Radioactivitatea - proprietatea unui nuclid de a emite

spontan particule sau radiaţii electromagnetice gama

sau X.
Radionuclidul - un nuclid care emite spontan
particule sau radiaţii electromagnetice gama sau X,
pentru care timpul de înjumătăţire al transformărilor

spontane este cuprins între 10-8 secunde şi 1013 ani .

Radioprotecţia - ansamblul cunoştinţelor,
metodelor şi măsurilor tehnice, medicale, biologice şi organizatorice sau de altă
natură destinate reducerii efectelor nedorite ale radiaţiilor sub limitele prevăzute
de lege sau de alte cerinţe, cât mai raţional posibil, în condiţiile social economice
date (principiile ALARA).
Radiotoxicitatea - proprietatea nuclidului de a provoca distrugeri când este
incorporat în organismul uman, datorită radiaţiilor emise.
Radiațiile ionizante cu efecte biologice majore sunt, de asemenea, clasificate în radiații alfa,
beta și gamma, fiecare tip asociindu-se cu caracteristici și penetrabilitate diferită.

Radiaţia (raze) gama este undă electromagnetică de energii înalte sau fotoni emişi

din nucleul unui atom. Pot penetra complet corpul uman, fiind oprite doar de un

perete de beton de cca 1 m sau de o placă de plumb de grosimea de 15 cm.

Radiaţia gama este atenuată de anumite grosimi de: apă, beton, alte materiale
dense cum ar fi uraniul şi plumbul, care sunt folosite frecvent ca protecţie
-
împotriva expunerii la acest tip de radiaţii. Însoţeşte de regulă dezintegrările ,  ,

Investigație cu radionuclizi

Momentul principal al investigației constă în faptul că substanța radioactivă este introdusă

pacientului, după ce se înregistrează radiații (razele gamma), emise din corpul acestuia. Sursa
propriu-zisă a razelor gamma este radionuclidul – izotopul radioactiv, introdus pacientului,
altfel zis,atomul ce emite radiații prin dezintegrare spontană. Una din cele mai importante
caracteristici ale radionuclidului este timpul de înjumătățire. În afata timpului de înjumătățire
fizic (Tf), în medicina nucleară sunt, de asemenea, utilizați timpul de înjumătățire biologic (Tb) și
timpul de înjumătățire efectiv (Te).70

Pentru a înregistra razele gamma, emise dintr-un organ concret, radionuclidul, cu unele
excepții, se introduce pacientului nu sub forma izolată, ci într-un complex cu o substanță
biologică, care în mod normal este consumată din sânge de către celulele specifice ale unui sau
altui organ.
 Compusul chimic care include radionuclidul și substanța biologică cu tropism la un anumit
organ și este destinat pentru administrarea unei persoane cu scop diagnostic și/sau terapeutic
se numește preparat radiofarmaceutic.

Izotopii utilizați în medicina nucleară pot fi obținuți cu ajutorul reactoarelor, ciclotroanelor și

generatoarelor

Cu ajutorul reactoarelor izotopii (131I, 133Xe) pot fi obținuți prin plasarea unei ținte dintr-o
substanță stabilă în canalul de neutroni al unui reactor sau prin separarea produselor de
descompunere de tijele de combustibil sau de țintele de uraniu.

Radionuclizii produși în ciclotroane sau acceleratoare de particule (67Ga, 123I, 111In, 201Tl,
199Tl, 15O, 11C, 18F, 13N) sunt obținuți prin bombardarea unei ținte cu particule încărcate
după accelerarea acestora într-un câmp magnetic.

Metode clinice de diagnosticare cu radionuclizi

Aparatajul utilizat în unitățile de diagnostic cu radionuclizi este cel de detecție și înregistrare a

radiațiilor. Elementul de bază este cristalul de scintilație (în componența gamma-camerei), care
în contact cu razele gamma sau particule emite cuante de lumină. Energia radiației gamma sau
beta se transformă astfel în cuante de lumină și apoi în semnale electrice, care sunt amplificate
și analizate. Informația este stocată și procesată digital, iar imaginile obținute reprezintă imagini
funcționale ce reflectă distribuția preparatului radiofarmaceutic în organism sau regiunea de
interes. Metodele de diagnosticare cu radionuclizi se divizează în două grupe mari: in vivo, când
preparatul radiofarmeceutic este introdus pacientului (cel mai frecvent, intravenos, dar poate fi
peroral sau inhalator), și in vitro, care se efectuează fără a introduce substanța radioactivă
nemijlocit pacientului. Metode de diagnosticare in vivo includ investigațiile care permit
aprecierea doar a stării funcționale a organului examinat (radiometrie, radiografie) și
investigațiile topografice, care permit obținerea imaginii organului prin obținerea imaginii
fiecărui punct al acestuia scanografia (obținerea consecutivă a imaginii fiecărui punct al
organului pe hârtie nu se mai utilizează), scintigrafia (afișarea simultană a tuturor punctelor pe
monitor), metode tomografice (SPECT, PET – vezi mai jos)).

Imaginile obținute cu camera de scintilație în poziție statică sunt bidimensionale (figura 1.43),
iar metoda este numită scintigrafie.

Contraindicatii- Sarcina și perioada de alăptare sunt în mod obișnuit singurele împrejurări în

care se iau precauții deosebite. Pacientii claustrofobi, agitati, care fac convulsii.
Pacientii care au implanturi metalice

 Indicatii- fecțiuni neurologice

 Diagnosticarea atacurilor cerebrale (în faze timpurii)
 Diagnosticarea afecțiunii Alzheimer
 Evaluarea arterelor carotide dinaintea intervențiilor chirurgicale
 Determinarea localizării epilepsiei
 Analizarea stării după traumatisme cranio-cerebrale