Ion Gumenâi

Identitatea istorico-lingvistică a populaţiei

româneşti din Basarabia în lucrările
autorilor din Imperiul Rus

R epublica Moldova este, credem, una dintre puţinele ţări, în

care, la început de secol XXI, se mai discută problema legată de
identitatea istorico-lingvistică a poporului ce formeazǎ această
ţară. De fapt, acesta a fost principalul motiv care ne-a orientat
spre tema pusă în discuţie. Cel de al doilea motiv a fost dat de cu-
vintele lingvistului sovietic Ruben Budakov care, la reuniunea in-
teruniversitară a lingviştilor, convocată de Ministerul învăţămân-
tului superior din URSS, afirma că atitudinea dogmatică pentru
lucrările lui Stalin a paralizat gândirea ştiinţifică. Numai pentru
faptul că I.V. Stalin aminteşte “limba moldovenească” a apărut
problema limbii moldoveneşti de sine stătătoare, deşi majorita-
tea lingviştilor consideraseră până acum că românii şi moldovenii
vorbesc aceeaşi limbă (afirmaţie făcută în 1957)1.
În această ordine de idei, am încercat o retrospectivǎ a lu-
crărilor autorilor ruşi, din perioada ţaristă, pentru a vedea dacǎ
inventarea «naţiunii moldoveneşti» este una strict sovietică, sau
îşi trage rădăcinile din perioada ţarismului.
Cercetările ne demonstrează că deja în opera lui Svinin, scrisă
la doar patru ani după anexare, românitatea (istorică şi lingvisti-
că) e evidenţiată ca fiind inerentă autohtonilor. Autorul mărturi-
seşte, fără ezitare, că Basarabia «a fost desprinsă de Moldova», că
«istoria ei e strâns legală» de istoria acesteia din urmă, că «popu-
laţia ei se trage din colonişti romani» şi «are acelaşi trecut cu în-
treg poporul românesc». După cum afirmă acest autor, locuitorii
autohtoni ai regiunii sunt moldoveni sau români (vlahi), care se
trag din coloniştii romani. Ei vorbesc limba moldovenească care

1  Cfr. Межвузовское совещание языковедов // «Вопросы языкознания»,

1957, 4, март-апрель, № 2, с.154.
1
2 Ion Gumenâi

e de origine latină şi, ca şi limba italiană, păstrează numeroase

particularităţi ale limbilor neolatine2.
Această linie directoare sau constatarea romanităţii basara-
benilor şi a comunităţii lor cu românii din principate indică o
trăsătură fundamentală a identităţii etnice a autohtonilor, con-
sideratǎ definitorie pentru portretul imagologic al basarabenilor.
Este evident faptul că interpretările autorilor variază în funcţie
de obiectivul propus şi de insistenţa evidenţierii acestui factor, dar
majoritatea lucrărilor din Imperiul Rus, cu referire la Basarabia,
constată inerenţa istorică şi lingvistică a populaţiei autohtone din
spaţiul pruto-nistrean la identitatea românească.
Idei similare găsim la vice-guvernatorul Basarabiei, Filip
Vighel, care, deşi nu a scris o lucrare specială consacrată istoriei
spaţiului pruto-nistrean, notează următoarele rânduri în memo-
riile sale: «Aceşti rumâni sau români, după cum îşi zic ei, se trag
din coloniştii romani şi slavo-dacii învinşi de Traian. În limba pe
care o vorbesc ei predomină elementul latin»3.
La rândul său, Ignatie Iacovenco nu se referă direct la Basa-
rabia, însă o include implicit în spaţiul românesc. I. Iakovenko
menţionează, în primul rând, preempţiunea în viaţa spirituală
românească a credinţelor vechi dacice, admiţând astfel originea
daco-romană a românilor. Descriind provenienţa limbii române şi
cercetând principalele ipoteze, Iakovenko nu neagă esenţa roma-
nică a limbii române, impactul slav neputând schimba caracterul
ei. Astfel, se confirmă importanţa limbii autohtonilor ca element
identitar, opinie care va persista în continuare4.
O serie de informaţii pot fi preluate din documentele oficiale.
De exemplu, în raportul Ministerului Instrucţiunilor Publice al
Imperiului Rus din 1840 se menţiona:
Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură
origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe
plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit
împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum
sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi tre-
cut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!

2
  I. Şarov – A. Cuşco, Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din
secolul XIX, în Basarabia: dilemele identităţii, ed. de F. Solomon, Fundaţia Acad. A.
D. Xenopol, Iaşi 2002, p. 21.
3
  Ibidem.
4
  Ibi, p. 22.
Identitatea istorico-lingvistică a populaţiei româneşti din Basarabia 3

În 1849, vede lumina tiparului lucrarea Военно-статистическое

обозрение Российской империи. Бессарабская область, în care se con-
semna că limba vorbită de către populaţia locală – limba română –,
care este eufonică, dar săracă, conţine amestec de cuvinte slave,
latine şi italiene. Este acceptat alfabetul slav, pe acest teritoriu scri-
indu-se şi cu litere ruseşti ale alfabetului de tranziţie5.
În 1862, în cadrul manifestărilor legate de sărbătorirea a o
mie de ani de la formarea Statului rus, apare lucrarea germanului
Pauli F.H., ce cuprinde o amplă descriere a popoarelor imperiu-
lui. În cadrul acestei lucrări, românii sunt prezentaţi ca fiind uni-
cul popor ce aparţine rasei latine, specificându-se că
Les Valakhs, Vlakjs (Moldaves, Moldavanes), Roumains, Roumounes,
Ronmanes ou Roumines, sont un peuple issu, pendant les premier siècles
de notre ère, du mélange des Daces (Celtes), des Roumains et des Slaves
(aussi des Getes et des Petchénègues?). Il est essentiellement distinct
de ses voisins les Slaves et les Magyars, et compte en totalité environ
8,000,000 d’individus, dont 770,000 résident dans l’empire de Russie,
habitant pour la plupart la Bessarabie (620,000) […]
Les Valaks qui habitent la Russie ont conservé, avec leur religion,
leurs anciennes mœurs, parmi lesquelles on retrouve encore divers
usages entièrement empruntés à l’antique élément romain, tels, par
exemple, que plusieurs danses aujourd’hui inconnues en Italie et qui
expriment toujours une idée ou un événement, ou renferment une si-
gnification historique6.

Amintita lucrare ni se pare importantă şi prin faptul că foloseşte

ca argument al legăturii dintre populaţia autohtonă şi elementul
său roman, factorul religios, pe lângă cele citate de Pauli, vorbind
şi despre o serie de tradiţii care erau specifice romanilor şi se refe-
reau la zeităţi precum Pluton sau Venus.
O contribuţie meritorie în studierea problemei abordate
este dată de ofiţerul Statului Major al Imperiului Rus, Alexandr
Zaşciuk, a cărui lucrare, pe bună dreptate, este calificată în is-
toriografie ca o primă carte ştiinţifică referitoare la Basarabia.
În studiul său sunt prezente ambele aspecte ale «caracterizării
romanice» a autohtonilor. Aspectul istoric al romanităţii este

5
  Cfr. Военно-статистическое обозрение Российской империи. Бессарабская
область, Санкт-Петербург, типография Департамента Генерального
Штабаp, 1849, cc. 98-100.
6
  G.Th. Pauly, Description ethnographique des peuples de la Russie, Imprimerie de
F. Bellizard, Saint-Pétersbourg 1862, pp. 129 e 132.
4 Ion Gumenâi

tratat cu unele inexactităţi atât în prefaţa istorică a cărţii sale,

cât şi la începutul descrierii situaţiei la momentul respectiv al
moldovenilor ca etnie majoritară a Basarabiei. Deşi descrierea
evenimentelor referitoare la epoca antică poate trezi multe con-
troverse (de exemplu, circumstanţele apariţiei romanilor în regi-
une etc.), esenţa constatării romanităţii autohtonilor, în general,
se păstrează. Căutând «să vadă din ce neam se trag», A. Zaşciuk
ajunge la concluzia că moldovenii din Basarabia, ca şi românii
din Principate, sunt de origine occidentală şi provin din coloniş-
tii romani. Continuând, el arată:
Ei au fost sub influenţe diferite, dar au păstrat caracterul strămoşilor lor.
Ei vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor
are însă rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale
ale vechii limbi a romanilor decât chiar limba italiană7.

Mai pregnant decât aspectul istoric al originii romanice a româ-

nilor este exprimată, la A. Zaşciuk, comunitatea dintre locuitorii
autohtoni ai Basarabiei şi cei din Principatele Române. Astfel, la
începutul eseului despre cultura materială şi spirituală a moldo-
venilor, A. Zaşciuk se referă, de fapt, la identitatea dintre românii
de pe ambele maluri ale Prutului. El abordează tema raportului
dintre basarabeni şi «fraţii lor din Principatele Române» şi caută
să releve trăsăturile de caracter ale românilor ca popor şi influ-
enţele care au contribuit la modelarea sa, remarcând, în primul
rând, influenţa romană. O constatare deosebit de importantă a
lui A. Zaşciuk, care nu se întâlneşte într-o formă atât de concisă şi
sintetică la niciun alt autor, este cea privind evoluţia basarabeni-
lor faţă de consângenii lor din Principate, pe parcursul secolului
al XIX-lea: deşi este vorba de acelaşi popor, datorită destinelor
istorice diferite, printre românii basarabeni au apărut unele ele-
mente distincte care vor contribui în perspectivă, după părerea
sa, la formarea în Basarabia a unei noi naţiuni, cu unele parti-
cularităţi faţă de locuitorii României. A. Zaşciuk arată, evident,
şi legătura istoriei Basarabiei cu istoria Principatelor Române,
inclusiv prin citarea, în anexa lucrării sale, a unei liste complete
de domnitori ai Principatelor, el incluzând, de fapt, Basarabia în

7
  I. Şarov – A. Cuşco, Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din
secolul XIX, cit., pp. 22-23.
Identitatea istorico-lingvistică a populaţiei româneşti din Basarabia 5

spaţiul istoriei româneşti (nu trebuie să uităm că lucrarea a fost

scrisă după Unirea Principatelor)8.
Aproximativ în aceeaşi perioadă cu elaborarea lucrărilor lui
A. Zaşciuc, sunt editate la Chişinău şi Însemnările Comitetului de
Statistică din Basarabia, sub coordonarea lui Alexandru Egunov.
În volumul trei, apărut în 1868, putem întâlni o serie de fragmen-
te cu referire la subiectul ce ne interesează afirmându-se:
Că aceste beneficii naturale şi comodităţi sunt suficiente pentru asta,
ne demonstrează şi faptul că Basarabia, parte a Daciei antice, cu peste
douăzeci şi trei de secole înaintea erei noastre a fost în permanenţă des-
tul de dens populată […] Istoricii susţin în unanimitate că românii au
trecut în Moldova din judeţul Maramureş (Transilvania) sub conducerea
voievodului lor Dragoş sau că „Istoria moldavo-românilor noştri nu este
foarte bogată în evenimente mari […]”9.

Astfel, unitatea neamului românesc este profilată mai mult de-

cât clar.
În 1877, într-o lucrare apărută la Sankt-Petersburg, cu referire
la popoarele ce locuiesc pe teritoriul Imperiului Rus, se arăta că
moldovenii (românii) reprezintă majoritatea populaţiei, circa 3/4
din cifra totală a guberniei Basarabia.
În continuare, se afirmă că:
Originea tribului moldovenesc este încă un subiect nerezolvat în între-
gime de cercetările istorice. Pe de o parte, afinitatea cu limbile care au
rădăcini latine, aflarea pe o perioadă îndelungată a legiunilor romane
în ţările dunărene, tendinţele binecunoscute ale romanilor de coloni-
zare (mai ales a locurilor importante, în sens strategic), însuşi numele
de români (romani), păstrat de tribul moldovenesc, ne dă un motiv să
considerăm originea lor vestică.
Moldovenii basarabeni vorbesc o limbă latină stricată, amestecată
cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină şi păstrează mai multe
particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor, decât italiana10.

Rădăcinile daco-romane şi latinitatea limbii este recunoscută şi

într-o lucrare, apărută în 1895, în capitala imperiului, ce avea ca
subiect enumerarea popoarelor ce locuiesc în acesta. Astfel, putem

  Ibidem.
8

  А.Н. Егунов, Записки Бессарабского Областного статистического комитета,

9

T. 3, Кишинев, в типографии областного, 1868, c. ???

10
  Cfr. Moldovenii, într-un album rusesc din anul 1877, https://citatedespreroma-
ni.wordpress.com/page/2/ (accesat 24. 01.18).
6 Ion Gumenâi

citi că moldovenii sunt urmaşii dacilor antici, ce au fost puternic

influenţaţi de coloniştii romani (dunăreni) şi cǎ limba lor este con-
stituită dintr-un amestec al limbii latine cu numeroase alte limbi11.
La rândul său, dicţionarul enciclopedic al lui Efron şi Brockhaus
arăta că, la momentul întocmirii lucrării, românii locuiau în mase
compacte în Regatul României, în Basarabia rusească, în mare par-
te în Bucovina, în partea de est a Ungariei, parţial în Transilvania,
în Macedonia, Istria şi Dalmaţia. Numărul lor total se ridică la circa
10 milioane. Aceştia se divizează în câteva părţi: 1) daco-românii
(Rumâni): cea mai mare parte locuieşte în România (în număr de
5.500.000 de oameni); în Ungaria sunt 2.592.000 (1890); aceştia
ocupă partea de sud-est a ţării, limitată de o linie de la Sighet până
la Tisa prin Grosswardein, Arad, Timişoara, Biserica Albă (Weiss-
kirchen); dar în acest spaţiu, printre ei, în grupuri mai mult sau mai
puţin semnificative locuiesc maghiari şi nemţi (în Transilvania). În
Bucovina, Românii ocupă partea de sud a ţării şi locuiesc, în număr
de circa 300.000 de oameni, amestecaţi cu ruşi şi nemţi. În zona
Basarabiei deţinută de Rusia sunt circa 1.000.000 de Români. Toţi
aceşti Români, separaţi teritorial şi politic în trei state, constituie, în
sens lingvistic şi naţional, un întreg.
În ceea ce priveşte originea acestui popor, se face trimitere la
o serie de oameni de ştiinţă afirmându-se că Românii (Români,
rumâni) sunt un trib care locuieşte pe pământurile sud-dunăre-
ne şi în Peninsula Balcanică. Se explică originea Românilor ca
fiind un amestec al elementelor roman, gotic şi slav, ce datează,
potrivit omului de ştiinţă slovac P.J. Šafárik, din secolul V sau VI.
Continuând, se face trimitere şi la Franz Xaver Ritter von Miklosich,
care plasează interacţiunea cu romanii către secolul II, când,
pe malul stâng al Dunării, apar primii colonişti romani. În cele
din urmă, referindu-se la Jung şi lucrarea sa Römer und Romanen
in den Donauländern, precum şi la alţi oameni de ştiinţă, autorii
consideră că aceşti colonişti i-au romanizat pe daci, care au ră-
mas nestrămutaţi şi au constituit naţia Română, în forma în care
aceasta se manifestă în secolele XII şi XIII12.
În acelaşi an cu apariţia volumului 27 al Enciclopediei lui
Brockhaus şi Efros (1899), vede lumina tiparului şi o altă lucrare,

11
  Cfr. Алфавитный список народов, обитающих в Российской Империи, Cанкт-
Петербург, Издание канцелярии Комитета Министров, 1895, с. 98
12
  Cfr. Românii în Enciclopedia Brockhaus şi Efron (https://citatedespreromani.
wordpress.com/page/2/ (accesat 24. 01.18).
Identitatea istorico-lingvistică a populaţiei româneşti din Basarabia 7

semnată de P. Pliuşnin, care are ca subiect Basarabia. Cu privire

la originile istorico-lingvistice ale populaţiei autohtone, autorul
consemneazǎ:
Basarabia nu a fost nicicând independentă, nici chiar o regiune separa-
tă, ci a fost mereu dependentă sau în componenţa altor state, mult mai
puternice. O perioadă îndelungată a avut aceeaşi soartă cu pământul
vecin (dinspre vest) – cu Principatul Moldovei, care, unindu-se cu popu-
laţia de aceeaşi origine din principatul Valahiei, au format în anul 1859
regatul român, acesta numindu-se din 1878 Regatul României. În tim-
pul Naşterii lui Hristos, pe pământurile sus-numite locuia poporul numit
dac. În perioada anilor 100 d. Hr. acest popor este cucerit de romani şi
intră în componenţa Imperiului Roman. Dacii au fost colonizaţi de că-
tre romani. Dacii au preluat obiceiurile coloniştilor, care erau mult mai
civilizaţi, comparativ cu aceştia; de asemenea, limba lor este un dialect al
limbii latine. Treptat, limba primilor colonişti a împrumutat cuvinte din
limbile altor popoare care s-au stabilit în fosta Dacie, astfel formându-se
limba română, limbă vorbită de moldoveni şi valahi. Numeroase au fost
popoarele care au venit în Basarabia şi în alte teritorii populate de ro-
mâni: germani, slavi, pecenegii-nomazi şi cumani, apoi tătarii şi turcii13.

Interesul faţă de originile şi identitatea populaţiei autohtone a

Basarabiei a fost obiect de cercetare nu doar a istoricilor. Astfel,
Arsenie Stadniţchi, doctor în ştiinţe teologice, în lucrarea Studii şi
monografii asupra istoriei Bisericii din Moldova, afirma că:
Românii, al căror număr, conform statisticilor realizate de savanţii
români, ajunge până la 13 milioane, iar conform statisticilor străine,
până la 10 milioane, locuiesc în Regatul României de astăzi, în Basara-
bia rusească, în Bucovina austriacă şi în Transilvania maghiară şi Ba-
nat, în Macedonia turcească, Tesalia şi Epir, parţial în Serbia, Bulgaria
şi Grecia. Românii, ca entitate politică, de sine stătătoare, formează
Regatul României, care este alcătuit din 2 principate, unite în anul
1862 – Valahia şi Moldova – , cu o populaţie de până la 5½ milioane14.

La rândul său, Aleksandr Iaţimirski, în lucrarea Из истории сла-

вянской письменности в Молдавии и Валахии XV – XVII вв., publi-
cată în 1906, afirma:

  П. Плюснин, Бессарабия, Санкт-Петербург, Типография М.

13

Акинфеева и И. Леонтьева, 1899, c. 3-4,

14
  Арсение Епископ Псковский, Исследования и монографии по истории
Молдавской церкви, Санкт-Петербург, Тип. Ф. Вайсберга и П. Гершунина,
1904, c. xiii.
8 Ion Gumenâi

Întinderea extinsă a văii dunărene, închisă din partea de nord-vest de

Carpaţi, din partea de sud şi vest de Dunăre şi limitată în partea estică
de Marea Neagră şi Nistru – alcătuieşte nucleul aşezărilor româneşti şi
al teritoriilor ţărilor vechi Valahia şi Moldova. Populată de români – po-
por de origine romană – şi înconjurată din toate părţile de triburi slave,
deseori era numită insulă romană vie, care stă singuratică în mijlocul
mării uriaşe slave şi despărţită în totalitate de celelalte popoare cu origini
comune. În afară de Regatul României, populat în întregime de români,
ei sunt împrăştiaţi în acele localităţi, unde au locuit mai devreme sau
locuiesc în prezent slavii: Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia şi
gubernia Herson, Macedonia, Tesalia şi Epir, Bulgaria, Serbia ş.a.m.d15.

Referindu-se de această datǎ la unul din reprezentanţii intelec-

tualităţii basarabene, cercetătorii arată că, în lucrarea lui P. Kru-
şevan, care deseori a fost învinuit de antiromânism şi opinii po-
litice radicale, originea romanică a basarabenilor este afirmată
cât se poate de răspicat, dovedind ponderea însemnată a acestui
element în portretul basarabenilor, vizibil şi pentru cei mai puţin
obiectivi observatori. P. Kruşevan scrie următoarele:
Moldovenii sau românii constituie marea majoritate a populaţiei Basara-
biei, înrudirea strânsă a limbii moldoveneşti cu limbile de origine latină,
şederea prelungită a legiunilor romane în aceste părţi, însuşi numele de
români (romani) nu lasă să subziste nicio îndoială asupra originii acestei
naţiuni care o leagă de populaţiile ce au locuit în Moesia şi Dacia lui
Traian şi coloniştii romani. Ei vorbesc o latină stricată. Limba lor însă e
mai apropiată de vechea limbă a romanilor decât chiar limba italiană16.

Prin urmare, şi în acest studiu, principalele elemente caracteris-

tice ale romanităţii basarabenilor rămân trecutul legat de domi-
naţia romană din această regiune şi, mai ales, limba autohtonilor,
argument de necontestat în afirmarea romanităţii. Interesante
sunt şi unele consideraţii privind legătura dintre aspectul fizic al
basarabenilor şi originea lor etnică, între care autorul citat vede
un raport direct:
Dacă privim cu atenţie faţa moldoveanului, vedem trăsături şi forme
deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim feţe cu

15
  Cfr. Aleksandr Iaţimirski despre istoria scrisului slav în Moldova şi Valahia, https://
citatedespreromani.wordpress.com/2013/04/07/aleksandr-iatimirski-despre-
istoria-scrisului-slav-in-moldova-si-valahia/ (accesat 17.12.17).
16
  I. Şarov – A. Cuşco, Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din
secolul XIX, cit., pp. 23-24.
Identitatea istorico-lingvistică a populaţiei româneşti din Basarabia 9

tăietură caracteristică daco-romană care ne amintesc sculpturile antice

din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin
roman, părul negru buclat, ochii negri, capul mândru aşezat pe umeri,
toate acestea ne amintesc figurile din Forul roman17.

Fireşte, Kruşevan nu putea merge atât de departe precum Zaşciuk

în identificarea basarabenilor cu românii de peste Prut, însă e im-
portant însuşi faptul recunoaşterii originii romane18. De asemenea,
reacţia populaţiei autohtone nu se lasă aşteptată. Astfel, în ziarul
Basarabia nr. 40 (1906) se precizeazǎ următoarele:
Aşa moldoveni ca Cruşevan sunt numai de rău. Cruşevan a gasit câ pen-
tru dânsu e mai de folos sâ se vândă breslaşilor ruşi şi sâ adoarmâ toate
simţirile şi voinţele poporului moldovean […]
Noi moldovenii avem istoria noastrâ avem obiceiurile naţionale.
Mărimea poporului se ţine numai prin propăşire şi mare băgare în
seamâ a intereselor lui naţionale.
Şi ca viţă din marele neam – român, moldovenii trebuie sâ trăiască în
temeiul obiceiurilor neamului lor.
Pentru asta nouă ne trebuiesc şcoala şi biserica noastră naţionale care
ne-or împlini nevoile noastre naţionale sufleteşti şi religioasâ.
Altminteri noi vom pieri pentru istorie în lupta cea mare care acum fierbe
în Rusia.

Nu au rămas fără atenţia specialiştilor nici lucrările editate de

către Leon Casso. Astfel, aceştia semnaleazǎ că în lucrările sale
găsim mai multe referiri poliaspectuale la problema identităţii
populaţiei autohtone din Basarabia. Casso vorbeşte despre re-
cunoaşterea romanităţii autohtonilor în scrisoarea de răspuns
a ţarului Alexandru I la petiţia înaintată de boierii basarabeni,
precum şi de efectul aceloraşi argumente în organizarea auto-
nomiei Basarabiei. Interesante sunt şi consideraţiile sale privind
consecinţele influenţei romane asupra regiunii, precum şi cele
privind continuitatea autohtonilor pe acest teritoriu, în pofida
dominaţiei barbare, autorul aducând şi argumente din domeniul
lingvisticii şi al toponimiei19.

17
  Ibidem.
18
  Ibidem.
19
  Ibi, p. 25.
10 Ion Gumenâi

Şi, într-adevăr, în lucrarea din 1907, L. Casso afirmă că po-

pulaţia în melanj cu cea romană a ocupat un teritoriu spre ră-
sărit ce ajungea cel puţin până la Nistru şi că această tânără
populaţie, din cauza condiţiilor politice, pentru o perioadă în-
delungată de timp a rămas dezbinată, unitatea românilor fiind
realizată, doar pentru scurt timp, abia la începutul secolului al
XVII-lea de către Mihai Viteazul. Continuându-şi gândurile,
acesta arată că respectiva populaţie a continuat totuşi să existe
cu o limbă ce avea două treimi din rădăcini, preluate din limba
latină şi cu denumirea romanică a localităţilor20.
Nu putem să nu fim de acord şi cu concluziile istoricilor cu
referire la cea de a doua lucrare, apărută în 1913, şi care arată
că L. Casso vede în originea romană şi tradiţiile legate de aceas-
ta esenţa identităţii basarabenilor, în pofida tuturor influenţelor
exercitate asupra lor de-a lungul istoriei. În aceste rânduri, au-
tohtonii apar ca o entitate imuabilă şi statică. Dincolo de apre-
cierea controversată a basarabenilor ca «popor bătrân», care
poate fi interpretată în cele mai diverse sensuri (de la afirma-
rea autohtonismului lor până la pieirea lor iminentă ca popor),
afirmarea romanităţii ca element organic al geneticii etnice a
basarabenilor este cât se poate de clară. Nu poate fi ignorată
nici referirea lui Casso, din ultimele pagini ale lucrării menţio-
nate, privind unele idei radicale exprimate de slavofili, unde el
afirmă, încă o dată, caracterul romanic al românilor, opiniile lui
Damlevski şi Batiuşkov (care reprezintă, după autor, două «ex-
treme») fiind apreciate de el ca ţinând de domeniul «conjunctu-
rilor». În acest mod, Casso contribuie la explicarea modului de
interpretare a problemei de către autorii ruşi21.
În cele din urmă, în 1917, la Moscova apare lucrarea autoarei
N.A. Delevscaia, al cărei subiect principal erau românii. Aceasta
arăta că, din cele mai vechi timpuri, spaţiul dintre râurile Tisa şi
Nistru, dintr-o parte şi dintre munţii Carpaţi şi râul Dunărea, din
cealaltă parte, reprezenta o ţară populată de tribul semisălbatic -
dacii. Totodatǎ, se arăta că un rol foarte important pentru români
l-au avut romanii: sub influenţa acestora s-a format limba româ-
nă, în componenţa căreia găsim multe rădăcini şi cuvinte întregi

20
  Л. Кассо, Византийское право в Бессарабии, Москва, Издание Москов-
ского Университета, 1907, c. 71.
21  I. Şarov – A. Cuşco, Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă
din secolul XIX, cit., p. 26.
Identitatea istorico-lingvistică a populaţiei româneşti din Basarabia 11

latine, romanii, romanizându-i pe daci; chiar şi denumirea de Ro-

mânia se datoreazǎ influenţei acestui element roman22.
Din cele expuse mai sus, putem concluziona că, pe tot par-
cursul aflării Basarabiei în componenţa Imperiului Rus, abor-
darea cu referire la originile populaţiei autohtone româneşti nu
nega importanţa pe care a avut-o elementul roman în formarea
etnică şi lingvistică.
În marea majoritate a lucrărilor cu caracter istoric, etnografic,
lingvistic etc., se subliniază foarte clar aportul pe care l-a avut
elementul etnic roman şi cel lingvistic latin în formarea identităţii
populaţiei româneşti din spaţiul pruto-nistrean.
Lucrările care se referă la acest subiect vorbesc, în majoritatea
cazurilor, despre unitatea existentă, care nu putea fi negată, din-
tre populaţia autohtonă din Basarabia şi restul populaţiei spaţiului
românesc, percepându-se astfel, de către majoritatea autorilor din
perioada ţaristă, atât unitatea etnică şi lingvistică, cât şi cea istorică.
Prin urmare, nu ne rămâne decât să conchidem că formarea
unei «identităţi noi» este producţia şcolii istoriografice sovietice,
care îşi are repercusiunile până în zilele noastre.

22
  Н.А. Дилевская, Румыния, Москва, Издание и печать товарищества
И.Н. Кушникова и К., 1917, c. 38.