TEORIA GENERALĂ

A DREPTULUI
- CURS 7 –

CAPITOLUL X
IZVOARELE DREPTULUI
ROLUL CAPITOLULUI

o definirea noțiunii de izvor de drept;

o prezentarea conţinutului fiecăruia dintre izvoarele formale ale dreptului,
o precizând care dintre acestea sunt şi izvoare ale dreptului românesc.

X.1. DEFINIȚIA ȘI CLASIFICAREA IZVOARELOR DREPTULUI

Termenul de izvor de drept este analizat cu două accepţiuni, sensuri:

-izvor de drept în sens material, prin care înţelegem factorii de configurare a

dreptului;

-izvor de drept în sens formal, care desemnează forma exterioară,

-modalitatea concretă de exprimare a dreptului în cadrul sistemelor de drept, pe

parcursul evoluţiei lor istorice.

X.2. IZVOARELE FORMALE ALE DREPTULUI

1. Obiceiul juridic (cutuma);

2. Practica judiciară (jurisprudenţa) şi precedentul judiciar;

3. Doctrina juridică;
4. Contractul normativ;

5. Principiile generale ale dreptului;

6. Actul normativ.

X.2.1. OBICEIUL JURIDIC (CUTUMA)

Definiție.

Obiceiul juridic (cutuma) reprezintă o regulă generală de conduită, exprimată

în formă orală, ce se formează ca urmare a aplicării ei repetate, vreme
îndelungată într-o comunitate umană şi considerată dreaptă.

În dreptul românesc, cutuma se aplică numai în virtutea unei trimiteri exprese

la aceasta, formulată într-un act normativ (cutuma secundum legem) sau atunci
când i s-a atribuit valoare juridică, în lipsa unei trimiteri exprese, pentru a
completa eventualele lacune ale dreptului scris.

X.2.2. PRACTICA JUDICIARĂ (JURISPRUDENȚA) ȘI

PRECEDENTUL JUDICIAR

Definiție

Practica judiciară sau jurisprudenţa reprezintă totalitatea hotărârilor

judecătoreşti pronunţate de către instanţele judecătoreşti componente ale
sistemului de organizare judecătorească dintr-un stat, indiferent de gradul
acestora.

Precedentul judiciar reprezintă totalitatea hotărârilor/deciziilor judiciare cu

caracter de îndrumare şi/sau care au forţă obligatorie pentru cazurile similare ce
se vor judeca în viitor. Include:

- deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul recursului în interesul legii;

- hotărârile prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept;

- deciziile Curţii Constituţionale;

- hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat acte

administrative cu caracter normativ.

X.2.2. PRACTICA JUDICIARĂ (JURISPRUDENȚA) ȘIPRECEDENTUL

JUDICIAR

În dreptul românesc, valoarea juridică a practicii judiciare şi a precedentului

judiciar rezidă în interpretarea şi aplicarea corectă a normelor cuprinse în actele
normative, precum şi în perfecţionarea legis laţiei, în toate cele patru situaţii
prezentate precedentul judiciar apropiindu-se mai mult de caracterul general şi
abstract al actelor normative, caz în care putem invoca şi calitatea sa de izvor de
drept.

X.2.3. DOCTRINA JURIDICĂ

Definiție

Doctrina juridică reprezintă totalitatea analizelor, studiilor, investigaţiilor şi

interpretărilor realizate de specialişti şi concretizate în opinii şi concluzii asupra
fenomenului juridic.

În dreptul românesc, deşi nu este izvor de drept, doctrina juridică are un rol
esenţial în orientarea şi perfecţionarea procesului de elaborare şi aplicare a
dreptului.
X.2.4. CONTRACTUL NORMATIV

Definiție.

Contractul normativ este o specie de contract care cuprinde reglementări cu

caracter general, impersonal şi repetabil.

Este izvor de drept pentru următoarele ramuri de drept:

- dreptul constituţional;

- dreptul muncii;

- dreptul internaţional public.

X.2.5. PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

În temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. Civ., „Sunt izvoare ale dreptului

civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului”, iar potrivit art. 1

alin. (2) „În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa

acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu

există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului”.

Având în vedere că principiile generale ale dreptului au făcut obiectul unui

capitol separat, considerăm necesar a insita doar asupra caracterului de noutate a
reglementării acestora ca izvoare de drept.

X.2.6. ACTUL NORMATIV

 Definiție.

Actul normativ reprezintă izvorul de drept creat de organe ale autorităţii

publice, învestite cu competenţe normative, care cuprinde norme juridice cu
caracter general şi obligatoriu, a căror aplicare poate fi realizată, în caz de nevoie,
pe calea forţei de constrângere a statului.

În dreptul românesc, actul normativ este principalul izvor de drept.

X.2.6. ACTUL NORMATIV

Sistemul actelor normative cuprinde:

a) Constituţia;

b) legile (constituționale, organice și ordinare - art. 73 din Constituție) şi

alte acte cu caracter normativ elaborate de Parlament;

c) decretele prezidenţiale cu caracter normativ (art. 100 alin. (1) din

Constituție);

d) ordonanţele şi hotărârile de Guvern (art. 108 din Constituție);

e) alte acte normative aparţinând organelor centrale şi locale ale

administraţiei publice de stat (ordine, hotărâri, decizii, dispoziții, regulamente,
instrucțiuni, norme metodologice).

RECOMANDARE

Este recomandat ca fiecare dintre izvoarele formale ale dreptului, anterior

menţionate, să fie studiate aprofundat pentru a stabili corect valoarea lor juridică
în diferite sisteme de drept și, cu precădere, în sistemul de drept românesc.