CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

Definiţie
Căi extraordinare de atac – remedii procesuale – pentru înlăturarea erorilor de fapt sau de drept
constatate în hotărârile definitive.
- Sunt căi extraordinare de atac potrivit NCPP:
- contestaţia în anulare
- recursul în casaţie
- revizuirea
- redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate

1. Contestaţia în anulare

→ este calea de atac extraordinară ce se poate exercita NUMAI împotriva hotărârilor penale
definitive.
- prin intermediul contestaţiei în anulare se pot îndrepta acele erori de drept ivite în special în
timpul judecăţii în apel, erori ce nu pot fi înlăturate pe altă cale;
- are un caracter mixt:
- este o cale de anulare;
- cale de retractare.

a) cale de anulare → prin exercitarea ei se urmăreşte desfiinţarea hotărârii definitive pronunţate

cu încălcarea unor dispoziţii procesual-penale
şi
repunerea cauzei pe rol prin rejudecare în aceeaşi etapă a judecăţii în care se afla înainte de
momentul rămânerii definitive a hotărârii
(prima instanţă
sau
apel)

b) cale de retractare → provoacă un autocontrol – instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă

atacată poate să-şi controleze propria hotărâre.

● Contestaţia în anulare presupune parcurgerea a două momente:

- admiterea în pricincipiu a contestaţiei în anulare (art. 431 NCPP)
- procedura de judecare după admiterea în principiu şi desfiinţarea hotărârii a cărei anulare se
cere;

Cazurile contestaţiei în anulare

● Potrivit dispoziţiilor art. 426 NCPP, contestaţia în anulare se poate face împotriva hotărârilor
penale definitive, în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi
sau
când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre
această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond
a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era
obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era
obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

● Analiza cazurilor contestaţiei în anulare, prevăzute în mod limitativ în art. 426 NCPP.

1. Când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi
sau
când, deşi legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre
această imposibilitate (art. 426 lit. a)).
- litera a) cuprinde două situaţii, şi anume:
● – judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi.
- citarea părţilor sau a persoanei vătămate nu a fost îndeplinită sau procedura de citare a fost
viciată → nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute (art. 257 – 262 NCPP);
- lipsa citării sau vicierea procedurii de citare s-a produs la judecata în apel a cauzei.

→ Încălcarea dispoziţiilor privind citarea atrage sancţiunea nulităţii relative (art. 282 NCPP).

- procedura de citare viciată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare de oricare dintre
părţi sau de persoana vătămată – referindu-se DOAR în legătură cu propria lor procedură de
citare.

→ Această dispoziţie vizează NUMAI momentul judecăţii apelului, la care sunt

- administrate probe
- formulate excepţii
- puse concluzii
→ art. 420 – Judecarea apelului

→ Încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare nu poate reprezenta caz de contestaţie în anulare,

DACĂ încălcarea a avut loc în timpul judecăţii la prima instanţă, acest aspect putând fi invocat,
în cazul judecăţii în apel (art. 421 pct. 2 lit. b) NCPP).

● – când judecata în apel s-a desfăşurat în lipsa unei părţi (sau a persoanei vătămate) care deşi
legal citată a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această
imposibilitate (art. 426 lit. a) – teza a II-a).
- în această situaţie legiuitorul prevede ca şi condiţii:
- partea a fost legal citată DAR nu a fost prezentă din cauza unei motivaţii obiective, iar judecata
în apel s-a desfăşurat în lipsa acesteia;
- partea legal citată NU a putut înştiinţa instanţa în legătură cu imposibilitatea prezentării.

→ Partea în această situaţie nu a putut beneficia de exercitarea dreptului la apărare.

2. Când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal (art. 426 lit. b)).
- în acest caz trebuie ca la dosarul cauzei să existe probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal [art. 16 alin. (1) lit. e) – h) şi j)].
e) – lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă
condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) – a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică
ori s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) – a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în
condiţiile legii;
h) – există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) – a intervenit un transfer de procedură cu un alt stat, potrivit legii.

● 1. → Atât cazul de încetare a procesului penal [prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) – h) şi j)], cât
şi probele pe care se sprijineau, trebuiau să existe la momentul la care hotărârea a fost
pronunţată.

→ Legiuitorul prevede posibilitatea folosirii contestaţiei în anulare DOAR în cazul în care faţă
de inculpat s-a pronunţat o hotărâre de condamnare nu şi în cazul pronunţării unei hotărâri prin
care instanţa a dispus
- renunţarea la aplicarea pedepsei
(când instanţa constată dincolo de orice îndoială rezonabilă):
- că fapta există
- constituie infracţiune
- a fost săvârşită de inculpat
în condiţiile art. 80 – 82 NCP
sau
- amânarea aplicării pedepsei
(când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că):
- fapta există
- constituie infracţiune
- a fost săvârşită de inculpat
în condiţiile art. 83 – 90 NCP.

→ Cu toate că şi soluţia condamnării se pronunţă, când instanţa constată, dincolo de orice

îndoială rezonabilă, că:
- fapta există
- constituie infracţiune
- a fost săvârşită de inculpat

2. – hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă.

3. Al treilea caz în care se poate face contestaţie în anulare:

- când hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe
fond a procesului (art. 426 lit. c)).

→ Se încalcă principiul continuităţii.

Potrivit art. 354 alin. (2) – în cursul judecării cauzei, completul de judecată trebuie să rămână
acelaşi. Când nu este posibil acest lucru, completul poate fi schimbat până la începerea
dezbaterilor.
- Orice schimbare intervenită după momentul începerii dezbaterilor, atrage reluarea dezbaterilor.
Deci, în cazul în care hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la
judecata pe fond, indiferent de motivul care a determinat schimbări în compunerea completului,
poate reprezenta caz de contestaţie în anulare.

4. Când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate (art. 426
lit. d)).
Potrivit Legii nr. 304/2004 – de organizare judiciară, compunerea completelor de judecată este
riguros reglementată.
- în acest sens, art. 31 – L. 304/2004 reglementează compunerea completelor de judecată la
nivelul Î.C.C.J.
- art. 54 L. 304/2004 – reglementează compunerea completelor de judecată pentru judecătorie,
tribunal şi curţi de apel.
- Cazurile de incompatibilitate a judecătorilor sunt reglementate de dispoziţiile art. 64 NCPP –
iar apariţia unuia dintre ele poate reprezenta caz de contestaţie în anulare în vederea realizării
echidistante a actului de justiţie.

5. Când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era
obligatorie, potrivit legii (art. 426 lit. e))
- Dispoziţiile art. 281 – prevăd sancţionarea cu nulitate absolută atunci când sunt încălcate
dispoziţiile referitoare la participarea procurorului, precum şi dispoziţiile referitoare la prezenţa
inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie.
În acelaşi timp,
- art. 353 alin. (...) prevede faptul că „participarea procurorului la judecata cauzei este
obligatorie”.
- art. 363 alin. (1) – participarea procurorului la judecată este obligatorie.
- În ceea ce priveşte participarea inculpatului la judecată, dispoziţiile art. 364 alin. (1) prevăd că
judecata cauzei se desfăşoară în prezenţa inculpatului, aducerea acestuia aflat în detenţie
reprezentând o obligaţie a organelor judiciare.
De la această regulă, sunt prevăzute excepţiile, când judecata se poate desfăşura în lipsa
inculpatului [art. 364 alin. (2)].
- când inculpatul este dispărut
- când inculpatul se sustrage de la judecată
- când inculpatul şi-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoştinţa organelor judiciare şi, în urma
verificărilor efectuate, nu i se cunoaşte noua adresă,
precum şi
- art. 364 alin. (3)
- când deşi legal citat, lipseşte în mod nejustificat de la judecarea cauzei
- dar şi în situaţia prevăzută de art. 364 alin. (4)
- când inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere în scris, să fie
judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu, pe tot parcursul judecăţii.

6. Când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era
obligatorie, potrivit legii (art. 426 lit. f))
- reprezintă cazuri de asistenţă juridică obligatorie a inculpatului (art. 90 NCPP):
- când inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie sau într-un centru educativ, când
este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă
a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
- în cazul în care organul judiciar apreciază că inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;
- în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

- Dispoziţiile art. 91 alin. (5) prevăd faptul că dacă la judecarea cauzei avocatul lipseşte şi nu
poate fi înlocuit, atunci când asistenţa juridică este obligatorie, cauza se amână.
Art. 91 alin. (2) teza a II-a prevede că în cursul judecăţii, când asistenţa juridică este obligatorie,
dacă avocatul lipseşte nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea sau refuză să
efectueze apărarea, deşi a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanţa ia
măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, care să îl înlocuiască, acordându-i un termen
de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.

→ Dispoziţiile prevăzute de art. 93 alin. (4) NCPP – referitoare la asistenţa juridică obligatorie a
persoanei vătămate, părţii civile sau a părţii responsabile civilmente NU reprezintă caz de
contestaţie în anulare.
→ În acelaşi timp, încălcarea dispoziţiilor referitoare la asistarea de către avocat a inculpatului,
atunci când asistenţa este obligatorie, se sancţionează cu nulitatea absolută [art. 281 alin. (1) lit.
f)].

Când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel (art. 426
lit. g))

Publicitatea şedinţei de judecată este o dispoziţie imperativă care, în cazul în care nu este
respectată, se sancţionează, de asemenea, cu sancţiunea nulităţii absolute [art. 281 alin. (1) lit.
c)].

- Dispoziţiile art. 352 – reglementează instituţia publicităţii şedinţei de judecată, precizând în

alin. (1) faptul că
„şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”.
Teza finală a alin. (1) a art. 352 prevede excepţia de la publicitatea şedinţei de judecată care nu
reprezintă caz de contestaţie în anulare.
- şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică.
- De asemenea – instanţa de judecată poate declara şedinţa nepublică pentru tot cursul judecăţii
sau pentru o anumită parte a judecării cauzei, DACĂ apreciază că judecarea în şedinţă publică ar
putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane,
intereselor minorilor sau ale justiţiei [art. 352 alin. (3)].
- Instanţa poate, de asemenea, să declare şedinţa nepublică la cererea unui martor, dacă prin
audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a
acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a
părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii
[art. 352 alin. (4)].

8. Când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă
(art. 426 lit. h))

- Încălcarea acestei dispoziţii reprezintă temei pentru invocarea nulităţii relative [art. 282 NCPP
alin. (1)] – încălcarea acestei dispoziţii determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea
cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin
desfiinţarea actului.
- Audierea inculpatului reprezintă un act de procedură obligatoriu pe parcursul cercetării
judecătoreşti – la judecata în prima instanţă, potrivit art. 376 alin. (3) (Ordinea cercetării
judecătoreşti) dar şi la judecata în apel [art. 420 alin. (4)], când instanţa de apel procedează la
ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond.

→ Nu poate fi invocat, ca şi caz de contestaţie în anulare – neaudierea inculpatului, atunci când

acesta a înţeles să se prevaleze de dreptul de a nu da nicio declaraţie – dreptul la tăcere (art. 83
lit. a) – în cursul procesului penal inculpatul are dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul
procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio
consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de
probă împotriva sa).

9. Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă (art.
426 lit. i))

- Acest caz de contestaţie în anulare se bazează pe încălcarea autorităţii de lucru judecat a

hotărârii penale definitive.
Potrivit art. 6 NCPP – Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei
infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă
cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică – NE BIS IN IDEM.

Autoritatea de lucru judecat presupune:

- identitate de obiect – infracţiune
- identitate de persoană – făptuitor

În acelaşi timp, autoritatea de lucru judecat (NE BIS IN IDEM) reprezintă unul din cazurile care
împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale reglementate de art. 16 alin. (1) lit. i)
– există autoritate de lucru judecat.

→ Cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în conţinutul art. 426 lit. b) c), d), e), f), g), h) pot
fi invocate atât pentru (împotriva)
- hotărârilor penale rămase definitive în prima instanţă
cât şi
- hotărârilor penale pronunţate de instanţa de apel – şi care au rămas definitive.

→ Cazul de la litera a) a art. 426 poate face obiectul contestaţiei în anulare numai pentru
judecata în apel.

● Cererea de contestaţie în anulare

Titulari
- Sunt titulari ai contestaţiei în anulare
- părţile (inculpat, partea civilă, partea responsabilă civilmente)
- persoana vătămată
- procurorul

→ Cererea de contestaţie în anulare trebuie să fie:

- scrisă
- motivată

Trebuie să cuprindă
- numele şi prenumele contestatorului
- adresa celui care contestă
- hotărârea atacată
- cazul de contestaţie invocat
- numărul dosarului şi instanţa care a pronunţat hotărârea
- probele care susţin cazul de contestaţie invocat
Contestaţia în anulare poate fi introdusă de părţi – care au deţinut calitatea de apelant sau de
intimat, pentru cazul prevăzut în art. 426 lit. a)
- de procuror şi inculpat – când se invocă unul din cazurile prevăzute la art. 426 – literele b), c),
e), f), h) şi i);
- de procuror, persoana vătămată şi oricare dintre părţi – când se invocă unul din cazurile
prevăzute de art. 426 lit. c), d), e) şi g).

● Poate fi făcută
- personal
- avocat – cu mandat special
- reprezentant legal

● Termenul de introducere a contestaţiei în anulare curge diferit (art. 428 NCPP).

- Pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. b) termenul de introducere a contestaţiei în anulare – este
derogatoriu de la termenul general.

● Astfel – pentru cazul când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză
de încetare a procesului penal, contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

Termenul general – reglementat de art. 426 alin. (6)

- contestaţia poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face
executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.

● Instanţa competentă

- Cererea de contestaţie în anulare se depune, potrivit art. 429 alin. (1)

- la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere pentru cazurile de contestaţie
prevăzute la literele a) – h) art. 426 (prima instanţă sau instanţa de apel);
- la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre – pentru cazul prevăzut la art. 426 lit. i)
când se invocă autoritatea de lucru judecat.
- Dispoziţiile reglementate de art. 430 prevăd faptul că instanţa sesizată cu cererea de contestaţie
în anulare are posibilitatea să suspende executarea hotărârii a cărei anulare este cerută.
- Suspendarea executării hotărârii poate interveni până la momentul soluţionării contestaţiei.
- Instanţa poate suspenda executarea hotărârii DOAR după ce procurorul a pus concluzii, în
şedinţă, fără participarea părţilor sau a persoanei vătămate.
- Suspendarea executării hotărârii atacate este dispusă prin încheiere.
- Suspendarea poate fi dispusă la cererea contestatorului sau din oficiu.

I. ... al contestaţiei în anulare

Admiterea în principiu
- Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se realizează [alin. (1)]:
- în camera de consiliu (şedinţă nepublică);
- fără participarea părţilor;
- cu participarea obligatorie a procurorului;
- în şedinţă necontradictorie.
Instanţa a cărei hotărâre este atacată verifică următoarele:
DACĂ
- cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege (10 zile de la data
când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare
se cere);
- motivul de contestaţie este prevăzut de lege
- contestatorul are calitatea procesuală pentru a putea introduce cererea de contestaţie în anulare;
- cererea de contestaţie în anulare este îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive;
- sunt depuse probe în susţinerea contestaţiei.
Constatând că toate aceste condiţii sunt îndeplinite în mod cumulativ, potrivit art. 431 alin. (2)
teza finală, instanţa:
● – admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate;
- Admiterea contestaţiei se face prin încheiere motivată (definitivă).

→ După admiterea contestaţiei, instanţa, poate (potrivit art. 430) dispune suspendarea executării
hotărârii, până la soluţionarea contestaţiei.

● – respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

- Respingerea contestaţiei se face prin decizie definitivă sau sentinţă definitivă.

→ Sentinţă → când hotărârea a rămas definitivă la prima instanţă.

- Decizie → când hotărârea a rămas definitivă la instanţa de apel.

Potrivit Deciziei nr. 542/2012 – publicată în M. Of. nr. 707/21 septembrie 2015, Curtea
Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat neconstituţionalitatea
dispoziţiilor art. 431 alin. (1) potrivit cu care „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a
contestaţiei în anulare, în camera de consiliu «fără citarea părţilor»”.
- Ca atare, potrivit Deciziei nr. 524/2015 – la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în
anulare, procedura la care participă procurorul în mod obligatoriu, trebuie citate părţile şi
persoana vătămată, pentru a se da curs echitabilităţii procesului penal – drept consacrat prin
dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
- Participarea procurorului la procedura admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare – a
fost introdusă prin Decizia nr. 3/205 a Î.C.C.J. – care a admis recursul în interesul legii şi în
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) NCPP, a stabilit că la
admisibilitate în principiu participă în mod obligatoriu procurorul.

II. ... al contestaţiei în anulare

Procedura de judecare

- După admiterea în principiu, contestaţia în anulare parcurge următorii paşi:

- Contestaţia se judecă la termenul fixat.
- Şedinţa de judecată este publică.
- Şedinţa de judecată se desfăşoară sub auspiciile contradictorialităţii.
- Instanţa dispune citarea părţilor interesate – (a intimaţilor) dar şi a celui care a formulat
contestaţia (contestatorului).
- Părţile şi procurorul sunt ascultaţi de instanţă.
- Participarea procurorului la judecarea contestaţiei în anulare este obligatorie.
- Inculpatul aflat în stare de deţinere participă obligatoriu la judecarea (Asistenţa juridică este
obligatorie în acest caz) contestaţiei în anulare [alin. (3) art. 432].

→ Instanţa de judecată – ascultând părţile şi concluziile procurorului în legătură cu cererea de

contestaţie în anulare – DACĂ găseşte cererea de contestaţie întemeiată:
- admite cererea de contestaţie în anulare
- desfiinţează prin decizie definitivă hotărârea a cărei anulare se cere
şi
procedează fie
- de îndată
- acordând un termen
după caz la
- rejudecarea apelului
sau la
- rejudecarea cauzei după desfiinţare.

→ Propriu-zis acesta este momentul când se revine la etapa în care hotărârea a rămas definitivă,
procedându-se la judecata pe fond a cauzei.

→ Instanţa de judecată poate pronunţa o soluţie din cele prevăzute de art. 396 NCPP, DAR nu
poate încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

- Prin dispoziţiile art. 432 alin. (2) se prevede că DACĂ:

- prin contestaţie se invocă autoritatea de lucru judecat, procedura de judecare a contestaţiei se
realizează:
- în şedinţă publică
- cu respectarea principiului contradictorialităţii
- participarea obligatorie a procurorului
- cu citarea părţilor interesate în cauza
În care s-a pronunţat ULTIMA hotărâre.

- Instanţa deliberând după ascultarea părţilor şi

- concluziile procurorului
- ADMITE contestaţia
- DESFIINŢEAZĂ ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există
autoritate de lucru judecat.
- Instanţa desfiinţează ultima hotărâre sau partea din hotărâre cu privire la care există autoritate
de lucru judecat prin:
- decizie
sau
- sentinţă

- Instanţa pronunţă o DECIZIE

DACĂ hotărârea desfiinţată a rămas definitivă la instanţa de apel.
- Instanţa pronunţă o SENTINŢĂ
DACĂ hotărârea desfiinţată a rămas definitivă la prima instanţă.
- Art. 432 alin. (4) prevede că:
- sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului;
- decizia dată în apel este definitivă.
REVIZUIREA

- „R” – este o cale extraordinară de atac ce are menirea de a îndrepta erorile de judecată cu
privire la faptă, apărute ca urmare a necunoaşterii situaţiei faptice la momentul soluţionării
cauzei.
- Este o cale de atac de retractare în sensul că prin cererea de revizuire nu se urmăreşte să se
sancţioneze hotărârea ce se atacă, ci se invocă situaţii faptice noi, care nu au fost cunoscute la
momentul soluţionării cauzei şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunţarea unei
alte soluţii.
- „R” vizează hotărâri penale definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura
civilă.

→ Revizuirea poate fi folosită ca şi cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti

definitive care conţin erori materiale, hotărâri prin care a fost soluţionat fondul cauzei, atât în
ceea ce priveşte latura penală, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă.

Deci, „R” se foloseşte împotriva hotărârilor penale care au dobândit autoritatea de lucru judecat.
Potrivit art. 452 NCPP alin. (1) hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu
privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.
Deci, pot fi supuse revizuirii:
- hotărâri judecătoreşti în care se soluţionează o acţiune (latură) penală:
- de condamnare
- de renunţare la aplicarea pedepsei
- de amânare a aplicării pedepsei
- de achitare
- de încetare a procesului penal
- hotărâri judecătoreşti definitive,
dar numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei vor putea fi supuse revizuirii potrivit
dispoziţiilor codului de procedură civilă şi numai în faţa unei instanţe civile.

→ - Hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii pe latură penală potrivit dispoziţiilor
NCPP.
- Hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii pe latura civilă potrivit dispoziţiilor NCPC
[art. 509 NCPC şi 453 alin. (2)].
- Hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii atât pe latură penală cât şi pe latură civilă
potrivit dispoziţiilor NCPP.

Pot fi supuse revizuirii:

- atât hotărârile penale definitive (sentinţele) care au rezolvat fondul cauzei în prima instanţă →
sentinţa rămâne definitivă prin neapelare;
- cât şi hotărârile penale definitive (deciziile) care au rezolvat fondul cauzei în urma admiterii
căii ordinare de atac a apelului şi a rejudecării cauzei → decizia.
Art. 452 alin. (2) prevede dispoziţia potrivit căreia
- dacă în hotărârea penală definitivă sunt vizate mai multe infracţiuni sau mai multe persoane,
revizuirea poate fi cerută separat.
- pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori
NU pot fi supuse „R” următoarele hotărâri:
- încheierile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară;
- sentinţele de dezînvestire – ex.:
- cele privind reabilitarea,
- cele privind strămutarea
- hotărârea prin care se soluţionează o cerere de contopire a pedepselor pentru infracţiuni
concurente;
- hotărârea definitivă prin care se soluţionează cererea de întrerupere a executării pedepsei;
- hotărârile de respingere a apelului, sau de admitere a apelului şi trimiterea cauzei spre
rejudecare;
etc.

● Cazurile de revizuire

- Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală poate fi cerută când
[art. 453 alin. (1)]:
a) S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care
dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

→ Potrivit art. 97 alin. (1) – „constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea
existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la
cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea
adevărului în procesul penal”.

- Probele descoperite NU trebuie să fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei →

necunoaşterea existenţei probelor NU poate fi imputabilă niciunui participant la procesul penal
(titular al revizuirii sau instanţa).

→ Titularul „R” poartă denumirea de REVIZUIENT.

- Probele noi descoperite să poată conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii pronunţate şi la

pronunţarea unei hotărâri total opuse celei ce a fost supusă revizuirii.

→ Potrivit art. 453 alin. (3) acest caz de revizuire poate fi invocat numai în favoarea
- persoanei condamnate;
- persoanei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei;
- persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
b) Hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert
sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în
cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

Condiţii:

→ Declaraţia martorului, opinia expertului sau situaţia învederată de interpret trebuie să aibă un
rol determinant şi să influenţeze soluţia pronunţată în cauză.

- În acelaşi timp, mărturia mincinoasă săvârşită în cauză trebuie să fie dovedită prin hotărâre
judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând
existenţa faptelor şi săvârşirea lor de martor, expert sau interpret [art. 454 alin. (1) NCPP].
- În ipoteza în care dovada săvârşirii mărturiei mincinoase nu poate fi făcută printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, din cauza existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau
exercitarea acţiunii penale, proba acestui caz de revizuire se poate face în procedura de revizuire,
prin orice mijloc de probă [art. 454 alin. (2)].
c) Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în
cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în
cauză;
Condiţii pentru invocarea acestui caz:
- Existenţa unui înscris fals;
- Înscrisul trebuie să fie declarat fals în timpul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii.
- Înscrisul declarat fals să fi reprezentat împrejurarea care a influenţat soluţia pronunţată în
cauză.
- Înscrisul declarat fals trebuie să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice
[art. 453 alin. (4) teza a II-a].
- Înscrisul fals trebuie dovedit potrivit art. 454 alin. (1), prin hotărâre judecătorească definitivă
prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau prin orice
mijloc de probă, în procedura de revizuire, în ipoteza în care dovada falsului nu se poate face
prin hotărâre judecătorească definitivă, datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în
mişcare sau exercitarea acţiunii penale [art. 454 alin. (1)].

d) Un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare
care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
Condiţii:
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire
penală să fi comis o infracţiune;
- infracţiunea comisă să aibă legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- infracţiunea săvârşită să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză;
- hotărârea pronunţată în cauză să fie netemeinică sau nelegală;
- potrivit art. 454 alin. (1) dovada săvârşirii infracţiunii trebuie făcută prin hotărâre
judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând
existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane
sau
prin orice mijloc de probă în procedura de revizuire atunci când nu a putut fi făcută prin hotărâre
judecătorească definitivă datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau
exercitarea acţiunii penale [art. 454 alin. (1) şi (2)].

e) Când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia [art. 453 alin. (1)
lit. e)].
- Poate fi invocat acest caz de „R” în următoarele condiţii:
- să existe două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive;
- hotărârile judecătoreşti definitive să nu se poată concilia;
- hotărârile judecătoreşti definitive în discuţie să fi soluţionat fondul cauzei;
Art. 453 alin. (5) prevede că în situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive
nu se pot consilia, toate hotărârile inconciliabile sunt supuse revizuirii.

→ Hotărârile inconciliabile – sunt hotărârile care se exclud reciproc.

f) Hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce

hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale
continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca acest caz de „R” sunt următoarele:
- hotărârea penală definitivă să se fi întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituţională;
- neconstituţionalitatea respectivei prevederi legale să fi intervenit după ce hotărârea penală a
rămas definitivă;
- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă;
- consecinţele nu pot fi îndreptate decât prin revizuire.
Acest caz constituie motiv de revizuire DACĂ a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau
netemeinice [art. 453 alin. (4) teza a II-a].
Dispoziţiile art. 453 alin. (3) NCPP prevăd că acest caz poate fi invocat ca motiv de revizuire
NUMAI în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la
aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei [art. 453 alin. (3) NCPP].
Un asemenea caz analizat constituie motiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri
nelegale sau netemeinice [art. 453 alin. (4) teza a II-a].
De asemenea poate fi invocat ca motiv de revizuire NUMAI în favoarea persoanei condamnate
sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării
pedepsei şi cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) – atunci când s-au descoperit fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii
pronunţate în cauză [art. 45 alin. (3)].

● Persoanele care pot cere revizuirea – Titularii

Potrivit art. 455 – pot cere revizuirea:

● părţile din cadrul procesului penal, fiecare în limita calităţii procesuale – astfel:
- inculpatul – poate cere revizuirea atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civilă a
cauzei;
- partea civilă – pe latura civilă a cauzei, iar dacă are şi calitatea de persoană vătămată şi în latura
penală a cauzei;
- partea responsabilă civilmente – numai în latura civilă a cauzei.
Oricare dintre părţile enumerate pot cere revizuirea personal sau prin intermediul unui mandatar
– cu mandat special.

● un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea
este formulată în favoarea condamnatului;
- potrivit art. 177 NCP – intră în categoria membrilor de familie:
● ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin
adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
● soţul;
● persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, sau dintre părinţi şi copii, în
cazul convieţuirii;
● dispoziţiile referitoare la ascendenţa şi descendenţa, se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei
adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.

→ Pentru acest caz cererea de revizuire poate fi făcută DOAR în favoarea condamnatului.

- Şi pentru această categorie de titulari cererea de revizuire poate fi formulată → personal

sau
prin intermediul mandatului special al mandatarului.

→ Considerăm că reprezentanţii acestei categorii de titulari pot formula cerere de revizuire în

ambele laturi ale procesului penal.

● Art. 455 alin. (2) prevede ca titular al revizuirii şi:

- procurorul → care poate cere revizuirea laturii penale a cauzei din oficiu.

→ În calitatea pe care o are, ca reprezentant al Ministerului Public, procurorul – poate cere

revizuirea atât în favoarea cât şi în defavoarea condamnatului, cu excepţia cazurilor prevăzute la
art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) care pot fi invocate ca motive de revizuire NUMAI în favoarea
condamnatului.

● Cererea de revizuire şi termenul de introducere a cererii

● Cererea de revizuire trebuie:

să se formuleze:
- în scris;
- să fie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă
care stau la baza dovedirii acestuia;
- trebuie să fie însoţită de copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire
înţelege să se folosească;
- copiile însoţitoare trebuie să fie certificate conform cu originalul înscrisului care a stat la bază;
- în ipoteza în care înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele vor însoţi cererea de
revizuire în traducere efectuată de un traducător autorizat;
- în ipoteza în care cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile prevăzute anterior, instanţa
pune în vedere revizuantului să o completeze într-un termen pe care instanţa îl stabileşte, sub
sancţiunea prevăzută la art. 459 alin. (5) respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.
- Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.

→ În ipoteza în care cererea de revizuire se adresează procurorului, aceasta este trimisă pe cale
administrativă instanţei competente, în speţă instanţa care a judecat cauza în prima instanţă.

● În ceea ce priveşte termenul de introducere a cererii de revizuire, acesta este diferit.

A. Aşadar,
● cererea de revizuire în favoarea condamnatului
- se poate face oricând,
♦ chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori
♦ după moartea condamnatului.
Excepţia de la această dispoziţie o reprezintă cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f):
- hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce
hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale
continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, caz
pentru care, cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării
deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I [art. 457 alin. (1)
NCPP].

→ Cererea de revizuire în favoarea condamnatului – se formulează oricând DACĂ temeiurile ce

au stat la baza cererii sunt dintre cele enumerate la art. 453 alin. (1) lit. a) – e).

- În acelaşi timp, revizuirea poate fi cerută oricând DACĂ faţă de condamnat s-a pronunţat o
soluţie de:
- condamnare [art. 396 alin. (1) lit. a)];
- amânarea aplicării pedepsei (art. 83 – 90 NCP);
- renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 – 83 NCP).

B. Cererea de revizuire – în defavoarea condamnatului

- a celui achitat
sau
- a celui faţă de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, termen care
curge astfel:
● în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b), c), d) NCPP, când nu sunt constatate prin
hotărâre definitivă, termenul de 3 luni curge de la data când faptele sau împrejurările au fost
cunoscute de persoana care face cererea
sau
de la data când persoana care face cererea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care
constatarea infracţiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, DAR nu mai târziu de 3 ani de
la data producerii acestora.
● în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b), c), d), DACĂ sunt constatate prin hotărâre
definitivă, termenul de 3 luni curge de la data când hotărârea a fost cunoscută de revizuient,
DAR nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;
● în cazul în care două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia [art. 453 alin. (1) lit. e)] –
termenul de 3 luni curge de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de
persoana care face cererea.

→ Termenul de 3 luni şi curgerea lui se aplică şi în cazul în care procurorul se sesizează din
oficiu.

● Nu se poate face revizuirea în defavoarea inculpatului, în situaţia în care a intervenit o cauză

care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal [art. 457
alin. (4) NCPP].
- ex.: - art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a – a intervenit decesul inculpatului;
- lit f) teza a II-a – a intervenit prescripţia;
- lit. f) teza a III-a – s-a dispus radierea inculpatului persoană juridică.

● Procedura de judecată a revizuirii

- Art. 458 NCPP – prevede că este competentă să judece cererea de revizuire, instanţa care a
judecat cauza în primă instanţă.
Teza a II-a a art. 458 stipulează faptul că, atunci când temeiul cererii de revizuire constă în
existenţa unor hotărâri care nu pot fi conciliate, instanţa competentă va fi stabilită potrivit
dispoziţiilor art. 44 NCPP – referitoare la competenţa în caz de reunire a cauzelor.

Astfel

- Competenţa va reveni instanţei mai întâi sesizate în situaţia în care instanţele ale căror hotărâri
nu se pot concilia sunt instanţe de grad egal [art. 44 alin. (1) teza I].

● Competenţa va reveni instanţei superioare în grad – în ipoteza în care hotărârile ce nu pot fi

conciliate au fost pronunţate de instanţe de grad diferit [art. 44 alin. (1) teza a II-a].
● Competenţa de judecată revine instanţei civile atunci când hotărârile ce nu pot fi conciliate au
fost pronunţate de o instanţă civilă, iar alta de o instanţă militară [art. 44 alin. (4) NCPP].
În ipoteza în care instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile
echivalente în grad.

● Admiterea în principiu a cererii de revizuire

- Primind cererea de revizuire preşedintele instanţei:
- fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii;
- dispune ataşarea dosarului cauzei;
- dispune citarea părţilor [art. 459 alin. (2) NCPP].

Decizia nr. 506/2015 – publicată în M. Of. nr. 539/20 iulie 2015 – Curtea Constituţională admite
excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 459 alin. (2) potrivit cu care
„admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, fără citarea părţilor” este
neconstituţională, întrucât se încalcă principiul egalităţii armelor care reprezintă o componentă a
dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Aşadar, dând curs dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale preşedintele dispune citarea
părţilor pentru momentul judecării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

→ Completul de judecată care judecă admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire va avea

aceeaşi compunere – ca număr de judecători – cu completul de judecată ce a judecat cauza în
fond.

→ La repartizarea aleatorie a dosarului, se au în vedere dispoziţiile referitoare la

incompatibilitatea judecătorului – art. 64 alin. (3) – potrivit căruia „Judecătorul care a participat
la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau
la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii”.

→ Preşedintele instanţei asigură asistenţa juridică, iar dacă inculpatul este deţinut se asigură un
apărător din oficiu.

- Considerăm că şi participarea procurorului este obligatorie, potrivit art. 363 alin. (3) „în cursul
judecăţii, procurorul formulează cereri, ridică excepţii şi pune concluzii. Cererile şi concluziile
procurorului trebuie să fie motivate”, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituţională consideră că
admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire trebuie să se facă cu participarea părţilor, iar
textul de lege [art. 459 alin. (2)] nu face nicio precizare legată de participarea procurorului.

● În această etapă a admiterii în principiu, instanţa examinează următoarele aspecte:

● – dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3), deci, dacă
îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă:
- este făcută în scris;
- este motivată;
- este indicat cazul de revizuire care stă la baza cererii;
- sunt indicate mijloacele de probă care ajută la dovedirea cazului;
- sunt anexate copii de pe înscrisurile de care revizuientul înţelege să se folosească în proces;
- copiile de pe înscrisuri sunt certificate pentru conformitate cu originalul.
[art. 459 alin. (3) lit. b)]

● – dacă cererea a fost formulată în termen → în cazul în care termenul a fost depăşit (cel
prevăzut la art. 457), cererea de revizuire este respinsă ca inadmisibilă.
[art. 459 alin. (3) lit. a)]

● – dacă titularul cererii se numără printre persoanele prevăzute la art. 455 NCPP
- părţi
- membru de familie (substituit procesual)

- nerespectarea condiţiei referitoare la titularul cererii de revizuire este sancţionată cu

respingerea cererii ca inadmisibilă.
● – dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale – cele
prevăzute de art. 453 (cazurile de revizuire) – art. 459 alin. (3) lit. c).

● – dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate
într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv [art. 459 alin. (3) lit. d)].

→ Legea interzice admisibilitatea unei cereri de revizuire care să se bazeze pe fapte şi mijloace
de probă identice cu cele ce au stat la baza unei cereri de revizuire anterioare ce a fost judecată
definitiv.

→ Poate fi admisă în principiu o cerere de revizuire care se bazează pe acelaşi „temei legal” –
caz de revizuire – dar care este susţinut de alte fapte şi mijloace de probă decât cele invocate în
cererea de revizuire anterioară.

● dacă → faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod
evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea [art. 459 alin. (3) lit. e)].

Evidenţa trebuie să fie apreciată de instanţă prin coroborarea faptelor şi a mijloacelor de probă
care susţin cazul de revizuire.

● – dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţa dispune prin art. 456
alin. (4) – de completare a cererii de revizuire în termenul stabilit de instanţă sub sancţiunea
inadmisibilităţii acesteia [art. 459 alin. (5)].

● Soluţiile instanţei la admiterea în principiu

- Analizând îndeplinirea condiţiilor enumerate mai sus, instanţa poate dispune una dintre soluţiile
prevăzute în art. 459 alin. (4) şi (5) NCPP.

A. Admiterea în principiu a cererii de revizuire – prin încheiere DACĂ sunt îndeplinite condiţiile
pe care le-am enumerat.

- Încheierea prin care se admite în principiu cererea de revizuire este definitivă [art. 459 alin. (7)
teza I].

Potrivit art. 460 alin. (1) – măsuri care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu –
odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate
suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune
respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) –
„Conţinutul controlului judiciar”.

→ Din formularea art. 460 alin. (2) rezultă că instanţa se pronunţă prin încheiere separată în
legătură cu suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii, întrucât prevederile alin. (2) sunt în
sensul că:
- încheierea prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii poate fi atacată cu
contestaţie
- de procuror
sau
- de persoana interesată.

Contestaţie depusă în termen

- de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi.
- 48 de ore de la comunicare pentri cei lipsă.
În cazul în care procurorul este titularul contestaţiei, aceasta este suspensivă de executare –
aplicându-se dispoziţiile art. 597 alin. (2) – (5) NCPP – care reglementează procedura la instanţa
de executare. În acest sens:
- condamnatul aflat în stare de deţinere sau internat într-un centru educativ este adus la judecată;
- procurorul participă obligatoriu la desfăşurarea judecăţii;
- după ascultarea procurorului şi a părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă;
- dispoziţiile generale referitoare la judecată – cuprinse în titlul III al părţii speciale – care nu
sunt contrare dispoziţiilor privind executarea hotărârilor penale – titlul V cap. IV – dispoziţii
comune – se aplică deopotrivă.

În ipoteza suspendării executorii hotărârii supuse revizuirii şi a dispunerii unora dintre obligaţiile
care intră în conţinutul măsurii preventive restrictive de libertate a controlului judiciar [art. 215
alin. (1) şi (2) NCPP] – dacă persoana condamnată NU respectă obligaţiile impuse prin
încheiere, instanţa
- din oficiu
sau
- la cererea procurorului
→ poate să DISPUNĂ
- revocarea măsurii suspendării
şi
- reluarea executării pedepsei

- Dacă admisibilitatea în principiu a avut ca temei al admiterii cererii cazul prevăzut la art. 453
alin. (1) lit. e) „când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia, cauzele ale căror hotărâri au
fost pronunţate, se reunesc în vederea rejudecării, potrivit dispoziţiilor referitoare la reunirea
cauzelor” şi la „competenţa în caz de reunire a cauzelor” (art. 43 şi 44 NCPP) [art. 460 alin. (4)
NCPP].

B. Respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, prin sentinţă [art. 459 alin. (5) NCPP].

În această situaţie, sentinţa prin care s-a respins cererea de revizuire DUPĂ analiza admiterii în
principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea [art. 459
alin. (7) teza a II-a NCPP].

→ Admiterea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fiind o şedinţă

nepublică.

Potrivit art. 459 alin. (6) dacă cererea de revizuire a fost făcută pentru
- un condamnat decedat
sau
- când condamnatul (revizuientul) care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a
decedat după introducerea cererii,
- procedura de revizuire îşi urmează cursul [prin excepţie de la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f)]
chiar dacă decesul condamnatului este un caz care împiedică exercitarea acţiunii penale.
În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire şi a dispunerii rejudecării cauzei, instanţa
procedează la rejudecarea cauzei, făcând abstracţie de decesul condamnatului, hotărând potrivit
dispoziţiilor art. 16 NCPP, în sensul existenţei vreunui temei care să permită pronunţarea unei
hotărâri de achitare.

● Rejudecarea şi soluţiile după rejudecare

1. Rejudecarea după admiterea în principiu

Regulă – După admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei se face după
aceleaşi reguli de procedură care guvernează desfăşurarea judecăţii în primă instanţă [art. 461
alin. (1) NCPP].

→ Rejudecarea cauzei reprezintă cel de-al doilea moment în procedura de revizuire, după
admiterea în principiu a cererii de revizuire, care este considerat primul moment.

Aşadar, rejudecarea se desfăşoară astfel:

- sunt citate părţile sau subiecţii procesuali principali;
- procurorul participă în mod obligatoriu la rejudecarea cauzei;
- condamnatul (revizuientul) este adus în mod obligatoriu la judecată, atunci când se află în stare
de deţinere (ca şi excepţie – sunt dispoziţiile art. 363 alin. (4) NCPP – când inculpatul, inclusiv
în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind
reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu);
- în acelaşi timp, instanţa se poate prevala de renunţarea la probe (art. 383 NCPP);
- instanţa, dacă apreciază, administrează din nou probele din cursul primei judecăţi [art. 461 alin.
(2) NCPP];
- în acelaşi timp, instanţa se poate prevala de renunţarea la probe (art. 383 NCPP);
- instanţa poate administra probe noi, ce nu au fost cunoscute la momentul judecăţii în primă
instanţă;
- în ipoteza în care instanţa constată că situaţia de fapt nu poate fi stabilită în mod nemijlocit
sau
că situaţia de fapt poate fi stabilită cu foarte mare întârziere
DISPUNE,
cu titlu excepţional că efectuarea actelor necesare – în sensul administrării noilor mijloace de
probă – să se realizeze de către procurorul de la parchetul de pe lângă instanţa ce-i revine
competenţa de rejudecare, într-un interval de timp ce nu poate fi mai mare de 3 luni [art. 461
alin. (3)].
- Dispunerea de către instanţă pentru efectuarea actelor de procuror se face prin încheiere.
- Procurorul este obligat ca după efectuarea cercetărilor, să înainteze instanţei de judecată
întregul material probator, care va sta la baza judecării cauzei [art. 461 alin. (4) NCPP].

→ Instanţa deleagă procurorului efectuarea unor acte de procedură numai din considerente de
timp.

- Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în procedura rejudecării cauzei, persoanele prevăzute la

art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) – martorul, expertul şi interpretul (lit. b)) care au săvârşit infracţiunea
de mărturie mincinoasă, precum şi judecătorul, procurorul sau persoana care a efectuat acte de
urmărire penală, care a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere (lit. d))
NU pot fi audiate ca martor în cauza supusă revizuirii, DACĂ dovada acestor cazuri de revizuire
s-a făcut prin hotărâre judecătorească [art. 461 alin. (6) NCPP].

2. Soluţiile după rejudecare

- Sunt condiţionate de conţinutul cererii de revizuire

- admiterea cererii
- respingerea cererii

Astfel – Potrivit art. 462 alin. (1) (Admiterea cererii) în ipoteza în care instanţa constată că
cererea de „R” este întemeiată
- admite cererea
- anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea (în tot sau în parte), sau hotărârile
care nu se pot concilia
şi
- pronunţă o nouă hotărâre potrivit regulilor de rezolvare a acţiunii penale, civile, a măsurilor
preventive reglementate prin dispoziţiile art. 395 – 399 NCPP.
- În cazul admiterii cererii de revizuire, instanţa se pronunţă prin sentinţă (art. 463 NCPP).
Sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, se
supune aceleiaşi căi de atac la care se supune şi hotărârea ce este revizuită.

→ Şedinţa de judecată în procedura rejudecării se supune principiilor publicităţii, oralităţii,

contradictorialităţii şi nemijlocirii şedinţei de judecată.

→ Prin intermediul revizuirii se urmăreşte îndreptarea unor erori, de fapt, care s-au produs cu
ocazia judecării în primă instanţă.

- Potrivit art. 462 alin. (2) se manifestă şi un efect extensiv, în aşa fel încât, cu ocazia rejudecării
cauzei, instanţa extinde judecata şi cu privire la părţile care nu au formulat cerere de revizuire,
putând hotărî şi în privinţa lor, cu operarea principiului non reformatio – fără să le poată crea
acestora o situaţie mai grea [art. 462 alin. (2) NCPP].
- Tot în procedura de rejudecare a cauzei, instanţa urmăreşte
- restabilirea situaţiei anterioare, DISPUNÂND, după caz:
- restituirea amenzii plătite şi a bunurilor confiscate;
- restituirea cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ţinut
să le suporte [art. 462 alin. (3)].

B. Respingerea cererii de revizuire DACĂ instanţa constată că cererea este neîntemeiată.

→ Respingerea cererii de revizuire intervine după momentul admiterii în principiu a cererii de

revizuire, atunci când, după analizarea cazului de revizuire invocat şi a probelor administrate nu
reiese eroarea care ar trebui înlăturată.

- Respingând cererea de revizuire, instanţa

- obligă revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat;
- obligă revizuientul la reluarea executării pedepsei, în cazul în care executarea pedepsei a fost
suspendată [art. 462 alin. (4) NCPP].

- Dacă cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, efectul respingerii
se manifestă sub aspectul că o nouă cerere de revizuire bazată pe acelaşi caz de revizuire, şi
aceleaşi probe nu va mai putea fi formulată – fiind inadmisibilă (art. 464 NCPP).