu siguran c picioarele ei personale,
cele care p şiser supuse prin via purtând trupul Odettei

10 „Admirator entuziast" (în limba spaniol în original) (n.

tr.).
- 77 -
Holmes (şi uneori pe cel al Dettei Walker) disp ruser de
mult vreme – cel mai probabil incinerate în vreun
crematoriu municipal.
Îns nu observase schimbarea culorii. Mai târziu îşi va
spune: Ba da, ai observat-o. Ai observat-o şi ai blocat
informa ia. Pentru c prea mult nu-i s n tos.
Înainte de a analiza în detaliu problema – deopotriv
filosofic şi fizic – a apartenen ei acestor picioare, o str b tu
un alt junghi de durere. Îi contract burta, transformând-o în
piatr , şi îi înmuie genunchii. Pentru prima oar sim i nevoia
cumplit şi însp imânt toare de a împinge.
— Trebuie s -o faci s înceteze! strig Mia. Trebuie, femeie!
Pentru binele f tului! Pentru binele nostru!
Da, da, bine, dar cum?
— Închide ochii, îi zise Susannah.
— Ce s fac!? Nu m-ai auzit? Trebuie s …
— Te-am auzit, spuse Susannah. Închide ochii.
Scuarul disp ru. Lumea se cufund în bezn . O femeie de
culoare, înc tân r şi, cu siguran , foarte frumoas , st tea
pe o banc din scuar lâng o fântân artezian şi o estoas
din metal cu carapacea ud . Puteai presupune c e adâncit
în medita ie yoghin în aceast dup -amiaz cald de
prim var târzie a anului 1999.
Am s plec pu in, spuse Susannah. Am s m întorc. Tu
r mâi aici. Stai liniştit . Nu te mişca. Durerea trebuie s
cedeze, dar dac mai persist , stai nemişcat . Dac te agi i, o
s te doar şi mai tare. Pricepi ce- i zic?
O fi fost Mia însp imântat şi hot rât s fac totul numai
dup capul ei, dar nu era proast . Nu puse decât o singur
întrebare. Unde te duci?
Înapoi la Dogan, îi r spunse Susannah. La Doganul meu.
Cel din mine.

Cl direa descoperit de Jake pe cel lalt mal al Râului

Whye era un soi de garnizoan veche de comunica ii şi
- 78 -
supraveghere. B iatul le-o descrisese în am nunt, îns nici el
n-ar fi putut acum s recunoasc varianta imaginat de
Susannah. Aceasta era înzestrat cu tehnologie mult
dep şit chiar şi treisprezece ani mai târziu de vremea femeii,
atunci când Jake p r sise New Yorkul şi ajunsese în Lumea
de Mijloc. În când-ul lui Susannah, Lyndon Johnson era
preşedinte, iar televizoarele color erau considerate ciud enii.
Computerele erau nişte chestii imense care ocupau cl diri
întregi. Îns Susannah vizitase oraşul Lud şi v zuse câteva
din minunile de acolo, aşa c poate Jake ar fi fost în stare
totuşi s recunoasc locul în care se ascunsese de Ben
Slightman şi Andy, Robotul Mesager.
Cu siguran c ar fi recunoscut podeaua murdar ,
linoleumul de pe ea, cu modelul lui de tabl de şah cu
p trate negre şi roşii, precum şi scaunele mobile din fa a
consolelor unde pâlpâiau lumini şi luceau cadrane. Cu
siguran c ar fi recunoscut şi scheletul rânjit din col ,
îmbr cat în zdren ele unei foste uniforme.
Susannah travers înc perea şi se aşez într-unul din
scaune. Deasupra şi în fa a ei, pe ecranele alb-negru ale
televizoarelor se vedeau zeci de imagini. Unele din Calla Bryn
Sturgis (islazul, biserica lui Callahan, magazinul universal,
drumul care ieşea din oraş ducând spre est). Altele erau poze
înghe ate, ca fotografiile de studio: una cu Roland, una cu un
Jake zâmb re şi cu Ete în bra e, şi una – la care aproape c
nu suport s se uite – cu Eddie, cu p l ria de cowboy
purtat pe spate, ca bandi ii din filme, şi cu cu itul de cioplit
în mân .
Pe un alt monitor se vedea negresa zvelt aşezat pe banca
de lâng estoas , cu genunchii lipi i unul de altul, mâinile
strânse în poal , ochii închişi, picioarele înc l ate cu o
pereche de pantofi fura i. În jurul ei erau acum trei bagaje:
traista pe care o furase de la femeia de pe Second Avenue,
desaga din papur în care se aflau Orizele t ioase… şi o
geant de popice, de un roşu decolorat, cu ceva cu muchii
drepte în untru. O l di . Privind-o, Susannah sim i mânie –
şi tr dare – f r s ştie de ce.

- 79 -
 Geanta a fost roz dincolo, îşi zise ea. Şi-a schimbat culoarea
când am traversat încoace, dar nu şi-a schimbat-o cu mult.
Femeia de pe ecranul alb-negru se strâmb . Iar Susannah
sim i un ecou slab şi îndep rtat al durerii care o încerca pe
Mia.
Trebuie s opreşti travaliul. De urgen .
Dar întrebarea r mânea: cum anume?
Aşa cum ai f cut şi dincolo. Când se târa s ajung repede
la peşter .
Parc asta se întâmplase foarte demult, într-o alt via .
De ce nu? Chiar fusese o alt via , o alt lume, iar dac mai
spera s se întoarc vreodat acolo, trebuia s ia m suri.
Deci, ce anume f cuse?
Te-ai folosit de toate astea de aici, asta ai f cut. Oricum, ele
exist numai în capul t u – ai aplicat „tehnica vizualiz rii”
despre care vorbea proful Overmeyer la cursul de psiho din
anul întâi. Închide ochii.
Susannah îi închise. Acum erau închise ambele perechi de
ochi, şi cei fizici, controla i de Mia în New York, şi cei ai
min ii ei.
Vizualizeaz .
Aşa şi f cu. Încerc , mai bine zis.
Deschide-i.
Îi deschise. Acum, pe panoul din fa , acolo unde fuseser
poten iometrele şi avertizoarele optice, ap ruser dou
butoane mari, rotunde, şi un singur întrerup tor cu mâner.
Butoanele p reau a fi fost confec ionate din bachelit ,
aidoma celor de la maşina de g tit a mamei ei din casa unde-
şi petrecuse copil ria. Susannah nu se mir defel; orice
fantezie, indiferent cât de aiurea şi fantastic i s-ar p rea,
nu este nimic altceva decât o variant deghizat a lucrurilor
pe care le cunoaştem deja.
Butonul din stânga era inscrip ionat cu TEMP.
EMO IONAL . Grada iile de pe el mergeau de la 32 la 212
(32 scris cu albastru; 212 cu roşu aprins). Era reglat la 160.
Pe butonul din mijloc scria FOR TRAVALIU. Numerele de
pe circumferin a lui mergeau de la 0 la 10, iar acum era

- 80 -
reglat la 9. Sub întrerup torul cu mâner scria simplu: F T şi
nu existau decât dou pozi ii: TREAZ şi ADORMIT. Acum era
reglat la TREAZ.
Susannah ridic ochii şi pe unul din ecrane v zu un copil
in utero. Un b ie el. Un b ie el superb. Penisul mititel plutea
ca un fir de iarb de mare sub bucla leneş a cordonului
ombilical. Avea ochii deschişi şi, cu toate c restul imaginii
era în alb şi negru, ochii aceştia erau de un albastru
p trunz tor. Privirea f tului p rea a trece drept prin ea.
Ochii lui Roland, îşi spuse ea, n ucit de uimire. Cum se
poate?
Dar nu se putea, fireşte. Totul era doar opera imagina iei ei,
inea de tehnica vizualiz rii. Îns , dac aşa st teau lucrurile,
pentru ce şi-ar imagina ea ochii albaştri ai lui Roland? De ce
nu ochii c prui ai lui Eddie? De ce nu ochii c prui ai so ului
ei?
Nu-i vreme de asta acum. F ce trebuie s faci.
Muşcându-şi buza de jos, întinse mâna spre butonul cu
TEMP. EMO IONAL . (Pe monitorul care ar ta scuarul, se
vedea cum Mia îşi muşca şi ea buza inferioar .) Ezit un pic,
apoi roti încet butonul înapoi, pân la 72, exact ca şi cum ar
fi fost un termostat. Şi, în fond, nu asta era?
Imediat o cuprinse o stare de calm. Se relax în scaun şi-şi
desprinse din ii din buz . Pe monitorul cu scuarul se vedea
cum femeia de culoare face acelaşi lucru. În regul , toate
bune deocamdat .
Ezit o secund cu mâna deasupra butonului pentru
FOR TRAVALIU, dar se hot rî s ac ioneze mai întâi
întrerup torul pe care scria F T. Mişc mânerul din pozi ia
TREAZ la pozi ia ADORMIT. Ochii copilului se închiser
instantaneu, iar Susannah se sim i pu in mai relaxat . Ochii
aceia albaştri îi r scoleau sufletul.
Aşa, bine. Înapoi la FOR TRAVALIU. Asta era cea mai
important , era potul cel mare, cum ar fi spus Eddie. Puse
mâna pe butonul vechi şi îl încerc . Nu fu chiar surprins s
descopere c era în epenit. Nu voia s se mişte.
Dar ai s-o faci, îl amenin Susannah în gând. Pentru c

- 81 -
trebuie. Avem nevoie s te mişti.
Îl apuc strâns şi începu s -l întoarc încet în sens invers
acelor de ceasornic. F cu o grimas de durere când un
junghi îi str b tu capul. Un altul îi pres gâtul, ca şi cum s-
ar fi înecat cu un os de peşte. Apoi ambele dureri disp rur .
În dreapta se aprinse un rând de lumini, majoritatea
chihlimbarii, câteva foarte roşii.
— ATEN IE, se auzi o voce ciudat de asem n toare cu cea
a Monoului Blaine. ACEAST OPERA IUNE POATE DEP ŞI
INDICATORII DE SIGURAN .
Ai, nu m -nnebuni, Sherlock! exclam Susannah în sinea ei.
Butonul cu FOR TRAVALIU coborâse la grada ia 6. Când îl
întoarse la 5, se aprinse alt rând de lumini galbene şi roşii,
iar trei dintre monitoarele cu scene din Calla se stinser cu
pocnete şi sfârâieli. O alt durere îi prinse capul ca nişte
degete invizibile. De undeva, de dedesubt, nişte motoare sau
nişte turbine pornir cu un vaiet prelung. Motoare sau
turbine mari, dup cum se auzea. Le sim ea cum duduie sub
t lpile ei goale – fireşte, Mia se alesese cu pantofii. M rog, îşi
spuse ea, înainte n-aveam picioare deloc, aşa c poate tot eu
sunt în avantaj.
— ATEN IE, spuse vocea mecanic . AC IUNEA TA ESTE
PERICULOAS , SUSANNAH DIN NEW YORK. ROGU-TE,
ASCULT -M . NU E BINE S P C LEŞTI MAMA NATUR .
Şi atunci îi veni în minte una dintre zicalele lui Roland: F
tu ce ai de f cut, şi eu am s fac ce am eu de f cut, şi vom
vedea care dintre noi ia huiduielile. Nu prea în elegea ce vrea
s spun , dar parc era potrivit pentru situa ia aceasta, aşa
c o repet cu glas tare în timp ce învârtea încet, dar cu
hot râre, butonul cu FOR TRAVALIU la 4, apoi la 3…
Avusese inten ia s -l întoarc pân la cap t, pân la 1, dar,
când tâmpenia aia de disc trecu de grada ia 2, o durere
fulger toare îi str b tu capul – durere atât de puternic , atât
de cumplit – încât lu mâna de pe buton.
O clip înc , durerea persist – ba chiar se intensific – şi
Susannah crezu c o s-o ucid . Iar atunci Mia se va pr buşi
de pe banca pe care st tea, şi amândou vor fi moarte înainte

- 82 -
ca trupul lor comun s ating betonul din fa a sculpturii cu
estoasa. Şi mâine, sau, poate, poimâine, r m şi ele le vor fi
duse la cimitirul s racilor. Şi ce anume va scrie pe
certificatul de deces? Atac cerebral? Infarct? Sau, poate,
formula aceea bun la toate la care recurge legistul aflat pe
fug : cauze naturale?
Îns durerea ced , l sând-o în via . R mase pe scaunul
din fa a consolei cu cele dou butoane caraghioase şi cu
întrerup torul cu mâner, tr gând adânc aer în piept şi
ştergându-şi transpira ia de pe obraji cu ambele mâini.
Mam -mam , probabil c era campioan mondial la tehnica
vizualiz rii.
E mai mult decât vizualizare – şi tu ştii asta, nu-i aşa?
Cam da. Ceva o schimbase – îi schimbase pe to i. Jake
c p tase atingerea, care era un soi de telepatie. Eddie îşi
dezvoltase (înc îşi mai dezvolta) talentul de a crea obiecte
puternice, cu propriet i de talisman – unul dintre acestea
deschisese chiar o uş între dou lumi. Şi ea?
Eu… v d. Atâta tot. Numai c , dac m concentrez foarte
tare, ceea ce-mi imaginez devine real. Aşa cum şi Detta Walker
a ajuns s fie real .
Pretutindeni în aceast variant a Doganului str luceau
luminile chihlimbarii. Sub ochii ei unele se înroşir . Sub
picioarele ei – vedetele acestui spectacol, cum îi pl cea s le
spun – podeaua vibra şi duduia. Dac va mai continua tot
aşa, va începe s se crape. Iar cr p turile se vor m ri şi se
vor adânci. Doamnelor şi domnilor, bine a i venit la Casa
Usher11!
Susannah se ridic de pe scaun şi privi în jur. Ar trebui s
se întoarc . Mai avea oare ceva de f cut înainte de a pleca
din locul sta?
Un singur lucru îi trecu prin minte.

11Aluzie la povestirea „Pr buşirea Casei Usher", scris de

Edgar Allan Poe în 1839 (n. tr.)
- 83 -
 3

Susannah închise ochi şi îşi imagin microfonul dintr-un

post de radio. Când îi deschise, microfonul se afla chiar în
fa a ei, pe consol , în dreapta butoanelor şi a
întrerup torului. În locul fulgerului în forma literei 2 gravat
la baza lui, pe care şi-l imaginase în detaliu, ca parte a
semnelor distinctive ale firmei Zenith, pe microfon scria
NORTH CENTRAL POSITRONICS. Prin urmare, ceva îşi vâra
nasul în tehnica ei de vizualizare, iar lucrul acesta i se p rea
din cale-afar de înfricoş tor.
Pe panoul de control, chiar în spatele microfonului, se afla
un contor semicircular, în trei culori. Sub el erau tip rite
cuvintele SUSANNAH-MIO. Acul indicator ieşise din zona
verde şi se deplasa în cea galben . Dup sec iunea galben
urma segmentul roşu al cadranului, pe care era scris cu
negru un singur cuvânt: PERICOL.
Susannah lu microfonul, c ci nu vedea niciun motiv
pentru care s nu-l foloseasc , închise iar şi ochii, şi îşi
imagin pe latura lui un întrerup tor asem n tor cu cel
inscrip ionat cu TREAZ şi ADORMIT. Când deschise ochii,
întrerup torul era acolo. Îl ap s .
— Eddie, spuse ea, sim indu-se cam ridicol , Eddie, dac
m auzi, s ştii c sunt bine, pentru moment, cel pu in. Sunt
în New York cu Mia. Este 1 iunie 1999 şi am de gând s
încerc s-o ajut s nasc . Nu v d ce altceva aş putea face. Fie
şi m car ca s scap de el. Ai grij de tine, Eddie. Te…
Ochii i se umplur de lacrimi.
— Te iubesc, dragul meu. Foarte mult.
Lacrimile-i şiroiau pe obraji. Vru s le ştearg , dar se opri
la jum tatea gestului. Nu avea ea, oare, dreptul s plâng de
dorul iubitului ei? Ca oricare alt femeie?
Aştept un r spuns, ştiind c l-ar fi putut da ea îns şi, dar
rezistând tenta iei.
În situa ia de fa nu ar fi ajutat-o câtuşi de pu in dac şi-
ar fi vorbit cu vocea lui Eddie.
Pe neaşteptate, imaginea din fa a ochilor ei se tulbur .
Doganul ei nu era decât o fantasm a închipuirii ei. Dincolo
- 84 -
de zidurile lui nu se întindeau inuturile pustii de pe malul
estic al râului Whye, ci Second Avenue sugrumat de trafic.
Mia deschise ochii. Se sim ea din nou bine – datorit mie,
dr g lașo, datorit mie! – şi era gata s mearg mai departe.
Susannah reveni.

În prim vara lui 1999, o femeie de culoare (nu tocmai

obişnuit cu egalitatea dintre rase) st tea pe o banc din New
York City. O femeie de culoare, cu bagajele împr ştiate în jur.
Una dintre gen i era un roşu decolorat. DOAR LOVITURI
PERFECTE PE PISTELE DIN MANHATTAN scria pe ea. În
cealalt parte fusese roz. În cealalt parte avusese culoarea
trandafirului.
Mia se ridic în picioare. Susannah se înfiin de îndat şi
o oblig s se aşeze la loc.
— De ce? o întreb Mia cu surprindere.
— Nu ştiu, n-am nici cea mai vag idee. Dar haide s st m
ni eluş la palavre. Ce-ar fi s începi tu prin a-mi spune unde
anume vrei s mergi?
— Îmi trebuie un telifon. M va c uta cineva.
— Telefon, o corect Susannah. Şi, apropo, dulcea , ai
sânge pe c maş . Sângele lui Margaret Eisenhart. Mai
devreme sau mai târziu, cineva tot îşi va da seama ce este. Şi
ce-ai s te faci atunci?
Mia nu-i r spunse, mul umindu-se s zâmbeasc
dispre uitor. Iar Susannah se înfurie. Doar cu cinci minute în
urm – sau poate cu cincisprezece, c ci e greu s ii
socoteala timpului atunci când te distrezi aşa de bine –
jegoasa asta care o r pise urlase dup ajutor. Iar acum, c -l
primise, salvatoarea ei era recompensat doar cu un rânjet
interior. Mai r u era c paraşuta avea dreptate: putea s se
fâ âie prin Manhattan întreaga zi f r ca nimeni s-o întrebe
dac pe c maş are pete de sânge uscat sau de sirop de
ciocolat .
— În regul , zise ea, dar chiar dac nimeni nu te întreab
- 85 -
de ele, unde ai de gând s - i pui bagajele?
Cu întârziere îi veni acum în minte întrebarea cea mai
fireasc .
— Mia, de unde ştii tu ce-i la un telefon? Şi s nu-mi spui
c exist aşa ceva acolo de unde vii.
Niciun r spuns. Doar un fel de t cere atent . Îns reuşise
s ştearg zâmbetul de pe fa a nemernicei; m car atâta.
— Ai prieteni, nu-i aşa? Sau tu crezi c - i sunt prieteni.
Indivizi cu care ai vorbit pe la spatele meu. Indivizi care o s te
ajute. Sau aşa crezi tu.
— Tu ai de gând s m aju i sau nu?
Şi iar o lu de la cap t. Furioas . Dar ce se ascundea în
spatele furiei? Spaim ? Poate acesta era un cuvânt prea tare,
cel pu in pentru moment. Dar nelinişte cu siguran .
— Cât mai am – mai avem – pân când vor începe iar
durerile?
Susannah presupunea c mai aveau şase-zece ore – precis
mai aveau pân la miezul nop ii –, dar încerc s p streze
pentru sine informa ia aceasta.
— Nu ştiu. Nu prea mult.
— Atunci trebuie s pornim. Trebuie s g sesc un telifon.
Tele. Undeva mai la fereal .
Susannah credea c era un hotel la intersec ia dintre First
Avenue şi 46th Street, şi încerc s p streze pentru sine şi
aceast informa ie. Ochii i se oprir asupra gen ii, geanta
acea care fusese roz, iar acum era roşie, şi în elese. Nu chiar
totul, dar suficient cât s-o înfricoşeze şi s-o înfurie.
— În locul t u eu aş l sa inelul aici, spusese Mia despre
inelul pe care i-l f cuse Eddie, în locul t u eu aş l sa inelul
aici, unde îl va g si el. Şi mai târziu, dac aşa va fi vrerea lui
ka, îl vei purta din nou.
Nu tocmai o promisiune, cel pu in nu una explicit , dar
Mia l sase s se în eleag …
Un val de mânie surd inund mintea lui Susannah. Nu,
Mia nu-i promisese. Pur şi simplu o condusese într-o
anumit direc ie, iar ea f cuse restul.
— Nu ea m-a convins; m-a f cut s m conving singur .

- 86 -
 Mia se ridic din nou, şi din nou Susannah se înfiin ,
obligând-o s se aşeze la loc. Mai brutal, de data aceasta.
— Ce faci? Susannah, mi-ai promis! F tul…
— Am s te ajut s - i naşti f tul, r spunse Susannah pe
un ton funest.
Se aplec şi ridic geanta roşie. Geanta în care se afla
l di a. Iar în l di ? În l di a din lemn de eucalipt pe care era
scris cu rune cuvântul NEDESCOPERIT ? Chiar şi prin
straturile de lemn şi pânz se putea sim i pulsa ia-i malefic .
În geant se afla Treisprezece Negru. Mia îl scosese prin uş .
Iar dac globul acela deschisese uşa, cum mai putea Eddie
s ajung la ea acum?
— Am f cut ce a trebuit, zise iritat Mia. E copilul meu, f tul
meu, şi toat lumea e împotriva mea. Toat lumea cu excep ia
ta, dar şi tu m aju i pentru c n-ai încotro. Adu- i aminte ce-
am spus… dac e vrerea lui ka, am spus…
Cea care îi r spunse era vocea Dettei Walker. Dezagreabil
şi needucat şi nu îng duia s fie contrazis .
— M doare fixamente în cur de ka-ul la al t u, spuse ea,
bag la cap asta. Ai îmbulinat-o, fato. Habar n-ai ce-o s fie
puradelu' la de-o s -l fe i. Zici c ai nişte tipi de-o s te
ajute, da' habar n-ai cine îs tipii ia. C cat cu perje, habar n-
ai ce-i la un telefon şi unde s dai de unu'. O s st m
frumuşel aicilişa şi o s -mi zici m t lu ce crezi c-o s se
întâmple în continuare. O s st m la palavre, fato, şi dac
nu-mi zici p bune, o s tot şedem aicilişa cu catrafusele
astea p lâng noi pân' la noapte şi-o s - i fe i f tu' la
nepre uit chiar acilea p b ncu şi-o s i-l speli în jegu' la
de fântân .
Femeia de pe banc îşi dezveli din ii în rânjetul
inconfundabil al Dettei Walker.
— ie î i chiar pas d plodu' la… şi lu' Susannah, nici ei
nu i s rupe chiar d tot d el… da' io am fost scoas
aproape d tot din corpu' sta, aşa c … m doare… fix în cur.
O femeie care îşi plimba copilul într-un c rucior (la fel de
uşor şi simplu de manevrat ca fostul scaun cu rotile al lui
Susannah) îi arunc o privire circumspect şi iu i pasul.

- 87 -
 — Aşa vezi! exclam vesel Detta. Ie mişto acilişa, nu zici?
Vreme numa' bun de taifas. Auzi ce- i spun, mami?
Niciun r spuns din partea Miei, fiic a nim nui, mam a
unuia. Îns Detta nu putea fi descurajat cu uşurin ;
rânjetul i se l b r şi mai tare.
— Hai c m-auzi; m-auzi numa' bine. Aşa c haide s
t if suim. Haide s st m la palavre.

STROF :
Hai, commala, hai, şi-un pici,
Ce zici tu c faci aici?
De nu-mi zici, io sunt vânjos
Şi te t v lesc pe jos.

ANTISTROF :
Hai, commala, hai, brotac,
Felu- i fac, nu m prefac!
Ce-am f cut la alde tine
De vei şti, nu- i va fi bine.

- 88 -
STAN A V
ESTOASA

- 89 -
 1

— Ar fi mai uşor s discut m – şi ne-am în elege şi mai

repede şi mai bine – dac am fi fa în fa , zise Mia.
— Dar cum s facem asta? se mir Susannah.
— O s st m la palavre în castel, îi r spunse Mia f r s
stea pe gânduri. În Castelul din Genune. În sala de ospe e. Î i
mai aduci aminte de sala de ospe e?
F r s fie prea încântat , Susannah d du din cap: îşi
aducea aminte. Îns îşi recuperase de curând amintirile
acestea şi, prin urmare, erau destul de vagi. Nu c i-ar fi
p rut r u. Mesele Miei fuseser … hm, entuziaste, ca s nu
zic mai r u. Mânca din mai multe farfurii (de obicei cu
mâna) şi bea din mai multe pahare şi vorbea mai multor
fantome cu mai multe voci împrumutate. Împrumutate? La
dracu, erau furate, asta erau. Pe dou dintre ele Susannah le
cunoştea foarte bine. Una era vocea „monden ” – agitat şi
sclifosit – a Odettei Holmes. Cealalt era vocea strident şi
aspr şi complet indiferent a Dettei Walker. Se pare c Mia
îşi însuşise toate aspectele personalit ii lui Susannah, iar
întoarcerea Dettei Walker, mai înfoiat ca oricând şi gata s
taie în carne vie, se datora în mare parte intrusei steia.
— Pistolarul m-a v zut acolo, spuse Mia. Şi b iatul m-a
v zut.
O pauz . Apoi:
— Îi mai v zusem o dat şi înainte de asta.
— Pe cine? Pe Jake şi pe Roland?
— Da, pe ei.
— Unde? Când? Cum ai fi putut s -i…
— Nu se poate s discut m aici. Te rog. Haide s mergem
într-un loc mai retras.
— Într-un loc cu telefon, asta vrei s spui, nu? Ca s te
poat suna prietenii t i.
— Ştiu doar foarte pu ine lucruri, Susannah din New York,
dar cred c tu auzi foarte bine pu inul pe care îl ştiu.
- 90 -
 Şi Susannah credea la fel. Şi, chiar dac nu voia ca Mia
s -şi dea seama, şi ea era ner bd toare s plece de pe
Second Avenue. Or fi sem nat petele de pe bluza ei cu sirop
de ciocolat sau stropi de cafea, dar ea, una, ştia mult prea
bine ce erau ele: nu doar sânge, ci sângele unei femei
curajoase care îşi d duse via a pentru copiii din oraşul ei.
În plus, erau şi bagajele împr ştiate la picioarele ei. V zuse
o mul ime de folken-cu-catrafuse-dup -ei în New York, sigur
c v zuse. Acum se sim ea şi ea unul dintre aceştia şi nu-i
pl cea absolut deloc sentimentul acesta. Fusese educat s
n zuiasc mai sus, cum s-ar fi exprimat mama ei. Şi, de
fiecare dat când trecea cineva pe trotuar, sau scurta drumul
prin scuar, sim ea impulsul de a-i spune c nu era deloc
nebun , în ciuda felului cum ar ta: bluz p tat , obraji
murdari, p r mult prea lung şi mult prea încâlcit, f r poşet ,
doar cu cele trei gen i de pe jos. O vagaboand , o femeie f r
de ad post, da, chiar aşa – oare mai fusese cineva mai f r
de ad post decât ea, izgonit nu numai din cas , ci şi din
timpul însuşi? – dar cu mintea întreag ? Era adev rat c
trebuia s stea de vorb cu Mia şi s înceap s în eleag ce
anume se întâmpl . Îns ceea ce voia ea era cu mult mai
simplu: s se spele, s -şi pun haine curate şi s se ascund
de privirea celorlal i fie şi pentru scurt vreme.
La fel de bine i-ai putea dori luna de pe cer, scumpete, îşi
spuse ea… şi îi spuse şi Miei, dac Mia o asculta. Intimitatea
cost . Te afli într-o variant a New Yorkului în care un singur
hamburger cost un dolar, oricât de exagerat i s-ar p rea. Şi
n-ai niciun chior. N-ai decât vreo dou şpe farfurii t ioase şi un
fel de glob de magie neagr , aşa c , ce-ai de gând s faci?
Înainte s continue, New Yorkul disp ru şi se pomeni
înapoi în Peştera Uşii. La prima ei vizit acolo, nu prea
remarcase mare lucru – c ci Mia fusese atunci la butoane şi
se gr bise s ias cât mai repede pe uş . Acum, îns , vedea
totul foarte limpede. P rintele Callahan era acolo. Şi era şi
Eddie. Şi, într-un fel, era şi fratele lui Eddie. Susannah auzea
vocea sarcastic , şi totuşi îngrozit , a lui Henry Dean
în l ându-se din adâncurile peşterii:

- 91 -
 — Îs în iad, frate-mio! Îs în iad şi n-am de unde s -mi iau
o doz şi e numai vina ta!
Dezorientarea lui Susannah era o nimica toat în
compara ie cu furia care o cuprinse la auzul acelei voci
cic litoare, tiranice.
— Eddie a p it ce a p it doar din vina ta! zbier ea. Ar fi
fost bine s ne faci tuturor un hatâr şi s fi murit de tân r,
Henry!
Cei din peşter nici m car nu se întoarser s se uite la ea.
Ce se întâmpla? Venise prin portal din New York doar ca s
fie b taia lor de joc? Şi, dac venise prin portal, de ce nu
auzise clopotele?
— Ssst, iubire. Vocea lui Eddie în mintea ei, limpede ca
lumina zilei. Taci şi priveşte.
— Tu-l auzi? o întreb pe Mia.
— Da! Taci acum!

— Cât crezi c o s st m aici? îl întreb Eddie pe Callahan.

— M tem c o s cam dureze, r spunse acesta.
Şi Susannah pricepu c asista la o scen care se
întâmplase deja. Când Eddie şi Callahan se duseser la
Peştera Uşii ca s încerce s -i dea de urm lui Tower şi
prietenului acestuia, Deepneau. Chiar înainte de
confruntarea cu Lupii. Callahan trecuse prin uş . Iar cât
vreme a fost el plecat, Treisprezece Negru îl capturase pe
Eddie. Aproape îl ucisese. Callahan se întorsese la timp ca
s -l împiedice pe Eddie s se arunce în pr pastie.
Uite, chiar acum Eddie scotea geanta – roz, da, avusese
dreptate, în Calla geanta fusese roz – de dup cuf rul cu
edi iile princeps ale antipaticului sai Tower. Aveau nevoie de
globul din untru din acelaşi motiv pentru care şi Mia a avut
nevoie de el mai târziu: pentru c deschidea Uşa
Nedescoperit .
Eddie lu geanta, se întoarse, apoi se opri încruntându-se.
— Ce s-a întâmplat? îl întreb Callahan.
— E ceva aici, r spunse Eddie.
— Da. L di a.

- 92 -
 — Nu, ceva în geant . Cusut în c ptuşeal . Parc -i o
pietricic .
Eddie p rea c se uit fix la ea, şi Susannah deveni
conştient de banca pe care st tea. Nu mai auzea lament rile
vocilor din ma ele peşterii, ci susurul şi plesc itul apei din
fântân . Peştera îşi pierdea conturul. Eddie şi Callahan îşi
pierdeau conturul. Auzi ultimele cuvinte ale lui Eddie ca de
la mare dep rtare.
— Poate c -i un buzunar secret.
Apoi nu-l mai v zu.

Înseamn c nu trecuse prin portal. Scurta ei incursiune

în Peştera Uşii fusese un soi de viziune. Oare Eddie i-o
trimisese? Şi dac da, asta înseamn c primise mesajul pe
care ea încercase s i-l trimit din Dogan? Nu cunoştea
r spunsul la aceste întreb ri. Dac îl va mai întâlni vreodat ,
îl va întreba pe el. Fireşte, dup ce îl va fi s rutat de o mie de
ori.
Mia ridic geanta cea roşie şi o pip i uşurel. Da, se sim ea
forma l di ei din untru. Dar la un moment dat sim i şi
altceva, o umfl tur mic . Şi Eddie avea dreptate: parc era o
pietricic .
Ea – sau ele, nu mai avea nici-o importan – întoarse
geanta ca s ajung mai bine la locul cu pricina, înfiorându-
se, totodat , când sim i pulsa ia mult intensificat a
obiectului din untru. Şi uite, aici este… e ca o cus tur .
Se aplec s vad mai bine şi îşi d du seama c nu era o
cus tur , ci ceva ce sem na cu un sigiliu. Habar n-avea ce
este, nici Jake n-ar fi ştiut, îns Eddie cu siguran c ar fi
recunoscut ariciul velcro. E drept c Susannah auzise un
cântec închinat acestei chestii: „Prohabul Velcro” urlat de
grupul rock Z.Z. Top. Introduse o unghie sub sigiliul acela şi
trase. Se desf cu cu un zgomot ca de sfâşiere, dând la iveal
un buzunar mic în interiorul gen ii.
— Ce e? întreb Mia, fascinat f r voie.
- 93 -
 — S vedem.
În buzun raş nu era o piatr , ci o figurin micu din
fildeş, reprezentând o broasc - estoas . Toate detaliile
carapacei fuseser executate cu deosebit acurate e, în ciuda
unui mic defect, o zgârietur minuscul , ca un semn de
întrebare. Capul estoasei ieşea pe jum tate afar . Ochii ei –
nişte puncte negre – p reau incredibil de vii. Susannah
observ şi o fisur pe nasul estoasei.
— E veche, exclam ea cu voce tare. Atât de veche.
— Da, şopti şi Mia.
Simpla atingere a figurinei o f cea pe Susannah s se
simt extraordinar de bine. S se simt … în siguran .
— Vezi estoasa, îşi zise ea. Vezi estoasa cât e de mare,
poart lumea toat în spinare.
Parc aşa era poezia, nu? Cam aşa ceva. Şi, desigur, mai
era şi Grinda pe care mergeau ei spre Turn. Grinda Ursului –
Shardik – la unul din capete; şi a estoasei – Maturin – la
cel lalt.
Îşi ridic ochii de la micu ul totem g sit în c ptuşeala
gen ii la estoasa de lâng fântân . Cu excep ia materialelor
din care erau confec ionate – cea din scuar era din metal
închis la culoare, cu luciri ar mii – cele dou figurine erau
absolut identice pân în cele mai mici detalii. Chiar şi
zgârietura de pe carapace şi fisura de pe nas erau aceleaşi. O
clip îşi pierdu suflul şi sim i c i se opreşte inima. Str b tea
aceast aventur , zi dup zi, condus de evenimente şi de
ceea ce Roland se înc p âna s -i spun ka. Şi apoi, se
întâmpl aşa ceva şi ea întrez reşte întregul, care o las
mut de uimire şi evlavie. Şi simte c exist for e mai presus
de capacitatea ei de în elegere. Unele malefice, ca globul din
l di a din lemn de eucalipt. Dar asta… asta..
— Uau, oft prelung cineva.
Se uit şi lâng banc v zu un b rbat ce p rea a fi un om
de afaceri – ba chiar unul foarte prosper dup cât de scump
p rea costumul de pe el. Traversase scuarul gr bindu-se
spre un loc la fel de simandicos ca el, la vreo întâlnire de
afaceri, sau la o conferin , poate chiar la sediul ONU, c tot

- 94 -
era în apropiere (dac nu cumva şi asta se schimbase în cei
treizeci şi cinci de ani trecu i de când p r sise ea New
Yorkul). Îns acum b rbatul încremenise în fa a ei, cu
servieta elegant inut neglijent într-o mân . Privea fix, cu
ochi holba i, la estoasa din palma lui Susannah, iar gura i
se destinsese într-un zâmbet larg şi cam tâmp.
— Ascunde-o! strig speriat Mia. O s-o fure!
— S -ncerce numa', r spunse Detta Walker pe un ton
relaxat şi binedispus.
Soarele era sus, pe cer, şi ea – toate „componentele” ei – îşi
d du seama cât de frumoas era ziua aceasta, f când,
bineîn eles, abstrac ie de toate cele. Şi perfect . Şi splendid .
— Perfect şi frumoas şi splendid , spuse omul de afaceri
(sau poate c era un diplomat), care uitase cu totul de
întâlnirea la care se gr bea.
Dar se referea la ziua de iunie sau la estoasa din fildeş?
La amândou , îşi spuse Susannah. Şi, dintr-odat , i se p ru
c în elege tot ce se întâmpl . Şi Jake ar fi în eles – el ar fi
în eles cel mai bine! Izbucni în râs. Mia şi Detta izbucnir şi
ele în râs înl untrul ei. Mia cam f r voie. Iar omul de afaceri,
sau diplomatul, râse împreun cu ea.
— Ja, ja, amândou , spuse b rbatul cu un slab accent
scandinav. Ce lucru încânt tor ave i!
Adic : Ceh luchu închântâto'!
Chiar aşa era. O comoar micu şi absolut încânt toare.
Odat ca niciodat , nu cu mult vreme în urm , Jake
Chambers descoperise ceva asem n tor. Jake cump rase de
la libr ria lui Calvin Tower o carte intitulat Charlie,
Trenule ul Uu-uu de Beryl Evans. De ce o cump rase? Pentru
c -l chemase la ea. Mai târziu – cu pu in înainte ca Roland şi
ka-tet-ul lui s ajung în Calla Bryn Sturgis – numele
scriitoarei se schimbase în Claudia y Inez Bachman,
transformând-o în membru al tot mai numerosului Ka-Tet al
lui Nou sprezece. Jake ascunsese o cheie în cartea aceea, iar
Eddie cioplise o dublur a cheii respective în Lumea de Mijloc.
Cheia lui Jake îi vr jise pe cei care o priviser , f cându-i uşor
de manipulat. Aidoma cheii lui Jake, estoasa din fildeş avea

- 95 -
o dublur ; Susannah st tea lâng ea. Întrebarea era dac
estoasa sem na cu cheia lui Jake şi în celelalte privin e.
Judecând dup fascina ia din privirea scandinavului,
Susannah ştia c r spunsul era afirmativ. Dad-a-poc, dad-a-
iat-o, a ta-i estoasa, fato! Aşa o tâmpenie de rim , c -i veni
din nou s râd în hohote.
Îi zise Miei, Las -m s m ocup eu de asta.
De ce s te ocupi? Nu pricep…
Ştiu c nu pricepi. Aşa c las -m pe mine. În regul ?
Nu aştept r spunsul Miei. Se întoarse cu un surâs
str lucitor spre b rbatul cel elegant, ridicând mâna ca s -i
permit s vad mai bine estoasa. O trecu dintr-o palm în
alta şi observ cum ochii lui o urm reau, deşi capul, cu
coama impresionant de p r alb, nu se mişca deloc.
— Cum te numeşti, sai? îl întreb Susannah.
— Mathiessen van Wyck, r spunse b rbatul, rostogolindu-
şi ochii în orbite, urm rind estoasa. Sunt consilier al
ambasadorului suedez la Na iunile Unite. So ia mea are un
amant. Asta m întristeaz . Intestinele îmi func ioneaz din
nou regulat, c ci ceaiul recomandat de maseuza de la hotel a
avut efect, iar acest lucru m bucur .
O pauz . Apoi:
— Skoldpadda12 ta m face foarte fericit.
Susannah era fascinat . Dac i-ar cere omului stuia s -şi
dea jos pantalonii şi s -şi goleasc intestinele – cele care
func ionau din nou regulat – pe trotuar, ar face-o? Sigur c
da.
Arunc o privire gr bit în jur şi nu v zu pe nimeni în
apropiere. Iar acesta era un lucru bun, deşi credea c se
impune s -şi rezolve cât mai repede afacerile pe care le mai
avea aici. Jake atr sese mul i oameni cu cheia lui. Iar ei nu-i
trebuia una ca asta.
— Mathiessen, începu ea, ai spus…
— Mats, o întrerupse el.

12 „Broasc - estoas " (în limba suedez în original) (n. tr.)

- 96 -
 — Cum?
— Spune-mi Mats, dac vrei. Îmi place mai mult.
— În ordine, Mats. Tu ai spus…
— Ştii suedez ?
— Nu, r spunse Susannah.
— Atunci vom vorbi în englez .
— Da, aş dori…
— Ocup o pozi ie însemnat , spuse Mats, f r s -şi
dezlipeasc ochii de la estoas . M întâlnesc cu mul i
oameni de vaz . M duc la petreceri şi v d femei frumoase
îmbr cate cu rochii de sear .
— Ce palpitant. Mats, vreau s - i ii gura închis şi s-o
deschizi doar atunci când am s te întreb eu ceva. Vrei s
faci asta?
Mats închise gura. Ba chiar f cu gestul comic de a-şi trage
fermoarul peste buze, dar f r s -şi dezlipeasc ochii de la
estoas .
— Ai pomenit de un hotel. Locuieşti la hotel?
— Ja, ja, locuiesc la Hotelul New York Plaza – Park Hyatt,
la intersec ia dintre First Avenue şi 46th Street. În curând voi
primi un apartament de serviciu…
Mats p ru s -şi dea seama c iar vorbeşte prea mult, şi
închise gura. Susannah se gândi iute, inând estoasa în
dreptul pieptului, unde noul ei prieten o putea vedea foarte
bine.
— Ascult -m , Mats, auzi ce- i spun?
— Aud, şi ascult cu luare-aminte, doamn -sai, şi m
supun.
Replica aceasta o f cu s tresar , mai ales rostit cu
accentul dr g laş al lui Mats.
— Ai vreun card bancar?
Mats zâmbi mândru.
— Am mai multe. Am American Express, MasterCard şi
Visa. Am card Euro-Gold. Am şi…
— Bine, foarte bine. Vreau s te duci la…
Mintea i se goli şi pre de o clip nu-şi mai putu aduce
aminte numele hotelului.

- 97 -
 — …la Hotelul Plaza-Park şi s iei o camer . Închiriaz-o
pentru o s pt mân . Dac te întreab , spune-le c este
pentru un prieten de-al t u, pentru o prieten , o doamn .
Acum îi trecu prin cap un gând extrem de nepl cut. Se afla
în New York, în nordul Americii, în anul 1999, şi i-ar fi pl cut
s cread c lucrurile merseser în direc ia cea bun , dar
trebuia s se asigure de asta.
— Vei avea nepl ceri pentru c sunt negres ?
— Nu, sigur c nu, exclam el surprins.
— Ia o camer pe numele t u şi spune-i recep ionerului c
în ea va sta o femeie pe nume Susannah Mia Dean. Ai în eles?
— Ja, ja, Susannah Mia Dean.
Ce mai era? Banii, fireşte. Îl întreb dac are. Noul ei
prieten îşi scoase portofelul şi i-l înmân . Susannah continu
s in estoasa într-o mân , pentru ca suedezul s-o poat
vedea, în vreme ce cu mâna cealalt c ut în portofelul
elegant, marca Lord Buxton. G si un teanc de cecuri de
c l torie – cu care n-avea ce face, mai ales din cauza
semn turii lui alambicate – şi vreo dou sute de dolari
americani în bancnote. Lu banii şi-i puse în geanta Borders
în care, pân de curând, fuseser pantofii. Când ridic
privirea, descoperi cu spaim c lâng diplomat se opriser
dou feti e de vreo paisprezece ani, îmbr cate în uniform de
cercetaş şi cu rucsacuri pe spate. Se uitau fix la estoas , cu
ochi str lucitori şi buzele umede. Îi aminteau lui Susannah
de fetele din publicul din studioul emisiunii Ed Sullivan Show
când fusese invitat Elvis Presley.
— Suuuuuper, oft una dintre ele.
— Foarte tare, fu de acord cealalt .
— Vede i-v de treaba voastr , fetelor, le sf tui Susannah.
Li se bo ir fe ele, c p tând expresii identice ale triste ii.
Parc erau dou gemene din Calla.
— Chiar trebuie? întreb prima.
— Da! exclam exasperat Susannah.
— Mul am-sai, zile lungi şi nop i senine, îi ur cea de-a
doua, cu lacrimi pe obraji.
Şi prietena ei începuse s plâng .

- 98 -
 — Uita i c m-a i v zut vreodat , strig Susannah dup
ele.
Le urm ri agitat pân când ajunser pe Second Avenue,
îndreptându-se spre centru. Apoi îşi îndrept iar şi aten ia
asupra lui Mats van Wyck.
— Şi tu trebuie s -i dai zor, Mats. Tunde-o la hotel şi ia o
camer . Zi-le c prietena ta, Susannah, va sosi de îndat .
— Cum adic s „o tund”? Nu în eleg.
— Adic , gr beşte-te.
Îi d du înapoi portofelul golit de cele dou sute de dolari,
dorindu-şi s fi avut vreme s se uite mai bine la cardurile
din plastic şi întrebându-se la ce trebuie atât de multe.
— Dup ce ai rezolvat cu camera, du-te unde ai treab .
Uit c m-ai v zut vreodat .
Acum şi Mats începuse s plâng , la fel ca feti ele în
uniforme verzi.
— Trebuie s uit şi sköldpadda?
— Da.
Susannah îşi aduse aminte de un hipnotizator pe care-l
v zuse pe vremuri la televizor, poate chiar la emisiunea Ed
Sullivan Show.
— Nu mai exist nici-o estoas pentru tine, dar ai s te
sim i excelent tot restul zilei, auzi ce- i spun? Ai s te sim i…
Expresia de milioane probabil c nu însemna mare lucru
pentru el. Şi, din câte îşi închipuia ea, un milion de coroane
suedeze nu i-ar fi ajuns nici pentru frizer.
— Ai s te sim i ca şi cum tu ai fi ambasadorul Suediei. Şi
n-ai s te mai nec jeşti din cauza amantului nevestei tale. La
dracu' cu el, bine?
— Ja, la dhacu cu han, la dhacu cu el! strig Mats
plângând şi surâzând totodat .
Surâsul acela era de o naivitate splendid , deopotriv
bucurând-o şi întristând-o pe Susannah. Îşi dorea s mai
poat face ceva pentru Mats van Wyck.
— Şi intestinele tale?
— Ja?
— Vor func iona perfect tot restul vie ii tale, spuse ea

- 99 -
ridicând estoasa. De obicei când te duci la toalet , Mats?
— Cha' dup mic dejun.
— Atunci aşa r mâne. Tot restul vie ii tale. Doar dac n-ai
vreo treab mai important . Dac te gr beşti la vreo întâlnire,
spune… mmm… spune Maturin şi o s - i treac avântul pân
în ziua urm toare.
— Maturin.
— Exact. Acum, du-te.
— Pot s iau sköldpadda cu mine?
— Nu, nu po i. Du-te.
B rbatul d du s plece, dar se opri şi se uit la ea. Deşi
avea obrajii uzi de lacrimi, expresia îi era şugubea , ni eluş
viclean .
— Poate c ar trebui s-o iau eu, zise el. Poate c mi se
cuvine pe drept.
Ia încearc , fa palid vru s spun Detta Walker, dar
Susannah – care acum se sim ea la comanda acestei triade
sonate, cel pu in pentru moment – îi închise gura.
— De unde i-a venit ideea asta, prietene? Spune-mi, rogu-
te.
Expresia viclean r mase la locul ei. Nu lua la mişto un
miştocar, zicea ea.
Sau aşa i se p rea lui Susannah c ar zice.
— Mats, Maturin, spuse el. Maturin, Mats. Pricepi?
Susannah pricepea. Vru s -i spun c -i doar o simpl
coinciden , dar un gând îi trecu prin minte: Calla, Callahan.
— În eleg. Dar sköldpadda nu este a ta. Nici a mea nu este.
— Dah a cui?
Plâng re .
Şi, înainte ca ra iunea s-o opreasc (sau m car s-o
cenzureze), Susannah rosti adev rul pe care-l cunoştea cu
sufletul şi cu inima ei:
— Apar ine Turnului, sai. Turnul Întunecat. Şi acolo o voi
duce, dac aşa va fi vrerea lui ka.
— Zeii fie cu tine, doamn -sai.
— Şi cu tine, Mats. Zile lungi şi nop i senine.
Îl urm ri pe diplomatul suedez cu privirea, apoi se uit la

- 100 -
 estoasa din fildeş.
— Ce chestie!
Pe Mia n-o interesa estoasa; pentru ea nu conta decât un
singur lucru. Şi hotelul sta, spuse ea. Acolo vom g si un
telefon?

Susannah-Mia puse estoasa în buzunarul jeanşilor şi se

sili s mai aştepte înc dou zeci de minute pe banca din
scuar. Timpul acesta şi-l petrecu admirându-şi picioarele cele
noi (habar n-avea cui apar ineau ele, dar erau frumoase) şi
mişcându-şi degetele cele noi în untrul noilor ei pantofi
(fura i).
o dat închise ochii şi îşi imagin camera de control din
Dogan. Se aprinseser mai multe lumini e de alarm , iar
maşinile de sub podea duduiau şi mai tare, dar acul
indicator de pe cadranul pe care scria SUSANNAH-MIO abia
dac intrase în zona galben . Aşa cum se aşteptase,
ap ruser cr p turi în duşumea, dar deocamdat nu p reau
foarte serioase. Situa ia nu era nemaipomenit , dar b nuia
c nu le va face probleme în viitorul imediat.
Ce mai aştep i? vru s ştie Mia. De ce st m aici şi nu facem
nimic?
Îi las timp suedezului s -şi termine treaba la hotel şi s
dispar , r spunse Susannah.
Şi când i se p ru c diplomatul avusese suficient timp la
dispozi ie ca s se achite de sarcin , îşi adun bagajele, se
ridic , travers Second Avenue şi porni pe 46th Street spre
Hotelul Plaza-Park.

Holul hotelului era inundat de lumina pl cut a dup -

amiezii, reflectat în col arele din sticl verde. Susannah nu
mai v zuse niciodat o înc pere mai frumoas – în afar de
- 101 -
sala principal a Catedralei Sf. Patrick. Dar avea şi un aer
straniu.
Pentru c este din viitor, îşi explic ea.
Şi numai Dumnezeu putea spune câte semne ale viitorului
existau în jur. Maşinile erau mai mici şi diferite de cele din
timpul ei. Multe din tinerele pe care le întâlnise de-a lungul
drumului spre hotel aveau bur ile dezgolite şi bretelele
sutienelor la vedere. Susannah observ acest din urm
fenomen de cinci, şase ori pân când s se conving de faptul
c era vorba despre un capriciu bizar al modei, iar nu despre
o neglijen . În zilele ei, femeia c reia i se vedea breteaua de
la sutien (sau tivul furoului, z pad la sud, cum se spunea
pe atunci) s-ar fi repezit în cea mai apropiat toalet public
şi şi-ar fi corectat vestimenta ia. Cât despre chestia cu
buricul despuiat…
Doar pe plaj ai fi sc pat s nu te aresteze pentru expunere
indecent , îşi zise ea. Mie-n sut .
Îns ceea ce o impresion cel mai tare, neputând s -şi
explice senza ia, era oraşul însuşi, care p rea mai mare.
Bubuia şi zbârnâia de jur împrejur. Vibra. Aerul pe care îl
inspira avea parfumul lui unic. Femeile care îşi aşteptau
taxiurile în fa a hotelului (cu sau f r bretele la vedere) nu
puteau fi decât newyorkeze; portarii (nu unul, ci doi) care
chemau taxiurile nu puteau fi decât portari din New York;
taximetriştii (fu uluit s vad cât de mul i erau din alte rase,
ba chiar observ un turban pe capul unuia) nu puteau fi
decât taximetrişti din New York. Îns toate astea erau atât
de… atât de altfel. Lumea mersese mai departe. Şi avea
sentimentul c New Yorkul ei, acel New York din 1964, f cea
parte din divizia secund . Iar acesta de acum era în liga
profesionist .
Se opri o clip în mijlocul holului, scoase estoasa din
buzunar şi încerc s se orienteze. În stânga se afla salonul.
Acolo st teau la şuet dou femei. Susannah le privi lung,
nevenindu-i s cread cât de scurte le erau fustele (ha, ha,
ha, despre care fuste vorbeşti?). Şi nu erau nici adolescente,
nici studente; femeile acestea trecuser binişor de treizeci de

- 102 -
ani (deşi, la fel de bine, ar fi putut spune c trecuser de
şaizeci, cine ştie ce progrese ştiin ifice s-or fi f cut în ultimii
treizeci şi cinci de ani).
La dreapta era un magazin de suvenire. Undeva, în
penumbrele din spatele lui, un pian intona un cântec (în
sfârşit!) cunoscut – „Night and Day” – iar Susannah ştia c ,
dac s-ar fi îndreptat spre locul de unde venea muzica, ar fi
g sit o mul ime de fotolii din piele, o mul ime de sticle cu
şampanie şi un domn distins, cu sacou alb, care ar fi fost
extrem de bucuros s -i toarne în pahar, chiar dac era doar
mijlocul dup -amiezii. Iar gândul acesta îi provoc un
sentiment de imens uşurare.
Chiar în fa se afla recep ia, iar în spatele biroului era cea
mai exotic femeie pe care o v zuse Susannah vreodat în
via a ei. Un amalgam de ras alb , ras neagr şi ras
galben . În 1964 o asemenea persoan ar fi fost numit
„corcitur ”, indiferent cât de frumoas ar fi fost ea. În 1999,
fusese îmbr cat cu un taior extrem de elegant şi proptit la
recep ia unui mare hotel de cinci stele. O fi fost tot mai
şubred Turnul Întunecat, îşi spuse Susannah, şi sigur c
lumea merge mai departe, dar superba recep ioner era
dovada clar (dac mai era nevoie de vreuna) a faptului c nu
se pr buşea chiar totul, şi nu mergea chiar totul în direc ie
greşit . Femeia aceea discuta acum cu un client care se
plângea de factura pentru filmele cu circuit intern, ce o mai fi
fost şi asta.
— Nu- i bate capul, îşi zise din nou Susannah. E science-
fiction, aşa cum era şi Oraşul Lud. Cel mai bine ar fi s-o laşi
moart .
— Nu-mi pas ce este, spuse Mia. Vreau s ajung lâng un
telefon. Vreau s m îngrijesc de f tul meu.
Susannah trecu pe lâng un afiş pus pe un trepied, dar se
întoarse s -l citeasc mai atent.

DIN DATA DE 1 IULIE 1999

HOTELUL NEW YORK PLAZA – PARK HYATT
SE VA NUMI HOTELUL REGAL U.N. PLAZA
ALT MARE PROIECT AL COMPANIILOR
- 103 -
 SOMBRA/NORTH CENTRAL!

Îşi spuse: Sombra, la fel ca în Complexul Reziden ial de Lux

„Golful estoasei”… care n-a mai fost construit. Şi North
Central ca în North Central Positronics. Interesant…
easta îi fu str b tut brusc de un spasm dureros. Spasm?
La dracu', o suli . Şi ştia foarte bine cine o trimisese. Mia,
pe care n-o interesa câtuşi de pu in nici Corpora ia Sombra,
nici North Central Positronics, nici m car Turnul Întunecat,
începuse s -şi piard r bdarea. Iar Susannah ştia c trebuie
s -i schimbe atitudinea asta, sau, cel pu in, s încerce. Miei
nu-i mai p sa de absolut nimic altceva în afar de f tul ei,
dar dac voia s şi-l p streze, trebuia s -şi l rgeasc pu in
perspectiva.
— O s i se-ncontreze la fiecare pas, zise Detta Walker, pe
un ton r ut cios şi dur, dar binedispus. Ştii asta, fato, nu?
Ştia.
Susannah aştept pân când b rbatul de la recep ie
termin de explicat cum comandase din greşeal un film
porno (?), şi cum n-ar avea nimic împotriv s -l pl teasc
atâta vreme cât nu figura pe factura camerei. Apoi, cu inima
b tându-i cu putere în piept, se apropie şi ea de recep ioner .
— Cred c prietenul meu, domnul Mathiessen van Wyck, a
rezervat o camer pentru mine, spuse ea.
Observ cum frumuse ea de la recep ie îi studia cu
dezaprobare manierat bluza p tat şi izbucni într-un râs
nervos.
— Abia aştept s fac un duş şi s m schimb. Am avut un
accident micu . La mas .
— Da, doamn . S verific.
Femeia se întoarse spre ceva ce sem na cu un ecran mic
de televizor, la care era ataşat o maşin de scris. Ap s
câteva butoane, se uit la ecran, apoi spuse:
— Susannah Mia Dean. Corect?
Adev r gr ieşti, mul umescu- i au fost vorbele pe care
Susannah le înghi i la iu eal .
— Da, aşa este.

- 104 -
 — Îmi pute i ar ta un document de identitate?
Pre de o clip Susannah r mase f r grai. Apoi scoase o
Oriza din traista de papur , având grij s-o in de partea
boant . Îşi aduse aminte ce-i spusese Roland lui Wayne
Overholser, marele moşier din Calla: Noi vindem plumbi.
Rizele nu erau gloan e din plumb, dar cu siguran aveau
aceeaşi menire.
— Mul umit ? întreb ea amabil .
— Ce… începu s spun frumoasa recep ioner , apoi
amu i privind de la farfurie la estoas .
Ochii i se f cur mari şi sticloşi. Buzele, acoperite cu un
luciu de o nuan interesant de roz (lui Susannah i se p rea
c seam n mai degrab cu nuan a unei acadele decât cu
cea a unui ruj), i se întredeschiser . Iar printre ele ieşi un
susur uşor: ohhhhhhh…
— Acesta este permisul meu de conducere, zise Susannah.
Vezi?
Din fericire, nu era nimeni în jur, nici m car un b iat de
serviciu. Oaspe ii care îşi predaser camerele se aflau pe
trotuar, în fa a hotelului, luptându-se s pun mâna pe un
mijloc de transport; aici, în untru, domnea o atmosfer
amor it . Din barul de dincolo de magazinul cu suvenire,
„Night and Day” cedase locul unei variante mai t r g nate şi
mai introspective a melodiei „Stardust”.
— Permisul de conducere, fu de acord recep ioner cu
acelaşi oftat uimit.
— Aşa vezi. Trebuie s - i notezi ceva?
— Nu… domnul Van Wyck a rezervat camera… nu trebuie
decât s … s v verific… îmi da i voie s ating estoasa,
doamn ?
— Nu, îi r spunse Susannah, iar recep ioner începu s
plâng .
Susannah înregistr amuzat acest fenomen. Nu-i venea
s cread c a reuşit s fac atât de mul i oameni s plâng
de la dezastruosul ei recital de vioar (primul şi ultimul din
via ) de la vârsta de doisprezece ani.
— Nu, n-am voie s-o ating, hohotea acum dezl n uit

- 105 -
recep ioner . Nu, nu, n-am voie, n-am voie s-o ating, of,
Discordia, n-am voie…
— Termin , nu te mai smiorc i, o repezi Susannah, iar
recep ioner se potoli imediat. D -mi cheia, te rog.
În loc de cheie, eurasiatica îi întinse un plic cu o cartel
din plastic. În interiorul plicului – probabil pentru a nu fi la
vederea prezumptivilor ho i – era trecut num rul camerei:
1919. Fapt care n-o mir absolut deloc pe Susannah. Pe de
alt parte, fireşte, pe Mia o durea exact undeva de num rul
acesta.
Sim i o sl biciune în picioare. Se cl tin pu in. Ridic o
mân (cea cu „permisul de conducere”) ca s -şi recapete
echilibrul. O clip se gândi cu groaz c se va da de-a dura
pe jos, apoi totul reveni la normal.
— Doamn ? se interes recep ioner p rând vag – foarte
vag – îngrijorat . V sim i i r u?
Se întreb : Ce mama m -sii s-a întâmplat? O, dar ştia mult
prea bine. Mia era cea cu picioare, Mia. Susannah preluase
conducerea acestui autobuz, trupul lor comun, doar de la
întâlnirea cu dragul de Nu-Pot-S -Iau-Şi-Sköldpadda-Cu-
Mine, iar trupul revenea la starea lui anterioar de f r -
picioare-sub-genunchi. Aiurea, dar perfect adev rat. Trupul
ei o tr da, redevenind Susannah.
Vino-ncoace, Mia. Treci la comand .
Nu pot. Înc nu. Când vom fi doar noi dou .
Iisuse Hristoase, Susannah recunoscu tonul acesta, îl
recunoscu foarte bine. Scârba era ruşinoas .
Se adres recep ionerei:
— Ce-i chestia asta? Asta-i cheia?
— P i – desigur, sai. Cu cartela aceasta pute i folosi liftul
şi pute i deschide uşa camerei dumneavoastr . O introduce i
în fant în direc ia indicat de s geat . O scoate i cu o
mişcare brusc . Când lumina se face verde, pute i intra. Am
în jur de opt mii de dolari aici. Vi-i dau pe to i în schimbul
lucruşorului acela dr g laş, vi-i dau pe to i pentru estoasa

- 106 -
dumneavoastr , pentru sköldpadda dumneavoastr , tortuga
dumneavoastr , kavvit13…
— Nu, zise Susannah şi se cl tin iar şi.
Se prinse de muchia biroului. Nu mai avea deloc echilibru.
— Acum am s m duc în camer .
Inten ionase s treac mai întâi prin magazinul de
suvenire şi s cheltuiasc din banii lui Mats pe o c maş
curat , bineîn eles dac aveau aşa ceva la vânzare. Îns
bluza curat va trebui s mai aştepte. Totul va trebui s mai
aştepte.
— Bine, sai.
Gata cu doamn . estoasa îşi esea vraja în jurul ei.
Astupând pr pastia dintre lumi.
— Ai s ui i c m-ai v zut, da?
— Da, sai. S anun la centrala telefonic s nu fi i
deranjat ?
Mia protest . Susannah n-o b g în seam .
— Nu, nu este cazul. Aştept un telefon.
— Cum dori i, sai.
Cu ochii la estoas . Numai la estoas .
— V dorim şedere pl cut la Plaza-Park. Dori i s chem
un hamal s v ajute cu bagajele?
i se pare c aş avea nevoie de ajutor cu c c elele astea?
vru s intervin Detta, dar Susannah doar cl tin din cap,
f r vreun cuvânt.
— Cum dori i.
D du s plece, îns cuvintele recep ionerei o întoarser la
iu eal .
— În curând vine şi Regele, cu Ochiul lui.
Şocat , Susannah r mase cu gura c scat . Sim i cum i se
face pielea de g in . Chipul încânt tor al recep ionerei
r mase calm. Ochii ei negri fixa i pe estoasa din fildeş.
Buzele întredeschise, umede şi de la saliv , nu numai de la
ruj. Dac mai întârzii pe aici, îşi zise Susannah, va începe s

13 „ estoas " în limba spaniol , respectiv în hindi (n. tr.)

- 107 -
b leasc .
Sigur c îşi dorea s afle mai multe despre Rege şi Ochiul
acestuia – în fond, era şi problema ei – şi ar fi putut s-o fac ,
deoarece ea era cea sincer , ea era la cârm , îns se cl tin
din nou pe picioare şi îşi d du seama c nu poate… decât
dac nu cumva ar fi vrut s mearg de-a buşilea spre lift, cu
cracii goi ai jeanşilor târându-i-se în urm . Poate mai târziu,
îşi spuse, ştiind c era prea pu in probabil; evenimentele se
precipitau acum.
Travers holul, încercând s -şi mascheze şov iala
mersului. În urma ei, recep ionera spuse pe un ton de regret
politicos, nimic mai mult:
— Când va veni Regele şi se va pr buşi Turnul, toate
lucrurile dr g laşe vor fi distruse, sai. Şi nu va mai fi nimic
altceva decât un întuneric nep truns şi nu se va mai auzi
nimic altceva decât urletele Discordiei şi zbieretele can-toi-lor,
c ut torilor.
Susannah nu-i r spunse. Pielea i se zburlise şi pe ceaf şi
sim ea cum o strânge scalpul. Picioarele (picioarele str ine)
începuser s -i amor easc . Dac s-ar fi uitat în jos, la ele, ar
fi putut, oare, vedea cum pielea i se face transparent ? Ar fi
putut vedea cum îi curge sângele prin vene, roşu aprins în
jos, mai închis şi sec tuit înapoi spre inim ? Ar fi putut
vedea împletiturile fibrelor musculare?
Da.
Îşi puse Oriza înapoi în traist şi ap s butonul
ascensorului, rugându-se ca m car una dintre cele trei uşi s
se deschid înainte ca ea s se pr buşeasc . Pianistul
trecuse la „Stormy Weather”.
Se deschiser uşile liftului din mijloc. Susannah-Mia se
urc şi ap s butonul marcat cu 19. Uşa se închise, dar
cabina nu se mişc din loc.
— Cartela din plastic, îşi aduse ea aminte. Trebuie s
folosesc cartela.
Descoperi fanta şi introduse cartela având grij la direc ia
indicat de s ge i. De data aceasta, când ap s pe 19,
num rul se aprinse. O clip mai târziu, fu împins cu

- 108 -
brutalitate la o parte când se înfiin a Mia.
Cu un soi de uşurare istovit , Susannah se l s la fundul
propriei min i. Aşa, foarte bine, s mai conduc şi altcineva
autobuzul sta. Sim i cum picioarele îi redevin concrete, iar
asta îi era îndeajuns pentru moment.

O fi fost Mia str in pe t râm str in, dar înv a repede.

Odat ajunse la etajul nou sprezece, ea g si imediat s geata
indicând spre camerele 1911-1923 şi se îndrept sprinten
spre num rul 1919. Mocheta, groas , verde şi delicios de
moale, şoptea blând sub pantofii ei
(lor)
fura i. Introduse cartela, deschise uşa şi intr . Era o
camer dubl . Pe unul din paturi puse bagajele, se uit în
jur f r prea mult interes, apoi r mase cu privirea a intit
asupra telefonului.
— Susannah!
Ner bd toare.
— Ce vrei?
— Cum îl faci s sune?
Susannah izbucni într-un hohot sincer de râs.
— Iubi ico, nu eşti prima care întreab asta, crede-m . Şi
nici a mia sau a milioana. Va suna sau nu va suna. Atunci
când va vrea. Între timp, ce-ar fi s te ui i în jur. Vezi dac
g seşti un loc unde s - i pui bagajele.
Se aştept la o alterca ie, dar nu avu parte de aşa ceva.
Mia colind prin camer (f r s se oboseasc s trag
draperiile, cu toate c Susannah şi-ar fi dorit nespus de mult
s vad oraşul de la aceast în l ime), arunc o privire în
baie (somptuoas , cu chiuvet din marmur şi cu oglinzi
peste tot), apoi se uit în dulap. Pe unul din rafturi, al turi
de câ iva saci din plastic pentru cur torie, se afla un seif.
Sprijinit de el era o foaie de hârtie cu instruc iuni de folosire,
pe care, îns , Mia nu putea s le citeasc . Roland se
confruntase cu probleme asem n toare din când în când,
- 109 -
cauzate de diferen a dintre alfabetul limbii engleze şi literele
Vorbirii Nobile din Lumea Din untru. Dar Susannah ştia c
dificult ile Miei erau mult mai simple; chiar dac cea care o
r pise se pricepea la numere, era evident c mama f tului nu
ştia s citeasc .
Şi atunci se înfiin Susannah, dar nu pân la cap t. Pre
de o clip , privi prin dou perechi de ochi la dou foi de
hârtie scrise, şi atât de ciudat era senza ia aceasta, încât i
se f cu grea . Apoi imaginile se contopir , devenind una, şi
putu s citeasc mesajul:

ACEST SEIF ESTE DESTINAT BUNURILOR PERSONALE.

CONDUCEREA HOTELULUI PLAZA-PARK
HYATT NU-ŞI ASUM RESPONSABILITATEA PENTRU
ACESTE OBIECTE.
BANII ŞI BIJUTERIILE TREBUIE DEPUSE ÎN SEIFUL
HOTELULUI.
PENTRU INTRODUCEREA CODULUI TASTA I PATRU
CIFRE
ŞI AP SA I TASTA ENTER.
PENTRU DESCHIDERE, TASTA I CELE PATRU CIFRE
ALE CODULUI
ŞI AP SA I TASTA OPEN.

Susannah se retrase şi o l s pe Mia s aleag cele patru

numere. Acestea se întâmplar a fi un unu şi trei de nou .
Anul în curs era una din primele combina ii pe care le-ar fi
încercat un sp rg tor. Dar, m car, nu era num rul camerei.
În plus, erau cifrele corecte. Cifre ale puterii. Un sigul. Şi
amândou ştiau asta.
Dup ce-l program , Mia încerc uşa seifului. Închis .
Apoi urm instruc iunile pentru a-l deschide. Din untru se
auzi un zbârnâit şi uşi a se deschise. Puse în untru geanta
roşu deschis cu PISTELE DIN MANHATTAN – l di a intr f r
probleme – apoi traista cu farfuriile Oriza. Închise şi încuie
uşa seifului, o încerc şi d du mul umit din cap. Geanta în
care fuseser pantofii se afla înc pe pat. Scoase din ea
teancul de bancnote pe care îl îndes în buzunarul drept din
- 110 -
fa al jeanşilor, al turi de estoasa din fildeş.
— Trebuie s - i iei o bluz curat , îi aduse aminte
Susannah oaspetelui ei nepoftit.
Mia, fiic a nim nui, nu-i r spunse. Nu mai putea ea de
c m şi, murdare ori curate. Mia se uita fix la telefon. Pentru
moment, fiindu-i întârziat travaliul, nu-i p sa decât de
telefon şi de nimic altceva.
— Acum vom sta de vorb , vom sta la palavre, spuse
Susannah. Mi-ai promis şi ai s te ii de promisiunea asta. Dar
nu în sala de ospe e. Se cutremur . Undeva în aer liber, rogu-
te. Sala aia de ospe e pute a moarte.
Mia nu coment . Susannah avu vaga senza ie c femeia
aceea cotrob ia prin arhiva aducerilor-aminte – examinând,
respingând, examinând şi respingând din nou – pân g si
ceva folositor.
— Cum ajungem acolo? întreb ea cu nep sare.
Negresa, în care acum erau dou femei (iar şi) se aşez pe
unul dintre paturi cu mâinile în poal .
— Ca şi cum am merge cu o sanie, spuse Susannah. Eu
împing, tu cârmeşti. Şi ai grij , Susannah-Mio, s -mi r spunzi
cinstit, dac vrei s cooperez.
— Aşa voi face, zise cealalt . Dar s nu te aştep i s - i şi
plac ce am s - i spun. Sau s în elegi.
— Ce vrei s …
— Nu conteaz ! Zei ai mei, n-am mai cunoscut pe cineva
care s pun atâtea întreb ri! Timpul trece! Când va suna
telefonul, discu ia noastr va înceta! Aşa c , dac tot mai vrei
s vorbim…
Susannah n-o l s s termine. Închise ochii şi se l s pe
spate. Niciun pat nu-i opri c derea. Se pr buşea de-a binelea,
se pr buşea prin spa iu. Auzi, slab şi din dep rtare, larma
clopotelor din portal.
Şi iar o lu m de la cap t, îşi spuse ea. Apoi: Te iubesc,
Eddie.

STROF :
Hai, commala, haide-acum
- 111 -
Traiul nostru este bun
Când privim Discordia
Iar Luna Demonului îi cânt melodia.

ANTISTROF :
Haide-hai, commala,
Umbrele se ridic alandala!
Admiri lumea şi prin lume p şeşti
Beat de fericire c tr ieşti.

- 112 -
 STAN A VI
FORT REA A

- 113 -
 1

Şi brusc se pr buşi înapoi în propriu-i trup, iar senza ia

aceasta trezi la via o amintire de o str lucire orbitoare:
Odetta Holmes, la vârsta de şaisprezece ani, aşezat pe
marginea patului sub razele soarelui, doar cu combinezonul
pe ea şi punându-şi ciorapii din m tase. Cât dur aceast
amintire, n rile îi palpitar sim ind parfumul White
Shoulders şi aroma s punului Pond's Beauty. S punul
mamei ei şi parfumul mamei ei pe care îl împrumutase
pentru c ajunsese la vârsta când îi era îng duit s se
parfumeze. Îşi spuse: Balul de Prim var ! Şi eu m duc cu
Nathan Freeman!
Şi gata, amintirea disp ru la fel de brusc cum venise.
Aroma dulce de s pun fu înlocuit de adierea proasp t şi
rece (dar umed şi, prin urmare, nepl cut ) a vântului nop ii.
Şi nu-i mai r mase decât senza ia, atât de bizar , atât de
perfect , c intra într-un corp nou, aşa cum piciorul intr
într-un ciorap lung pe care i-l întinzi bine peste gambe şi
peste genunchi.
Deschise ochii. Vântul r bufni, suflându-i praful în fa .
Se feri strâmbându-se şi ridicând mâna, ca şi cum ar fi vrut
s pareze o lovitur .
— Aici! se auzi o voce de femeie.
Deloc vocea la care se aştepta Susannah. Deloc strident ,
deloc triumf toare, deloc cronc nitoare.
— Aici, la ad post de vânt!
Ridic ochii şi v zu o femeie înalt şi atr g toare care îi
f cea cu mâna. R mase şocat v zând-o pentru prima dat
pe Mia în carne şi oase, pentru c mama f tului era alb . Se
pare c personalitatea Odettei avea acum şi o latur
caucazian care, f r doar şi poate, irita la maximum
susceptibilitatea rasist a Dettei Walker.
Cât despre ea, era din nou oloag şi st tea într-un fel de
şaret rudimentar , proptit de un crenel al unui parapet
- 114 -
scund. Privi în jur la cea mai fioroas , cea mai hidoas
întindere de p mânt pe care o v zuse vreodat în via a ei.
Forma iuni imense de stânci ciopâr eau cerul înghesuindu-se
spre orizont. Luceau precum nişte oseminte nep mântene
sub încrâncenarea unei semiluni demente. În jurul rânjetului
lunar ardeau miliarde de stele ca nişte ur uri de ghea . O
c rare îngust şerpuia printre stâncile cu muchii sf râmate
şi crevase c scate. Privind-o, Susannah îşi spuse c orice
grup de oameni ar fi avut îndr zneala s-o str bat ar fi
trebuit s mearg în şir indian. Şi s aib multe provizii cu ei.
C ci nu sunt ciuperci pe marginea drumului pe care s le
culeag ; şi nici m ceşe. Şi în zare – stins, dar veninos – se
aprindea şi se stingea o lumin purpurie a c rei surs se afla
undeva dincolo de linia orizontului. Inima trandafirului, îşi
zise ea. Ba nu, nu-i asta. E vatra Regelui. Cuprins de o
fascina ie îngrozit şi neputincioas , r mase cu privirea
a intit asupra pulsa iilor mohorâte de lumin . Se
încordeaz … şi sl beşte. Se aprinde… şi se stinge. O infec ie
ce se preg teşte s ia în st pânire cerul.
— Vino încoace, Susannah din New York, o chem Mia.
Purta un şal gros şi o pereche de pantaloni trei sferturi,
din piele. Fluierele picioarelor îi erau pline de bube şi
zgârieturi. Era înc l at cu sandale din piele cu talp groas .
— C ci Regele te poate fermeca şi de la distan . Ne afl m
pe latura Discordia a Castelului. Vrei s - i pui cap t vie ii în
spinii de la poalele zidului? Dac intri sub vraja lui, iar el î i
spune s sari, exact asta vei face. Şi pistolarii t i tiranici nu
sunt aici s - i sar în ajutor. Nu, nu sunt. Eşti pe cont
propriu. Chiar aşa.
Susannah încerc s -şi dezlipeasc privirea de la
str lucirea aceea pulsând . Dar nu reuşi, iar panica îi
inund mintea
(dac intri sub vraja lui, iar el î i spune s sari)
şi o înşf c de parc ar fi fost o lam de cu it cu care s -şi
str pung neclintirea îngrozit . O clip nu se întâmpl
absolut nimic. Apoi se arunc spre spate cu atât de mult
putere, încât fu nevoit s se apuce cu mâinile de marginile

- 115 -
c ru ei rablagite ca s nu se pr buşeasc printre bolovanii de
pe jos.
Vântul se dezl n ui din nou, aruncându-i pe obraji şi în
p r pulbere de stânc şi pietriş, p rând a-şi bate joc de ea.
Îns acea atrac ie… vraj … glammer…, sau ce-o fi fost,
disp ruse.
Se uit la brişc (aşa îi spunea f r s ştie dac este sau
nu denumirea corect ) şi în elese din prima cum
func ioneaz . Foarte simplu. N-avea nevoie de vreun catâr
care s-o trag , ea era catârul. Cât de departe i se p rea acum
scaunul acela dr g laş pe care îl g siser în Topeka. La ani-
lumin distan erau acum picioarele acelea puternice care o
duseser din scuar la hotel. O, Doamne, ce dor îi era s aib
picioare.
Dar trebuie s te descurci cu ce ai.
Apuc ro ile din lemn ale şaretei, se încord , nu reuşi s le
fac s se mişte, se încord şi mai tare. Tocmai când
ajunsese la concluzia c va trebui s se dea jos şi s se
umileasc mergând de-a buşilea pân la locul în care aştepta
Mia, ro ile se puser în mişcare cu un vaier neuns. C ru a
hodorogi spre Mia, care st tea în spatele unei coloane scunde
din piatr . Erau multe coloane din acestea acolo, înşiruite
de-a lungul unei curbe. Susannah îşi spuse c pe vremuri
(înainte ca lumea s mearg mai departe) în spatele lor se
ascundeau arcaşii în vreme ce oastea inamic tr gea cu
s ge i sau cu catapulte incendiare, sau cum le-o fi chemat.
Iar în pauzele dintre atacuri, ieşeau la iveal şi tr geau şi ei.
Cât s fi fost de atunci? Ce lume era aceasta? Cât de aproape
era ea de Turnul Întunecat?
Susannah credea c era aproape, foarte aproape.
Manevr c ru a greoaie şi înc p ânat care vocifera
scâr âind prelung şi se uit la femeia înf şurat în şal,
ruşinat c r m sese f r suflare dup nici zece metri. Dar
nu se putea ab ine s nu gâfâie. Trase adânc în piept aerul
umed şi pietros. Coloanele – parc li se spunea merloane,
sau cam aşa ceva – se aflau în dreapta ei. La stânga era o
balt de întuneric înconjurat de ziduri surpate. În partea

- 116 -
cealalt , dincolo de zidul exterior, se în l au dou turnuri.
Unul dintre acestea avea un aspect n ruit de fulger sau de
vreo explozie puternic .
— Locul sta unde ne afl m este fortifica ia, îi explic Mia.
Bastionul Castelului din Genune, cunoscut odinioar sub
numele de Castelul Discordia. Ai zis c vrei la aer. Sper c - i
este pe plac aici, aşa cum se spune în Calla, de care suntem
foarte departe, Susannah. Suntem în adâncul Lumii de
Cap t, în apropiere de locul în care se va sfârşi c l toria ta,
într-un mod sau altul.
F cu o pauz şi continu :
— Aproape sigur într-un mod nefericit. Dar nu-mi pas
nici cât negru sub unghie, nu, nu-mi pas , c ci eu sunt Mia,
fiic a nim nui şi mam a unuia. Mie nu-mi pas de nimic
altceva decât de f tul meu. F tul meu îmi este îndeajuns, aşa
s ştii! Vrei s stai la palavre? Foarte bine. O s - i spun tot ce
ştiu şi voi fi sincer cu tine. De ce n-aş fi? Cu ce m-ar afecta
asta?
Susannah privi în jur. Când ajunse cu fa a spre centrul
castelului – spre ceea ce ea presupunea a fi fost curtea –,
sim i duhoare de putregai vechi. Mia surâse când o observ
cum strâmb din nas.
— O, da, au disp rut de mult, şi sunt mute maşinile l sate
în urma lor, îns mirosul mor ii lor persist , nu i se pare?
Aşa se întâmpl mereu, întreab - i prietenul, pistolarul,
adev ratul pistolar. El ştie, c ci a avut parte de mult moarte
în jur. Mult r u a f cut, Susannah din New York. P catele
tuturor lumilor îi atârn de gât ca un hoit în putrefac ie. Dar
a ajuns prea departe cu setea lui neostoit de a atrage
aten ia celor mari asupra lui. Va fi distrus, sigur c da, la fel
şi cei ce-i stau al turi. În pântecele meu îi port osânda şi nici
c -mi pas .
Îşi ridic b rbia seme în lumina stelelor. Sânii îi frem tau
sub şal… şi Susannah observ c burta îi crescuse. În lumea
aceasta Mia ar ta într-adev r îns rcinat . De fapt, p rea
gata-gata s plesneasc .
— Haide, întreab ce ai de întrebat, o îndemn Mia. Doar

- 117 -
s ii minte c noi dou exist m şi în lumea cealalt , cea în
care împ r im acelaşi trup. Acolo st m întinse pe patul din
han, ca şi cum am dormi… îns nu dormim, nu-i aşa,
Susannah? Nu, sigur c nu. Iar când va suna telefonul, când
vor suna prietenii mei, vom p r si locul acesta şi ne vom
duce la ei. Dac pân atunci î i voi fi r spuns la toate
întreb rile, bine. Dac nu, la fel de bine. Haide, întreab -m .
Sau… nu cumva nu eşti pistolar?
Buzele i se strâmbar într-un zâmbet batjocoritor. Se
obr znicea acum. Da, acum era chiar prea obraznic , îşi zise
Susannah. Prea mult tupeu pentru cineva care nu ştia cum
s ajung de pe 46th Street pe 47th în lumea în care se vor
întoarce.
— Deci, trage! Ca s zic aşa.
Susannah se mai uit o dat în abisul întunecat unde se
afla inima castelului, cu temni e şi arene de turniruri, cu
turnuri de paz şi camer de tortur , cu Dumnezeu mai ştie
ce anume. Cunoştea unele din denumirile acestea pentru c
urmase un curs de istorie medieval cu mult, foarte mult
timp în urm . Cu siguran c acolo jos, pe undeva, se afla şi
o sal de ospe e, una pe care ea îns şi o aprovizionase cu
mâncare o vreme. Îns acum se terminaser zilele ei de
catering. Şi avea sentimentul c va descoperi singur sala
aceea dac Mia o va împinge în gol.
Se gândi s înceap cu o întrebare relativ uşoar .
— Dac acesta este Castelul din Genune, unde e genunea?
C nu v d decât o întindere de p mânt acoperit de stânci.
Şi str lucirea aceea purpurie de la orizont.
P rul Miei, perfect întins, m t sos, lung pân la umeri,
deloc ca al lui Susannah, flutura în vântul nop ii. Întinse
mâna spre zidul de dincolo de pr pastia cea întunecat ,
acolo unde erau turnurile, iar fortifica ia şerpuia mai departe.
— Acesta este donjonul interior, spuse ea. Dincolo de el se
afl oraşul lui Fedic, pustiu acum. To i cei de acolo au murit
acum mai bine de o mie de ani din cauza Mor ii Roşii.
Dincolo de…
— Moartea Roşie? exclam Susannah, uluit (şi speriat

- 118 -
f r s vrea). Moartea Roşie a lui Poe? Ca în poveste?
Şi de ce nu? Doar r t ciser deja prin inutul lui Oz,
descris de L. Frank Baum. Ce mai urma acum? Iepurele Alb
şi Regina de Cup ?
— Nu am de unde şti asta, domni a mea. Tot ce- i pot
spune e c dincolo de oraşul pustiu este zidul exterior, iar
dincolo de zidul exterior se afl marea cr p tur în scoar a
p mântului, plin cu monştri care te ispitesc şi care te înşal
şi care se înmul esc şi urzesc planuri de evadare. Odinioar a
existat un pod pe deasupra, dar s-a pr buşit de mult. „În
vremuri imemoriale”, cum se zice. Doar o privire s arunci
ororilor de acolo, şi î i pierzi min ile pe loc, dac eşti un om
obişnuit.
Catadicsi s -i arunce şi ea o privire lui Susannah.
Categoric una sarcastic .
— Dar nu şi dac eşti pistolar. Cu siguran c aşa ceva
nu i se poate întâmpla dumitale.
— De ce î i râzi de mine? şopti Susannah.
Mai întâi Mia p ru surprins , apoi îndârjit .
— A cui a fost ideea s venim aici? A mea? Eu am vrut s
st m în frigul sta nenorocit unde Ochiul Regelui murd reşte
z rile şi p teaz chiar obrazul lunii cu lumina lui jegoas ?
Nu, cucoan ! Tu ai vrut, aşa c ine- i gura şi nu m mai
înt râta!
Susannah i-ar fi putut r spunde c , în primul şi-n primul
rând, nu fusese ideea ei s r mân grea cu un demon. Îns
acum nu era absolut deloc momentul s înceap o gâlceav
de genul „ba da, ba nu”.
— Nu e un reproş, spuse Susannah, doar o întrebare.
Mia f cu un semn ner bd tor din mân ca şi cum ar fi
vrut s zic Nu mai despica firul în patru şi se întoarse într-o
parte, murmurând ca pentru sine:
— Nu m-am dus nici la Morehouse, nici la vreun alt
colegiu. Şi, oricum ar fi, am s -mi nasc f tul, m-auzi tu?
Oricum ar fi s cad zarurile. Am s -l nasc şi am s -i dau s
sug !
Brusc, Susannah în elese. Mia îşi b tea joc pentru c era

- 119 -
speriat . Oricât de multe ar fi ştiut, esen a ei era tot
Susannah.
De exemplu, replica Nu m-am dus nici la Morehouse, nici la
vreun alt colegiu era din Omul invizibil14 al lui Ralph Ellison,
nu cel al lui Wells. Când Mia o achizi ionase pe Susannah,
cump rase, de fapt, dou personalit i la pre de una singur .
C ci Mia o reactivase pe Detta, aducând-o de la pensie, sau,
poate, trezind-o dintr-o adânc hibernare. Şi Dettei îi pl cea
nespus replica aceasta care i se p rea c sintetizeaz
dispre ul şi neîncrederea negrilor fa de „valoroasa educa ie
postbelic ”. Nici la Morehouse, nici la vreun alt colegiu; cu
alte cuvinte: ştiu ce ştiu, am aflat de la un r spândac, de la
radio-şan , din gur -n gur , p s ric mic .
— Mia, spuse ea acum. Al cui este copilul sta? Ştii cumva
ce demon îi este tat ?
Mia rânji. Un rânjet resping tor, dup p rerea lui
Susannah. Mult prea mult Detta în el, mult prea mult
batjocur şi informa ie ustur toare.
— Sigur c ştiu, domni . Şi ai perfect dreptate. Un
demon l-a procreat, un demon mare, chiar aşa, adev rate
sunt vorbele mele! Un demon cu chip de om! Şi afl de la
mine c aşa a trebuit s fie, c ci demonii cei adev ra i, cei
care au mai r mas pe rmul acestor lumi care se rotesc în
jurul Turnului de când s-a retras Prim, sunt sterpi, neroditori.
Şi asta cu drept temei.
— Atunci cum…
— Dinh-ul t u este tat l f tului meu, zise Mia. Roland de
Gilead, da, da, chiar el. În cele din urm , Steven Deschain şi-
a c p tat nepotul, deşi habar nu are de asta, c ci putrezeşte
în mormânt.
Susannah se holba la ea, nevenindu-i s -şi cread
urechilor, nep sându-i de vântul rece care se n pustea

14 The Invisible Man de Ralph Ellison; roman al c rui

protagonist este un tân r afroamerican în c utarea propriei
identit i în New Yorkul anilor '30 (n. tr.)
- 120 -
asupra ei din pustietatea Discordiei.
— Roland…? Nu se poate! Era lâng mine atunci când
demonul era în mine. Îl scotea pe Jake din casa aia de pe
Dutch Hill şi futaiul era ultima chestie la care s-ar fi putut
gândi atunci…
Se întrerupse, amintindu-şi de bebeluşul pe care-l v zuse
în Dogan. Amintindu-şi de ochii lui. De ochii aceia albaştri,
ca de ghea . Ochi de arian. Nu, nu, nu, nu vreau s cred una
ca asta.
— Totuşi, Roland este tat l, insist Mia. Şi când f tul meu
se va naşte, îi voi da un nume care s l şluieşte de mult în
mintea ta, Susannah din New York; nume pe care l-ai înv at
atunci când ai înv at şi despre merloane şi despre catapulte
şi despre donjoane. Şi de ce nu l-aş numi aşa? E un nume
bun şi frumos.
Introducerea profesorului Murray în istoria medieval ,
despre asta vorbeşte.
— Îi voi spune Mordred, zise ea. Va creşte repede, puiu ul
meu, mult mai repede decât un copil normal, c ci are sânge
de demon în el. Şi va creşte puternic. Va fi avatarul tuturor
pistolarilor care au existat vreodat . Şi astfel, precum
Mordred din legenda pe care o ştii tu, îşi va ucide tat l.
Şi, cu aceste cuvinte, Mia, fiic a nim nui, îşi ridic bra ele
spre cerul înstelat şi url . Dar Susannah nu-şi d du seama
dac urla de sup rare, groaz sau de bucurie.

— Vino lâng mine, o chem Mia. Uite ce am.

Şi scoase de sub şal un ciorchine mare de struguri şi o
pung de hârtie plin cu fructe de cârmâz. De unde
ap ruser fructele astea? se întreb Susannah. Oare trupul
lor comun hoin rise, f r ştirea ei, prin camera Hotelului
Plaza-Park? Oare fusese acolo un coş cu fructe pe care ea
nu-l observase? Sau strugurii şi m ceşele acestea nu erau
decât nişte pl smuiri ale imagina iei?
Oricum nu avea nici-o importan . Afirma ia Miei îi
- 121 -
alungase orice urm de foame. Absurditatea celor auzite nu
f cea decât s le sporeasc groz via. În plus, nu se putea
ab ine s nu se gândeasc la copilul pe care îl v zuse in utero
pe unul din monitoarele din Dogan. La ochii aceia albaştri.
Nu. Nu se poate, auzi? Nu se poate!
O înghe a pân în m duva oaselor vântul care r zb tea
printre merloane. Se balans , sprijinindu-se în mâini, şi
coborî din c ru . Se cuib ri al turi de Mia, cu spatele la
zidul fortifica iei, ascultând vaietul neîntrerupt al vântului şi
privind la stelele stranii de pe cer.
Mia înfuleca boabele de strugure. Dintr-un col al gurii i se
prelingea zeama fructelor, iar din cel lalt scuipa sâmburii cu
rapiditatea unui tir de mitralier .
Înghi i, se şterse pe b rbie şi spuse:
— Ba da. Se poate. De fapt, chiar aşa este. Î i mai pare
bine c ai venit aici, Susannah din New York, sau acum î i
doreşti s nu- i fi satisf cut curiozitatea?
— Dac tot o s am un copil f r s m fi futut, vreau s
ştiu absolut totul despre el. Pricepi?
Mia tres ri auzind aceast vulgaritate inten ionat , apoi
consim i cu un gest al capului.
— Dac asta î i este dorin a…
— Spune-mi cum de se poate s fie copilul lui Roland. Şi
f -m s te cred, dac vrei s cred şi orice altceva îmi vei mai
spune.
Mia îşi înfipse unghiile în pielea unei bobi e de cârmâz, o
decoji dintr-o singur mişcare şi înfulec fructul cu poft .
Apoi începu s înc lzeasc o alta plimbând-o în palme (în
palmele acelea tulbur tor de albe). Susannah ştia c la un
moment dat pielea fructului se va cr pa de la sine. Şi Mia îşi
începu povestea.

— Câte Grinzi crezi tu c exist , Susannah din New York?

— Şase, r spunse Susannah. Şase au fost. Cred c acum
au mai r mas doar dou care…
- 122 -
 Mia f cu un semn ner bd tor din mân , ca şi cum ar fi
vrut s spun Nu m face s pierd timpul inutil.
— Şase, aşa este. Dar atunci când s-au ivit din acea mare
Discordie, din acea materie primordial pe care unii (inclusiv
oamenii mani) o numesc Omni, iar al ii o numesc Prim, cine
anume crezi tu c le-a creat?
— Nu ştiu. Dumnezeu s fi fost?
— Poate c Dumnezeu exist , îns Grinzile s-au ridicat din
Prim prin magie, Susannah, prin magia pur , adev rat ,
disp rut acum de foarte mult vreme. Dumnezeu a creat
magia, ori magia L-a creat pe Dumnezeu? Nu ştiu.
Chestiunea aceasta trebuie dezb tut de filosofi, nu de mine,
c ci singura mea treab este s fiu mam . Îns , odat ca
niciodat , nu exista decât Discordia, şi din ea au pornit cele
şase Grinzi care se intersecteaz într-un punct unic. Magia
le-a dat mereu tr inicie, îns atunci când magia a disp rut
din toate câte sunt, cu excep ia Turnului întunecat, pe care
unii îl numesc Can Calyx, Sala Reînceperii, oamenii au c zut
prad dezn dejdii. Iar atunci când s-a încheiat Epoca Magiei,
a început Epoca Maşinilor.
— North Central Positronics, şopti Susannah. Computerele
bipolare. Motoarele cu transmisie lent . Monoul Blaine. Îns
nu şi în lumea noastr .
— Nu? Crezi c lumea ta e scutit ? Ce zici de afişul din
holul hotelului?
Bobita plesni. Mia o decoji şi şi-o îndes în gur . Zeama
fructului se scurse prin rânjetul ei atotştiutor.
— Credeam c nu ştii s citeşti, spuse Susannah.
Remarc total lipsit de relevan , îns nu-i trecea nimic
altceva prin cap. Se tot gândea la pruncul acela; la ochii
aceia str lucitori şi albaştri. Ochi de Pistolar.
— Aşa este, dar m pricep la numere. Şi, la o adic , pot şi
s citesc prin mintea ta. Vrei s spui c nu- i aduci aminte
de afişul din hol? Asta vrei s -mi spui?
Fireşte c -şi aducea aminte. Afişul anun a asimilarea
Hotelului Plaza-Park de o organiza ie purtând denumirea
Sombra/North Central în mai pu in de o lun . Iar atunci

- 123 -
când spusese Nu şi în lumea noastr se gândise la anul 1964
– la lumea televizoarelor în alb-negru, a computerelor ridicol
de m t h loase, de dimensiunile unei camere, şi a poli ailor
din Alabama mai mult decât dispuşi s asmu câinii asupra
demonstran ilor pentru dreptul la vot al oamenilor de culoare.
Lucrurile se schimbaser înfricoş tor de mult în cei treizeci
de ani trecu i de atunci. De pild , combina ia aceea de
televizor şi maşin de scris de pe biroul recep ionerei
eurasiatice – de unde s ştie ea dac nu cumva era un
computer bipolar ac ionat de nişte motoare cu transmisie
lent ? N-avea de unde.
— Spune mai departe, o îndemn pe Mia.
Femeia cea alb ridic din umeri.
— Î i faci r u cu mâna ta, Susannah. Te înc p ânezi s-o
faci, iar motivul este, în esen , acelaşi: i-ai pierdut credin a
şi ai înlocuit-o cu ra iunea. Îns trebuie s ştii c nu exist
dragoste în gândirea logic , c deduc iile nu duc la nimic
durabil, c ra ionalismul nu aduce decât moarte.
— Ce-au toate astea a face cu f tul t u?
— Nu ştiu. Multe sunt lucrurile pe care nu le ştiu.
Ridic mâna, împiedicând-o pe Susannah s-o întrerup .
— Şi nu, nu încerc s trag de timp sau s - i îndrug verzi şi
uscate; vorbesc aşa cum îmi dicteaz inima. Vrei s auzi ce
am de spus, sau nu?
Susannah d du din cap. O va asculta… înc pu in. Dar
dac nu va reveni repede la povestea cu copilul, o s-o oblige
ea s-o fac .
— Şi magia a disp rut. Într-una dintre lumi, Maerlyn s-a
retras în peştera lui. Într-alta, sabia lui Eld a l sat loc
armelor pistolarilor, iar magia a disp rut. Şi, peste acest arc
al timpului, mari alchimişti, mari oameni de ştiin şi mari –
ce, oare? – mari tehnicieni, s fi fost? Iluştri gânditori, în
orice caz, asta vreau s spun, iluştri oameni ai deduc iei – şi-
au unit for ele şi au creat maşinile care ac ioneaz Grinzile.
Maşini extraordinare, sigur c da, dar mortale. Au înlocuit
magia cu nişte maşini, dac pricepi ce- i zic, iar acum aceste
maşini se stric . În unele lumi, molime groaznice au decimat

- 124 -
popula iile.
Susannah o aprob :
— Şi noi am v zut una, murmur ea. O numiser
supergripa.
— Sf râm torii Regelui Purpuriu nu fac decât s
gr beasc un proces aflat deja în plin desf şurare. Maşinile
înnebunesc. Ai v zut cu ochii t i. Oamenii au crezut c
întotdeauna vor exista al i oameni care s fac alte maşini.
Îns nici unul nu a fost în stare s anticipeze cele întâmplate.
Aceast … aceast epuizare universal .
— Lumea a mers mai departe.
— Da, domni . Chiar aşa a f cut. Şi n-a mai l sat pe
nimeni în urma-i care s înlocuiasc maşinile ce sus in
magia crea iei, c ci Prim s-a retras de mult vreme. Magia a
disp rut, iar maşinile se stric . În curând se va pr buşi şi
Turnul Întunecat. Poate c va mai fi vreme pentru un ultim
gând al ra iunii înainte de instaurarea pe vecie a
întunericului. N-ar fi dr gu ?
— Dar nu va pieri şi Regele Purpuriu odat cu pr buşirea
Turnului? Nu vor pieri şi el, şi gaşca lui? Indivizii ia cu pete
de sânge pe frun i?
— Lui i s-a promis propriul regat, unde s domneasc
pentru eternitate, bucurându-se de pl cerile lui speciale.
În vocea Miei se strecurase scârba. Poate şi teama.
— I s-a promis? De c tre cine? Cine este mai puternic
decât el?
— Asta nu o ştiu, domni . Poate şi-a promis singur,
r spunse Mia ridicând din umeri şi ferindu-şi privirea.
— Şi nimic nu poate împiedica pr buşirea Turnului?
— Nici m car prietenul t u pistolar nu sper c ar putea-o
împiedica, spuse Mia. Nu vrea decât s-o încetineasc
eliberând Sf râm torii Regelui Purpuriu. Cât despre salvarea
Turnului! Salvarea Turnului, ce amuzant! i-a zis el vreodat
care-i este elul?
Susannah se gândi, apoi cl tin din cap. Nu-şi aducea
aminte s -l fi auzit vreodat pe Roland vorbind despre asta în
mod explicit. Înseamn c nu vorbise niciodat , pentru c ea

- 125 -
şi-ar fi amintit cu siguran .
— Nu, continu Mia, nu l-ai auzit, pentru c nu vrea s -şi
mint inutil ka-tet-ul, m car atâta orgoliu mai are. Tot ce-şi
doreşte este s vad Turnul.
Şi ad ug , în sil :
— Sau, poate, chiar s intre în el şi s urce în înc perea
din vârf, cam la atât se rezum ambi ia lui. Poate c se
viseaz urcat pe meterezele de acolo, strigând numele
camarazilor lui de arme de mult disp ru i şi numele
str moşilor lui pân la Arthur Eld. Dar s -l salveze? Nici
vorb , blând domni ! Doar revenirea magiei l-ar putea
salva şi – dup cum prea bine ştii şi tu – dinh-ul t u se
ocup doar cu nego ul cu plumbi.
Niciodat nu mai auzise Susannah ca îndeletnicirea lui
Roland s fie aruncat în derizoriu cu atâta dispre . Şi se
întrist . Şi se înfurie. Dar f cu tot posibilul s -şi ascund
sentimentele.
— Spune-mi cum de s-a întâmplat ca f tul t u s fie şi al
lui Roland. Asta vreau s aflu.
— Da, bun şmecherie. Sunt convins c ai înv at-o de la
B trânii din River Crossing.
Susannah r mase cu gura c scat :
— De unde ştii atât de multe despre mine?
— Ştiu, pentru c tu eşti posedat , r spunse Mia. De mine!
Evident, am acces la toate amintirile tale. Citesc ce v d ochii
t i. Acum pune- i z vor la gur şi ascult , dac vrei s cape i
r spunsuri, pentru c presimt c nu prea mai avem vreme.

Şi iat ce-i spuse demonul ei personal:

— Sunt cu totul şase Grinzi, exact aşa cum ai zis, îns
sunt doisprezece Gardieni, câte unul la fiecare cap t al
fiec rei Grinzi. Aceasta, pe care înc ne mai afl m, este
Grinda lui Shardik. Dincolo de Turn ea devine Grinda lui
Maturin, marea estoas pe a c rei carapace se sprijin
lumea.
- 126 -
 În acelaşi fel, exist doar şase spirite demonice elementare,
câte unul pentru fiecare Grind . Sub demonii aceştia se afl
întreaga lume invizibil , toate creaturile p r site pe rmul
existen ei atunci când Prim s-a retras. Sunt demoni vorbitori,
demoni de cas , c rora unii le zic stafii, demoni ai
suferin elor şi beteşugurilor, pe care unii – creatorii maşinilor
şi cei care se închin la zeul fals al ra iunii – îi numesc boli.
Exist mul i demoni m run i, îns doar şase demoni
principali. Îns , deoarece sunt doisprezece Gardieni la cele
şase Grinzi, exist dou sprezece aspecte demonice, c ci
fiecare demon elementar este deopotriv şi femeie, şi b rbat.
Susannah începu s priceap încotro se îndrepta discu ia
şi sim i cum i se strânge inima de groaz . Dinspre stâncile
chele de dincolo de fortifica ii, din locul pe care Mia îl numea
Discordia, se auzi un chicotit sec şi nervos. Acestui prim
glume i se al tur un al doilea, al treilea, al patrulea şi al
cincilea. Curând parc întreaga lume începuse s râd de ea.
Pe bun dreptate, poate, c ci gluma era tare bun . Dar de
unde s fi ştiut ea atunci?
În vreme ce hienele – sau ce-or fi fost – continuau cu
batjocura, Susannah spuse:
— Adic demonii elementari sunt hermafrodi i. Din cauza
asta sunt sterili, pentru c sunt şi femeie, şi b rbat.
— Aşa este. În cercul de piatr al Oracolului, dinh-ul t u a
între inut rela ii sexuale cu unul dintre aceşti demoni
principali pentru a ob ine informa ii. O profe ie, cum se
spune în Vorbirea Nobil . N-a avut de ce s cread c
Oracolul ar fi fost altceva decât un sucub, aidoma celor
întâlnite uneori în locurile p r site…
— Ştiu ce înseamn , o întrerupse Susannah. Un demon
banal, dar cu un libido exacerbat.
— Cum zici tu, o aprob Mia.
Îi oferi din nou o bobi şi, de aceast dat , Susannah o
accept şi începu s-o rostogoleasc în palme ca s -i
înc lzeasc pielea. Nu pentru c i s-ar fi f cut foame, ci
pentru c avea gura uscat . Of, atât de uscat .
— Ca femeie, demonul a luat s mân a lui Roland. Iar ca

- 127 -
b rbat, i-a dat-o ie.
— Atunci când eram în cercul vorbelor, spuse Susannah
cu am r ciune.
Îşi aduse aminte cum ploaia toren ial îi udase obrajii, îşi
aminti senza ia c umerii îi erau strânşi de nişte mâini
invizibile. Iar apoi protuberanta chestiei leia o umpluse,
p rând a vrea s-o despice în buc i. Cea mai oribil parte
fusese r ceala de ghea a falusului enorm din untrul ei.
Parc era futut de un ur ure. Cum reuşise s scape? P i, o
chemase pe Detta. Apelase la putoarea aia, înving toare în
sute de agresiuni sexuale din parc rile motelurilor şi din
bombele de mahala. Detta îl prinsese în curs .
— A încercat s ias , îi explic acum Miei. În momentul în
care şi-a dat seama c are penisul prins în curs , a încercat
s ias .
— Dac chiar ar fi vrut s ias din tine, ar fi reuşit, o
contrazise Mia în şoapt .
— De ce m-ar fi p c lit? întreb Susannah, f r s aib
nevoie de r spunsul Miei.
Pentru c avusese nevoie de ea, fireşte. Demonul avusese
nevoie de ea s -i poarte copilul.
Copilul lui Roland. Osânda lui Roland.
— Acum ştii tot ce trebuie despre el, zise Mia. Aşa este?
Da. Un demon luase s mân a lui Roland, ca femeie; o
conservase cumva; apoi, ca b rbat, o injectase în Susannah
Dean. Mia avea dreptate. Ştia tot ce trebuie.
— M-am inut de cuvânt, continu Mia. Hai s ne
întoarcem. Frigul îi face r u f tului.
— Mai stai pu in, o rug Susannah ridicând fructul a c rui
pulp aurie se vedea prin cr p turile cojii. Stai s m nânc
asta. Şi s te mai întreb ceva.
— M nânc şi întreab . Repede.
— Tu cine eşti? Cine eşti tu cu adev rat? Demonul despre
care mi-ai vorbit? Are un nume? El şi ea au vreun nume?
— Nu, r spunse Mia. Demonii elementari nu au nevoie de
nume; sunt ceea ce sunt, pur şi simplu. Întrebi dac eu sunt
demon? Da, cred c sunt. Sau am fost. Totul e ca în cea ,

- 128 -
acum, ca într-un vis.
— Şi tu nu eşti eu… sau eşti?
Mia nu r spunse. Iar Susannah în elese c poate nici ea
nu ştia.
— Mia?
Încet. Pe gânduri.
Mia st tea pe vine cu spatele sprijinit de un merlon şi cu
şalul trecut pe sub genunchi. Susannah b g de seam cât
de umflate îi erau gleznele şi îi fu mil de biata femeie. Apoi
îşi reveni şi în buşi sentimentul sta. Nu avea de ce s -i fie
mil de ceva neadev rat.
— Nu eşti decât bona copilului, fat .
Reac ia fu cea scontat . Pe chipul Miei se citi mai întâi şoc,
apoi mânie. La naiba, nu mânie, furie turbat .
— Min i! Eu sunt mama lui! Iar atunci când se va naşte,
nu va mai fi nevoie s c uta i prin toat lumea Sf râm torii
ca s -i distruge i, pentru c f tul meu va fi cel mai mare
Sf râm tor din câ i exist şi o s distrug de unul singur
Grinzile r mase!
Trufia din vocea ei era vecin cu nebunia.
— Mordred al meu o s fac asta! Auzi tu ce- i zic?
— O, da, şopti Susannah. Aud. Tu chiar ai s dai fugu a la
cei care vor s distrug Turnul, nu-i aşa? Ei te cheam şi tu
te duci.
F cu o pauz , apoi încheie cu blânde e voit .
— Iar când vei ajunge la ei, î i vor lua copilul şi î i vor
mul umi foarte frumos şi te vor expedia înapoi în neantul de
unde ai venit.
— Nu! Mi-au promis c eu îl voi creşte! url Mia
încrucişându-şi bra ele protector peste pântece. Este al meu!
Eu sunt mama lui şi eu îl voi creşte!
— M i, fato, trezeşte-te la realitate! Crezi c se vor ine de
cuvânt? Ei? Cum de po i vedea atât de multe, dar nu vezi
tocmai asta?
Bineîn eles c Susannah cunoştea r spunsul. Instinctul
matern al Miei o f cuse s se am geasc singur .
— De ce nu m-ar l sa s -l cresc eu? întreb Mia pe un ton

- 129 -
strident. Cine e mai bun decât mine? Cine poate fi mai bun
decât Mia, care a fost creat pentru dou lucruri: s nasc
un copil şi s -l creasc ?
— Dar nu e vorba doar despre tine, îi explic Susannah.
Tu eşti asemenea copiilor din Calla, asemenea lucrurilor pe
care eu şi prietenii mei le-am întâlnit în cale. Eşti un geam n,
Mia! Eu sunt cealalt jum tate a ta, eu sunt salvarea ta. Prin
ochii mei te ui i la lume, prin pl mânii mei respiri. Eu am
fost for at s port f tul pentru c nu erai în stare, nu-i aşa?
Eşti la fel de stearp ca ştabii ia despre care vorbeşti. Şi de
îndat ce vei naşte copilul, de îndat ce le vei oferi
Sf râm torul Suprem, se vor descotorosi de tine cât ai zice
peşte, fie şi pentru c doar aşa vor putea s scape de mine.
— Mi-au promis, murmur Mia cu înc p ânare.
— Încearc s priveşti situa ia cu obiectivitate, o rug
Susannah, încearc , rogu-te. Dac eu aş fi fost în locul t u şi
tu într-al meu, ce ai fi zis dac m-ai fi auzit vorbind de o
asemenea promisiune?
— i-aş fi zis s nu mai dai din gur aiurea!
— Cine eşti tu cu adev rat? De unde naiba te-au g sit? Ai
r spuns la un anun de la mica publicitate: „C ut m mam
surogat, câştiguri bune, contract pe durat determinat ”?
Cine eşti tu?
— Taci!
Stând pe vine, Susannah se aplec înainte într-o pozi ie
teribil de chinuit . Îns , în fierbin eala clipei, uit şi de acest
calvar, şi de fructul pe jum tate mâncat pe care îl inea în
palm .
— Haide, m i! o îndemn ea cu vocea scrâşnit a Dettei
Walker. Haide, scumpete, d - i jos leg tura de la ochi, aşa
cum am f cut-o şi eu! M rturiseşte adev rul şi scuip -l pe
diavol între ochi! Cine mama naibii eşti?
— Nu ştiu! zbier Mia, iar şacalii ascunşi printre stânci îi
r spunser cu ipete asem n toare – hohotele lor de râs. Nu
ştiu, nu ştiu cine sunt! Mul umit ?
Nu, Susannah nu era mul umit . Şi tocmai se preg tea s
insiste şi mai mult, când Detta Walker interveni în discu ie.

- 130 -
 5

Iat ce-i spuse cel lalt demon personal:

P pușic mic , io aş zice s stai s cugeți ni eluş. C -i tut
ca noaptea, nu ştie s citeasc , nu poa' s socoteasc decât
un pic, n-a fost la Morehouse, n-a fost la nici-o şcoal , da' tu ai
fost. Don'şorica O-Detta Holmes fu la Co-lum-biia, mam -
mam -mam , cine mai ie ca noi!
Tre' s stai s cugeți bine cum s-a f cut de-a r mas cu burta
la gur . Zice c demonul i-a scos toat sperma lu Roland, şi
dup aia s-a f cut b rbat, s-a f cut Demonul Cercului şi a
puşcat-o în tine, şi d-atunci te-ai umflat şi ai început s vâri în
tine toate porc riile alea. Şi care-i misia ei în toat povestea,
uite, asta ar vrea Detta s afle. Cum de se face c ea e acum
borțoas pe sub p tura aia soioas d p ea? E tot… o d-aia…
zi s -i zic… o tehnic de vizualizare?
Susannah nu ştia r spunsul. Nu ştia decât c Mia o privea
acum printre gene. F r îndoial c recep iona frânturi din
monologul ei interior. Dar cât anume? Nu prea mult,
Susannah putea s jure asta; poate câte un cuvânt ici şi colo,
dar, în mare parte, nu reuşise s prind decât o b lm jeal
f r noim . Oricum, realitatea era c Mia chiar se purta ca şi
cum ar fi fost mama bebeluşului. Bebeul Mordred! Ca un
personaj din benzile desenate ale lui Charles Addams.
Asta da, spuse Detta dus pe gânduri. Ca o m mi ic , aşa
se poart , s-a încârligat cu totu' şi cu totu' în jurul lui, aici cam
ai dreptate.
Dar poate, îşi zise Susannah, poate asta era firea ei, poate
doar asta ştia s fac . Poate c dincolo de acest instinct
matern nu exista nici-o Mia.
Degete reci o apucar de mân .
— Cine e? Japi a aia cu limb ascu it ? Spune-i s plece.
M sperie.
Adev rul adev rat era c şi pe Susannah o mai speria înc ,
dar nu ca la început, când fusese nevoit s admit c Detta
era real . Nu deveniser prietene, probabil c asta nu se va
întâmpla niciodat , îns era evident c Detta îi putea fi un
aliat de n dejde. Nu era doar o persoan infect şi atât. Dac
- 131 -
reuşeai s vezi dincolo de accentul la tembel de Butterfly
McQueen15, î i d deai seama c este şi foarte abil .
Şi Mia asta i-ar putea fi un aliat puternic, dac-ai reuşi s-o
atragi de partea ta. Nimic nu-i mai tare pe lumea asta decât o
m mi ic scoas din s rite.
— Ne întoarcem, spuse Mia. i-am r spuns la tot ce m-ai
întrebat, frigul îi face r u copilului, şi a venit şi scârboasa aia.
Am încheiat discu ia.
Susannah îi d du mâna la o parte şi se retrase pu in,
astfel ca Mia s nu o mai poat atinge. Vântul înghe at
r bufni printre merloane str pungându-i c maşa sub ire, dar
limpezindu-i mintea şi înviorându-i gândurile.
Eu sunt o parte din ea, pentru c are acces la amintirile
mele. Inelul de la Eddie, oamenii din River Crossing, Monoul
Blaine. Dar trebuie s fie mai mult decât atât, pentru c …
pentru c …
Haide, fat , zici bine, da' te moc i tare mult.
Pentru c ştie şi celelalte lucruri. Ştie despre existen a
demonilor, cei m run i şi cei elementari. Ştie cum au fost create
Grinzile – m rog, pân la un punct – şi ştie şi despre materia
aia primordial , zeama aia a crea iei, pe care o numeşte Prim.
Deşi eu am auzit numai de prim-ajutor şi de prim-plan. Nu de
la mine a luat în elesul acesta.
Şi îşi d du seama cu ce anume seam n conversa ia asta:
doi p rin i care îşi studiaz nou-n scutul. Noul lor f t. Nasul
l-a luat de la tine. Da, dar ochii i-a luat de la tine. Ia te uit ,
de unde o fi luat p rul?
Detta interveni: În plus, nu uita c are şi prieteni în New
York. Sau ea vrea s cread c -i sunt prieteni.
Prin urmare, ea este totodat şi altcineva, sau altceva.
Cineva din lumea aceea invizibil a demonilor de cas şi ai
suferin elor şi beteşugurilor. Dar cine? S fie ea unul din acei

15 Thelma „Butterfly" McQueen (1911-1993) – actri de

culoare, cunoscut pentru rolul Prissy, camerista lui Scarlett
O'Hara din filmul „Pe aripile vântului" (n. tr.)
- 132 -
demoni elementari?
Detta pufni în râs. Aşa zice ea, da' minte, dulcea o! Ştiu io
c minte! Atunci cine este? Cine a fost ea, înainte s devin
Mia?
Pe neaşteptate izbucni trilul telefonului, amplificat pân la
dezagregarea timpanelor. Atât de nelalocul lui pe meterezele
acestui castel abandonat, c , în primul moment, Susannah
nici nu-şi d du seama ce este. Urletele creaturilor care
populau Discordia – şacali, hiene, sau ce-or fi fost –
începuser s se sting , dar îşi rec p tar striden a la auzul
acestui sunet.
Mia, fiic a nim nui, mam a lui Mordred, îl recunoscu pe
loc. Şi se înfiin . Susannah sim i concomitent cum lumea
începe s pâlpâie şi îşi pierde calitatea de autentic. Ba chiar
p ru s înghe e într-un soi de tablou. Cam prost.
— Nu! strig ea şi se arunc peste Mia.
Dar Mia – gravid , sau nu, zgâriat , sau nu, cu picioarele
umflate, sau nu – o dovedi cu uşurin . Roland le ar tase la
un moment dat nişte şmecherii pentru lupta corp la corp (iar
acea parte din ea care era Detta chir ise de încântare în fa a
josniciei acestor lovituri), îns nu avur niciun efect
împotriva Miei, care le par aproape instantaneu.
Dar, sigur, da, fireşte, î i cunoaşte toate trucurile, tot aşa
cum îi cunoaşte şi pe Tuşa Talitha din River Crossing şi pe
Topsy, Marinarul din Lud, pentru c are acces la amintirile tale,
pentru c , într-o oarecare m sur , ea este tu…
Şi aici gândurile ei puser brusc frân , deoarece Mia îi
r sucise mâinile la spate şi, o, Doamne, Dumnezeule, ce
durere!
Pizdulice mic şi proast ce eşti, pufni Detta cu un soi de
dispre binevoitor.
Înainte ca Susannah s apuce s -i r spund ceva, se
petrecu un lucru absolut uluitor: lumea se rupse ca o bucat
de hârtie sf râmicioas . Sp rtura se întinse la iu eal de la
pietrele murdare de pe podeaua fortifica iei pân la cel mai
apropiat merlon, apoi în sus, pe cer. Goni pe bolta înstelat
şi sfâşie semiluna în dou .

- 133 -
 Susannah îşi spuse c gata, asta este, se frânser una sau
ambele Grinzi r mase şi Turnul se pr buşise. Apoi v zu prin
sp rtur dou femei culcate pe unul din cele dou paturi din
camera 1919 a Hotelului Plaza-Park. Se ineau în bra e.
Aveau ochii închişi. Erau îmbr cate la fel, cu jeanşi şi c m şi
p tate cu sânge. Aveau tr s turi identice, numai c una din
ele avea picioare şi mai jos de genunchi şi p r drept şi
m t sos şi pielea alb .
— S nu care cumva s te pui cu mine! îi gâfâi Mia în
ureche, împroşcând-o cu stropi mici de saliv . S nu
îndr zneşti s te pui cu mine sau cu f tul meu. Pentru c
sunt mai puternic , m auzi tu? Sunt mai puternic !
Nici urm de îndoial în aceast privin , îşi zise
Susannah în vreme ce se sim i propulsat spre gaura aceea.
Deocamdat , cel pu in.
Era împins prin sp rtur înapoi în realitate. O clip , avu
senza ia c pielea îi este deopotriv în fl c ri şi acoperit cu
ghea . Undeva b teau clopotele portalului, şi apoi…

…se ridic în capul oaselor pe pat. O singur femeie, nu

dou , cea cu picioare. Susannah fu îmbrâncit cu putere în
spate. Mia la cârm acum. Mia cu mâna pe receptor,
ducându-l cu susul în jos la ureche, inversându-l apoi.
— Alo? Alo!
— Bun ziua, Mia. Numele meu este…
Nu-l l s s vorbeasc :
— Ai s m laşi s -mi p strez copilul? Ştoarfa asta din
mine zice c n-ai s m laşi!
O pauz la cap tul cel lalt al firului, lung , apoi mult prea
lung . Susannah sim i spaima Miei, mai întâi un pârâiaş,
dup aceea un torent. Nu trebuie s te sim i aşa, încerc ea
s -i spun . Tu ai ceea ce vor ei, tu ai ceea ce le trebuie lor, de
ce nu pricepi?
— Alo, mai eşti la aparat? Zei ai mei, mai eşti acolo? TE
IMPLOR, SPUNE C MAI EŞTI!
- 134 -
 — Aici sunt, rosti calm vocea b rbatului. Încerc m s o
lu m de la început, Mia, fiic a nim nui? Sau închid şi
vorbim când te vei sim i… ceva mai bine?
— Nu! Nu, nu face asta, te implor nu face asta!
— N-ai s m întrerupi iar şi? Fiindc nu exist absolut
niciun motiv care s - i justifice lipsa de bun cuviin .
— Jur!
— Numele meu este Richard P. Sayre.
Susannah mai auzise numele acesta, dar unde?
— Ştii unde trebuie s mergi, da?
— Da!
Cu înfl c rare. Dornic s -i fac pe plac.
— La Dixie Pig, intersec ia dintre 61st şi Lexingworth.
— Lexingtore, o corect Sayre. Sunt convins c Odetta
Holmes te poate ajuta s g seşti adresa.
Lui Susannah îi veni s strige Nu m cheam aşa! Dar
t cu. Individului stuia, Sayre, i-ar conveni s-o aud ipând,
p i, nu? I-ar pl cea s-o aud cum îşi pierde controlul.
— Eşti cu noi, Odetta? o tachin el uşurel. Eşti aici, boarf
b g cioas ?
Nu-i r spunse.
— E aici, zise Mia. Nu în eleg de ce nu vorbeşte. N-o
împiedic cu nimic.
— O, dar eu ştiu care-i motivul acestei t ceri, spuse cu
indulgen Sayre. În primul rând nu-i place numele acesta.
Şi f cu o aluzie pe care Susannah n-o pricepu.
— „Nu-mi zice Clay, Clay e numele meu de sclav, spune-mi
Muhammad Ali!” Aşa e, Susannah? Sau asta a fost dup
epoca ta? Mi se pare c pu in dup . Scuze. Timpul este atât
de derutant, nu crezi? Nu conteaz . Şi ie am s - i comunic
ceva, draga mea. Într-o clip . M tem c nu- i va face prea
mult pl cere, dar cred c trebuie s ştii.
Susannah r mase în continuare mut . Dar îi venea tot mai
greu.
— Cât priveşte viitorul imediat al f tului t u, Mia, m şi
mir c ai sim it nevoia s întrebi, spuse Sayre.
Numai miere în vocea individului, cine o fi fost el,

- 135 -
condimentat cu cantitatea exact de indignare.
— Regele îşi respect promisiunile, ceea ce nu se poate
spune despre unele persoane pe care le cunosc. Acum s
l s m la o parte problemele de onestitate şi s ne
concentr m asupra chestiunilor de natur practic ! Cui
altcuiva i-ar putea fi încredin at creşterea celui mai
important copil n scut vreodat … mai important decât
Hristos, mai important decât Buddha, mai important decât
Profetul Mahomed? La al cui sân, scuz -mi lipsa de pudoare,
avem noi încredere s -l l s m s sug ?
Muzic pentru urechile ei, îşi spuse Susannah deprimat .
Toate lucrurile pe care tânjea s le aud . De ce? Pentru c este
Mam .
— O s mi-l încredin ezi mie! strig Mia. Mie, şi numai
mie! Mul umesc! Î i mul umesc!
În cele din urm , Susannah se hot rî s vorbeasc . Şi o
sf tui pe cealalt s nu aib încredere în el. Fireşte c nimeni
nu o b g în seam .
— Nu te-aş min i, aşa cum n-aş îndr zni s îmi încalc vreo
promisiune în fa a mamei mele, spuse vocea de la telefon.
(Dar tu ai avut o mam , iubi el? vru s ştie Detta). Şi, chiar
dac adev rul doare uneori, minciunile se întorc mereu
împotriva noastr , nu crezi? Pe scurt, adev rul este c nu te
vei putea bucura de copil prea mult vreme, Mia, c ci
copil ria lui nu va sem na cu cea a celorlal i copii, a copiilor
normali…
— Ştiu! O, cât de bine ştiu!
— …dar te vei bucura de el cinci ani… sau şapte, da, poate
chiar şapte… iar el va avea parte de tot ce-i mai bun. Din
partea ta, desigur, dar şi de la noi. Amestecul nostru va fi
minim…
Detta Walker s ri ca ars . Reuşi s intre pre de o clip în
posesia coardelor vocale ale lui Susannah Dean, dar ce
pre ioas clip a fost aceea.
— Da, da, da, zuper, pe bune c da, cotcod ci ea, n-o s i
se slobozeasc -n gur şi n-o s - ' dea cu ghe pân p r!
— F -o s TAC pe c eaua aia! bubui Sayre, iar

- 136 -
Susannah sim i o izbitur când Mia o trimise pe Detta de-a
berbeleacul – dar tot chicotind – în spatele min ii lor comune.
La carcer .
Zâsei ce-am vrut, în puii mei! chir i Detta. I-am ar tat io lu'
muistu' fa palid !
Vocea lui Sayre se auzi în receptor rece şi foarte clar .
— Mia, de ii controlul, sau nu?
— Da! Da, îl de in!
— Atunci ai grij s nu se mai întâmple una ca asta.
— N-o s se mai întâmple!
Şi de undeva – parc de sus, deşi în fundul min ii comune
Susannah nu reuşea s se orienteze – se auzi cum se închide
ceva cu zgomot. Ceva ca din fier.
Acum pe bune c suntem în carcer , îi zise ea Dettei care
râdea mai departe ca nebuna.
Susannah îşi spuse: Sunt aproape sigur c ştiu cine este.
Vreau s zic, cine este ea în afar de mine. Acum i se p rea
evident. Partea aceea din Mia care nu era nici Susannah, nici
ceva chemat din pustiuri pentru a îndeplini poruncile Regelui
Purpuriu… cu siguran c partea aceea era Oracolul,
elementar sau nu; for a feminin care mai întâi încercase s -l
molesteze pe Jake, iar apoi îl luase pe Roland. Spiritul acela
fl mând şi întristat. Spiritul acela care, în cele din urm ,
g sise trupul de care avea nevoie. Trupul capabil s poarte
f tul.
— Odetta?
Vocea lui Sayre, agasant şi rea.
— Sau, poate, preferi s - i zic Susannah? i-am promis
veşti, mai ii minte? Îns m tem c -i vorba despre o veste
bun sau foarte proast , depinde din ce punct de vedere o
priveşti. Vrei s i-o spun?
Susannah p str t cerea.
— Vestea proast este c f tul Miei s-ar putea s nu fie în
stare s îndeplineasc destinul pe care i l-a conferit numele,
acela de a-şi ucide tat l. Vestea cea bun este c Roland va
muri cu siguran în urm toarele câteva minute. Cât despre
Eddie, îmi pare r u s spun c nici nu încape discu ie în

- 137 -
acest sens. C ci el nu posed nici reflexele dinh-ului vostru,
nici experien a lui de lupt . Scumpa mea, în foarte scurt
timp vei fi v duv . Asta-i vestea proast .
Susannah nu se mai putu ab ine, iar Mia îi îng dui s
vorbeasc :
— Min i! Toate astea sunt minciuni!
— Absolut deloc, spuse calm Sayre.
Iar Susannah îşi aduse aminte unde mai auzise numele
acesta: povestea lui Callahan. Atunci când ajunsese în
Detroit. Unde înc lcase cea mai sfânt porunc a Bisericii lui
şi se sinucisese ca s nu ajung în mâinile vampirilor.
Callahan s rise dintr-un zgârie-nori tocmai pentru a evita
soarta aceasta. Mai întâi ajunsese în Lumea de Mijloc, iar de
acolo, prin Uşa Nedescoperit , în Calla inuturilor de Hotar.
Şi P rintele le spusese c în clipele acelea nu-şi spusese
decât Ei nu trebuie s câştige, nu trebuie s câştige. Şi
avusese dreptate, avusese dreptate, fir-ar s fie. Dar dac
Eddie murea…
— Am aflat unde vor ajunge dinh-ul împreun cu so ul t u,
dac vor reuşi s treac printr-o anumit uş , îi explic
Sayre. Şi, te asigur, Susannah, c a fost extrem de uşor… s
strângem acolo anumite persoane, în frunte cu un cet ean
pe nume Enrico Balazar.
Susannah recunoscu sinceritatea din vocea lui. Dac nu
spunea adev rul, înseamn c era cel mai iscusit mincinos
din lume.
— Cum de-ai reuşit s afli aşa ceva? îl întreb ea.
Când nu i se r spunse, deschise gura s întrebe din nou.
Dar fu expediat iar şi de-a dura în spatele min ii comune.
Indiferent cum o fi fost Mia pe vremuri, adev rul era c
ajunsese s aib o for incredibil în interiorul lui Susannah.
— A plecat? întreb Sayre.
— Da, în spate.
Slugarnic . Dornic s -i fac pe plac.
— Atunci vino la noi, Mia. Cu cât ajungi aici mai repede,
cu atât mai curând î i vei putea vedea f tul!
— Da! strig Mia nebun de fericire, iar Susannah reuşi s

- 138 -
surprind o imagine.
Ca şi cum ar fi tras cu ochiul pe sub marginea cortului
unui circ şi ar fi v zut o minune str lucitoare. Sau
întunecat .
Ceea ce v zu era pe cât de simplu, pe atât de cutremur tor:
P rintele Callahan cump rând o bucat de salam de la un
negustor. Un negustor din Nord. Unul care de inea un anume
magazin mixt în or şelul East Stoneham, din statul Maine, în
anul 1977. Erau în casa parohial când Callahan le spusese
povestea asta… iar Mia tr sese cu urechea.
În elegerea cumplitei tr d ri era aidoma unui soare roşu
r s rind peste un câmp cu mii de leşuri. Susannah se repezi
iar şi în fa , f r s -i pese de for a Miei, urlând iar şi iar:
— C ea! C ea tr d toare! C ea criminal ! Tu le-ai spus
unde o s -i trimit Uşa! Tu le-ai spus unde o s ajung Eddie
şi cu Roland! OF, C EA, CARE EŞTI TU C EA!

O fi fost Mia puternic , îns atacul acesta o lu pe

nepreg tite. Cu atât mai feroce, cu cât Detta îşi unise
propria-i energie ucigaş cu for a izvorât din nefericita
concluzie la care ajunsese Susannah. Şi astfel intrusa se
pomeni îmbrâncit înapoi. În camera de hotel, Mia sc p
receptorul din mân . Se cl tin pe picioare ca beat , se
poticni de unul dintre paturi, apoi se învârti ca un dansator
cherchelit. Susannah o p lmui, iar pe obraji îi ap rur urme
roşii de degete, ca nişte semne de exclamare.
Asta este, uite cum am ajuns, îmi dau palme singur , asta
fac, îşi spuse Susannah. Îmi snopesc în b taie carcasa, cât de
aiurea poate fi chestia asta? Dar nu se putea opri.
Monstruozitatea faptei, monstruozitatea tr d rii Miei…
Înl untrul ei, într-un ring de box ce nu era tocmai material
(dar nici cu des vârşire imaginar), Mia reuşi s o apuce pe
Susannah/Detta de gât şi s-o împing înd r t. Avea ochii
holba i de şocul atacului s lbatic c ruia îi c zuse victim .
Poate c îi avea holba i şi de ruşine. Susannah spera s mai
- 139 -
poat fi în stare s simt ruşinea.
— Am f cut ce trebuia s fac, repet Mia obligând-o pe
Susannah s intre înapoi în carcer . Este vorba despre f tul
meu, toat lumea e împotriva mea, aşa c am f cut ce trebuia
s fac.
— I-ai vândut pe Eddie şi pe Roland pentru monstrul la al
t u, asta ai f cut! url Susannah. I-ai spus lui Sayre ce-ai
auzit şi aşa a putut şti c vor folosi Uşa ca s ajung la Calvin
Tower, nu-i aşa? Câ i oameni a strâns împotriva lor?
Unicul r spuns fu un zgomot metalic. De data aceasta
urmat de un al doilea. Şi de al treilea. Mia sim ise mâinile
gazdei ei strângând-o de gât şi nu mai voia s -şi asume
niciun risc. Acum încuie uşa carcerei cu trei z voare. Carcer ?
Hai s fim serioşi, Groapa Neagr din Calcutta, asta era!
— Când am s ies de-aici, jur c am s m întorc în Dogan
şi am s dezactivez toate contactele! zbier ea. Nici nu-mi vine
s cred c-am încercat s te ajut! Vac ce sunt! Din partea mea,
po i s -l naşti şi în mijlocul str zii!
— Nu po i s ieşi de aici, spuse Mia parc scuzându-se.
Mai târziu, dac va fi posibil, am s te las în pace…
— De ce fel de pace î i închipui c voi avea parte dac
moare Eddie? Nu m mir c-ai vrut s -mi dau jos de la gât
inelul! Cum s supor i s -l sim i pe piele ştiind ce-ai f cut?
Mia ridic receptorul şi ascult , dar Richard P. Sayre
închisese. Probabil c avea alte chestiuni importante de f cut.
Probabil c nu-şi realizase planul de r spândire al molimelor,
îşi zise Susannah.
Mia puse receptorul la loc în furc , se uit în jur la camera
goal şi impersonal cu privirea aceluia care ştie c nu se va
mai întoarce acolo şi vrea s fie sigur c a luat tot ce-i trebuie.
Îşi pip i un buzunar al jeanşilor şi sim i teancul de bancnote.
Atinse şi cel lalt buzunar şi sim i o umfl tur unde era
estoasa din fildeş, sköldpadda.
Îmi pare r u, repet Mia. Trebuie s m îngrijesc de f tul
meu. Toat lumea este împotriva mea.
Nu-i adev rat, o contrazise Susannah din carcera z vorât
unde o aruncase Mia. De fapt, unde se afla carcera aceasta?

- 140 -
În cea mai adânc şi mai întunecat temni a Castelului din
Genune? Probabil. Avea vreo importan ? Am fost de partea
ta. Te-am ajutat. i-am oprit travaliul atunci când mi-ai cerut-o.
Şi uite ce-ai f cut. Cum de-ai putut s fii atât de josnic şi laş ?
Cu obrajii arzându-i în fl c ri mohorâte, Mia se opri cu
mâna pe clan . Da, sigur, îi era ruşine. Îns ruşinea nu avea
s-o opreasc . Absolut nimic nu o va opri. Asta pân când va fi,
la rândul ei, tr dat de Sayre şi prietenii lui.
Eşti condamnat , îi zise Susannah. Ştii c eşti.
— Nu-mi pas , r spunse Mia. O eternitate în infern s fie,
şi tot e un pre mic pentru bucuria de a privi, fie şi o secund ,
chipul f tului meu. Ascult cu luare-aminte ce- i spun, rogu-
te.
Apoi, ducându-le cu ea pe Susannah şi pe Detta, Mia
deschise uşa, ieşi în coridorul hotelului şi f cu primii paşi pe
drumul ei c tre Dixie Pig, unde o aşteptau nişte doctori
monstruoşi pentru a o ajuta s -şi nasc pruncul la fel de
monstruos.

STROF :
Hai, commala, hai, mai va!
Acum ai dat de belea!
Uite, mâna ce te vinde
Ghimpi şi spini, chiar mul i, ascunde.

ANTISTROF :
Haide, hai, commala, valea!
Mare, mare este jalea!
Ghimpi şi spini, şi nu pu ini,
ie- i vor fi asasini!

- 141 -
STAN A VII
AMBUSCADA

- 142 -
 1

Roland Deschain era ultimul din stirpea celor mai mari

r zboinici ai Gileadului. Pe bun dreptate, datorit firii sale
romantice de o manier neobişnuit , datorit lipsei sale de
imagina ie şi datorit mâinilor sale aduc toare de moarte, el
era considerat cel mai bun dintre ei. Acum, îns , artrita
lansase un atac n prasnic asupra lui, mai pu in asupra
ochilor şi urechilor ce nu d deau semne c ar fi cotropite de
afurisita podagr . Când erau aspira i prin Uşa Nedescoperit ,
a auzit bufnitura f cut de capul lui Eddie la întâlnirea cu
tocul respectivei uşi (şi reuşi s nu-şi sparg şi el c p âna,
ferindu-se în ultima frac iune de secund ). Auzi ciripit de
p s ri, mai întâi de departe, aşa cum auzi p s rile cântând
în vise, apoi din imediata apropiere, triluri banale, purtând
amprenta realit ii indiscutabile. Lumina puternic a
soarelui îl izbi în fa şi f r îndoial c l-ar fi orbit, c ci el
tocmai ce venea din întunericul peşterii. Dar Roland îşi mijise
ochii instinctiv, imediat ce o v zuse. Dac n-ar fi f cut-o, cu
siguran c n-ar fi observat explozia de lumin din dreapta
locului unde aterizaser pe p mântul b t torit şi înnegrit de
scurgeri de petrol. Iar Eddie cu siguran c ar fi murit.
Poate ar fi murit amândoi. Din câte ştia Roland, doar dou
lucruri puteau emite str lucirea aceea circular : ochelarii şi
c tarea unei arme.
Pistolarul îl înşfac pe Eddie de subsuoar , la fel de
instinctiv cum îşi îngustase ochii în fa a razelor de soare.
Sim ise tensiunea din muşchii tân rului atunci când
picioarele li se ridicaser de pe podeaua plin cu pietre şi
oase ale Peşterii Uşii. Şi îi sim ise cum se înmoaie când capul
lui Eddie se întâlnise cu tocul Uşii Nedescoperite. Dar bine c
tân rul gemea, încercând s spun ceva, ceea ce însemna c
era m car par ial conştient.
— Eddie, dup mine! url Roland, ridicându-se în picioare.
Durerea îi explod fioroas în şoldul drept, coborând de-a
- 143 -
lungul piciorului pân aproape de genunchi, dar de-abia
dac o înregistr . Îl târî pe Eddie dup sine spre o cl dire, o
cl dire oarecare, trecând pe lâng ceea ce recunoscu a fi un
şir de pompe de petrol sau benzin . Pe acestea scria MOBIL,
iar nu CITGO sau SUNOCO, nume pe care pistolarul
ajunsese s le cunoasc .
Eddie era doar pe jum tate conştient, asta în cel mai fericit
caz. Obrazul stâng îi era roşu de sângele care curgea din
rana de la cap. Cu toate acestea, îşi for picioarele s se
mişte şi urc împleticindu-se cele trei trepte din lemn care
duceau la uşa magazinului mixt. Era doar pu in mai mic
decât pr v lia din Calla a lui Took, dar în alte privin e deloc
dif…
Din spate, şi pu in dinspre dreapta, se auzi o bubuitur . Şi
Roland ştiu c omul cu puşca nu-i nimerise.
Ceva îi bâzâi la doar doi centimetri de ureche: bzzzz!
Geamul uşii micu ului magazin se sparse. Semnul (DESCHIS,
HAIDE ÎN UNTRU) s ri din cui şi se r suci.
— Rolan…, vocea lui Eddie, sl bit şi ca de la mare
dep rtare, b lm ji cuvântul ca prin terci. Rolan ce… cin…
UUF!
Geam tul de surpriz de la sfârşit veni când Roland îl
azvârli în untru pe burt , aruncându-se deasupra lui.
Alt bubuit: prin apropiere se afla un tr g tor cu o arm de
mare putere. Roland auzi un strig t:
— Acolo, fute-i, Jack!
Şi imediat o arm semiautomat – c reia Eddie şi Jake îi
spuneau mitralier – deschise focul. Cele dou vitrine
murdare dintr-o parte şi cealalt a uşii se f cur praf într-o
ploaie de cioburi. Hârtiile prinse de ele – anun uri de interes
or şenesc, b nuia Roland – zburar care încotro.
Singurii clien i erau dou femei şi un cet ean cam
b trâior. To i trei st teau cu fa a spre intrarea magazinului –
spre Eddie şi Roland – şi to i trei purtau pe chip eterna
expresie perplex a civilului care n-a pus în via a lui mâna pe
o arm . Pe Roland privirea aceasta îl ducea cu gândul la
erbivore, de parc indivizii respectivi – cei din Calla Bryn

- 144 -
Sturgis nu erau deloc diferi i – ar fi fost oi, nu oameni.
— La p mânt! mugi el de deasupra tovar şului lui
semiconştient (r mas acum şi f r suflare). În numele zeilor
voştri, culca i-v LA PAMANT!
Cet eanul b trâior, îmbr cat cu o c maş în carouri din
flanel, în ciuda c ldurii din magazin, l s s -i cad din mân
conserva pe care o examinase pân s înceap t mb l ul
(avea o poz cu o roşie pe o parte) şi se l s jos. Cele dou
femei nu-i urmar exemplul, iar a doua rafal a mitralierei le
ucise pe amândou , pe prima nimerind-o în piept, celeilalte
spulberându-i creştetul capului. Femeia nimerit în piept se
pr buşi ca un sac cu gr un e. Cea împuşcat în cap f cu doi
paşi cl tina i spre Roland. Sângele îi âşnea din locul în care
ar fi trebuit s -i fie p rul ca lava dintr-un vulcan în erup ie.
De afar îşi începur recitalul şi o a doua şi o a treia
mitralier , umplând ziua de zgomot, umplând v zduhul de
un zigzag letal de gloan e. Femeia r mas f r creştet se
învârti pe loc de dou ori b tând aerul cu bra ele, ca într-un
dans modern, apoi se pr v li şi ea. Roland îşi c ut arma şi
respir uşurat când o g si la locul ei, în tocul de la şold,
respir uşurat când sim i în mân patul ei reconfortant din
lemn de santal. M car atâta era în regul . Riscase pariul
acesta şi îl câştigase. Şi cu siguran nu veniser aici prin
portal. Tr g torii îi v zuser , îi v zuser chiar foarte bine.
Mai mult, înc . Îi aşteptaser .
— Trage i! zbiera cineva. Trage i, trage i, nu-i l sa i s se
dezmeticeasc , trage i, catzarros ce sunte i!
— Eddie! tun Roland. Eddie, trebuie s m aju i!
— Şeeee?
Sl bit. N ucit. Privindu-l cu un singur ochi, cel drept.
Stângul era înecat în sângele care-i şiroia din rana de la cap.
Roland se întinse şi îl plesni peste obraz, atât de puternic,
încât reuşi s împroaşte cu sânge totul din jur.
— Potera! Ne omoar ! Ne omoar pe to i!
Ochiul vizibil al lui Eddie se limpezi. Foarte repede. Roland
îşi d du seama de efortul f cut de tân r – nu numai s -şi
vin în fire, dar s -şi vin în fire atât de iute, mai ales cu

- 145 -
capul la care trebuie c -i bubuia fioros de tare – şi se sim i
nespus de mândru de el. Eddie era leit Cuthbert Allgood,
Cuthbert pân în m duva oaselor.
— Ce dracu' se întâmpl ? se auzi o voce spart şi speriat .
Ce mama dracului se petrece aici?
— Jos, spuse Roland f r s se uite la cel care vorbise.
Dac vrei s r mâi în via , treci la p mânt.
— F ce- i zice, Chip, spuse altcineva, probabil b trânul cu
conserva de roşii.
Roland se târî printre cioburi, sim indu-le cum îi intr în
palme şi în genunchi, dar f r s -i pese. Un glon îi bâzâi pe
lâng tâmpl . Nici pe el nu-l b g în seam . Afar era o zi
splendid de var . Chiar în fa a magazinului se aflau dou
pompe de benzin pe care scria MOBIL. Într-o parte se afla o
maşin veche, probabil apar inând uneia dintre cele dou
femei (care nu va mai avea vreodat nevoie de ea), sau
domnului C maş din Flanel. Dincolo de pompe şi de terenul
mânjit al parc rii se întindea un drum pietruit de ar , iar pe
marginea lui erau câteva cl diri v ruite într-un cenuşiu
uniform. Pe una dintre acestea scria PRIM RIE, pe una
DIVIZIA DE POMPIERI DIN STONEHAM. Iar pe cea mai mare
scria SERVICE AUTO. Zona din fa a lor era de asemenea
pietruit (caldarâmat , era cuvântul folosit de Roland), iar
acolo erau parcate nişte maşini, una dintre acestea fiind
mare cât o c ru din Calla. Din spatele lor âşnir chiar
atunci la atac vreo şase, şapte indivizi. Unul r mase mai în
urm , iar Roland îl recunoscu pe loc: Jack Andolini,
locotenentul cel pocit al lui Enrico Balazar. Pistolarul îl
v zuse murind pe omul acesta, mai întâi de glon , apoi
mâncat de viu de homaroşeniile carnivore care tr iau în
apele mici ale M rii de Vest. Cu toate acestea, iat -l din nou.
Pentru c lumi infinite se rotesc în jurul axei reprezentate de
Turnul Întunecat, iar lumea aceasta este doar una dintre ele.
Îns o singur lume este cea adev rat ; într-o singur lume
lucrurile terminate r mân terminate. Poate în aceasta, sau
poate nu. Oricum ar sta lucrurile, nu era acum momentul
s -şi fac probleme pe tema asta.

- 146 -
 Ridicat în genunchi, Roland deschise focul, ac ionând
cocoşul pistolului cu latul palmei, intind mai întâi asupra
b ie ilor cu mitraliere. Unul pic lat pe linia continu a
drumului, cu sângele bolborosindu-i din rana de la gât. Al
doilea fu azvârlit pân pe marginea de p mânt a drumului,
cu o gaur între ochi.
Şi Eddie ap ru lâng el, tr gând cu cel lalt pistol al lui
Roland. Din cauza st rii sale rat cel pu in dou inte. Îns
al i trei indivizi se pr buşir , doi mor i şi unul urlând:
— M-a lovit! Au, ajut -m , Jack, m-a nimerit în burt !
Cineva îl apuc de um r pe Roland, f r s -şi dea seama
cât de riscant era un asemenea gest.
— Dom'le, ce dracu'…
Roland se uit şi v zu un b rbat trecut bine de patruzeci
de ani, cu cravat la gât şi cu un şor de m celar în jurul
mijlocului. Avu timp s -şi spun : E proprietarul magazinului,
probabil cel care i-a explicat lui Callahan cum s ajung la
poşt , şi îl îmbrânci violent la o parte. O frac iune de secund
mai târziu, sângele âşni din tâmpla stâng a respectivului. E
zgâriat, aprecie pistolarul, dar nu-i ceva serios deocamdat .
Îns , dac nu l-ar fi împins…
Eddie reînc rca. Roland f cu acelaşi lucru, numai c în
cazul lui opera iunea aceasta dur ceva mai mult din cauza
degetelor lips de la mâna dreapt . În tot acest timp, doi
dintre geala ii r maşi în via se refugiaser în spatele uneia
dintre maşinile cele vechi. Prea aproape. Deloc bine. Şi
Roland auzi huruitul unui automobil. Se uit peste um r la
individul care avusese prezen a de spirit s se arunce la
p mânt atunci când i-o ceruse, evitând astfel s
împ rt şeasc tragica soart a celor dou doamne.
— Tu, de colo! strig Roland. Ai vreo arm la tine?
B rbatul cu c maşa din flanel scutur din cap. Ochii
albaştri îi str luceau. Era speriat, dar nu panicat, îşi d du
seama Roland. În fa a acestui client, proprietarul
magazinului z cea în fund cu picioarele desf cute, privind cu
un soi de uluire nefericit la stropii de sânge care îi picurau
din cap pe şor ul alb.

- 147 -
 — Negustorule, tu ai vreo arm ? îl întreb Roland.
Înainte ca acesta s -i r spund – presupunând c era în
stare s-o fac – Eddie îl apuc pe pistolar de um r.
— Atacul Cavaleriei Uşoare16, zise el.
De fapt, asta voise s zic , deoarece cuvintele care-i ieşir
din gur erau neinteligibile: aaachuu caaavei uşşşoo. Oricum,
Roland nu ar fi avut de unde s ştie la ce anume se referea
tân rul. Important era faptul c Eddie observase al i şase
b rba i care traversau drumul alergând în zigzag.
— Vai, vai, vai! Haide, haide, haide! zbiera Andolini din
spate, dând din mâini ca nebunul.
— Iisuse, Roland, uite-l pe Tricks Postino, exclam Eddie.
Trick manevra şi de aceast dat o arm extrem de mare,
deşi Eddie nu-şi putu da seama dac era aceeaşi arm de
asalt M-16 cu foc repetat, pe care gangsterul şi-o botezase
Extraordinara Mitralier Rambo. În orice caz, nici acum nu
avu mai mult noroc decât avusese în schimbul de focuri de
lâng Turnul înclinat: Eddie trase, iar Tricks se pr v li peste
unul din tovar şii lui deja mor i. Deşi doborât, tot mai tr gea
din mitralier . Cel mai probabil era vorba de o convulsie a
degetului, de ultimele semnale transmise de creierul s u aflat
pe moarte. Cu toate acestea, Roland şi Eddie se v zur
nevoi i s se trânteasc din nou pe burt , dând timp
celorlal i cinci gangsteri s se ascund în spatele maşinilor
vechi de pe marginea drumului. Şi mai r u. La ad postul
focurilor de arm din automobilele de peste drum – cu care
veniser b ie ii ştia r i, Roland putea s jure – vor putea, în
scurt vreme, s transforme pr v lioara aceasta într-un
pavilion de tir.
Iar toate aceste evenimente sem nau mult prea bine cu
ceea ce se întâmplase la Jericho Hill.
Venise timpul s sune retragerea.
Huruitul acela de vehicul în mişcare se auzea tot mai

16Nume dat b t liei de la Balaclava, 28 octombrie 1854,

cea mai important lupt din R zboiul Crimeii (n. tr.)
- 148 -
aproape – huruit de motor puternic, trudind sub o
înc rc tur mare. Iar de pe povârnişul din stânga
magazinului ap ru un camion gigantic, plin cu trunchiuri
uriaşe de copaci. Roland reuşi s vad cum şoferul face ochii
mari şi cum îi cade falca. Şi de ce s ne mir m? Aici, în fa a
acestui magazinaş de provincie, unde f r îndoial c oprise
de nenum rate ori pe vremuri ca s -şi ia o bere sau un suc la
sfârşitul unei zile lungi şi fierbin i de munc în p dure,
z ceau acum împr ştiate vreo şase cadavre însângerate,
aidoma solda ilor ucişi pe câmpul de lupt . În fond, exact
asta şi era, îşi zise Roland.
Frânele uriaşului camion zbierar asurzitor. Din spate se
auzi pufnetul ca de dragon furios al frânelor pneumatice.
Urm imediat urletul strident al cauciucurilor blocate şi
trasând urme negre pe macadamul drumului, înc rc tura
începu s alunece într-o parte. Roland observ aşchii mari
în l ându-se spre cerul senin, în vreme ce bandi ii de peste
drum continuau s trag de parc nici n-ar fi observat ce se
întâmpl . Scena aceasta avea o calitate aproape hipnotic ,
era ca şi cum ai fi v zut una din Uitatele Bestii din Eld 17
rostogolindu-se din ceruri cu aripile în fl c ri.
Cabina camionului trecu peste primul cadavru. Cablurile
roşii ca nişte ma e ale acestuia se desf şurar în toate p r ile.
Picioare şi bra e fur smulse. Sub una dintre ro i, c p âna
lui Trick Postino explod cu sunet ca de castan pe foc.
Înc rc tura camionului se înclin şi mai mult şi începu s se
clatine. Ro ile care i-ar fi ajuns lui Roland pân la umeri se
oprir ridicând nori de praf însângerat. Mânat de for a
iner iei, camionul alunec pe lâng magazin cu o lentoare
maiestuoas . Şoferul nu se mai vedea la locul lui din cabin .
Pre de o clip , pr v lia şi cei din untrul ei au fost feri i de
focul înte it venit de peste drum. Proprietarul – Chip – şi
clientul r mas în via – domnul C maş din Flanel – se

17 Forgotten Beasts of Eld – roman fantasy din 1974 al

scriitoarei Patricia A. McKillip (n. tr.)
- 149 -
holbau la camionul ieşit de sub control cu expresii identice
de uimire neputincioas . Cu gesturi absente, proprietarul îşi
ştergea sângele de pe cap şi îl scutura pe jos, de parc ar fi
fost doar ap . Roland îşi d du seama c rana lui era mai
grav decât cea a lui Eddie, şi totuşi individul nu p rea a fi
conştient de asta. Poate c aşa era mai bine.
— Ieşirea din spate, îi zise el lui Eddie. Acum.
— Bun decizie.
Roland îl înha de bra pe b rbatul cu c maşa din flanel.
Ochii acestuia abandonar instantaneu camionul şi se
a intir asupra pistolarului. Roland f cu un semn spre
spatele magazinului, cet eanul vârstnic f cu semn din cap
c a în eles. Agerimea mut şi încrez toare a acestuia era un
dar la care pistolarul nici nu îndr znise s spere.
În cele din urm se r sturnar şi trunchiurile de copaci
din remorc , mai întâi cele din vârf, apoi toate, rostogolindu-
se care încotro, zdrobind una dintre maşinile de pe marginea
drumului şi pe bandi ii ascunşi în spatele ei. Se auzi un
hârşâit metalic înfior tor, interminabil, în compara ie cu care
tirul mitralierelor p rea realmente anemic.

Eddie îl înşfac pe proprietarul magazinului, aşa cum

Roland îl apucase pe cel lalt b rbat, îns Chip nu d du
dovad de nimic din agerimea sau din instinctul de
supravie uitor al clientului s u. Pur şi simplu r m sese cu
ochii holba i la locul în care pân mai adineauri se aflaser
vitrinele magazinului s u, urm rind şocat şi înm rmurit de
spaim cum camionul intr în ultima etap a baletului
acesta autodistructiv. Cabina se desprinse de remorc şi se
rostogoli în jos pe panta din spatele pr v liei pân în p dure.
Trunchiurile c zute crear o und de şoc în praful drumului,
l sând în urm un şan adânc, un Chevrolet turtit şi înc doi
mafio i la fel de aplatiza i.
Dar mai erau şi al ii dintr-aceştia. Cel pu in aşa se p rea.
Tirul continu .
- 150 -
 — Haide, Chip, s-o t iem de-aici, zise Eddie, tr gându-l
iar şi pe negustor spre fundul magazinului şi, de aceast
dat , Chip îl urm ascult tor, dar tot uitându-se dup um r
şi ştergându-şi sângele de pe obraz.
În spatele pr v liei, în partea stâng , fusese construit o
sal de mese, cu tejghea, câteva scaune peticite, trei sau
patru mese şi o oal veche pentru fiert homari, aşezat
deasupra unui raft cu reviste vechi, majoritatea cu femei
dezbr cate. Abia ajunseser în zona aceasta când afar se
înte i din nou focul. Apoi o explozie puternic îl acoperi.
Probabil s rise în aer rezervorul camionului, îşi zise Eddie.
Sim i un glon zburându-i pe lâng cap şi v zu o gaur
rotund şi neagr în farul pictat în tabloul de pe perete.
— Cine sunt ştia? întreb Chip pe un ton pur
conversa ional. Tu cine eşti? Sunt r nit? S ştii c fiu-meu a
fost în Vietnam. Ai v zut camionul la?
Eddie nu-i r spunse la nici una dintre întreb ri, ci se
mul umi s -i zâmbeasc încurajator, s dea din cap şi s -l
îmbrânceasc în urma lui Roland. Nu avea nici cea mai mic
idee unde se duceau sau cum anume aveau s ias din
nasoleala asta. De un singur lucru era sigur: Calvin Tower
nu se afla acolo. Iar sta poate c era un lucru bun. Poate c
nu era Tower r spunz tor pentru tot iadul sta dezl n uit
asupra lor, dar precis c focul şi pucioasa din jur aveau
leg tur cu librarul. M car dac b trânul Cal ar fi…
Pe neaşteptate un ac de foc îi str punse bra ul, iar Eddie
scoase o exclama ie de surpriz şi de durere. O clip mai
târziu, un altul îi perfor gamba. Durerea îi explod în picior
şi tân rul scoase un alt strig t.
— Eddie! Roland arunc o privire fugar peste um r.
Eşti…
— Da, da, sunt bine, merge i, merge i!
Acum ajunseser înaintea unui perete din placaj ieftin, cu
trei uşi. Pe una scria B E I, pe una FETI, iar pe cea de-a
treia PERSONAL.
— Pe aia cu PERSONAL! ip Eddie.
Se uit în jos şi v zu o gaur cu margini însângerate în

- 151 -
blugii lui, cam la vreo opt centimetri sub genunchi. Glon ul
nu-i sf râmase genunchiul, iar asta era un lucru bun, dar –
vai, m icu a mea – durerea asta p c toas le întrecea pe
toate cele sim ite vreodat pân atunci.
Un bec explod , umplându-i p rul cu cioburi.
— Am asigurare, dar dracu' ştie dac acoper şi aşa ceva,
spuse Chip tot cu tonul acela pur conversa ional.
Îşi şterse iar şi sângele de pe fa şi îl scutur de pe degete
pe pardosea, unde stropii roşii formar nişte pete
asem n toare cu cele de pe cartoanele folosite de psihiatri ca
s - i zic ce bub ai la cap. Gloan ele vâjâiau de jur
împrejurul lor. Eddie v zu unul atingând tangen ial gulerul
lui Chip. De undeva, din spatele lor, Jack Andolini – Moş
Dublurât – r cnea ceva în italian . Iar Eddie avea vaga
senza ie c nu ordona retragerea.
Roland şi clientul în c maşa de flanel trecur prin uşa
rezervat PERSONALULUI. Eddie îi urm , stimulat de vinul
adrenalinei şi târându-l pe Chip dup el. Intrar într-o
magazie destul de m ricic . Acolo mirosea a cereale, a ceva
iute şi mentolat, dar predomina aroma de cafea.
Acum domnul C maş din Flanel preluase conducerea.
Roland îl urm iute pe intervalul din centrul magaziei,
printre pale ii plini cu m rfuri ambalate. Eddie şchiopat
vitejeşte în urma lor, cu proprietarul magazinului la remorc .
Amicul Chip pierduse mult sânge din rana de la cap, iar
Eddie se aştepta s -l vad leşinând dintr-o clip în alta. Îns
Chip… ciripea mai departe. Chiar acum îl întreba ce se
întâmplase cu Ruth Beemer şi cu sora ei. Dac la cele dou
femei se referea el (iar Eddie b nuia c despre ele era vorba),
tân rul nu putea decât s spere c Chip nu-şi va rec p ta
memoria prea curând.
În spatele magaziei era o alt uş . Domnul C maş din
Flanel o deschise şi d du s ias . Roland îl apuc de c maşa
care îi d duse numele şi îl trase înd r t, apoi ieşi el, cu
pruden , aplecat din şale. Eddie îl propti pe Chip lâng
domnul C maş din Flanel şi se post în fa a lor. În spate,
gloan ele r p iau prin uşa PERSONALULUI, creând în ea

- 152 -
ochi mira i de lumin .
— Eddie! mârâi Roland. La mine!
Eddie şchiopat afar . Acolo era o ramp de înc rcare, iar
dincolo de ea cam un pogon de teren mizerabil şi r scolit.
Mai multe tomberoane erau îngr m dite la stânga rampei, iar
la dreapta se aflau dou containere, deşi lui Eddie Dean i se
p rea c nimeni nu se obosea prea mult s pun gunoiul la
locul cuvenit. Mai erau şi câteva mormane înalte de cutii
goale de bere, suficient de vechi cât s se califice la statutul
de vestigii preistorice. Nimic mai pl cut decât s te relaxezi pe
terasa din spatele casei dup o zi grea la magazin, bodog ni
Eddie în gând.
Roland ar ta cu pistolul spre o alt pomp , aceasta mai
ruginit decât cele dou din fa . Pe ea era scris un singur
cuvânt.
— Diesel, îl citi Roland. Înseamn c -i combustibil, nu?
Asta înseamn ?
— Da, spuse Eddie. Ascult , Chip, pompa aia func ioneaz ?
— Sigur, sigur, r spunse negustorul pe un ton complet
lipsit de interes. Mul i îşi fac plinul aici.
— M ocup eu, dom'le, interveni C maş din Flanel. Las -
m pe mine, c -i cam n r vaş . M acoperi i voi?
— Da, zise Roland. Stropeşte acolo. Şi ar t cu degetul
spre magazie.
— Hei, nu! se trezi Chip.
Cât au durat toate astea? Eddie nu era sigur. Percepu doar
un soi de transparen pe care o mai întâlnise doar o singur
dat înainte: în timpul concursului de ghicitori cu Monoul
Blaine. Acoperea absolut totul cu str lucirea ei, chiar şi
durerea din picior, acolo unde tibia poate c -i fusese ciobit
de un glon . Îşi mai d dea seama de mirosul de vechi de aici
– carne putrezit , fructe şi legume muceg ite, izul de drojdie
al sutelor, miilor de cutii de bere r posate, aromele lenevelii
nep s toare – şi de parfumul divin de dulceag al brazilor de
dincolo de magazinaşul sta jegos de pe marginea drumului.
Ştia c îl iubeşte pe domnul C maş din Flanel pentru c
domnul C maş din Flanel este aici, le este al turi, c ci între

- 153 -
ei se crease cea mai rezistent leg tur din lume în ultimele
câteva minute. Dar timpul? Nu, sim ul timpului îi disp ruse.
Îns nu credea c trecuser mai mult de nou zeci de
secunde de când Roland anun ase retragerea, altminteri ar fi
fost deja distruşi de cei de afar , cu sau f r camion
r sturnat.
Roland ar t spre stânga, apoi el se întoarse la dreapta. Se
pozi ion spate în spate cu Eddie, cam cu doi metri distan
între ei, cu pistoalele ridicate lâng obraz, ca nişte gentilomi
înainte de începerea duelului. Domnul C maş din Flanel
s ri de pe ramp , sprinten ca un greieraş, şi apuc manivela
vechii pompe diesel. Începu s-o învârt repede. Numerele din
fant se rotir înapoi, dar, în loc s ajung toate la zero, se
blocar la 0019. Domnul C maş din Flanel mai încerc o
dat manivela. Când aceasta refuz s se mai clinteasc , el
ridic din umeri şi smulse furtunul din cadrul ruginit.
— Nu, John, nu! strig Chip.
R m sese în uşa magaziei sale şi îşi ridicase mâinile a
disperare. Una – curat , cealalt plin de sânge pân la cot.
— D -te la o parte, Chip, dac nu vrei…
Doi indivizi ap rur în goan de dup Magazinul Mixt din
East Stoneham, pe partea unde se afla Eddie. Amândoi erau
îmbr ca i în jeanşi şi c m şi din flanel, care, spre deosebire
de cea a lui John, p reau nou-nou e, abia scoase din cutie.
Cump rate special pentru aceast ocazie, putea s jure
Eddie. Îl recunoscu pe unul din mardeiaşi; ultima oar îl
v zuse în libr ria lui Calvin Tower, Restaurantul Spiritual al
Manhattanului. De asemenea, tot pe acest individ îl mai
omorâse o dat . Peste zece ani de acum înainte, dac - i po i
închipui una ca asta. În spelunca Turnul înclinat, bârlogul
lui Balazar. Şi îl împuşcase cu acelaşi pistol pe care îl inea
acum în mân . Şi îi veni în minte o frântur din nişte versuri
ale lui Bob Dylan, ceva despre pre ul pe care trebuie s -l
pl teşti ca s nu treci prin aceeaşi situa ie de dou ori.
— Hei, Borc nil ! îl strig Eddie (aşa cum o f cea de
fiecare dat când d dea cu ochii de jegosul sta). Ce faci, m i,
amice?

- 154 -
 La drept vorbind, George Biondi nu p rea s fac deloc
bine. Din cauza pliscului lui enorm, nici m car mama lui nu
ar fi putut s zic despre el c ar fi o persoan prezentabil ,
iar asta într-o zi bun . Acum, îns , avea toat fa a umflat şi
plin de vân t i care abia ce începuser s se decoloreze.
Cea mai nasoal dintre ele se afla chiar între ochi.
Eu i-am f cut-o, îşi spuse Eddie. În spatele libr riei lui
Tower. Sigur c aşa era, îns lui i se p rea c incidentul
acela avusese loc cu o mie de ani în urm .
— Tu, gâfâi Biondi, prea consternat ca s -şi foloseasc
pistolul. Tu. Aici.
— Eu aici, fu de acord Eddie. Cât despre tine, prietene,
mai bine r mâneai la New York.
Acestea fiind spuse, îi expedie un glon în nasul cel mare.
La fel şi tovar şului lui.
C maş din Flanel ac ion maneta pompei şi motorina
âşni din gura furtunului. Îl f cu leoarc pe Chip care
cronc ni şocat şi ieşi cl tinându-se pe ramp .
— Pişc ! zbier el. Futu-i, ce mai pişc ! Termin , John!
Dar John nu era de acord s termine. Al i trei indivizi
ap rur în fug de dup magazin, pe partea lui Roland,
aruncar o privire la chipul calm şi crunt al pistolarului,
încercar s se retrag . C zur la i şi foarte mor i înainte s
apuce s se r suceasc pe tocurile noilor lor bocanci. Eddie
se gândi la toate maşinile de acolo şi la uriaşa rulot
Winnebago parcat peste drum şi se mir de num rul mare
de oameni trimişi de Balazar în aceast expedi ie. Precis
avusese nevoie de mai mul i oameni decât avea el pe statul
de plat . Şi de unde f cuse rost de bani?
N-a avut nevoie, în elese Eddie. Cineva l-a umplut de bani şi
l-a trimis la cump r turi. L-a trimis s angajeze cât de mul i
geala i reuşea s g seasc . Şi cumva îl convinsese c trebuie
s se deghizeze în provinciali ca s dea de urma celor pe care-i
c utau.
Din magazin se auzi o bufnitur percutant . Prin coş
âşnir valuri de funingine, care se risipir , îns , în norul
unsuros şi negru care se ridica din epava camionului. Eddie

- 155 -
îşi zise c probabil cineva aruncase o grenad . Uşa magaziei
explod din balamale, pluti pu in într-un nor de fum, apoi
c zu printre m rfuri. În scurt vreme, individul care
aruncase aceast grenad va arunca o alta, iar pardoseala
magaziei era acum acoperit cu vreo doi centimetri de
motorin .
— Trage de timp, dac po i, îi ceru Roland. Înc nu-i
destul.
— Adic zici s -l încetinesc pe Andolini? se mir Eddie.
Cum crezi c pot reuşi una ca asta?
— Cu vorb ria ta interminabil ! îi strig Roland.
Iar Eddie observ ceva minunat: pistolarul zâmbea. Mai
avea pu in şi începea s râd . Roland se uit la C maş din
Flanel – John – şi f cu semnul lui caracteristic cu mâna: d -i
b taie, pompeaz mai departe.
— Jack! zbier Eddie.
N-avea nici cea mai vag idee unde se putea afla Andolini,
aşa c url cât de tare îl ineau puterile. Şi, având în vedere
faptul c îşi petrecuse mare parte din tinere e pe str zile mai
pu in selecte din Brooklyn, strig tul lui fu unul asurzitor.
Tirul armelor se domoli, apoi se opri cu totul.
— Hei, r spunse Jack Andolini, p rând surprins, dar şi
binedispus totodat . Eddie se îndoia c ar fi fost surprins cu
adev rat şi n-avea absolut niciun dubiu c Jack voia s se
r zbune. Îl r nise atunci, în depozitul din spatele libr riei lui
Tower, îns asta nu fusese totul. Îl şi umilise, iar pe mafiot
umilin a aceea înc îl mai ustura al naibii de tare.
— Hei, şmechere! Tu eşti la care zicea c-o s -mi zboare
creierii pân -n New Jersey? Şi dup aia mi-a îndesat eava
revolverului sub b rbie? M i, frate, înc mai am semnul la!
Eddie parc -l şi vedea gesticulând, în timpul acestei jelanii,
ar tând oamenilor lui unde s -şi ocupe pozi iile. Câ i oare
mai r m seser ? Opt? Zece, poate? Deja eliminaser o
mul ime. Şi unde s fie ceilal i? Doi în stânga magazinului.
Al i doi în dreapta. Restul lâng Signore Grenad . Iar când
Jack va da semnalul, indivizii ştia vor ataca. Şi vor intra în
mijlocul b l ii de motorin .

- 156 -
 Aşa spera Eddie.
— Tot pistolul la îl am şi azi la mine! îl inform el pe Jack.
Şi acum am s i-l înfig în cur, ce zici de chestia asta?
Jack izbucni în râs. Hohote vesele, relaxate. Se pref cea,
sigur c da, dar o f cea cu talent. Pe din untru Jack d dea
în clocot: pulsul peste o sut treizeci, tensiunea peste
şaptesprezece. Acum era momentul lui, şi nu mai era vorba
doar de r zbunarea pe un tinerel care îl luase prin
surprindere şi care avusese cutezan a s -l fac de râs.
Aceasta era cea mai important şi mai de amploare
opera iune din toat cariera lui împu it de dur. Aceasta era
Super Bowl-ul lui personal.
F r îndoial c Balazar d duse ordinele, dar Jack
Andolini era cel aflat pe câmpul de lupt , el era feldmareşalul.
Şi, de aceast dat , misiunea lui nu mai era s -l smardoiasc
pe vreun barman t lâmb care nu-şi pl tea datoria la zaruri,
şi nici s -l conving pe vreun bijutier ovrei de pe Lenox
Avenue c are nevoie de protec ie. Acesta era un r zboi în
adev ratul sens al cuvântului. Jack era iste – cel pu in în
compara ie cu majoritatea golanilor pe care-i cunoscuse
Eddie pe vremea când se droga şi b tea str zile cu fratele s u,
Henry –, dar pe Jack îl caracteriza şi un gen de prostie ce nu
avea nimic de-a face cu IQ-ul lui. Derbedeul care f cea acum
mişto de el era cel care îl învinsese pe vremuri, ba chiar cu
mult uşurin , îns Jack Andolini izbutise cumva s uite de
acest eşec ruşinos.
Motorina acoperi pe t cute rampa şi susur peste
scândurile vechi şi deformate din podeaua magaziei. John,
alias Sai C maş din Flanel, se uit întreb tor la Roland.
Pistolarul scutur din cap, apoi îşi roti iar şi mâna dreapt :
mai mult.
— Unde-i tipu' cu libr ria, şmechere?
Vocea lui Andolini, la fel de amabil ca mai devreme, dar
sunând mai de aproape. Înseamn c traversase drumul.
Eddie îşi spuse c trebuie s se afle chiar în fa a magazinului.
Mare p cat c motorina nu avea putere mai mare de explozie.
— Unde-i Tower? D -ni-l şi v l s m în pace pân o fi s

- 157 -
ne întâlnim din nou. Pe bune, coment Eddie în gând,
amintindu-şi ce spunea uneori Susannah (împrumutând
mârâitul inconfundabil al Dettei Walker) pentru a exprima o
neîncredere total : Şi nici n-o s i se slobozeasc -n gur şi
nici n-o s - ' dea cu ghe pânp r.
Acum Eddie era convins c ambuscada aceasta fusese
întins special pentru pistolarii sosi i în vizit . Poate c
b ie ii cei r i ştiau unde se afla Tower, sau poate c nu (nu
credea câtuşi de pu in ce-i spusese Jack Andolini), îns
exista cineva care ştiuse cu exactitate în care unde şi când îi
va livra Uşa Nedescoperit pe Eddie şi pe Roland, şi îi
furnizase aceast informa ie lui Balazar. Vrei s pui mâna pe
b iatul care i-a f cut omul de cacao, domnule Balazar? Pe
puştiul la care l-a salvat pe Tower de Jack Andolini şi de
George Biondi înainte s capituleze şi s î i dea ce- i doreşti?
Foarte bine. Uite unde va ap rea. El şi înc unul. Şi, fiindc
veni vorba, uite şi suficient m lai cât s cumperi o armat
întreag de mercenari cu studii universitare. Dar tot s-ar putea
s nu fie îndeajuns, c puştiul e puternic, iar amicul lui e înc
şi mai şi, dar s-ar putea s ai baft . Şi chiar dac nu, chiar
dac cel pe nume Roland va reuşi s scape dup ce- i va omorî
o gr mad de oameni… tot e ceva dac -i vei face de petrecanie
tân rului. În fond, exist o surs inepuizabil de smardoi. P i,
nu? P i, da, sigur. Lumea-i plin de ei. Lumile.
Şi Jake şi Callahan? Îi aşteptase şi pe ei un comitet de
întâmpinare acolo unde se duseser , dou zeci şi doi de ani
mai în viitor? Cuvintele de pe gardul din jurul terenului viran
sugerau c , dac mergeau pe urmele so iei lui – SUSANNAH-
MIO, IUBIT DIVIZAT A MEA – ajungeau în acel când – I-
AI PARCAT-O LA RESTAURANTUL DIXIE PIG ÎN ANUL '99. Şi
dac au fost şi ei întâmpina i cu focuri de artificii, mai erau,
oare, în via ?
Eddie se ag de o idee: dac vreun membru al ka-tet-ului
ar fi murit – Susannah, Jake, Callahan, pân şi Ete – el şi
Roland ar fi ştiut. Şi las-o aşa, chiar dac îşi f cea iluzii,
victim a unui ra ionament eronat şi roman ios.

- 158 -
 3

Roland prinse privirea b rbatului în c maş din flanel şi

mim t ierea gâtului. John aprob din cap şi lu imediat
mâna de pe maneta pompei. Chip, proprietarul pr v liei,
st tea lâng rampa de înc rcare, cu un obraz încleiat de
sânge, iar cu cel lalt p mântiu. Roland îşi zise c îşi va
pierde curând cunoştin a. Pagub -n ciuperci.
— Jack! strig pistolarul. Jack Andolini!
Pronun corect şi unduios numele italienesc.
— Eşti fra-su mai mare al lu' şmecheru'? întreb Andolini
brusc înveselit şi p rând a vorbi de foarte aproape.
Roland era de p rere c acum se afl chiar în fa a
magazinului, în acelaşi loc unde el şi cu Eddie intraser în
acest unde. Nu va ezita s atace din nou şi cât mai repede;
chiar dac se aflau într-un or şel de provincie, tot mai erau
oameni prin jur. Curând se vor auzi sirenele.
— Po i s m consideri ocrotitorul lui, r spunse Roland.
F cu un semn spre pistolul din mâna lui Eddie, apoi ar t
spre magazie, apoi spre sine însuşi: La semnalul meu. Eddie
d du din cap ar tând c a în eles.
— Ce-ar fi s ni-l dai nou , mi amigo? Nu-i treaba ta ce se-
ntâmpl aici. Pe el îl vreau. Cu şmecheru' vreau s discut.
Îmi va face o deosebit pl cere s scot de la el r spunsurile
de care am nevoie.
— Niciodat nu vei pune mâna pe noi, r spunse Roland pe
un ton amabil. C ci ai uitat chipul tat lui t u. Nu eşti nimic
altceva decât un c cat cu ochi. T icu ul t u de ka e un ins pe
nume Balazar, iar tu îi dai limbi în curu' la împu it al lui.
Ceilal i ştiu şi îşi râd de tine. „Uit -te la Jack”, zic ei, „pupin-
curismul îl poceşte şi mai mult”.
O clip de t cere, apoi:
— Spurcat gur mai ai, dom'le.
Vocea lui Andolini p rea netulburat , dar din ea disp ruse
toat jovialitatea pref cut de mai devreme. Toate hohotele
de râs.
— Dar ştii ce se zice despre buturuga mic .
În sfârşit, se auzi o siren din dep rtare. Roland f cu un
- 159 -
semn c tre John (care îl urm rea cu foarte mare aten ie),
apoi unu c tre Eddie. Curând, spunea semnul acela.
— Ascult la mine cu luare-aminte, Jack. Balazar va
continua s -şi ridice castelele din c r i de joc şi dup ce din
tine nu vor mai r mâne decât nişte oase într-o groap
comun . Unele vise sunt sortite s fac istorie, îns nu şi ale
tale. Ale tale nu sunt decât nişte biete vise.
— Gura!
— Auzi sirenele? Timpul t u a expi…
— Vai! mugi Jack Andolini. Haide i! Pune i mâna pe ei!
Vreau capul nemernicului luia b trân! Auzi i ce v zic? Îi
vreau capul!
Un obiect rotund şi negru zbur leneş prin gaura unde
fusese uşa PERSONALULUI. Alt grenad . Roland o aştepta.
Trase o singur dat , de la şold, iar grenada explod în aer,
transformând într-un potop de schije peretele sub ire dintre
magazie şi sala de mese. Se auzir urlete de surpriz şi
durere.
— Acum, Eddie! strig Roland şi începu s trag în lacul de
motorin . Eddie i se al tur . La început, p rea c nimic nu
avea s se întâmple, apoi se ivi o flac r alb struie, micu şi
trândav în mijlocul magaziei, şi începu s şerpuiasc
anevoie spre locul în care fusese peretele din spate. Prea
pu in! O, zei ai noştri, cât îşi dorea s fi fost cel lalt lichid, cel
numit benzin !
Roland îşi roti cilindrul pistolului, deşertând pe jos
tuburile goale şi începu s reîncarce.
— La dreapta ta, domnule, îl avertiz John cu mult calm,
iar Roland se arunc la p mânt.
Un glon trecu prin locul unde st tuse el cu o frac iune de
secund înainte. Al doilea îi atinse vârfurile şuvi elor lungi de
p r. Nu apucase s -şi pun în pistol decât trei gloan e, dar şi
aşa avea cu unul în plus. Cei doi geala i c zur pe spate cu
g uri identice în centrul frun ii, chiar sub linia p rului.
Alt huidum ap ru de dup magazin pe partea lui Eddie
şi se pomeni în fa a tân rului care-l aştepta cu un rânjet larg
pe chip. Individul arunc de urgen arma şi d du s -şi

- 160 -
ridice mâinile. Eddie nu-l l s s -şi duc gestul pân la
cap t şi îi plant un glon în piept. Înva , îşi zise Roland.
Zeii s -l aib în grija lor.
— B ie i, focul la arde prea încet pentru gustul meu,
coment John urcându-se pe ramp .
Magazinul aproape c nu se mai vedea prin v l tucii de
fum prin care gloan ele îşi croiau drum. John nu p ru s le
bage în seam , iar Roland îi mul umi lui ka pentru c
scosese în calea lor un b rbat aşa destoinic şi curajos.
John scoase din buzunarul pantalonilor un obiect argintiu,
p tr os, îi s lt capacul, frec buricul degetului de o roti
şi produse o flac r s n toas . Arunc apoi iute amnarul
aprins în magazie. Fl c rile izbucnir cu un sfârâit înfundat.
— Ce-i cu voi? zbier Andolini. Pe ei!
— Ba f -o chiar tu! îi strig Roland.
Îl apuc pe John de cracul pantalonilor şi îl trase jos.
C maş din Flanel s ri de pe ramp cu spatele şi se
împiedic . Roland îl prinse. Chip, proprietarul pr v liei, îşi
alese exact acest moment ca s leşine şi se pr buşi lat
printre gunoaie, cu un geam t atât de stins încât sem na
mai degrab cu un oftat.
— Da, vino tu! îl înt rât şi Eddie pe mafiot. Haidi, m i,
Şmechere, care-i treaba, Şmechere, n-ai aflat c nu trebuie s
trimi i un copil s fac treab de b rbat? Câ i oameni ai avut?
Dou zeci? Mai mul i? Şi uite c suntem vii şi nev t ma i!
Haide, vino! S te vedem ce-ai s ne faci! Sau vrei s -i lingi
curul lui Balazar tot restul zilelor tale mizerabile?
Alte gloan e str b tur draperia de fum şi fl c ri, dar
geala ii din magazin nu d deau dovad c ar fi fost interesa i
s atace prin focul tot mai puternic. Şi nici nu ap rur al ii
de dup cl dire.
Roland ar t spre rana din gamba lui Eddie. Tân rul îi
f cu semn c e în regul , cu toate c acum cracul jeanşilor
lui p rea prea plin sub genunchi – prea umflat – şi atunci
când se mişca, sim ea cum îi pleosc ie sângele în ghetele
cump rate în Calla Bryn Sturgis. Locul agoniei crâncene de
la început fusese luat de o durere surd , ce p rea a pulsa

- 161 -
odat cu b t ile inimii sale. Eddie ajunsese la concluzia c
nu-i fusese atins osul. Dar poate e doar o p rere, pentru c
asta vreau s cred.
Dup prima siren urm o a doua, apoi a treia. Tot mai
aproape.
— Pe ei! chir i Jack în pragul isteriei. Pe ei, c c nari
nenoroci i ce sunte i, pe ei!
Roland îşi spuse c tâlharii r maşi i-ar fi putut ataca în
urm cu dou minute – poate chiar în urm cu treizeci de
secunde – în cazul în care Andolini ar fi condus personal
asaltul. Îns acum op iunea unei ofensive frontale ieşise din
discu ie. Iar Andolini în elesese c , dac ar fi venit pe lâng
cl dire, Roland şi Eddie i-ar fi împuşcat unul dup altul, aşa
cum împuşti g inile din argil la concursurile de tir de la
bâlci. Singurele strategii ce puteau da roade Andolini erau fie
s porneasc un asediu, fie s recurg la o manevr de
înv luire prin p dure. Numai c nu mai avea timp de aşa
ceva. Probleme va avea şi dac va r mâne pe loc. De exemplu,
va trebui s dea explica ii poli iei locale şi pompierilor.
Roland îl trase pe John spre el:
— Trebuie s plec m de aici de îndat . Po i s ne aju i?
— Ah, da, cred c da.
Vântul îşi schimb direc ia. O rafal trecu prin vitrinele
sparte ale pr v liei, str b tând locul în care fusese peretele
din placaj şi ieşind pe uşa din spate. Fumul de motorin era
gros, negru şi unsuros. John tuşi, dând din mâini ca s -l
împr ştie.
— Urma i-m . Cât de repede pute i.
C maş din Flanel travers în goan bucata de teren din
spatele magazinului, s rind peste un container sf râmat,
croindu-şi drum printre un cuptor mâncat de rugin şi un
morman de piese auto şi mai oxidate înc . Pe cea mai mare
dintre acestea Roland observ un nume pe care îl mai v zuse
în peregrin rile sale: JOHN DEERE18.

18 Firm american , produc toare de maşini şi unelte

- 162 -
 Cei doi pistolari înaintau cu spatele, protejându-l pe John,
uitându-se din când în când peste um r, ca s nu se
împiedice. Roland nu renun ase s spere c , totuşi, Andolini
va conduce un ultim atac, iar el îl va ucide, aşa cum f cuse
şi alt dat . Pe rmul M rii de Vest se întâmplase asta, şi
uite-l acum iar şi, nu doar teaf r, ci cu zece ani mai tân r.
Pe când eu, suspin Roland, m simt cel pu in cu o mie de
ani mai b trân.
Îns nu era complet adev rat. Sigur c da, acum îl dureau
una, alta – beteşugurile care-i încearc pe cei în vârst . Îns
avea din nou un ka-tet pe care s -l apere, şi nu orice ka-tet,
ci unul de pistolari, care-i însufle iser existen a într-un mod
la care nu îndr znise s spere vreodat . Totul avea din nou
sens. Nu doar Turnul Întunecat, ci absolut totul. Aşa c voia
ca Andolini s -i apar în fa . Şi avea sentimentul c , dac îl
va ucide în lumea aceasta, Andolini va r mâne mort. Pentru
c lumea aceasta era deosebit . Avea o rezonan care lipsea
celorlalte lumi, chiar şi aceleia din care venise el. Era convins
de asta pân în m duva oaselor. Ridic ochii şi v zu exact
ceea ce se aşteptase s vad : un rând de nori alinia i. La
cap tul maidanului, flancat de dou pietre m ricele din
granit, începea o c rare ce ducea în p dure. Şi în locul acela
v zu pistolarul mozaicuri de umbre, amestecate, suprapuse,
dar ar tând în aceeaşi direc ie. Trebuia s te ui i cu mare
aten ie ca s - i dai seama. La fel ca varianta New Yorkului
unde g siser geanta goal pe terenul viran şi unde
Susannah v zuse mor ii r t citori, aceasta era lumea cea
adev rat , cea real , cea unde timpul curgea într-o singur
direc ie. Dac vor g si o uş , vor putea p şi în viitor, aşa
cum precis o f cuser Jake şi Callahan (c ci şi Roland îşi
amintea cuvintele scrise pe gard), îns niciodat nu se vor
mai putea întoarce în trecut. Aceasta era lumea real , aceea
în care zarurile odat aruncate r mân aruncate, lumea cea
mai apropiat de Turnul Întunecat. Iar ei tot pe Calea Grinzii

agricole (n. tr.)

- 163 -
se aflau.
John îi conduse în p dure, l sând în urm vaietul
sirenelor şi coloanele tot mai înalte de fum negru şi des.

Nu parcurseser nici m car o jum tate de kilometru când

Eddie începu s vad lic riri albastre printre copaci. C rarea
era alunecoas din cauza acelor de brad c zute pe ea. Când
au ajuns la ultima pant blând – cea care cobora spre un
lac lung şi îngust de un farmec f r pereche – tân rul v zu o
balustrad din mesteac n de-a lungul ei. Aceasta ducea spre
un doc micu , de care era legat o barc cu motor.
— A mea e, spuse John. Inten ionasem s -mi fac provizii şi
s îmbuc ceva. Nici prin gând nu mi-a trecut c o s
nimeresc în plin aventur .
— Şi ai nimerit, zâmbi Eddie.
— Chiar aşa. Ave i grij la por iunea asta dac nu vre i s
da i cu curu' de p mânt.
John coborî sprinten, mai mult alunecând, inându-se de
balustrad . Cizmele pe care le avea în picioare erau atât de
vechi şi ponosite, încât Eddie îşi zise c ar fi p rut mai la
locul lor în Lumea de Mijloc.
Merse în urma domnului C maş din Flanel, având grij la
piciorul r nit. Roland coborî cel din urm . Din spate se auzi
o bubuitur la fel de puternic pe cât fusese primul tir de
mitralier , îns cu mult mai r sun toare.
— Propanul lui Chip, le explic John.
— Ce zici? întreb nedumerit Roland.
— Gazul, şopti Eddie. Despre gaz vorbeşte.
— Îhî, soba cu gaz, aia a fost, înt ri John.
Se urc în barc şi ac ion starterul motorului Evinrude,
mic şi robust, de dou zeci de cai-putere, care porni din prima.
— Urca i, b ie i, şi hai s ne c r b nim de-aici, morm i el.
Eddie p şi în barc . Roland se opri ca s -şi ating gâtul de
trei ori. Tân rul îl mai v zuse executând acest ritual înainte
de a traversa vreo ap şi îşi propuse s -l întrebe ce anume
- 164 -
înseamn . Îns nu va mai avea ocazia asta pentru c
moartea se va strecura între ei.

B rcu a gra ioas se mişca aproape f r zgomot, patinând

peste propria-i reflectare în ape, sub cel mai limpede azur al
verii. În spatele lor, dârele de fum mânjeau seninul cerului.
Zeci de oameni de pe mal, majoritatea în pantaloni scur i sau
în costume de baie, se ridicaser în picioare şi se întorseser
s priveasc la fumul acela gros, umbrindu-şi ochii cu
mâinile. Aproape nimeni nu observ trecerea lor discret .
— sta-i Lacul Keywadin, dac v intereseaz cumva,
spuse John.
Le ar t ceva în fa a lor. Un alt ponton, lâng care se afla o
construc ie micu şi îngrijit , vopsit în alb cu verde,
destinat ad postirii ambarca iunilor.
Când se mai apropiar pu in, Roland şi Eddie observar
în untru o canoe şi un caiac, ce se leg nau uşor pe ap .
— Al meu e ad postul la, ad ug b rbatul cu c maşa din
flanel.
Pronun ase ad postul într-un mod ce nu poate fi redat
prin litere obişnuite – probabil c d'postu ar fi transcrierea
cea mai apropiat de adev r – dar pistolarii îl în eleseser .
Aşa se pronun au cuvintele şi în Calla.
— Pare bine între inut, spuse Eddie ca s zic ceva.
— O, da, da, da, se gr bi s -l aprobe John. Eu m ocup de
el, fac cur enie, repar ce se stric . N-ar fi bine pentru afaceri
dac ar sta s se d râme, p i, nu?
Eddie zâmbi:
— P i, nu.
— Casa mea e cam la vreo opt sute de metri pe mal. John
Cullum e numele meu.
Îi întinse lui Roland mâna dreapt , continuând s conduc
ambarca iunea cu cealalt . Roland i-o strânse, pl cut
impresionat de asprimea cald a palmei.
— Eu sunt Roland de Gilead. Zile lungi şi nop i senine î i
- 165 -
doresc, John.
Eddie întinse şi el mâna.
— Eddie Dean, din Brooklyn. Încântat de cunoştin .
John îi strânse mâna cercetându-i chipul cu mult aten ie.
— Ai p it ceva, tinere? Ai p it, nu-i aşa?
— Nu ştiu, se bâlbâi Eddie.
— Nu ai mai c lcat de mult prin Brooklyn, fiule, aşa-i?
— N-am fost nici la Morehouse, nici la vreun alt colegiu,
spuse Eddie Dean, ad ugând repede, ca s nu uite: Mia a
z vorât-o pe Susannah. A închis-o în anul '99. Suze poate
ajunge la Dogan, dar nu-i va folosi la nimic. Mia a dezactivat
comenzile. Suze nu poate s fac nimic. A r pit-o. A… a…
Se opri. O clip totul i se p ruse atât de clar, aşa cum par
visele în momentul trezirii. Apoi, aşa cum se întâmpl adesea,
totul începu s i se ştearg din minte. Nici m car nu îşi
putea da seama dac fusese cu adev rat un mesaj de la
Susannah sau doar rodul imagina iei sale.
Tinere, s-a întâmplat ceva mai adineaori?
Deci şi Cullum sim ise. Înseamn c nu-şi imaginase
nimic. Un soi de conexiune paranormal era explica ia cea
mai verosimil .
John îl aştept s continue, dar când tân rul nu mai
spuse nimic, se întoarse c tre Roland.
— De obicei e aşa de impresionabil amicul sta al t u?
— Nu, sai… Vreau s zic „Nu, domnule”. Domnule Cullum,
î i mul umesc pentru ajutorul pe care ni l-ai dat atunci când
aveam mare nevoie de el. Mul umire mult -mult . Ar fi o
necuviin strig toare la cer s îndr znim s - i mai cerem
ceva, dar…
— Dar o ve i face. Da, da, aşa m-am gândit şi eu.
John corect uşor cursul b rcu ei spre ad postul care îi
aştepta cu poarta deschis . Roland estim c vor ajunge
acolo în cinci minute. Nu-l deranja s c l toreasc în b rcu a
aceasta cu motor (chiar dac , din cauza greut ii celor trei
adul i din ea, se cufundase cam mult în ap ), dar Lacul
Keywadin era cam prea mult expus pentru gustul lui. Dac
Jack Andolini (sau succesorul lui, în cazul în care el va fi

- 166 -
înlocuit) va pune întreb rile potrivite acestor gur -casc de
pe mal, va g si în cele din urm câ iva care s -şi aduc
aminte de barca cu motor şi de cei trei b rba i din ea. Şi de
ad postul pentru b rci alb cu verde. D'postu lu' John Cullum,
de mare folos s v fie, vor spune martorii aceştia. În cel mai
fericit caz, atunci ei se vor afla departe pe Calea Grinzii, iar
John Cullum va fi ascuns undeva, în siguran . Pentru
Roland, „în siguran ” însemna în acest caz o dep rtare de
trei ori distan a pân la orizont, sau cam o sut de ro i. John
Cullum le salvase vie ile intervenind în mod decisiv la
momentul potrivit. Ultimul lucru pe care şi-l putea dori era
ca omul acesta s -şi piard via a din cauza lor.
— M-am hot rât deja s v ajut cum pot eu mai bine, dar
trebuie s v întreb ceva, cât mai avem vreme.
Eddie şi Roland se uitar unul la cel lalt, apoi Roland
r spunse:
— Î i vom r spunde dac vom putea. Adic , s ne în elegi,
John din East Stoneham, doar dac vom considera c
r spunsul nu î i va produce nepl ceri.
John d du din cap. Ezit , p rând s -şi adune curajul, şi
spuse:
— Ştiu c nu sunte i fantome, pentru c v-am v zut pe to i
foarte bine acolo, la magazin, şi tocmai ce am dat mâna cu
voi şi am sim it c sunte i din carne şi oase. Şi v v d
umbrele pe care le arunca i pe marginea b rcii. Cât se poate
de reale. Aşa c întrebarea mea e: sunte i vizitatori?
— Vizitatori, repet Eddie.
Se uit la Roland, dar fa a pistolarului era complet
inexpresiv . Se uit din nou la John Cullum, aflat la cârma
b rcii.
— Îmi pare r u, dar nu…
— Au fost mul i din ştia pe-aici în ultimii ani, le explic
John. În Waterford, în Stoneham, East Stoneham, Lovell,
Sweden… pân şi în Bridgton şi Denmark.
Ultimul toponim se auzi Deenmac. Observ c cei doi
p reau tot nedumeri i.
— Vizitatorii sunt nişte oameni care apar de nic ieri,

- 167 -
continu el. Câteodat sunt îmbr ca i cu haine demodate, ca
şi cum ar veni din… din trecut, cred c a i zice voi. Odat
unul a fost v zut pe Route 5, gol-golu , ca un puişor de gai .
Angstrom l tân r l-a v zut. În noiembrie trecut a fost asta.
Alteori îi auzi vorbind în alte limbi. Unul a ap rut acas la
Don Russert, în Waterford. Şi a stat la el în buc t rie! Donnie
e acu' la pensie, da' a fost profesor la Colegiul Vanderbilt şi l-
a înregistrat. Şi tipu' la a sporov it ce-a sporov it, şi dup
aia s-a dus în sp l torie. Donnie şi-a imaginat c baia o
caut şi s-a dus dup el s -i arate unde e, da' tipu' disp ruse
deja. Disp ruse pe unde nu era nici-o uş .
Şi Donnie le-a pus înregistrarea tuturor profesorilor de la
Catedra (Caatee-aaa) de Limbi Str ine de la Vanderbilt şi
nimeni n-a recunoscut ce limb vorbea la. Unul din
profesori a zis c tre' s fie o limb inventat , aşa cum e
esperanto. Auzit r - i de esperanto, b ie i?
Roland cl tin din cap. Eddie spuse (cu mult pruden ):
— Eu am auzit, dar nu ştiu exact ce…
— Şi uneori, zise John coborându-şi vocea pentru c acum
intraser în umbra hangarului, uneori sunt r ni i. Sau
desfigura i. Bolânzi.
Roland tres ri atât de puternic încât b rcu a se cl tin ,
amenin ând s se r stoarne.
— Ce? Ce spui tu acolo? Repet , John, c ci vreau s te
ascult cu mult luare-aminte.
Se pare c John îşi închipui c era vorba despre o
chestiune de pronun ie, aşa c se str dui s rosteasc foarte
clar fiecare cuvânt.
— Bolnavi. Ca oamenii care au supravie uit unui r zboi
nuclear, sau care vin dintr-o zon iradiat , sau cam aşa ceva.
— Mutan ii Leneşi, spuse Roland. Cred c despre Mutan ii
Leneşi e vorba. Sunt aici, în oraşul sta.
Eddie încuviin din cap, aducându-şi aminte de C run ii
şi Puberii din Lud. Aducându-şi aminte şi de stupul acela
diform pe care se târau toate insectele alea hidoase.
John opri motoraşul Evinrude, dar nici unul dintre ei nu
f cu nici-o mişcare, ci r maser duşi pe gânduri, ascultând

- 168 -
cum apa loveşte laturile din aluminiu ale b rcii.
— Mutan i leneşi, repet el, parc degustând cuvintele.
Mda, li se potriveşte. Da' nu-i vorba doar de ei. Mai sunt şi
nişte animale şi nişte specii de p s ri care nu s-au mai
pomenit prin zonele astea. Dar oamenii sunt îngrijora i mai
ales din cauza vizitatorilor. Donnie Russert a dat telefon unui
cunoscut de-al lui de la Universitatea Duke, şi individul la a
vorbit cu cineva de la Catedra lor de Parapsihologic – uimitor
c exist aşa ceva într-o universitate normal – şi cucoana de
la Studiile de Parapsihologie a zis c asta-i denumirea lor:
vizitatori. Şi dup aia, când dispar – c dispar întotdeauna,
doar unul din East Conway Village n-a disp rut pentru c a
murit – atunci li se zice dezertori. Cucoana a mai spus c unii
dintre oamenii de ştiin care se ocup cu studierea lor –
b nuiesc c le-am putea zice „oameni de ştiin ”, deşi cunosc
o mul ime de persoane care m-ar contrazice – sunt de p rere
c vizitatorii sunt nişte creaturi extraterestre pe care le las
la noi navele lor spa iale, şi dup aia vin şi-i iau şi de-asta
dispar. Dar majoritatea cercet torilor cred c sunt c l tori în
timp, sau sunt veni i din alte lumi paralele cu a noastr .
— De cât vreme dureaz povestea asta? îl întreb Eddie.
De cât vreme vin vizitatorii aici?
— P i, de vreo doi, trei ani. Şi e tot mai r u. Vreo doi am
v z't şi eu cu ochii mei, şi alt dat , am v z't o femeie
chelioas cu ceva în mijlocul frun ii care sem na cu un ochi
plin de sânge. Da' i-am v z't de la distan , pe când pe voi v
v z de aproape.
John se aplec spre cei doi, sprijinindu-şi mâinile pe
genunchii ciol noşi şi îi privi intens cu ochii lui albaştri
(aproape la fel de albaştri ca ai lui Roland). Eddie sim i
nevoia s -l apuce iar şi de mân pe John Cullum, ca s vad
ce altceva se mai putea întâmpla. Bob Dylan mai avea un
cântec potrivit acestei situa ii: „Visions of Johanna”. Iar
numele salvatorului lor era destul de asem n tor cu acesta.
— Da, da, da, spuse John, pe voi v v z de aproape şi îmi
p re i normali. Am s v ajut pen'c nu simt nimic necurat
în ce v priveşte (deşi, v zic drept, niciodat n-am mai v zut

- 169 -
pe cineva care s trag aşa), dar vreau s ştiu: sunte i
vizitatori, au ba?
Din nou Roland şi Eddie f cur un schimb de priviri, şi
Roland r spunse:
— Da. Cred c ne po i numi şi aşa.
— Al naibii s fiu, şopti John, al c rui chip plin de
zbârcituri c p tase expresia înfiorat a unui copil ce nu-şi
poate explica ce i se întâmpl . Vizitatori! Şi de unde veni i?
Asta pute i s -mi spune i?
Se uit la Eddie şi începu s râd ca un om c zut prad
unei farse.
— C doar nu din Brooklyn!
— Ba uite c eu chiar sunt din Brooklyn, îi zise Eddie.
Cu unica rectificare c nu din Brooklyn-ul acestei lumi, iar
el se convinsese acum de acest adev r. În lumea din care
venea el, cartea pentru copii Charlie, trenule ul Uu-uu fusese
scris de o femeie pe nume Beryl Evans; în lumea aceasta,
fusese scris de Claudia y Inez Bachman. Numele Beryl
Evans p rea un nume real, Claudia y Inez Bachman p rea o
f c tur , precum o bancnot de trei dolari, îns Eddie
începuse s cread tot mai mult c Bachman era, de fapt,
numele adev rat. De ce? Pentru c era parte a acestei lumi.
— Sunt din Brooklyn, nu te mint. Doar c nu… m rog…
nu din acelaşi Brooklyn pe care îl cunoşti tu.
John Cullum se holba la ei cu uimire plin de inocen .
— Şi ilal i? Aia care v aşteptau? Aia sunt…?
— Nu, îl întrerupse Roland. Nu sunt. Nu mai avem acum
vreme s discut m, John.
Se ridic prudent în picioare, se apuc de o bârn de
deasupra şi coborî din barc strâmbându-se din cauza
durerii din oase. John îl urm şi amândoi îl ajutar pe Eddie.
I se mai ostoise pulsa ia dureroas din gamb , dar îşi sim ea
piciorul eap n şi amor it şi nu se putea bizui pe el.
— S mergem la tine acas , spuse Roland. Trebuie s
g sim pe cineva. Iar cu pu in noroc, poate ai s ne fii de
ajutor.
S-ar putea s ne fie de ajutor în mult mai multe privin e, îşi

- 170 -
zise Eddie, urmându-i spre lumina soarelui, şchiop tând şi
scrâşnind din m sele.
În momentele acelea ar fi fost în stare s m cel reasc şi
un sfânt pentru câteva aspirine.

STROF :
Commala, jimbl , pl m deal !
Ajung în iad sau rai, şi nu-i tocmeal !
Când armele-s scoase, iar focul arde
Drept în cuptor ajung, f r -ndoial !

ANTISTROF :
Hai, commala, hai şi cheal !
Hai, s reaz - i pl m deala!
Bate coca, vârtos bate-o
În cuptor azvârle-o, unde-i mare fierbin eala!

- 171 -
 STAN A VIII
PASE CU MINGEA DE BASEBALL

- 172 -
 1

În iarna 1984-1985, tocmai atunci când dependen a de

heroin a lui Eddie traversa pe furiş grani a dintre T râmul
Drogurilor Recrea ionale şi Regatul Obiceiurilor Cu Adev rat
Proaste, Henry Dean a cunoscut o fat al turi de care a tr it
o scurt poveste de dragoste. Lui Eddie, Sylvia Goldover i se
p rea a fi curva suveran , curva El Supremo (subsuori
împu ite şi r suflare de balaur printre buzele gen Mick
Jegger), îns îşi inu gura pentru c Henry o vedea frumoas ,
iar el nu voia s r neasc sentimentele fratelui s u. În iarna
aceea tinerii amorezi petrecur o gr mad de timp împreun ,
fie plimbându-se în b taia vântului pe plaja pustie din Coney
Island, fie la cinematograful din Times Square, unde se
aşezau în ultimul rând şi se masturbau reciproc dup ce
d deau gata floricelele de porumb şi baxul extra-large cu
sticle de bere Goober.
Eddie p str o atitudine filosofic fa de noua persoan
din via a lui Henry; dac fratele lui putea s se ling cu
Sylvia Goldover, ignorând respira ia aia îngrozitoare, atunci
bine, mult succes în aceast activitate. Cât despre el, îşi
petrecuse mare parte din acele trei luni cenuşii singur şi
drogat în apartamentul familiei Dean. Nu-l deranja asta, ba
chiar îi f cea pl cere. Dac Henry ar fi fost acas , ar fi inut
mor iş s se uite la televizor şi ar fi f cut în permanen
mişto de Eddie din cauza casetelor lui audio cu poveşti. („Ai,
m iculi a mea! Eddie o s stea cu ulechiuşa lui lipit de
poveştioalele lui cu spiriduşi, şi cu olci şi cu piticu ii
dl g laşi!”) Mereu le zicea „olci” orcilor şi mereu numindu-i
pe uriaşi „ciuda ii fioloşi”. Henry era de p rere c toate
rahaturile inventate sunt treab de poponar. În câteva
rânduri Eddie încercase s -i explice c nu exista nimic mai
nereal decât toate mizeriile de filme la care se uita el, dar
Henry nici nu voise s aud una ca asta; Henry era omul
care- i putea povesti totul despre gemenii malefici din
- 173 -
General Hospital şi despre mama vitreg , la fel de hain , din
The Guiding Light.
Din multe puncte de vedere, minunata poveste de dragoste
a lui Henry Dean – încheiat în momentul în care Sylvia
Goldover i-a furat nou zeci de dolari din portofel, l sând în
loc un bilet în care scria Scuz -m , Henry şi a plecat spre z ri
necunoscute împreun cu fostul ei iubit – a reprezentat o
mare uşurare pentru Eddie. Putea s stea pe canapeaua din
living, ascultând casetele cu Trilogia St pânul Inelelor în
lectura lui John Gielgud, injectându-şi heroin în bra ul
drept şi mo ind în vreme ce Frodo şi Sam se îndreptau spre
P durea Mirkwood sau spre Minele din Moria.
Îi iubise pe hobbi i, îşi imaginase c ar putea tr i bine
mersi tot restul vie ii în Hobbiton, unde cel mai n prasnic
drog la îndemân era tutunul, iar fra ii mai mari nu-şi
petreceau ziua bârâindu-i la cap pe fra ii cei mici, iar c su a
lui John Cullum din p dure îl întorsese cu o for
surprinz toare în zilele acelea de demult şi la povestea aceea
în tonuri întunecate. Tocmai pentru c aceast c su
sem na cu ad postul unui hobbit. Mobila din living era
micu , dar perfect : o canapea şi dou fotolii foarte moi, cu
mileuri albe pe bra e şi sp tar; în fotografia alb-negru cu
ram aurie de pe un perete probabil c erau p rin ii lui
Cullum, iar în cea de pe peretele opus, bunicii lui. Tot acolo
se mai afla o Diplom de Mul umiri din partea Sec iei de
Pompieri Voluntari din East Stoneham. Într-o colivie un
papagal micu gl suia în legea lui. De pe poli a c minului, o
pisic se holb verde la ei, apoi se cufund din nou în somn.
Lâng fotoliul lui Cullum era o scrumier cu picior, iar în
aceasta se odihneau dou pipe, una din cocean de porumb,
cealalt din lemn de trandafir s lbatic. Mai era un radio
Emerson vechi, cu pick-up (din acela cu scal cu toate
lungimile de und şi cu un buton mare şi zim at), dar nu şi
televizor. În camer mirosea bine a tutun şi a flori uscate.
Îns , oricât de ordonat şi îngrijit era, o singur privire î i
era suficient s î i dai seama c b rbatul care locuia acolo
nu era c s torit. Salonaşul lui John Cullum era o od

- 174 -
închinat pl cerilor simple ale celibatului.
— Ce- i mai face piciorul? se interes John. Pare c nu
mai curge sânge, da' ai o ran frumuşic .
Eddie izbucni în râs.
— M doare al dracului de tare, îns m car pot s m
sprijin pe el, aşa c zic c tot am avut noroc.
— Baia-i acolo, dac vrei s te speli şi s - i cure i rana, îi
spuse Cullum.
— Aşa am s fac.
Opera iunea îi provoc disconfort, dar îl f cu şi s se simt
ceva mai bine. Rana din picior era adânc , dar se p rea c
osul nu fusese afectat. Cea din bra era o nimica toat , slav
Domnului; glon ul trecuse prin muşchi şi ieşise pe partea
cealalt , iar în dul piorul pentru medicamente al lui Cullum
descoperi o sticl cu ap oxigenat . Şi-o turn peste ran ,
strângând din din i, apoi şi pe cea din picior şi pe cea de la
cap, înainte s -şi piard curajul. Încerc s -şi aminteasc
dac Frodo şi Sam se confruntaser vreodat cu ceva cât de
cât apropiat de agonia momentului în care î i torni ap
oxigenat peste carnea vie. Dar nu, parc nu. Fireşte, pe ei îi
vindecau gnomii, nu?
— Am ceva ce s-ar putea s te ajute, îi zise Cullum când
ieşi din baie. B trânul disp ru în cealalt camer şi se
întoarse cu un flacon maroniu în care se mai aflau trei
pastile. Le r sturn în palma lui Eddie, explicându-i:
— Le am de iarna trecut , de când am c zut pe ghea şi
mi-am paradit clavicula. Îi zice Percodan. Nu ştiu dac a
expirat sau nu, dar…
Eddie se lumin la fa .
— Percodan, zici? exclam el şi îşi arunc pastilele în gur
înainte ca John Cullum s apuce s -i r spund .
— Nu vrei s le iei cu ni ic ap , fiule?
— Nee, spuse Eddie mestecând cu înfl c rare. Sunt mai
bune goale.
Se îndrept curios spre caseta din sticl aflat pe masa de
lâng şemineu.
— O, Doamne, icni el, ai o minge de baseball semnat de

- 175 -
Mel Parnell! Şi una cu autograful lui Lefty Grove! M-ai l sat
mut, omule!
— Şi înc n-ai v zut nimic, zise Cullum luându-şi pipa din
lemn de trandafir. Uit -te pe raftul l de sus.
Scoase un s cule cu tutun Prince Albert din sertarul unei
m su e de col şi începu s -şi umple pipa. Surprinse privirea
atent a lui Roland şi îl întreb :
— Fumezi?
Pistolarul d du din cap şi scoase o foaie de porumb din
buzunarul c m şii.
— Poate îmi dai voie s -mi r sucesc şi eu o igar .
— Stai aşa, c am eu ceva mai bun, spuse Cullum, ieşind
din nou din înc pere.
Camera de al turi era un birou, nu cu mult mai mare
decât o debara. Cu toate c pupitrul în stil Dickens de acolo
era micu , Cullum tot fu nevoit s se strecoare pe lâng el.
— Hai, m laşi! exclam iar şi Eddie identificând mingea
la care se referise Cullum. Ai şi autograful lui Babe!
— Chiar aşa, zise Cullum. Şi nu de pe vremea când a jucat
la Yankees, c nu m intereseaz echipa aia. Mingea de-o
vezi acolo a fost semnat pe când înc mai purta tricoul de la
Red Sox…
Se întrerupse, apoi i se adres lui Roland:
— Iac t -le, ştiam c le-am pus bine, pe undeva. Cred c -s
cam vechi, da' cum zicea maic -mea: „orice e mai bun decât
nimic”. Ia de-aici, dom'le. Nepotu-meu le-a uitat la mine. Şi
nici c-o s le mai vad înapoi, c n-are opşpe ani.
Şi îi întinse pistolarului un pachet cu ig ri plin pe trei
sferturi. Roland îl r suci în mâini, apoi ar t numele m rcii.
— V d desenul unui dromader, dar nu asta scrie, nu-i aşa?
Cullum surâse cu un soi de uimire precaut .
— Nu. Se numesc Camel. Cam tot aia.
— Aha, zise Roland având aerul c ar în elege despre ce e
vorba. Scoase o igar , îi studie cu aten ie filtrul, apoi îşi vârî
cel lalt cap t în gur .
— Nu, nu, invers, îl corect Cullum.
— Adev r gr ieşti?

- 176 -
 — Da, da.
— Iisuse, Roland! Are şi o minge semnat de Bobby
Doerr… dou de Ted Williams… una de Johnny Pesky… una
de Frank Malzone…
— Numele astea nu- i spun absolut nimic, nu-i aşa? îl
întreb John Cullum pe Roland.
— Nu, îi r spunse pistolarul. Prietenul meu…
mul umesc…
Îşi aprinse igara de la flac ra chibritului lui Cullum şi
continu :
— Cum ziceam, prietenul meu n-a mai fost de ceva vreme
pe aici. Şi cred c i-a fost dor.
— M iculi ! exclam Cullum. Vizitatori! Vizitatori la mine
acas ! Parc nu-mi vine s cred!
— Unde-i mingea semnat de Dewey Evans? întreb Eddie.
Nu v d nici-o minge semnat de Dewey Evans.
— Pardon? se interes Cullum, pronun ând paaadon.
— Poate înc nu-şi zice aşa, rosti Eddie ca pentru sine.
Dwight Evans? Extrem dreapta?
— A, articul Cullum în semn c a în eles. P i, cum s - i
spun, fiule, în dul piorul meu nu au loc decât cei mai buni
dintre cei buni.
— Atunci, crede-m când î i spun c - i trebuie şi Dewy,
zise Eddie. Poate c deocamdat nu merit s aib un loc în
Muzeul Celebrit ilor din Baseball în Viziunea lui John
Cullum, dar mai aşteapt câ iva ani. Aşteapt pân -n '86. Şi,
c tot veni vorba, am s - i zic dou vorbe, ca de la un fan al
acestui sport la altul, bine?
— Sigur, r spunse Cullum. Sii-guh, exact ca în Calla.
În tot acest timp, Roland tr sese un fum din igar , iar
acum se uita încruntat la ea.
— Cele dou vorbe sunt Roger Clements, spuse Eddie. ine
minte numele sta.
— Clements, repet nesigur John Cullum. Foarte slab se
auzea iuitul sirenelor de pe cel lalt mal al Lacului Keywadin.
— Roger Clements, am în eles, am s in minte. Cine-i sta?
— Ai s i-l doreşti cu tot dinadinsul în caseta asta, eu atât

- 177 -
î i zic. Poate chiar pe acelaşi raft cu Babe.
Ochii lui Cullum se aprinser :
— Fiule, spune-mi un singur lucru. A reuşit Red Sox s
câştige campionatul? Au reuşit b ie ii…
— sta nu-i niciun fel de tutun, nu-i decât un aer negru, îi
întrerupse Roland, aruncându-i lui Cullum o privire
înc rcat de reproş, atât de str in firii lui, c pe Eddie îl
umfl râsul. S nu mai spun c n-are absolut niciun gust.
Oamenii de aici chiar fumeaz aşa ceva?
Cullum lu igara dintre degetele lui Roland, îi rupse filtrul
şi i-o înapoie.
— Încearc acum, îi zise, întorcându-se spre Eddie. Deci?
V-am scos din belea mai devreme. Aşa c mi se pare c îmi
sunte i datori. Au câştigat vreodat campionatul b ie ii de la
Red Sox? Pân în timpul din care vii tu?
Zâmbetul lui Eddie se topi şi îl privi pe b rbatul mai în
vârst cu gravitate.
— Am s - i spun, dac ii mor iş s afli, John. Dar eşti
convins c asta vrei?
Cel lalt se gândi pu in, puf indu-şi pipa. Apoi r spunse:
— Cred c nu. Dac ştii, nu mai are niciun haz.
— Dar tot am s - i zic ceva, spuse binedispus Eddie.
Pastilele pe care Cullum i le d duse mai devreme îşi
f cuser efectul şi chiar se sim ea binedispus. Ni eluş.
— Ai grij s nu mori înainte de 1986. Ceva incredibil o s
se întâmple în anul la.
— Ei, na?
— Acesta este adev rul-adev rat, îi mai zise Eddie şi se
întoarse spre pistolar. Cum r mâne cu bagajele noastre,
Roland?
Pistolarul nici nu se gândise la ele pân în momentul acela.
Toate bunurile lor lumeşti, de la cu itul de sculptat în lemn
al lui Eddie, cump rat nu cu mult timp în urm din pr v lia
lui Took, negustorul din Calla Bryn Sturgis, la str vechiul
s cule -de-spor al lui Roland, primit de la tat l s u dincolo
de orizonturile acestui când, toate r m seser în urm
atunci când trecuser prin uş . Mai bine zis, când fuseser

- 178 -
propulsa i prin uş . Pistolarul presupunea c bagajele lor
r m seser în rân în fa a magazinului mixt din East
Stoneham, deşi nu era foarte sigur de asta, c ci fusese mult
prea ocupat s ajung la ad post împreun cu Eddie, înainte
ca individul cu puşca cu lunet s -i trimit în lumea mor ilor.
Îl durea gândul c to i aceşti tovar şi ai lui de c l torie ar fi
ars în incendiul care cuprinsese magazinul. Şi îl durea înc
şi mai tare gândul c nu ar fi ars, şi ar fi ajuns pe mâinile lui
Jack Andolini. Avu o viziune scurt , dar deosebit de intens ,
care îl f cu s se cutremure: s cule ul lui de spor atârnând
de cureaua lui Andolini ca o pungu de tabac (sau ca
scalpul unui duşman).
— Roland? Cum r mâne cu…
— Avem armele, iar astea sunt toate bagajele care ne
trebuie, spuse Roland cu mai mult asprime decât
inten ionase. Jake îşi are cartea cu Trenule ul Uu-uu, iar eu
sunt în stare s construiesc o alt busol , dac este nevoie.
În rest…
— Dar…
— Fiule, aş putea s arunc câte o întrebare despre
bagajele voastre când va fi cazul, interveni Cullum. Dar,
pentru moment, prietenul t u are dreptate.
Eddie ştia c prietenul s u are dreptate. Prietenul s u avea
aproape întotdeauna dreptate, chestie care şi acum înc îl
mai scotea din s rite. Ei, fir-ar s fie de treab , el, unul, avea
nevoie de bagajul lui, şi nu din cauza jeanşilor şi celor dou
c m şi curate de acolo. Şi nici pentru muni ie şi nici pentru
cu itul de sculptat în lemn, oricât de bun ar fi fost el. În
traist ascunsese şi o şuvi din p rul lui Susannah care
înc îi mai purta parfumul. De asta avea el nevoie. Dar, ce
s -i faci, mortul de la groap nu se mai întoarce, p i, nu?
— John, ce zi e azi?
Sprâncenele epoase ale celuilalt se aburcar spre linia
p rului:
— Pe bune?
Eddie d du cu vehemen din cap, iar Cullum îi r spunse:
— Nou iulie, anul de gra ie una mie nou sute şeptezeci

- 179 -
şi şepte.
Eddie şuier f r zgomot printre buzele uguiate.
Roland, cu chiştocul ig rii Dromader fumegându-i între
degete, se dusese la fereastr . Nu v zu nimic decât copaci şi
câteva sclipiri seduc toare de albastru venind dinspre ceea
ce Cullum numea „Keywadin-ul”. Îns coloana de fum de pe
cer îi amintea c senza ia de tihn pe care o sim ea aici nu
era decât o am gire. Trebuiau s plece. Şi indiferent cât de
îngrijorat ar fi fost pentru Susannah Dean, dac tot reuşiser
s ajung pân aici era imperios necesar s -l g seasc pe
Calvin Tower şi s -şi încheie afacerea cu el. De urgen .
Deoarece…
Ca şi cum i-ar fi citit gândurile, Eddie zise:
— Roland? Se gr beşte. În partea asta timpul curge mult
mai repede.
— Ştiu.
— Înseamn c trebuie s reuşim din prima, pentru c nu
ne mai putem întoarce în timp în lumea aceasta. Aici nu mai
exist relu ri.
Şi asta o ştia Roland.

— B rbatul pe care îl c ut m e din New York, îi explic

Eddie lui John Cullum.
— Aha, vin mul i din ştia pe la noi vara.
— Se numeşte Calvin Tower. Şi e înso it de un prieten pe
care îl cheam Aaron Deepneau.
Cullum deschise caseta unde se aflau mingile de baseball
şi o scoase pe cea semnat Carl Yastrzenski pe partea moale
cu caligrafia aceea ciudat care pare a-i caracteriza doar pe
sportivii profesionişti (şi, din câte ştia Eddie, nu caligrafia, ci
ortografia le d dea mare b taie de cap) şi începu s-o treac
dintr-o mân în alta.
— Tot felul de oameni de departe se adun aici de când
începe luna iunie – ştii asta, nu?
— Ştiu, oft Eddie sim ind cum speran a îl p r seşte.
- 180 -
 Se gândi c era foarte posibil ca Moş Dublurât s -l fi prins
deja pe Cal Tower. Poate c ambuscada de la magazin fusese
doar cireaş de pe tort.
— B nuiesc c nu po i…
— Dac nu pot, atunci ar fi mai bine s m duc pe pustii,
zise Cullum ceva mai entuziasmat şi-i arunc tân rului
mingea cu autograful lui Yaz.
Eddie o inu cu mâna dreapt şi îşi trecu încet vârfurile
degetelor peste cus turile roşii. Nu se aşteptase la nodul
acesta din gât. Dac nici m car o minge de baseball nu- i
putea spune c ai ajuns acas , atunci ce altceva s - i spun ?
Numai c lumea aceasta nu mai însemna „acas ”. Şi John
avea dreptate: el era un vizitator.
— Adic , ce vrei s spui? nu în elese Roland.
Eddie îi arunc mingea, iar pistolarul o prinse f r s -şi ia
ochii de la Cullum.
— Nu-mi bat capul cu numele, dar tot îi ştiu bine pe to i
cei care au venit în oraş, r spunse el. Îi ştiu din vedere. La fel
ca oricare alt intendent care-şi merit leafa, s zicem. Trebuie
s ştii cine i-a p truns pe teritoriu.
Roland d du din cap, exprimându-şi acordul complet.
— Doar spune-mi cum arat individul.
Şi Eddie îi spuse:
— Are cam un metru şaizeci şi opt şi… nu ştiu… cred c
peste o sut de kilograme.
— Adic -i gras.
— Cam aşa ceva. Şi p rul a început s i se cam r reasc .
Eddie îşi împinse p rul înapoi, dezvelindu-şi tâmplele (din
rana c p tat la întâlnirea aproape fatal cu Uşa
Nedescoperit înc se mai prelingeau stropi de sânge). Se
strâmb un pic de durerea pe care o sim i în bra , deşi acesta
nu mai sângera. Era mult mai îngrijorat de rana din picior.
Percodanul rezolvase pentru moment chestiunea aceasta,
îns , dac glon ul era în untru – iar Eddie aşa credea –, la
un moment dat tot va trebui s -l scoat .
— Cam câ i ani are? întreb Cullum.
Eddie se uit la Roland care se mul umi doar s clatine

- 181 -
din cap. Dar oare, îl v zuse el vreodat pe Tower? Eddie nu-
şi putea aduce aminte. Dar parc nu.
— Cred c vreo cincizeci şi ceva de ani.
— Şi e colec ionar de c r i, nu? întreb iar şi Cullum,
izbucnind în râs în fa a expresiei stupefiate a lui Eddie. i-
am zis c sunt cu ochii-n patru la vilegiaturişti. N-ai cum s
ştii dac unul nu este cumva o haimana. Sau chiar un ho .
Uite, acum opt sau nou ani, a venit aici în vacan o femeie
din New Jersey. Şi s-a dovedit c -i o piroman în toat regula.
Cullum cl tin am rât din cap.
— Ar ta ca o fat b trân , ca o bibliotecar de provincie,
genul de femeie care n-ar omorî nici m car o musc . Şi, de
fapt, ne-a incendiat hambarele şi magaziile din Stoneham şi
din Lovell şi din Waterford.
— De unde ştii c -i negustor de c r i? îl întreb Roland
aruncându-i mingea.
Cullum o arunc imediat lui Eddie.
— Nu ştiu c -i negustor de c r i. Ştiu doar c le
colec ioneaz , pen'c aşa i-a zis lu' Jane Sargus. Jane are o
pr v lioar chiar în locul unde Dimity Road iese din Route 5.
Adic la vreun kilometru şi jum tate mai la sud de noi. Şi
tipu' sta de-l c uta i locuieşte chiar pe Dimity Road,
împreun cu prietenul lui. Asta în cazul în care vorbim
despre una şi aceeaşi persoan . Şi eu cred c da.
— Pe prietenul lui îl cheam Deepneau, spuse Eddie
aruncând mingea semnat de Yaz lui Roland.
Pistolarul o prinse, i-o arunc lui Cullum, apoi se apropie
de şemineu şi-şi azvârli în el chiştocul.
— Nu-mi bat capul cu numele, aşa cum v-am zis, da' ştiu
c prietenul sta e un tip sl b nog cam de vreo şaptej de ani.
Şi merge de parc l-ar durea şoldurile. Şi poart ochelari cu
rame metalice.
— Da, el e, spuse Eddie.
— Janey ine în şopron o pr v lioar de-i zice „Obiecte de
colec ie din zon ”. Are mobil , acolo, bufete şi şifoniere, şi
chestii de-astea, dar specialitatea ei sunt cuverturile cusute
de mân , obiectele din sticl şi c r ile vechi. Aşa şi scrie pe

- 182 -
firma de la poart .
— Deci, Cal Tower… ce anume a f cut? A intrat, pur şi
simplu, şi a început s r sfoiasc toate c r ile alea de-acolo?
Lui Eddie nu-i venea s cread ce aude şi, pe de alt parte,
era convins c acesta era adev rul. Tower fusese oricum
reticent când îi ceruse s plece din New York, chiar şi dup
ce Jack şi cu George Biondi îl amenin aser c -i vor da foc
celor mai valoroase c r i. Şi, în momentul când el şi
Deepneau ajunseser în locul sta, idiotul solicitase
redirec ionarea coresponden ei la post restant – sau, m rog,
prietenul Aaron întocmise cererea aceasta, dar b ie ilor r i le
era totuna. Callahan îi l sase un bilet prin care îi ceruse s
nu-şi mai trâmbi eze prezen a în East Stoneham. Cât de
tâmpi i sunte i??? fusese ultima replic a P rintelui c tre sai
Tower, iar r spunsul evident era c erau mai tâmpi i decât
cei mai tâmpi i.
— Aşa, vezi, r spunse Cullum, cu sclipiri în ochii lui la fel
de albaştri precum cei ai lui Roland. Da' a f cut mai mult
decât doar s le r sfoiasc . A cump rat c r i de fo' dou sute
de dolari. Cu cecuri de c l torie. Şi dup aia i-a cerut s -i
fac o list cu to i cei din zon care mai vând c r i vechi. Şi
sunt destui, aşa s şti i, dac iei în calcul şi pr v lia
„No iuni” din Norway şi aia de se cheam „Gunoiul vostru,
comoara mea”, din Fryeburg. În plus, a mai pus-o şi s -i
scrie numele tuturor localnicilor care colec ioneaz c r i pe
care uneori le vând chiar din pragul casei. iu minte c Jane
a fost teribil de entuziasmat pe chestia asta. A povestit în tot
oraşul despre turistul c ruia îi plac c r ile, aşa s şti i.
Eddie îşi duse mâna la frunte şi gemu prelung. Da, ce mai
încoace şi-ncolo, sta era omul lui, sta era Calvin Tower,
nici vorb de vreo eroare. Ce-o fi avut tâmpitul în cap? C e
în siguran la nord de Boston, şi cu asta basta?
— Ne po i spune cum s d m de el? întreb Roland.
— Pot s fac mult mai mult. Pot s v duc chiar acolo
unde st . Roland, care îşi trecuse mingea de baseball dintr-o
mân în cealalt , se opri şi cl tin din cap.
— Nu. Tu ai s te duci altundeva.

- 183 -
 — Unde?
— Oriunde ai putea s fii la ad post, zise Roland. Nu-mi
spune unde, sai, c nu vreau s ştiu. Nici unul dintre noi nu
vrea s ştie.
— M dau în vânt dup oamenii discre i.
— Nu conteaz dup ce te dai tu în vânt. Nu mai avem
timp.
Roland se gândi pu in, apoi continu :
— Ai cumva o c ru cu motor?
Pentru moment Cullum p ru bulversat, apoi îi pic fisa şi
zâmbi larg.
— Da, am şi c ru cu motor, şi roab cu motor. C mi-s
om înst rit.
Înst -iiit.
— Atunci ai s ne conduci la locul unde se afl Tower în
una, iar Eddie…
Roland ezit o frac iune de secund .
— Eddie, mai ştii cum se conduce o chestie cu motor?
— M jigneşti, Roland.
Pistolarul, deloc un tip spiritual nici în cele mai bune
momente ale sale, nu catadicsi s schi eze vreun zâmbet. Îşi
întoarse aten ia asupra salvatorului – dan-tete – pe care ka li-
l scosese în cale.
— Dup ce-l g sim pe Tower, tu, John, ai s te duci pe
drumul t u. Pe orice drum care nu-i şi drumul nostru. Ia- i o
vacan , dac vrei. Doar dou zile, şi apoi te vei putea
întoarce la treburile tale.
C ci Roland spera ca treburile lor de aici, din East
Stoneham, se vor fi sfârşit mai înainte de apusul acestei zile,
dar nu voia s cobeasc .
— Nu cred c în elegi c aceasta este perioada când sunt
ocupat pân peste cap, zise Cullum prinzând mingea
aruncat de Roland. Tre' s -mi vopsesc ad postul de b rci…
tre' s pun igle pe hambar…
— Dac r mâi aici, spuse Roland, s-ar putea s nu mai
apuci s pui igle pe niciun hambar.
Cullum îi arunc o privire mirat , încercând s evalueze

- 184 -
cât de serios era avertismentul şi nepl cându-i deloc ce vedea
în ochii pistolarului.
În tot acest timp, Eddie se tot gândea dac Roland îl
v zuse sau nu pe Tower cu ochii lui. Şi acum de-abia îşi
d du seama c da, Roland îl v zuse pe anticar.
Sigur c l-a v zut. Roland a tras cuf rul cu edi iile princeps
prin Uşa Nedescoperit . Şi s-a uitat la el. Probabil c imaginea
a fost pu in distorsionat , dar…
Şi, prin inevitabilul proces al asocierii de idei, mintea
tân rului reveni la pre ioasele volume ale lui Tower, la
rarit ile lui, aşa cum erau Doganul de Benjamin Slightman
Jr şi Salem's Lot de Stephen King.
— Doar s -mi iau cheile şi plec m, zise Cullum, dar Eddie
îl opri înainte de a apuca s fac vreo mişcare.
— Stai pu in.
Cullum îl privi întreb tor.
— Mi se pare c mai avem ceva de discutat, spuse Eddie
întinzând mâinile dup mingea de baseball.
— Nu mai este timp, Eddie, zise Roland.
— Ştiu, r spunse tân rul. Şi cred c ştiu mai bine decât
tine, pentru c iubita mea este cea care r mâne f r timp.
Dac s-ar putea, l-aş l sa pe nesim itul la de Tower în grija
lui Jake şi aş încerca din toate puterile s ajung la Susannah.
Dar ka nu vrea s m lase s fac asta. Afurisitul t u de ka.
— Trebuie…
— Taci.
Niciodat pân atunci nu i se mai adresase astfel lui
Roland, îns cuvântul îi ieşiser din gur f r voia lui şi
acum nu sim ea nici-o nevoie s şi-l ia înapoi.
În minte, Eddie auzi n luca unui cântecel din Calla: Hai,
commala, hai, c -s iritat, n-am terminat de discutat.
— Ce te fr mânt ? îl întreb Cullum.
— M gândesc la un b rbat pe nume Stephen King. Ai
auzit de el?
Şi citi r spunsul în ochii lui Cullum. Da, auzise.

- 185 -
 3

— Eddie, începu Roland.

Tân rul nu-i mai auzise niciodat tonul acesta nesigur. E
la fel de confuz ca şi mine. Gând deloc încurajator.
— Probabil c Andolini e pe urmele noastre. Mai important,
înc , probabil c e şi pe urmele lui Tower, acum, c noi i-am
sc pat printre degete… şi, dup cum ne-a spus sai Cullum,
Tower nu se osteneşte s se ascund .
— Ascult -m , îi r spunse Eddie. Am un presentiment, de
fapt, mai mult decât un presentiment. Noi am cunoscut un
om, Ben Slightman, care a scris o carte într-o alt lume. În
lumea lui Tower. În lumea aceasta. Şi am cunoscut un alt om,
Donald Callahan, care este un personaj într-o carte dintr-o
alt lume. Tot aceasta.
Cullum îi aruncase mingea, iar acum Eddie o zvârli cu
putere şi pe neaşteptate spre Roland, care o prinse cu
uşurin .
— Poate c nu-i cine ştie ce mare chestie, îns gândeşte-te
cum am fost noi bântui i de c r i. Nu crezi? Doganul.
Vr jitorul din Oz. Charlie, Trenule ul Uu-uu. Chiar şi lucrarea
lui Jake de sfârşit de an. Iar acum, Salem's Lot. M gândesc
c , dac individul sta, Stephen King, exist cu adev rat…
— O, dar exist , fii pe pace, îl întrerupse Cullum.
Arunc o privire pe fereastr spre Lacul Keywadin şi spre
malul acestuia de unde se auzea iuitul sirenelor. Spre
coloanele de fum care mânjeau seninul cerului. Apoi întinse
mâinile dup minge. Roland i-o arunc cu bolt , pân
aproape de tavan.
— Şi s şti i c am citit cartea aia despre care tot vorbi i.
Mi-am cump rat-o de la Târgul de Carte din oraş. E o
aiureal , asculta i la mine.
— E o poveste cu vampiri.
— Aşa, aşa. L-am auzit vorbind despre ea la radio. A zis c
s-a inspirat din Dracula.
— L-ai auzit pe scriitorul sta vorbind la radio, repet
Eddie.
Îl cuprinsese din nou senza ia aceea de c l tor-prin- ara-
- 186 -
oglinzii, senza ia de pr v lit-în-vizuina-iepurelui, senza ia de
picat din spa iu, şi încerc s-o pun pe seama Percodanului.
Nu inea. Şi, brusc, se sim i ireal în propria-i piele, o umbr
str vezie, o umbr sub ire ca… ei bine, ca o fil de carte. Şi
nu-i era de niciun folos s se gândeasc la faptul c lumea
aceasta, mo ind în vara anului 1977 pe grinda timpului, i se
p rea mai real decât toate celelalte când-uri şi unde-uri –
inclusiv cele ale lui personale. Iar sentimentul acesta era pe
deplin subiectiv, nu crezi? La o adic , cum i-ai putea da
seama c nu eşti doar un personaj în cartea cuiva, ori un
gând pasager prin mintea vreunui fraier care se înghesuie în
autobuz, ori un firicel de praf în ochiul lui Dumnezeu?
Asemenea gânduri erau demente, pur şi simplu. Şi te puteau
înnebuni de-a binelea.
Totuşi…
Dad-a-chum, dad-a-chee, nu te speria, cheia-i a ta.
Cheile, da, uite la asta m pricep, îşi spuse Eddie. King este
o cheie, nu-i aşa? Calla, Callahan, Regele Purpuriu, Stephen
King. S fie oare Stephen King Regele Purpuriu al acestei lumi?
Roland se împ case cu ideea c nu vor pleca imediat.
Eddie era convins c nu-i fusese uşor, dar greut ile erau
specialitatea lui.
— D -i drumul şi întreab ce ai de întrebat, îl îndemn el
fluturându-şi degetele în stilul lui caracteristic.
— Dar, bine, Roland, nici m car nu ştiu cu ce anume s
încep. Toate ideile care-mi trec prin cap sunt atât de
copleşitoare… atât de… cum s - i zic… atât de al dracului de
însp imânt toare…
— Atunci încearc s le simplifici, spuse Roland prinzând
mingea aruncat de Eddie, deşi acum p rea ni eluş cam
indispus de jocul sta de-a pasele. Chiar trebuie s plec m
mai departe.
De parc Eddie n-ar fi ştiut. Şi ar fi pus bucuros
întreb rile care îl m cinau în timpul drumului, dac ar fi
putut merge to i cu aceeaşi maşin . Dar nu era cazul, c ci
Roland nu condusese în via a lui un vehicul cu motor şi, prin
urmare, Eddie şi Cullum nu aveau cum s se afle în aceeaşi

- 187 -
maşin .
— Bine, zise el. Cine este individul sta? S începem cu
asta. Cine este Stephen King?
— Un scriitor, îi r spunse Cullum privindu-l cam pieziş:
Eşti dus cu capul, b iete? Locuieşte în apropiere, în Bridgton,
cu familia. Se spune c -i o persoan destul de cumsecade.
— Cât de departe e Bridgton de aici?
— P i… cam treizeci, patruzeci de kilometri.
— Şi câ i ani are?
Eddie mergea pe bâjbâitelea, conştient c întreb rile
potrivite se aflau pe acolo, prin preajma gândurilor sale, dar,
deocamdat nu avea habar care anume erau acestea.
John Cullum strânse dintr-un ochi, p rând a calcula.
— Nu prea mul i, zic eu. Cam în jur de treizeci.
— Şi cartea asta… Salem's Lot… a fost un bestseller?
— Chestia asta m dep şeşte, îi r spunse Cullum. Tot ce
pot s - i spun e c o gr mad de oameni de pe-aici au citit-o.
Pentru c se petrece la noi, în statul Maine. Şi pentru c i s-a
f cut mult publicitate la televizor. Şi pentru c s-a f cut un
film dup primul roman pe care l-a scris. Eu nu m-am dus
s -l v d, c mi s-a p rut cam prea de groaz .
— Cum s-a numit?
Cullum încerc s -şi aduc aminte, dar nu reuşi.
— Nu mai ştiu. Un singur cuvânt parc era şi sunt
aproape sigur c era numele unei fete, dar atâta tot. Poate
am s -mi amintesc.
— Ce crezi, şi el e vizitator, sau nu?
Cullum izbucni în râs.
— N scut şi crescut chiar aici, în Maine. Zic c -i mai
degrab un localnic get-beget.
Roland îl privi pe Eddie cu ner bdare crescând , iar
tân rul se hot rî s se opreasc . Era mai greu decât s joace
Dou zeci de întreb ri. Dar, fir-ar s fie, P rintele Callahan
era real, îns ap rea şi într-o lucrare de fic iune scris de
individul sta, King, iar King locuia într-o regiune care îi
atr gea ca un magnet pe cei pe care Cullum îi numea
„vizitatori”. Lui Eddie i se p rea c unul dintre vizitatorii

- 188 -
aceştia sem na foarte mult cu un slujitor al Regelui Purpuriu.
Femeia chelioas cu o gaur sângerând în mijlocul frun ii.
Venise vremea s se opreasc , da, şi s plece dup Tower.
Oricât de nesuferit era, Calvin Tower de inea un anume teren
viran pe care creştea cel mai de pre trandafir s lbatic din
întregul univers. În plus, anticarul cunoştea tot felul de
chestii despre c r ile rare şi despre cei care le-au scris.
Foarte posibil s ştie mai multe despre autorul lui Salem's
Lot decât sai Cullum. Da, venise vremea s se opreasc .
Dar…
— În regul , spuse el aruncându-i mingea lui Cullum.
Încuie-ți comoara şi vom porni spre Dimity Road. Mai am
doar dou întreb ri.
Cullum ridic din umeri şi puse mingea Yaz la loc în
caseta din sticl .
— O face i pe timpul vostru.
— Ştiu.
Şi, pe neaşteptate, pentru a doua oar de când trecuse
prin uş , Susannah i se p rea ciudat de aproape. O v zu pe
scaun într-o înc pere plin cu aparate vechi de supraveghere.
Cu siguran c era vorba despre Doganul lui Jake… în
interpretarea ei personal . O v zu cum vorbeşte într-un
microfon. Îi observ pântecele umflat şi chipul însp imântat.
Foarte gravid . Gravid şi pe punctul s plesneasc . Nu o
putea auzi, dar ştia ce anume spunea ea: Vino, Eddie,
salveaz -m , salveaz -ne, pân nu-i prea târziu!
— Eddie? se îngrijor Roland. Te-ai f cut p mântiu la fa .
Te doare piciorul?
— Cam da, spuse tân rul, cu toate c nu-l mai durea
deloc acum.
Se gândi din nou la momentele acelea în care cioplise cheia.
La responsabilitatea cumplit pe care o sim ise ştiind c nu
avea voie s greşeasc . Şi uite cum ajunsese iar într-o
situa ie asem n toare. Parc sesizase ceva, precis sesizase
ceva… dar ce?
— Da, piciorul, repet el ştergându-şi transpira ia de pe
frunte. John, vreau s te întreb ceva despre titlul c r ii.

- 189 -
Salem's Lot. Asta înseamn Jerusalem's Lot, aşa-i?
— Da.
— Aşa se numeşte oraşul din carte.
— Da.
— A doua carte a lui Stephen King.
— Da.
— Al doilea lui roman.
— Eddie, interveni Roland, cred c -i suficient.
Eddie îi f cu semn s -l lase în pace şi tres ri la durerea
care-i s get mâna. În momentul acesta nu avea ochi decât
pentru John Cullum.
— Dar nu exist niciun oraş care s se numeasc
Jerusalem's Lot, nu-i aşa?
Cullum se uit la el ca la un nebun.
— Sigur c nu. Este o poveste inventat despre oameni
inventa i dintr-un oraş inventat. E o carte cu vampiri.
Da, bine, îi r spunse Eddie în gând. Şi dac i-aş spune c
am toate motivele s cred c vampirii exist cu adev rat… ca
s nu mai pomenesc şi de demonii invizibili, globurile magice şi
vr jitoarele… ai fi absolut convins c am s rit de pe şine într-
un mare fel, nu?
— Se întâmpl , cumva, s ştii dac Stephen King a locuit
tot timpul în Bridgton?
— Nu, s-a mutat acolo cu familia acum vreo doi, trei ani.
Mi se pare c înainte au locuit în Windham, atunci când au
venit din nordul statului. Sau, poate, în Raymond. Oricum,
sunt sigur c e vorba despre unul din or şelele de pe râul Big
Sebago.
— Şi ar fi corect dac am spune c aceşti vizitatori despre
care ne-ai vorbit au început s apar prin locurile astea
imediat dup ce el s-a stabilit aici?
Sprâncenele stufoase ale lui Cullum se repezir
îngem nate spre mijlocul frun ii. De pe lac veni spre ei un
vuiet puternic şi caden at, ca o siren de cea .
— S ştii, spuse Cullum, s-ar putea s ai ceva dreptate,
fiule. Poate-i doar o coinciden , dar poate c nu-i.
Eddie d du din cap. Se sim ea sec tuit de emo ii, aidoma

- 190 -
unui avocat ajuns la cap tul unui interogatoriu lung şi dificil.
— Haide s-o t iem de-aici, îi zise el lui Roland.
— Bun idee, coment Cullum ar tând spre direc ia de
unde venea mugetul sirenei. Aia-i barca lu' Teddy Wilson.
Şeful poli iei locale. Şi p durar.
Acum îi zvârli lui Eddie cheile de la maşin în locul mingii
de baseball.
— Voi o lua i p-aia cu transmisie automat , c mi se pare
c ai ceva probleme cu reflexele. Camioneta e cu transmisie
manual . ine-te dup mine şi claxoneaz dac ai probleme.
— Am s-o fac, fii f r grij , spuse Eddie.
Pe când îl urmau pe Cullum afar din cas , Roland îl
întreb :
— Susannah a fost? De-aia te-ai schimbat la fa mai
devreme?
Eddie încuviin cu un semn din cap.
— O vom ajuta dac ne va sta în putin , spuse pistolarul,
îns s-ar putea ca acesta s fie unicul drum spre ea.
Eddie ştia asta. Şi mai ştia c atunci când vor ajunge la ea
s-ar putea s fie prea târziu.

STROF :
Commala-ka s -rosteşti
În mâna sor ii tu eşti.
Real ori nu, oricum ai fi,
E vremea s te gr beşti.

ANTISTROF :
Commala, hai, s nu mai leneveşti!
E vremea s te gr beşti!
Umbr sau nu de ai pe p mânt
Tot în mâna sor ii tu eşti.

- 191 -
 STAN A IX
EDDIE ÎŞI MUŞC LIMBA

- 192 -
 1

P rintele Callahan f cuse o foarte scurt vizit la oficiul

poştal din Stoneham cam cu dou s pt mâni înainte de
schimbul de focuri de la pr v lia lui Chip McAvoy, iar acolo
preotul paroh din Jerusalem's Lot scrisese un bilet. Deşi pe
plic notase atât numele lui Aaron Deepneau, cât şi pe cel al
lui Calvin Tower, biletul i se adresa mai degrab celui de-al
doilea, iar tonul lui nu era absolut deloc unul prietenos:

27.06.77
Tower,
Sunt un prieten al celui care te-a sc pat de Andolini.
Trebuie s pleca i de urgen de unde v afla i voi acum.
G si i un hambar, o caban din p dure, chiar şi o barac
p r sit , dac nu se poate altfel. Poate c n-o s ave i
parte de confort, dar ine i bine minte c alternativa
înseamn moartea. Sunt cât se poate de serios! L sa i
câteva becuri aprinse în cas şi pune i-v maşina în garaj
sau pe alee. Nota i pe o buc ic de hârtie locul unde v-a i
dus şi ascunde i-o sub covoraşul din dreptul locului
şoferului sau sub terasa din spatele casei. P str m
leg tura. ine minte c noi suntem singurii care te putem
elibera de povara pe care o duci. Dar trebuie s ne aju i şi
tu ca s te putem ajuta.
Callahan, din neamul lui Eld.

Şi nu mai veni i NICIODAT la poşt ! Cât de tâmpi i

sunte i???

Callahan aproape c -şi riscase via a ca s le trimit biletul

acela, iar Eddie aproape c şi-o pierduse pe a lui când c zuse
sub vraja lui Treisprezece Negru.
Şi care fusese rezultatul acestor riscuri şi situa ii-limit ,
m rog frumos? Ce s vezi, vesel-cintezoi, Calvin Tower o
pornise la pas prin regiunea aceea din vestul statului Maine

- 193 -
în c utare de chilipiruri de edi ii rare şi scoase din tipar.
inându-se dup John Cullum pe Route 5, cu Roland
t cut al turi de el, apoi întorcând maşina ca s intre pe
Dimity Road, Eddie sim ea cum mai are pu in şi d în clocot
de furie.
O s trebuiasc s -mi vâr mâinile în buzunare şi s -mi
muşc limba, îşi zise, nefiind tocmai sigur c aceste metode
tradi ionale vor func iona în cazul de fa .

Cam la vreo trei kilometri dep rtare de Route 5, Fordul F-

150 al lui Cullum f cu la dreapta pe Dimity Road. Intersec ia
era semnalizat printr-un stâlp ruginit pe care se aflau dou
indicatoare. Pe cel de deasupra scria ROCKET RD. Cel de
dedesubt (mai ruginit decât stâlpul) promitea CABANE PE
MALUL LACULUI DE ÎNCHIRIAT CU S PT LU OR SEZ.
Rocket Road era mai degrab un drum de ar , ca o c rare
care şerpuia printre copaci, iar Eddie avu grij s r mân
ceva mai în urma lui Cullum ca s evite norul de praf ridicat
de vechea camionet a noului lor prieten. „C ru a cu motor”
era tot un Ford, un model obscur cu dou uşi, pe care Eddie
nu l-ar fi putut recunoaşte f r s citeasc ce scria pe
pl cu a din spate sau în cartea maşinii. Dar se sim ea
cuprins de evlavie s fie din nou la volan, s nu mai aib un
cal între picioare, ci s prind puterea câtorva sute prin cea
mai uşoar ap sare a t lpii sale drepte. Se sim ea bine şi
pentru c zgomotul sirenelor r m sese tot mai în urm .
Îi înghițir umbrele dese ale copacilor apleca i. Parfumul
de brad şi r şin era deopotriv dulce şi în ep tor.
— Frumos loc, spuse pistolarul. Tihnit.
Acesta a fost singurul s u comentariu.
Camioneta lui Cullum ajunse în dreptul cabanelor
numerotate. Sub fiecare num r era o inscrip ie mic pe care
scria FIRMA DE ÎNCHIRIERI JAFFORDS. Eddie se gândi s -i
aminteasc lui Roland c în Calla cunoscuser un b rbat pe
nume Jaffords, şi-l cunoscuser chiar foarte bine, dar apoi îşi
- 194 -
lu seama. N-ar fi f cut decât s st ruie asupra eviden ei.
Trecur pe lâng numerele 15, 16 şi 17. Cullum se opri o
clip în fa a num rului 18, apoi scoase bra ul pe geamul
cabinei, f cându-le semn s mearg mai departe. Eddie nu
avu nevoie de gestul acesta, c ci ştia c nu Cabana 18 era
cea pe care o c utau.
Cullum intr pe urm toarea alee. Eddie îl urm , ascultând
foşnetul blând al ro ilor pe stratul de ace de brad de pe jos.
Şi iar v zu sclipiri albastre printre copaci, dar, când ajunser
lâng Cabana 19, îşi d du seama c aceasta se afla pe malul
unui lac natural, spre deosebire de Keywadin. Poate nu mai
mare decât un teren de fotbal. Cabana p rea o construc ie cu
dou camere. Pe terasa acoperit dinspre lac se aflau dou
balansoare uzate, dar cu aspect confortabil. Prin acoperiş
ieşea hornul din tabl de la plit . Nu exista garaj şi nici nu
era nici-o maşin parcat în fa , deşi lui Eddie i se p ru c
vedea urmele uneia. Îns , din cauza prafului, îi era greu s -şi
dea prea bine seama.
Cullum opri motorul camionetei. Eddie f cu la fel. Acum
nu se mai auzeau decât clipocitul apei pe pietre, suspinul
vântului printre brazi şi trilul blând al p s rilor. Tân rul se
uit spre dreapta şi-l v zu pe Roland stând cu mâinile-i abile
şi cu degete lungi strânse paşnic pe genunchi.
— Cum i se pare? îl întreb Eddie.
— T cut.
Rosti cuvântul în stil-Calla: T -uuut.
— E cineva aici?
— Da, cred c da.
— Pericol?
— Da. Lâng mine.
Eddie se încrunt la el, neîn elegând.
— Tu eşti pericolul, Eddie. Tu vrei s -l ucizi, nu-i aşa?
Dup o clip , Eddie se v zu nevoit s admit c da, aşa
era. Acest nou-descoperit aspect al firii sale, pe cât de
necomplicat, pe atât de primitiv, îl stânjenea adesea, dar nu
putea t g dui c era parte din el. Şi, la urma urmei, cine
fusese acela care-l scosese la lumin şi i-l şlefuise?

- 195 -
 Roland încuviin din cap:
— Dup ani de pribegii prin deşert, singur-sihastru, a
intrat în via a mea un tân r smiorc it şi egoist, a c rui
singur aspira ie era s continue s se îndoape cu un drog
care-l f cea doar s se fonf ie şi s doarm pe el. Şi mârlanul
sta afectat şi meschin şi cu gur mare, care nu avea vreo
calitate demn de…
— Şi chipeş, îl întrerupse Eddie. Nu uita. Mot nelul la era
o adev rat maşin de sex-sss.
Roland îl privi f r s zâmbeasc .
— Dac eu am fost în stare s nu te omor atunci, Eddie
din New York, atunci f bine şi ab ine-te şi tu acum şi nu-l
omorî pe Calvin Tower.
Spunând acestea, Roland deschise portiera şi coborî din
maşin .
— Aşa zici tu, vorbi Eddie de unul singur, apoi coborî şi el.

Cullum se afla tot la volanul camionetei sale când Roland

şi Eddie se apropiar de el.
— Mi se pare c nu-i nimeni aici, le spuse el, dar am v zut
o lumin aprins în buc t rie.
— Îhî, mârâi Eddie. Uite ce e, John, mai am…
— Nu-mi zice c mai ai o întrebare. Singura persoan mai
curioas decât tine pe care o cunosc e b ie elul fiicei lu' sor -
mea, Aidan. Scuza lui e c n-are decât trei anişori. Haide,
întreab -m .
— Ai putea s - i dai seama cu precizie care este centrul
activit ii vizitatorilor din ultimii câ iva ani?
Eddie nu avea habar pentru ce anume pusese aceast
întrebare, dar acum i se p rea a fi de o importan vital .
Cullum se gândi pu in, apoi r spunse:
— Aleea Carapacea estoasei, din Lovell.
— Pari destul de sigur.
— Da. i-aduci aminte când i-am zis de prietenul meu,
Donnie Russert, care-i prof de istorie la Vanderbilt?
- 196 -
 Eddie d du din cap.
— Ei, bine, dup ce l-a v zut cu ochii lui pe la care i-a
intrat în cas , a început s se intereseze mai mult de acest
fenomen. A scris câteva articole, chiar dac ştia prea bine c
nici-o revist care se respect nu i le va publica, indiferent
cât de bine documentate ar fi fost faptele pe care le prezenta.
Mi-a spus, printre altele, c atunci când a scris despre
vizitatorii ap ru i în vestul statului Maine a înv at un lucru
pe care nu credea c-o s -l înve e la vârsta asta înaintat . Şi
anume c exist anumite lucruri pe care oamenii se
înc p âneaz s nu le dea crezare, nici m car atunci când le
po i dovedi. Obişnuia s citeze un vers scris de un poet grec.
„Coloana adev rului are o gaur în ea.”
Aşa, cum ziceam, pe când a cercetat fenomenul sta cu
apari ia vizitatorilor, şi-a ag at pe peretele biroului o hart
cu cele şapte oraşe unde s-a raportat prezen a lor: Stoneham,
East Stoneham, Waterford, Lovell, Sweden, Fryeburg şi East
Fryeburg. Şi a înfipt bolduri pentru fiecare apari ie, pricepi
ce- i zic?
— Pricep foarte bine şi î i mul umesc foarte mult,
r spunse Eddie.
— Şi, da, aleea Carapacea estoasei este chiar în centru.
Cu vreo şase sau opt bolduri colorate înfipte în ea. Şi când te
gândeşti mai bine, nu-i decât o ulicioar am rât , de vreo
trei kilometri, e doar o bucl care iese din Route 7, merge pe
malul Lacului Kezar, apoi intr iar în Route 7.
Roland se uita la cas . Acum se întoarse spre stânga, se
opri şi puse mâna pe patul de santal al pistolului s u.
— John, spuse el. Binecuvântat a fost întâlnirea noastr ,
dar a venit vremea s pleci de aici.
— Da? Sigur?
Roland d du din cap: era sigur.
— Cei doi b rba i care au venit aici sunt nişte proşti. Iar
locul acesta le-a împrumutat mirosul, şi pute şi el a prostie.
Tocmai de aceea ştiu c nu au plecat, aşa cum au fost
sf tui i. Tu nu eşti prost.
John Cullum schi un surâs firav.

- 197 -
 — Sper c nu-s, da' tot î i zic mul am de compliment.
Se întrerupse şi se scarpin nedumerit în cap.
— În cazul c -i un compliment.
— S nu te întorci pe drumul principal, închipuindu- i c
n-am vorbit serios. Sau şi mai r u, c noi nici n-am fost aici
şi c-ai visat toat isprava asta. S nu te întorci acas , nici
m car ca s - i iei ceva schimburi. Nu mai eşti în siguran .
Du-te în alt parte. Cel pu in de trei ori dep rtarea pân la
orizont.
Cullum închise un ochi, p rând a calcula distan a.
— Prin anii cincizeci mi-am petrecut zece ani nenoroci i ca
paznic la închisoarea Statului Maine, spuse el, şi acolo am
cunoscut un om al naibii de cumsecade, pe care-l chema…
Roland scutur din cap şi puse cele dou degete r mase la
mâna dreapt pe buzele omului. Cullum în elese.
— M rog, am cam uitat cum îl chema, da' ştiu c st în
Vermont şi sunt convins c -mi voi aduce aminte – şi numele,
şi adresa exact – atunci când voi trece grani a spre New
Hampshire.
Ceva în vorbele lui îi sun fals lui Eddie, dar nu putea
spune cu exactitate ce anume, aşa c trase concluzia c e
paranoic. John Cullum era un om onest… p i, nu?
— S - i mearg bine, zise el strângând mâna b trânului.
Zile lungi şi nop i senine.
— La fel şi vou , b ie i, r spunse Cullum, dând mâna şi
cu Roland. Tu ce crezi? Dumnezeu a fost cel care mi-a salvat
via a acolo, la pr v lie? Atunci când au început s zboare
gloan ele?
— Da, îi r spunse pistolarul. Dac aşa vrei tu s crezi. Fie
ca El s te înso easc şi de-acum încolo.
— Şi maşina…
— O l s m ori aici, ori pe undeva pe aproape, îl linişti
Eddie. Ai s-o g seşti, sau o s-o g seasc altcineva şi o s i-o
aduc . Nu- i face griji.
Cullum zâmbi larg.
— Asta voiam şi eu s v spun.
— Vaya con Dios, îi ur tân rul.

- 198 -
 Zâmbetul lui Cullum se întinse pân la urechi.
— Şi voi la fel, fiule. Ave i grij de vizitatorii ia. Unii dintre
ei nu sunt deloc cumsecade. Cel pu in aşa zice lumea.
Cullum puse camioneta în vitez şi se îndep rt . Roland îl
urm ri cu privirea şi şopti:
— Dan-tete.
Eddie d du din cap. Dan-tete. Micu ul salvator. Bun mod
de a-l descrie pe John Cullum – disp rut acum din vie ile lor,
aidoma b trânilor din River Crossing. C ci, da, disp ruse. Cu
toate c atunci când vorbise despre cunoştin a lui din
Vermont…
Paranoie.
Paranoie pur .
Eddie îşi scoase gândul din minte.

De vreme ce nu exista nici-o maşin acolo, prin urmare

niciun covoraş din dreptul volanului sub care s caute un
eventual bilet, Eddie vru s se uite sub teras . Dar, mai
înainte s fac vreun pas, Roland îl apuc de um r cu o
mân şi-i ar t ceva cu cealalt . Un povârniş blând,
îmbr cat în tufe, ducea spre ap şi spre ceva ce sem na cu
acoperişul unui ad post pentru b rci, ale c rui igle verzi
erau acoperite de un strat de ace uscate de brad.
— E cineva acolo, spuse Roland aproape f r s -şi mişte
buzele. Probabil c l mai deştept dintre cei doi proşti. Şi ne
urm reşte. Ridic - i mâinile.
— Crezi c -i bine, Roland?
— Da.
Pistolarul îşi ridic mâinile. Eddie vru s -l întrebe pe ce
anume îşi bazeaz p rerea, dar îşi d du seama c ştie
r spunsul: pe intui ie. Specialitatea lui Roland. Oftând,
tân rul se resemn şi îşi ridic şi el mâinile pân în dreptul
umerilor.
— Deepneau! strig Roland spre ad postul pentru b rci.
Aaron Deepneau! Suntem prieteni şi nu avem mult timp!
- 199 -
Dac tu eşti acolo, ieşi afar ! Trebuie s st m de vorb !
Câteva clipe de t cere, apoi o voce de b rbat în vârst :
— Cum te cheam , domnule?
— Roland Deschain de Gilead, din neamul lui Eld. Dar
cred c ştii deja asta.
— Şi cu ce te ocupi?
— Vând plumbi! strig Roland, iar Eddie sim i cum i se
face pielea de g in .
O t cere şi mai lung . Apoi:
— L-au omorât pe Calvin?
— Noi nu avem cunoştin de una ca asta! r spunse Eddie.
Dac tu ştii ceva ce noi nu am aflat, de ce nu ieşi s ne spui?
— Tu eşti tân rul care a ap rut din senin atunci când Cal
se târguia cu imbecilul la de Andolini?
Eddie sim i o alt tres rire de furie la auzul cuvântului
târguia. La modul în care denatura el ceea ce se întâmplase
cu adev rat în înc perea din spatele libr riei lui Tower.
— Târguial ? Asta i-a zis c s-a întâmplat acolo?
Şi apoi, f r s -i dea ocazia lui Deepneau s r spund :
— Mda, eu sunt tân rul acela. Vino încoace s st m de
vorb .
Niciun r spuns. Trecur dou zeci de secunde. Eddie trase
aer în piept ca s strige din nou dup Deepneau. Roland îl
prinse de bra şi cl tin din cap. Alte dou zeci de secunde.
Apoi se auzi zbieretul ruginit al balamalelor unei uşi cu plas .
Din casa b rcilor ieşi un b trân înalt şi costeliv, clipind des
ca o bufni în miezul zilei. În mân inea de eav un pistol
automat. Îl ridic deasupra capului.
— E un Beretta, le spuse el. Nu-i înc rcat. N-am decât un
înc rc tor şi la e pus bine în dormitor, sub şosetele mele.
M sperie armele înc rcate. În regul ?
Eddie îşi d du ochii peste cap. Aceşti folken erau mai
scârbavnici decât clistirul, cum ar fi zis Henry.
— În regul , r spunse Roland. Vino.
Şi – se pare c minunile nu conteneau s se petreac –
Deepneau se îndrept spre ei.

- 200 -
 5

Cafeaua f cut de el era cu mult mai bun decât cea pe

care o b user în Calla Bryn Sturgis, cu mult mai gustoas
decât orice cafea b ut de Roland de când plecase din Mejis.
Îi servi şi cu c pşuni. C pşuni de cultur , cump rate de la
magazin, îns Eddie se extazie sim indu-le dulcea a. Au stat
to i trei în buc t ria Cabanei 19, închiriate de la firma
Jaffords, şi şi-au b ut cafelele şi şi-au vârât c pşunile în
borcanul cu zah r. Şi, la sfârşitul discu iei, sem nau cu nişte
asasini care-şi înmuiaser vârfurile degetelor în sângele
ultimei lor victime. Pistolul neînc rcat al lui Deepneau z cea
uitat pe pervazul ferestrei.
Deepneau tocmai se plimba pe Rocket Road când auzise
focurile de arm , foarte sonore, şi foarte clare, şi apoi auzise
exploziile. Se întorsese în mare grab la caban (nu c ar fi
fost în stare de prea mare grab în starea lui de s n tate,
coment el) şi, când v zuse fumul în l ându-se dinspre sud,
îşi d duse seama c ar fi fost cea mai bun idee s se
întoarc în ad postul pentru b rci. Era deja convins c
Andolini, malacul la italian, era la originea nebuniei, aşa
c …
— Cum adic te-ai întors la ad post? îl întrerupse Eddie.
Deepneau bâ âi din picioare pe sub mas . Era extrem de
palid, cu pete vine ii sub ochi şi cu doar câteva smocuri de
p r pe cap, fin ca puful de p p die. Eddie îşi aminti cum
Tower îi povestise c Deepneau fusese diagnosticat cu cancer
cu vreo doi ani în urm . Nu ar ta fabulos ast zi, îns tân rul
v zuse oameni – îndeosebi în Lud – care ar tau cu mult mai
r u, iar Gasher, amicul lui Jake, fusese unul dintre aceştia.
— Aaron? spuse Eddie. Cum adic …
— Am auzit ce m-ai întrebat, zise b trânul ni eluş cam
iritat. Am primit un bilet la post restant. Mai bine spus, Cal l-
a primit. Cineva ne sugera s ne mut m din caban undeva
pe aproape şi, în general, s nu ne prea ar t m la fa .
Biletul era din partea unui individ pe nume Callahan. Îl
cunoaşte i?
Şi Roland, şi Eddie f cur semn c da, îl cunoşteau.
- 201 -
 — Şi Callahan sta… s zicem c l-a cam luat la rost pe
Cal.
Cal, Calla, Callahan, îşi spuse Eddie oftând.
— Cal e un om cumsecade în cele mai multe privin e, dar
nu-i place absolut deloc s fie beştelit. Şi ne-am mutat în
hambarul pentru b rci. Şi am stat acolo câteva zile…
Deepneau se întrerupse. P rea a da o lupt cu propria-i
conştiin . Apoi continu :
— Dou zile, de fapt. Doar dou . Şi Cal a zis c am
înnebunit amândoi, c umezeala de acolo îi agraveaz artrita,
şi eu am început s am greut i la respira ie. „În felul sta o
s trebuiasc s te bag în spitalul la de tot c catul din
Norway”, mi-a zis el, „cu pneumonie pe lâng cancer”. Şi a
mai zis c nu exist nici cea mai mic şans s ne g seasc
Andolini taman în locul sta, atâta vreme cât tân rul – adic
tu…
Îndrept spre Eddie un deget încovoiat şi vopsit cu suc de
c pşuni.
— …atâta vreme cât tân rul îşi ine gura. „Huidumele alea
din New York nu se descurc la nord de Westport f r
busol ”, m-a l murit el atunci.
Eddie gemu amarnic. Pentru prima dat în via detesta s
fi avut dreptate.
— Şi a mai zis c am fost foarte pruden i. Şi când eu i-am
zis c , uite, „cineva tot ne-a g sit, tipul sta, Callahan, ne-a
g sit”, Cal mi-a r spuns c normal c ne-a g sit.
Iar şi degetul b trân îndreptat acuzator spre Eddie.
— Probabil c tu i-ai spus domnului Callahan unde s
caute codul poştal, şi dup aia a fost floare la ureche. Şi Cal
a mai zis c „Vezi c n-a reuşit s ajung mai departe de
poşt , nu? Crede-m , Aaron, suntem în siguran aici.
Nimeni nu ştie unde suntem, cu excep ia agentei imobiliare
care ne-a închiriat cabana, iar ea s-a dus înapoi la New York.
Deepneau se uit pe furiş la cei doi b rba i pe sub
sprâncenele lui flocoase, apoi înmuie o c pşun în zah r şi
muşc din ea.
— Aşa ne-a i g sit? Prin agent ?

- 202 -
 — Nu, îi r spunse Eddie. Printr-un localnic. Ne-a adus
direct aici.
Deepneau se l s pe speteaza scaunului.
— Aoleu.
— „Aoleu” este o estimare corect a situa iei, spuse Eddie.
Prin urmare, v-a i mutat înapoi în caban , iar Cal a pornit de
nebun s cumpere c r i, în loc s şad cumin el aici, la
fereal , şi s citeasc una. Am dreptate?
Deepneau coborî privirea la fa a de mas .
— Trebuie s în elegi c prietenul meu, Cal, este o
persoan extrem de devotat pasiunii sale. C r ile sunt via a
lui.
— Nu, îl contrazise Eddie, f r s ridice vocea. Cal nu este
devotat. Cal este obsedat, asta este.
— Am în eles c eşti procator, spuse Roland deschizând
pentru prima oar gura de când Deepneau îi adusese în
caban . Îşi aprinsese o igar din cele primite de la Cullum
(dup ce, mai întâi, îi rupsese filtrul aşa cum i se ar tase), iar
acum fuma cu o expresie care lui Eddie i se p rea a denota o
lips colosal de satisfac ie.
— Procator? Nu pricep ce…
— Avocat.
— Aha. Da, am fost. Nu mai practic de…
— Trebuie s practici din nou, atât cât s ne întocmeşti un
anume document.
Şi Roland începu s -i explice despre ce document era
vorba. Deepneau începuse s dea din cap aprobator de la
bun început, şi Eddie presupuse c Tower îi povestise
prietenului s u despre în elegerea lor. Iar sta era un lucru
bun. Nu la fel de bun era expresia de pe chipul b trânului.
Cu toate acestea, Deepneau îl l s pe Roland s termine ce
avea de spus. La pensie, ori nu, îşi amintea perfect principiile
care st teau la baza rela iei dintre avocat şi un poten ial
client.
Când se convinse c Roland terminase tot ce avusese de
spus, Deepneau zise:
— M simt obligat s v aduc la cunoştin faptul c

- 203 -
prietenul meu a hot rât s nu vând deocamdat
proprietatea la care v referi i.
Eddie îşi trase una în partea ner nit a capului, având
grij s -şi foloseasc mâna dreapt pentru gestul acesta
teatral. Stânga deja îi în epenise, iar piciorul începuse din
nou s -i pulseze dureros între genunchi şi glezn . Îşi spuse
c era foarte probabil ca dragul şi b trânul Aaron s aib la
el ceva analgezice puternice şi îşi puse în gând s nu uite s -i
cear câteva.
— Mii de scuze, spuse tân rul, dar m-am lovit la cap pe
drumul spre acest or şel fermec tor şi am senza ia c mi-am
rasolit auzul. Mi s-a p rut c-ai zis c sai… c domnul Tower
nu mai vrea s ne vând terenul.
Deepneau schi un zâmbet ostenit.
— Ai în eles foarte bine ce am spus.
— Dar trebuia s ni-l vând ! Are o scrisoare de la Ştefan
Toren, str -str -str bunicul lui care îi zice c aşa trebuie s
fac !
— Cal este de alt p rere, r spunse Aaron cu blânde e.
Mai ia o c pşun , domnule Dean.
— Nu, mul umesc!
— Mai ia o c pşun , Eddie, spuse şi Roland, oferindu-i
una.
Eddie o lu . În primul moment se gândi s-o storcoşeasc
de nasul mare al celui Lung, Slab şi Urât, doar aşa, de
sanchi, apoi o înmuie în frişc şi în zah r. O mânc şi, mama
ei de treab , era al naibii de greu s r mân înverşunat când
explozia de dulce uri îi inund gura. Chestie de care
bineîn eles c Roland (şi Deepneau) erau perfect conştien i.
— Cal spune c nu se afla absolut nimic în plicul de la
Ştefan Toren cu excep ia numelui dumnealui, continu
Deepneau, f când un semn din cap c tre Roland.
Testamentul lui Toren – ceea ce în vechime se numea
„dorin l sat cu limb de moarte” – a disp rut de mult
vreme.
— Am ştiut ce era în plic, se repezi Eddie. M-a întrebat şi
eu am ştiut!

- 204 -
 — Aşa mi-a spus şi mie, spuse Deepneau privindu-l
inexpresiv. Mi-a zis c orice iluzionist de la col de strad ar fi
putut face scamatoria aia.
— i-a spus şi c a promis c ne va vinde terenul dac voi
fi în stare s -i spun ce nume era în plic? C mi-a promis,
c catul lumii?
— Pretinde c atunci când a f cut respectiva promisiune
se afla într-o stare de mare stres emo ional. Sunt sigur c
aşa a fost.
— Jigodia aia împu it i-a zis c vrem s -i d m eap ? se
enerv şi mai mult Eddie.
Îi bubuiau tâmplele de furie. Oare mai fusese vreodat atât
de sup rat? O singur dat , parc . Atunci când Roland n-a
vrut s -l lase s se întoarc în New York s fure un cal.
— Asta este? Pentru c nu avem nici cea mai mic inten ie
s -i d m eap . Îi vom aduce banii pe care i-a cerut pân la
ultimul b nu , şi înc ceva pe deasupra. M jur pe chipul
tat lui meu! Şi pe inima dinh-ului meu!
— Ascult -m cu mare aten ie, tinere, pentru c am a- i
spune ceva important.
Eddie se uit la Roland. Roland îi f cu un semn uşor din
cap şi îşi stinse igara de tocul cizmei. Eddie îşi întoarse
privirea spre Deepneau, t cut, dar înc clocotind de nervi.
— Spune c exact asta este problema. Spune c -i vei pl ti
doar o sum simbolic , ridicol de mic – un dolar se
obişnuieşte a se da în astfel de cazuri – şi apoi ai s -l înşeli şi
n-ai s -i mai dai şi restul despre care a i discutat. Sus ine c
l-ai fi hipnotizat şi l-ai fi f cut s cread c eşti o fiin
supranatural sau o fiin cu acces la fiin ele
supranaturale… ca s nu mai zic de accesul la milioanele de
dolari ale companiei Holmes Dental… dar nu s-a l sat prostit.
Eddie r mase cu gura c scat .
— Asta spune Calvin, continu Deepneau, la fel de calm,
dar asta nu este neap rat şi ceea ce crede Calvin.
— Ce mama dracului vrei s zici?
— Calvin are dificult i când vine vorba s renun e la
lucrurile lui, spuse Deepneau. Se pricepe de minune s

- 205 -
descopere c r i rare, c r i de anticariat, dac în elegi ce
vreau s - i spun – Calvin e un soi de Sherlock Holmes literar
– şi nu se las pân nu le achizi ioneaz . L-am v zut
h r uindu-i pe posesorii c r ilor pe care şi le doreşte – m tem
c nu exist alt cuvânt mai potrivit pentru ceea ce face el –
pân când bie ii oameni renun şi îi vând ce vrea. Uneori o
fac doar ca s înceteze cu telefoanele.
Dac ne gândim la aceste aptitudini ale lui, la faptul c
tr ieşte la New York, în mijlocul tuturor ac iunilor, şi la suma
impresionant de bani pe care a moştenit-o atunci când a
împlinit dou zeci şi şase de ani, atunci am crede c prietenul
meu, Cal, ar fi trebuit s ajung unul dintre cei mai prosperi
anticari din New York, sau chiar din întreaga ar . Problema
lui nu este cu cump ratul, ci cu vândutul. Odat ce a
achizi ionat o anumit carte pe care s-a zb tut din greu s-o
dobândeasc , nu mai vrea s -i dea drumul din mân . Mi-
aduc aminte când un colec ionar de c r i din San Francisco,
un tip aproape tot atât de obsedat ca şi Cal, a fost suficient
de perseverent încât s -l conving s -i vând o edi ie
princeps din Moby Dick, cu semn tura autorului. Din
afacerea asta Cal a f cut peste şaptezeci de mii de dolari, dar
nici c n-a mai pus gean pe gean o s pt mân întreag .
Aceleaşi sentimente le are şi pentru terenul de la
intersec ia dintre Second Avenue şi 46th Street. În afar de
c r i, aia e unica lui proprietate pe care o mai de ine. Şi a
reuşit s se conving c tu vrei s i-l furi.
Urmar câteva secunde de t cere. Apoi Roland deschise
gura:
— Dar, în adâncul sufletului s u, nu ştie care-i adev rul?
— Domnule Deschain, nu în eleg ce…
— O, ba da, în elegi foarte bine, spuse Roland. Ştie sau nu?
— Da, ştie, zise, în cele din urm Deepneau. Cred c ştie.
— Ştie în adâncul sufletului s u c noi suntem oameni de
cuvânt şi c , dac nu cumva vom muri, îi vom achita
proprietatea?
— Da, probabil c ştie. Dar…
— Ştie în adâncul sufletului s u c , dac ne cedeaz

- 206 -
dreptul de proprietate, iar noi îi vom explica în ce anume
const aceast cesiune dinh-ului lui Andolini – adic şefului
s u, un individ pe nume Balazar…
— Cunosc numele acesta, spuse sec Deepneau. Apare din
când în când în anumite acte.
— Atunci Balazar îl va l sa în pace pe prietenul t u? Adic ,
dac îl vom face s în eleag faptul c terenul acela nu mai
apar ine de fapt prietenului t u şi, prin urmare, nu îl mai
poate vinde şi c orice încercare de a se r zbuna pe sai Tower
îl va costa foarte scump pe el, pe Balazar?
Deepneau îşi încruciş bra ele peste pieptul îngust şi
aştept urmarea. Se uita la Roland cu un soi de fascina ie
neliniştit .
— Pe scurt, ceea ce vreau s te fac s în elegi este c , dac
prietenul t u, Calvin Tower, ne va vinde nou terenul acela,
necazurile lui se vor termina. Crezi c ştie şi asta în adâncul
sufletului s u?
— Da… şopti Deepneau. Doar c are… ciud enia asta
când e vorba s renun e la ce-i al lui.
— Î i cer s redactezi un document pentru noi, spuse
Roland. Obiectul – terenul viran de pe col ul dintre cele dou
str zi. Tower este vânz torul. Noi suntem cump r torii.
— Cump r torul este Corpora ia Tet, interveni Eddie.
Deepneau cl tin din cap.
— Îl pot redacta pe loc, dar v spun c nu ve i reuşi s -l
convinge i s vând . Asta dac nu cumva ave i la dispozi ie o
s pt mân întreag sau mai mult, şi dac nu ave i nimic
împotriv s -l arde i la t lpi cu fierul înroşit. La t lpi… sau,
mai degrab , la boaşe.
Eddie şopti ceva în barb . Deepneau îl întreb ce a spus.
Tân rul r spunse c nimic. De fapt, murmurase Sun tare
bine.
— Îl vom convinge, insist Roland.
— În locul t u, n-aş fi atât de sigur, prietene.
— Îl vom convinge, repet Roland, pe cel mai sec ton al
s u.
Afar , o maşinu oarecare (închiriat de la Hertz, îşi d du

- 207 -
seama Eddie) ap ru de dup copaci şi se opri în fa a cabanei.
Muşc - i limba, muşc - i limba, îşi repet Eddie. Dar,
urm rindu-l pe Calvin Tower cum coboar sprinten de la
volan (învrednicind doar cu o privire neatent noul vehicul
din poarta lui), tân rul sim i cum încep s i se înfierbânte
tâmplele. Îşi strânse mâinile în pumni, şi surâse cu
recunoştin amar , salutând durerea când unghiile i se
împlântar în palme.
Tower deschise portbagajul Chevroletului închiriat şi
scoase de acolo o geant mare. Ultima captur , în elese Eddie.
Librarul arunc o privire gr bit spre sud, la trâmba de fum
în l at spre cer, ridic nep s tor din umeri şi se îndrept
spre caban .
Aşa vezi, aşa vezi, curv care eşti tu curv , de ce s - i pese
c a luat ceva foc? În ciuda durerii din bra ul r nit, Eddie
strânse şi mai tare pumnii, îşi înfipse şi mai adânc unghiile
în palme.
Nu se poate s -l omori, Eddie, auzi el vocea lui Susannah.
Ştii asta.
Oare ştia? Şi chiar dac ar fi ştiut, putea s asculte de
Suze? De orice voce a ra iunii, la drept vorbind? Habar nu
avea. Nu ştia decât c adev rata Susannah plecase de lâng
el, c ajunsese la cheremul unei momâi pe nume Mia şi c
disp ruse în labirintul de ma e ale viitorului. Pe de alt parte,
Tower era chiar aici. Ceea ce, într-un fel, avea noim . Eddie
citise undeva c , foarte posibil, unicii supravie uitori ai unui
r zboi nuclear vor fi gândacii de buc t rie.
Nu- i mai bate capul, dulcea , muşc - i limba şi las -l pe
Roland s se ocupe de el. Nu se poate s -l omori!
Nu, probabil c nu.
Cel pu in, nu pân când sai Tower nu va fi semnat pe linia
punctat . Dup aceea, îns … dup aceea…

— Aaron! strig Tower urcând treptele terasei.

Roland surprinse privirea lui Deepneau şi-i puse un deget
- 208 -
la buze.
— Aaron, hei, Aaron!
Vocea lui Tower era puternic , vocea unui om care se
bucur de via – nu a unui fugar, ci a unuia care şi-a f cut
din meserie un hobby şi îl duce cu el şi în vacan .
— Aaron, am fost acas la v duva aia din East Fryeburg şi,
ce crezi? Are toate romanele lui Herman Wouk! Nu edi iile
alea broşate şi ieftine, aşa cum m aşteptasem eu, ci…
Scâr âitul strident al arcurilor uşii cu plas fu urmat de
trop itul paşilor lui.
— …ci primele edi ii cartonate de la editura Doubleday!
Marjorie Morningstar! Revolta de pe Caine! Auzi tu, ar fi bine
ca ia cu incendiul de peste lac s fie asigura i, c …
Intr . Îl v zu pe Aaron. Îl v zu pe Roland aşezat vizavi de
Deepneau, îi v zu ochii albaştri şi însp imânt tori, cu riduri
adânci la col uri, a inti i asupra lui. Şi, ultimul, îl v zu pe
Eddie. Dar Eddie nu-l v zu pe el. În ultima clip , tân rul
Eddie Dean îşi l sase mâinile încleştate între genunchi şi
capul în jos, astfel încât acum se uita fix la scândurile
duşumelei. Îşi muşca la propriu limba. Pe degetul mare de la
mâna dreapt îi curseser doi stropi de sânge. Îşi a inti ochii
pe stropii aceştia. Îşi concentr întreaga aten ie asupra lor.
Pentru c , dac şi-ar fi ridicat privirea spre posesorul acelei
voci fericite, cu siguran c l-ar fi omorât.
Ne-a v zut maşina. A v zut-o, dar nici prin cap nu i-a trecut
s se duc s se uite mai bine la ea. Nici prin cap nu i-a trecut
s strige la prietenul lui şi s -l întrebe cine a venit, sau dac
totul e în regul . Dac el, Aaron, e în regul . Pentru c se
gândea doar la un individ pe care-l cheam Herman Wouk şi
la edi iile de calitate, nu la cele broşate. N-ai tu treab , tipule.
Pentru c ai imagina ia limitat , ca Jack Andolini. Tu şi cu
Jack nu sunte i decât doi gândaci jegoși care se agit pe
pardoseala universului. Cu ochii la câştig, da! Cu ochii mereu
la blestematul la de câştig!
— Tu, îng im Tower, uitând de toat bucuria şi exaltarea.
Omul de…
— Omul de nic ieri, spuse Eddie f r s ridice privirea. Cel

- 209 -
care i l-a luat din cârc pe Jack Andolini atunci când mai
aveai dou minute şi te c cai pe tine. Şi aşa m r spl teşti.
Eşti l mai tare, nu?
Cum termin de vorbit îşi înfipse din nou din ii în limb . Îi
tremurau mâinile încleştate. Se aştepta ca Roland s
intervin – sigur c o va face, doar nu se aştepta ca Eddie s
trateze cu monstrul sta egoist de unul singur, c ci nu ar fi
fost deloc în stare, dar deloc, deloc – îns Roland nu spuse
nimic.
Tower izbucni în râs. Hohote nervoase şi sparte, aşa cum îi
sunase şi vocea atunci când îşi d duse seama ce musafiri îl
aşteapt în buc t ria cabanei lui închiriate.
— Of, domnule… domnule Dean… sunt convins c ai
exagerat gravitatea situa iei…
— Îmi amintesc, îl întrerupse Eddie, tot f r s -l priveasc ,
mirosul de benzin . Am tras cu arma dinh-ului meu, mai ii
minte? Am avut noroc c nu erau vapori şi c am tras bine.
Au turnat benzin în col ul în care ai tu biroul. Aveau de
gând s - i incendieze c r ile preferate… sau, poate c-ar fi mai
bine s le numesc „prietenii t i cei mai buni”, „familia ta”?
Asta reprezint c r ile pentru tine, corect? Şi Deepneau, ei,
ce? Cine c cat mai e şi sta? Un boşorog oarecare, plin-ochi
cu cancer, care a fost de acord s vin cu tine în nord atunci
când ai avut nevoie de un tovar ş de fug . Dar l-ai l sa s
moar în şan dac ar fi s alegi între el şi o prim edi ie a
operelor lui Shakespeare, sau vreun Ernest Hemingway mai
deosebit.
— M jigneşti! strig Tower. S-a nimerit s aflu c libr ria
mea a fost f cut scrum! Şi, printr-o omisiune, nu mi-am
asigurat-o! Sunt minat şi asta nu-i decât vina ta! Vreau s
ieşi afar !
— Nu i-ai pl tit asigurarea pentru c ai avut nevoie de
bani ca s cumperi colec ia aia cu Hopalong Cassidy19, anul

19 Erou imaginar, cowboy, creat în 1904 de Clarence

Mulford (n. tr.).
- 210 -
trecut, când s-au pus în vânzare propriet ile lui Clarence
Mulford, spuse blând Deepneau. Mi-ai zis c povestea cu
asigurarea este ceva temporar, dar…
— Aşa a şi fost! exclam Tower, lezat şi surprins, de parc
nu s-ar fi aşteptat la o asemenea tr dare. A fost doar ceva
temporar, fir-ar s fie!
— …dar s -l învinov eşti pe tân rul acesta, continu
Deepneau pe acelaşi ton netulburat, îns plin de regret, mi
se pare teribil de incorect din partea ta.
— Vreau s pleci de aici! mârâi Tower la Eddie. Şi ia- i şi
prietenul cu tine! Nu vreau s fac nici-o afacere cu voi! Dac
ai crezut vreodat altminteri, a fost o… o neîn elegere!
Se ag de ultimul cuvânt ca de o edi ie princeps mult
visat şi îl transform în urlet.
Eddie îşi strânse şi mai tare mâinile. Niciodat nu fusese
mai conştient de pistolul pe care îl purta la brâu; acesta
c p tase un soi de greutate otr vitoare şi vie. Sim ea cum
pielea îi pute a transpira ie. Iar acum, din palme începur s -
i picure stropi de sânge pe podea. Sim ea cum îşi taie limba
cu din ii. M rog, şi asta era o metod ca s uite de durerea
din picior. Se hot rî s -i ofere limbii în cauz o scurt
eliberare condi ionat .
— Dar ceea ce-mi amintesc cel mai bine despre întâlnirea
noastr …
— Ai nişte c r i care-mi apar in, îl întrerupse Tower. Le
vreau înapoi. Insist s …
— Tac - i gura, Cal, spuse Deepneau.
— Poftim?
Acum Tower nu mai suna r nit, ci de-a dreptul consternat.
F r suflu.
— Nu te mai agita. Meri i cu vârf şi îndesat s fii certat. Şi
tu ştii asta. Şi dac ai noroc, n-o s te alegi decât cu nişte
mustr ri. Aşa c , m car o dat în via , taci din gur şi
poart -te cu demnitate.
— Ascult - i prietenul cu luare-aminte, spuse Roland pe
un ton de aprobare seac .
— Ce-mi amintesc cel mai bine, continu Eddie, este cât

- 211 -
de oripilat ai fost atunci când m-ai auzit spunându-i lui
Andolini c , dac nu te las în pace, eu şi cu prietenii mei
vom umple cu cadavre Pia a Grand Army. Cu femei şi cu
copii mor i, mai ales. Şi nu i-a pl cut ce auzi. Dar, ştii ceva,
Cal? Jack Andolini este chiar acum aici, în East Stoneham.
— Min i! spuse Tower încercând s trag aer în piept şi
transformând cuvântul în icnet.
— O, Doamne, şopti Eddie, bine ar fi. Am v zut cu ochii
mei cum au murit dou femei nevinovate, Cal. La magazinul
mixt, acolo au murit. Andolini ne-a întins o curs . Şi, dac
eşti un om cucernic – deşi nu prea pari, doar dac nu cumva
te apuc cucernicia atunci când eşti în pericol de a- i pierde
vreo edi ie princeps – dar, s zicem c eşti cucernic, atunci ai
face bine s te pui în genunchi şi s te rogi la dumnezeul
anticarilor egoişti şi obseda i şi vorace şi insensibili şi
necinsti i s fi fost o femeie pe nume Mia cea care i-a
dezv luit dinh-ului lui Balazar locul unde ne vom afla noi.
Roag -te s fi fost ea, nu tu. Pentru c , dac pe tine, Calvin,
te-au urm rit nemernicii ia, înseamn c ai mâinile p tate
cu sângele femeilor acelora!
Vocea i se ridica şi i se tot ridica, şi, cu toate c nu-şi
clintea privirea din p mânt, începuse s tremure din tot
trupul. Sim ea cum îi ies ochii din orbite şi cum venele i se
reliefeaz pe gâtul încordat. Sim ea cum i se ridic testiculele,
mici şi tari ca doi sâmburi de piersic . Dar, mai ales, sim ea
dorin a arz toare s âşneasc spre cap tul cel lalt al
camerei, lin şi gra ios ca un balerin, şi s -şi îngroape mâinile
în grumazul alb şi c rnos al lui Calvin Tower. Îl aştepta pe
Roland s intervin – spera c Roland va interveni –, dar
pistolarul nu schi niciun gest, iar vocea lui Eddie se ridic
şi mai mult spre inevitabilul urlet de furie.
— Una din femeile alea s-a pr buşit pe loc, dar cealalt …
cealalt a mai r mas vreo dou secunde în picioare. Glon ul
i-a retezat creştetul capului. Cred c a fost glon de mitralier
şi, cât a mai stat în picioare, sem na cu un vulcan. Numai c
din cap îi âşnea sânge, nu lav . M rog, poate c Mia a
tr dat. Am senza ia c mai degrab aşa a fost. Nu-i prea logic,

- 212 -
dar, din fericire pentru tine, senza ia asta a mea e destul de
puternic . Mia a folosit informa iile care-i apar ineau lui
Susannah ca s -şi protejeze f tul.
— Mia? Tinere – domnule Dean – nu cunosc nici-o…
— Tac - i dracului gura aia! zbier Eddie. Tac - i gura,
şobolanule! Turn tor mincinos şi f r cuvânt ce eşti tu! Porc
de câine hr p re şi avar! De ce n-ai pus afişe în tot oraşul?
SAL'TARE, OAMENI BUNI! SUNT CAL TOWER! LOCUIESC PE
ROCKET ROAD, ÎN EAST STONEHAM! CE-AR FI S NE
VIZITA I PE MINE ŞI PE PRIETENUL MEU, AARON?
ADUCE I ŞI ARMELE!
Foarte încet, Eddie îşi ridic privirea. Pe obraji i se
prelingeau lacrimi grele de furie. Tower se d duse înapoi din
fa a exploziei lui, iar acum se sprijinea de peretele de lâng
uş , holbându-se la el cu ochi mari şi umezi. Broboane de
transpira ie îi acopereau fruntea. Îşi inea strâns la piept
geanta cu noile achizi ii, ca pe un scut.
Eddie îl privi f r s clipeasc . Stropi de sânge îi picurau
din mâinile încleştate; pata roşie de pe mânec începuse s
se întind din nou; un firicel de sânge i se prelingea din
col ul gurii. Şi avea sentimentul c în elege t cerea lui
Roland. Ce se petrecea aici era treaba lui Eddie Dean, şi
numai a lui. Pentru c el era cel care îl cunoştea pe Tower la
fel de bine precum îşi cunoştea propriul buzunar, p i, nu? Îl
cunoştea foarte, foarte bine. Oare nu crezuse el, odat ca
niciodat , îns nu cu prea mult vreme în urm , c absolut
orice din lumea asta, cu excep ia heroinei, era f r valoare şi
f r importan ? Oare nu crezuse el c absolut tot ce nu era
heroin putea fi negociat, cump rat şi vândut f r probleme?
Oare nu ajunsese el într-un punct când ar fi fost în stare s -
şi scoat propria mam la produs – literalmente – dac aşa
putea face rost de urm toarea doz de drog? Oare nu din
aceast cauz era el acum atât de furios?
— Terenul acela de pe col ul dintre Second Avenue şi 46th
Street nu i-a apar inut niciodat , spuse Eddie. Nu i-a
apar inut nici tat lui t u, nici tat lui acestuia, nici nim nui
din neamul t u care duce la Ştefan Toren. Voi nu a i fost

- 213 -
decât paznicii lui, tot aşa cum eu sunt paznicul pistolului pe
care îl port la brâu.
— Nu recunosc una ca asta!
— Nu mai spune? interveni Aaron. Curios. Te-am auzit
vorbind exact în aceiaşi termeni despre bucata aia de
p mânt…
— Aaron, taci din gur !
— …de foarte multe ori, încheie calm Deepneau.
Se auzi un pocnet mic. Eddie s ri în picioare, nep s tor la
junghiul de durere din gamb . Fusese un chibrit. Roland îşi
aprindea o alt igar . Filtrul acesteia z cea aruncat pe
muşamaua de pe mas , al turi de alte dou . Sem nau cu
nişte gloan e micu e.
— Uite ce mi-ai zis atunci, spuse Eddie sim indu-se brusc
foarte calm. Furia îi ieşise din organism, precum otrava
extras dintr-o muşc tur de viper . Lui Roland îi datora
asta şi îi era recunosc tor, în ciuda limbii şi palmelor pline
de sânge.
— Orice aş fi zis atunci… eram speriat… mi-era team c-ai
s m omori!
— Mi-ai spus c ai un plic datat martie 1846. Şi mi-ai mai
spus c în plicul acela se afl o bucat de hârtie pe care este
scris un nume. Mi-ai spus…
— Nu recunosc…
— Mi-ai spus c , dac î i voi putea spune care este
numele trecut pe bucata aceea de hârtie, îmi vei vinde
terenul. Pe un dolar. Cu în elegerea c vei mai primi mult
mai mult – milioane – de acum şi pân … s zicem pân în
1985.
Tower scoase un hohot scurt de râs, ca un l trat.
— Dac tot negociem, de ce nu-mi oferi Podul Brooklyn?
— i-ai dat cuvântul. Iar acum tat l t u te priveşte cum
încerci s i-l calci.
Calvin Tower zbier :
— NU RECUNOSC ABSOLUT NIMIC DIN TOT CE SPUI!
— Nu recunoaşte, şi vei fi blestemat, îi spuse Eddie. Şi
acum, uite, am s - i zic ceva, Cal, ceva ce ştiu în adâncul

- 214 -
inimii mele istovite, dar înc vii. Amar e pâinea pe care o
m nânci. Tu nu- i dai seama ori pentru c te-a convins
cineva c ar fi dulce, ori pentru c ai papilele gustative
amor ite.
— Habar n-am ce vrei tu s zici acolo! Eşti nebun!
— Nu, spuse Aaron. Nu este. Tu eşti cel nebun dac n-ai
de gând s -l ascul i. Am senza ia… mi se pare c încearc
s - i ofere şansa s - i mântuieşti via a.
— Renun , zise Eddie. M car o dat în via a asta a ta
ascult la ce- i spune îngerul t u cel bun, nu cel lalt.
Cel lalt înger te ur şte, Cal. Nu vrea nimic altceva decât s te
ucid . Crede-m . Ştiu asta.
T cerea umplu cabana. De pe lac se auzi strig tul unui
cufundar. De peste lac se auzi sunetul mult mai pu in
încânt tor al sirenelor. Calvin Tower îşi umezi buzele.
— Spui adev rul despre Andolini? E în oraş?
— Da, r spunse Eddie.
Acum se auzea gâfâitul gros al unui elicopter. Al vreunui
post de televiziune, oare? Nu era cam cu cinci ani prea
devreme, mai ales aici, la mama naibii?
Anticarul se uit la Roland. Sigur, fusese luat prin
surprindere, fusese incriminat cu vârf şi îndesat, şi iat c
începea s -şi recapete cump tul, pu in câte pu in. Eddie îl
observ şi reflect cu triste e (nu pentru prima oar ) la cât de
mult mai simpl ar fi via a dac oamenii ar sta cumin i în
p tr ica lor. Nu voia s piard vremea gândindu-se c Tower
ar fi fost înzestrat cu ceva curaj, sau c ar fi fost vreun v r
de-al doilea al personajelor pozitive, dar poate c era şi una,
şi alta. Afurisit s fie.
— Tu eşti chiar Roland de Gilead?
Roland îl privi printre norişorii de fum de igar .
— Adev r rosteşte gura ta, mul umescu- i ie pentru asta.
— Roland din neamul lui Eld?
— Da.
— Fiu al lui Steven?
— Da.
— Nepot al lui Alaric?

- 215 -
 Ochii lui Roland lic rir de surprindere. Şi Eddie era
surprins, dar, înainte de toate, sim ea un soi de uşurare
ostenit . Întreb rile puse de Tower nu puteau însemna decât
dou lucruri. În primul rând, moştenise mult mai multe din
moşi str moşi, nu doar numele şi ocupa ia lui Roland. În al
doilea, începea s revin la sentimente mai bune.
— Al lui Alaric, aşa este, zise Roland. Cel cu p rul roşu.
— Nu ştiu nimic despre p rul lui, dar ştiu de ce s-a dus în
Garlan. Tu ştii?
— S ucid dragonul.
— Şi l-a ucis?
— Nu, a ajuns prea târziu. Unicul dragon r mas în partea
aceea de lume fusese deja omorât de un alt rege, care a fost
asasinat dup aceea.
Acum, spre marea uluire a lui Eddie, Tower îi adres lui
Roland câteva cuvinte bolov noase, împleticite, într-o limb
care, cu foarte mult bun voin , ar fi putut fi considerat
verişoar de gradul al doilea cu engleza. Auzi ceva care suna
cam aşa: Ai feet Rol-hând, ta feet puşc, ta feet tol, ta ai puşc?
Roland încuviin din cap şi-i r spunse în aceeaşi limb ,
rostind rar şi cu mare grij cuvintele. Când termin , Tower se
mototoli lâng perete, sc pând pe jos geanta cu c r i.
— Ce prost am fost, şopti el.
Nu se gr bi nimeni s -l contrazic .
— Roland, vrei s ieşi pân afar cu mine? Trebuie… eu…
trebuie…
Şi Tower izbucni în plâns. Mai spuse ceva în limba aceea
care nu era engleza şi încheie fraza cu o modula ie
ascendent , ca şi cum ar fi pus o întrebare.
Roland se ridic f r s -i r spund . Se ridic şi Eddie,
strâmbându-se la durerea din picior. Da, clar, avea un glon
acolo, în untru, îl sim ea. Îl apuc pe Roland de bra şi-l
trase c tre el ca s -i şopteasc la ureche:
— Nu uita c Tower şi Deepneau au un rendez-vous la
Sp l toria „Golful estoasei” patru ani de-acum încolo.
Pomeneşte-i de 47th Street, între Second şi First. Probabil c
ştie deja locul. Tower şi Deepneau au fost… sunt… vor fi cei

- 216 -
care-i vor salva via a lui Don Callahan. Sunt sigur.
Roland d du din cap, apoi travers înc perea spre Tower,
care mai întâi se feri din fa a lui, apoi se redres cu un efort
conştient. Roland îl prinse de mân în stilul Calla şi îl
conduse afar .
Atunci Eddie îi spuse lui Deepneau:
— Po i s începi s întocmeşti contractul. Vinde.
Deepneau îl m sur sceptic din privire.
— Chiar aşa?
— Mda, zise Eddie. Chiar aşa.

Întocmirea contractului nu dur mult. În buc t rie

Deepneau g si un blocnotes (cu un castor cu mutri
nostim desenat pe fiecare pagin şi cu o explica ie care
spunea N-AM R GAZ DE ATÂTEA TREBURI) şi tras pe el
clauzele contractului, oprindu-se din când în când ca s -l
mai întrebe pe Eddie câte ceva.
La sfârşit, Deepneau privi lung la chipul lucios de sudoare
al lui Eddie şi-i spuse:
— Am la mine nişte tablete de Percocet. Vrei s - i dau?
— Mai întrebi!? se bucur Eddie.
Dac le lua acum, credea – spera – c va fi preg tit pentru
ce voia s -l pun pe Roland s fac atunci când se va
întoarce în cas . Glon ul era în untru, în untru în piciorul
lui, f r nici-o îndoial , şi trebuia s -l scoat .
— Po i s -mi dai patru?
Deepneau se uit nedumerit la el.
— Ştiu ce fac, fii pe pace, îl linişti Eddie şi ad ug : Din
p cate.

Aaron descoperi în cutia cu medicamente a cabanei dou

benzi de leucoplast pentru copii (una cu Alb ca Z pada şi
- 217 -
cealalt cu Bambi) şi le lipi peste rana din bra ul lui Eddie
dup ce o sp l cu o doz de dezinfectant. Apoi, în vreme ce-i
umplea un pahar cu ap ca s poat lua mai uşor
analgezicele, îl întreb pe tân r de unde vine.
— Deoarece, chiar dac pari a te fi n scut cu arma aia la
brâu, semeni la vorb mai mult cu Cal şi cu mine decât cu
prietenul t u.
Eddie rânji vesel.
— Exist o explica ie foarte bun . Am crescut în Brooklyn,
Oraşul Cooperatist20.
Şi îşi zise: Ce p rere ai avea dac i-aş spune aşa, printre
altele, c sunt acolo chiar acum, în momentul sta? C Eddie
Dean, cel mai excitat puşti de cinşpe ani din întregul univers,
îşi face chiar acum de cap pe str zi? Cel mai important lucru
din lume pentru acel Eddie Dean este s se reguleze. Şi nici
vorb s -şi bat capul cu lucruri precum pr buşirea Turnului
Întunecat sau cu vrun naşparliu pe care-l cheam Regele
Purpuriu înc vreo…
Observ modul în care îl privea Deepneau şi-şi retez la
iu eal firul nostalgic al gândurilor.
— Ce e? Mi-atârn un muc din nas, sau ce?
— Oraşul Cooperatist nu este în Brooklyn, îi spuse
Deepneau cu blânde e, ca şi cum ar fi corectat un copil mic.
Oraşul Cooperatist este în Bronx. Acolo a fost dintotdeauna.
— Asta-i… începu Eddie, vrând s adauge ridicol, dar,
înainte s rosteasc cuvântul, lumea p ru s şov ie pe ax .
Din nou se sim i copleşit de sentimentul acela de fragilitate,
de senza ia c întregul univers (sau un întreg continuum de
universuri) este construit din cristal, iar nu din o el. Nicicum
nu putea explica în mod ra ional ceea ce simte, deoarece nu
era nimic ra ional în ce se întâmpla.
— Mai exist şi alte lumi în afar de acestea, şopti el. Aşa
i-a zis Jake lui Roland înainte s moar . „Atunci, du-te… mai

20 Co-op City – denumire dat zonei de blocuri cu locuin e

ieftine din Bronx, New York (n. tr.)
- 218 -
exist şi alte lumi în afar de astea.” Şi probabil c a avut
dreptate, pentru c s-a întors.
— Domnule Dean? se îngrijor Deepneau. Nu pricep ce
spui, dar v d c te-ai f cut alb la fa . Cred c-ar fi mai bine
s stai jos.
Eddie îl l s s -l conduc înapoi în buc t ria/salonaş a
cabanei. Dar, oare el pricepea ce spune? Pricepea cum de
Aaron Deepneau – new yorkez get-beget – poate afirma cu
atâta siguran nonşalant c Oraşul Cooperatist se afl în
Bronx, când el, Eddie, ştia c se afl în Brooklyn?
Nu tocmai, dar pricepea suficient cât s se simt speriat de
moarte. Alte lumi. Poate un num r infinit de lumi, rotindu-se
toate în jurul acelei axe care este Turnul. Asem n toare toate,
dar existau anumite deosebiri. Al i politicieni pe bancnote.
Alte m rci de automobile – Takuro Spirit în loc de Datsun, de
pild – şi alte echipe de baseball. În lumile acestea, dintre
care una fusese decimat de o epidemie numit „supergripa”,
puteai s ri prin timp încoace şi încolo, în trecut şi în viitor.
Pentru c …
Pentru c , într-un mod fundamental, acestea nu sunt lumea
real . Sau dac şi ele sunt reale, nu sunt lumea-cheie.
Da, cam aşa. El venise dintr-una din aceste alte lumi,
acum era convins de asta. La fel şi Susannah. Şi cei doi Jake,
Jake Unu şi Jake Doi, cel care se pr buşise în abis şi cel pe
care îl salvaser sco ându-l, la propriu, dintre f lcile
monstrului.
Îns lumea aceasta era lumea-cheie. Şi o ştia pentru c el
era de meserie creator de chei: Dad-a-chum, dad-a-chee, nu te
speria, cheia-i a ta.
Beryl Evans? Nu chiar real . Claudia y Inez Bachman?
Real .
Lumea în care Oraşul Cooperatist se afl în Brooklyn? Nu
chiar real . Lumea în care Oraşul Cooperatist se afl în
Bronx? Real , oricât de greu i-ar fi fost s înghit una ca asta.
Şi presupunea c P rintele Callahan trecuse din lumea
real într-una din celelalte lumi cu mult înainte de a ajunge
pe drumurile lui ascunse; f r ca m car s -şi dea seama.

- 219 -
Povestise cum oficiase slujba de înmormântare a unui b ie el
şi cum, dup aceea…
— A spus c dup aceea s-a schimbat totul, murmur
Eddie aşezându-se pe scaun. S-a schimbat totul.
— Da, da, zise Aaron Deepneau b tându-l uşurel pe um r.
Acum stai aici şi linişteşte-te.
— De la seminarul teologic din Boston P rintele s-a dus în
Lovell. Lovell este real. Salem's Lot nu este real. A fost
inventat de un scriitor pe care îl cheam …
— Î i aduc o compres rece s i-o ii pe frunte.
— Bun idee, zise Eddie neatent, închizând ochii.
Era complet n ucit. Real, nu tocmai real. Avea dreptate
profesorul acela la pensie, prietenul lui John Cullum:
coloana adev rului chiar are o gaur în ea. Eddie se întreb
dac ştie cineva cât de adânc este.

Un alt Calvin Tower se întoarse în caban împreun cu

Roland cincisprezece minute mai târziu, un Calvin Tower
mult mai t cut şi mult mai calm. Îl întreb pe Deepneau
dac întocmise un act de vânzare, iar atunci când prietenul
s u încuviin din cap, nu spuse nimic, ci doar d du din cap
la rândul lui. Scoase din frigider câteva cutii cu bere Blue
Ribbon pe care le oferi celor de fa . Eddie se v zu nevoit s -l
refuze, c ci nu voia s îmb ieze în alcool pastilele luate mai
devreme.
Tower nu inu niciun toast şi îşi b u jum tate din bere
dintr-o singur mişcare.
— Nu se întâmpl în fiecare zi s fiu numit „scursura
omenirii” de un om care-mi promite s m fac milionar şi
s -mi elibereze inima de cea mai ap s toare povar ce mi-a
fost dat s-o port. Auzi, Aaron, crezi c actul sta rezist la
tribunal?
Aaron Deepneau încuviin printr-un semn din cap. Cam
cu p rere de r u, îşi spuse Eddie.
— Atunci, bine, zise Tower.
- 220 -
 Şi, dup o pauz :
— Bine, atunci, hai s-o facem.
Dar tot nu semn .
Atunci Roland îi zise ceva în limba aceea str in . Tower se
crisp şi îşi mâzg li la iu eal numele, cu buzele atât de
strânse, c parc nici nu mai avea gur . Eddie semn din
partea Corpora iei Tet, minunându-se cât de curios i se p rea
s in un pix în mân – nici nu-şi mai amintea de cât
vreme nu mai v zuse unul.
Când formalit ile se încheiar , sai Tower se suci la loc –
se uit la Eddie şi zbier cu o voce spart şi strident :
— Iac t ! M-a i f cut cerşetor! D -mi dolarul meu. Mi-ai
promis un dolar! Îmi vine s m cac şi vreau s m şterg cu
el la cur!
Şi îşi acoperi fa a cu mâinile. R mase aşa câteva secunde,
timp în care Roland împ turi frumos documentul (Deepneau
semnase în calitate de martor) şi şi-l puse în buzunar.
Tower îşi l s mâinile jos. Avea ochii usca i şi tr s turile
calme. Ba chiar parc avea ceva culoare în obrajii p mântii
cu câteva clipe mai înainte.
— Oricât vi s-ar p rea de ciudat, cred c m simt ceva mai
bine, spuse el şi se întoarse spre Aaron. Chiar crezi c
cockbun-ii ştia doi au dreptate? Le dai crezare pu elor stora?
— Cred c e foarte posibil, surâse Aaron.
Între timp, Eddie tot încerca s g seasc o modalitate prin
care s se conving de faptul c aceşti doi oameni – şi nu al ii
– îl vor salva pe Callahan din mâinile Fra ilor Hitler. Unul
dintre ei parc spusese…
— Asculta i, le zise el. Am auzit o expresie, cred c -i în idiş.
Gai cocknifen yom. Şti i cumva ce înseamn ?
Deepneau îşi d du capul pe spate şi izbucni în hohote de
râs.
— Da, în idiş e, ai nimerit-o. Maic -mea îmi spunea aşa
când se sup ra r u de tot pe mine. Înseamn „du-te şi te
piş în ocean”.
Eddie îi arunc lui Roland o privire plin de subîn elesuri.
În urm torii doi ani, unul dintre aceşti doi oameni – cel mai

- 221 -
probabil Tower – îşi va cump ra un inel pe care vor fi gravate
cuvintele Ex Libris. Poate şi-l va cump ra – cât de aiurea este
– pentru c Eddie Dean – şi nimeni altul – îi vârâse ideea asta
lui Cal Tower în cap. Şi Tower – egoistul, hr p re ul,
zgârcitul, ahtiatul dup c r i Calvin Tower – va salva via a
P rintelui Callahan purtând inelul acela pe deget. Sigur c va
fi speriat de moarte (la fel şi Deepneau), dar o va face. Şi…
Ochii lui Eddie se oprir asupra pixului cu care Tower
semnase actul de vânzare. Pix Bic Clic absolut normal. Şi
adev rul colosal a ceea ce tocmai se întâmplase îl izbi în
moalele capului. Era al lor. Terenul viran era al lor. Al lor, nu
al Corpora iei Sombra. Trandafirul era al lor!
Parc era beat de atâta fericire. Deci trandafirul apar inea
de acum Corpora iei Tet, şi anume companiei lui Deschain,
Dean, Dean, Chambbers & Ete. De acum era
responsabilitatea lor, şi la bine, şi la r u. Câştigaser runda
aceasta.
Dar nimic din toate astea nu schimba faptul c el avea un
glon în picior.
— Roland, zise el, vreau s te rog ceva.

10

Cinci minute mai târziu, Eddie st tea culcat pe podeaua

acoperit cu linoleum a cabanei. Îşi scosese pantalonii şi
r m sese în indispensabilii ridicoli pe care şi-i cump rase în
Calla. Într-o mân inea o curea din piele care-şi petrecuse
întreaga via strângând beteliile pantalonilor lui Aaron
Deepneau. Lâng el se afla un lighean plin cu un lichid maro
închis.
Rana din picior se afla cam la şase centimetri mai jos de
genunchi şi pu in la dreapta fa de tibie. Carnea din jur se
ridicase formând un con micu şi dur. Acest crater
miniatural de vulcan era umplut cu un cheag de sânge roşu-
vine iu. Sub gamba lui Eddie fuseser aşezate dou prosoape
împ turite.
— M hipnotizezi? îl întreb el pe Roland.
- 222 -
 Dar se uit mai bine la cureaua din mân şi îşi d du
singur r spunsul:
— Of, curu', nici vorb , nu?
— N-avem vreme.
Roland cotrob ia prin sertarul cu m run işuri din stânga
chiuvetei. G si ce c uta şi se apropie de tân r cu un cleşte şi
un cu it. Lui Eddie aceast combina ie i se p ru tare nasoal .
Pistolarul se aşez într-un genunchi al turi de el. Tower şi
Deepneau r m seser în zona livingului şi se holbau uimi i
la ei.
— Pe când eram copii, Curt ne-a zis ceva, spuse Roland.
Vrei s ştii ce, Eddie?
— Sigur, dac tu crezi c m ajut .
— Durerea urc . De la inim la cap, durerea urc . Îndoaie
cureaua lui sai Aaron şi vâr - i-o în gur .
Eddie f cu ce-i ceruse Roland, sim indu-se foarte ridicol şi
foarte speriat. Oare în câte westernuri v zuse el versiuni ale
acestei scene? Uneori era John Wayne cel care strângea un
b între din i, alteori Clint Eastwood muşca dintr-un glon şi,
parc , într-un serial, îl v zuse pe Robert Culp inând în gur
o curea ca aceasta.
Dar fireşte c va trebui s extragem glon ul pe bune, îşi
spuse Eddie. Nici-o astfel de poveste n-ar fi complet f r
scena în care…
Şi îl tr sni o amintire, şocant prin claritatea ei, f cându-l
s scape cureaua din gur . Ba chiar scoase un strig t de
uimire.
Roland tocmai se preg tea s înmoaie ustensilele acelea
chirurgicale primitive în ligheanul unde turnase restul
dezinfectantului. Se uit îngrijorat la Eddie.
— Ce s-a întâmplat?
O clip , tân rul nu fu în stare s -i r spund . R m sese la
propriu f r aer; pl mânii parc -i erau la fel de turti i ca un
cimpoi la care nu mai cânt nimeni, îşi amintea de un film la
care se uitaser fra ii Dean, într-o dup -amiaz , la televizorul
din apartamentul lor din
(Brooklyn)

- 223 -
 (Bronx)
Oraşul Cooperatist. În cele mai multe rânduri Henry era
cel care hot ra la ce film se vor uita, pentru c era mai mare
– şi ca vârst , şi ca muşchi. Eddie nu protesta nici prea mult,
nici prea des fa de aceast dictatur ; îşi adora fratele. (Iar
atunci când se întâmpla s protesteze prea mult, era foarte
posibil s capete „o mie de ace” la mân , sau „castane” în
t rt cu .) Henry era topit dup westernuri. Era topit dup
genul acesta de filme în care, mai devreme sau mai târziu,
unul dintre personaje va ajunge s muşte b ul sau cureaua
sau glon ul.
— Roland, şopti el cu o voce foarte r guşit . Ascult -m ,
Roland.
— Te ascult cu luare-aminte.
— Am v zut odat un film. i-am explicat ce-s alea filmele,
da?
— Poveşti spuse prin imagini mişc toare.
— Câteodat st team acas cu Henry şi ne uitam la filme
la televizor. Televizorul este o maşin de filme pe care o ai
acas .
— O maşin de f cut c cat, ar spune unii, coment Tower.
Eddie nu-l lu în seam .
— Şi in minte c am v zut un film despre nişte rani
mexicani – despre nişte folken, dac în elegi ce vreau s spun
– care au angajat nişte pistolari ca s -i apere de anumi i
banditos care le atacau satul şi le furau recoltele în fiecare an.
i se pare cunoscut?
Roland îl privi cu gravitate şi cu un soi de triste e.
— Da. Într-adev r.
— Şi mai e şi numele satului lui Tian. Mereu mi s-a p rut
c -mi sun cunoscut, dar nu ştiam de ce. Acuma ştiu. Filmul
despre care- i zic se numea Cei şapte magnifici. Şi, c veni
vorba, Roland, cam câ i zici tu c am fost în şan ul la,
aşteptând s vin Lupii?
— B ie i, vre i, v rog frumos, s ne spune i şi nou
despre ce vorbi i? întreb Deepneau cât se poate de politicos,
dar Eddie şi Roland îl ignorar şi pe el.

- 224 -
 Roland r mase t cut câteva clipe, spicuind printre amintiri,
apoi zise:
— Tu şi cu mine, Susannah, Jake, Margaret, Zalia şi Rosa.
Sigur, au mai fost şi gemenii Tavery şi b iatul lui Ben
Slightman – dar am fost exact şapte lupt tori.
— Corect. Iar leg tura pe care n-o puteam face se refer la
regizorul filmului. Regizorul este omul acela care conduce
toate treburile ce in de facerea unui film. Adic dinh-ul.
Roland f cu semn c a în eles.
— Iar dinh-ul filmului Cei şapte magnifici a fost un b rbat
pe nume John Sturges.
Roland r mase dus pe gânduri. Apoi rosti un singur
cuvânt:
— Ka.
Eddie izbucni în râs. Pur şi simplu nu se putea ab ine.
Roland avea mereu acelaşi r spuns pentru orice.

11

— Ca s opreşti durerea, îi explic Roland, trebuie s

muşti din curea chiar în clipa în care o sim i. Pricepi? Chiar
în clipa aceea. O opreşti cu din ii.
— M-am prins. Gr beşte-te.
— Voi face tot ce-mi st în putere.
Roland înmuie mai întâi cleştele, apoi şi cu itul în
dezinfectant. Eddie aştept , inând cureaua în gur . Da,
sigur c da, odat ce observai tiparul de baz nu mai aveai
cum s te faci c nu l-ai v zut, nu-i aşa? Roland era eroul în
cazul acesta, vârstnicul şi experimentatul r zboinic
înc run it ce avea s fie interpretat de o vedet de talie
interna ional , la fel de înc run it : Paul Newman, sau poate
chiar Eastwood în varianta Hollywood. Iar el era tân rul cu
mai mul i muşchi decât minte, jucat de cea mai la mod
vedet masculin . De cineva ca Tom Cruise, Emilio Estevez,
Rob Lowe. Decorul ne este deja cunoscut: o caban în p dure;
iar scena este una pe care am vizionat-o de nenum rate
rânduri înainte, dar tot nu-şi pierde farmecul: Extragerea
- 225 -
Glon ului. Nu lipsea decât bubuitul amenin tor al tobelor
din dep rtare. Dar, îşi d du el seama, poate c tobele lipseau
tocmai pentru c trecuser de scena cu Tobele
Amenin toare din scenariu: tobele divine, care se dovediser
a fi parte a unui cântec al grupului Z.Z. Top, amplificat prin
difuzoarele stradale din oraşul Lud. Era tot mai greu s nu
recunoasc situa ia în care se aflau drept ceea ce era cu
adev rat: erau personaje într-o poveste spus de altcineva.
Toat aceast lume…
Refuz s cred una ca asta. Refuz s cred c am crescut în
Brooklyn doar din cauz c un scriitor a f cut o greşeal – o
greşeal nu prea important , ce va fi oricum corectat la a
doua edi ie. Hei, P rinte, te în eleg acum – refuz s accept c
sunt un personaj. Despre via a mea vorbim noi aici, în pizda-
pizdelor m -sii!
— Haide, Roland, scoate porc ria aia din mine.
Pistolarul turn dezinfectant din lighean peste gamba lui
Eddie şi înl tur cheagul de sânge cu vârful cu itului. Apoi
apuc cleştele.
— Fii preg tit s muşti durerea, şopti el.
O clip mai târziu, Eddie îşi înfipse din ii în ea cât putu de
tare.

12

Roland ştia ce face, mai f cuse opera ia aceasta şi înainte;

în plus, glon ul nu intrase prea adânc. Toat povestea se
termin în nou zeci de secunde – cel mai lung minut şi
jum tate din via a lui Eddie. La sfârşit, Roland îl b tu pe
Eddie peste pumn cu cleştele. Când tân rul reuşi s -şi
descleşteze degetele, pistolarul îi puse un glon turtit în
palm .
— P streaz -l ca amintire, îi zise el. S-a oprit chiar la os.
El f cea hârâitul la pe care-l auzeai.
Eddie se uit la bucata terciuit de plumb, apoi o azvârli
pe podeaua acoperit cu linoleum, ca pe un zar.
— Nu-l vreau, r spunse, ştergându-şi fruntea.
- 226 -
 Îns Tower, neistovitul colec ionar, ridic glon ul aruncat.
În vremea aceasta, Deepneau studia urmele din ilor din
curea, cu o fascina ie mut .
— Cal, spuse Eddie ridicându-se în coate. E o carte în
cuf rul la al t u…
— Îmi vreau c r ile înapoi, se repezi Tower. Ai face bine s
ai grij de c r ile mele, tinere.
— Sunt convins c sunt într-o stare excelent , murmur
Eddie, amintindu-şi din nou s -şi muşte limba dac
împrejur rile i-o vor cere. Sau cureaua lui Aaron, dac limba
i se pare prea pu in.
— Ar fi bine s fie aşa, b iete; sunt tot ce mi-a mai r mas.
— Al turi de cele vreo patruzeci din cutiile tale de valori de
la felurite b nci, coment Aaron Deepneau, f cându-se c nu
vede privirea otr vit pe care i-o arunc prietenul s u. Cea
mai valoroas e, probabil, Ulysses cu autograful lui Joyce,
dar mai ai şi nişte file absolut superbe din manuscrisele lui
Shakespeare, seria de opere complete ale lui Faulkner, tot cu
autograf…
— Aaron, vrei s fii bun şi s taci din gur ?
— …şi un Huckleberry Finn din care i-ai putea cump ra
oricând un Mercedes-Benz, încheie Deepneau.
— M rog, una dintre c r ile din cuf r se numeşte Salem's
Lot, îşi continu Eddie ideea, scris de cineva pe nume…
— Stephen King, i-o lu Tower înainte, uitându-se înc o
dat la glon şi apoi aşezându-l pe mas lâng borcanul cu
zah r. Se spune c locuieşte prin împrejurimi. Am mai f cut
rost de dou exemplare din Lot şi de trei din primul lui
roman, Carrie. Speram s m reped pân în Bridgton şi s -l
rog s mi le semneze. B nuiesc c acum va trebui s renun .
— Nu pricep de ce anume zici c ar fi atât de valoroase,
spuse Eddie. Au, Roland, m doare!
Pistolarul îi verifica bandajul improvizat de la picior.
— Stai potolit.
Tower nu d du aten ie acestei întreruperi. Eddie îl adusese
din nou la subiectul lui preferat, la obsesia lui, la iubirea lui.
La ceea ce Gollum al lui Tolkien ar fi numit „nepre uitul”.

- 227 -
 — Domnule Dean, mai ii minte ce i-am zis despre
volumul Hoganul? Sau Doganul, dac preferi. i-am zis c
valoarea unei c r i rare – aidoma celei a unei monede rare
sau a unui timbru rar – poate fi ob inut în diferite moduri.
Uneori poate fi vorba doar de un autograf…
— Exemplarul t u din Salem's Lot nu-i semnat.
— Nu, pentru c autorul acestui roman este înc foarte
tân r şi foarte pu in cunoscut. S-ar putea s devin cineva
într-o bun zi, sau s-ar putea s nu, şi Tower ridic din
umeri ca şi când ar fi vrut s spun c totul este în mâinile
lui ka. Îns acest exemplar… cum s - i explic… prima edi ie
a c r ii s-a publicat în doar şapte mii cinci sute de exemplare,
aproape toate vândute în New England.
— De ce? Pentru c tipul care a scris-o e din New England?
— Da. Şi, aşa cum se întâmpl adesea, valoarea c r ii a
fost creat în mod accidental. O re ea local de televiziune a
hot rât s-o promoveze din greu. Ba chiar a produs o reclam ,
lucru f r precedent la un nivel atât de mic. Şi a func ionat.
Booklandul din statul Maine a comandat cinci mii de
exemplare din prima edi ie – aproape şaptezeci la sut – şi le-
a vândut pân la ultimul. Şi, ca în cazul Hoganului, pe
coperta patru erau greşeli de tipar. Îns nu în titlu. Po i s
deosebeşti o prim edi ie din Salem's Lot dup pre ul
modificat – în ultimul moment, editura Doubleday a hot rât
s -l modifice de la şapte dolari nou zeci şi cinci de cen i, la
opt nou zeci şi cinci – şi dup numele preotului.
Roland ridic ochii.
— Ce-i cu numele preotului?
— În carte, îl cheam P rintele Callahan. Dar pe coperta
patru s-a scris P rintele Cody, care este, de fapt, numele
doctorului din poveste.
— Şi n-a fost nevoie decât de atâta lucru ca s -i creasc
valoarea de la nou la nou sute cincizeci, se minun Eddie.
Tower d du din cap.
— Atâta tot – tiraj mic, pre modificat, greşeli de tipar. Dar
colec ionarea c r ilor rare presupune şi un factor de risc care
mie, unul, mi se pare extrem de… de palpitant.

- 228 -
 — Asta-i un mod de a-i zice, ad ug sec Deepneau.
— De pild , cum ar fi dac tipul sta, King, ar deveni
celebru sau aclamat de critici? Recunosc c şansele ca una
ca asta s se întâmple sunt destul de firave, dar s
presupunem c aşa va fi. Exemplarele din prima edi ie a
celui de-al doilea roman al s u sunt atât de pu ine, încât
cartea mea ar putea s ajung s valoreze nu doar şapte mii
cinci sute, ci de zece ori mai mult.
Se încrunt la Eddie.
— Aşa c s ai mare grij de ea.
— Sunt sigur c este în perfect stare, r spunse Eddie,
întrebându-se ce-ar spune Tower dac ar şti c aceast
presupus viitoare „comoar ” a anticarului se afl pe un raft
din prezbiteriul unuia dintre personajele din ea. Iar
prezbiteriul respectiv se afl într-un oraş care este geam nul
celui dintr-un film vechi în care Yul Brynner este fratele
geam n al lui Roland, iar debutantul Horst Buchholz este
fratele geam n al lui Eddie21.
Ar spune c te-ai sonat la cap, asta-ar spune.
Eddie se ridic în picioare, se cl tin şi se prinse de mas .
Dup câteva clipe lumea îşi recap t echilibrul.
— Po i s calci pe el? îl întreb Roland.
— Înainte am putut, nu?
— Dar înainte nu- i zg rm nase nimeni rana.
Eddie f cu câ iva paşi, apoi d du din cap. Sigur, gamba îi
ardea de durere de fiecare dat când îşi l sa greutatea pe
picior, dar, da – putea s calce pe el.
— Î i dau ie restul pastilelor de Percocet, se oferi Aaron.
Eu pot s -mi iau altele.
Eddie deschise gura s zic da, sigur, bag , dar observ c
Roland îl priveşte cu aten ie. Dac ar fi acceptat propunerea
lui Deepneau, pistolarul nu ar fi intervenit ca s nu-l fac de
râs… dar, da, dinh-ul lui îl privea cu aten ie.
Eddie îşi aminti de discursul pe care i-l inuse lui Tower,

21 Cei şapte magnifici (n. tr.).

- 229 -
îşi aminti toate bazaconiile poetice pe care i le înşirase despre
pâinea amar pe care el, Calvin, o m nânc . Şi era perfect
adev rat. Dar se pare c nici Eddie nu se d dea în l turi s
se înfrupte din aceeaşi pâine amar . Mai întâi câteva
Percodane, apoi câteva Percocete. Şi cât va mai dura, oare,
pân când nu se va mai putea mul umi cu atât de pu in şi va
începe s caute nişte sedative adev rate!
— Cred c-am s zic pas, spuse Eddie. Plec m la
Bridgton…
Roland îl privi surprins:
— Da?
— Da. Şi pot s -mi fac rost de nişte aspirine de pe drum.
— Astine, repet Roland cu evident afec iune.
— Sigur? insist Deepneau.
— Mda, sigur, morm i Eddie şi ad ug : îmi pare r u.

13

Cinci minute mai târziu to i patru se aflau pe covorul de

ace de brad din curticica din fa a cabanei, ascultând sirenele
şi privind fumul care începuse s se risipeasc . Ner bd tor,
Eddie se juca cu cheile de la Fordul lui John Cullum. De
dou ori îl întrebase Roland dac drumul la Bridgton era
absolut necesar şi de dou ori îi r spunsese c era aproape
sigur c da, era un drum pe care trebuiau s -l fac . Deşi a
doua oar ad ugase (plin de speran ) c , în calitate de dinh,
Roland avea tot dreptul s -i resping propunerea.
— Nici vorb . Dac tu crezi c trebuie s ne ducem s -l
cunoaştem pe povestitorul acesta, atunci asta vom face. Îmi
doresc doar s pricep de ce e aşa de important.
— Cred c vom pricepe amândoi când vom ajunge acolo.
Roland încuviin , deşi tot nemul umit r m sese.
— Ştiu bine c eşti la fel de ner bd tor ca şi mine s
plec m cât mai repede din lumea aceasta – de pe nivelul
acesta al Turnului. Şi înseamn c presim irea pe care o ai
este foarte puternic de te-ai hot rât s faci exact pe dos.
Da, presim irea era puternic , dar mai era şi altceva:
- 230 -
primise din nou veste de la Susannah, tot din acel Dogan
imaginat de ea. Era prizonier în propriu-i trup – cel pu in,
asta îşi închipuia Eddie c vrea s -i transmit – ajunsese în
anul 1999 şi, în rest, era bine.
Mesajul venise când Roland le mul umea lui Tower şi
Deepneau pentru ajutor. Eddie se dusese la baie cu treab
mic , dar brusc uitase de urgen a sa şi se aşezase pe capacul
WC-ului, cu capul aplecat, ochii închişi. Încercând s -i
transmit un mesaj. Încercând s -i spun c trebuie s
încerce s-o încetineasc pe Mia. Prinsese senza ia de lumin
– era dup -amiaz în New York –, iar asta nu era bine. Când
trecuser prin Uşa Nedescoperit , Jake şi P rintele Callahan
ajunseser în New York noaptea, v zuse cu ochii lui. Şi ar
putea s-o ajute, dar numai dac ea reuşea s-o încetineasc
cumva pe Mia.
F în aşa fel încât s treac ziua mai repede, îi transmise el
lui Susannah… sau încerc s -i transmit . Trebuie s faci s
treac ziua mai repede înainte ca Mia s te duc acolo unde
trebuie s nasc . M auzi? Suze, auzi ce- i spun? R spunde-
mi dac m auzi! Rezist , P rintele Callahan şi cu Jake sunt
pe drum!
Iunie, auzi el o şoapt ca un oftat. Iunie 1999. Fetele merg
pe strad cu bur ile dezgolite şi cu…
Atunci se auzi un cioc nit în uşa b ii şi vocea lui Roland
care îl întreb dac e gata de drum. Pân la sfârşitul zilei vor
trebui s ajung pe aleea Carapacea estoasei din Lovell –
locul acela despre care John Cullum spunea c vizitatorii
erau o privelişte obişnuit –, dar mai întâi vor face un drum
pân la Bridgton, unde poate vor reuşi s -l g seasc pe
creatorul lui Donald Callahan şi al oraşului Salem's Lot.
Ar fi tare ca Stephen King s fie în California pentru
ecranizarea unei c r i, îşi zise Eddie, deşi nu prea credea. Se
aflau pe Calea Grinzii, pe drumul lui ka. Aşa cum, foarte
probabil, se afla şi sai King.
— S ave i grij , b ie i, le zise Deepneau. Sunt mul i
poli işti prin jur. Ca s nu mai zic de Jack Andolini şi de cine
i-o mai fi r mas din gaşca vesel .

- 231 -
 — C veni vorba de Andolini, spuse Roland. Cred c a
venit vremea s pleca i undeva unde s nu mai poat da de
voi.
Tower se burzului de îndat . Eddie ar fi putut s jure c
aşa va face.
— S plec m? Acum? Glumeşti! Am de vizitat vreo zece
persoane de aici care colec ioneaz c r i – cump r , vând, fac
schimb. Unii se pricep, dar al ii…
Şi f cu un gest ca şi cum ar fi tuns o oaie invizibil .
— Exist şi în Vermont particulari care îşi vând c r ile,
spuse Eddie. Adu- i aminte cât de uşor te-am g sit noi. Tu
ne-ai uşurat sarcina, Cal.
— Tân rul are dreptate, fu de acord Aaron.
Iar când Calvin Tower nu r spunse, ci doar începu s -şi
studieze ursuz pantofii, Deepneau se uit din nou la Eddie.
— M car Cal şi cu mine avem permise de conducere pe
care le putem ar ta dac ne opreşte poli ia. B nuiesc c nici
unul din voi n-are aşa ceva.
— Corect, zise Eddie.
— Şi m îndoiesc foarte tare c ave i permise portarm
pentru pistoalele alea uriaşe.
Eddie îşi coborî ochii la voluminosul – şi incredibil de
vechiul – pistol care-i atârna la şold, apoi se uit amuzat la
Deepneau.
— Şi aceast afirma ie este cât se poate de corect , zise el.
— Atunci, fi i pruden i.
— Mul am, spuse Eddie şi îi întinse mâna. Zile lungi şi
nop i senine.
Deepneau i-o strânse.
— Frumoas urare, fiule, dar m cam tem c nop ile mele
n-au prea fost senine în ultima vreme şi, dac nu se va
petrece o schimbare în bine pe frontul s n t ii, nici zilele
nu-mi vor mai fi lungi.
— Ba vor fi mai lungi decât î i închipui, zise Eddie. Am un
motiv foarte întemeiat s cred c vei mai tr i cel pu in patru
ani de acum încolo.
Deepneau îi atinse buzele cu degetul, iar apoi ar t spre

- 232 -
cer.
— De pe buzele tale, la urechile lui Dumnezeu.
Eddie se întoarse spre Calvin Tower, l sându-l şi pe
Roland s -şi ia r mas-bun de la Deepneau. La început
tân rul crezu c librarul nu avea de gând s -i strâng mâna,
dar se înşel . Tower d du mâna cu el. În sil .
— Zile lungi şi nop i senine, sai Tower. Ai procedat bine.
— Ştii foarte bine c-am fost obligat s-o fac, îl contrazise
Tower. Adio, magazin… adio, teren… prima vacan pe care o
am în zece ani şi mi-o petrec pe drumuri, ca un fugar…
— Microsoft, spuse brusc Eddie. Ad ugând: L mâi.
Tower cl mp ni din pleoape:
— Poftim?
— L mâi, repet Eddie, izbucnind în râs.

14

C tre finalul vie ii sale în mare parte inutile, Ilustrul

Narcoman Eminent şi Docent pe nume Henry Dean începuse
s se bucure mai presus de orice altceva de dou lucruri: s
se drogheze; şi s se drogheze şi s bat câmpii despre
lovitura pe care o va da el la burs . În chestiuni de investi ii
se considera un adev rat E.F. Hutton22.
— Într-un singur lucru nu am s investesc niciodat , frate-
miu, îi spusese Henry odat când st teau amândoi la soare,
pe acoperiş, nu cu mult înaintea c l toriei lui Eddie în
Bahamas pentru un transport de cocain .
— Niciodat , dar nici-o-nicio-dat n-am s -mi vâr banii în
vr jeala asta cu calculatoarele, Microsoft, Macintosh, Sanyo,
Sankyo, Pentium şi restul.
— Dar au destul de mult succes, se aventurase Eddie s -şi
dea cu p rerea.

22 Fondatorul unei importante şi influente institu ii de

brokeraj (n. tr.)
- 233 -
 Nu c l-ar fi interesat, dar, la naiba, era o conversa ie, p i,
nu?
— Mai ales Microsoft. Se spune c ar fi viitorul.
Henry râsese cu indulgen , mimând masturbarea.
— Laba, asta-i viitorul.
— Dar…
— Bine, bine, da, ştiu c oamenii se înghesuie s cumpere
ac iuni la porc riile astea. Şi arunc pre urile în aer. Şi când
v d aşa ceva, ştii la ce m gândesc?
— Nu, la ce?
— L mâi!
— L mâi? întrebase Eddie.
Crezuse c poate ine pasul cu Henry şi c pricepe ce-i zice,
dar uite c se înşelase. Sigur c în seara aceea amurgul
fusese sublim, iar el era foarte, dar foarte drogat.
— Ai auzit bine! se r oise Henry înfierbântându-se.
Blestematele de l mâi! N-ai înv at nimic la şcoal , frate-miu?
L mâile sunt animalele alea micu e care tr iesc în Elve ia,
sau pe acolo, pe undeva. Şi câteodat – mi se pare c o dat
la zece ani, da' nu-s sigur – îi apuc nebuneala la cap şi se
arunc în pr pastie.
— Aha! exclamase Eddie, muşcându-se tare de interiorul
obrazului ca s nu izbucneasc în hohote demente de râs.
Am în eles acum. Credeam c vorbeşti despre alea din
limonad .
— Lab trist ce eşti, spusese Henry cu blânde ea pe care
Ilustrul Narcoman Eminent şi Docent o p stra pentru cei
mici şi neştiutori. M rog, ideea e c to i ia de se-nghesuie
s investeasc în Microsoft şi în Macintosh şi-n cine ştie ce
c cat, to i ia o s -i îmbog easc de-o s le ias banii şi pe
nas şi pe cur şi lu' Bill Bou Gates şi lu' Steve Bou Jobs. Tot
c catul sta cu computerele o s dea faliment ş-o s -l ia gaia
pân în 1995, to i exper ii sunt de aceeaşi p rere. Iar to i ia
care au investit? Ce sunt ei acum? L mâi care se arunc în
cap de pe stânci.
— L mâi, fusese de acord Eddie şi se întinse pe spate pe
acoperişul cald înc , pentru ca fratele s u s nu observe c

- 234 -
era pe punctul de a-şi pierde controlul. Prin fa a ochilor lui
se perindau miliarde de l mâi din livezile de citrice Sunkist,
îndreptându-se spre mun ii din zare, toate cu şorturi roşii şi
basche i albi, exact ca bomboanele M&M din reclama de la
televizor.
— Da, da, dar tare îmi doresc s fi avut minte şi s fi
investit în Microsoft în '82, mai spusese Henry. Î i dai seama
c ac iunile care atunci se vindeau cu cinşpe dolari acum
cost treizeci şi cinci? Futu-i!
— L mâi, repetase vis tor Eddie privind cum p leau în
noapte culorile amurgului.
Exact în momentul acela mai avea mai pu in de o lun de
tr it în lumea aceea – cea unde Oraşul Cooperatist se afla în
Brooklyn, şi întotdeauna se aflase în Brooklyn – iar Henry
mai avea mai pu in de o lun de tr it, punct.
— Da, da, repetase Henry întinzându-se lâng el. Ce mult
mi-ar pl cea s m pot întoarce în '82.

15

Acum, cu mâna lui Tower în mâinile sale, spuse:

— Vin din viitor. Ştii asta, nu?
— Ştiu c el aşa zice, spuse Tower ar tând spre Roland şi
încercând s -şi trag mâna din strânsoarea tân rului.
Dar Eddie nu-i d du înc drumul.
— Ascult -m bine, Cal. Dac faci ce- i voi spune, ai putea
s câştigi de cinci sau chiar de zece ori valoarea terenului t u.
— Vorbe mari din partea unuia care nici m car şosete n-
are în picioare, zise Tower încercând iar s -şi trag mâna.
Şi din nou Eddie nu vru s -i dea drumul. Mâinile îi erau
mai puternice acum. La fel şi voin a.
— Vorbe mari din partea unuia care a v zut viitorul, îl
corect el. Iar viitorul înseamn computere, Cal. Microsoft
este viitorul. Ai s - i aminteşti?
— Eu am s -mi amintesc, spuse Aaron. Microsoft.
— N-am auzit de aşa ceva, spuse Tower.
— Nu, recunoscu Eddie. Nici nu cred c a ap rut. Dar va
- 235 -
ap rea în curând şi va fi o companie colosal . Computere,
pricepe i? Computere pentru fiecare, sta a fost planul. Va fi
planul. Şeful e Bill Gates. Bill, niciodat William.
Îi trecu prin minte c , din moment ce lumea acesta era
diferit de cea în care crescuser el şi Jake – lumea unde
exist Claudia y Inez Bachman, nu Beryl Evans – atunci
marele geniu al computerelor s-ar putea foarte bine s nu fie
Gates, ci cineva pe nume Chin Ho Fuk, s zicem. Dar ştia c
e pu in probabil. Lumea aceasta era foarte apropiat de
lumea lui: aceleaşi maşini, aceleaşi m rci de r coritoare
(Coca-Cola şi Pepsi, nu Nozz-A-La), aceleaşi mutre pe
bancnote. Prin urmare se putea bizui pe Bill Gates (şi pe
Steve Jobs) s -şi fac debutul atunci când va fi vremea.
Dintr-un punct de vedere, nu-i p sa ce se va întâmpla cu
anticarul. În multe privin e Calvin Tower era un imbecil. Pe
de alt parte, Tower le inuse piept lui Andolini şi Balazar cât
de mult timp a fost în stare. Nu renun ase la terenul viran.
Iar acum Roland avea în buzunar actul de vânzare. Îi datorau
ceva lui Tower pentru ceea ce le vânduse. N-avea nimic de-a
face cu cât de simpatic sau antipatic le era individul, ceea ce
era în avantajul bunului şi dr gu ului Cal.
— Vei putea cump ra ac iunile Microsoft cu cincisprezece
dolari una, în 1982, îi explic Eddie. Pân în 1987 – anul
când eu am intrat într-un soi de vacan permanent –
ac iunile astea vor valora treizeci şi cinci bucata. Profit sut
la sut . Ba chiar ni el mai mult.
— Aşa zici tu, morm i Tower reuşind s -şi ia mâna înapoi.
— Dac aşa zice, interveni Roland, aşa este.
— Mul umesc, spuse Eddie.
Tocmai ce-şi d duse seama c îi sugera lui Tower s -şi
rişte banii doar pe baza observa iilor unui drogat.
— Haidem, zise Roland, rotind degetele. Hai s pornim
dac vrem s ajungem şi la scriitorul acela.
Eddie se urc la volanul maşinii lui Cullum, brusc convins
c niciodat nu-l va mai vedea nici pe Tower, nici pe
Deepneau. Cu excep ia P rintelui Callahan, nici unul dintre
ei nu se va mai întâlni vreodat cu aceştia. Drumurile li se

- 236 -
desp r eau aici.
— S v mearg bine, le ur el. S v fie bine.
— La fel şi ie, r spunse Tower.
— Da, da, spuse şi Tower pe un ton mai vesel. Baft vou .
Zile lungi şi nop i fericite, sau cum le zice i voi.
Era suficient spa iu s poat întoarce maşina f r s fie
nevoit s dea înapoi şi se bucur – nu se sim ea deocamdat
în stare s dea în marşarier.
Pe drumul înapoi spre Rocket Road, Roland se uit în
urm , f cându-le cu mâna celor doi b trâni. Genul acesta de
comportament atât de nefiresc pentru el stârni uluirea lui
Eddie.
— Ne apropiem de sfârşitul partidei, spuse Roland. Pentru
asta ne-am zb tut şi asta am aşteptat to i aceşti ani. Ne
apropiem de cap t. Simt asta. Tu nu?
Eddie d du din cap. I se p rea c momentul seam n cu
partea aceea dintr-o pies muzical în care toate
instrumentele se n pustesc în fortissimo spre punctul
culminant.
— Susannah? se interes Roland.
— În via .
— Mia?
— La conducere.
— Copilul?
— Se va naşte curând.
— Jake? P rintele Callahan?
Eddie se opri la intersec ie, se asigur , apoi coti.
— Nu, de ei nu ştiu nimic. Tu?
Roland cl tin din cap. Doar t cere dinspre Jake, aflat
undeva în viitor, doar cu un fost preot catolic şi un billy-
bumbler care s -l apere. Roland spera din tot sufletul c
b iatul era bine.
Pentru moment nu avea ce altceva s fac .

STROF :
Commala-i cu tine,
Pe sârm te ine.
- 237 -
Când ce cau i î i iese-n drum
Te sim i nespus de bine.

ANTISTROF :
Hai, commala, hai cu mine!
C m simt nespus de bine!
Dar când g sesc ce-mi doresc
Pe sârm m ine.

- 238 -
 STAN A X
SUSANNAH-MIO, IUBIT DIVIZAT A
MEA

- 239 -
 1

— John Fitzgerald Kennedy a încetat din via în dup -

amiaza aceasta la Spitalul Parkland Memorial.
Vocea asta, vocea asta îndurerat : vocea lui Walter
Cronkite23, auzit prin vis.
— A murit ultimul pistolar al Americii. O, Discordia!

De îndat ce Mia ieşi din camera 1919 a Hotelului Plaza-

Park din New York (care va deveni curând Hotelul Regal Plaza,
proiect al corpora iilor Sombra şi North Central), Susannah
c zu într-un leşin profund. Din acest leşin intr într-un vis
cumplit, înc rcat cu veşti cumplite.

Urm toarea voce este cea a lui Chet Huntley,

coprezentator al emisiunii The Huntley-Brinkley Report. Dar
este, totodat – iar ea nu în elege în ruptul capului cum de se
poate una ca asta – şi vocea lui Andrew, şoferul ei.
— Diem şi Nhu 24 sunt mor i, anun vocea aceasta. De
acum va începe r zboiul, un şir nesfârşit de nenorociri se va
abate asupra noastr ; drumul pân la Jericho Hill este pavat
cu sânge şi crime. Ah, Discordia! Chartu Rug! Culegem ce am

23 Cunoscut jurnalist american (1916-2009), prezentator al

emisiunii Evening News a postului de televiziune CBS (n. tr.)
24 Diem – preşedinte al Vietnamului de Sud, asasinat,

împreun cu fratele lui, Nhu, în 2 noiembrie 1963, în urma

unei lovituri de stat sprijinit de CIA (n. tr.)
- 240 -
sem nat!
Unde m aflu?
Se uit în jur şi vede un perete din beton împânzit cu tot
soiul de mâzg leli: nume, sloganuri şi desene obscene. Chiar
în mijlocul lui, la vedere pentru oricare ocupant al priciului,
se afl acest salut: BUN VENIT LA OXFORD CIOAR VEZI S
NU TE PRIND APUSUL PRIN P R ILE ASTEA!
Pantalonii îi sunt umezi între picioare. Chilo ii îi sunt de-a
dreptul îmbiba i, iar ea îşi aduce aminte: cu toate c avocatul
îns rcinat cu plata cau iunii fusese anun at din timp, poli aii
i-au inut închişi cât de mult au putut, ignorând cu mult
voioşie corul tot mai sonor al cererilor la toalet . C ci în
celule nu erau WC-uri; şi nici chiuvete: nici m car o c ldare
din tinichea. Şi nu era nevoie s fi participat vreodat la
Dou zeci şi unu 25 ca s pricepi despre ce e vorba. Erau
obliga i s fac pe ei, obliga i s intre în contact cu natura lor
de animale; şi, la un moment dat, aşa a f cut şi ea, chiar ea,
Odetta Holmes…
Ba nu, se contrazice singur , Susannah. Susannah Dean.
Am fost din nou capturat , din nou vârât la puşc rie, dar tot
eu sunt.
Aude voci de dincolo de aripa aceasta cu celule, voci care-i
fac rezumatul prezentului. Ar trebui s -şi închipuie c vin
dintr-un televizor aflat în birourile închisorii, dar crede c -i o
şmecherie. Ori un banc macabru. Altminteri, de ce ar zice
Frank McGee 26 c Bobby, fratele preşedintelui Kennedy, a
murit? De ce ar spune Dave Garroway, tot de la Today Show,
c a murit şi b ie elul Preşedintelui, c John-John şi-a
pierdut via a într-un accident de avion? Ce soi de minciun
sinistr e asta pe care o auzi pe când zaci într-o puşc rie
sudist cu pantalonii uzi lipi i de fund? Şi de ce r cneşte

25 Twenty One – emisiune-joc TV, ap rut la sfârşitul

anilor cincizeci, de tipul „Cine ştie câştig " (n. tr.)
26 Jurnalist american (1921-1974), realizator al emisiunii

The Today Show a postului NBC (n. tr.)

- 241 -
„Buffalo” Bob Smith, de la emisiunea Howdy Doody:
„Cowabunga27, copii, Martin Luther King şi-a dat duhul!”? Iar
copiii url şi ei: „Uraaa, commala, Uraaa / Ne place ce- i zice
gura! Negrul bun e negrul mort, deci haidem s facem de
petrecanie cioroilor!”
Cât de curând va veni avocatul cu cau iunea. La asta
trebuie s se gândeasc , numai la asta.
Se apropie de gratii şi îşi încleşteaz degetele în jurul lor.
Da, în Oxford Town era, Oxford Town da capo al fine, doi
mor i la lumina lunii, cineva ar face bine s ancheteze. Îns
ea, una, va ieşi curând de aici şi va lua avionul şi va pleca
departe, departe va pleca, se va duce acas , şi la scurt
vreme dup aceea va descoperi o lume cu totul nou , va
întâlni pe altcineva şi se va îndr gosti de el, va deveni o alt
persoan . Commala, trei iepe, c l toria de-abia începe.
O, dar asta-i o minciun sfruntat . C l toria e aproape de
sfârşit. Inima ei cunoaşte acest adev r.
Se aude o uş deschizându-se, apoi zgomot de paşi
apropiindu-se de celula ei. Se uit ner bd toare într-acolo,
sperând s -l vad pe avocat, sau m car vreun ajutor de şerif
cu un inel cu chei în mân – dar vede o femeie de culoare cu
o pereche de pantofi fura i în picioare. Este ea, cea din trecut.
Este Odetta Holmes. Cea care nu s-a dus la Morehouse, dar
s-a dus la Columbia. Şi la toate cafenelele din Village. Şi la
Castelul din Genune, şi acolo a fost.
— Ascult bine la mine, îi spuse Odetta. Doar tu po i s te
salvezi, fato, nimeni altcineva nu poate.
— Bucur -te de picioruşele astea cât mai po i, scumpete!
Vocea pe care o aude acum ieşindu-i din gur este aspr şi
pus pe scandal la suprafa , dar foarte înfricoşat în
adâncuri. Vocea Dettei Walker.
— Ai s le pierzi cât ai zice peşte! O s i le taie metrou' de
la Linia A! De la legendara Linie A! Individu' la de-şi zice

27 Exclama ie a indienilor nord-americani exprimând

încântare şi satisfac ie (n. tr.)
- 242 -
câteodat Jack Mort o s - i dea brânci de pe peron la sta ia
Christopher Street!
Odetta o priveşte calm şi-i spune:
— Metroul de pe Linia A nu opreşte acolo. N-a oprit
niciodat acolo.
— Despre ce pizda m -tii vorbeşti, jegoaso?
Odetta nu se las p c lit nici de vocea furioas şi nici de
m sc ri. Ştie cu cine vorbeşte. Şi ştie şi despre ce vorbeşte.
Coloana adev rului are o gaur în ea. Acestea nu sunt voci
înregistrate, ci sunt vocile prietenilor noştri mor i. Fantomele
au umplut înc perile n ruite.
— Întoarce-te în Dogan, Susannah. Şi ine minte ce- i zic:
tu singur eşti unica ta salvare. Numai tu po i s ieşi din
Discordia.

Acum se aude vocea lui David Brinkley care spune c un

b rbat, pe nume Stephen King, a fost lovit şi ucis de o mini-
furgonet în vreme ce se plimba în împrejurimile casei sale
din Lovell, un or şel din vestul statului Maine. În vârst de
cincizeci şi doi de ani, continu crainicul, King este autorul
al mai multor romane, dintre care cele mai cunoscute sunt
Apocalipsa, Shining şi Salem's Lot. Ah, Discordia, ofteaz
Brinkley, iar lumea se cufund în bezn .

Odetta Holmes, acea femeia care fusese Susannah

odinioar , arat cu mâna printre gratiile celulei, repetând:
— Doar tu singur te po i salva. Dar s ştii: calea armelor
este şi calea veşnicei osânde, nu numai a izb virii. În ultim
instan , sunt unul şi acelaşi lucru.
Susannah se întoarce s vad încotro arat degetul acela
întins şi o cuprinde groaza: Sânge! Doamne, Dumnezeule, cât
sânge! Un lighean plin cu sânge şi cu o chestie hidoas şi
- 243 -
moart , un copil mort, un copil care nu-i fiin omeneasc .
Ea l-a omorât oare?
— Nu! url ea. Nu, niciodat n-aş face una ca asta!
NICIODAT !
— În cazul acesta, pistolarul va muri, iar Turnul se va
pr buşi, îi spune cumplita femeie din fa a celulei, cumplita
femeie înc l at cu pantofii lui Trudy Damascus. Discordia,
chiar aşa.
Susannah închide ochii. Nu cumva îşi poate provoca ea
îns şi leşinul? Iar leşinul s-o scoat din celula aceasta, s-o
scoat din lumea aceasta înfior toare?
Şi uite c poate. Cade mai departe prin bezn şi claxoanele
estompate ale maşinilor, iar ultima voce pe care o aude este
cea a lui Walter Cronkite, care o informeaz c Diem şi Nhu
sunt mor i, cosmonautul Alan Shepard e mort, Lyndon
Johnson e mort, Richard Nixon e mort, Elvis Presley e mort,
Rock Hudson e mort, Roland de Gilead e mort, Eddie din New
York e mort, lumea e moart , lumile sunt moarte, Turnul se
pr buşeşte, un catralion de universuri se contopesc, şi nu
mai r mâne decât Discordia, nu mai r mâne decât pieire, nu
mai r mâne nimic.

Susannah deschise ochii şi se uit disperat în jur,

încercând s -şi recapete respira ia. Aproape c zu de pe
scaunul pe care şedea. Era unul dintre scaunele cu rotile
care se plimbau de-a lungul panourilor de control, pline cu
butoane, comutatoare şi leduri. Mai sus se aflau monitoarele
în alb şi negru. Se întorsese în Dogan. Oxfordul
(Diem şi Nhu sunt mor i)
nu fusese decât un vis. Un vis dintr-un alt vis, dac v
pute i imagina una ca asta. Visul de acum era altul, şi doar o
idee mai pu in înfricoş tor.
Pe majoritatea monitoarelor care prezentaser imagini din
Calla Bryn Sturgis la vizita ei anterioar , acum nu se vedeau
decât purici sau imagini de reglare. Unul, îns , ar ta
- 244 -
coridorul de la etajul al nou sprezecelea din Hotelul Plaza-
Park. Camera de luat vederi se apropia încet de ascensoare,
iar Susannah îşi d du brusc seama c nu era vorba de nici-o
camer de luat vederi, ci erau ochii Miei, prin ochii Miei se
uita ea acum la lifturi.
Ochii mei, se corect ea. Furia îi era şubrezit , dar avea
senza ia c şi-o poate hr ni. Va trebui s şi-o hr neasc ,
dac va mai fi vreodat nevoit s dea cu ochii de chestia
aceea abominabil pe care o v zuse în vis. Chestia aceea din
col ul celulei ei din închisoarea din Oxford. Chestia aceea din
ligheanul plin cu sânge.
Sunt ochii mei. Mi i-a furat ea, atâta tot.
Pe un alt monitor o v zu pe Mia intrând în lift, examinând
butoanele, apoi ap sându-l pe cel pe care scria PARTER
lâng o s geat îndreptat în jos. Am pornit în c utarea
moaşei, îşi spuse Susannah, privind înverşunat la monitor.
Şi scoase un hohot scurt de râs, f r umor. O, da, am pornit
în c utarea moaşei, extraordinara moaş din Oz.
Pen'c pen'c pen'c pen'CAAA… Pen'c ne face numai bine!
Şi iat butoanele pe care va trebui s le regleze la nevoie –
la naiba, ce nevoie, în caz de durere. TEMP. EMO IONAL tot
la 72. Întrerup torul cu mâner inscrip ionat cu F T tot la
ADORMIT, în consecin , pe monitorul de deasupra lui se
vedea (în alb şi negru, ca pe toate celelalte) cum f tul ine
închişi ochii aceia albaştri şi r scolitori. Caraghiosul buton
de cuptor marcat cu FOR TRAVALIU era tot la valoarea 2,
dar majoritatea indicatoarelor luminoase, care fuseser
galbene la vizita ei anterioar în Dogan, se f cuser roşii.
Ap ruser mai multe cr p turi în pardoseal , iar str vechiul
soldat mort din col r m sese f r cap: i se desprinsese de pe
coloana vertebral din cauza vibra iilor tot mai puternice, iar
acum se holba de pe jos la luminile fluorescente din plafon.
Acul contorului SUSANNAH-MIO ajunsese la cap tul zonei
galbene şi, chiar sub ochii ei, se furiş în cea roşie. Alarm ,

- 245 -
alarm , Diem şi Nhu sunt mor i. Papa Doc Duvalier28 e mort.
Jackie Kennedy e moart .
Susannah încerc pe rând comenzile, confirmându-şi ceea
ce b nuia deja: erau blocate. Poate c Mia nu ar fi fost
capabil s le regleze, dar s le blocheze atunci când era
mul umit ? M car atâta lucru ar fi putut s fac .
Din difuzoare se auzi un hârâit prelung, apoi un iuit
strident care o f cu s tresar speriat . Apoi, prin explozii de
parazi i, vocea lui Eddie:
— Suze… eac … epede! Auzi?… F … aşa… epede!
Înainte… ia… rebuie… asc ! M auzi?
Pe monitorul considerat de ea a fi Vederea-Miei se vedeau
acum uşile ascensorului deschizându-se. Javra aia de
m micu fur cioas se urc în el. Dar Susannah nici n-o
b g în seam . Smulse microfonul şi îi ap s butonul.
— Eddie! strig ea. Sunt în 1999! Tinerele merg pe strad
cu bur ile dezgolite şi cu bretelele sutienelor la…
Iisuse, ce b lm jea ea acolo? F cu un efort s -şi
limpezeasc mintea.
— Eddie, nu pricep ce-mi spui! Repet , iubire!
Câteva clipe nu auzi nimic în afara parazi ilor, plus vaietul
ocazional al conexiunii. Tocmai voia s vorbeasc din nou în
microfon, când vocea lui Eddie reveni, mai clar de aceast
dat .
— F în aşa fel… ziua mai repede! Rezist , P rintele Cal…
şi cu Jake! F în aşa… înainte ca ea… acolo unde… s nasc !
R s… dac m auzi!
— Confirm, te aud! zbier ea, strângând în mâna-i
tremurând microfonul argintiu. Sunt în 1999! Iunie 1999!
Dar nu te în eleg foarte bine, iubitule! Repet ce-ai zis şi
spune-mi şi dac tu eşti bine!
Dar Eddie disp ruse.
Dup ce îl mai strig de câteva ori, nerecep ionând nimic

28 Francois Duvalier („Papa Doc") (1907-1971) – preşedinte

al Republicii Haiti (n. tr.)
- 246 -
altceva decât zgomotul de perturba ii din re ea, puse
microfonul la locul lui şi se str dui s -şi dea seama ce
anume încercase el s -i transmit şi, de asemenea, s nu se
lase prad entuziasmului care o cuprinsese la vestea c
Eddie înc se mai str duia s -i spun ceva.
— F în aşa fel ziua mai repede, repet ea.
M car partea asta o auzise bine.
— S treac ziua mai repede. Adic s trag de timp.
Deci, Eddie îi cerea s-o încetineasc pe Mia. Din cauz c
P rintele Callahan şi cu Jake erau pe drum? Nu era prea
convins c în elesese partea despre ei şi, oricum, nu era
teribil de încântat chiar dac aşa ar fi fost. Da, sigur, Jake
era şi el pistolar, dar era doar un puşti. Iar Susannah avea
sentimentul c Dixie Pig avea s fie plin de oameni foarte
periculoşi.
Între timp, pe Vederea-Miei se deschideau din nou uşile
ascensorului. Javra de m micu fur cioas ajunsese în
holul de la parter. Aşa c Susannah şi-i scoase din minte,
pentru moment, pe Eddie, Jake şi pe P rintele Callahan. Îşi
aduse aminte cum Mia pur şi simplu refuzase s se înfiin eze
atunci când picioarele lui Susannah-Mio amenin au s
dispar chiar de sub trupul lor comun. Iar asta se
întâmplase pentru c ea, cum zice versul acela, este singur
şi speriat într-o lume str in 29.
Pentru c era sfioas .
Şi, Iisuse Hristoase, ce se mai schimbase atmosfera din
holul Hotelului Plaza-Park cât timp javra aia de m micu
fur cioas aşteptase telefonul în camer . Se schimbase
radical.
Susannah se aplec , sprijinindu-şi coatele pe marginea
panoului central de comenzi din Dogan, cu b rbia în palme.
Promite s fie interesant.

29 The laws of God, the laws of man de A.E. Houseman (n.

tr.)
- 247 -
 7

Mia ieşi din lift şi imediat vru s intre înapoi. Îns se lovi
cu atâta putere de uşile închise încât îi cl n nir din ii în
gur . Se uit derutat în jur, neîn elegând unde disp ruse
c m ru a cu care coborâse ea.
Susannah! Unde e?
Niciun r spuns de la femeia cu piele m slinie al c rei chip
îl purta ea acum, dar Mia îşi d du seama c nici nu are
nevoie. C ci observase locul din care culisa uşa. Probabil c
se va deschide din nou dac va ap sa butonul, dar trebuia
s -şi înving dorin a fierbinte de a se refugia înapoi, în
camera 1919. Nu mai avea nici-o treab acolo. Acum avea
treab undeva, dincolo de por ile hotelului.
Privi la por ile acelea cu genul acela de spaim ce te face
s vrei s - i muşti buzele, spaim ce se poate transforma în
panic pur doar la auzul unui cuvânt nepoliticos sau în fa a
unei priviri încruntate.
Z bovise în camer cam o or şi ceva, timp în care calmul
dulce al începutului de dup -amiaz luase sfârşit. O mul ime
de taxiuri dinspre aeroporturile La Guardia şi Kennedy
opriser în fa a hotelului aproximativ în acelaşi timp. La fel şi
un autocar cu turişti japonezi de la Aeroportul Interna ional
din Newark. Toate cele cincizeci de cupluri din Sapporo
aveau camere rezervate la Hotelul Plaza-Park. Acum holul se
umplea cu repeziciune de noii sosi i guralivi. Majoritatea
aveau ochi negri şi oblici, p r negru şi lucios, iar de gât le
atârnau pe cureluşe nişte obiecte dreptunghiulare. Din când
în când câte unul dintre aceştia ridica respectivul obiect şi îl
îndrepta spre altcineva. Urma un fulger orbitor şi se auzeau
strig te: Domo! Domo! În fa a recep iei se formaser trei cozi
lungi. Femeii încânt toare care o primise pe Mia în vremuri
mai liniştite i se al turaser al i doi recep ioneri. Şi to i trei
munceau ca apuca ii. Holul înalt r suna de râsete şi de
conversa ii încrucişate purtate într-o limb ciudat care, în
urechile ei, suna ca ciripitul de p s ri. Pere ii lambrisa i cu
oglinzi sporeau nebunia general , f când holul s par de
dou ori mai aglomerat decât era într-adev r.
- 248 -
 Mia se retrase însp imântat , întrebându-se ce s fac .
— Urm torul! zbier unul dintre recep ioneri, sunând
dintr-un clopo el şi trimi ând o s geat de argint prin
buim ceala din mintea Miei. Urm torul, v rog!
Un b rbat cu zâmbet întins pân la urechi – p r negru şi
lins, piele galben , ochi oblici sub lentilele rotunde ale
ochelarilor – se repezi la Mia inând în mân unul din
obiectele acelea dreptunghiulare, produc toare de fulgere.
Mia se preg ti s -l ucid în caz c ar fi atacat-o.
— Veeii faci pooza io şi so ie?
Întinzându-i obiectul produc tor de fulgere. Cerându-i s -l
primeasc . Mia se feri din fa a lui, întrebându-se dac nu
cumva func iona pe baz de radia ii, dac nu cumva fulgerele
acelea i-ar face r u copilului.
Susannah! Ce s fac?
Niciun r spuns. Fireşte c nu. Nu se putea aştepta la
vreun ajutor din partea lui Susannah dup cele întâmplate…
B rbatul zâmb re încerca în continuare s -i vâre cu for a
maşin ria aceea în mâini. P rea pu intel cam nedumerit, dar
câtuşi de pu in descurajat.
— Pooza faci, loog?
Şi îi trânti obiectul dreptunghiular în mâini. Apoi f cu un
pas în spate şi lu de dup umeri o cucoan care îi sem na
leit, cu excep ia p rului negru şi lucios t iat pe mijlocul
frun ii în stil de leli , dup p rerea Miei. În rest, cei doi erau
identici. Chiar şi ochelarii rotunzi îi aveau la fel.
— Nu, se bâlbâi Mia. Nu, mii de scuze… nu.
Acum panica dobândise str lucire şi se învolbura în fa a ei
bolborosind
(nu faci pooza, noi uciidem la bebe t u)
iar Mia vru s arunce obiectul dreptunghiular. Sigur, poate
c se va sparge, dar aşa vor ieşi din el demonii care f ceau
fulgerele.
În loc de asta, îl puse jos cu mare grij , surâzând cu
p rere de r u la cuplul de japonezi r maşi cu gura c scat
(individul înc îşi mai inea nevasta pe dup umeri), şi
travers în goan holul îndreptându-se spre magazinul de

- 249 -
suvenire.
Pân şi muzica pianului se schimbase: în locul melodiilor
mângâietoare de mai devreme, acum se auzeau nişte
zdr ng neli disonante, ca o migren a muzicii.
— Îmi trebuie o bluz pentru c asta de pe mine e plin de
sânge. Am s -mi iau bluza şi am s m duc la Dixie Pig, care e
pe col ul dintre 61st şi Lexingworth… Lexington, am vrut s zic,
Lexington… şi am s nasc. Am s dau naştere copilului meu şi
toat nebunia asta se va termina. Şi am s -mi aduc aminte cât
de tare m-am speriat şi am s râd.
Dar şi magazinul era plin de lume. Japonezele studiau
suvenirele şi sporov iau între ele în p s reasca lor,
aşteptându-şi so ii s ob in cheile de la camere. Mia observ
un mald r de bluze pe una din tejghele, dar şi acolo se
buluceau turistele, examinând hainele, probându-le. Iar în
fa a tejghelei era o alt coad lung .
— Ce s fac, Susannah? Trebuie s m aju i!
Tot niciun r spuns. Mia sim ea c e acolo, în untru, dar
nu voia s-o ajute. Chiar aşa, îşi zise ea, oare ce aş face eu
dac aş fi în locul ei?
Poate c ar ajuta-o. Cineva ar trebui, îns , s -i ofere
motiva ia adecvat , desigur, dar…
— Singura motiva ie de care am nevoie este adev rul, îi
replic Susannah cu r ceal .
Cineva o îmbrânci pe Mia care st tea în uşa magazinului.
Se întoarse iute, ridicând mâinile. Dac era un duşman al ei
sau al f tului ei, îi va scoate ochii cu unghiile.
— Ieltale, murmur o femeie zâmbitoare cu p rul negru.
La fel ca b rbatul de mai devreme, şi ea avea un obiect din
acelea dreptunghiulare, f uritoare de fulgere, în mijloc cu un
ochi din sticl ce se holba la Mia. Îşi v zu chipul oglindit în el:
mic şi întunecat şi uluit.
— Vei faci pooza, loog? Pooza faci la mine şi la pletena?
Mia habar nu avea la ce se referea femeia, sau ce voia de la
ea, sau la ce foloseau emi toarele acelea de fulgere. Nu ştia
decât c erau mult prea mul i oameni acolo, peste tot numai
oameni, un întreg balamuc. Prin vitrina magazinului observ

- 250 -
c şi trotuarul din fa a hotelului era în esat de lume. Şi mai
erau acolo şi maşini galbene, maşini lungi şi negre, cu
geamuri prin care nu te putea uita (dar prin care cei
din untru puteau privi afar ), şi un fel de c ru uriaş şi
argintie, care bolborosea lâng bordur . Doi b rba i în
uniforme verzi suflau din fluiere din argint în mijlocul str zii.
De undeva din apropiere se auzi un bubuit prelung şi
sacadat. Mia nu mai auzise în via a ei zgomotul f cut de un
ciocan pneumatic şi crezu c -i vorba de o mitralier . Îns
nimeni nu se arunc la p mânt, nimeni nu p ru câtuşi de
pu in alarmat.
Cum s ajung singur la Dixie Pig? Richard P. Sayre
fusese convins c Susannah o va ajuta, numai c Susannah
se înc p âna s tac , iar Mia se sim ea în pragul unei crize
de isterie.
Atunci o auzi pe Susannah.
— Dac î i dau acum o mân de ajutor – s zicem c te duc
într-un loc mai liniştit unde s - i tragi sufletul şi s faci ceva s
nu i se mai vad sângele de pe bluz –, ai s -mi r spunzi
sincer la ce te întreb?
— Despre ce s m întrebi?
— Despre copil, Mia. Şi despre mama lui. Despre tine.
— Da' i-am mai r spuns o dat !
— Nu prea cred. Nu cred c eşti mai elementar decât…
mine. Vreau adev rul.
— De ce?
— Vreau adev rul, repet Susannah.
Apoi t cu, refuzând s mai r spund la întreb rile Miei.
Când de ea se apropie un alt b rbat zâmb re cu o alt cutie
cu fulgere în mâini, Mia îşi pierdu cu totul st pânirea de sine.
I se p rea c este mult peste puterile ei chiar şi simplul fapt
de a traversa holul hotelului de una singur . Şi, atunci, cum
s ajung la Dixie Pig? Dup to i anii nesfârşi i petrecu i în
(Fedic)
(Discordia)
(Castelul din Genune)
mul imea asta de oameni o speria de moarte. În fond, de ce

- 251 -
nu i-ar spune femeii cu pielea oacheş ce vrea s afle? Ea –
Mia, fiic a nim nui, mam a unuia – era clar la cârm . Ce
r u ar fi dac i-ar spune câte ceva?
— Bine, r spunse ea. Voi face ce-mi ceri, Susannah, sau
Odetta, sau cine-oi fi tu acum. Ajut -m . Scoate-m de aici.
Şi Susannah Dean se înfiin .

În apropierea barului hotelului, chiar lâng pian, se afla

toaleta femeilor. Dou individe cu pielea galben , p r negru
şi ochi alungi i erau în fa a chiuvetelor. Una dintre ele se
sp la pe mâini, cealalt îşi aranja p rul. Conversau aprins în
p s reasca lor şi nu d dur aten ie femeii kokujin30 care se
îndrept spre cabine. Dup câteva clipe, cele dou plecar ,
l sând-o pe Mia într-o binecuvântat t cere, întrerupt doar
de acordurile slabe ale muzicii din difuzoare.
Mia în elese cum func ioneaz z vorul şi îl trase. Tocmai
ce voia s se aşeze pe toalet , când Susannah îi spuse:
— Întoarce-o pe dos.
— Ce?
— Bluza, femeie! Întoarce-o pe dos, în numele tat lui t u!
O clip , Mia nu f cu nici-o mişcare. Era mult prea şocat .
Bluza era, de fapt, un soi de pulover dintr-o es tur aspr ,
preferat de ambele sexe din inuturile unde se cultiv orez pe
vreme rece. Odetta Holmes l-ar fi descris spunând c are
decolteu în form de barc . Şi n-avea nasturi, deci, sigur c
da, putea fi purtat şi pe dos, dar…
Susannah, în mod evident iritat :
— Ai de gând s te commala la lun toat ziua? Întoarce-ți
bluza pe dos! Şi vâr - i-o în pantaloni!
— De… De ce?
— O s - i schimbe înf işarea, îi r spunse Susannah, deşi

30 Persoan de culoare (în limba japonez în original) (n. tr.)

- 252 -
nu acesta era motivul. Voia s se vad cum arat mai jos de
mijloc. Dac avea picioarele Miei, înseamn c erau albe. Se
sim ea fascinat (şi pu in dezgustat ) de ideea c devenise o
corcitur bicolor .
Mia mai z bovi câteva clipe, frecând între degete pata cea
mai mare de pe bluz . Deasupra sânului stâng. Deasupra
inimii. Întoarce-o pe dos! Cât vreme se aflase în hol, îi
trecuser prin minte o sumedenie de idei n struşnice (dintre
care singura cât de cât fezabil era s foloseasc estoasa din
fildeş ca s -i farmece pe cei din jur), dar nici vorb s se fi
gândit s -şi întoarc bluza pe dos. Iar asta dovedea clar cât
de panicat fusese. Acum, îns …
Oare chiar avea nevoie de Susannah în timpul scurt pe
care îl va mai petrece în oraşul acesta suprapopulat şi
bulversam, atât de diferit de înc perile t cute ale castelului şi
de str zile liniştite din Fedic? Avea nevoie de ea ca s ajung
la intersec ia dintre 6lst Street şi Lexingworth?
— Lexington, o corect femeia captiv înl untrul ei.
Lexington. Mereu ui i, nu-i aşa?
Da. Aşa era, uita. Şi nu avea nicio scuz . E drept c nu
fusese nici la Morehouse, nici la vreun alt colegiu, dar în
niciun caz nu era tâmpit . Prin urmare, de ce…
— Ce e? vru ea s ştie. De ce zâmbeşti?
— Nu zâmbesc, r spunse femeia din untru… dar tot mai
zâmbea. Rânjea, aproape. Mia îi sim ea rânjetul şi îl detesta.
Sus, în camera 1919, Susannah zbierase la ea într-un atac
de panic şi furie, acuzând-o c l-ar fi tr dat pe omul pe care
ea îl iubea şi pe care ea îl urma. Destul de adev rat, iar Miei
îi fusese ruşine. Îns o simpatiza mult mai mult pe femeia
din untrul ei atunci când urla şi plângea şi era complet
dezorientat . Zâmbetul acesta o neliniştea. Versiunea
aceasta a femeii cu pielea smead încerca s inverseze
rolurile şi s capete un avantaj asupra ei; poate îşi imagina
c deja schimbase raportul de for e. Ceea ce era imposibil,
fireşte, c ci ea, Mia, se bucura de protec ia Regelui, îns …
— Spune-mi de ce zâmbeşti!
— O, nu-i mare lucru, r spunse Susannah, cu vocea

- 253 -
celeilalte, al c rei nume era Detta. Iar fa de aceasta Mia nu
nutrea numai repulsie, ci şi pu in fric . Uite, bombonico,
care-i chestia: mai demult a tr it un nene de-l chema Sigmund
Freud – un tic los alb, da' cult în cap. Şi nenea sta zicea c
atunci când cineva uit fo chestie, ş-o tot uit , ş-o uit ,
înseamn c chiar vrea s-o uite.
— Asta-i o prostie, zise Mia cu r ceal .
De partea cealalt a cabinei în care ea purta acest dialog
interior se deschise o uş şi dou femei intrar – ba nu, trei
femei, ba chiar patru – sporov ind în p s reasca lor şi
sco ând nişte chicoteli care o f cur pe Mia s scrâşneasc
din din i.
— De ce s vreau s uit locul unde sunt aşteptat ca s -mi
nasc copilul?
— P i, stai s - i spui, Freud sta – puiu' sta alb de lele,
tr ia la Viena şi fuma trabuce şi iera mintos bine – r u, cum i-
am zis – şi a anun at c mai avem o minte sub mintea din cap,
p care a botezat-o inconştient, sau subconştient, sau cam aşa
ceva. Fii atent când î i zic c nu io pretind c ar exista aşa
ceva, ci c el zice.
(„F în aşa fel încât s treac ziua mai repede”, îi ceruse
Eddie, era sigur de asta, şi va face tot ce-i va sta în puteri,
sperând totodat s nu le fac astfel vreun r u ireparabil lui
Jake şi P rintelui Callahan.)
— Şmecheru' la de fa palid de Freud, continu Detta,
zice c subconştentu' ori inconştentu' e mai d ştepte d cât
mintea a d deasupra. Merge la int mai repede d cât a d
deasupra. Şi poate subconştentu' t u pricepe ce- i tot zic eu d-
atât amar d vreme, c pretinu t u, Sayre, nu-i d cât un cur
belit d şobolan care o s - i fure copilu şi, nu ştiu, o s -l taie
buc ele ş-o s -l dea de haleal la vampiri ca la câini, ca şi
când copilu' la n-ar fi d cât boabe d la Alpo or Purina pentru
Vampiri…
— Taci! Tac - i gura aia împu it şi mincinoas !
La chiuvete, femeile-p s ruici începur s râd atât de
strident, încât Mia sim i cum i se cutremur pupilele,
amenin ând s i se lichefieze în orbite. Îşi dorea s ias la ele

- 254 -
şi s le pocneasc cu capetele de oglinzi. Iar, şi iar, şi iar.
Pân când sângele le ajunge pe tavan, iar creierii…
— Calm, calm, spuse femeia din untru, iar acum o
recunoscu pe Susannah.
— Minte! MINTE jigodia aia!
— Ba nu, r spunse Susannah, iar siguran a din aceste
dou silabe îi trimise o s geat de spaim prin inim . Spune
ce gândeşte, nu încape discu ie, dar nu minte. Haide, Mia,
întoarce- i bluza pe dos.
Cu un ultim hohot de râs care-i aduse iar Miei lacrimi în
ochi, femeile-p s ruici ieşir din toalet . Mia îşi trase bluza
peste cap, dezgolind sânii lui Susannah – de culoarea cafelei,
cu o singur pic tur de lapte. Sfârcurile – dintotdeauna de
m rimea unor bobite – erau mult m rite. Acum erau sfârcuri
care tânjeau dup o gur .
Pe partea interioar a bluzei petele de sânge abia dac se
observau. Aşa c Mia se îmbr c la loc, apoi îşi descheie
jeanşii ca s -şi poat îndesa bluza în untru. Susannah îşi
contempl fascinat abdomenul chiar deasupra tufişului de
p r pubian. Aici culoarea pielii ei era ca laptele în care ai
turnat doar o pic tur de cafea. Mai jos erau picioarele albe
ale femeii pe care o cunoscuse pe meterezele fort re ei. Şi
Susannah ştia c , dac cealalt îşi va scoate complet
pantalonii, îi va vedea şi bubele şi zgârieturile pe care le
observase atunci când Mia – Mia cea adev rat – privise
peste Discordia, spre lucirea roşie unde se afla castelul
Regelui.
Ceva din gândurile acestea o sperie pe Susannah îngrozitor
de tare şi, dup un moment de gândire (nu mai mult),
în elese de ce. Dac Mia s-ar fi mul umit s înlocuiasc doar
acele p r i ale picioarelor pe care le pierduse Odetta Holmes
atunci când Jack Mort o îmbrâncise în fa a metroului, ar fi
fost alb doar de la genunchi în jos. Dar avea şi coapsele albe,
iar zona inghinal începuse şi ea s se deschid la culoare.
Ce soi de licantropie ciudat mai era şi asta?
— Una d-aia de- i şparleşte corpu, r spunse Detta cu
voioşie. Curând o s ai şi burtica alb … şi â oance albe… gât

- 255 -
alb… obraji albi…
— Înceteaz , o avertiz Susannah, dar când i-a mai p sat
vreodat Dettei Walker de avertismente. Venite din partea ei
sau a oricui altcuiva?
— Şi dup aia, la sfârşit de tot, o s ai şi creieru' alb, fato!
Creier de Mia! Nu c-o s fie mişto? Pe foarte, foarte bune! O s
fii toat numai Mia. Şi o s po i s şezi în fa în autobuz!
Bluza intr în pantaloni, pantalonii fur încheia i la loc.
Mia se aşez pe colacul closetului. Observ o mâzg litur pe
uş : BANGO SKANK ÎL AŞTEAPT PE REGE!
— Cine-i Bango Skank sta? întreb Mia.
— Habar n-am.
— Mi se pare… era greu, dar Mia se for s continue. Mi
se pare c - i sunt datoare cu un cuvânt de mul umire.
R spunsul lui Susannah veni f r întârziere:
— Mul umeşte-mi spunându-mi adev rul,
— Mai întâi zi-mi de ce m-ai ajutat, mai ales dup …
De data aceasta Mia chiar nu mai reuşi s -şi termine
spusele. Îi pl cea s se considere o femeie viteaz – c ci
viteaz trebuia s fie în slujba f tului ei –, îns chiar nu reuşi
s -şi duc vorbele pân la cap t.
— Mai ales dup ce l-ai vândut pe b rbatul pe care îl iubesc
celor care sunt, dac e s fim sincere, pedestraşi ai Regelui
Purpuriu? Mai ales dup ce i-ai zis c -i în regul s -l omoare
pe al meu, atâta vreme cât tu i-l po i p stra pe al t u? Asta
vrei s auzi?
Miei nu-i pl cu modul acesta de prezentare a adev rului,
dar îl suport cu stoicism. Trebuia s suporte.
— Da, domni a mea, cum spui tu.
Acum îi r spunse cealalt – cea cu vocea aspr şi spart şi
batjocoritoare şi victorioas şi r uvoitoare, chiar mai
nepl cut decât râsetele stridente ale femeilor-p s ruici.
Mult, mult mai nepl cut .
— Te-am scos din câcat pen' c b ie ii mei au sc pat, uite,
d-aia! Le-au tras-o la fe ele palide într-un mare fel! Şi ia de n-
au murit de glon , au s rit în aer şi prafu şi pulberea s-a ales
de vie işoarele lor!

- 256 -
 Mia sim i un fior de nelinişte. Adev rat, ori nu, vipera aia
cu vocea batjocoritoare credea c asta se întâmplase. Şi dac
Roland şi cu Eddie Dean mai tr iau înc , oare asta nu
însemna c Regele Purpuriu nu era chiar atât de invincibil,
atât de atotputernic cum i se spusese ei? Oare nu era posibil
ca ea s fi fost înşelat în privin a…
— Înceteaz , înceteaz , nu trebuie s gândeşti astfel!
— Şi mai exist un motiv pentru care te-am ajutat.
Vocea aspr disp ruse şi revenise cealalt . Deocamdat .
— Care?
— Este şi copilul meu, spuse Susannah. Şi nu vreau s
moar .
— Nu te cred.
Îns o credea. Femeia dinl untrul ei avea dreptate:
Mordred Deschain de Gilead şi Discordia le apar inea
amândurora. Poate c scorpia cealalt nu se sinchisea câtuşi
de pu in, dar Susannah sim ise mişc rile f tului. Şi, dac
avea dreptate în privin a lui Sayre şi ceilal i care o aşteptau
la Dixie Pig… dac avea dreptate când zicea c sunt
mincinoşi şi criminali…
— Termin . Termin . N-am altundeva unde s m duc decât
la ei.
— Ba ai, îi spuse Susannah. Cu ajutorul lui Treisprezece
Negru po i s te duci oriunde.
— Nu m în elegi. M-ar urm ri. L-ar urm ri.
— Ai dreptate. Nu te în eleg. De fapt o în elegea sau credea
c-o în elege, îns … F în aşa fel încât s treac ziua mai
repede, îi ceruse el.
— Bine, am s încerc s - i explic. Nici eu nu în eleg chiar tot
– sunt multe lucruri pe care nu le ştiu –, dar î i voi spune atât
cât sunt în stare.
— Mul u…
În mijlocul cuvântului, Susannah se pomeni din nou
c zând, precum Alice prin vizuina de iepure. Prin closet, prin
pardoseal , prin conductele de sub pardoseal , într-o alt
lume.

- 257 -
 9

Niciun castel n-o mai aştepta la cap tul drumului. Nu şi

de data aceasta. Roland le povestise câteva întâmpl ri din
anii lui de pribegie – le povestise despre infirmierele-vampir
din Eluria, despre apele umbl toare din East Downe şi,
bineîn eles, le spusese povestea primei sale iubiri damnate.
Ceea ce sim ea acum Susannah sem na întru câtva cu
afundarea în aceste poveşti. Sau, şi mai bine înc , sem na
cu afundarea într-unul din filmele alea cu împuşc turi
(„westernuri adult” li se spunea) difuzate de re eaua de
televiziune ABC la începuturile existen ei sale: Sugarfoot, cu
Ty Hardin; Maverick, cu James Garner; sau – preferatul
Odettei Holmes – Cheyenne, cu Clint Walker în rolul principal.
(Ba Odetta scrisese chiar şi o scrisoare postului de
televiziune, sugerând celor care se ocupau de programe s
devin deschiz tori de drumuri şi, totodat , s -şi atrag un
nou segment de public, prin realizarea unui serial despre
aventurile unui cowboy de culoare în anii de dup R zboiul
Civil. Nu i se r spunsese niciodat . Şi îşi d duse seama c
gestul ei fusese absurd şi o pierdere de vreme.)
V zu un grajd pe care era pus anun ul HAMURI ŞI ŞEI
REPAR IEFTIN. Afişul de pe micu ul hotel promitea
CAMERE TIHNIT PATURI MOALI. Num r cel pu in cinci
birturi. În fa a unuia dintre acestea, un robot ruginit rula pe
nişte benzi scâr âitoare, întorcându-şi în toate direc iile capul
ca un balon şi transmi ând îndemnuri zgomotoase spre
oraşul pustiu din claxonul înfipt în mijlocul fe ei lui
rudimentare:
— Fete, fete, fete! Unele pe bune, altele ciber, da' cui îi
pas , nu le po i deosebi, fac tot ce le zici s - i fac şi nu se
plâng, NU nu e în vo-CABU-larul lor, î i ofer satisfac ie cu
fiecare fela ie! Fete, fete, fete! Ciber sau pe bune, nu po i s le
deosebeşti nici când le pip i â ele! Dorin a ta e porunc
pentru ele! Dorin a ta e şi dorin a lor!
Al turi de Susannah p şea tân ra alb şi frumoas , cu
pântecele proeminent, picioare zgâriate şi p r lung şi negru
pân la umeri. Trecur acum prin fa a frontispiciului fals şi
- 258 -
 ip tor care vestea: COMPLEXUL DIN FEDIC CE V
ASIGUR BUNA DISPOZI IE – BIRT, BAR ŞI SAL DE
DANS. Observ c tân ra de lâng ea e îmbr cat cu o rochie
decolorat din stof cadrilat , care scotea şi mai mult în
eviden starea avansat a sarcinii, într-un fel macabru, ca
pe un soi de prevestire a Apocalipsei. În locul sandalelor cu
talp groas pe care le purtase pe meterezele castelului, avea
o pereche de cizme scurte uzate şi scâlciate. De fapt,
amândou erau înc l ate cu cizme scurte, iar tocurile lor
scoteau sunete g unoase pe trotuarul din lemn.
Dintr-unul din barurile pustii se auzir acordurile
sincopate ale unui cântec de be ie, iar lui Susannah îi veni în
minte o frântur dintr-o poezie veche: Un grup de b ie i
f ceau t r boi în Barul Malamut!
Privi spre uşile batante şi nu fu deloc surprins s vad ce
scria pe firm : BARUL MALAMUT.
Se opri cât s se poat uita şi peste uşile batante şi v zu
un pian placat cu crom ale c rui clape pr fuite cântau
singure. O cutiu muzical mecanic , în mod sigur
construit de mereu populara corpora ie North Central
Positronics, asigurând ambian a într-o înc pere goal , cu
excep ia unui robot mort şi a dou schelete din col aflate în
ultimele stadii de descompunere.
Mai încolo, la cap tul unicii str zi din acest or şel, se
contura zidul castelului. Atât de înalt şi atât de lat încât
acoperea aproape tot cerul.
Pe neaşteptate, Susannah se izbi cu pumnul în tâmpl .
Apoi îşi întinse mâinile şi pocni din degete.
— Ce faci? o întreb nedumerit Mia. Spune-mi, rogu-te.
— Vreau s m asigur c sunt cu adev rat aici. Fizic.
— Eşti.
— Aşa se pare. Dar cum se poate una ca asta?
Mia doar cl tin din cap: nici ea nu avea habar. În aceast
privin Susannah era dispus s -i dea crezare. Nici Detta
nu f cu vreo remarc de dezaprobare.
— Nu m-am aşteptat la aşa ceva, spuse Susannah privind
în jur. Absolut deloc.

- 259 -
 — Nu? o întreb înso itoarea ei (f r prea mult interes).
Mersul leg nat ca de ra al Miei era stângaci, dar adorabil,
mers ce le vine extrem de bine gravidelor în ultimul trimestru
de sarcin .
— Şi la ce anume te aşteptai, Susannah?
— Cred c la ceva mai medieval. Cam ca la, r spunse ea
ar tând spre castel.
Mia ridic din umeri ca şi cum ar fi vrut s -i zic „Ce s -i
faci, asta-i situa ia”, apoi o întreb :
— E şi ailalt cu tine? Scorpia? Adic Detta. Fireşte.
— E în permanen cu mine. Face parte din mine, tot aşa
cum f tul t u face parte din tine.
Cu toate c murea de curiozitate s afle cum de r m sese
Mia grea când ea, Susannah, fusese cea futut .
— Eu voi sc pa curând de al meu, zise Mia. Tu nu vei
sc pa niciodat de a ta?
— Crezusem c am sc pat, îi r spunse Susannah cu toat
sinceritatea. Dar s-a întors. Mai cu seam ca s - i in ie
piept.
— O ur sc.
— Ştiu.
Dar Susannah ştia mai multe. Miei îi era şi fric de Detta.
Fric mult -mult .
— Dac deschide gura, conversa ia noastr se termin .
Susannah ridic din umeri:
— Apare când are chef şi vorbeşte când are chef. Nu-mi
cere mie voie.
În fa , pe latura aceasta a str zii, era o arcad cu un
semn pe care scria:

GARA FEDIC
MONOUL PATRICIA ANULAT
CITITORUL DE AMPRENTE DIGITALE INACTIV
PREZENTA I BILETUL
NORTH CENTRAL POSITRONICS
V MUL UMEŞTE PENTRU ÎN ELEGERE

Ce scria acolo nu-i stârni lui Susannah interesul la fel de

- 260 -
mult ca dou obiecte de pe peronul murdar al g rii: o p puş
din care nu mai r m seser decât capul şi un bra moale şi,
pu in mai departe de ea, o masc rânjit . Deşi masca p rea a
fi fost confec ionat din metal, o bun parte din ea putrezise
aşa cum putrezeşte o bucat de carne l sat la c ldur .
Din ii ieşi i prin rânjetul acela erau col i de câine. Ochii erau
din sticl . Lentile, îşi zise Susannah, de bun seam
fabricate tot de North Central Positronics. Buc i zdren uite
de material verde înconjurau masca, în mod sigur resturi ale
glugii. Susannah în elese imediat ce anume reprezentau
r m şi ele acelea ale p puşii şi ale Lupului. C ci, aşa cum
obişnuia s spun Detta (cel mai adesea tinerilor în c lduri
din parc rile l turalnice), m mica ei n-a crescut tâmpite în
b t tur .
— Aici îi aduceau, spuse ea. Aici aduceau Lupii gemenii
r pi i din Calla Bryn Sturgis. Şi îi… cum se spune?… Îi
operau unde anume?
— Nu doar din Calla Bryn Sturgis îi aduceau, r spunse
Mia indiferent , dar ai dreptate. Şi dup ce âncii ajungeau
aici, erau duşi acolo. Loc pe care sunt convins c îl vei
recunoaşte de asemenea.
Şi întinse mâna ar tând peste unica strad din Fedic.
Ultima cl dire dinainte ca zidul castelului s reteze brusc
oraşul era o barac lung din prefabricate, cu laturile
murdare din tabl ondulat şi cu acoperiş curbat şi ruginit.
Ferestrele de-a lungul laturii pe care Susannah o putea
vedea fuseser acoperite cu şipci. Tot de-a lungul acelei laturi
era o bar de care erau priponi i cam vreo şaptezeci de cai.
Cenuşii cu to ii. Unii z ceau pe jos cu picioarele epene
îndreptate spre cer. Vreo doi întoarser capetele spre vocile
femeilor, apoi p rur s încremeneasc în acea pozi ie.
Atitudine cu des vârşire necabalin . Dar, în fond, aceştia
nici nu erau cai. Erau robo i, sau cyborgi, sau unul din
cuvintele alea pe care le folosea Roland. Multora li se
terminaser bateriile sau se defectaser cumva.
Pe un panou ruginit din fa a cl dirii st tea scris:

NORTH CENTRAL POSITRONICS, LTD.

- 261 -
 Filiala Fedic
Sta iunea Experimental Arc 16

Securitate maxim
PAROL VOCAL DE ACCES
PAROL OPTIC DE ACCES

— E un alt Dogan, nu-i aşa? întreb Susannah.

— Da şi nu, îi r spunse Mia. Se poate spune c este
Doganul tuturor Doganurilor.
— Unde Lupii aduceau copiii.
— Da, şi unde îi vor aduce din nou, spuse Mia. C ci opera
regelui va continua dup ce deranjul provocat de prietenul
t u, pistolarul, va fi de domeniul trecutului. N-am nici-o
îndoial .
Susannah o privi cu o curiozitate real .
— M întreb, Mia, cum de po i spune vorbele astea crude
cu atâta senin tate? Aduc aici copiii şi le scocior sc
capetele… ca pe bostani. Capete de copii, care n-au f cut
niciun r u nim nui! Şi trimit înapoi nişte handicapa i
neajutora i care ajung la maturitate în chinuri şi mor tot aşa.
Ai mai fi la fel de vesel , Mia, dac ar fi vorba de copilul t u?
Dac pruncul t u ar fi cel purtat pe şaua calului, zbierând
dup tine şi întinzând mânu ele?
Mia se înroşi puternic, dar nu-şi plec privirea.
— Fiecare dintre noi trebuie s urm m drumul pe care ka
ni l-a aşternut dinainte, Susannah din New York. Drumul
meu este s -mi nasc f tul şi s -l cresc şi, astfel, s pun cap t
misiunii dinh-ului t u. Şi vie ii lui.
— Extraordinar cum toat lumea pare a şti ce are de gând
ka, zise Susannah. Nu i se pare?
— Mi se pare c - i ba i joc de mine pentru c te temi,
r spunse liniştit Mia. Dac asta te face s te sim i mai bine,
atunci, te rog, continu .
Întinse mâinile şi f cu o plec ciune sarcastic peste
pântecele umflat.
Se opriser pe trotuarul din lemn vizavi de Doganul din
Fedic, chiar în fa a unei pr v lii care anun a GALANTERIE &
- 262 -
ARTICOLE DE DAM . Susannah îşi spuse: F s treac ziua
mai repede, nu uita c asta-i o parte din treaba pe care o ai
aici. Trage de timp. ine cât mai mult posibil în toaleta femeilor
ciud enia asta cu care- i împ r i trupul.
— Nu-mi bat joc, îi r spunse ea. Î i cer doar s te pui în
locul tuturor celorlalte mame.
Mia scutur din cap cu violen , f când s -i fluture p rul
negru pe lâng urechi.
— Nu eu le-am scris destinul, domni , tot aşa cum nici
ele nu mi l-au scris pe al meu. Aşa c am s -mi cru lacrimile,
mul umesc foarte frumos. Vrei sau nu s -mi auzi povestea?
— Da, te rog.
— Atunci hai s ne aşez m, c am obosit şi m dor
picioarele.

10

Abia în Barul Gin-Puppie, câteva case şubrezite în josul

str zii, reuşir s g seasc nişte scaune care s le poat
suporta greutatea, îns nici una nu dori s r mân în untru,
pentru c localul mirosea puternic a moarte colbuit .
Scoaser scaunele afar , pe trotuarul din lemn, iar Mia se
aşez numaidecât, cu un oftat profund de uşurare.
— Curând, spuse ea. Curând vei sc pa de povar ,
Susannah din New York, şi voi sc pa şi eu.
— Poate, îns î i m rturisesc c nu în eleg nimic din toate
astea. Şi cel mai pu in pricep ner bdarea ta de a da fuga la
individul la, Sayre, mai ales c ştii c -l slujeşte pe Regele
Purpuriu.
— Ssst! exclam Mia, aruncând priviri speriate la strada
pustie.
Se tol nise pe scaun, cu picioarele întinse şi cr c nate, cu
burta ridicat .
— Un supus al Regelui mi-a oferit şansa de a-mi împlini
destinul pe care mi l-a scris ka. Nu Sayre, ci unul mult mai
însemnat. Unul c ruia Sayre îi d socoteal . Un b rbat pe
nume Walter.
- 263 -
 Susannah tres ri puternic la auzul numelui eternului şi
infernalului duşman al lui Roland. Mia observ şi-i adres un
surâs sinistru.
— V d c numele acesta î i este cunoscut. Foarte bine,
asta s-ar putea s ne scuteasc de prea mult vorb rie. Zeii-
mi sunt martori c deja au fost mult prea multe discu ii
pentru gustul meu. Nu pentru asta am fost eu creat , ci ca
s -mi nasc şi s -mi cresc f tul. Nimic mai mult. Şi nimic mai
pu in.
Susannah nu coment . Se presupunea c omorurile erau
meseria ei, iar sarcina ei actual era s omoare timpul, îns ,
realmente, franche ea Miei începuse s-o exaspereze. Ca s nu
mai spunem c începuse şi s-o sperie pu in.
Ca şi cum i-ar fi citit gândurile, Mia spuse:
— Sunt ceea ce sunt şi sunt mul umit cu asta. Şi dac
ceilal i sunt de alt p rere, ce-mi pas mie? M piş pe ei!
Pus pe scandal ca Detta Walker în zilele ei bune, îşi zise
Susannah, dar continu s tac . I se p rea mai sigur. Dup
o pauz , Mia continu :
— Dar aş min i dac aş spune c locul acesta nu-mi
trezeşte… anumite amintiri. Da, chiar aşa!
Şi, în mod surprinz tor, izbucni în râs. Mai surprinz tor
înc , hohotele ei erau încânt toare şi melodioase.
— Spune- i povestea, o îndemn Susannah. Şi de data
asta spune-mi-o pe toat . Avem suficient vreme pân s
reînceap travaliul.
— Aşa zici tu?
— Aşa zic. Haide, spune-mi.
Câteva clipe Mia r mase cu ochii la strada acoperit cu
p mânt b t torit (c ruia cei din Calla îi spuneau „oggan”) şi
la aerul ei trist de abandon str vechi. Aşteptând-o s înceap ,
Susannah deveni şi ea conştient de aspectul nemişcat, f r
nuan e şi umbre al oraşului Fedic. Vedea totul foarte limpede,
dar, deşi luna nu ap ruse pe cer, ezita s numeasc
momentul acesta „zi”.
Pentru c nu este, şopti în untrul ei o voce pe care nu o
recunoscu. Este un loc între noapte şi zi, Susannah. Un loc în

- 264 -
care umbrele sunt şterse, iar timpul îşi ine respira ia.
Şi Mia începu s -şi spun povestea. Era mai scurt decât
anticipase Susannah (mai scurt decât şi-ar fi dorit, dat fiind
cererea lui Eddie de a trage de timp), dar clarifica o mul ime
de lucruri. Mai multe decât sperase Susannah. Ascult ,
sufocat de furie, şi de ce nu? Se p rea c nu fusese doar
violat atunci, în cercul vorbelor. Fusese şi jefuit – fusese
victim al celui mai ciudat jaf la care fusese supus vreodat
vreo femeie.
Iar jaful acesta continua şi acum.

11

— Uit -te acolo, rogu-te, îi spuse lui Susannah femeia cu

burta mare. Uit -te acolo şi vezi cum era Mia înainte s -şi
primeasc numele.
Susannah privi spre strad . La început nu v zu nimic
altceva decât o roat stingher de c ru , un jgheab de ap
cr pat (şi de mult uscat) şi o roti argintie în form de stea
de la pintenul vreunui cresc tor de vite.
Apoi, foarte încet, se form o siluet înce oşat . O femeie
goal . Susannah îşi d du seama de frumuse ea ei orbitoare
înc înainte de a deveni perfect vizibil . Era f r de vârst .
P rul ei negru îi mângâia umerii. Avea abdomenul plat, iar
buricul ei era o cup splendid în care orice b rbat c ruia îi
plac femeile ar fi fost bucuros s -şi cufunde limba. Susannah
(ori poate Detta) îşi zise: La naiba, şi eu aş fi bucuroas s -mi
vâr limba acolo. O despic tur adorabil se ascundea între
coapsele n lucii. O alt for mareic .
— Aşa eram eu când am venit aici, spuse versiunea
gravid de lâng Susannah.
Vorbea pe tonul unei cucoane care arat diapozitive din
vacan . Aia-s eu la Marele Canion, aia-s eu în Seattle, aia-s
eu la Coulee Dam, aia-s eu pe strada principal din Fedic,
dac nu- i este cu sup rare. Frumoas era şi femeia aceasta
îns rcinat , dar nu avea aerul acela misterios al himerei de
pe strad . Femeia gravid avea o anumit vârst – dou zeci
- 265 -
şi opt, treizeci de ani –, iar chipul ei purta semnele
experien elor prin care trecuse. Majoritatea dureroase.
— Am min it când i-am spus c sunt un demon elementar
– cel care a f cut dragoste cu dinh-ul t u. Şi cred c ai
b nuit asta. Nu te-am min it pentru c aş fi sperat s câştig
ceva, ci doar pentru c … nu ştiu… dintr-un soi de dorin
ascuns , aşa cred. Voiam ca acel copil s -mi apar in întru
totul…
— Din capul locului.
— Da, din capul locului, adev r gr ieşti.
Amândou privir cum merge pe strad femeia cea goal ,
mişcându-şi ritmic bra ele, contractându-şi muşchii spatelui
prelung, leg nându-şi şoldurile cu mişcarea aceea etern de
pendul, capabil s - i taie respira ia.
— i-am povestit c f pturile din lumea invizibil au fost
l sate de izbelişte atunci când Prim s-a retras. Majoritatea au
murit, aşa cum mor peştii şi animalele marine atunci când
sunt aruncate pe uscat şi se sufoc în aerul str in. Dar au
existat şi unele care s-au adaptat, iar eu am fost una dintre
ghinionistele acestea. Am pribegit prin lumi şi, ori de câte ori
întâlneam b rba i în pustiuri, luam forma pe care o vezi.
Aidoma unui manechin pe podium (un manechin care
uitase s îmbrace ultima crea ie de la Paris pe care ar fi
trebuit s-o prezinte), femeia de pe strad se r suci pe vârful
picioarelor, iar fesele m t soase i se încordar , f când gropi e
efemere în form de semilun . Începu drumul înapoi, sub
bretonul t iat drept ochii priveau c tre un orizont îndep rtat,
cu p rul mângâindu-i urechile lipsite de podoabe.
— Ori de câte ori d deam peste cineva dotat cu membru, îl
regulam, spuse Mia. Asta este tot ce am în comun cu acel
demon elementar care a încercat mai întâi s -l violeze pe cel
tân r, iar apoi a f cut sex cu dinh-ul t u. Şi cred c asta îmi
justific minciuna. Dinh-ul t u mi s-a p rut destul de
atr g tor.
O idee abia sesizabil de l comie i se strecurase în glas.
Dettei ascunse în Susannah i se p ru teribil de sexy. Detta
ascuns în Susannah îşi dezgoli din ii într-un rânjet obscen.

- 266 -
 — Îi futeam, iar dac ei nu se puteau desprinde de mine, îi
futeam pân îşi d deau duhul.
Ton indiferent. Dup Coulee Dam, ne-am dus la Yosemite.
— Vrei s -i transmi i dinh-ului t u ceva din partea mea,
Susannah? Dac ai s -l mai vezi vreodat ?
— Da, dac asta vrei.
— Pe vremuri a cunoscut un om – un om r u – pe nume
Amos Depape, frate al acelui Roy Depape din Mejis care era
prieten cu Eldred Jonas. Dinh-ul t u crede c Amos Depape
a murit muşcat de un şarpe. Şi, într-un fel, putem spune c
aşa s-a şi întâmplat… numai c şarpele acela am fost eu.
Susannah nu spuse nimic.
— Nu-i regulam de dragul sexului, nu-i regulam ca s -i
omor, cu toate c nu-mi p sa câtuşi de pu in atunci când
mureau, iar m dularele lor ieşeau din mine ca nişte ur uri
topi i. Adev rul este c n-am ştiut de ce îi futeam pân când
am ajuns în Fedic. În vremurile acelea înc mai tr iau
oameni aici, b rba i şi femei. Pricepi tu, Moartea Roşie nu
venise înc . Fisura din p mânt de la marginea oraşului
exista şi atunci, dar podul de peste ea era trainic. Oamenii s-
au înc p ânat s nu plece nici m car atunci când au
început zvonurile despre Castelul Discordia, cum c ar fi fost
bântuit. Iar trenurile înc mai opreau aici, chiar dac nu
aveau un orar regulat…
— Şi copiii? o întrerupse Susannah. Gemenii? Lupii?
— Nuuu, toate astea s-au întâmplat dou zeci şi patru de
secole mai târziu. Sau mai mult. Ascult -m pân la cap t:
în Fedic existau totuşi un b rbat şi o femeie care aveau un
copil. Nici nu- i po i imagina, Susannah din New York, ce
lucru neobişnuit şi minunat era aşa ceva în timpul acela,
când majoritatea oamenilor erau la fel de sterpi ca demonii
elementari, iar cei care nu erau neroditori cel mai adesea
z misleau ori mutan i apatici, ori monştri înfior tori pe care
p rin ii îi ucideau înainte de a apuca s respire în lumea asta.
Dar copilul acesta…
Îşi strânse emo ionat mâinile. Ochii îi str luceau.
— Era rotunjor şi trandafiriu şi imaculat – n-avea nici

- 267 -
m car vreo aluni sau vreun pistrui – era perfect. Iar eu am
în eles pentru ce fusesem creat de îndat ce l-am v zut. Nu
m regulam de dragul sexului, sau pentru c în timpul
împerecherii deveneam aproape mortal , sau pentru c
reuşeam s -mi ucid astfel majoritatea partenerilor, ci pentru
ca s am şi eu un copil ca al lor. Ca Michael al lor.
Îşi l s capul în jos şi continu :
— Ştii, l-aş fi putut lua. M-aş fi apropiat de b rbat, l-aş fi
regulat pân şi-ar fi pierdut min ile, apoi i-aş fi şoptit la
ureche c trebuie s -şi omoare nevestica. Şi dup ce ea s-ar
fi dus în poiana de la cap tul c r rii, l-aş fi futut iar şi, pân
l-aş fi omorât, iar copilul – copilaşul acela trandafiriu şi
minunat – ar fi fost al meu. Pricepi?
— Da, r spunse Susannah.
Se sim ea cam îngre oşat de întreaga poveste. În fa a lor,
pe mijlocul str zii, n luca în form de femeie f cu o alt
piruet şi porni înapoi. În josul str zii, robotul guraliv
continua s -şi trâmbi eze mesajul pare-se nepieritor: Fete,
fete, fete! Unele pe bune, altele ciber, da' cui îi pas , nu le po i
deosebi!
— Mi-am dat seama c nu m pot apropia de ei, zise Mia.
Ca şi cum un cerc vr jit fusese trasat în jurul lor. Cred c
datorit copilului. Apoi a venit ciuma. Moartea Roşie. Unii
ziceau c în castel fusese deschis un borcan cu ceva
substan e de-ale demonilor, în loc s fi fost l sat închis pe
vecie. Al ii ziceau c ciuma a ieşit din fisura aia – c reia îi
spuneau Curul Diavolului. Oricum, atunci a luat sfârşit via a
în Fedic, via a din vecin tatea Discordiei. Mul i au plecat pe
jos sau în c ru e. Dar Copilaşul Michael cu p rin ii lui au
r mas, sperând s vin un tren. În fiecare zi îi pândeam,
aşteptându-i s se îmboln veasc – pândeam s v d cum
apar pete roşii pe obr jorii nepre ui i şi pe mânu ele dolofane
ale copilului. Nici vorb . Nu se îmboln vi nici unul dintre cei
trei. Poate într-adev r se aflau într-un cerc vr jit. Cred c aşa
a fost. Şi atunci a venit un tren. Patricia. Monoul. Ştii…
— Da, spuse Susannah.
Ştia tot ce avea nevoie s ştie despre perechea Monoului

- 268 -
Blaine. Odat ca niciodat probabil c ruta ei trecuse nu
doar prin Lud, ci şi pe aici.
— Bine. Şi s-au urcat. I-am urm rit cu privirea de pe
peron, plângându-mi lacrimile nev zute şi hohotindu-mi
tânguirile mute. S-au urcat cu dulcea a lor de micu … deja
avea trei ori patru ani pe atunci şi înv ase s mearg şi s
vorbeasc . Şi duşi au fost. Am vrut s merg dup ei, dar,
Susannah, nu am putut. Eram prizonier în locul sta. Şi am
devenit cea care sunt acum pentru c atunci mi-am aflat
menirea.
Susannah avea îndoielile ei în aceast privin , dar se
hot rî s nu comenteze.
— Şi aşa au trecut ani şi decenii şi secole. În Fedic nu mai
r m seser decât robo ii şi trupurile neîngropate l sate în
urma-i de Moartea Roşie. Şi, cu timpul, trupurile acestea
deveneau schelete, apoi colb.
Şi apoi au venit iar şi oamenii, dar eu n-am cutezat s m
apropii de ei, pentru c erau oamenii lui.
F cu o pauz şi repet :
— Oamenii aceluia.
— Ai Regelui Purpuriu.
— Da. Oamenii aceia care au în frun ile lor g uri ce par a
sângera la nesfârşit. Şi s-au dus acolo.
Ar t spre Doganul din Fedic – Sta iunea Experimental
Arc 16.
— Nu la mult vreme dup aceea, maşin riile lor
blestemate au început s func ioneze din nou, ca şi cum ei ar
fi crezut c maşin riile alea sunt esen iale pentru
supravie uirea lumii. Nu c şi-ar fi dorit ca lumea s
supravie uiasc ! Nu, nu, nici vorb ! Apoi au adus paturile…
— Paturile! exclam Susannah înfiorat .
Mai departe, femeia spectral se ridic iar pe vârfurile
picioarelor şi f cu o alt piruet gra ioas .
— Da, paturile pentru copii, deşi toate astea se petreceau
cu mult înainte ca Lupii s înceap s -i aduc aici, cu mult
mai mult înainte ca tu s intri în povestea dinh-ului t u. Apoi
a venit şi vremea aceea, şi Walter m-a c utat.

- 269 -
 — Po i s-o faci s dispar pe femeia aia de pe strad ? o
întrerupse Susannah cam sup rat . Ştiu c e o variant de-a
ta, am priceput asta, dar m … nu ştiu cum s - i zic… m
cam enerveaz . Po i s faci în aşa fel încât s n-o mai vedem?
— Da, dac asta i-e dorin a.
Mia îşi uguie buzele şi sufl . Femeia de o frumuse e
tulbur toare – spiritul f r de nume – disp ru ca un fum.
Câteva clipe Mia nu mai spuse nimic, încercând s -şi reia
firul povestirii. Apoi zise:
— Walter… m-a v zut. Nu aşa ca to i ceilal i b rba i. Chiar
şi cei pe care îi ucideam în timpul împerecherii vedeau doar
ce voiau s vad . Sau ce voiam eu ca ei s vad .
Surâse amintirii scabroase.
— Pe unii i-am omorât f cându-i s cread c -şi reguleaz
propriile mame! S le fi v zut fe ele! continu ea, cu zâmbetul
ştergându-i-se de pe buze. Dar Walter m-a v zut aşa cum
sunt în realitate.
— Cum ar ta?
— Greu de spus, Susannah. Purta o glug , şi la umbra ei
rânjea – ce creatur rânjit era – şi a stat de vorb cu mine.
Acolo.
Cu degetul care-i tremura uşor ar t spre Complexul Buna
Dispozi ie din Fedic.
— Şi n-ai v zut dac avea vreun semn pe frunte?
— Nu, sunt sigur c nu avea, c ci el nu era unul dintre
cei pe care P rintele Callahan îi numeşte „c ut tori”. Ei au
treab cu Sf râm torii. Doar cu ei.
Şi atunci Susannah sim i cum o sufoc furia, deşi încerc
s n-o arate. Mia avusese acces la absolut toate amintirile şi
gândurile ei, adic la cele mai intime ac iuni şi secrete ale ka-
tet-ului lor. Se sim ea ca şi cum ar fi descoperit c -şi
schimbase chilo ii cu un ho ascuns în cas , ho care, pe
lâng faptul c -i furase banii, îi scotocise şi prin documentele
personale.
Oribil.
— Cred c ar fi corect s spunem c Walter este prim-
ministrul Regelui Purpuriu. Adesea c l toreşte deghizat, iar

- 270 -
în alte lumi este cunoscut sub alte nume, dar niciodat nu
îşi pierde rânjetul batjocoritor.
— L-am v zut odat în treac t, spuse Susannah. Pe atunci
se numea Flagg. Sper s -l întâlnesc din nou.
— Nu i-ai dori una ca asta dac l-ai cunoaşte cu adev rat.
— Sf râm torii aceia despre care mi-ai vorbit – unde se
afl acum?
— P i, cum… în Bubuit de Tunet, nu ştiai? În t râmul
întunericului. De ce întrebi?
— Simpl curiozitate, spuse Susannah, p rându-i-se c
aude din nou vocea lui Eddie: Pune orice întrebare î i trece
prin minte. Trage de timp. D -ne şansa s v prindem din
urm . Spera din tot sufletul ca Mia s nu-i poat citi
gândurile acum, când nu mai erau una. C ci, dac putea,
înseamn c intrase în c cat pân la ochi.
— S revenim la Walter. Vrei s vorbim pu in despre el?
Mia f cu un semn istovit de aprobare pe care Susannah
nu-l prea crezu. Când oare mai ascultase Mia cu aten ie ce
avusese ea de povestit? Probabil c niciodat . Iar întreb rile
pe care le punea Susannah, îndoielile pe care le exprima ea…
precis c unele dintre acestea îi trecuser şi Miei prin cap. Şi,
fireşte, blasfemiile fuseser izgonite de îndat , dar, haide i,
s fim serioşi, femeia asta nu era deloc tâmpit . Doar dac
nu cumva obsesia te tâmpeşte. Susannah credea c astfel
st teau lucrurile în cazul acesta.
— Susannah? i-a mâncat bumblerul limba?
— Nu, doar m gândeam cât de uşurat trebuie c te-ai
sim it atunci când a venit la tine.
Mia se gândi pu in, apoi surâse. Acum p rea neprih nit
şi naiv şi sfioas . Iar Susannah se v zu nevoit s -şi repete
c nu putea avea încredere în expresia aceasta.
— Da! Aşa m-am sim it! Fireşte c aşa m-am sim it!
— Dup ce i-ai descoperit menirea şi ai r mas captiv
aici… dup ce i-ai v zut pe Lupi cum se preg tesc s strâng
copiii şi s -i opereze… dup toate astea, apare şi Walter.
Diavolul, la drept vorbind, dar m car el e în stare s te vad
aşa cum eşti. M car el e în stare s - i asculte trista poveste.

- 271 -
Şi î i face o propunere.
— Mi-a spus c Regele Purpuriu îmi va da un copil, zise
Mia mângâindu-şi burta imens . Pe Mordred al meu, a c rui
vreme a venit acum.

12

Mia ar t din nou spre Sta iunea Experimental Arc 16.

La locul pe care ea îl numea Doganul tuturor Doganurilor. O
urm a zâmbetului de dinainte îi întârzie pe buze, îns f r
bucuria şi buna dispozi ie de mai devreme. Ochii îi luceau de
team şi – poate – şi de groaz .
— Acolo m-au transformat, acolo m-au f cut muritoare. Pe
vremuri au existat multe locuri dintr-astea – n-am nici-o
îndoial –, dar sunt în stare s chez şuiesc c numai sta a
r mas în toat Lumea Din untru şi-n Lumea de Mijloc şi-n
cea de Cap t. E un loc minunat. E un loc îngrozitor. Acolo m-
au dus.
— Nu te în eleg.
C ci Susannah se gândea la Doganul ei. Care, fireşte, se
baza pe povestirile lui Jake. Da, nici vorb , era un loc ciudat,
cu toate semnalele lui luminoase şi toate monitoarele alea,
dar deloc însp imânt tor.
— Pe sub el trec tunelurile care duc la castel, spuse Mia.
La cap tul unuia dintre ele este uşa care d spre latura din
Calla a Bubuitului de Tunet, chiar dedesubtul ultimului
hotar al întunericului. Pe uşa aceea ies Lupii când pornesc
dup furat copii.
Susannah d du din cap. Asta explica multe.
— Şi îi aduc pe copii în untru tot pe acolo?
— Nu, domni ; ca multe alte uşi şi cea prin care Lupii trec
din Fedic în latura dinspre Calla a Bubuitului de Tunet
func ioneaz doar într-o singur direc ie. Dispare atunci
când ajungi pe partea cealalt .
— Pentru c nu este o uş magic , aşa-i?
Mia zâmbi şi o b tu uşurel peste genunchi. Susannah se
ambal şi mai tare.
- 272 -
 — Este o alt chestie în pereche.
— Aşa crezi?
— Da. Numai c acum gemenii sunt ştiin a şi magia.
Ra ionalul şi ira ionalul. Normalul şi nebunul. Indiferent cum
le zici, discut m despre o pereche de dou ori blestemat .
— Chiar aşa?
— Chiar aşa! Uşile magice – ca aceea pe care a g sit-o
Eddie şi prin care tu m-ai scos în New York – merg în ambele
direc ii. Dar uşile fabricate de North Central Positronics
atunci când Prim s-a retras şi magia a disp rut… nu merg
decât într-una. Am dreptate?
— Da, cred c da.
— Poate c n-au avut timp suficient s inventeze
teleportarea cu dou sensuri înainte ca lumea s mearg mai
departe. În orice caz, Lupii ajung pe uş în latura dinspre
Calla a Bubuitului de Tunet şi se întorc în Fedic cu trenul.
Da?
Mia încuviin .
Lui Susannah nu i se mai p rea c trage de timp.
Informa ia aceasta s-ar putea s -i fie de folos mai târziu.
— Şi ce se întâmpl dup ce oamenii Regelui, cei care îl
vâneaz pe P rintele Callahan, au chiuretat creierele copiilor?
Îi scot iar pe uşa aia – uşa de sub castel? Şi sunt trimişi
acas cu trenul?
— Da.
— Dar de ce se mai deranjeaz s -i trimit înapoi?
— Nu ştiu, domni , şopti Mia. Mai exist înc o uş sub
Castelul Discordia, înc o uş în s lile n ruite. Una care d …
Îşi umezi buzele.
— Care d în portal.
— În portal?… Am mai auzit cuvântul sta şi nu în eleg ce
poate fi atât de r u…
— Dinh-ul t u are dreptate: lumile sunt infinite, dar exist
spa ii nesfârşite chiar şi între acelea care par a fi cât de cât
mai apropiate – cum ar fi unele din multitudinea de New
Yorkuri. Imagineaz - i spa iile dintre pere ii interiori şi cei
exteriori ai unei case. În locurile acelea este mereu bezn .

- 273 -
Dar, dac într-un loc este întuneric, nu înseamn c locul
la e pustiu. Nu-i aşa, Susannah? Exist monştri în bezna din
portal.
Cine spusese asta? Roland? Nu mai inea minte, dar nu
conta. În elegea ce anume vrea s spun Mia. Oribil.
— Şobolani în pere i, Susannah. Lilieci în pere i. Tot soiul
de gândaci scârboşi.
— Înceteaz . Am priceput.
— Uşa aceea de sub castel – despre care eu, una, sunt
sigur c -i o eroare de-a lor – nu duce nic ieri anume. Ci în
bezna dintre lumi. În portal. Îns nu este un loc pustiu.
Iar vocea îi coborî şi mai mult.
— Uşa aceea este rezervat pentru cei mai înverşuna i
duşmani ai Regelui. Aceştia sunt azvârli i într-o bezn unde –
orbi şi cu min ile duse – vor r t ci ani în şir. Dar, în cele din
urm , ceva cu siguran îi va g si şi îi va devora. Monştri pe
care min ile noastre nu îi pot concepe.
Susannah încerc s -şi imagineze o asemenea uş şi, mai
ales, ceea ce se ascundea în spatele ei. Nu voia, dar nu se
putea ab ine. I se usc gura. Pe acelaşi ton secretos coborât
şi, întru câtva, însp imânt tor, Mia continu :
— Au fost multe locuri unde oamenii din vechime au
încercat s îmbine magia şi ştiin a, îns eu cred c numai la
a r mas din str daniile lor.
F cu un semn din cap c tre Doganul tuturor Doganurilor.
— Acolo m-a dus Walter, ca s m fac muritoare şi s m
scoat pe veci din calea lui Prim. Ca s m fac identic cu
tine.

13

Mia nu le ştia chiar pe toate, îns din câte reuşi Susannah

s priceap , Walter/Flagg oferise acestui spirit, ce ulterior va
fi cunoscut sub numele de Mia, suprema în elegere faustian .
Dac era de acord s renun e la forma ei etern , dar f r
trup, şi s devin muritoare, atunci va putea r mâne
îns rcinat şi va da naştere unui copil. Walter nu o min ise
- 274 -
când îi ar tase cât de pu in va c p ta în compara ie cu toate
lucrurile la care renun a. Copilul nu va creşte asemenea
copiilor normali – aşa cum crescuse Copilaşul Michael în fa a
ochilor ei nev zu i şi adoratori –, iar ea nu va putea s se
bucure de el decât şapte ani, dar, vai, ce ani minuna i vor fi
aceştia!
În rest, Walter p strase t cerea, îng duindu-i Miei s -şi
fac propriile-i vise: cum îi va da s sug şi îl va îmb ia, f r
s uite s -i spele şi încre iturile delicate din spatele
genunchilor şi urechilor; cum îl va s ruta în punctul nespus
de dulce dintre omopla ii lui micu i şi nedezvolta i; cum îl va
ine de mânu e când va face primii paşi; cum îi va citi şi îi va
ar ta pe cer Steaua B trân şi Mama B trân şi îi va spune
povestea lui Rustie Sam, cel care a furat pâinea v duvei; cum
îl va strânge la piept şi îi va sc lda obr jorii în lacrimile ei de
recunoştin atunci când va rosti primul cuvânt care, fireşte,
va fi Mama.
Susannah ascult tot acest delir entuziast cu un amestec
de mil şi cinism. Evident c Walter f cuse o treab al naibii
de bun când o convinsese s accepte târgul, pur şi simplu
aplicând o idee veche de când lumea: l sase marca s se
vând singur . Ba chiar îi propusese o perioad de
proprietate de-a dreptul diavoleasc : şapte ani. Semna i pe
linia punctat , doamn , şi v cer scuze pentru izul de
pucioas ; se pare c nu pot s -mi scot mirosul din haine.
Susannah în elesese târgul şi parc tot nu-i venea s
cread . Creatura asta renun ase de bun voie la nemurire
pentru gre uri de diminea , pentru sâni umfla i şi dureroşi
şi pentru nevoia imperioas de a urina la fiecare sfert de or
în ultimele şase s pt mâni de sarcin . Şi, sta i aşa, oameni
buni, c mai avem! Doi ani şi jum tate de schimbat scutece
îmbibate cu pişat şi mânjite cu c cat! De sculat în miez de
noapte din pricina urletelor de durere ale copilului c ruia îi
iese primul dinte (şi bucur -te şi te veseleşte, M mico, nu
mai urmeaz decât treizeci şi unu!). Prima vom magic !
Primul jet dr g stos de urin primit drept între ochi când
copilul îşi d drumul atunci când îi schimbi scutecul!

- 275 -
 Şi, da, sigur c da, va fi magie. Chiar dac nu avusese
niciodat copii, Susannah ştia c exist magie şi în scutecele
murdare, şi în crizele de colici, cu condi ia ca acel copil s fie
rodul iubirii. Dar s faci un copil, care s fie luat de lâng
tine tocmai atunci când se ispr vesc necazurile, tocmai
atunci când se apropie de vârsta ra iunii şi a responsabilit ii?
Şi s fie dus dincolo de orizontul roşu al Regelui Purpuriu?
Odioas idee. S fie Mia atât de bulversat de apropierea
naşterii încât s nu-şi dea seama c pu inul promis înainte
era împu inat şi mai mult acum? În decorul plin de
dramatism r mas în urma Mor ii Roşii, Walter/Flagg o
abordase şi îi f g duise şapte ani al turi de fiul ei. Pe de alt
parte, atunci când vorbise cu el la telefon din hotelul Plaza-
Park, Richard Sayre pomenise doar cinci.
În orice caz, Mia acceptase condi iile omului întunecat. Şi
probabil c acesta nu f cuse eforturi deosebite ca s-o
conving , nu-i aşa? Mia fusese menit s devin mam ,
izvorâse din Prim cu acest imperativ, devenise ea îns şi
conştient de el atunci când v zuse primul copil des vârşit,
Copilaşul Michael. Cum s fi refuzat? Chiar dac oferta ar fi
fost doar pentru trei ani, sau pentru unul singur, cum s fi
spus nu? Mai degrab ar refuza injec ia un dependent de
droguri.
Mia fusese dus în Sta iunea Experimental Arc 16.
Zâmb re ul, sarcasticul (şi evident înfricoş torul) Walter,
care uneori îşi zicea Walter al-Lumii-de-Cap t, iar alteori
Walter al-Tuturor-Lumilor, îi f cuse turul cl dirii. V zuse
acolo o înc pere mare, plin cu paturi, aşteptând copiii care
s se culce în ele; la capul fiec ruia era câte o glug din o el
ataşat de câte un furtun metalic. Nu voise s se gândeasc
la întrebuin area acelor unelte. I se ar taser şi câteva din
tunelurile de sub Castelul din Genune şi fusese dus în
locuri în care mirosul mor ii era p trunz tor şi sufocant. Şi
ea – acolo era şi o bezn roşie, şi ea…
— Deveniseşi muritoare? o întreb Susannah. Aşa mi se
pare mie.
— Aproape. A fost un proces pe care Walter îl numea

- 276 -
devenire.
— Am în eles. Spune mai departe.
Îns de aici încolo amintirile Miei erau înv luite într-o
cea deas – nu cea din portal, dar deloc pl cut . Un soi de
amnezie – o amnezie roşie. Culoare pe care Susannah
ajunsese s-o deteste. Oare tranzi ia acestei femei gravide din
lumea spiritelor spre lumea celor muritori – drumul ei spre a
deveni Mia – fusese f cut tot printr-o uş ? Nu p rea s ştie.
Nu ştia decât c urmase o perioad de întuneric – de
inconştien , probabil – şi apoi se trezise.
— …aşa cum m vezi tu acum. Doar c nu eram înc
îns rcinat , desigur.
Walter îi spusese Miei c nu poate concepe un copil nici
m car ca femeie în carne şi oase. S -l duc la termen, da,
sigur. S -l conceap , nici vorb . Şi aşa s-a brodit c unul
dintre demonii elementari i-a f cut un mare serviciu Regelui
Purpuriu, luând s mân a lui Roland sub form femeiasc şi
s dind-o în Susannah sub form b rb teasc . Mai fusese şi
un alt motiv. Walter nu-l pomenise, dar Mia îl cunoştea.
— Profe ia, spuse ea privind strada pustie şi f r umbre
din Fedic.
Vizavi, un robot care sem na cu Andy, mesagerul din Calla,
în epenise mut şi ruginit în fa a restaurantului care promitea
PAPA BUN EFTIN .
— Care profe ie? o întreb Susannah.
— „Acela care este ultimul din neamul lui Eld va z misli
un copil prin incest cu sora sau cu fiica lui, iar acel copil va fi
însemnat şi îl ve i recunoaşte dup c lcâiul roşu. El este
acela care îl va r pune pe ultimul r zboinic.”
— M i, femeie, eu nu sunt nici sora lui Roland, nici fie-sa!
Poate c n-ai observat o diferen mic , dar semnificativ
dintre noi doi. Pielea lui e alb , iar a mea e neagr .
Îns avea senza ia c pricepe ce voia s spun profe ia
aceea. Exist mai multe feluri prin care se formeaz familiile.
Iar leg tura de sânge este doar unul dintre acestea.
— Nu i-a explicat ce înseamn cuvântul „dinh”? o întreb
Mia.

- 277 -
 — Ba da, sigur c da. Înseamn conduc tor. Iar dac ar fi
condus o ar întreag , nu doar trei cururi belite de novici în
ale mânuirii armelor, ar însemna rege.
— Conduc tor şi rege, adev r gr ieşti. Şi vrei s -mi spui c
nu i-a trecut prin cap c aceste cuvinte ar fi nişte sinonime
modeste pentru un altul?
Susannah nu-i r spunse.
Mia d du din cap, de parc ar fi aprobat-o, apoi se
strâmb de durere când o sfârtec o nou contrac ie. Se
linişti şi continu :
— Sperma a fost a lui Roland. B nuiesc c a fost
conservat în vreun fel de c tre b trânii înv a i în vreme ce
demonul elementar se preschimba din femeie în b rbat, îns
nu asta-i important. Important e c sperma a supravie uit şi
şi-a g sit jum tatea, întocmai cum a fost sorocit de ka.
— Ovulul meu.
— Ovulul t u.
— Când am fost violat în cercul vorbelor.
— Adev rat.
Susannah c zu pe gânduri. Într-un final, ridic privirea.
— Mi se pare c am avut dreptate mai devreme. Nu i-a
f cut pl cere atunci şi n-are cum s - i fac pl cere nici acum
– dar, fato, tu nu eşti decât bona.
De data aceasta nu mai avu loc niciun acces de furie. Mia
surâse numai.
— Cui i-a venit ciclul chiar şi dup ce a început s aib
gre uri matinale? ie. Şi cine are azi burta la gur ? Eu.
Ascult cu luare-aminte, Susannah din New York, dac
exist vreo bon , atunci aceea eşti tu.
— Dar cum? Tu ştii?
Mia ştia.

14

Walter spusese c f tul va fi transmis Miei; îi va fi expediat,

celul cu celul , întocmai cum un fax este expediat rând cu
rând.
- 278 -
 Susannah c sc gura s spun c nu ştia ce-i acela un fax,
dar şi-o închise la loc. Prinsese esen a. Iar asta fusese
suficient s-o umple de o combina ie hidoas de furie şi
groaz . Fusese gravid . În realitate, mai era gravid chiar şi
acum. Îns copilul era
(faxat)
trimis Miei. Oare procesul acesta demarase rapid şi
încetinise pe parcurs, ori demarase încet şi accelerase dup
aceea? Mai degrab a doua variant , deoarece, cu trecerea
timpului, ea se sim ise mai pu in gravid , nu mai mult.
Burta uşor umflat redevenise plat . Iar acum în elegea cum
de se poate ca amândou s simt aceeaşi dragoste fa de
f t: le apar inea amândurora. Fusese trecut de la una la alta
ca… o transfuzie de sânge.
Numai c î i cer voie atunci când vor s - i ia din sânge şi s -
l vâre în altcineva. Dac sunt doctori, nu vampiri de-ai
P rintelui Callahan. Iar tu eşti foarte aproape de unul dintre
aceştia, Mia, nu-i aşa?
— Ştiin sau magie? o întreb Susannah. Care din ele te-
a ajutat s -mi furi copilul?
Mia se îmbujor pu in la auzul acestei acuza ii, dar reuşi
s-o priveasc pe Susannah în ochi.
— N-am idee, r spunse ea. Cel mai probabil un amestec
din amândou . Şi nu mai fi atât de ipocrit ! În mine este, nu
în tine. Cu oasele şi sângele meu se hr neşte, nu cu ale tale.
— Şi ce dac ? Crezi c asta schimb ceva? Mi l-ai furat cu
ajutorul unui magician jegos.
Mia scutur din cap cu vehemen , învolburându-şi pletele
negre.
— Nu? se enerv mai mult Susannah. Atunci cum se face
c nu tu ai fost aia care s-a îndopat cu broaşte din mlaştin
şi cu purcei din cocin şi Dumnezeu ştie cu ce alte porc rii?
Cum se face c tu ai avut nevoie de toate tâmpeniile alea
inventate cu ospe ele la castel, unde te puteai preface c tu
erai cea care mânca? Pe scurt, scumpete, cum se face c eu
am fost nevoit s înghit hrana pentru f tul t u?
— Pentru c … pentru c …

- 279 -
 Susannah observ c ochii Miei se umpleau cu lacrimi.
— Pentru c t râmul sta este sterp! Blestemat! Este
t râmul Mor ii Roşii la hotarele Discordiei! Nu-mi pot hr ni
f tul de aici!
Bun r spuns, îşi zise Susannah, dar nu complet. Şi Mia
ştia asta. C ci Copilaşul Michael, des vârşitul Copilaş
Michael, aici fusese conceput, aici crescuse mare şi frumos.
Şi, atunci, din ce motiv începuse s plâng ?
— Mia, te-au min it cu privire la f tul t u.
— N-ai de unde s ştii, aşa c nu mai fi rea!
— Ba ştiu.
Şi chiar ştia. Numai c nu avea cum s dovedeasc , la
naiba! Cum po i s demonstrezi un presentiment, fie el la fel
de puternic ca acesta?
— Flagg – Walter, dac aşa vrei s -i spui – i-a promis
şapte ani. Sayre i-a spus c -l po i ine lâng tine doar cinci.
Cum ar fi dac , atunci când vei ajunge la Dixie Pig, s - i
înmâneze un certificat semnat şi parafat pe care s scrie
APROBAT CREŞTERE COPIL PE O PERIOAD DE TREI ANI?
Şi atunci ai s fii de acord?
— N-o s se întâmple una ca asta! Eşti la fel de pizmaş ca
şi cealalt ! Taci din gur !
— Mare tupeu ai s m faci pe mine pizmaş ! Tu eşti cea
care abia aşteapt s nasc un copil ce-şi va ucide T ticul!
— Nu-mi pas !
— Ai min ile vraişte, fato. Te zba i între ceea ce ai vrea s
se întâmple şi ceea ce se va întâmpla în realitate. De unde ştii
c nu i-l vor omorî chiar înainte de a scoate primul scâncet
şi nu-l vor toca m runt ca s -l dea de mâncare la leprele alea
de Sf râm tori?
— Taci… din… gur !
— Ca pe un soi de super-aliment?
— Taci din gur , am zis, taci din GUR !
— Chestia e c nu ştii. Habar n-ai de nimic. Nu eşti decât
o am rât de doic , o bon intern . Ştii c te mint, ştii c î i
cer asta, dar nu te recompenseaz şi, totuşi, mergi mai
departe. Şi îmi ceri mie s tac din gur .

- 280 -
 — Da! Da!
— Ei, uite c n-am s tac, îi zise Susannah nemiloas ,
apucând-o de umeri. Mia era surprinz tor de slab sub
materialul rochiei, şi era fierbinte, de parc ar fi avut febr .
— N-am s tac, pentru c în realitate este al meu şi tu ştii
asta. Pisica poate s fete în cuptor, dar asta nu înseamn c
pisoii sunt brioşe.
Aşa vezi, reveniser la vechea furie dezl n uit . Tr s turile
Miei se contorsionar într-o masc hidoas a nefericirii.
Susannah avu senza ia c vede în ochii ei umbra acelei
creaturi nemuritoare, jinduinde şi îndurerate de odinioar . Şi
mai v zu ceva. O scânteie ce-i spunea c Mia începe s-o
cread . C o va crede cu totul. Dac vor avea timp.
— Atunci am s te fac eu s taci, spuse Mia.
Şi, pe neaşteptate, strada principal din Fedic se sfâşie,
aşa cum f cuser mai demult meterezele castelului. Şi în
spatele ei se întrez ri un întuneric bulbucat. Dar nu
nepopulat. O, nu, nu nepopulat. Susannah sim i asta foarte
limpede.
Se pr v lir spre el. Mia le propuls spre el. Susannah
încerc s se împotriveasc , dar în zadar. Pe când se
rostogoleau prin bezn , un gând l l it i se strecur în minte,
rotindu-se într-un cerc perpetuu al grijilor: O, Susannah-Mio,
divizat iubit a mea, i-ai parcat-o!

15

În fa barului DIXIE PIG, în anul…

Chiar înainte ca versul sta enervant (îns extrem de
important) s -şi poat încheia circuitul prin capul lui
Susannah-Mio, capul în cauz se izbi tare de ceva şi miliarde
de stele explodar în fa a ochilor ei. Când îşi recap t
vederea, observ nişte litere mari:

NK AŞT
Se trase pu in înapoi şi v zu întregul: BONGO SKANK
- 281 -
AŞTEAPT REGELE! Asta scria pe interiorul uşii de la cabina
de toalet . Via a îi era bântuit numai şi numai de uşi – înc
din momentul în care uşa celulei de la puşc ria din Oxford,
Mississippi, se închisese în urma ei cu un pocnet metalic.
Dar uşa closetului era închis . Foarte bine. Ajunsese s
cread c uşile închise puneau mai pu ine probleme. În
curând se va deschide şi aceasta, iar necazurile vor reîncepe.
Mia: i-am spus tot ce ştiu. Ai de gând s m aju i s ajung
la Dixie Pig, ori trebuie s m descurc singur ? C aş putea,
s ştii, mai ales c am estoasa care s m ajute.
Susannah: Te ajut.
Deşi cât de mult sau de pu in ar fi urmat s-o ajute
depindea de cât era ceasul. Oare cât vreme st tuser aici?
Avea picioarele amor ite de la genunchi în jos – plus fundul –,
iar asta i se p rea un semn bun, îns în lumin fluorescent
i se pare mereu c timpul st pe loc.
— Da' ce- i pas ? întreb b nuitoare Mia. Ce- i pas cât e
ceasul?
Susannah bâjbâi dup o explica ie.
— Copilul. Ştii bine c i-am oprit venirea pe lume pe termen
scurt.
— Sigur c ştiu. Tocmai de aia vreau s plec m de aici.
— În regul . Arat -mi banii pe care ni i-a l sat prietenul
Mats.
Mia scoase teancul mic de bancnote şi le privi f r s le
în eleag .
— Ia-o pe aia pe care scrie Jackson.
— Eu… Ruşinat . Eu nu ştiu s citesc.
— Las -m s m înfiin ez. Citesc eu.
— Bine, bine, calmeaz -te. Uit -te dup un tip cu p r alb şi
lung piept nat pe spate în stil Elvis.
— Nu ştiu cine-i Elvis…
— Nu conteaz . E aia de deasupra. Bravo. Acum pune
restul banilor la loc în buzunar. ine bancnota de dou zeci în
mân . Aşa, acum ne lu m t lp şi a de aici.
— Ce-i aia t lp şi ?
— Mia, taci din gur .

- 282 -
 16

Când reintrar în holul hotelului – p şind încet, pe

picioare amor ite – Susannah se sim i cât de cât îmb rb tat
v zând c afar se însera. Se p rea c nu reuşise s fac s
treac chiar toat ziua, dar, m car, sc pase de mare parte
din ea.
Holul era tot aglomerat, dar disp ruse frenezia de mai
devreme. Disp ruse şi superba eurasiatic ce-i d duse/le
d duse camera, pentru c i se terminase tura. Sub cupola de
la intrare, al i angaja i în uniforme verzi fluierau dup taxiuri
pentru b rba i în smochinguri şi femei în rochii lungi şi
sclipitoare.
— Se duc la petreceri, spuse Susannah. Sau la teatru.
— Uite de-aia nu mai pot eu, Susannah. Trebuie s lu m
un vehicul din la, galben, de la oamenii în costume verzi?
— Nu. Lu m un taxi de la col .
— Aşa zici tu?
— Haide, termin cu toat neîncrederea asta. Sunt
convins c te repezi cu capul înainte spre moartea copilului
t u sau chiar spre moartea ta, dar în eleg c ai inten ii bune şi
m voi ine de cuvânt. Da, aşa zic.
— Bine.
F r vreun alt cuvânt – cu atât mai pu in unul de scuze –,
Mia ieşi din hotel, f cu la dreapta şi se îndrept spre Second
Avenue, spre 2 Hammarskjöld Plaza, şi spre minunatul
cântec al trandafirului.

17

La col ul dintre Second şi 46th, era parcat o furgonet de

un roşu decolorat. În locul acela bordura trotuarului era
vopsit în culoarea galben , iar un b rbat în costum albastru
– un agent de ordine public – discuta aceast sta ionare
dubioas cu un alt b rbat înalt şi cu barb alb .
Mia sim i brusc o stare de nelinişte.
— Susannah? Ce este?
- 283 -
 — Omul la!
— Agentul? Ce-i cu el?
— Nu, cel cu barb ! Seam n perfect cu Henchick! Cu
Henchick din neamul manni! Nu vezi?
Mia nici nu vedea, nici nu-i p sa. Pricepu doar c , deşi era
interzis s - i parchezi maşina lâng bordura galben , iar
b rbosul p rea a şti asta, tot nu voia s şi-o mute de acolo.
Continua s aşeze netulburat nişte şevalete pe trotuar, pe
care punea apoi nişte tablouri. Mia sim i c era vorba despre
un motiv vechi de sfad între cei doi.
— Am s - i dau amend , pastore.
— F ce trebuie s faci, agent Benzyck. Dumnezeu tot te
va iubi.
— Bine. M bucur. Ai s rupi amenda, nu-i aşa?
— S d m cezarului ce-i al cezarului şi lui Dumnezeu ce
este al lui Dumnezeu. Aşa scrie la Biblie, binecuvântat fie
Cartea Sfânt a Domnului nostru.
— Nu te contrazic aici, spuse Benzyck, agentul.
Scoase un carnet din buzunarul de la spate şi începu s
scrie ceva. Şi gestul acesta l sa impresia unui vechi ritual
între ei.
— Dar, ascult la mine, Harrigan – mai devreme sau mai
târziu Prim ria tot o s te prind în fapt şi o s - i t b ceasc
curu' la nelegiuit şi evlavios. Sper doar s fiu şi eu de fa
atunci.
Rupse o foaie din carnet, se apropie de furgonet şi prinse
amenda sub unul din şterg toare.
Susannah, amuzat : A luat amend . Se pare c nu-i prima.
Mia, distras f r de voie: Ce scrie pe maşina aia,
Susannah?
Un fream t uşor, când Susannah se înfiin a par ial, şi
senza ia de uit tur concentrat . Mia avu sentimentul c o
gâdil ceva în cap.
Susannah, la fel de amuzat : Scrie BISERICA BOMBEI
SFINTE A DOMNULUI NOSTRU, Pastor Earl Harrigan. Şi mai
scrie şi DONA IILE VOASTRE VOR FI R SPL TITE ÎN RAI.
— Ce-i aia „rai”?

- 284 -
 — Un alt nume pentru poiana de la cap tul c r rii.
— Aha.
Agentul de ordine public Benzyck se îndep rta cu mâinile
strânse la spate şi cu fundul s u de dimensiuni considerabile
în tangaj sub pantalonii albaştri ai uniformei, f r îndoial
cu sentimentul datoriei împlinite. În tot acest timp, pastorul
Harrigan aranja şevaletele. Tabloul de pe unul dintre ele
înf işa un om eliberat din închisoare de c tre un individ în
rob alb . Capul celui în alb era înconjurat de un nimb
str lucitor. În alt tablou Rob -alb îşi întorcea fa a de la un
monstru cu piele roşie şi coarne care p rea furios la culme pe
sai Rob -alb .
— Susannah, oamenii din lumea asta îşi închipuie c Regele
Purpuriu seam n cu chestia aia roşie?
— Aşa cred. Acela este Diavolul, în caz c te intereseaz –
st pân peste infern. Ce-ar fi s -l convingi pe preotul la s - i
opreasc un taxi? Foloseşte estoasa.
Şi iar şi neîncrederea Miei (de parc nu se putea ab ine):
Aşa zici tu?
— Aşa zic! Chiar aşa zic! Pomeneşte-l pe Iisus Hristos dac
va fi nevoie, femeie!
— Bine, bine.
Mia p rea uşor stânjenit . Se îndrept spre pastorul
Harrigan, sco ând micu a estoas din fildeş.

18

Într-o frac iune de secund Susannah îşi d du seama ce

anume trebuia s fac . Se retrase din Mia (dac muierea aia
nu va fi în stare s fac rost de un taxi nici m car cu ajutorul
estoasei magice, atunci era o cauz pierdut ) şi vizualiz
Doganul în spatele ochilor strâns închişi. Când îi deschise, se
trezi din nou acolo, înşfac microfonul pe care-l folosise ca s
ia leg tura cu Eddie şi ap s butonul.
— Harrigan! spuse ea în microfon. Pastore Earl Harrigan!
Eşti acolo? M recep ionezi, scumpete? M recep ionezi?
Pastorul Harrigan se opri din treab cât s urm reasc
- 285 -
cum femeia de culoare – bun buc ic , l udat fie Domnul –
se îndreapt cu mers an oş spre taxi şi se urc în el. Mai
avea o sumedenie de lucruri de f cut înainte de predica de
sear – baletul cu agentul de ordine public Benzyck fusese
numai uvertura –, îns r mase nemişcat urm rind cum
clipesc stopurile din spate ale maşinii galbene.
Se petrecuse ceva cu el?
Se…? S fi fost posibil ca…?

19

Pastorul Harrigan se pr buşi în genunchi pe trotuar, f r

s -i pese de trec torii din jur (aşa cum nici acestora nu le
p sa de el). Îşi strânse mâinile mari şi b trâne în gest de
pioşenie şi le duse în dreptul b rbiei. Ştia foarte bine c
Biblia î i spune c rug ciunea este o chestiune intim , ce
trebuie practicat în singur tate, şi aşa f cuse toat via a,
chiar aşa, Doamne, dar credea c Dumnezeu ar fi vrut ca
oamenii s vad , din când în când, cum arat cineva care se
roag , pentru c mul i dintre ei – s rostim Doamne,
Dumnezeule! – uitaser . În plus, nu exista nici un alt loc mai
bun, mai frumos, unde s stai de vorb cu Dumnezeu, ca
locul acesta de pe col ul dintre Second şi 46th. Pentru c aici
se auzea un cântec pur şi dulce. Î i în l a sufletul şi- i
limpezea mintea… şi, în parantez fie spus, î i cur a şi
acneea. Nu era vocea lui Dumnezeu, iar pastorul Harrigan nu
era atât de prost sau de p c tos încât s -şi închipuie una ca
asta. Îns îşi închipuia c aude vocile îngerilor. Da, chiar aşa,
s rostim împreun Doamne, Dumnezeul nostru, s rostim
împreun Bomba Domnului nostru, auzea voci de se-ra-fimi!
— Doamne, ai aruncat o bomb micu de-a Ta chiar
adineauri? Spune-mi dac am auzit vocea Ta sau a fost doar
o închipuire!
Niciun r spuns. Aşa era mai mereu. Va medita la asta.
Între timp, trebuia s se preg teasc de predic . De spectacol,
dac e s vorbim cu necuviin .
Pastorul Harrigan se apropie de camioneta lui parcat în
- 286 -
zon interzis ca întotdeauna şi deschise uşile din spate.
Scoase din untru teancul de fluturaşi, tava pentru dona ii,
îmbr cat în m tase – pe care o va pune pe trotuar lâng el –
şi un cub masiv din lemn. Tribuna improvizat la care va
urca el, v pute i ridica şi striga „aleluia”?
Şi, fiindc tot veni vorba, pute i s spune i şi „amin”?

STROF :
Hai, commala, ni eluş,
Uite-o, vine acuşi-acuşi.
Chipu-i ştii, şi numele.
Dar prieten nu- i e.

ANTISTROF :
Hai, commala, haide, hui.
Prieten ştii c nu-i.
De o laşi s vin -ncoace
Harcea-parcea te va face.

- 287 -
 STAN A XI
SCRIITORUL

- 288 -
 1

Când ajunser în micu ul centru comercial al oraşului

Bridgton – un supermarket, o sp l torie şi o farmacie
surprinz tor de spa ioas –, atât Roland, cât şi Eddie o
sim iser : nu numai cântarea, ci şi o acumulare de energie. Îi
în l a în sl vi aidoma unui ascensor serafic, sc pat de sub
control. Eddie se duse cu gândul la Clopo ica şi praful ei
magic de zâne; şi la pana fermecat a lui Dumbo. Era ca şi
cum s-ar fi apropiat de trandafir, dar nu tocmai. C ci, în
or şelul acesta din New England, senza ia nu era chiar de
puritate şi beatitudine. Dar se petrecea ceva aici, ceva intens.
Venind dinspre East Stoneham, urmând indicatoarele spre
Bridgton de pe drumurile neasfaltate, de ar , Eddie mai
sim ise şi altceva: acurate ea incredibil a acestei lumi.
Verdele de var al p durilor de brazi avea un aer atât de
autentic, cum lui nu-i mai fusese dat vreodat s vad , cum
nici nu-şi imaginase c ar fi putut exista. I se t ia respira ia
la v zul p s rilor din seninul cerului, chiar şi cea mai
obişnuit dintre vr bii îl l sa mut de uimire. Umbrele de pe
jos p reau a avea o consisten catifelat , dându- i
sentimentul c , dac ai chef, te po i apleca s le iei şi s pleci
cu ele sub bra , aşa cum ai face cu un covor.
La un moment dat, Eddie îl întreb pe Roland dac simte
la fel.
— Da, r spunse pistolarul. Simt, v d, aud… pot s pip i,
Eddie.
Eddie d du din cap. Şi el avea aceeaşi senza ie. Lumea
aceasta p rea mai real decât realitatea îns şi. Era… anti-
portul. Nu ştia cum s-o descrie altfel. Şi se aflau chiar în
nucleul Grinzii. O sim ea cum îi poart la vale, aidoma unui
râu care n v leşte prin strâmtoare spre cascad .
— Îns m tem, mai zise Roland. Parc ne apropiem de
miezul tuturor lucrurilor – poate chiar de Turn. Şi, parc ,
dup to i anii aceştia, c utarea a devenit sensul vie ii mele,
- 289 -
iar finalul va fi unul însp imânt tor.
Eddie era de acord. Îl în elegea foarte bine. Fireşte c -i era
team . Dac nu Turnul era entitatea care emana for a
aceasta fantastic , atunci înseamn c era o alt for
puternic şi teribil , asem n toare cu trandafirul. Dar nu
identic . Un geam n al trandafirului? Da, s-ar putea.
Roland se uit la parcare şi la oamenii care forfoteau acolo
sub cerul verii pe care pluteau agale norii graşi, parc f r
s -şi dea seama c , de jur împrejurul lor, întreaga lume
frem ta şi cânta de atâta putere şi c to i norii curgeau pe
traiectoriile stabilite din vechime în ceruri. F r s -şi dea
seama de propria lor frumuse e.
Pistolarul spuse:
— Îmi imaginam c lucrul cel mai îngrozitor ar fi s ajung
la Turnul Întunecat şi s descop r c înc perea din vârf este
goal . C Dumnezeul tuturor universurilor ori n-a existat
niciodat , ori a murit de mult. Dar acum… s zicem c acolo
este într-adev r cineva. Cineva care controleaz absolut totul,
dar se dovedeşte a fi…
Nu putu s -şi duc la cap t gândul.
În schimb, Eddie putu:
— Cineva care se dovedeşte a fi doar un alt bulangiu? La
asta te gândeşti? C Dumnezeu nu e mort, ci doar s rman cu
duhul şi r uvoitor?
Roland d du din cap. Nu chiar de asta se temea el, dar
Eddie se apropiase cât de cât.
— Dar cum, Roland? Având în vedere ceea ce sim im noi
acum?
Roland ridic din umeri, ca şi cum ar fi vrut s sugereze c
orice era posibil.
— Şi, la urma urmei, ce am putea face?
— Nimic, r spunse Roland deprimat. Toate lucrurile
slujesc Grinda.
Indiferent ce ar fi fost for a aceea cânt toare, for a aceea
copleşitoare, p rea a veni dinspre drumul care se cufunda în
p dure, la vest de complexul comercial. Pe t bli a indicatoare
scria „Kansas Road”, iar Eddie se duse cu gândul la Dorothy

- 290 -
şi la Toto şi la Monoul Blaine.
B g în vitez Fordul primit cu împrumut şi se îndrept
într-acolo. Inima îi bubuia în piept la intervale rare. Se
întreb dac şi Moise se sim ise la fel atunci când se
apropiase de tufa în fl c ri în care se afla Dumnezeu. Se
întreb dac Iacob se sim ise la fel atunci când se trezise din
somn şi descoperise un str in superb şi luminos în coliba lui
– îngerul cu care se va lupta mai târziu. Probabil c da. Era
convins c o alt parte a c l toriei lor se apropia de sfârşit –
şi un alt r spuns îi aştepta pu in mai încolo.
S fi locuit Dumnezeu pe Kansas Road, în or şelul
Bridgton, statul Maine? Nebuneasc , stupid idee. Şi totuşi,
parc nu.
Te rog doar s nu m tr sneşti, se rug Eddie în gând,
semnalizând dreapta. Trebuie s ajung la iubita mea. Aşa c
te rog mult s nu m tr sneşti… cine sau ce eşti tu.
— M i, omule, mi-e tare fric , spuse el.
Roland se întinse şi îi strânse mâna.

La vreo cincizeci de metri distan de centrul comercial, se

deschidea un drum nepavat printre pinii din stânga lor. Mai
trecuser pe lâng alte rute laterale, dar Eddie nici nu
încetinise m car în preajma lor, men inând constant viteza
la cincizeci de kilometri la or . Îns de aceast dat opri
maşina.
Ambele geamuri din fa erau coborâte. Se auzeau vântul
foşnind printre copaci, cronc nitul âfnos al unei ciori,
bâzâitul nu prea îndep rtat al unei b rci cu motor şi
bodog nitul Fordului lor. În afar de o sut de mii de voci
cântând într-o armonie aproximativ , acestea erau singurele
sunete. Pe semnul din cap tul drumului scria doar atât:
DRUM PRIVAT. Îns Eddie d dea mul umit din cap.
— Aici este.
— Da, ştiu. Ce- i mai face piciorul?
— M doare. D -l încolo. Chiar mergem înainte cu chestia
- 291 -
asta?
— Trebuie, zise Roland. Ai avut dreptate când ai insistat s
venim aici. Pentru c aici se afl cealalt jum tate a lui.
Se b tu cu mâna peste buzunarul în care se afla
documentul prin care Corpora ia Tet c p tase drept de
proprietate asupra terenului viran.
— Tu crezi c tipul sta, King, este geam nul trandafirului.
— Adev r gr ieşti, spuse Roland surâzând la auzul acestei
exprim ri.
Eddie îşi zise c niciodat nu v zuse un surâs mai trist.
— Ne-am deprins s vorbim ca în Calla, coment pistolarul.
Primul a fost Jake, apoi şi noi. O s ne treac .
— S mergem mai departe, spuse Eddie f r s întrebe.
— Da, şi va fi primejdios. Totuşi… poate nu chiar atât de
primejdios cum este acum. Îi d m b taie?
— Imediat. Roland, mai ii minte când Susannah a
pomenit de un tip pe nume Moses Carver?
— Un om priceput la cifre. A preluat afacerea tat lui ei
atunci când sai Holmes a murit, corect?
— Da. Îi era şi naş lui Susannah. Iar ea a spus c omul
sta este de încredere. Adu- i aminte cât de tare s-a înfuriat
când Jake şi cu mine am sugerat c poate individul a furat
banii firmei.
Roland d du din cap.
— Eu am încredere în judecata ei, zise Eddie. Tu?
— Şi eu.
— Dac acest Carver este un om onest, atunci poate-l
punem pe el s se ocupe de cele pe care le mai avem de
rezolvat în lumea asta.
Nimic din tot ce spunea nu era teribil de important în
compara ie cu for a copleşitoare pe care o sim ea ridicându-
se de jur împrejurul lui, dar lui aşa i se p rea. S-ar putea s
nu aib decât o unic ocazie s protejeze trandafirul acum, şi
o alt ocazie, mai târziu, prin care s -i asigure supravie uirea.
Trebuiau s fac totul cum se cuvine, iar Eddie ştia c asta
înseamn s in seama de voia destinului.
Într-un singur cuvânt: ka.

- 292 -
 — Suze zice c Holmes Dental valora opt sau zece milioane
de dolari în anul când ai smuls-o tu din New York. Iar dac
acest Carver este atât de priceput cum îmi imaginez eu,
ast zi firma ar putea s valoreze dou sprezece sau
paisprezece milioane.
— Asta înseamn mult?
— În puii mei, ba chiar foarte mult, exclam Eddie,
ar tând cu mâna spre orizont. E tare aiurea s vorbim
despre salvarea universului cu ajutorul profitului f cut dintr-
o afacere stomatologic , dar exact asta este. Iar banii pe care
i-a l sat Zâna M selu ar putea fi doar începutul. Ar mai fi
şi Microsoft, de pild . Î i aduci aminte când i-am pomenit de
asta lui Tower?
Roland d du din cap.
— Ia-o mai uşurel, Eddie. Linişteşte-te, te rog.
— Scuze, spuse tân rul inspirând adânc. Din cauza
locului stuia. Din cauza cântecului. Din cauza chipurilor…
vezi şi tu chipuri în copaci? În umbre?
— Le v d foarte bine.
— M cam iau de cap. Ai pu in r bdare cu mine. Vreau
s spun c putem face o fuziune între Holmes Dental şi
Corpora ia Tet şi dup aceea s ne folosim informa iile pe
care le avem despre viitor ca s transform m afacerea asta
într-una dintre cele mai bogate combina ii din istoria lumii.
La fel de bogat precum Corpora ia Sombra… sau chiar ca
North Central Positronics.
Roland ridic din umeri, apoi ridic o mân , de parc ar fi
vrut s ştie cum de poate Eddie s vorbeasc despre bani în
prezen a acelei for e nem surate care curgea prin Grind şi
curgea prin ei, zbârlindu-le firele de p r de pe ceaf ,
gâdilându-le sinusurile, transformând fiece umbr a p durii
într-un chip atent… spectatori la o scen decisiv din drama
lor.
— Ştiu cum trebuie s te sim i, dar conteaz , insist Eddie.
Z u, crede-m . Cum ar fi s ne dezvolt m suficient de repede
ca s putem cump ra North Central Positronics înainte s
devin o for în lumea aceasta? Gândeşte-te, Roland, am

- 293 -
putea s -i schimb m destinul, aşa cum schimbi cursul unui
fluviu de la izvoare, unde nu-i decât un pârâiaş.
Ochii lui Roland str lucir .
— S o prelu m, murmur el. S o lu m de la Regele
Purpuriu şi s-o facem s lucreze în folosul nostru. Da, ar fi
posibil.
— Oricum ar fi, trebuie s inem minte c nu este vorba
doar de anul 1977, sau 1987, de unde am venit eu, şi nici de
1999, unde s-a dus Suze.
Şi acum îşi d du Eddie seama c , în lumea aceea a anului
1999, Calvin Tower s-ar putea s nu mai fie în via , iar
Aaron Deepneau ar fi cu siguran mort, c ci cortina ar fi
c zut de mult peste ultima lor apari ie în drama Turnului
Întunecat – salvarea lui Donald Callahan din mâinile Fra ilor
Hitler.
Amândoi ieşi i din scen . Duşi în poiana de la cap tul
c r rii, dimpreun cu Gasher şi Hoots, cu Benny Slightman,
cu Susan Delgado
(Calla, Callahan, Susan, Susannah)
şi cu Omul Tic-Tac, chiar şi cu Blaine şi Patricia. Mai
devreme sau mai târziu, Roland şi ka-tet-ul s u vor ajunge
de asemenea în poiana aceea. Iar în final – dac vor avea un
noroc fantastic, ori dac vor fi curajoşi la limita inconştien ei
– nu va mai r mâne decât Turnul Întunecat. Dac ar reuşi s
curme din r d cin North Central Positronics, atunci ar
putea salva toate Grinzile ce au fost sf râmate. Chiar şi dac
nu ar izbândi, cele dou Grinzi r mase vor putea sus ine
Turnul: trandafirul din New York şi un b rbat pe nume
Stephen King din Maine. Eddie nu avea nici-o dovad
ra ional … îns aşa îi spunea inima.
— Despre veşnicie vorbim noi aici, Roland.
Roland lovi cu pumnul în bordul plin de praf al Fordului
lui John Cullum, încuviin ând din cap.
— Se poate construi absolut orice pe terenul la, î i dai
seama? Absolut orice. O cl dire, un parc, un monument,
Institutul Na ional al Gramofonului, orice, atâta vreme cât
trandafirul nu este distrus. Iar tipul sta, Carver, poate s

- 294 -
legalizeze Corpora ia Tet, poate chiar s colaboreze cu Aaron
Deepneau…
— Da, îl întrerupse Roland. Mi-a pl cut Deepneau. Are
figur de om sincer.
Eddie era de aceeaşi p rere.
— În orice caz, ei doi pot face formele legale prin care
trandafirul s fie protejat – s nu dispar , indiferent ce s-ar
întâmpla. Şi am sentimentul c aşa se va întâmpla. În 2007,
2057, 2525, 3700… la naiba, chiar şi în anul 19000… Cred
c va fi mereu acolo. Poate c este fragil, dar este şi
nemuritor. Aşa cred eu. Îns trebuie s ac ion m corect cât
mai putem. Pentru c aceasta este lumea principal , lumea-
cheie. Aici nu se poate s mai şlefuieşti pu in cheia dac nu
vrea s se învârt în broasc . Aici nu mai exist relu ri.
Roland se gândi la cele auzite, apoi ar t spre drumul
nepavat dintre copaci. Spre drumul care ducea într-o p dure
de chipuri atente şi de glasuri cânt toare. Muzica lor umplea
via a cu valoare şi sens întru existen a Albului. C ci acesta
era adev rul.
— Şi cum r mâne cu omul de la cap tul acestui drum,
Eddie. Dac este om.
— Eu cred c este, şi nu doar pentru c John Cullum zice
aşa, ci pentru c eu simt asta aici, r spunse tân rul lovindu-
se peste piept în dreptul inimii.
— La fel simt şi eu.
— Adev rat, Roland?
— Da, aşa simt. Crezi c şi el este nemuritor? C ci multe
am v zut eu la via a mea, şi multe zvonuri am auzit, dar
niciodat n-am aflat despre vreun b rbat sau femeie care s
tr iasc veşnic.
— Nu cred c ar avea nevoie de nemurire. Cred c n-are
nevoie decât de povestea potrivit . C ci anumite poveşti pot
tr i veşnic.
În elegerea lumin ochii pistolarului. În sfârşit, îşi zise
Eddie. În sfârşit a priceput.
Dar cât de mult îi luase lui însuşi ca s priceap , iar apoi
s accepte ce se întâmpl ? Dumnezeu e martor c ar fi

- 295 -
trebuit s se prind de la bun început, mai ales dup toate
minun iile pe care le v zuse. Şi totuşi, trecuse complet cu
vederea acest ultim detaliu. Chiar şi dup ce aflase c
P rintele Callahan a ap rut în carne şi oase din paginile unui
roman intitulat Salem's Lot. Nici m car atunci nu d duse
importan acestui detaliu esen ial. Se luminase abia atunci
când aflase c Oraşul Cooperatist era în Bronx, nu în
Brooklyn. În lumea aceasta, cel pu in. Iar lumea aceasta era
singura care conta.
— Poate nici nu-i acas , zise Roland, în vreme ce întreaga
lume îi aştepta. Poate c omul acesta, care ne-a creat, nici
nu-i acas .
— Ştii bine c este.
Roland d du din cap. Iar vechea lumin i se aprinse în
ochi, lumina focului ce nu se stinsese niciodat , foc ce-i
luminase calea de-a lungul Grinzii înc de la plecarea din
Gilead.
— Accelereaz , atunci, exclam el r guşit. Hai, mai repede,
în numele tat lui t u! Dac el este Dumnezeu – Dumnezeul
nostru –, am s -L privesc drept în ochi şi am s -I cer s -mi
arate drumul spre Turn!
— N-ai s -i ceri mai întâi s - i spun unde e Susannah?
Şi regret întrebarea de îndat ce o rostise, rugându-se în
gând ca pistolarul s nu-i r spund .
Şi Roland nu-i r spunse. Doar îşi învârti degetele r mase
la mâna dreapt : Haide, haide.
Eddie b g în vitez Fordul lui Cullum şi intr pe drumul
neasfaltat. Intr într-o copleşitoare for melodioas ce p rea
a trece prin chiar fiin a lor aidoma vântului printre ramuri,
transformându-i în ceva impalpabil ca gândul sau visul unui
zeu adormit.

Dup vreo patru sute de metri parcurşi pe drumul acela,

ajunser la o bifurca ie. Eddie o apuc pe cea din stânga,
deşi pe t bli a indicatoare scria ROWDEN, nu KING. Praful
- 296 -
ridicat de maşin se depunea pe oglinda retrovizoare. Larma
dulce a cântecului curgea prin tân rul pistolar ca o b utur
tare. I se ridicase p rul în cap, îi tremurau to i muşchii. Dac
i s-ar fi cerut s scoat arma, probabil c ar fi sc pat-o din
mân . Şi chiar dac ar fi reuşit s-o in în mân , i-ar fi fost
imposibil s inteasc . Nu în elegea cum ar fi putut omul pe
care ei îl c utau s tr iasc atât de aproape de sunetul acela,
cum ar fi putut s m nânce şi s doarm , dar mite s mai şi
scrie poveşti. Dar, desigur, King nu era doar aproape de acel
sunet; dac Eddie avea dreptate, King era îns şi sursa lui.
Dar ce se întâmpl cu familia lui, dac are aşa ceva? Şi,
chiar dac n-are, cum r mâne atunci cu vecinii lui?
La dreapta se f cea o alee, şi…
— Eddie, opreşte maşina.
Roland, cu o voce stranie. Bronzul lui de Calla nu reuşea
s -i ascund paloarea cumplit .
Eddie opri maşina. Roland bâjbâi dup clan a portierei, nu
reuşi s-o deschid , şi atunci ieşi pe geam pân la brâu. Eddie
auzi clinchetul f cut de centura de siguran izbit de
marginea geamului. Roland vomit pe oggan. Când se
pr buşi la loc în scaun, p rea şi sleit, şi surescitat. Îl privi pe
Eddie cu ochii lui albaştri, b trâni, str lucitori.
— D -i b taie.
— Roland, eşti sigur c …
Dar pistolarul îşi roti degetele, uitându-se int prin
parbrizul plin de praf al Fordului. Haide, haide. În numele
tat lui t u! Şi Eddie acceler .

Era genul de cas pe care agen ii imobiliari o numesc

„ferm ”. Iar Eddie nu fu deloc surprins. Ce îl mir , îns , fu
aspectul deloc preten ios al locului. Apoi îşi aminti c nu to i
scriitorii sunt boga i, chestie de dou ori mai adev rat în
cazul scriitorilor tineri. Dup câte se p rea, o simpl greşeal
de tipar f cuse s i se duc vestea celui de-al doilea roman al
s u printre colec ionari, dar Eddie se îndoia c King v zuse
- 297 -
vreun ban din toat t r şenia asta. Sau drepturi de autor
sau cum le-o fi spunând.
Şi totuşi, maşina parcat pe alee era un Jeep Cherokee
nou-nou , cu o dung roşie pe lateral , fapt ce sugera c
Stephen King nu era tocmai muritor de foame. În curtea din
fa a casei era un loc de joac pentru copii unde se vedeau
puzderie de juc rii împr ştiate. Lui Eddie i se strânse inima.
Una din lec iile importante înv ate în Calla era c prezen a
copiilor complic lucrurile. Iar juc riile acelea îi spuneau c
aici locuiau copii mici. Şi uite cum la aceşti copii acas apar
doi b rba i cu arme mari. B rba i care, în acest moment, nu
sunt chiar cu toate min ile acas .
Eddie opri motorul Fordului. Se auzi cronc nit de cioar .
Bâzâit de barc – mai mare, parc , decât cea auzit mai
devreme. În spatele casei soarele sclipea pe ape albastre. Şi,
de jur împrejurul lor, vocile cântau: Hai, hai, hai-commala,
haide-hai.
Portiera pocni când Roland coborî din maşin , r sucindu-
se uşor: şold beteag, afurisit podagr . Eddie se d du şi el
jos pe picioare epene ca nişte be e.
— Tabby? Tu eşti?
Din dreapta casei. Iar acum, în fa a vocii şi a omului
c ruia îi apar inea vocea respectiv , ap ru o umbr .
Niciodat Eddie nu se mai sim ise mai îngrozit şi mai fascinat.
Şi îşi spuse, cu convingere absolut : Uite-l pe creatorul meu.
Acesta este, da, adev r gr iesc. Iar vocile cântau: Hai,
commala, cântec îmb t tor, iat -l pe al meu creator.
— Ai uitat ceva, iubito?
Cu accentul din Maine: iiubiiito, aşa cum ar fi pronun at şi
John Cullum. Apoi ap ru şi st pânul casei. Apoi ap ru şi
acela. Îi v zu şi se opri. Îl v zu pe Roland şi încremeni. Vocile
se oprir odat cu el, la fel şi zumzetul ca de bondar al b rcii.
O clip , întreaga lume p ru a se opri în loc. Apoi b rbatul
acela f cu stânga-mprejur şi o lu la fug . Îns nu înainte ca
Eddie s -i observe expresia de şoc teribil de pe chip. Ca şi
cum i-ar fi recunoscut.
Roland se repezi pe urmele lui, la fel ca un motan dup o

- 298 -
vr biu .

Numai c sai King era om, nu vrabie. Şi nu putea s

zboare şi nu avea unde s se ascund . Peluza cobora într-o
pant dulce pe care se afla o singur structur din beton
care ar fi putut fi ori o fântân , ori o pomp de canalizare.
Dincolo de peluz era o fâşie mic -mititic de plaj pe care
erau împr ştiate juc rii. Apoi lacul. B rbatul ajunse pe mal,
intr în ap , se r suci neîndemânatic, gata s cad .
Roland patin pe nisip, oprindu-se. El şi Stephen King se
privir lung. Eddie r mase cam la zece metri în spatele
pistolarului, observându-i pe amândoi cu mult aten ie.
Reîncepuse cântecul, reîncepuse şi bâzâitul b rcii. Sau poate
nici nu încetaser . Dar Eddie nu credea asta.
B rbatul din ap îşi acoperi ochii cu mâinile ca un copil
speriat.
— Tu nu eşti aici, bâigui el.
— Ba da, sai.
Vocea lui Roland era blând şi plin de evlavie.
— Ia- i mâinile de la ochi, Stephen din Bridgton. Ia- i
mâinile de la ochi şi uit -te la mine cu luare-aminte.
— Poate c am f cut o criz , murmur b rbatul din ap ,
l sându-şi totuşi mâinile jos.
Purta ochelari cu lentile groase şi cu rame negre, sobre.
Unul din bra e fusese prins cu leucoplast. Avea p rul negru,
sau castaniu foarte închis. În barba neagr – neagr , f r
umbr de îndoial – str luceau primele fire albe. Era
îmbr cat cu blugi şi cu un tricou pe care scria THE
RAMONES şi mai scria ROCKET TO RUSSIA şi scria şi
GABBA-GABBA-HEY. B rbatul acesta urma s capete
rotunjimile conferite de vârsta mijlocie, dar nu era gras înc .
Îns era înalt şi avea aceeaşi paloare ca Roland. Şi Eddie nu
se mir deloc când îşi d du seama c Stephen King sem na
cu Roland. Dat fiind diferen a de vârst , nu aveau cum s
fie lua i drept gemeni. Dar tat şi fiu? Cu siguran . Foarte
- 299 -
uşor, chiar.
Roland se lovi uşor de trei ori la baza gâtului, apoi cl tin
din cap. Nu era suficient. Nu mergea. Iar Eddie îl privi cu
fascina ie şi groaz cum cade în genunchi printre puzderia de
juc rii din plastic viu colorate şi îşi duce la frunte palma pe
jum tate strâns .
— Heil, povestitorule, spuse el. ie i se înf işeaz Roland
Deschain de Gilead şi Eddie Dean din New York. Î i vei
deschide sufletul în fa a noastr , dac noi ni le vom deschide
în fa a ta?
King izbucni în râs. Gândindu-se la for a vorbelor lui
Roland, Eddie îşi spuse c atitudinea scriitorului era de-a
dreptul şocant .
— S -mi deschid… m i, omule, nu se poate una ca asta.
Apoi, sie însuşi:
— Sau se poate?
Roland, tot în genunchi, continu ca şi cum b rbatul din
lac nici n-ar fi râs, nici n-ar fi vorbit.
— Ne vezi aşa cum suntem şi accep i ceea ce facem?
— Dac a i fi adev ra i, a i fi pistolari, zise King studiindu-
l cu aten ie pe Roland prin lentilele groase ale ochelarilor.
Pistolari în c utarea Turnului Întunecat.
Asta este, îşi spuse Eddie în vreme ce vocile se în l ar mai
mult, iar soarele tres ri pe unde. Bravo, frate.
— Adev r gr ieşti, sai. C ut m ajutor şi sprijin, Stephen
din Bridgton. Vrei s ni le dai?
— Ascult , domnule, nu ştiu cine este prietenul t u, dar,
în ceea ce te priveşte… m i, omule, eu te-am creat. Este
imposibil s stai acolo, pentru c unicul loc în care exişti cu
adev rat este aici.
Şi se lovi cu pumnul în frunte, parodiind, parc , gestul lui
Roland. Apoi ar t spre cas . Spre casa lui în stil rustic.
— Şi acolo. Eşti şi acolo pe undeva. Într-un sertar sau,
poate, într-o cutie în garaj. Eşti o treab neispr vit . Nu m-
am mai gândit la tine de… de…
I se sub iase mult vocea. Acum începu s se legene parc
pe ritmul unor acorduri molatice, dar încânt toare. Îl l sar

- 300 -
genunchii. Se pr buşi.
— Roland! strig Eddie n pustindu-se spre el. M i, a f cut
un atac de cord!
Dar ştiind (sau poate doar sperând) c nu este vorba de
aşa ceva. Deoarece cântecul era la fel de r sun tor. Chipurile
din copaci şi umbre la fel de clare. Pistolarul se aplecase şi îl
apucase pe King de subsuori.
— A leşinat, doar. Cine l-ar putea condamna? Ajut -m
s -l ducem în cas .

Dormitorul principal d dea spre lac – priveliştea era de-a

dreptul sublim . Covorul purpuriu de pe jos era de-a dreptul
hidos. Eddie se aşez pe marginea patului şi se uita la King
prin uşa deschis de la baie. Scriitorul îşi scoase tenişii şi
hainele ude. Se ascunse doar o clip în spatele uşii, lâng
peretele acoperit cu faian , ca s -şi schimbe chilo ii uzi. Nu
protestase când Eddie venise dup el în dormitor. De când îşi
revenise – nu fusese leşinat decât vreo treizeci de secunde –
d dea dovad de un calm straniu.
Acum ieşi din baie şi se îndrept spre birou.
— E o fars ? întreb el scotocind prin sertare dup o
pereche curat de blugi şi un alt tricou.
Casa aceasta indica o anumit prosperitate, dup p rerea
lui Eddie. Dar numai Dumnezeu putea şti ce anume indicau
tricourile lui King.
— Mac McCutcheon şi Floyd Calderwood au pus la cale
prostia asta?
— Nu ştiu despre cine vorbeşti şi nu este nici-o fars şi
nici-o prostie.
— Poate c nu. Îns omul la de dincolo n-are cum s fie
real.
King îşi trase blugii pe el şi îi spuse lui Eddie pe un ton cât
se poate de rezonabil.
— Vreau s spun c am scris despre el!
Eddie d du din cap.
- 301 -
 — Mi-am cam închipuit eu c aşa stau lucrurile. Şi totuşi
este foarte real. C l toresc împreun cu el de…
De cât timp? Nu ştia.
— …de destul vreme, încheie el. Ai scris despre el şi
despre mine, nu?
— Te sim i l sat pe dinafar ?
Eddie izbucni în râs, dar adev rul era c exact aşa se
sim ea. M rog, un picu . Poate King nu ajunsese înc la el
cu povestea. Iar dac aşa st teau lucrurile, nu prea era în
siguran , nu?
— Nu m simt ca şi cum aş avea o c dere nervoas , spuse
King. Dar b nuiesc c nu exist nişte manifest ri tipice.
— N-ai nici-o c dere nervoas , dar te comp timesc, sai.
Omul acela…
— Roland. Roland de… Gilead?
— Adev rate- i sunt vorbele.
— Nu ştiu dac la mine apare partea aia cu „Gilead”.
Trebuie s verific, dac mai g sesc manuscrisul. Dar e un
nume bun. Ca în „În Galaad g si-voi un balsam alin tor?31„.
— Nu pricep.
— Nu-i nimic, nici eu.
King îşi g si pachetul de Pall Mall pe birou şi îşi aprinse
una.
— Termin ce voiai s spui.
— M-a tras printr-o uş care exist între lumea asta şi
lumea lui. Şi atunci şi eu am avut senza ia c am o c dere
nervoas , ba chiar mult mai mult.
Nu din lumea aceasta fusese Eddie tras dincolo, aproape,
dar nu tocmai; iar pe vremea aia el jinduia dup heroin –
jinduia într-un mare fel –, dar situa ia prezent era suficient
de complicat şi f r aceste detalii. Totuşi, voia s -i pun o
întrebare înainte de a i se al tura lui Roland şi de a începe
adev rata discu ie.
— Sai King, spune-mi, te rog, ştii cumva unde anume se

31 Vers din poemul „Corbul" de Edgar Allan Poe (n. tr.)

- 302 -
afl Oraşul Cooperatist?
King tocmai îşi trecea cheile şi m run işul din buzunarele
blugilor uzi în buzunarele celor usca i, cu ochiul drept pe
jum tate închis din cauza fumului de la igara din col ul
gurii. Acum se opri şi ridic uimit din sprâncene la Eddie.
— Asta-i o întrebare capcan ?
— Nu.
— Şi n-ai s m împuşti cu pistolul la mare de la brâu
dac dau un r spuns greşit?
Eddie nu se putu ab ine s nu zâmbeasc uşor. Pentru un
dumnezeu, King sta nu era deloc antipatic. Apoi îşi aduse
aminte c Dumnezeul sta îi ucisese surioara, folosindu-se
de un şofer beat, şi îl omorâse şi pe Henry. Dumnezeul sta îl
crease pe Enrico Balazar şi o arsese pe rug pe Susan Delgado.
Şi zâmbetul i se stinse. R spunse:
— Nimeni nu va fi împuşcat, sai.
— În cazul sta, eu zic c Oraşul Cooperatist e în Brooklyn.
Exact de unde te tragi tu, dac e s m iau dup accentul
t u. Ce zici, am câştigat Gâsca de Aur?
Eddie tres ri puternic, ca în epat cu un ac.
— Ce?
— Aşa zicea mama când eu şi cu fratele meu, Dave,
ispr veam ce ne d duse ea de f cut. Ne l uda, pricepi? „A i
câştigat Gâsca de Aur, b ie i.” Era o glum . Deci îmi dai un
premiu?
— Da, se bâlbâi Eddie. Sigur.
King d du satisf cut din cap şi îşi stinse igara.
— Tu eşti în regul . Dup amicul t u nu m prea dau eu
în vânt. De fapt, nu mi-a pl cut niciodat . Cred c şi din
cauza asta am abandonat povestea.
Eddie tres ri din nou şi se ridic de pe pat.
— Ai abandonat-o?
— Mda. Îi zisesem Turnul Întunecat. Ar fi trebuit s fie
pentru mine ca St pânul inelelor sau Gormenghast32 pentru

32 Trilogie fantastic scris de Mervy Peake (n. tr.)

- 303 -
autorii lor, opera suprem , în elegi? La dou zeci şi doi de ani
nu prea duci lips de ambi ie. N-a durat mult pân mi-am
dat seama c proiectul era prea complicat pentru creieraşul
meu. Prea… cum s - i explic eu ie… prea fantasmagoric. În
plus, am pierdut ciorna.
— Ce?
— Aiurea, nu? Dar scrisul nu-i o treab pentru cei normali
la cap. Ştiai c Ernest Hemingway şi-a pierdut în tren o
culegere întreag de povestiri?
— Pe bune?
— Pe foarte bune. Şi n-avea nici cópii, nici nimic. Şi, uite,
puuufff, a disp rut într-o clipit . Cam aşa ceva am p it şi eu.
Într-o sear superb în care eram beat – ori doar îmb tat cu
mescalin , c nu-mi aduc bine aminte – am conceput planul
complet pentru epopeea asta fantastic de cinci sau, poate,
chiar zece mii de pagini. Şi era un plan bun, aşa cred. Şi
dup aia l-am pierdut. Poate c a zburat de pe motociclet pe
când m întorceam de la vreun am rât de bar. Niciodat nu
mi s-a mai întâmplat aşa ceva. M car de munca mea am
grij .
— Îhî, murmur Eddie gândindu-se s -l întrebe Da' cam
atunci când ai pierdut ciorna, ai v zut cumva nişte tipi în
haine ip toare, cu maşini b t toare la ochi şi de foarte prost
gust? C ut tori, ca s-o spunem p-aia dreapt . Ai v zut pe
cineva cu un semn roşu pe frunte? Ca un cerc însângerat? Ai
sesizat ceva care s - i indice c i s-a furat planul c r ii? C
cineva nu vrea s termini Turnul Întunecat?
— Haidem în buc t rie. Trebuie s st m de vorb .
Eddie îşi dorea doar s aib cât de cât idee despre ce
anume vor discuta. Ştia îns c trebuiau s se în eleag din
prima, pentru c aceasta era lumea real , lumea în care nu
exist relu ri.

Roland habar nu avea cum s umble cu cafetiera de pe

bufet, dar pe unul dintre rafturi descoperi un ibric vechi
- 304 -
foarte asem n tor cu cel pe care îl adusese cu sine Alain
John, când cei trei tineri plecaser în Mejis s numere vite.
Plita lui sai King func iona cu electricitate, dar chiar şi un
copil ar fi ştiut cum s-o porneasc . Când Eddie şi King
intrar în buc t rie, apa din ibric tocmai începuse s fiarb .
— Eu unul nu beau cafea, spuse King şi se duse spre lada-
cu-ghea (ocolindu-l cu grij pe Roland). Şi nici bere nu
beau mai devreme de cinci dup -amiaza, dar cred c azi am
s fac o excep ie. Domnule Dean?
— Nu, m mul umesc cu o ceaşc de cafea.
— Domnule Gilead?
— Deschain, sai King, acesta este numele meu. Şi eu am
s beau doar cafea, mul umesc foarte frumos.
Scriitorul deschise o cutie tr gând de un ineluş incorporat
în capac (dispozitiv ce i se p ru lui Roland extraordinar de
ingenios). Urm un fâsâit şi, imediat, un miros încânt tor
(haide, hai, commala)
de drojdie şi hamei. King d du peste cap cel pu in
jum tate din con inutul cutiei, îşi şterse spuma de pe
musta şi puse cutia pe blatul bufetului. Tot mai era palid,
îns p rea st pân pe sine şi cu min ile acas . Iar pistolarul
îşi spuse c se descurc destul de bine. Deocamdat . S fi
fost oare posibil ca, în adâncul min ii şi sufletului s u, King
s le fi aşteptat vizita? S -i fi aşteptat pe ei?
— Ai nevast şi copii, spuse Roland. Unde sunt?
— P rin ii lui Tabby locuiesc mai la nord, lâng Bangor. Şi
feti a mea îşi petrece la mamaia şi tataia ultima s pt mân
de vacan . Şi acum o or a plecat şi Tabby într-acolo cu cel
mic – bebeluşul Owen. Iar eu trebuie s -l iau pe Joe – cel lalt
fiu al nostru – în…
Se uit la ceas.
— …într-o or . Am vrut s termin ce aveam de scris.
Roland c zu pe gânduri. Poate c spunea adev rul. În
orice caz, le d dea de în eles c , dac ar fi s p easc ceva, i
se va observa imediat lipsa.
— Nu pot s cred c se întâmpl aşa ceva. Nu v enerveaz
de câte ori am repetat c nu pot s cred? Şi seam n mult

- 305 -
prea mult cu poveştile mele ca s fie adev rat.
— De exemplu, cu Salem's Lot, suger Eddie.
King ridic din sprâncene.
— Ai auzit. Exist cartea prin poşt acolo de unde veni i?
D du pe gât şi restul de bere. Lui Roland i se p ru c era
un om realmente înzestrat de la natur în sensul acesta.
— Cam acum vreo dou ore s-au auzit sirene de pe malul
cel lalt al lacului şi de pe geamul de la birou am v zut şi o
trâmb groas de fum. Atunci mi-am închipuit c -i un
incendiu de vegeta ie, poate în Harrison sau în Stoneham,
dar acum nu mai sunt atât de sigur. A i avut de-a face cu
t r şenia aia, b ie i? Aşa a fost, nu?
Eddie îl l muri pe Roland.
— El scrie. Mai bine zis, a scris. Zice c s-a oprit. Dar
cartea se cheam Turnul Întunecat. Prin urmare, ştie.
King surâse, îns Roland observ c scriitorul p rea acum
cu adev rat speriat pân în m duva oaselor. F când
abstrac ie de primul moment când ap ruse de dup cas .
Când îşi v zuse pentru prima oar crea ia.
Asta sunt eu? Crea ia lui?
Greşit şi corect în egal m sur . Pe Roland îl apuc
durerea de cap, iar stomacul s u începu s dea din nou
semne de agita ie.
— „Ştie”, repet King. Nu-mi prea place cum sun , b ie i.
De obicei în c r i, atunci când cineva zice „Ştie”, urm toarea
replic e „Va trebui s -l omoram”.
— Crede-m când î i zic, rosti Roland ap sat. Nici prin cap
nu ne trece s te omorâm, sai King. Duşmanii t i sunt şi
duşmanii noştri, iar cei care- i întind o mân de ajutor ne
sunt prieteni.
— Amin, spuse Eddie.
King deschise lada-cu-ghea şi-şi lu o alt bere. Roland
observ mul imea de cutii reci, aliniate ca nişte sold ei – mai
multe cutii de bere decât orice altceva.
— În cazul acesta, cred c ar fi mai bine s -mi spune i
Steve.

- 306 -
 8

— Spune-ne povestea în care sunt eu, îl rug Roland.

King se sprijini de bufet, şi o raz de soare îi mângâie
creştetul capului. Sorbi din bere, gândindu-se cum s -i
r spund lui Roland. Şi atunci o v zu Eddie prima oar ,
foarte vag – probabil prin contrast cu soarele –, atunci v zu
Eddie pentru prima oar umbra neagr şi neclar înf şurat
în jurul scriitorului. Foarte slab . Doar o idee. Îns aievea.
Aidoma întunericului din spatele lucrurilor atunci când
treceai prin portal. Asta s fi fost? Parc nu.
Doar o idee.
Îns aievea.
— S şti i, începu King, c nu m prea pricep s spun
poveşti. Ştiu c pare un paradox, dar, sincer, nu este. De-aia
m-am apucat s le scriu.
Ca Roland vorbeşte sau ca mine? se întreb Eddie. Nu-şi
d dea seama. Mult mai târziu va pricepe c sem na cu to i la
vorb , chiar şi cu Rosa Munoz, cea care îl ajuta la treburi pe
P rintele Callahan în Calla.
Scriitorul se lumin la fa :
— Uite ce zic eu, ce-ar fi s m duc s v d dac nu cumva
reuşesc s g sesc manuscrisul? Am vreo patru sau cinci cutii
cu poveşti ratate la subsol. Acolo trebuie s fie şi Turnul
Întunecat.
Rateuri. Poveşti ratate. Lui Eddie nu-i pl cea cum sun .
— Şi a i putea s citi i din el cât vreme m duc dup
b ie elul meu, continu King, descoperindu-şi din ii mari şi
strâmbi într-un zâmbet larg. Poate c n-am s v mai g sesc
aici când am s m întorc, şi atunci am s încerc s m
conving c , de fapt, nici n-a i fost vreodat aici.
Eddie îi arunc o privire lui Roland care cl tin uşurel din
cap. Pe plit începuse s fiarb apa din ibric.
— Sai King… începu Eddie.
— Steve.
— Bine, Steve. Trebuie s st m de vorb . Suntem într-o
mare grab .
— Da, da, sigur, e o curs contra cronometru, zise King şi
- 307 -
izbucni în râs. Hohotele lui aveau un aer înduioş tor, de
t nt lache, iar Eddie b nui c berea începuse s -şi fac
efectul. Se întreb dac nu cumva individul din fa a lui era
un pilangiu incorigibil. Imposibil s -şi dea seama într-un
timp atât de scurt, îns i se p ru c recunoaşte anumite
semne. Nu-i r m seser prea multe în cap de la orele de
literatur englez din liceu, îns îşi amintea profesorii
spunând c scriitorilor le pl cea b utura. Hemingway,
Faulkner, Fitzgerald, tipul la cu „Corbul”. Scriitorilor le
pl cea s bea.
— Nu râd de voi, fra ilor, zise King. Religia îmi interzice s
râd de persoane înarmate. Doar c în poveştile mele
personajele sunt în permanen într-o curs contra
cronometru. Vre i s auzi i cum sun prima fraz din Turnul
Întunecat?
— Sigur, dac o mai ii minte, r spunse Eddie.
Roland nu spuse nimic, dar ochii îi str lucir puternic sub
sprâncenele înspicate cu alb.
— O, da, o in minte. Cred c -i cea mai bun fraz de
început pe care am scris-o vreodat .
King l s berea jos şi f cu ghilimele în aer cu degetele
ambelor mâini.
— „Omul în negru fugea prin deşert şi pistolarul se inea
dup el.” O fi restul c r ii o vr jeal , dar, m i, b iete, m i,
tare bun -i fraza asta.
Lu cutia cu bere.
— Pentru a patruj' treia oar , chiar mi se întâmpl toate
astea?
— Pe omul în negru îl chema Walter? întreb Roland.
Berea lui King îi tremur la buze şi o v rs , udându-şi
c maşa curat . Roland f cu un semn din cap, ca şi cum
acesta fusese r spunsul aşteptat.
— Nu te apuca s leşini iar, exclam Eddie cam t ios. O
dat a fost suficient s m impresionezi.
King d du din cap, mai lu o gur de bere şi p ru s -şi
vin în fire. Arunc o privire la ceas.
— Şi chiar m ve i l sa s m duc s -mi iau b iatul,

- 308 -
domnilor?
— Da, r spunse Roland.
—V …
King f cu o pauz , gândindu-se la ceva, apoi zâmbi:
— V pune i chezaşi?
F r s -i zâmbeasc la rândul s u, Roland zise:
— Chiar aşa.
— Atunci, bine, s înceap Turnul Întunecat, varianta
prescurtat de Reader's Digest. Doar v rog s ine i cont c
nu am talent la spus poveşti. Îns îmi voi da toat silin a.

Roland îl ascult de parc toate lumile ar fi depins de

povestea asta. De fapt, era convins c aşa şi era. King îşi
începu versiunea despre via a lui Roland cu focurile de
tab r , mul umindu-l, astfel, pe Roland, c ci confirmau
esen a omeneasc a lui Walter. De acolo, continu King, firul
poveştii se întoarce la întâlnirea pistolarului cu un individ
vag asem n tor cu un fermier la marginea deşertului. Brown
îl chema pe acesta.
Via pentru recolta ta, auzi Roland ecoul spuselor lui peste
ani. Via pentru via a ta. Îl uitase pe Brown, şi uitase şi
corbul domesticit al lui Brown, Zoltan. Dar str inul acesta,
scriitorul, nu-l uitase pe nici unul.
— Ce mi-a pl cut în mod deosebit, spuse King, era felul în
care nara iunea se tot întorcea în trecut. Foarte interesant
din punct de vedere pur tehnic. Încep cu tine în deşert, apoi
fac un pas înapoi la întâlnirea ta cu Brown şi cu Zoltan. C
veni vorba, am botezat corbul dup numele unui cânt re şi
chitarist de muzic folk pe care l-am cunoscut la
Universitatea statului Maine. Oricum, de la coliba lui Brown,
povestea mai face înc un pas în urm şi acolo eşti tu, care
ajungi în oraşul Tull… numit dup un grup de muzic rock…
— Jethro Tull, exclam Eddie. La naiba! Ştiam c am mai
auzit numele la! Dar Z.Z. Top, Steve? Pe ştia îi ştii?
Observ nedumerirea de pe chipul lui King şi surâse:
- 309 -
 — Înseamn c înc nu a venit când-ul lor. Sau poate nu
ai auzit tu de ei.
Roland flutur degetele: Haide, spune mai departe. Şi-i
arunc lui Eddie o privire care-i cerea s nu-l mai întrerup .
— Oricum, dup momentul în care Roland ajunge în Tull,
povestea mai face un pas înapoi şi ne spune cum Nort,
mânc torul de iarb , a murit şi a fost înviat de Walter.
Pricepe i ce mi-a pl cut, nu? Prima parte a fost spus în
marşarier. De-a-ndoaselea.
Dar pe Roland nu-l interesau absolut deloc aspectele de
ordin tehnic ce p reau a-l fascina atât de mult pe King. În
fond, despre via a lui era vorba aici, despre via a lui care
mersese numai înainte. Cel pu in pân când ajunsese la
Marea Vestului şi la uşile prin care îşi adusese tovar şii de
c l torie.
Se p rea c Stephen King nu ştia nimic despre uşile acelea.
Scrisese despre halt , despre întâlnirea lui Roland cu Jake
Chambers; scrisese despre drumul lor spre şi prin mun i;
scrisese despre cum Jake fusese tr dat de cel în care avea
încredere şi pe care ajunsese s -l iubeasc .
King observ cum pistolarul îşi pusese capul în piept la
aceast parte a poveştii şi îi spuse cu blânde e stranie:
— Nu trebuie s - i fie ruşine, domnule Deschain. În fond,
eu sunt cel care te-am obligat s-o faci.
Dar Roland nu era tocmai convins.
King scrisese şi despre discu ia lui Roland cu Walter în
golgota pr fuit a oaselor, despre prezicerea c r ilor de Tarot
şi despre viziunea cumplit a lui Roland care îşi imaginase
cum str punge acoperişul universului cu capul. Scrisese
despre cum se deşteptase el dup noaptea aceea lung a
prevestirilor şi descoperise c este mult mai b trân, iar
Walter ajunsese deja oale şi ulcele.
În cele din urm , mai spuse King, a mai povestit şi cum
Roland a ajuns la marginea apei şi s-a aşezat acolo.
— Şi ai spus „Te iubesc, Jake”.
Roland d du din cap cu r ceal .
— Înc îl mai iubesc.

- 310 -
 — Vorbeşti ca şi cum ar exista cu adev rat.
Roland îl privi în ochi.
— Dar eu exist? Dar tu?
King nu-i r spunse.
— Şi dup aia ce-a mai fost? întreb Eddie.
— Dup aia, senõr, am r mas f r inspira ie – sau m-am
intimidat, dac preferi – şi m-am oprit.
Şi Eddie voia s se opreasc . Vedea cum umbrele din
buc t ria scriitorului se f ceau tot mai lungi şi îşi dorea s
porneasc dup Susannah cât mai era vreme. Acum el şi
Roland aveau o oarece idee despre cum s ias din lumea
aceasta şi b nuia c Stephen King i-ar putea îndruma spre
aleea Carapacea estoasei din Lovell, unde realitatea era
diluat şi unde – cel pu in dup spusele lui John Cullum – se
înregistraser mul i vizitatori în ultimul timp. Iar King îi va
îndruma bucuros într-acolo. Bucuros s scape de ei. Îns nu
puteau pleca înc . În ciuda ner bd rii lui, Eddie era
conştient de acest lucru.
— Te-ai oprit pentru c i-ai pierdut „ciorba”, zise Roland.
— „Ciorna.” Dar nu, nu din cauza asta.
King îşi luase a treia bere, iar Eddie îşi zise c nu era de
mirare c b rbatul din fa a lui avea ceva burtic ; consumase
deja echivalentul caloric al unei pâini întregi şi se apuca
acum de Pâinea Nr. 2.
— Nici nu prea lucrez dup ciorn . De fapt… s nu râde i
de mine, cred c atunci a fost unica dat când am f cut-o.
Dar proiectul acesta devenise prea profund pentru mine.
Prea straniu. De asemenea, şi tu deveniseşi o problem ,
domnule, sau sai, sau cum î i spui.
King se strâmb şi explic :
— Nu eu am inventat formula asta de adresare.
— Nu înc , remarc Roland.
— Te-am conceput ca pe o variant scris a Omului F r
Nume33 al lui Sergio Leone.

33 Uomo senza nome – personaj principal al unei trilogii

- 311 -
 — Din westernurile spaghetti, sigur c da! se trezi Eddie.
Bineîn eles! Am v zut sute la cinematograful Majestic cu
frate-miu, Henry, pe vremea când Henry mai era înc acas .
Şi dup aia, când Henry a plecat în Vietnam, m duceam ori
singur, ori cu un prieten, Chuggy Coter. Filme de masculi.
King rânjea cu gura pân la urechi.
— Da, spuse el, dar nevast -mea se înnebuneşte dup ele.
— Tupeu, frate! strig vesel Eddie.
— Cam aşa ceva, Tab e o puicu tare tupeist .
Şi King se uit din nou la Roland.
— Ai fost în regul cât vreme ai r mas Omul F r Nume –
variant literar a lui Clint Eastwood. Erai pl cut şi î i f ceai
prieteni.
— Aşa m-ai v zut?
— Da. Dar apoi te-ai schimbat. Chiar sub mâna mea. Te-ai
schimbat atât de mult, încât nu mi-am mai putut da seama
dac erai personajul pozitiv, cel negativ, sau nici una, nici
alta. Mi-ai pus capac atunci când ai l sat puştiul s cad în
abis.
— Ai spus c tu m-ai pus s-o fac.
Privindu-l int – ochi albaştri în ochi albaştri prin
nesfârşitul cor de voci – King zise:
— Am min it, frate.

10

Urm o scurt t cere când reflectar la cele auzite. Apoi

King zise:
— Ai început s m înfricoşezi. Aşa c m-am oprit din scris
despre tine. Te-am înghesuit într-un sertar şi m-am apucat
s scriu nişte povestiri pe care le-am vândut revistelor citite
mai ales de b rba i.
Se mai gândi pu in, apoi d du hot rât din cap.

western-spaghetti în regia lui Sergio Leone (n. tr.)

- 312 -
 — Mi s-a schimbat via a dup ce am renun at la tine,
prietene. Mi s-a schimbat în bine. Am început s -mi vând
scrierile. Am cerut-o pe Tabby de nevast . Nu la mult vreme
dup aceea am început un roman pe care l-am intitulat
Carrie. N-a fost primul pe care l-am scris, dar a fost primul
pe care l-am vândut şi care m-a dus în top. Toate lucrurile
astea bune mi s-au întâmplat dup ce i-am zis la revedere,
Roland, drum bun şi cale b tut . Şi, dup aia, ce s vezi?
Într-o bun zi, şase, şapte ani mai târziu, dau col ul casei
mele şi m pomenesc nas în nas cu tine. Şi cea mai optimist
concluzie ar fi s -mi închipui c eşti doar o halucina ie
provocat de oboseal . Dar nu cred asta. Cum aş putea?
Vocea lui King deveni strident . Eddie îşi d du seama c
omul nu era speriat, ci foarte indignat.
— Cum s cred c sunte i halucina iile min ii mele obosite
când v d umbrele pe care le arunca i, î i v d sângele de pe
picior…
Ar t spre Eddie.
— Şi praful de pe obrajii voştri?
Acum i se adres doar lui Roland.
— M-ai l sat f r posibilitatea de a alege şi simt cum
mintea mi se… nu ştiu cum s explic… mi se întoarce cu
fundul în sus. Da, chiar aşa simt. Mintea mi se întoarce cu
fundul în sus.
— Dar ai f cut mai mult decât doar s te opreşti, îi zise
Roland, ignorând semnul de sl biciune din ultimele cuvinte
ale scriitorului.
— Crezi tu?
— Cred c o poveste este ca un act de agresiune. Poate
chiar un act de agresiune împotriva non-crea iei. Şi, într-o
bun zi, în vreme ce te ocupai cu asta, ai sim it cum ceva î i
riposteaz .
King c zu pe gânduri. O eternitate, i se p ru lui Eddie.
Apoi încuviin din cap.
— S-ar putea s ai dreptate. Cu siguran c am sim it
mai mult decât obişnuita senza ie de sec tuire. Şi, oricum,
sunt obişnuit cu ea, deşi acum mi se întâmpl mult mai rar.

- 313 -
A fost… nu ştiu… pur şi simplu vine o zi când nu te mai
distrezi la fel de mult atunci când apeşi pe tastatur . Când
nu mai vezi la fel de limpede. Când nu te mai apuc fiorii
atunci când î i spui singur povestea. Şi, ca s se împut şi
mai tare situa ia, î i vine o idee nou , o idee clar şi
str lucitoare, f r nici-o zgârietur . De care nu i-ai b tut joc;
cel pu in, nu înc . Şi… şi atunci…
— Şi ai sim it cum ceva riposteaz , spuse Roland cu
acelaşi ton din cale-afar de monoton.
— Mda.
Vocea lui King coborâse atât de mult, încât Eddie abia
dac -l mai auzea.
— ACCESUL INTERZIS. TRECEREA OPRIT . ÎNALT
TENSIUNE.
F cu o pauz . Şi apoi:
— Poate chiar PERICOL DE MOARTE.
Nu i-ar pl cea deloc umbra aia difuz pe care o v d în jurul
t u, îşi zise Eddie. Nimbul acela negru. Nu, sai, nu cred c i-
ar pl cea deloc. Şi, de fapt, ce anume v d eu? ig rile? Berile?
Alt viciu de care eşti dependent? Sau un accident de maşin
într-o noapte de be ie? Şi cât de departe de momentul actual?
La câ i ani distan ?
Se uit la ceasul de pe masa de buc t rie a familiei King şi
se îngrozi s vad c se f cuse deja patru f r un sfert dup -
amiaza.
— S-a f cut târziu, Roland. Şi omul sta trebuie s se
duc s -şi ia copilul. Iar noi trebuie s-o g sim pe so ia mea
înainte ca Mia s nasc acel copil al amândurora, iar Regele
Purpuriu s -şi dea seama c partea aceea care este Susannah
nu-i mai este de nici-o trebuin .
Pistolarul îi r spunse:
— Înc pu in.
Şi îşi l s capul în jos, f r s mai rosteasc vreun alt
cuvânt. Se gândea.
Încerca s -şi adune întreb rile potrivite. Sau, poate, unica
întrebare. Şi era important, Eddie ştia c aşa este, pentru c
niciodat nu se vor mai putea întoarce în ziua de nou iulie a

- 314 -
anului 1977. Ar mai putea vizita din nou ziua aceasta, îns
în alte lumi, niciodat în aceasta. Şi Stephen King ar exista,
oare, în vreuna din celelalte lumi? Eddie nu credea. Cel mai
probabil c nu.
În vreme ce Roland se gândea, Eddie îl întreb pe King
dac numele Blaine avea vreo semnifica ie aparte pentru el.
— Nu.
— Dar Lud?
— De la luddi i? ştia erau membrii unei secte religioase
care se împotrivea progresului industrial, nu? Parc prin
secolul al nou sprezecelea, sau de mai devreme. Dar dac -mi
aduc bine aminte, cei din secolul al nou sprezecelea intrau
cu for a în fabrici şi distrugeau maşinile.
Zâmbi etalându-şi iar şi din ii strâmbi.
— Un fel de Greenpeace a acelor vremuri.
— Beryl Evans? Numele sta î i spune ceva?
— Nu.
— Henchick? Henchick din neamul manni?
— Nu? Ce este neamul manni?
— Prea complicat s - i explic acum. Dar Claudia y Inez
Bachman? Numele sta înseamn ceva pentru…
King izbucni în hohote de râs, luându-l prin surprindere
pe Eddie. Luându-se prin surprindere pe sine însuşi, dup
expresia de pe chipul s u.
— Nevasta lui Dicky! exclam el. Cum mama naibii o ştii?
— N-o ştiu. Cine-i Dicky?
— Richard Bachman. Mi-am publicat unele din primele
romane sub pseudonim. Iar pseudonimul acela era Bachman.
Într-o noapte când eram cam mang , i-am inventat o
întreag biografie, pân la momentul în care a reuşit s
înving leucemia în faz incipient , urraaa, Dicky. Aşa, şi pe
nevast -sa o cheam Claudia. Claudia Inez Bachman. Dar
chestia aia cu y nu-i de la mine.
Eddie avu senza ia c un bolovan imens i se ridic de pe
suflet şi se rostogoli afar din via a lui. În Claudia Inez
Bachman erau doar optsprezece litere. Deci cineva sau ceva
ad ugase acel y. Dar de ce? Ca s însumeze nou sprezece,

- 315 -
fireşte. Prin urmare, Claudia Bachman era doar un nume ca
toate celelalte. Pe de alt parte, Claudia y Inez Bachman…
era parte din ka-tet.
Eddie îşi zise c aflaser unul dintre lucrurile pentru care
veniser aici. Da, Stephen King îi crease. Cel pu in, îi crease
pe Roland, pe Jake şi pe P rintele Callahan. Nu ajunsese
înc la ceilal i. Şi îl mutase pe Roland de colo-colo ca pe o
pies pe tabla de şah: du-te la Tull, Roland; culc -te cu Allie,
Roland; urm reşte-l pe Walter prin deşert, Roland. Îns în
timp ce-şi muta pe tabl eroul, şi King însuşi fusese mutat.
Acea unic liter ad ugat la numele so iei pseudonimului
s u era dovada clar . Cineva sau ceva voia ca numele
Claudiei Bachman s aib nou sprezece litere. Prin urmare…
— Steve.
— Da, Eddie din New York, surâse cu stâng cie King.
Eddie sim ea cum îi bubuie inima în piept.
— Ce reprezint pentru tine num rul nou sprezece?
King c zu pe gânduri. Afar , vântul suspina prin copaci,
b rcile cu motor scânceau, iar cioara – cea de mai devreme
sau o alta – cronc nea. În curând pe malul acestui lac se vor
încinge gr tarele, apoi oamenii vor face o plimbare pân în
oraş şi vor lua parte la concertul unei trupe în pia a public .
Toate se vor petrece în cea mai bun dintre lumile posibile.
Sau, poate, cea mai real .
Într-un final, King cl tin din cap, iar Eddie scoase un
oftat prelung şi frustrat.
— Scuze. E num r prim, doar atât îmi vine în minte. Am o
pasiune pentru numerele prime înc de la cursul de algebr
avansat al domnului Soychak, de la liceul din Lisbon. Şi mi
se pare c vârsta asta o aveam când am cunoscut-o pe
nevast -mea, deşi ea s-ar putea s fie de alt p rere. Vede i
voi, îi place s discute în contradictoriu.
— Dar nou zeci şi nou ?
King se gândi, apoi enumer pe degete.
— O vârst a dracului de înaintat . Parc şi un cântec

- 316 -
care se cheam „Deraierea B trânului Nou zeci şi nou ”. Sau
confund eu cu „Naufragiul lui Hesperus”34. Şi cântecelul cu
„Nou zeci şi nou de sticle de bere pe perete, am luat una,
am trecut-o din mân -n mân , şi au r mas nou zeci şi opt
de sticle pe perete”. În afar de astea, nada.
Fu rândul scriitorului s se uite la ceas.
— Dac nu plec degrab , o s sune Betty Jones s m
întrebe dac nu cumva am uitat c am un copil. Şi dup ce-l
iau pe Joe trebuie s conduc vreo dou sute de kilometri
pân la socrii mei. Chestie care n-ar fi foarte complicat dac
n-aş mai bea. Şi n-ar fi greu s nu mai beau dac n-aş avea
dou ar t ri cu arme în buc t rie.
Roland tot d dea din cap, cufundat în propriile-i gânduri.
Scoase un cartuş de la centur şi începu s -l învârt distrat
între degetul mare şi ar t torul mâinii stângi.
— Înc o întrebare, dac nu- i este cu sup rare. Apoi vom
pleca în drumul nostru şi te vom l sa s - i vezi de al t u.
King fu de acord.
— Haide, întreab -m .
Se uit la cea de-a treia cutie cu bere, apoi o deşert în
chiuvet cu o min îndurerat .
— Tu ai scris Turnul Întunecat?
Lui Eddie întrebarea i se p ru de un absurd demn de tot
râsul, dar ochii lui King se aprinser şi el surâse larg.
— Nu! Iar dac voi scrie vreodat vreo carte despre scris –
şi probabil c o voi face, pentru c asta predam înainte s m
retrag şi s m dedic doar romanelor mele – chiar aşa aş
m rturisi. Ştiu c exist romancieri care chiar scriu, dar eu
nu fac parte dintr-aceştia. De fapt, ori de câte ori r mân în
criz de inspira ie şi m limitez doar la ac iune, se alege
praful de toat povestea.
— N-am nici cea mai mic idee despre ce vorbeşti, spuse
Eddie.
— E… cum s - i explic… hei, ce mişto!

34 Poem narativ al lui Henry Wadsworth Longfellow (n. tr.)

- 317 -
 Cartuşul plimbat între degetele pistolarului tocmai ce
f cuse o tumb pe dosul palmei, iar acum se rostogolea cu
nonşalan pe încheieturile lui Roland.
— Da, mişto, fu de acord Roland, foarte mişto, nu i se
pare?
— Aşa l-ai hipnotizat pe Jake în halt . Aşa l-ai f cut s -şi
aminteasc cum a murit.
Şi pe Susan, coment Eddie în gând. La fel a hipnotizat-o şi
pe Susan, dar tu înc nu ştii asta, sai King. Sau poate c ştii.
Poate c undeva, în adâncul fiin ei tale, ştii absolut tot.
— Am încercat hipnoza, spuse King. De fapt, în copil rie,
chiar m-am l sat hipnotizat de un individ la Iarmarocul din
Topsham, care a încercat s m fac s cotcod cesc ca o
g in , da' nu i-a ieşit. Asta s-a întâmplat în anul când a
murit Billy Holly. Şi Big Bopper. Şi Ritchie Valens. Todana!
Gluga mor ii! Ah, Discordia!
Îşi scutur capul, ca şi cum ar fi vrut s se dezmeticeasc
şi îşi ridic ochii de la cartuşul s lt re spre chipul lui
Roland.
— Am zis ceva?
— Nu, sai, îl linişti pistolarul.
Roland se uit la cartuşul care îi dansa pe încheieturile
degetelor – înainte şi înapoi, înainte şi înapoi. Iar ochii lui
King fur din nou atraşi de mişcarea aceasta ritmic .
— Ce se întâmpl atunci când scrii? se interes Roland. De
pild , ce s-a întâmplat atunci când ai scris povestea mea?
— Se întâmpl pur şi simplu, zise King cu o voce care-şi
pierduse mult din vigoare. Povestea intr în mine – asta-i
partea bun – şi dup aia iese din mine atunci când ap s
tastele cu degetele. Dar nu-mi iese din cap. Niciodat din cap.
Parc iese din buric, sau de pe undeva de pe acolo. Un editor
pe care l-am cunoscut mai demult… cred c Maxwell
Perkins… spunea despre Thomas Wolfe…
Eddie ştia ce face Roland şi îşi d dea seama c , f r doar
şi poate, era o idee cam proast s -l întrerup , dar nu se
putu ab ine:
— Un trandafir. Un trandafir, o piatr , o uş nedescoperit .

- 318 -
 Chipul lui King se lumin de încântare, dar nu-şi lu ochii
de la cartuşul de pe degetele pistolarului.
— În realitate, el a scris „o piatr , o frunz , o uş ”, îl
corect el pe tân r. Dar îmi place mai mult varianta cu
trandafirul.
Fusese captivat cu totul. Eddie chiar avu senza ia c aude
zgomotul de aspirare f cut de luciditatea scriitorului care
curgea la vale ca apa din chiuvet . Şi îşi d du seama c , în
momentul acesta critic, ceva banal ca sunetul telefonului ar
fi putut schimba întregul mers al existen ei. Se ridic şi –
f r zgomot, în pofida durerii din piciorul eap n – se duse la
aparatul ag at de perete. R suci şnurul între degete şi îl
strânse pân reuşi s -l rup .
— Un trandafir, o piatr , o uş nedescoperit , fu de acord
King. Da, s-ar putea s fie vorbele lui Wolfe. Maxwell Perkins
zicea despre el c e „un clopo el dumnezeiesc de vânt”. O,
pierdute şi de c tre vânt jelite! Toate acele chipuri date de
demult uit rii! O, Discordia!
— Dar cum de- i vin poveştile, sai? îl întreb în şoapt
Roland.
— Nu-mi plac adep ii curentului New Age… nu-mi plac
indecişii aceştia… indiferen ii aceştia… nu-mi place cum trec
prin toate st rile, f r s se opreasc … nu-mi place c
zapeaz prin via , de parc via a ar fi un televizor cu mai
multe canale… de parc via a ar avea mai multe canale…
— Sau grinzi? interveni Roland.
— Toate lucrurile slujesc Grinda, spuse scriitorul şi scoase
un oftat înfior tor prin triste ea lui.
Eddie sim i cum i se face toat pielea de g in .

11

O raz groas din lumina pr fuit a dup -amiezii c dea

peste Stephen King. Îi lumina obrazul, ochiul stâng, gropi a
din col ul gurii. Îi transforma firele albe din barb într-un şir
de licurici str lucitori. Şi pentru c st tea în lumin ,
întunericul difuz din jurul lui ieşea mai abitir în eviden .
- 319 -
Respira foarte rar acum, cam de trei sau de patru ori pe
minut.
— Stephen King, spuse Roland. M vezi?
— Heil, pistolarule, te v d foarte bine.
— Când m-ai v zut pentru prima oar ?
— Niciodat înainte de ziua aceasta.
Roland p ru surprins şi chiar pu in frustrat. Evident c nu
se aşteptase la acest r spuns. Şi King continu :
— Pe Cuthbert l-am v zut, dar pe tine nu.
Pauz .
— Tu şi Cuthbert a i frânt pâinea şi a i împr ştiat-o sub
spânzur toare. Partea asta este scris deja.
— Da, chiar aşa am f cut. Când Hax, buc tarul, a atârnat
în ştreang. Eram copii la vremea aceea. Bert i-a povestit
despre asta?
Dar King nu-i r spunse.
— L-am v zut pe Eddie. L-am v zut foarte bine.
Pauz .
— Cuthbert şi Eddie sunt gemeni.
— Roland, începu Eddie pe ton sc zut.
Roland scutur violent din cap, cerându-i s tac , şi apoi
puse pe mas glon ul folosit pentru a-l hipnotiza pe King.
Îns scriitorul r mase cu ochii a inti i tot asupra degetelor
pistolarului, de parc înc îl mai vedea acolo. Şi probabil c îl
vedea. În jurul p rului s u negru, zburlit, d n uiau firicele
de praf.
— Unde erai atunci când i-ai v zut pe Eddie şi pe Cuthbert?
— În şopron, şopti King printre buzele ce începuser s -i
tremure. Tuşica m-a trimis acolo pentru c am încercat s
fugim.
— Cine?
— Eu şi cu Dave, fratele meu. Ne-au prins şi ne-au adus
înapoi. Şi ne-au zis c suntem b ie i r i, tare r i.
— Şi a i fost închişi în şopron.
— Da, ca s t iem lemne.
— Asta a fost pedeapsa voastr .
— Da.

- 320 -
 O lacrim se form în col ul ochiului drept al lui King. Se
prelinse pe obraz, oprindu-i-se în barb .
— Puii de g in au murit.
— Puii din şopron?
— Da.
Alte lacrimi luar urma primeia.
— De ce au murit?
— Unchiul Oren zice c -i grip aviar . in ochii deschişi.
Mi-e… mi-e pu in cam fric .
Sau poate mai mult, îşi spuse Eddie observându-i lacrimile
şi paloarea.
— Şi nu puteai s ieşi din şopron?
— Nu aveam voie s ies pân nu t iam partea mea de
lemne. David le t iase pe ale lui. Acum e rândul meu. Dar
ma ele puilor de g in sunt pline de p ianjeni. P ianjeni
minusculi şi roşii, ca piperul roşu m cinat. Dac o s ajung
pe mine, am s iau şi eu gripa şi am s mor. Dar m voi
întoarce.
— Cum?
— Am s m transform în vampir. Am s fiu sclavul lui.
Poate am s -i fiu scrib. Scriitorul lui de cas .
— Al cui?
— Al Suveranului P ianjenilor. Al Regelui Purpuriu. Al
celui închis în Turn.
— Pentru numele lui Dumnezeu, Roland, se cutremur
Eddie.
Ce descoperiser ei aici? Ce cuib de viespi r scoliser ?
— Sai King, Steve, câ i ani aveai – câ i ani ai?
— Şapte.
Pauz .
— Am f cut pe mine. Nu vreau s m muşte p ianjenii.
P ianjenii ia roşii. Dar atunci ai venit tu, Eddie, şi am
sc pat.
Surâse radios, cu obrajii uzi de lacrimi.
— Dormi, Stephen? îl întreb Roland.
— Da.
— Dormi mai adânc.

- 321 -
 — Bine.
— Am s num r pân la trei. La trei vei dormi cât de
profund eşti în stare.
— Bine.
— Unu… doi… trei.
La trei, capul lui King c zu în piept. Din gur îi atârna un
fir de saliv argintie, leg nându-se ca un pendul.
— Deci am aflat ceva, îi zise Roland lui Eddie. Poate ceva
esen ial. Scriitorul a fost atins de Regele Purpuriu în copil rie,
dar se pare c am reuşit s -l atragem de partea noastr . Mai
bine spus, tu ai reuşit, Eddie. Împreun cu vechiul meu
prieten, Bert. În orice caz, asta îl face deosebit.
— Aş fi încântat de eroismul meu, dac mi-aş aduce
aminte de ceva, spuse Eddie. Î i dai seama c atunci când
tipul sta avea şapte ani, eu nici m car nu m n scusem?
Roland surâse.
— Ka este o roat . Te învâr i pe ea de mult vreme sub
nume diferite. Iar Cuthbert e unul dintre ele.
— Şi care-i chestia cu Regele Purpuriu care ar fi „închis în
Turn”?
— Habar n-am.
Roland se întoarse spre Stephen King.
— De câte ori crezi c a încercat St pânul Discordiei s te
ucid , Stephen? S te ucid , oprindu-te, astfel, din scris? S
te ucid , închizându- i, astfel, pe veci gura aia p c toas ? De
câte ori dup ziua aia din şopronul m tuşii şi unchiului t u?
King încerc s numere, apoi cl tin din cap.
— Rahat, spuse el. De multe ori.
— Şi mereu intervine cineva ca s te salveze? întreb iar
Roland.
— Nu, sai, ce vorb -i asta? Nu-s neajutorat, s ştii.
Câteodat m dau din drum.
Roland scoase un hohot de râs – sunet sec de surcea
frânt pe genunchi.
— Ştii ce eşti?
King cl tin din cap. Buza inferioar îi ieşise în afar ,
f cându-l s semene cu un b ie el bosumflat.

- 322 -
 — Ştii ce eşti?
— În primul rând sunt tat . So sunt în al doilea rând.
Scriitor – în al treilea. Apoi sunt frate. Mai departe nu mai
ştiu. OK?
— Nu. Niciun chei. Ştii ce eşti?
O pauz şi mai lung .
— Nu. i-am zis tot ce ştiu. Înceteaz cu întreb rile.
— Am s încetez când ai s -mi spui adev rul. Ştii ce…
— Da, bine, în regul . Ştiu la ce te referi. Eşti mul umit
acum?
— Nu înc . Spune-mi ce…
— Sunt Gan, sau sunt posedat de Gan, nu ştiu care
variant -i cea adev rat , sau poate c nu-i nici-o diferen .
King începu s plâng de-a binelea. Cu lacrimi mute,
înfior toare.
— Dar nu de Dis. Mi-am întors fa a de la Dis, l-am
repudiat pe Dis şi ar trebui s fie de ajuns, dar nu este, ka
nu-i niciodat satisf cut, b trânul şi lacomul ka, asta a zis
ea, nu? Asta a zis Susan Delgado înainte s o omori, sau,
poate, eu am omorât-o, sau Gan. „Ka este un b trân lacom,
şi-l ur sc peste m sur .” Indiferent cine a omorât-o, eu am
pus-o s rosteasc vorbele astea, pentru c eu îl ur sc pe ka,
aşa s şti i. M împotrivesc constrângerilor lui ka şi voi
continua s-o fac pân în ziua când voi ajunge în poiana de la
cap tul c r rii.
Roland se albise la auzul numelui lui Susan.
— Cu toate astea, ka tot vine la mine, vine din mine, îl
t lm cesc, sunt obligat s -l t lm cesc, ka iese din buricul
meu ca o panglic . Eu nu sunt ka, nu sunt nici panglica, ci
doar trece prin mine şi îl ur sc, îl ur sc! Puii de g in erau
plini de viermi, pricepi? Plini de viermi!
— Nu te mai izmeni, zise Roland (cu o remarcabil lips de
compasiune, dup mintea lui Eddie), iar King se potoli
numaidecât.
Pistolarul se gândi pu in, apoi ridic ochii.
— De ce te-ai oprit din scris atunci când eu am ajuns la
Marea Vestului?

- 323 -
 — Eşti tâmpit? Pentru c nu vreau s fiu Gan! Mi-am
întors fa a de la Dis, ar trebui s pot s mi-o întorc şi de la
Gan. Îmi iubesc so ia. Îmi iubesc copiii, îmi place s scriu
poveşti, dar nu vreau s scriu povestea ta. Mi-este în
permanen team . M caut . Ochiul Regelui.
— Nu te mai caut de când te-ai oprit din scris, zise
Roland.
— Nu, de atunci nu m mai caut , nu m mai vede.
— Cu toate acestea trebuie s continui.
Tr s turile lui King se contorsionar , ca de o mare durere,
apoi redevenir netede – tr s turi ale unui om cufundat în
somn. Roland îşi ridic mâna mutilat .
— Şi când ai s reiei povestea, s începi din momentul în
care mi-am pierdut degetele. Î i mai aminteşti?
— Homaroşeniile, spuse King. i le-au mâncat.
— De unde şti?
King schi un zâmbet mic şi scoase un şuierat uşor:
— Şşşşşşşuuuu… Sufl vântul.
— Gan a dat naştere lumii şi a trecut mai departe,
r spunse Roland. Asta vrei s zici?
— Daaa, iar lumea s-ar fi pr buşit în genune dac nu ar fi
fost estoasa cea uriaş . Şi, în loc s cad în infinit, a aterizat
pe carapacea ei.
— Aşa ştim şi noi, şi suntem recunosc tori. S începi cu
homaroşeniile care m-au l sat f r degete.
— Dad-a-bum, dad-a-belele, homaroşeniile i-au mâncat
din dege ele, inton King şi izbucni în râs.
— Da.
— M-ai fi scutit de multe necazuri dac i-ai fi v zut de
treab şi ai fi murit, Roland fiu al lui Steven.
— Ştiu. La fel ar fi trebuit s fac şi Eddie şi ceilal i
prieteni ai mei, spuse pistolarul, şi umbra unui zâmbet îi
atinse col urile gurii. Apoi, dup homaroşenii…
— Vine Eddie, vine Eddie, îl întrerupse King, fluturând
mâna dreapt , ca şi cum ar fi vrut s -i transmit c ştie toate
astea şi c Roland n-ar trebui s -i iroseasc timpul.
Prizonierul, Ucigaşul, St pâna Umbrelor. M celarul, brutarul,

- 324 -
groparul, cum zice fiul meu Joe. Când?
Luat prin surprindere, Roland cl mp ni des din pleoape.
— Când, când, când?
King îşi ridic mâna şi, spre uluirea lui Eddie, pr jitorul de
pâine, mixerul şi scurg torul plin cu farfurii curate se
ridicar şi începur s pluteasc prin lumina soarelui.
— M întrebi când anume s reîncepi lucrul la povestea
mea?
— Da, da, da!
Un cu it ieşi din scurg tor, travers buc t ria în zbor şi se
înfipse zbârnâind în perete. Apoi totul reintr în normal. Şi
Roland spuse:
— Fii atent la cântecul estoasei. Fii atent la morm itul
Ursului.
— Cântecul estoasei, morm itul Ursului. Maturin, nume
împrumutat din romanele lui Patrick O'Brian. Shardik – din
romanul lui Richard Adams.
— Cum zici tu.
— Gardieni ai Grinzii.
— Da.
— Ai Grinzii mele.
Roland îl privi int .
— Aşa zici tu?
— Da.
— Atunci, aşa s fie. Când vei auzi cântecul estoasei sau
morm itul Ursului, atunci va trebui s reîncepi.
— Dar m vede atunci când îmi deschid ochii asupra lumii
tale.
Pauz .
— El.
— Ştiu. Vom încerca s te protej m în momentele acelea,
la fel cum vrem s protej m şi trandafirul.
King surâse.
— Iubesc trandafirul.
— L-ai v zut? îl întreb Eddie.
— Sigur c l-am v zut. În New York. În apropiere de
Hotelul Plaza pentru func ionarii ONU. Pe vremuri era un

- 325 -
magazin cu delicatese. Tom şi Jerry se chema. În spatele lui.
Acum e un teren viran.
— Vei spune povestea noastr pân vei obosi, zise Roland.
Când n-ai s mai po i, când vor p li şi cântecul estoasei şi
morm itul Ursului în urechile tale, abia atunci te vei odihni.
Şi când vei putea s reîncepi, atunci vei reîncepe. Vei…
— Roland?
— Sai King?
— Voi face aşa cum spui. Voi fi atent la cântecul estoasei
şi, de fiecare dat când îl voi auzi, voi merge mai departe cu
povestea. Dac voi mai fi în via . Dar şi voi trebuie s fi i
aten i. La cântecul ei.
— Al cui?
— Al lui Susannah. Dac nu v gr bi i, copilul o va ucide.
Iar auzul vostru trebuie s fie ascu it.
Însp imântat, Eddie se uit la Roland. Pistolarul d du din
cap. Venise vremea s plece.
— Ascult -m , sai King. Binecuvântat a fost întâlnirea
noastr din Bridgton, dar e timpul s mergem mai departe.
— Bine, spuse King cu o uşurare atât de sincer , încât pe
Eddie aproape c -l pufni râsul.
— Vei mai r mâne aici, chiar în locul acesta, înc zece
minute. Pricepi?
— Da.
— Apoi te vei trezi. Te vei sim i foarte bine. Şi doar în
str fundurile str fundurilor min ii tale î i vei mai aminti c
noi am fost aici.
— În m runtaiele min ii.
— În m runtaiele min ii, dac aşa vrei. La suprafa vei
crede c ai tras un pui de somn. Bun şi reconfortant. Te vei
duce s - i iei fiul, apoi vei merge unde trebuie s mergi. Te
vei sim i foarte bine. Î i vei vedea mai departe de via a ta. Vei
scrie multe poveşti, dar fiecare dintre acestea va avea o
leg tur mai mic sau mai mare cu povestea noastr . Pricepi?
— Da, zise King pe un ton ce sem na atât de mult cu tonul
moroc nos şi istovit al lui Roland, c lui Eddie i se f cu din
nou pielea ca de g in . Ce a fost v zut r mâne v zut. Ce a

- 326 -
fost ştiut r mâne ştiut. Nu se poate altfel.
Pauz .
— Decât în moarte.
— Da, posibil. De fiece dat când vei auzi cântecul
estoasei vei începe s scrii la povestea noastr . C ci este
unica poveste adev rat pe care tu trebuie s-o spui. Iar noi
vom încerca s te protej m.
— Mi-este team .
— Ştiu, dar vom încerca…
— Nu-i vorba de asta. Mi-este team c nu voi fi în stare s-
o termin, şopti el. Mi-este team c Turnul se va pr buşi, iar
eu voi fi acuzat pentru asta.
— Asta e treaba lui ka, nu a ta, zise Roland. Ori a mea. M
declar satisf cut în privin a aceasta. Şi acum…
Îi f cu un semn lui Eddie şi se scul de pe scaun.
— Stai, zise King.
Roland ridic din sprâncene.
— Am drept la coresponden , dar o singur dat .
Parc -i un soldat dintr-un lag r de prizonieri, medit Eddie.
Apoi, tare:
— Şi cine î i acord dreptul la coresponden , Steve-O?
Fruntea lui King se încre i.
— Gan? Gan s fie?
Apoi fruntea i se netezi, aidoma lumii din care razele
soarelui au alungat cea a, şi zâmbi.
— Ba cred c eu! Am dreptul c -mi trimit mie însumi o
scrisoare… poate chiar un colet micu … dar o singur dat .
Surâsul i se l i în rânjet încântat.
— Toate chestiile astea… parc sunt desprinse dintr-un
basm cu zâne, nu?
— Sigur c da, spuse Eddie, cu gândul la palatul de cleştar
peste care d duser pe autostrada spre Kansas.
— Şi ce ai de gând s faci? îl întreb Roland. Cui ai s
trimi i scrisoarea?
— Lui Jake, r spunse King f r şov ial .
— Şi ce ai s -i spui în ea?
Acum, vocea lui King se transform în vocea lui Eddie

- 327 -
Dean. Nu asem n toare. Identic . Auzind-o, lui Eddie îi
înghe sângele în vene.
— Dad-a-chum, dad-a-chee, nu te speria, cheia-i a ta!
inton King.
Îl aşteptar s continue, dar nu mai urm nimic. Eddie se
uit la Roland, iar acum fu rândul lui s -şi învârt degetele a
îndemn: haidem. Roland d du din cap şi se îndreptar spre
uş .
— Chestia asta din urm a fost al dracului de sinistr ,
coment Eddie.
Roland nu-i r spunse. Tân rul îl opri punându-i mâna pe
bra .
— Stai aşa c mi-a venit o idee. Dac tot e sub hipnoz ,
ce-ar fi s -i ceri s renun e la b utur şi la ig ri? Mai ales la
mahorc . E dependent de fumat. I-ai v zut casa? Sunt
scrumiere peste tot.
Roland p ru amuzat.
— Eddie, dac începi s fumezi abia dup ce i s-au
dezvoltat complet pl mânii, tutunul î i va prelungi via a, nu
i-o va scurta, aşa cum crezi tu. De aceea în Gilead fumeaz
toat lumea, mai pu in cei foarte s raci, dar şi ei reuşesc s -
şi fac adesea rost de zgâr uri. În primul şi în primul rând,
tutunul ine departe aburii bolilor. Şi alung insectele
periculoase. Toat lumea ştie asta.
— Ministrul S n t ii din Statele Unite ar fi deosebit de
încântat s aud de aceast f râm de în elepciune din
Gilead, zise Eddie f r umor. În cazul sta, cum r mâne cu
pileala? Dac se d peste cap cu Jeepul într-o noapte când e
mort de beat, sau intr pe sens interzis pe autostrad şi se
ciocneşte frontal de o alt maşin ?
Roland se gândi pu in, apoi cl tin din cap.
— M-am amestecat în mintea lui – şi în treburile lui ka –
exact cât am vrut. Şi cât am îndr znit. Va trebui s -l tot
verific m de-a lungul anilor şi s … de ce dai din cap la mine?
El spune povestea!
— Se prea poate, îns nu avem cum s -i purt m de grij
vreme de dou zeci şi doi de ani, decât dac ne hot râm s o

- 328 -
abandon m pe Susannah… iar eu niciodat nu voi consim i
la una ca asta. Din clipa când facem saltul în 1999, nu mai e
cale de întors. Nu în lumea aceasta.
Timp de câteva momente Roland nu spuse nimic, ci doar
privi lung la b rbatul sprijinit de bufetul din buc t rie,
dormind de-a-n picioarelea cu ochii deschişi şi p rul c zut pe
frunte. Peste şapte sau opt minute King se va trezi f r s -şi
mai aminteasc de Roland şi Eddie… bine, presupunând c
pân atunci ei o vor t ia de acolo. Eddie nu credea c
pistolarul o va l sa pe Suze de izbelişte… dar, la urma
urmelor, pe Jake îl l sase s cad în abis, nu? Odat , demult,
îl l sase pe Jake s cad în abis.
— Atunci va trebui s se descurce singur, spuse Roland,
iar Eddie scoase un oftat lung de uşurare. Sai King.
— Da, Roland.
— ine bine minte – când vei auzi cântecul estoasei, vei
l sa totul la o parte şi vei spune povestea aceasta.
— Aşa voi face. Voi încerca.
— Bun.
Dar scriitorul mai avea ceva de spus:
— Trebuie s distruge i globul.
Roland se încrunt :
— Care glob? Treisprezece Negru?
— Dac se trezeşte, va deveni cel mai periculos lucru din
întregul univers. Iar acum începe s se trezeasc . Într-un alt
loc. Într-un alt unde şi când.
— Î i mul umim pentru profe ie, sai King.
— Dad-a-bum, dad-a-oblu. Duce i globul la Turnul dublu.
Auzind acestea, Roland cl tin uluit din cap. Eddie duse
pumnul la frunte şi f cu o plec ciune mic .
— Heil, mânuitor al cuvintelor.
King surâse uşor, stânjenit parc , dar nu spuse nimic.
— Zile lungi şi nop i senine, îi ur Roland. De acum
înainte nu- i vei mai aduce aminte de puii de g in .
O expresie de speran aproape sfâşietoare se aşternu
peste chipul lui Stephen King.
— Chiar aşa?

- 329 -
 — Chiar aşa. Şi fie s ne întâlnim din nou pe c rare,
înainte ca vie ile noastre s ne aduc împreun în poiana de
la cap tul ei.
Pistolarul se r suci pe c lcâie şi ieşi din casa scriitorului.
Eddie arunc o ultim privire la b rbatul înalt şi destul de
gârbovit, care se sprijinea cu fundul lui îngust de bufetul din
buc t rie. Şi îşi spuse: Când ne vom întâlni data viitoare,
Stevie – dac ne vom mai întâlni – barba î i va fi aproape alb ,
iar chipul î i va fi ridat… iar eu tot tân r am s fiu. Cum stai cu
tensiunea, sai? Mai rezişti înc dou zeci şi doi de ani? Sper c
da. Şi cordul ce- i face? A fost cineva bolnav de cancer în
familia ta? Şi dac da, cine?
Dar, fireşte, nu era timp pentru nici una din întreb rile
acestea. Nici pentru altele. Foarte curând scriitorul se va trezi
şi îşi va continua via a. Eddie îşi urm dinh-ul afar din cas
în dup -amiaza târzie şi închise uşa în spatele lui. Începuse
s cread c , atunci când ka îi trimisese aici, în loc de New
York, ştiuse de fapt ce face.

12

Eddie se opri lâng maşina lui John Cullum şi se uit la

pistolar peste capot . – Ai v zut chestia aia din jurul lui?
Pâcla aia neagr ?
— Todana, da, am v zut-o. Mul umeşte tat lui t u c este
foarte slab , deocamdat .
— Ce-i aia „todana”? Un cuvânt din limba ta?
Roland încuviin din cap.
— Din Limba Nobil , da. Înseamn „glug a mor ii”.
Scriitorul a fost însemnat.
— Iisuse, oft Eddie.
— Todana este foarte slab deocamdat , crede-m .
— Dar exist .
Roland deschise portiera.
— Nu putem face nimic în privin a asta. Ka este cel care
stabileşte cât ine via a fiec rui b rbat sau femeie. Haidem,
Eddie.
- 330 -
 Bizar, îns , Eddie nu se mai gr bea deloc tocmai acum
când erau pe punctul de a pleca de acolo. Avea senza ia c
l saser treburile neterminate cu sai King. Plus c îl sup ra
foarte tare aura aceea neagr .
— Cum vom ajunge la aleea Carapacea estoasei, unde au
fost v zu i vizitatorii? Am vrut s -l întreb…
— Ne vom descurca şi singuri.
— Sigur? Pentru c simt c trebuie s mergem într-acolo.
— Şi eu simt asta. Haide. Mai avem multe de f cut.

13

Abia disp ruser luminile vechiului Ford de pe aleea casei,

c Stephen King deschise ochii. Se uit la ceas. Aproape
patru. Ar fi trebuit s fi plecat dup Joe de zece minute, îns
îi f cuse bine s trag un pui de somn. Se sim ea
extraordinar. Revigorat. Limpezit într-un mod straniu, dar
minunat. Şi îşi spuse: Dac câteva minute de somn pot face
asta, atunci ar trebui s se adopte o lege care s ne oblige s
a ipim din când în când.
Poate. Îns Betty Jones îşi va face griji dac nu va vedea
Cherokee-ul lui oprind în fa a casei pân la patru şi jum tate.
King întinse mâna dup telefon ca s o sune, dar ochii îi
c zur pe carne elul de sub aparat. În partea de sus a
fiec rei foi era tip rit urm toarea judecat de valoare: TO I
SE DAU ARTIŞTI. O micu aten ie din partea cumnatelor lui.
Cu chipul din nou golit de orice expresie, King lu
carne elul şi pixul de al turi şi scrise:
Dad-a-chum, dad-a-chee, nu te speria, cheia-i a ta.
Se opri cu ochii int la cuvintele scrise, apoi ad ug :
Dad-a-chud, dad-a-leia, uite-o, Jake, roşie-i cheia!
Iar se opri, apoi iar scrise:
Dad-a-cnum, dad-a-fantastic, d -i puştiului o cheie din
plastic.
Privi foaia cu afec iune profund . Cu dragoste.
Dumnezeule atotputernic, cât de bine se sim ea! Cuvintele
acelea n-aveau nici-o noim , dar atunci când le-a scris a
- 331 -
sim it o satisfac ie profund , vecin cu extazul.
King rupse foaia de hârtie.
O f cu cocoloş.
O mânc .
I se în epeni în gât, iar apoi – gâlh! – în jos i-e drumul!
Bravo, bun treab ! Smulse
(ad-a-leia)
cheia jeepului de pe panoul cu chei (el însuşi confec ionat
în form de cheie) de pe perete şi ieşi gr bit. O s -l ia pe Joe,
se vor întoarce, vor face bagajele, vor hali ceva la McDonald's
în South Paris. Se sim ea în stare s bage la ghiozdan doi
hamburgeri de vit . Plus cartofii pr ji i aferen i. M i, frate,
bine se mai sim ea!
Când ajunse pe Kansas Road, pe drumul spre oraş, d du
drumul la radio. B ie ii de la McCoy cântau „Hang On,
Sloppy” – nu se mai s tura de ei. Iar mintea îi plec cu
sorcova, aşa cum se întâmpla mai mereu când asculta
muzic . Se pomeni c se gândeşte la personajele din povestea
aia veche, Turnul Întunecat. Nu c r m seser prea multe;
din câte îşi aducea aminte, le cam omorâse, chiar şi pe b iat.
Probabil c nu ştiuse ce altceva s fac cu el. De obicei din
cauza asta scapi de anumite personaje, pentru c habar nu
ai ce s mai faci cu ele. Cum îl chema? Jack? Nu, nu. Jack
era tat l acela zbuciumat din Shining. Puştiul din Turnul
Întunecat se numea Jake. Excelent alegere pentru o poveste
cu tem western, inspirat din scrierile lui Wayne D.
Overholser sau Ray Hogan. Oare s-ar putea întoarce Jake în
poveste sub form de stafie? Sigur c da. King reflect c
literatura supranatural avea avantajul c nimeni nu trebuia
s moar pe bune. Personajele se puteau întoarce
întotdeauna, la fel cum f cuse Barnabas în serialul Umbrele
Întunericului. Barnabas Collins fusese vampir.
— Poate la fel se va întoarce şi puştiul, îşi spuse King cu
voce tare, izbucnind în râs. Ia vezi, Roland, pofteşte la cin şi,
ce s vezi, cina eşti chiar tu!
Dar parc nu era bine. Şi atunci? Nu-i veni nici-o idee, dar
nu se îngrijor . În cele din urm va g si o solu ie. Probabil

- 332 -
chiar atunci când se va aştepta mai pu in; când va da de
mâncare motanului sau va schimba bebeluşul sau se va
plimba în voia sor ii – aşa cum spunea Auden în poezia lui
despre suferin .
Îns ast zi nu era vorba despre suferin . Ast zi se sim ea
minunat.
Chiar aşa, po i s -mi zici Tigrul Tony35.
Acum la radio cânta Troy Shondell. „This Time”.
Turnul Întunecat fusese un proiect destul de interesant.
Poate când m voi întoarce de la socri ar trebui s v d pe unde
am pus manuscrisul. Poate ar trebui s arunc o privire peste el.
Bun idee.

STROF :
Hai, commala, haide, po i
Slav celui ce ne-a f cut pe to i,
I-ai f cut pe domni şi pe domni e,
I-ai f cut pe buni şi pe neto i.

ANTISTROF :
Commala, haide, haide, c po i!
I-a f cut pe buni şi pe neto i!
Ce mare-i soarta
Ce ne st pâneşte pe to i.

35 Mascota cerealelor Kellogg's Frosted Flakes (n. tr.)

- 333 -
 STAN A XII
JAKE ŞI CALLAHAN

- 334 -
 1

De multe ori îşi visase Don Callahan reîntoarcerea în

America. Visele acestea începeau de obicei cu el trezindu-se
sub un cer superb şi înalt de deşert, plin cu nori dolofani şi
pufoşi – pe care juc torii de baseball îi numesc „îngeri” – sau
în patul s u din casa parohial a oraşului Jerusalem's Lot,
statul Maine. Îns , indiferent care ar fi fost decorul, se sim ea
sufocat de atâta fericire, iar primul lui gând era s -i înal e
rug lui Dumnezeu: Mul umescu- i ie, Doamne, c nu a fost
decât un vis şi c m-am trezit.
Iar acum era treaz, cu certitudine treaz.
F cu un cerc complet în aer şi îl v zu pe Jake rotindu-se
asemenea înaintea lui. Sc p o sanda din picior. Îl auzi pe
Ete l trând şi pe Eddie strigând în semn de protest. Dar auzi
şi claxoane de maşini, muzica sublim a str zilor din New
York. Mai auzi şi altceva: un predicator.
Una din gleznele lui Callahan se izbi de canatul Uşii
Nedescoperite, într-o explozie de durere. Apoi amor ir şi
glezna, şi zona din jurul ei. O cacofonie rapid de dang te ale
clopotelor din portal, aidoma sunetelor scoase de un disc de
treizeci şi trei de tura ii pus s cânte la vitez de patruzeci şi
cinci. Un amalgam de curen i antagonici de aer şi mirosuri.
Aroma benzinei şi a gazelor de eşapament lu locul izului
igrasios din Peştera Uşii. Mai întâi muzica str zii, iar acum
parfumul ei.
O clip auzi doi predicatori. În spatele lui, Henchick,
strigând Privi i, uşa se deschide! şi cel lalt în fa a lui, mugind
Spune DOAMNE, DUMNEZEUL NOSTRU, frate, aşa vezi,
primeşte-L pe DUMNEZEUL NOSTRU pe Second Avenue!
Al i gemeni, îşi spuse Callahan şi apoi uşa i se trânti în
urm şi unicul cuvânt tor întru Domnul r mase cel de pe
Second Avenue. Callahan mai avu vreme s -şi spun : Bun
venit acas , p c tosule, bine ai revenit în America şi ateriz .

- 335 -
 2

Zdrav n pr buşire. C zu în patru labe. Jeanşii îi

protejaser cât de cât genunchii (deşi se rupseser ), îns
suprafa a aspr a trotuarului îi r zuise cam un pogon de
piele de pe palme. Auzi cântecul trandafirului. Puternic.
Netulburat.
Callahan se rostogoli pe spate şi se uit la cer, mârâind de
durere. Îşi duse în dreptul ochilor palmele însângerate şi
zbârnâind de for a şocului. O pic tur de sânge îi c zu pe
obraz, ca o lacrim .
— De unde mama naibii ai ap rut, prietene? îl întreb
uluit un negru în uniform cenuşie.
P rea s fi fost singurul care observase dramatica
reîntoarcere în America a lui Don Callahan. Se holba cu ochi
aproape ieşi i din orbite la b rbatul întins pe trotuar.
— Din Oz, r spunse Callahan ridicându-se în şezut.
Îl usturau mâinile înfior tor de tare, iar acum şi glezna îşi
rec p tase graiul şi se v ic rea cu auauauauau-un de durere
în concordan perfect cu pulsul lui accelerat.
— Vezi- i de treab , omule. Du-te de aici. N-am nimic. F
paşi.
— Cum zici, frate. Pa şi pusi.
Individul în uniform cenuşie – probabil om de serviciu
tocmai ieşit din tur , îşi zise Callahan – se întoarse s plece
de acolo. Îl cadorisi pe P rinte cu o ultim privire – înc
uluit , dar începând parc s pun deja la îndoial ceea ce
v zuse – şi ocoli grupul de trec tori aduna i s -l asculte pe
predicatorul ambulant. O clip mai târziu disp ru din vedere.
Callahan se s lt în picioare şi se urc pe una din treptele
de la Hammarskjöld Plaza, ca s se uite dup Jake.
— Asculta i, prieteni ai mei! Asculta i la ce v spun! V cer
s -L primi i pe Domnul Dumnezeul nostru, v aduc iubirea
Domnului nostru, v cer s spune i aleluia!
— Aleluia, repet f r prea mult convingere unul dintre
cei din jurul predicatorului.
— V cer s spune i amin şi v mul umesc, fra i ai mei.
Asculta i la mine, pentru c a venit vremea marii ÎNCERC RI
- 336 -
la care este supus America, şi America NU TRECE TESTUL!
De o BOMB are nevoie ara noastr , nu de una nu-u-cle-
aaa-r , ci de o BOMB A LUI DUMNEZEU, spune i cu mine
aleluia?
— Jake! strig Callahan. Jake, unde eşti? Jake?
— Ete!
Zbieretul lui Jake.
— Ete, FERESTE-TE!
Apoi un l trat scurt, surescitat, pe care Callahan l-ar fi
recunoscut oriunde. Apoi scrâşnetul de frâne. R getul unui
claxon. Bufnitura.

Callahan uit cu totul de durerea din glezn şi de sfârâiala

din palme. Ocoli în fug grupul de trec tori din jurul
predicatorului (ca o singur persoan , se întorseser to i cu
fa a la strad , iar cuvânt torul întru Dumnezeu îşi
întrerupsese torentul verbal) şi îl v zu pe Jake în mijlocul
bulevardului, în fa a unui taximetru galben care pivotase
oprindu-se în lateral la nici trei centimetri de el. Din ro ile
din spate se ridica fum alb strui. Chipul şoferului era o
masc alb a groazei. Ete st tea ghemuit între picioarele
b iatului. Lui Callahan bumblerul i se p ru teribil de
însp imântat, dar altminteri nev t mat.
Bufnitura se auzi iar. Şi iar. Era Jake, care lovea puternic
cu pumnul încleştat în capota maşinii.
— Boule! zbier Jake la chipul îngrozit şi palid din cealalt
parte a parbrizului. Buf!
— De ce nu… Buf!
— …te ui i…
BUF!
— …pe unde MERGI, în m -ta pe ghea ! BUF! BUF!
— Bag -i-o, puştiule! strig cineva de vizavi unde se
opriser vreo treizeci de oameni ca s urm reasc
spectacolul.
Portiera taximetrului se deschise. Elicopterul deşirat şi
- 337 -
înalt care coborî purta peste blugi un soi de c maş viu
colorat – despre care Callahan avea vaga idee c s-ar putea
numi „dashiki”. În picioare avea nişte tenişi uriaşi ca pentru
labele unui mutant. Pe cap avea un fes care, probabil,
contribuia la impresia de în l ime colosal pe care o l sa
celor din jur. Dup p rerea lui Callahan, individul acela
b rbos care se uita furios la Jake avea în jur de doi metri.
P rintele porni spre ei cu inima cât un purice, aproape f r
s -şi dea seama c avea un picior descul cu care lip ia
sonor pe asfalt la fiecare al doilea pas. Şi predicatorul
ambulant se îndrepta spre scena în plin desf şurare.
În spatele taxiului din intersec ie, un alt şofer, c ruia nu-i
p sa de nimic altceva decât de propriile-i planuri pentru
seara respectiv , se sprijini pe claxon cu ambele mâini –
TIIIIIITH! – şi zbier de pe geam:
— Mişc -te, Abdul, blochezi varvarica!
Jake nu b g în seam nimic din ce se petrecea în jur. Era
într-o stare de furie total . Acum izbi cu ambii pumni în
capota taxiului – aidoma lui Ratso Rizzo în Cowboyul de la
miezul nop ii – BUF!
— Aproape c mi-ai c lcat prietenul, boule, m car te-ai
UITAT
BUF!
— pe unde MERGI?
Înainte de a apuca s mai loveasc înc o dat în capota
taxiului – fiind evident c avea s tot fac asta pân când se
va r cori – şoferul îl apuc de mâna dreapt .
— Înceteaz , puşlama ce eşti! zbier el scandalizat. Î i zic
s …
Jake f cu un pas în spate, smulgându-se din strânsoarea
negrului. Apoi, cu o mişcare fluid , mult prea rapid pentru
ochii lui Callahan, scoase Rugerul din tocul de la subsuoar
şi i-l vârî şoferului sub nas.
— Îmi zici c ce? r cni Jake la el. C ce? C mergeai cu
vitez prea mare şi era s -mi calci prietenul? C nu vrei s
mori la col de strad cu o gaur în c p ân ? C CEEE?
O femeie de pe cel lalt trotuar, fie v zând pistolul, fie

- 338 -
surprinzând un crâmpei din furia ucigaş a lui Jake, scoase
un ip t şi se îndep rt în goan . Al i câ iva gur -casc îi
urmar exemplul. Îns cei mai mul i, atraşi de mirosul
sângelui, se strânser lâng bordur . În mod absolut
incredibil, unul dintre aceştia – un tân r cu şapca pus cu
cozorocul în spate – strig :
— Haide, puştiule! F -l sit pe c l re ul sta de c mile!
Cu ochi mari de surprindere şi spaim , şoferul f cu doi
paşi în spate, îşi ridic ambele mâini pân la nivelul umerilor.
— Nu trage, b iete! Te rog!
— Atunci zi c - i pare r u! url Jake. Dac ii la via a ta,
cere-mi scuze! Şi lui! Şi lui!
Chipul b iatului era cumplit de palid, afar de câteva pete
mici şi roşii de pe pome i. Ochii îi erau uriaşi şi umezi. Îns
ceea ce îi pl cu cel mai pu in lui Callahan fu felul în care
tremura eava Rugerului.
— Zi c - i pare r u pentru cum mergeai, jegosule care eşti!
Acum! Chiar acum!
Ete scheun tulburat:
— Eik!
Jake se uit la el. Şi atunci şoferul taxiului se repezi s
înşface pistolul. Callahan îi aplic un croşeu de dreapta
demn de toat stima, iar individul se l i fleşc it pe botul
maşinii sale. Fesul i se rostogoli de pe creştet. Maşina din
spate avea acum pe unde s treac , dar conduc torul ei
prefera s in ap sat claxonul şi s zbiere:
— Mişc , nene, mişc !
Unii dintre spectatorii de pe cel lalt trotuar al bulevardului
începur s aplaude ca la un meci de box de la Madison
Square Garden, iar Callahan îşi spuse uluit: Locul sta-i un
balamuc în toat regula. Am ştiut c aşa este şi am uitat, sau
abia acum aflu?
Predicatorul ambulant, un b rbat cu barb şi p r lung şi
alb pân la umeri, ajunsese lâng Jake şi, când b iatul vru
s ridice iar pistolul, îi puse cu calm şi blânde e mâna pe
încheietur .
— Vâr -l la loc, b iete, îi zise el. Pune-l înapoi, sl vit fie

- 339 -
Iisus.
Jake îi arunc o privire scurt şi v zu ce v zuse şi
Susannah cu pu in timp mai devreme: un b rbat care
sem na ciudat de mult cu Henchick din neamul manni.
Drept care îşi puse pistolul înapoi în tocul de la subsuoar .
Apoi se aplec şi-l ridic pe Ete în bra e. Bumblerul scânci şi
îşi întinse gâtul lung ca s -i ling obrazul prietenului s u.
Între timp, Callahan îl luase de bra pe taximetrist şi îl
conducea înapoi la rabla lui. C ut în buzunar şi g si o
bancnot de zece dolari – cam jum tate din suma pe care
reuşiser s-o strâng pentru aceast expedi ie.
— Gata, îi spuse individului pe un ton pe care-l spera
mângâietor. Nu s-a întâmplat nimic, nimeni n-a p it nimic,
tu te duci în treaba ta, el se duce…
Se întrerupse ca s -l apostrofeze pe cel care claxona
neobosit:
— Î i func ioneaz claxonul, tâmpitule, ce-ar fi s -l laşi în
pace şi s - i încerci farurile?
— Tic losul la mic m-a amenin at cu pistolul, zise
taximetristul pip indu-şi creştetul capului, dar neg sindu-şi
fesul acolo.
— Dar nu-i pistol; e doar o juc rie, spuse Callahan pe
acelaşi ton mângâietor. O machet pe care o construieşti
singur. Nici m car cu bile nu-i în stare s trag . Te asigur
c …
— Hei, frate!
Era predicatorul ambulant care-i adusese taximetristului
fesul roşu, decolorat. Acum, sim indu-şi capul acoperit cu
pre iosul obiect, şoferul p rea mai dispus s fie rezonabil.
Înc şi mai dispus atunci când Callahan îi îndes în mân
hârtia de zece dolari.
Maşina individului nervos din spatele taximetrului era o
balen b trâioar , marca Lincoln. Se sprijini iar şi pe claxon.
— S mi-o sugi, pulifric ce eşti! strig la el taximetristul,
aproape f cându-l pe Callahan s izbucneasc în râs.
Porni spre Lincoln. Iar când taximetristul încerc s i se
al ture, Callahan îl prinse de umeri şi îi spuse:

- 340 -
 — Las -m pe mine s m ocup de el. Sunt preot. Meseria
mea este s conving leii s se culce al turi de miei.
Apropiindu-se de ei, predicatorul reuşi s aud vorbele lui
Callahan. Jake se d duse mai la o parte, lâng camioneta
pastorului, unde st tea pe vine şi îl examina cu mult aten ie
pe Ete.
— Frate! exclam fericit predicatorul ambulant. Îmi este
permis s te întreb care anume î i este confesiunea? Cum
anume, aleluia spun eu, Îl vezi tu pe Atotputernic?
— Sunt catolic, îi r spunse Callahan. Prin urmare, eu
cred c Atotputernicul este b rbat.
Predicatorul ambulant întinse o mân enorm ,
butuc noas . Strângerea ei fu exact cum se aşteptase
Callahan: înfl c rat , dac -m -înfl c rez-mai-mult-am-s - i-
frâng-degetele-frate-întru-Domnul. Caden a vorbelor lui
dimpreun cu accentul slab sudist îl duser pe Callahan cu
gândul la cocoşul Foghorn Leghorn din desenele animate
produse de Warner Bros.
— Iar eu mi-s Earl Harrigan, zise predicatorul, continuând
s tescuiasc degetele lui Callahan. De la Biserica Bombei
Sfinte a Domnului Nostru, din Brooklyn şi din toat America.
Sunt fericit s te cunosc, preasfin ia ta.
— Am cam ieşit la pensie, spuse Callahan. Dac insişti s -
mi spui în vreun fel, spune-mi „P rinte”. Sau Don. Don
Callahan.
— Iisus fie l udat, P rinte Don!
Callahan oft , spunându-şi c va trebui s se resemneze
cu atât. Se îndrept spre Lincoln. În tot acest timp,
taximetristul sp lase putina, cu semnul LIBER aprins.
Înainte ca P rintele s apuce s deschid gura, şoferul
Lincolnului coborî singur din maşin . Se pare c era seara în
care Callahan avea de-a face numai cu indivizi foarte înal i.
Cel în cauz avea aproape doi metri şi un burdihan
respectabil.
— S-a terminat, îi zise Callahan. Î i sugerez s te urci la
loc şi s pleci de aici.
— Nu se termin pân nu zic eu c se termin , se

- 341 -
împotrivi domnul Lincoln. Mi-am notat num rul lui Abdul; şi
de la tine, dr gu , vreau numele şi adresa puştiului cu
câinele. Şi mai vreau s m uit mai bine la pistolul pe care…
au, au! AAA UUU! AUA UA UA UAUAU! Las -m !
Pastorul Earl Harrigan apucase una din mâinile domnului
Lincoln şi i-o r sucise la spate. Acum se pare c f cea ceva
cu degetul mare al individului. Dar, din unghiul acela,
Callahan nu-şi putu da seama ce anume.
— Dumnezeu te iubeşte infinit de mult, şopti Harrigan în
urechea domnului Lincoln. Şi ce vrea El în schimbul iubirii
Sale este ca tu, tic los ordinar cu gur mare, s spui aleluia
şi s - i vezi de drum. Po i s spui aleluia?
— AUU, AAUUU, d -mi drumu'! Poli ia! POLIII IAAA!
— Unicul poli ai din zon e agentul Benzyck. Numai c şi-
a terminat treaba aici, mi-a dat deja amenda pe seara asta, şi
acu' probabil c e la birtul lui Dennis unde bag în el cl tite
cu şunc şi nuci, l udat fie Domnul, aşa c vreau s te
gândeşti bine la ce i-am spus.
De la spatele domnului Lincoln se auzi un trosnet care-i
zbârli p rul din cap lui Callahan. Nu voia s cread c
degetul domnului Lincoln produsese zgomotul acela, dar nici
nu-şi putea imagina ce altceva s fi fost. Domnul Lincoln îşi
ridic spre cer capul înfipt pe grumazul gros şi scoase un
geam t de agonie pur :
— Aaaaahhhhhh!
— Trebuie s te aud spunând aleluia, frate, îl pov ui
pastorul Harrigan, ori, l udat fie Domnul, ai s - i duci
degetul în buzunarul de la piept.
— Aleluia, şopti domnul Lincoln.
Fa a i se colorase într-un galben murdar. Callahan îşi
spuse c era şi vina luminii portocalii a felinarelor de pe
strad , care înlocuiser luminile fluorescente din timpul lui.
Dar poate nu pe toate.
— Bravo! Acum spune amin. Ai s te sim i mai bine.
— A-Amin.
— Slav ie, Doamne! Slav lui Iii-iii-iiii-suuus!
— D -mi drumu'… d -mi drumu' la deget…!

- 342 -
 — Dac - i dau drumul, ai s pleci de-aici şi n-ai s mai
blochezi intersec ia?
— Da!
— F r alte tâmpenii şi aiureli, l udat fie Iisus?
— Da!
Harrigan se apropie şi mai mult de domnul Lincoln,
ajungând cu buzele la doar un centimetru distan de dopul
m ricel de cear galben-portocalie din urechea individului.
Callahan urm ri scena fascinat, dând uit rii, pentru moment,
toate problemele nerezolvate, toate sarcinile neîndeplinite
înc . P rintele mai avea foarte pu in şi ar fi ajuns s cread
c , dac Iisus l-ar fi avut pe Earl Harrigan în echipa Sa,
probabil c Pilat din Pont ar fi fost cel de pe cruce.
— Prietene, curând vor începe s cad bombele: bombele
lui Dumnezeu. Şi trebuie s alegi dac vrei s fii printre aceia
care, l udat fie Domnul, se afl în ceruri şi le arunc , sau
printre cei de jos ce vor fi spulbera i. Simt c nu este nici
locul, nici momentul potrivit pentru o asemenea alegere întru
Hristos, dar m car ai s te gândeşti la ce i-am spus,
domnule?
Probabil c r spunsul domnului Lincoln întârzie ni eluş
cam prea mult pentru gustul pastorului Harrigan, deoarece
distinsul predicator se mai ocup pu in de mâna intuit la
spatele acestuia. Domnul Lincoln scoase un alt strig t
pi ig iat.
— Te-am întrebat, ai s te gândeşti la ce i-am spus?
— Da! Da! Da!
— Atunci urc -te în maşin şi pleac şi… Domnul s te
binecuvânteze şi s te aib în paza Lui.
Harrigan îi d du drumul. Cu ochii bulbuca i, domnul
Lincoln se d du înapoi şi se urc în maşin . O clip mai
târziu demara în tromb . Harrigan se întoarse spre Callahan.
— Catolicii se vor duce în Iad, P rinte Don. Sunt p gâni,
to i, f r excep ie; se închin Fecioarei Maria. Iar Papa! S nu
m-apuc acum s - i zic ce cred despre el? Îns am cunoscut şi
catolici cumsecade şi nu m îndoiesc c şi tu faci parte
dintre aceştia. Am s -L caut pe Domnul şi am s -L rog s - i

- 343 -
schimbe credin a. Ori, dac nu se poate, m car s te trimit
în Purgatoriu.
Se uit spre trotuar, în dreptul cl dirii numite
Hammarskjöld Plaza.
— Am senza ia c mi s-a împr ştiat congrega ia.
— Îmi pare r u, spuse Callahan.
Harrigan ridic din umeri.
— Nu face nimic, oricum oamenii nu-L caut pe Iisus pe
timp de var , zise el pe un ton realist. Casc gura pe la
vitrine şi se întorc la p catele lor zilnice. Iarna este perioada
propice pentru o cruciad serioas … îi atragi în fa a vreunui
magazin unde s le dai o sup fierbinte şi o predic şi mai
fierbinte… numai bune într-o noapte friguroas .
Îşi coborî privirea la picioarele lui Callahan.
— Mi se pare c i-ai pierdut o sanda, prieten al meu care
posteşti vinerea.
Un alt claxon se r sti la ei şi un taximetru absolut uluitor
pentru Callahan – aducea cu microbuzele Volkswagen de pe
vremuri – f cu un viraj brusc şi un pasager le strig ceva de
pe geam. Probabil nu ca s le ureze „La mul i ani!”
— Şi dac nu plec m din mijlocul str zii, s-ar putea ca
singur credin a s nu ne mai poat proteja.

— E bine, spuse Jake, punându-l pe Ete pe caldarâm. Mi-

am ieşit din fire, nu? Scuze.
— E de în eles, îl linişti pastorul Harrigan. Ce c el
interesant! N-am mai v zut niciodat unul care s arate aşa,
l udat fie Iisus!
Se aplec spre Ete.
— E metis, zise Jake cu fermitate, şi nu-i plac str inii.
Iar Ete se gr bi s arate cât de mult detesta str inii şi nu
avea încredere în ei ridicându-şi capul spre mâna lui
Harrigan şi lipindu-şi urechile de cap pentru a m ri
suprafa a de mângâiere. Rânji vesel la predicator, de parc ar
fi fost prieteni vechi, foarte vechi. În tot acest timp, Callahan
- 344 -
se uita îngrijorat în jur. Acesta era New Yorkul, iar în New
York oamenii aveau bunul obicei s -şi vad de treburile lor şi
s te lase s - i vezi de ale tale; îns Jake amenin ase pe
cineva cu pistolul. Callahan nu ştia câ i trec tori v zuser
scena, îns ştia c nu era nevoie decât de unul singur care
s raporteze incidentul – poate chiar acestui agent Benzyck
pe care-l pomenise Harrigan – şi s -i vâre în belele tocmai
acum, când aveau cel mai pu in nevoie de una ca asta.
Se uit la Ete şi îi ceru în gând: Te rog frumos, f -mi
favoarea şi nu spune nimic, bine? Poate c Jake va reuşi s te
dea drept o corcitur de Corgi sau de Border Colie, dar se va
alege praful de toat minciuna noastr dac ai s deschizi
gura. Aşa c , te rog, nu începe s vorbeşti,
— Cuminte, b iatu', cuminte, spuse Harrigan.
Şi, ca prin minune, prietenul lui Jake nu consider
necesar s se prezinte: „Ete!” Predicatorul se îndrept de şale.
— Am ceva pentru tine, P rinte Don. O secund .
— Domnule, noi chiar trebuie s …
— Am ceva şi pentru tine, fiule – l udat fie Iisus, s rostim
împreun Domnul Dumnezeul nostru! Dar mai întâi… o
secund …
Şi Harrigan se precipit spre furgoneta lui veche, marca
Dodge, parcat ilegal, deschise uşa lateral , se vârî pe
jum tate în untru şi începu s scotoceasc prin boarfele de
acolo.
Callahan se ab inu o vreme, îns nu putu s îndure prea
mult sentimentul c secundele se scurgeau mult prea repede.
— Îmi pare r u, domnule, îns …
— Uite-i! exclam Harrigan şi ieşi cu spatele, inând în
mâna dreapt o pereche de pantofi maro f r şiret şi foarte
scâlcia i.
— Dac por i mai pu in de 46 po i s vâri în vârf cocoloaşe
de hârtie. Dac por i mai mult înseamn c ai ghinion.
— Port exact 46, spuse Callahan, în l ând în gând
mul umiri şi laud Domnului.
De fapt, se sim ea destul de bine şi în m sura 45,5, dar
pantofii aceştia erau perfec i şi şi-i puse în picioare cu

- 345 -
sincer recunoştin .
— Acum chiar c …
Harrigan se întoarse spre b iat şi-i spuse:
— Femeia pe care o cau i s-a urcat într-un taxi chiar în
locul unde am avut noi t r boiul, acum vreo jum tate de or ,
dac nu mai pu in.
Zâmbi larg în fa a expresiilor felurite care se succedau pe
chipul lui Jake – uluire mai întâi, apoi bucurie.
— Mi-a zis c cealalt e la conducere, şi c tu vei ştii cine e
cealalt şi unde o duce cealalt pe ea.
— Da, la restaurantul Dixie Pig, pe col ul dintre Lex şi 41st.
P rinte, mai avem vreme s-o prindem din urm , dar numai
dac plec m chiar acum. E…
— Nu, îl opri Harrigan. Femeia care mi-a vorbit – în cap
mi-a vorbit ea şi mi-a vorbit foarte limpede, Iisus fie l udat –
mi-a zis c trebuie s te duci la hotel mai întâi şi mai întâi.
— La care hotel? întreb Callahan.
Harrigan întinse mâna spre Plaza-Park Flyatt pe 46th
Street.
— la-i singurul din zon … şi din direc ia aia venea ea.
— Mul umim, spuse Callahan. i-a spus cumva şi de ce
anume trebuie s ne ducem acolo?
— Nu, r spunse senin Harrigan. Cred c atunci când a
vrut s -mi explice, cealalt a prins-o şi a f cut-o s tac .
Apoi s-a urcat în taxi şi pe-aici i-e drumul!
— C tot veni vorba de drum… începu Jake.
Harrigan d du din cap, ridicând, totodat , un deget spre
luare-aminte.
— Desigur, desigur, dar ine i minte c vor începe s cad
bombele lui Dumnezeu. Nu conteaz şuvoaiele de
binecuvânt ri – alea-s doar pentru „m m ligile” metodiste şi
pentru jegoșii ia din cireada Bisericii Episcopale! Bombele
vor c dea! Şi înc ceva, b ie i.
Se întoarser amândoi c tre el.
— Ştiu c sunte i şi voi copiii lui Dumnezeu, la fel ca mine,
c ci am sim it mirosul sudorii voastre, l udat fie Domnul.
Dar, doamna? Doamnele, c ci, v spun cu toat sinceritatea,

- 346 -
mi s-a p rut c sunt dou . Ele ce sunt?
— Femeia pe care ai v zut-o e cu noi, spuse Callahan dup
o ezitare scurt . E în regul .
— Oare? murmur Harrigan. În Biblie se spune – l udat
fie Domnul şi Cuvântul Lui cel Sfânt – s te fereşti de femeia
str in ale c rei buze picur miere, dar ai c rei paşi duc spre
Iad. Nu-i ieşi în drum şi nu te apropia de casa ei.
Spunând acestea, îşi ridic mâna noduroas , mare cât o
lopat , în semn de blagoslovenie. Apoi o l s în jos, ridicând
din umeri.
— Nu-i citatul exact, c nu mai in minte Sfânta Scriptur
ca pe vremea tinere ii, când purtam Cuvântul Domnului
împreun cu tat l meu, dar cred c a i priceput ce-am vrut
s zic.
— E din Pildele lui Solomon, spuse Callahan.
Harrigan d du din cap:
— Capitolul cinci, Doooamne, Dumnezeul nostru.
Se întoarse s se uite la cl direa ce se ridica spre cerul
nop ii. Jake d du s plece, dar Callahan îl opri cu un gest…
Îns , când b iatul ridic întreb tor din sprâncene, Callahan
nu ştiu ce s -i r spund şi cl tin doar din cap. Nu, nu ştia
decât c înc nu-şi terminaser treburile cu Harrigan.
— Oraşul acesta este în esat cu nelegiuiri şi bolnav de
p cate, spuse în cele din urm predicatorul. Într-o parte
Sodoma, în cealalt Gomora, gata pentru bomba lui
Dumnezeu ce va c dea din ceruri, aleluia v zic, şi amin.
Îns acolo se afl ceva bun. Un loc bun. Îl sim i i şi voi?
— Da, r spunse Jake.
— Îl auzi i?
— Da, r spunser Jake şi Callahan într-un glas.
— Atunci, amin! Credeam c o s se termine când au
d râmat magazinaşul care fusese aici ani buni. Dar nu.
Vocile acelea îngereşti…
— Astfel gr ieşte Gan pe Grind , îl întrerupse Jake.
Callahan se întoarse s -l priveasc şi v zu c b iatul inea
capul înclinat într-o parte, iar pe chip i se aşternuse o
expresie de calm des vârşit, expresia cuiva aflat în trans .

- 347 -
 Şi Jake spuse:
— Astfel gr ieşte Gan, cu voce de can calah, pe care unii îi
numesc îngeri. Gan se leap d de can toi; cu sufletul curat al
inocen ilor el se leap d de Regele Purpuriu şi de Discordia
îns şi.
Callahan c sc ochii la el – ochi plini de spaim –, dar
Harrigan d du din cap indiferent, ca şi cum ar mai fi auzit
toate astea. Poate chiar le auzise.
— Dup ce au d râmat magazinul cu delicatese, aici a
r mas un teren viran, apoi au construit asta. Hammarskjöld
Plaza. Şi atunci mi-am zis: „Ei, acum se va termina, iar eu voi
pleca mai departe, c ci strânsoarea Satanei este puternic ,
iar copitele lui las urme adânci în p mânt unde nu va mai
creşte nici-o plant şi nu va mai înflori nici-o floare.” Pute i
spune selah?
Îşi ridic mâinile – mâinile noduroase de om b trân, care-i
tremurau din cauza bolii Parkinson – şi le întoarse cu
palmele spre cer, în gestul imemorial de slav şi capitulare.
— Dar tot n-a încetat s cânte, spuse şi le l s în jos.
— Selah, murmur Callahan. Adev r gr ieşti, î i
mul umim foarte frumos.
— Este o floare, zise Harrigan. Ştiu, pentru c odat am
intrat s v d ce anume este. Şi în hol, s zicem aleluia, repet,
în hol între uşile dinspre strad şi ascensoarele care duc la
etajele unde numai Domnul nostru ştie câte blestem ii
pederaste se petrec… În hol, v zic, se afl o gr din micu
ce creşte la lumina soarelui ce p trunde prin ferestrele înalte,
o gr dini în spatele unor cordoane din catifea, iar pe
pl cu a din fa a ei scrie prin grija corpora iei tet, în onoarea
familiei grind şi în memoria gileadului.
— Aşa scrie? întreb Jake cu un zâmbet fericit ce-i lumin
chipul. Chiar aşa, sai Harrigan?
— S mor dac te mint, b iete. Bomba lui Dumnezeu s
cad peste mine! Şi în mijlocul tuturor acelor flori creşte un
trandafir s lbatic atât de frumos, încât atunci când l-am
v zut am început s plâng, precum cei de pe malul apelor
Babilonului, fluviul care curge prin Sion. Iar oamenii care

- 348 -
intr şi ies din locul acela, oamenii aceia cu servietele lor
pline cu lucr turi diavoleşti, mul i dintre oamenii aceia
plângeau şi ei. Plângeau şi plecau spre treburile lor nelegiuite
de parc nici n-ar fi ştiut.
— Dar ştiu, şopti Jake. Ştii ce cred eu, domnule Harrigan?
Cred c trandafirul este o tain pe care o in ascuns în
inimile lor şi, dac ar fi s -l amenin e cineva, atunci
majoritatea s-ar lupta ca s -l apere. Poate chiar pân la
moarte.
Ridic ochii la Callahan.
— Trebuie s plec m, P rinte.
— Da.
— Bun idee, fu de acord şi Harrigan, c ci îl v d pe
agentul Benzyck îndreptându-se încoace şi ar fi bine s nu v
g seasc aici. M bucur c prietenul t u cu bl ni e bine-
s n tos, fiule.
— Mul am mult, domnule Harrigan.
— L udat fie Domnul, nu-i aşa c e la fel de câine cum
sunt şi eu?
— Aşa e, domnule, zâmbi Jake cu gura pân la urechi.
— Feri i-v de femeia aceea, b ie i. Mi-a vârât gânduri în
cap. Eu numesc asta vr jitorie. Şi era dou .
— Gemene, chiar aşa, spuse Callahan şi (f r s -şi dea
seama ce face) schi semnul crucii în fa a predicatorului.
— Î i mul umesc pentru binecuvântare, fie ea p c toas
au ba, spuse Harrigan v dit emo ionat.
Şi se întoarse spre agentul de ordine public strigând plin
de veselie:
— Agent Benzyck! Ce bine-mi pare c te v d şi pe tine, şi
pata aia de gem de pe uniforma ta, pe guler, uite chiar acolo,
l udat fie Domnul!
Şi, cât timp agentul Benzyck îşi verifica gulerul uniformei,
Jake şi Callahan se f cur nev zu i.

— Uaaauu! exclam Jake cu glas sc zut în vreme ce se

- 349 -
îndreptau spre bolta discret luminat de la intrarea hotelului.
Dintr-o limuzin alb , de dou ori mai mare decât v zuse
vreodat b iatul (şi v zuse destule; ba, odat , chiar îşi
înso ise tat l într-una la decernarea premiilor Emmy),
coborau b rba i surâz tori în smochinguri şi femei, la fel de
surâz toare, în rochii de sear . Tot coborau şi coborau din
maşina alb şi p rea c nu se mai termin .
— Chiar aşa, fu de acord Callahan. Parc ne-am da în
c luşei, nu?
Jake spuse:
— Nici m car nu ar trebui s fim aici. Asta era treaba lui
Eddie şi a lui Roland. Noi ar fi trebuit s mergem dup Calvin
Tower.
— Ceva, sau cineva, a fost de alt p rere.
— P i, ar fi fost bine s se gândeasc mai mult, coment
posomorât Jake. Un copil şi un preot, cu o singur arm ? E
un banc prost. Ce şanse avem dac Dixie Pig e plin de
vampiri şi c ut tori care petrec în ziua lor liber ?
Callahan nu r spunse, cu toate c îl însp imânta ideea de
a încerca s-o salveze pe Susannah din Dixie Pig.
— Ce-a fost chestia aia despre Gan pe care ai b lm jit-o?
Jake cl tin din cap.
— Habar n-am – abia dac -mi mai aduc aminte ce-am zis.
Cred c -i din cauza atingerii, P rinte. Şi ştii de unde mi se
pare c am primit toate impresiile astea?
— De la Mia?
B iatul d du din cap. Ete op ia cumin el lâng piciorul
lui, aproape atingându-i gamba cu botul lung.
— Şi mai este şi altceva. Tot v d un b rbat negru într-o
celul de puşc rie. Şi se aude un radio la care se spune c
au murit to i – şi so ii Kennedy, şi Marilyn Monroe, şi George
Harrison, şi Peter Sellers, şi Yitzak Rabin, cine o mai fi şi sta.
Şi am sentimentul c închisoarea asta e în Oxford, în statul
Mississippi, unde a fost închis o vreme Odetta Holmes.
— Tu vezi un b rbat. N-o vezi pe Susannah, ci vezi un
b rbat.
— Da, cu o musta tuns scurt şi cu nişte ochelari

- 350 -
caraghioşi cu rame aurii, ca un vr jitor dintr-o poveste.
Se oprir în fa a intr rii str lucitoare a hotelului. Un
portar cu uniform verde cu coad , ca un frac, le perfor
timpanele suflând în fluierul argintiu dup un taxi.
— Crezi c -i Gan? Adic b rbatul la de culoare din
puşc rie ar putea s fie Gan?
— Nu ştiu, cl tin el din cap cu frustrare. Şi mai e şi ceva
despre Dogan, dar sunt toate amestecate.
— Şi toate datorit atingerii.
— Da, dar nu cred c de la Susannah, sau Mia, sau de la
tine, sau de la mine… şopti Jake. Cred c ar fi bine s încerc
s în eleg cine anume este omul acela negru şi ce anume
reprezint el pentru noi, pentru c am sentimentul c
viziunea mea vine chiar de la Turnul Întunecat.
Se uit la Callahan cu un aer solemn şi continu :
— În anumite privin e am ajuns foarte aproape de el şi din
cauza asta e atât de periculos s ne fragment m aşa ka-tet-ul.
— În anumite privin e aproape c am ajuns.

Jake prelu conducerea lin şi complet chiar din clipa în

care ieşi dintre uşile batante cu Ete în bra e şi îl puse pe
pardoseala din holul hotelului. Callahan b nuia c puştiul
nici m car nu era conştient de ceea ce face, iar sta era un
lucru bun. Dac şi-ar fi dat seama cum se poart , probabil
c s-ar fi ales praful de toat încrederea lui.
Ete amuşin cu delicate e propria-i imagine reflectat în
pere ii din sticl verde ai holului, apoi se gr bi pe urmele lui
Jake spre recep ie. Ghearele îi p c neau slab pe dalele albe
şi negre din marmur . Callahan mergea al turi de el,
conştient c priveşte viitorul şi încercând s nu se holbeze
prea tare.
— A fost aici, zise Jake. Aproape c pot s-o v d, P rinte. Pe
amândou , adic , şi pe ea, şi pe Mia.
Înainte ca preotul s apuce s -i r spund , Jake ajunsese
deja în fa a recep iei.
- 351 -
 — Mii de scuze, stimat doamn , spuse el. Numele meu
este Jake Chambers. Ave i cumva un mesaj pentru mine, sau
vreun pachet, sau altceva? Ar trebui s fie din partea
doamnei Susannah Dean sau din partea domnişoarei Mia.
Recep ioner îi arunc o privire nesigur lui Ete.
Bumblerul îşi ridic ochişorii oferindu-i doamnei cel mai
vesel zâmbet al lui – cu foarte mul i din i. Probabil c
func ionara se sim i tulburat , c ci se încrunt revenind cu
ochii la ecranul calculatorului.
— Chambers? întreb ea.
— Da, doamn .
Îşi folosise vocea „uite-ce-politicos-sunt-eu-cu-oamenii-
mari”. N-o mai folosise de ceva vreme, dar n-o pierduse, ba
chiar îi era la îndemân .
— Am ceva pentru tine, dar nu din partea unei doamne. Ci
de la o persoan pe nume Stephen King. Presupun c nu
poate fi vorba despre faimosul scriitor. Îl cunoşti cumva?
— Nu, doamn , spuse Jake uitându-se cu coada ochiului
spre Callahan.
De fapt, pân de curând, nici unul dintre ei nu auzise de
Stephen King, îns Jake ştia de ce numele acesta îi d dea
fiori pe şira spin rii tovar şului s u de drum. Sigur,
Callahan nu mai p rea acum prea înfiorat, deşi din gura
strâns nu-i mai r m sese decât o dung sub ire.
— M rog, zise femeia, cred c -i un nume destul de
obişnuit. Probabil c exist peste tot în America şi oameni
normali pe care îi cheam Stephen King şi care îşi doresc ca
el s … nu ştiu cum s spun… s înceteze.
Scoase un hohot mic de râs nervos, f cându-l pe Callahan
s se întrebe ce anume o speriase. S fi fost Ete, care p rea
tot mai pu in „canin” cu cât te uitai mai mult la el? Poate,
îns Callahan b nuia c mai degrab era vorba despre ceva
din Jake, ceva ce şoptea primejdie. Sau chiar pistolar. În mod
cert b iatul avea ceva aparte care-l deosebea de ceilal i puşti
de aceeaşi vârst . Îl deosebea foarte mult. Callahan îşi aduse
aminte cum scosese Rugerul din tocul de la subra şi-l
îndesase sub nasul nefericitului taximetrist. Îmi zici c ce?

- 352 -
zbierase el atunci cu degetul alb de încordare pe tr gaci. C
mergeai cu vitez prea mare şi era s -mi calci prietenul? C nu
vrei s mori la col de strad cu o gaura în c p ân ?
Era aceasta o reac ie normal a unui b iat de doisprezece
ani în fa a unui accident evitat în ultima clip ? Nu, nu prea.
Şi Callahan îşi zise c recep ioner avea tot dreptul s se
simt agitat . El, în schimb, începuse s se simt ni eluş mai
bine în privin a şanselor pe care le vor avea la Dixie Pig. Nu
mult, ni eluş doar.

Probabil sesizând încordarea femeii, Jake îşi declanş

zâmbetul „uite-ce-politicos-sunt-eu-cu-oamenii-mari”, dar lui
Callahan i se p ru c seam n cu rânjetul lui Ete: cu prea
mul i din i.
— O clip , zise recep ionera, întorcându-se cu spatele la ei.
Jake îi arunc lui Callahan o privire nedumerit : ce-are
asta, nene? Callahan ridic din umeri.
Femeia se duse la un dul pior, îl deschise, c ut într-o
cutie din untru şi se întoarse la recep ie cu un plic pe care
se afla antetul hotelului Plaza-Park. Pe el era pe jum tate
scris de mân , pe jum tate imprimat la calculator, numele
lui Jake – şi înc ceva:

Jake Chambers
Acesta este adevărul

Îl împinse spre el, având grij s nu-i ating mâna.

Jake îl lu şi îl pip i. În untru era o bucat de hârtie. Şi
înc ceva. Ceva îngust şi tare. Rupse plicul şi scoase hârtia
împ turit . În ea se afla o cartel magnetic . Biletul fusese
scris pe o foaie purtând urm toarea judecat de valoare:
TO I SE DAU ARTIŞTI. Mesajul nu avea decât trei rânduri:

Dad-a-chum, dad-a-chee, nu te speria, cheia-i a ta.

Dad-a-chud, dad-a-leia, uite-o, Jake, roşie-i cheia!
- 353 -
 Jake se uit la cartel şi v zu cum albul ei se tulbur ,
transformându-se aproape instantaneu în culoarea sângelui.
S-a f cut roşie doar dup ce am citit mesajul, îşi spuse
b iatul, uşor amuzat. Ridic ochii s vad dac recep ionera
observase transformarea cartelei, îns femeia îşi g sise o
treab ce-i reclama întreaga aten ie la cel lalt cap t al
recep iei. Iar Callahan m sura din priviri dou femei care
tocmai ce intraser în hotel. O fi el pop , dar tot mai are ochi
pentru cucoane, reflect Jake.
Se uit iar la hârtia din mân , chiar la timp ca s mai
poat citi şi ultimul rând:

Dad-a-cnum, dad-a-fantastic, dă-i puştiului o cheie din plastic.

Cu vreo doi ani în urm , p rin ii lui îi d ruiser de

Cr ciun Setul Micului Chimist. Urmând instruc iunile,
reuşise s fac o doz de cerneal invizibil . Ce scrisese
atunci cu cerneala aceea disp ruse la fel de iute ca vorbele
scrise pe bucata aceasta de hârtie. Numai c , dac te uitai
mai atent, puteai s mai desluşeşti ce fusese scris cu
cerneala micu ului chimist. Cuvintele de acum, îns ,
disp ruser definitiv, iar jake ştia motivul. Scopul lor fusese
atins. Nu mai era nevoie de ele. Tot aşa şi cu acest ultim
rând tocmai citit, care începuse s p leasc sub ochii lui. Nu
mai r m sese decât primul rând, în caz c ar fi avut nevoie
s i se aminteasc :

Dad-a-chum, dad-a-chee, nu te speria, cheia-i a ta.

Oare chiar Stephen King îi trimisese mesajul acesta? Jake

nu era tocmai sigur. Mai degrab unul din ceilal i
participan i la acest joc – poate chiar Roland sau Eddie –
folosiser numele lui ca s -i atrag aten ia. Cu toate acestea,
descoperise dou lucruri de când sosise în acest unde şi când,
lucruri care-l bucurau nespus şi îi d deau speran . În
primul rând, trandafirul nu-şi încetase cântul. Ba chiar era

- 354 -
mai puternic decât oricând, chiar şi prin acel zgârie-nori
ridicat pe terenul viran. În al doilea rând, Stephen King era
înc în via , la dou zeci şi patru de ani dup ce îl crease pe
tovar şul lui de c l torie. Şi nu era doar un simplu scriitor,
ci un scriitor celebru.
Super. Lucrurile p reau c încep s se aşeze.
Jake îl apuc de bra pe Callahan şi îl conduse spre
magazinul de suvenire şi spre acordurile pianului. Ete
mergea cuminte lâng piciorul prietenului s u. Lâng unul
din pere i se aflau mai multe telefoane cu circuit intern.
— Când î i r spunde centralista, îl instrui Jake pe
Callahan, spune-i c vrei s vorbeşti cu prietena ta,
Susannah Dean, sau cu prietena prietenei tale, Mia.
— O s m întrebe în ce camer stau, spuse Callahan.
— Zi-i c ai uitat, dar c este la etajul al nou sprezecelea.
— De unde…?
— Crede-m , precis este al nou sprezecelea.
— Te cred.
Telefonul sun doar de dou ori pân când centralista
r spunse şi îl întreb cu ce-i poate fi de folos. Callahan îi
spuse. I se f cu leg tura şi un telefon începu s sune într-o
camer de la etajul al nou sprezecelea.
P rintele începu s vorbeasc , apoi se resemn s asculte
ceva, cu un zâmbet mic şi uluit întip rit pe chip. Dup
câteva clipe puse receptorul înapoi în furc .
— Am vorbit cu un robot! exclam el. Cu o maşin rie care
preia apelurile şi înregistreaz mesajele! Ce inven ie
nemaipomenit !
— Mda, bine, zise Jake. Oricum, ştim acum c a plecat şi
mai mult ca sigur n-a l sat pe nimeni s -i p zeasc bagajele.
Totuşi, pentru orice eventualitate…
Se b tu uşor peste c maş , sub care era camuflat Rugerul.
În vreme ce traversau holul, îndreptându-se spre ascensoare,
Callahan îl întreb :
— Şi ce treab avem în camera ei?
— Nu ştiu.
Callahan îl atinse uşor pe um r.

- 355 -
 — Ba cred c ştii.
Se deschiser uşile liftului din mijloc, iar Jake se urc în el,
cu Ete aproape lipit de picior. Callahan îl urm , dar f r prea
mare tragere de inim . Cel pu in, aşa i se p ru b iatului.
— Poate c ştiu, îi zise Jake. Şi poate c şi tu ştii.
Şi Callahan îşi sim i brusc stomacul foarte greu, de parc
tocmai ce ispr vise o mas copioas . B nuia c senza ia
aceasta îi era provocat de spaim .
— Am crezut c am sc pat de el pentru totdeauna, şopti el.
Atunci când mi l-a luat Roland din biseric , chiar am crezut
c am sc pat de el pentru totdeauna.
— Chestiile nasoale ne ies mereu în drum, filozof Jake.

La nevoie, era preg tit s încerce cheia aceea ciudat din

plastic roşu la fiecare uş de pe etajul al nou sprezecelea,
îns Jake ştiu c despre camera 1919 era vorba, chiar
înainte de a ajunge în dreptul ei. Şi Callahan era convins de
asta, iar pielea i se acoperi brusc cu o pelicul de transpira ie.
Sub ire şi fierbinte. Ca de febr mare.
Pân şi Ete ştia. Bumblerul scheun neliniştit.
— Jake, zise Callahan. Trebuie s ne facem un plan.
Lucrul la e periculos. Mai r u, e malefic.
— Tocmai de-aia trebuie s punem mâna pe el, spuse Jake
pe un ton îng duitor.
St tea în fa a uşii de la camera 1919, lovindu-şi uşor
degetele cu cartela magnetic . Din spatele acelei uşi – şi de
sub ea, şi prin ea – se auzea un forn it resping tor, l l ial a
unui retardat apocaliptic. Se desluşea şi larm de clopote
dezacordate. Jake ştia c acel glob are puterea s te
expedieze prin portal, iar în spa iile acelea întunecate şi f r -
de-uşi era mai mult decât foarte posibil s te pierzi pe vecie.
Şi chiar dac g seai drumul spre o alt variant a
P mântului, locul acela ar fi fost cufundat într-o bezn
stranie, ca în pragul unei eclipse totale de soare.
— L-ai v zut vreodat ? îl întreb Callahan. Jake scutur
- 356 -
din cap.
— Eu l-am v zut, spuse mohorât Callahan, ştergându-şi
cu bra ul transpira ia de pe fruntea şi de pe obrajii p mântii.
Are un Ochi în mijloc. Cred c -i Ochiul Regelui Purpuriu.
Cred c partea asta din el e închis acolo pe vecie şi mai cred
c e nebun dincolo de orice imagina ie. Dac am duce globul
sta într-un loc plin cu vampiri şi cu c ut tori – to i slujitori
ai Regelui – ar fi ca şi cum i-am fi dat lui Adolf Hitler o
bomb atomic în dar de ziua lui.
Jake ştia foarte bine c Treisprezece Negru era în stare s
produc rele uriaşe, nem rginite. Dar mai ştia şi altceva.
— P rinte, dac Mia l-a l sat pe Treisprezece Negru în
camer şi ea s-a dus acolo unde sunt ei, înseamn c vor afla
curând. Şi se vor urca în maşinile lor ip toare şi vor veni s -
l ia de aici, cât ai zice peşte.
— Nu putem s -l l s m în seama lui Roland? întreb
nefericit Callahan.
— Ba da, zise Jake. Asta e o idee bun , aşa cum s -l
ducem la Dixie Pig a fost o idee proast . Dar nu-l putem l sa
aici, asta vreau s spun.
Înainte ca P rintele s mai poat spune ceva, b iatul
introduse cartela în fanta de deasupra clan ei. Se auzi un clic
puternic şi uşa se deschise larg.
— Stai aici, Ete. N-ai voie în untru.
— Eik!
Micu ul se aşez în fund, încol cindu-şi coada cârlion at
şi nostim în jurul labelor. Îl privea îngrijorat pe Jake.
Înainte s intre, b iatul puse mâna lui rece peste
încheietura lui Callahan şi spuse ceva îngrozitor:
— P zeşte- i mintea.

Deşi Mia l sase luminile aprinse, un întuneric straniu se

insinuase în camera 1919 de la plecarea ei. Jake îl recunoscu
de îndat : întunericul portalului. Forn itul retardatului şi
larma în buşit a clopotelor veneau din dulap.
- 357 -
 S-a trezit, îşi zise el cu disperare tot mai mare. Mai
devreme dormea – sau mo ia –, dar tot mutatul sta de colo-
colo l-a trezit. Ce s fac? Lada lui şi geanta de popice or fi în
stare s ne protejeze de el? Am eu ceva la mine cu care s ne
putem proteja mai mult? Un talisman, un sigul, ceva?
Când Jake deschise uşa dulapului, Callahan recurse la
toat st pânirea lui de sine – remarcabil , altminteri – ca s
nu dea bir cu fugi ii. Forn itul afon şi dang tul ocazional din
fundal îi jigneau urechile şi mintea şi inima. Îşi aminti halta
şi cum zbierase atunci când omul cu glug deschisese lada.
Îşi aminti cât de lunecos i se p ruse lucrul acela din untru!
St tea pe catifea roşie… şi se rostogolise. Se uitase la el. Îşi
aminti cum îşi spusese c toat demen a malefic a
universului se afla în c ut tura aceea scârnav , f r trup.
N-am s fug. Nu. Dac b iatul poate r mâne, atunci pot şi
eu.
O, da, dar b iatul era pistolar, iar asta era cu totul altceva.
Era mai mult decât un copil de-al lui ka; era şi copilul lui
Roland de Gilead, fiul s u adoptiv.
Nu vezi cât de palid este? E la fel de speriat ca şi tine,
pentru numele lui Dumnezeu! Vino- i în fire, omule!
Poate c era ceva r u, dar tocmai paloarea aceea
înfior toare a lui Jake îl f cu s se mai linişteasc pu in. Şi
prin minte îi trecu o frântur dintr-un cântecel stupid din
vremea copil riei lui şi începu s fredoneze în şoapt ,
calmându-se, astfel, tot mai mult:
— În p durea cu alune, murmur el, aveau cas doi pitici;
vine pup za şi spune vreau s stau şi eu aici. Pu-pu-puuu…
Jake deschise uşurel dulapul. În untru se afla un seif.
Încerc numerele l-9-1-9. Nimic. Se opri ca s lase
mecanismul s se reseteze, îşi şterse transpira ia de pe
frunte cu ambele mâini (care-i tremurau vizibil) şi încerc din
nou. De data aceasta ap s numerele l-9-9-9. Şi uşa seifului
se deschise.
Cântecul forn it al lui Treisprezece Negru şi larma
polifonic a clopotelor din portal se intensificar . Toate
sunetele acestea parc erau nişte degete din ghea care le

- 358 -
scotoceau prin capete.
Şi te poate duce în felurite locuri, îşi spuse Callahan. Nu
trebuie s faci nimic altceva decât s - i laşi pu in garda jos…
s deschizi geanta… s deschizi l dița… şi atunci… oooo… în
câte locuri vei ajunge! Vine pup za şi spune: vreau s stau şi
eu aici!
Şi oricât de convins ar fi fost de adev rul acesta, o parte
din el tot voia s deschid lada. Tânjea s deschid lada. Şi
nu era singurul. Chiar în fa a ochilor s i, Jake îngenunche în
fa a seifului, aidoma unui habotnic în fa a unui altar.
Callahan încerc s -l opreasc s scoat geanta afar ,
întinzând o mân ce i se p rea incredibil de grea.
Nu conteaz dac îl opreşti sau nu, îi şopti în minte o voce
str in . O voce care-l f cea s -şi doreasc s doarm . O voce
neînchipuit de persuasiv . Cu toate acestea, Callahan
continu s întind mâna. Îl apuc pe Jake de guler cu
degete din care p reau a fi murit to i nervii.
— Nu, zise el. N-o face.
Vocea-i sun moale, demoralizat , ab tut . Iar când îl
trase într-o parte, Jake p ru a se mişca cu încetinitorul.
Lumina din camer avea culoarea aceea bolnav a zilei
dinaintea unei furtuni distrug toare. Iar atunci când se l s
în genunchi în fa a seifului deschis (coborârea aceasta prin
aer i se p ru a fi durat aproape un minut), Callahan auzi,
mai r sun toare ca oricând, vocea lui Treisprezece Negru.
Îndemnându-l s -l ucid pe b iat, s -i spintece beregata şi
s -i ofere globului o gur proasp t de sânge tân r şi cald.
Iar dup aceea, lui Callahan îi va fi îng duit s se arunce de
la fereastra camerei.
Şi tot drumul pân pe caldarâmul de pe 46th Street ai s -mi
sl veşti numele, îl asigur Treisprezece Negru pe un ton
perfect ra ional.
— Haide, oft Jake. Da, f -o, cui îi pas .
— Eik! se impacient Ete din pragul uşii. Eik!
Nici unul nu-l lu în seam .
Când întinse mâna spre geant , Callahan se pomeni c -şi
aminteşte ultima lui întâlnire cu Barlow, regele vampir –

- 359 -
Vampirul de Tip Unu, dup clasificarea dat de el – care se
stabilise în or şelul Salem's Lot. Se pomeni c -şi aminteşte
confruntarea lor din casa lui Mark Petrie, cu p rin ii lui Mark
z când f r via pe jos, la picioarele vampirului, cu estele
zdrobite şi creierii lor atât de cump ta i şi logici f cu i terci.
Şi în vreme ce cazi, am s - i îng dui s murmuri numele
regelui meu, îi şopti Treisprezece Negru. Regele Purpuriu.
Şi când Callahan vedea cum ia geanta în mâini – indiferent
ce o fi fost înainte imprimat pe aceasta acum se transformase
în DOAR LOVITURI PERFECTE PE PISTELE DIN LUMEA DE
MIJLOC – îşi aminti cum str lucise la început crucifixul lui,
îşi aminti lumina aceea nelumeasc ce-l inuse pe Barlow la
distan … dar care începuse apoi s se sting .
— Deschide-o! exclam Jake cu ner bdare. Deschide-o,
vreau s v d!
Acum Ete nu se mai oprea din l trat. Din cap tul
coridorului se auzi o voce:
— F - i câinele s tac naibii!
Ignorar şi cererea aceasta, aşa cum îl ignoraser şi pe Ete
mai devreme.
Callahan scoase uşor l di a din lemn de eucalipt negru din
geanta de popice – l di a aceea care petrecuse o perioad
calm ascuns sub amvonul bisericii lui din Calla Bryn
Sturgis. Acum o va deschide. Acum îl va privi pe Treisprezece
Negru în toat gloria lui abominabil .
Şi apoi va muri. Recunosc tor.

10

E trist s vezi cum d greş credin a omului, spusese

vampirul Kurt Barlow smulgându-i din mâini crucea neagr
şi inutil . De ce putuse face asta? Pentru c – fi i aten i la
acest paradox, încerca i s rezolva i aceast enigm –
P rintele Callahan nu reuşise s arunce el însuşi crucea.
Pentru c nu fusese în stare s accepte c acea cruce nu era
nimic altceva decât un alt simbol al unei puteri
incomensurabil mai mari, o putere care curgea ca un fluviu
- 360 -
pe sub univers sau, poate, pe sub o mie de universuri…
Nu am nevoie de niciun simbol, se dumiri Callahan. Din
cauza asta m-a l sat Dumnezeu în via ? Oare mi-a dat o a
doua şans ca s înv c nu am nevoie de simboluri?
Posibil, conchise el punând mâinile pe capacul l di ei. A
doua şans era una dintre specialit ile lui Dumnezeu.
— M i, oameni buni, potoli i-v câinele la.
Vocea enervat a unei cameriste de undeva de pe hol. Apoi,
de mai aproape:
— Madre de Dios, de ce-i aşa de bezn aici? Ce-i… ce-i…
z… z… z…
Probabil c încerca s spun zgomot. Oricum, n-a mai
apucat s -şi termine vorba. Pân şi Ete p rea resemnat în
fa a vr jii esute de globul cânt tor, c ci renun s mai
protesteze (şi renun şi la locul lui de lâng uş ) şi intr iute
în camer . Callahan îşi închipui c micu ul voia s fie al turi
de Jake în momentul sfârşitului.
Cu un efort colosal, P rintele îşi potoli mâinile sinucigaşe.
Obiectul din l di m ri volumul l l itului lui de retardat,
f cându-i degetele s zvâcneasc . Apoi se liniştir la loc.
M car atâta lucru s reuşesc, îşi zise Callahan.
— Nu-i bai, las pe mine – vocea drogat şi avid a
cameristei. Vreau s -l v d! Dios! Vreau s -l in în mân !
Cu bra e ce p reau a-i cânt ri o ton , Jake reuşi s-o
prind pe femeia aceea latino, de vârst mijlocie, care nu
cânt rea mai mult de cincizeci de kilograme.
La fel cum se luptase s -şi potoleasc tremuratul mâinilor,
Callahan se lupta acum s aib coeren în rug .
Doamne, fac -se voia Ta, iar nu a mea. Nu olarul, ci lutul
din mâinile lui. Dac nu pot face nimic altceva, atunci ajut -m
s pun mâna pe el şi s m arunc de la fereastr şi s distrug
blestem ia asta o dat pentru totdeauna. Dar dac voia Ta
este s m aju i s -l potolesc – s -l fac s doarm iar şi –,
atunci d -mi puterea Ta. Şi ajut -m s -mi amintesc…
Oricât de drogat de Treisprezece Negru ar fi fost, se pare c
Jake nu-şi pierduse atingerea. Şi culese restul gândului din
mintea P rintelui, rostindu-l cu glas tare, dar schimbând

- 361 -
cuvântul folosit de Callahan cu cel înv at de la Roland:
— Nu-mi trebuie niciun sigul. Nu olarul, ci lutul din
mâinile lui, şi nu-mi trebuie niciun sigul!
— Doamne, spuse Callahan.
Cuvântul i se p ru greu ca o piatr , dar, odat rostit,
restul veni de la sine.
— Doamne, dac mai eşti acolo, dac m mai auzi, eu sunt
Callahan. Şi, Te rog, linişteşte obiectul sta, Doamne al meu.
Te rog, f -l s doarm din nou. Te rog în numele lui Iisus
Hristos.
— În numele Albului, spuse Jake.
— Bului! latr Ete.
— Amin, zise femeia cu o voce sedat .
O clip cântecul forn it de retardat se ridic cu o octav ,
iar Callahan în elese c totul fusese în zadar, c nici m car
Dumnezeul Atotputernic nu-i putea ine piept lui
Treisprezece Negru.
Apoi nu se mai auzi nimic.
— Slav ie, Doamne, şopti el dându-şi seama c întregu-i
trup îi era sc ldat în sudoare de ghea .
Jake izbucni în plâns şi-l ridic pe Ete în bra e. Începu s
plâng şi camerista, dar nu era nimeni prin preajm care s-o
aline. Pe când P rintele Callahan trase în jurul l di ei din
eucalipt materialul (bizar de greu) al gen ii de popice, Jake se
întoarse spre ea spunându-i:
— Trebuie s dormi, doamn -sai.
Acesta fu primul lucru care-i venise în minte şi, culmea,
chiar func iona. Camerista se r suci pe c lcâie şi se îndrept
spre pat. Se ca r pe el, îşi trase fusta peste genunchi şi îşi
pierdu cunoştin a.
— Va dormi? îl întreb Jake în şoapt pe Callahan. Pentru
c … P rinte… a fost la musta .
Poate c da, îns lui Callahan i se p ru c mintea-i este
liber – mai liber decât şi-o sim ise ani la rând. Sau poate
c inima îi fusese eliberat . Oricum ar fi stat lucrurile, atunci
când aşez geanta de popice peste sacii de cur torie
împ turi i ordonat deasupra seifului, sim i cum gândurile i

- 362 -
se limpeziser complet.
Îşi aduse aminte o discu ie purtat pe aleea din spatele
C minului. Ieşise în pauza de igar cu Frankie Chase şi
Magruder. Ajunseser cumva s vorbeasc despre felul în
care i-ai putea proteja obiectele de valoare în New York, mai
ales atunci când trebuia s pleci ceva vreme de acolo, iar
Magruder spusese c locul cel mai sigur din New York… locul
în care î i po i depozita bunurile în absolut siguran …
— Jake, în seif e şi o traist cu farfurii.
— Orize?
— Da. Ia-le tu.
L sându-l pe Jake s se ocupe de Orize, Callahan se duse
la femeia întins pe pat şi vârî mâna în buzunarul din fa al
uniformei. Scoase de acolo câteva cartele magnetice, câteva
chei normale şi o cutiu cu bomboane mentolate de care nu
mai auzise niciodat – Altoids.
O întoarse într-o parte – era grea ca un cadavru.
— Ce faci? şopti Jake.
Îl l sase jos pe Ete ca s -şi poat trece peste um r
mânerul traistei din papur . Era grea, dar avea sentimentul
c greutatea ei îi d dea curaj.
— O jefuiesc, ce i se pare c fac? r spunse el furios.
P rintele Callahan din sânul Sfintei Biserici Romano Catolice
jefuieşte o camerist de hotel. M rog, ar jefui-o dac ar
avea… iat !
În cel lalt buzunar al femeii se afla teancul mic de
bancnote pe care îl c uta. Probabil c tocmai deretica atunci
când o deranjase l tratul lui Ete. Adic tr gea apa la toalet ,
tr gea jaluzelele în camer , f cea paturile şi l sa bombonele
pe pernele proasp t înf ate. Uneori clien ii d deau bacşiş
pentru astfel de servicii. Iar aceast camerist avea în
buzunar dou bancnote de zece dolari, trei de cinci şi patru
de unu.
— Am s i-i dau înapoi când ni se vor întret ia din nou
c r rile, zise Callahan spre femeia f r cunoştin . Dac n-o
s ne mai vedem, consider -i ofranda ta pentru Dumnezeu.
— Aaaalbuuul, bolborosi camerista cu vocea înfundat a

- 363 -
celor ce vorbesc în somn.
Callahan şi Jake se privir ului i.

11

În liftul ce-i ducea înapoi la parter, Callahan avu grij de

geanta în care se afla Treisprezece Negru, iar Jake, de traista
cu 'Rize. Tot el inea şi banii. Acum aveau cu totul patruzeci
şi opt de dolari.
— Ne vor ajunge?
Aceasta a fost unica întrebare a b iatului dup ce
ascultase planul P rintelui de depozitare a globului, plan ce
necesita înc o oprire.
— Nu ştiu şi nici nu-mi pas , r spunse Callahan.
Vorbeau în şoapt , ca nişte conspiratori, deşi în ascensor
nu erau decât ei.
— Dac am putut s fur de la o camerist care dormea, o
s fie floare la ureche s -i dau eap unui taximetrist.
— Mda, mârâi Jake, gândindu-se c Roland nu numai c -i
jefuise pe cei f r de vin de-a lungul drumului s u spre
Turn, ci şi omorâse destui. Hai s ispr vim cu asta şi s
vedem cum d m de Dixie Pig.
— N-ar trebui s - i faci atâtea probleme, îi spuse Callahan.
Vei fi printre primii care vor afla dac s-a pr buşit Turnul.
Jake îl privi cu aten ie. Dup una sau dou secunde,
Callahan schi un zâmbet cam strâmb. Nu se putuse ab ine.
— Nu-i nimic de râs, sai, zise Jake şi apoi ieşir amândoi,
plus Ete, în noaptea începutului de var din anul '99.

12

Când ajunser la prima dintre cele dou destina ii, se

f cuse deja nou f r un sfert, dar un rest din lumina zilei
înc mai z bovea peste râul Hudson. Drumul cu taxiul costa
nou dolari şi cincizeci de cen i. Callahan îi înmân
individului de la volan una din cele dou bancnote de zece
- 364 -
furate de la camerist .
— Nu te forr aa, oomu', spuse taximetristul cu accent
jamaican. S nu rr mâi f rr bani.
— Ai mare noroc s cape i cât de cât ceva, fiule, spuse cu
blânde e Callahan. Avem buget limitat pentru vizita noastr
la New York.
— Şi soaa a meu arre buget, r spunse taximetristul şi
demar .
În timpul acestui dialog Jake îşi ridicase ochii şi r m sese
cu ei int .
— M iculi , şopti el. Uitasem cât de mare e. Callahan îi
urm ri privirea şi îi zise:
— Haide s termin m odat .
Şi, în vreme ce se duceau spre intrare, ad ug :
— Ai mai receptat ceva de la Susannah?
— Un b rbat cu o chitar , spuse Jake. Cânt cântecul…
nu ştiu. Dar ar trebui s ştiu. E o alt coinciden din aia
care nu-i deloc coinciden , aşa cum pe anticar îl cheam
Tower, ori spelunca lui Balazar, care se numeşte Turnul
înclinat. E un cântec anume… Şi ar trebui s -l ştiu.
— Şi altceva?
Jake cl tin din cap.
— sta-i ultimul lucru pe care l-am recep ionat de la ea,
imediat dup ce ne-am urcat în taxi, în fa a hotelului. Cred
c a intrat în Dixie Pig şi nu mai am cum s-o ating.
Callahan se îndrept spre registrul din mijlocul holului
uriaş.
— ine-l pe Ete lâng tine.
— Nici-o problem .
Nu dur mult, şi Callahan g si ce c uta.

13

Pe semn scria:

DEPOZITARE PE TERMEN LUNG

10 – 36 LUNI
- 365 -
 FOLOSI I JETOANELE
LUA I CHEIA
CONDUCEREA NU-ŞI ASUM RESPONSABILITATEA
PENTRU BUNURILE PIERDUTE

Sub acest anun , într-o caset din sticl , se afla o list cu

reguli şi reglement ri, pe care le parcurser amândoi cu
deosebit aten ie. Prin t lpi sim eau huruitul unei garnituri
de metrou. Callahan, care nu mai c lcase în New York de
aproape dou zeci de ani, habar nu avea ce metrou era acela,
încotro se îndrepta, sau cât de adânc în m runtaiele oraşului
ajungea el. Deja coborâser dou niveluri în subteran cu
scara rulant . La primul se aflau mai multe magazine, iar la
al doilea se afla ce c utau. Sta ia de metrou era şi mai jos.
Jake îşi mut traista cu Orize pe um rul cel lalt şi ar t
spre ultimul rând al informa iilor de sub sticl .
— Primim reducere dac închiriem, spuse el.
— Ducere! exclam Ete încruntat.
— Da, b ie aş, fu Callahan de acord cu micu ul. Şi dac
baba ar avea ro i ar fi tramvai. Nu avem nevoie de nici-o
reducere.
Aşa a şi fost. Dup ce au trecut printr-un detector de
metale (Orizele nu au pus nici-o problem ) şi pe lâng un
agent de paz care mo ia pe un sc unel, Jake hot rî c cel
mai bun fişet pentru l di a aflat în geanta cu PISTELE DIN
LUMEA DE MIJLOC ar fi fost unul dintre cele mici – de la
cap tul laturii stângi al s lii uriaşe. Chiria pentru perioada
maxim era de dou zeci şi şapte de dolari. P rintele Callahan
introduse cu mare grij bancnotele în diversele fante ale
automatului cu jetoane, preg tit sufleteşte pentru orice soi
de defec iune: dintre toate minun iile şi groz viile întâlnite
în scurta vreme de când se întorsese în oraş (printre care se
num ra şi costul umflat al c l toriei cu taxiul), aceasta parc
era cel mai greu de acceptat. Un automat care primea bani
de hârtie? Probabil c o tehnologie extrem de sofisticat
st tea la baza acestei maşin rii urâte care cerea clien ilor
INTRODUCE I BANCNOTELE CU FA A ÎN SUS! În imaginea
care înso ea acest anun se vedea o bancnot de un dolar cu
- 366 -
creştetul capului lui George Washington spre stânga fantei.
Îns hârtiile pe care le vârî Callahan în aparat erau acceptate,
indiferent în ce direc ie ar fi fost capul protagonistului.
Chestia era doar s fie cu fa a în sus. Şi Callahan se sim i
aproape uşurat atunci când automatul se bloc o dat ,
refuzând s accepte o bancnot bo it şi veche. Pe cele relativ
netede le h p i, îns , f r s crâcneasc , eliberând şuvoaie
de jetoane în t vi a de dedesubt. Callahan le strânse, vru s
se întoarc la Jake, dar se opri s -şi satisfac o curiozitate.
Se uit cu aten ie pe latura incredibilului (incredibil pentru el)
automat consumator de bani. Chiar spre baz descoperi ceea
ce c uta. Aparatul acesta se numea Change-Mark-R 2000,
fusese fabricat în Cleveland, Ohio. La realizarea lui îşi
aduseser contribu ia şi alte companii: General Electric,
DeWalt Electronics, Showrie Electric, Panasonic şi, ultima,
inscrip ionat cu litere foarte mici, dar foarte reale, North
Central Positronics.
Şarpele din Gr dina Raiului, îşi zise Callahan. S-ar putea ca
individul sta, care se zice c m-ar fi creat, Stephen King sta,
s-ar putea s existe într-o singur lume, dar, pui pariu c
North Central Positronics exist în toate lumile? Fireşte, pentru
c îi apar ine Regelui Purpuriu, aşa cum îi apar ine şi Sombra,
iar el se foloseşte de ele pentru a ob ine ceea ce-şi doreşte
orice despot obsedat de putere din istorie: s se afle
pretutindeni, s de in totul, şi, în esen , s controleze
universul.
— Sau s -l cufunde în bezn , murmur el.
— P rinte! îl strig Jake neliniştit. P rinte!
— Vin, vin, îi r spunse, gr bindu-se spre locul în care îl
aştepta b iatul, cu pumnii plini cu jetoane.

14

Dup ce Jake introduse nou jetoane în Fişetul 883,

acesta scuip cheia. B iatul continu îns s -l alimenteze cu
discurile micu e, pân ce le termin pe toate dou zeci şi
şapte. Atunci, ledul de sub num rul fişetului se f cu roşu.
- 367 -
 — Le-am terminat pe toate, spuse satisf cut Jake.
Vorbeau în continuare pe tonul acela sc zut de „vezi-s -
nu-trezeşti-copilul” în sala mare, ca o peşter , unde domnea
t cerea. Jake presupunea c diminea a la opt şi dup -amiaza
la cinci acolo era un balamuc întreg de oameni care veneau şi
plecau din sta ia de metrou de jos, unii depozitându-şi
lucrurile în dul pioare ac ionate cu monede. Prin casa sc rii
rulante veneau la ei doar ecourile stinse ale conversa iilor din
cele câteva magazine înc deschise în pasajul de deasupra. Şi
se auzea şi bubuitul unui metrou care intra în sta ie.
Callahan introduse geanta de popice prin deschiderea
îngust şi o împinse pân în fundul fişetului. Jake îl urm rea
cu aten ie încordat . Apoi închise uşi a, iar Jake r suci cheia.
— Bingo, exclam b iatul punând cheia în buzunar. O s
doarm ?
— Cred c da, r spunse Callahan. Aşa cum a dormit la
mine în biseric . Dar dac se va mai frânge înc o Grind ,
atunci s-ar putea s se trezeasc şi s fac t r boi. Îns ,
dac se va mai frânge înc o Grind …
— dac se va mai frânge înc o Grind , ni eluş t r boi n-o
s aib nici-o importan , îi termin Jake fraza.
Callahan d du din cap.
— Singura problem e… m rog… tu ştii foarte bine unde
ne ducem. Şi la fel de bine ştii ce s-ar putea s g sim acolo.
Vampiri. C ut tori. Poate şi al i slujitori ai Regelui
Purpuriu. Poate chiar şi pe Walter, omul în negru, cu chipul
acoperit de glug , ce uneori îşi schimba forma şi înf işarea
şi îşi spunea Randall Flagg. Poate chiar şi pe însuşi Regele
Purpuriu.
Da, Jake ştia toate astea.
— Tu ai „atingerea”, Jake, continu Callahan, prin urmare,
ar trebui s presupunem c şi unii din ei o au. Şi este posibil
s ne culeag din minte informa ia despre locul acesta – şi
despre num rul fişetului. Vom merge într-acolo şi vom
încerca s-o salv m, dar trebuie s recunoaştem c şansele
noastre de a da greş sunt destul de mari. N-am tras niciodat
cu vreo arm , iar tu nu eşti – iart -m , Jake, dar chiar nu

- 368 -
pari a fi vreun veteran c lit în lupte.
— S ştii c am nişte b t lii la activ, zise Jake, gândindu-
se la confruntarea cu Gasher şi, bineîn eles, la lupta cu Lupii.
— De data aceasta va fi altfel, nu se l s Callahan. Vreau
s spun doar c ar fi o idee foarte proast s -i l s m s ne
prind în via . La o adic . Pricepi?
— Fii pe pace, zise Jake cu un calm de ghea . Fii pe pace,
P rinte. N-o s ne prind vii.

15

Din nou pe strad , din nou c utând un taxi. Jake era de

p rere c le mai r m seser destui bani din bacşişurile
cameristei ca s poat ajunge la Dixie Pig. Şi mai credea c ,
odat intra i acolo, nevoia lor de bani – sau de orice altceva –
va disp rea definitiv.
— Uite unul, spuse Callahan f când semn maşinii.
Jake se uita la cl direa din care tocmai ieşiser .
— Eşti convins c va fi în siguran acolo? îl întreb pe
Callahan în vreme ce taximetrul vir spre ei, claxonând
nervos la şoferul mototol din fa ce-l împiedica s ajung
mai iute la clien i.
— Prietenul meu, sai Magruder, zicea c -i cel mai sigur loc
de depozitare din întregul Manhattan, r spunse Callahan.
Zicea c -i de cincizeci de ori mai sigur decât dulapurile din
g rile Penn şi Grand Central… În plus, aici ai şi posibilitatea
de a alege depozitarea pe termen lung. Probabil c în New
York mai sunt şi alte asemenea locuri, dar – cum-necum –
noi nu vom mai fi aici când se vor deschide, de diminea .
Taxiul opri lâng ei. Callahan deschise portiera pentru
Jake, iar Ete, încercând s nu se lase observat, s ri pe
banchet în spatele b iatului. P rintele arunc o ultim
privire turnurilor gemene de la World Trade Center.
— Dac nu sparge nimeni fişetul ca s -l fure, o s r mân
închis acolo pân în luna iunie a anului dou mii doi.
— Sau dac nu se pr buşeşte cl direa peste el, zise Jake.
Callahan râse, deşi Jake nu f cuse vreo glum .
- 369 -
 — N-ai s vezi una ca asta. Şi chiar dac ar fi aşa… ce s-ar
alege de un glob de cleştar peste care se pr buşesc o sut
zece etaje de beton şi o el? Fie el şi un glob plin cu magie
puternic ? Cred c asta i-ar veni de hac afuriseniei.

16

Pentru mai mult siguran , Jake îi ceru taximetristului

s -i lase la col ul dintre Lexington şi 59th Street şi, dup ce-i
ceru din privire aprobarea lui Callahan, îi înmân şoferului
to i banii lor, mai pu in dou bancnote de un dolar.
La col ul dintre Lex şi strada 60th, Jake ar t o mul ime de
mucuri de igar strivite de trotuar.
— Aici a stat, zise el. B rbatul cu chitara.
Se aplec , lu unul din chiştoace şi îl inu câteva clipe în
palm . Apoi d du din cap cu un zâmbet trist, potrivindu-şi
mai bine traista pe um r.
Orizele z ng nir slab în culcuşul lor din papur . Jake le
num rase în timpul drumului cu taxiul şi nu fusese câtuşi
de pu in surprins s descopere c erau nou sprezece.
— Nu-i de mirare c s-a oprit aici, continu el aruncând
mucul şi ştergându-şi palma de c maş .
Şi, pe neaşteptate, b iatul începu s cânte în şoapt , dar
în tonalitate perfect :
— Sunt omul… nem rginitei triste i… toat via a… n-am
v zut decât nefericire… m-am hot rât… s plec… spre
nord… poate chiar… cu urm torul tren.
Callahan, şi aşa mult prea tensionat, sim i cum i se
strepezesc şi mai tare nervii. Bineîn eles c recunoscuse
cântecul. În noaptea aceea când îl cântase Susannah în
Pavilion – aceeaşi noapte când Roland cucerise inimile
tuturor locuitorilor din Calla dansând cea mai focoas
commala v zut vreodat – ea înlocuise cuvântul „om” cu
„fecioar ”.
— I-a dat bani, spuse Jake ca prin vis. Şi i-a zis…
R mase cu capul în jos, concentrat, muşcându-şi buzele.
Cu c pşorul dat pe spate, Ete se uita la el fascinat. Callahan
- 370 -
nu-l întrerupse. Acum în elesese: el şi cu Jake vor muri în
Dixie Pig. Vor lupta, dar vor muri acolo.
Şi îşi d du seama c nu-l deranja gândul la moarte. Lui
Roland i se va frânge inima din cauza b iatului… dar va
merge mai departe. Atâta vreme cât va mai exista Turnul,
Roland va merge mai departe.
Jake îşi ridic privirea.
— I-a zis „Aminteşte- i lupta.”
— Adic Susannah a zis asta.
— Da. S-a înfiin at. I-a dat Mia voie. Şi cântecul a
emo ionat-o pe Mia. A plâns.
— Adev rat?
— Adev rat. Mia, fiic a nim nui, mam a unuia. Şi când
Mia n-a mai fost atent … şi o orbeau lacrimile…
Jake se uit în jur. Ete se uit şi el în jur, f r s caute
ceva, ci doar imitându-l pe adoratul lui Eik. Callahan îşi
aduse aminte de noaptea aceea în pavilionul din Calla.
Luminile. Cum se ridicase Ete pe picioruşele din spate şi
f cuse o plec ciune în fa a oamenilor buni, în fa a acelor
folken din Calla. Susannah, cântând. Luminile. Dansul.
Roland, dansând commala sub luminile acelea. Sub luminile
acelea colorate. Roland dansând dansul Albului. Roland,
mereu Roland.
Şi, în cele din urm , când to i ceilal i vor fi pierit, ucişi
unul câte unul de mecanismele acestea sângeroase, singur
doar Roland va r mâne.
M pot împ ca cu gândul acesta, îşi spuse Callahan. Şi pot
muri împ cat cu el.
— A l sat ceva aici, dar nu mai e! exclam Jake sup rat,
aproape în pragul lacrimilor. Înseamn c cineva a g sit ce
ne-a l sat ea… sau poate chitaristul a v zut-o şi l-a luat el…
oraş de tot c catul! Toat lumea fur ! C cat!
— Hai, ajunge.
Jake îşi ridic spre Callahan chipul palid, istovit şi
înfricoşat.
— A l sat ceva pentru noi! Şi avem nevoie de lucrul la! Nu
pricepi cât de slabe ne sunt şansele?

- 371 -
 — Ba da. Şi dac vrei s te retragi, acum este momentul s-
o faci, Jake.
B iatul scutur din cap f r dubii şi f r ezitare, iar
Callahan se sim i grozav de mândru de el.
— S mergem, P rinte.

17

Se oprir din nou în col ul dintre Lex şi 6lst. Jake întinse

mâna spre trotuarul de vizavi. Callahan v zu copertina verde
şi d du din cap. Pe ea era desenat un purcel nostim, rânjind
fericit, în ciuda faptului c tocmai ce fusese transformat în
friptur . Pe marginea copertinei erau imprimate cuvintele
RESTAURANTUL DIXIE PIG. În fa se aflau parcate cinci
limuzine lungi şi negre, ale c ror lumini de interior l sate
aprinse str luceau galben-stins în noapte. Şi abia atunci
observ Callahan cea a care se strecurase peste bulevard.
— Uite, zise Jake dându-i Rugerul.
Apoi se scotoci prin buzunare şi scoase doi pumni de
cartuşe care luceau estompat în portocaliul felinarelor de pe
strad .
— Pune-le în buzunarul de la piept, P rinte. O s - i fie mai
uşor s le iei de acolo, bine?
Callahan d du din cap.
— Ai mai tras vreodat cu pistolul?
— Nu, r spunse Callahan. Ai mai aruncat vreodat cu
farfuriile?
Jake rânji şmechereşte.
— Benny Slightman şi cu mine am şterpelit nişte farfurii
de antrenament şi, într-o sear , ne-am dus pe malul râului
ca s ne lu m la întrecere. Benny nu se pricepea prea tare,
dar…
— Trag concluzia c tu te pricepi.
Mai întâi Jake ridic din umeri, apoi încuviin . Nu putea
g si cuvintele potrivite ca s poat explica senza ia avut
atunci când inuse farfuriile în mân . Cât de just, de firesc i
se p ruse. Poate c avea o înclina ie natural pentru asta. Şi
- 372 -
Susannah dovedise un talent nativ atunci când aruncase
prima oar cu o Oriz . P rintele Callahan o v zuse cu ochii
lui.
— În regul , care-i planul? întreb el.
Acum, c se hot râse s mearg pân la cap t, era mai
mult decât foarte dispus s -l lase pe b iat la conducere. C ci,
la urma urmelor, Jake era pistolarul. Îns b iatul cl tin din
cap.
— N-avem niciun plan. Eu intru primul. Tu te ii dup
mine. Odat intra i, ne desp r im. Trei metri între noi, atât.
În elegi ce spun, P rinte? Pentru ca, astfel, indiferent cât de
mul i sau cât de aproape sunt, s nu ne poat prinde pe
amândoi în acelaşi timp.
Callahan recunoscu înv turile lui Roland.
— Eu o s -i dau de urm folosind atingerea, iar Ete o s -i
dea de urm dup miros, continu Jake. Mişc -te în acelaşi
timp cu noi. Trage în orice mişc , f r s ezi i, pricepi?
— Da.
— Şi dac omori ceva ce i se pare c ar avea o arm cât de
cât folositoare, ia-o. Dac po i s te apleci dup ea f r s te
opreşti. Trebuie s ne mişc m mereu. Trebuie s -i înghesuim.
Trebuie s fim nemiloşi. Po i s urli?
Callahan se gândi bine, apoi d du din cap: da, putea.
— Atunci, url la ei, spuse Jake. Am s urlu şi eu. Şi am
s fiu în permanent mişcare. Poate chiar am s alerg sau,
dac nu, am s merg foarte repede. Şi ai grij s fii
întotdeauna în rând cu mine.
— Am s fiu, zise Callahan.
Cel pu in, pân când m-o secera vreunul,
— Uite ce vreau s te întreb, Jake: dup ce o salv m de
acolo, se va putea spune c şi eu sunt pistolar?
Rânjetul lui Jake era feroce. L sase în urm toate
îndoielile şi temerile.
— Khef, ka şi ka-tet, spuse el. Uite, semaforul s-a f cut
verde. Hai s travers m.

- 373 -
 18

Nu era nimeni pe locul şoferului din prima limuzin . La

volanul celei de-a doua se afla un individ în uniform şi cu
caschet , dar P rintelui Callahan i se p ru cufundat într-un
somn adânc. Un altul, tot cu uniform şi caschet , ieşit pe
trotuar, se sprijinea de o a treia maşin . Jarul ig rii descria
un arc leneş spre col ul gurii. Le arunc o privire lipsit de
interes. Ce era de v zut la ei? Un b rbat în pragul b trâne ii,
un puşti în pragul adolescen ei, şi un c el aferat. Mare
scofal .
Când ajunser pe cel lalt trotuar, Callahan observ un
anun pe un trepied cromat aşezat în fa a restaurantului:

ÎNCHIS PENTRU EVENIMENT PRIVAT

Oare ce nume i-ai fi putut da „evenimentului” din seara

aceasta de la Dixie Pig? se întreb Callahan. Petrecere în
cinstea viitorului nou-n scut? Petrecere de zi de naştere?
— Ce facem cu Ete? îl întreb el în şoapt pe Jake.
— Ete r mâne cu mine.
Doar patru cuvinte – suficiente îns ca s -l conving pe
Callahan c Jake ştia ce face: aceasta era noaptea în care ei
vor muri. Callahan nu ştia dac vor reuşi s moar pe
culmile gloriei, dar de murit vor muri cu siguran , to i trei.
Poiana de la cap tul c r rii se afla chiar dup col ; şi vor
intra în ea um r la um r, to i trei. Oricât de pu in îşi dorea
s moar cât vreme pl mânii înc -i mai erau cura i, iar
ochii limpezi, Callahan în elegea c situa ia ar fi putut fi cu
mult mai rea. Treisprezece Negru fusese pus bine, într-un alt
loc întunecat, unde va dormi; şi dac Roland va r mâne în
via , dup toat nebunia, dup toate b t liile pierdute şi
câştigate, atunci el îi va da de urm şi va face ce va crede de
cuviin cu el. Deocamdat …
— Jake, ascult -m o clip . Este important.
Jake se opri, dar se vedea c nu mai are r bdare.
— În elegi c te afli în primejdie de moarte şi ceri iertare
pentru p catele tale?
- 374 -
 B iatul pricepu c aceasta se voia un soi de ultim
împ rt şanie.
— Da, spuse el.
— Î i pare sincer r u pentru p catele tale?
— Da.
— Te c ieşti?
— Da, P rinte.
Callahan f cu semnul crucii în fa a lui.
— In nomine Patris, et Filii, et Spiritus…
Ete latr . O dat , doar. Foarte emo ionat. Îns şi foarte
în buşit, c ci avea în bot un obiect descoperit în rigol pe
care i-l adusese lui Jake. B iatul se aplec s i-l ia.
— Ce? întreb Callahan. Ce este?
— Ce ne-a l sat ea, zise Jake, grozav de uşurat, aproape
plin de optimism din nou. Ce ne-a l sat atunci când Mia nu
era atent pentru c plângea din cauza cântecului. S-ar
putea totuşi s mai avem o şans , P rinte.
Puse obiectul în mâinile tovar şului s u. Callahan fu
surprins de greutatea acestuia şi r mase aproape f r suflare
în fa a frumuse ii lui. Iar în sufletul lui miji aceeaşi speran .
O tâmpenie, poate, dar foarte real .
Ridic estoasa din fildeş în dreptul ochilor şi îşi trecu
buricul degetului ar t tor peste zgârietura în form de semn
de întrebare de pe carapacea ei. Se uit în ochii aceia
în elep i şi calmi.
— Minune, murmur el. Este estoasa Maturin? Ea este,
nu-i aşa?
— Nu ştiu, spuse Jake. Probabil. Ea îi spune sköldpadda
şi s-ar putea s ne fie de mare ajutor, dar nu-i poate ucide pe
casapii care ne aşteapt în untru.
F cu un semn cu capul spre Restaurantul Dixie Pig.
— Acolo doar noi singuri ne putem ajuta, P rinte. De acord?
— O, da, spuse Callahan cu un calm infinit.
Puse estoasa, sköldpadda, în buzunarul de la piept.
— Am s trag ori pân r mân f r gloan e, ori pân mor.
Şi dac r mân f r gloan e înainte s mor, atunci am s le
dau în cap cu patul pistolului.

- 375 -
 — Bun aşa. Haidem s le d m lor ultima împ rt şanie.
Trecur pe lâng anun ul cu ÎNCHIS de pe trepiedul
metalic, cu Ete între ei. Micu ul inea capul seme în sus, iar
pe botic îi înghe ase un rânjet foarte col os. Urcar f r
ezitare cele trei trepte spre uşile duble. Când ajunse pe
ultima treapt , Jake scoase dou farfurii din traista de pe
um r. Le ciocni una de alta, mul umit de sunetul sinistru pe
care-l scoaser . Apoi îl îndemn pe Callahan.
— Acum şi tu.
Callahan ridic Rugerul, inând eava lâng obrazul drept,
aidoma unui duelist. Apoi îşi atinse buzunarul de la piept,
umflat de greutatea gloan elor. Jake d du din cap.
— Odat intra i, st m împreun . Mereu împreun , cu Ete
între noi. La trei. Şi, odat porni i, nu ne oprim decât mor i.
— Nu ne oprim.
— Aşa. Gata?
— Da. Dumnezeu te iubeşte, b iete.
— Şi pe tine, P rinte. Unu… doi… trei:
Jake deschise uşa şi p trunser to i trei în penumbra şi
mirosul dulce-picant al fripturii de porc din untru.

STROF :
Hai, commala-ka, soart
Timp de via , timp de moarte.
Încol it când eşti
Mâna- i gloan ele s -mpart ,

ANTISTROF :
Commala, bai, ka-soart
Mâna- i gloan ele s -mpart .
S nu m plânge i, prieteni,
Când voi p şi spre moarte.

- 376 -
 STAN A XIII
HEIL, MIA, HEIL, MAM

- 377 -
 1

Poate ka a pus acel autobuz acolo atunci când a oprit

taxiul în care se afla Mia, ori poate nu a fost decât o simpl
coinciden . Cu siguran îns era genul de problem ce
stârneşte controverse aprige, de la nivelul celui mai umil
predicator ambulant (pute i s spune i aleluia odat cu mine)
pân la cei mai mari teologi ai lumii (pute i s -mi oferi i un
amin socratic). Desigur c vor fi unii care s o eticheteze
drept neserioas ; cu toate acestea, ceea ce se afl în spatele
acestei probleme nu este câtuşi de pu in aşa.
Un autobuz cu destina ia centru, pe jum tate gol.
Dar, dac nu s-ar fi aflat chiar în acel loc, pe col ul dintre
Lex şi 61th Street, este foarte posibil ca Mia s nu-l fi
observat niciodat pe b rbatul care cânta la chitar . Şi, dac
nu s-ar fi oprit s -l asculte pe b rbatul care cânta la chitar ,
cine ştie cât de diferite ar fi fost cele ce au urmat?

— Mam , nene! Ie-te-aici! exclam taximetristul ar tând

exasperat la parbriz.
Pe col ul dintre Lex şi 61th era oprit un autobuz, cu
motorul bodog nind sup rat şi cu stopurile transmi ând un
mesaj codificat de mare suferin . Şoferul autobuzului st tea
lâng una din ro ile din spate, privind moroc nos norul
negru de motorin ars ce ieşea prin eava de eşapament.
— Coni , spuse taximetristul, v-ar deranja s v da i jos
pe col ul cu 60th? E bine aşa?
Este? întreb Mia. Ce s -i r spund?
Sigur, zise Susannah neatent . E bine şi acolo.
Întrebarea Miei o adusese înapoi din varianta ei de Dogan,
unde încercase s ia leg tura cu Eddie. Zadarnic, îns . În
plus, se îngrozise v zând halul în care ajunsese locul acela.
- 378 -
Cr p turile din pardoseal erau acum foarte adânci, şi unul
dintre panourile plafonului se pr buşise împreun cu câteva
tuburi de neon şi cabluri electrice. Unele din tablourile de
comand erau cufundate în bezn total . Din altele se
în l au fuioare de fum. Acul de pe cadranul SUSANNAH-MIO
ajunsese la cap tul zonei roşii. Podeaua îi vibra puternic sub
t lpi şi toate instala iile zbierau. Şi, dac şi-ar fi spus c
nimic din ce vedea nu era real, c , în fond, nu era decât o
tehnic de vizualizare, ar fi însemnat s piard din vedere
tocmai esen ialul, nu-i aşa? Închisese un circuit extrem de
puternic, iar acum corpul ei pl tea pre ul. Vocea Doganului o
avertizase c era periculos ce f cea; c nu era (ca s folosim
cuvintele unui spot TV) frumos s încerce s-o p c leasc pe
Mama Natur . Susannah nu-şi putea da seama care anume
dintre glandele şi organele ei se chinuiau mai abitir, dar ştia
c erau ale ei. Nu ale Miei. Venise timpul s pun cap t
acestei demen e înainte s se aleag praful de tot.
Mai întâi, îns , încercase s ia leg tura cu Eddie. Îi
repetase numele iar şi iar, urlând în microfonul pe care era
scris north central positronics. Nimic. Nu-i r spunse nimeni
nici când strigase numele lui Roland. Dar ar fi ştiut dac ar fi
fost mor i. Cu siguran ar fi ştiut. Dar, s nu poat lua
leg tura cu nici unul dintre ei… asta ce-o mai fi însemnând?
Înseamn c i-ai luat-o înc-o dat', p s ric mic , chicoti
Detta la ea. Iac ce p eşti dac i-o tragi cu albii.
E bine dac m dau jos acolo? o întreb Mia, sfioas ca o
domnişoar la primul ei bal. Sigur?
Susannah şi-ar fi dat o palm , aşa cum f cuse şi mai
devreme. Of, Doamne, atunci când nu era vorba despre copil,
japi a aia era incredibil de ruşinoas .
Da, da, coboar . Mai avem doar o intersec ie, iar pe
bulevarde, intersec iile sunt foarte aproape.
Şoferul… cât s -i dau şoferului?
D -i o hârtie de zece şi spune-i s p streze restul. Hai, ine
banii ca s - i ar t care…
Susannah sesiz şov iala Miei şi reac ion cu furie
moderat amestecat cu ceva amuzament.

- 379 -
 Ascult -m , dr g laşo, eu m sp l pe mâini de toat
povestea asta. În regul ? D -i ce bani vrei.
Nu, nu, te rog. Umil . Însp imântat . Am încredere în tine,
Susannah. Şi ridic bancnotele primite de la Mats,
r sfirându-le în fa a ochilor ca pe nişte c r i de joc.
Susannah vru s refuze, dar ce rost ar fi avut? Se înfiin ,
prelu controlul asupra mâinilor cafenii care ineau
bancnotele şi alese o hârtie de zece dolari pe care o înmân
taximetristului.
— P streaz restul, îi spuse.
— Mul am fain, coni !
Susannah deschise portiera dinspre trotuar. Şi chiar
atunci se auzi o voce de robot care o sperie – care le sperie pe
amândou . Cineva, pe nume Whoopi Goldberg, le atr gea
aten ia s nu-şi uite bagajele. Chestiune destul de
discutabil pentru Susannah-Mia. C ci important era un
singur bagaj de care Mia avea s scape în curând.
Auzi şi acorduri de chitar . Şi, în acelaşi timp, sim i cum
se diminueaz controlul ei şi asupra mâinii care vâra banii
înapoi în buzunar, şi asupra piciorului cu care începuse s
coboare din maşin . Acum, c Susannah rezolvase înc o
dilem newyorkez , Mia revenea la conducere. Susannah
începu s se împotriveasc acestei uzurp ri
(c ci este vorba despre corpul meu, în mama m -sii, al meu,
cel pu in de la brâu în sus, şi asta include şi capul, şi creierul
din el!)
apoi renun . La ce bun? Mia era mai puternic .
Susannah nu putea în elege de ce, dar aşa st teau lucrurile.
În punctul acesta, un soi de fatalism Bushido se pogorî
asupra lui Susannah Dean. Genul de linişte sufleteasc ce-i
înv luie pe şoferi atunci când maşina le patineaz
neputincioas spre parapetele podului, sau pe pilo ii în picaj
cu motoarele oprite… sau pe pistolarii împinşi spre pr pastia
sau peştera unde îşi vor g si sfârşitul. Poate c mai târziu se
va lupta, dac i se va p rea c are vreun sens, sau c este un
gest onorabil. Se va lupta s se salveze pe sine, sau s
salveze copilul, dar nu pe Mia – aceasta era hot rârea ei. În

- 380 -
ochii lui Susannah, Mia renun ase la orice şans de a fi
salvat .
Deocamdat , îns , nu putea face nimic, decât, poate, s
învârt scala FOR TRAVALIU înapoi la valoarea 10. M car
atât control s aib şi ea.
Înainte de toate, îns … muzica. Acordurile de chitar . Un
cântec pe care îl ştia, îl ştia foarte bine, chiar. Îl cântase în
fa a acelor folken din Calla Bryn Sturgis.
Şi nu i se p ru câtuşi de pu in întâmpl tor s aud „Om al
nem rginitei triste i” cântat aici, la acest col de strad din
New York, mai ales dup tot ce i se întâmplase de când îl
cunoscuse pe Roland. Şi era un cântec minunat, nu crede i?
Poate chiar culme a tuturor cântecelor folk pe care le-a
îndr git atât de mult în tinere e, şi care au mânat-o, pu in
câte pu in, spre militantismul ce a dus-o, în cele din urm , în
închisoarea din Oxford, Mississippi. Trecuser zilele acelea –
iar acum se sim ea cu mult mai b trân – îns înc o mai
fermeca simplitatea trist a cântecului cu pricina.
Restaurantul Dixie Pig se afla la o strad distan . Şi, odat
ce Mia le va duce în untru pe amândou , va ajunge pe
teritoriul Regelui Purpuriu. N-avea nici-o îndoial în privin a
asta şi nici nu-şi f cea iluzii. Nu se aştepta s scape vie de
acolo, nu se aştepta s -şi revad nici prietenii şi nici iubitul,
şi presupunea c va muri în urletele dezam gite ale Miei…
dar nimic din toate astea nu trebuia s -i pâng reasc
bucuria cântecului. S fi fost acesta cântecul ei de leb d ? Şi
dac da, foarte bine.
Susannah, fiic a lui Dan, îşi zise c lucrurile ar fi putut
sta mult mai r u.

Cânt re ul itinerant se instalase în fa a unei cafenele

purtând numele „Melas neagr ”. Cutia chitarei era deschis
pe jos, în fa a lui, iar în interiorul ei c ptuşit cu catifea roşie
(de aceeaşi nuan ca mocheta din dormitorul lui sai King, s
rostim împreun amin) erau împr ştiate nişte monede şi
- 381 -
bancnote mici, astfel încât trec torii mai ignoran i s ştie ce
anume li se cere. Omul era aşezat pe o l di din lemn, foarte
asem n toare cu aceea pe care se urca pastorul Harrigan
pentru a-şi ine predica.
Multe semne indicau c terminase treaba pe ziua
respectiv . Îşi pusese haina, cu simbolul echipei New York
Yankees pe mânec , şi şapca al c rei cozoroc anun a JOHN
LENNON TR IEŞTE. Se pare c existase şi o pancart care
acum era depozitat în cutia instrumentului, cu scrisul în jos.
Nu c Mia ar fi fost în stare s citeasc ce scria acolo. Nu, nu
ea.
B rbatul îşi ridic privirea la ea, îi zâmbi şi se opri din
mângâiatul coardelor. Mia îi ar t una din bancnotele
r mase şi îi zise:
— Î i dau asta, dac mai cân i o dat cântecul sta. Pân
la cap t.
Tân rul chitarist avea în jur de dou zeci de ani şi, cu toate
c nu se putea spune despre el c ar fi fost vreun frumuşel –
tenul p tat şi palid, un inel din aur ag at într-o nar , igara
atârnându-i din col ul gurii – avea, totuşi, ceva care te
atr gea. Ochii i se bulbucar când îşi d du seama poza cui
anume era trecut pe bancnota pe care i-o întindea femeia.
— Doamn , pentru cincizeci de dolari, î i cânt toate
cântecele lui Ralph Stanley pe care le ştiu… şi ştiu destule.
— Ne mul umim doar cu acesta, spuse Mia, aruncând
hârtia de cincizeci în cutia aşezat pe trotuar.
Tân rul urm ri cu ochi neîncrez tori zborul juc uş al
bancnotei.
— Gr beşte-te, mai zise Mia. Nu am timp. Cânt .
Şi astfel, chitaristul, aşezat pe o lad în fa a unei cafenele
de la un col de strad , începu s cânte o melodie pe care
Susannah o ascultase pentru prima oar în clubul „Hungry i”,
melodie pe care ea îns şi o cântase la Dumnezeu ştie cât de
multe petreceri, melodie pe care o mai cântase o dat în
spatele unui motel din Oxford, Mississippi, cu o noapte
înainte s fie to i arunca i în închisoare. La vremea aceea, nu
mai ştiau nimic de o lun , deja, de cei trei tineri care se

- 382 -
ocupaser cu înregistrarea votan ilor. Disp ruser în râna
din Mississippiul oamenilor de culoare, pe undeva prin
apropiere de Philadelphia (în cele din urm fuseser g si i în
or şelul Longdale, spune i cu mine aleluia, spune i cu mine
amin). Legendarul Baros al Albilor începuse din nou s -i
loveasc pe negrii cei b g re i şi mârlani. Şi, totuşi, au cântat
în noaptea aceea. Odetta Holmes – Det îi spuneau prietenii
pe atunci – d duse tonul, iar ceilal i i se al turaser , b ie ii
cântând om, iar fetele cântând fecioar . Acum, din Doganul
ce-i devenise gulag, Susannah îl ascult pe tân rul acesta,
nen scut în zilele acelea cumplite de demult, cântându-l din
nou. Şi z gazurile amintirilor ei se sparser , iar Mia,
surprins de violen a acestor aduceri-aminte, fu cea luat pe
sus de valuri.

Pe Meleagul Amintirilor, timpul este în permanen Prezent.

Pe T râmul lui Demult, ceasurile tic ie… dar limbile lor
r mân nemişcate.
Exist o Uş Nedescoperit
(pierdut )
iar amintirea este cheia ce o va deschide.

Se numesc Cheney, Goodman, Schwerner; ei sunt cei

secera i de Barosul Albilor în ziua de 19 iunie 1964.
O, Discordia!

Stau la motelul Blue Moon, situat în cartierul negrilor din

Oxford, statul Mississippi. Proprietarul motelului Blue Moon
este Lester Bambry, al c rui frate, John, este pastor la Prima
Biseric Metodist Afroamerican din Oxford, rosti i cu mine
- 383 -
aleluia, rosti i cu mine amin.
Este 19 iulie 1964, exact o lun de când nimeni nu mai ştie
nimic de Cheney, Goodman şi Schwerner. La trei zile dup ce
au disp rut pe undeva pe lâng Philadelphia, în biserica lui
John Bambry s-a inut o adunare în cadrul c reia activiştii
locali pentru drepturile popula iei de culoare le-au spus celor
aproximativ treizeci veni i din nord c , în lumina ultimelor
evenimente, sunt liberi s plece la casele lor. Şi unii dintre ei
chiar au plecat, Domnul fie l udat, îns Odetta Holmes
r mâne, împreun cu al i optsprezece. Da, aceştia r mân.
Stau la motelul Blue Moon. Şi, uneori, noaptea, ies în spatele
cl dirii, şi Delbert Anderson îşi aduce chitara şi cânt .
Cânt „Voi fi eliberat” şi
cânt „John Henry”, o s lovesc straşnic cu paloşul meu
(Dumnezeule mare, Bomb a lui Dumnezeu) şi cânt
„Vânare de vânt” şi cânt
„Blues-ul şov ielii”, în adaptarea reverendului Gary Davis,
râzând cu to ii la versurile pu in cam deocheate: dolaru-i dolar
banu-i ban casa mi-e plin de coconi şi nici unul nu-i al meu, şi
cânt
„Nu mai vreau s m rş luiesc” şi cânt cu to ii
pe Meleagul Amintirilor şi în T râmul lui Demult cânt cu
to ii
cu tot sângele fierbinte al tinere ii lor, cu toat for a
trupurilor lor, cu toat încrederea din min ile lor cânt cu to ii
ca s se lepede de Discordia
ca s se lepede de can toi
întru sus inerea lui Gan-Creatorul, Gan-de-Rele-Izb vitorul
ei nu cunosc numele acestea
ei cunosc toate numele acestea
inima cânt ce trebuie s cânte
sângele ştie ce trebuie s ştie
pe Calea Grinzii inimile noastre cunosc toate secretele
şi ei cânt
cânt
Odetta d tonul şi Delbert Anderson o acompaniaz ; ea
cânt

- 384 -
 — Fecioar a nem rginitei triste i sunt eu… toat via a-mi
n-am v zut decât nefericire… adio- i zic… b trân Kentucky…

Şi astfel, prin Uşa Nedescoperit , Mia fu condus pe

Meleagul Amintirilor, transportat în curtea plin de buruieni
din spatele motelului Blue Moon al lui Lester Bambry, şi
astfel ea auzi…
(aude)
O aude pe femeia care va deveni Susannah cântându-şi
cântecul. Îi aude pe ceilal i al turându-i-se, unul câte unul,
pân când to i cânt în cor, iar deasupra lor se înal luna
din Mississippi, luminându-le chipurile – unele negre, altele
albe – şi luminând şi acele şine reci din fier care trec şi prin
spatele motelului, şine ce merg spre sud, spre Longdale,
or şelul unde, pe 5 august 1964, vor fi descoperite trupurile
putrezite ale amicilor lor – James Cheney, dou zeci şi unu de
ani; Andrew Goodman, dou zeci şi unu de ani; Michael
Schwerner, dou zeci şi patru de ani; O, Discordia! ie, care
iubeşti întunericul, ie s - i apar in bucuria Ochiului roşu
ce str luceşte aici.
Îi aude cântând.
Voi r t ci de-a lungul şi de-a latul acestui P mânt… prin
vânt şi furtun , prin ploaie şi ninsoare… voi merge cu trenul
spre nord…
Cântecele deschid cel mai bine ochiul amintirii, iar
amintirile Odettei o înal pe Mia şi o poart prin v zduh, pe
sub luna de argint, pe când to i cânt împreun , Det şi
tovar şii ei întru ka. Şi Mia îi vede cum pornesc de acolo, cu
bra ele înl n uite, cântând
(în adâncul sufletului meu… eu cred..36)

36Vers din „We Shall Overcome", imnul Mişc rii pentru

Drepturile Civile ale Popula iei Afroamericane (n. tr.)
- 385 -
 un alt cântec, cel care – aşa simt ei – îi defineşte cel mai
bine. Chipurile înşirate de-a lungul str zilor sunt deformate
de ur . Pumnii agita i spre ei sunt b t tori i şi aspri. Gurile
femeilor care îi scuip sunt nerujate –, iar flegma lor li se
încheag pe obraji, li se n cl ieşte în p r, le mânjeşte hainele
–, şi femeile acelea nu poart ciorapi în picioarele înc l ate cu
ghete scâlciate. Sunt mul i b rba i în salopete (OshKosh
B'Gosh 37 , s spun cineva aleluia). Sunt mul i tineri cu
pulovere albe, cu p rul ras la tâmple şi ridicat în creştet; şi
unul dintre aceştia url la Odetta, având grij s articuleze
clar cuvintele: Vom Omorî To i Cioroii P duchioşi Care Pun
Piciorul în Campusul Ole Miss38!
Sentimentul de camaraderie ce-i uneşte în pofida fricii.
Datorit fricii. Sentimentul c fac ceva extraordinar de
important: ceva pentru viitor. Vor schimba America, iar dac
pre ul cerut va fi cel al sângelui, atunci îl vor pl ti bucuroşi.
Adev r gr iesc, s spunem aleluia, l udat fie Domnul, s
spunem amin cât putem de tare.
Şi b iatul alb, pe care îl cheam Darryl, nu a putut la
început, o avea moale şi nu a putut, dar mai târziu a putut,
iar cel lalt – cel urât şi vocal şi batjocoritor, cel de care se
temea Odetta – nu s-a mai apropiat de ei. Şi sub luna din
Mississippi, Darryl şi Det au dormit îmbr işa i pân în zori.
Ascultând greierii. Ascultând bufni ele. Ascultând zumz itul
blând şi dulce al P mântului care se învârteşte în jurul axei
sale şi se învârteşte şi se tot învârteşte tot mai departe în
secolul al dou zecilea. Sunt tineri şi au sângele fierbinte şi
nu pun la îndoial capacitatea lor de a schimba lumea.
R mâi cu bine, iubitul meu…
Cântecul acesta îl cânt ea în curtea cu buruieni din
spatele motelului Blue Moon; cântecul acesta îl cânt ea sub
argintul lunii. N-am s - i mai v d niciodat chipul…

37 Firm produc toare de îmbr c minte, înfiin at în 1895

în Wisconsin (n. tr.).
38 Universitatea Mississippi (n. tr.).
- 386 -
 Odetta Holmes în punctul culminant al vie ii ei, iar Mia
este şi ea acolo! Vede totul, simte totul, se pierde în aceast
speran splendid şi, unii ar spune, prosteasc (o, dar spun
aleluia, strig m cu to ii Bomba lui Dumnezeu), în elege c ,
atunci când i-este tot timpul team , prietenii devin cu mult
mai pre ioşi; în elege c , atunci când i-este tot timpul team ,
fiecare îmbuc tur este cu mult mai dulce; în elege c ,
atunci când i-este tot timpul team , timpul acesta se dilat ,
f când fiecare zi ducând spre catifeaua nop ii s par
nesfârşit ; şi to i ştiu c James Cheney e mort
(adev rat v spun vou )
ştiu c Andrew Goodman e mort
(s spunem într-un glas aleluia)
ştiu c Michael Schwerner – cel mai în vârst dintre to i,
dar tot un copil, la cei dou zeci şi patru de ani ai lui – e mort.
(s spunem amin din toate puterile noastre!)
Ştiu c oricare dintre ei poate sfârşi în noroaiele din
Longdale sau Philadelphia, în orice clip . În seara de dup
acest t r boi din spatele motelului Blue Moon, majoritatea,
inclusiv Odetta, vor fi arunca i în închisoare, şi astfel va
începe perioada umilin ei ei. Îns în noaptea aceasta se afl
împreun cu prietenii ei, cu iubitul ei, şi to i sunt una, şi
Discordia a fost izgonit . În noaptea aceasta cânt cu to ii,
leg nându-se pe ritm, cu bra ele înl n uite.
Fetele cânt fecioar , b ie ii cânt om.
Mia este copleşit de dragostea pe care o simt unul pentru
cel lalt; este emo ionat de simplitatea crezului lor.
Şi, la început, mult prea şocat ca s poat râde sau
plânge, nu face decât s asculte, uluit .

La a patra strof , Susannah începu s cânte împreun cu

chitaristul, mai sfios, în prim faz , apoi – încurajat de
zâmbetul tân rului – cu mai mult aplomb, armonizându-şi
vocea cu a lui:

- 387 -
 Diminea am mâncat zeam de câine
La prânz nimic pe pâine
Minerul nu m nânc seara
Şi doarme pe o mân de paie…

10

Chitaristul se opri dup strofa aceasta, uitându-se mirat şi

fericit, totodat , la Susannah.
— Credeam c numai eu ştiu strofa asta, îi zise el. Aşa
obişnuiau cei ce-şi spuneau Freedom Riders39…
— Ba nu, îl contrazise în şoapt Susannah. Nu ei. Cei care
se ocupau cu înregistrarea negrilor cu drept de vot cântau
strofa asta cu zeama de câine. Cei care s-au dus în oraşul
Oxford în vara lui '64. Când au fost ucişi cei trei tineri.
— Schwerner şi Goodman, spuse chitaristul. Nu-mi aduc
aminte cum îl chema pe al treilea…
— James Cheney, murmur ea. Avea un p r minunat.
— Vorbeşti de parc l-ai fi cunoscut, dar nu cred c ai mai
mult de… treizeci de ani?
Susannah ştia c pare mult mai în vârst , mai ales în
seara aceasta, dar, fireşte, tân rul acesta era mai bogat
acum cu cincizeci de dolari decât fusese doar cu un cântec
mai devreme, iar starea aceasta de lucruri probabil c -i
afectase vederea.
— Mama mea şi-a petrecut vara lui '64 în Neshoba, spuse
Susannah, sfâşiind inima Miei, temnicera ei, cu aceste dou
cuvinte alese în mod spontan – mama mea.
— Tare, m mica! exclam tân rul zâmbindu-i.
Apoi zâmbetul i se şterse de pe buze. Culese hârtia de
cincizeci din cutia instrumentului şi i-o întinse.

39 Organiza ie de activişti pentru drepturile popula iei de

culoare, ai c rei membri mergeau din oraş în oraş cu
autobuzul (n. tr.).
- 388 -
 — Ia-i înapoi. Mi-a f cut pl cere s cânt pentru tine,
doamn .
— Nu, nu se poate, spuse Susannah, surâzând la rândul ei.
Mi-a fost suficient s -mi amintesc lupta. Şi s mi-i amintesc
pe Jimmy, pe Andy şi pe Michael. Asta mi-a fost de ajuns.
— Te rog, st rui tân rul.
Zâmbea din nou, îns zâmbetul acesta era unul îngrijorat,
iar el ar fi putut foarte bine fi oricare dintre tinerii aceia de pe
T râmul lui Demult, care cântau la lumina lunii, în spatele
cabinelor şubrede ale motelului Blue Moon şi în apropierea
luciului rece al c ii ferate; ar fi putut foarte bine fi oricare
dintre ei, cu frumuse ea lui şi impruden a tinere ii lui; şi cât
de mult îl mai iubi Mia în clipa aceea. În fa a acestei fl c ri,
pân şi f tul ei coborâse în plan secund. Desigur c ştia c ,
în multe privin e, focul acesta era unul fals, aprins de
amintirile gazdei sale, dar avea sentimentul c , în alte
privin e, ar fi putut fi unul foarte real. De un lucru era
convins : numai o f ptur ca ea, numai cineva care a
renun at la nemurire ar fi putut aprecia curajul pur de a te
opune for elor Discordiei. Curajul de a periclita frumuse ea
aceasta fragil punând convingerile mai presus de siguran a
personal .
F -l s se simt bine şi ia banii înapoi, o îndemn ea pe
Susannah, îns f r s se înfiin eze şi s-o oblige. Alegerea îi
apar inea întru totul.
Înainte ca Susannah s -i r spund , izbucni alarma din
Dogan, inundând mintea lor comun cu vuiet de sirene şi
lumini roşii.
Susannah se întoarse în direc ia aceea, dar Mia o apuc
strâns de um r.
Ce se petrece? Ce s-a defectat?
D -mi drumul!
Susannah se smuci, eliberându-se din strânsoarea ca de
cleşte. Şi disp ru, înainte ca Mia s mai poat face vreo
mişcare.

- 389 -
 11

Lumini roşii de panic pulsau şi str luceau în Doganul lui

Susannah. Un claxon suna strident stingerea prin
difuzoarele din plafon. Cu excep ia a dou monitoare – unul
cu chitaristul din col ul str zii 60th cu Lex, cel lalt cu copilul
adormit –, toate celelalte se scurtcircuitaser . Pardoseala
spart zbârnâia sub t lpile lui Susannah, ridicând praful.
Unul din panourile de comand se stinsese, un altul era în
fl c ri.
Toate astea nu puteau prevesti nimic bun.
De parc ar fi vrut s -i confirme opinia, se auzi din nou
Vocea Doganu-lui, atât de asem n toare cu cea a Monoului
Blaine.
— ALARM ! ALARM ! gui Vocea. SISTEM
SUPRAÎNC RCAT! DAC NU SE REDUCE PUTEREA ÎN
SECTORUL ALFA, SISTEMUL SE VA ÎNCHIDE COMPLET ÎN
40 DE SECUNDE!
Din vizitele ei anterioare în Dogan, Susannah nu-şi
amintea s fi v zut vreun Sector Alfa, dar nici nu se mir
când observ acum un indicator pe care scria exact asta.
Unul din tablourile de comand de al turi erupse pe
neaşteptate într-o jerb de scântei portocalii ce aprinser
şezutul unui scaun din apropiere. Se pr buşir alte panouri
din plafon, tr gând dup ele funii de cabluri încâlcite.
— DAC NU SE REDUCE PUTEREA ÎN SECTORUL ALFA,
SISTEMUL SE VA ÎNCHIDE COMPLET ÎN 30 DE SECUNDE!
Şi butonul de TEMP. EMO IONAL ?
— D -i pace, bomb ni ea c tre sine. În regul . Cel cu F T?
Cu la ce faci?
Dup ce se gândi pu in, Susannah mut maneta de la
ADORMIT la TREAZ şi imediat se deschiser ochii aceia
albaştri, tulbur tori, holbându-se la ea cu un soi de
curiozitate feroce.
Copilul lui Roland, îşi zise ea cu un amestec straniu şi
dureros de emo ii. Şi al meu. Şi Mia? Tu, fato, nu eşti decât o
ka-mai. Mi-e mil de tine.
Ka-mai, sigur c da. Nu doar o proast , ci proasta lui ka –
- 390 -
proasta destinului.
— DAC NU SE REDUCE PUTEREA ÎN SECTORUL ALFA,
SISTEMUL SE VA ÎNCHIDE COMPLET ÎN 25 DE SECUNDE!
Deci nu folosise la nimic s trezeasc pruncul, cel pu in
nu folosise la împiedicarea distrugerii totale a sistemului.
Venise vremea s pun în aplicare Planul B.
Întinse mâna spre butonul mare şi caraghios inscrip ionat
cu FOR TRAVALIU, cel care sem na atât de mult cu
butoanele de la vechea maşin de g tit a mamei ei. Îi fusese
foarte greu s -l întoarc pân la valoarea 2 şi o duruse ca
naiba. Dar i-a fost mult mai uşor acum s -l r suceasc în
sens invers, şi nu a sim it nici-o durere, doar un fel de
destindere undeva, în adâncurile min ii, de parc nişte
muşchi de acolo ar fi stat încorda i timp îndelungat, iar acum
s-ar fi relaxat cu un suspin de uşurare.
Zbieretul claxonului încet .
Susannah întoarse butonul FOR TRAVALIU pân la 8,
ezit pu in, apoi ridic din umeri. Ce mama m -sii, era
timpul s rişte totul, s termine o dat pentru totdeauna cu
povestea asta. Îl întoarse pân la 10. Şi atunci un fulger
ascu it de durere îi înt ri abdomenul şi se rostogoli în jos,
spre bazin. Strânse cu putere din buze ca s nu ipe.
— S-A EFECTUAT REDUCEREA PUTERII ÎN SECTORUL
ALFA, îi comunic vocea, continuând pe tonul lui John
Wayne, atât de cunoscut lui Susannah. MUL AM FAIN,
MICU O!
Strânse şi mai tare buzele ca s nu-i scape un alt ip t –
dar nu de durere, ci de groaz pur . Era foarte bine şi frumos
s încerce s -şi tot spun c Monoul Blaine murise şi c
vocea aceasta îi apar inea unui farsor plin de r utate din
subconştientul ei, dar nu reuşea nicicum s alunge spaima.
— A ÎNCEPUT… TRAVALIUL, anun vocea amplificat ,
renun ând s -l mai imite pe John Wayne. A ÎNCEPUT…
TRAVALIUL.
Apoi, cu vocea t r g nat (şi nazal ) a lui Bob Dylan şi,
trimi ându-i fiori de ghea în inim , fredon :
— MUL I ANI TR IASC !… LA MUL I ANI, PRUNCULE!…

- 391 -
CINE S TR IASC ?… LA MUL I ANI!… MORDRED S
TR IASC … LA MUL I ANI!
Susannah vizualiz un extinctor ag at pe peretele din
spatele ei şi, când se întoarse, îl descoperi, fireşte, acolo (nu
vizualizase îns pl cu a pe care scria NUMAI TU ŞI SOMBRA
PUTE I AJUTA LA PREVENIREA INCENDIILOR DIN
PANOURILE DE COMAND – care, împreun cu un desen
întruchipându-l pe Shardik al Grinzii, pe cap cu o p l rie a
Ursului Smokey, mascota p durarilor, p rea a fi o alt fars
a glume ului). În vreme ce se îndrepta spre extinctor pe
pardoseala spart şi denivelat , ocolind panourile c zute din
plafon, o sfârtec un alt junghi de durere, pârjolindu-i
pântecele, f când-o s -şi doreasc s se încovoaie, s
împing şi s scape de bolovanul acela cumplit din burt .
Nu mai e mult, îşi zise cu o voce apar inându-i jum tate lui
Susannah şi jum tate Dettei. Nu, madam. F tul la soseşte
în sta ie cu trenul expres.
Dar durerea se mai domoli. Şi atunci smulse extinctorul de
pe perete, îndrept pâlnia lui neagr şi sub ire spre tabloul
de control în fl c ri şi ap s pe tr gaci. Din tub âşni spuma,
acoperind fl c rile. Auzi un şuierat veninos şi sim i duhoare
de p r pârlit.
— INCENDIUL… A FOST STINS, anun Vocea Doganului.
Apoi, cât ai bate din palme, se transform în glasul gângav
al Lordului Haw-Haw40:
— IA TE UIT , STRAŞNIC SPECTACOL, SU-ZAAA-NAH,
ABSOLUT GENIAL!
Împleticindu-se, travers din nou terenul minat al podelei
Doganului, înşfac microfonul şi ap s butonul de
transmisie. Deasupra, pe unul din monitoarele care înc mai
func ionau, se vedea Mia care traversa strada 60th.
Şi atunci Susannah observ copertina cea verde cu
caricatura purcelului pe ea, şi inima îi rat câteva b t i. Nu,

40 Porecl a lui William Joyce, crainic radio de limb

englez , care prezenta programele Germaniei Naziste (n. tr.).
- 392 -
nu era strada 60th, ci 61st. M micu a terorist ajunsese la
destina ie.
— Eddie! strig ea în microfon. Eddie sau Roland!
Ce naiba, poate c era bine s încerce totul:
— Jake! P rinte Callahan! Am ajuns la Dixie Pig şi o s
naştem copilul sta blestemat! Veni i dup noi, dac pute i,
dar ave i mare grij !
Ridic din nou ochii la monitor. Acum Mia era chiar în fa a
restaurantului şi se uita circumspect la copertina verde.
Şov ia. Putea ea oare s citeasc cuvintele DIXIE PIG?
Probabil c nu, dar cu siguran în elegea desenul. În elegea
ce reprezint purcelul zâmbitor şi fript. Oricum, nu va mai
şov i mult timp, c ci începuse travaliul.
— Eddie, trebuie s plec. Te iubesc, dragoste! Indiferent ce
se întâmpl , s ii minte asta! S nu ui i niciodat ! Te iubesc!
Aici…
Privirea îi c zu pe cadranul din spatele microfonului.
Indicatorul ieşise din zona roşie şi intrase în cea galben . Îşi
spuse c va r mâne acolo pân la naştere, apoi va coborî în
zona verde.
Doar dac nu se întâmpla ceva neprev zut.
Îşi d du seama c strângea microfonul cu toat puterea.
— Aici e Susannah-Mio. Transmisie încheiat .
Puse microfonul la loc şi închise ochii.

12

Susannah sesiz imediat schimbarea petrecut cu Mia. Cu

toate c ajunsese la Dixie Pig, iar travaliul începuse în cel
mai categoric mod cu putin , mintea Miei se afla în alt
parte. Se întorsese la Odetta Holmes şi la ceea ce Michael
Schwerner numise Proiectul de Var din Mississippi. (Iar pe
el rasiştii îl numeau Ovreiaşul.) Atmosfera emo ional în care
reveni Susannah era tensionat ca aerul înaintea unei
furtuni violente de septembrie.
— Susannah! Susannah, fiic a lui Dan!
— Da, Mia.
- 393 -
 — Am acceptat s fiu muritoare.
— Mi-ai spus.
Şi Mia ar tase cât se poate de muritoare în Fedic.
Muritoare şi teribil de gravid .
— Dar n-am cunoscut mare parte din lucrurile care fac
mortalitatea atât de valoroas . Nu-i aşa?
Cumplit mâhnirea din vocea aceea; surprinderea era şi
mai cutremur toare.
— Du-te în alt parte, o sf tui Susannah f r prea mult
speran . Opreşte un taxi, du-te la un spital. Îl vom naşte
împreun , Mia. Poate chiar îl vom creş…
— Dac l-aş naşte în oricare alt loc, ar muri, iar noi am muri
împreun cu el. Vorbea cu convingere deplin . Şi îl voi naşte.
F tul meu este unicul adev r din toate câte mi s-au spus şi îl
voi naşte. Dar, Susannaah… înainte s intr m acolo… ai
vorbit mai devreme despre mama ta.
— Am min it. Eu am fost în Oxford. A fost mai uşor s mint
decât s încerc s -i explic chitaristului cum st treaba cu
c l toriile prin timp şi cu lumile paralele.
— Arat -mi adev rul. Arat -mi-o pe mama ta. Te implor,
arat -mi-o!
Nu era timp s dezbat aceast cerere; ori îi d dea curs,
ori o refuza pe loc. Susannah se gândi s accepte.
— Priveşte, zise ea.

13

Pe Meleagul Amintirilor, timpul este în permanen prezent.

Exist o Uş Nedescoperit
(pierdut )
şi când Susannah o descoperi şi o deschise, Mia v zu o
femeie cu p rul negru strâns la spate şi ochi surprinz tori de
cenuşii. Gulerul bluzei se închide cu o camee. St la masa
din buc t rie, într-o raz etern de soare. În amintirea
aceasta este mereu ora dou şi zece dintr-o dup -amiaz de
octombrie a anului 1946; Marele R zboi a luat sfârşit, Irene
Daye cânt la radio şi în înc pere miroase mereu a turt
- 394 -
dulce.
— Vino şi stai cu mine, Odetta, spune femeia de la mas ,
cea care este mam . M nânc ceva dulce. Eşti frumuşic ,
feti a mea.
Şi surâde.
Pierdut şi de vânturi jelit n luc , vino înapoi!

14

Ai putea spune c scena este destul de banal , şi ai avea

perfect dreptate. O feti vine acas de la şcoal , cu
ghiozdanul într-o mân şi geanta cu echipamentul de sport
în cealalt . E îmbr cat cu uniforma Şcolii St Ann: bluz
alb , fust plisat ecosez, ciorapi trei-sferturi cu fundi e pe
lateral (portocaliu cu negru, culorile şcolii). Şi mama ei, care
st la masa din buc t rie, ridic privirea spre ea şi îi d o
bucat de turt dulce tocmai scoas din cuptor. Este doar un
moment din milioane de momente neremarcate, un unic
atom dintr-o via întreag . Dar o l s pe Mia f r suflare
(eşti frumuşic , feti a mea)
ar tându-i într-o manier foarte concret cât de bogat
putea fi via a unei mame… cu condi ia s -i fie permis s -şi
urmeze netulburat cursul. Iar recompensele?
Incomensurabile.
În definitiv, tu ai putea fi femeia din raza de soare. Ai putea
fi tu cea care-şi urm reşte copilul cum se avânt curajos în
largul vie ii, p r sind portul copil riei. Tu ai putea fi vântul
care-i umfl pânzele.
Tu
Vino şi stai cu mine, Odetta.
Mia începu s suspine.
M nânc ceva dulce.
Privirea i se înce oş şi v zu doi purcei zâmb re i pe
copertin , apoi patru.
Eşti frumuşic , feti a mea.
Ceva timp era mai bine decât deloc. Chiar şi cinci ani – sau
trei – şi tot erau mai buni decât deloc. Nu ştia s citeasc , nu
- 395 -
fusese nici la Morehouse, nici la vreun alt colegiu, dar putu
s fac socoteala asta simpl : trei = mai bine decât deloc.
Chiar şi unu = tot mai bine decât deloc.
O…
O, dar…
Mia îşi imagin cum b ie elul cu ochi albaştri intr pe o
uş , o uş ce fusese descoperit , iar nu pierdut . Şi se gândi
s -i spun Eşti frumuşel, b iatul meu!
Începu s plâng .
Ce am f cut era o întrebare îngrozitoare. Ce altceva aş fi
putut s fac era, poate, şi mai cumplit .
O, Discordia!

15

Aceasta a fost şansa lui Susannah: acum, cu Mia r mas

în fa a treptelor care duceau la împlinirea destinului ei.
Susannah vârî mâna în buzunarul jeanşilor şi atinse
estoasa, sköldpadda. Doar c ptuşeala sub ire separa
degetele ei cafenii de piciorul alb al Miei.
Scoase estoasa din buzunar şi o l s s cad în rigol .
Din mâna ei, în poala lui ka.
Apoi Mia o purt pe cele trei trepte spre uşile duble ale
restaurantului Dixie Pig.

16

În untru era destul de întuneric şi, în primele clipe, Mia

nu reuşi s vad decât o lumin ce oas , portocaliu-roşiatic .
Provenea de la tor ele electrice, de felul acelora care înc mai
luminau câteva camere din Castelul Discordiei.
Îns sim ul olfactiv nu avu nevoie de nici-o ajustare. Şi,
chiar atunci când o sfâşie o alt contrac ie, stomacul îi
reac ion la aroma fripturii de porc şi strig , cerând s fie
hr nit. F tul ei strig , cerând s fie hr nit.
Aia nu-i friptur de porc, Mia, o avertiz Susannah, dar
- 396 -
cealalt n-o lu în seam .
Când uşile se închiser în urma ei – de-o parte şi de
cealalt a lor st tea câte un b rbat (sau o creatur
asem n toare cu un b rbat) – începu s vad mai bine. Se
afla la cap tul unei s li de mese lungi şi înguste. Pânzeturile
albe str luceau. Pe fiecare mas era câte o lumânare aprins
într-un suport haşurat cu portocaliu. Sclipeau ca ochii de
vulpe. Aici, în foaier, pardoseala era din marmur neagr ,
dar dincolo de estrada şefului de sal se întindea un covor
din cel mai întunecat purpuriu posibil.
Lâng estrad st tea un sai cam de vreo şaizeci de ani, cu
p rul alb piept nat pe spate şi dezgolindu-i fa a supt şi
rapace. Era chipul unui om inteligent, dar îmbr c mintea lui
– sacoul sport de un galben strident, c maşa roşie, cravata
neagr – sugera mai degrab un vânz tor de maşini vechi ori
un escroc specializat în pung şirea mocofanilor de provincie.
În centrul frun ii avea un orificiu roşu, cu diametrul cam de
doi centimetri şi jum tate, de parc ar fi fost împuşcat de la
mic distan . Gaura aceea era plin , dar sângele nu i se
rev rsa niciodat pe obrajii palizi.
În picioare, lâng mesele din sal , se aflau vreo cincizeci de
b rba i şi dou zeci şi cinci de femei. Cei mai mul i purtau
haine la fel de ip toare, sau, poate, chiar mai ip toare decât
ale cet eanului cu p rul alb. Pe degetele grase sclipeau inele
mari, în cerceii din diamante se reflecta lumina portocalie a
tor elor electrice.
Mai erau şi al ii, îmbr ca i ceva mai sobru – stilul
vestimentar preferat al acestei minorit i se reducea la
c m şi albe şi jeanşi. Aceşti folken erau palizi şi aveau ochi
vigilen i, parc numai pupil . În jurul trupurilor lor se roteau
aure albastre. Miei i se p ru c aceste creaturi cadaverice,
închise în aurele lor, erau întru câtva mai umane decât
c ut torii b rba i şi femei. Erau vampiri – nu era nevoie s le
vad col ii ascu i i dezveli i de rânjete –, dar tot p reau mai
umani decât trupa lui Sayre. Poate pentru c în trecut chiar
fuseser oameni. Ceilal i, îns …
Chipurile lor sunt m şti, observ ea cu surprindere tot mai

- 397 -
mare. În spatele m ştilor de Lupi se aflau oamenii electrici –
robo ii – dar ce anume se afl în spatele acestora?
Din sala cea lung nu se auzea nici-o şoapt , dar de
altundeva, din apropiere, venea susur necontenit de
conversa ie, râsete, clinchet de pahare, tacâmuri şi farfurii
din por elan. Se auzi ceva curgând – vin sau ap , îşi zise ea –
apoi o explozie şi mai sonor de râsete.
Un c ut tor şi o c ut toare – el într-un smoching cu
revere ecosez şi papion din catifea roşie; ea într-o rochie de
sear f r bretele, din lame argintiu, ambii înfior tor de obezi
– se întoarser s se uite (cu evident nemul umire) c tre
sursa acestor zgomote, ce p reau a veni din spatele unor
draperii pe care erau picta i cavaleri şi domni e la un osp .
Când cei doi gr sani se întoarser , Mia observ cum li se
încre esc obrajii, ca un soi de materie adeziv , şi, pre de o
clip , reuşi s vad ceva roşu închis la culoare şi cu un mo
de p r, chiar sub f lcile lor flasce.
Susannah, aia e piele? întreb Mia. Dumnezeule mare, aia
e pielea lor?
Susannah nu spuse nimic, nici m car i-am zis eu, sau P i,
nu te-am avertizat c aşa o s fie? Dup cum mergeau acum
lucrurile, era limpede c dep şiser momentul acesta. Era
prea târziu şi pentru sup rare, şi pentru oricare din emo iile
mai domoale, iar lui Susannah îi p ru sincer r u pentru
femeia care o adusese aici. Da, sigur, Mia min ise şi tr dase;
da, sigur, f cuse tot posibilul s -i omoare pe Eddie şi pe
Roland. Dar i se d duse de ales, oare? Şi Susannah realiz ,
cu am r ciune, c acum putea da defini ia perfect pentru
ka-mai: o persoan c reia i s-a dat speran , dar nu şi
op iuni.
Ca şi cum i-ai da o motociclet unui orb, îşi spuse ea.
Richard Sayre – de vârst mijlocie, zvelt, chipeş (dac î i
plac b rba ii cu buze groase şi frunte înalt ) – începu s
aplaude. Inelele de pe degetele lui aruncau fulgere. Sacoul
galben str lucea în lumina slab .
— Heil, Mia! strig el.
— Heil, Mia! r spunser ceilal i.

- 398 -
 — Heil, Mam !
— Heil, Mam ! strigar şi vampirii, şi c ut torii, şi
c ut toarele, începând, la rândul lor, s bat din palme.
Aplauzele p reau destul de entuziaste, îns acustica s lii
le în buşi, f cându-le s semene mai degrab cu foşnetul
aripilor de lilieci. Sunet înfometat, ce o îngre oş pe
Susannah. În aceeaşi clip sim i cum o sfârtec o alt
contrac ie. Se cl tin , dar primi cu bucurie durerea aceasta
ce-i masca cât de cât tulburarea. Sayre se apropie de ea şi o
apuc de bra , ajutând-o s -şi recapete echilibrul. Îşi
imaginase c atingerea lui va fi rece, îns degetele acelea
erau fierbin i ca ale unui bolnav de holer .
Observ o siluet înalt desprinzându-se din umbrele de la
cap tul înc perii, ceva ce nu era nici c ut tor, nici vampir.
Purta jeanşi şi o c maş alb , dar deasupra gulerului se
în l a un cap de pas re, acoperit cu pene lucioase, de un
galben foarte închis. Ochii creaturii erau negri. Îşi apropie
politicos palmele, al turându-se corului de aplauze, şi ea
observ – cu groaz tot mai mare – c nu avea degete la
mâini: avea gheare.
De sub o mas ieşir vreo cinci sau şase gândaci, fixând-o
cu ochii c ra i pe tentacule. Ochi înfior tor de inteligen i.
Mandibulele le pocnir repetat ca într-un soi de râset.
Heil, Mia! auzi ea în minte. Bâzâit ca de insect . Heil,
Mam ! Şi disp rur înapoi în bezna de sub mese.
Mia se întoarse spre uş şi se uit la cei doi c ut tori
posta i acolo. Şi, da, acelea erau m şti; imposibil s nu vezi
c p rul lor negru şi lucios era pictat. Cu inima cât un purice,
se r suci iar spre Sayre.
Prea târziu.
Prea târziu s mai poat face ceva; era nevoit s mearg
pân la cap t.

17

Sc pase din mâna lui Sayre atunci când se întorsese spre

uş . Acum el o prinse strâns de mâna stâng . Cineva o
- 399 -
apuc de dreapta: femeia cea gras în rochia din lame
argintiu. Bustul imens i se rev rsa din decolteul rochiei care
nu-l putea ascunde. Carnea flasc de pe bra e îi tremura ca
piftia şi emana o arom grea de pudr de talc. În mijlocul
frun ii avea gaura aceea plin de sângele ce nu se prelingea
niciodat .
Pe acolo respir , se dumiri Mia. Pe acolo respir atunci
când poart …
Din cauza spaimei, mai c uitase de Susannah Dean, iar la
Detta nu se mai gândea absolut deloc. Aşa c , atunci când
Detta Walker se înfiin – dar ce spun eu, atunci când Detta
Walker s ri în fa – nici vorb s-o poat împiedica.
Mia îşi urm ri mâinile care se întinser , ca de capul lor,
înfigându-şi degetele în obrazul c rnos al femeii cu rochia din
lame argintiu. Aceasta zbier , dar – curios lucru – ceilal i,
inclusiv Sayre, h h ir cu poft , de parc niciodat nu mai
v zuser ceva atât de comic.
Masca de om se desprinse de pe fa a c ut toarei, apoi se
rupse. Susannah îşi aduse aminte de ultimele clipe petrecute
pe meterezele castelului, când lumea parc înghe ase, iar
cerul se sfâşiase ca o foaie de hârtie.
Detta smulse masca. De degete îi atârnau nişte fâşii
zdren uite dintr-un material ce sem na cu latexul. În spatele
m ştii se afla capul unui şobolan mare şi roşu, un mutant cu
col i galbeni ce creşteau în exteriorul obrazului şi cu viermi
albi spânzurându-i din nas.
— Copil neastâmp rat , îi spuse şobolanul, amenin ând-
o cu degetul pe Susannah-Mio, dar f r s -i dea drumul din
cealalt mân .
Înso itorul creaturii – c ut torul cu smochingul de prost-
gust – hohotea atât de tare, încât se încovoiase din şale.
Atunci Mia observ c -i ieşea ceva din turul pantalonilor.
Probabil o coad , chiar dac p rea cam osoas .
— Haide, Mia, îi zise Sayre, tr gând-o dup el.
Apoi se aplec spre ea, cercetându-i atent ochii, la fel cum
ar fi f cut un b rbat îndr gostit.
— Ori eşti tu acolo, Odetta? Tu eşti, nu-i aşa? Tu eşti,

- 400 -
pacoste de ar poaic prea şcolit şi spurcat la gur !
— Zbârc ! Io sunt, şobolan jegos şi alb ce eşti! cronc ni
Detta, scuipându-l între ochi.
Sayre r mase cu gura c scat de uluire în fa a unui
asemenea afront. Apoi şi-o închise strângându-şi buzele într-
o grimas inuman . În sal se instaurase din nou t cerea. Îşi
şterse scuipatul de pe fa – de pe masca pe care o purta pe
fa – şi îşi privi palma f r a-i veni s -şi cread ochilor.
— Mia? o chem el. Mia, îi dai voie s se poarte aşa cu
mine? Tocmai cu mine care m ofer s fiu naş copilului t u?
— Naş, pe dracu'! I-ai supt-o lu' ka-tac-tu şi l-ai scormonit
cu deştu'-n cur, c doar la asta te pricepi! Ai…
— SCAP DE EA! tun Sayre.
Şi, în fa a publicului din Dixie Pig, public format din
vampiri şi c ut tori, Mia îl ascult întocmai. Rezultatul fu
unul extraordinar. Vocea Dettei începu s sl beasc , de ai fi
zis c o conduce paza afar din restaurant (într-o manier
neelegant : de ceaf ). Nu mai încerc s vorbeasc , ci doar
râse r guşit; curând, i se stinser şi hohotele.
Sayre r mase cu mâinile împreunate în fa , privind-o pe
Mia cu maxim seriozitate. Şi ceilal i se uitau fix la ea. Nu se
mai auzeau decât râsetele şi conversa ia de dincolo de
draperiile cu domni ele şi cavalerii benchetuind.
— Gata, nu mai e, rosti Mia într-un sfârşit. Reaua aia a
plecat.
În t cerea din sal şoaptele ei stinse se desluşeau cu greu.
Îşi inea ochii în p mânt, iar chipul i se f cuse alb ca varul.
— Te rog, domnule Sayre… sai Sayre… acum, c am f cut
ce mi-ai cerut, spune-mi, te rog, c nu m-ai min it şi c o s
mi se dea voie s -mi cresc f tul. Te rog, spune-mi c aşa va fi!
Şi atunci n-ai s-o mai auzi niciodat pe cealalt . i-o jur pe
chipul tat lui meu şi pe numele mamei mele.
— N-ai avut nici tat , nici mam , spuse Sayre, pe un ton
de dispre glacial.
În ochii lui nu-şi g seau loc compasiunea şi îndurarea pe
care ea le cerşise. Şi deasupra lor, gaura roşie din frunte se
umplea, şi se tot umplea, f r a se rev rsa vreodat .

- 401 -
 O alt contrac ie, cea mai fioroas de pân acum, îşi
înfipse col ii în ea. Mia se cl tin pe picioare şi, de aceast
dat , Sayre nu se mai obosi s-o sus in . Se pr buşi în
genunchi în fa a lui, îşi puse mâinile pe luciul cizmelor lui
din piele de stru şi îşi ridic ochii la chipul lui palid. O privi
şi el, de deasupra hidoşeniei galbene cu care era îmbr cat.
— Te rog, murmur ea. Te rog, te implor: ine- i
promisiunea pe care mi-ai f cut-o.
— Poate am s-o fac, zise el, ori poate c nu. Ştii ceva?
Niciodat nu mi s-au lins cizmele. Î i dai seama? Am tr it
atâta şi niciodat n-am c p tat m car o singur limb pe
cizme, dup vechea şi buna tradi ie.
Se auzi un chicotit de femeie. Mia se aplec .
Nu, Mia, nu face una ca asta, gemu Susannah, dar Mia nu
reac ion . Nu o împiedic nici m car durerea paralizant din
vintre. Scoase limba şi începu s ling suprafa a aspr a
cizmelor lui Richard Sayre. De la mare dep rtare, şi
Susannah le sim ea gustul. De piele, uscat, pr fuit, plin de
regrete şi înjosire.
Sayre o l s s se umileasc o vreme, apoi îi zise:
— Gata. Suficient.
O ridic brutal în picioare, apropiindu-şi chipul
neînduplecat la mai pu in de zece centimetri de al ei. Iar Miei
îi fu imposibil s nu-i observe masca. Obrajii întinşi erau
aproape transparen i, iar sub ei se întrez reau smocuri de
p r stacojiu închis.
Sau poate se numea „blan ” atunci când acoperea întreaga
fa .
— Milogeala asta nu- i face cinste, îi spuse el, deşi trebuie
s recunosc c senza ia a fost de-a dreptul extraordinar .
— Mi-ai promis! strig ea încercând s se smulg din
mâinile lui.
O izbi o nou contrac ie şi se îndoi de mijloc, încercând din
r sputeri s se ab in şi s nu urle de durere. Când se mai
linişti, continu s insiste:
— Ai zis c o s am cinci ani la dispozi ie… sau poate chiar
şapte… da, şapte… iar f tul meu o s aib parte de tot ce-i

- 402 -
mai bun… ai zis c …
— Da, spuse Sayre. Mi se pare c -mi aduc aminte de asta,
Mia.
Se încrunt ca pus în fa a unei afaceri extrem de
p gubitoare, apoi se însenin . Când zâmbi, masca i se încre i
un pic în col ul gurii, dezvelind ciotul galben al unui dinte
crescut în cuta de la îmbinarea buzelor. Lu una din mâini
de pe ea pentru a ridica ar t torul într-un gest pedagogic.
— Va avea parte de tot ce este mai bun, sigur c da.
Întrebarea este: corespunzi tu, oare, acestor aştept ri întru
totul speciale?
Aceast remarc fu întâmpinat cu râsete laudative. Mia
îşi aminti cum to i o numiser Mam şi o întâmpinaser cu
heil, îns toate acestea p reau foarte îndep rtate acum, la fel
ca frânturile nesemnificative dintr-un vis.
Da' ai fost bun s -l ii în burt , nu? o întreb Detta de
undeva, dinl untrul ei – de fapt, chiar din carcera z vorât .
Da, nenic ! Pentru aia ai fost vrednic , pe bune c da!
— Am fost suficient de bun s -l in în burt , nu? se r sti
Mia la Sayre. Suficient de bun s-o trimit pe ailalt în
mlaştin s se îndoape cu broaşte, crezând c m nânc icre
negre… Pentru asta am fost bun , nu?
Sayre tres ri, luat prin surprindere de o reac ie atât de
violent . Dar Mia se înmuie din nou.
— Sai, gândeşte-te la câte am renun at!
— Pfui, n-ai avut nimic, aşa c n-ai avut la ce s renun i?
r spunse Sayre. Ce altceva erai tu dac nu un spirit f r
sens a c rui existen gravita în jurul unor ocazionale
futaiuri cu tot felul de vagabonzi. Târf a vânturilor, nu? Nu-i
aşa c sta-i numele pe care Roland îl d celor de teapa ta?
— Atunci gândeşte-te la cealalt , insist Mia. La cea care
îşi spune Susannah. La porunca ta i-am furat via a pentru
binele f tului meu.
Sayre f cu un gest nep s tor.
— Nu- i face deloc cinste gura asta p c toas a ta, Mia.
Aşa c pune-i lac t.
F cu un semn cu capul spre stânga. Imediat se apropie de

- 403 -
ei un c ut tor, cu chip l t re ca de buldog şi o coam
bogat de p r c runt. Gaura cu sânge din frunte era uşor
oblic , în stil asiatic. În spatele lui venea o alt creatur
aviar . Aceasta avea cap de uliu, fioros şi închis la culoare
proptit pe gâtul ce se ridica din gulerul rotund al unui tricou
pe care scria DUKE BLUE DEVILS. O apucar strâns pe Mia.
Atingerea solzoas a creaturii cu cap de pas re era scârboas .
— Ai fost un custode excelent, spuse Sayre, cu asta
suntem de acord. Îns trebuie s ne amintim c muierea lui
Roland de Gilead a fost cea care a r mas gravid .
— Asta-i o minciun , zbier ea. O, asta-i o minciun …
ORDINARA!
Îns el continu de parc n-o auzise.
— Iar îndeletnicirile diferite presupun abilit i diferite.
Cum se spune, fiecare cu talentul lui.
— TE ROG! url Mia.
Omul-şoim îşi duse la urechi mâinile cu gheare şi îşi
cl tin trist capul, ca asurzit. Pantomima aceasta mucalit
stârni alte râsete din public, ba chiar şi câteva urale.
Susannah sim i cum un jet cald îi stropeşte pulpele –
pulpele Miei – şi observ cum jeanşii i se ud între picioare. I
se rupsese apa.
— Haaaideeem… s NAŞTEM! exclam Sayre cu exaltarea
prezentatorilor de concursuri televizate.
Rânjetul lui avea, parc , mult prea mul i din i, înşira i pe
rânduri duble şi sus, şi jos.
— Dup aceea, vom mai vedea. Î i promit c cererea ta va
fi examinat . Pân atunci, îns … Heil, Mia! Heil, Mam !
— Heil, Mia! Heil, Mam ! strigar ceilal i.
Mia se pomeni dus pe sus spre fundul înc perii.
C ut torul cu fa ca de buldog o inea strâns de bra ul
stâng, iar cel lalt bra i-l înşf case omul-uliu care scotea un
bâzâit scârbos din gât de fiecare dat când expira. O purtar
iute spre alt creatur aviar , împodobit cu pene galbene;
Omul-Canar, îl botez ea.
Sayre le opri cortegiul cu un gest scurt al mâinii şi i se
adres Omului-Canar, ar tând spre uşa dinspre strad a

- 404 -
restaurantului. Mia auzi numele lui Roland; şi numele lui
Jake. Omul-Canar d du din cap. Sayre mai ar t înc o dat
spre uş , în mod autoritar, şi scutur cu vehemen din cap.
Nu intr nimeni, voia s spun atitudinea lui. Absolut nimeni!
Omul-Canar d du iar şi din cap şi scoase nişte ciripeli
bâzâite care o f cur pe Mia s -şi doreasc s zbiere. Îşi
întoarse privirea, iar ochii îi c zur peste fresca înf işând
cavaleri şi domni e. Recunoscu masa din pictur – era cea
din sala de ospe e din Castelul Discordia. În capul ei st tea
Arthur Eld, cu coroana pe frunte şi cu doamna lui în dreapta.
Îi cunoştea albastrul ochilor din vise.
Poate ka a ales exact momentul acela pentru a trimite prin
sala de mese din Dixie Pig o adiere care umfl draperiile.
Doar o secund sau dou , suficient îns ca Mia s vad c
dincolo de ele se afla o alt sal – o sal privat de ospe e.
La masa cea lung din lemn, sub un candelabru
str lucitor din cristal, se aflau dou sprezece persoane –
b rba i şi femei – cu chipurile ca de p puşi din cârp
schimonosite şi smochinite de b trâne e şi r utate. Buzele li
se retr seser mult, dezvelind m nunchiuri de din i mari;
trecuser de mult vremurile când monstruozit ile acestea îşi
puteau închide gurile. Din col urile ochilor lor negri se
prelingea o mâzg urât mirositoare, asem n toare cu smoala.
Pielea le era galben , şi acoperit cu petice de blan cu
aspect nes n tos.
Ce sunt ştia? strig Mia. În numele tuturor zeilor, ce sunt
ştia?
Mutan i, îi r spunse Susannah. Ori poate cuvântul potrivit
este „hibrizi”. Dar nu conteaz ce sunt, Mia. Tu ai v zut ce
anume conteaz , nu?
Şi da, v zuse, iar Susannah ştia asta. Deşi draperiile
fuseser date la o parte doar câteva secunde, amândou
avuseser suficient timp s observe rotisorul din mijlocul
mesei şi trupul f r cap ce se învârtea pe el, pr jindu-se,
sfârâind, picurând zeam înmiresmat . Dar nu, mirosul din
aer nu era de friptur de porc. Chestia aceea rumenit , care
se rotea pe frigare, era un pui de om, un bebeluş. Creaturile

- 405 -
din jur îşi umpleau ceşcu ele din por elan delicat cu sucul
scurs din el, toastau… şi beau.
Curentul de aer se stinse. Şi, înainte ca femeia aflat în
chinurile facerii s fie din nou luat de subsuori şi târât
spre adâncurile acestei cl diri unde convergeau lumile de pe
Grind , ea în elese ironia acelei picturi. Arthur Eld nu ducea
la gur un copan de pui, aşa cum ai fi fost tentat s crezi la o
prim privire neatent ; ci un picior de copil. Paharul ridicat
de Regina Rowena pentru a închina în cinstea mesenilor nu
era plin cu vin, ci cu sânge.
— Heil, Mia! url iar şi Sayre.
O, da, era în cea mai bun dispozi ie pentru c porumbelul
c l tor se întorsese, în sfârşit, în cote .
— Heil, Mia! urlar şi ceilal i, ca nişte suporteri demen i ai
vreunei echipe de fotbal.
Acestui cor se al turar şi morm ielile celor din spatele
draperiilor. C ci, fireşte, aveau gurile pline.
— Heil, Mam !
Acum Sayre îi f cu o plec ciune zeflemitoare, perfect
asortat cu b taia de joc din salutul lui respectuos.
— Heil, Mam ! r spunser vampirii şi c ut torii.
Iar pe valul acesta al aplauzelor lor sarcastice, Mia fu
purtat mai departe, mai întâi în buc t rie, apoi în c mar ,
apoi în jos pe sc ri. Şi ajunser la o uş . Fireşte.

18

Susannah recunoscu buc t ria din Dixie Pig dup mirosul

resping tor de mâncare: acolo nu se g tea carne de porc, ci
carne de om.
Oare de câ i ani deservea acest avanpost vampirii şi
c ut torii din New York? Din vremea lui Callahan – adic din
anii şaizeci-şaptezeci? Din vremea ei – vremea anilor şaizeci?
Sigur de mai demult. Susannah îşi spuse c aici trebuie s fi
existat o versiune a restaurantului Dixie Pig înc din
timpurile olandezilor, acei invadatori care au mituit indienii
cu saci plini cu m rgele din sticl şi şi-au plantat
- 406 -
sângeroasele credin e creştine mult mai adânc decât steagul.
Popor practic, olandezii, amatori de costi e şi deloc
îng duitori cu magia, fie ea alb sau neagr .
V zu suficient cât s priceap c buc t ria aceasta era
sora geam n a celei din m runtaiele Castelului Discordia,
unde fusese ea cu ceva timp în urm .
Şi unde Mia omorâse un şobolan care încercase s -şi
revendice dreptul asupra ultimului fel de mâncare r mas,
friptura de porc din cuptor.
Numai c nu fusese niciun cuptor şi nici-o friptur , îşi spuse
ea. La naiba, nu fusese nici m car o buc t rie. Fusese, îns ,
un purcel care ieşise din cocina gospod riei Zaliei şi a lui Tian
Jaffords. Iar eu am fost cea care l-a omorât şi i-a b ut sângele
fierbinte, nu ea. M st pânea înc de atunci, şi eu habar nu
aveam. M întreb dac Eddie…
Şi când Mia o lu cu sine pentru o ultim oar , smulgând-
o din gânduri şi împingând-o de-a rostogolul în bezn ,
Susannah în elese cât de complet îi posedase via a cutra aia
miorl it . Ştia de ce f cuse Mia tot ce f cuse – din cauza
f tului. Întrebarea era de ce ea, Susannah Dean, îi permisese
asta. S fi fost oare pentru c mai fusese posedat şi înainte?
Sau pentru c devenise dependent de str inul ce-i creştea
în pântece aşa cum fusese Eddie dependent de heroin ?
Se temea c acesta s-ar fi putut s fie adev rul.
Întunericul se învolbur . Şi când deschise din nou ochii,
v zu luna aceea s lbatic de deasupra Discordiei şi pulsa ia
cea roşie
(vatra Regelui)
la orizont.
— Aici! strig o voce de femeie, la fel ca înainte. Aici, la
ad post de vânt! Susannah se uit în jos şi observ c nu
avea picioare şi st tea în aceeaşi c ru rudimentar ca la
prima ei vizit pe meterezele castelului. Şi aceeaşi femeie,
înalt şi frumoas , cu p r negru ce-i flutura în vânt, îi f cea
semne. Mia, desigur. Şi toate i se p reau la fel de ireale ca
visele despre sala de ospe e.
Îşi zise: Fedic, îns , a fost real. Şi acum, corpul Miei este aici,

- 407 -
împreun cu al meu, şi amândou suntem târâte prin
buc t ria de la Dixie Pig, unde sunt preg tite mese de
nedescris pentru clien i ne-oameni. Meterezele castelului
reprezint locul de vis al Miei, refugiul ei, Doganul ei.
— Vino lâng mine, Susannah din Lumea de Mijloc,
fereşte-te de str lucirea Regelui Roşu! Vino s te ad posteşti
de vânt lâng merlonul sta!
Susannah cl tin din cap.
— Spune ce ai de spus, Mia, şi s termin m. O s naştem
copilul, da, amândou îl vom naşte cumva – şi apoi vom fi
chit. Mi-ai otr vit via a, aşa s ştii.
Mia o fix disperat cu privirea; burta i se bomba imens
sub şal, p rul îi era dat pe spate de insisten ele vântului.
— Tu ai luat otrava, Susannah! Tu ai înghi it-o! Da, chiar
aşa ai f cut, înc de când copilul acesta nu era decât o
s mân neîncol it în pântecele t u!
S fi avut, oare, dreptate? Şi dac da, atunci care din ele
dou o invitase în untru pe Mia, care din ele invitase
în untrul lor acest – ca s nu ne mai ascundem dup vorbe –
vampir? Susannah, ori Detta?
Nici una, nici alta – aşa credea Susannah.
Dup p rerea ei, s-ar fi putut s fi fost Odetta Holmes.
Odetta, care niciodat n-ar fi spart farfuria chipoas a
afurisitei Femei Albastre. Odetta, care îşi adora p puşile,
chiar dac majoritatea aveau chipurile la fel de albe ca
pantalonaşii ei din bumbac.
— Ce mai vrei de la mine, Mia, fiic a nim nui? Spune-mi,
şi hai s termin m odat !
— Curând vom fi împreun – vom fi amândou , una lâng
alta – pe acelaşi pat de l uz . Tot ce te rog este s m aju i
dac se va ivi prilejul s pot fugi de aici cu f tul meu.
Susannah se gândi pu in. Dincolo de metereze, în pustiul
pietrelor şi pr pastiilor, hienele chicoteau cu poft . Vântul
puternic era înghe at şi r u, dar mult mai cumplit a fost
durerea ce-i înha abdomenul în f lci. Citi aceeaşi durere pe
chipul Miei şi îşi spuse din nou c întreaga ei existen p rea
a se fi transformat într-un labirint de oglinzi. Oricum, ce r u

- 408 -
ar fi putut face o asemenea promisiune? Probabil c prilejul
acela nu se va ivi, dar chiar dac , prin absurd, ar putea face
ceva, oare ar fi permis ca acea creatur , pe care Mia o
numise Mordred, s cad în mâinile oamenilor Regelui?
— Da, r spunse ea. Bine. Dac am s pot s te ajut s fugi
cu el, am s-o fac.
— Oriunde! şopti s lbatic Mia. Chiar şi în…
Se întrerupse, încercând s -şi st pâneasc emo ia, apoi
continu cu greutate:
— Chiar şi în bezna din portal. C ci n-ar fi o pedeaps
dac aş fi nevoit s r t cesc pe vecie avându-l pe fiul meu
al turi.
Vorbeşte doar în numele t u, surioar , o repezi Susannah
în gând, dar nu deschise gura. Se s turase pân -n gât de
toanele Miei.
— Şi dac vezi c nu putem s sc p m, mai zise Mia,
omoar -ne.
Deşi acolo nu se auzea nimic altceva în afar de rafalele
vântului şi hohotele batjocoritoare de râs ale hienelor,
Susannah sim i cum f ptura ei material se mişca, purtat
acum în jos pe nişte trepte. Sim i substan a lumii reale sub o
membran extrem de sub ire. Se p rea c Mia, chiar şi
cuprins de chinurile facerii, tot poseda o for neb nuit ,
c ci reuşise s-o transporte în alt lume. Mare p cat c for a
aceasta nu putea fi valorificat în alt mod.
Mia confund t cerea prelungit a lui Susannah cu
ezitarea, drept pentru care travers în fug meterezele,
trop ind cu sandalele ei grosolane pe pietre, şi ajunse la locul
unde se afla c ru a improvizat în care şedea Susannah. O
apuc de umeri şi o scutur .
— Da! Chiar aşa! strig ea cu violen . Omoar -ne! Mai
bine împreun în moarte decât…
Se întrerupse, apoi continu pe un ton stins şi mâhnit:
— M-au dus cu vorba de la bun început, nu-i aşa?
Şi acum, când venise clipa, Susannah îşi d du seama c
nu simte nici gustul dulce-amar al r zbun rii, nici
comp timire, nici p rere de r u. Se mul umi doar s dea din

- 409 -
cap.
— Vor s -l m nânce? Sau s -l dea de mâncare moşilor
lora oribili?
— Sunt aproape sigur c nu, r spunse Susannah.
Şi totuşi, inima îi şoptea c locul acela musteşte de
canibalism.
— Nu le pas deloc de mine, zise Mia. Ai spus c -s doar o
bon , nimic altceva, nu? Şi uite, c nici bon n-o s m lase
s fiu!
— Cam aşa stau lucrurile, spuse Susannah. Cred c - i vor
îng dui s -l al ptezi vreo şase luni, dar chiar şi aşa…
Cl tin din cap şi îşi muşc buzele când o nou contrac ie
n v li peste ea, transformându-i muşchii abdomenului în
cioburi de sticl . Când se mai linişti pu in, termin ce avea
de spus:
— M cam îndoiesc.
— În cazul acesta, omoar -ne. Spune-mi c ai s-o faci,
Susannah, te implor!
— Dar dac eu voi face asta pentru tine, Mia, ce vei face tu
pentru mine? Presupunând c eu am de gând s cred vorbele
tale mincinoase?
— Dac am ocazia, am s te eliberez.
Susannah reflect la spusele celeilalte şi ajunse la
concluzia c o în elegere proast era oricum mai bun decât
deloc. Prinse mâinile aşezate pe umerii ei.
— Bine. Sunt de acord.
Şi atunci, la fel ca la sfârşitul discu iei lor anterioare de pe
metereze, cerul se sfâşie, se sfâşie şi merlonul din spatele lor,
se sfâşie însuşi v zduhul.
Prin ruptur , Susannah v zu un coridor care se mişca.
Imaginea era neclar , înce oşat . Îşi d du seama c priveşte
prin propriii ei ochi între-deschişi. Tot Buldog şi Uliu erau cei
care-o purtau acum spre uşa de la cap tul coridorului – de
când în via a ei ap ruse Roland întotdeauna era vorba despre
uşi. Ceilal i probabil credeau c a leşinat. Şi, într-un fel,
chiar leşinase.
Apoi reveni în trupul acela hibrid, cu picioare albe… Îns

- 410 -
cine ar fi putut spune cât anume din pielea ei smead
devenise deja alb ? Se gândi c totul se va termina curând şi
se sim i ceva mai bine. Cu drag inim va renun a la
picioarele acestea albe, cât de zdravene şi rezistente ar fi fost
ele, pentru pu in linişte sufleteasc .
Pu in linişte în sufletul ei.

19

— Îşi vine în sim iri, mârâi cineva.

Probabil cel cu mutr de buldog, îşi zise Susannah. Nu c
ar fi contat; sub m şti to i ar tau la fel: şobolani umanoizi cu
smocuri de blan pe pielea scor oas .
— Bun treab .
Fusese Sayre, care venea în urma lor. Privi în jur şi v zu
c alaiul ei se compunea din şase c ut tori, omul-uliu şi trei
vampiri. C ut torii purtau pistoale în tocuri atârnate la
subsuori… Îns ea b nui c , în lumea aceasta, se numeau
„tocuri de um r”. Ce s -i faci, dr g laşo, când eşti în Roma,
trebuie s te por i ca romanii, dac pricepi ce vreau s - i zic.
Doi dintre vampiri aveau arbalete – armele tradi ionale din
Calla. Al treilea era înarmat cu o sabie zbârnâitoare, de genul
celor folosite de Lupi.
Şansele sunt cam de zece la unu, îşi spuse calm
Susannah. Nu-i prea bine… dar se putea şi mai r u.
Po i s … vocea Miei, de undeva dinl untrul ei.
Taci, îi spuse Susannah. Gata cu vorba.
În fa a ei, pe uşa de care se apropiau, observ un anun :

NORTH CENTRAL POSITRONICS, LTD.

New York/Fedic

Dispozitiv de maxim securitate

PAROL VERBAL DE ACCES

I se p rea cunoscut şi îşi d du imediat seama de ce.

V zuse un semn asem n tor în timpul scurtei sale vizite în
- 411 -
Fedic, unde era inut prizonier adev rata Mia – fiin a aceea
care acceptase s devin muritoare în cea mai neprofitabil
tranzac ie din istorie.
Când ajunser la uş , Sayre trecu pe lâng ei, pe partea
cu omul-uliu. Se aplec şi rosti ceva cu o voce gutural – un
cuvânt str in pe care Susannah era convins c nu l-ar
putea pronun a niciodat . Nu- i face griji, şopti Mia. Eu ştiu
s -l rostesc şi, dac este nevoie, te pot înv a înc unul. Dar
acum… Susannah, iart -m pentru tot. Mergi cu bine.
În fa a ei se deschise uşa c tre Sta iunea Experimental
Arc 16 din Fedic. Auzi un bâzâit sincopat şi sim i miros de
aer proasp t. Niciun fel de magie nu alimenta uşa aceasta
dintre lumi; era opera b trânilor şi se deteriorase amarnic.
Cei care o construiser îşi pierduser credin a în magie,
renun aser la încrederea lor în Turn. Locul magiei fusese
luat de lucrul acesta bâzâitor, comatos. De lucrul acesta
searb d, supus mor ii. Dincolo de uş Susannah v zu o sal
imens plin cu paturi. Sute de paturi.
În locul sta se fac opera iile pe copii. Aici se scoate din ei
chestia aia atât de necesar Sf râm torilor.
Acum era ocupat doar unul dintre paturi. La picioarele
acestuia se afla o femeie cu cap hidos de şobolan. Probabil o
infirmier . Al turi se afla un om – Susannah nu credea c
era un vampir, îns nu putea fi sigur , pentru c , v zut din
pragul uşii, imaginea camerei era tremur toare, asemenea
aerului de deasupra unui cuptor încins. Individul ridic ochii
şi îi z ri.
— Repede! url el. Mişca i-v ! Trebuie s le cupl m şi s
termin m odat , sau o s moar ! O s moar amândoi! Şi ea,
şi copilul!
Doctorul – f r îndoial nimeni altcineva decât un doctor
nu ar fi putut da dovad de atâta arogan irascibil în
prezen a lui Richard P. Sayre – îi chema cu gesturi
ner bd toare.
— Intra i odat ! A i întârziat, fir-a i voi s fi i!
Sayre o îmbrânci cu putere prin uş . Susannah auzi un
vâjâit şi larma clopotelor din portal. Se uit în jos, îns era

- 412 -
deja prea târziu; disp ruser picioarele c p tate cu
împrumut de la Mia, şi prin urmare c zu lat pe duşumeaua
s lii cu paturi, mai înainte ca Uliu şi Buldog s reuşeasc s-o
prind .
Se ridic în coate şi se uit în jur, dându-şi seama c ,
Dumnezeu ştia dup cât vreme – probabil de când fusese
violat în cercul de monoli i – îşi apar inea doar sie îns şi.
Mia disp ruse.
Apoi, ca s -i demonstreze c lucrurile nu st teau întocmai
astfel, enervanta musafir abia plecat scoase un ip t.
Susannah spori vuietul cu propriu-i strig t – c ci acum
durerea era mult prea insuportabil ca s mai încerce s -şi
in gura – şi, câteva clipe, vocile lor, în perfect armonie,
anun ar sosirea iminent a copilului.
— M i, s fie, exclam unul din paznicii lui Susannah – ea
nu se dumirise înc dac era vampir, ori c ut tor. Mi-a dat
sângele pe urechi? Eu aşa simt…
— Ridic-o, Haber! mârâi Sayre. Jey! ine-o bine! Lua i-o de
pe jos, în numele ta ilor voştri!
Buldog şi Uliu – sau Haber şi Jey, dac aşa v place mai
mult – o apucar de sub bra e şi o purtar repede pe
culoarul din salonul ca de spital, pe lâng rândurile de paturi
goale.
Mia întoarse capul spre Susannah şi schi un surâs
epuizat. Avea chipul ud de transpira ie, iar p rul i se lipise
de obrajii roşii.
— Binecuvântat a fost întâlnirea noastr … şi nefast ,
reuşi ea s îngaime.
— Împinge i patul la de al turi! strig doctorul. Mai
repede, ai naibii s fi i! Moc i i blestema i ce sunte i!
Doi dintre c ut torii care veniser cu Susannah din Dixie
Pig împinser un pat al turi de cel pe care se afla Mia, în
vreme ce Haber şi Jey o ineau pe femeia f r picioare între ei.
Pe pat se afla un obiect ce p rea a fi fructul amorului dintre
un usc tor de p r şi o casc veche de cosmonaut, asemenea
celor din serialul SF Flash Gordon. Lui Susannah i se p ru c
seam n cu ceva ce ar fi putut aspira creierul din interiorul

- 413 -
cutiei craniene.
În tot acest timp, infirmiera cu cap de şobolan se aplecase
între picioarele desf cute ale pacientei sale şi se uita pe sub
c maşa de spital pe care o purta Mia acum. O b tu uşurel pe
unul din genunchi cu mâna ei durdulie şi scoase un soi de
mieunat de alin, la auzul c ruia Susannah se cutremur de
sil .
— Nu sta i acolo cu deştele în cur, idio ilor! explod
doctorul.
Era un individ plinu , roşu în obraji, ochi c prui şi p r
negru şi rar aranjat peste cap – din ii pieptenului l saser în
urm c r ri late cât brazdele. Purta un halat din nailon alb
peste un costum din tweed, iar pe cravata lui stacojie era
desenat un ochi. Prezen a acestui sigul n-o surprinse câtuşi
de pu in pe Susannah.
— Aştept m s ne spui ce s facem, zise Jey, Uliul, pe un
ton straniu, uniform, neomenesc, la fel de dezgust tor ca al
infirmierei-cap-de-şobolan.
— N-ar trebui s v spun eu! se r oi doctorul, lovindu-şi
mâinile într-un gest galic de dezgust. Mamelor voastre le-au
murit to i copiii?
— Eu… începu Haber, dar doctorul se dezl n ui asupra lui.
— De cât amar de vreme aştept m clipa asta, hmmmm?
De câte ori am repetat procedura? De ce trebuie s fi i atât de
cretini şi de moc i i, neferici ilor? Pune-o jos pe…
Atunci Sayre se deplas cu o vitez pe care probabil nici
Roland n-o putea egala. Acum se afla lâng Haber,
c ut torul cu mutr de buldog, acum îl imobiliza pe doctor,
înfigându-şi b rbia în um rul lui şi r sucindu-i mâna la
spate.
Furia plin de ar ag i se şterse doctorului de pe chip cât ai
clipi şi se porni s zbiere cu voce spart şi ascu it ca de
copil. Buzele i se umplur de saliv , iar pantalonii din tweed i
se udar între picioare când se sc p pe el.
— Stai! Dac -mi rupi mâna nu mai sunt bun de nimic! Nu
mai, m DOOOOAAAREEE!
— Ascult , Scowther, chiar de-ar fi s - i rup mâna,

- 414 -
oricând aş g si un alt doftor s termine chestia asta. Şi dup
aia l-aş omorî. De ce n-aş g si? C -i doar o femeie care naşte,
nu o opera ie pe creier, pentru numele lui Gan!
Dar sl bi pu in strânsoarea. Scowther hohotea şi se
zvârcolea şi gemea şi gâfâia ca în plin act sexual sub soarele
deşertului.
— Şi dac ar fi s ne descurc m f r ajutorul t u,
continu Sayre, atunci te vom da lor de mâncare.
Şi f cu un semn cu b rbia. Susannah se uit într-acolo şi
v zu c tot drumul de la uş pân la patul pe care se afla
Mia era acum acoperit cu gândaci din cei pe care-i observase
în Dixie Pig. Îl fixau pe doctor cu ochii lor şire i, p c nind
lacomi din mandibule.
— Ce… ce trebuie s fac, sai?
— Cere-mi scuze.
— Î… Î i cer scuze!
— Acum cere scuze celorlal i pentru c şi pe ei i-ai insultat.
— Domnilor, v … v … ce… cer…
— Doctore! îl întrerupse infirmiera-cap-de-şobolan.
Avea vocea groas , pu in înfundat , dar se în elegea ce
spune de acolo, de jos, dintre picioarele Miei.
— Se vede capul copilului!
Sayre îi d du drumul lui Scowther.
— Du-te, doctore. F - i treaba. Adu copilul pe lume.
Sayre se aplec şi mângâie obrazul Miei cu incredibil grij .
— Veseleşte-te şi ai speran , doamn -sai. C ci i se pot
împlini unele din vise.
Se uit la el cu ochi plini de recunoştin peste poate de
istovit , care-i frânse inima lui Susannah. Nu-l crede,
minciunile lui sunt f r num r, încerc ea s -i transmit , dar
leg tura dintre ele fusese întrerupt pentru moment.
O azvârlir pe patul de lâng cel al Miei cu atâta
indiferen de parc n-ar fi fost nimic altceva decât un sac cu
paie. Şi nu se sim i în stare s opun rezisten atunci când
îi îndesar pe cap una din c ştile acelea ciudate, pentru c
atunci chiar o fulger o alt contrac ie, iar cele dou femei
zbierar din nou împreun .

- 415 -
 Susannah auzea murmurele lui Sayre şi ale celorlal i. Mai
auzea şi târâitul dezgust tor al gândacilor. Pe din untru
casca era prev zut cu nişte piese metalice rotunde, care-i
ap sau tâmplele pân la limita durerii.
Şi, brusc, o voce pl cut de femeie spuse:
— Bun venit în lumea North Central Positronics, parte a
grupului Sombra! „Sombra, calea spre progres”! Fi i gata
pentru conexiune.
Începu un zumz it puternic. Mai întâi Susannah îl sim i
doar la nivelul urechilor, apoi avu sentimentul c îi
sfredeleşte ambele timpane. Şi îşi imagin dou gloan e
incandescente care se reped unul c tre cel lalt.
Foarte slab, ca şi cum ar fi fost în cealalt parte a s lii, şi
nu al turi, auzi strig tul Miei:
— O, nu, nu, m doare!
Bâzâitul din stânga şi bâzâitul din dreapta se întâlnir în
centrul creierului lui Susannah, producând un ton telepatic
p trunz tor care, dac ar fi durat mai mult, cu siguran c
i-ar fi distrus capacitatea de gândire. Era o durere atroce, dar
îşi inu buzele strânse. Nu voia s ipe. Nu avea cum s -i
împiedice s nu-i vad lacrimile prelinse de sub pleoapele
închise, îns ea era pistolar, iar ei nu o puteau face s ipe.
Dup un timp ce ei i se p ru o veşnicie, bâzâitul se opri
brusc.
Susannah avu la dispozi ie una sau dou secunde în care
s se bucure de liniştea aceea binecuvântat , pentru c
imediat o izbi o alt contrac ie cu for a unui taifun, de
aceast dat în partea de jos a bazinului. Acum îşi permise
s ipe. Pentru c era altceva: era o onoare s ipi la venirea
pe lume a copilului.
Întoarse capul şi observ o casc asem n toare fixat şi pe
p rul negru, ud de transpira ie al Miei. Tuburile metalice ce
ieşeau din cele dou c şti erau conectate la mijloc.
Dispozitivele acestea se foloseau pe gemenii fura i; iar acum
aveau o alt întrebuin are. Dar care?
Sayre se aplec spre ea, atât de aproape c îi sim i colonia.
English Leather, stabili Susannah.

- 416 -
 — Avem nevoie de aceast conexiune fizic tocmai pentru
a duce la bun sfârşit travaliul şi pentru a scoate copilul, îi
explic el. Era vital s te aducem în Fedic.
O b tu uşurel pe um r.
— Mult noroc. Nu mai dureaz mult.
Îi adres un zâmbet cuceritor şi atunci masca i se bo i,
dezvelind o parte din oroarea roşie de dedesubt.
— Iar dup aceea te vom putea ucide. Zâmbetul se l rgi.
— Şi te vom mânca, bineîn eles. Nimic nu se iroseşte la
Dixie Pig, nici m car o ştoarf atât de arogant ca tine.
Înainte ca Susannah s apuce s spun ceva, vocea de
femeie din cap vorbi din nou:
— Rosteşte- i numele rar şi clar.
— Pizda m -tii! mârâi Susannah.
— Pizda M ti nu se încadreaz în lista cu nume valide,
spuse vocea feminin . Detect m ostilitate şi ne cerem
anticipat scuze pentru urm toarea procedur .
O clip nu se întâmpl nimic. Apoi o durere nemaiîntâlnit
explod în mintea lui Susannah. O durere pe care nici nu o
crezuse posibil pân atunci.
Îns buzele îi r maser strâns lipite. Îşi aminti cântecul şi
îl auzi limpede prin tunetele durerii. Fecioar a nem rginitei
triste i sunt eu… toat via a-mi nu e decât durere…
În cele din urm tunetul încet .
— Rosteşte- i numele rar şi clar, îi ceru vocea pl cut de
femeie din centrul capului ei, sau intensitatea acestei
proceduri va fi crescut de zece ori.
Nu-i cazul, îi transmise Susannah vocii feminine. M-ai
convins.
— Suuuu-zaaaa-naaah, r spunse ea. Suuuu-zannn-
aaaah…
To i cei din jur st teau cu ochii la ea, cu excep ia
infirmierei-cap-de-şobolan, care se uita în extaz la capul care
ap ruse din nou între marginile retrase ale vaginului Miei.
— Miiii-aaaa…
— Suuuu-zaaaa…
— Miiii…

- 417 -
 — aaaa…
Doctorul Scowther înh ase forcepsul şi se apropiase de
ele. Veni o alt contrac ie şi vocile celor dou femei se
contopir în una singur , strigând un cuvânt, un nume, ce
nu era nici Susannah, nici Mia, ci o combina ie a lor.
— Conexiunea, spuse vocea pl cut de femeie, a fost
stabilit .
Un clic slab.
— Repet m, conexiunea a fost stabilit . Mul umim pentru
cooperare.
— Acum e acum, oameni buni, spuse Scowther surescitat,
p rând a fi uitat spaima şi durerea de mai devreme.
Apoi se adres infirmierei:
— S-ar putea s plâng , Alia. În cazul sta, s -l laşi în
pace, pentru numele tat lui t u! Dar dac nu plânge, s -i
cure i imediat gura!
— Da, domnule doctor.
Buzele creaturii frem tar pu in dând vederii dou rânduri
de col i. Zâmbet, ori strâmb tur ?
Scowther se uit la cei din jur cu ceva din arogan a de
dinainte.
— R mâne i la locurile voastre pân când v zic eu c v
pute i mişca. Nu ştim cu ce avem de-a face. Nu ştim decât c
acest copil apar ine însuşi Regelui Purpuriu…
Mia url . De durere şi în semn de protest.
— Idiot ce eşti, zise Sayre.
Îl p lmui atât de tare pe Scowther încât îi ciufuli p rul rar
şi-i d du sângele pe gur , p tând peretele alb cu un model
futurist de stropi mici.
— Nu! url iar Mia.
Încerc s se ridice în coate, nu reuşi, c zu la loc pe pat.
— Nu! Ai zis c o s -l cresc eu! O, te rog… las -l cu mine
cât de pu in, te implor…
Şi atunci cea mai cumplit contrac ie dintre toate se
pr v li peste Susannah – peste amândou , îngropându-le.
Urlar la unison, iar Susannah nu mai avu nevoie de
îndemnul lui Scowther: împinge, împinge ACUM!

- 418 -
 — Vine, domnule doctor! exclam infirmiera extaziat .
Susannah strânse ochii şi împinse, iar atunci când
durerea se rev rsa din ea, aidoma apei învolburându-se spre
şan uri, se sim i cuprins de cea mai adânc triste e din
via a ei. C ci copilul se v rsa acum în Mia, pe ultimele
rânduri ale mesajului viu transmis de trupul ei. Se sfârşea.
Indiferent ce ar mai fi urmat, partea aceasta se sfârşea, şi
Susannah Dean scoase un strig t de uşurare amestecat cu
p rere de r u, strig t ce era el însuşi un cântec.
Iar pe aripile acelui cântec veni pe lume Mordred Deschain,
fiu al lui Roland (şi al altcuiva, O, po i s rosteşti Discordia).

STROF :
Hai, commala, hai, ursit.
Copilul, iat , a venit!
Cânt - i cântecul şi cânt -l bine
Copilul nu- i apar ine.

ANTISTROF :
Hai, commala, hai, ursit.
Ce e mai r u nu s-a-mplinit.
Turnul se cutremur ;
Copilul, iat , a venit.

- 419 -
 CODA
PAGINI DIN JURNALUL UNUI
SCRIITOR

- 420 -
 12 iulie 1977
M i, frate, ce m bucur c ne-am întors în Bridgton. Sigur,
toat lumea se poart frumos cu noi în locul la c ruia Joe
tot îi mai zice „Bunicity”, dar Owen s-a vânzolit aproape non-
stop. S-a mai liniştit acum, c am venit înapoi acas . N-am
oprit decât o singur dat pe drumul de întoarcere, în
Waterville, ca s îmbuc m ceva la cârciuma „Silent Woman”.
(Tre' s m rturisesc sincer c am mâncat în alte d i mult
mai bine acolo.)
În orice caz, ideea e c mi-am inut promisiunea pe care
mi-o f cusem şi imediat m-am pus pe c utat povestea aia cu
Turnul Întunecat. Aproape c -mi venea s m las p gubaş
când am g sit ce c utam în cel mai îndep rtat col al
garajului, sub o cutie în care se aflau nişte cataloage mai
vechi ale lui Tab. Mult umezeal acolo şi de-aia paginile cam
miros a mucegai, dar manuscrisul este perfect lizibil. L-am
recitit, şi dup aia m-am aşezat la birou şi am ad ugat un
paragraf la capitolul Halta (unde pistolarul se întâlneşte cu
b iatul Jake). Mi s-a p rut nostim s bag acolo şi o pomp de
ap care s func ioneze pe baz de cilindru nuclear, ceea ce
am şi f cut f r întârziere. De obicei, reluarea unei poveşti
mai vechi e la fel de apetisant ca un sandvici f cut cu pâine
muceg it , îns acum totul mi se p rea absolut normal… ca
şi cum tocmai ce m-aş fi înc l at cu un pantof vechi şi comod.
Dar, în fond, despre ce anume era vorba în povestea asta?
Nu-mi aduc aminte decât c ideea mi-a venit cu foarte,
foarte mult timp în urm . Într-o sear , întorcându-m cu
maşina de la neamuri, cu nevasta şi copiii mo ind al turi,
mi-am adus aminte de întâmplarea de demult când am fugit
cu David din casa m tuşii Ethelyn. Cred c aveam în cap s
ne întoarcem în Connecticut. Bineîn eles c mai-marii
(oamenii mari) ne-au prins şi ne-au pus s t iem lemne în
şopron. Unchiul Oren îi zicea „munc în folosul familiei”. Am
senza ia c acolo mi s-a întâmplat ceva însp imânt tor, dar
al dracului s fiu dac -mi aduc aminte ce anume; nu mai
ştiu decât c era ceva sângeros. Şi mi-am imaginat un erou,

- 421 -
un pistolar magic, care s m apere. Mai era şi ceva legat de
magnetism, sau de ceva ce eu numeam Grinzi de For . Sunt
aproape sigur c asta a fost geneza poveştii mele, numai c
totul mi se pare foarte neclar acum. Dar, hai s fim serioşi,
cine îşi mai aduce aminte de baubaul copil riei? Cine ar vrea
s -şi mai aduc aminte de el?
În rest, nu mare lucru. Joe şi Naomi s-au ocupat de
Terenul de Joac , iar Tabby şi-a definitivat planurile pentru
c l toria în Anglia. M i, nenic , povestea aia cu pistolarul
chiar nu-mi iese din cap!
V zic eu ce-i lipseşte b trânului Roland: prietenia!

19 iulie 1977
În seara asta m-am dus cu motocicleta la cinematograful
în aer liber s v d R zboiul Stelelor şi jur c a fost ultima
oar când m-am urcat pe motor pân nu se mai r coreşte
vremea. Am înghi it o ton de insecte. Asta zic şi eu hran
s n toas , numai protein pur !
M tot gândesc la Roland, pistolarul meu inspirat din
poemul lui Robert Browning (fireşte c -mi scot p l ria, în stil
Hatlo 41 , şi în fa a lui Sergio Leone). Nu încape îndoial c
manuscrisul cu pricina este un roman – sau o parte a unui
roman –, dar m gândesc c toate capitolele pot fi de sine
st t toare. Sau aproape. M întreb dac aş reuşi s le vând
vreuneia din revistele care public povestiri fantasy. Poate
chiar revistei Fantasy and Science Fiction – Sfântul Graal al
acestui gen literar.
Probabil c -i o idee proast .
Mare lucru n-am mai f cut, doar m-am uitat la meciul de
baseball profesionist (NL 7, AL 5). M-am cam f cut muci
înainte de final. Tabby deloc încântat …

41Jimmy Hatlo (James Cecil Hatlo, 1897-1963), autor de

benzi desenate care-şi încheia fiecare desen cu aceast
expresie de recunoştin adresat cititorilor s i (n. tr.).
- 422 -
 9 august 1978
Kirby McCauley a reuşit s vând primul capitol din
Turnul Întunecat, povestea aia veche a mea, revistei Fantasy
and Science Fiction! M i, omule, parc nici nu-mi vine s
cred! E atât de tare! Kirby crede c Ed Ferman (redactorul-şef
de acolo) va publica toate capitolele pe care le-am scris din TÎ.
Primului i-a dat titlul „Pistolarul” („Omul în negru fugea în
deşert şi pistolarul se inea dup el” etc, etc. şi la-la-la şi lu-
lu-lu şi poc-poc-poc).
Deloc r u pentru o poveste veche ce, pân acum un an,
putrezea liniştit într-un cotlon umed al garajului. Ferman i-
a zis lui Kirby c Roland „d impresia de autentic”, ceea ce
nu se poate spune despre multe alte scrieri fantasy, şi a vrut
s ştie dac mai sunt şi alte aventuri. Sunt convins c mai
sunt (sau au fost, sau vor fi – ce timp verbal trebuie folosit
atunci când vorbeşti despre poveşti nescrise înc ?), dar
habar nu am despre ce anume vor fi aventurile acestea. Nu
ştiu decât c John „Jake” Chambers va trebui s se întoarc .
Zi nasoal lâng lac: ploaie, z duf. F r Teren de Joac
ast zi. Seara l-am chemat pe Andy Fulcher s aib grij de
cei mari, cât vreme Tabby & cu mine & cu Owen ne-am dus
la cinematograful în aer liber din Bridgton. Lui Tabby filmul i
s-a p rut de tot c catul (De cealalt parte a miezului nop ii…
a avut premiera anul trecut), îns nu mi-a cerut s o duc
acas . Cât despre mine, am fost mai tot timpul cu mintea la
afurisitul la de Roland. De data aceasta mi-am pus
problema iubirii lui pierdute. „Susan, adorabila fat de la
fereastr .”
Dar, rogu-v , cine s fie ea?

9 septembrie 1978
Tocmai ce am primit exemplarul meu din edi ia de
octombrie a revistei în care s-a publicat „Pistolarul”. Arat
tare bine, tre' s recunosc.
Azi m-a sunat Burt Hatlen. Încearc s m conving s
predau literatura la Universitatea statului Maine pe perioad
de un an. Numai Burt poate s fie atât de îndr zne încât s -

- 423 -
şi închipuie un diletant ca mine într-o slujb ca aia. Deşi
ideea e destul de interesant , ce s zic.

29 octombrie 1979
Futu-i, iar sunt beat. Abia mai reuşesc s v d foaia de
hârtie, dar tot m înc p ânez s scriu ceva înainte s m
pr buşesc în pat. Azi am primit o scrisoare de la Ed Ferman,
de la F&SF. Vrea ca al doilea capitol din Turnul Întunecat –
cel în care Roland se întâlneşte cu puştiul – s poarte titlul
„Halta”. Pe bune v zic c vrea s -mi publice toat seria de
povestiri, fapt ce m încânt .
Îmi doresc doar s fi scris mai multe. Pân una-alta, tre' s
m gândesc la Apocalipsa – şi, fireşte, la Zona moart .
În momentul de fa nu m mai gândesc la asta. Nu-mi
place în Orrington – în primul şi în primul rând, nu-mi place
c locuim pe o strad cu circula ie atât de intens . Mai-mai
s -l calce azi pe Owen unul din camioanele alea mari,
Cianbro. M-am speriat de moarte. Dar mi-a venit şi o idee de
roman, despre micu ul şi straniul cimitir de anim lu e din
spatele casei noastre. Semnul zice CIMITIRUL ANIMALELOR,
nu c pare predestinat? E şi nostim, e şi sinistru. Cam ca
Povestiri din cript .

19 iunie 1980
Tocmai ce m-am conversat la telefon cu Kirby McCauley.
Pe el tocmai ce-l sunase Donald Grant, care public o
mul ime de scrieri fantasy la propria-i editur (lui Kirby îi
place s glumeasc spunând c Don Grant este „cel care i-a
dat proasta reputa ie lui Robert E. Howard42„). Oricum, Don
îşi doreşte s -mi publice poveştile cu pistolarul, sub titlul
original, Turnul Întunecat (cu subtitlul Pistolarul). Nu c -i

42Scriitor american (1906-1936) care a publicat mai ales

în reviste imunde, cunoscut drept creator al lui Conan
Barbarul (n. tr.).
- 424 -
tare? Îmi ofer propria mea „edi ie de lux”. O s scoat 10
000 de exemplare, plus înc 500 semnate şi numerotate. I-
am zis lui Kirby s -i dea b taie şi s semneze contractul.
Drept care am s rb torit încheierea carierei mele în
înv mânt şi m-am f cut pulbere. Am recitit manuscrisul de
la Cimitirul animalelor. Doamne, Dumnezeule, da'
însp imânt tor mai e! Cred c cititorii m-ar linşa dac -l voi
publica vreodat . Şi uite o carte ce nu va vedea niciodat
lumina zilei…

27 iulie 1983
Revista Publishers Weekly a publicat recenzia ultimului
roman al lui Richard Bachman… şi iar m-am f cut mang ,
puiu . Au insinuat acolo c-ar fi plictisitor, şi exact plictisitor
nu e, amice. M rog, gândul la recenzia asta m-a ajutat s -mi
mişc fizicul pân în Windham s iau dou butoiaşe cu bere.
De la raionul de B uturi cu Reducere. Şi m-am apucat iar de
fumat, aşa c d -m în judecat . Am s m las în ziua când
voi împlini 40 de ani, pe cuvânt de onoare.
A, şi Cimitirul animalelor o s apar exact de azi în dou
luni. Şi în ziua aceea cariera mea de scriitor se va sfârşi pe
bune (glumesc… cel pu in, aşa sper eu acum). Dup ce m-am
gândit pu in, am ad ugat şi Turnul Întunecat pe lista cu
c r ile mele de la începutul volumului. În fond, de ce nu? Da,
ştiu c s-au vândut absolut toate exemplarele – n-au fost
decât 10 000, pentru numele lui Dumnezeu –, îns a fost o
carte adev rat , de care eu sunt foarte mândru. Nu cred c
m voi mai întoarce vreodat la povestea b trânului Roland,
Cavalerul R t citor cu Pistoale la Brâu, dar, da, sunt
mândru de cartea asta.
Bine c mi-am adus aminte s m duc dup bere.

21 februarie 1984
Ia fii atent aici, am primit azi un telefon absolut incredibil
de la Sam Vaughn, de la editura Doubleday (mai ştii? el mi-a
redactat Cimitirul anim.). Ştiam c exist câ iva fani de-ai
mei care vor s citeasc Turnul Întunecat şi sunt oftica i c

- 425 -
n-au de unde s mai fac rost de el, pentru c am primit
câteva scrisori în acest sens. Dar Sam zice c la editur s-au
primit peste TREI MII!! de scrisori. Şi de ce, ai s m -ntrebi?
Pentru c am fost atât de bou încât am trecut Turnul
Întunecat pe lista c r ilor „de acelaşi autor” din Cimitirul
animalelor. Mi se pare c şi Sam e ni eluş cam sup rat pe
mine şi cam are dreptate. Zice c atunci când anun i o carte
pe care cititorii o vor, dar n-o pot avea, e cam ca atunci când
ai înt râta un câine fl mând fluturându-i pe la bot o bucat
de carne, zicându-i „Nu, nu, nu i-o dau, ha, ha, ha”. Pe de
alt parte, Doamne & Omule Iisus, oamenii sunt atât de al
dracu' de r zgâia i! Pur şi simplu au senza ia c , dac exist
oriunde în lume vreo carte pe care ei şi-o doresc, atunci sunt
absolut îndrept i i s-o şi capete. Chestie ce i-ar surprinde pe
cei din Evul Mediu, care poate c au auzit c exist c r i,dar
n-au v zut niciodat una; hârtia era extrem de scump în
vremurile alea (idee bun pentru urm torul roman
Pistolarul/Turnul Întunecat, dac îl voi scrie vreodat ), iar
c r ile erau nişte comori pe care le ap rai cu pre ul vie ii, îmi
place c -mi pot câştiga existen a scriind, dar la care zice c
munca asta n-are şi o latur întunecat m nânc c cat. Într-
o bun zi am s scriu un roman despre un anticar obsedat!
(Glumesc.)
În alt ordine de idei, azi a fost ziua de naştere a lui Owen.
A împlinit şapte ani! Vârsta ra iunii! Mai c nu-mi vine s
cred c mezinul are şapte ani, iar fata treisprezece – o
domnişoar foarte dr gu .

14 august 1984 (New York)

Tocmai ce am avut o discu ie cu Elaine Koster, de la NAL43
şi cu Kirby, dragul meu agent. Amândoi m-au bârâit la cap
s aprob publicarea Pistolarului în edi ie broşat , dar am
refuzat. O voi face, poate, cândva, dar nu voi permite ca

43 NAL – New American Library – editur din New York (n.

tr.).
- 426 -
cititorii mei s in în mân o carte pe care eu o simt
neterminat decât dac /sau când m voi reapuca s lucrez
la ea.
Ceea ce probabil c nu se va întâmpla niciodat . Între timp,
mi-a venit o idee pentru un roman lung despre un clovn care
s fie cel mai însp imânt tor monstru din lume. Nu-i o idee
rea; clovnii sunt într-adev r înfricoş tori. Pentru mine, cel
pu in. (Clovnii & g inile, dac v pute i închipui una ca asta.)

18 noiembrie 1984
Azi-noapte am avut un vis care cred c va face o breş în
criza mea de inspira ie la Oraşul bântuit. Cum ar fi s existe
un soi de Grind care s sus in P mântul (sau chiar mai
multe P mânturi)? Şi generatorul Grinzii s fie aşezat pe
carapacea unei broaşte- estoase? Partea asta ar putea fi
punctul culminant al c r ii. Ştiu c -i o nebunie, dar sunt
convins c am citit pe undeva c în mitologia hindus se
vorbeşte despre o estoas uriaş care ne poart pe to i pe
carapace şi c estoasa asta ar fi în slujba lui Gan, for a
creatoare suprem , îmi aduc aminte şi de o anecdot în care
o cucoan îi zice unui om de ştiin celebru: „Chestia asta cu
evolu ia e ridicol . Toat lumea ştie c universul se sprijin
pe o estoas .” La care omul de ştiin (mi-aş dori s -mi
amintesc şi numele lui, dar nu sunt în stare) îi r spunde: „Se
prea poate, doamn , dar pe ce se sprijin estoasa?” Şi
cucoana râde a b taie de joc: „Nu m p c leşti tu pe mine!
estoasa se sprijin pe alt estoas , şi tot aşa pân jos.”
Ha! De asta ce mai zice i, voi, oameni de ştiin cu scaun
la cap?
M rog, şi eu in pe noptier un blocnotes pe care s -mi
notez visele sau elemente din ele f r s fiu completamente
treaz. Uite ce am scris azi-diminea : Aminteşte- i estoasa!
Şi înc ceva: Vezi ESTOASA cât e de mare! Poart lumea
toat în spinare. Gândeşte-ncet şi totuşi blând; în mintea ei
noi st m oricând. Recunosc, nu-i cine ştie ce, dar nu-i deloc
r u pentru cineva doar pe un sfert treaz!
Tabby m cic leşte pentru c iar şi beau prea mult. Cred

- 427 -
c are dreptate, dar…

10 iunie 1986 (Lovell/aleea Carapacea estoasei)

Ce mult m bucur c am cump rat casa asta! La început
m-a speriat pre ul, îns niciodat nu am scris mai bine decât
scriu aici. Şi – foarte adev rat, dar şi foarte înfior tor – am
sentimentul c îmi doresc s reiau Turnul Întunecat. În
adâncul inimii am crezut c asta nu se va întâmpla niciodat ,
dar asear , când m-am dus la supermarket dup bere, l-am
auzit în minte pe Roland: „Sunt multe lumi şi multe poveşti;
timp nu prea mai este.”
Şi uite aşa s-a f cut c am întors maşina şi m-am înapoiat
acas . Nici nu mai in minte ultima sear f r strop de
b utur , îns aceasta a f cut parte din specia aia pe cale de
dispari ie. Ironia a f cut s m simt varz tocmai pentru c
nu m f cusem varz . Vrednic de plâns, nu?

13 iunie 1986
M-am trezit în miez de noapte, mahmur şi sim ind nevoia
s m uşurez. Pe când st team deasupra toaletei, parc l-am
v zut pe Roland de Gilead. Îmi zicea s încep cu
homaroşeniile. Aşa voi face.
Ştiu exact ce sunt alea.

15 iunie 1986
Azi am început lucrul la noua carte. Parc nici nu-mi vine
s cred c scriu din nou despre individul la deşirat, slab şi
urât, dar, înc de la prima pagin , am avut senza ia c fac
ceea ce trebuie. La naiba, înc de la primul cuvânt. Am
hot rât c va avea aproximativ structura basmelor clasice:
Roland merge pe rmul M rii Vestului, sim indu-se tot mai
r u & mai r u, şi d de câteva uşi spre lumea noastr . Prin
fiecare dintre acestea va aduce câte un nou personaj. Primul
va fi un tân r dependent de droguri, pe nume Eddie Dean…

16 iulie 1986
Nu-mi vine s cred. Adic , ar trebui s cred, pentru c am

- 428 -
manuscrisul chiar în fa a mea, dar tot nu pot. Am scris !!300!!
de PAGINI într-o singur lun , iar exemplarul e atât de curat,
c -mi ia ochii. Niciodat nu m-am gândit c aş face parte din
categoria acelor scriitori care îşi asum în totalitate meritele
pentru opera lor, care pretind c ei singuri au gândit fiecare
ac iune, fiecare mutare, dar tot niciodat pân acum nu mi
s-a întâmplat s lucrez la o carte care pur şi simplu s curg
din mine. Mi-a pus st pânire pe via înc din Prima Zi. Şi
s - i mai spun ceva: toate celelalte c r i de pân acum (în
mod deosebit Oraşul bântuit) mi se par doar nişte
„antrenamente” în vederea acestei poveşti. Cu siguran c
niciodat -niciodat -niciodat n-am reluat o carte l sat de
izbelişte vreme de cincisprezece ani! M rog, fireşte c am
rafistolat pu in capitolele publicate de Ed Ferman în revista
F&SF şi pu in mai mult atunci când Don Grant a publicat
Pistolarul, dar niciodat n-am f cut ceea ce fac acum. Ba
chiar am vise legate de cartea asta. Sunt zile când îmi doresc
s m pot l sa de b ut, dar fii atent la chestia asta: parc mi-
e fric s-o fac. Ştiu c inspira ia nu vine din sticl , dar este
ceva…
Mi-e fric , bine? Simt c este ceva – Ceva – ce nu vrea ca
eu s termin povestea. Ce nu a vrut nici m car s-o încep.
Ştiu c pare o nebunie („Ca o tem dintr-un roman al lui
Stephen King”, ha, ha, ha), dar, totodat , mi se pare şi foarte
real. Probabil c -i bine c nimeni nu-mi va citi vreodat
jurnalul; c m-ar închide la glume i, mai mult ca sigur. Diliu
de vânzare!
Cred c am s -i pun titlul Alegerea celor trei.

19 septembrie 1986
Gata. Am terminat Alegerea celor trei. M-am îmb tat ca s
s rb toresc. M-am şi drogat. Ce urmeaz ? P i, Oraşul
bântuit va ap rea cam peste o lun , iar peste dou zile am s
fac treizeci şi nou de ani. Nici nu-mi vine s cred. Mi se pare
c nu mai de mult de s pt mâna trecut locuiam în Bridgton,
iar copiii erau nişte bebeluşi.
Futu-i. M opresc acum. Scriitorul a început s se

- 429 -
smiorc ie.

19 iunie 1987
Azi am primit de la Donald Grant exemplarul de autor din
Alegerea. Arat foarte bine. Şi m-am decis s -i las pe cei de la
NAL s scoat în edi ie broşat ambele volume din Turnul
Întunecat – s le ofere cititorilor ce-şi doresc. La dracu', de ce
nu?
Evident c am s rb torit f cându-m cri … dar, în zilele
noastre, cui îi trebuie scuze?
Este o carte bun , dar în multe privin e am sentimentul c
nu eu am scris-o, şi c doar a ieşit din mine, precum
cordonul ombilical al unui nou-n scut. Ce încerc eu s spun
aici este c „vântul când bate ea se d hu a” şi uneori mi se
pare c absolut nimic din ce e scris acolo nu-mi apar ine, c
eu nu sunt nimic altceva decât secretarul tembel al lui
Roland de Gilead. Ştiu c -i o tâmpenie s gândesc aşa, dar o
parte din mine chiar crede asta. Sau poate c şi Roland are
un şef. S fie ka?
Am tendin a s m deprim când îmi contemplu via a:
b utura, drogurile, ig rile. Parc încerc s m omor. Sau e
altceva care încearc …

19 octombrie 1987
În seara asta sunt în Lovell, în casa noastr de pe aleea
Carapacea estoasei. Am venit aici ca s meditez la felul în
care am ales s -mi tr iesc via a. Ceva trebuie s se schimbe,
frate, ori am s-o iau pe scurt tur şi am s -mi trag un glon
în cap.
Ceva trebuie s se schimbe.
Urmeaz un articol din ziarul Mountain Ear din North
Conway (NH), lipit pe o pagin din jurnalul scriitorului, având
al turi notat data de 12 aprilie 1988:

SOCIOLOG LOCAL PUNE CAP T ZVONURILOR DESPRE

„VIZITATORI”
de LOGAN MERRILL

- 430 -
 De cel pu in 10 ani, inutul Mun ilor Albi r sun de
poveşti despre „Vizitatori”, creaturi ce pot fi extratereștri,
c l tori în timp sau chiar „fiin e dintr-o alt dimensiune”.
În cadrul unei prelegeri animate, ce a avut loc asear la
Biblioteca Public din North Conway, sociologul din
localitate, Henry K. Verdon, autor al lucr rii Grupurile
primare şi apari ia miturilor, s-a servit de fenomenul
„Vizitatorilor” pentru a ilustra modul în care sunt create şi
cum se dezvolt miturile. El a spus c zvonurile despre
„Vizitatori” au fost ini ial r spândite de adolescen ii din
localit ile de la grani a statelor Maine şi New Hampshire.
A enun at şi ipoteza conform c reia observarea unor
str ini care au trecut în mod clandestin grani a cu Canada,
ajungând apoi în statele din regiunea New England, ar fi
putut juca un rol în între inerea acestui mit, atât de
r spândit ast zi. „Cred c ştim cu to ii”, a spus profesorul
Verdon, „c nu exist nici Moş Cr ciun, nici Zâna
M selu şi nici Vizitatori. Totuşi poveştile acestea…
(continuarea în pag. 8)

Restul articolului lipseşte. De asemenea, nu exist nici-o

explica ie pentru care King l-a introdus în jurnalul s u.

19 iunie 1989
Acum m-am întors de la „aniversarea” unui an de când
sunt în Programul Alcoholix 44 Anonim. Un an întreg f r
droguri şi f r pileal ! Nu pot s cred! N-am niciun regret;
faptul c am renun at complet la ele precis mi-a salvat via a
(probabil şi c s toria), îns îmi doresc doar s nu-mi fi fost
atât de greu s scriu dup ce m-am l sat. Participan ii la
„Program” îmi zic s nu intru în panic , deoarece îmi va
reveni inspira ia, dar mai este o voce (pe care eu o consider a
fi Vocea estoasei) care m îndeamn s -i dau zor, pentru c
nu mai e vreme şi trebuie s -mi preg tesc armele. Pentru ce

44 Alcoholix – negu tor de vinuri, personaj din benzile

desenate cu Asterix (n. tr.).
- 431 -
s mi le preg tesc? Pentru Turnul Întunecat, fireşte, şi nu
doar din cauza scrisorilor care vin, şi tot vin, de la cei care au
citit Alegerea celor trei şi vor acum s ştie ce urmeaz s se
întâmple. Ceva din mine vrea s reînceap lucrul la povestea
asta, dar al naibii s fiu dac ştiu cum.

12 iulie 1989
Am descoperit nişte comori nepre uite pe rafturile
anticariatelor din Lovell. Ştii ce-am g sit de diminea , când
îmi c utam ceva de citit? Romanul Shardik de Richard
Adams. Nu povestea cu iepurii, ci cea despre uriaşul urs
mitologic. Cred c am s -l recitesc.
Şi tot nu scriu nimic interesant…

21 septembrie 1989
Ce urmeaz este cam aiurea, aşa c ai face bine s te
preg teşti.
Pe la 10 diminea a, în vreme ce scriam (în vreme ce m
holbam în ecranul calculatorului visând la cât de bine ar fi s
am cel pu in un butoiaş cu bere rece ca ghea a), am auzit
soneria de la uş . Am deschis şi m-am pomenit în fa cu un
tip de la flor ria „Casa Florilor” din Bangor, cu doisprezece
trandafiri în bra e. Nu pentru Tab, ci pentru mine. Pe
cartonaş scria „La mul i ani!” din partea familiei Mansfield –
Dave, Sandy şi Megan.
Îmi ieşise complet din minte: ast zi împlinesc Patruzeci şi
Doi de ani. Aşa, şi am scos un trandafir din buchet şi parc
m-am pierdut în el. Ştiu foarte bine cum sun chestia asta,
crede-m c ştiu, dar chiar senza ia asta am avut-o. Mi s-a
p rut c aud un susur dulce, şi m-am pr v lit & m-am tot
pr v lit, urmând conturul petalelor lui, parc m-am şi udat
cu stropii de rou de pe ele, mari ca nişte iazuri pentru
sim urile mele. Şi în tot acest timp, susurul acela a devenit
tot mai puternic & tot mai melodios, iar trandafirul a
devenit… a devenit şi mai trandafiriu. Şi m-am dus cu
gândul la Jake, personajul din primul roman despre Turnul
Întunecat, şi la Eddie Dean, şi la un anticariat. Mi-amintesc

- 432 -
chiar şi numele acestuia: Restaurantul Spiritual al
Manhattanului.
Şi atunci, buum! O mân pe um rul meu. M întorc şi-o
v d pe Tabby. Voia s ştie cine mi-a trimis trandafirii. Şi mai
voia s ştie şi dac am a ipit. Am zis c nu, dar mi se pare c
exact asta am f cut, am adormit chiar acolo, la masa din
buc t rie.
Ştii cum a fost? Ca în scena aia din capitolul Halta din
Pistolarul, când Roland îl hipnotizeaz pe Jake leg nând un
glon în fa a ochilor lui. Eu, unul, ştiu c sunt imun la
hipnoz . În copil rie a vrut unul s m hipnotizeze la
Iarmarocul din Topsham, dar n-a reuşit. Din câte îmi aduc
aminte, fratele meu, Dave, a fost teribil de dezam git. Voia s
m aud cum cotcod cesc ca o g in .
Cu toate acestea, m gândesc s m reapuc de Turnul
Întunecat. Nu ştiu îns dac sunt preg tit pentru ceva atât
de complex – s zicem c sunt cam sceptic, dup nereuşitele
din ultimii doi ani –, dar vreau s încerc. Aud cum m
cheam to i oamenii aceia imaginari. Şi, cine ştie? Poate se
va g si un loc în cartea cea nou şi pentru un urs uriaş,
asem n tor cu Shardik din romanul lui Richard Adams!

7 octombrie 1989
Ast zi am început noua carte din Turnul Întunecat şi – la
fel cum s-a întâmplat şi cu Alegerea celor trei – am terminat
prima şedin de scris întrebându-m de ce, pentru
Dumnezeu, am aşteptat atâta timp. Când sunt împreun cu
Roland, Eddie şi Susannah m simt ca şi cum aş bea o gur
de ap proasp t . Sau ca şi cum mi-aş revedea nişte prieteni
dragi dup o desp r ire îndelungat . Şi, iar şi, am
sentimentul c nu eu sunt cel care spune povestea, ci sunt
doar un soi de intermediar. Şi s - i mai spun ceva: nu m
deranjeaz câtuşi de pu in. De diminea am stat la
calculator patru ore şi nu m-am gândit nici m car o dat la
b utur sau la vreun drog halucinogen. Cred c titlul acestei
c r i va fi Pustietatea.

- 433 -
 9 octombrie 1989
Nu, nu Pustietatea, ci inuturile pustii. 2 cuvinte, ca în
poemul lui T.S. Eliot (de fapt, cred c poemul lui se numeşte
„ inutul pustiu”, la singular).

19 ianuarie 1990
În noaptea asta am terminat inuturile pustii dup o
şedin de scris maraton de 5 ore. Cititorilor n-o s le plac
finalul, c ci nu vor afla cine a câştigat concursul de ghicitori.
Pân şi eu cred c povestea ar fi trebuit s fie mai lung , dar
n-am ce-i face. Am auzit o voce (ca întotdeauna mi s-a p rut
c este vocea lui Roland) spunându-mi: „Pentru moment ai
terminat – închide cartea, mânuitor al cuvintelor.”
L sând la o parte finalul deschis, povestea mi se pare una
bun , dar, ca mai mereu, nu mi se pare c ar sem na cu nici
una din celelalte c r i ale mele. Manuscrisul este gros ca o
c r mid , are mai mult de 800 de pagini, şi am realizat
respectiva c r mid în numai trei luni şi pu in.
In-cre-di-bil.
Şi iar şi aproape c nici n-a fost nevoie de corecturi sau
relu ri. Sigur, exist câteva inadverten e, dar, dac m
gândesc la lungimea c r ii, nu-mi vine s cred cât de pu ine
sunt acestea. La fel cum nu-mi vine s cred cum, de fiecare
dat când am nevoie de ceva care s m inspire, îmi cade în
mân exact cartea potrivit . Aşa cum s-a întâmplat cu
Quincunx, romanul lui Charles Palliser, cu tot jargonul acela
minunat de secol al şaptesprezecelea: „Înțelesu-m-ai?” şi
„Adev r gr ieşti” şi „prostovan”. Cuvintele astea sunt mai
mult decât potrivite pentru Gasher (cel pu in mie aşa mi se
pare). Şi cât de tare a fost revenirea lui Jake în poveste!
Singurul lucru care m cam îngrijoreaz este ce anume se
va întâmpla cu Susannah Dean (care mai înainte fusese
Detta/Odetta). E îns rcinat şi m tem de cine sau ce ar
putea s fie tat l copilului ei. Vreun demon? Nu cred, nu
tocmai. Poate c nu voi fi nevoit s m ocup de problema
asta decât peste vreo dou c r i. Îns , oricum ar sta lucrurile,
experien a mea de scriitor m-a înv at c , într-o carte lung ,

- 434 -
dac o femeie r mâne îns rcinat şi nimeni nu ştie cine este
tat l, povestea va fi cu siguran sortit eşecului. Habar n-
am din ce cauz se întâmpl asta, dar sarcina unei femei ca
element al intrigii este tare naşpa!
M rog, vom vedea ce va mai fi, poate nici nu conteaz .
Deocamdat m-am cam plictisit de Roland şi de ka-tet-ul lui.
Cred c va trece mult pân m voi întoarce la ei, deşi fanii
vor r mâne f r glas de cât vor urla din cauza finalului
deschis. ine minte ce- i spun.
Cu toate acestea, m bucur c-am scris-o. Şi mie finalul mi
se pare cel mai potrivit. În multe privin e am sentimentul c
inuturile pustii reprezint punctul culminant al vie ii mele
de scriitor.
Mi se pare c -i o carte chiar mai bun decât Apocalipsa.

27 noiembrie 1991
Mai ii minte când am zis c voi fi criticat pentru finalul de
la inuturile pustii? Ia de citeşte asta!

Scrisoare din partea lui John T. Spier, din localitatea

Lawrence, Kansas:

16 noiembrie '91

Dragă domnule King,

Sau să las la o parte polite urile şi să zic direct: „Dragă
nesim itule”?
Nu-mi vine să cred că am dat o grămadă de bani pe romanul
tău inuturile pustii din seria PISTOLARUL, apărută la Donald
Grant, şi uite ce am primit în schimb. Măcar titlul e bun,
pentru că am dat banii pe PUSTIURI.
Nu mă în elege greşit, mie povestea mi se pare bună, super,
chiar, dar cum de i-a venit să-i „lipeşti” un final ca ăsta? De
fapt, nici măcar nu e un final. Mi-a dat senza ia că te-ai
plictisit şi i-ai zis: „Ce pana mea, nu tre' să-mi storc creierii
să scriu un final, tembelii ăia care-mi cumpără căr ile pun

- 435 -
 botul la orice.”
Am vrut s-o expediez înapoi, dar m-am răzgândit şi am
păstrat-o pentru că-mi plac ilustra iile (în special cele cu Ete).
Dar povestea a fost o eapă.
Ştii cum îl cheamă pe ăla de dă EPE, domnu' King? B-U-L-
A-N-G-I-U, aşa îl cheamă.
Cu sinceritate, al tău critic,
John T. Spier
Lawrence, Kansas

23 martie 1992
Din multe puncte de vedere scrisoarea asta m-a f cut s
m simt şi mai r u.
Scrisoare din partea doamnei Coretta Vele, din Stowe,
Vermont:

6 martie 1992
Dragă Stephen Ring,
Nu ştiu dacă scrisoarea mea va ajunge la tine, dar sper din
suflet să o primeşti. Am citit majoritatea căr ilor tale şi mi-au
plăcut toate. Sunt o „bunicu ă” de 76 de ani din Vermont, stat
înrudit cu al tău, şi cel mai mult şi mai mult mi-au plăcut
căr ile tale din seria Turnul Întunecat. Acum, să trec la
subiect. Luna trecută am fost la un control oncologic la spitalul
Mass General, şi doctorii mi-au spus că tumoarea pe care o am
la creier pare a fi malignă (la început îmi ziseseră „Nu- i face
griji, Coretta, e benignă”). Ştiu că vei face ce trebuie să faci,
domnule King, şi î i vei „asculta muza”, dar doctorii mi-au zis
că doar printr-o minune voi mai apuca ziua de 4 iulie de anul
acesta. Presupun că am citit ultima mea carte din povestea
Turnului Întunecat. Aşa că mă întreb dacă nu cumva po i să-mi
spui cum se termină toată povestea, sau, măcar, dacă Roland şi
„Ka-Tet-ul” lui vor reuşi să ajungă la Turnul Întunecat. Şi dacă
da, ce anume vor găsi ei acolo? Î i promit să nu suflu nici-o
şoaptă, şi vei aduce astfel o ultimă bucurie unei femei pe
- 436 -
 moarte.
Cu drag,
Coretta Vele
Stowe, Vt.

M simt ca un c cat când m gândesc cum n-am avut

nici-o ap sare despre finalul romanului inuturile pustii. E
musai s -i r spund Corettei Vele, dar nu ştiu cum. Oare aş
putea s-o conving c nici eu nu ştiu mai multe despre
sfârşitul poveştii lui Roland? M îndoiesc, şi totuşi „acesta
este adev rul”, cum zice Jake în lucrarea lui de sfârşit de an.
Cât despre ce anume se afl în blestematul la de Turn…
pân şi Ete ar putea şti mai multe decât mine! Nici n-am
avut habar c se înal în mijlocul unui câmp cu trandafiri
pân când cuvintele nu mi-au ieşit din vârful degetelor şi mi
s-au ar tat pe ecranul noului meu computer Macintosh! M-
ar crede Coretta? Ce-ar zice dac i-aş spune: „Uite ce e, Cory,
vântul când bate, povestea apare. Şi dup aia nu mai bate, şi
tot ce pot face este s aştept, la fel ca tine.”
Oamenii cred c eu sunt şeful, absolut to i cred asta, de la
cel mai deştept dintre critici, pân la cel mai retardat dintre
cititori. Asta-i ironia. Pentru c nu sunt.

22 septembrie 1992
S-a epuizat tot tirajul editurii Grant din inuturile pustii,
iar exemplarele broşate se vând şi ele foarte bine. Ar trebui
s fiu mul umit, şi chiar sunt, îns primesc în continuare
tone de scrisori despre finalul în coad de peşte. Vin de la
trei tipuri de cititori: cei oftica i, cei care vor s ştie când
apare urm toarea carte din serie, şi cei oftica i care vor s
afle când apare urm toarea carte din serie.
Dar m-am împotmolit. Vântul acela nu mai bate.
Deocamdat .
Între timp, mi-a venit o idee de roman despre o femeie care
cump r un tablou de la amanet şi apoi intr în el. Cât de
tare ar fi s intre în Lumea de Mijloc şi s -l întâlneasc pe
Roland!
- 437 -
 9 iulie 1994
De când m-am l sat de b ut nu m mai cert atât de des cu
Tabby, dar azi mi-a f cut o scen de toat frumuse ea. St m
în casa noastr din Lovell şi, pe când m preg team s ies la
obişnuita mea plimbare de diminea , mi-a vârât sub nas un
articol din ziarul Lewiston Sun. C cic un nene din
Stoneham, Charles „Chip” McCausland, a fost c lcat de o
maşin pe Route 7, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.
Bineîn eles c şi eu m plimb pe Route 7, şi de aici toat
tevatura. Tabby a încercat s m conving pe mine s nu ies
de pe aleea Carapacea estoasei; eu am încercat s-o conving
pe ea c am tot dreptul din lume s m plimb pe Route 7 (pe
bune, nu merg decât vreo opt sute de metri pe carosabil) şi
de acolo situa ia a degenerat. În cele din urm m-a rugat
m car s nu mai merg pe Slab City Hill, unde vizibilitatea e
proast şi n-ai unde s te fereşti dac se întâmpl ca vreo
maşin s ias de pe drum pe acostament. I-am zis c am s
m gândesc (dac ne mai lungeam, aveam s ies din cas
abia pe la prânz), îns pe cuvânt c n-am de gând s -mi
tr iesc via a cu team . Plus c mi se pare c am râtul la
din Stoneham a f cut ca probabilitatea de a avea un accident
s ajung cam la una la un milion. I-am zis lui Tabby, iar ea
mi-a r spuns: „Probabilitatea ca tu s devii un scriitor de
succes era înc şi mai redus . Tu singur ai spus-o.” La asta
n-am mai avut replic .

19 iunie 1995 (Bangor)

Tabby şi cu mine ne-am întors de la festivitatea inut în
Aula din Bangor, în cadrul c reia cel mai tân r dintre puiu ii
noştri (împreun cu vreo patru sute de colegi) şi-a luat
diploma de absolvire. Şi liceul, şi echipa de fotbal sunt acum
de domeniul trecutului. Din toamn se va duce la facultate,
iar Tab şi cu mine vom fi nevoi i s facem fa bine
cunoscutului sindrom al Cuibului Gol. Toat lumea zice c
via a trece într-o clipit şi tu r spunzi mda, mda, mda… şi
dup aia î i dai seama c aşa este.

- 438 -
 La naiba, ce trist sunt.
M simt f r rost. La ce bun toat zbaterea asta? (Despre
ce e vorba, Alfie45?, ha-ha-ha) Cum adic , nimic altceva decât
o lupt continu din leag n pân -n mormânt? Pân în
„poiana de la cap tul c r rii”? Iisuse, sinistru mai e.
Dup -amiaz vom porni spre casa noastr de pe aleea
Carapacea estoasei din Lovell – Owen zice c va veni şi el,
peste o zi sau dou . Tabby ştie c vreau s scriu pe malul
lacului. M sperie intui ia de care d dovad . Când ne
întorceam de la festivitatea de absolvire, m-a întrebat dac
bate din nou vântul.
De fapt, chiar bate; de fapt e o vijelie. Mor de ner bdare s
m apuc de urm toarea carte din seria TÎ. A venit vremea s
aflu ce se întâmpl în concursul de ghicitori (ştiu de câteva
luni c Eddie îi va spulbera mintea computerizat a lui
Blaine cu „întreb ri prosteşti” – ghicitori, adic ), îns nu cred
c acesta va fi subiectul principal. Vreau s scriu despre
Susan, marea dragoste a lui Roland, şi vreau s le amplasez
idila în stil western într-un loc din Lumea de Mijloc, numit
Mejis (adic Mexic).
Deci a venit vremea s urc pe cal şi s pornesc iar şi la
drum al turi de Hoarda S lbatic .
To i copiii se simt bine, deşi Naomi a avut un soi de reac ie
alergic , probabil la fructele de mare…

19 iulie 1995 (Lovell/aleea Carapacea estoasei)

La fel cum s-a întâmplat şi în cazul incursiunilor mele
anterioare în Lumea de Mijloc, m simt ca şi cum aş fi
petrecut o lun în cosmos. Ame it bine cu gaz ilariant. Mi-am
închipuit c îmi va fi mai greu s scriu cartea asta, mult mai
greu, îns din nou totul a fost la fel de firesc ca atunci când
te încal i cu o pereche de pantofi vechi, sau în ghetele de
cowboy pe care mi le-am cump rat de la Bally's din New York

45Replic de la finalul filmului „Alfie" (1966), folosit într-

un cântec compus de Burt Bacharach (n. tr.).
- 439 -
acum vreo 3 sau 4 ani şi pe care nu m îndur s le arunc.
Deja am scris peste 200 de pagini şi m-am bucurat când
Roland şi prietenii lui au examinat urmele supergripei şi au
observat c pe acolo trecuser şi Randal Flagg şi B trâna
Abagail.
Cred c se va dovedi c Flagg este, de fapt, Walter,
veşnicul duşman al lui Roland. Numele lui adev rat este
Walter o'Dim, şi la începutul începutului era doar un tân r
de la ar . Chestie care, într-o anumit privin , are sens
deplin. Acum îmi dau seama cum, într-o m sur mai mic
sau mai mare, fiecare carte pe care a scris-o are leg tur cu
povestea aceasta. Şi, culmea, nu m deranjeaz deloc. Atunci
când scriu la povestea asta m simt de parc m-aş întoarce
acas .
Dar mai am şi un sentiment c m paşte un pericol. Din ce
cauz sunt eu convins c , dac ar fi s fiu g sit pr buşit
peste birou, victim a unui atac de cord (sau mort sub
Harley-ul meu, probabil pe Route 7), asta se va întâmpla în
vreme ce lucrez la unul din westernurile astea ciudate? Poate
pentru c atât de mult lume se bazeaz pe mine s termin
seria. Şi chiar vreau s-o termin! O, da! Desigur, n-am în
portofoliu nici Povestirile din Canterbury şi nici Misterul lui
Edwin Drood, mul umesc foarte frumos. Îns în permanen
simt cum m caut o for anticreatoare, şi sunt mult mai
uşor de g sit atunci când lucrez la poveştile acestea.
Gata cu spaimele. M duc la plimbare.

2 septembrie 1995
Cred c voi termina cartea cam în cinci s pt mâni. A fost
un proiect mai ambi ios, dar, şi aşa, v d toate detaliile cu
minunat acurate e. Azi-noapte m-am uitat la Cei şapte
samurai, filmul lui Kurosawa, şi am început s m întreb
dac nu cumva ar fi o direc ie bun pentru vol. nr 5,
Vârcolacii din Lumea de Cap t (sau cam aşa ceva). Probabil
c ar trebui s dau o rait pe la tarabele de pe marginea
drumului, care închiriaz casete video, s v d dac nu
cumva g sesc Cei şapte magnifici, care este versiunea

- 440 -
americanizat a filmului lui Kurosawa.
C veni vorba despre „marginea drumului”, în dup -
amiaza asta aproape c-am intrat în şan ca s m feresc de
un camion care mergea şerpuind dintr-o parte în alta pe
Route7 – evident şoferul era beat. Nu cred c am s -i
povestesc lui Tabby: mi-ar face un scandal monstru. Oricum,
mi-am luat por ia de spaim şi m bucur c incidentul nu s-
a petrecut pe bucata denumit Slab City Hill.

19 octombrie 1995
A durat ceva mai mult decât am crezut, dar în noaptea
asta am terminat Vr jitorul şi globul de cristal…

19 august 1997
Tocmai ce ne-am luat r mas-bun de la Joe şi dr g laşa lui
so ie care se întorc la New York. M-am bucurat c le-am
putut oferi un exemplar din Vr jitorul. Azi mi-au sosit de la
tipar primele c r i. Ce poate ar ta & mirosi mai încânt tor
decât o carte nou , mai ales una cu numele t u pe copert ?
Jur c asta-i cea mai bun slujb din lume; oamenii
adev ra i m pl tesc cu bani adev ra i ca s -mi las
imagina ia s zburde. Şi aş ad uga: s zburde acolo unde
singurii ce-mi par cu des vârşire adev ra i sunt Roland şi cei
din ka-tet-ul lui.
Cred c aceast carte le va fi pe plac Cititorilor mei Fideli
(CF), şi nu doar pentru c încheie povestea Monoului Blaine.
M întreb dac o mai tr i Bunicu a din Vermont cu tumoare
pe creier. Nu prea cred, dar dac ar mai fi înc în via , aş fi
nespus de fericit s -i trimit un exemplar…

6 iulie 1998
Ast sear m-am dus cu Tabby, Owen şi Joe s vedem
filmul Armageddon. Mi-a pl cut chiar mai mult decât aş fi
crezut, în parte pentru c aveam familia al turi. Filmul e un
SF cu multe efecte speciale despre sfârşitul lumii. Şi m-a
f cut s m gândesc la Turnul Întunecat şi la regele
Purpuriu. Deloc surprinz tor.

- 441 -
 De diminea am lucrat pu in la povestea mea despre
Vietnam, trecând de la scrierea de mân la cea pe laptop, de
unde bag seam c am inten ii serioase cu ea. Îmi place cum
a reap rut Sully John. Întrebare: Roland şi prietenii lui vor
ajunge vreodat s -l cunoasc pe Ted Brautigan, prietenul
lui Bobby Garfield? Şi cine sunt acei c ut tori care-l
urm resc pe b trânul be ivan? Ceea ce scriu seam n din ce
în ce mai mult cu un jgheab înclinat prin care se scurge totul
spre Lumea de Mijloc şi Lumea de Cap t.
Turnul Întunecat este hiper-povestea mea, nu mai am nici-
o îndoial în privin a asta. Când am s o termin, am s -mi
iau o vacan lung . Poate chiar am s m las cu totul de
scris.

7 august 1998
Dup -amiaz mi-am f cut plimbarea obişnuit , iar seara l-
am luat cu mine pe Fred Hauser la întrunirea AA din
Fryeburg. La întoarcere mi-a cerut s -i fiu chezaş, iar eu am
acceptat. Cred c inten ioneaz pe bune s se lase de b ut.
Bravo lui. M rog, dup aia a început s vorbeasc despre
aşa-zişii „Vizitatori”. Zice c acum sunt şi mai mul i şi c
lumea vorbeşte.
— Şi cum de eu n-am auzit nimic? l-am întrebat.
Singurul r spuns a fost o privire tare ciudat . Am insistat
şi, în cele din urm , Fred mi-a zis:
— Oamenilor nu le place s vorbeasc despre asta în
preajma ta, Steve, pentru c în ultimele 8 luni au fost
raporta i vreo dou zeci şi cinci pe aleea Carapacea estoasei,
iar tu pretinzi c n-ai v zut nici m car unul.
Mie spusele lui mi s-au p rut non sequitur şi nu am mai
continuat discu ia. Fisa mi-a picat abia dup întrunire – şi
dup ce l-am l sat acas pe noul meu protejat. Adic
oamenii nu vorbesc despre „Vizitatori” când eu sunt prin
preajm , pentru c ei cred c EU AŞ FI RESPONSABIL. Eram
obişnuit s fiu numit „Baubaul Americii”, dar chestia asta e
din cale-afar …

- 442 -
 2 ianuarie 1999 (Boston)
Stau împreun cu Owen la hotelul Hyatt Harborside, iar
mâine plec m spre Florida. (De ceva vreme discut m – Tabby
şi cu mine – s ne cump r m acolo o c su , dar înc nu le-
am spus copiilor. Vreau s zic c micu ii au 27, 25 şi 21 de
ani – poate când vor fi suficient de mari ca s în eleag astfel
de lucruri, ha-ha.) Mai devreme ne-am întâlnit cu Joe şi am
fost s vedem Hurlyburly, ecranizare a piesei lui Dave Rabe.
Foarte ciudat. Şi c veni vorba de chestii ciudate: am avut un
soi de coşmar de An Nou în noaptea dinaintea plec rii din
Maine. Nu mi-l amintesc ca lumea, dar de diminea am g sit
dou chestii scrise în caietul meu de vise. Prima era: Nou-
n scutul Mordred, ca un personaj din desenele animate ale
lui Chas Addams. Asta în eleg; e vorba despre copilul lui
Susannah din seria Turnul Întunecat. Cealalt însemnare
m nedumereşte: 19/6/99 O, Discordia.
Şi Discordia sun ca o denumire din seria TÎ îns nu-mi
aduc aminte s fi inventat eu numele acesta. Iar 19/6/99
este o dat , nu-i aşa? Reprezentând ce anume? 19 iunie anul
acesta. La data aceea ar trebui s fiu cu Tabby în casa
noastr de pe aleea Carapacea estoasei şi, din câte ştiu,
nici-o cunoştin de-a noastr nu-şi serbeaz ziua de naştere
atunci.
Poate c -i data când am s m întâlnesc cu primul meu
vizitator!

12 iunie 1999
Teribil de bine m simt pe malul lacului!
M-am hot rât s -mi iau o pauz de 10 zile, şi dup aia s
m reapuc de lucrul la cartea despre scris. Sunt curios ce se
va mai întâmpla în Inimi pierdute în Atlantida; oare cititorii
vor dori s afle dac Ted Brautigan, prietenul lui Boby
Garfield, va juca un rol în saga Turnului? În orice caz,
num rul celor care citesc seria Turnul Întunecat a sc zut
destul de mult în ultima vreme – cifrele sunt descurajatoare,
mai ales în compara ie cu vânz rile celorlalte c r i ale mele
(cu excep ia romanului Rose Madder). Dar nu-mi pas ,

- 443 -
pentru c ştiu c vânz rile vor creşte în momentul în care va
ap rea o alt carte a seriei.
Iar şi m-am certat cu Tabby pe aceeaşi tem a traseului pe
care mi l-am ales pentru plimb ri; m-a rugat s nu mai ies
pe drumul principal. Şi m-a mai întrebat: „A început s bat
vântul?” În tot timpul sta m-am gândit la urm toarea
poveste din Turnul Întunecat. I-am r spuns c nu, commala,
haide, care-i vestea, nu a început povestea. Dar va începe, şi
în ea va fi un dans care se numeşte commala. Imaginea asta
mi-este foarte clar : Roland dansând. De ce, sau pentru cine,
habar n-am.
Oricum, am întrebat-o pe T. ce treab are cu Turnul
Întunecat şi uite ce r spuns mi-a dat: „Te ştiu în siguran
atunci când eşti cu pistolarii t i.”
A glumit, cred eu, dar a fost o glum tare aiurea pentru T.
Deloc genul ei.

17 iunie 1999
Asear am stat de vorb cu Rand Holston şi Mark Carliner.
Amândoi au fost foarte încânta i c voi trece de la scenariul
pentru Furtuna secolului la cel pentru Rose Red (sau pentru
Kingdom Hospital).
Azi-noapte am visat c m plimbam & m-am trezit
plângând. Se va pr buşi Turnul, mi-am zis. O, Discordia,
lumea se întunec .
?????

Titlu din ziarul Press-Herald din Portland, 18 iunie 1999:

FENOMENUL „VIZITATORILOR” DIN VESTUL

STATULUI MAINE NU ŞI-A G SIT
DEOCAMDAT NICIO EXPLICA IE

19 iunie 1999
Este ca atunci când se aliniaz planetele, numai c în
cazul acesta sunt membrii familiei mele cei care s-au aliniat
aici, pe aleea Carapacea estoasei. Pe la prânz, a venit Joe cu
familia lui – b ie elul e o bomboan ! Adev r gr iesc! Uneori
- 444 -
mi se întâmpl s -mi spun, atunci când m uit în oglind ,
„Eşti bunic”. Iar acel Steve din oglind izbucneşte în râs
pentru c ideea-i atât de tr snit . Acel Steve din oglind ştie
c înc sunt în anul doi la facultate, şi c ziua m duc la
cursuri şi la mitinguri de protest la adresa r zboiului din
Vietnam, iar seara beau bere la pizzeria lui Pat, cu Flip
Thompson şi George McLeod. Iar nepotul meu, frumuşelul
Ethan, trage de balonul legat de dege elele de la picior şi râde.
Fiica Naomi şi fiul Owen au ajuns asear mai târziu. Apoi
ne-am aşezat la cina festiv de Ziua Tat lui. Şi toat lumea
îmi spunea nişte chestii atât de frumoase, încât m tot
pip iam s verific c nu-s mort! O, Doamne, sunt tare
norocos s am o asemenea familie, tare norocos c mai am
poveşti de spus, tare norocos c sunt în via . Cel mai r u
lucru care s-ar putea întâmpla s pt mâna asta ar fi s se
rup patul so iei mele sub greutatea fiului şi nurorii noastre
– tâmpi ii se luptau pe el.
Şi s - i mai spun ceva. M-am gândit s m întorc la
povestea lui Roland. De îndat ce voi termina cartea despre
scris (chiar! Despre scris nu-i un titlu atât de r u – simplu şi
la obiect). Dar acum soarele str luceşte pe cer, ziua este
minunat , iar eu am s fac o plimbare.
Poate am s mai povestesc mai încolo.

Din ziarul Portland Sunday Telegram, 20 iunie 1999:

STEPHEN KING MOARE

LÂNG REŞEDIN A SA
DIN LOVELL.
POPULARUL SCRIITOR DIN MAINE
ÎSI G SEŞTE MOARTEA
ÎN TIMPUL PLIMB RII DE DUP -AMIAZ .
SURSE MEN IONEAZ C
ŞOFERUL CAMIONULUI UCIGAŞ
„SI-A LUAT OCHII DE LA DRUM”
CÂND SE APROPIA DE KING PE ROUTE 7
- 445 -
 de RAY ROUTHIER

LOVELL, MAINE (Exclusivitate) Cel mai popular scriitor

din Maine a fost lovit şi ucis de un camion, ieri dup -
amiaz , în vreme ce-şi f cea plimbarea în preajma
reşedin ei sale de var . Camionul era condus de Bryan
Smith din Fryeburg. Surse din poli ie ne-au declarat c
Smith a recunoscut c şi-a „luat ochii de la drum o clip ”,
atunci când unul din rottweilerii s i a venit din spatele
camionului şi şi-a vârât botul în cutia frigorific dinapoia
scaunului şoferului.
„Nici nu l-am v zut”, ar fi declarat Smith imediat dup
accidentul petrecut pe por iunea de drum numit de
localnici Slab City Hill.
King, autor al bine cunoscutelor romane Oraşul bântuIT,
'Salem's Lot, Shining şi Apocalipsa, a fost transportat de
urgen la spitalul North Cumberland Memorial din
Bridgton, unde i-a fost declarat decesul la ora 18:02,
sâmb t seara. Era în vârst de 52 de ani.
O surs din interiorul spitalului ne-a spus c decesul a
fost provocat de multiple traumatisme craniene. Membrii
familiei lui King, veni i de fapt pentru Ziua Tat lui, nu au
dorit s dea declara ii…

Hai, commala, hai, kaput,

Lupta noast' a început!
To i vr şmaşii trandafirului
Vin spre noi de la apus.

- 446 -
 Nota mânuitorului de cuvinte
Doresc din nou s -i mul umesc lui Robin Furth pentru
nepre uitul s u ajutor. A citit manuscrisul romanului – ca şi
pe cele dinaintea lui – cu deosebit aten ie la detaliu. Dac
aceast poveste tot mai complex este cât de cât coerent ,
meritul îi apar ine lui Robin. Dac nu m crezi, uit -te peste
indicele alfabetic pe care l-a alc tuit pentru tot Turnul
Întunecat – este în sine o lectur fascinant .
Mul umiri se cuvin şi lui Chuck Verrill, care mi-a redactat
ultimele cinci romane din seria Turnului, şi celor trei edituri,
dou mai mari şi una mai mic , a c ror colaborare a dat
via acestui proiect uriaş. Deci, mul umiri lui Robert Weiner
(de la editura Donald M. Grant Publisher), lui Susan Petersen
Kennedy şi Pamelei Dorman (de la Viking), lui Susan Moldow
şi Nan Graham (de la Scribner). Mul umiri adi ionale lui
Susan Moldow a c rei îndr zneal şi ironie mi-a înseninat de
multe ori fruntea. Mai sunt şi al ii, foarte mul i, dar n-am de
gând s v irit enumerându-i pe to i cei de pe lista mea cu
persoane c rora le sunt recunosc tor. În fond, nu suntem la
decernarea premiilor Oscar, nu?
Au fost modificate anumite detalii geografice atât din
cartea aceasta, cât şi din ultimul roman din seria Turnului.
Oamenii adev ra i la care fac referire în paginile acestea sunt
prezenta i într-o manier fictiv . În plus, dup ştiin a mea,
nu au existat niciodat spa ii de depozitare la World Trade
Center.

Cât despre tine, Cititorule Fidel…

Înc o cotitur a c r rii şi vom ajunge în poian .
Vino cu mine, vrei?
STEPHEN KING
28 mai 2003
- 447 -
(Mul umire mult -mult , Doamne!)

- 448 -