RADU TEODORESCU

CREȘTINII ORTODOCȘI ÎN TUMULTUL SECOLULUI XX

Cugir 2021
1
 CUPRINS

Introducere
1. Secolul XX: secol al vitezei sau secol al tumultului?
2. Secolul XX: între aselenizarea omului pe lună și două războaie mondiale
3. A fost prielnic secolul XX creștinismului ortodox?
4. Cele două mari totalitarisme ale secolului XX: nazismul și comunismul
5. Secolul XX ca secol al neliniștii și instabilității
6. Supraviețuirea istorică și duhovnicească a creștinilor ortodocși în secolul XX
Concluzii

INTRODUCERE

2
 Secolul XX s-a încheiat de mai bine de 20 de ani. Acest lucru evident că a făcut pe mai mulți istorici să fie
preocupați de unul dintre cele mai controversate secole din istoria lumii. Autorul și el a trăit 22 de ani din secolul
al XX-lea și evident că are o imagine cât se poate de clară și de buni cu privire la el. Deși de mai bine de 20 de
ani suntem în secolul XXI trebuie să știm că secolul XX încă mai poate să fie simțit în cei mai mulți dintre noi.
Ne-am propus să scriem o carte despre secolul XX însă dintr-o perspectivă mai aparte: cum a fost
- înțeles,
- perceput,
- privit
- și asumat
secolul XX de creștinii ortodocși? Ceea ce mai mulți dintre noi știm este că secolul XX a fost denumit ca
“secolul vitezei.” Cu adevărat dacă în secolul al XIX-lea oamenii încă se mai deplasau cu animale de tracțiune
(cai) ei bine în secolul XX acest lucru a fost înlocuit de mașini și bolizi de mare viteză. Așa se face că pentru cei
mai mulți dintre noi secolul XX a însemnat secolul marilor cuceriri și invenții științifice. Totuși trebuie să știm
că nu totul a fost la superlativ în secolul XX. Aceasta fiindcă trebuie să știm că au existat mai multe războaie în
acest secol dintre care cele mai cunoscute sunt cele două războaie mondiale:
1. primul război mondial (1914-1918)
2. și al doilea război mondial (1939-1945).
Dacă este să privim secolul XX prin prisma războaielor este bine să știm că imaginea generică despre
acest secol este una negativă. Secolul al XX-lea a avut mai pe tot parcursul său mai multe războaie și conflicte
sângeroase:
1. 1899-1902 războiul din Boer,
2. 1904-1905 războiul ruso-japonez,
3. 1918-1921 războiul civil rus,
4. 1919-1921 războiul irlandez al independenței,
5. 1927-1937 războiul civil chinez,
6. 1936-1939 războiul civil spaniol,
7. 1945-1990 războiul rece,
8. 1946-1954 primul război din Indochina,
9. 1950-1953 războiul din Coreea,
10. 1955-1972 războiul civil sudanez,
11. 1959-1973 războiul din Vietnam,
12. 1979-1989 războiul sovieto-afgan,
13. 1980-1989 războiul irakiano-iranian,
14. 1990-1991 războiul din Golful Persic etc.1
Putem să vedem de aici că secolul XX a fost presărat cu mai multe războaie care evident că ne fac să
chestionăm dacă acest secol a fost un secol al descoperirilor științifice și al vitezei după cum știm că este definiția
clasică a acestui secol. Trebuie să știm realiști și cu picioarele pe pământ. Secolul XX în ansamblul lui a fost un
secol sângeros. Totuși vom face un efort în această carte și vom privii acest secol din perspectivă creștin
ortodoxă.2
„Pentru teologia din toate Bisericile, secolul al XX-lea a fost marcat de un imens efort de autodefinire a
identităţii proprii, dublat de o preocupare simultană de deschidere şi de răspuns la profundele transformări şi
tragicele convulsii istorice care au marcat acest secol, cu gigantice confruntări ale naţiunilor, blocurilor şi
ideologiilor rivale, degenerate în devastatoare războaie mondiale şi totalitarisme criminale, cu orori pe o scară
fără precedent”3 Este evident că trebuie să fim realiști și să ne dăm seama că sunt mai multe aspecte:
- negative,
- întunecate,
- reprobabile

1https://ro.eferrit.com/razboaiele-majore-si-conflictele-secolului-xx/ (accesat pe 01.05.2021).

2A încercare a a vedea secolul XX din perspectivă creștin ortodoxă a fost făcută de teologul grec Klitos Ioannidis în Klitos Ioannidis,
Patericul secolului XX (Galați, 2006).
3
Arhid. Ioan I. ICĂ jr., ,,Teologia ortodoxă modernă şi contemporană – momente, figuri, parcurs, interpretare”,în Teologia Ortodoxă în
secolul al XX-lea şi la începutul secolului al XXI-lea, coord. Pr. Viorel IONIȚĂ, (Editura Basilica, București), 2011, p. 64.
3
 - și chestionabile
ale secolului XX. Aceasta fiindcă acest secolul este fără doar și poate unul care ne face să ne dăm seama că omul
a ajuns la ceea ce am putea spune ca o culme a războiului. În nici un secol trebuie să știm că oamenii nu au mai
ajuns la războaie mondiale. Au existat mai multe războaie:
- locale,
- regionale
- și izolate
însă nu s-a ajuns la război mondial. Privit din această perspectivă trebuie să știm că secolul XX a fost unul cu
adevărat înfricoșător. Totuși, creștinii ortodocși au reușit să trăiască și să își ducă viața și în acest secol și evident
să supraviețuiască. De mai multă vreme în lumea creștin ortodoxă se poate simții un fel de nevoie de
rememorare a ceea ce a însemnat secolul al XX-lea. Ei bine acest lucru îl vom face cel puțin parțial în această
carte.4
Evident că cei mai mulți dintre noi am vrea să vedem secolul XX:
- la superlativ,
- extraordinar,
- excelent
- și formidabil.
Ei bine această carte trebuie să menționăm că are o viziune mai rezervată cu privire la secolul XX.
Aceasta fiindcă după cum am spus au fost mai multe lucruri:
- rele,
- reprobabile,
- urâte
- și averse
în acest secol.5
Secolul al XX-lea evident că a venit cu mai multe provocări pentru Biserica Creștin Ortodoxă. Aceasta
fiindcă creștinii ortodocși au trebuit să trăiască în acest secol cu toate provocările lui. „Bisericile şi teologiile s-au
văzut afectate de consecinţele dramatice ale secularizării şi descreştinării avansate a societăţilor industriale,
marcate de pozitivism şi materialism şi de triumful ideologiilor modernităţii antropocentrice. Pe fondul unui
context dominat de rivalităţi confesionale,ieşirea din această criză a fost căutată într-o dublă mişcare de înnoire şi
de solidarizare. Asistăm astfel la o reorientare a discursului teologic prin revenirea la izvoarele credinţei. În
paralel cu aceasta, asistăm la refacerea coeziunii în plan global a diverselor confesiuni creştine prin crearea de
alianţe şi federaţii mondiale şi prin tentative de înnoire şi adaptare la noua societate, cum a fost Conciliul Vatican
II (1962-1965), în Biserica Romano – Catolică, sau în Ortodoxie, Soborul de la Moscova din 1917-1918 şi
mişcarea pentru convocarea unui Sinod Panortodox (conferinţele din 1923, 1925, 1930; conferinţele
Panortodoxe din 1961, 1963, 1964 şi conferinţele presinodale din 1976, 1982)”.6
Deși această carte este despre secolul XX trebuie să știm că ea nu este o carte de istorie. Nu este o carte
de istorie fiindcă în nici un fel nu trebuie să credem că ortodoxia și creștinismul ortodox sunt niște:
- subiecte,
- tematici
- și ipoteze

4O carte care este cât se poate de bună pentru studiul nostru este cartea părintelui Constantin Coman Ortodoxia sub presiunea istoriei
(București, 1996). aceasta fiindcă această carte evident că vorbește cât se poate de clar de faptul că în secolul al XX-lea creștinismul a
fost sub presiunea istoriei.
5Realismul trebuie să fie unul care trebuie să ne caracterizeze și să ne facă să ne dăm seama că nu avem motive să vedem lucrurile la

superlativ acolo unde ele nu sunt la superlativ. Aceasta fiindcă evident că vom ajunge să ne mințim dacă vom crede că totul a fost
excelent în secolul al XX-lea. Trebuie să vedem lucrurile:
- obiectiv,
- plenar,
- și holistic
cu privire la acest secol al XX-lea.
6
Arhid. Ioan I. ICĂ jr., ,,Teologia ortodoxă modernă şi contemporană – momente, figuri, parcurs, interpretare”,în Teologia Ortodoxă în
secolul al XX-lea şi la începutul secolului al XXI-lea, coord. Pr. Viorel IONIȚĂ, (Editura Basilica, București), 2011, p. 65.
4
strict istorice. Trebuie să fim cât se poate de atenți cu istoria fiindcă istoria de cele mai multe ori nu are un curs
care merge după principiile creștinismului ortodox. Acesta este motivul pentru care mai mulți creștini ortodocși
sunt în stare de:
- tensiune,
- presiune,
- neînțelegere
- și conflict
cu istoria. În acest sens trebuie să știm că duhovnicește creștinii ortodocși nu au trăit strict în secolul al XX-lea
ci mai mult ei au urmat lui Iisus care știm că este împlinirea tuturor așteptărilor:
- spirituale
- și eshatologice.7
Se spune că doi oameni care abia se cunoșteau au plecat într-o călătorie.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Ești gata se călătorie?
- Da cum să nu.
- Și eu.
- Mă bucur.
- Și mergi în aceiași direcție?
- Da.
- Mă bucur.
- Dar ce ai luat cu tine?
- Ce am luat?
- Da.
- Nu îți dai seama?
- Nu.
- Bani.
- Bani?
- Da.
- De ce?
- Păi nu călătorim?
- Da.
- Și ce poate să fie mai de folos ca banii într-o călătorie?
- Îți spun eu ce?
- Ce?
- Ce am eu.
- Ce ai tu?
- Da.
- Văd că ai cu tine o sticlă cu vin și o pâine.
- Exact.
- Dar de ce?
- Nu îți dai seama?
- Nu.
- Sticla este pentru băut.
- Și pâinea este pentru mâncat?
- Da.
- Mă faci să râd.
- De ce?
- Păi așa de prost ești?
- Nu mă face prost.
- Dacă ești?
- Și de ce sunt?
7A se vedea Ilie Macar, Sfârșitul omului și al istoriei între adevăr și utopie. Eshatologie și erezie (Iași, 2014).
5
 - În această călătorie lungă banii sunt cei mai buni.
- Asta spui tu.
- Nu banii sunt cei care fac lumea să se învârtă.
- Uite este clar că nu gândești ca mine.
- Și?
- Nu mai vreau să merg cu tine.
- Nici eu cu tine.
- Bine hai să ne despărțim.
- Așa vom face.
Cei doi s-au despărțit.
- Ce prost, și-a spus călătorul cu mulți bani.
- Auzi tu să zici că banii nu sunt buni în călătorie.
Ambii au mers pe căi diferite la aceiași destinație. La un moment dat au întrat într-un loc pustiu.
- Helo este cineva pe aici? Se întrebau cei doi.
Nu au primit nici un răspuns.
- Mi s-a făcut foame, și-a spus cel cu muți bani.
- Dar de unde să cumpăr mâncare?
În pustie nu era nici un loc de cumpărat mâncare.
- Mi s-a făcut foame, și-a spus celălalt.
S-a așezat pe pământ și a început să mănânce din pâinea sa.
- Bună pâinea.
Celălalt în schimb se tânguia:
- Ce mă voi face?
T-a uitat în stânga și în dreapta dar fără de nici un rezultat.
- Nu este nimeni pe aici?
Nici un răspuns.
- Am mulți bani! a început el să strige.
Din nou nici un răspuns.
- Îmi este așa de foame că nu mai rezist.
El a mers dar pustiul era lung.
- Dacă nu găsesc pe nimeni în acest pustiu nu știu ce se va întâmpla cu mine.
Celălalt călător însă era săturat.
- Îmi este sete, se gândea el.
- Voi bea din vin.
A băut din vin și a prins puteri. A continuat drumul.
- A uite, pustiul parcă se termină.
Cu adevărat călătorul înțelept cu pâinea și vinul a ieșit din pustie.
- Ajutor, ajutor! Striga călătorul cu mulți bani la el.
- Plătesc oricât pentru o bucată de pâine și un pahar cu apă.
Nici un răspuns.
- Ajutor! Am mulți bani.
Nu i-a răspuns nimeni.
- Ce bine ar fi fost de aș fi ascultat de acela cu care am plecat la drum.
În cele din urmă călătorul neînțelept a murit de foame și se sete în pustie deși avea cu el mulți bani.8
Morala întâmplării de mai sus este că de multe ori sunt mai mulți care cred că prin pustiul vieții tot ceea
ce au nevoie este de bani. Sunt mai mulți care în secolul al XX-lea au susținut că tot ceea ce au nevoie este de
bani. Aceasta fiindcă banii consideră ei că pot să rezolve orice problemă. Ei bine lucrurile nu au fost chiar așa.
Acești oameni evident că au ajuns să eșueze fiindcă trebuie să știm că mai presus de bani este credința în
Dumnezeu. În secolul al XX-lea s-a putut vedea un fel de tendință:
- exagerată
- exacerbată

8Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștin ortodoxă (Arad, 1929).
6
 - și inutilă
după bani și materie. Vechiul materialism a ajuns să fie reînviat de mai multe mentalități necredincioase ale
secolului al XX-lea. Aceasta fiindcă omul a început să nu mai aibă credință în Dumnezeu. Trebuie să știm că un
secol nu se măsoară atât de mult prin realizările sale în:
- în materialism,
- plăceri trupești
- și ambiții ale vanității.
Un secol reușit este un secol care știe să lupte pentru pace și pentru valorile spirituale perene. Ei bine
trebuie să știm că acest lucru nu a ajuns să aibă loc în secolul al XX-lea și pentru aceasta sunt mai mulți care
evident că au ajuns să pășească pe căi nesigure la fel cum s-a întâmplat cu călătorul neînțelept din pilda de mai
sus.9

CAPITOLUL 1

SECOLUL XX: SECOL AL VITEZEI SAU SECOL AL TUMULTULUI?

Secolul XX a fost din mai multe puncte de vedere un secol paradoxal. A fost paradoxal fiindcă deși în
acest secol s-au făcut cele mai mari și mai frumoase invenții din istoria lumii trebuie să știm că au avut mai multe
războaie în care oameni s-au ucis nebunește unii pe alții. Dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX
amintim:
1. Energia nucleară,
2. Computerul
3. Avionul
4. Automobilul,
5. Racheta,
6. Submarinul,
7. Antibioticul,
8. Televizorul
9. Și internetul.10
Este cumva inexplicabil cum aceiași oameni care au făcut aceste descoperiri care au dus umanitatea
înainte au ajuns să creeze două războaie mondiale. Aceasta fiindcă evident că nu se poate să vedem numai
lucrurile bune care au avut loc în secolul XX ci la fel de bine trebuie să ne oprim și asupra lucrurile negative.
Aceasta pentru a fi:
- corecți,
- exacți,
- realiști,
- obiectivi
- și riguroși.
Teologul ortodox grec Hristos Yannaras spunea că oamenii sunt unii care pot barbariza sensul adevărat al
vieții în Hristos al creștinismului ortodox: ,,totuși nu putem tăgădui faptul că această constatare, care conține
atâta adevăr, este foarte greu accesibilă omului contemporan a cărui viață se află la antipodul modului de
existență al Bisericii. În cele mai multe cazuri, ignoranța sau neputința de a înțelege adevărul și unitatea Bisericii
se dovedesc a fi efectul nivelului spiritual și cultural în care ne aflăm noi, oamenii societății de consum.
Reprezintă, de asemenea, consecința prelungită pe parcursul atâtor veacuri în care am barbarizat practic adevărul
creștin, l-am convertit într-o moralitate naivă, într-o eficiență socială superficială.”11
Termenul care credem că descrie cel mai bine secolul XX este acela de TUMULT. Aceasta fiindcă în
acest secolul nu s-a terminat bine un război că a început altul. Lucrul în sine a ajuns să creeze în sânul oamenilor
mai multă:
- anxietate,

9A se vedea Raluca Prelipcianu, Întâlnirea mea cu Hristos. Interviuri cu occidentali convertiți la ortodoxie (Iași, 2019).
10https://adevarul.ro/locale/alexandria/topul-celor-mai-importante-inventii-secolului-xx-schimbat-lumea-

1_5a20ff905ab6550cb8b9a45a/index.html (accesat pe 01.05.2021).

11Hristos Yannaras, Adevărul și unitatea Bisericii (București, 2009)pp. 200-201.

7
 - neliniște,
- angoasă,
- disconfort
- și regrete.
Gânditotul P. J. O’Rourke caracteriza secolul XX cu următoarele cuvinte: “secolul 20 a fost un câmp de
testare pentru mai multe mari idei:
- fascism,
- comunism
- și bomba atomică.”
Cei care au trăit în secolul al XX-lea evident că am putut să simțim acest tumult care ne-a făcut să fim:
- problematizați
- și nesiguri.
Aceasta fiindcă deși umanitatea a evoluat mult în materie de știință și tehnică și-a pierdut interesul pentru
viața duhovnicească și de ce nu pentru Hristos. Naziștii germani erau de părere că creștinismul este o credință
moartă și că în curând el va dispare din istoria lumii.12
Ceea ce se poate vedea este că secolul XX a avut un asemenea:
- impact,
- efect,
- influență
- și atingere
asupra noastră că suntem mai mulți care de multe ori uităm că trăim în secolul XXI și avem impresia că trăim în
secolul XX. Ei bine este evident că secolul XX s-a încheiat. Este un secol care acum ține mai mult de istorie.
Este bine să ajungem să vedem ceea ce a fost bun în secolul XX dar la fel de bine trebuie să ajungem să facem
un:
- efort,
- încercare,
- și năzuință
spre a ne da seama care sunt provocările secolului XXI.13
În acest sens gânditorul Tom Steyer spunea cât se poate de inspirat că: “vom avea de plătit mult dacă
insistăm să trecem prin secolul XXI cu o mentalitate de secol XX.” Este bine să știm că secolul XX a fost un
secol care a ajuns să creeze o mentalitate anume. Este o mentalitate care trebuie să știm că a ajuns să ne facă să
vedem lucrurile într-un anumit fel. După cum știm totul a avut loc destul de repede și cu viteză în secolul XX:
- războaie,
- revoluții,
- revolte,
- conflicte
- și reglări de conturi.
Ei bine trebuie să știm că dacă nu ne vom învăța lecția marile:
- erori,
- greșești
- și nereușite
ale secolului XX se vor repeta în secolul XXI.14
Se spune că istoria este scrisă de învingători. Aceasta fiindcă odată ce au pierdut cei slabi sunt evident uitați și
lăsați pradă desuetudinii. Se pare că și în secolul al XXI-lea există mentalitatea că cei puternici sunt cei care
trebuie să conducă și restul trebuie să se plece în fața lor. Se vorbește și în zilele noastre de ceea ce este un fel de

12A se vedea Tristan Emmanuel, Christophobia (Freedom Press Canada, 2000).

13Srghie Rîbko, Cum să ne mântuim în secolul XXI (București, 2021).
14Auzim în zilele noastre că se vorbește din ce în ce mai mult de un posibil al III-lea război mondial. Iată de ce este bine să știm că dacă

nu vom studia:
- mai bine,
- mai atent
- și mai cu luare aminte
secolul XX evident că vom face aceleași greșeli pe care le-au făcut înaintașii noștri.
8
nouă ordine mondială. știm care a fost Vechea Ordine Mondială în secolul al XIX-lea. În a doua jumătate a se
secolului XX se știe că a existat un fel de separație dintre:
- vest
- și est
care a fost consolidată de un război rece ce a durat aproape 50 de ani. Ei bine a venit timpul ca în vremurile
noastre să se creeze o nouă ordine mondială. Se pare că Noua Ordine Mondială a secolului XX este una care
gravitează în jurul Occidentului. Asistăm la început de secol XX la un exod și o migrație a esticilor spre vest.15
Trebuie să știm că această carte nu și-a propus o demascare a secolului XX față de versiunea oficială care
există despre el ci mai mult și-a propus să vină cu mai multe alternative referitoare la care este versiunea oficială
a ce a fost secolul XX. În acest sens este mult mai potrivit să spunem că secolul XX a fost mai mult un secol al
tumultului decât un secol al vitezei. Aceasta fiindcă după cum am spus au existat multe lucruri negative care au
avut loc în acest secol pe care le-am enunțat mai sus. Așa se face că secolul XX a adus cu sine:
- angoasa
- și neliniștea
în sufletul la milioane de oameni. Este bine să știm că acest secol a fost un secol care se poate spune că a avut în
sine mai multe lucruri tumultoase:
- răsturnări spectaculoase se situație,
- lupta pentru putere,
- lupta pentru supremație mondială
- sau amenințarea nucleară.
A doua jumătate a secolului XX a fost o perioadă de timp în care oamenii au trăit cu iminența începerii
unui război nuclear. Să nu fie acest lucru ceva tumultos? Fără doar și poate că da. Din câte se pare începutul
secolului XXI este unul care este un fel de încercare a unei noi ordini mondiale. Iată ce spunea în acest sens
gânditorul Ed Davey: “de la NATO la Națiunile Unite și la Uniunea Europeană, generația care a trăit în prima
jumătate a secolului XX a știut că trebuie să fie creată o nouă ordine mondială. O ordine cu reguli și instituții
care deși imperfecte să acționeze atât asupra unor țări individuale rebele cât și catalist pentru cooperare pentru
beneficiu mutual.”
Sunt mulți oameni care în secolul XXI își pun mari speranțe în guverne și în modul în care ele ajung:
- să împartă,
- să gestioneze
- și să regleze
viața umană. Acest lucru continuă să existe și în secolul al XXI-lea în care evident că se speră la o nouă ordine
mondială. Tendința secolului al XXI-lea este de a duce mai departe procesul de globalizare care a început în
secolul XX. Este bine să ne dăm seama că secolul XX a fost un secol în care tumultul și-a putut să își facă foarte
bine simțită prezența. Oamenii au devenit cât se poate de:
- nemulțumiți,
- saturați
- și deprimați
cu multe aspecte din viața secolului XX.16
La un anumit nivel este bine să știm că tumultul secolului XX nu a fost diferit de cel al restului secolelor.
Totuși acest tumult trebuie să știm că pentru prima dată a ajuns să se manifeste în secolul XX sub forma a două
războaie mondiale. Cauzele pentru care au început aceste războaie au fost legate cel mai mult de:
- orgolii,
- interese politice,
- setea de putere
- și iraționala dorință de a îți domina semenul.
15A se vedea Dan Popovici, Arta fugii (Editura Platytera, 2020).
16După cum am spus deși s-au făcut mai multe progrese în materie de știință și tehnică trebuie să știm că secolul XX a rămas unul care
s-a ghidat după principiul legii junglei adică: conduce cel mai puternic. Deși nu se recunoaște sunt mai mulți care evident că și în secolul XX
sunt ahtiați după putere și voiesc să ajungă la și mai multă putere. Trebuie să avem acest lucru în vedere și să știm că în nici un fel nu
vom ajunge să fim unii care să fim fericiți în secolul XX dacă ne vom ghida după principiul legii junglei. Aceasta fiindcă în nici un fel el
nu este propriu omului ci după cum am spus junglei. Nu trebuie să uităm acest lucru și el trebuie să fie adus în vedere în fața omului
secolului XXI.
9
 Privind retrospectiv la marile drame și tragedii ale secolului XX ne dăm seama că ele nu pot să fie lucruri
care se mai pot repeta. Ele nu se vor repeta dacă noi ne facem temele acasă și ajungem să ne dăm seama de ceea
ce a însemnat secolul XX.17
Se spune că într-o dimineață filosoful Aristotel a venit la liceul unde preda.
- Bine v-am găsit, a spus el ucenicilor lui.
- Bine ați venit.
- Frumoasă dimineață.
- Așa este.
- Fiindcă dimineața este frumoasă vă propun ceva.
- Ce?
- Haideți să facem o plimbare.
- Plimbare?
- Da.
- De ce?
- Ca să ne bucurăm de aerul curat.
- Și cu cursul cum rămâne?
- Vom ține și cursul.
- Cum?
- Mergând.
- Mergând?
- Da.
- Cum?
- Tot ceea ce trebuie să vă predau este la mine în minte.
- Bine venim.
Aristotel a început să se plimba cu ucenicii lui.
- Știți despre ce am să vă vorbesc eu azi?
- Nu.
- Despre credință.
- Credință?
- Da.
- Credință în ce?
- În zeu.
- Este asta o temă filosofică?
- Cum să nu.
- Cum?
- Cel care nu are credință în zeu este un om pierdut.
- Chiar credeți?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă sunt mai multe lucruri importante în această lume dar unul le depășește pe toate.
- Care?
- Credința în zeu.
- Poate așa este.
- Nu poate așa este.
- Dar cum?
- Sigur așa este.
- Deci a avea credință în zeu înseamnă înțelepciune?
- Da. O mare înțelepciune.
- Și cum se manifestă această înțelepciune?
- În tot ceea ce face filosoful.
- Adică?

17A se vedea Florin Toader Tomoioagă, Taina chenozei în teologie secolului al XX-lea (Iași, 2015).
10
 - Ceea ce trebuie să știți dragii mei este că fără credință nimeni nu poate să fie plăcut zeului.
- Dar de ce trebuie să fim plăcuți zeului?
- Fiindcă El este Cel care ne-a dat viață.
- Asta așa este.
- Zeul ne-a dat viață dar ne cere ceva în schimb.
- Credința?
- Da.
- Înțelegem.
- Și mai este ceva pe care vă rog să îl aveți în vedere.
- Ce anume?
- Știți că sunt mai multe feluri de a murii.
- Da?
- Da.
- Ei bine există și un mod fericit de a murii.
- Da?
- Da.
- Care?
- Omul care crede în zeu nu poate decât să moară fericit.
- De ce?
- Fiindcă este credința cea care îi aduce fericirea.
- Cum?
- Omul știe că este o făptură slabă și fragilă.
- Și?
- Credința este cea care îl leagă de zeu.
- Așa este.
- Legat de zeu ei bine omul nu poate decât să își dea seama că este fericit.
- De ce?
- Fiindcă zeul l-a menit pe om la comuniune cu el.
- Și cum se face această comuniune?
- Prin credință.
- Bine de știut.
- Uite vă dau exemplu pe mine.
- Ce anume?
- Dacă eu nu aș avea credință aș murii nefericit.
- De ce?
- Fiindcă în fața morții gândul că am trăit în îndoială și necredință o să mă aducă la disperare.
- Așa este.
- Necredința aduce frică în fața morții.
- De ce?
- Fiindcă cel necredincios nu știe unde merge.
- Și cel credincios știe că merge la zeu?
- Da.
- Foarte interesant ce ne-ați spus.
- Știam eu că vă va interesa.18
Am anunțat aici faptul că în antichitate au fost mai mulți înțelepți și gânditori care s-au apropiat foarte
mult de un sens și o înțelegere creștină a lucrurilor. Credința se poate spune că la un anumit nivel a lipsit din
secolul al XX-lea. Aceasta fiindcă dacă oamenii ar fi avut mai multă:
- credință
- și frică de Dumnezeu
nu ar fi ajuns la:
- crimele,

18Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).

11
 - războaiele
- și atrocitățile
comise în acest secol. În lumina celor care au avut loc în secolul XX filosoful Malraux spunea că: “secolul XXI
va fi religios sau nu va fi deloc.” Trebuie să știm că deși în secolul XX au fost făcute mai multe biserici creștine
tendința umanității a fost de:
- a se seculariza,
- a se deprecia
- și a se desprinde de matricea religioasă.
Așa se explică cum în secolul XX am avut două războaie mondiale.19
Este evident că secolul XX a fost din mai multe puncte de vedere un secol revoluționar. Aceasta fiindcă
după cum am spus s-au făcut în acest secol mai multe progrese în materie de:
- știință,
- tehnică,
- cunoștințe,
- cultură
- și civilizație.
Aceste lucruri însă au dus la ceea ce se poate spune ca un fel de neglijență a vieții duhovnicești. Când
viața duhovnicească este neglijată omul ajunge să sufere de:
- nevroze,
- neliniști,
- neînțelegere,
- angoase
- și tumult.
Tumultul secolului al XX-lea vom vedea că s-a manifestat cel mai bine prin totalitarisme. Au fost mai
multe totalitarisme în secolul al XX-lea într-o încercare de a nivela:
- conștiințele
- și mentalitățile
și a aduce în evidență omul nou. Acest om nou pe care mai multe ideologii totalitare au ajuns să îl predice și
susțină în secolul XX trebuie să știm că este unul care era lipsit de religie fiindcă au fost destui în secolul XX care
au susținut că religia este:
- opium pentru popor,
- fără semnificație,
- fără sens
- și ceva învechit și desuet.20
Ceea ce trebuie să știm este că în secolul XX au fost mai mulți care au voit să își ascundă răutatea sub
mai multe ideologii politice sau sociale care au făcut mult rău celor din jur. Deși se spune că umanitatea a evoluat
și ne aflăm într-o eră nou și avansată ei bine în materie de răutate se poate spune că omul nu a progresat mai
deloc în secolul XX. Gânditorul Oscar Aritas spunea cât se poate de inspirat: “secolul XX a fost marcat de
cinism, egoism, lăcomie și dorința de plăcere și satisfacție, toate fără a schimba status-ul quo. În secolul al XXI-
lea trebuie să înviem solidaritatea și compasiunea.” Este foarte adevărat că în secolul XX:
- cinismul,
- egoismul,
- lăcomia
- și goana după plăceri

19A se vedea Cosma Giosanu, Răstignirea monahismului românesc la mijlocul secolului al XX-lea (Galați, 2019).
20Dacă am fi scris această carte la finalul secolului al XX-lea ea probabil ar fi fost lipsită de un element foarte important: obiectivitatea.
Trebuie să fim cât se poate de obiectivi când vorbim de secolul XX fiindcă acest lucru este necesar. Iată de ce la o analiză obiectivă
vom vedea că acest secol a fost unul tumultos. Au existat mai multe:
- scandaluri,
- conflicte,
- neînțelegeri,
- și neliniști
În secolul al XX-lea fapte care ne permite să vorbim de el ca un secol al tumultului.
12
au făcut ravagii. Ține de noi să nu mai lăsăm ca aceste lucruri negative să nu mai ajungă să facă ravagii și în
secolul al XXI-lea.21
Ceea ce am voit de fapt să facem cu această carte este să adresăm faptul că trebuie să ne învățăm lecția în
materie de secolul XX. Trebuie să învățăm să nu mai repetăm greșelile secolului XX fiindcă dacă nu o facem
acest lucru ne va costa foarte mult. Totuși ceea ce trebuie să știm este că au existat destul de mult dezinteres față
de creștinism și mai ales de creștinismul ortodox în secolul XX. Aceasta fiindcă dacă umanitatea ar fi fost
interesată de creștinism ei bine cu siguranță că nu am fi ajung la toate
- crimele,
- războaiele,
- și exterminările
din secolul al XX-lea.
Totuși trebuie să știm că creștinismul ortodox a dat mai mulți sfinți în secolul XX. Dintre cei mai
cunoscuți sfinți creștin ortodocși care au trăit în secolul XX amintim pe:
1. Sfântul Atim din Chios,
2. Sfântul Siluan Atonitul,
3. Sfântul Nicolae Planas,
4. Sfântul Nicolae Velimirovici,
5. Sfântul Iustin Popovici,
6. Sfântul Nectarie din Eghina
7. Sau Sfântul Paisie Aghioritul.
Ei bine deși viața în secolul XX nu a fost prea favorabilă creștinismului ortodox acest secol a dat mai
mulți sfinți care au ajuns la:
- desăvârșire,
- deplinătate
- plenitudine duhovnicească
- și sfințenie.
Nu trebuie să uităm de acești sfinți creștin ortodocși pe care îi știm oficial. Este posibil să fi fost mai muți
sfinți de care noi nu știm fiindcă ei au preferat să rămână anonimi.22
Secolul XX se poate spune că a adus un fel de contestare a tot ceea ce a fost tradițional și vechi a fost
contestat și destituit. Aceasta fiindcă se poate spune că omul a crezut că se poate emancipa numai prin a
chestiona tradiționalul și vechiul. La fel ca mai multă lume trebuie să știm că ortodoxia pentru a ajunge să dea
rezultate a are nevoie de libertate.23
Nu se poate să nu remarcăm aici că în secolul XX omul a ajuns să fie cumva rupt de natură fiindcă în
acest secol omul a ajuns să fie unul care polueze natura. În secolul al XX-lea am avut mai multe crize ecologice
care au ajuns să amenințe ecosistemul nostru. Ei bine noi cei din secolul XXI am moștenit aceste probleme
ecologice. Se pare că în materie de ecologie omul secolului XXI nu vrea să:
- învețe,
- să își facă temele,
- să evite dezastrul
- și să fie preocupat de problema ecologică.24
La fel de bine ceea ce se poate spune despre secolul XX este faptul că omul a ajuns să nu mai aibă un
autentic simț al frumosului. Gânditorul Marshall McLuhan spunea cât se poate de inspirat că: “publicitatea este
cea mai mare formă de artă a secolului XX.” Este evident că în secolul XX s-a ajuns la ceea ce cunoaștem în
21Roger Moorhouse, The Devils’ alliance: Hitler’s pact with Stalin 1939-1941 (Basic Books, 2014).
22Este bine să știm că sfințenia de mai multe ori este una care nu este făcută public cu ostentație. Aceasta fiindcă sunt și sfinți care nu
vor să fie cunoscuți. Totuși, Dumnezeu a descoperit mai mulți sfinți în secolul XX. Am amintit mai sus numai 7 cazuri. Aceasta fiindcă
sfinții sunt unii care de mai multe ori ajung la sfințenie în împrejurări cât se poate de:
- vitrege,
- grele,
- și nefavorabile.
Trebuie să ținem acest lucru în minte și să ne dăm seama că în cele mai vitrege momente ale istoriei Biserica Creștin Ortodoxă a ajuns
să dea sfinți care au știu să profite de pe urma timpurile grele pe care le trăia Biserica.
23A se vedea Antonie Plămădeală, Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă (Alba Iulia, 2004).
24A se vedea Radu Teodorescu, Ecologia sau păcatul poluării mediului ca desacralizare a naturii (Cugir, 2020).

13
zilele noastre ca economiile consumeriste. Omul a ajuns să nu mai vadă în natură o operă a creației lui Dumnezeu ci
mai mult ca:
- un bun de consum,
- ceva ce trebuie exploatat la maximum,
- ceva care trebuie să scoată profit,
- ceva efemer.
O astfel de mentalitate a ajuns să câștige proeminență în secolul XX când totul a devenit un fel de chip
publicitar. Nu că publicitatea ar fi un lucru rău dat sunt mai mulți oameni care au ajuns să își creeze din
publicitate:
- un mod de fi,
- un mod de a gândii,
- o mentalitate
- și o viziune despre lume (weltanschauung).
Această carte mai are și atributul de a de a prezenta care a fost starea de spirit în secolul al XX-lea
(zeitgeist). În acest sens nu greșim dacă spunem că omul a ajuns să se rupă cumva de religie fiindcă a ajuns să își
pună mari speranțe în știință. Nu au greșit cei care au spus că în secolul XX știința a devenit o adevărată religie.
Din secolul XX am ajuns să moștenim mentalitatea că nu există nimic care să nu fie explicat științific. Așa se
face că avem în zilele noastre mai mulți mari savanți atei care consider că credința în Dumnezeu este ceva:
- învechit,
- desuet,
- fără sens,
- fără rost
- și fără noimă.
Trebuie să avem aceste lucruri în vedere fiindcă ele sunt negative și ne facă să regresăm.25
Deși până în secolul XX s-au scurs 2000 de ani de la Hristos, ei bine mai multe lucruri primare și
esențiale au fost pur și simplu uitate în secolul XX. Aceasta fiindcă omul secolul XX și-a creat iluzia că este
- atotputernic,
- că nu are nevoie de religie,
- că poate orice
- și viitorul surâde numai celor revoluționari.26
Secolul XX de mai multe ori a profesat un umanism cât se poate de ostil religiei fiindcă omul a devenit
centrul preocupărilor omului acestui secol și nu Dumnezeu. De mai multe ori omul secolului XX a fost pur și
simplu dezamăgit de un Dumnezeu pe care:
- nu Îl vede
- nu îl aude,
- și nici nu Îl poate pipăii.
Nu este de mirare că ateismul a fost unul înfloritor în secolul XX. Aceasta nu fiindcă nu ar exista atei și
în alte secole ale istoriei. Trebuie să știm aceste lucruri și să le avem în vedere mai ales în zilele secolului XXI
când sunt din ce în ce mai mulți cei care nu vor să știe de:
- credință,
- religie
- și Biserică.27

25A se vedea Amos Funkenstein, Teologie și imaginație științifică (București, 1998).

26Emanciparea trebuie să știm că nu este în sine un lucru rău dar în secolul XX au fost mult prea mulți care au considerat că religia este
un pericol și un obstacol în calea unei vieți mai bune și mai frumoase. Trebuie să știm că nu tot ceea ce este emancipare este în sine un
lucru negativ însă sunt mai multe lucruri buni din trecut pe care trebuie:
- să le acceptăm,
- să le primim,
- să le prețuim
- și să punem preț
pe ele.

27A se vedea Antonie Plămădeală, Biserica în mers (Sibiu, 1999)(2 volume).

14
 Se spune că unul dintre cei mai mari pedagogi elvețieni a fost H. Pestalozzi. Într-o zi el discuta cu un
prieten de-al său.
- Bună.
- Bună ziua, a răspuns H. Pestalozzi.
- Și cum ești?
- Bine. Tu?
- La fel.
- Mă bucur.
- Cum mai merge cu pedagogia?
- Pedagogia?
- Da.
- În mare bine.
- Dar?
- Cred că am făcut una dintre cele mai mari descoperiri ale mele.
- Și care ar fi acea?
- Am să îți spun.
- Te ascult.
- Greșesc amarnic cei care spun că pedagogia poate exista fără de credința în Dumnezeu.
- De ce?
- Fiindcă ele se leagă.
- Cum?
- Pedagogia este buna creștere a copiilor nu?
- Da.
- Cum să crești un copil fără frica în Dumnezeu?
- Nu știu ce să spun.
- Un pedagog care crește copii fără frica lui Dumnezeu nu este un adevărat pedagog.
- De ce?
- Fiindcă este un impostor.
- Chiar?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă îl privează pe copil de ce este cel mai important.
- Dumnezeu?
- Da.
- Și ce trebuie să facă în acest sens un pedagog?
- Să ajungă să le insufle copiilor credința în Dumnezeu.
- Asta dacă este lăsat.
- De cine?
- De părinți.
- Evident.
- Dar uite am să te întreb ceva.
- Ce?
- La ce folosește în cele din urmă să înveți un copil credința în Dumnezeu?
- Cum nu știi?
- Nu.
- Am să îți spun.
- Te ascult.
- Este credința în Dumnezeu care naște în copil ceea ce este de mare nevoie.
- Ce?
- Speranța în viața veșnică.
- A da.
- Ce ne-am facă dacă nu am spera în existența unei veți veșnice?
- Chiar nu știu.

15
 - Vezi tu omul are nevoie de speranță.
- Asta o știu.
- Și credința în Dumnezeu este o astfel de speranță.
- Acum devin și eu conștient de asta.
- Ar fi trebuit să fi conștient de mai multă vreme.
- Ce să fac? Părinții mei nu au fost oameni prea credincioși.
- Și pe lângă speranță ce mai aduce credința în Dumnezeu?
- Un lucru extrem de important.
- Care?
- Că suntem fii lui Dumnezeu.
- A da așa este.
- Iisus a voit ca noi să devenim fii lui Dumnezeu.
- Da și pentru asta ne-a învățat rugăciunea Tatăl nostru.
- Da.
- Are logică ceea ce spui.
- Sigur că are.
- Nu vedeam lucrurile chiar așa.
- Eu ca pedagog știi ce am remarcat?
- Ce?
- Acolo unde există credință în Dumnezeu copii devin mult mai apropiați de părinți.
- Chiar?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă credința aduce cu sine o morală care ne face conștienți că trebuie să ne iubim unii pe alții.
- Așa este.
- Nu poți să spui că ai credință în Dumnezeu dacă nu îți iubești copii.
- Dar nici copii dacă nu își iubesc părinții.
- Evident.
- Nu știam că credința este și o problemă de pedagogie.
- Ei bine știi acum.
- Mă bucur.
- Dar credința nu este numai o problemă de pedagogie.
- Nu?
- Nu.
- Și de mai ce?
- Acolo unde există credință în Dumnezeu supușii se înțeleg mai bine cu stăpânii lor.28
Am spus dialogul de mai sus pentru a le aduce aminte contemporanilor noștri din secolul XX că nu
trebuie să facem aceleași greșeli pe care le-am făcut în secolul XX dintre care una dintre cele mai mari a fost să
ne îndepărtăm de credința în Dumnezeu. Gânditorul Jack Kemp spunea cât se poate de bine despre secolul XX:
“cu sfârșitul războiului rece toate -ism-ele secolului XX - fascism, nazism, comunism și răul apartheid-ismului au
eșuat. Cu excepția unuia. Doar democrația s-a arătat ca singurul ajutor al umanității.” Înțelegem că trebuie:
- să judecăm,
- să analizăm,
- să chestionăm
- și să investigăm
în ceea ce este bun și ceea ce este funcțional pentru secolul XXI. Suntem în perioada de timp în care se poate
simții extrem de multă influență din secolul XX. Ei bine este evident că secolul XXI trebuie să meargă pe un
drum al lui propriu. Acest drum trebuie să fie după cum spunea pedagogul H. Pestalozzi, un drum al credinței în
Dumnezeu.29

28A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
29Sfântul Nicolae Velimirovici, Credința în Evanghelie, Suta de capete de la Liubostinia (București, 2020).
16
 CAPITOLUL 2

SECOLUL XX: ÎNTRE ASELENIZAREA OMULUI PE LUNĂ ȘI DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE

Deși au fost mai multe mari realizări științifice în secolul XX se consideră că două au fost momentele
cele mai importante:
1. Anul 1961 când sovieticul Iuri Gagarin a fost omul care a ieșit pentru prima dată în spațiul cosmic
2. Și anul 1969 când primul echipaj american a pus piciorul pe lună.
Acest lucru nu înseamnă că astronomia și studiul spațiului a avut loc numai în secolul XX. Știm de mai
mulți mari astronomi încă din antichitate. Oricum în secolul XX omul a ajuns să iese în spațiu și să ajungă să
pună piciorul pe o altă planetă decât pământul. Aceste lucruri sunt considerate de mai multă lume ca:
- unice,
- providențiale,
- ieșite din comun
- și mari realizări.
Ei bine noi creștinii ortodocși suntem mult mai rezervați în ceea ce privește marile cuceriri din
astronomie în secolul XX. Aceasta fiindcă după cum am enunțat mai sus în nici un alt secol al istoriei nu au mai
existat două războaie mondiale. Ar fi frumos dacă aceste două războaie mondiale nu ar fi existat. Acest lucru ne-
ar fi făcut să privim:
- altfel,
- diferit
- și special
secolul XX.
Trebuie prin urmare să fim realiști în ceea ce privește secolul XX și să nu ajungem să ne hrănim cu iluzii
în ceea ce îl privește. Că secolul XX a fost cumva un paradox ne-o spune gânditorul David Gerrold: “în secolul
XX am avut un secol în care la începutul secolului marea majoritate a lumii era agriculturală și industria era
destul de primitivă. La sfârșitul secolului am avut oameni pe orbită, am fost pe lună, am avut oameni cu
telefoane celular și televizor în culori și internet și o uimitoare tehnologie medicală.” Acest lucruri sunt fără de
precedent în istoria lumii. În nici un alt secol nu s-au făcut salturi așa de mari și definitorii.30
Evident că noi fiind creștini ortodocși suntem unii care distingem binele de rău și prin urmare ne putem
da seama de lucrurile bune din secolul XX. Aceste lucruri trebuie să le preluăm din acest secol și să ajungem să le
cultivăm și să le extindem în secolul XXI. Aceasta fiindcă trebuie să știm că nu se poate să ajungem să avem un
secol XXI numai pe baze proprii fără de nici o:
- legătură,
- aport,
- împrumut
- și preluare
din valorile secolului XX.
Adevărul este că sunt mai mulți care sunt cât se poate de încrezători în marile realizări ale secolului XX și
ei consideră că de fapt secolul XXI nu va ajunge să egaleze secolul XX. Adevărul este că secolul XXI este parțial
în mâinile lui Dumnezeu și parțial în mâinile noastre. Ține de noi foarte mult ce vom face cu acest secol XXI ce
ne-a fost dat.31
Deși în secolul XX omul a ieșit în spațiu și a pășit pe lună, trebuie să știm că tot acest secol ne-a dat
nume infame ca:

30Este evident că încă rămâne o taină cum omul a ajuns să progreseze și să avanseze așa de mult în materie de știință și de tehnică. Este
un merit al secolului XX ce nu poate în nici un fel să fie negat. Totuși, acest lucru nu înseamnă că totul a fost la superlativ în secolul
XX. Oamenii din secolul XX au putut simții mult tumult și multă neliniște în acest secol fiindcă au fost mai multe:
- revoluții,
- răscoale,
- greve,
- conflicte politice
- și războaie.
31A se vedea Eadovan Bigovic, Orthodox Church in the 21st century (Belgrad, 2013).

17
 - Adolf Hitler,
- Iosif Stalin,
- Mao Țe Dong,
- Benito Musolini,
- Nicolae Ceaușescu
- sau Tito.
Este evident că în acest sens secolul XX a eșuat. Totuși, noi creștinii ortodocși suntem unii care știm că
deosebim binele de rău și noi vom lua numai ceea ce a fost bun din secolul XXI. Aceasta fiindcă noi știm că în
acest secol nu a fost numai Dumnezeu și îngerii la lucru ci și diavolul și demonii săi. Este evident că în sens
spiritiual în secolul XX s-a dat o luptă între
- forțele binelui
- și forțele răului.
Aceasta fiindcă diavolii vor să câștige pe cât mai mulți la iad. Totuși, trebuie să știm că în sens religios
lumea secolului XX a rămas la fel de fărâmițată la fel ca secolele precedente. Creștinismul și în secolul XX a fost
rupt de mai multe confesiuni și secte:
- ortodocși,
- catolici,
- luterani,
- anglicani,
- greco-catolici,
- baptiști,
- evanghelici
- sau iehoviști
sunt cu toate formele prin care și în secolul XX s-a definit pe sine.
Acest lucru nu e face să nu avem mari speranțe pentru realizarea unității creștine în secolul XXI. De ce?
Fiindcă dacă în secolul XX care a fost atât de emancipat științific lumea creștină a fost atât de divizată ei bine
sunt mici șansele ca să se ajungă la unitate în secolul XXI.32
Nu voim ca această carte să fie pesimistă ci mai mult să fie una care să reflecte realitatea. Nu avem
motive să ne punem mari speranțe în viitorul secolului XXI în sens creștin ortodox. Aceasta fiindcă mentalitățile
secolului XXI sunt cât se poate de confuze. Se consideră că
- una este religia
- și alte este știința.
Ele nu trebuie să fie confundate și nici amestecate. Prin urmare omul poate ajunge la mari realizări
științifice și să fie emancipat tehnic fără că acest lucru să afecteze deloc viața religioasă. Acest gen de mentalitate
provine dintr-un puternic curent individualist și egoist care a început în secolul XX. Secolul XX a fost secolul în
care individualismul a ajuns la apogeu. Ei bine și la începutul secolului XXI se poate simții mult individualism.
Individualismul este o ideologie care susține că tot ceea ce contează în cele din urmă este:
- propria persoană,
- propriu interes,
- propriu câștig,
- propria individualitate.
Aceste lucruri sunt unele care trebuie să ne dea de gândit. Aceasta fiindcă individualismul în nici un fel nu
este o mentalitate creștin ortodoxă.33

32Totuși se ridică o întrebare cât se poate de firească: cum se face că acest om care a ieșit în spațiu și a pus piciorul pe lună nu poate să
își rezolve problemele religioase de la el de pe planetă? De ce să visăm la un viitor strălucit pentru planeta noastră când de fapt noi nu
putem să ne rezolvăm o problemă cât de se poate de:
- simplă,
- primară
- și fundamentală:
acea a unității religioase creștine? După cum a început secolul XXI se poate prevede că nici în acest secol nu se va ajunge la unitate
creștină. Este ca și cum Iisus nu ar fi fost Unul ci au fost mai mulți Iisuși.
33A se vedea Louis Dumont, Eseu asupra individualismului (București, 1997).

18
 Vrem nu vrem trebuie să știm că în secolul XX au existat mai multe masacre și mai multe genocide.
Gânditoarea Allyson Schwartz spunea cât se poate de inspirată: “secolul XX ne-a învățat cât de departe poate
ajunge răul nestăvilit când lumea nu i se opune. Este timpul să ne învățăm lecția din secolul XX și să ne ridicăm
împotriva acestor ucigași. Este timpul să oprim genocidul în secolul XXI.” Putem da câteva exemple de genocid
în secolul XX?
1. În China au fost uciși undeva între 48 de milioane și 78 de milioane de oameni,
2. În Uniunea Sovietică au fost uciși aproape 23 de milioane de oameni,
3. În lagărele de concentrare germane au murit undeva la 12 milioane de oameni (dintre care aproximativ
6 milioane au fost evrei),
4. În Congo au fost uciși aproximativ 8 milioane de oameni,
5. În Coreea de Nord au fost uciși aproximativ 1, 6 milioane de oameni,
6. Sau în Etiopia au fost uciși între 1975-1978 au fost uciși undeva la 1,5 milioane de oameni.34
Ne vine greu să crede dar toate aceste genocide au avut loc în emancipatul secol XX. Este adevărat că
voim să auzim numai lucruri bune despre secolul XX dar nu putem să omitem realitatea și trebuie să știm de
toate aceste mari crime de genocid care au fost făcute.
Marele explorator francez Jacques Yves Cousteau spunea cât se poate de inspirat că: “în secolul XX
umanitatea a făcut mai mult rău pământului decât a făcut toată istoria de mai înainte.” O asemenea afirmație
evident că trebuie să ne dea de gândit. La ce bun:
- progresul,
- emanciparea științifică,
- avansarea tehnică,
- evoluția culturală
- și crearea de noi civilizații
dacă noi ființele umane suntem:
- răi,
- haini,
- mișei,
- criminali
- și ticăloși.
Toate aceste lucruri ne spun că umanitatea încă are nevoie de credința creștin ortodoxă. De ce? Fiindcă
este această credință care ne leagă de Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Cu Iisus viața este mai ușoară și la fel de
bine:
- moralitatea este mai accesibilă,
- binele mai ușor de pus în practică,
- virtuțile mai convingătoare,
- faptele bune mai concrete
- și viața duhovnicească mai explicită.
Trebuie să știm că acest lucru este valabil și pentru secolul XXI: fără de Iisus forțele demonice ale iadului
vor invada din nou umanitatea la fel cum au făcut-o în secolul XX. Aceasta fiindcă trebuie să știm că trebuie să
fim unii care să ne dăm seama că avem mult de lucru în acest secol XXI. Gânditorul japonez Șinzo Abe spunea
cât se poate de inspirat: “secolul XX a fost un secol în care drepturile omului au fost impuse în mai multe părinți
ale lumii și Japonia are și ea o contribuție în acest sens. Cred că trebuie să privim la istoria noastră cu umilință și
să ne gândim la responsabilitatea noastră.” Înțelegem de aici că secolul XXI este unul care ajunge să ne facă să
fim responsabili de acțiunile noastre. Numai așa vom reușii să evităm ororile și greșelile secolului XX.35
Se spune că filosoful englez Francis Bacon discuta odată cu un ucenic al lui.
- Și cu mai ești ucenice?
- Cum să fiu?
- Ești bine?
- Cu trupul da.
- Și cu sufletul?

34https://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/pol116/genocides.htm (accesat pe 05.05.2021).

35A se vedea Mark Ferro, Secolul XX explicat nepotului meu (Editura Cartier, 2007).
19
- Nu prea.
- De ce?
- Nu știu.
- Ce este?
- Simte așa un gol în mine.
- Ce fel de gol?
- Un gol existențial.
- Gol existențial?
- Da.
- Păi cum așa?
- O să vă spun.
- Te ascult.
- Filosofia mi-a adus satisfacții dar ceva parcă lipsește în mine.
- Cred că știu ce îți lipsește.
- Ce?
- Dumnezeu.
- Oare?
- Da.
- De ce?
- Dacă L-ai avea pe Dumnezeu în tine nu ai mai simții acest gol.
- Cum așa?
- Acolo unde este Dumnezeu nu poate să fie nici un gol sufletesc.
- Oare?
- Cum să nu.
- Cred că aveți dreptate domnule Bacon.
- Sigur că am dreptate.
- Și ce trebuie să faci?
- Trebuie să ajungi la adevărata filosofie.
- Dar filosofia mea nu este adevărata filosofie?
- Nu.
- De ce?
- Dacă ar fi fost nu ai fi simțit nici un gol.
- Asta așa este.
- Și care este adevărata filosofie?
- Vrei să ști?
- Da.
- Credința în Dumnezeu.
- Oare?
- Da. Adevărata filosofie este credința în Dumnezeu.
- Nu credeam că ea poate să fie o filosofie.
- Cum să nu.
- De ce?
- La ce îi folosește unui filosof filosofia dacă nu are credință în Dumnezeu?
- Nu știu.
- La nimic.
- La nimic?
- Da.
- De ce?
- Filosofia la fel ca teologul trebuie să Îl arate lumii pe Creatorul.
- Nu numai teologul?
- Nu.
- De ce?
- Fiindcă sunt mai multe căi prin care se ajunge la Creator.

20
 - Interesant.
- Este.
- Deci filosofia poate să fie o cale spre Dumnezeu?
- Nu poate.
- Dar cum?
- Trebuie să fie un imperativ categoric.
- Da.
- Cred că sunt de acord.
- Mă bucur.
- Și cum altcumva mai putem să ajungem la Dumnezeu?
- Prin Biblie.
- Da?
- Da.
- Cum?
- Un filosof adevărat cunoaște Biblia fiindcă ea este o carte despre Dumnezeu.
- Am citit și eu Biblia.
- Biblia conține o adevărată filosofie.
- Așa este.
- Vezi că știi?
- Și numai Biblia ne poate duce la cunoașterea lui Dumnezeu?
- Nu.
- Și mai ce?
- Cunoașterea lumii pe baza experienței.
- Cum așa?
- Lumea este cunoscută prin experiență.
- Așa este.
- Ei bine sunt mulți care prin experiență nu ajung la Dumnezeu deși ar trebuii să o facă.
- Cum?
- Fiindcă tot ceea ce există în lume este creat de Dumnezeu.
- Așa este.36
Am spus acest dialog al filosofului Francisc Bacon pentru a avertiza că în secolul XX au apărut mai multe
filosofii nihiliste și atee care în loc să îl ducă pe om la Dumnezeu în realitate l-au dus departe de Dumnezeu.
Omul secolului XX a fost un om care în secolul XX se poate afirma că a ajuns să fugă de Dumnezeu. La fel ca
Cain care a fugit de Dumnezeu după ce la ucis pe fratele lui Abel sunt mai mulți care fug de Dumnezeu. A fugii
de Dumnezeu înseamnă să fugim de Tatăl și Creatorul nostru. Eforturile noaste din secolul XX trebuie să fie
puse pe:
- apropierea,
- proximitatea,
- vecinătatea
- și unirea cu Dumnezeu.
Trebuie să știm că acesta este destinul nostru final: unirea cu Dumnezeu. Aceasta fiindcă pentru aceasta
am fost creați. Dumnezeu nu ne-a menit să fie separați de El și să ajungem să mergem pe căi străine de El.
Aceasta fiindcă în nici un fel nu vom ajunge la:
- împlinire,
- desăvârșire
- și perfecțiune
fără de El.37
Secolul XX a fost un secol care a adus în mai multe suflete un fel de gol sau mai bine spus vacuum.
Aceasta fiindcă el a venit cu o cu totul altă mentalitate față de secolele de mai înainte. Chiar și arta a fost profund
afectată de acest secol care trebuie să știm că a adus:

36A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
37A se vedea Daniel Ciubotea, Foamea și setea după Dumnezeu - înțelesul și folosul postului (București, 2020).
21
 - mutații,
- schimbări
- și transformări
în materie de redare a frumosului. Gânditorul Alain de Botton spunea destul de inspirat că: “de la începutul
secolului XX, relația publicului cu arta a fost slăbită de o reluctanță instituțională profundă de a adresa chestiunea
la ce este bună arta. Aceasta este o întrebare care a ajuns să fie simțită destul de pe nedrept nerăbdătoare,
nelegitimă și puțin imprudentă.” știm în acest sens de mai multe curente artistice ce au adus cu sine mai mult o
depreciere a artei în sine. Fie că vorbim de:
- dadaism,
- suprarealism,
- cubism
- sau abstracționism
ei bine se pare că în secolul XX mai ales pictura a ajuns să nu mai respecte mai nimic din ceea ce este tradițional.
După cum am spus acest lucru a fost așa fiindcă artistul secolului XX a ajuns să fie unul care era:
- timorat,
- consternat
- afectat
- și influențat
de marile drame prin care a trecut în secolul XX.38
Este evident că secolul XX a adus mutații profund la nivel:
- cultural,
- artistic,
- științific
- și în civilizație.
Totuși aceste lucruri se pare că nu au favorizat la nivel global răspândirea creștinismului ortodox. Aceasta
fiindcă și în acest secol XX creștinismul ortodox a ajuns să fie tot o minoritate.39
Deși secolul XX a adus cu sine capacitatea de a te deplasa cu viteză de la un cap la altul a planetei ei bine
oamenii au fost distanți unii cu alții. Culturile au fost mai mult în stare de conflict și de neînțelegere decât să se
ajungă la o armonizare la nivel global. Acest lucru a fost menționat de gânditorul Shyam Servadurai care spunea:
“la finalul târziu al secolului XX a devenit posibil să călătorești între culturi, între vechi și nou, cu mare ușurință.
Așa că atunci când te întorci înapoi, iei cu tine persoana schimbată care în schimb schimbă lucrurile care în alte
circumstanțe ar fi rămas la fel.” La nivelul mentalităților se poate spune că în secolul XX s-a voit:
- o schimbare,
- o modificare,
- o nouă alternativă
- și o nouă viziune.
Aceasta fiindcă omul cumva și-a dat seama că secolele de mai înainte au fost cumva
- la fel,
- identice
- monotone
- și liniare.
Ei bine a venit timpul ca omul să intre într-o nouă ordine a existenței. Așa se face că au apărut toate aceste mari
salturi în materie de știință și tehnică ce nu au mai existat mai înainte. Invențiile au devenit modul prin care
secolul XX s-a definit pe sine și a adus cu sine mai multe îmbunătățiri.40
Totuși trebuie să știm că secolul XX a fost din mai multe puncte de vedere un fel de conflict al
ideologiilor. Au fost mai multe ideologii care evident că au ajuns să se lupte una cu alta. Gânditorul Dean
Koontz spunea cât se poate de inspirat: “Vladimir Nabokov spunea că cele mai mari două rele ale secolului XX

38https://destepti.ro/arta-secolului-xx-si-caracteristicile-acesteia (accesat pe 06.05.2021).

39Creștinismul ortodox se poate spune că a avut mult de suferit în secolul XX fiindcă în 1917 a izbucnit în Rusia revoluția bolșevică și
după 1947 bolșevismul a ajuns să se răspândească în toată Europa de est. Trebuie să știm că fiindcă este o credință care mântuie
creștinismul ortodox nu poate să fie considerat ca o credință între alte credințe. Ei bine omul secolului XX a fost unul care nu a fost
interesant de propria lui mântuire. Acest om a fost mult mai interesant de propria lui persoană la nivel egoist.
40A se vedea Peter Jedicke, Great nventions of the 20th century (Chelsea House Publications, 2007).

22
au fost Marx și Freud. A avut dreptate.” De ce Marx și Freud au fost două mari rele ale secolului XX? Aceasta
fiindcă Freud a venit cu idea că prin psihanaliză omul se poate elibera de credința în Dumnezeu. Marx în
schimbă a venit cu idea comunismului care a prins mult în secolul XX. Comunismul bazat prin pretenția că vrea
să ajute muncitorul să o ducă mai bine ajungea să susțină:
- ateismul,
- necredința,
- apostazia
- și revolta împotriva lui Dumnezeu.
Marx și Freud se poate spune că au ajuns să bântuie secolul XX fiindcă acest secol trebuie să știm că a
avut mai multe tendințe și curente de gândire:
- netradiționale,
- iraționale,
- negative
- și distructive.
Nu trebuie să uităm aceste lucruri mai ales acum când putem să vorbim obiectiv despre ce a fost și ceea
ce este secolul XX.41
Este bi să aruncăm o privire retrospectivă asupra secolului XX dar evident nu trebuie să ajungem să fim:
- obsedați,
- consternați
- și definiți
de acest secol. Totuși trebuie să știm că din punct de vedere creștin ortodox acest secol nu a fost prielnic
creștinismului ortodox. Din contră mai multe decenii creștinismul ortodox a fost persecutat sistematic. Evident
că nu poate să fie negat acest lucru și este tocmai acest lucru care ne interesează pe noi cei de azi din secolul
XXI.42
Ura trebuie să știm că deși nu se spune oficial a fost foarte prezentă în secolul XX. O ură mare a ajuns să
se dezvolte între orient și occident care la fel ca mai înainte a ajuns să își dezvolte tentacule și în acest secol. Așa
se face că la mijlocul secolului XX între orient și occident a ajuns să se pună ceea ce cunoaștem azi ca fiind
Cortina de Fier. Orientul a devenit lagărul roșu, un spațiu geografic care a fost marcat de comunism. Occidentul
a rămas în continuare capitalist dar aici a început să se manifeste un puternic curent anti-semit. Gânditorul Viggo
Mortensen spunea foarte bine: “la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX în Austria a existat mult anti-
semitism. Anti-semitismul în Austriac a fost mult mai prezent decât în Germania. Cu adevărat austriecii au
aderat mult mai repede la ideile naziste și anti-semite decât Germania.” Trebuie să remarcăm aici că aceste idei
retrograde au ajuns să fie susținute în cel am avansat și dezvoltat secol din istorie. Iată de ce nu trebuie să supra-
apreciem secolul XX.43
Secolul XXI trebuie să fie un secol:
- autentic,
- original,
- al păcii
- al reconcilierii
- și al vindecării.
Acesta fiindcă după războaiele din secolul XX trebuie să ne luăm timpul să ne vindecăm de toate relele
pe care umanitatea a ajuns să le adopte. Totuși, ceea ce trebuie să reamintim cititorului este că această carte este
despre secolul XX dar este scrisă dintr-o perspectivă creștin ortodoxă. Trebuie să avem acest lucru în vedere mai
ales în zilele noastre când sunt foarte mulți care nu știu exact ce să facă:
- să existe,
- să nu repete
41David Smith, Causes and effects of the 20th century wars (Oxford, 2015).
42Ar fi o dovadă de mare naivitate să ajungem să repetăm greșelile secolului XX. Aceasta fiindcă oamenii trebuie să știm că dacă nu
cunosc istoria riscă să o repete. Dacă nu conștientizăm că în secolul XX au fost două războaie mondiale evident că vom ajunge să
respectăm aceste războaie mondiale. Trebuie să evităm tot ceea ce a fost negativ în secolul XX și să ne dăm seama că istoria își are și ea
rostul ei. Secolul XX a înecat să rezolve diferențele în materie de religie prin tot felul de ideologii politice dar evident că nu a reușit. Nu
a reușit fiindcă trebuie să știm că oamenii s-au înrăit mult în acest secol.
43Vladimir Tismăneanu, Noaptea totalitară: crepusculul ideologiilor totalitare în secolul 20 (Athena, 1995).

23
 - și să nu mai treacă din nou
prin marile probleme ale secolului XX. Este clar că dacă umanitatea ar simții mai mult interes pentru
creștinismul ortodox fără doar și poate că ar putea să fie evitate mai multe mari probleme ale secolului XX.
Totuși deși lumea a trecut prin două războaie mondiale în secolul XX sunt mulți care se comportă ca și cum
nimic nu s-ar fi întâmplat. Să fie aceasta cea mai bună atitudine? Evident că nu. Iată de ce trebuie:
- să ne trezim,
- să ne deșteptăm
- să ne întoarcem spre realitate,
- să fim treji
- și să fim vigilenți.
Sunt mulți care consideră că de fapt secolul XX este un capitol închis deplin și nu se mai merită în nici
un fel să ajungem:
- să analizăm,
- să investigăm
- și să să studiem
secolul XX. Tot ceea ce trebuie să facem este să privim spre secolul XXI și spre viitor. O astfel de atitudine
trebuie să știm că este destul de slabă și nu este bună. Aceasta fiindcă suntem ceea ce suntem azi prin secolul XX.
Iată ce spunea gânditorul S. Jay Olșansky despre raportul dintre secolul XX și secolul XXI: “târgul faustic al
secolului XX a fost că am reușit să mai adăugăm încă 30 de ani la viața noastră, dar în schimb am creat boli de
inimă, cancer, pareze, Alzheimer și probleme senzoriale. Întrebarea este: ce târg faustian facem acum în timp ce
mergem înainte după boli de inimă, cancer, Alzheimer și pareze?”
Este evident ă nu putem să avem o viziune total pesimistă și negativă asupra secolului XX deși răutatea a
ajuns la cote alarmante în acest secol. A ajuns la aceste cote fiindcă oamenii nu sunt interesați de Hristos și nici
de Biserica Creștin Ortodoxă.44
Este bine să știm că oamenii din secolul XX au ajuns la mari progrese științifice dar în materie de religie
se poate spune că nu s-a făcut mai nici un progres:
- catolicii au continuat să rămână catolici,
- protestanții au rămas protestanți,
- anglicanii au rămas anglicani,
- și neo-protestanții au rămas neo-protestanți.
Nu trebuie să uităm aceste lucruri și trebuie să le avem în vedere fiindcă sunt mici șansele ca ele să se
schimbe în secolul XXI. Lumea are multe speranțe de la secolul XXI dar uită că acest secol nu poate să fie total
diferit de secolul XX.45
Se spune că un vestit predicator din Paris s-a dus la un restaurant.
- Bună ziua, început el.
- Bună ziua, a răspuns chelnărul.
- Aș dorii să servesc micul dejun.
- Veniți cu mine.
- Bine.
Predicatorul a ajuns la locul lui.
- Și cu ce vă pot servii azi?
- Aș dorii o papară de ouă și un ceai.
- Bine.
Ospătarul s-a dus în bucătărie. În acel moment a intrat în restaurant un ateu.
- Bună ziua, a spus el.
- Bună ziua au răspuns ei.
- Ce crezi că o să se întâmple? A început să șoșotească unul.

44Mai ales în occident s-a putut să vadă acest lucru: încet, încet Biserica Creștină a devenit mai mult o relicvă a trecutului și nu a mai
fost mai nimeni interesată de ea. Pe la mijlocul secolului XX catolicii au devenit disperați și au organizat un mare conciliu la Vatican în
speranța ca vor readuce oamenii la biserică. S-au făcut mai multe încercări de reunire dintre catolici și ortodocși dar toate fără de
rezultate substanțiale. Așa se face că în sens creștin ortodox secolul XX nu a făcut decât să perpetueze diviziune și dezbinarea creștină.
Ei bine poate că ar fi bine ca în secolul XXI să ajungem să ne ridicăm aceste probleme mai acut.
45A se vedea Robert F. Gorman, Great events from history: the 20th century (Salem Press, 2007).

24
- Adică?
- Păi tu nu vezi?
- Ce?
- În restaurant stă cel mai bun predicator din Paris.
- Așa este.
- Și acum a venit cel mai mare ateu din Paris.
- Poate se vor ignora reciproc.
- Poate.
- Să vedem.
- Da să vedem.
Ateu a remarcat că în restaurant este și predicatorul.
- Hei tu? A început ateul.
- Ce este? A răspuns predicatorul.
- Ți-e foame?
- Da.
- Și mie.
- Bine.
- Uite că tot ești aici.
- Da?
- Aș și eu o nelămurire.
- Ce anume?
- De ce îi tot înveți pe oameni despre existența lui Dumnezeu?
- Aceiași întrebare pot să ți-o pus eu ție.
- Adică?
- De ce nu crezi în Dumnezeu?
- Hahahaha.
- De ce râzi?
- Eu să cred în Dumnezeu?
- Da.
- Nu ești în toate mințile.
- Ba sunt.
- Uite ca să îți răspuns am să îți pun o întrebare.
- Pune-o.
- L-a văzut cineva pe Dumnezeu?
- Da.
- Cine?
- Toți cei care L-au văzut pe Iisus.
- L-au văzut pe Iisus dar nu pe Dumnezeu.
- Greșit.
- De ce?
- Iisus a fost Dumnezeu și om.
- Asta spui tu.
- Evident.
- Cum a demonstrat Iisus că este Dumnezeu?
- A făcut minuni.
- Prostii.
- Nu sunt prostii.
- Tu nu înțelegi ce spun eu.
- Ce spui?
- Cum să poți crede în ceva pe care nu Îl poți cuprinde și înțelege?
- Cred că pot să îți răspund la această întrebare.
- Te rog.
- Tu ai văzut că la căldură oul se întărește și untul se topește?

25
 - Da.
- Și cum îți explici acest lucru?
- Adică?
- O singură cauză acționează în mod diferit asupra la două elemente.
- Nu pot să îți răspund.
- Ei vezi așa este și cu credința.
- Ce vreți să spuneți?
- Nimic, decât că matale nu crezi în papară.
Ateul a rămas tăcut.
- Bine ați făcut că i-ați închis gura, a intervenit un altul.
- Nu am voit să îl reduc la tăcere.
- Dar merită.
- Nu știu.
- Este un ateu și un necredincios care face mult rău.
- Asta așa este.
- Vezi ateule predicatorul ți-a demonstrat cât de ridicolă este necredința ta.
- Așa este, a admis predicatorul.
- A venit vremea să te trezești.
- Din ce?
- Din somnul necredinței.
- Poate așa este.
- Sigur așa este.
- Pe mine vă rog să mă scuzați, a continuat ateul.
- La revedere.
- La revedere.
- Bună lecție i-ați dat.46
Avem mai sus un dialog care ne spune că atei și necredincioși au existat în mai toate timpurile istoriei. Fie
că vorbim de:
- Nietzsche,
- Camus,
- Comte,
- Schopenhauer
- Darwin
și mulți ații ei bine ateii au fost unii care din cele mai vechi timpuri au luptat împtrova lui Dumnezeu sub o
formă sau alta. Aceasta fiindcă ei au ajuns să nege evidențele și să meargă după idei ciudate și rele. La fel de bine
au fost mai mulți mari atei în secolul XX dintre care amintim pe:
- Hitler,
- Stalin,
- Mao Țe Dong,
- Fidel Castro
- sau Ceaușescu.
Nu este cumva deloc întâmplător că mai toți mari tirani și dictatori ai lumii au fost atei.47

CAPITOLUL 3

A FOST PRIELNIC SECOLUL XX CREȘTINISMULUI ORTODOX?

Din cele spuse până acum ne putem da seama că secolul XX nu a fost prielnic creștinismului ortodox.
Aceasta fiindcă în acest secol după cum știm creștinismul ortodox a fost persecutat sistematic de comunism.

46A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
47Simon Sebag Montefiore, Monștrii. Cele mai malefice personalități istorice: de la Nero la Osama bin Laden (Litera, 2013).
26
Începând cu anul 1917 în Rusia și mai apoi cu anul 1947 în toată Europa de est trebuie să știm că creștinismul
ortodox a fost văzut ca un:
- dușman,
- inamic
- și rival
ce trebuia desființat. Sunt mai mulți care sunt de părere că de fapt secolul XX a fost foarte similar cu primele 3
secole ale creștinismului în care acesta a fost persecutat sistematic. Bazat pe un val de emancipare științifică au
fost mai mulți în secolul XX care au considerat că de fapt religia este ceva învechit și care nu slujește nici unui
fel de scop. Prin urmare religia trebuia:
- eradicată,
- desființată,
- distrusă
- și neantizată
pentru ca omul nou comunist să poate să ajungă să își înceapă domnia. Este cumva trist să știm că un popor
creștin ortodox ca Rusia a fost primul care a aderat la ateismul comunist.48
Totuși trebuie să știm că nu numai comunismul a fost unul care a persecutat creștinismul ortodox. Au
fost mai multe alte tendințe persecutoare ale secolului XX care au avut un aport negativ:
- materialismul,
- hedonismul,
- globalismul,
- indiferentismul religios,
- scepticismul religios
- nihilismul
- și ateismul
cu toate au avut aportul lor negativ asupra creștinismului.
Ceea ce a fost particular secolului XX știm că a fost amenințarea războiului nuclear. Cei doi protagoniști
în acest război nuclear au fost Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Aceste două țări au creat un
arsenal atomic care putea distruge toată planeta de mai multe ori. În acest sens gânditorul Eleon Musk spunea
destul de inspirat: “cu siguranță un asteroid sau un super-vulcan ne-ar fi putut distruge, dar la fel de bine noi ne
confruntăm cu riscuri pe care dinozaurii nu le-au avut. Un virus lucrat în laborator, facerea nepotrivită a unei
mici găuri negre sau cine știe ce tehnologie necunoscută pot să ne aducă imediat sfârșitul.”
Este de amintit aici că în secolul XX în timp ce creștinismul ortodox predica pacea și reconcilierea marile
supraputeri ale lumii se înarmau atomic și erau gata să distrugă toată planeta. Nu trebuie să uităm acest lucru și
trebuie să îl avem în vedere mai ales în zilele noastre când lumea pare că este cât se poate de nepăsătoare cu
privire la implicațiile Bisericii în secolul XX.49
Au fost mai mulți oameni de știință care au fost cât se poate de concludenți când au spus că numai un
miracol ne-a ferit de un război nuclear în secolul XX. Trebuie să știm că faptul că în secolul XX nu s-a ajuns la
război nuclear trebuie să fie văzută ca o lucrare a proniei lui Dumnezeu. Chiar și supraputerile sunt unele care
ascultă și fac voia lui Dumnezeu Tatăl. Aceasta deși ele nu voiesc ceea ce vrea Dumnezeu Tatăl. În secolul XX
se pare că omul s-a înrăit așa de mult că a ajuns să își pericliteze existența. În acest sens trebuie să știm că în
secolul XX s-au putut vedea două mari obstacole care au ajuns să pună întreaga umanitate în pericol:
1. dezastrul ecologic
2. și evident războiul nuclear.

48Sunt mai multe speculații cu privire la modul în care comunismul a ajuns să se instaureze în Rusia. Cele mai cunoscute teorii
conspiraționiste este că:
1. Lenin a fost ajutat de Germania pentru a instaura comunismul în Rusia
2. Sau că comunismul în Rusia a fost adus de evrei.
Este bine să știm că comunismul a avut menirea specifică de a distruge Bisericile Creștin Ortodoxe. Se pare că creștinismul ortodox a
jenat foarte mult comunismul. Acesta este încă o dovadă în plus că creștinismul ortodox este credințaa adevărată. Aceasta fiindcă
numai inimile diabolice ar fi putut să persecute în acest mod creștinismul ortodox.
49Wayne D. Cocroft, Cold war: building for nuclear confrontation 1946-1989 (English Heritage, 2004).

27
 Este evident că aceste două probleme sunt unele care se mențin și în secolul XXI. Acesta fiindcă aceste
două probleme nu au ajuns să fie soluționate în secolul XX. Fără să vrem adevărul este că moștenim marile
problematici ale secolului XX. De cele mai multe ori evităm acest două probleme însă trebuie să știm că ele sunt:
- reale,
- dificile,
- grele
- și greu de trecut cu vederea.
De mai multe ori în vremurile noastre parcă ne reîntâlnim cu marile probleme ale secolului XX fiindcă
putem să vedem:
- amenințări nucleare,
- politicieni care nu se înțeleg,
- confruntări,
- conflicte ideologice,
- neînțelegeri economice
- și lupte pentru putere și supremație.
Gânditorul Walter Veltroni spunea cât se poate de clar că: “secolul XX a fost secolul sângelui, secolul în
care oamenii au putut să-şi imagineze şi să realizeze genocidul evreilor, secolul Auschwitz-ului, al victimelor
persecutate naziste, precum şi secolul tragediei comuniste, al lui Jan Palach, al Gulagului, al ororilor
stalinismului.” După toate aceste plăgi care au trecut peste umanitate în secolul XX ei bine ar fi bine ca
umanitatea secolului XXI să se întoarcă spre creștinismul ortodox. După cei 20 de ani ai secolului XXI putem să
vedem că sunt relativi puțini cei care au devenit interesați de creștinismul ortodox. Dacă umanitatea va merge în
acest ritm adevărul este că ea riscă să repete marile orori ale secolului XX.50
Vrem nu vrem noi cei din secolul XXI am ajuns să trăim la umbra secolului XX. De multe ori avem
impresia că de fapt suntem tot în secolul XX. Gânditorul Victor Martin spunea că: “muncitorii au păşit şi ei în
secolul XXI, dar şi-au uitat trusele cu scule în secolul XX.”51Din această afirmație înțelegem că vrem nu vrem
avem cu noi mai toate problemele secolului XX. Aceasta fiindcă umanitatea cu greu ajunge:
- să se dezlipească,
- să renunțe,
- să se desprindă
de problemele secolului precedent.
Secolul XX a fost unul care trebuie să și-a pus mari speranțe în:
- materie,
- știință,
- civilizație
- și tehnică.
Au fost mai mulți care au fost atât de creduli că au susținut că aceste lucruri sunt unele care pot să
rezolve problema umană în totalitate. În cele din urmă aceste lucruri au creat o senzație de:
- disconfort,
- neplăcere,
- dezamăgire
- și neajuns.
De ce? Fiindcă omul a ajuns să nu mai fie unul care să fie tratat ca vând suflet. Știm că Freud a spus că
de fapt religia este un lucru care poate să fie rezolvat deplin și total fiindcă ea este o nevroză, adică o boală din

50Am vorbit mai sus despre faptul că s-a demonstrat că istoria se repetă. De mai multe ori doar personajele și locație este diferită în
timp ce faptele se repetă din nou. Se repetă din nou fiindcă trebuie să știm că umanitatea ca întreg este cât se poate de:
- divizată,
- dezbinată
- și fragmentată.
Nu trebuie să uităm acest lucru și să nu credem pe politicienii care de multe ori nu fac decât să ne creeze iluzia:
- comuniunii
- și comunicării.
Trebuie să știm că viitorul este un lucru neprevizibil și oamenii de multe ori s-au dovedit destul de răi pentru a ajunge să comită aceleași
greșeli ale trecutului pe care le-au comis în secolul XX.
51Victor Martin,Ţara lui Travian (Editura Celina, 2009).

28
care omul se poate vindeca prin terapie. Au fost mulți la începutul secolului XX care au crezut în această idee. Ei
bine Freud s-a demonstrat că greșește. Omul are nevoie de Dumnezeu fiindcă fără el după cum spune Petre
Țuțea, omul este un animal care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.
Ateismul a devenit cu adevărat o modă în secolul XX fiindcă oamenii au ajuns să creadă că omul:
- modern,
- evoluat,
- avansat,
- emancipat
evident că poate să trăiască și fără de Dumnezeu. Au fost mulți în secolul XX care au considerat că:
- religia
- și credința în Dumnezeu
sunt lucruri cât se poate de desuete și perimate. Iată de ce mai multe curente de gândire din secolul XX au ajuns
să susțină că omul:
- poate,
- este capabil
- și trebuie
să ducă o viață fără de Dumnezeu.
Gânditorul Constantin Răduț Argetoaia spunea cât se poate de inspirat: “în secolul lui Voltaire, ateismul
era văzut ca un viciu al omului de spirit. În secolul meu, este viciul omului fără spirit!”52
În secolul XX trebuie să știm că creștinismul ortodox de mai multe ori a ajuns să fie considerat ca fiind:
- învechit,
- stânjenitor,
- ofensator
- și fără de sens.
Aceasta fiindcă în creștinismul ortodox este văzut ca mult prea tradiționalist și conservator și ca unul care
pune mult prea mult accent pe:
- moralitate,
- evlavie,
- bunătate
- și virtute.
Ei bine a venit momentul ca aceste lucruri să fie uitate fiindcă ele sunt desuete unei lumi care avea nevoie
cel mai mult de progres științific. Nu trebuie să confundăm lucrurile: în nici un fel progresul științific nu ajunge
să fie un substitut pentru moralitate și virtute. Ele sunt două lucruri diferite ce nu trebuie să fie confundate.
Trebuie să știm că oamenii de cele mai multe ori când sunt entuziasmați științific ajung să creadă că știința poate
să rezolve toate problemele religioase ale omului. Ei bine în această capcană a căzut și secolul XX care a susținut
că omul nu este o ființă religioasă ci mai mult o ființă științifică.53
Era anul 431 la Efes unde avea loc un sinod ecumenic. Poporul creștin ortodox stătea în fața clădirii
unde avea loc sinodul.
- Ce se întâmplă? A spus un nou venit.
- Cum nu știi?
- Nu.
- Nu se poate.
- Ce să știu?
- Că are loc un sinod ecumenic.
- Da?
- Da.
- De ce?
- Tu nu ești creștin ortodox?
- Ba da.
- Și cum nu știi?
52Aforism din Constantin Răduţ Argetoaia în Sesam, deschide-te!
53Timothy Samuel Shah, Jack Friedman, Homo religiosus: exploring the roots of religion and religious freedom in human experience (Cambridge,
2017).
29
 - Nu știu.
- Bine îți voi spune eu.
- Te ascult.
- Oamenii stau aici fiindcă părinții acum decid.
- Ce să decidă?
- Dacă îl condamnă sau ne pe Nestorie.54
- Nestorie?
- Da.
- Cine este Nestorie?
- Un mare eretic.
- Eretic?
- Da.
- Păi de ce?
- Fiindcă el făcut mult rău cu ereziile lui Bisericii lui Hristos.
- Cum așa?
- Tu știi ce este un eretic?
- Da.
- Ce?
- Unul care învață lucrurile greșite despre credință.
- Ei bine un așa om este Nestorie.
- Da?
- Da.
- Păi și ce erezie susține Nestorie?
- Mai multe.
- Spune-mi și mie.
- Bine.
- Te ascult.
- Nestorie susține că în Hristos nu este numai o singură persoană.
- Da?
- Da.
- Dar câte persoane zice el că sunt în Hristos?
- Două.
- Umană și dumnezeiască?
- Da.
- Înțeleg.
- Și părinții de la sinod ce susțin?
- Că în Hristos este numai o persoană.
- Care?
- O singură persoană cu două naturi.
- Înțeleg.
- Dacă ar fi două persoane în Hristos atunci ar fi doi hristoși.
- Așa este.
- Și alteceva ce mai susține Nestorie?
- Că Sfânta Maria nu a fost Născătoare de Dumnezeu.
- Nu?
- Nu.
- De ce?
- Că este numai Născătoare de Hristos.
- Adică?
- Sfânta Maria l-a născut pe Hristos omul dar nu pe Fiul lui Dumnezeu.
- Greșit.
- Da. Evident.
54https://ro.wikipedia.org/wiki/Nestorianism (accesat e 11.05.2021).
30
 - Cred că știu ce vrei să spui.
- Dacă Sfânta Maria ar fi născut numai un om el nu ne-ar fi putut mântuii.
- Așa este.
- Vezi că acum știi cine este ereticul Nestorie?
- Da.
- Mă miră că deși este întuneric poporul creștin ortodox stă aici cu lumânări aprinse.
- Cum să nu stea?
- Păi da.
- Poporul stă aici fiindcă este interesat de dreapta credință.
- Și eu sunt interesat.
- Păi de acea ai venit aici nu?
- Da.
- Vezi tu istoria ne va judeca.
- Adică?
- Stăm aici fiindcă voim să arătăm lumii că ne interesează dreapta credință.
- Așa este.
- A uite.
- Ce este?
- Părinții au terminat sinodul.
- Și acum?
- Vor face proclamarea.
Un episcop bătrân a luat cuvântul:
- Noi părinții adunați la sinod îl declarăm pe Nestorie eretic și să fie anatema.
Mai apoi creștinii i-au condus pe episcopi cu lumânările aprinse până la casele lor.
- Ei vezi....
- Ce este?
- Ți-am spus eu că Nestorie este eretic.
- Așa este.55
Avem aici o întâmplare care ne spune despre cât de implicați au fost creștinii din secolul V cu privire la
credința creștin ortodoxă. Ei bine se poate afirma că în secolul XX omul a ajuns la un fel de stare de saturație cu
creștinismul ortodox și a ajuns să privească spre ideologii și credințe:
- străine,
- sincretice,
- ciudate
- și mincinoase.
Nu trebuie să uităm acest lucru și trebuie să îl avem în vedere în aceste vremuri ale noastre când sunt mai
mulți care se gândesc la binele secolului XXI. Vom ajunge să facem din secolul XXI un secol mai bun decât
secolul XX numai dacă vom știi să reparăm greșelile secolului XX. Pentru aceasta trebuie să stăm mai mult:
- să reflectăm
- și să medităm
la secolul XX.56
Este foarte adevărat că în secolul XX energia și mai ales petrolul au devenit extrem de importante.
Aceasta fiindcă industria auto a început să se dezvolte și evident că ea avea nevoie de o sursă de energie. În acest
sens gânditorul Jean Jaques Berrbery spunea: “secolul al XX-lea va rămâne orice s-ar întâmpla secolul petrolului.
El a dat ritmul frenetic civilizaţiei moderne, a răsturnat obiceiuri, a creat nevoi noi şi a transformat politica şi
relaţiile internaţionale.” Țările arabe care au descoperit în deșert mai multe mari rezerve de petrol au ajuns să fie
unele care să dea tonul economiei mondiale. Acest lucru are loc parțial și în secolul XXI. Nu greșim dacă
spunem că secolul XX a fost un secol al energiei și al petrolului. Mai toate mașinile inventate de om în secolul
XX au avut nevoie de petrol. În nici un alt secol la istoriei omul nu a avut atât de mult nevoie de energie. Așa se
facă că petrolul a creat mai multe:

55A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
56Jay Winter, Remembering war: the great war between memory and history in the 20th century (Yale, 2006).
31
 - crize,
- conflicte
- și dispute
economice în secolul XX. Lumea tinde să le uite acum dar dacă este să fim atenți la trecut vom vedea că un
război din secolul XX a avut ca motiv petrolul: este vorba de invazia americană a Irakului în 1991.
Deși nu se spune trebuie să afirmăm că secolul XX a fost un secol al energiei. Fără de energie viața
omului risca să devină un simplu primitivism. Este adevărat că civilizația a ajuns să aibă un grad de dezvoltare
mare și imens în secolul XX. Totuși, nu trebuie să uităm că fără:
- petrol,
- energie
- și resurse naturale
această civilizație se putea prăbușii oricând.57
Trebuie să fim realiști și să ne dăm seama că descoperirile științifice l-au făcut pe omul secolului XX să
creadă că el este cumva atotputernic fiindcă știința putea să rezolve mai toate problemele cu care se confrunta el.
Omul secolului XX a fost cel mai avansat științific din toate epocile istoriei.58 Totuși este tocmai acest spirit
științific care l-a adus pe om în pragul războiului nuclear și al o posibilă auto-distrugere.59 Gânditorul Herman
Khan spunea: “dintr-o perspectivă științifică există unele indicații că războiul nuclear ar putea distruge stratul de
ozon al pământului sau ar putea aduce o nouă Epocă de Gheață dar nu este nici un indiciu că fie că ordinea
creată sau umanitatea ar fi distrusă în proces.”
Este evident că trebuie să ne dăm seama că secolul XX a venit cu ceea ce cunoaștem în zilele noastre ca
revoluția sexuală. Acest lucru a avut lor prima dată în Statele Unite ale Americii și mai apoi a cuprins toată
planeta. Revoluția sexuală a apărut în America mai ales ca un fel de reacție la puritani care evident că negau orice
rol al sexualității în viața umană. Chiar dacă au fost mai multe:
- tendințe,
- impulsuri,
- năzuințe
- și înclinații
ale omului spre sexualitatea în secolele de mai înainte de secolul XX, ei bine sexualitatea a a ajuns să fie un
adevărat brand al secolului XX. Aceasta fiindcă oamenii au început să creadă că istoria l-a ținut pe om:
- inhibat,
- legat
- și fără libertate
în ceea ce privește sexualitatea.60
Această revoluție sexuală l-a făcut pe gânditorul Malcolm Muggeridge să spună că: “sexul este ersatz-ul
sau religia substitut a secolului XX.” Ce vrea să spună această afirmație? Ne spune că la fel ca în Renașterea
italiană omul a ajuns să simtă că este inhibat sexual și trebuie să se elibereze. La fel cum pictorii Renașterii au
ajuns să picteze nuduri în biserici ei bine la fel de bine omul secolului XX a ajuns să folosească sexul în:
- publicitate,
- film,
- literatură,
- artă
- sau cultură.
57Economia omului este una care în mare este dependentă de natură. Totuși omul în loc să aibă grijă de natura lui a ajuns să o distrugă
prin poluare. Trebuie să știm că deși poluarea a început mai ales în secolul XX, ea se continuă și în secolul nostru, secolul XXI. Omul
se dovedește a fi duplicitar în acest sens fiindcă este unul care evident că nu ține cont de natura care îl ajută să trăiască. La început de
secol XXI trebuie să ne redefinim noțiunea noastră de natură și să ne dăm seama că natura nu este pur și simplu un bun de consum ci
este mai mult:
- mediu,
- spațiul
- și modul
nostru a de trăii.
58A se vedea Thomas S. Khun, Structura revoluțiilor științifice (București, 2008).
59A se vedea (autor colectiv), Effects of nuclear war (University Press of the Pacific, 2005).
60A se vedea Pitirim A. Sorokin, American sex revolution (Porter Sargent, 1956).

32
 Aceasta fiindcă sexul a devenit cu adevărat un lucru care a invadat toate aspectele vieții umane din secolul
XX.61
Ei bine trebuie să știm că în plin secol XX și în plină revoluție sexuală Biserica Creștin Ortodoxă a avut
mult:
- de pierut,
- de suferit
- și de suportat
fiindcă evident că această revoluție sexuală a fost una imorală și care nu a fost în duhul Bisericii Creștin
Ortodoxă. Așa se face că în secolul XX ortodoxia și creștinismul ortodox au ajuns să fie considerate:
- retrograde,
- învechite,
- neaduse la zi
- și desuete.
Oamenii din secolul XX la fel ca oamenii Renașterii nu au putut să credibilizeze Biserica Creștin
Ortodoxă fiindcă ea este una care pune mare accent pe:
- feciorie,
- castitate
- abstinență
- și controlul
sexualității umane.62
Trebuie să evidențiem aici că revoluția sexuală începută în secolul XX continuă și în secolul XXI secolul
nostru. Aceasta fiindcă sunt mulți care evident că au ajuns să facă din sex un idol. Este nevoie să fim conștienți
de acest lucru și să îl avem în vedere în zilele noastre de secol XX. Aceasta fiindcă nu trebuie să uităm că secolul
XXI are menirea de a:
- repara
- și vindeca
bolile și greșelile secolului XX. Ca să ajungem să depășim revoluția sexuală începută în secolul XX trebuie să fim
profund ancorați în mentalitatea Bisericii Creștin Ortodoxe și să fim convinși că ea Îl predică și Îl
propovăduiește pe Iisus. Aceasta la fel de bine fiindcă trebuie să fim cât se poate de convinși că revoluția sexuală
nu este compatibilă cu Iisus și cu evanghelia predicată de El.63
Este bine să fim conștienți că în secolul XX una dintre marile probleme a fost violența. Aceasta pe lângă
revoluția sexuală. Se poate vedea mai ales din filmele și emisiunile TV că omul secolului XX a fost unul care a
considerat că violența este:
- un mod de fi,
- o mentalitate,
- un mod de a gândii
- și o cale
pentru a îți atinge scopurile lui imediate care de cele mai multe ori sunt unele:
- egoiste,
- individualiste
- și egocentrice.
Gânditorul Rudolph Rummel spunea cât se poate de clar în acest sens: “(în timpul secolului XX)... 170
de milioane de bărbați, femei și copii au fost împușcați, bătuți, torturați, tăiați cu cuțitul, arși de vii, înfometați,
înghețați, zdrobiți sau aduși în pragul morții; îngropați de vi, înecați, spânzurați, bombardați au uciși în orice fel al
miilor de căi prin care guvernele au adus moartea asupra cetățenilor neajutorați, neînarmați sau asupra străinilor.”

61A se vedea Eric Schafer, Sex scence: media and the sexual revolution (Duke University Press, 2014).
62Mai multă lume din secolul XX a ajuns să considere că doctrina religioasă creștin ortodoxă a castității este un mit. Pe micul și marele
ecran începând cu secolul XX omului i-au fost puse imagini care să arate cât de benefic este sexul și că sexul este cumva un răspuns la
mai toate frustrările omului. Iată de ce în nici un fel creștinismul ortodox nu mai putea să fie luat în serios. Pornografi ai secolului XX
ca Larry Flint și Hugh Heffner au devenit idoli adorați la scară planetară. Aceasta fiindcă ei au promovat fructul oprit: sexualitatea
nelimitată și fără de nici o restricție.
63A se vedea Daniel Cornea, Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii (Editura Christiana, 2018).

33
Cifra de 170 de milioane de victime ale violenței și crimei evident că trebuie să ne dea de gândit. Poate mai mulți
vor găsii numărul de 170 de milioane de victime din secolul XX:
- neadevărată,
- nerealistă,
- speculativă
- și exagerată.
Totuși trebuie să ne readucem aminte de cele două războaie mondiale și de climatul:
- violent,
- agresiv
- agasant
al secolului XX.
Deși mai mulți dintre noi am vrea ca secolul XX să fi arătat altcumva ceea ce trebuie să știm este că acest
secol este unul care a ajuns la un număr fără precedent de victime și de suferinzi. În nici un alt secol al istoriei
crima și violența nu au ajuns la aceste cote alarmante. Aceste cote alarmante trebuie să fie pentru noi:
- un semnal de alarmă,
- o piatră de poticnire
- și ceva care să ne dea de gândit.64
Cu privire la secolul XX gânditorul J. G. Ballard spunea cât se poate de inspirat: “căsătoria dintre rațiune
și coșmar care a dominat secolul XX a dat naștere unei lumi și mai ambigue. Peste tot în peisajul comunicațiilor
se mișcă spectrul tehnologiilor sinistre și ale unor vise pe care banii le pot cumpăra. Sisteme de arme
termonucleare și reclame cu băuturi răcoritoare coexistă într-o dimensiune suprapusă condusă de publicitate,
pseudo-evenimente și pornografie. Asupra vieților noastre conduc cele două leit-motive ale secolului XX:
- sexul
- și paranoia.”
Deșii unii cititori vor găsii total nepotrivite aceste cuvinte de mai sus trebuie să știm că ele sunt adevărate.
Pe lângă sex în secolul XX a existat și multă paranoia. După cum vom vedea această paranoia s-a văzut reflectată
cel mai bine în cele două mari ideologii totalitare ale secolului XX:
- nazismul
- și comunismul.65
Se spune că doi filosofi s-au întâlnit.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Mă bucur să te revăd.
- Și eu.
- Și cum mai ești?
- Destul de bine.
- Frumos.
- Dar tu?
- Nu așa de bine.
- De ce?
- Încă nu am ajuns la ataraxia.
- Hahaha.
- De ce râzi?
- Fiindcă ești mult prea tehnic.
- Tu știi ce este ataraxia?

64Trebuie să facem în așa fel ca războaiele și violența secolului XX să nu se mai repete și să ajungă să fie un secol al:
- compasiunii,
- reconcilierii,
- înțelegerii
- și păcii.
Numai așa se poate spune că vom ajunge să facem din secolul XX un secol reușit și cât se poate de bun. Trebuie să învățăm din
greșelile mari ale secolului XX pentru ca să ajungem să evităm răul și maleficul.
65A se vedea Alain Besanson, Nenorocirea secolului: despre comunism, nazism și unicitatea “șoah”-ului (București, 2015).

34
 - Da.
- Ce?
- Este starea în care în drumul spre înțelepciune lui filosoful ajunge să nu mai fie perturbat de lumea din
jur.
- Așa este.
- Și încă vrei să ajungi la ataraxia?
- Da.
- Asta este bine.
- De ce?
- Fiindcă acolo vreau să ajung și eu.
- Mă bucur că avem un scop comun.
- Asta așa este.
- Știi noi filosofii suntem oameni speciali.
- De ce?
- Nu știi?
- Nu.
- Noi suntem cei care suntem ca un far de lumină pentru cei din jur.
- De ce?
- Fiindcă noi le arătăm calea spre înțelepciune.
- Poate ai dreptate.
- Nu poate.
- Dar cum?
- Sigur.
- Chiar așa?
- Da.
- Cum?
- Oamenii sunt însetați de înțelepciune numai că mulți dintre ei nu știu calea spre ea.
- Și noi suntem cei care le-o arătăm?
- Exact.
- Poate ai dreptate.
- Evident.
- Totuși nu ai remarcat ceva.
- Ce?
- În zilele noastre filosofii sunt destul de contestați.
- Asta așa este.
- Și de ce este așa?
- Cred că știu de ce.
- De ce?
- Fiindcă oamenii nu mai vor să asculte de autoritate.
- Așa este.
- Vezi?
- Dar uite fiindcă vorbești de autoritate.
- Ce este cu ea?
- Cine stabilește autoritatea?
- Tu ai auzit de Pitagora?
- Da.
- Știi că el a avut mai mulți ucenici?
- Da.
- Ei bine se spune că ucenicii îl venerau pe Pitagora.
- Chiar și aveau pe cine.
- Da.
- Și?
- Ucenicii credeau tot ceea ce îi învăța Pitagora.
35
 - Foarte bine făceau.
- Dar evident că uneori se mai și îndoiau de filosofie.
- Da?
- Da.
- Și ce se întâmpla?
- Era destul ca unul să li se reamintească de faptul că Pitagora a spus acel lucru despre care se îndoiau.
- Cum?
- Ei spuneau în grecește: avios efa (αυτος εφα).
- Adică?
- El (Pitagora) a spus aceasta.
- Și?
- Când cineva spunea aceste cuvinte orice urmă de îndoială dispărea.
- Fiindcă a fost spus de Pitagora?
- Da.
- Interesant.
- Este.
- Așa vrea ca lumea să ne privească la fel cum îl priveau ucenicii pe Pitagora.
- Asta este un lucru la care noi filosofii trebuie să lucrăm.
- Cum?
- Trebuie să le aprindem oamenilor iubirea de înțelepciune.
- Așa este.
- Dacă oamenii iubesc înțelepciunea evident că o vor și venera.
- Crezi?
- Da.
- Există mult prea multă îndoială în lume.
- Da. Oamenii se îndoiesc și de Dumnezeu.
- Mai ales de Dumnezeu.
- Am avut un dialog frumos.
- Așa este.66
Am spus mai sus un dialog filosofic fiindcă el vine să ne spună că trebuie să fim unii care să ne dăm
seama că filosofia este o metodă care ne poate ajuta mult. În secolul XX au apărut mai multe filosofii false
fiindcă mai toate religiile lumii au ajuns să aibă filosofi proprii. Iată de ce trebuie să știm că vom ajunge la mai
multă înțelepciune dacă vom evita filosofiile false ale secolului XX:
- nihilismul,
- ateismul
- hedonismul,
- materialismul
- sau existențialismul.
Filosofia secolului XX se poate spune că a fost plăcerea și violența. În nici un alt secol al istoriei violența
și sexualitatea parcă nu au ajuns la cotele alarmante pe care le-a atins în secolul XX. Am fi destul de naivi să
ajungem să propagăm aceste lucruri și în secolul XXI.67

CAPITOLUL IV

CELE DOUĂ MARI TOTALITARISME ALE SECOLULUI XX: NAZISMUL ȘI COMUNISMUL

Nazismul a fost poate cea mai mare oroare a secolului XX. De ce? În special din două motive:
1. Fiindcă a declanșat un război mondial în care se estimează că au murit 50 de milioane de oameni,
2. Și fiindcă a ajuns să extermine 6 milioane de evrei.
Se știe de mai toată lumea că cei mai mari lideri naziști au fost:
1. Adolf Hitler în Germania
66A se vede Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
67A se vedea Tzvetan Todorov, Confuntarea cu extrema. Victime și torționari în secolul XX (București, 1996).
36
 2. Și Benito Musolini în Italia.
S-au spus mai multe lucruri despre nazism și nu voim aici să repetăm ceea ce se știe deja despre nazism.
Ceea ce trebuie însă să spunem este că în nici un alt secol al istoriei lumea nu a ajuns să fie atât de orbită de o
ideologie așa de totalitară ca nazismul. Nazismul a fost unul care s-a voit un fel de mântuire totală și deplină a
omului. El a fost totalitar fiindcă nu a acceptat nici un fel de contradicție și nici un fel de opoziție. În nazism nu
exista opoziție care trebuia să fie:
- redusă la tăcere,
- distrusă
- și exterminată.
Ca să fie cât se poate de expeditiv cu opozanții ei bine nazismul a ajuns să inventeze ceea ce se cunoaște
ca lagărele de exterminare. Dintre cele mai cunoscute lagăre de exterminare amintim aici:
- Auschzitz,
- Buchenwald,
- Treblinka,
- Belzec,
- Chelmno,
- Sobibor,
- Majdanek
- sau Sajmiste.68
Lagărele de concentrare au fost creații ale secolului XX chiar dacă se consideră că cei care le-au inventat
nu erau oameni în adevăratul sens al cuvântului.
Este bine să știm că cu privire la Adolf Hitler sunt mai multe opinii. Unele opinii susțin că el a fost un
om care credea în Dumnezeu în timp ce altele susțin că acest lucru este fals. Ceea ce trebuie să știm este că în
nici un fel nu se potrivește o eventuală credință în Dumnezeu cu faptele și atrocitățile comise sub comanda lui
Hitler. Ceea ce este cât se poate de evident în zilele noastre este că nu se poate să nu ajungi să vorbește de Hitler
atunci când vorbești de secolul XX. Aceasta fiindcă Hiler a marcat într-un mod negativ istoria secolului XX.
Sunt mai multe clasamente care îl scot pe Hitler ca fiind cel mai malefic om din toate timpurile. Ceea ce se știe
din trecutul lui Hitler este că:
1. A fost inițiat în ocultism fiindcă mai multe dintre ideile lui naziste erau de natură ocultă,
2. S-a inspirat mult în ideologia sa din gândirea nihilistului Nietzsche, cel care în secolul XIX proclamase
moartea lui Dumnezeu.
Prin urmare de unde știm că Hitler69 a fost inițiat în ocultism? Ne-o spune emblema partidului său
zvastica. Zvastica este un însemn ocult din hinduism și alte curente religioase orientale care în sens inițial
înseamnă:
- un eveniment fericit,
- un loc bun
- sau noroc.
Că Hitler a fost un om al norocului nu este nici o îndoială. Sunt mai multe mărturii istorice care ne spun
că mai înainte de a ataca Polonia și a declanșa cel de al doilea război mondial Hitler s-a răzgândit de aproape 20
de ori.
Mai multe idei oculte au fost preluate de Hitler din societatea secretă germană Thule. Ei bine trebuie să
știm că grupul secret Thule era rasist. Aceasta fiindcă el ajungea să promoveze un fel de separație între rase.
Rasele erau cât se poate de definitorii pentru Thule. Oamenii se împărțeau prin naștere între unii:
- care stăpâneau
- și alții care se nășteau sclavi.
Prin urmare starea de:
- stăpân
- sau de sclav
nu era un lucru care era stabilit de faptele tale ci mai mult de rasa sau mai bine spus de etnia ta.

68
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/cele-mai-cumplite-lagare-exterminare-create-nazisti-locurile-murit-trei-milioane-oameni-
1_5c87dd96445219c57e2adb22/index.html (accesat pe 08.05.2021).
69A se vedea Jean Prieut, Hitler, medium de Satan (Lanore, 2002).

37
 Societatea secretă Thule la care se crede că a aderat și Hitler (sau cel puțin s-a inspirat) își avea sediul în
Muchen în Germania. Thule a fost profund influențată de mitul grec al pământului gol. Era vorba de un pământ:
- mitic,
- legendar
- și unic
la care aveau acces numai câțiva aleși (evident membrii lui Thule). Acest pământ ales numit în mitologia greacă
Θούλη își avea captala la Hiperborea. Era vorba de un tărân mitologic care își avea originea în nord. Thule a fost
întemeiată de Walter Hauhaus care a fost un veteran al primului război mondial.70
Fie că a fost membru sau nu al lui Thule ceea ce trebuie să știm este că Hitler a preluat rasismul din
această societate secretă și a ajuns să îl facă o modă și un crez al Germaniei secolului XX. Germanii se pare că au
fost pur și simplu orbiți de rasism. Este bine să știm că oamenii deși se împart în etnii și naționalități în nici un
fel nu trebuie să ajungem să credem că ele sunt:
- definitorii,
- totale
- și totalitare
în ceea ce îi privește pe oameni. De ce? Fiindcă oamenii se pot schimba. Se poate vedea că oamenii își pot
schimb:
- țara,
- limba,
- mentalitatea
- și uneori modul de a fi.
Prin urmare rasa poate să fie modificată. Știm că oamenii ajung să se schimbe și să își depășească de mai
multe ori condiția. Ei bine pentru Hitler era imposibil ca odată ce te-ai născut într-o etnie să ajungi să te mai
schimbi. După Hitler unele etnii trebuiau să fie pur și simplu exterminate fiindcă ele ajungeau:
- să contamineze,
- să infecteze
- și să distrugă
etniile superioare. Se pare că Hitler i-a găsit pe evrei ca fiind o rasă letală. Se spune că Hitler a urmărit cu naziștii
lui mai multe documentare film și la mai toate vizionarile a ajuns la concluzia că evreii sunt
- sub-umani
- și o rasă inferioară.
Motivul pentru care Hitler a ajuns la o astfel de concluzie a fost faptul că el a putut să vadă că evreii de la
timpul lui erau un popor migrator și mai mulți dintre ei locuiau în Germania. Hitler a fost de părere că mai multe
dintre veniturile și profiturile germanilor mergeau spre evrei și astfel că ei trebuiau să fie opriți. Așa se face că el
a venit cu alternative lagărelor de exterminare dintre care mai multe le-am enumerat mai sus. Realitatea este cu
totul alta: deși la vremea lui Hitler evreii erau un popor nomad se poate spune, adevărul este că ei contribuiau
economic la facerea Germaniei și a Europei fiindcă ei erau muncitori.71
După cum am spus mai sus Hitler nu era străin de nihilism și de părintele lui Nietzsche. Aceasta fiindcă
Nietzsche a fost german și Hitler avea un deosebit respect față de tot ceea ce este german. Totuși trebuie să știm
că Hitler nu a fost un nihilist în sensul pur al cuvântului. De ce? Fiindcă el a avut mai multe:
- simpatii,
- afinități
- și preferințe
față de păgânismul antic german. În acest sens se știe că zeul principal la germani antici a fost Wotan. Ei bine de
mai multe ori Hitler și-a exprimat dorința ca Germania să renunțe la Iisus și să ajungă să reînvie cultul zeului
Wotan.72
Altături de Wotan în panteonul german trebuie să știm că mai erau alte zeități ca:
- Ymir,

70https://ro.wikipedia.org/wiki/Societatea_Thule (accesat pe 08.05.2021).

71Tim Dowley, Sfidarea holocaustului. 10 creștini curajoși care i-au ajutat pe evrei (Editura Casa Cărții, 2020).
72Cu privire la zeul Wotan sunt mai mulți care susțin că el ar fi unul și același cu zeul suprem Odin de la vikingi. Acest lucru nu este

sigur însă. Aceasta fiindcă germanii au avut proprii lor zei.

38
 - Vile,
- Ve,
- Frigg,
- Freya,
- Baldr
- etc.
După cum am spus în ceea ce privește zeii germanici se poate vedea un fel de amestec între zeii
germanilor și zeii vikingilor. Ceea ce trebuie să știm este că Hitler a fost profund interesat de mitologia
germanică antică și el credea că este vremea ca creștinismul să fie abolit și mitologia germanică să fie acceptată ca
noua religie a germanilor. Totuși, Hitler era conștient că dacă va face această trecere de la creștinismul luteran la
păgânismul antic german acest lucru va produce nemulțumire în sânul populației așa că el spera într-un fel de
trecere:
- pe nivele,
- treptată
- și graduală
de la creștinism la păgânism.
Ceea ce este cel mai sigur însă este că Hitler a preluat vechea doctrină a supra-omului lansată de
Nietzsche. Ce spunea Nietzsche în acest sens? Nietzsche era de părere că Dumnezeu este mort și acest lucru el
l-a proclamat în două dintre scrierile sale. El a fost a acord că această moarte a lui Dumnezeu a lăsat cumva un
mare gol care trebuia să fie umplut. Cu ce să fie umplut? Cu un supra-om (ubermensch). Supra-omul lui
Nietzsche era un nihilist care nu mai credea în nimic și care singura lui motivație de a exista era setea de putere.
Lumea văzută de Nietzsche era cu adevărat macabră: era o lume care se împărțea iremediabil în:
- stăpâni
- și sclavi.
Pentru Nietzsche la fel ca pentru Hitler nu exista cale de mijloc între stăpâni și sclavi. Aceasta fiindcă
omul care era slab trebuia să fie îngenunchiat și făcut sclav. Doctrina supra-omului lui Nietzsche a fost una care
a ajuns să fie susținută de Hitler în termeni proprii prin ceea ce el a denumit ca rasa ariană. Cine era rasa ariană?
Arsa ariană era o rasă mitologică ce a existat în vechime și care acum trebuie să fie reînviată. Germanii erau
descendenții direct ai acestei rase. Rasa ariană era un fel de rasă:
- atotputernică,
- atee
- și nihilistă.73
Această rasă ariană, adică rasa germană era menită după Hitler să conducă lumea.
Am spus toate aceste lucruri fiindcă el au fost parte din istoria secolului XX.
Se spune că doi matematicieni discutau.
- Bună.
- Ta salut.
- Ce mai faci?
- Bine.
- Și eu.
- Mă bucur.
- Cum mai merge cu matematica?
- Destul de bine.
- Da?
- Da. Doar ca să fiu am anumite îndoieli cu privire la matematică.
- Ce anume?
- Tu ai auzit de vestitul matematician și naturalist Ampere?
- Da.
- Ce știi despre el?
- A fost francez.
- Adevărat.
- Ampere a fost cel are a descoperit electromagnetismul.
73https://ro.wikipedia.org/wiki/Rasa_arian%C4%83 (accesat pe 09.05.2021).
39
 - Așa este.
- Ce este cu el?
- Tu știi că Ampere nu a fost numai matematician ci și fizician?
- Da.
- Este ceva la el care mă problematizează.
- Ce anume.
- O scrisoare.
- Ce scrisoare?
- O scrisoare scrisă de Ampere.
- Și ce spune el acolo?
- O am cu mine așa că am să îți citez exact.
- Te ascult.
- Ei bine iată ce îi scria Ampere unui prieten ucenic.
- Citește.
- „Fereşte te de a te ocupa exclusiv cu ştiinţa, cum ai făcut până acum. Studiază, scrutează ce e pe pământ,
datoria aceasta o are fiecare bărbat de ştiinţă. Dar priveşte numai cu un ochi la lumea celor văzute, iar cu celalalt
priveşte neîntrerupt la lumina cea veșnică. Cu o mână examinează natura, cu cealaltă însă te ţine de colţul hainei
lui Dumnezeu, întocmai cum se ţine copilul de haina tatălui său.”
- Așa și ce te problematizează aici?
- Mai multe.
- Adică?
- Îmi dau seama că Ampere credea în Dumnezeu.
- Asta este evident.
- Dar totuși ceva nu înțeleg?
- Ce?
- De ce a fost Ampere părtinitor?
- Adică?
- De ce i-a spus el ucenicului său să nu studieze exclusiv numai știința?
- Eu cred că știu de ce.
- De ce?
- Știința este un bun mediu de cunoaștere dar nu de înțelepciune.
- Adică?
- Poți să fi tobă de carte dar să fi ateu.
- Da?
- Da. Cum să nu.
- Păi cum așa?
- Tu nu știi că necunoașterea îngâmfă?
- Ba da.
- Ei vezi acum ai venit aproape de adevăr.
- Cum?
- Sunt mulți mari savanți care ajung să știe mult și fiindcă știu mult ei cred că nu mai au nevoie de
Dumnezeu.
- Dar este greșit.
- Sigur că este greșit.
- Cum îți explicit?
- Savanții atei uită un lucru foarte important.
- Care?
- Că Dumnezeu este sursa științelor.
- Așa este.
- Ce ar fi știința fără de Dumnezeu?
- Nimic?
- Da, evident.
- Și oare de acest lucru se ferea Ampere?
40
 - Da.
- El credea că știința și religia sunt înrudite?
- Da.
- Pare logic.
- Și mai este ceva?
- Ce anume?
- Una este informația științifică și alta este utilitatea ei.
- Adică?
- Teoretic poți să știi multe lucruri științifice care să nu aibă nici un folos.
- Cum ar fii?
- Cu ce s-ar schimba omului viața dacă el ar știi numele la toate planetele de pe cer?
- Cu nimic.
- Ei vezi, asta este diferența dintre cunoașterea științifică utilă și cea care nu are nici un sens.
- Mă bucur că am vorbit cu tine.
- Și eu.
- Amper a vorbit acolo și de lumina lui Dumnezeu.
- Da, lumina lui Dumnezeu este mult mai importantă decât lumina sapiențială a științei.
- Sunt total de acord.
- Foarte bine.74
Deși Ampere a trăit în secolul XIX adevărul este că cuvintele lui se potrivesc și pentru secolul XX.
Aceasta fiindcă în secolul XX au fost mai mulți savanți care au militat pentru o rupere totală dintre religie și
știință. Fermi convinși că știința are o cale diferită decât religia mai mulți savanți au devenit atei dacă nu chiar
nihiliști. Ei credeau că omul poate pur și simplu să ajungă să trăiască cu știința ca fiind o adevărată religie. De ce?
Fiindcă ei susțineau că ceea ce nu poate fi demonstrat științific nu poate să fie crezut. Dogmele creștin ortodoxe
nu sunt subiectul unei asidue investigații științifice și pentru aceasta ele nu pot să fie:
- crezute,
- acceptate
- și împropiate.
Nazismul a fost o ideologie care în prima jumătate a secolului XX a făcut un amalgam dintre
- mitologie
- și știință.
Au fost naziștii cei care au susținut că de fapt rasismul este un lucru științific: nu sunt mai multe rase în
lumea noastră?
1. Rasa albă (caucaziană),
2. Rasa neagră (africană),
3. Rasa galbenă (chineză)
4. Sau rasa roșie (americană nativă).
Iată cum una dintre cele mai malefice ideologii din istorie a ajuns să susțină că ea este fundamentată
științific.75
Al doilea mare totalitarism al secolului XX a fost comunismul. Deși nu a fost inventat de orientali,
comunismul a ajuns să se manifeste în orient. Ideologul comunismului ca al capitalismului a fost Karl Marx. În
sine trebuie să știm că comunismul promitea o lume utopică. Era vorba de o lume în care toată lumea era:
- egală,
- cu aceleași drepturi,
- fără sărăcie,
- fără Dumnezeu
- și totală.
Prima țară din lume care a aderat la comunism a fost Rusia. Deși o o țară majoritar creștin ortodoxă
trebuie să știm că rușii au fost unii care au crezut că dacă vor ajunge să detroneze țarii vor duce viață mai bună.
Realitatea nu a fost să fie așa. De ce? Fiindcă după cum am spus comunismul este în sine:

74A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
75https://ro.wikipedia.org/wiki/Rasism (accesat pe 08.05.2021).
41
 - dictatorial
- și totalitar.
Nu există loc pentru opoziție în comunism în care adversarii politici sunt pur și simplu exterminați.
Gânditorul Lawrence Summers spunea cât se poate de clar că: “a fost greșit să i se permită lui Stalin să formeze
peisajul european în secolul XX. Ar fi și mai greșit să îl lăsăm să îl formeze în secolul XXI.” După cum vom
vedea Stalin a fost dictatorul prin excelență al comunismului secolului XXI.76
Sunt mai multe ipoteze cu privire la apariția comunismului în Rusia:
1. Prima susține o manifestare spontană a poporului,
2. A doua susține teoria conspiraționistă în care evreii ar fi fost cauza apariției comunismului
3. Și a treia susține că comunismul ar fi fost implantat în Rusia de Occident (mai ales de Germania) care
a fost nemulțumită de începea primului război mondial și de rolul jucat de Rusia în acest război.
Știm că primul război mondial a fost unul care a făcut peste 70 de milioane de victime. “Declanșarea
războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-
Ungariei, de către naționalistul iugoslav Gavrilo Princip la Sarajevo la 28 iunie1914. Această crimă a declanșat o
criză diplomatică atunci, când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatul Serbiei și, ca urmare, alianțele
internaționale formate de-a lungul deceniilor anterioare au fost invocate. În câteva săptămâni marile puteri se
aflau în război, iar conflictul se răspândea în curând în întreaga lume. ”77
Rusia oricum a avut mai multe curente atee și nihiliste cu mult înainte de apariția comunismului. Ei bine
trebuie să știm că comunismul a apărut mai ales în țările creștin ortodoxe și a fost unul care:
- a persecutat,
- a condamnat,
- a distrus
- și a subminat
Biserica Creștin Ortodoxă în mod sistematic. Aceasta fiindcă comuniștii au fost unii care trebuie să știm că au
fost dușmani ai lui Dumnezeu. Unul dintre crezurile comuniste era că deși Dumnezeu a creat lumea ei bine El
nu s-a interesat de soarta săracilor. Așa se face că săracii trebuiau să îi vină de hac acum lui Dumnezeu și cel mai
bine ei fac acest lucru prin:
- ateism,
- distrugerea bisericilor creștin ortodoxe
- și exterminarea preoților creștin ortodocși.78
Karl Marx a fost unul care a inventat comunismul mai mult ca o simplă ideologie politică. Acesta fiindcă
trebuie să știm că el a fost principalul inventator al comunismului. Deși inițial Marx nu a fost ateu cu timpul el a
devenit ateu și chiar a scris o carte de imnuri satanice.79
Că Marx a fost un ateu și un satanist ne-o spune chiar unul dintre imnurile sale:

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul

În blestemul şi tortura destinului.
Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!
Nimic altceva nu mi-a mai rămas, decât răzbunarea!

Asupra mea să vină răzbunarea, voi distruge cu mândrie

Pe acea fiinţă, acel Domn întronat,
Puterea mea este doar mozaic de slăbiciuni,
Lăsaţi-mi sinele bun fără recompensă!

Îmi voi clădi tronul în înălțimi,

Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,

76A se vedea Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc (București, 2014).
77https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial (accesat pe 10.05.2021).
78A se vedea Daniela Kalkandjeva, Russian Orthodox Church 1917-1948: from decline to Ressuretion (Routledge, 2014).
79Karl Marx, Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor.

42
Groaza supraumană – să-i fie fortăreaţa,
Și mareșalul său să-i fie durerea sumbră”.80

Marx prin urmare a fost unul care deși inițial nu a fost ateu în cele din urmă a devenit unul dintre cei mai
mari atei și sataniști ai istoriei. Mai mult au fost mai mulți care au crezut că Marx s-a voit pe sine dumnezeu. Iată
ce spunea filosoful american Eric Voegelin: “Marx ştia că era un Dumnezeu care crea o lume, nu voia să fie
creatura. El nu a vrut să vadă lumea din perspectiva existenței creaturii. … El a vrut să vadă lumea din punctul
coincidentia oppositorum, adică din poziţia lui Dumnezeu.”81
Rusia se pare că pur și simplu a uitat de tradițiile ei creștine și a început să umble după Marx care a dus
Biserica Creștin Ortodoxă la una dintre cele mai mari persecuții de după cele din Imperiul Roman. Marx a fost
cel care a definit religia ca fiind un lucru ce trebuie să fie abolit. El spunea în acest sens: “religia este semnul
creaturii oprimate, sentimentul unei lumi fără inimă şi sufletul condiţiilor fără suflet. Este opiumul maselor.” Prin
urmare după Marx numai:
- cei slabi,
- cei fără putere,
- cei creduli
- și cei naivi
aveau nevoie de religie. Religia trebuia prin urmare să fie eliminată din viața popoarelor și aproape un secol în
secolul XX comuniștii au luptat pentru acest ideal. Marx era de părere că religia este doar o iluzie a oamenilor și
că ea nu are nici un rost și nici un folos: “pentru o reală fericire a maselor, este necesară nimicirea religiei ca
fericire iluzorie a omului. Chemarea adresată maselor de a nu-şi mai face iluzii cu privire la condiţiile lor este o
chemare la abandonarea condiţiei care necesită iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei văi a plângerii a
cărei aureolă este religia.” În acest sens după Marx pentru a ajunge a fericirea sau mai bine spus la adevărata
fericire religia trebuie să fie abolită. Numai când religia va fi abolită omul va putea să se bucure și să fie cu
adevărat fericit. În acest sens trebuie să știm că Marx a fost cu adevărat satanic.82

“Cu dispreţ îmi voi arunca mănuşa

Drept în faţa lumii,
Ca să văd prăbuşirea acestui uriaş pitic,
A cărui cădere nu-mi va înăbuşi ura.

Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor

Printre ruinele lumii
Şi dând cuvintelor mele o forţă activă.
Mă voi simţi deopotrivă cu Creatorul”83

Poate mulți vor găsii aceste rânduri ca fiind false însă ele nu sunt false. Marx s-a voit pe sine Dumnezeu
și o modalitate de a ajunge Dumnezeu evident că a fost pentru el
- abolirea religiei
- și instaurarea comunismului.
După cum știm revoluția rusă a avut loc în 1917. Din 1917 până în 1945 se poate spune că comunismul
nu a fost mai mult o aventură pur rusească. Ei bine mai apoi acest comunism a prins teren prielnic să ajungă să
se răspândească odată cu finele celui de al doilea război mondial. De ce? Fiindcă deși inițial rușii au pactizat cu
naziștii ei bine mai apoi naziștii au atacat Rusia. Rușii au început să se apere și punctul culminant al acestei
apărări a fost bătălia de la Stalingrad, una dintre cele mai sângeroase din istorie. În acest mod se poate vedea că
să ideile lui Marx au ajuns să fie impuse în toate terenurile în care rușii au ajuns să avanseze după cel de al doilea
război mondial. Știm astfel de următoarele țări comuniste:

80https://www.marxists.org/archive/marx/works/1837-pre/verse/verse11.htm (accesat pe 10.05.2021).

81Eric Voegelin, Lucrările Colectate ale lui Eric Voegelin, Vol. 26, Istoria ideilor politice, Vol. 8, Criza şi Apocalipsa Omului (Baton
Rouge: Press State University of Louisiana, 1989).
82A se vedea Richard, Wurmbrand, Marx și Satan (București, 1994).
83Karl Marx, Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor.

43
 - China,
- Coreea de Nord,
- Vietnamul de Nord,
- Mongolia,
- Germania de est,
- Cuba,
- Polonia,
- Cehoslovacia,
- Ungaria,
- Bulgaria,
- România,
- Iugoslavia,
- Albania,
- Ucraina,
- Belarus,
- Estonia,
- Letonia
- și Lituania.84
Sunt mai mulți care se întreabă cum de a ajuns comunismul să prindă atât de mult teren fiindcă la un
moment dat lumea a ajuns să se împartă în două:
1. Lumea comunistă
2. Și lumea necomunistă?
Trebuie să știm că comunismul a ajuns să prindă fiindcă el a fost impus cu forța. În secolul XX au avut
loc mai multe asasinate a celor care au respins alternativa comunistă venită de la Moscova. Marx și ideologia sa
satanică a ajuns să învingă în mai multe țări tradițional creștine. Marx ajungea să vadă că politica va ajunge să fie
o adevărată religie: “birocraţii sunt teologii Statului, birocraţia este Republica-preot; spiritul ei general este
secretul, misterul păstrat în sânul ei prin ierarhie şi apărat faţă de exterior prin natura ei de corporaţie închisă.” În
viziunea lui Marx comunistul prin urmare ajungea să ia locul lui Dumnezeu: “pentru că am descoperit cel mai
înalt şi cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii, sunt tot atât de mare ca Dumnezeu; Asemenea Lui. Mă învelesc
cu întunericul.”85
Se spune că mai de mult era un misionar care se pregătea să meargă să predice în Ecuator.
- Bună, i-a spus un prieten.
- Bună ziua.
- Mă bucur să te văd.
- Și eu.
- Ce mai faci?
- Bine.
- Mă bucur.
- Dar tu?
- Și eu.
- Tot cu misiunea creștină?
- Da.
- Poate de acea te văd așa de rar.
- Adică?
- Ești mai mult plecat în misiune.
- Așa este.
- Și unde mergi acum?
- Departe, departe.
- Unde?
- În Ecuator.
- Ecuator?

84https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Biile_de_la_1989#Statele_baltice (accesat pe 10.05.2021).

85https://www.marxists.org/archive/marx/works/1837-pre/verse/verse15.htm (accesat pe 10.05.2021).
44
 - Da.
- Așa departe?
- Da.
- Ecuatorul este în sud.
- Da.
- Este foarte cald acolo.
- Este.
- Păi și cum de ai ajuns să mergi în Ecuator?
- Păi de ce să nu merg?
- Este prea departe.
- Nu asta face un misionar?
- Să meargă în locuri greu accesibile?
- Da.
- Evident.
- Cei din Ecuator sunt creștini?
- Nu.
- Dar ce sunt?
- Sunt păgâni.
- Cum așa?
- Nu s-a dus nimeni să le predice pe Hristos.
- O vei face tu.
- Sper.
- Știi ce?
- Ce?
- Eu îți doresc mult succes.
- Mulțumesc.
- Trebuie să fie o muncă grea aceasta de misionar.
- Este dar și satisfacțiile sunt pe măsură.
- Cum?
- Știi că muncești pentru Dumnezeu.
- Așa este.
- Trebuie să plec.
- La revedere.
- La revedere.
Misionarul a plecat și a ajuns în Ecuador. Acolo a început să predice. L-a un moment dat le vorbea
ecuadorienilor despre credință.
- Trebuie să avem credință în Hristos.
- De ce?
- Fiindcă prin credință vom ajunge să ne întărim.
- Cum?
- Ca gheața.
- Gheața
- Da.
- Ce este acea gheață?
- Nu știți?
- Nu.
- Adevărul este că aici în Ecuator nu este gheață.
- Și ce este gheața?
- Este apă solidă.
- Apă solidă?
- Da.
- Hahahaha.
- De ce râdeți?
45
 - Fiindcă vorbești prostii.
- Nu sunt prostii.
- Aici în Ecuator nu există așa ceva.
- Fiindcă în Ecuator nu există iarnă.
- Ce este acea iarnă?
- Este când vine frigul.
- A da, știm ce este frigul.
- Da. Noaptea este mai frig decât ziua.
- Și zici că apa îngheață?
- Da.
- Noi nu am văzut niciodată aici în Ecuator așa ceva.
- Știu.
- Dar te credem.
- De ce?
- Fiindcă știm că ești un om al lui Dumnezeu.
- Și?
- Oamenii lui Dumnezeu nu mint.
- Asta așa este.
- Continuați cu predica.
- Bine așa voi face.86
Avem mai sus o întâmplare care ne spune că de mai multe ori ajungem să auzim de lucruri care sunt cât
se poate de contradictorii: minuni, vedenii, apariții etc. Ei bine la fel ca ecuadorienii și noi trebuie să avem
încredere în Dumnezeu și sfinții lui. Acest lucru a lipsit mult în secolul XX și ca urmare se poate vedea că au
apărut mai multe încercări și greutăți în acest sens. Comuniștii au voit o lume în care preoția creștină avea să fie
înlocuită de muncitor. El era noul preot comunist care trăia într-un stat total secularizat și care nu mai avea
nevoie de nici o credință și mai ales nu mai avea nevoie de Dumnezeu. Un astfel de “experiment politic” nu avea
cum să dureze și în anul 1989 comunismul s-a prăbușit în toată Europa de est. Singurele țări care mai sunt acum
comuniste sunt:
- China,
- Vietnamul de nord,
- Coreea de nord,
- Laos,
- Și Cuba.87

CAPITOLUL 5

SECOLUL XX CA SECOL AL NELINIȘTII ȘI INSTABILITĂȚII

După cele spune mai sus despre comunism și nazism cuvintele gânditorului Leonard Bernstein sunt cât
se poate de sugestive și de adevărate: “de la început secolul XX a fost o dramă scrisă prost.” Dacă este să privim
la numărul de victime care au murit în cele două războaie mondiale trebuie să recunoaștem că secolul XX nu a
fost o dramă ci o adevărată tragedie. Este o tragedie în care au avut loc:
- războaie,
- orori,
- crime,
- cruzime,
- sadism,
- violență
- și ateism.

86Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).

87Alexandr Akimov, Ghennadi Kazakovici, 30 Years Since The Fall Of The Berlin Wall: Turns And Twists In Economies, Politics, And Societies
In The Post-Communist Countries (Palgrave Macmillan, 2020).
46
 E bine noi cei din secolul XXI trebuie să facem ca aceste lucruri să nu se mai repete. Ar fi cu adevărat
destul de nepotrivit ca noi să nu ne învățăm lecția în materie de istorie și să ajungem să repetăm erorile și ororile
secolului XX.88
Dacă este să privim la istoria secolului XX adevărul este că vom putea vedea în:
- inimile,
- sufletele
- mentalitățile
secolului XX extrem de multă neliniște. Este vorba de o neliniște de natură:
- spirituală,
- metafizică,
- și mistică.
Omul secolului XX deși a fost făcut și a perfecționat mai multe invenții trebuie să știm că a fost un om
neliniștit sufletește. Cum putem să afirmăm acest lucru? Portretul unui om neliniștit este cel al omului care are
mai multe:
- războaie,
- revolte,
- răscoale,
- greve,
- revoluții,
- proteste,
- violență
- și război.
Toate aceste lucruri au avut loc și trebuie să știm că deși se neagă acest lucru ele ne creează conturul unui
om care a fost neliniștit în esența lui. Omul secolului XX a făcut mai multe planuri de ORDINE MONDIALĂ
pe care mai apoi l-a încălcat. Cum putem să dovedim acest lucru? Prin istoria secolului XX.
1. Prima Ordine Mondială a existat la începutul primului război mondial. Era o Ordine Mondială preluată
din secolul XIX.
2. A doua Ordine Mondială a fost făcută după primul război mondial.
3. Această Ordine Mondială a existat până după cel de al doilea război mondial.
4. A treia Ordine Mondială a fost făcută după cel de al doilea război mondial.
5. A patra Ordine Mondială a fost făcută în timpul Războiului Rece.
6. A cincea Ordine Mondială a făcut făcută după încetarea Războiului Rece.
Putem vedea că în secolul XX au existat mai multe:
- fluctuații,
- oscilații,
- modificări
- și devieri.
Toate acestea ne spune că secolul XX a fost cu adevărat un secol al neliniștii. Deși au dat impresia că
sunt liniștiți trebuie să știm că oamenii secolului XX au fost neliniștiți. De ce? Fiindcă în continuu a existat o
amenințare:
- amenințarea primului război mondial,
- amenințarea celui de al doilea război mondial,
- amenințarea războiului nuclear,
- amenințarea comunismului,
- amenințarea nazismului,
- amenințarea bolii SIDA
- sau amenințarea terorismului.
Nu greșit dacă vom vorbii de o:
- angoasă,
- nevroză
- și neliniște

88A se vedea Serge Bernstein, Pierre Milza, Istoria Europei. Secolul XX (Iași, 1998).
47
specifice secolului XX.89
Este bine să știm că neliniștea nu este bună și trebuie să știm că în secolul XX nu vorbim de o neliniște
ca oricare alta ci mai mult de una:
- pe termen lung,
- profundă,
- adâncă
- și mistuitoare.
Nu greșim dacă spunem că omul secolului XX a fost un om al neliniștii.
- Economic,
- financiar,
- social
- și psihologic
omul secolului XX a fost un om neliniștit. Aceasta fiindcă el la un moment dat nu a mai voit să urmeze tradiției
de dinainte de secolul XX de a urma lui Hristos.90
Fără Hristos în sufletul său trebuie să știm că acest omul al secolului XX a fost un om mâncat și ros de
neliniști abisale. El a voit să fie o ființă cumva independentă de Dumnezeu. Aceasta fiindcă este adevărat că nu
toți din secolul XX au fost atei ca naziștii lui Hitler sau sovieticii lui Stalin. Totuși au fost mulți în secolul XX
care au crezut că pot să creeze un fel de stare de:
- independență,
- separație
- și diviziune
față de Dumnezeu.
Acest lucru evident că a dus la multă neliniște pentru acest om bulversat al secolului XX. Aceasta fiindcă
în acest secol unii au ajuns și mai bogați și alții au ajuns și mai săraci. Sărăcia a continuat să fie o problemă
majoră a secolului XX. De ce? Fiindcă mulți oameni au avut multe lipsuri și multe neajunsuri. Este cumva
paradoxal ca sărăcia să existe la o scară largă în secolul XX, secol care știm că a fost un secol al:
- inovației,
- invențiilor,
- revoluțiilor științifice
- și al civilizației.
Omul secolului XX a fost un om care deși nu a spus-o oficial și-a cam pierdut credința în Hristos. Am
văzut cum ideologi demonici ca Marx au spus cu voce tare și cât se poate de clar că ei vor să ia locul lui
Dumnezeu.91
Trebuie să știm că la nivel de om se poate vorbii de două feluri de neliniște:
1. Neliniște resimțită la nivel personal (privat)
2. Și neliniște la nivel comunitar (și de ce nu chiar planetar).
Sunt mai multe:
- fobii,
- isterii
- și neliniști
de masă. Privire psihologic trebuie să știm că comunismul și nazismul au fost neliniști de mase. Milioane și sute
de milioane de oameni au ajuns să fie cuprinși de aceste neliniști. Nu trebuie să credem că neliniștea isterică a
secolului XX s-a încheiat. Din contră. Sunt mai multe șanse ca ea să ajungă să se promoveze și în secolul XXI.
Trebuie să studiem mai mult secolul XX și să ne dăm seama de care au fost:
- cauzele,
- Și motivele
care au generat :
- angoase,
- nevroza

89A se vedeaJan van Helsing, Organizațiile secrete și puterea lor în secolul XX (Editura Antet Revolutions, 2014).
90A se vedea Jaroslav Pelikan, Iisus Hristos de-a lungul secolelor (București, 2000).
91A se vedea Alain Becanson, Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate (București, 2014).

48
 - și neliniștea
secolului XX. Aceasta fiindcă trebuie să știm că încă nu ne-am vindecat de neliniștea acestui secol. Suntem
bântuiți de neliniștea secolului XX ca de o fantomă. Cei mai mulți dintre noi nici nu știm de ce. Nu știm fiindcă
nu ne-am făcut bine tema la istorie în ceea ce privește secolul XX. Nu este oare de mirare faptul că pentru mai
mulți dintre noi nici nu este clar faptul că nu mai trăim în secolul XX? Nu voim să spunem că secolul XX este
un secol care refuză să moară ci mai mult că:
- problemele,
- erorile
- și greșelile
secolului XX continuă să existe și noi mai că nici nu suntem de conștienți de acest lucru.92
Gânditorul Theodre Kaczisky spunea cât se poate de bine: “o temă care apare destul de des la criticii
sociali ai celei de a doua jumătăți secolului XX simțul lipsei de scop care afectează pe mulți oameni în societate.”
Din această afirmație trebuie să înțelegem că lipsa de sens a vieții este cu adevărat cel mai greu lucru de trăit pentru
un om. Sunt mulți oameni pentru care viața nu are:
- nici un sens,
- nici o noimă
- și nici o semnificație.
Unii ajung atât de departe că fiindcă nu simt nici un sens al vieții își curmă zilele. Deși de multe ori omul
nu este conștient el vrea să știe că viața lui are
- un sens,
- o logică,
- o valabilitate
- și o valoare.
Nu trebuie să uităm acest lucru mai ales în zilele noastre când sunt din ce în ce mai mulți care se luptă cu:
- deznădejdea
- și depresia.93
Se spune că un creștin ortodox s-a dus să ceară părerea unui mare duhovnic.
- Bună ziua, părinte.
- Bună ziua fiule.
- Binecuvântați părinte.
- Domnul fiul meu.
- Părinte am venit la sfinția ta fiindcă vreau să vorbesc cu tine.
- Ce este fiul meu?
- Părinte cu este cu ereziile?
- Ereziile?
- Da.
- Cum să fie? Rău.
- De ce?
- Fiindcă sunt învățături mincinoase.
- Dacă sunt învățături mincinoase de ce le lasă Dumnezeu?
- Nu Dumnezeu le lasă.
- Dar cine?
- Noi oamenii.
- Cum așa?
- Dumnezeu ne-a descoperit în Biblie și la sfinții părinți dogmele dreptei credințe.
- Pentru ce?
- Ca să ne mântuim.
- Și atunci ereticii se mântuiesc?
- După sfinții părinți nu.
- De ce?

92A se vedea Daniele Aristarco, Întâmplări din secolul trecut. Marile evenimente ale secolului XX (București, 2014).
93Radu Teodorescu, Combaterea demonului amiezii: akedia sau depresia ca lucrare demonică (Cugir, 2021).
49
 - Se pot mântuii numai dacă trec de la ereziile lor la dreapta credință.
- Oare?
- Da cum să nu.
- Asta o știam și eu.
- Și atunci de ce mai întrebi?
- Fiindcă nu sunt sigur părinte.
- De ce să fi sigur?
- Dacă ereticii se mântuiesc?
- Nu se mântuiesc dacă nu renunță la ereziile lor.
- Dar sunt atât de mulți eretici.
- Tu vrei să faci un bine ereticilor?
- Da.
- Atunci roagă-te pentru ei.
- De ce?
- Să se întoarcă de la erezia lor la dreapta credință.
- Dar oare mă ascultă Dumnezeu?
- Cum să nu.
- Bine așa am fac.
- Așa să faci.
- Dar părinte îmi puteți da un exemplu de cum se cuvinte să ne purtăm cu ereticii.
- Cred că da.
- Care?
- Tu ai auzit de Sfântul Vasile cel Mare?
- Da. Este prăznuit pe 1 ianuarie.
- Așa este.
- Ce este cu Sfântul Vasile.
- Sfântul Vasile a trăit pe vremea când o mare erezie a lovit creștinismul.
- Nu cumva arianismul?
- Da.
- Și?
- Ei bine împăratul de la Constantinopol de pe vremea Sfântului Vasile pe nume Valens a trecut și el la
arieni.
- Și ce susținea arianismul?
- Că Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu?
- Dar ce a fost?
- Numai o creatură a lui Dumnezeu Tatăl.
- Înțeleg.
- Bine împăratul Valens a auzit că Sfântul Vasile a rămas ortodox.
- Și ce a făcut?
- A trimis pe guvernatorul Modest să îi convingă să treacă la arianism.
- Și a reușit?
- Nu
- De ce?
- Fiindcă Sfântul Vasile i-a răspuns așa: “tu n-ai întâlnit niciodată episcop, Modest! Să ştii însă bine, că în
împrejurările zilnice ale vieţii, noi suntem plini de dulceaţă, de dragostea păcii şi de umilinţă, aşa cum ne-a
poruncit Domnul; dar când e vorba de religie şi credinţă şi când drepturile adevărului sunt în pericol, toate
celelalte nu mai înseamnă nimic pentru noi: noi nu mai vedem decât adevărul ameninţat şi suntem gata să
înfruntăm şi să suferim orice pentru a-l apăra. La lucru deci acopere-ne cu toate ocările, dacă vrei; chinuiește-ne
cu cele mai grozave chinuri, îndeplineşte-ţi planurile negre la care te îndeamnă ura ta. Dar să ia seama împăratul;
niciodată nu ne veţi birui, şi silnicia voastră nu ne va face să ne apropiem cât de puţin de credinţele voastre
nenorocite şi nelegiuite.
- Grele cuvinte.
- Tu ai spus să îți spun care este atitudinea noastră față de erezii.

50
 - Așa este.
- Acum îți dai seama că Sfântul Vasile era gata să moară pentru credința lui?
- Da.
- Deci Sfântul Vasile spune că nu trebuie să ne facem de lucru cu ereticii.
- Asta îmi dau și eu seama.
- Foarte bine.
- Și ce să faci față de eretici?
- Este bine să ajungi să îi mustri.
- Dar ei nu ascultă.
- Atunci să nu mai ai nimic de a face de a face cu ei.
- Oare?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă ei vor da seama de erezia lor în fața lui Dumnezeu.
- Vă mulțumesc părinte pentru cuvinte.
- Pentru nimic.94
Am enunțat mai sus un dialog care este centrat în atitudinea Sfântului Vasile față de dreapta credință.
Aceasta fiindcă trebuie să știm că sunt mai mulți care nu știm că în secolul XX au devenit cât se poate de lacși cu
privire la creștinismul ortodox. Când oamenii sunt permisivi ei bine adevărul este că ei devin cât se poate de
neliniștiți. De ce? Fiindcă conștiința nu poate să fie redusă la tăcere. Așa se face că oamenii nu mai au liniște.
Sunt mai multe tipuri de neliniște aparentă și trebuie să știm acest lucru mai ales în zilele noastre când mulți nu
vor să se desprindă de secolul XX. Fiindcă suntem mulți care:
- ne-am născut,
- am trăit
- și am crescut
în secolul XX ei bine oamenii sunt unii care nu mai vor să fie unii care să asculte de realitate ci ajung să se rupă
de ea. Secolul XX a fost din mai multe puncte de vedere o rupere de realitate fiindcă a ajuns să îl facă pe om să
nu mai știe în ce direcție să apuce. Omul secolului XX a apucat pe căi străine de Hristos. Gânditorul Stephem
Ambrose spunea cât se poate de clar: “marile războaie ale secolului XX l-au făcut în cel mai rău secol dintre
toate.” Este trist că s-a ajuns ca o asemenea afirmație să fie făcută dar nu poate să fie trecută cu vederea realitatea.
Secolul XX a fost un secol care a creat multă suferință și pentru aceasta el și-a pierdut liniștea.95
Din cele spune mai sus se poate deduce că o altă caracteristică negativă a secolului XX a fost
instabilitatea. Este aproape imposibil să spunem că secolul XX a fost un secol stabil fiindcă adevărul este că nu a
fost. Această instabilitate s-a manifestat în mai multe lucruri:
- economic,
- politic,
- social,
- cultural
- sau etnic.
Oamenii din secolul XX au fost departe de a fi niște oameni:
- așezați,
- la locul lor,
- pașnici
- și pacificatori.
Că ei nu au fost oameni stabili se poate observa din toată facerea secolului XX. În acest secol au avut loc
mai multe:
- mutații,
- schimbări,
- modificări
- și altercații.

94A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
95A se vedea Radu Teodorescu, Calmul creștin ortodox într-o epocă a neliniștii (Cugir, 2020).
51
 Toate acestea au fost însă trecute cu vederea de cei mai mulți dintre noi fiindcă am ajuns să ne mințim că
secolul XX a făcut mai multe minuni în materie de
- știință,
- tehnică
- și cultură.96
Instabilitatea s-a manifestat și în materie de religie fiindcă după cum am putut vedea creștinismul ortodox
a fost într-un fel sau altul persecutat pe mai tot parcursul secolului XX. Gânditorul Theodore Dalrymple spunea
cât se poate de convingător: “dacă istoria secolului XX a dovedit ceva, a dovedit că indiferent cât de rele ar fi
lucrurile, ingeniozitatea umană poate întotdeauna o cale de a le face și mai rău.” Din punct de vedere moral
secolul XX a mers din rău în mai rău mai ales în plan moral și mistic.97
Omul secolului XX a fost omul care a ajuns să considere că a face mașini de mai multe feluri este un
lucru care în cele din urmă înseamnă ceea ce este cel mai important. Așa se face că în istoria secolului XX a ajuns
să se simtă un fel de vacuum sau mai bine spus gol. Este vorba de un gol existențial care a ajus să afecteze
raportul sănătos al omului cu Dumnezeu.98
În secolul XX au fost mai mulți oameni de știință și mari savanți care au venit cu idea că în cele din urmă
omul nu este definit atât de mult de religie ci mai mult de știință. În secolul XX Mircea Eliade spunea după ce a
studiat mai multe tradiții religioase ale omenirii că omul este în ființa lui o ființă religioasă sau mai bine spus un
hommo religiosus. Ei bine acest omul religios a ajuns să fie identificat ca fiind unul care este în criză. Este în
criză:
- de sens,
- de morală,
- de mistică
- și de viață duhovnicească.
Omul secolului XX a avut o percepție religioasă deficitară și pentru aceasta a ajuns să se ia după lucruri
fără de semnificație sau cu un sens diferit al existenței. Gânditorul Daniel Kleppner spunea cât se poate de clar:
“marile mașini sunt catedralele care inspiră reverență în secolul XX.” Nu trebuie să uităm acest lucru: că omul
secolului XX a avut un fel de mutație a percepției: de la religios la științific.99 Și în zilele noastre sunt mai mulți
care cred în atotputernicia științei.
Este adevărat că cu câteva secole mai înainte omul a ajuns să înceapă să creadă din ce în ce mai mult în
știință și mai puțin în Dumnezeu. De ce? Fiindcă acest om a devenit din ce în ce mai mult orientat spre materie
și posibilitățile ei. Materia este bună dar ea nu este atotputernică. Totuși încă din antichitate au fost mai mulți
care au crezut în atotputernicia materiei. În acest sens mai mulți filosofi antici spunea că la fel ca zeii materia este
necreată și veșnică. Într-un anume fel omul secolului XX a devenit tributar acestei concepții despre materie.
Aceasta fiindcă omul secolului XX în loc să caute raiul la Dumnezeu, a ajuns să îl caute în:
- materie,
- în știință,
- în senzații,
- în trup
- și în materialism.
Nu este de mirare că materialismul dialectic comunist a prins atât de mult în secolul XX.
La fel ca oamenii dinainte de el trebuie să știm că și omul secolului XX a simțit un fel de nostalgie a raiului
sau după cum o denumea teologul Nichifor Crainic, nostalgia a paradisului.100
Am spus că secolul XX a fost un secol al instabilității și am enunțat domeniile în care acest secol a fost
cât se poate de instabil. Aceasta fiindcă trebuie să știm că în acest secol au avut loc mai multe:
- răsturnări de situație,
- bulversări,
- nemulțumiri,

96A se vedea Christine Chaillot, Biserica Ortodoxă din Europa de est în secolul XX (București, 2011).
97A se vedea Nichifor Crainic, Sfințenia împlinirea umanului (Iași, 1993).
98A se vedea Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul meu (București, 1992).
99A se vedea Aldous Huxley, Ușile percepției: raiul și iadul (Iași, 2012).
100Ase vedea Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului (Editura Babel, 2014).

52
 - interferențe,
- denunțări
- și reglări de conturi.
Totuși nu trebuie să negăm că în materie de:
- știință,
- cultură
- și civilizație
secolul XX a fost cu adevărat unul ingenios. Gânditorul Daniel J. Boorstin spunea destul de inspirat că: “istoria a
fost efortul omului de a se acomoda cu ceea ce el nu a putut să facă. Istoria americană a secolului XX, mai mult
decât oricând, va testa abilitatea omului de a se acomoda cu toate lucrurile lui pe care le poate face.” Fără doar și
poate că secolul XX a avut o înălțare fulminantă în materie de:
- știință
- și invenții.
Ceea ce este mai rău este că:
- progresiștii
- și scientiștii
nu au văzut mâna lui Dumnezeu care L-a ajutat pe om ci mai mult un fel de atotputernicia a omului. Trebuie să
știm că există un caracter profund umanist al secolului XX. Deși umanismul a fost mai mult un produs al Evului
Mediu, trebuie să știm că el a ajuns să înflorească la fel de bine și în secolul XX. Deși nu s-a vorbit deschis omul
a ajuns să fie un fel de chip sau măsură la mai tot ceea ce există pe pământ. Chiar și drepturile omului - ce sunt
văzute de cei mai mulți ca o mare realizare a secolului XX - au fost un fel de reflecție a umanismului. Nu că ceva
ar fi rău cu drepturile omului ci mai mult că omul a ajuns să fie:
- centrat,
- axat
- și orientat
numai spre sine, spre propria persoană.101
Unul dintre lucrurile care a creat foarte multă instabilitatea în secolul XX a fost amenințarea nucleară.
Presat de cel de al doilea război mondial omului secolului XX a ajuns să creeze energia nucleară și prin ea bomba
nucleară. Acest lucru după cum știm a produs multă animozitate între Statele Unite și fosta Uniune Sovietică.
Nu trebuie să uităm acest lucru fiindcă sunt din ce în ce mai mulți care sunt cât se poate de neatenți cu
adevăratele cauze ale instabilității din secolul XX. Arma atomică a ajuns să reconfigureze planeta din nou în:
- cei puternici
- și cei slabi.
În secolul XX pentru prima dată s-a ajuns la concluzia că cei puternici sunt cei care au armă nucleară.
Mai nimeni nu s-a gândit la cât de mare este pericolul armei nucleare. Aceasta fiindcă în acest secol omul a
crezut că va putea să revoluționeze total modul de:
- de a fi,
- de a trăii,
- de a exista
- și de a gândii.
Ei bine trebuie să știm că nu totul este științific. În acest sens trebuie să știm că pentru mai multă lume
din secolul XX teologia și mai ales teologia creștin ortodoxă a devenit mai mult o știință ca oricare alta fără de
nici un fior mistic.102
Nu este de mirare că amenințarea nucleară a creat mai multă:
- animozitate,
- frică,
- consternare
- și probleme.
Toate acestea fiindcă prospectul unei morți atât de iuți nu a mai existat până în secolul XX în istoria lumii.
După cum am spus amenințarea nucleară a creat instabilitate în secolul XX. Aceasta fiindcă nu se știa cine pe

101https://www.ohchr.org/en/udhr/documents/udhr_translations/rum.pdf (accesat pe 11.05.2021).

102A se vedea Nicolae Mladin, Prelegeri de mistică ortodoxă (Târgu Mureș, 1996).
53
cine va ataca nuclear. Ei bine trebuie să știm că deși în secolul XX acest lucru nu a fost recunoscut creștinii
ortodocși au fost o prezență:
- a stabilității,
- a echilibrului,
- armoniei
- și a înțelegerii.
Pe fondul întunecat de amenințarea unui război nuclear iminent trebuie să știm că în secolul XX au fost
mai mulți creștini ortodocși care s-au rugat pentru pacea lumii.103
Este evident că primul și al doilea război mondial au scos lumea din țâțâni și au creat multă instabilitate și
animozitate. Totuși trebuie să știm că ele au ajuns să se continue și în ultima parte a secolului XX. Aceasta
fiindcă au fost mai multe mentalități bolnave care au considerat că amenințarea nucleară fără doar și poate că va
aduce mult bine.104
Trebuie să știm că în nici un secol al istoriei umanitatea nu s-a îndreptat cu pași atât de repezi în spre o
posibilă anihilare totală. Această anihilare ar fi putut să vină oricând în secolul XX. Aceasta fiindcă oamenii din
secolul XX au devenit unii care nu au mai considerat că Dumnezeu este Cel care trebuie:
- să vegheze,
- să pronieze
- și să protejeze
planeta pământ ci mai mult că omul a devenit un fel de mic dumnezeu și poate face orice vrea cu această planetă,
eventual chiar și o anihilare totală. Este evident că o astfel de mentalitate este una cât se poate de eronată fiindcă
nu ajungi să îți demonstrezi puterea cu riscul de a te autodistruge.105
Se spune scriitorul latin Valerius Maximus povestea cu un alt scriitor.
- Și cum mai ești?
- Bine. Mulțumesc.
- Mă bucur să aud asta.
- De ce?
- Fiindcă sunt prietenul tău.
- Așa este. Și tu cum mai ești?
- Și eu sunt bine.
- Foarte bine.
- Și cu ce te mai ocupi?
- Cum știi. Cu scrisul.
- A foarte frumos.
- Este.
- Și ce mai scrii?
- Mă gândeam să scriu ceva despre o întâmplare pe care am auzit-o recent.
- Ce întâmplare?
- Despre cât de mare poate să fie iubire față de semeni.
- Cât de mare?
- Foarte mare.
- Da?
- Da.
- Păi spune-mi și mie.
- Bine.
- Te ascult.
- Se spune că era un mare aristocrat care avea mai mulți dușmani.
- Se întâmplă.
- Așa este.
- Și ce a urmat?

103A se vedea Alexander Schmemann, Pentru viața lumii (București, 2012).

104Dan Tăpălagă, Bulversarea valorilor. Scrieri dintr-un timp buimac (București, 2010).
105Ron Rosenbaum, How the end begins: the road to a Nuclear World War III (Simon & Schuster, 2011).

54
- Aristocratul avea un sclav care îl iubea cu adevărat pe stăpânul său.
- Și?
- Ei bine dușmanii aristocratului s-au întâlnit și discutat:
- Ce vom face?
- Cu dușmanul nostru?
- Da.
- Ar fi mai multe lucruri pe care le-am putea face.
- Care?
- Să în reclamăm autorităților.
- Fără sens.
- De ce?
- Are o reputație bună.
- Să îl atacăm.
- Noi?
- Da.
- Nu merge.
- De ce?
- Suntem oameni respectabili.
- Atunci ce să îi facem?
- Vă spun eu ce să îi facem.
- Ce?
- Să îl asasinăm.
- Noi?
- Nu noi.
- Dar cine?
- Știu eu niște oameni care sunt gata să facă orice pentru bani.
- Dar nu ne vor da de gol?
- Nu.
- De ce?
- Pentru bani își țin gura închisă.
- Nu știu ce să spun.
- Merită să încercăm nu?
- Da, cum să nu.
Valerius Maximul a făcut o pauză.
- Și ce a urmat? A continuat prietenul.
- Ei evident că asasinii au primit banii și au purces să își facă fapta.
- Și?
- Ei bine aristocratul avea un sclav după cum am spus care era tare loial și iubitor.
- Și ce a făcut sclavul?
- El știa că stăpânul lui are dușmani crunți.
- Așa și?
- Când asasinii au venit el a schimbat repede hainele lui cu ale stăpânului.
- De ce?
- Asasinii au venit și l-au luat pe stăpân fără să știe exact cine este.
- Și sclavul ce a făcut?
- A ieșit după asasini și a început să strige:
- Hei, hei stați!
- Ce este?
- Eu sunt cel pe care îl căutați.
- Tu?
- Da.
- Cum așa?
- Uitați eu am haine de aristocrat.!
55
 - Așa este.
- Cum ne nu ne-am dat seama?
- De proști ce suntem.
- Bine vino aici.
- Asasinii au luat sclavul în haine de aristocrat și au mers și l-au ucis, continuat Valerius Maximus.
- Și cu aristocratul ce s-a întâmplat?
- A scăpat cu viață.
- Extraordinar.
- Da este.
- Cât de mare poate să fie iubirea umană.
- Cu adevărat.
- Nu am mai auzit o astfel de poveste.
- Ei bine auzi acum.
- Mulțumesc că mi-ai spus-o.
- Pentru nimic.106
Avem aici o poveste din antichitatea romană care ne spune cât de mare poate să fie iubirea unora față de
semenii lor. La fel de bine trebuie să știm că o astfel de iubire sacrificială a avut și Iisus față de umanitate fiindcă
a ajuns să își dea propria viață pentru a câștiga mântuirea omului. Trebuie să știm că în secolul XX această iubire
a lui Iisus față de umanitate a rămas cumva la periferie. Aceasta fiindcă iubirea a ajuns să fie în secolul XX una
care în mare s-a transformat în erotism. Nu trebuie să uităm prin urmare că secolul XX a fost unul dintre cele
mai instabile din istorie. Toate comoțiile sociale și politice au creat un astfel de secol.107 Cel mai bine
instabilitatea secolului XX a fost cât se poate de bine sumarizată de inventatorul bombei nucleare J. Robert
Oppenhaimer: “noi știm că lumea nu va mai fi la fel. Câțiva oameni au râs, câțiva oameni ai plâns. Eu mi-am
amintit un rând din scrierile hinduse Bhagavad- Gita: Vișnu încerca să îl convingă pe prinț să își facă datoria lui
și ca să îl impresioneze a luat forma cu mai multe brațe și i-a spus: acum devin moarte, distrugător al lumilor.
Cred că cu toții am gândit asta într-un fel sau altul.”

CAPITOLUL 6

SUPRAVIEȚEUIREA ISTORICĂ ȘI DUHOVNICEASCĂ A CREȘTINILOR ORTODOCȘI ÎN

SECOLUL XX

După cum am menționat deja în rândurile de mai sus creștinismul ortodox a fost o religie persecutată în
secolul XX din cauza comunismului.108 Aceasta fiindcă au fost mai mulți care au găsit creștinismul ortodox ca
fiind:
- învechit,
- desuet,
- obosit,
- neactual
- și fără sens.
După cum știm ideologii comuniști în toată Europa de est au venit cu idea unui OM NOU. Omul nou
era un om care nu mai avea nevoie de:
- Dumnezeu,
- de religie
- și de credință.
Pentru comuniști raiul și iadul erau în această lume. Muncitorul era noul preot al creației și munca era
liturghia lui. Omul nu mai avea nevoie de Biserică ce trebuia să fie eliminată odată pentru totdeauna din istorie.

106A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
107A se vedea Hoyle F., Fowler W., Townes C., Prigogine I., Hewish A., Hofmann R., et.al.,Century of ideas: a perspective from the leading
scientists of the 20th century (Springer, 2008).
108
https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_preo%C8%9Bi_victime_ale_regimului_comunist_din_Rom%C3%A2nia (accesat
pe 11.05.2021).
56
În fosta Uniune Sovietică și în mai toate țările comuniste bisericile au început să se fie demolate sistematic.
Lumea omului nou era o lume care nu mai avea nevoie de religie și trebuia să se ridice o nouă societate. Era
societatea comunistă.
Este necesar să știm că creștinismul ortodox a fost în mare o prezență:
- neplăcută,
- ofensatoare
- și eronată
în secolul XX. Sfinții pictați pe pereți și fumul de tămâie era lucruri cât se poate de nepotrivite pentru acest om
care:
- conducea bolizi de mare viteză,
- a ieșit în spațiul cosmic,
- a pășit pe lună,
- a creat energia nucleară,
- a inventat electricitatea
- și a creat computerul.
Creștinismul ortodox evident că nu prea a interesat pe multă lume din secolul XX cum se pare că este
cazul și în secolul XXI. Sunt mai mulți care se amăgesc că de fapt lucrurile s-au schimbat: lumea a devenit mult
mai deschisă spre:
- religie,
- spre spiritual
- și spre Dumnezeu.
Ei bine lucrurile nu sunt chiar așa. Omul secolului XXI se pare că este la fel de opac față de creștinismul
ortodox a fel cum a fost în secolul XX. În acest sens se pare că nu este nici o schimbare. Totuși, la început de
secol XXI se pare că în țările creștin ortodoxe omul are o oarecare libertate religioasă:
- să își manifeste
- și să profeseze
credința lui creștin ortodoxă.109
Că secolul XX a fost de mai multe ori duplicitar nu este nici o îndoială. Aceasta fiindcă au fost mai mulți
care au îmbrăcat haina creștină și chiar pe cea creștin ortodoxă pentru ca să dea bine în fața oamenilor fără să își
dea seama că în acest mod vor câștiga osândă din partea lui Dumnezeu. Gânditorul Eugene Victor Debs spunea
că: “în fiecare secol a fost tiranul, opresorul și exploatatorul care s-au îmbrăcat pe sine în haina patriotismului sau
religiei sau ambele pentru a înșela și a uimii Poporul.” Credem că astfel a fost cazul cu mult dezbătuta problemă
a unificării creștinismului. După cum știm creștinismul este la această dată și a fost și în secolul XX împărțit în
mai multe confesiuni și secte dintre care cele mai importante sunt:
- ortodocși,
- catolici,
- luterani,
- anglicani,
- iehoviști,
- baptiști,
- penticostali
- sau adventiști.
Aceasta că să enumerăm numai pe cele mai importante diviziuni din sânul creștinismului. Pentru a ajunge
să închidă gurile celor care au fost creștini autentici și sinceri în secolul XX mai ales a ajuns să se creeze un
curent unionist care promitea că la final toți creștinii vor fi una după cum se rugase Iisus în Grădina Ghețimani
mai înainte de patimă.110
Ecumenismul trebuie să știm că este o mișcare eșuată și ratată. În ecumenism s-au făcut mai multe
forumuri internaționale pompoase cu adunări periodice în care participații:
- s-au felicitat,
- s-au lăudat

109A se vedea Guy Fontaine, Cinci lecții despre ortodoxie (Cluj-Napoca, 2017).
110A se vedea Antonie Plămădeală, Ca toți să fie una (București, 1979).
57
 - și s-au întâlnit
fără ca în cele din urmă să fie câștigat ceva concret. Totuși trebuie să știm că ecumenismul a avut un singur merit:
este cel al dialogului inter-creștin. Trebuie să știm că creștinismul are nevoie de dialog. Numai prin dialog putem
ajunge să ne înțelegem unii pe alții:
- de ce catolicii au inventat purgatoriu?
- de ce luteranii consideră că numai Biblia este necesară pentru mântuire?
- de ce baptiștii cred că numai botezul este necesar?
- de ce adventiștii cred că a doua venire a lui Iisus este iminentă?
- sau de ce penticostalii pun așa mult accent pe pogorârea Duhului Sfânt?
Toate aceste lucruri sunt unele care deși au fost adresate în cadrul mișcării ecumenice în cele din urmă nu
s-a ajuns la nici un rezultat.
În ecumenism teologii creștini se întâlnesc periodic și discută cam aceleași probleme cu o falsă speranță
că în cele din urmă Biserica se va reunifica. Ei bine în cei 100 de ani ai secolului XX adevărul este că nu s-a făcut
nici un progres în materie de unitate și unire creștină.
1. Catolicii tot catolici au rămas,
2. Luteranii tot luterani au rămas,
3. Anglicanii tot anglicani au rămas
4. Și neo-protestanții tot neoprotestanți au rămas.
Cineva spunea că de multe ori poți să deduci viitorul studiind trecutul. Studiind istoria bisericească și
creștină a secolului XX ne putem da seama că starea de schismă și de dezbinare creștină va continua și în secolul
XXI.111
Una dintre cele mai mari erori în care a căzut secolul XX a fost faptul că de mai multe ori nu a mai putut
să facă distincția dintre realitate și ficțiune. Scriitorarea Hannah Ardent spunea cât se poate de clar în acest sens:
“adevăratul subiect al conducerii totalitare nu este nazistul convins sau comunistul convins ci mai mult oameni
pentru care distincția dintre ficțiune și realitate nu mai există (adică realitatea experienței).”112
Trebuie să ne întrebăm cum într-un secol al:
- bunăstării,
- prosperității,
- libertății
- și egalității
cum pretind marii activiști ai secolului XX că a fost secolul XX, creștinismul ortodox a fost persecutat de
sovietici în mod sistematic? Cum poate să existe așa ceva? Nu este acest lucru una dintre cele mai mari anomalii
și nedreptăți a secolului XX? Fără doar și poate că da. Într-un secol al vitezei și progresului mai mulți și-au
pierdut viețile în temnițele comuniste fiindcă nu au voit să renunțe la Hristos. Ceea ce este și mai paradoxal este
că creștinii ortodocși nu au voit să se răzbune ci din contră și-au continuat viața lor de:
- rugăciune,
- post
- și nevoință
fără să ceară răzbunare.113
Ceea ce a știu creștinul ortodox în secolul XX este că în nici un fel Biserica lui nu va crește ci eventual va
supraviețuii. Creștinii ortodocși trebuie să știm că sunt cât se poate de:
- dibaci
- și perspicace
în a supraviețuii. Aceasta fiindcă ei au mai trecut prin două mari persecuții anticreștine:
1. Persecuțiile anticreștine din Imperiul Roman
2. Și persecuțiile anticreștine din Imperiul Otoman.
Totuși, este evident că la scară planetară sau globală creștinismul ortodox a rămas o minoritate. Nu
greșim dacă spunem că creștinismul ortodox este unul care a fost un fel de cenușăreasă a secolului XX. Aceasta
fiindcă în secolul XX catolicismul și protestantismul a ajuns să domine lumea civilizată. Deși atât catolicismul cât

111Ase vedea Haralambie D. Vasilopulos, Ecumenismul fără mască (Editura Accent Print, 2011).
112Asevedea Hannah Ardent, Originile totalitarismului (București, 2014).
113Monahy Moise de la Oașa, Să nu ne răzbunați (Fundația sfinții închisorilor, 2012).

58
și protestantismul s-au desprins din Biserica Ortodoxă pentru motive mai mult demonice aceste două confesiuni
nu mai vor să aibă mai nimic de a face cu ortodoxia. Este ca și cum în materie de creștinism suntem, la fel un fel
de întrecere de atletism în care vor ajunge să câștige unii iar restul să piardă.
O astfel de mentalitate sportivă în materie de religie trebuie să știm că este una retrogradă și înapoiată.
Papii de la Roma și în zilele noastre de secol al XXI-lea pretind supunere totală a tuturor creștinilor din toată
lumea. Este ca și cum:
- inchiziția,
- cruciații,
- flagelanții
- și cezaro-papismul
nici un ar fi existat.
Mai multe confesiuni creștine sunt cât se poate de atente cu a găsii greșeli adversarilor fără să își vadă
propriile greșeli. Este ca și cum Iisus nici nu ar fi spus cuvântul acela celebru: “de ce vezi tu paiul din ochiul
fratelui tău şi nu observi bârna din ochiul tău?” (Matei 7, 3). După cum a decurs secolul XX este bine să știm că
lucrurile nu se vor schimba mult în sens creștin nici în secolul XX. Aceasta fiindcă omul de azi este un om care
deși crede că este avansat în materie de religie și creștinism se dovedește un înapoiat în materie de religie. Sunt
mulți care uită care este scopul creștinismului și mai ales creștinismului ortodox: acela de a ne mântui sufletele.
Cu toții voim să ne mântuim sufletele dar când vine vorba să deosebim adevărul de minciună nu facem mai
nimic.114
Se spune că în Congoul belgian din Africa era un om care a auzit de Hristos. Într-o zi el a venit la biserică.
- Aș vrea să vorbesc cu misionarul de aici.
- Da, ce este?
- Aș vrea să mă botez.
- Se poate.
- Și mai este ceva.
- Ce?
- Aș vrea să primesc la botez un alt nume.
- Ce nume?
- Un nume creștin.
- Se poate.
- Da?
- Da.
- Vai dar cât mă bucur.
- Ce spui de numele Isaia?
- Isaia?
- Da.
- După profetul din Vechiul Testament?
- Da.
- Îmi place.
- Bine atunci vei fi botezat și vei primii numele de Isaia.
- Mă bucur foarte mult.
În cele din urmă Isaia și familia lui au devenit creștini și au renunțat la religia primitivă din Congo.
- Este ceva ce vreau dă discut cu tine, i-a spus Isaia într-o zi soției lui.
- Ce este dragule?
- Nu știu cum să spun.
- Spune cum îți vine.
- Simt un dor de a Îl predica pe Iisus.
- Să predici?
- Da.
- Cum?
- Tu știi că eu sunt învățător la școală nu?

114A se vedea Aurel Pavel, Adevărul și falsul ecumenism (Sibiu, 2011).

59
- Da.
- Ce ar fi dacă aș ține și niște ore de catehism?
- Dar știi catehismul?
- Din scoarță în scoarță.
- Atunci nu văd care ar fi problema.
- Mă bucur că ești de partea mea.
- Întotdeauna voi fi de partea ta.
Din acea zi Isaia ținea regulat săptămânal lecții de catehism. Vrăjitorii și magicienii din regiune au auzit.
- Ați văzut ce se întâmplă la noi la școală?
- Isaia ține lecții despre creștinism.
- Așa este.
- Și?
- Păi noi ce facem?
- Ce să facem?
- Nu putem să îl lăsăm să predea asta.
- De ce?
- Fiindcă Hristos îi ia pe adepții noștri și îi vor lăsa pe zei pustii.
- Așa este.
- Trebuie să fie ucis.
- Așa este.
- Dar cum?
- Să mergem la el și să îl tăiem cu cuțitul?
- Nu merge.
- De ce?
- Va venii poliția și își va da seama că a fost ucis.
- Atunci cum?
- Trebuie să găsim o metodă prin care omenii să creadă că a fost moarte naturală.
- Cum?
- Știu eu?
- Ce?
- Să îl otrăvim.
- Dar cum?
- Vom trimite pe cineva cu mâncare otrăvită la el acasă.
- Așa este.
Ei bine la câteva zile niște adepți ai zeilor africani au ajuns la Isaia. Era numai soția acasă.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Familia domnului Isaia?
- Da.
- Mă bucur că vă găsesc acasă.
- Cu ce vă pot fi de folos?
- Uitați noi suntem niște creștini care voim să ajutăm pe frații noștri în Hristos.
- Frumos.
- Fiindcă știm că domnul Isaia este un bun creștin i-am adus ceva alimente.
- Alimente?
- Da.
- Vai nu știu ce să spun.
- Sunt gratis.
- Să le primesc.
- Sunt darul iubirii noastre.
- Bine așezați-le aici.
- Așa vom face.
- Vă mulțumim.
60
 - Să le consumați cu plăcere.
- La revedere.
- La revedere.
Femeia lui Isaia nu știa că alimentele sunt otrăvite și a preparat o mâncare și în două oare a murit. A venit
Isaia și a văzut-o moartă.
- Vai nu se poate!
Isaia și-a dat seama că a fost otrăvită. A venit și ziua înmormântării. După înmormântare misionarul
creștin al locului i-a spus lui Isaia:
- Condoleanțe.
- Mulțumesc.
- Și cum rămâne o să Îl mai predici pe Isus?
- Da.
- Dar nu îți este frică?
- Nu.
- Mă miră.
- Să nu te mire. Cred în Hristos și voi rămâne statornic în lucrarea Lui.115
Avem aici un exemplu care se potrivește și cu secolul XX. Deși secolul XX a fost unul care prin
comuniști a persecutat sistematic pe creștinii ortodocși la fel ca Isaia creștinii ortodocși au rămas credincioși și
fideli idealurilor creștin ortodoxe. Cu adevărat se poate spune că cea mai mare încercare prin care a trecut
creștinismul ortodox în secolul XX a fost totalitarismul comunist. Gânditorul Milan Kundera spunea cât se
poate de bine: “totalitarismul nu este numai iadul ci visul paradisului - un vis foarte vechi al unei lumi în care
toată lumea trăiește în armonie, uniți de o singură credință și voință, fără nici un secret al unuia față de altul. La
fel de bine Andre Breton a vorbit de acest paradis când a vorbit despre casa de sticlă în care tânjea să locuiască.
Dacă totalitarismul nu ar fi exploatat aceste arhetipuri, care sunt adânc în noi și înrădăcinate adânc în religiile
noastre, nu ar fi putut să atragă atât de multă lume, în special în primele faze ale existenței sale. Odată ce visul
paradisului începe să devină realitate, totuși, pe aici pe acolo unii oameni se vor ridica și vor sta împotriva lui, așa
că conducătorii paradisului vor construii un mic gulag în Eden. Cu trecerea timpului gulagurile cresc mai mari și
mai perfecte, în timp ce paradisul extern descrește și sărăcește.”116
Este cu adevărat un lucru remarcabil că creștinismul ortodox a ajuns să supraviețuiască după persecuțiile
lui sistematice din secolul XX. Ceea ce noi creștinii ortodocși am învățat este că un secol nu este definit numai
de:
- invenții,
- descoperiri
- și inovații științifice
ci la fel de bine și de:
- religie
- și credința în Dumnezeu.117
Faptul că în secolul XX creștinismul ortodox a ajuns să fie persecutat este un lucru care de fapt a început
cu mut înainte. În acest sens gânditorul Michel Houellebecq spunea cât se poate de inspirat: “istoria umană, din
secolul al XV-lea până în secolul XX, se poate caracteriza în esenţă ca fiind istoria unei disoluţii şi a unei
dezagregări progresive.”118
Ceea ce este clar este că creștinii ortodocși s-au ridicat la înălțimea așteptătrilor și în acest tumultos secol
al XX-lea ei au reușit:
- să supraviețuiască,
- să viețuiască,
- să se dezvolte
- și să crească.

115A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
116A se vedea Mian Kundera, The book of lugheter and forgetting (Harper Perennial Modern Classic, 1999).
117A se vedea Viu este Dumnezeu. Catehism ortodox (Alba Iulia, 2009).
118
Se vedea Michel Houellebecq în Particulele elementare (Iași, 2012).
61
 Nu trebuie să uităm că creștinii ortodocși deși trăiesc în această lume ei privesc la Împărăția Cerurilor.
Acesta este marele paradox al creștinilor ortodocși că deși ei sunt parte din această lume în același timp sunt
conștienți de prezența lui Dumnezeu. Părintele Iustin Pârvu spunea cât se poate de bine: “Istoria este satanizată.
Adică planul diavolului a mers foarte departe, a încercat şi încearcă să-l facă pe om să-şi distrugă propria istorie,
adică să-şi taie singur craca de sub picioare. În momentul când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te
identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a câtorva sute de popoare,
înseamnă că nu mai aparţii nici unei patrii. E ca şi cum te-ar lua cineva şi te-ar scoate din casa ta şi te-ar arunca în
stradă, aşa e ieşirea din istoria patriei tale ca să te "globalizezi" cu istoria lumii...”119
Ceea ce este clar este că deși în secolul XX au fost mai multe curente care au voit un fel de nivelare a
mentalităților, totuși secolul XX rămâne unul dintre cele mai:
- divizate,
- separate
- și împrăștiate
secole din istorie.
Globalizarea a început în secolul XX și se știe că au fost mai mulți cei care și-au spus mari speranțe în ea.
Totuși ceea ce s-a ajuns la concluzia este că globalizarea este mai mult un fel de relativism religios. De ce?
Fiindcă globalistul este unul care ajunge să își schimbe religia în funcție de poziția în care se află pe glob. Nu
trebuie să uităm că în sine globalizarea nu este un lucru rău. Ar fi frumos ca oamenii:
- să fie una,
- să fie uniți,
- să fie toți la un loc
- și să fie unitari.
Totuși acesta este un vis pe care numai imaginația îl poate avea. De ce? Fiindcă lumea este mult prea
închisă în propriul ei:
- egoism
- și individualism.120
Un alt lucru cu care s-au confruntat creștinii în secolul XX a fost faptul că mai mulți au profesat teoretic
credința în Dumnezeu. Totuși trebuie să știm că acest lucru a fost numai teoretic nu și practic. De ce? Fiindcă
oamenii au devenit cât se poate de:
- sceptici,
- rezervați
- și retrași
în ceea ce privește credința în Dumnezeu. În acest sens sunt mai mulți teologi creștini ortodocși care consideră
că cuvintele adresate de Iisus Sfântului Siluan Atonitul undeva la începutul secolului XX (între 1902-1907): țineți
mintea ta în iad și nu deznădăjdui au fost cumva providențiale.121
Cu privire la secolul XX moralistul R. C. Sproul spunea cât se poate de inspirat: “fără Dumnezeu omul
nu are nici un punct de referință să se poată definii pe sine. Filosofia secolului XX manifestă haosul omului care
caută să se definească pe sine ca o creatură cu demnitate dar nu are nici un punct de referință pentru acea
demnitate.” Ceea ce trebuie să știm este că în secolul XX au început să apară mai multe filosofii care evident că
nu au prea pus mare accent pe relația omului cu Dumnezeu ci mai mult pe om în sine. Aceasta fiindcă după cum
am spus mai sus omul secolului XX a fost ferm convins că el are o demnitate care trebuie:
- recunoscută,
- respectată,
- cinstită
- și de ce nu chiar venerată.
Ei bine lucrurile nu sunt chiar așa. Omul secolului XX se poate spune că treptat s-a depărtat de:
- smerenie,
- modestie
- și umilință.

119A se vedea Iustin Pârvu,Părintele Iustin Pârvu. Daruri duhovniceşti(Editura Eikon, 2010).
120A se vedea Wilber W. Caldwell, American narcissism. The myth of national superiority (Algora publishing, 2006).
121A se vedea Bufnea Cosmin, Sfântul Siluan Atonitul. Experiența iadului și iubirea lui Dumnezeu (Alba Iulia, 2020).

62
 Acest climat a fost cel care a permis ca totalitarismele să apară și să se manifeste în istorie.122
Secolul XX trebuie să știm că a ajuns să fie unul care evident că nu a promovat ortodoxia. Oamenii au
ajuns să creadă că de fapt trebuie să apară un nou curent religios care să fie un fel de împlinirii așteptării la
realitățile secolului XX. Nu este de mirare că în secolul XX s-a născut New Age-ul. New Age-ul a fost religia
care în secolul XX a promis:
- un nou început,
- o nouă religie universală,
- o credință capabilă să vină în așteptările tuturor oamenilor
- și o unitate religioasă deplină.
Ei bine deși New Age-ul s-a voit un fenomen unic al secolului XX adevărul este că el a venit mai mult cu
un nou sincretism religios. De ce? Fiindcă trebuie să știm că Nw Age-ul este ceva sincretic. El împrumută mai
multe lucruri de la mai multe religii și în final pretinde originalitate și o identitate proprie. Au fost mai mulți în
secolul XX care s-au identificat cu crezurile New Age. De ce? Fiindcă ei simțeau că trebuie să existe un fel de
unitate transcendentă a tuturor religiilor.123
Deși țară ortodoxă trebuie să știm că Rusia a făcut mult rău creștinismului ortodox în secolul XX.
Aceasta fiindcă centrul persecuțiilor anticreștine au început în Rusia odată că comunismul și bolșevismul.
Gânditorul Michael Totten spunea în acest sens: “de mai multă vreme Rusia a fost un paranoic teren al puterii.
Este uriașă, mai mult câmpie și deschisă invaziei. Doar ca să numim numai câteva exemple: a fost invadată de
mongoli în secolul XIII, Napoleon în secolul XIX, Germania nazistă în secolul XX și a fost recent mototolită de
expansiunea NATO în fostul bloc sovietic. Evenimentele au pătruns profund în sufletul rusesc. Iată de ce Rusia
respiră greu.”
Este bine să știm că nu este pentru prima dată când Rusia a gafat în ceea ce privește creștinismul ortodox.
Aceasta fiindcă trebuie să știm că Rusia profesează mai mult un creștinism național fără să ajungă să modifice
profund starea națiunii. Încă din secolul XVIII și secolul XIX rușii au demonstrat că nu sunt unii care să pună
preț pe creștinismul ortodox ci au avut mai multe ambiții:
- lumești,
- seculare,
- teritoriale,
- economice
- și de supremație etnică.
Pe acest fond generic al Rusiei se poate spune că s-a născut comunismul care a fost una dintre cele mai
mari probleme ale secolului XX.
Ceea ce trebuie să învățăm din lecția rusească a secolului XX este că nu este destul să fi:
- nominal
- și teoretic
o țară creștin ortodoxă. Trebuie să fii țară care să ia în serios creștinismul ortodox fiindcă este acest creștinism
care poate să aducă mântuirea.
Creștinii ortodocși nu sunt deloc îndoielnici de capacitatea creștinismului ortodox de a mântuii. Trebuie
să știm acest lucru mai ales în zilele noastre când sunt mulți care:
- se îndoiesc,
- au rețineri,
- nu sunt convinși
că creștinismul ortodox poate să mântuiască.
Cum putem să știm că creștinismul ortodox poate să mântuiască fiindcă au fost mai mulți sfinți creștin
ortodocși care au făcut minuni și care au fost cât se poate de concludenți în acest sens. Totuși creștinii ortodocși
locuiesc în acest veac și această lume și evident că ei:
- se lovesc,
- se confruntă
- și se preocupă

122A se vedea Slavoj Žižek, Ați spune cumva totalitarism? (Editura Curte Veche, 2005).
123A se vedea Frithjof Schuon, Despre unitatea transcendentă a tuturor religiilor (București, 1994).
63
de marile probleme ale lumii din jur. Gânditorul Gustav Metzer spunea cât se poate de clar: “fizica atomică a
fost cel mai rău lucru care a avut loc în secolul XX.” Putem să vedem că omul în secolul XX a ajuns să pună
știința în slujba răului. Aceasta fiindcă în loc ca omul să facă mai multă pace a ajuns să pună știința în slujba
distrugerii mondiale.124
Trebuie să știm că dacă în secolul XIX America s-a ridicat ei bine după primul și al II-lea război mondial
trebuie să știm că America a ajuns să fie cumva singura supraputere a lumii. Este adevărat că o perioadă de timp
din secolul XX America a fost în război rece cu Uniunea Sovietică dar acest război a fost și el câștigat. Nu
trebuie să uităm că America de mai multă vreme a avut aspirații să devină o supraputere și eventual să domine
lumea. Gânditorul Henry Luce spunea cât se poate de clar că: “lumea secolului XX, dacă ar fi să vină din nou la
viață în deplinătatea nobilă a sănătății și vigorii, este în mare parte un secol american.” Creștinii ortodocși din
estul Europei însă trebuie să știm că au fost trădați de americani. De ce? Fiindcă țările din estul Europei deși erau
creștine erau și democrate. Ei bine americanii au debarcat în Franța în Normandia și în loc să ia atitudine cu
privire la dorința sovietică de a sovietiza tot estul Europei, ei bine americanii eu tăcut chitic. Războiul rece a fost
mai mult un pretext prin care America a aspirat să ajungă singura supraputere în lume.125
Se spune că marele general francez Sonis (+1890) a îmbătrânit.
- Fiul meu vrea să vorbesc cu tine, i-a spus el fiului său.
- Da tată ce este?
- Fiule tu știi că sunt bătrân.
- Da tată.
- Nu mai am mult de trăit.
- Nu vorbii așa ta.
- Nu, așa este.
- Lasă tată că mai ai mult, mult de trăit.
- Nu fiule.
- De ce vorbești așa tată?
- Fiindcă cu o moarte cu toții suntem datori.
- Vai tată.
- Acum că mor am, să îți cer ceva.
- Orice tată.
- Să știi că eu mi-am cumpărat un mormânt.
- De ce tată?
- Ca să nu își fac ție probleme.
- Putem să ți-l cumpăr eu.
- Ei lasă.
- Mă faci să plâng tată.
- Să nu plângi fiule.
- Dacă vorbești așa tată?
- Mie nu îmi este frică de moarte.
- Nu?
- Nu.
- Cum tată?
- Fiindcă eu sunt în pace.
- Cum?
- Am avut parte de o viață frumoasă.
- Asta așa este.
- Totuși înainte să mor am să te rog ceva.
- Ce?
- Se leagă de mormântul meu.
- Ce este cu el.
- Pe lângă numele meu mai vreau să mai fie scris ceva pe el.
- Ce tată?
124Laurie M. Brown, The science of war: nuclear hisotry (Scientific american special online nr. 3 (Scientific american, 2002).
125A se vedea Richard T. Hughes, Myths America lives by (Illinois, 2018).
64
- Miles Christi.
- Miles Christi?
- Da.
- Ce este miles Christi?
- Este latină.
- Și ce înseamnă?
- Soldat al lui Hristos.
- A bine.
- Vezi că acum știi?
- Da.
- Bine.
- Și de ce vrei să ai scris pe mormânt aceste cuvinte?
- Fiindcă ele definesc esența mea.
- Dar cum tată?
- Simplu.
- Dar tu nu ai fost soldat al lui Hristos.
- Ba da.
- Eu știam că ești general francez.
- Sunt general dar în fața lui Hristos sunt un biet soldat.
- Nu te înțeleg.
- Noi suntem creștini nu?
- Da tată.
- Hristos este cel mai mare în grad.
- Da?
- Da.
- Bine înțeleg ce spui.
- Eu vreau ca lumea să nu mă știe de general.
- Dar ca ce?
- Ca soldat al lui Hristos.
- Da?
- Da.
- Dar de ce?
- Nu a spus Hristos că: fără de Mine nu puteți face nimic?
- Ba da.
- Ei bine dacă nu era Hristos nu ajungeam niciodată general.
- Dar crezi că oamenii vor înțelege ce ai scris tu pe mormânt?
- Da.
- Cum?
- Vreau ca mormântul meu să fie o mărturie că marile fapte se fac cu credință în Hristos.
- Da?
- Da fiul meu.
- Nu știm acest lucru.
- Îl știi acum.
- Bine.
- Vreau ca mormântul meu să vorbească lumii.
- Despre cine?
- Despre Hristos.
- Înțeleg.
- Deși am fost general eu vreau să știe lumea că m-am plecat lui Hristos.
- Da tată.
- Poți să face acest lucru pentru mine?
- Da tată.
- Știam eu că mă pot baza pe tine.

65
 - Cum să nu.
- Nu uita să fii un soldat al lui Hristos.
- Nu am să uit.
- Jugul lui Hristos este bun și ușor de purtat.
- Bine tată.
- Să nu uiți aceste cuvinte.
- Nu am să uit.
- Bine.
- Am să fac cum ai cerut tată.126
Avem aici un dialog care ne spune că sunt mai mulți oameni mari care nu s-au dat înapoi să își lege
numele de Hristos. Aceasta fiindcă oamenii mai ales când dau de greu uită de Dumnezeu și de Hristos. Ei bine
noi nu trebuie să facem parte dintre acești oameni. Este bine ca noi să ne vedem ca soldați ai lui Hristos. Aceasta
fiindcă numai așa vom ajunge să fim unii care:
- să ne împlinim,
- să fim deplini
- și să fim în legătură cu propriul nostru eu.
Nu trebuie să uităm aceste lucruri fiindcă trebuie să știm că în cele din urmă valorăm atât de mult cât am
ajuns să Îl trăim pe Hristos. Secolul XX a fost destul de confuz în ceea ce privește urmarea lui Hristos. De ce?
Fiindcă dacă acest secol ar fi urmat lui Hristos evident că marile drame și tragedii ale secolului XX nu ar fi
existat.127

CONCLUZII

Cartea de față de vrea mai mult decât orice o retrospectivă a secolului XX. Ea este însă mai mult decât
toate o restrospectivă din punct de vedere creștin ortodox. Aceasta fiindcă trebuie să știm că și creștinii
ortodocși au avut partea lor în secolul XX. Secolul XX trebuie să știm că dat lumii mai mulți mari părinți
duhovnicești. Dintre cei mai cunoscuți părinți duhovnicești ai secolului XX amintim pe:
- Amfilohie Makris,
- Arsenie Boca,
- Ilie Cleopa,
- Dometie Monalache,
- Efrem Filoteitul,
- Efrem Katunakiotul,
- Iacov Tsalikis,
- Ioan Iovan,
- Paisie Olaru,
- Arsenie Papacioc,
- Mina Dobzeu,
- Nicolae Steinhardt,
- sau Sofronie Saharov.128
Într-un secol al războaielor și al conflictelor este evident că creștinismul ortodox a reușit să
supraviețuiască.129 Trebuie să știm că au fost mai multe trădări în acest secol în care:
- supraputerile au rivalizat,
- cei săraci au sărăcit și mai mult,
- armatele s-au ciocnit,
- rațiunea a început să dispară,
- ura a prins proporții globale
- și oamenii simplii au avut de suferit.

126A se vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
127A se vedea Paul C. Burns, Jesus in the twenieth century literature, art and movies (Bloomsbury, 2007).
128https://ro.orthodoxwiki.org/Categorie:P%C4%83rin%C8%9Bi_duhovnice%C8%99ti_ai_secolului_XX (accesat pe 12.05.2021).
129Radu Teodorescu, Supraviețuirea duhovnicească în necazuri și încercări (Cugir, 2018).
66
 Aceste lucruri evident că sunt unele care ne fac să ne gândim că cuvintele gânditorului Whittakers
Chamers sunt cât se poate de adevărate: “în secolul XX, trădarea a devenit o vocație a cărei formă modernă a
fost în mod specific trădarea ideilor.” Ce înseamnă trădarea ideilor? Au fost mai multe nume mari și sonore în
secolul XX care au trădat credința și evlavia în Dumnezeu. Nu trebuie să uităm aceste lucruri fiindcă este bine să
știm că omul secolului XX a ajuns să fie bolnav la nivel ideologic. Ideologiile secolului XX au fost unele
deficitare fiindcă trebuie să știm că ele au fost:
- problematice,
- totalitare,
- uneori mincinoase,
- greu de crezut
- și mai ales greu de impus.
Ideologia secolului XX a fost una care a avut la bază mitul:
- progresului,
- al științei
- și al evoluției științifice.
Nu trebuie să uităm aceste lucruri mai ales în zilele noastre de început de secol XXI când sunt mai mulți
care sunt în:
- derută,
- confuzie,
- neștiință
- și expectativă.
“Hitler era un revoluţionar, chiar daca unul de extremă dreaptă. Spiritul său era unul axiofobic. Pentru el,
ca şi pentru suporterii săi intoxicaţi cu viziunile unei apocalipse regeneratoare, „Sistemul” trebuia răsturnat, negat,
doborât, zdrobit. Sigur, ideologia nazistă nu avea în centrul ei oroarea de proprietatea privată, precum cea
comunistă. Dar tendinţa de concentrare a avuţiei (capital industrial şi bancar) în mâinile birocraţiei naziste era cât
se poate de clară. Hermann Goering era liderul nazist însărcinat cu planificarea. Aş mai adăuga un lucru, zic eu,
esenţial: sistemele totalitare nu pot să accepte enclave autonome. Un mare sociolog, Daniel Bell, spunea că
societatea civilă este numele politic al economiei de piaţă. Sistemele totalitare le suprimă, mai devreme sau mai
târziu, pe ambele. Finalitatea lor intrinsecă este tocmai controlul total. Că nu s-a ajuns la un asemenea control
absolut, e limpede. Dar scopul era acesta. Hannah Arendt a spus, cred, ca singurul univers totalitar „desăvârşit” a
fost lagărul de concentrare.”130
După cum am spus de multe ori oamenii pot să fie ignoranți în ceea ce privește trecutul și istoria fiindcă
ei sunt unii care iau din istoria:
- ce le convine,
- ce le place,
- ce li se potrivește
- și ce le dictează interesul.
Că secolul XX a fost un secol al extremelor nu este nici o îndoială. În secolul XX omul a pășit pe lună
dar a și creat lagăre de exterminare. Iată de noi ca analiști trebuie să știm că:
1. nu putem supra-aprecia
2. Sau sub-evalua
secolul XX.
Iată de ce teza de bază a cărții de față a fost că secolul XX a fost un secol al tumultului.
- Războaie mondiale,
- război rece,
- revoluții,
- revolte,
- neliniște
- și angoasă
sunt unele care ne spun că titulatura de secol al vitezei nu este una:
- adevărată
- și potrivită
130 https://www.contributors.ro/scopul-si-mijloacele-reflectii-despre-secolul-xx/ (accesat pe 17.04.2021).
67
pentru secolul XX.
După cum am spus trebuie să fim cu picioarele pe pământ și realiști în ceea ce privește trecutul și istoria.
Iată de nu se poate să vedem numai în ceea ce a excelat secolul XX ci la fel de bine trebuie să vedem lucrurile cât
se poate de concret. Biserica Ortodoxă adevărul este că nu prea a avut mult de câștigat de pe urma secolului
XX.131
Ateismul a ajuns să fie în secolul XX o mare problemă fiindcă după cum am spus țările din est au fost
unele care au ajuns să devină total atee. Trebuie să știm că secolul XX a fost departe de a fi un secol religios.
Aceasta fiindcă cele mai multe religii nu au voit să știe unele de altele. Din moment ce există un singur
Dumnezeu trebuie să știm că multitudinea de religii în nici un fel nu slujește la nimeni și la nimic.
- religiile nu vor să știe una de alta
- și creștinii din diferite confesiuni nu vor să știe unii de alții
sunt lucruri cât se poate de firești pentru cei mai mulți dintre noi. Ei bine în sens moral ele nu sunt deloc firești.
De ce? Fiindcă noi ca umanitate trebuie să fim:
- uniți,
- cu iubire unii față de alții,
- cu compasiune
- și cu interes față de semenii noștri.
Ei bine calea singularității și a individualității trebuie să știm că în nici un fel nu sunt soluții la
problematica omului de azi.
“Leninismul s-a născut din contopirea interpretării ruse a marxismului, oferita de Gheorghi Plehanov, cu
tradiţia radicalismului utopic din acea ţară. Formula organizaţională pe care a inventat-o Lenin era clar
înrădăcinată în mentalităţile conspiraționiste ale sectelor nihiliste din anii 1870 şi de mai târziu. Demonii lui
Dostoievski (metafizicieni, logicieni şi statisticieni) anticipau, prin formulele lor îngheţate, imune la imperativele
umanismului clasic, prin pasiunile lor visceral ostile democraţiei liberale, prin dezgustul pronunţat în raport cu
orice forma de meliorism, convingerile inflexibile ale celui care, în Ce-i de făcut?, născocea modelul „Noului Prinţ”,
cum numea Antonio Gramsci partidul de tip bolşevic.”132
Este vremea în zilele noastre să facem o radiografia secolului XX și să ne dăm seama cum a ajuns el să ne
afecteze și să ne influențeze fiindcă făcând acest lucru evident că vom ajunge să fim unii care să ne dăm seama ce
avem de făcut în secolul XXI. Ceea ce se poate vedea în secolul XXI este că omul este din punct de vedere
religios:
- indiferent,
- dezinteresat,
- fără perspective,
- fără o orientare exactă
- și cât se poate de ușor de influențat.
Trebuie să nu ne facem iluzii cu privire la secolul XXI. Dacă secolul XX a fost atât de crud cu
creștinismul ortodox ei bine avem puține motive că credem că ceva va fi diferit în secolul XXI. Avem toate
motivele să credem că secolul XXI va fii mult mai rezervat cu persecuțiile anti-creștine deși știm că mai ales în
orientul mijlociu creștinii sunt persecutați în mod sistematic. Prin urmare în secolul XXI avem nevoie de:
- realism,
- determinare,
- statornicie
- și credință în Dumnezeu.
Secolul XX evident că ne poate învăța mai multe lecții cât se poate de bune și de valabile. Evoluția
- tehnică
- și științifică
nu înseamnă și evoluție
- morală
- religioasă
- și creștină.

131 Se vedea Alexander Schmemann, Jurnal. Biografia unui destin misionar (Alba Iulia, 2004).
132 https://www.contributors.ro/scopul-si-mijloacele-reflectii-despre-secolul-xx/ (accesat pe 17.04.2021).
68
 Aceasta fiindcă dacă la începutul secolului XX oamenii se ucideau unii pe alții cu pistoale la finalul
secolului XX oamenii au ajuns să se ucidă cu bombe atomice.133
Nu greșim dacă spunem că sufletul secolului XX a fost unul:
- rebel,
- răzvrătit,
- nemulțumit,
- lacom
- și neliniștit.
Este timpul ca lucrurile să revină la normal în secolul XX. Aceasta fiindcă fără doar și poate nu mai voim
din nou războaie mondiale ci mai mult să ajungem să fim unii care să ne dăm seama că trebuie să avansăm și să
fim convinși că o avansare fără de Hristos nu are:
- nici un rost,
- nici o noimă
- și nici un sens.134
Gânditorul Eugene Drewerman spunea cât se poate de concludent: “putem vedea în secolul XX un
nefericit război al tranșeelor, în care psihanaliza, într-o luptă împotriva obligației interne și a superstiției unei
doctrine chestionabile s-a exprimat pe sine ateist. În contrast teologia nu este numai sub suspiciunea de a vorbii
fără nici un fel de însuflețire despre Dumnezeu. Atât teologia cât și psihologia în sârguința pentru sănătatea
morală au nevoie una de alta după cum mâna stângă are nevoie de mâna dreaptă.”
Se spune că un profesor și un inginer s-au întâlnit.
- Bună ziua, a spus profesorul.
- Buna ziua, a răspuns inginerul
- Cu ce ocazia aici?
- Am venit la aniversarea prietenului meu.
- Și eu.
- Mă bucur.
- Se pare că avem un prieten în comun.
- Așa este.
- Și ce profesați?
- Sunt inginer.
- Frumos.
- Și dumneavoastră?
- Sunt profesor.
- Da?
- Da.
- Bună meserie.
- Este.
- Și cum privește un profesor greutățile vieții?
- Sun inerente.
- Așa este.
- Este destul de grea viața.
- Depinde cum o privești.
- Adică?
- Dacă o reduci la esența nu este așa de grea.
- Nu cred.
- De ce?
- Fiindcă deși viața este simplă la început mai apoi se complică.
- Cum așa?
- Când ești copil nu ai nici o grijă.
- Și mai apoi?
133Ase vedea Alistair Horne, Hubris: the tragedy of war in the twenieth century (Harper, 2015).
134Ase vedea Colleen M. Beck, William Gray Johnson, John Schofield, Material culture: the acheology of the 20th century conflict (Routledge,
2002).
69
 - Mai apoi apar greutățile.
- Ce greutăți?
- Responsabilități, complicații, muncă, griji, neliniști.
- Înțeleg ce spuneți.
- Mă bucur.
- Eu cred că trebuie să ținem viața cât mai simplă.
- Asta așa este.
- Păi vedeți?
- Eu întotdeauna când am avut greutăți mi-am găsit refugiul în cultură.
- Cum?
- Păi am citit o carte, am vizionat un film, am mers la un spectacol.
- Asta face multă lume.
- Cum să nu.
- Iubiți de cultura?
- Cultura sau civilizația.
- Adică?
- Ori cultura ori civilizația tot acolo sunt.
- Nu cred.
- De ce?
- Una este cultura și alta este civilizația.
- Nu este sunt unul și același lucru.
- Nu domnule.
- Cum să nu?
- Una este cultura și alta este civilizația.
- Păi și ce le diferențiază în viziunea dumneavoastră?
- Uite civilizația se poate spune că este mai mult un lucru exterior.
- Și cultura?
- Este un lucru interior.
- Nu înțeleg.
- Vă explic.
- Vă ascult.
- Civilizația este un lucru larg: poate include nivel de trai, clădiri, imperii sau țări.
- Și cultura?
- Este un bun care se leagă mai mult de suflet.
- Cum?
- Cultura este mai mult un bun sufletesc.
- Chiar credeți?
- Da.
- De ce?
- Cultura ne poate modela sufletele.
- Nu știu ce să spun.
- Să spuneți cum zic eu.
- Dar domnule să vă întreb ceva.
- Ce?
- Poți să fi un om de cultură și de civilizație fără Hristos.?
- Adică?
- Sunt mulți atei care sunt mari oameni de cultură și civilizație.
- Cred că știți răspunsul.
- Nu.
- Cultura și civilizația nu valorează nimic fără credință în Dumnezeu.
- Aici sunt acord cu dumneavoastră.
- Dacă nu ne-am putut pune de acord cu diferența dintre cultură și civilizație măcar cu atât să fim de
acord.
70
 - Așa este.
- Este cu adevărat o mare rușină să fi un om de cultură și civilizație și să fie ateu.
- Sunt profund de acord.
- Mă bucur.135
Am enunțat dialogul de mai sus pentru a face conștienți pe cât mai mulți că trebuie să vedem lucrurile
profund și deplin. Aceasta fiindcă trebuie să știm că în secolul XX au fost mai mulți care deși au creat cultură și
civilizație au fost atei și nihiliști. Nu trebuie să uităm aceste lucruri fiindcă dacă o vom face cu siguranță că nu
vom avea mult succes în secolul XXI. Am enunțat în această carte că a venit timpul să ne dăm seama că secolul
XXI va fi reușit dacă se va raporta la secolul XX și nu va ajunge să facă aceleași greșeli și erori fatale care au fost
făcute în secolul XX.136

135Ase vedea Grigorie Comșa, 1000 de pilde pentru viața creștină (Arad, 1929).
136A se vedea Mark Connelly; Jo Fox; Ulf Schmidt; Stefan Goebel, Propaganda and conflict: war media and the shaping of the 20th century
(Bloomsbury Academic, 2009).
71