Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior

TEMA 1. GENERALITĂŢI ASUPRA CONŢINUTULUI ŞI ORGANIZĂRII

ACTIVITĂŢII DE COMERŢ EXTERIOR

1.1 Activitatea de comerţ exterior şi subiecţii acesteia

1.2 Contractul de vânzare-cumpărare internaţională şi condiţiile de
livrare INCOTERMS
1.3 Regimurile vamale aplicate în activitatea de comerţ exterior

1.1 Activitatea de comerţ exterior şi subiecţii acesteia

În condiţiile intensificării relaţiilor internaţionale o etapă importantă în cadrul acestui proces

pentru Republica Moldova a constituit aderarea la sistemul comercial mondial de comerţ, care a
determinat noi viziuni cu orientare spe exterior, cu implementarea unor serii noi de tendinţe.
Drept confirmare a liberalizării a crescut gradul de deschidere a Republicii Moldova la comerţ
internaţional de mărfuri, exprimat prin ponderea sumei importurilor în PIB. O altă abordare, care a
diversificat operaţiunile de import reprezintă orientarea economiei moldoveneşti, prin schimbarea
structurii importului. Primele operaţiuni de import au fost înregistrate în marea parte din ţările fostei
Uniuni Sovietice, în prezent ponderea importului a crescut din ţările Uniunii Europene datorită
facilităţilor vamale acordate.
Politica vamală a fiecărui stat cuprinde ansamblu normelor principiilor, regulilor, care vizează
sfera relaţiilor economice internaţionale, drept scop fiind dezvoltarea tranzacţiilor economice
externe. Politica vamală depinde de viziunile şi direcţiile politice externe şi interne ale statului, prin
orientarea către creşterea nivelului economic al ţării.
Potrivit art. 2 din Codul vamal al Republicii Moldova, activitatea vamală se constituie din
implementarea politicii vamale, asigurarea respectării reglementărilor vamale la trecerea mărfurilor,
mijloacelor de transport şi persoanelor peste frontiera vamală a Republicii Moldova, perceperea
drepturilor de import şi drepturilor de export, vămuirea, controlul şi supravegherea vamală.
Activităţile de comerţ exterior în raport cu lumea mondială includ raporturi de cumpărare a
mărfurilor, transporturi şi expediţii internaţionale, activităţi de asigurare a bunurilor, operaţiuni
legate de trecerea frontierei şi achitarea drepturilor de import, impozitelor şi taxelor vamale,
controlul riguros al organelor vamale.
Comerţul exterior este una din ramurile principale ale economiei naţionale şi cuprinde atît
operaţiile de import cu bunuri şi servicii, cît şi activităţile de cooperare tehnico-ştiinţifică cu
străinătatea. Importul şi respectiv exportul de bunuri şi servicii contribuie la realizarea Produsului
Intern Brut, iar raportul dintre aceste componente influenţează în sens pozitiv sau negativ creşterea
economică generală.
Diferitele aspecte sociale şi politice ce rezulta din activitatea de comerţ exterior sunt
necuantificabile prin sistemul de contabilitate, acestea fiind încadrate în categoria efectelor
neeconomice care influenţează pozitiv sau negativ economia unei ţari.
Principalele trăsături economico-financiare care caracterizează activitatea unităţilor ce
practică comerţ extererior şi care se reflectă direct în contabilitate sunt: caracterul economic al
activităţii; interferenţa factorului naţional cu cel internaţional a activităţii; diversitatea şi
specificitatea activităţii de comerţ exterior; sistemul de finanţare, creditare şi decontare a activităţii.
Caracterul economic al activităţii de comerţ exterior se regăseşte în organizarea şi conducerea
contabilităţii, iar modelul contabil al acestei activităţi are la bază planul de conturi destinat tuturor
unităţilor patrimoniale care desfăşoară activităţi economice.
În contabilitatea financiară, formele de realizare a activităţii de comerţ exterior implică,
utilizarea unor metodologii adecvate conţinutului fiecăreia dintre ele, iar în contabilitatea de
gestiune a fiecărei forme sau tip de activitate ca o structură care se evidenţiază distinct potrivit
nevoilor de gestiune internă.

Titularul cursului 1 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
Sistemul de finanţare, creditate şi decontare reprezintă principalele modalităţi de asigurare de
către unităţile economice a fondurilor necesare desfăşurării activităţii.
Pe calea finanţării se asigură fondurile proprii sub forma capitalului social şi a celorlalte
fonduri proprii: rezerve, rezultatului exerciţiului, fondurile proprii cu scop determinat.
Pe calea creditării se asigură completarea necesarului total de fonduri sub forma datoriilor
financiare, comerciale sau de altă natură.
Modalitatea de derulare activităţii de comerţ exterior are o influenţă deosebită asupra
contabilităţii. Acestea se regăsesc în contabilitate sub forma: mijloacelor de plată, instrumentelor de
plată şi de credit şi modalităţilor de plată.
Raportul de echivalenţă dintre unitatea monetară a unei ţări şi unităţile monetare ale altor ţări
reprezintă cursul valutar sau cursul de schimb.
Sfera operatorilor economici care exercită activitatea de comerţ exterior este mai cuprinzătoare
decît aceea a operatorilor interni care exercită exclusiv activităţi de comerţ intern.
În ceea ce priveşte organizarea contabilităţii operaţiunilor de comerţ exterior menţionăm că
aceasta este influenţată de următoarele:
1) caracterul economic al activităţii de comerţ exterior,
2) diversitatea activităţilor de comerţ exterior,
3) sistemul de finanţare-creditare şi decontare a activităţilor de comerţ.
Caracterul economic al activităţii de comerţ exterior are ca rezultat crearea de venit naţional,
deoarece această activitate se desfăşoară în sfera producţiei destinate comerţului exterior, precum şi
a circulaţiei acestei producţii.
Modelul de contabilitate practicat este acela prin care se pun în evidenţă fondurile materiale şi
băneşti, consumul acestora pentru desfăşurarea activităţilor de import precum şi pe evidenţierea
rezultatelor economice obţinute în urma prestării activităţilor de comerţ exterior.
În acest context în viziunea economistului D.Vişan, modelul contabil al activităţii de comerţ
exterior are la bază reguli generale ale sistemului contabil al întreprinderii, cadrul contabil general
şi anume: obiectivele, condiţiile şi modalităţile de definire a sistemului contabil naţional;
convenţiile contabile; metodele de evaluare, documentele de sinteză (definire, reguli de stabilire,
modele).
În aplicarea sa sistemul contabil al întreprinderii ia în considerare Planul de Conturi, reguli de
funcţionare a conturilor, principiile şi metodologia contabilă prevăzută în SNC şi IFRS.
În plus, prin specificul său contabilitatea operaţiunilor de comerţ exterior reflectă raporturile
economico-financiare dintre operatorii economici ce aparţin unor structuri economice diferite şi
astfel uzanţele, cutumele şi normele dreptului internaţional apar în operaţiile contabile ce se
execută. În această categorie putem exemplifica preţurile utilizate pentru evaluarea operaţiilor de
comerţ exterior de bunuri şi servicii, a condiţiilor de livrare a mărfurilor, a modalităţilor de plată, a
sistemului de finanţare etc.
Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este realizată cu ajutorul
reglementărilor adoptate de stat care vizează întrarea sau ieşirea în/din ţară a mărfurilor şi care
implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a mărfurilor şi mijloacelor de transport,
îndeplinirea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).
Instrumentele principale cu ajutorul cărora se realizează politica vamală sunt, în primul rînd
tarifele vamale, care cuprind taxele vamale care se percep asupra mărfurilor importate (sau
exportate) şi în al doilea rând, legile, codurile vamale şi regulamentele vamale, situaţia
prezentându-se diferit de la un stat la altul în ce priveşte gama (mai largă sau mai resrînsă) de
instrumente de politică vamală folosite
În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat şi continuă să joace rolul principal. Ea
îndeplineşte următoarele funcţiuni:
a) de natură fiscală (taxe vamale fiind o sursă de venit la bugetul statului);
b) de natură protecţionistă (protejează economia naţională de concurenţa străină în sensul la
taxa vamală percepută la import.
Impunerea vamală s-a practicat şi în orânduirile precapitaliste, îndeplinind în special o
Titularul cursului 2 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
funcţie fiscală. În capitalism, pe lângă funcţia fiscală, s-au acceptat funcţiile de protejare, de
negociere şi adesea chiar de discriminare în relaţiile comerciale internaţionale.
Barierele netarifare sunt un complex de măsuri şi reglementări de politică comercială
(publice sau private) care împiedică, limitează sau deformează fluxul internaţional de bunuri şi
servicii şi care au ca principal apărarea pieţei interne de concurenţă străină şi/sau echilibrarea
balanţei de plăţi.
Spre deosebire de barierele tarifare (vamale), cele netarifare prezintă anumite particularităţi,
mai importante fiind următoarele:
a) prin formele pe care le îmbracă, barierele netarifare urmăresc mărfurile pe tot parcursul
lor de la exportator, şi până la consumatorul final, acţionând eşalonat, din momentul în
care s-a efectuat comanda pentru un anumit produs ce urmează să fie importat şi până la
momentul consumului final al acestuia;
b) marea diversitate şi gradul lor de diferenţiat de protecţie reprezintă o a două
particularitate a acestor bariere;
c) domeniile extrem de variate de aplicabilitate, legate de sfera relaţiilor economice
internaţionale, reprezintă o a treia particularitate a acestora;
d) în al patrulea rând, în marea lor majoritate, aceste bariere sunt mai greu de cunoscut de
către exportatori şi, din această cauză, se evaluează mult mai greu gradul de protecţie şi
mai ales gradul lor de discriminare;
e) în sfârşit, barierele netarifare pot influenţa direct volumul fizic al mărfurilor importate
în sensul limitării acestuia, pot influenţa indirect volumul importurilor prin mecanismul
preţurilor sau pot crea alte condiţii care să îngreuneze realizarea importatorilor.

Contractul de vînzare-cumpărare internaţională şi condiţiile de livrare

1.2
INCOTERMS

Tranzacţiile de comerţ exterior prezintă forma tranzacţiilor economice internaţionale, care au ca

obiect schimbul internaţional de bunuri şi ca bază au interdependenţa dintre ţări din punct de vedere
al comerţului.
În cazul efectuării tranzacţiilor externe intervine elementul de extraneitate, ceea ce presupune
implicarea normelor de drept internaţional privat. Astfel, raporturilor între părţile contractante este
aplicabilă legislaţia naţională atît a unui stat, cît şi a celuilalt stat. În cadrul tranzacţiilor de import
agenţii economici pot pretinde la încheierea unui şir de contracte, cum ar fi:
contractul de vînzare-cumpărare;
contractul de mandat;
contractul de comision;
alte tipuri de contracte.
Contractul internaţional de vînzare – cumpărare presupune că o parte (cumpărător –
rezident al Republicii Moldova) se obligă să preia un bun sau serviciu în proprietatea sa de la o altă
parte (vânzător – nerezident al Republicii Moldova) şi să achite valoarea acestuia, iar ultimul se
obligă să predea bunul şi să încaseze valoarea lui.
Contractele de vînzare – cumpărare se tratează în Codul civil al Republicii Moldova aprovat
prin Legea nr. 1107 – XV din 06.06.2002. Conform Codului Civil partea a treia, titlul II, capitolul I, art
992, contractul, în general, este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane, prin care se
stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Părţile contractante pot încheia în mod liber, în
limitele normelor imperative de drept, acest contract şi pot stabili conţinutul lui. Acesta se consideră
încheiat, dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.
Prin intermediul contractului internaţional de vânzare – cumpărare părţile participante stipulează
toate condiţiile în care va fi înfăptuită tranzacţia. El nu are o formă strict determinată şi este stabilit la
voinţa şi competenţa părţilor.
Încheierea contractului este o etapă responsabilă în realizarea afacerii. Participanţii la tranzacţiile
internaţionale analizează şi studiază condiţiile impuse prin contract, apreciază solvabilitatea şi lichiditatea
Titularul cursului 3 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
întreprinderii cu care se încheie contractul, trebuie să cunoască actele normative corespunzătoare,
care reglează tranzacţiile internaţionale.
În contractul de vînzare-cumparare internaţional după cum am menţionat mai sus apare elementul
de extraneitate, ceea ce dă de înţeles că contractul dat nu poate fi supus în exclusivitate
legislaţiei naţionale. Astfel prezenţa elementului respectiv oferă dreptul părţilor de a stabili legea de
care să se conducă contractul dacă actele ce ţin de tranzacţia internaţională sunt îndeplinite pe
teritoriul unor state diferite, obiectul transportului de pe teritoriul unui stat în teritoriul altui stat, cînd
predarea bunurilor trebuie realizat pe teritoriul unui stat diferit de cel în care s-au îndeplinit actele,
constituind oferta şi acceptarea ofertei. În cazul în care contractul internaţional de vânzare –
cumpărare nu prevede careva reglementări specifice, care ar determina legea aplicabilă raporturilor
juridice, normele generale se conţin în Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare
internaţională de mărfuri din 11.04.1980.
Contractul de mandat reprezintă un acord, încheiat în scris, prin care o parte (mandant)
împuterniceşte altă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta se
obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
Contractul de comision reprezintă acordul de voinţă, prin care o parte (comisionar) se
obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta
se obligă să plătească o remuneraţie (comision). Relaţiile contractuale stabilite conform contractului
de comision dau naştere unor drepturi şi obligaţii identice celor prevăzute de contractul de mandat.
În cadrul tranzacţiilor de barter se va ţine cont de faptul că, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, forma scrisă a acestor tranzacţii reprezintă, de regulă, contractul de schimb, prin care
părţile au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unor bunuri. Fiecare parte a
contractului de schimb este considerată vînzător al bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al
bunului pe care îl primeşte în schimb, astfel încît acestui tip de tranzacţie externă îi sînt opozabile
prevederile contractului de vînzare-cumpărare.
În cadrul tranzacţiilor de leasing se încheie un contract de leasing, prin care o parte —
creditorul financiar (locator) se obligă să dobîndească în proprietate bunul mobil specificat în
contract şi să-l dea în posesiune şi folosinţă, pentru o perioadă determinată de contract, celeilalte
părţi (locatar), iar aceasta se obligă să plătească în rate o sumă de bani.
În cadrul prestărilor de servicii forma scrisă a tranzacţiei reprezintă contractul de prestări
servicii, prin care o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite
servicii, iar aceasta din urmă se obligă să plătească retribuţia convenită.
Deci, aşa cum rezultă şi din difiniţiile de mai sus, cele două trăsături fundamentale ale
contractului comercial internaţional sunt: comercialitatea (acte de comerţ) şi internaţionalitatea
(element de extraneitate).
Din definiţie rezultă următoarele caracteristici juridice ale acestui contract:
- caracterul consensual: părţile se obligă prin libera lor voinţă, respectînd cadrul general,
naţional şi internaţional al contractării;
- caracterul sinalagmatic: obligaţia fiecărei părţi este cauza obligaţiei celeilalte părţi
(obligaţia exportatorului de a livra bunul se întemeiază pe obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul
şi invers);
- caracterul translativ de proprietate: vînzătorul se obligă să transfere asupra cumpărătorului,
contra plăţii preţului, toate componentele dreptului de proprietate: posesiunea, folosinţa şi
dispoziţiunea;
- caracterul de internaţionalitate, dat de incidenţa unuia sau mai multor aspecte de
extraneitate.
De gradul de detaliere şi de exactitatea cu care sunt tratate aceste documente depinde buna
realizare a tranzacţiilor pe care le definesc. În cele ce urmează sunt prezentate succint principalele
cerinţe ce trebuie respectate la întocmirea contractelor comerciale internaţionale
Din cauza că nu există o lege universală pentru încheierea contractului internaţional,
obligaţiile părţilor ţin de legile care le convin: legea din ţara vînzătorului, legea din ţara
cumpărătorului, legea dintr-o ţară terţă, reguli şi practici internaţionale.
Titularul cursului 4 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
O mare parte a legislaţiilor prevăd forma scrisă a contractului. În cazul în care contractul este
încheiat între persoane absente, adică prin corespondenţă, apare problema precizării locului şi datei
la care s-a efectuat încheierea contractului.
În practica internaţională se folosesc două teorii: Teoria recepţiei şi Teoria emisiei.
Teoria recepţiei prevede ca contractul de vînzare – cumpărare se consideră încheiat atunci
cînd ofertantul a primit acceptarea. Această variantă este considerată ca teoria informaţiei, deoarece
contractul se încheie doar cînd ofertantul a fost informat. Teoria dată este utilizată în Germania,
Austria, Elveţia, România şi Republica Moldova.
Teoria emisiei prevede ca contractul să fie încheiat în momentul în care acceptarea ofertei a
fost expediată prin scrisoare, fax, telegramă, iar locul încheierii contractului este sediul
acceptatorului. Data încheierii contractului corespunde în momentul în care destinatarul ofertei
acceptă. Această teorie este cel mai des utilizată şi este acceptată de ONU şi de legislaţia ţărilor ca:
SUA, Franţa, Marea Britanie, ţările din America Latină.
Condiţii de întocmire a contractului - determinarea momentului întocmirii contractului este
esenţială pentru a se stabili dacă acesta este valabil încheiat; potrivit prevederilor Convenţiei
Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri o propunere de încheiere a
unui contract adresată uneia sau mai multor persoane determinate constituie oferta.
Oferta produce efecte în momentul ajungerii ei la destinatar. O ofertă poate fi revocată pînă la
încheierea contractului dacă revocarea soseşte la destinatar înainte ca acesta să fi expediat
acceptarea.
Acceptarea este constituită de o declaraţie sau o altă manifestare a destinatarului prin care
acesta îşi exprimă acordul la o ofertă. Acceptarea produce efecte în momentul în care indicaţia de
acceptare parvine ofertantului.
Elementele complementare – privind îndeosebi preţul, plata, calitatea şi cantitatea mărfurilor,
locul şi momentul predării, întinderea responsabilităţii unei părţi faţă de cealaltă, sau rezolvarea
litigiilor sunt considerate ca alternînd în mod substanţial termenii ofertei.
Termenul de acceptare - stabilit de ofertant într-o telegramă sau scrisoare, începe sa curgă
din momentul în care telegrama este predată pentru expediere, sau prin telefon, fax, etc.
Elementele obligatorii ale contractului – clauze: stabilirea obligaţiilor contractuale se face
de către părţi prin prevederea unor clauze referitoare la obiectul şi executarea contractului.
Conţinutul cadrului orientativ al unui contract comercial internaţional de vânzare-cumpărare
de mărfuri: părţile contractului; obiectul contractului; obligaţiile părţilor contractante; cantitate,
calitate, ambalare şi marcare; termenul de livrare; preţul şi valoarea totală; condiţii de plată; condiţii
de livrare; expediţie şi transport; asigurarea mărfii; garanţii; recepţia; reclamaţii; penalităţi; daune;
reziliere; forţa majoră; arbitrajul; cesiunea contractului; intrarea în vigoare; dispoziţii finale.
Părţile contractuale – subiecţii contractelor de vînzare internaţională sunt comercianţi,
persoane fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile
autonome şi organizaţiile cooperatiste.
Pentru identificarea părţilor, în cadrul contractului comercial internaţional, va menţiona
denumirea completă şi adresa exactă, capitalul social, numărul de înmatriculare la registrul
comerţului. În acelaşi timp, firma străină, va indica: forma juridică de organizare, precizarea
calităţii în care acţionează în domeniu; sediul social statutar (real); numărul şi data de înmatriculare.
În cazul în care părţile contractante sau numai una dintre acestea este persoana fizică, se
specifică: numele şi adresa completă a acestora.
Pentru evitarea anumitor riscuri contractuale, o importanţă deosebită o prezintă cunoaşterea
unităţii comerciale a partenerului, reprezentată de solvabilitate – adică de gradul în care capitalului
social asigură acoperirea creditelor pe termen mediu şi lung, lichiditate – adică de capacitatea de a
realiza asocieri prin elemente patrimoniale active (contul casa, contul efecte de încasat, debitor pe
termen scurt etc.), elementele de pasiv şi rentabilitate, rata beneficiului net aferent anului financiar
supus analizei.

Titularul cursului 5 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
Obiectul contractului precizează conţinutuleconomic al contractului şi anume condiţiile în
care vînzătorul se obligă să execute mărfurile sau să presteze anumite servicii pentru satisfacerea
cerinţelor cumpărătorului.
Obiectul contractului îl pot constitui: bunuri fungibile (care pot înlocui unele cu altele); bunuri
nefungibile, care nu se pot înlocui unele cu altele, fiind bunuri certe. Obiectul contractului, marfa,
necesită evaluări calitative şi cantitative.
Denumirea mărfii care face obiectul contractului trebuie astfel stabilită încît orice posibilitate
de înţelegere greşită. În cazul bunurilor fungibile este suficientă trecerea denumirii complete şi a
tipului de marfă, iar în cazul bunurilor nefungibile este necesară precizarea elementelor care
contribuie la individualizarea produsului sau a prestării.
În practica internaţională se utilizează mai multe metode de determinare a calităţii şi anume:
 Metoda descrierii mărfii. Este cea mai utilizată şi se aplică unei game largi de mărfuri, de
la materii prime pînă la echipamente industriale complexe. Metoda se bazează pe descrierea mărfii
prin documentaţii tehnice, descrieri amănunţite (în anexele la contract) sau caiete de sarcini.
 Metoda mostrei. Mostra este o parte reprezentativă a mărfii sau un exemplar din aceasta,
fără valoare comercială, pe care vînzătorul o pune la dispoziţia cumpărătorului pentru acceptarea
mărfii.
 Metoda standardelor. În tranzacţii comerciale de mărfuri de bază – produse agricole,
metale sau minereuri – determinarea calităţii mărfii se realizează prin referirea la o noţiune
consacrată.
 Metoda vizionării mărfii. Constă fie în „văzut-plăcut”, cînd cumpărătorul vede real marfa
şi încheie contractul, fie după ce cumpărătorul probează marfa. Ultima metodă se aplică în general
la mărfuri gen maşini şi utilaje, cîn cumpărătorul încearcă produsul iar dacă nu-i acceptă calitatea,
contractul se consideră reziliat.
 Metoda „tel-quel”. Cumpărătorul acceptă marfa aşa cum se prezintă la descărcare. Se
foloseşte pentru mărfuri la care nu pot interveni schimbări majore de calitate.
Garanţia calităţii mărfurilor după definirea condiţiilor de calitate privind obiectul
contractului, părţile trebuie să convină şi să prevadă în contract garanţiile pe care le dau vînzătorii
pentru asigurarea calităţii mărfii contractate. În contractul internaţional un element, care nu trebuie
evitat, este şi descrierea parametrilor tehnici şi de calitate a obiectului contractului. Foarte important
este ca producătorul de mărfuri, în măsura posibilului, să producă mărfurile pe baza standartelor
internaţionale. Astfel trimiterea, în contract, la standartul internaţional defineşte nivelul tehnic şi de
calitate a obiectului.
Cantitatea se determină prin precizarea în contract a cantităţii totale sau parţiale pe
sortimente, unităţi de măsură, locul şi modul de determinare a cantităţii, a documentului care atestă
cantitatea livrată, tolerantele admisibile la cantităţile totale sau parţiale (exprimate în unităţi de
măsură sau procente).
Ambalajul şi marcarea Ambalajul constituie o componentă importantă a strategiei
comerciale, mai ales în exportul bunurilor de consum, iar în contract trebuie menţionat în mod
expres felul acestuia. Dacă vînzătorul şi cumpărătorul nu se înţeleg anticipat asupra ambalajului,
vînzătorul este obligat, conform normelor uzuale, să predea marfa cumpărătorului într-un „ambalaj
uzual de export” (utilizat în ţara vînzătorului pentru exportul mărfurilor respective).
Marcarea se face în limba ţării vînzătorului, cu traducerea într-o limbă de circulaţie
internaţională sau numai în aceasta din urmă.
Recepţia mărfurilor - se va preciza locul recepţiei cantitative şi calitative, momentul în care
se efectuează recepţia, modul de efectuare a recepţiei cantitative şi calitative ţinînd seama de
prevederile standardelor şi normelor tehnice şi de uzanţele internaţionale, cu precizarea persoanelor
sau organismelor locale sau internaţionale, suportarea cheltuielilor de recepţie, cazurile în care
poate fi refuzată sau respinsă o marfă.
Termenul de livrare – în contract se menţionează drept clauze privind termenele de livrare,
termenul final, eşalonarea livrărilor, condiţiile în care pot fi modificate termenele de livrare stabilite
prin contract, documentele care atestă data la care s-a efectuat livrarea.
Titularul cursului 6 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
Condiţia de livrare reprezintă una din clauzele esenţiale ce se convin între prezenţa unui
contract comercial internaţional, prin acesta regulamentându-se în fapt transferul mărfurilor şi a
riseurilor de la vânzare la cumpărare, inclusiv consecinţele juridice şi economice generale.
În acest sens Camera de Comerţ Internaţional de la Paris a publicat reguli cu caracter
internaţional cunoscute sub denumire de INCOTERMS,încă din 1936, pe măsura dezvoltării
comerţului mondial,a modificărilor ce au intervenit în modalităţile de realizare a transportului
internaţional şi a modernizărilor ce au caracterizat procesul evolutiv al vieţii economice
internaţionale, a revizuit, completat şi sistematizat în mai multe rânduri şi anume în
1953,1967,1976,1980,1990,2000 şi ultima ediţie INCOTERMS-2010.
Regulile INTECOTERMS prevăd denumiri standart şi abrevieri fiecărei condiţii de livrare şi
cuprind cheltuieli minime şi maxime care pot fi suportate de vînzător. Conditiile de livrare 2010
sunt aplicabile incepand cu 01.01.2011. Principalele modificari aduse conditiilor de livrare
(Incoterms 2010) sunt:
 Au aparut 2 conditii de livrare noi: Delivered at Terminal (DAT) si Delivered at Place
(DAP)
 Au fost eliminate 4 conditii de livrare : DEQ; DAF; DES; DDU
 DAP inlocuieste pe: DAF; DES; DDU
 DAT inlocuieste pe: DEQ
 Conditiile de livrare au fost sortate dupa modul de utilizare: orice mod de transport; maritim
si terestru.
La toate tipurile de transport de referă următoarele condiții:
EXW (Ex Works) - Franco uzina: este condiţia de livrare cea mai comodă pentru vînzător, care
trebuie să pună marfa ambalată la dispoziţia cumpărătorului, care este obligat să o încarce pe
cheltuiala şi riscul său. Vînzătorul îşi îndeplineşte obligaţiunile atunci, cînd pune la dispoziţia
cumpărătorului marfa ambalată în locul indicat în contract, la depozitul, uzină sau/şi în termenul
indicat în contract. Cumpărătorul este obligat să încarce marfa şi s-o transporte la destinaţie,
suportînd toate cheltuielile şi riscurile privind distrugerea mărfii. Părţile pot conveni ca vînzătorul
să perfecteze documentele de export (licenţe, certificate) pe cheltuiala cumpărătorului.

FCA (Free Carrier) - Franco caraus inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in
momentul in care a predat marfa vamuita pentru export, in grija carausului desemnat de cumparator
la locul sau punctul convenit. In cazul in care cumparatorul nu indica un punct precis, vanzatorul
poate sa aleaga punctul de la locul sau raza teritoriala mentionata unde carausul urmeaza sa preia
marfa in custodia sa. In cazul in care potrivit practicii comerciale este necesar sprijinul vanzatorului
pentru incheierea contractului cu carausul (cum este cazul in transportul CFR sau aerian).
Vanzatorul actioneaza pe riscul si cheltuiala cumparatorului.

CPT (Carriage Paid To) - Vanzatorul plateste pentru transportul marfii la destinatia convenita.
Riscurile de pierdere sau de deteriorare a marfii, precum si orice alte cheltuieli suplimentare cauzate
de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost predata carausului trec de la vanzator la
cumparator in momentul in care marfa a fost predata carausului. In cazul in care pentru transportul
marfii se folosesc carausi succesivi, riscurile trec de la vanzator la cumparator in momentul in care
marfa a fost predata primului caraus. Termenul CPT implica obligatia vanzatorului de vamuire a
marfii pentru export Acest termen poate fi folosit pentru toate modurile de transport, inclusiv pentru
transportul multimodal.

CIP (Carriage and Insurance Paid To) - Vanzatorul are aceleasi obligatii ca la termenul CPT
dar suplimentar el trebuie sa efectueze si asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau
deteriorare a marfii pe timpul transportului. Vanzatorul incheie contractul si plateste prima de
asigurare. Cumparatorul trebuie sa ia nota ca in cazul CIP vanzatorul este obligat sa obtina prima de
asigurarea pentru acoperire minima. Termenul CIP implica obligatia vanzatorului de vamuire a

Titularul cursului 7 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
marfii pentru export Acest termen poate fi folosit pentru toate modurile de transport, inclusiv pentru
transportul multimodal.

DAT (Delivered at Terminal) - Vanzatorul livreaza si descarca din mijlocul de transport la

terminalul (din portul sau locul) stabilit cu cumparatorul. Terminal inseamna orice loc, cum ar fi:
chei; depozit; strada; cargo terminal; terminal CFR. Vanzatorul acopera toate costurile pentru
livrarea si descarcarea marfurilor la terminalul stabilit. Este recomandat ca notiunea de Terminal sa
fie foarte bine precizata. DAT acopera formalitatile de vamuire la export dar NU include costul
formalitatilor de vamuire la import.

DAP (Delivered at Place) Vanzatorul livreaza marfurile in mijloacele de transport adecvate la

locul stabilit cu cumparatorul. Vanzatorul acopera toate costurile pentru livrarea si descarcarea
marfurilor la terminalul stabilit. Este recomandat ca notiunea de Terminal sa fie foarte bine
precizata. In cazul in care vanzatorul suporta costuri legate de descarcarea bunurilor la destinatie,
acesta Nu are dreptul sa refactureze aceste costuri cumparatorului. Este recomandat ca notiunea de
LOC sa fie foarte bine precizata. DAP acopera formalitatile de vamuire la export dar NU include
costul formalitatilor de vamuire la import.

DDP (Delivered Duty Paid) Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care
marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, la locul convenit din tara importatoare. Vanzatorul
trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile legate de aducerea marfii in acest loc inclusiv a
taxelor vamale, a altor taxe si speze oficiale care se platesc la import, precum si a costurilor si
riscurilor de indeplinire a formalitatilor vamale. Acest termen poate fi folosit

La transportul maritim și terestru se referă următoarele condiţii:

FAS (Free Alongside Ship). Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care
marfa a fost pusa de-a lungul vasului, pe chei sau pe slepuri, barje sau pe bac, in portul de incarcare
convenit. Aceasta inseamna ca toate costurile si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfii sunt
suportate din acel moment de cumparator. Termenul FAS implica obligatia cumparatorului de
vamuire a marfii pentru export si nu trebuie folosita in cazul in care cumparatorul nu poate sa
indeplineasca direct sau indirect formalitatile de export Acest termen poate fi folosit numai pentru
transportul maritim sau pe apele interioare.

FOB (Free On Board). Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a
trecut balustrada vasului, in portul de incarcare convenit .Costurile si riscurile de pierdere si
deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de cumparator. Termenul FOB implica obligatia
vanzatorului de vamuire a marfii pentru export. Acest termen poate fi folosit numai pentru
transportul maritim sau pe apele interioare. In cazul in care balustrada vasului nu prezinta relevanta,
cum ar fi in cazul traficului roll-on/roll-off sau containerizat este mai potrivit sa se foloseasca
termenul FCA.

CFR (Cost & Freight). Vanzatorul trebuie sa plateasca navlu-ul si costurile necesare pentru
aducerea marfii in portul de destinatie convenit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a marfii,
precum si orice costuri suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost
livrata la bordul navei se transfera de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa trece de
balustrada vasului in portul de incarcare. Termenul C.F.R implica obligatia vanzatorului de vamuire
a marfii pentru export In cazul in care balustrada vasului nu prezinta relevanta cum ar fi in cazul
traficului roll-on/roll-off sau containerizat este mai potrivit sa se foloseasca termenul

CIF (Cost, Insurance and Freight). Vanzatorul are aceleasi obligatii ca in cazul termenului CFR,
dar suplimentar, el trebuie sa efectueze asigurarea maritima care sa acopere riscul cumparatorului
de pirdere sau deteriorare a marfii in timpul transportului maritim. Vanzatorul incheie si plateste
Titularul cursului 8 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
contractele de asigurare si plateste prima de asigurare. Cumparatorul ia nota ca in cazul termenului
CIF, vanzatorul este obligat sa obtina asigurarea pentru acoperirea minima. Termenul CIF implică
obligatia vanzatorului de vamuire a marfii pentru export.
Preţurile se stabilesc ca urmare a negocierii dintre părţi, prin licitaţie sau cotaţii bursiere, la
stabilirea preţurilor de tranzacţie luîndu-se în calcul condiţia de livrare, condiţia de plată şi
tendinţele conjuncturale.
În contract se menţionează preţul unitar exprimat în valuta de tranzacţie, corelat cu condiţia de
livrare convenită între părţi, valoarea contractului, exprimată în moneda contractului. În cazul
preţurilor fixe, acest lucru va fi menţionat clar şi se va preciza perioada de valabilitate a acestor
preţuri.
În cazul preţurilor determinabile, se va înscrie în contract momentul şi modul în care se face
determinarea preţului pentru plata mărfii care s-a livrat sau urmează să se livreze, în cadrul
contractului.
În cazul preţurilor revizuibile, plecînd de la preţul iniţial (de bază) din contract se va înscrie
clauza de revizuire a preţului convenită de părţi şi formulă, elementele şi precizările necesare pentru
calcularea preţului revizuit la momentul stabilit pentru plata mărfurilor care constituie obiectul
contractului de vînzare-cumpărare.
Clauzele de consolidare valutară se vor înscrie în contract, de la caz la caz, în funcţie de
valuta convenită pentru decontarea mărfurilor livrate.
În cazul vînzărilor pe credit se va menţiona perioada de credit convenită, dobînda separată de
preţ ce urmează a fi plătită de cumpărător în plus faţă de preţul convenit.
Modalităţile de plată în contract se va preciza modalitatea de plată (plata anticipată – în
avans, în numerar; acreditiv; incasso documentar; cont deschis); momentul şi locul în care se
efectuează încasarea, eşalonarea efectuării plăţii, respectiv cota de avans, cota de livrare, cota de
credit etc.; modul de garantare a plăţii inclusiv cu menţionarea garanţiilor bancare, plata taxelor şi a
comisioanelor bancare uzuale; documentele necesare pentru plata mărfurilor livrate; termenele
limită de prezentare la plată a documentelor de livrare; menţinerea unor condiţii speciale de care
depinde efectuarea plăţii.
În cazul livrărilor pe credit se vor preciza: valoarea creditului, perioada de credit, perioada de
graţie, numărul de rate şi valoarea fiecărei rate, dobînda anuală separată de preţ aplicabilă cotei de
credit, mijloacele de garantare a creditului ( respectiv scrisoarea de garanţie bancară, avalul, gajul,
ipoteca, rezervarea dreptului de proprietate).
Forţa majoră este unul dintre cele mai importante compartimente ale contractului de vînzare-
cumpărare internaţional. El prevede eliberarea totală sau parţială de obligaţia ai ambilor părţi de a
răspunde de pierderile apărute în urma calamităţilor naturale, războaielor sau în urma acţiunilor
organelor de stat sau a altor situaţii care nu pot fi controlate de părţile contractante. Ca dovadă, în
aceste cazuri, servesc certificatele, actele eliberate de organele împuternicite din ţara
cumpărătorului sau a vînzătorului.Contractul încheiat este semnat de ambele părţi şi toate
modificările ulterioare în condiţiile contractului sunt reflectate într-un proces-verbal şi se anexează
la contract. După aceasta participantul activităţii de comerţ organizează evidenţa operativă a
îndeplinirii condiţiilor contractului respectiv, ceea ce e necesar pentru asigurarea controlului
respectării (graficul de livrări) obligaţiunilor părţilor.
Obligaţiile vînzătorului
În conformitate cu convenţia de la Viena (1980), într-o vînzare internaţională, vînzătorul are
trei obligaţii principale:
 Să livreze marfa şi să remită documentele de livrare. Livrarea mărfurilor înseamnă
punerea mărfurilor la dispoziţia cumpărătorului la locul prevăzut în contract şi la data fixată prin
contract sau determinabilă pe baza contractului. Totodată, remiterea documentelor trebuie să fie
făcută în momentul, la locul şi în formele prevăzute prin contract.

Titularul cursului 9 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
 Să livreze marfa conform cu prevederile contractului. Aceasta înseamnă livrarea de
mărfuri a căror cantitate, calitate şi tip corespund celor prevăzute în contract şi ale căror ambalaj şi
condiţionare corespund prevederilor contractului.
 Să livreze mărfurile libere de orice sarcini (garanţia pentru evicţiune). Aceasta înseamnă
că vînzătorul trebuie să livreze mărfurile libere de orice drept sau pretenţie din partea unui terţ, cu
excepţia cazului în care cumpărătorul acceptă mărfurile cu sarcini.
Vînzătorul este obligat, potrivit prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor
de vînzare internaţională de mărfuri, ca la predarea mărfurilor, să se realizeze şi transferarea
proprietăţii acestora sau dacă este cazul, la remiterea documentelor referitoare la marfă. Referitor la
termenul de predare a mărfurilor: dacă este fixată prin contract o dată, la acea dată; dacă este fixată
o perioadă de timp sau determinabilă prin referire la contract, în orice moment în cursul acelei
perioade. Vînzătorul, dacă este obligat prin contract să remită documentele care se referă la mărfuri,
le remite la momentul, în locul şi forma prevăzută în contract:
- privitor la conformitatea mărfurilor, vînzătorul este obligat să predea mărfurile a căror
cantitate, calitate şi tip corespund celor prevăzute în contract şi al căror ambalaj sau condiţionare
corespund celui prevăzut în contract;
- vînzătorul este răspunzător de orice lipsă de conformitate, care există în momentul
transmiterii riscurilor către cumpărător, chiar dacă această lipsă nu apare decît ulterior;
- cumpărătorul trebuie să examineze mărfurile sau să le supună examinării într-un termen cît
se poate mai scurt, ţinînd seama de împrejurări.
În toate situaţiile, cumpărătorul este decăzut din dreptul de ase preleva de o lipsă de
conformitate, dacă nu o denunţă cel mai tîrziu într-un termen de 2 ani, calculat de la data la care
mărfurile i-au fost remise în mod efectiv, exceptînd cazul în care acest termen ar fi incompatibil cu
durata unei garanţii contractuale. Dacă vînzătorul predă mărfurile înainte de data stabilită,
cumpărătorul poate să le preia sau le poate refuza; sau dacă vînzătorul predă o cantitate superioară
celei prevăzute în contract, cumpărătorul poate accepta sau refuza preluarea cantităţii predate
excedentar. În cazul în care cumpărătorul acceptă să preia marfa, integral sau parţial, trebuie să o
plătească la preţul din contract.

Obligaţiile cumpărătorului
Convenţia de la Viena (1980) precizează obligaţiile cumpărătorului în vînzarea internaţională,
după cum urmează:
 Cumpărătorul este obligat la plata preţului. Această obligaţie include cerinţa de a lua toate
măsurile şi de a îndeplini formalităţile menite să permită plata preţului, măsuri şi formalităţi
prevăzute în contract sau prevăzute în legi şi reglementări. Preţul trebuie plătit la locul convenit sau,
în lipsă, la sediul vînzătorului, sau, dacă plata se face contra remiterii mărfii sau a documentelor,
acolo unde remiterea are loc. Preţul trebuie plătit în momentul convenit prin contract sau rezultînd
din contract fără să fie necesară vreo cerere sau formalitate din partea vînzătorului. În lipsa
precizării în contract a momentului plăţii, aceasta trebuie făcută la punerea la dispoziţia
cumpărătorului a mărfii sau a documentelor care o reprezintă.
 Cumpărătorul este obligat să preia efectiv marfa livrată.
 Cumpărătorul are obligaţia de specificare a mărfii, atunci cînd contractul prevede că
acesta trebuie să specifice forma, măsura sau alte caracteristici ale mărfii.
Cumpărătorul se obligă, în condiţiile prevăzute în contract, să plătească preţul şi să preia
mărfurile predate.

Titularul cursului 10 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 CIF
CIP
FAS

CPT
CFR
FCA

FOB

DDP
DAP

DAT
EXW
de bază
Condiţiile
Individualizare,












ambalarea

Titularul cursului
Încărcarea (camion,
vagon). Încărcare











□
container la uzină sau în
antrepozit plecare
Deplasare/apropiere de
port, aeroport, terminal

 costuri în sarcina vînzătorului











□
platforma de grupaj:
terminal de plecare

Formalităţi vamale de











□
export

Transbordare (trecere) în
incinta portuară,
□
□
□








aeroportuară, platformă,
depozit de grupaj,
 □

terminal de plecare

11
□
□
□
□

Transport principal








Iuliana Ţugulschi,
□
□
□
□
□
□







Asigurare / transport
□ Costuri în sarcina cumpărătorului

Utilizare/pasaj incinta,
porturi, aeroportuare,
conf.univ. dr. 2020
□
□
□
□
□
□
□
□





depozit / platf. de grupaj,

terminal sosire
Interpretarea termenilor comerciale INCOTERMS-2010

Formalităţi vamale de
□
□
□
□
□
□
□
□
□
□

import (drepturi şi taxe)

Deplasare la domiciliu
□
□
□
□
□
□
□
□
□




sau antrepozit sosire

Descărcare la domiciliu
□
□
□
□
□
□
□
□
□
□
□

(uzină) sau antrepozit

sosire
VP = Vînzare la plecare
VS = Vînzare la sosire
VS
VS
VS
VP
VP
VP
VP
VP
VP
VP
VP

M = Transport maritim
T = Transport terestru
MT
MT
MT

MN

MM
MM
MM
MM
MM
MM
MM

MM = Transport cu orice
Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior

modalitate
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
O nouă versiune a condiţiilor de livrare, denumite Incoterms 2020 în vigoare la 1 ianuarie 2020
include o serie de modificări. Condiţiile de livrare emise de Camera de Comerţ Internaţională
reglementează obligaţiile esenţiale ale cumpărătorului şi ale vânzătorului în comerţul internaţional,
cum ar fi transferul mărfurilor către cumpărător, costurile de transport, răspunderea pentru pierderea
şi deteriorarea bunurilor şi costurile de asigurare.
Odată cu adaptarea Incoterms 2020 la practicile comerciale actuale la nivel mondial, noua
versiune este actualizată şi orientată spre practică. Scopul revizuirii a fost de a face clauzele
Incoterms mai uşor de utilizat. De exemplu, prezentarea acestora a fost revizuită pentru a facilita
selectarea clauzei corespunzătoare pentru utilizatori. În plus, ordinea clauzelor a fost modificată şi
instrucţiunile către utilizator au fost revizuite şi adăugate la fiecare clauză.
În ceea ce priveşte conţinutul, Intercoms 2020 vin cu modificări semnificative:
 Niveluri diferite de acoperire în CIF şi CIP
Ca şi în trecut, vânzătorul este în continuare obligat să încheie o asigurare de transport pe propria
cheltuieli în clauzele CIF (Cost Insurance Freight) şi CIP (Carriage Insurance Paid).
Cele două clauze prevăd acum acoperiri minime diferite.
Rata minimă care trebuie respectată atunci când este convenită clauza CIF rămâne neschimbată.
Asigurarea de transport care urmează să fie încheiată de vânzător trebuie să corespundă cel puţin
acoperirii în conformitate cu clauzele (C) din Clauzele Institutului Cargo sau cu clauze similare
(asigurarea riscurilor numite).
În cazul în care clauza CIP este convenită, vânzătorul trebuie să asigure acum o acoperire de
asigurare în conformitate cu clauzele (A) din Clauzele Institutului Cargo (acoperire cu riscuri).
Atât clauza CIF, cât şi clauza CIP permit părţilor contractului să convină asupra gradului de
acoperire a asigurării care derivă de acestea.
 Includerea cerinţelor legate de securitate
Cerinţele legate de securitate pentru transportul de mărfuri au fost acum incluse în Regulile A 4 şi A
7 din fiecare clauză Incoterms 2020. Ca şi în cazul altor clauze Incoterms, trebuie menţionat faptul
că acestea se aplică direct părţilor contractului de vânzare şi nu fac obiectul contractului de
transport.
 Incoterms 2020 conţin reglementări privitoare la mijloacele proprii de transport în FCA,
Delivery at Place (DAP), Delivery at Place Unloaded (DPU) şi Delivered Duty Paid
(DDP).
 Pentru mărfurile vândute în conformitate cu clauza FCA (Free Carrier) şi destinate
transportului pe mare (cum ar fi mărfurile în containere), FCA prevede o nouă opţiune în
viitor. Cumpărătorul şi vânzătorul pot fi de acord cu privire la faptul că cel care cumpără va
instrui transportatorul de marfă să emită vânzătorului un conosament după ce mărfurile au
fost încărcate. În acelaşi timp, vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului
conosamentul. Acest lucru se face de obicei prin băncile participante.
 Redenumirea DAT în DPU (Delivered at Place Unloaded). Conform clauzei DAT din
Incoterms 2010, vânzătorul a livrat mărfurile de îndată ce au fost descărcate din mijlocul de
transport la un „terminal”. Cu toate acestea, potrivit notelor inculse în Incoterms 2010,
termenul „terminal” nu trebuia înţeles din punct de vedere tehnic, dar însemna orice locaţie
de descărcare. Acest fapt a fost luat în considerare în normele Incoterms 2020 prin
redenumirea clauzei DAT în DPU (Delivered at Place Unloaded) din motive de claritate.
Asta înseamnă că, orice loc (agreat) poate fi locul de destinaţie.
Condiţiile de livrare se aplică între părţile unui contract de vânzare (naţional sau internaţional) şi fac
referire - dar nu sunt limitate - la drepturi şi obligaţii speciale în cadrul acestei relaţii contractuale.
Pe baza unei definiţii uniforme garantate în acest mod, trebuie evitate problemele ulterioare de
interpretare sau discrepanţe între părţile contractului de vânzare. Trebuie menţionat faptul că
acestea, datorită caracterului lor, nu constituie dispoziţii legale şi, astfel, devin obligatorii din punct
de vedere legal numai dacă au fost convenite în mod eficient între părţile contractului de vânzare cu
ajutorul unei referinţe corespunzătoare (pt. Incoterms 2020, acest lucru este posibil şi înainte de
1/1/2020). Indiferent de acest lucru, în cazuri individuale, dispoziţiile legale contradictorii au încă
Titularul cursului 12 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
prioritate asupra unei clauze Incoterms. Condiţiile de livrare au fost revizuite de 500 de experţi din
mai mult de 40 de ţări. Clauzele sunt recunoscute la nivel mondial şi sunt utilizate în mai mult de 30
de limbi diferite.

1.3 Regimurile vamale aplicate în activitatea de comerţ exterior

Orice activitate de comerţ exterior necesita dirijarea de către stat a acestui gen de activitate.
Unul din factorii principali utilizaţi de stat este reglementarea vamală. La 17.02.2008 Parlamentul
RM a aprobat legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.XV MO nr.46-50 din
25.03.2008 prin care s-au operat un şir de modificări esenţiale în legislaţia vamală privind
determinarea destinaţiilor vamale şi a regimurilor vamale în cadrul acestora, reanimarea depozitelor
provizorii, reglementarea obligaţiei vamale separat de cea fiscală.Prin această modificare au fost
introduse standardele vamale europene şi în RM. Totodată au fost concretizate şi caracterizate
regimurile vamale.
Regimul vamal reprezintă totalitatea reglementărilor vamale care determină statutul
mărfurilor şi mijloacele de transport în funcţie de scopul operaţiunii comerciale şi destinaţia
mărfurilor.
Standardele legislaţiei comunitare şi codul vamal al RM disting următoarele regimuri vamale:
1. regimuri vamale definitive care includ:
a) importul
b) exportul
2. regimuri vamale suspensive:
a) tranzit
b) antrepozit vamal
c) perfecţionare activă (cu suspendare)
d)transformare sub control vamal
e) admitere temporară
f) perfecţionare pasivă
Regimurile vamale definitive sunt operaţiuni de o singură dată prin care mărfurile se scot din
supraveghere vamală şi se pun în circulaţie liberă necondiţionată fie pe teritoriul vamal, fie în afara
acestuia cu aplicarea dreptului de import sau de export şi măsurile de politică economică respective.
Caracterul definitiv este conferit acestui tip de regim de faptul că procedura de vămuire prevede
încasarea obligatorie a dreptului de import sau de export. O altă trăsătură a regimurilor definitive
este încheierea acestora care se face numai prin acordarea liberului de vamă şi punerea mărfurilor
respective în circulaţie necondiţionată.
În consecinţă, un regim vamal definitiv nu poate figura ca un regim vamal precedent şi nu poate
fi continuat de un alt regim vamal. În acest context reimportul sau reexportul mărfurilor sunt
proceduri vamale care încheie alte regimuri decât cele definitive.
Regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni cu titlu temporar care au drept efect
suspendarea temporară sau parţială a drepturilor de import sau de export. Pe toată perioada aflării
mărfurilor sub regim vamal suspensiv, acestea se află sub supraveghere vamală, iar autorizarea
regimului vamal suspensiv se admite numai în caz când organele vamale pot asigura supravegherea
şi controlul acestui regim.Prin autorizaţia emisă, organul vamal fixează termenii şi condiţiile de
derulare şi încheiere a regimului vamal suspensiv. Termenul de încheiere a regimului vamal
suspensiv poate fi prelungit de către organul vamal care a autorizat regimul, sau în caz de refuz, de
organul ierarhic superior la cererea scrisă, argumentată a titularului operaţiunii depusă în cadrul
termenului acordat iniţial.
De menţionat că cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv
sunt suportate de titularul operaţiunii. În vederea acordării unui regim vamal suspensiv, organele
vamale vor solicita constituirea unei garanţii pentru a asigura achitarea oricărei obligaţii ce poate
apărea.

Titularul cursului 13 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
Regimurile vamale suspensive cu excepţia tranzitului se încheie prin clasarea sub o altă
destinaţie vamală fie a mărfurilor iniţiale fie a produselor compensate sau transportate.
IMPORTUL- regim vamal în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal şi primesc
statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie după ce sunt plătite drepturile de import şi sunt aplicate
măsurile de politică economică. În cazul importului în unele cazuri poate fi acordată o reducere sau
o scutire de taxe vamale ceea ce se numeşte tratament tarifar preferenţial .De acesta pot
beneficia unele categorii de mărfuri în funcţie de originea acestora potrivit acordurilor
internaţionale la care RM este parte.
O procedură importantă în cazul importului este constatarea originii mărfurilor. Organul
vamal constată originea mărfii în baza următoarelor criterii:
a) mărfurile obţinute în totalitate într-o ţară;
b) mărfurile obţinute printr-o prelucrare sau transformare suficientă într-o ţară.
Originea mărfii trebuie confirmată prin certificatul de origine eliberat de organele ţării
abilitate de aceasta.
EXPORTUL - regim vamal în care mărfurile sunt scoase de pe teritoriul vamal fără obligaţia
reintroducerii lor pe acest teritoriu.
Sunt admise la export mărfurile produse în ţară precum şi cele importate şi puse în liberă
circulaţie anterior cu excepţia mărfurilor care sunt puse unor măsuri de restricţie în cadrul politicii
economice. Exportul se efectuează cu condiţia onorării drepturilor de export şi instrumentele de
politică economică.
Liberul de vamă la export se acordă cu condiţia ca mărfurile să fie scoase de pe teritoriul
vamal în aceeaşi stare care se aflau la data înregistrării Declaraţiei de export cu excepţia pierderilor
naturale aferente transportării mărfurilor. Mărfurile autohtone pot fi exportate temporar în caz în
care urmează a fi reintroduse în ţară fără a suferi vreo modificare cu excepţia uzurii normale sau a
pierderilor naturale. Organul vamal fixează termenul în care mărfurile trebuie să fie reintroduse sau
să fie plasate sub o altă destinaţie vamală. Termenul dat nu trebuie să depăşească 3 ani. El poate fi
prelungit în unele cazuri temeinic justificate de către guvern în fiecare caz separat. Exportul poate fi
plătit definitiv şi temporar.
TRANZITUL - regim vamal în care mărfurile sunt transportate pe teritoriul vamal sub
supraveghere vamală de la un organ la altul fără perceperea drepturilor de import şi export şi fără
aplicarea măsurilor de politică economică. Timpul tranzitului se stabileşte de organul vamal, dar nu
poate depăşi 8 zile de la data trecerii frontierei vamale. Titularul regimului vamal de tranzit este
persoana sub responsabilitatea căreia are loc operaţiunea de tranzit. El este obligat să depună la
organul vamal de plecare o declaraţie vamală de tranzit.
Nu pot fi plasate sub regim vamal de tranzit mărfurile interzise de legislaţia RM. Pentru a fi
plasate sub regim vamal de tranzit, mărfurile trebuie să întrunească următoarele condiţii:
1. să nu fie utilizate în alte scopuri decât cele de tranzit;
2. să fie transportate la organul vamal de destinaţie în termenii stabiliţi de organul vamal de
plecare.
În cazul în care titularul operaţiunii de tranzit efectuată cu transportul său propriu nu poate
garanta respectarea legislaţiei vamale, organul vamal este în drept să acorde regim vamal de tranzit
cu condiţia respectării unor anumite cerinţe (înzestrarea corespunzătoare a mijlocului de transport,
sau efectuarea transportului de mărfuri de către un alt transportator, sau cu însoţire vamală).
Cheltuielile suplimentare aferente acţiunii date vor fi suportate de transportator.Regimul vamal de
tranzit se încheie atunci când mărfurile împreună cu documentele însoţitoare sunt prezentate la
organul vamal de destinaţie în starea iniţială cu excepţia pierderilor naturale.
ANTREPOZIT VAMAL - locul aprobat de organul vamal şi aflat sub supravegherea
acestora unde pot fi depozitate mărfurile şi anume:
1. a mărfurilor streine fără aplicarea drepturilor de import şi a măsurilor de politică
economică;
2. a mărfurilor autohtone destinate exportului.
Titularul cursului 14 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020
 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
Deţinătorul de antrepozit vamal este numit antrepozitar, care este o persoană juridică,
administrează şi gestionează antrepozitul vamal. Sub regimul de antrepozit vamal pot fi plasate
orice mărfuri cu excepţia celor prevăzute de legislaţia RM. Antrepozitul vamal poate fi privat sau
public. Antrepozitul vamal public este disponibil oricărei persoane pentru depozitarea mărfurilor.
Antrepozitul vamal privat este destinat exclusiv depozitării mărfurilor de către antrepozitar. Pentru
a deschide un antrepozit vamal este nevoie de autorizaţie. În vederea obţinerii autorizaţiei
solicitantul trebuie să depună în scris o cerere care să conţină informaţia necesară pentru acordarea
autorizaţiei şi în special să demonstreze că există o raţiune economică pentru antrepozitare.
Autorizaţia se eliberează numai persoanelor juridice din RM. Mărfurile plasate sub regim vamal de
antrepozitare pot fi supuse următoarelor operaţiuni:
1. de asigurare a integrităţii lor;
2. de pregătire cu acordul organului vamal spre vânzare şi transportare.
Operaţiunile sus menţionate nu pot modifica parametrii tehnici de calitate a mărfurilor.
PERFECŢIONARE ACTIVĂ - regim vamal ce permite ca mărfurile să fie utilizate pe
teritoriul RM în una sau mai multe operaţiuni de prelucrare şi anume:
 mărfurile streine destinate scoaterii de pe teritoriul vamal sub formă de produse
compensatoare fără încasarea drepturilor de import şi fără aplicarea măsurilor de politică
economică.
 mărfurile importate şi puse în liberă circulaţie dacă sunt scoase de pe teritoriul vamal sub
formă de produse compensatoare cu încasarea drepturilor de import şi restituirea acestora
la realizarea exportului.
Pentru a activa sub regimul vamal dat, se eliberează autorizaţia la solicitarea persoanei care
efectuează perfecţionarea activă, sau care este responsabilă de aceasta. Autorizaţia se eliberează
numai persoanelor juridice din RM. Organele vamale specifică în autorizaţie termenul în care
produsele compensatoare trebuie să fie exportate , reexportate sau li se atribuie o altă destinaţie
aprobată de vamă. La stabilirea acestui termen se va ţine cont de procesele tehnologice ale fiecărui
agent economic. Termenul dat începe să decurgă din data în care mărfurile sunt plasate sub regim
vamal de perfecţionare activă.
TRANSFORMARE SUB CONTROL VAMAL - regim vamal ce permite ca mărfurile straine
să fie utilizate pe teritoriul RM în operaţiuni ce le modifică natura sau starea fără aplicarea
măsurilor de import şi politică economică. Autorizaţia de transformare sub control vamal se
eliberează la solicitarea persoanei care efectuează transformarea sau care este responsabilă de
aceasta. Ea se eliberează doar persoanelor juridice din RM. In autorizaţie se specifică termenul în
care produsele transformate trebuie să fie exportate sau li se atribuie o altă destinaţie aprobată de
vamă. Autorizaţia de transformare se eliberează în caz când:
1. mărfurile de import pot fi identificate în produsele transformate;
2. mărfurile după transformare nu pot fi readuse la forma sau la starea în care se aflau până la
plasarea lor sub regim vamal;
3. utilizarea regimului vamal nu poate duce la evitarea efectuării reglementării privind originea
şi restricţiile cantitative aplicate mărfurilor importate;
4. sunt îndeplinite condiţiile necesare ca regimul vamal să contribuie la crearea şi menţinerea
activităţii de transformare a mărfurilor în RM fără a atinge nedorit interesele producătorilor
autohtoni de mărfuri similare.
ADMITERE TEMPORARĂ – regim vamal ce permite utilizarea pe teritoriul RM cu
suspendarea parţială sau totală de drepturi de import şi fără aplicarea măsurilor de politică
economică a mărfurilor străine destinate reexportului în aceeaşi stare cu excepţia uzurii lor normale.
Pe toată durata regimului vamal de admitere temporară mărfurile trebuie să rămână în proprietatea
persoanei streine. Ele nu pot fi vândute, închiriate, subînchiriate, gajate, transferate sau puse la
dispoziţia unei alte persoane pe teritoriul RM decât cu acordul organului vamal după plata
drepturilor de import şi efectuarea procedurilor vamale de punere în liberă circulaţie cu excepţia

Titularul cursului 15 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020

 Note de curs la Contabilitatea în comerţ exterior
cazurilor prevăzute de legislaţie. Mărfurile introduse în baza unui contract de leasing internaţional
se plasează sub regim vamal de admitere temporară.
PERFECŢIONARE PASIVĂ - regim vamal în care mărfurile aflate în liberă circulaţie sunt
scoase pentru prelucrare sau transformare în afara teritoriului vamal, iar produsele compensatoare
sunt introduse cu exonerarea totală sau parţială de drepturi de import. Exportul temporar de mărfuri
în vederea perfecţionării pasive atrage aplicarea măsurilor de politică economică prevăzute pentru
exportul definitiv de mărfuri. Nu pot fi plasate sub acest regim:
1. mărfurile care prin scoaterea de pe teritoriul vamal creează temei pentru exonerarea de
drepturi de import sau pentru restituirea drepturilor de import încasate;
2. mărfurile care înainte de a fi scoase de pe teritoriul vamal au fost importate cu exonerarea
totală de drepturi de import până la expirarea termenului de exonerare.
Perfecţionarea pasivă se efectuează în baza autorizaţiei eliberată de organul vamal conform
legislaţiei. În ea se indică termenul duratei acestui regim. Organul vamal determină termenul în
dependenţă de durata procesului tehnologic justificat din punct de vedere economic.
În afară de regimurile sus menţionate , mărfurile pot fi plasate în:
 zona liberă;
 magazin „duty free”;
 reexportul mărfurilor;
 distrugerea mărfurilor;
 abandon în favoarea statului.
ZONA LIBERĂ este o parte a teritoriului vamal în care mărfurile streine sunt introduse şi
utilizate fără aplicarea măsurilor de politică economică, iar mărfurile autohtone sunt introduse şi
utilizate cu respectarea condiţiilor stabilite pentru regimul vamal de export.
MAGAZIN „DUTY FREE” constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală
fără aplicarea măsurilor de politică economică în locuri special amenajate, amplasate în
aeroporturile internaţionale sau la bordul aeronavelor. Plasarea mărfurilor în aceste magazine se
efectuează fără perceperea drepturilor de import. În magazinele date mărfurile se comercializează
contra lei moldoveneşti , contra valută streină şi cu utilizarea cardurilor bancare.
REEXPORTUL MĂRFURILOR este destinaţia vamală care constă în scoaterea mărfurilor
streine de pe teritoriul vamal fără perceperea drepturilor de export şi fără aplicarea măsurilor de
politică economică.
DISTRUGEREA MĂRFURILOR este destinaţia vamală ce constă în distrugerea mărfurilor
streine sub supraveghere vamală fără perceperea drepturilor de import şi fără aplicarea măsurilor de
politică economică. Distrugerea mărfurilor se efectuează cu autorizaţia organului vamal. Nu se
acordă autorizaţie în caz în care distrugerea mărfurilor ar putea aduce daune mediului precum şi alte
cauze prevăzute de legislaţie. Cheltuielile ce apar în cazul dat sunt suportate de către persoana
interesată.
ABANDON ÎN FAVOAREA STATULUI este destinaţia vamală care constă în renunţarea la
mărfuri în folosul statului fără acordarea drepturilor de import sau de export. Abandonul în favoarea
statului se efectuează cu acordul organului vamal. Persoana ce abandonează marfa nu suportă nici o
cheltuială.

Titularul cursului 16 Iuliana Ţugulschi, conf.univ. dr. 2020