Sunteți pe pagina 1din 2

 Se desenează două cercuri concentrice pe hârtie cartonată de

culoare verde. Cercul mai mic se împarte în opt părţi egale.

 Se taie cu cuter-ul pe una dintre linii, aşa cum arată săgeata roşie.
Apoi, cu foarfeca, se taie pe fiecare linie, începând din centru spre
margine.

 Se ridică apoi fiecare parte şi se îndoaie la bază.

 Se desenează diferite flori colorate şi se decupează.

 Florile se lipesc pe părţile ridicate.


 În loc de flori, se pot pune ouă de Paşti.

 După aceea, la partea din spate, se capsează două panglici din


hârtie creponată.

 Copiii mei au fost încântaţi de coroniţă. Au lucrat-o cu mare drag.


Fetele şi-au pus flori, iar băieţii ouă de Paşti.

 Diametrul cercului mai mic trebuie să fie pe măsura circumferinţei


capului, dar noi le-am făcut pe toate la fel. Am măsurat cu metrul
croitorului circumferinţa capului unui copil şi apoi am stabilit
mărimea cercurilor.(Avem în clasă două găletuşe, una mai mică şi
una mai mare, pe care le-am folosit la desenarea cercurilor).

S-ar putea să vă placă și