RELAŢIA DINTRE LITERATURĂ ŞI FILM

( Analiza unei ecranizări: CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ)

De-a lungul timpului, după multe căutări, am găsit scriitorul ale cărui cărţi, întotdeauna, le
citesc cu plăcere pentru a descoperi, a afla şi a mă întâlni cu noi personaje, cu noi aventuri, cu
fascinante şi cutremurătoare poveşti de viaţă. Aşadar, autorul Feodor Mihailovici Dostoievski
este cel care mă atrage în cadrul perfect de imaginaţie al operelor sale literare construit cu
ajutorul literelor, cuvintelor, frazelor şi expresiilor. În urma contactului direct cu marile
capodopere precum Crimă și pedeapsă, Idiotul, Demonii, Adolescentul, Frații Karamazov,
Dostoievski, scriitorul clasic al literaturii ruse, devine autorul meu preferat.
Cărţile sale au fost traduse în toate limbile, după ele realizându-se numeroase ecranizări
celebre. Prin urmare, am ales provocarea de a scrie despre relaţia dintre literatură şi film pornind
de la opera literară Crimă și pedeapsă de Dostoievski şi de la filmul cu acelaşi nume, adaptare a
acestei cărţi nemuritoare, realizat în regia lui Lev Kulidzhanov. Crimă și pedeapsă este romanul
care ni-l prezintă pe studentul Rodion Romanovici Raskolnikov care comite o crimă cu
premeditare, victima lui fiind cămătăreasa Aliona Ivanovna, la care se mai adaugă una, uciderea
Lizavetei, sora cămătăresei. Această crimă are şi o altă interpretare: dacă eroul este supraom şi se
poate ridica deasupra propriei conştiinţei.
Pe cât de revoltător este pentru noi să aflăm de aceste situaţii, pe atât de fascinant devine pe
măsură ce înaintăm în lectură, căci aceste lucruri ne transformă inevitabil în detectivi ai factorilor
psihologici şi sociali care sunt implicaţi, iar timpul de a găsi explicaţii şi de a face analize ne
domină. Ne întrebăm inevitabil despre motivaţii, lecturăm avizi pentru a afla deznodământul,
medităm asupra ideii şi descoperim că oricât de revoltător este subiectul în esenţa lui, este în
acelaşi timp şi fascinant. Ne sperie, ne cutremură, dar ne atrage şi ne dă de gândit în acelaşi timp.
Empatia nu dispare, însă devine mai complexă. Simţim nevoia să explicăm aceste tendinţe, şi în
mod obligatoriu, le vom analiza pentru a determina rădăcina acestor tipuri de decizii şi pentru a
stabili că la baza lor stau de fapt aspecte şi dorinţe uzuale. Personajele care iau aceste decizii nu