Eroul si-a dorit cu disperare ca fiecare dintre cele doua

femei ale vietii lui sa faca din el ,,cel mai iubit dintre
pamanteni’’, insa de fiecare data a esuat. El isi va regasi aceasta
calitate pierduta in bratele fiicei sale si a Matildei, Silvia, care va
deveni pentru tatal sau unica ratiune de a fi. Autorul va face o
sensibila descriere a relatiei tandre si delicate dintre parinte si
copilul sau, Silvia ocupand pe parcursul diegezei un loc
privilegiat in gandurile eroului.

Tema romanului este independenta spiritului in fata istoriei

aberante, a compromisurilor de toate felurile. In acest roman
autorul adauga viziunii artistice o dimensiune in care
scepticismul modernitatii se insinueaza in urmarirea unei drame
umane care sintetizeaza intr-un fel acut intreaga problematica a
lui Marin Preda: relatia cu istoria, omul ca jucarie a destinului,
problema libertatii, a iubirii, a singuratatii ca marca a existentei.
Finalul insusi al romanului nu se elibereaza de acest scepticism.
In,,Cel mai iubit dintre pamanteni’’, fiinta umana, memoria si
experienta directa a acesteia sunt confruntate cu ordine morala si
cu o rodine a spiritului absente, tragismul devenind emblematic.