DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE TENSIUNE SUPERFICIALĂ

CU AJUTORUL STALAGMOMETRULUI

Noţiuni teoretice

O serie de fenomene fizice şi chimice au dus la concluzia că, în toate fazele ei, substanţa
este compusă din particule minuscule, numite molecule. O caracteristică esenţială a unei
molecule este forţa care se exercită între ea şi o moleculă învecinată. Forţele de interacţiune
moleculară care se exercită între moleculele aceluiaşi corp se numesc forţe de coeziune, iar
forţele de interacţiune dintre moleculele superficiale ale unor corpuri diferite, aflate în contact, se
numesc forţe de adeziune.
Aşadar, între moleculele unui lichid se manifestă forţe de atracţie moleculară care scad
foarte repede cu depărtarea. Distanţa r0 la care forţa de atracţie moleculară devine practic zero se
numeşte rază de acţiune moleculară, iar sfera de rază r 0 în interiorul căreia molecula din centrul
ei îşi exercită forţa de atracţie se numeşte sferă de interacţiune moleculară. Moleculele
lichidelor sunt situate la distanţe cu mult mai mici decât raza sferei de acţiune moleculară, între
ele exercitându-se deci forţe de coeziune.
În sfera de acţiune moleculară se găsesc între 10 5 - 106 molecule uniform distribuite în
jurul moleculei centrale (distribuţie statistică). Din acestă cauză fiecare moleculă din interiorul
unui lichid este uniform atrasă în toate direcţiile de moleculele aflate în sfera ei de acţiune
moleculară, iar rezultanta acestor forţe de atracţie va fi zero, molecula comportându-se ca şi cum
asupra ei nu ar acţiona nici o forţă. Ea se găseşte într-un echilibru cvasistaţionar deoarece, fiind
supusă şi agitaţiei termice, se ciocneşte de moleculele vecine şi se deplasează în zig-zag.
Se numeşte suprafaţa liberă a unui lichid, suprafaţa care separă lichidul de gazul de
deasupra lui.
Să considerăm acum o moleculă situată la suprafaţa liberă a lichidului. Ea are numai
jumătate din sfera de interacţiune moleculară în interiorul lichidului. Moleculele aflate în sfera ei
de interacţiune moleculară nu vor mai fi distribuite uniform, deoarece în emisfera exterioară
lichidului numărul moleculelor este foarte mic faţă de numărul mare de molecule ce se găsesc în
emisfera din interiorul lichidului. Moleculele dintr-o emisferă, din cauza distribuţiei lor
uniforme, dau naştere unei forţe de interacţiune moleculară rezultante perpendiculare pe
suprafaţa liberă a lichidului.
 Din cauza numărului diferit de molecule din cele două emisfere, rezultanta forţelor de
coeziune Rc ,îndreptată spre interiorul lichidului, este cu mult mai mare decât rezultanta forţelor
de adeziune Ra, îndreptată în exterior. Astfel, molecula situată la suprafaţa lichidului este atrasă
spre interiorul lui de forţa interioară Fi, de modul Fi=Rc-Ra.
Moleculele aflate sub suprafaţa lichidului la o distanţă mai mică decât raza sferei de
interacţiune moleculară vor fi şi ele atrase spre interiorul lichidului, cu forţe interioare cu atât
mai mici cu cât sunt situate mai departe de suprafaţa liberă a lichidului. Aceste forţe se anulează
începând cumoleculele situate la o adâncime r0. Stratul subțirede la suprafaţal ichidului,de
grosime egală cu raza sferei de interacţiune moleculară, formează stratul superficial.
Moleculele de la suprafaţa liberă se atrag reciproc cu forţe tangenţiale la suprafată,
numite forţe superficiale.
Forţele superficiale acţionează in planul suprafeţei libere, perpendicular pe conturul
suprafeţei.
Din această cauză suprafaţa liberă se comportă ca o membrană elastică întinsă, care caută
să micşoreze suprafaţa liberă a lichidului la o formă de suprafaţă minimă.
De exemplu, o picătură de lichid asupra căreia nu acţionează forţe externe, sau aflată în
cădere liberă în vid are întotdeauna o formă sferică, deoarece, la un volum dat, sfera are o arie a
suprafeţei mai mică decât orice altă formă geometrică.

Fig.2

Raportul dintre forţa superficială şi lungimea conturului pe care ea acţionează se numeşte

coeficient de tensiune superficială (sau tensiune superficială):

= F/l (1)

Deci forţa superficială este:

F = l (2)

În cazul unei membrane reale, cudouăfeţe:

 = F/ (2∙l) (3)

Unitatea de măsură pentru tensiunea superficială este:

[]ŞI = N/m (4)

[]CGS = dyn/cm

Tensiunea superficială a unui lichid în contact cu vaporii lui sau cu aerul depinde numai
de natura lichidului şipentru un lichid de temperatură (veziAnexa 1, tabelele 1 şi 3). De
remarcatcăforţasuperficialădepinde de lungimeaconturuluişi nu de aria suprafeţeilibere a
lichidului, deci nu este o forţă de “tip elastic” care creşte cu mărimea alungirii. Deci asemănarea
suprafeţei libere a unui lichid cu o membrană elastică este pur formală.
În lucrarea de faţă, coeficientul de tensiune superficială se va determina cu ajutorul
stalagmometrului.

Principiul lucrării-Metoda stalagmometrului

În cazul curgerii unui lichid dintr-un tub vertical cu orificiu foarte mic, curgerea nu este
continuuă, ci intermitentă, sub formă de picături. Acest fenomen se explică în felul următor:
moleculele de lichid antrenate de forţa gravitaţională G nu pot părăsi imediat tubul din cauză că
sunt retinute de rezultanta forţelor superficiale F (fig.2).
Astfel, trebuie să se adune mai multe molecule pentru ca greutatea lor totală să
compenseze rezultanta forţelor superficiale. Cantitatea de lichid astfel rezultată ia forma sferică
şi se desprinde, părăsind tubul sub forma unei picături, în momentul în care:

G = F (5)

Înlocuind greutatea picăturii de lichid, exprimată în funcţie de masa ei:

G = mg (6)

precum şi forţa superficială prin expresia ei (2):

F = l = 2r (7)

rezultă:
mg = 2r

de unde:
= (mg)/(2r) (8)

unde r este raza vârfului pipetei.

 Întrucât raza tubului (vârful pipetei), r, şi masa picăturii, m, se determinăanevoios, vom
folosi un alt lichid, al cărui coeficient de tensiune superficială 0 se cunoaşte, numit lichid de
referinţă.

Repetând experimentul pentru lichidul de referinţă se obţine o relaţie

similară lui (8):

0 = (m0g)/(2r) (9)

Împărţind relaţia (8) la (9) se obţine:

/0=m/m0 (10)

de unde: = 0m/m0 (11)

Masa picăturii se înlocuieşte cu valoarea rezultată din definiţia densităţii:

m = v

şi pentru licihdul de referinţă:

m0 = 0v0

Înlocuind în (11) rezultă:

= (0v)/(v00) (12)

Dar şi volumul unei picături (v, v0) se determină extrem de anevoios şi din această cauză
vom lăsa să curgă din tub un volum cunoscut, măsurabil V în n picături, respectiv n 0 picături
pentru lichidul de referinţă. În aceste conditii volumul unei picături va fi:

v = V/n

respectiv
v0 = V/n0

Înlocuind în relaţia (12) aceste valori, se obţine următoarea formulă de calcul pentru
coeficientul de tensiune superficială a lichidului studiat:

= 0()n0/n (13)

Dispozitivul experimental
 Stalagmometrul este o biuretă gradată, suspendată vertical (fig.3), în care se introduc pe
rând lichidul de referinţă şi lichidele de analizat, turnându-le printr-o pâlnie aşezată în partea
superioară a biuretei.

Modul de lucru

1) Se spală biureta cu apă distilată.

2) Se introduce în biuretă apă distilată (lichidul de referinţă), care are densitatea
0=1g/cm3 şi coeficientul de tensiune superficială 0=72,8 dyn/cm , la 180C (vezi anexa 1,
tabelul 1).
3) Se urmăreşte variaţia nivelului lichidului în biuretă şi, în momentul în care acesta nu
mai creşte, se deschide robinetul cu atenţie, până lichidul curge în picături.
4) Se lasă să curgă 3cm3 de lichid şi se numără picăturile obţinând astfel valoarea lui n0.
5) Se clăteştebiuretaculichidul de studiatşi se repetăcuacestlichid
operaţiile de la punctele 2-4, obţinându-se numărul de picături n cuprinseîn 3 cm3 de lichid.
6) Se calculează valoarea coeficientului de tensiune superficială a lichidului studiat, , cu
ajutorul relaţiei (13).
7) Se repetădeterminările de mai multeori, rezultateletrecându-se întabelul de mai jos.
8) Se efectuează calculul erorilor conform procedurii indicate în secţiunea Noţiuni de
calculul erorilor, paragraful 7.
9) În dreptul rezultatului se menţionează temperatura la care s-a făcut determinarea
(temperatura camerei în cazul de faţă), deoarece coeficientul de tensiune superficială variază cu
temperatura lichidului.
10) Pentru fiecare lichid studiat se repetă operaţiile 1-9.

Fig.3

i m (m - i)2
Nr. det.. n0i ni (dyn/cm) (dyn/cm)
 1
2
3
4
5
6
Importanţa practică

Coeficientul de tensiune superficială, depinde de natura lichidului iar pentru un

lichid dat, descreşte cu temperatura.
Dintre toate lichidele,cu excepţia Hg, apa are tensiunea superficială cea mai mare.
(72.10-3N /m).
Substanţele care determină micşorarea tensiunii superficiale se numesc substanţe
tensioactive ( surfactanţi ).
Alcoolii, acizii organici, diverşi detergenţi au proprietatea de a micşora tensiunea
superficială fiind denumite tensioactive.
Lichidele biologice din organismele vii au o tensiune superficială mai mică decât a apei
şi se modifică în anumite stări patologice.
De exemplu, urina normală are coeficientul de tensiune superficială apropiat de cel al
apei (70.10-3 N/m).În icter, leziuni hepatice (datorită prezenţei sărurilor biliare) tensiunea
superficială scade (la 50.10-3 N/m).
Serul sanguin uman are în medie valoarea 67.10-3 N/m.Această cifră variază în anumite
stări patologice.Folosirea anestezicelor determină nicşorarea tensiunii superficiale.
Substanţele tensioactive favorizează permeabilitatea membranelor, de aceea o serie de
medicamente se administrează cu substanţe tensioactive.

Test de verificare a cunoştinţelor

Selectați răspunsul corect:

1. Forţele de coeziune sunt :

a) forțe de atracție care se exercită intre două molecule învecinate de naturi diferite.
b) suntforţe de interacţiune moleculară care se exercită între molecule identice (de aceeași
natură) ale aceluiași corp.
c) reprezintă forţe de interacţiune între moleculele a două corpuri diferite (ex. molecule de apă și
sticlă) aflate în contact.
d) forțe de respingere care se exercită intre molecule de același fel insă a două corpuri diferite.

2. Stratul superficial al unui lichid reprezintă:

a)stratulsubțire de la suprafaţalichidului, de grosimeegalăcu raza sferei de

interacţiunemoleculară.
b)reprezintă zona de contact a două straturi de molecule ce aparțin la două faze diferite ( L - G),în
care forțelerezultante, ca urmare a interacțiuniidintremoleculelecelordouăfaze,
suntorientateîntotdeaunaspreinteriorullichidului.
c) un strat de lichid în care forțele de tensiune superficială se anulează reciproc două câte două.
d) zona de contact a două straturi de molecule aparţinând la două faze diferite (lichid - gaz), forţele
rezultante fiind orientate întotdeauna spre exteriorul lichidului.

3.Forţele de tensiune superficială:

a)acţioneazătangențial la suprafaţalichidului, perpendicularpeconturulsuprafeţeilibere a

lichidului.
b) cresc cu creşterea temperaturii lichidului
c) tind să reducă suprafaţa liberă a lichidului spre o suprafață de arie minimă.
d)se exercită între moleculele lichidului în tuburi capilare.
e) actionează perpendicular pe suprafaţa lichidului, tangente la contur.
f) sunt perpendiculare pe pereţii vasului în care se află lichidul

4. Forţa de tensiune superficială, F, este dată de relaţia:

a)F =  / l ; b)F =  / S ; c) F =  l
d)F = l /  ; e)F =  S .
5. Coeficientul de tensiune superficială :

a). depinde de natura lichidului iar pentru un lichid dat, descreşte cu temperatura.
b). este invers proportional cu lungimea conturului suprafeţeilibere a lichidului.
c). depinde de forma vasului în care se află lichidul.
d). nu depinde de suprafata lichidului.
e). este direct proportional cu suprafaţa liberă a lichidului.
f). este definit doar pentru lichide în tuburi capilare.
g). reprezintă forţa de tensiune superficială careacţioneazăpeunitatea de lungime a
conturuluisuprafeţeilibere a lichidului.

6. Unitatea de măsură a coeficientului de tensiune superficială în S.I. şi în C.G.S. este:

a) N/m2 ; dyn/cm2 b) N∙cm-1 ; dyn∙m-1 c) N/m ; dyn/cm

d) J/m2 ; J/cm2 e) Nm ; dyncm

7. Relaţia de calcul a coeficientului de tensiune superficială este dată de:

n ρ0 n o ρo nρ
σ =σ o σ =σ o σ =σ o
a) no ρ ; b) nρ ; c)
n o ρo ;
no ρ no ρ
σ =σ o σ=
d) n ρo ; e) n ρo
8. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate:

a).alcoolii, acizii organici, diverşi detergenţi au proprietatea de a micşora tensiunea superficială

fiind denumite tensioactive.
b). coeficientul de tensiune superficială al apei este mai mare decat al majorităţii lichidelor, cu
excepţia Hg.
c). suprafaţa liberă, interfaţa se comportă ca o membrană elastică întinsă datorită acţiunii forţelor de
tensiune superficială.
d). tensiunea superficială a unui lichid creşte cu creşterea temperaturii
e). substanţele tensioactive favorizează permeabilitatea membranelor
f). lichidele biologiceau o tensiune superficială mai mare decât a apei ce se modifică în anumite
stări patologice.

https://youtu.be/jX1KRVdCp0E

https://youtu.be/fASgw1dAbIM