Noţiuni elementare de igienă a îmbrăcămintei

Îmbrăcămintea sănătoasă are un scop simplu: să protejeze corpul omului şi

să nu dăuneze. În societatea modernă, mai ales tinerii, pentru a-şi pune în evidenţă
ostentativ formele corpului, suprasolicitând rezistenţa fizică a vârstei şi
performanţele medicinii moderne, poartă îmbrăcăminte neigienică: sumară şi
transparentă în sezonul rece, încălţăminte incomodă, haine din materiale sintetice
şi colorate cu chimicale toxice, toate acestea în detrimentul sănătăţii.
Lenjeria de corp, care are contactul direct cu pielea, trebuie să fie
confecţionată numai din materiale naturale: bumbac, in, mătase, lână, pentru a nu
produce alergii, pentru a avea un gradient termic foarte apropiat cu corpul uman,
neiritând şi obosind sistemul nervos să absoarbă excesul de căldură şi transpiraţie
cât mai repede şi bine, pentru a nu fi obligate "aclimatizoarele corpului" să intre în
fucţie pentru reglarea temperaturii şi umidităţii. Croiala lenjeriei de corp trebuie să
fie adaptată formelor şi dimensiunilor. Aceasta pentru a nu ştrangula circulaţia
sângelui sau contractura şi mişcarea segmentelor corpului prin dimensiuni mici, iar
cele prea largi fac cute, care, în timp, irită pielea şi deranjează.
Îmbrăcămintea cotidiană - aceasta trebuie să respecte calităţile elementare,
de a proteja şi de a nu deranja corpul, dar au o valoare estetică mai pregnantă.
Îmbrăcămintea specială sau de protecţie, pe lângă o condiţie, adesea pusă pe
planul al doilea, de a nu incomoda omul, are calităţi bine studiate, mai ales în
activităţile profesionale, de către protecţia muncii. Hainele de protecţie feresc
individul de agresiuni fizice, chimice, biologice. Muncitorii din turnătorii sau
sticlarii au şorţuri din piele, bocanci metalici şi măşti pe faţă, pentru a fi protejaţi
de căldură mare şi aşchii incandescente. Muncitorii din frigorifere sau din industria
chimică sau cei ce lucrează în laboratoare de analize medicale trebuie să poarte
halate sau combinezoane, ca să nu vină în contact direct cu ceea ce prelucrează.
Tot îmbrăcăminte de protecţie trebuie să poarte şi cei ce trebuie să protejeze
mediul înconjurător, cu grijă de a nu-l polua sau infecta de pe propriul corp. Cei ce
lucrează în industria alimentară, în industria de medicamente, în laboratoare de
bacteriologie, în industria de electrice au costume ce îi acoperă, dar şi bucătarii,
ospătarii, îngrijitoarele copiilor mici trebuie să evite contactul personal cu ce este
în jur.
În viaţa obişnuită apelăm la îmbrăcămintea specială, de protecţie, iarna
pentru frig, vara pentru căldură şi pentru ploaie, oricând este nevoie .
Hainele de iarnă, măcar cele pentru copii, trebuie să fie ecologice, din lână,
bumbac, in sau blană. Dacă sunt prea groase, prea grele sau acoperă prea mult din
suprafaţa corpului, obligând la efort, nu numai că nu-şi ating scopul, dar chiar
dăunează, făcând ca omul să se încălzească în exces sau să transpire.
Hainele de vară trebuie să păzească omul de insolaţie, de căldura excesivă
sau de deshidratare. Materialele din bumbac protejează ca un ambalaj de termos
corpul, ce va avea o temperatură constantă. Materialele sintetice sunt ca o peliculă
etanşă peste piele, blocând evaporarea transpiraţiei, care este mecanismul
fiziologic al termoreglării. În aceste condiţii inima şi plămânii trebuie să-şi dubleze
sau tripleze activitatea, pentru a se asigura temperatura constantă a corpului la 37 0
C. În prezent, expunerea la soare creşte riscul cancerului de piele.
Hainele de ploaie - până la era antibioticelor, oamenii erau foarte prudenţi în
faţa riscului de a fi udaţi până la piele, fiind considerat egal cu boală şi chiar
moarte. O cămaşă udă perturbă termoreglarea corpului chiar şi vara, iar a trata o
pneumonie sau tuberculoză, chiar şi în prezent, este dificil, scump şi de durată.
Acum, profitând de performanţele moderne ale tehnicii şi modei, se găsesc şi se
pot lua în poşetă, în geantă, în buzunar, măcar o umbrelă pliantă şi o pelerină dintr-
o folie pliată la dimensiunile unei batiste, pentru a nu fi surprinşi, nepregătiţi, de
ploaie.