In aceeaşi barcă.

Eseu despre hiperpolitică

Peter Sloterdijk

Ceea ce propun deocamdată este interpretarea acestui "ceva" ca spirit al erei

agrare. In măsura în care politica a însemnat in rațiunea clasică arta coapartenenței în oraşele
şi marile imperii ale epocii agrare, o dată cu "moartea lui Dumnezeu" pentru ea a sunat ceasul.
Concepțiile spațiale ale unei epoci intermediare dominate de lucrările pămantului devin caduce
în fața noului univers sincron, ale cărui efecte sunt tot mai evidente. Participanții la noul joc
mon- dial al erei industriale nu se mai definesc prin "patrie" și pămant, ci prin căile de acces la
gări, la terminale. Pentru ei, lumea este o hiperbulă cablată. Cine intră în clasa de performanță
a actorilor hiperbulei are de-a face cu o altă formă de tranzitie către Mărime - o formă care nu
poate fi deprinsă nici la Atena, nici la Roma, nici în liceele și gimnaziile ziile neoeuropene. In
noua formă mondială a Mărimii, cea din era industrială, stresul megalopat evocat mai sus se
extinde în cercuri tot mai largi - lumea de pe strada trebuie să aibă acum grijile pe care înainte
le avea doar ministrul de externe.
Acest proces trebuie să înceapă devreme scolari englezi întrețin prietenii
epistolare cu copii de aceeaşi varstă din Kenya şi orice individ al primei lumi care vrea să
parcurga o educatie medie ori superioară va fi inevitabil antrenat în vederea unui plurilingvism
minimal. Economia are grija ca noua situatie mondiala a Marimii sa treacă prin stomac.
Fructele din Africa de Sud si Israel, camea de vită din Argentina ajung prin canalele de
distributie ale imperiilor alimentare multinationale in rafturile magazinelor europene .
Am impresia că cel mai bun lucru pe care-l poate face societatea contemporană
în crizele sale de dezgust față de clasele sale politice este să-şi acorde o pauză de gandire pentru
a pune întrebările fundamentale. Trebuie să castigăm timp pentru o dezbatere constituțională
care să se extinda la o investigație asupra formei lumii. Probabil că în îndoiala generală
referitoare la neajunsurile personalului politic se ascunde o nemultumire globală, care nu şi-a
găsit încă propria formă - aş fi gata să pariez pe lenta germinare a unei conştientizări mondiale
a insuficiențelor antropologice.
Caci ceea ce frapează contemporanii neliniştiti cand e vorba despre numeroşi
politicieni -faptul că parafi atîtde rar la înăl- timea provocărilor globale - este valabil în egală
măsură și despre nepoliticieni. Ar trebui să ne întrebăm dacă mustrarea cronică a clasei politice
nu este cumva proiecția nemultumirii ce afectează întreaga cultură mondială și care nu face
aici decat să se cristalizeze în proeminente ale politicii .Aici devine vizibil un nou tip de
obscenitate discretă care-i aruncă pe totți cei afectați, spectatori și actori, in aceeași penibilitate:
lipsa de pregătire pentru scena publică, perplexitatea în serviciul public, dezorientarea în
posturile de conducere şi paloarea sub luminile rampei.