3/31/2021 Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

Consideratii interconfesionale
privind ontologia divina
Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

Problema divinitatii - ca existenta si ca sursa a existentei -

se impune in gandirea crestinismului primarmai mult din
cauza unor conflicte interne sau din patrunderea unor
elemente straine de spiritul crestin.

Aceste conflicte, ca si reactia la ele, vizau doua aspecte ale

problemei:

Existenta si modul in care Dumnezeu exista ;

Ce si cat cunoaste credinciosul din aceasta existenta.

In functie de cum au fost solutionate aceste probleme, s-au structurat si deosebirile,

nu numai dintre Biserica si erezii, ci si dintre cele trei mari confesiuni crestine. Fara
indoiala ca problema existentei lui Dumnezeu in Sine n-a dus la divergente prea mari,
toate religiile si toate confesiunile pornind de la ideea acestei existente. Conflictul
incepe din clipa in care ontologia ataca modul de a-L cunoaste, prin revelatie si prin
efort personal.

Din acest punct de vedere, deosebirile din cadrul crestinismului au urmat, initial, doua
mari sectiuni: diferenta dintre Orient si Occident si diferentele aparute in cadrul
Catolicismului atat din cauza contrazicerilor interne, cat si din aparitia Reformei.
Orientul, dotat cu acel simt al metafizicului care punea de acord sufletul si ratiunea,
sesiza existenta ca pe un tot integral.

Teologia apuseana, structurata de timpuriu pe temeliile logicii aristotelice, ajunge

curand prizoniera acestui rationalism speculativ.

Ortodoxia, mai putin scolastica, si-a tras seva din Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.
Pe de alta parte, catolicismul, inca din evul mediu timpuriu si prin intreruperea legaturii
cu teologia patristica, a ajuns la diviziuni si clasificari de mare rigiditate in ceea ce

https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/consideratii-interconfesionale-privind-ontologia-divina-68893.html 1/6
3/31/2021 Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

priveste fiinta si existenta lui Dumnezeu, fapt care a si dus la aparitia unor curente si
directii care puneau accentul pe unul sau pe altul din aspectele ontologiei divine.
Astfel, Biserica Romano-Catolica s-a vazut uneori nevoita sa ia pozitie pentru sau
contra unei pareri, asa cum a fost in cazul tomismului, cand, vrand sa puna definitiv
capat influentei lui Anselm de Canterbury si a conceptiei lui privind cunoasterea lui
Dumnezeu, a decretat pe Toma de Aquino "Doctor Angelicus", iar doctrina lui singura
cale de cunoastere a lui Dumnezeu si pentru intelegerea problemelor legate de Fiinta
si existenta lui.

Ascensiunea gandirii tomiste incepe in clipa in care el ataca autoritatea lui Anselm si a
conceptiei sale. Pe scurt, argumentul ontologic, in formularea anselmiana are
urmatorul, aspect : Deus est id quo majus cogitari non potest (Dumnezeu este ceea
ce mai mare decat El nu poate fi cugetat) . In De Vera Religione, Augustin lasase sa
se inteleaga destul de evident ca Dumnezeu este suprema fiinta pe care mintea
omneasca o poate cugeta si, pentru aceasta, el introduce in ontologia sa termenii de
"summa essentia", de "omnis pulchritudinis forma" si, in sfarsit, pe cel de "summum
bonum quo superior non est".

Vedem dar, cum inca de atunci, incepuse sa se contureze acea conceptie care va
deveni generala in catolicism, prin acceptarea tomismului ca filozofie oficiala
pentru Biserica Romana, ca nu exista deosebire intre fiinta lui Dumenzeu si energiile
Sale necreate si ca, prin urmare, cunoasterea lui Dumnezeu, in esenta Lui, nu este o
imposibilitate. Erigena decretase pe Dumnezeu suprema si unica realitate, fapt care l-
a si dus la panteism, prin negarea oricarei existente in afara esentei divine. La randul
sau, Anselm declara pe Dumnezeu realitate absoluta, fara a-L delimita cu claritate de
lume, astfel ca teoria sa se plaseaza la un punct insuficient determinat intre panteism
si teism. Aceasta greseala va constitui punctul vulnerabil pentru doctrina sa in atacul
pe care i-l va da Gaunilo si mai ales, Toma de Aquino, greseala care in metodologie
se numeste saltus in probando si care consta in trecerea nejustificata din domeniul
logic in cel real.

Cu Toma de Aquino, ontologismul lui Anselm primeste lovitura de gratie, prin

adoptarea logicii aristotelice in demonstrarea ontologiei divine. Influenta lui Aristotel in
gandirea teologica a catolicismului incepuse cu mult inainte de Toma de Aquino.
Gasim aceste influente la Hugo de Saint-Victor, Alexandre de Halles, Bonaventura si
Albertus Magnus, precursor si magistru al "Doctorului Angelic". Dar toti acestia mai
pastrau o atitudine de imbinare eclectica intre platonism si stagirism, acordand lui
Aristotel autoritate in problemele de stiinta.

https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/consideratii-interconfesionale-privind-ontologia-divina-68893.html 2/6
3/31/2021 Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

Pentru Toma de Aquino, toate adevarurile legate de Dumnezeu nu sunt adevaruri

pure de credinta, decat pentru cel care nu poate urmari pana la capat rationamentul
cauzalitatii. Pentru el si dupa el pentru intregul catolicism - fiinta lui Dumnezeu se
constituie din totalitatea cunostintelor noastre despre El, deci cunoasterea noastra
rationala poate merge pana la cunoasterea esentei lui Dumnezeu, Catolicismul
neadmitand energiile necreate, ci socotindu-le ca o manifestare directa a fiintei lui
Dumnezeu. Aceasta pozitie este si azi tot atat de actuala in Biserica Romano-Catolica
atat prin hotararile Conciliului II de la Vatican, cat si prin afirmatiile Papei Paul al VI-lea
: "Noi crestinii instruiti prin Revelatie, stim ca Dumnezeu subzista in trei Persoane :
Tatal, Fiul si Sfantul Duh, dar noi celebram totdeauna natura divina ca unica, noi
proclamam unic pe Dumnezeul cel viu si adevarat".

Toata teologia catolica a urmat, cu putine exceptii, linia lui Toma de Aquino.
Neotomismul, devenit doctrina oficiala prin Bula Papei Leon XIII, din 1879, nici nu
putea avea alta pozitie decat cea a maestrului din care se reclama. Garrigou-
Lagrange reia demonstratia tomista pentru respingerea argumentului lui Anselm,
deoarece, spune el, "Exisenta lui Dumnezeu nu este adevar evident prin el insusi,
care sa nu aiba nevoie sa fie demonstrat, ca de exemplu, principiul identitatii - ceea ce
este, este - sau principiul contradictiei - ceea ce exista nu poate, in acelasi timp, sa fie
si sa nu fie, sub acelasi raport.

Trecand in revista toate aceste consideratii in forma in care Catolicismul le-a

constituit, se constata ca diferentele cu privire la ontologia divina s-au constituit pe
acel primat al lui "ratio" acceptat de catolici in cunoasterea lui Dumnezeu. Lupta dintre
Toma de Aquino si Anselm de Canterbury n-a constat in vreo deosebire fundamentala
in modul de a-L concepe pe Dumnezeu, ci in metoda formala de aplicare a acestei
logici. La Anselm se pleca din interiorul nostru spre in afara, iar la Toma, drumul este
invers : din afara spre interior. Dar si unul si altul se sprijineau pe primatul esentei in
conceperea lui Dumnezeu, uitand ca fiinta divina ne ramane mereu ascunsa si ca Ea
intra in comuniune cu noi - prin iubire - nu ca esenta indeterminata, ci ca persoana.
Pretentia gandirii teologicecatolice de a cunoaste pe Dumnezeu in chiar esenta Sa,
subliniaza tocmai catafatismul acestei gandiri.

Daca aceasta este pozitia Catolicfsmului fata de problema ontologiei divine, sa vedem
care este cea a protestantismului fata de aceeasi problema. Conform structurii sale
individualiste in toate problemele de interpretare a Scripturili, si in problema ontologiei
divine pozitia protestanta va diferi aproape de la teolog la teolog. Astfel, dupa Paul
Tillich, ca putere de demonstrare a existentei lui Dumnezeu, nici un argument nu este
valabil, pentru ca, prin caderea in pacat, omul si pierdut orice putere de a se apropia
de Dumnezeu altfel decat prin credinta. Nici proba ontologica a lui Anselm, nici
https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/consideratii-interconfesionale-privind-ontologia-divina-68893.html 3/6
3/31/2021 Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

probele lui Toma nu sunt argumente. Cele cinci argumente aposteriorice se pot
reduce, in fond, la cauzalitate. Aceste argumente au o anumita valoare, dar nu
probanta, ci de analiza. Prezente in toata literatura teologica anterioara Reformei, ele
reprezinta cea mai buna analiza a limitarii realului, dar numai atat. In clipa in care ele
sunt impinse dincolo de propria lor valoare si se incearca, prin intermediul lor, sa se
dovedeasca existenta unei fiinte supreme si infinite, functia lor analitica inceteaza si
sunt proiectate in gol ; li se cer niste concluzii care nu au nimic de a face cu premisele
lor. Nu ca Dumnezeu nu exista, ci ca nu exista nici un punct de incopciere intre
argumentele finite si infinitul divin.

Lui Tillich ii vine mai usor decat celorlalti protestanti sa accepte, fie si sub aceasta
forma, argumentele fundamentale, intrucat pentru el, Dumnezeu este foarte putin
determinat ca persoana, el integrandu-L mai curand ca pe o idee, de unde si
denumirile pe care le propune pentru a inlocui vechile nume date lui Dumnezeu :
Nenumitul, Indeterminatul etc. in plus, mai intervine si faptul ca numai teologii de
limba germana, aproape fara exceptie, resping in marea lor majoritate teologia
fundamentala ca pe o creatie hibrida care nu poate exista in sine si prin sine. Tillich,
desi de origine germana, este teolog de expresie engleza si face exceptie de la
aceasta regula.

In aceasta privinta Emil Brunner este radical : teologia fundamentala trebuie respinsa,
atunci cand ea are pretentia de a justifica dogmatica. Argumentele pentru existenta lui
Dumnezeu, natura divina etc, nu au nici un aport pentru dogmatica. Totusi, si el
acorda o anumita utilitate Teologiei fundamentale, socotind ca in actul credintei, noi nu
trebuie sa respingem aspiratiile bune izvorate din judecata logica.

Asadar, argumentele, fie anselmiene, fie tomiste, nu au valoare probanta, ci doar

predicatoriala, ele operand in interiorul nostru, fara nici o legatura cu realitatea
obiectiva. Karl Barth insa nu admite nici macar aceasta valoare psihologic-subiectiva
a teologiei fundamentale, deoarece ea nu face decat sa ne descopere o "insecuritate
obiectiva" iar "credinta ne-o scufunda intr-o somnolenta senila".

Cat despre argumentele anselmiene si tomiste, ele nu numai ca nu au nici o valoare,

dar sunt de-a dreptul impotriva revelatiei scripturistice. Numai concentrarea teologiei
asupra lui "Dens dixit" ii da valoare : "Deux est" este un dat de credinta, o revelatie.

Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste decat in masura in care credinciosul este obiect
al actiunii divine, actiune care se realizeaza in istorie prin Iisus Hristos, prin care
ajungem sa cunoastem pe Dumnezeu si sensul lucrarilor sale. Fara Biblie si fara Iisus,
nu exista nici o cale prin care sa facem saltul din rational in existenta. Toata teologia
https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/consideratii-interconfesionale-privind-ontologia-divina-68893.html 4/6
3/31/2021 Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

catolica si toate filosofiile care au facut din creatie un fel de anticamera a cunoasterii
lui Dumnezeu, au confundat planul logic cu cel real.

Fara indoiala ca Barth are dreptate cand este vorba de fiinta lui Dumnezeu si de
cunoasterea ei prin puterile mintii noastre, asa cum afirma teologia catolica. Cu
aceasta suntem intru totul de acord. Dar se poate oare contesta, in mod absolut,
valoarea argumentului cosmologic ? Se poate, oare, afirma cu atata exclusivism, cum
o face Barth : "Biblia, Vechiul si Noul Testament nu contin nicaieri nici cea mai mica
tentativa de a-L demonstra pe Dumnezeu", cand gasim in Vechiul Testament :
"Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste Taria" ? (Psalm
XVIII, 1). Oare Noul Testament trece sub tacere acelasi argument, cand Sfantul
Apostol Pavel afirma : "Cele nevazute ale Lui (Dumnezeu) se vad de la facerea lumii,
intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire" ? (Rom. I, 20).

Afirmatia lui Barth nu face decat sa-l fixeze inca odata pe linia radicalismului
protestant, atunci cand este vorba de raportul nostru cu Dumnezeu, ramanand
exclusiv la "Sola fide".

Teologia ortodoxa nu s-a preocupat in mod special de argumentatia rationala a

existentei lui Dumnezeu, dar nici n-a contestat valoarea argumentelor apriorice sau
aposteriorice, asa cum reies ele din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti. Pastrand
dreapta masura, ea a privit aceste argumente ca pe o cale a mintii noastre care ne
duce la ideea existentei lui Dumnezeu, dar numai atat, caci ce este Dumnezeu in Sine
noi nu putem sti.

"Daca tu nu te cunosti pe tine insuti cine esti si daca n-ai putut intelege nici macar
lucrurile a caror marturie sunt simturile tale, cum iti inchipui ca ai putea cunoaste exact
ce este si cum este Dumnezeu? De multa lipsa de judecata dai dovada!", va spune
Sfantul Grigore de Nazianz.

La randul sau, Sfantul Maxim Marturisitorul, staruind asupra aceluiasi apofatism in

cunoasterea lui Dumnezeu, precizeaza care sunt lucrurile pe care le putem cunoaste
despre El si care sunt cele care ne raman mereu ascunse: "Avand a teologhisi, a
cerceta cele cu privire la Dumnezeu - nu cauta sa patrunzi ratiunile intime ale lui
Dumnezeu, caci inteligenta obisnuita nu le va putea afla, nici o alta inteligenta care
vine dupa Dumnezeu. Ne vor ramane mereu ascunse cele cu privire la vesnicia Lui, la
infinitatea Lui, la bunatatea, intelepciunea si puterea Lui creatoare, la pronia Lui, la
judecata tuturor. Mare teolog va fi acela care va descoperi macar cele mai mici ratiuni
ale acestora".

https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/consideratii-interconfesionale-privind-ontologia-divina-68893.html 5/6
3/31/2021 Consideratii interconfesionale privind ontologia divina

Reiese limpede ca noi nu ramanem in afara oricarei cunoasteri a lui Dumnezeu

folosind ratiunea ca instrument de cunoastere, asa cum, de altfel afirma si Sfantul
Vasile cel Mare, Grigore de Nisa si alti Sfinti Parinti.

In concluzie, indiferent de forma pe care a luat-o opozitia confesionala fata de

argumentul ontologic, ramane ca valabila valoarea lui tensionala si de investigatie,
care ne arata ca in cel credincios exista o necesitate interna de a se atasa de cineva
infinit, bun, suprem, pe care Revelatia ni-L defineste ca Dumnezeu.

Parintele Gh. Calciu-Dumitreasa

https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/consideratii-interconfesionale-privind-ontologia-divina-68893.html 6/6