Sunteți pe pagina 1din 1

Astăzi, fizica este un subiect vast și foarte dezvoltat.

Cercetarea este divizată în patru


subdomenii: fizica materiei condensate; fizica atomică, moleculară și optică; fizica energiei înalte;
fizica astronomică și astrofizică. Majoritatea fizicienilor se specializează în cercetare teoretică sau
experimentală, prima ocupându-se de dezvoltarea noilor teorii, și a doua cu testarea
experimentală a teoriilor și descoperirea unor noi fenomene. În ciuda descoperirilor importante
din ultimele patru secole, există probleme deschise în fizică care așteaptă a fi rezolvate. De
exemplu, cuantificarea gravitației este poate cea mai arzătoare dintre probleme și cu siguranță și
cea mai dificilă. Odată cu elucidarea acestei probleme, fizicienii vor avea o imagine mult mai
clară despre interacțiile din natură și cu siguranță multe dintre fenomenele și obiectele pe care le
întâlnim în astrofizică, de exemplu găurile negre, își vor găsi explicația într-un mod natural.

S-ar putea să vă placă și

  • Istorie
    Istorie
    Document1 pagină
    Istorie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Militari e
    Militari e
    Document1 pagină
    Militari e
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Militari e
    Militari e
    Document1 pagină
    Militari e
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Militarie
    Militarie
    Document1 pagină
    Militarie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Penal International
    Penal International
    Document1 pagină
    Penal International
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Istorie
    Istorie
    Document1 pagină
    Istorie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Penal International
    Penal International
    Document1 pagină
    Penal International
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Cated
    Cated
    Document1 pagină
    Cated
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Fizica
    Fizica
    Document1 pagină
    Fizica
    Simona Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Istorie
    Istorie
    Document1 pagină
    Istorie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Carina Cat
    Carina Cat
    Document1 pagină
    Carina Cat
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Militarie
    Militarie
    Document1 pagină
    Militarie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Penal International
    Penal International
    Document1 pagină
    Penal International
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Militarie
    Militarie
    Document1 pagină
    Militarie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Carina Cat
    Carina Cat
    Document1 pagină
    Carina Cat
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Istorie
    Istorie
    Document1 pagină
    Istorie
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Fizica
    Fizica
    Document1 pagină
    Fizica
    Simona Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Fizica
    Fizica
    Document1 pagină
    Fizica
    Simona Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Civil
    Civil
    Document1 pagină
    Civil
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Militari e
    Militari e
    Document1 pagină
    Militari e
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Referat
    Referat
    Document9 pagini
    Referat
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Cated
    Cated
    Document1 pagină
    Cated
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Carina Cat
    Carina Cat
    Document1 pagină
    Carina Cat
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Metoe de Convingere A Cetașenilor Privind
    Metoe de Convingere A Cetașenilor Privind
    Document1 pagină
    Metoe de Convingere A Cetașenilor Privind
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Refer A Turi
    Refer A Turi
    Document1 pagină
    Refer A Turi
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Drept Administrativ Teste Rezolvate Anul 1
    Drept Administrativ Teste Rezolvate Anul 1
    Document35 pagini
    Drept Administrativ Teste Rezolvate Anul 1
    Cristina Gorobet Vovc
    67% (3)
  • Roma Drept International Public
    Roma Drept International Public
    Document1 pagină
    Roma Drept International Public
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Документ Microsoft Office Word nou
    Документ Microsoft Office Word nou
    Document3 pagini
    Документ Microsoft Office Word nou
    Tabaran
    Încă nu există evaluări
  • Refer A Turi
    Refer A Turi
    Document1 pagină
    Refer A Turi
    Tabaran
    Încă nu există evaluări