Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Diana Tagaduan
21 noiembrie 2006
2
Cuprins
Dintre aceste tendinţe cele mai importante sunt globalizarea şi com-
puterizarea.
Globalizarea afacerilor. Patru factori au dus ı̂n principal la acce-
lerarea globalizării afacerilor:
că cele mai dinamice creşteri, cele mai mari oportunităţi de afaceri sunt
oferite de companiile multinaţionale.
Tehnologiile computerizate. Sfârşitul anilor ‘90 se caracterizează
printr-o ”explozie” a computerizării şi comunicaţiilor, şi aceste tehnologii
vor revoluţiona modul ı̂n care sunt adoptate deciziile financiare. Com-
paniile trebuie să-şi creeze reţele de computere, utilizatorii să fie conectaţi
ı̂ntre ei atât ı̂n cadrul firmei precum şi ı̂n exterior cu clienţii sau furni-
zorii firmei, cu unităţile bancare, etc. Managerii financiari pot să consulte
datele de care au nevoie fără să se deplaseze la companiile respective,
sau să realizeze teleconferinţe prin intermediul internetului. Abilitatea
de a accesa şi a analiza date ı̂n timp real ı̂nseamnă deasemenea că ana-
lizele cantitative vor fi folosite ı̂ntr-o modalitate de rutină pentru a testa
diferitele cursuri alternative de acţiune. Ca o rezultantă, generaţia vii-
toare de manageri financiari vor avea nevoie de computere performante şi
calificare superioară ı̂n folosirea lor faţă de cea cerută ı̂n trecut.
• ı̂ncasările şi plăţile efectuate ı̂n moneda naţională sau ı̂n valută;
• reale, materiale;
• financiare.
Fluxurile reale, materiale sunt ı̂nsoţite ı̂n sens invers de fluxuri finan-
ciare ca o contraprestaţie. Fluxurile se nasc şi se desfăşoară şi ı̂n interiorul
ı̂ntreprinderii. Fluxurile reale, materiale antrenează fluxuri monetare, dar
şi fluxuri financiare (fluxuri de creanţe-datorii).
La ı̂nfiinţare ı̂ntreprinderea are nevoie de capital. În acest moment
are loc primul flux material - de la asociaţi (acţionari) către societatea
nou ı̂nfiinţată. Astfel se formează capitalul social al ı̂ntreprinderii. În
contreprestaţie, asociaţii vor primii de la societate dividende, ca remune-
rare a capitalului depus (acestea reprezintă fluxul financiar generat ı̂n sens
invers).
Dacă asociaţii nu dispun de suficient capital pentru dezvoltarea
firmei, vor trebui să apeleze la resurse ı̂mprumutate (credite bancare).
22 2.2. Relaţia ı̂ntreprindere-mediu exprimată prin fluxuri
În acest caz va avea loc un flux dinspre unitatea bancară către firmă şi un
flux financiar invers, dobânda plătită de firmă băncii ca o contraprestaţie
pentru capitalul bănesc pus la dispoziţie. În cazul ı̂n care firma dispune de
lichidităţi neutilizate, le va depune ı̂n bancă. În acest caz fluxul material
are loc dinspre firmă, către bancă (depunerea banilor) iar fluxul financiar
se manifestă ı̂n sens invers, de la bancă către firmă (plata dobânzii).
În desfăşurarea activităţii lor, firmele intră ı̂n relaţie cu numeroase
alte firme, fie ı̂n calitate de furnizori fie ı̂n calitate de clienţi. Atunci
când ne referim la relaţia cu furnizorii, fluxul material ı̂l reprezintă
aprovizionările de materii prime, materiale, mărfuri, sau servicii. Fluxul
financiar care se manifestă ca o contraprestaţie poate fi unul monetar
(atunci când plata furnizorilor se face pe loc) sau un flux de datorii (atunci
când aprovizionările se realizează pe credit comercial, plata urmând să se
realizeze ulterior). Şi ı̂n cazul relaţiei firmei cu clienţii săi se manifestă cele
două tipuri de fluxuri. Fluxul material ı̂l reprezintă livrarea produselor,
mărfurilor sau prestarea serviciilor către clienţi, iar fluxul financiar ı̂l poate
reprezenta ı̂ncasarea contravalorii acestora sau naşterea unei creanţe (ce
se va ı̂ncasa ulterior).
Fluxuri materiale şi financiare au loc şi ı̂ntre ı̂ntreprindere şi stat,
precum şi ı̂ntre ı̂ntreprindere şi angajaţi săi. Fluxurile reale determină
fluxuri financiare ca o contraprestaţie. Fluxurile financiare cuprind flu-
xuri monetare şi fluxurile de creanţe-datorii generate de decalajul ı̂ntre
momentul livrării sau prestării serviciului şi momentul plăţii contravalorii
acesteia. Fluxurile financiare sunt cunoscute valoric ı̂n mod direct din
documentele justificative ale operaţiilor respective (bilete de bancă, cecuri,
facturi, bonuri de livrare, etc.).
Fluxurile pot fi interne sau externe.Cele externe sunt cele mai im-
portante ı̂ntreprinderea participând nu numai ca agent economic dar şi ca
subiect de drept, fluxurile având şi un conţinut juridic. Fluxurile interne
sunt legate de transformări, de exploatare, dar şi de natură financiară.
Cele de natură financiară privesc rezultatele activităţii ı̂ntreprinderii.
Fluxul fundamental este excedentul brut de exploatare care reprezintă
diferenţa dintre valoarea adăugată şi celelelte cheltuieli plătibile genera-
te de activitatea de exploatare a firmei, la care se adună subvenţiile de
exploatare.
E.B.E.=V.A.-chelt.plătib.expl.+ subvenţii
Capitolul 2. Întreprinderea şi fluxurile sale 23
V.A. = CA − CE
venituri de repartizat
REE =
nevoia de venit
Veniturile de repartizat reprezintă de fapt valoarea adăugată iar nevoia
de venituri este dată de necesitatea remunerării tuturor factorilor ce au
contribit la realizarea ei. Interesul pentru această definire rezidă din fap-
tul că rata astfel calculată este independentă de modul de repartizare a
veniturilor. Fiecare ı̂ntreprindere poate, ı̂ntre anumite limite, să adopte
un mod de ı̂mpărţire a excedentului de venituri create care, ı̂n funcţie
de strategia sa, să avantajeze unul sau altul din factorii de producţie. O
ı̂ntreprindere poate fi judecată ca fiind ”foarte productivă” dacă veniturile
de repartizat cresc mai rapid decât nevoia de venit a factorilor angajaţi,
dar ı̂n acelaşi timp ”o fac rentabilă” dacă acest venit este utilizat pentru
a favoriza investiţiile sau salariaţii.
24 2.2. Relaţia ı̂ntreprindere-mediu exprimată prin fluxuri
ı̂n numerar (ı̂n bani) sau ı̂n natură (ı̂n bunuri), a rezervelor ı̂ncorporate şi
a profitului repartizat pentru majorarea capitalului. Mărimea lui minimă
este reglementată de lege.
Capitalul propriu reprezintă acea parte a capitalului care nu este
exigibilă. El cuprinde pe lângă capitalul social şi rezervele constituite,
provizioanele reglementate, precum şi rezultatul exerciţiului. Capitalurile
proprii pot avea valoare negativă atunci când societatea ı̂nregistrează o
pierdere care nu este acoperită pe baza capitalului social şi a rezervelor.
Capitalurile proprii negative reprezintă un puternic factor de fragilitate
al ı̂ntreprinderii, şi, ı̂n situaţia ı̂n care nu sunt luate măsuri pentru echili-
brarea lor, pot indica o situaţie prefalimentară.
Capitalul ı̂mprumutat reprezintă acele sume de bani provenite din
ı̂mprumuturile pe termen lung (cu durata de rambursare de peste un an).
Ele pot proveni din ı̂mprumuturi din emisiunea de obligaţiuni, credite pe
termen mediu şi lung, leasinguri financiare, şi din alte surse de finanţare
stabile.
Capitalul permanent reprezintă acele sume de bani aflate la
dispoziţia societăţii pe termen de cel puţin un an. El este alcătuit din
capitalul propriu şi capitalul ı̂mprumutat.
Capitalul de lucru reprezintă acea parte a capitalului permanent
care nu este imobilizată, care nu a fost folosită pentru procurarea unor ac-
tive stabile şi care va fi folosită, ”rulată”ı̂n ciclul de exploatare. Acest ca-
pital este cunoscut sub denumirea de fond de rulment (working capital)
şi reprezintă excedentul capitalului permanent peste activele imobilizate
nete.
1. natura proprietăţii:
Capitolul 3. Capitalul ı̂ntreprinderii. Surse de finanţare 27
• publică
• privată
3. sursa:
• internă, naţională
• externă ţării
• proprii
• externe
Sursele proprii pot fi la rândul lor surse proprii interne şi surse pro-
prii externe. Sursele proprii interne se referă la acea parte din profitul
firmei care este lăsată la dispoziţia ei pentru dezvoltare (autofinanţarea)
Dacă investiţiile aduc un venit net superior costului atragerii capitalului
atunci acţionarii au satisfacţia oportunităţii renunţării la o parte din div-
idend ı̂n folosul dezvoltării ı̂ntreprinderii. Orice creştere a acumulărilor
trebuie ı̂nsoţită de precizarea profitabilităţii pe care o oferă investiţia re-
spectivă şi prin prisma recuperării acesteia. Sursa internă o reprezintă
volumul brut al numerarului generat de operaţiile ı̂ntreprinderii şi ı̂n care
cash-flowul este de o importanţă foarte mare. Tot sursa internă este şi
vânzarea unor active fixe sau a unor stocuri peste valoarea lor contabilă.
28 3.2. Modalităţi de finanţare a capitalului
• ı̂mprumutul obligatar;
• leasingul (credit-bail)
• protejează trezoreria firmei prin faptul că, ı̂n general, acţiunile co-
mune nu au maturitate.
• chiar dacă perspectivele unei firme sunt bune, s-ar putea ca băncile
să nu accepte amânarea rambursării creditului până ı̂n perioada ı̂n
care firma va obţine profit;
• procedura de obţinere a creditelor este de multe ori anevoioasă şi
descurajantă pentru multe firme;
• ı̂mprumuturile dau incertitudine asupra dreptului de proprietate
privind bunurile firmei ı̂n cazul unor eşecuri.
Costul acestei surse de finanţare o reprezintă dobânda plătită pen-
tru sumele de bani ı̂mprumutate. Acest cost depinde de nivelul dobânzii
practicate de finanţator, de procentul de deductibilitate al cheltuielilor cu
dobânda la calculul impozitului pe profit, precum şi de procentul impozi-
tului pe profit.
Costulcreditului = D − D%impoz.prof it
Unde: D = dobânda Astfel de exemplu contractarea unui credit cu o
dobândă de 10% reprezintă ı̂n acest fel o cheltuială de 8,4% pentru firmă
(10% - 1,6% = 8,4%). Acest calcul este aplicabil doar ı̂ntreprinderilor
care nu se ı̂ncadrează ı̂n categoria microı̂ntreprinderilor şi care realizează
profit.
Împrumutul obligatar
Leasingul (credit-bail-ul)
Leasingul reprezintă o formă de finanţare care are caracteristici co-
mune atât contractelor de ı̂nchiriere şi contractelor de creditare bancară
cât şi contractelor de cumpărare cu plata ı̂n rate. În cazul leasingului, o
instituţie financiară sau o bancă de credit pe termen lung achiziţionează
un bun ales de ı̂ntreprinderea care doreşte să investească şi ı̂l oferă aces-
teia prin intermediul unui contract. Astfel investitorul nu obţine un
credit propriu-zis, dar evită să avanseze suma necesitată de achiziţionarea
bunului. Leasingul poate fi ı̂ntâlnit ı̂n principal ı̂n trei forme diferite:
1. Leasingul financiar
2. Leasingul operaţional
3. Leaseback-ul
Capitolul 3. Capitalul ı̂ntreprinderii. Surse de finanţare 35
discută despre alegerea unei structuri financiare pentru o firmă ı̂n ansam-
blu sau pentru un proiect individual al acesteia, ı̂n primul rând se ”inven-
tariază” potenţialele surse de capital la care firma are acces, ajungându-se
apoi invariabil la problema costurilor implicate de fiecare sursă ı̂n parte.
Scopul urmărit de managementul unei ı̂ntreprinderi ı̂n general este identifi-
carea acelor surse de finanţare uşor accesibile şi cât mai puţin costisitoare,
astfel ı̂ncât să se tindă către un cost mediu ponderat al capitalului cât mai
mic, cu un impact favorabil asupra valorii firmei.
Teoriile privind structura financiară a capitalului au fost fundamen-
tal schimbate ı̂ncepând cu anul 1958, când profesorii Franco Modigliani şi
Merton Miller au publicat ceea ce a fost denumit ”cel mai important arti-
col financiar scris vreodată” .Cei doi mari profesori au fost rencompensaţi
cu Premiul Nobel pentru activitatea lor. Teoria Modigliani-Miller
demonstrează, sub reţinerea unui set restrictiv de presupoziţii, că, cos-
tul capitalului şi valoarea ı̂ntreprinderii sunt independente de structura sa
financiară. Astfel ei afirmă că, costul capitalului ar rămâne relativ con-
stant, chiar dacă ı̂ntreprinderea beneficiind de o diminuare a ratei dobânzii
adoptă o politică de ı̂ndatorare, ı̂ntrucât ı̂n contrapartidă costul capi-
talurilor proprii va creşte datorită riscului indus de noile ı̂mprumuturi.
Teoria porneşte având la bază câteva presupoziţii:
• nu există costuri de intermediere a ı̂mprumuturilor;
• persoanele juridice pot lua ı̂mprumuturi ı̂n aceleaşi condiţii ca şi
persoanele fizice;
• creditele sunt neriscante, indiferent de volumul lor;
• mărimea profitului din exploatare nu influenţează capacitatea de
ı̂mprumut a firmelor.
Deoarece câteva din aceste presupoziţii sunt ı̂n mod evident nerea-
liste, teoria Modigliani Miller, reprezintă doar ı̂nceputul cercetării struc-
turii financiare a capitalului. Cercetările ulterioare au extins bazele teoriei
folosind nişte presupoziţii mai realiste. Alţi cercetători au ı̂ncercat să
testeze modelul teoretic folosind date empirice, pentru a vedea cum cos-
tul diferitelor surse de capital este afectat de structura financiară. Atât
rezultatele teoretice, cât şi cele empirice au determinat mai buna ı̂nţelegere
a structurii financiare a capitalului, dar nici un studiu nu a putut de-
termina o structură optimă. Cu toate acestea cercetările au determinat
următoarele observaţii:
Capitolul 3. Capitalul ı̂ntreprinderii. Surse de finanţare 37
Din cele prezentate mai sus am putea concluziona faptul că este
deosebit de important ca decizia ı̂n ceea ce priveşte optarea pentru o
anumită sursă de finanţare să fie bine fundamentată. Un ı̂mprumut are
un cost specific mai mic decât cel implicat de acţiuni ı̂n ”echitate” sau
comune. Dobânzile plătite se scad din beneficii sau din venituri, ı̂nainte
de impozitare (sunt deductibile la calcul impozitului pe profit), pe când
dividendele la acţiuni nu. Dar ı̂mprumuturile dau şi incertitudine asupra
dreptului de proprietate privind bunurile firmei ı̂n cazul unor eşecuri. Deci
este necesară o anumită precauţie ı̂n stabilirea ponderii ı̂mprumuturilor
firmei. Prin urmare, un nivel optim al ı̂mprumuturilor duce la situarea
costurilor pentru obţinerea capitalului la un nivel scăzut, sau cel mai mic
posibil.
Datorii
Efectul de ı̂ndatorare = (Re − D)
Capitalpropriu
Dacă Re > D vom avea un efect pozitiv de ı̂ndatorare sau favorabil.
Dacă Re < D vom avea un efect negativ de ı̂ndatorare sau nefavorabil.
Raportul Datorii/Capital propriu poartă denumirea de ”levier”, astfel că
efectul de ı̂ndatorare este un efect al levierului.
Capitolul 4
Gestiunea capitalului imobilizat ı̂n
active corporale şi necorporale
2. Active necorporale
Activele sau imobilizările corporale sunt activele care:
• sunt deţinute de o persoană juridică pentru a fi utilizate ı̂n producţia
proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi ı̂nchiriate
terţilor sau pentru a fi folosite ı̂n scopuri administrative;
1. terenurile;
2. construcţiile;
Pentru obiectele care sunt folosite ı̂n loturi, seturi sau formează un
singur corp, la ı̂ncadrare se are ı̂n vedere valoarea ı̂ntregului lot sau set.
Prin Hotărâri ale Guvernului valoarea de 1500RON lei poate fi corectată ı̂n
funcţie de evoluţia preţurilor ı̂n economie. Sunt de asemenea, considerate
mijloace fixe supuse amortizării următoarele:
• investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie de la agenţii
economici, acestea urmând regimul de amortizare al mijloacelor fixe
la care s-au executat lucrările respective;
tehnic sau a altor cauze ale căror efecte sunt considerate ireversibile. În
contabilitate, amortizarea apare, pe de o parte, ca o cheltuială (costul
produselor trebuind să includă şi amortizarea), care afectează obligatoriu
contul de profit şi pierdere al exerciţiului, iar, pe de altă parte, ca un ele-
ment rectificativ al valorii de intrare a bunului amortizabil. În bilanţ imo-
bilizările se cuprind la valoarea lor netă numită şi valoare rămasă neamor-
tizată (valoarea de intrare din care se scade amortizarea cumulată). În
abordarea financiară, amortizarea apare ca un proces financiar de recu-
perare treptată a valorii imobilizate ı̂n active corporale şi necorporale şi
ca o componentă a capacităţii de autofinanţare a ı̂ntreprinderii. Fondurile
ieşite din ciclul de exploatare ı̂n momentul investiţiei se reı̂ntorc, prin in-
termediul amortizării, ı̂n ciclul de exploatare, fiind disponibile pentru o
nouă investiţie.
Amortizarea mijloacelor fixe se calculează de la punerea ı̂n funcţiune
şi până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor
normate de funcţionare.[3] Data punerii ı̂n funcţiune ı̂n vederea calculării
amortizării se stabileşte astfel:
• valoarea de amortizat;
planificate valoarea de amortizat este valoarea medie anuală, iar ı̂n cazul
amortizării efective valoarea de amortizat este valoarea de ı̂nregistrare a
mijlocului fix existent ı̂n funcţiune, respectiv valoarea de intrare. Valoarea
de intrare este:
• valoarea rămasă actualizată aferentă fiecărui mijloc fix care a fost
reevaluat ı̂n conformitate cu Hotărâri ale Guvernului;
• preţul de achiziţie pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;
• costul de producţie pentru mijloacele fixe construite sau produse de
unitatea patrimonială;
• valoarea actuală sau de piaţă pentru activele dobândite cu titlu
gratuit, estimată la ı̂nscrierea lor ı̂n activ pe baza propunerilor
făcute de specialişti şi cu aprobarea Adunării Generale a Asociaţilor
sau Acţionarilor, la societăţile comerciale, respectiv a Consiliului
de Administraţie la regiile autonome sau instituţii publice, tinând
seama de valoarea activelor cu caracteristici identice sau similare, şi
de gradul de uzură al mijloacelor fixe primite;
• valoarea de aport acceptată de părţi pentru activele intrate ı̂n patri-
moniu cu ocazia asocierii, fuziunii,etc., conform statutelor sau con-
tractelor de asociere, determinată prin expertiză;
• ı̂n cazul investiţiilor puse ı̂n funcţiune total sau parţial, cărora nu
li s-au ı̂ntocmit formele de ı̂nregistrare ca active stabile, valoarea
determinată prin ı̂nsumarea cheltuielilor efective pentru realizarea
lor, inclusiv cota-parte din cheltuielile comune efectuate ı̂n limita
sumelor prevăzute ı̂n devizul general. Această valoare se stabileşte
pe baza procesului-verbal de predare-primire ı̂ncheiat ı̂ntre con-
structor şi beneficiar. La terminarea investiţiilor şi trecerea lor ı̂n
categoria imobilizărilor corporale, valoarea de intrare se determină
prin adăugarea eventualelor cheltuieli efectuate ı̂ntre data punerii ı̂n
funcţiune şi data ı̂ntocmirii procesului verbal de predare primire.
• pentru imobilizările aflate ı̂n administarea instituţiilor publice la
data de 1 ianuarie 1994 şi transferate societăţilor comerciale cu capi-
tal integral sau majoritar de stat precum şi regiile autonome, valoa-
rea reevaluată de către agenţii economici primitori ı̂n conformitate
cu prevederile Hotărârilor Guvernului.
Capitolul 4. Gestiunea capitalului imobilizat 47
N a% = 100/DN
În cazul luării ı̂n calcul a influenţei uzurii morale, pentru calculul
duratei de utilizare ı̂n aceste condiţii, se determină mai ı̂ntâi durata de
utilizare ı̂n cadrul căreia se realizează amortizare integrală, atât cea de-
gresivă cât şi cea liniară. Durata de utilizare se determină ı̂n funcţie de
utilizarea ı̂n regim liniar recalculată pe baza cotei medii anuale de amor-
tizare degresivă prin scăderea acesteia din durata normală de utilizare
Pentru duratele normale de utilizare cuprinse ı̂ntre 2-5ani nu se cal-
culează uzura morală. Durata de utilizare ı̂n cadrul căreia se realizează
amortizarea integrală pentru aceste durate, este egală cu durata normală
de utilizare. Efectul uzurii morale are influenţă asupra mărimii duratelor
de utilizare cu regim de amortizare degresivă şi regim de amortizare liniară
ı̂n sensul reducerii primei durate şi majorării celei de-a doua ca număr de
ani. Durata de utilizare ı̂n regim de amortizare degresivă ı̂n varianta luării
ı̂n calcul a uzurii morale va fi mai mică decât ı̂n varianta amortizării de-
gresive fără luarea ı̂n calcul a uzurii morale, iar durata de utilizare cu
amortizare liniară va fi mai mare ı̂n varianta cu luarea ı̂n calcul a uzurii
decât ı̂n varianta fără luarea ı̂n calcul a uzurii morale.
Indiferent de varianta de calcul a amortizării, includerea ei ı̂n cos-
turile (cheltuielile) de exploatare deductibile se face ı̂n corelaţie cu gradul
de utilizare al activelor. Diferenţele de amortizare rezultate se evidenţiază
ı̂n cheltuielile de exploatare ale agenţilor economici şi nu sunt deductibile
fiscal (nu se iau in calculul determinării profitului impozabil).
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Interese de participare
6. Alte ı̂mprumuturi
Capitolul 5. Analiza financiară realizată pe baza bilanţului
contabil 55
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanţe (Sumele care urmează să fie ı̂ncasate după o perioadă mai
mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
1. Creanţe comerciale
4. Alte creanţe
H. Provizioane
3. Alte provizioane
Capitolul 5. Analiza financiară realizată pe baza bilanţului
contabil 57
3. Alte rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(a)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
Formatul bilanţului prescurtat este următorul:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creante
(Sumele care urmează să fie ı̂ncasate după o perioadă mai mare de
un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli ı̂n avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite ı̂ntr-o perioadă de
până la un an
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite ı̂ntr-o perioada mai
mare de un an
H. Provizioane
I. Venituri ı̂n avans
58 5.1. Bilanţul contabil, instrument al analizei financiare
• Imobilizări necorporale
• Imobilizări corporale
Capitolul 5. Analiza financiară realizată pe baza bilanţului
contabil 59
• Imobilizări financiare
• Disponibilităţile băneşti sunt cele mai lichide, de fapt ele se află sub
formă de bani.
ori prin convenţii care rezultă din fundamentele tehnicii contabile. Totuşi
gestiunea financiară nu este o simplă contabilitate ı̂n termeni monetari.
Este necesar ca informaţiile contabile să fie ı̂nţelese pentru a le putea uti-
liza şi interpreta, ceea ce nu trebuie să genereze confuzia ı̂ntre analiza con-
tabilă şi analiza financiară. Contabilitatea este o tehnică de ı̂nregistrare, o
codificare bazată pe constatarea faptelor, ı̂n timp ce gestiunea financiară
este o acţiune. Sistemul de codificare contabilă şi forma documentelor
contabile nu pot răspunde adecvat preocupărilor financiare şi prin urmare
bilanţul contabil va trebui retratat ı̂nainte de a fi folosit ı̂n analiza finan-
ciară.
Ceea ce interesează cel mai mult ı̂n gestiunea financiară este ca pe
baza bilanţului contabil să poată fi apreciată ı̂ntreprinderea din punct
de vedere al lichidităţii şi al solvabilităţii. Bilanţul prezentat ı̂n forma
cerută de lege nu realizează ı̂ntotdeauna o structurare perfectă din punct
de vedere al lichidităţii, respectiv al exigibilităţii. Pentru aceasta el trebuie
retratat pentru a permite analiza lichidităţii şi solvabilităţii ı̂ntreprinderii.
Prin ordonare riguroasă după gradul de lichiditate şi exigibilitate se ajunge
la bilanţul financiar. Actualul model de bilanţ contabil adoptat şi de re-
forma din ţara noastră şi aprobat prin OMF nr. 1752 din 17 noiembrie
2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele
europene, se orientează cu preponderenţă spre analizele de tip ”lichiditate-
solvabilitate”, fiind ı̂n concordanţă cu prevederile Directivei a IV-a a Co-
munităţii Economice Europene. El este foarte apropiat de structura unui
bilanţ financiar şi astfel retratările ce trebuie făcute sunt mult mai puţine
decât ı̂n vechiul model de bilanţ.
Principalele retratări ce trebuie să le suporte bilanţul contabil pentru
a corespunde necesităţilor analizei financiare se referă la:
• Eliminarea non-valorilor;
• Reevaluările.
• dacă ele se vor deconta ı̂ntr-o perioadă de peste un an, ele se vor
include ı̂n categoria imobilizărilor financiare.
• ı̂n imobilizări financiare, pentru suma care va trebui să fie vărsată
ı̂ntr-o perioadă de peste un an;
• ı̂n activul circulant, va rămâne doar suma care va trebui să fie
vărsată ı̂ntr-o perioadă care nu va depăşi un an.
62 5.2. Retratarea bilanţului contabil
Problema care apare cel mai des ı̂n ceea ce priveşte pasivul bilanţier
este că, completarea lui se face de cele mai multe doar transpunând sol-
durile din balanţă ı̂n rubricile de bilanţ ţinând cont doar de simbolul con-
turilor. Astfel conturile din clasa ”1” de conturi vor fi cuprinse ı̂n cadrul
capitalului permanent, iar cele din clasa ”4” cu sold creditor ı̂n datoriile
pe termen scurt. Sunt totuşi de multe ori datorii cuprinse ı̂n clasa ”1” ce
vor trebui reclasificate ı̂n datorii pe termen scurt şi datorii din clasa ”4” de
conturi ce se vor rambursa ı̂ntr-o perioadă mai mare de un an. Un astfel
de exemplu (cel mai des ı̂ntâlnit) ı̂l reprezintă sumele provenite din credi-
tarea firmei de către asociaţi, (cuprinse ı̂n contul 455 ”Asociaţi-conturi
curente”). Cele care nu sunt susceptibile să fie rambursate ı̂nainte de un
an, trebuie să fie corect repartizate de către ı̂ntreprindere ı̂n datorii de
peste un an. Aceeaşi este situaţia cu sumele primite de către o societate,
ı̂n cadrul operaţiilor de finanţare internă a grupului căreia ı̂i aparţine.
5.2.3. Reevaluările
Pentru stocuri şi creanţe, deprecierile ı̂nregistrate (ı̂n principiu sub
forma provizioanelor) nu corespund ı̂n mod obligatoriu realităţii eco-
nomice, fie că ele au fost diminuate, chiar total omise, fie mai rar, că
ele au fost supraevaluate. Aceste variaţii ale activului, datorate acestor
minusvalori (sau plusvalori) sunt compensate ı̂n pasiv prin ı̂nscrierea unei
sume egale, diminuând (sau majornd capitalurile proprii). Deasemenea şi
datoriile trebuie reevaluate. Astfel trebuie ţinut cont de datoriile fiscale
latente. Prin datorie fiscală latentă se ı̂ntelege:
ACTIV PASIV
Active imobilizate nete (AIN) Capitaluri permanente ( CP )
ACTIV PASIV
Active imobilizate nete (AIN) Capitaluri permanente ( CP )
1.
Capitaluri permanente > Active imobilizate ⇒ F R > 0
Dacă fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente
finanţează ı̂n totalitate activele stabile. Atenţia acordată secu-
rităţii şi prudenţei financiare conduce la enunţarea regulei conform
căreia utilizările durabile vor trebui să fie finanţate prin resurse dura-
bile, adică prin capitaluri permanente. Aceasta reprezintă de fapt
regula de bază a echilibrului financiar. Fondul de rulment pozi-
tiv corespunde mărimii capitalurilor permanente care permite să se
finanţeze activele circulante, după finanţarea ı̂n totalitate a imobi-
lizărilor. Un fond de rulment pozitiv trebuie ı̂nţeles ca un fond de
rezervă din care se pot finanţa deficitele ce pot apărea ı̂ntre alocările
şi resursele de finanţat pe termen scurt. Pentru a nu ne ı̂ndepărta
de o gestiune performantă, dimensiunile fondului de rulment pozi-
tiv nu trebuie exagerate ı̂ntrucât costurile capitalurilor procurate pe
termen lung sunt superioare celor pe termen scurt.
2.
Capitaluri permanente < Active imobilizate ⇒ F R < 0
Un FRN negativ exprimă faptul că o parte din activul imobilizat
este finanţat prin resurse pe termen scurt.O asemenea situaţie este
considerată ca fiind un factor important de fragilitate.
3.
Capitaluri permanente = Active imobilizate ⇒ F R = 0
Această situaţie, care este foarte puţin probabil să fie ı̂ntâlnită, ex-
primă o armonizare totală a structurii resurselor cu utilizarea lor.
Aceasta reprezintă o stare de echilibru perfect, ı̂n care activele şi
pasivele sunt perfect corelate din punct de vedere al termenelor. O
astfel de gestiune ar presupune ca toate scadenţele plăţilor şi ale
ı̂ncasărilor să fie corelate, respectiv să se poată asigura zilnic un
echilibru perfect ı̂ntre ı̂ncasări şi plăţi.
• şi cuprins ı̂ntre 1 şi 3 luni din cifra de afaceri medie, fără impozite.
• capitaluri proprii;
Această analiză ar pune ı̂n evidenţă măsura ı̂n care echilibrul finan-
ciar se asigură prin capitalurile proprii, respectiv gradul de autonomie
al ı̂ntreprinderii. Indicatorul care relevă gradul de autonomie, de liber-
tate ı̂n luarea unor decizii de investiţii privind dezvoltarea ı̂ntreprinderii,
este fondul de rulment propriu, adică excedentul de capitaluri proprii
faţă de imobilizările nete, excedent determinat după repartiţia profitului,
rezultat la ı̂nchiderea exercitiului financiar. El se determină deci după
relaţia:
F RP = CP R − IM O
Se ı̂nţelege că rezultatul acestei relaţii de calcul poate lua şi valori negative
şi ı̂n acest caz, se evidenţiază măsura ı̂ndatorării pe termen lung, pentru
nevoi de finanţare pe termen scurt, gradul de dependenţă a activităţii
de exploatare faţă de piaţa de capitaluri. De aceea, numim rezultatul
negativ de mai sus fond de rulment ı̂mprumutat. Fondul de rulment
ı̂mprumutat reprezintă diferenţa dintre fondul de rulment şi fondul de
rulment propriu. El este egal cu datoriile pe termen lung.
FRÎ = F R − F RP
70 5.3. Analiza echilibrului financiar
Trezoreria netă = F R − N F R
• rentabilitatea;
• securitatea lor.
trebuie să omitem trezoreria netă, care este elementul esenţial şi to-
todată principala restricţie a gestiunii financiare. În ea se concretizează
rezultatele modului de realizare a activităţii şi de respectare a cerinţelor
echilibrului financiar. Teoretic, trezoreria este definită ca fiind surplusul
de surse de finanţare ce se degajă din ı̂ntreaga activitate economică, re-
spectiv diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment,
ce stă la baza teoriei echilibrului financiar al ı̂ntreprinderii.
În starea de echilibru financiar fondul de rulment ar trebui să fie
egal cu nevoia de fond de rulment şi să degaje o trezorerie netă pozitivă,
respectiv să echilibreze partea de jos a bilanţului:
F R = (AC − DP B) − (DEX − CRT )
unde AC- active circulante, DPB- disponibil, DEX- datoriile ciclului
de exploatare, CRT- credite de trezorerie.
Din relaţia de mai sus rezultă prin comutativitate, că fondul de rul-
ment este egal cu nevoia de fond de rulment plus trezoreria netă, oricare
ar fi situaţia acesteia (pozitivă sau negativă):
F R = (AC − DEX) + (DP B − CRT )
Din ultima relaţie se desprinde ideea că principala componentă a
echilibrului financiar este nevoia de fond de rulment, indicator a cărui
mărime este dependentă, ı̂n mod direct proporţional, de cifra de afac-
eri şi poate fi previzionată ı̂n funcţie de politica viitoare a conducerii
ı̂ntreprinderii privind vânzările. Dacă nu intervin modificări importante
ı̂n partea de sus a bilanţului, această corespondenţă a nevoii de fond de
rulment cu cifra de afaceri are o anumită stabilitate, ceea ce permite o
bună previziune a echilibrului financiar al ı̂ntreprinderii.
• Stabilitatea resurselor;
• rate de lichiditate;
• rate de finanţare.
Ratele de lichiditate
Ratele de lichiditate caracterizează situaţia financiară a ı̂ntreprinderii
pornind de la elemente din partea de jos a bilanţului şi au ı̂n general rolul
de a măsura capacitatea de plată a ı̂ntreprinderii, solvabilitatea sa pe
termen scurt. Cele mai des folosite rate de lichiditate sunt:
• lichiditatea curentă (generală);
• lichiditatea imediată (rapidă);
• lichiditatea la vedere;
• solvabilitatea generală.
Lichiditatea curentă (generală) este definită de raportul dintre ac-
tivele circulante şi datoriile curente.
Lichiditatea curentă = Active circulante / Datorii curente.
Acest indicator este unul dintre cei doi indicatori de lichiditate
specificaţi de OMF nr.1752/2005, ce trebuie calculaţi ı̂n anexa situaţiilor
financiare anuale, alături de lichiditatea imediată. Acest indicator trebuie
să aibă valori supraunitare care să conducă la ideia că, dacă toate datoriile
pe termen scurt ar trebui rambursate, ele s-ar putea rambursa prin valo-
rificarea activelor pe termen scurt. Pentru a se asigura o certitudine cu
privire la această posibilitate, acest indicator trebuie să ı̂nregistreze valori
mai ridicate (de până la 2-2,5), deoarece de multe ori ı̂n cadrul activului
circulant al unei societăţi se regăsesc numeroase produse greu vandabile,
sau chiar nevalorificabile.
Pentru a putea identifica rapid starea de lichiditate la nivelul unei
ı̂ntreprinderi se calculează cel de-al doilea indicator de lichiditate şi anume,
lichiditatea imediată (rapidă).
Lichiditatea imediată se determină ca raport ı̂ntre suma dintre
creanţe şi disponibil de trezorerie şi datorii curente.
Lichiditatea imediată= (Creanţe + Active de trezorerie) / Datorii
curente
Diferenţa dintre acest indicator şi cel de lichiditate curentă se poate
observa că o reprezintă lipsa stocurilor de la numărător. Stocurile, deşi
82 5.4. Metoda ratelor folosită ı̂n studiul bilanţului
Ratele de finanţare
Ratele de finanţare pun ı̂n evidenţă modalitatea de finanţare a
investiţiilor. Cele mai des utilizate ı̂n analiza financiară sunt rata de
finanţare a imobilizărilor şi rata fondului de rulment propriu. Rata
de finanţare a imobilizărilor sau rata fondului de rulment, evidenţiază
condiţiile de finanţare a imobilizărilor şi se exprimă ca raport ı̂ntre capi-
talul permanent şi activele imobilizate nete
Rata de finanţare a imobilizărilor= Capital permanent / Active
imobilizate nete
O valoare supraunitară a acestui indicator semnifică faptul că este
respectată regula fundamentală a echilibrului financiar, activele pe termen
lung sunt finanţate din resurse pe termen lung.
Rata fondului de rulment propriu exprimă autonomia ı̂ntreprinderii
ı̂n ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor şi se determină ca raport ı̂ntre
Capitolul 5. Analiza financiară realizată pe baza bilanţului
contabil 83
• managerii care folosesc ratele ı̂n activitatea lor de analiză şi control,
pentru a ı̂mbunătăţi performanţele ı̂ntreprinderii;
Analiza pe baza ratelor poate oferi informaţii utile ı̂n ceea ce priveşte
operaţiile firmei şi situaţia sa financiară, dar ı̂n mod inerent se ı̂ntâlnesc
şi probleme şi limitări care necesită multă atenţie ı̂n interpretarea lor.
Câteva potenţiale probleme pot apărea:
1.Corporaţiile mari cuprind mai multe firme care operează ı̂n
diferite ramuri de activitate, iar ı̂n astfel de cazuri este foarte dificil să
fie dezvoltat un set semnificativ de rate pentru a le compara cu valorile
optime, deoarece acestea sunt stabilite de obicei ı̂n funcţie de domeniul
de activitate. Metoda ratelor poate fi astfel folosită cu rezultate mai bune
de către ı̂ntreprinderile mici cu activitate redusă la un domeniu decât de
ı̂ntreprinderile mari care operează ı̂n mai multe ramuri de activitate.
2.Multe firme vor să aibă rezultate mai bune decât media
pe ramură, astfel ı̂ncât doar atingerea performanţelor medii nu este sufi-
cientă. Ca un obiectiv al unui nivel de performanţă, firmele se pot concen-
tra asupra ratelor ı̂nregistrate de ”leaderii” ramurii respective. Tehnicile
de ”banchmarking” ajută mult ı̂n această direcţie.
3.Inflaţia induce puternice distorsiuni ı̂n cadrul soldurilor bilanţiere
ale firmei - valorile ı̂nregistrate ı̂n contabilitate sunt deseori substanţial
84 5.4. Metoda ratelor folosită ı̂n studiul bilanţului
diferite faţă de valorile reale. Deoarece inflaţia afectează şi costul ma-
teriilor prime şi al materialelor, profiturile sunt de asemenea afectate. O
analiză comparativă a ratelor ı̂nregistrate la aceiaşi firmă pe o anumită
perioadă de timp, sau comparaţiile realizate ı̂ntre firme ı̂n perioade diferite
de timp trebuie interpretată corect,ţinând cont şi de efectele inflaţiei.
4.Anumiţi factori sezonieri induc de asemenea distorsiuni ı̂n ana-
liza ratelor. De exemplu, rata de rotaţie a stocurilor pentru o ı̂ntreprindere
cu activitate sezonieră, va avea mărimi diferite dacă se calculează imediat
ı̂nainte de deschiderea sezonului (când valoarea stocurilor este foarte mare)
faţă de mărimea ei calculată după incheierea sezonului (când stocurile se
apropie de zero). Pentru a contracara aceste distorsiuni, se vor folosi
soldurile medii bilanţiere ı̂n calculul ratelor.
5.Firmele pot apela de multe ori la tehnica ”aranjării bilanţului”
(”window dressing”) pentru a face ca situaţiile financiare să arate ”mai
bine” decât ı̂n realitate. De exemplu o firmă care contractează un credit
pe 18 luni la sfârşitul anului (luna decembrie), poate să păstreze aceşti
bani sub formă de lichidităţi până la ı̂nceputul anului următor. Astfel
lichiditatea imediată calculată pe baza bilanţului de la sfârşitul anului va
arăta o situaţie mai bună a firmei decât ı̂n realitate. Această ı̂mbunătăţire
este doar temporară deoarece ı̂ntr-o lună va trebui ı̂ncepută rambursarea
creditului, iar suma de bani ı̂mprumutată va trebui cheltuită conform
destinaţiei pentru care a fost atrasă.
6. Diferitele metode de evaluare contabilă folosite pot de
asemenea distorsiona comparaţiile. Metodele de evaluare a stocurilor şi
metodele de contabilizare a deprecierilor, pot afecta soldurile bilanţiere
şi distorsiona comparaţiile efectuate ı̂ntre ratele unor firme asemănătoare
din punct de vedere al obiectului de activitate, dar cu diferenţe mari ı̂n
ceea ce privesc metodele de evaluare folosite.
7.Este foarte dificil de a generaliza şi a cataloga o rată ca fiind
”rea” sau ”bună”. De exemplu o rată de lichiditate ridicată poate indica
o foarte bună solvabilitate, ceea ce este un lucru pozitiv pentru firmă, dar
ı̂n acelaşi timp poate indica o ”trezorerie leneşă”, excesivă, ceea ce este
un lucru negativ. În mod similar, o durată de rotaţie scăzută a stocurilor,
poate indica faptul că stocurile sunt utilizate cu eficacitate, sau faptul că
firma nu are stocuri suficiente pentru a-şi desfăşura activitatea.
8.O firmă poate avea rate care ”arată bine” şi rate care ”arată rău”,
astfel că este dificil de apreciat firma ca fiind performantă, puter-
nică sau slabă. Pe baza unor procedee statistice pot fi folosite ı̂n analiză
Capitolul 5. Analiza financiară realizată pe baza bilanţului
contabil 85
ielilor anuale ı̂n ceea ce priveşte salariile, fie că sunt plătite sau nu.
Compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile de exploatare
permite obţinerea rezultatului din exploatare care poate fi profit sau
pierdere.
Venituri şi cheltuieli financiare
Operaţiunile financiare desfăşurate de o unitate patrimonială
generează venituri şi cheltuieli financiare, structurate ı̂n contul de rezul-
tate. În primul rând sunt descrise veniturile financiare.
Veniturile din interese de participare: dividendele pe care
ı̂ntreprinderea le primeşte de la societăţile ı̂n cadrul cărora deţine
participaţii la capitalul social.
Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe care fac parte din
activele imobilizate, reprezintă veniturile nete rezultate din vânzarea ti-
tlurilor de plasament, atunci când preţul de vânzare al acestor titluri este
superior valorii lor de achiziţie.
Veniturile din dobânzi includ dobânzile primite pentru disponi-
bilităţile din conturile bancare şi pentru ı̂mprumuturile acordate.
În categoria alte venituri financiare se cuprind veniturile din:
• credibile ı̂n sensul că: reprezintă fidel rezultatele şi poziţia finan-
ciară a ı̂ntreprinderii, reflectă substanţa economică a evenimentelor
şi tranzacţiilor şi nu doar forma juridică;
• sunt neutre adică nepărtinitoare, sunt prudente şi sunt complete sub
toate aspectele semnificative.
94 6.2. Soldurile intermediare de gestiune
Din cele precizate mai sus se poate observa că veniturile şi cheltuielile
ce apar ı̂n contul de rezultate al unei ı̂ntreprinderi pot fi ı̂mpărţite ı̂n:
• ı̂ntreprinderea ı̂nsăşi.
unui produs ı̂n faza de declin faţă de un alt produs ı̂nlocuitor sau
unei insuficienţe de calitate a produsului vndut.
unde:
CApr = cifra de afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate;
CF = cheltuieli fixe;
CV = cheltuieli variabile;
CA = cifra de afaceri.
Analiza pragului de rentabilitate poate fi completată cu studiul
variabilităţii nivelului profitului ı̂ntreprinderii determinat de evoluţia
producţiei sau cifrei de afaceri realizate. Această analiză poartă denu-
mirea de analiza efectului de levier al exploatării. Această analiză
determină levierul operaţional şi levierul financiar.
Levierul operaţional măsoară variabilitatea rezultatului de ex-
ploatare ı̂n raport cu cifra de afaceri. El are următoarea formulă de calcul:
∆RE
RE0 CA0
lo = ∆CA
=
CA0
CA0 − CApr
unde:
CA0 = cifra de afaceri iniţială;
RE0 = rezultatul din exploatare corespunzător nivelului iniţial al
CA;
∆CA= variaţia cifrei de afaceri;
∆RE= variaţia rezultatului din exploatare ca urmare a modificării
cifrei de afaceri;
CApr = cifra de afaceri pentru care rezultatul din exploatare este nul.
Mărimea levierului operaţional este dată de nivelul costurilor fixe.
Dacă costurile fixe reprezintă un procent ridicat ı̂n totalul costurilor
ı̂ntreprinderii, spunem că ı̂ntreprinderea are un grad ridicat al levierului
operaţional. În alte cuvinte, şi o scădere mică a cifrei de afaceri poate de-
termina o scădere considerabilă a rezultatului din exploatare. De fapt, ı̂n
general, riscul unei afaceri depinde ı̂ntr-o măsură considerabilă de mărimea
costurilor fixe ale ı̂ntreprinderii.
Levierul financiar măsoară variabilitate rezultatului curent al
exerciţiului ı̂n raport cu cifra de afaceri. În rezultatul curent este inclus
şi rezultatul financiar, deci levierul financiar va fi influenţat de politica
de finanţare a firmei. Levierul financiar se calculează pe baza următoarei
formule:
∆RC
RC0 CA0
lf = ∆CA =
CA0
CA0 − CA‘pr
Capitolul 6. Analiza rezultatelor ı̂ntreprinderii 103
unde:
CA0 = cifra de afaceri iniţială;
RC0 = rezultatul din exploatare corespunzător cifrei de afaceri
iniţiale;
∆CA= variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri;
∆RC= variaţia absolută a rezultatului curent ca efect al modificării
cifrei de afaceri;
CA‘pr = cifra de afaceri pentru care rezultatul curent este nul.
Analiza pragului de rentabilitate permite obţinerea unor informaţii
de gestiune utile pentru previziunea bugetului ı̂ntreprinderii, referitoare
la:
UTILIZARI RESURSE
Utilizari pe termen lung si mediu Resurse pe termen lung si mediu
(UTLM) (RTLM)
Active imobilizate Capitaluri permanente
Capitaluri permanente Active imobilizate
FR
Utilizari pe termen scurt Resurse pe termen scurt
(UTS) (RTS)
Active circulante Datorii pe termen scurt
Datorii pe termen scurt Active circulante
NFR
TN
fixe, etc.
Întreaga politică financiară, privind partea de sus a bilanţului, se va
reflecta ı̂n variaţia fondului de rulment, respectiv, ı̂n condiţiile de finanţare
a activităţii de exploatare şi mai departe se va reflecta ı̂n variaţia tre-
zoreriei nete. În fond variaţia fondului de rulment nu reprezintă decât o
influenţă potenţială asupra trezoreriei nete. Aceasta din urma este depen-
dentă, ı̂n egală măsura de variaţia stocurilor şi creanţelor pe termen scurt
ale ı̂ntreprinderii şi de variaţia creditelor de trezorerie.
Creşterea fondului de rulment este dovada ı̂mbunătăţirii structurii
financiare a ı̂ntreprinderii, respectiv creşterea resurselor stabile, ı̂n ra-
port cu nevoile permanente. Aceiaşi creştere demonstrează capacitatea
ı̂ntreprinderii de a degaja lichidităţi atât ı̂n partea de sus a bilanţului cât
şi ı̂n cea de jos şi de a-şi ı̂mbunătăţii sensibil situaţia trezoreriei.
Dimpotrivă, scăderea fondului de rulment este dovada unui dezechili-
bru financiar: nevoi permanente sunt finanţate cu resurse pe termen scurt.
Această situaţie, corelată cu creşterea nevoii de fond de rulment, conduce
la un dezechilibru cronic al trezoreriei, la creşterea riscului de faliment al
ı̂ntreprinderii.
În concluzie pentru a judeca situaţia financiară a ı̂ntreprinderii, se
analizează bilanţurile succesive care permit aprecierea stării şi evoluţiei
echilibrului financiar şi a ı̂ndatorării acesteia. Pentru a cerceta cauzele
acestei situaţii financiare, pentru a ı̂nţelege evoluţia sa şi pentru a face
previziuni, se studiază:
• decalajele ı̂ntre fluxurile financiare şi realizarea lor efectivă ı̂n cadrul
trezoreriei, evidenţiate, de asemenea, ı̂n tabloul de finanţare.
În sfârşit, limitele tabloului de utilizări şi de resurse sunt date şi
de utilizarea capacităţii de autofinanţare. Acestui indicator i se pot
aduce câteva critici: CAF nu este decât un surplus monetar potenţial,
deoarece nu ia ı̂n consideraţie decalajele de plată. Ea nu devine un flux
disponibil de trezorerie decât după ı̂ncasarea veniturilor şi plata cheltu-
ielilor. Caracterul potenţial al CAF este şi mai mult ı̂ntărit de integrarea
ajustărilor(provizioanelor) ı̂n conţinutul acestei resurse. Integrarea lor ı̂n
”zona exploatării” pune sub semnul ı̂ntrebarii caracterul de stabilitate
al CAF, cu excepţia situaţiei ipotetice a reı̂nnoirii cu regularitate şi cu
aceeaşi mărime a acestor provizioane.
Tabloul de utilizări şi de resurse, ı̂n vogă până spre sfârşitul anilor
‘70, deşi a sedus prin eleganţa raţionamentelor sale, s-a dovedit vulnerabil
ı̂n confruntarea cu fenomenele inflaţioniste din deceniul al optulea şi cu
manifestarea tot mai pregnantă a economiilor de credit. Uşor- uşor, el a
trebuit să cedeze locul celeilalte forme, tabloul de trezorerie, ţinând cont
de avantajele ei incontestabile.
114 7.3. Tabloul de trezorerie
EBE = ET E + ∆N F R
Capitolul 7. Tablourile de finanţare 115
ET E = EBE − ∆N F R
În continuare excedentul de trezorerie al exploatării este desti-
nat acoperirii cheltuielilor financiare, rambursării ı̂mprumuturilor finan-
ciare, plăţii impozitului pe profit şi a dividendelor. Fluxul de trezorerie
rămas disponibil după aceste prelevări obligatorii va reprezenta sursa de
autofinanţare a investiţiilor. Dacă ETE este mai mare decât cheltu-
ielile financiare, reprezentând costul capitalurilor ı̂mprumutate, atunci el
indică o situaţie de echilibru financiar ı̂n sensul că ı̂ntreprinderea este ı̂n
măsură să facă faţă ı̂ndatorării sale actuale. Dacă ETE este mai mic
decât cheltuielile financiare, ı̂ntreprinderea este nevoită să se ı̂mprumute
pentru a putea plăti costul capitalului ı̂mprumutat. Acest dezechilibru
indică ı̂nceputul unei stări falimentare. Dacă ETE este acoperitor pen-
tru toate datoriile financiare scadente ale exerciţiului atunci el indică ap-
titudinea ı̂ntreprinderii de autofinantare a investiţiilor.
Există un prag al creşterii interne autofinanţată prin excedentul
de trezorerie al exploatării. Obiectivul politicii de creştere internă este
creşterea cifrei de afaceri ı̂n condiţiile constanţei cheltuielilor fixe. În
aceste condiţii nevoia de fond de rulment, dependentă de cifra de afac-
eri, creşte mai repede decât EBE dependent de marja asupra cheltuielilor
variabile (M CV = CA − CF − EBE). Peste o anumită limită de creştere
a cifrei de afaceri EBE este insuficient pentru acoperirea creşterii nevoii
de fond de rulment şi, ı̂n consecinţă, ETE devine negativ. Este ceea ce se
cheamă efect de foarfece al creşterii nevoii de fond de rulment ı̂n raport cu
creşterea EBE. Dacă acceptăm constanţa cheltuielilor fixe şi dependenţa
direct proporţională a cheltuielilor variabile şi a nevoii de fond de rulment
ı̂n raport cu cifra de afaceri, atunci ETE poate fi determinat ı̂n funcţie de
cifra de afaceri iniţială şi de ratele de creştere a variabilelor de mai sus.
Pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie se poate determina alături
de excedentul de trezorerie al exploatării şi fluxul de trezorerie din acti-
vitatea de investiţii şi fluxul de numerar din activitatea de finanţare. Prin
ı̂nsumarea celor trei fluxuri vom obţine mărimea fluxului net de trezorerie
(cash-flow - ul). Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor:
• Încasări de la clienţi;
• Dobânzi plătite;
• Dobânzi ı̂ncasate
• Dividende ı̂ncasate
• Dividende plătite.
Deşi pare mai dificil de aplicat, metoda indirectă câştigă teren ı̂n
faţa celei directe, poate şi datorită faptului că are o logică de calcul mai
apropiată de forma raportărilor contabile. În acest sens au fost dezvoltate
formule mai simplificate de calcul, ce pot fi aplicate mai ales atunci când
structura Bilanţului şi Contului de profit şi pierdere nu este foarte dez-
voltată.
trezoreriei. De aici şi limita că, ı̂n funcţia de exploatare, sunt incluse, şi
cheltuielile financiare a căror mărime şi evoluţie depind de politica finan-
ciară a ı̂ntreprinderii. Acest fapt limitează utilitatea fluxului de trezorerie
din exploatare ı̂n diagnosticul financiar.
Includerea dobânzilor plătite de ı̂ntreprinderi ı̂n funcţia de exploatare
dă naştere, la numeroase polemici. Este cunoscut că, pe plan financiar
dobânzile constituie remunerarea creditorilor, aşa după cum dividendele
reprezintă remunerarea acţionarilor. De aici rezultă că atât dobânzile cât
şi dividendele vărsate ar trebui să fie incluse ı̂n funcţia de finanţare. Un
astfel de tratament unic ar permite să se evite disocierea dobânzilor de
variaţia capitalurilor ı̂mprumutate, fapt ce ar permite să se aprecieze ı̂n
mod direct adevăratul rol al creditorilor ı̂n finanţarea creşterii. Se ştie
că nu pot fi identificate toate fluxurile de trezorerie care stau la originea
exploatării. Cu atât mai mult, recursul la metoda indirectă, ı̂mpiedică
orice clasificare a fluxurilor pe baza naturii activităţii. Ori, se ştie că
această metodă este cel mai des utilizată de ı̂ntreprinderi, din motive
legate de organizarea sistemului de informare contabilă.
Cât priveşte aprecierea performanţelor ı̂ntreprinderii, cu ajutorul
tabloului fluxurilor de trezorerie din exploatare, aceasta nu poate să aibă
o valoare operaţională decât pe perioadele medii şi lungi. Volatilitatea
fluxurilor de trezorerie interzice utilizarea lor ca indicator al performanţei
pe perioade scurte. Limitele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt date şi
de măsura ı̂n care acesta permite aprecierea evoluţiei situaţiei financiare
a unei ı̂ntreprinderi. Ori este cunoscut că, prin acest tablou nu sunt luate
ı̂n consideraţie o serie de operaţii care nu au o incidenţă asupra struc-
turii capitalurilor şi angajamentelor ı̂ntreprinderii, dar care au o influenţă
directă asupra trezoreriei. Astfel de operaţii, ı̂n special cele care sunt in-
cluse ı̂n categoria angajamentelor financiare ı̂n afara bilanţului tind să se
prolifereze sub influenţa dezvoltării tehnicilor de inginerie financiară.
122 7.3. Tabloul de trezorerie
Capitolul 8
Analiza activităţii firmei
Pe de altă parte:
financiar este cel care se realizează pe seama ı̂ncasărilor din vânzările pro-
prii. În aceste ı̂ncasări se regăsesc toate posibilităţile de acoperire a chel-
tuielilor de fabricaţie, de reı̂nnoire a maşinilor şi utilajelor, de rambursare
a creditelor şi de acoperire a altor nevoi de dezvoltare şi stimulare.
Cifra de afaceri ı̂ncorporează componentele valorice necesare pentru
acoperirea tuturor destinaţiilor menţionate, ceea ce conduce spre o nouă
stare patrimonială a ı̂ntreprinderii. Drept urmare, fiecare element de ac-
tiv este reı̂nnoit ı̂ntr-un anumit timp prin cifra de afaceri.Totodată fiecare
datorie este achitabilă ı̂ntr-un interval de timp specific prin componenta
valorică corespunzătoare din cifra de afaceri. Aceşti timpi necesari pen-
tru reı̂nnoirea activelor şi pentru plata datoriilor sunt numiţi durate de
rotaţie ale capitalurilor pe seama cifrei de afaceri (lunară, semes-
trială sau anuală).
Starea patrimoniala finală este deci o rezultantă a alocării succesive
a unor părţi corespunzătoare din cifra de afaceri pentru plata datoriilor
şi pentru reı̂nnoirea activelor. Această constatare este foarte importantă
pentru previziunea financiară pe termen scurt şi mediu. Prin urmare, dacă
nu au loc modificări sensibile ı̂n condiţiile de exploatare ale ı̂ntreprinderii,
se poate estima că o creştere a cifrei de afaceri se traduce sau se va traduce
ı̂ntr-o stare patrimonială nouă cu o creştere, ı̂n aceeaşi proporţie, a imo-
bilizărilor, a stocurilor, a creanţelor şi a datoriilor ı̂ntreprinderii. Acest
raport de proporţionalitate presupune constanţa următoarelor corelaţii:
ACT IV E
= CON ST AN T
CA
DAT ORII
= CON ST AN T
CA
Exprimarea acestor raporturi s-ar face deci sub forma unor coeficienti
abstracţi. Dar ele se pot prezenta şi sub forma duratei (ı̂n zile) de rotaţie
a capitalurilor prin cifra de afaceri:
ACT IV E(DAT ORII)
· 360zile
CA
Acest raport arată numărul de zile ı̂n care cifra de afaceri reı̂nnoieşte
activele sau achită datoriile. Se porneşte de la următoarea regulă de trei
simplă: dacă cifra de afaceri este realizată ı̂n 360 de zile, atunci reı̂nnoirea
activelor sau plata datoriilor se va face ı̂ntr-un număr X zile, de unde X
este dat de următoarea formulă:
Capitolul 8. Analiza activităţii firmei 125
Cifra de afaceri
Nr.de rotaţii = · 360
Active imobilizate
Aceste rate evidenţiază eficienţa utilizării activelor imobilizate. O
valoare ridicată a numărului de rotaţii, respectiv o durată redusă de rotaţie
a activelor imobilizate, exprimă capacitatea firmei de a genera o cifră de
afaceri de dimensiune corespunzătoare, ı̂n condiţiile utilizării unui nivel
al activelor imobilizate dimensionate la nivelul minim necesar. Ratele
de rotaţie a activelor imobilizate evaluează eficacitatea managementului
activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de
o anumită cantitate de active imobilizate.
2.Rata de rotaţie a stocurilor constituie unul din cei mai relevanţi
indicatori ce caracterizează activitatea ı̂ntreprinderii şi se calculează pe
baza următoarelor formule:
Stocuri
Durata de rot.a stocurilor = · 360
Cifra de afaceri
Cifra de afaceri
Nr.de rotaţii =
Stocuri
În condiţiile desfăşurării unei activităţi eficiente, este recomandabil
ca durata de rotaţie a stocurilor să fie limitată la nivelul duratei normale
de rotaţiei a ciclului de exploatare. Aceasta reprezintă o durată normală
cumulată a perioadelor de stocare a materiilor prime şi materialelor nece-
sare, a perioadei ciclului de producţie şi a perioadei de formare a loturilor
Capitolul 8. Analiza activităţii firmei 127
Sistemul de indicatori exprimaţi ı̂n număr de zile (pe care ı̂l denumim
sistem de rate cinetice) prezintă numeroase avantaje faţă de indicatorii
exprimaţi ı̂n mărimi absolute sau ı̂n mărimi relative.
În primul rând pentru că indicatorii financiari ı̂n mărimi absolute
au o putere informativă redusă ca urmare a comparabilităţii reduse cu
nivelurile realizate de alte ı̂ntreprinderii. Comparaţia dintre activele, da-
toriile sau cifra de afaceri ale unei ı̂ntreprinderi alimentare cu cele ale
uneia constructoare de maşini nu serveşte unei analize pertinente.
În al doilea rând, indicatorii financiari ı̂n mărimi relative au o pu-
tere informativă mai mare prin creşterea gradului de comparabilitate, dar
ı̂n conţinut rămân totuşi nişte mărimi abstracte care nu pot fi redate ı̂n
termeni concreţi ai realităţii economice. Ratele cinetice au o putere infor-
mativă superioară atât prin gradul ridicat de comparabilitate cât şi prin
exprimarea lor sub forma de mărimi concrete: durata amortizării, durata
de ı̂ncasare a clienţilor, durata plăţii furnizorilor,etc. Această exprimare
a lor (ı̂n mărimi concrete) fac ca ele să fie relevante şi pentru utilizatorii
fără pregătire financiară. Astfel şi managerilor ”non-financiari”, le vor fi
utile ı̂n vederea aprecierii activităţii ı̂ntreprinderii.
Ratele cinetice constituie un instrument util pentru aprecierea nivelu-
lui de performanţă al managementului firmei. După ce se apreciază nivelul
de performanţă, tot pe baza ratelor de rotaţie se pot oferi şi soluţii pen-
tru ı̂mbunătăţirea acestuia. Foarte uşor pot fi identificate ratele necore-
spunzătoare şi se poate trece la ı̂mbunătăţirea acestora.
8.4. Utilitatea indicatorilor exprimaţi sub formă de rate de
130 rotaţie
• de neutralitate;
• inexistenţa impozitării, atât ı̂n cazul rezultatului, cât şi ı̂n cazul
plusvalorilor sau a dividendelor;
• existenţa neutralităţii ı̂ntre finanţarea prin fonduri proprii şi cea prin
ı̂ndatorare.
• rata rentabilităţii cerută de investitori (r) trebuie să fie identică pen-
tru că firmele au acelaşi risc;
Având ı̂n vedere că valoarea actuală a celor două firme este egală se
demonstrează că politica de dividend este irelevantă, deoarece nu afectează
averea acţionarilor, binenţeles ı̂n condiţiile ideale presupuse iniţial. Cheia
argumentului celor doi profesori americani este faptul că deciziile de
investiţie sunt considerate total independente de politica de dividend:
ı̂ntreprinderea poate plăti orice nivel al dividendelor fără a afecta po-
litica de investiţii. Dacă dividendele depăşesc mărimea diferenţei dintre
cash-flow şi investiţii, atunci resursele vor fi procurate din vânzarea de
noi acţiuni, considerate ca fiind o soluţie de finanţare practic nelimitată.
De asemenea dorinţa menţinerii unui anumit nivel al dividendelor nu va
afecta deloc decizia de investiţie.
• să plătească dividende dacă profitul este mai mare decât necesităţile
de capital pentru investiţii.
În concluzie, din punct de vedere practic, se observă că politica re-
ziduală s-ar asemăna cu o politică de stabilitate care presupune reparti-
zarea unor sume constante ca dividende. În condiţiile aplicării politicii
reziduale, cât timp vor exista oportunităţi de investiţii caracterizate
printr-o valoare actuală netă pozitivă ı̂n cadrul ı̂ntreprinderii, firma nu va
repartiza dividende. Se consideră aşadar că acţionarii vor fi remuneraţi ı̂n
viitor, pe seama unor cash-flow-uri majorate. Politica este practic incom-
patibilă cu logica bursieră a investitorilor, care vor recepţiona ı̂n general
reducerile sau chiar renunţarea la repartizarea dividendelor ca semnale ale
unor performanţe necorespunzătoare ale firmei, dar ea a fost practicată ı̂n
momentele de start ale unor mari ı̂ntreprinderi de astăzi.
Principalele argumente ı̂n favoarea necesităţii repartizării unui divi-
dend minimal sau chiar a absenţei acestuia sunt:
Teoria lui Walter, ca şi celelalte teorii ce susţin necesitatea unei dis-
tribuiri minimale, par tentante pentru orice practician. O serie de studii
empirice asupra efectelor aplicării unei astfel de politici au evidenţiat
rezultate favorabile numai pentru asociaţii familiale. Dimpotrivă, pentru
firmele cotate pe piaţa de capital americană, o societate care nu distribuie
dividende nu ı̂şi creşte cursul bursier, ci, mai mult, şi-l reduce substanţial.
• capitalul de lucru net este mai mare ca zero, caz ı̂n care activele
circulante sunt finanţate atât din resurse pe termen scurt cât şi din
resurse pe termen lung;
• capitalul de lucru net este egal cu zero, caz ı̂n care ı̂ntreprinderea
realizează un echilibru perfect atât pe termen scurt, cât şi pe termen
lung;
• capitalul de lucru net este mai mic ca zero, caz ı̂n care ı̂ntreprinderea
finanţează o parte din activele permanente din resurse pe termen
scurt.
• sintetică.
Metoda analitică se foloseşte pentru estimarea surselor atrase din
datorii, cu termene fixe de plată şi cu solduri crescătoare, până ı̂n mo-
mentul plăţii acestora. Sunt grupate ı̂n categoria pasivelor stabile-1 şi se
referă la datoriile cu salariile, impozitele, cu energia, cu asigurările so-
ciale, etc. Pasivele stabile-1 se planifică după metoda ı̂nsumării soldurilor
zilnice care necesită parcurgerea a 6 etape:
1. alegerea trimestrului cu activitate minimă, ı̂ntrucât pasivele sta-
bile calculate pentru acest trimestru se vor regăsi cu siguranţă şi
ı̂n cadrul celorlalte trimestre;
6. alegerea soldului zilnic total cel mai mic din luna de calcul.
Metoda sintetică se foloseşte pentru previzionarea surselor atrase
din celelalte decalaje de plăţii ale ı̂ntreprinderii, care nu au termene fixe de
plată şi care au sold variabil pe parcursul unei luni de zile. Sunt grupate
ı̂n categoria pasive stabile- 2 şi se referă la datoriile faţă de furnizorii de
materiale, mărfuri, etc. Pasivele stabile-2 se planifică după metoda globală
ı̂n funcţie de nivelul trimestrial total al acestor datorii şi de durata medie a
decalajului de plăţi. În fapt este o estimare ı̂n funcţie de viteza de rotaţie
a acestor pasive.
unde t = durata medie a decalajului de plăţi.
Capitolul 10. Gestiunea ciclului de exploatare 155
• costul de aprovizionare;
1. Stoc curent;
2. Stoc de siguranţă;
3. Stoc de condiţionare;
4. Stoc de transport;
5. Stoc de iarnă;
6. Stoc psihologic.
• stocul de siguranţă.
mai scurte ı̂ntre activităţile asociate. Atunci când aceste activităţi aso-
ciate sunt dispersate de-a lungul organizaţiei se pot produce conflicte, se
pot genera competiţii epuizante. Problemele gestiunii materialelor nu pot
fi mânuite separat. Ele se află ı̂ntr-o ı̂mbinare continuă cu problemele
distribuţiei, depozitării, producţiei, manipulării materialelor, marketingu-
lui şi problemele financiare. Când activităţi dependente sunt conduse
ca nişte activităţi independente se generează conflicte ı̂ntre activităţi cu
efect ı̂n reducerea performanţelor organizaţiei ca ı̂ntreg. Aprovizionarea,
producţia şi distribuţia nu sunt activităţi independente şi ele trebuie deci
integrate. Gestiunea materialelor este o parte din sistemul de operare şi
trebuie să faciliteze ı̂ndeplinirea obiectivelor organizaţiei.
Gestiunea materialelor necesită un punct de vedere larg şi nu tre-
buie tratat ca o serie de decizii independente sau elemente individuale.
Stocurile nu sunt ca o insulă de sinestătătoare, ele trebuie să servească
obiectivelor, scopurilor organizaţiei. Stocurile trebuie managerizate, pro-
blema lor nu trebuie delegată unei persoane din cadrul personalului de
rutină. Pentru a ı̂nvinge trecutul zbuciumat, gestiunea stocurilor a fost
lărgită ı̂n managementul materialelor care nu cuprinde doar activităţi
de stocare a materialelor, ci toate funcţiunile materialelor cum ar fi
aprovizionarea, transportul, logistica, controlul materialelor şi stocarea,
depozitarea.
Gestiunea materialelor este realizată independent pe acelaşi nivel cu
finanţele, marketingul şi managementul producţiei. Este sarcina gestiunii
materialelor, numită şi ”managementul materialelor” de a face tot posi-
bilul pentru atingerea obiectivelor managementului general şi pentru a nu
deveni ”copilul vitreg” al oricărei alte zone funcţionale.
1. Cererea;
2. Costurile de stocare;
3. Timpul de reaprovizionare.
CT N ca
Q
+ cd · pa Q2
= ca ∗
CT ∗ N Q∗ + cd · pa Q2
Înlocuind cu Q∗ ı̂n ecuaţie şi rezolvând algebric, obţinem:
CT 1 Q∗ Q
∗
= ( + ∗)
CT 2 Q Q
Se poate observa că raportul costurior totale din această ecuaţie este
exprimat numai ı̂n termenii Q şi Q∗ . Dacă cantitatea comenzii existente
Q este foarte apropiată de Q∗ optimă, raportul CT /CT ∗ este puţin mai
mare decât unu. Pe măsură ce Q se ı̂ndepărtează de Q∗ , ne aşteptăm ca
CT /CT ∗ să crească de asemenea. Dacă am reprezenta grafic relaţia dintre
Q/Q∗ şi CT /CT ∗ pentru cazul mărimii lotului simplu am observa carac-
terul plat al curbei ı̂n jurul punctului de minim. Dacă Q este dublul
sau jumătatea lui Q∗ costurile cresc doar cu 25% . Acest lucru are
implicaţii practice importante. Pentru cazurile care corespund ipotezelor
modelului mărimii lotului simplu, modificarea cantităţilor comandate nu
va economisi mulţi bani.
Modelele clasice de stocare sunt uneori privite cu suspiciune datorită
presupoziţiilor lor restrictive. O situaţie ı̂n care atât cererea cât şi costurile
sunt cunoscute cu exactitate şi ı̂n care cererea este ı̂ntradevăr constantă
sunt foarte rar ı̂ntâlnite ı̂n practică. Din fericire, modelele clasice de sto-
care nu sunt foarte sensibile la erori ı̂n măsurarea parametrilor. Variaţii
mari ale nivelului cererii şi a costurilor de aprovizionare şi stocare nu de-
termină variaţii la fel de mari ı̂n ceea ce priveşte parametrii de ieşire. Peste
o valoare considerabilă, curba costului total cu comanda este plană, ceea
ce indică că, ı̂n cazul unor modificări substanţiale ale cererii, costul de
lansare a comenzii ori costul de stocare nu vor suferi modificări de aceiaşi
valoare. Când modelele EOQ sunt construite pe baza unor estimări im-
precise erorile sunt atenuate de prezenţa radicalului din formula mărimii
stocului optim. Deci utilitatea acestui model nu este diminuată dacă nu
este disponibilă o informaţie exactă, precisă.
Insensibilitatea relativă a modelului la erorile parametrilor este o
proprietate foarte avantajoasă. Deoarece costul total este doar ı̂ntrucâtva
176 11.2. Optimizarea mărimii stocurilor
Profitul reportat
+1, 4
Activ total
186 12.3. Alegerea, urmărirea şi controlul clienţilor
Un scor mai mic de 2,675 arată că o ı̂ntreprindere are 95% şanse
să devină falimentară ı̂n termen de un an. Treptat, din cauza ero-
rilor inevitabile ce intervin ı̂n clasificările firmelor după scorul obţinut,
aceste modele de analiză au fost ı̂nlocuite sau completate şi cu alte
tipuri de evaluări. De asemenea, reprezentând o analiză din exteriorul
ı̂ntreprinderii, această metodă ar trebui să fie ı̂nsoţită şi de alte informaţii
calitative mai discrete, cum ar fi scăderea competitivităţii, a produc-
tivităţii, investiţii nerentabile, etc.
3. cei din grupa C vor fi supravegheaţi ı̂n general global, iar analizele
individuale se vor practica doar prin sondaj.
Pentru controlul clienţilor din grupa A şi B se pot stabili plafoane ale
soldului creanţelor a căror depăşire să declanşeze imediat acţiuni ferme
de restabilire a situaţiei de echilibru. O altă posibilitate de control o
constituie calculul duratei medii de ı̂ncasare a unui client. Aceasta se
determină după relaţia ratei cinetice a clienţilor:
Soldul mediu al clientului X
R= · 360
Cifra de afaceri realizată cu clientul X
Rezultatul obţinut se compară cu durata generală de ı̂ncasare a
clienţilor, iar depăşirile peste anumite limite rezonabile trebuie să de-
clanşeze aceleaşi acţiuni operative de corectare a abaterilor.
Bibliografie