Sunteți pe pagina 1din 50

Comportament politic

I. Informaii generale
Nume: Burean, Toma Birou: str. G-ral Traian Mosoiu nr. 71 Cluj-Napoca, cod 400132 Telefon: +40264-431505 Fax: +40264-406054 E-mail: tomaburean@yahoo.com Consultaii:Fiecare luni de la 10-12 Comportament politic Anul III, Semestrul I oblig. www.polito.ubbcluj.ro Burean Toma tomaburean@yahoo.com

Studentii inscrisi la disciplina Comportament politic trebuie sa fi acumulat o serie de cunostinte si deprinderi predate si discutate la urmatoarele cursuri: Introducere in metodologia cercetarii stiintelor sociale/politice Introducere in stiintele politice Politica comparata: teorie si metoda Metode cantitative de analiza in stiintele politice Partide si sisteme de partide europene Studentii trebuie sa posede cunostinte temeinice de metodologia cercetarii stiintelor sociale, analiza cantitativa, sa poata efectua asocieri simple, corelatii sa interpreteze rezultatele sondajelor si a barometrelor de opinie publica. Cei care nu ating pragul minim necesar pentru a parcurge acest curs le este recomandata revizuirea materialului de curs la Metode cantitative de analiza in stiintele politice si Introducere in metodologia cercetarii stiintelor sociale/politice. Descrierea cursului Cursul prezinta si discuta despre elementele care influenteaza votul si comportamentul politic al cetatenilor. Trei mari perspective sunt de identificat. Prima se refera la formarea personalitatii autoritare, formarea perceptiilor, a atitudinilor si a valorilor individului. Aici ne vom referi la modul in care ideologia nazista a avut un efect profund asupra populatiei germane. Aceasta parte este importanta pentru a putea observa cum se formeaza personalitatea pentru a putea intelege cum anumite tipuri de personalitate sunt susceptibile in a sustine ideologii extremiste. A doua parte se va referi la determinantii votului. Aici vom apela la determinantii contextuali, institutionali, si non-institutionali. Un accent deosebit il vom pune pe elementele de socializare politica si identificare partinica. A treia parte se va referi la schemele cognitive si la modul in care indivizii proceseaza informatia politica. Vom discuta despre prejudecati, stereotipii si modul in care oamenii is organizeaza informatia politica pentru a o putea procesa mai usor. Aceasta structura a cursului ne va permite sa urmarim atat procesele mentale care stau la

baza gandirii despre sistemul si valorile politice dar si despre elementele exterioare care influenteaza comportamentul politic al cetatenilor. Organizarea temelor n cadrul cursului Scopul acestui curs este de a-i familiariza pe student cu conceptele si teoriile comportamentului politic. Cursul prezinta realizarile empirice ale ultimelor doua decenii pe controversatele teme ale determinantilor votului si ai opiniei publice. Seminarul acopera o larga varietate de teme pornind de la cele socio-psihologice, trecand prin cele socio-politice la teme de cercetare a opiniei publice. Necesitatea acestui seminar este justificate prin scopurile pe care si le propune: 1. Marirea cunostintelor teoretice si familiarizarea cu metodele folosite in comportamentul politic 2. Dobandirea de cunostinte cu privire la cele mai importante probleme cu care se confrunta abrodarea comportamentala. Seminarul este organizat in trei parti. In prima parte se vor discuta contributiile abordarii interdisciplinare dintre psihologie politica. A doua parte se confrunta cu disputata relatie dintre factori socio-economici si institutionali ai participarii politice. Iar a treia parte se va ocupa de crearea opiniei publice si efectele infromatiei asupra cetatenilor. Prima parte despre psihologia politica gasiti materiale pe cdul distribuit fiecarui student. De asemenea pe aceasta tema gasiti studii interesanta la biblioteca Facultatii de Psihologie. Pentru determinantii votului si explicarea participarii politice gasiti multe materiale la biblioteca Facultatii de Stiinte Politice, cat si pe cdu-l suport atasat de acest curs. Formatul i tipul activitilor implicate de curs Cursul se configureaza in doua intalniri. Cele doua intalniri se vor constitui intr-o prezentare a temelor majore cu care se ocupa comportamentul politic. Se vor oferi exemple bazate pe studii despre electoratul roman, si se va discuta despre efectele care determina profilul electoratului roman. Aditional studentii vor trebui sa parcurga capitolele 8,9,11 din Manual de Stiinta Politica, editori Robert E. Goodin si Hans-Dieter Klingeman, 2005, editura Polirom. Vor face trei rezumate critice pe baza acestor capitole. Rezumatele trebuie trimise dupa urmatorul calendar: 17 noiembrie Capitolul 8 15 decembrie Capitolul 9 13 ianuarie Capitolul 11 Studentii vor trebui sa parcurga acest suport de curs ca pregatire pentru cele doua intalniri. Examenul se constituie intr-un eseu cu titlul "Comparati influentele socio-demografice cu cele institutionale asupra atitudinilor si opiniilor politice ale cetatenilor" Studentii sunt obligati sa foloseasca exclusive materialele oferite in suportul de curs respectiv capitolele 8, 9 si 11 din Manualul de Stiinta Politica, editori Robert E. Goodin si

Hans-Dieter Klingeman, 2005, editura Polirom si alte articole pe care studentii le vor gasi pe un CD. Materiale bibliografice obligatorii Materialele bibliografice obligatorii sunt capitolele 8, 9 si 11 din Manual de Stiinta Politica, editori Robert E. Goodin si Hans-Dieter Klingeman, editura Polirom, publicat in 2005. Carti de referinta: Goodin, Robert E. si Klingeman, Hans-Dieter.(2005). Manual de Stiinta Politica, editura Polirom, Iasi; (biblioteca facultatii de stiinte politice) Althaus. S. L. (2003). Collective Preferences in Democratic Polities: Opinion Surveys and the Will of the People New York, Cambridge UP, 97-144; (CD) Zaller, J. (1992). The Nature and Origins of Mass Opinion, Cambridge U.P., pp. 6-52 (CD) Materiale i instrumente necesare pentru curs Toti studenti trebuie sa posede adrese de email pentru a putea trimite rezumatele si eseurile. Materialele care trebuie citite sunt in format electronic. Este nevoie de programul Microsoft Office pentru a le citi. Unele documente vor avea formatul PDF. (portable document format). Acestea vor putea fi citite cu Adobe Reader. Pentru ce interesati in a cerceta profilul electoratului roman, vor avea nevoie si de programul SPSS 15 sau de programul STATA sau R. Calendar al cursului (orientativ - 1 pagin) sfarsitul lunii octombrie prima intalnire 17 noiembrie data limita pentru rezumat Capitolul 8 inceput de decembrie- a doua intalnire 15 decembrie data limita pentru rezumat Capitolul 9 13 ianuarie data limita pentru rezumat Capitolul 11 sesiune - eseul Politica de evaluare i notare (orientativ - 1 pagin) Evaluarea se face pe baza rezumatelor si a eseului. Astfel fiecare rezumat valoreaza 10%. Cele trei rezumate valoreaza 30% din nota iar eseul reprezinta 70% din nota. Rezumatele testeaza si exerseaza capacitatea de sinteza si analiza a studentului. Eseul va testa cunostintele si aplicabilitatea acestora.

Format eseu: Eseul trebuie sa fie intre 2000-3000 de cuvinte si va trebui sa explice efectele determinantilor institutionali, contextuali si sociali asupra preferintelor politice ale cetatenilor. Studentii sunt incurajati sa foloseasca materialele din care au trebuit sa faca rezumat. Fiecare eseu trebuie sa contina o bibliogafie. Formatul de editare trebuie respectat pe tot parcursul eseului. Elemente de deontologie academic: Studentii care vor plagia sau se vor angaja in frauda academica vor primi nota 1 si vor fi raportati la catedra cu recomandarea de exmatriculare. Ghidati-va dupa urmatoarele criterii: Lucrul in grup neaprobat de titularul de curs constituie frauda academica. Prezentarea unei lucrari scrise de altcineva ca fiind propria munca, este plagiat. Folosirea de materiale sau surse neautorizate la examene inseamna inselaciune. Prezentarea de lucrari prezentate la alte curs sau cursuri fara permisiune constituie frauda academica. Pentru mai multe informatii consultati acest link: http://www.polito.ubbcluj.ro/polito/documente/reguli_plagiat.pdf Studeni cu dizabiliti Studentii pot contacta pe titularul cursului prrin email la adresa tomaburean@yahoo.com Toate materialele vor fi distribuite in format electronic prin email. Strategii de studiu recomandate Studentilor li se recomanda sa respecte datele limita cerute. Studentilor li se recomanda sa citeasca cu atentie articolele pe care le au de citit si sa ia notite. Parcurgerea unui text o singura data nu este suficienta. Textul trebuie citit o data in intregime, apoi a doua oara se recitieste textul dar de data asta luandu-se notite. Studentii trebuie sa se gandeasca la exemple pentru fiecare teorie prezentata sau despre care au citit.

Modulul I
Comportamentul politic O perspectiva de ansamblu Obiectivul acestui modul este de a familiariza studentii cu abordarile cele mai importante ale comportamentului politic. Aceasta parte a suportului de curs va defini comportamentul politic, il va plasa in randul disciplinelor stiintei politice, si va explica interdisciplinaritatea acestei materii. Obiective: Cunoasterea importantei comportamentului politic Cunoasterea abordarilor principale Cunoasterea legaturilor dinte psihologie si comportament electoral

Schema logica a modulului: 1. Ce este comportamentul politic 2. Legatura dintre psihologie si comportament politic 3. Influenta abordarii rationale asupra comportamentului politic. 1.Ce este comportamentul politic? Nu este posibil sa spunem ceva semnificativ despre guvernare fara a putea vorbi despre comportamentul politic al omului actiunile sale, scopurile, trairile, credintele, angajamentele si valorile sale. Omul a construit natiuni si imperii, a creat obiceiuri si institutii, a inventat simboluri si constitutii, a facut razboaie, revolutii si pace. Politica este studiul cauzei pentru care omul gaseste necesar sau dezirabil sa construiasca guverne, a felului in care el adapteaza guvernarea la nevoile si cerintele sale schimbatoare. Politica este interesata de conditiile si consecintele actiunii umane. Ce este comportamentul politic? Este un camp de studiu, o metoda, sau o abordare? Daca este un camp, trebuie sa aiba continut si margini. Daca este o abordare, trebuie sa aiba o directie. Comportamentul politic primeaza in fata institutiilor: inseamna a conduce inainte de a guverna, a te supune inaintea autoritatii, a lupta inaintea conflictului, a crede inaintea ideologiei. 5

Urmarirea comportamentului in politica se ocupa cu ceea ce face omul din punct de vedere politic si intelesurile pe care el le ataseaza comportamentului sau. Ce spun oamenii despre ei insisi sau despre altii reprezinta o sursa infinita si bogata de informatie despre comportament. Intoarcerea la comportamentul omului ca fundament al stiintei politice reprezinta un nou inceput. Urmarirea comportamentului in politica, constituie o intoarcere la bazele experientei politice a omului in care marii teoreticieni ai trecutului au gasit sustinere. Ceea ce face bune asa zisele teorii clasice sunt presupunerile lor implicite, alteori explicite, despre natura umana in politica. Comportamentul politic este o continuare a traditiei clasice a cercetarii politice. Discontinuitatile dintre abordarile vechi si contemporane par a fi mai importante decat continuitatile. Modurile de gandire moderne, criteriile de validare, si metodele de investigatie sunt asa de radical diferite, incat legatura dintre teoria politica clasica si urmarirea comportamentala pare a fi mai degraba subtila. Teoreticienii clasici, de la Platon la Mill si dupa, au incercat sa aduca intrebarilor politice cele mai bune instrumente conceptuale si tehnice de care dispuneau. Politologul modern care adapteaza noile teorii, metode si tehnici ale stiintei comportamentale in analiza politica este in concordanta cu teoreticienii politici clasici. Sutele de studii de comportament electoral, ne permit sa facem anumite afirmatii despre democratie care sunt adevarate cu un grad inalt de probabilitate, cu siguranta mai mare decat daca aceste studii nu ar fi fost facute. Totusi, marii ganditori care influentat notiunile noastre despre ce este important de studiat. Reintorcandu-ne la om, ca fundament al politicii, urmarirea comportamentului are aparea ca o orientare radicala in studiul politicii. Urmarirea comportamentului in politica este o directie atat empirica, cat si teoretica. Radicalismul sau provine din convingerea ca o ipoteza poate fi falsificata, in timp ce este testata, si poate fi combatuta. Abordarile comportamentale Heinz Eulau vorbeste despre convingeri comportamentale in politica. Crede ca majoritatea cercetarilor comportamentale sunt de acord in cel putin patru aspecte majore,

aspecte care definesc atitudinea si stilul celor care subscriu constrangerilor comportamentale: 1. problema celei mai adecvate unitati de analiza teoretica; - CE STUDIEM? 2. nivelul de analiza in care cercetarea comportamentului politic poate fi cel mai bine realizata; - NIVELUL INDIVIDUAL, DE GRUP SI GLOBAL 3. problema privind relatia potrivita dintre teorie si cercetare; 4. problema despre cum ar trebui satisfacute cerintele metodologice. (OPERATIONALIZAREA TEORIEI) Unitati de analiza Cercetarea comportamentului nu este limitata doar la individ; un grup, o organizatie, o comunitate, o natiune pot servi, de asemenea, ca o categorie de analiza comportamentala. De asemenea institutiile politice nu difera de stilul de comportament al persoanelor care le-au creat sau decat actiunile obisnuite ale acestora. Institutiile pot si trebuie sa fie analizate in termenii comportamentului persoanelor care le compun. Institutiile politice sunt sisteme comportamentale sau sisteme de actiune, ele nu pot exista separate de persoana al carei comportament le da viata; deci comportamentul politic nu exista separate de cadrul relatiilor interpersonale pe care il numim institutie politica. Relatia dintre institutie si comportament este, in mod necesar, complementara. Angajamentele institutionale , normele sau functiile exprima stiluri comportamentale care au fost stabilite de-a lungul timpului. La randul sau, comportamentul actual este dirijat de stilurile trecute, pe care le numim institutii. Diferitele stadii/grade de stabilitate au un efect profund asupra a ceea ce este un comportament permisibil sau interzis. Cu alte cuvinte, parametrii institutionali ai comportamentului sunt mai mult sau mai putin rigizi sau flexibili. Nivele de analiza Studiul despre comportament politic implica tendinte, atitudini, preferinte si aspiratii ale omului in contextual politic. Viabilitatea unei teorii este cel mai bine verificata prin limita sa de aplicare interdisciplinara. cercetatorii comportamentului

politic cauta intotdeauna un model teoretic evaluat de alte stiinte sociale, desi exista multe probleme in politica care pot fi rezolvate fara a recurge la ipotezele sau concluziile altor discipline. Teorie si cercetare Nici o parte din cercetarea comportamentului politic nu implica descrierea universului politic, indiferent cat de realista sau de incredere este descrierea. Scopul este explicarea: de ce oamenii se comporta, din punct de vedere politic, cum de comporta; iar pentru a ajunge la un rezultat in acest sens exista mai multe metode de explicare indiferent cum sunt, ele recurg la teoretizarea activitatii. Teoria si cercetarea sunt, in mod necesar, interdependente intrebarile teoretice trebuie sa fie formulate in concepte operationale pentru a avea o cercetare empirica de amploare/ valoroasa si apoi, la randul lor, concluziile empirice ar trebui aduse pentru a da nastere formularilor teoretice a problemelor politice. Daca teoretizarea si cercetarea nu pot exista una fara cealalta, atunci este necesar sa se limiteze una pe cealalta. Ca rezultat, convingerile comportamentale sunt caracterizate de un respect profund pentru acele probleme pentru care cercetarea le limiteaza prin teorie si teoretizarea le limiteaza prin cercetare. Ca o concluzie, cercetarea comportamentului politic este limitata de ipoteze relative modeste. Teoretizarea activitatii a fost limitata de recunoasterea obstacolelor intalnite la culegerea datelor si limitata din punct de vedere tehnic in prelucrarea acestora. Metode comportamentale Tehnologia disponibila in acest moment a facut posibila producerea si procesarea informatiilor politice sau informatiilor relevante despre comportamentul politic (care nu au fost, pana de curand, accesibile stiintelor politice). Metodele utilizate: tehnicile metrice, observationale, socio-metrice, analiza sistematica. Abordarea comportamentala incerca sa efectueze cercetari riguroase si sa aplice metode de analiza precise care sa raspunda problemelor comportamentului politic. Caracteristica discriminatorie a constrangerilor comportamentale in politica este, de a privy cu suspiciune asupra unor adevaruri universal formulate. (Textul este rezumat si adaptat din Heinz Eulau Eulau, Heinz. 1963. The Root is Man in The Behavioral Persuasion in Politics, pp. 3-11; si Eulau, Heinz. 1963. Behavioral Approaches in The Behavioral Persuasion in Politics, pp. 13-37;) 8

Legatura dintre psihologie si comportamentul politic

Fiecare disciplina are frontiere extensive si se intrepatrunde cu alte domenii. Acest schimb la granita dintre stiinta politica si psihologie a persistat de-a lungul a trei ere succesive care au avut diferite subiecte de studiu, teorii si metode. Fiecare era va fi etichetata in functie de subiectul cel mai mult studiat; astfel avem in anii 1940-1950 era personalitatii si culturii, a doua era s-a manifestat in jurul anilor 1960-1970 si avea ca principale teme atitudinile si comportamentul electoral iar ultima intre anii 1980-1990 s-a numit era ideologiei si deciziei. Unele dintre aceste ere au teorii comune dar si metode de cercetare comune ceea ce a dus la constituirea unei legaturi puternice intre specialistii celor doua discipline. Astfel contributiile au aparut in toate cele trei ere atat din abordarile umaniste cat si in cele stiintifice. Sunt clasificati ca si umanisti acei cercetatori care folosesc caracteristicile teoritice ale erei in mod ideografic pentru a relata textura subtire a unor cazuri complexe concrete, si ii numim cercetatori stiintifici pe aceeia care folosesc acele caracteristici in mod nomotetic pentru a studia un principiu abstract si general asa cum se manifesta el asupra unei mari varietati de cazuri a caror caracteristici deosebite vor, asa cum se spera, le vor anula reciproc. In fiecare abordare o parte a cercetarilor se realizeaza la nivel macro si altele la nivel micro. Cele trei ere sunt sintetizate in tabelul 1 Participantii in aceste lucrari interdisciplinare au fost: in prima era, cea a personalitatii, principalul ajutor a venit din partea psihiatrilor si a antropologilor pentru ca in cea de-a doua era, care studia in principal atitudinile politice si comportamentul electoral principala colaborarea sa vina din partea sociologilor si a teoreticienilor comunicarii iar in a treia era psihologii si cognitivistii. Ar putea fi posibila si existenta unei a patra ere deoarece primele trei s-au ocupat de teme impersonale si de felul in care individul este afectat de factori sociali influentand astfel societatea. Astfel interesul se muta de la procese intra la interpersonale si in interiorul grupului, originile participantilor psihologici este foarte posibil sa se schimbe din nou, la acest moment spre psihologia organizationala; iar participantii din cadrul stiintelor politice este foarte posibil sa vina dinspre politica externa si a relatiilor

internationale. Colaborari din exterior vor aparea din partea istoricilor si a specialistilor in studii de arie. Se prevede ca cercetarile la nivel macro vor creste comparativ cu cele la nivel micro deoarece se vor investiga probleme interpersonale si din interiorul grupului. Se prevede aparitia acestei ere si dezvoltarea sa in anii 2000-2020. ( Adaptat si rezumat din William J. McGuire.The Poly-Psy Relationship: Three Phases of a Long Affair)

10

Definitia conotativa: caracteristici distincte Erele anii 50 Temele de discutie Teoriile preferate preferate 40- Personalitatea politica Determinismul (in lideri si in mase) ambiant (pshyhoanalize , Marxism, comportament stimuliraspuns) 60- Atitudini politice si Persoana comportament rationala electoral (maximizarea untilitatii subiective, perceptie=>pr eferinta => actiune 80- Ideologie politica (continut si procese ale sistemului de valori) Procesarea informatiei (descoperiri cognitive practice, teorii ale deciziei) Metodele preferate (si statistica) Analiza de continut a inregistrarilor si interviurilor (coefincientii de contingenta si corelatie) Chestionare si sondaje de opinie; observarea participantilor.

Definitia denotativa: Contributii notabile din parte fiecarei abordari Abordarile umanistice Abordarile stiintifice micro Psihobiografie Fromm(1941), Langer(1972), Goerge si George(1956), Erikson(1958) Lane (59,62) Goffman (59,61) macro Caraterul national: Benedict (1946) Mead(1942) Gorer(1948) Riesman(1950) Aries (1960) Annals Foucault (61, 84) micro Dollard et al. (1939) Adorno et al. (1950) Smith, Bruner si White (1956) McClosky(58) Election studies: Cambell et al. (54,60,66) Roper Center macro Sorokin(37-41) Kluckhohn si Murray(1948) HRAF (1953)

anii 70

anii 90

Manipularea George (1980) experimentala; Larson (1985) diagrame pe Doise (1986) computer (modele de ecuatii stucturale)

Lebow (1981) Jervis et al. (1985, 1986) Radding (1985)

Tetlock (1981) Simonton (1984)

Lipset(1960) Mc Clelland (1961) ICPSR (1962) Rokkan (1962) Almond si Verba (63) Russet(64) Inkeles si Smith (1974) Archer si Gartner (1984) Tetlock (1985)

11

Influenta abordarii rationale asupra comportamentului politic O examinare de ansamblu a situaiei disciplinei comportamentului politic porneste de la momentul apariiei primei paradigme n intelectuale solide din comportamentul politic, acesta fiind anul 1944, cnd apare studiul The Peoples Choice (Lazarsfeld, Berelson & Gaudet). Fa de studiile anterioare, acesta se concentreaz pe alegtor i motivele pentru care se angajeaz ntr-o aciune (n acest caz, aceea de alegere a unui candidat sau altuia). Acest studiu a fost urmat, la scurt vreme, de seria American National Elections Studies, de studiul The American Voter (Campbell et al.), precum i de primele teorii economice ale democraiei (e.g. A. Downs). mpreun, acestea marcheaz constituirea colii comportamentului politic, mpreun cu cele 3 coli ale sale: tradiia sociologiei politice, tradiia psihologiei politice i tradiia economiei politice. Dei marcate de diferene, fiecare dintre aceste 3 tradiii lanseaz o provocare diferit la adresa teoriei democratice clasice care, mpreun, constituie un nou model empiric al rolului unui cetean ntr-o societate democratic. Cea mai important dintre caracteristicile comune ale tradiiilor este preocuparea pentru individ (individualism metodologic). n plus, fiecare dintre aceste coli lanseaz o provocare la adresa presupusei capaciti a ceteanului de a funciona ntr-un sistem politic democratic. n timp ce sociologii politici considerau determinarea social ca un impediment n calea unei decizii complet independente i raionale, psihologii politici au remarcat lipsa cunotinelor politice la ceteanul tipic pe baza crora o decizie s poat fi luat de o manier corect; economitii politici completeaz seria prin ntrebarea: de vreme ce costurile informrii sunt att de mari comparate cu probabilitatea ca o aciune sau o decizie de vot s influenele rezultatul final (atunci cnd lum n considerare scala la care se iau deciziile ntr-un sistem democratic modern), de ce ar mai participa un cetean raional? Dei fiecare coal a ajuns la o reconciliere cu modelul democratic clasic, n cursul acestui proces s-a nscut modelul empiric al ceteanului menionat mai sus. Prima tradiie discutat va fi cea a economiei politice. Reprezentatul ei cel mai de seam, Anthony Downs, arat n studiul su (An economic theory of democracy) cum un alegtor raional ar putea s se abin de la vot, lund n considerare costurile informrii mari i

12

beneficiile mici ale participrii. Aceste concluzii au fost amplificate de studiile fcute de M. Olson asupra problemelor aciunii colective. Dei studiile aprute n aceast tradiie ofereau concluzii destul de sumbre pentru viitorul democraiei, realitatea empiric le contrazicea: n perioada anilor 60 i 70 participarea politic n SUA a crescut semnificativ, mai ales n cazul pturii celor mai educai (tocmai cei care ar trebui s-i fi dat seama cel mai uor de raportul cost/benefcii dezavantajos al participrii). Un posibil rspuns la aceast dilem este oferit de M. Fiorina, care arat c aceast abinere raional de la vot nu poate fi susinut dect printr-un calcul al beneficiilor pe termen scurt; aceast perspectiv cu greu poate fi aplicat informrii i participrii politice, care sunt activiti valorizate intrinsec. Dei promitea foarte mult, tradiia economiei politice a luat o turnur neproductiv, reuind mai degrab s stimuleze alte tradiii n ncercarea de a o combate pe aceasta dect s creeze rezultate n cadrul ei nsi. A doua tradiie, sociologia politic, se lanseaz pe baza asumpiei c atributele sociale sunt importante nu deoarece se traduc n mod direct ntr-un set de interese i preferine, ci deoarece ele influeneaz plasarea indivizilor n structura social, care are influen direct asupra modului de expunere a acestora la informaia politic1. Aceast idee este transmis mult mai eficient de criticii studiului The Peoples Choice, Key i Munger, care arat cum dezvoltarea preferinelor politice poate lua turnuri neateptate, n funcie de contextul specific, i c ntre caracteristici sociale i preferine politice nu poate fi stabilit o relaie direct de cauzalitate. Astfel, sociologia politic s-a ocupat cu studierea relaiilor dintre aceste trei elemente (contexte sociale, reele sociale, i modele de influen ntre acestea dou) i a modalitilor n care acestea influeneaz aciunea politic. Contextele sociale influeneaz fluxul informaiei relevante politic prin efectele pe care le au asupra interaciunile sociale dintre grupuri precum i n interiorul acestora; ele pot fi definite drept compoziia social a unui mediu. Aceste contexte scap influenei individuale, situndu-se n afara sferei influenei preferinelor personale; oamenii nu se pot situa voluntar ntr-un anumit context, sau evita altul. Dei problemele autoseleciei n

Dei fraze precum O persoan gndete politic dup cum exist social. Caracteristicile sociale determin preferinele politice (The Peoples Choice) nu au ajutat la transmiterea eficient a acestei idei, ci a primeia, a determinismului social.

13

aceste studii nc exist, plauzibilitatea influenei lor asupra rezultatelor scade pe msur ce unitile de agregare (grupul din care fac parte subiecii) devin mai mari. Reelele sociale, prin contrast, sunt creaiile indivizilor i ale alegerilor acestora. Ele apar ca un produs al unei interaciuni dintre contextul social impus din exterior i preferinele exogene proprii ceteanului. Reelele politice i sociale sunt construite, ne spun Huckfeldt i Sprague (1987, 1988, 1995), prin indivizi ce au contact repetat cu anumite contexte i care iau decizii n legtur cu posibilitatea de a utiliza aceste contacte ca surs de informare politic. Ei nu accepta automat orice informaie venit din mediu, dar nici nu reuesc s evite n totalitate fluxul informaional venit din acest mediu. Tot Downs ne sugereaz c indivizii ncearc s reduc costurile informrii prin cutarea de surse de informare care s fie n acord cu propriile lor preri politice (proprii prieteni, vecini etc.)2. Din acest punct de vedere, cetenii cu un grad mai mare de sofisticare politic vor fi mai preocupai de a obine informaii distorsionate dect informaii obiective (contieni fiind c informaiile pe care ei le consider obiective sunt puternic influenate de mediul n care se gsesc, i deci, distorsionate), primele fiind i cele mai folositoare cetenilor. n ciuda acestor limitri, modelul ceteanului independent din sociologia politic a supravieuit, aceasta datorndu-se realizrii c att alegerile individuale ct i furnizarea informaiei de ctre mediu funcioneaz probabilistic. n primul rnd, indivizii i construiesc relaiile sociale n funcie de o serie de preferine care cu greu ar putea fi regsite ntr-o singur relaie, iar unele dintre aceste relaii sociale nu sunt specializate. Respectarea preferinelor politice n momentul construirii reelelor sociale este costisitoare, iar indivizii prefer s gseasc un echilibru ntre aceasta i puritatea informaiei provenind din mediul exterior la care sunt supui. Astfel, nu numai c aceast informaie ar putea fi contaminat prin faptul c provine de la persoane cu alte preferine politice, dar procesul prin care suntem expui la ea este unul accidental i neintenionat. Chiar i alegerea surselor de informare nu este un proces att de controlabil precum am dori s credem; de multe ori, preferina individual ce se gsete la baza alegerii respective este neinformat.

Aceast preferin ar putea servi i scopului evitrii disonanei cognitive, i ar putea fi mult mai involuntar dect a intuit Downs la momentul studiului su (1957).

14

n ultimul rnd, sociologia politic s-a preocupat de gsirea unor modele ale influenei pe care individul i mediul ce l nconjoar le au unul asupra celuilalt. Toate aceste modele se conformeaz individualismului metodologic, considernd ceteanul i alegerile lui politice ca principal obiect de studiu. Primele studii care au ncercat s gseasc aceste legturi au fost cele din domeniul socializrii familiei; acestea au pornit de la prezumia c informaia politic i influeneaz ntr-o mai mare msur pe destinatari atunci cnd comunicarea informaiei are loc ntre persoane care se cunosc ndeaproape i au un grad nalt de respect reciproc3 - modelul coeziunii sociale. Dei promind multe, acest model a fost oarecum slbit de o serie de studii care a demonstrat c aceste efecte nu sunt prezente cu necesitate n toate cazurile de comunicare social; n plus, uneori, oamenii se angajeaz n discuii cu oameni cu care nu sunt neaprat asociai ndeaproape, un grad mai mare de intimitate eund n a duce la o influen mai mare. Un model alternativ, bazat pe procesul de comunicare social, sugereaz c abilitatea individual de a exercita influen izvorte din interese comune4. Un cetean ar fi mai susceptibil la influena altuia dac primul ar recunoate faptul c exist ntre cei doi interese mprtite i caracteristici comune; informaia pe care o primete ar avea o mai mare ans de a fi distorsionat n sensul determinat de aceste caracteristici i interese comune. ns aici apare problema dispersiei informaiei; o analiz fcut de Granovetter (1973) sugereaz c, dei poate nu are o mare probabilitate de a influena indivizii n mod semnificativ, informaia transmis prin intermediul legturilor slabe i a relaiilor sociale mai puin apropiate are totui darul de a avea un grad mai mare de dispersie dect cea transmis prin intermediul prietenilor apropiai. Astfel, aceasta ar avea posibilitatea de a crea o adevrat opinie public. Ultima tradiie este cea a psihologiei politice care, de-a lungul timpului, a fost preocupat de studiul a trei fenomene: efectele avute de mass-media asupra indivizilor, modalitatea n care rasa influeneaz aciunile politice, i folosirea tehnicilor euristice n procesul de luare a deciziilor. n cazul mass-media, primele studii propuneau un efect al acului hipodermic a massmedia asupra alegerilor individului. Se considera c aceasta avea o influen major n a
Acestea influennd credibilitatea surselor de informare. n cadrul modelului, doi indivizi care au o localizare similar n cadrul structurii sociale sunt considerai structural echivaleni.
4 3

15

modela preferinele individului i, prin aceasta, a alegerilor sale. n anii 60 perspectiva se schimb prin intermediul unei serii de studii care identific efecte minimale ale massmedia. Aceasta s-ar fi datorat unei atenii insuficiente pe care o acord cetenii mesajului mediatic, caracterului contradictoriu i intermitent al mesajelor, ateniei selective i memorrii bazate pe dispoziii politice preexistente (care distorsioneaz mesajul), precum i a prelucrrii anterioare a mesajului mediatic de ctre patternurile de interaciune i comunicare social. n Statele Unite, distorsiunea mesajelor mediatice este cauzat, paradoxal, i de ctre caracterul obiectiv i detaat al presei fa de actorii politici. Aceasta a dus la o pres conflictual (n rzboi cu toi actorii politici), i la un nou tip de distorsiune, cea a obiectivitii. Din aceast cauz, informarea a devenit mai costisitoare i mai puin util pentru muli dintre ceteni (fiind mai lipsit de elemente partizane i necesitnd un grad mai mare de sofisticare politic pentru a o analiza). Un alt efect al presei descoperit de studiile din acest domeniu a fost cel de ncadrare (framing). Astfel, s-a fcut tranziia de la ideea c presa le spune oamenilor ce s voteze la aceea c influeneaz percepiile cetenilor asupra a ce set de probleme este mai important la un anumit moment n timp. Un ultim efect investigat a fost acela de primare (priming): presa are o influen i n determinarea setului de criterii pe care un cetean le folosete n procesul de evaluare a actorilor politici. Prin acest efect se poate chiar reui o atribuire a responsabilitilor pentru problemele de politic public unui actor politic sau altuia. Unii autori mai receni (Huckfeldt i Kohfeld, 1989) susin c apartenena rasial a devenit mai important dect clasa social ca principiu de organizare n politica american contemporan. Ali autori evit s atribuie aceast schimbare unei transformri petrecute la nivelul indivizilor, ci unei influene ale elitelor politice, care au gsit un moment propice pentru a plasa problema rasial pe agenda politic. n fine, un alt set de autori (e.g. Abramowitz) susin c atitudinile rasiale nu explic diferenele de afiliere partinic sau de alegere la vot atunci cnd este luat n considerare i efectul altor opinii politice5. Chiar i n rndul celor care susin c rasa conteaz n politic, exist nc

Sociologia politic respinge aceast concluzie pe motiv c reuete s contrazic realitatea macropolitic (90% din votanii de culoare sprijin regulat candidaii Democrai la preedinie)

16

dezacord semnificativ n legtur cu magnitudinea i natura efectelor pe care aceasta le are. Dei ultimul fenomen investigat, tehnici euristice de procesare a informaiei, i are rdcinile n studiul lui Downs, cele mai semnificative rezultate au aprut abia n ultimele 2 decenii. Costurile pe care le identific Downs n procesul de informare sunt: de achiziie (colectarea, selectarea i transmiterea datelor), de analiz, i de evaluare (relaionarea datelor sau analizelor factuale cu scopurile specifice). Acestea trei sunt suficiente pentru a opri un cetean raional de la a se informa despre politic. ns aceai cetean are motivaia de a gsi o modalitate de a reduce costurile acestea, prin utilizarea unor scurtturi cognitive n procesul de colectare a informaiei. Ceea ce rezult este un cetean informa minimal, dar totui informat. Cele 4 tipuri de principii euristice fundamentare identificate de Kahneman i Tversky sunt: accesibilitatea, reprezentativitatea, ajustarea i simularea. Accesibilitatea se refer la trsturile cele mai vizibile ale unei situaii de decizie care sunt luate n considerare. Reprezentativitatea se refer la probabilitatea ca o anumit informaie s fie tipic, s aib proprietile centrale sau definitorii ale acelei clase creia noi presupunem c i aparine. Ajustarea se refer la formularea unui rspuns iniial, ancora, pe baza unui set limitat de informaii pe care l avem, iar apoi ajustarea acestui rspuns pe msur ce noi informaii sunt luate n considerare. n fine, simularea se refer la anticiparea consecinelor unei anumite decizii atunci cnd individul nu are la dispoziie informaii relevante. Ceea ce trebuie menionat este c aceste scurtturi cognitive nu pot fi folosite far o anumit probabilitate de eroare. O alt euristic, a preferinelor, este investigat de Brady i Sniderman: cetenii se folosesc de opiniile pe care le au privind o problem politic i de evalurile afective ale diferitelor grupuri politice, pentru a atribui opiniile proprii grupurilor pe care le apreciaz pozitiv, i opiniile opuse grupurilor pe care le valorizeaz negativ. O alt euristic, identificat de Carmines i Kuklinsky, este cea a surselor, care arat cum cetenii formuleaz evaluri ale politicilor publice bazate pe opiniile personalitilor politice proeminente. Aceste trei tradiii au contribuit la crearea unui model al ceteanului care este capabil s acioneze strategic pentru realizarea propriilor scopuri, ambiii i nevoi. Ei sunt alegtori rezonabili (Popkin), dnd dovad de o raionalitate bazat pe informaie limitat

17

(ncercarea de a mpca costurile mari ale informrii politice cu dorina de a fi un cetean activ n comunitate). El i reactualizeaz evalurile fa de actorii politici prin considerarea experienelor recente (pentru a nu colecta toat informaia din nou); se folosete de ali ceteni (vecini i prieteni) pentru a colecta informaie de la acetia; folosete scurtturi cognitive pentru a evalua mai uor informaia. O perspectiv mult mai realist a rolului unui cetean ntr-un sistem politic democratic se poate observa i n psihologia politic: cetenii nu mai sunt considerai simple produse ale mediului de care aparin, ci este investigat modalitatea n care alegerile lor sunt modelate de mediul n care activeaz i cum acestea modeleaz la rndul lor mediul nconjurtor. (Rezumat si adaptat din: Edward G. Carmines i Robert Huckfeldt, Comportamentul politic: o perspectiv de ansamblu, n Robert E. Goodin i Hans-Dieter Klingemann (coord.), Manual de tiin politic, Ed. Polirom: Iai, 2005.) Teme si intrebari de raspuns si rezolvat: E rational sa votam? Care este probabilitatea (P) ca un vot sa conteze? Care sunt metodele folosite in comportamentul politic? Care sunt erele care fac legatura dintre psihologie si stiinte politice? Care sunt metodele folosite de comportamentul politic?

Bibliografie:
Adorno, Frenkel-Brunswik, Levinson-Sanford. The Authoritarian Personality. Cap. 1, pp. 1-13, 222-238; Blais Andre.Is it rational to Vote in To Vote or Not to Vote. The merits and limits of rational choice theory.University of Pittsburg Press. pp.1-16; Dalton, Russel J. Citizen Politics: Public Opinion Polling and Political Parties in Advanced Western Democracies. 2nd. ed. Chatham, NJ: Chatham House Publishers, 1996. pp. 4066. DOWNS, ANTHONY An Economic Theory of Democracy. New York: Harper, 1957. pp. 4 13, 296300. Eulau, Heinz. 1963. The Root is Man in The Behavioral Persuasion in Politics, pp. 311;

18

Eulau, Heinz. 1963. Behavioral Approaches in The Behavioral Persuasion in Politics, pp. 13-37; Fiske S. and Taylor S. (1991) Social Categories and Schemas in Social Cognition, New York: Mc Graw Hill; Katz, D. (1972), Attitude Formation and Public Opinion, in: D Nimmo & C. Bonjean, Political Attitudes and Public Opinion. New York, David McKay Company, Inc; Lau, Richard R. and Redlawsk, David P.2006. Introduction in How Voters Decide, Cambridge UP, pp.3-20; Lijphart, Arend Unequal Participation: Democracys Unresolved Dilemma., in American Political Science Review, vol. 91 (1997) pp. 114. Sartori, G. 1972. Politics Ideology and Belief Systems, in: D Nimmo & C. Bonjean, Political Attitudes and Public Opinion. New York, David McKay Company, Inc;

19

Modulul al II-lea
In acest modul se vor prezenta abordarile comportamentului politic ce tin de influentele informatiei, mediului familial cat si al institutiilor si organizatiilor politice. Prima parte face o trecere in revista a relatiei dintre cetatean si politica.A doua parte va evalua cetateanul ca alegator si va prezenta relatia dintre acesta si partidele politice. In final va fi o discutie despre existenta opiniei publice si a nivelului de informare al cetatenilor cat si rolul imaginii create de candidate in alegeri. Schema logica a modulului: Relatia dintre cetatean si politica Este votul rational? Modele psihologice, economice i sociologice de vot Cum se formeaza opinia publica? Imaginea candidatilor in alegerile prezidentiale

Relatia dintre cetatean si politica Se gandesc oamenii la politica? Oamenii nu se gandesc in general foarte mult la chestiunile politice. Viata lor este dominata de griji personale si private. In urma unor studii s-a concluzionat ca americanii se gandesc mai mult la politica decat europenii in timp ce discutias despre politica este una intermitenta peste tot. Astfel cand oamenii sunt intrebati despre liderii politici si in special despre politici publice raspunsul lor arata lipsa informatiilor despre acestea. Majoritatea oamenilor se gandesc la politica o parte din timp si majoritatea din ei stiu putin despre aceasta. Dar relativ foarte putini oameni se gandesc mult si in mod extensiv la politica, partide, politici publice sau personalitati. De ce se gandesc cetatenii la politica? Harop si Miller sugereaza trei functii necesare pentru a te gandi la lucruri politice: intelegere (oamenii pot intelege informatia pe care media o transmite pentru a-si aprecia propriul rol de votanti si in mod ironic sa evite alte ganduri despre politica; 20

aceasta nevoie este usor de satisfacut), ajustare sociala (acesta reprezinta un scop nonpolitic; discutarea politicii cu membrii familiei si prieteni poate fi o forma de a mentine raporturile, solidaritatea si identitatea cu persoanele apropiate) si exprimarea de sine (multe aspecte a sinelui pot fi exprimate in politica nu doar personalitatea si conflictele ei dar filosofia, moralitatea, stima si valorile). Cine se gandeste la politica? Educatia reprezinta o influenta cruciala atat in cantitatea cat si in calitatea gandirii la politica. Unele studii au aratat ca educatia are un efect mai mare decat alte variabile sociale in abilitatea de a gandi la politica intr-un mod ideologic. Se face o distinctie intre problemele usoare emotionale si cele grele precum cele economice care necesita o mai mare cantitate de cunostinte. Astfel problemele publice sunt definite ca cele care se refera la probleme particulare, care nu sunt mutual exclusive, subseturi ale electoratului. Autorul se asteapta la o gandire politica mai intensa din partea votantului sezonier care isi schimba voltul decat din partea celor care sustin acelasi partid in fiecare an. Cand se gandesc cetateni la politica? Desi nivelul de interes este in general scazut acesta variaza. Alegerile sunt cele care determina o gandire mai intensa la politica. Ciclul alegerilor poate influenta felul in care oamenii se gandesc la politica. Astfel pe termen mediu exista o atmosfera de tipul oamenii versus guvernul dar pe masura ca se apropie alegerile gandirea politica devinde din ce in ce mai comparativa: in loc sa raspunda la initativele guvernului votantii se gandesc mai mult la alegerea dintre partide deoarece atunci ei se confrunta cu alternative.(in timpul alegerilor oamenii tind sa se gandeasca mai mult in termeni partid decat in cei referitori la ideologii) De asemenea evenimente dramatice forteaza publicul sa le ia in seama insa natura evenimentului este cea care determina tipul de reactie (oamenii tind sa se gandeasca in termeni nationalistice daca este o problema de politica externa) La ce elemente politice se gandesc cetatenii? Numai o parte restransa din votanti este posibil sa se gandeasca la politici publice. Electoratul grupuri si ei insisi. gandeste politic despre: substanta politica, institutii, politicieni,

21

Substanta politica include politicile si problemele publice dar si scopuri, valori si performanta. Se observa ca exista o nevoie acuta de a simplifica, substanta referindu0se la obiective larg exprimate si progresul spre ele. Principalele institutii despre care oamenii se gandesc sunt partidele si guvernul. Electoratul tinde sa le vada pe acestea mult mai unite decat sunt in realitate. Votantii obisnuiti refuza sa faca efortul care include a se gandi in termeni de factiuni intrapartid sau de tendinte. Astfel trebuie sa existe o suspiciune despre cat de mult se gandesc oamenii la regim in mod normal. Legitimitatea regimului rezida mai mult in obiceiurile de supunere decat in suportul constient. Politicile sunt tehnice in timp ce politicienii nu. Majoritatea votantilor se gandesc la liderii politici. Astfel desi politicienii au un loc asigurat in imaginea votantului numarul acestora nu este foarte mare. In general doar liderul fiecarui partind este luat in vizor de majoritatea celor care se gandesc la politicieni. Votantii leaga partidele politice de grupuri sociale, cateodata aceste grupuri sunt legate de electorat prin propriile experiente. Gandirea de grup poate genera o gandire ideologica. Comparati cu ideologistii de partid, votantii subliniaza mai mult reprezentarea pe baza politica insa in mod normal nu scot in evidenta idee de conflict de grup. In ceea ce priveste participarea votantilor aceasta poate fi legata de constiinta de grup. Imaginile despre sine furnizeaza conexiunea dintre grup si loialitatile de partid. Ce fel de gandire politica au cetatenii? Gandirea politica variaza in scop de la putin si specific la lag si difuz, de la calculele rationale la emotiile nestavilite. Tipurile de ganduri despre politica se impart in: importanta => daca votantii nu considera problema importanta este improbabil sa le afecteze felul in care gandesc despre politica si comportamentul electoral. alegerea => votantii pot alege o pozitie fata de o politica; trebuie sa alega la alegeri; perceptiile => autorul foloseste acest termen pentru a descrie ceea ce votantul individual crede ca ar fi adevarat fata de ceea ce e chiar adevarat. Perceptiile variaza de la individ la individ si din cand in cand. Politicienii se pot folosi de scaparile dintre realitate si perceptii

22

evaluarile => alegerile si perceptiile reprezinta materiile prime pt. evaluari. (plasarea pe axa stanga-dreapta) asocierile => presupune gandire mai emotionala, se folosesc in general imagini afectele => inseamna emotii pozitive si negative; pot corespunde sau nu cu evaluarile; pot aparea din cele mai profunde nevoi emotionale si pot fi preluate de ratiune

imagini si ideologii => sunt complexe ale gandirii politice care aduce impreuna, organizeaza si structureaza componenta simpla a gandirii. Ideologia reprezinta un aranjament coerent de atitudini spre un grup de probleme care este caracterizat de constrangere: pozitia luata de un votant ideologic in legatura cu probleme individuale trebuie sa-l reprezinte intr-un mod logic. Imaginile sunt mai mult complexe de perceptii decat pozitii pe anumite probleme.

Folosesc oamenii concepte ideologice? Folosirea conceptelor ideologice de catre electorat a fost analizate in mai multe studii si in mai multe feluri. Astfel in practica mult votanti percep pozitia ideologica a candidatului favorit a fi aproape pentru simplul fapt ca ei il prefera pe acela. In mod normal oamenii obisnuiti au o implicare partiala cu politica. Se gandesc la aceasta in mod intermitent lipsindu-i atat detaliile cat sin structura. Gandurile lor se prezinta sub forma unui colaj nestructurat de imagini heterogene si uneori contradictorii decat sub forma unor ideologii structurate logic sau sisteme de valori. (Adaptat si rezumat din Harrop and Miller, How voters think about politics: Ideologies, Issues and Images)

Este votul rational? Este logic sa votezi ? In teorie, democratia se bazeaza pe cateva principii. Se presupune ca cetatenii sunt interesati si motivati sa participe in viata politica, sunt bine informati despre guvernare si voteaza avand la baza principii bine stabilite, fiecare alegator votandu-si candidatul pe motive bine intemeiate. Exercitarea votului este probabil cel mai important aspect al

23

democratiei. Desigur, aceste presupuneri nu sunt toate corecte. Unii oameni nu voteaza sau nu au drept de vot. De multe ori, oamenii nu pot alege nici unul dintre candidati. Neparticiparea la vot este logica si acceptabila O lucrare de referinta in domeniu a fost cartea lui Anthony Downs (1957) O teorie economica a democratiei. Abordarea lui Downs difera de cea conventionala folosita in stiinta politica. El sustine un concept al comportamentului politic bazat pe calcule rationale ale interesului personal. Acest punct de vedere este similar cu cel folosit in analiza economica unde se presupune ca indivizii actioneaza in asa fel incat sa-si maximixeze activitatea, care inseamna a minimiza costurile si a maximiza veniturile. Trebuie mentionat faptul ca Downs nu sustine neaparat calculele rationale, iar daca cetatenii actioneaza in acest fel nu este neaparat rau. Downs considera ca poate fi irational ca oamenii sa voteze deoarece costurile votului depasesc cu mult beneficiile care deriva din el. In plus exista costuri individuale, de exemplu timpul alocat, timp in care oamenii ar putea face altceva, iar beneficiile votului sunt neglijabile. Contributia majora a lui Downs cu privire la scrutinul electoral ar fi aceea ca atat neparticiparea la vot cat si votul in lipsa informatiei sunt rationale din punct de vedere al individului. Probabil indivizii ar trebui sa voteze si sa fie informati, dar nu se pot construi teorii politice care sa asigure ca fiecare va fi un alegator informat. Verba si Nie furnizeaza o alta perspectiva asupra votului, spunand ca votul este doar una din mai multe forme ale activitatii politice. Ei sustin exercitarea votului dar pun mai mare accent pe alte forme de participare. Cea mai importanta este cea pe care ei o numesc contacte initiate de cetateni. Acestea includ contactele cu reprezentantii guvernului cu privire la problemele esentiale cu care se confrunta indivizii. Punctele cheie sunt: individul alege ce fel de contact are cu guvernul in functie de problemele lui. Verba si Nie confirma cele afirmate de Down si anume faptul ca votarea este una dintre cele mai putin folositoare cai de a rezolva problemele particulare sau de a influenta anumite politici guvernamentale. Cativa autori au sugerat ca o participare scazuta la scrutin este nu doar rationala din punct de vedere al individului, ba chiar de dorit.

24

Downs, Verba si Nie ofera o noua perspectiva asupra participarii politice si in special asupra votarii. In loc sa afirme ca fiecare cetatean ar trebui sa fie un alegator informat, ei pun cateva intrebar importante: De ce toata lume devine informata si voteaza? Este votarea de fapt folositoare din punct de vedere al anumitor interese personale ale indivizilor? Face votarea democratia sa functioneze? . Votarea este rationala si esentiala Downs sugereaza posibilitatea ca nimeni sa nu voteze. Componentele analizei lui Downs sunt : C = costul votului ; P = probabilitatea ca votantii influenteaza rezultatul alegerii ; B = perceptia ca fiecare candidat va castiga mai mult decat celalalt. Gordon Tullock a ajuns la concluzia ca o persoana va vota daca castigul asteptat va depasi costul votului(C) unde P si B este castigul, avantajul ca un candidat preferat a castigat , marit de probabilitatea de a influenta alegerile prin votul unei singure persoane. Daca fiecare cetatean are un singur vot, atunci votul individual va afecta foarte putin rezultatul final. Riker si Ordeshook au sugerat o alta interpretare a termenului P. ce pare sa conteze este perceptia individului ca participarea lui la vot inflenteaza rezultatul alegerilor si ca la randul ei alegerea depinde cum este perceputa. Acestia au constatat faptul ca oamenii merg la vot daca alegerea este considerata inchisa (inchiderea alegerilor nu influenteaza scrutinul). Cercetatorii au elaborat un alt termen si anume datoria civica (D). Astfel, formula completa este aceea ca veniturile rezultate in urma votarii este avantajul castigat + simtul datoriei-costurile votului : PB + D C. Astfel o persoana va merge la vot numai daca aceasta este mai mare decat 0. Se pune problema argumentarii ca P, probabilitatea de a afecta rezultatul alegerii este irelevanta. Ferejohn si Fiorina sugereaza ca cetatenii nu se intreaba cum pot ei influenta alegerile dar isi pun mereu intrebarea ce se intampla daca eu nu votez si candidatul meu preferat pierde. Ei cred ca beneficiile si costurile sunt foarte importante, dar in mod sigur importanta beneficiilor este mai mare si pentru aceasta votul este rational. Niemi arata ca dificultatea pe care o intampina un votant rational este exagerarea costurilor. In alegerile prezidentiale costul votului este mic si cel de a deveni informat

25

pentru a lua o decizie este la fel de mic. Atfel daca venitul (PB) este foarte mic , acesta impreuna cu costul neparticiparii depasesc micul cost al participarii la vot. Aldrich a acceptat punctul de vedere a lui Niemi asupra scrutinului electoral, acela ca beneficiile scazute se datoreaza costurilor scazute. El vede votul ca fiind rational. Costurile variabile pot duce la variatii numeroase a cetateniilor care participa la votare. S-a pus problema daca prezenta la vot ar trebui incurajata sau descurajata luand in considerare costurile. Berelson sugereaza ca ar trebui descurajata sau cel putin prezenta scazuta la vot are atat avantaje cat si dezavantaje. Acest punct de vedere a fost dezmintit de Walker. El a aratat ca prezenta scazuta la vot poate indica instrainarea completa de sistemul politic. Au fost facute studii pentru a determina empiric daca instrainarea este o cauza principala a neparticiparii la vot. Testele empirice sugereaza ca cinismul nu este un factor explicativ puternic, in votarea prezidentiala. Brody si Page au considerat impactul a doi factori psihologici in alegerile din 1968 instrainarea votantului definita ca nesimpatizarea nici unuia dintre candidati si indiferenta votantului definita ca simpatizare egala intre candidati. In urma unui raport al Centrului pentru Studii Politice aupra alegerilor din 1972 a analizat impactul a doi factori psihologici asupra scrutinului electoral si anume: eficacitatea politica si increderea politica. Ei au aratat ca opinia lui Walker asupra participarii scazute nu este aplicabila in zile noastre. Pe de alta parte aceste analiza sunt departe de a fi definitive si se asteapta studii superioare asupra cinismului. Concluzii In primul rand neparticiparea la vot poate insemna mai multe lucruri: apatie, satisfactie, cicism. Fara indoiala, importanta acestor factori variaza si are un impact diferit in functie de timp si de loc. Neparticiparea la vot poate fi logica cum a sugerat Downs. Daca dorim sa creasca participarea la vot ar trebui reduse costurile participarii cat de mult posibile. Votarea are un rol important intr-un guvern democratic si este un mijloc puternic de control. Natura acestui control poate fi cunoscuta doar printr-o mai buan

26

intelegere a indivizilor care alcatuiesc electoratul ( cunostintele lor politice , atitudinile lor politice si modul in care iau decizii politice). (Rezumat si adaptat dupa Niemi RG and Weisberg H F) Ratiunea activitatii politice Discutia se axeaza in jurul intrebarii: Cand cetatenii participa o fac rational? Pentru ca cetatenii sa o faca asa trebuie sa stie ce-si doresc din partea guvernului. Asteptarile cetateanului sunt foarte importante. Actiunea cetateanului trebuie sa transmita un mesaj despre dorintele lui exacte ,suficiente pentru ca guvernul sa stie sa raspunda la ele. Astfel spus,un act de participare implica o ipoteza din partea participantului ca acest act sa duca la un raspuns dorit din partea guvernului. Foarte putini participanti la vot au o ideologie politica clara. Cand cetatenii voteaza sunt influentati de imaginea candidatului sau de afilierea la un anumit partid decat de pozitia pe care o au candidatii sau partidele fata de probleme. Ratiunea si contactul Cetatenii decid singuri cand sa faca un contact, cui sa se adreseze si ce probleme sa abordeze. Acesta alegere garanteaza ca problema actului de participare este importanta si evidenta pentru participantul la vot. Fiecare cetatean are propriul lui set de probleme si preocupari. Acestea sunt de obicei apropiate mediului lor(slujba,familia,casa) sau unele mai generale(razboi,calitatea educatiei,impozite,taxe,etc). Ratiunea si votarea Situatia cu care se confrunta votantul este diferita. El nu-si alege ocazia sa voteze problemele si nu are un cuvand de spus in cea ce priveste candidatii. In absenta unei ideologii care insumeaza toate problemele si ofera o alegere generala a individului intre doua partide politice , alegerile pot permite votul care contribuie la un set clar de alegeri. Un individ poate vota cu speranta ca votul lui va creste probabilitatea alegerii partidului sau candidatului preferat. Dar este aceasta posibila in alegera votului lui? Este posibila dar putin probabila. Votul este rational - daca te face sa te simti bine este logic sa votezi , votul fiind un act tintit asupra obtinerii unor beneficii din partea guvernului. In alegeri ne confruntam cu alegeri sociale pentru intreaga societate. Preferintele cetateniilor sunt simplificate prin

27

canalizarea intr-un numar limitat de alegeri , alegeri in randul catorva partide, sau intre acele partide si absenta. Individul este putin probabil sa gaseaca o varianta de votare care sa-i permita sa faca relavanta o decizie instrumentala axata pe probleme caracteristice. Ratiunea activitatiilor din campania electorala Un act important al participarii la activitatiile electorale implica contactarea unui oficial asupra unor probleme. Un alt factor important este cooperarea cu cetatenii care sunt interesati de aceeasi problema. Cetatenii se unes si formeaza un grup atata timp cat problemele lor au prioritate. Cetatenii vor alege sa se implice doar in problemele care alcatuiesc aria lor de interes. Cooperarea poate fi informala dar si formala prin diferite organizatii , dar cetatenii tind sa devina membri ai organizatiilor axate pe probleme care ei le considera importante. Astfel, activitatile din campania electorala combina unele avantaje ale contactului cu cele a votarii. Un activist din campanie are aceasi pozitie ca un votant. Activistii partidelor adera la partide deoarece au anumite scopuri , sperante ca vor influenta politica guvernamentala in directia dorita. In timp aceste scopuri devin mai putin importante si beneficiile adiacente devin mult mai importante. La nivele mai joase, aceste avantaje adiacente tind sa fie de natura sociala in timp ce la nivele superioare, ele sunt atat sociale cat si materiale. Diferitele acte politice in care sunt implicati cetatenii formeaza modele esentiale si constituie moduri specifice de activitate. Sunt grupuri de cetateni specializati intr-un mod de activitate sau altul. Tipurile alternative de activisti au modele distincte ale orientarii politice. Modelele alternative de activitate leaga cetateanul de guvernul sau in diferite moduri. Ele pot influenta diferite tipuri de decizii guvernamentale ,pot permite participantului sa-si exprime mai mult sau mai putin influenta rezultatului (Sidney Verba si Norman H. Nie) Modele Psihologice, Economice i Sociologice de vot Votul este : Act afirmativ ?

28

Alegere

Aceasta este ntrebarea la care modelele ofer rspunsuri diferite. Cele trei modele de vot sunt urmtoarele: 1. Modelul de identificare partinicvotul este vzut ca un act expresiv, nu ca un instrument, votul reflect loialitatea fa de un partid i are rdcinile n psihologia social; cunoscut n literatur i ca modelul Michigan 2. Modelul alegerii raionale votul este o alegere, alegtorii fac alegeri raionale ncercnd s gseasc partidul care reprezint cel mai bun mijloc pentru a-i atinge propriile eluri; i are rdcinile n economie, e numit i modelul economic 3. Abordarea sociologic accentueaz bazele sociale ale valorilor i intereselor mai degrab dect mecanismul prin care acestea se transform n voturi aceasta este o ABORDARE i NU un MODEL Autorii susin ideea modelului identificrii partinice sprijinit de o analiz sociologic i istoric a originilor partizanatului. Modelele enumerate difer mai mult n teorie dect n practic. Diferite modele de vot sfresc prin a identifica factori similari ce influeneaz votul dar folosesc vocabular diferit pentru a descrie aceti factori. Modelul identificrii partinice Conceptul de identificare partinic presupune existena unor sentimente de ataament pe termen lung pe care alegtorul le dezvolt fa de un anumit partid politic. Nu presupune neaprat i condiia de membru formal al acelui partid. Din prisma acestui model alegerea electoral e modelat direct de atitudinea votantului fa de 3 aspecte ale politicii: candidai, politici, legturile dintre partide i grupuri sociale.

29

EX: adoptnd o imagine de sine Democrat , votanii vor fi mai nclinai s cread c partidul acesta este cel care reprezint cel mai bine interesele grupului lui social dei nu are nicio informaie pe care s-i bazeze argumentul. Identificarea partinic e influenat de apartenena la un grup social i de familie. A rndul su identificarea partinic influeneaz atitudinile alegtorului fa de candidai, politici, beneficiile grupului i astfel e decis VOTUL. Modelul ofer un ghid facil pentru a sublinia trendurile electorale, o cale de a distinge influena pe termen lung i scurt asupra votului i astfel o abilitatea de a clasifica alegerile n funcie de situaiile n care se reflect, nu reflect sau modeleaz structura partizan a electoratului. Caracteristici ale modelului: funcia identificrii partinice permite alegtorilor s fac fa informaiilor politice i s aleag cu cine voteaz identificarea partinic se consolideaz n timp un alegtor care voteaz la o campanie electoral cu alt partid, nu cu cel care se identific se va ntoarce la partidul de identificare la urmtoarele alegeri distribuia partizanatului n electorat ofer o baz pentru calcularea votului normal Limite ale identificrii partinice 1. Este identificarea partinic unidimensional? Autorii identificrii partinice au presupus c atitudinea electorilor fa de partide pot fi redate unidimensional cu loialitile puternice poziionate la extreme. Studiile ulterioare au artat c aceast viziune unidimensional e inadecvat: n SUA avem 2 tipuri de alegtori independeni iar in Europa avem un sistem multipartid i atitudinile fa de fiecare partid trebuie evaluate separat. E nevoie de o viziune multidimensional a identificrii partinice ce reprezint o dezvoltare a modelului i nu o abandonare a acestuia.

30

2. Cum se dezvolt identificarea partinic? Acest model subliniaz rolul important al FAMILIEI n transmiterea loialitilor partinice. Converse : ntr-un nou regim e nevoie de 3 generaii pentru ca partizanatul s ajung la un echilibru constant, undeva la 70% de electorat s se identifice cu un partid. Numrul independenilor va scdea gradual odat ce partizanatul prinilor e transmis copiilor. Beck: propune un model opus celui descris mai sus. Loialitile scad de la o generaie la alta astfel nct a treia generaie reprezint un grup de nealiniai. 3. Modelul funcioneaz nafara SUA? Acest model e favorizat n SUA deoarece: multe funcii bazate pe alegeri, electorii pot fi nregistrai pentru etapa preelectoral ca fiind democrai sau republicani, sistemul prezidenial ncurajeaz alegtorii s judece candidaii dincolo de partidul din care face parte, rolul ideologiei e sczut identificarea partinic reprezint ceva mai mult dect o reflecie a loialitilor de clas sau religie. n Europa: identificrile cu grupul social joac rolul pe care identificarea partinic l joac SUA. Dar autorii susin c dificultatea msurrii conceptului n exteriorul SUA nu e un motiv pentru a renuna la acest model. 4. Dealignment: slbirea identificrii partinice? n ultimii 20 de ani se remarc un trend electoral important: slbirea loialitilor partinice. Cauze: erodarea aliniamentelor existente odat cu succesiunea generaiilor, reducerea bazei sociale a multor partide, extinderea educaiei, mass-media devine un canal important de comunicare care nlocuiete presa de partid. Un efect important al dealingmentului este VOLATILITATEA. SUA cele mai importante scderi ale loialitilor i o cretere important independenilor n rndul electorilor MAREA BRITANIE declinul loialitilor a fost mai calm dect n SUA dar cea mai important schimbare a fost cea legat de intensitatea ataamentului a

31

EUROPA- imaginea e neclar din lips de msurtori eficiente pe termen lung ale identificrii partinice; se ntmpl astfel ca dealignment-ul s fie confundat cu efectul su : volatilitatea Dealignment i modelul Identificrii Partinice Dealignment-ul reduce importana modelului care a funcionat bine atunci cnd a fost dezvoltat, este un model al stabilitii i de aceea are nevoie de completri pentru a face fa schimbrilor. Se observ defectri dese de la partidul de identificare i avem de-a face cu o decdere a partizanatului deoarece atitudinea politic fa de candidat , problemele devin mai importante. ns identificarea partinic rmne central analizei comportamentului electoral. Conceptul ofer o msur precis a dealignmentului i o explicaie iniial a volatilitii. Ofer cea mai simpl metod pentru a distinge trendurile electorale i explic de ce ntr-o epoc a dealignment-ului mai sunt persoane care voteaz cu acelai partid la fiecare alegere Tipuri de vot Modelul rational Teoria conform careia votantul isi recunoaste propriile interese, evalueaza alternativele care servesc cel mai bine intereselor lui si da votul candidatului care este cel mai favorabil evaluat. In trei puncte modelul se distinge de modelul identificarii partidice: Votul este considerat un instrument. Se focuseaza pe castigurile votantilor. Votantii sunt instrumentali in a aduna informatie politica.

Modelul rational propus de Anthony Downs: Intr-un sistem bipartid, cand informatia costa, votantii vor proceda astfel: analizeaza utilitatea pe care a avut-o guvernul actual, evalueaza performanta guvernului si nu promisiunile facute, evalueaza utilitatea care ar fi avut-o guvernul daca opozitia ar fi fost la putere, electorii compara cele doua utilitati si voteaza pentru partidul care este primul.

32

Intr-un sistem multipartid, electorii vor urma aceeasi procedura, si vor sustine partidele care nu au sanse reale de castig. Modelul rational este caracterizat de cateva limite: 1. Dezinteresul in analiza valorilor votantilor. 2. Este excesiv de limitat intr-o privinta si foarte larg in alta: promoveaza un cadru care acopera atat votantii, cat si partidele.Downs si-a pornit cercetarea de la premise ca partidele sunt producatorii, iar votantii consumatorii, actionand intr-o piata politica. Votul retrospectiv : Fiorina Votul retrospectiv inseamna a da voturile ca raspuns la performantele guvernamentale. Fiorina argumenteaza ca alegatorii isi dezvolta un fel de eticheta in evaluarea retrospectiva, un gen de atasament emotional pentru un guvernamant.Ce aduce diferit este faptul ca alegatorii sunt influentati de judecata retrospectiva, si sunt concentrati pe rezultate. Alegatorii consumatori Himmelweit vede votantul ca un consummator informat, activ si intelegator. Alegatorul cauta partidul care se potriveste cel mai bine cu preferintele sale, la fel cum consumatorii cauta produsul care se potriveste cel mai bine cu nevoile sale. Modelul consumatorului incearca sa analizeze cum decid votantii, fara a analiza daca ei decid si ignora, in acelasi timp contextual social, accentueaza sursa preferintelor si neglijeaza preferintele. Modelul social Modelul social respinge abordarea individualista atat a modelului identificarii partinice cat si a modelului rational. Atitudinea este un factor important in structurarea modului in care oamenii voteaza. Atitudinea fata se sistemul politic este determinata de contextul de mediul inconjurator. Vointa libera a alegatorului nu exista. Modelul radical In acest model, votul reflecta pozitia pe care acestia o ocupa in ierarhia sociala.Modelul radical vede votantii ca o reflectie a interpretarii ideologice in sistemul politic a diviziunilor sociale. Concluzii

33

Modelele de votare au la baza diferite background-uri intelectuale, totusi ele tind sa se concentreze pe viata reala electorala. Un mod de a impaca cele trei modele, este de a le privi din prisma realiniamentului, astfel: Pentru realiniament cea mai buna abordare este cea sociologica. Pentru aliniament --- identificarea partidica. Pentru dealignement --- alegerea rationala.

Cum se formeaza opinia publica

1. Introducere Exist 3 ntrebri fundamentale n legtur cu opinia public, care stau la baza tuturor celorlalte care au ncercat s cuprind fenomenul: Ce este opinia public? Care este natura opiniei publice (ce caracteristici ar trebui s aib aceasta)? Ct putere politic are ea (i ct ar trebui s aib)? Tendina modern de a considera rezultatele sonajelor de opinie ca fiind opinie public a dus la o serie de ntrebri privind rolul sondajelor de opinie ntr-o democraie. Majoritatea specialitilor sunt de prere c rolul sondajelor de opinie este foarte important, crend o participare egal din partea publicului (Sidney Verba). Opinia public rezultat din folosirea lor este stabil i raional (Benjamin Page i Robert Shapiro); ba mai mult, politicienii ar trebui s urmeze preferinele exprimate n sondaje de opinie de ceteni i nu s le deformeze (Lawrence Jacobs i Robert Shapiro). ns chiar i aceti suporteri admit c exist nc probleme serioase n ceea ce privete sondajele ca instrumente de msurare: diferite formulri ale ntrebrilor modific rezultatele, erori de eantionare sau distorsiuni cauzate de non-rspunsuri sunt comune, iar niveluri sczute ale infomaiei politice (o trstur descoperit n publicul american nc din anii 50) combinate cu o destribuie in-egal a acestea induc distorsiuni i mai puternice.

34

Sondajele de opinie sunt percepute ca fiind vocea poporului, reuind s includ pturi societale care, prin procese politice normale, nu ar fi reprezentate corespunztor; de asemenea, reprezint o legtur ntre populaie i reprezentanii acesteia pentru perioadele dintre alegeri. n vreme ce n procesele politice normale grupurile de interes sau politicienii de carier exercit o influen covritoare asupra deciziei finale, sondajele nu sunt afectate de aceast problem. Pentru titlul mai sus menionat, sondajele sunt n concuren cu alegerile populare, care pretind i ele c reprezint voina poporului. ns i alegerile sunt afectate de probleme specifice: cea a non-participrii i a influenei disproporionate asupra procesului a unor actori politici cum ar fi mass-media. Din acest punct de vedere, sondajele au fost considerate superioare: reuesc s ating un grad de reprezentare care nu este accesibil alegerilor. Un element specific al sondajelor de opinie este c reuesc s fac o distincie ntre decizii colective i preferine colective. Astfel, treptat, prin folosirea uzual a sondajelor de opinie, preferinele colective au nlocuit decizia colectiv ca form a suveranitii populare. Forma de prezentare a acestor preferine este ns influenate de erorile cauzate de niveluri sczute de informaie i distribuie a acesteia menionate mai sus6. Doar 2 argumente au putut fi avansate care s ncerce s salveze aceste rezultate n ciuda distorsiunilor: unul derivat din Teorema Juriului a lui Condorcet, iar cellalt bazat pe proprietile agregrii statistice i gsit n modelele raionalitii colective din lucrrile lui Page i Shapiro sau Philip Converse. Lucrarea lui Althaus ncearc s gseasc rspuns la 2 ntrebri cruciale privind sondajele de opinie: dac cetenii dein suficient informaie astfel nct s exprime preferine care sunt consistente cu nevoile i interesele lor, i dac reprezentativitatea sondajelor de opinie este suficient nct s justifice folosirea lor n procesele democratice. De asemenea, se ncearc testarea argumentului conform cruia agregarea statistic duce la o opinie public fidel cu interesele publicului i raional, modalitatea prin care distribuia inegal a informaiei duce la o reprezentativitate sczut a opiniilor exprimate n sondaje. Faptul c publicul american prezint un nivel sczut de informaie politic nu mai reprezint o surpriz pentru specialiti nc din anii 50 (Berelson, Lazarsfeld, McPhee,
O critic mult mai puternic, regsit n operele lui Theodore Glassner, Benjamin Ginsberg i Pierre Bourdieu, este reprezentat de afirmaia conform creia sondajele sunt, de fapt, duntoare democraiei, crend ceva (opinia public) care de fapt nu exist.
6

35

1954). Nivelurile medii de informaie sunt sczute n sine; dac ns ne aplecm asupra diferenelor dintre cea mai informat quartil i cea mai puin informat, acestea devin ocante. Aceste rezultate au creat un paradox ntre nivelurile de informaie politic pe care teoriile clasice ale democraiei le cereau de la public, i cele nregistrate prin sondajele de opinie. Dac nivelul de informare era att de sczut, cum putea democraia s reziste? Primul argument care vine n sprijinul sondajelor de opinie, este acela al beneficiilor agregrii statistice. n viziunea acestei ipoteze, opiniile aleatorii, care sunt generate de persoane cu niveluri sczute de informaie, vor avea tendina, atunci cnd sunt agregate, s se anuleze reciproc, lsnd opiniile adevrate, exprimate de ctre cei informai, s influeneze rezultatul final. Un alt argument este cel venit din psihologia cognitiv, care menioneaz c dei nivelurile de informaie brut sunt sczute, cetenii sunt totui capabili s ia decizii ca i cum ar fi informai, prin intermediul folosirii scurtturilor cognitive. Un al treilea argument este cel care spune c lipsa deinerii informaiei politice nu spune nimic despre calitatea deciziilor care se iau. n aceast viziune, informaia politic, n momentul n care este recepionat, este evaluat; aceast evaluare se adaug apoi unei evaluri deja existente n memoria persoanei despre actorul politic respectiv, modificnd-o. n momentul lurii deciziei, rolul principal este jucat de aceast evaluare (on-line tally), iar nu de ctre frnturile de informaii din care ea a fost construit. Althaus consider, ns, c nivelul de informaii care vin s sprijine aceste ipoteze este destul de sczut. Dac oamenii pot folosi scurtturi cognitive aceasta nu nseamn i c le folosesc n mod curent n cadrul deciziei de vot. O alt critic este c majoritatea acestor rezultate sunt obinute n experimente de laborator, n condiii care nu reuesc s imite un mediu real, i cu puini participani. Dar cel mai important este c ele adreseaz numai o jumtate a problemei, aceea c nivelurile sczute de informaie nu sunt relevante. Cealalt jumtate, faptul c informaia este distribuit inegal, nc nu a fost adresat eficient. Costurile de acumulare a informaiei politice7 atunci cnd sunt comparate cu beneficiile obinute de pe urma participrii (posibilitatea ca participarea individual s influeneze

Definit ca fiind totalitatea informaiei factuale despre politic care este stocat n memoria de lung durat (Delli Carpini i Keeter, 1996);

36

decizia final) ar trebui s duc la o renunare la informare (A. Downs). Cu toate acestea unii oameni, tocmai cei care ne-am atepta s fie cei mai raionali i s realizeze primii raportul nefavorabil costuri/beneficii, sunt foarte bine informai. Aceste diferene sunt cauzate de aciunea inegal a 3 factori: motivaia pentru a fi informat, abilitatea de a procesa informaia, i oportunitatea (ansa) de a fi ntr-un mediu bogat n informaie (Delli Carpini i Keeter, 1996). n acest fel, cei ce sunt mai bine informai au o ans mai mare s fie i absolveni de facultate, mai n vrst, albi, de sex masculin, i cstorii. De asemenea, informaia este distribuit inegal i n rndul grupurilor care au interese politice divergente: cei care se identific cu Partidul Republican au o ans mai mare s fie mai bine informai dect cei care se identific cu Partidul Democrat. Acestea constituie motive serioase pentru a pune la ndoial calitatea reprezentativitii pe care susintorii rezultatelor sondajelor de opinie o susin. La aceste distorsiuni se adaug i cele cauzate de erori de eantionare (n mod uzual, cei fr un domiciliu stabil sau fr telefon sunt sub-reprezentai) sau de non-rspunsuri (cei ce aleg opiunea nu tiu/nu rspund sunt mai puin informai, dar sunt scoi din calculele ulterioare datorit opiunii lor). Dei exist mijloace statistice prin care aceste ultime erori pot fi corectate, tendina de a exprima preferine care nu sunt n acord cu adevratele interese ale persoanei, datorat lipsei informaiei suficiente (efect observat de ctre Delli Carpini i Keeter, 1996), nu poate fi corectat. Aceste erori cauzeaz, n mod colectiv, ceea ce se numesc efecte ale informaiei: distorsiuni n forma opiniei publice cauzate de nivelul mic de informaie i de distribuia neuniform a acesteia. Acestea pot fie schimba direcia opiniei publice ntr-o problem sau modifica nivelul de suport pentru o cauz. De-a lungul lucrrii, autorul ncearc s arate c agregarea rspunsurilor de chestionar nu reuete s anuleze sursele de distorsiune cauzate de efectele de informaie. Acestea reuesc s influeneze i reprezentativitatea sondajelor de opinie, cei mai puin informai avnd o tendin mai mare de a se abine de la a da un rspuns. Autorul reuete s arate c preferinele opiniei publice ar fi semnificativ diferite n cazul n care toi respondenii ar avea un nivel mare de informare (cap. IV). Exist i cazuri n care preferinele colective sunt afectate ntr-o mic msur de probleme de reprezentativitate, ns numai dac sunt prezente dou condiii: dac respondenii cu opinii de substan au acelai mix

37

de caracteristice demografice relevante cu ale grupului pe care se presupune c l reprezint, precum i dac persoanele care au un nivel mai nalt de informaie politic au acelai mix de opinii ca i cei care au un nivel mai sczut de informaie. 2. Puterea zgomotului n acest capitol, autorul ncearc s testeze msura n care agregarea statistic are tendina de a anula rspunsurile fluctuante ale celor mai puin informai (zgomotul), pentru a se ajunge la adevrata opinie public, a celor informai (semnalul). Page i Shapiro (1992) sunt cei mai influeni proponeni ai acestui punct de vedere: acetia susin c cetenii, ca o colectivitate, dein opinii destul de stabile, reale, i care se modific predictibil ca urmare a influenelor venite din mediu. Primele opinii despre sondajele de opinie nu au fost pozitive: lund n considerare preponderena mic a celor mai informai, se considera c opiniile reale ale acestora sunt diluate ntr-o mare de opinii false a celor mai puin informai i c nu au influen asupra preferinelor finale. Oponenii acestei opinii, inclusiv Page i Shapiro, aduc ca argument rezultatele lui Rousseau i Condorcet. Aceti precursori ai studiului opiniei publice sunt primii care aduc argumentul agregrii: Rousseau consider c voina colectiv rezult din agregarea voinelor individuale, proces n care elementele idiosincratice ale voinelor indiviaduale se anuleaz reciproc; Condorcet arat cum, sub anumite condiii8, un grup este capabil de a lua o decizie mai bun dect un individ. Este uor de a observa cum condiiile impuse de Condorcet sunt suficient de restrnse nct s fac improbabil aplicarea teoremei la alegeri politice. n primul rnd, unii alegtori vor avea o probabilitate de a alege rspunsul corect mai mic dect 0.5 (datorat prejudecilor); de asemenea, este greu de imaginat o situaie n care voturile nu ar fi corelate (datorit ideilor comune). n ultimul rnd, deciziile politice rareori pot fi ncadrate ca bune sau rele. Mai aproape de subiectul acestei lucrri, Miller scoate n eviden c teorema funcioneaz n cazul n care informaia este distribuit uniform n rndul respondenilor. Bazate pe aceast logic i pe rezultatele obinute de Rousseau i Condorcet s-au bazat 2 modele din tiinele sociale care fac referire la forma opiniei publice. Primul, propus de

Decizie cu numai 2 opiuni, una dintre opiuni trebuie s fie adevrat iar cealalt fals, voturile nu sunt corelate ntre ele, fiecare alegtor are o probabilitate mai mare de 0.5 de a alege rspunsul corect.

38

Converse in 1964, se bazeaz pe existena a 2 categorii de respondeni, unii care au preferine reale, stabile, i ceilali, cu preferine care nu sunt bazate pe informaie i sunt aleatorii9. Al doilea model, propus de Page i Shapiro, presupune c fiecare rspuns are o component stabil i una aleatorie (opinie = atitudine adevrat + eroare aleatorie). Aceste erori din cadrul rspunsului pot proveni din cauza formulrii ntrebrii, indiferen, valori care intr n conflict, sau nivel sczut de informaie; modelul le consider ca aleatorii, i astfel susceptibile de a se anula reciproc prin procesul de agregare. ns mai recent, o serie de studii contrazic aceste supoziii: att c erorile sunt aleatorii, ct i faptul c n procesul de agregare ele se anuleaz reciproc. n primul rnd, este dificil de crezut c erorile sunt aleatorii. Mai probabil este c acestea sunt sistematice, avnd n vedere sursa lor. Ele pot rezulta din formularea ntrebrilor, din ordinea lor, efecte ale dezirabilitii sociale, precum i din efectul mijloacelor de comunicare n mas, care au tendina de a influena n acelai sens o proporie semnificativ din respondeni. n ceea ce privete proprietile procesului de agregare, autorul identific o eroare semantic: de cele mai multe ori, erorile aleatorii nu se anuleaz reciproc ci se echilibreaz. Procesul de anulare reciproc are loc numai atunci cnd erorile sunt standardizate, cu o medie de zero; atunci cnd ele nu sunt standardizate, procesul de agregare nu duce la anularea lor, ci la balansarea lor n jurul mediei rspunsurilor. n acest din urm caz, chiar dac ele se balanseaz resiproc, nc mai influeneaz locaia mediilor, a modus-urilor, i valoarea procentelor marginale. Dac aceste erori sunt sistematice iar agregarea nu reuete s le anuleze, cum putem explica aparentul pattern stabil n rspunsurile oferite n sondajele de opinie? Se pare c 3 factori contribuie la impresia de raionalitate colectiv: forma distribuiei zgomotului, raportul dintre semnal i zgomot, precum i numrul de categorii n care rspunsurile sunt agregate. Rezultatele studiului autorului par a confirma veridicitatea ipotezelor: erorile care afecteaz opinia public sunt sistematice, iar agregarea nu reuete s le anuleze.

Primul model a fost atacat deoarece nu corespundea realitii.

39

(Rezumat si adaptat dupa Scott L. Althaus, Collective preferences in democratic politics opinion surveys and the will of the people, Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2003.) Imaginea candidatilor in alegerile prezidentiale Dei imaginea politic a fost printre cele mai studiate fenomene politice, i este considerat a fi printre cele mai importante de pe scena politic, ea nc este printre cele mai puin nelease fenomene. Acest capitol va prezenta diferite rezultate ale studiilor care s-au concentrat pe determinanii i efectele imaginilor politice n contextul alegerilor prezideniale americane. Cum a fost conceptualizat i studiat imaginea politic. Dezbaterile pe tema imaginii politice s-au nvrtit n jurul modalitii n care este construit (proiectat deliberat de ctre un politician fie ca o serie de atribute pe care un electorat le percepe ca aparinnd unui actor politic), pe msura n care este o entitate static sau dinamic, sau dac aparine unui singur referent, izolat de ceilali, sau fcnd referire la un grup de actori. Cercettorii au examinat cum sunt imaginile formulate i procesate cognitiv, cum evolueaz n timp, dac afecteaz decizia de vot, ce rol joac n acest proces, efectele caracteristicilor demografice ale candidailor i alegtorilor asupra percepiei imaginii, influena comunicrii interpersonale asupra conceptualizrii imaginii politice a votanilor. Percepia imaginii candidailor i comportamentul electoral. Exist o reticen n a lega percepia candidailor de comportamentul la vot a alegtorilor. n 1966, Fagen argumenta c proiecia unei imagini pozitive este mai important dect informaia transmis; n anii urmtori, Bupp, Neemo i Savage, argumentau c imaginea este cel mai puternic predictor al deciziei de vot. Chiar pn n 1985, existau autori care susineau c problemele nu au nici o legtur cu rezultatul unei decizii; ceea ce conteaz este imaginea. La nivelul alegerilor prezideniale, imaginea a fost considerat ca fiind mcar un factor n determinarea rezultatului alegerilor nc din anii 60. Studiile au conceptualizat pentru foarte mult timp procesul de votare ca implicnd o decizie unitar, o preferin pentru un candidat i nu pentru altul. Aceast asumpie a fost ntrit de alta, care considera c votantul ajunge la un criteriu ideal pe seama cruia evalueaz candidaii dintr-o campanie. Dei plauzibile, asumpiile au fost criticate de o 40

serie de 3 studii. Hellweg i King (1983) descoper c n alegerile prezideniale din 1980 standarde disimilare au fost folosite pentru a-i evalua pe Reagan i Carter. Hellweg, King i Williams (1988) descoper c n alegerile din 1984, la toate nivelurile, prezena unui ales public care re-candideaz pentru funcie influeneaz criteriile de evaluare folosite, i uneori chiar reuete s fixeze cadrul evaluativ dup care este judecat i oponentul su, pe baza unor criterii idiosincratice. n cadrul alegerilor din 1988, Hellweg, Walker, King i Spitzberg (1990) descoper c un candidat poate influena agenda de imagine a unui oponent la un anumit moment n timp, ns nu de o manier progresiv, pe o perioad mai lung. O alt serie de studii au investigat ponderea imaginii i a problemelor politice n evaluarea pe care o fac votanii candidailor. Dou paradigme sumarizate de Thomas Clark prezint extremele acestei dezbateri tiinifice: modelul campaniei raionale, cu mesaje focalizate pe probleme, i modelul campaniei de imagine, cu mesaje n principal focalizate pe imaginea candidatului i abia n mod secundar pe probleme politice. Primul model, cel mai n acord cu teoriile clasice democratice, susin c prin intermediul mesajelor focalizate pe probleme, votanii reuesc s fac o alegere informat i corect. ntr-un studiu din 1973, Jackson i Miller descoper c ntre influena exercitat de probleme, partizanat i imagine, cea mai semnificativ este cea a problemelor politice. Studii fcute de Weisberg i Rusk (1970), Garramone (1983), Gopoian (1983) vin s ntreasc aceast perspectiv, descoperind o legtur direct ntre poziia fa de probleme pe care o au candidaii i diferenele de percepie pe care le nregistreaz alegtorii n evaluarea candidailor, precum i primatul problemelor politice n cadrul fluxului informaional dintr-o campanie. A doua paradigm, ilustrat n studii fcute de Sears (1969), Clark (1979), McGee (1978), sugereaz c imaginile sunt cele mai importante ntr-o campanie datorit uurinei cu care sunt procesate, i a preferinei electoratului de a personaliza politica. Roberts (1981) arat cum electoratul mai nti evalueaz imaginea candidatului, iar n cazul n care aceasta este pozitiv, poziia fa de probleme este examinat. Clark arat cum candidaii prefer ambiguitatea siturii fa de politici publice pentru a nu polariza i fragmenta electoratu, iar McGee sugereaz c a vorbi n numele poporului nu este congruent cu a avea o poziie clar n privina unor probleme politice.

41

O congruen ntre aceste 2 modele a fost gsit n anumite studii. Kendall i Yum (1984) au descoperit, n cazul alegerilor prezideniale din 1980, c afinitatea fa de candidat joac rolul principal n determinarea deciziei de vot, urmat de poziia fa de probleme politice i imaginea politic. Cercettorii ns menioneaz c toate trei elementele sunt legate n cadrul deciziei de vot. Davis (1981) argumenteaz c poziia pe probleme i imaginile se completeaz n cadrul deciziei de vot, imaginile rezultnd din interaciunea mesajelor transmise de candidai (chiar dac acestea se refer la probleme) i evaluarea subiectiv a acestora de ctre votani. O serie de studii (Kraus i Smith, 1977, Vancil i Pendell, 1984, i Hacker i Zakahi, 1994) descoper c poziia fa de probleme nu ar trebui s fie tratat ca fiind distinct de evaluarea personalitii candidailor n ceea ce privete influena asupra deciziei de vot. Un ultim set de studii s-a concentrat pe influena caracteristicilor demografice (sexul alegtorilor i cadidailor, atractivitatea fizic a candidailor, etnicitatea etc) asupra deciziei de vot i a imaginii candidailor. Bowman (1980) concluzioneaz c n vreme ce femeile candidai considerate lipsite de atractivitate fizic sunt avantajate, inversa este valabil n cazul brbailor candidai. Shabad i Andersen (1979) au descoperit c femeile alegtor nu sunt mai focalizate pe personalitatea candidatului n momentul deciziei de vot dect brbaii alegtor, aa cum era presupus. Componena imaginii candidailor politici. Unul dintre primele elemente ale acestei imagini care a fost abordat de ctre studii a fost credibilitatea public, diferii cercettori gsind diferite elemente constituente ale sale. Wakshlag i Edison (1979) descoper c aceast n cadrul comparaiilor pe care le fac alegtorii sunt folosite criterii precum competena, sociabilitatea, caracterul, atractivitate fizic etc. n cazul alegerilor prezideniale, o serie de criterii au fost folosite pentru evaluarea candidailor (ncredere, comportament, abilitate de conducere etc.) setul specific prnd s varieze de la alegere la alegere. O serie de tipologii au fost gsite pentru a face ordine ntre aceste criterii: Atribute semnificative pentru slujb (inteligen, independen etc.) i atribute personale (caracterul prietenos etc.) (Siegel, 1964); Consideraii privnd atractivitatea personal i consideraii privind puterea-fora (Baxter, Young i Bittner, 1973);

42

Completnd aceste studii au fost acelea care ncearc s gseasc caracteristicile unui candidat ideal (Tannenbaum, Greenberg, i Silverman, 1977, Hellweg, 1979, Nimmo i Mansfield, 1985). Pentru a analiza stabilitatea imaginii candidailor, o serie de studii au analizat cum aceasta s-a schimbat la nivelul electoratului n decursul unei campanii electorale; altele sau concentrat pe imaginea politic a unor anumii candidai de-a lungul a mai multor campanii electorale. n perioada 1972-1974, imaginea lui Richard Nixon aa cum era ea perceput de electorat s-a schimbat (Mudd i Pohlman, 1976). Carter (1981) analizeaz cum se schimb imaginea lui Reagan, Carter i Anderson n timpul campaniei electorale i descoper c evalurile electoratului asupra a ce nseamn un preedinte ideal s-au stabilizat n aceast perioad. Nimmo i Mansfield (1985) descoper importana dezbaterilor prezideniale n a schimba imaginea candidailor, dei criteriile de evaluare a unui preedinte ideal se stabilizeaz. Studiile fcute asupra influenei canalelor mass-media asupra imaginii candidailor s-au concentrat pe dezbaterile prezideniale i a reclamelor politice. Hofstetter, Zukin i Buss (1978) descoper c expunerea la televiziune n timpul campaniei din 1972 a dus la un interes mai mare n problemele politice i n personalitatea candidailor. Williams, Shapiro, Scofield i Cutbirth (1985) descoper c televiziunea a avut un rol n fixarea agendei problemelor politice n campanie, dar nu au reuit s fixeze imaginea candidailor. Pfau et al. (1993) descoper c la nceputul campaniei alegtorii formuleaz evaluri relaionale a candidailor; pe msur ce campania se desfoar, acestea se transform n evaluri a competenei candidailor. n problema tipului exact de media folosit n transmiterea mesajului, s-a descoperit c exist o corelaie ntre tipul de mediu folosit i importana problemelor politice sau a imaginii n cadrul deciziei de vot. Noi direcii de cercetare a imaginii politice. Prima direcie este cea care ar merge mai departe pe direcia investigrii procesului de luare a deciziilor i a unitii sale; dei pn acum s-a considerat c acesta era unitar, noi studii indic faptul c acest proces ar fi mult mai complex, implicnd criterii care ar putea fi specifice fiecrui candidat. O a doua direcie este cea care ar investiga modalitatea n care imaginea i problemele politice se influeneaz reciproc n determinarea deciziei de vot. O direcie care promite rezultate interesante este cea bazat pe studii care examineaz modalitatea n care imaginea unui

43

politician se schimb de la o campanie la alta. Un alt set de studii examineaz modalitatea n care se relaioneaz imaginea candidailor la preedinie i la vice-preedinie (e.g., Hellweg i Stevens, 1990). IV. Dan Nimmo, Formarea imaginii candidailor n alegerile prezideniale Capitolul examineaz dezvoltarea unei imaginii n campanie ca produs al tranzaciilor imagine-mesaj, i a factorilor care influeneaz aceste tranzacii. Imaginea din campanie ca transfer imagine-mesaj. Aceste procese sunt analizate prin intermediul teoriei interaciunii simbolice a lui Mead: pentru a supravieui, indivizii se adapteaz n permanen mediului n care acioneaz. Astfel, imaginea se nate prin intermediul experienelor anterioare, dar este stimulat de un element din prezent care este pus n perspectiv de acele experiene. Mutnd perspectiva pe campanii politice, este imposibil de controlat aceste elemente din trecut pe care se bazeaz imaginea din prezent a unui alegtor, dar i forma pe care o va lua aceast imagine. n viziunea lui Boulding, imaginea joac rolul de variabil mediatoare, gsindu-se ntre impulsurile care vin din mediu i aciunile individului asupra mediului. Aceast imagine nu rmne imobil la impulsurile din exterior, evolund o dat cu trecerea timpului. Boulding discut 4 rezultate posibile ale acestor tranzacii imagine-mesaj: Lipsa efectelor (imaginea pe care o promoveaz candidaii deliberat nu reuete s influeneze imaginea pe care acetia o au n rndul electoratului); Adiie simpl: imaginea la nivelul electoratului este revizuit gradual, pe msur ce noi informaii apar, ns nu schimbat; Schimbare revoluionar (credine sunt zdruncinate, atitudini schimbate, iar percepii nlocuite); Reorganizare; Abordri evolutive ale proceselor interpretative ale alegtorilor. n perioada dinaintea anilor 80 era considerat c imaginile candidailor erau multifaetate, ele variind de la alegtor la alegtor n funcie de dimensiuni cognitive, afective i conative. ns aceast concluzie a fost numai punctul final al unui demers tiinific ce a dat natere la cteva modele ale alegtorului i modalitii n care acesta ajunge la decizia de vot.

44

Al doilea model al demersului a fost acela al alegtorului reactiv10 (Lazarsfeld, Berelson & Gaudet, 1944): alegtorul ajunge n campanie cu un set de predispoziii destul de fix, care influeneaz modalitatea n care sunt interpretate mesajele din campanie el reacioneaz la acestea ntr-un mod destul de pasiv. O contribuie separat la acest model este cea adus de Lazarsfeld, Berelson i McPhee, care acord un rol important discuiilor politice, grupurilor i reelelor social, i comunicrii interpersonale n a crea imagini. n anii 70, studiile din acest domeniu indic apariia unui nou model, acela al alegtorului responsiv (i nu numai reactiv) dei tendinele partizane pe termen lung nu se schimb, ei i schimb opiunea pentru candidatul la Preedinie de la o alegere la alta, ceea ce nseamn c exist un anume grad al influenei al mesajelor transmise ntr-o campanie. Kelley i Mirer (1974) ofer o descriere a procesului de alegere, presupunnd c votanii i structureaz aspectele pozitive i negative observate la candidai, le evalueaz, le compun, i aleg candidatul cu evaluarea cea mai pozitiv. n cazul n care aceasta nu exist, indiciul hotrtor este apartenena partinic. Elementele care compun imaginea politic au reprezentat o alt arie de interes pentru cercettori. n studiul lor, Nimmo i Savage (1976) concluzioneaz c alegtorii intr n campanie cu o imagine idealizat a preedintelui, i apoi formeaz imagini a candidailor n funcie de cum se raporteaz acetia la acea imagine ideal; cu ct apropierea e mai mare, cu att votul nclin spre acel candidat. Studii ulterioare (Conover, 1981; Miller, Wattenberg i Malanchuk, 1985) confirm concluziile de baz ale modelului. Din unificarea ultimelor 2 modele rezultate, n anii 80 a rezultat ultimul model pe care l vom meniona aici, acela al alegtorului rezonabil. Se consider c alegtorii aduc n campanii scheme cognitive, care reprezint structurarea informaiilor dobndite deja de un alegtor n cazul unui obiect politic. Dei ele ar putea fi puternic integrate i ierarhizate, de multe ori acestea sunt doar conectate de o manier lax. Conover i Feldman (1984) argumenteaz c alegtorii sunt zgrcii din punct de vedere cognitiv, folosind scurtturi i informaie colectat anterior pentru a lua o decizie cu costuri minime; schemele sunt folosite de acetia pentru a le ghida cutarea de noi informaii

Primul este cel al alegtorului raional, aa cum apare el n tradiia economiei politice iniiat de A. Downs.

10

45

(dei aceasta nu nseamn c ele sunt ntotdeauna n concordan cu opiniile deinute deja). Ei sunt tentai mai puin de a atinge un grad de consisten cognitiv, i mai mult de a lua o decizie de vot rapid i eficient (raionalitate bazat pe informaie puin Popkin). Folosindu-ne de conceptul de scurtturi cognitive, putem intui tipurile de mesaje care fac parte din matricea imagine-mesaj: moralitatea personal este mai uor de procesat cognitiv dect cea instituional, competena unui candidat este mai uor de evaluat dect performana sa profesional, caracteristicile demografice ale unui candidat, suporterii i prietenii candidatului, ideologia unui partid este mai uor de evaluat dect performana sa anterioar, datele recente sunt mai uor de folosit dect datele din trecut. Studiile contemporane consider c dei este foarte probabil c alegtorii aduc n campanie imagini ale unui preedinte ideal, comparaiile dintre candidai i ideal pe care le fac alegtorii sunt mai puin raionale dect se credea (acestea supunndu-se logicii cutrii beivului). Pentru a economisi timp, i a simplifica comparaia, aceasta este fcut dup dimensiunea cea mai vizibil ntre candidai (un singur atribut, sau plasare n raport cu o problem, a tuturor candidailor). Lodge, McGraw i Stroh (1989) consider c pentru a face procesarea informaiilor mai simpl, alegtorii folosesc o evaluare general care este n permanen actualizat n funcie de informaiile noi care apar; ceea ce iau n considerare oamenii n momentul deciziei nu sunt informaiile acumulate ci aceast evaluare general unde sunt ele integrate deja. Mesajele din campanie. Majoritatea apelurilor fcute de candidai n campanie fac referin la dimensiunile afectiv, cognitiv i conativ ale alegtorilor. William Riker menioneaz c nu numai persuasiunea reuete s influeneze alegtorii; aceasta poate fi ndeplinit i prin apeluri cognitive i conative, care s fac o ncadrare a situaiei astfel nct cadidatul s apar ca alegerea natural (heresthetics). ncadrarea se petrece atunci cnd schimbarea manierei de a formula o problem, sau punctul de vedere al unui observator, schimb i ideile i informaia pe care acesta le va folosi n a ajunge la o decizie. Se ncearc gsirea unor simboluri care s lege un candidat de anumite probleme politice, i care s poate fi operate uor de ctre alegtori. De-a lungul timpului aceste metafore sau simboluri s-au schimbat: pn n sec XX acestea tindeau s fie militaristice,

46

apoi mercantile, pentru ca n timpuri mai recente s fie din sfera spectacolelor (showbusiness). Dei conceptul de schem cognitiv sau imagine este nou, el a fost intuit chiar de ctre Machiavelli, sub numele de fantasia abilitatea omului politic de a-i face pe oameni s cread c anumite lucruri sunt posibile. Ea ns este i fluid, fiind influenat de msura n care oamenii s-au obinuit cu un anumit tip de mesaj venit din partea conductorilor. Dei acest model face apel la raionamentul alegtorului, el este mult mai adecvat unui alegtor rezonabil; aceasta se ntmpl deoarece raiunea are tendina de a limita imaginaia, de a delimita clar sfera posibilului, i astfel de a neutraliza o mare parte din apelurile conductorilor/candidailor. (Rezumat si adaptat din Hacker, Kenneth L., Candidate images in presidential elections, London: Praeger, 1995 Susan A. Hellweg, Campaigns and candidate images in American presidential elections) Teme de gandire si intrebari: Care este rolul partidelor in formarea opiniei publice? Discutati legatura dintre abordarea rationala si cea sociologica. Cum am putea operationaliza conceptul de opinie publica? Care este influenta campaniei electorale asupra opiniei cetatenilor? Bibliografie: Althaus S. L. (2003), Collective Preferences in Democratic Polities: Opinion Surveys and the Will of the People New York, Cambridge UP, 97-144; Althaus S. L. (2003), Collective Preferences in Democratic Polities: Opinion Surveys and the Will of the People New York, Cambridge UP, pp. 1-58 Harrop, MartinMiller, William L. Elections and Voters: A Comparative Introduction. London: The Macmillan Press Ltd., 1987. pp. 101125. LAU, RICHARD R. Political Schemata, Candidate Evaluations, and Voting Behavior., in LAU, RICHARD R.DAVID O. SEARS Political Cognition. Hillsdale: Erlbaum, 1986. pp. 95126. Niemi, Richard G.Jennings, Kent M. Issues and Inheritance in the Formation of Party Identification., in American Journal of Political Science, vol. 35 (November 1991) no. 4, pp. 970988.

47

Niemi, Richard G.Westholm, Anders Issues, Parties and Attitudinal Stability. A Comparative Study of Sweden and the United States., in Electoral Studies, vol. 3 (1984) no. 1, pp. 6583. Zaller, J (1992) The Nature and Origins of Mass Opinion, Cambridge U.P., pp. 6-52

48

Anexa I
Bibliografie: Adorno, Frenkel-Brunswik, Levinson-Sanford. The Authoritarian Personality. Cap. 1, pp. 1-13, 222-238; Althaus S. L. (2003), Collective Preferences in Democratic Polities: Opinion Surveys and the Will of the People New York, Cambridge UP, pp. 1-58 Althaus S. L. (2003), Collective Preferences in Democratic Polities: Opinion Surveys and the Will of the People New York, Cambridge UP, 97-144; Blais Andre.Is it rational to Vote in To Vote or Not to Vote. The merits and limits of rational choice theory.University of Pittsburg Press. pp.1-16; Converse, Philip E. The Nature of Belief Systems in Mass Publics., in David Apter (ed.) Ideology and Discontent New York: The Free Press, 1964. pp. 206261. (de citit numai pp. 238245) Dalton, Russel J. Citizen Politics: Public Opinion Polling and Political Parties in Advanced Western Democracies. 2nd. ed. Chatham, NJ: Chatham House Publishers, 1996. pp. 4066 DOWNS, ANTHONY An Economic Theory of Democracy. New York: Harper, 1957. pp. 4 13, 296300. Eulau, Heinz. 1963. The Root is Man in The Behavioral Persuasion in Politics, pp. 311; Eulau, Heinz. 1963. Behavioral Approaches in The Behavioral Persuasion in Politics, pp. 13-37; Fiske S. and Taylor S. (1991) Social Categories and Schemas in Social Cognition, New York: Mc Graw Hill; Harrop, MartinMiller, William L. Elections and Voters: A Comparative Introduction. London: The Macmillan Press Ltd., 1987. pp. 101125. Katz, D. (1972), Attitude Formation and Public Opinion, in: D Nimmo & C. Bonjean, Political Attitudes and Public Opinion. New York, David McKay Company, Inc; Lau, Richard R. and Redlawsk, David P.2006. Introduction in How Voters Decide, Cambridge UP, pp.3-20;

49

LAU, RICHARD R. Political Schemata, Candidate Evaluations, and Voting Behavior., in LAU, RICHARD R.DAVID O. SEARS Political Cognition. Hillsdale: Erlbaum, 1986. pp. 95126. Lijphart, Arend Unequal Participation: Democracys Unresolved Dilemma., in American Political Science Review, vol. 91 (1997) pp. 114. Niemi, Richard G.Jennings, Kent M. Issues and Inheritance in the Formation of Party Identification., in American Journal of Political Science, vol. 35 (November 1991) no. 4, pp. 970988. Niemi, Richard G.Westholm, Anders Issues, Parties and Attitudinal Stability. A Comparative Study of Sweden and the United States., in Electoral Studies, vol. 3 (1984) no. 1, pp. 6583. Zaller, J (1992) The Nature and Origins of Mass Opinion, Cambridge U.P., pp. 6-52

50