Organizarea Profesiilor Juridice

Introducere
Studiul disciplinei Organizarea profesiilor juridice se face in pruml semestru al anului 1

de facultate, atat la cursurile de zi, cat si la cele de frecventa redusa, scopul fiind acela de a
familiariza studentii in stiinte juridice cu mediul profesional juridic la nivel teoretic, de a le
ilustra tabloul general al profesiilor juridice spre care ar putea sa acceada prin parcurgerea
studiilor juridice si absolvirea Facultatii de Drept.
Noţiunile, conceptele, terminologia folosite, proprii limbajului juridic de specialitate, mai
ales a unui limbaj diferit de cel comun, adica limbajul cu care studenţii la inceputul studiilor
juridice sunt familiarizaţi, insa trecerea spre limbajul juridic este esentiala si le creeaza
posibilitatea de a se familiariza treptat cu terminologia juridica, aprofundand acest tip de
cunoastere pe parcursul întregului ciclu de învăţământ de licenţă.
In aceasta logica, fiecare unitate de invatare ilustreaza institutii noi, atat sub aspect juridic
propriu-zis, dar si sub aspectul entitatilor institutionale si administrative, in sensul de organisme
profesionale si autoritati publice foarte importante in arhitectura unui stat democratic.
Considerăm necesar a sublinia şi faptul că structura acestui suport de curs redactat în
tehnologie ID (IFR) permite o analizare punctuală, concretă a instituţiilor juridice identificate în
fişa disciplinei în cauză. Or înţelegerea şi însuşirea corectă a noţiunilor, conceptelor şi, în final, a
instituţiilor juridice descrise in suportul de curs presupune o cercetare aprofundată ce se traduce
întâi de toate printr-o studiere serioasă şi a lucrărilor de specialitate identificate ca surse
bibliografice relevante pentru prezentul suport de curs.
Obiectivele cursului
Prin tehnica de expunere a cursului, studenţii vor intra, treptat, în procesul
de asimilare şi înţelegere a limbajului de specialitate, deprinzând în acelaşi timp
corelaţiile între instituţiile de drept. Cercetarea fiecărei instituţii juridice este
diseminată în structuri componente, aflate în strânsă interdependenţă, încât este
necesară stăpânirea în parte a fiecărei sursă de cunoaştere pentru corelarea acesteia
cu cunoştinţele aflate în derulare. Prezentarea fiecărui modul permite, la finalul
însuşirii elementelor sale, deprinderea mecanismului de ansamblu a instituţiei
analizate, raportarea la diferite situaţii practice, concrete.
Obiectivele cursului constau, în principal, în:
 cunoaşterea şi înţelegerea noțiunilor de bază cu privire la organizarea și
funcționarea sistemului judiciar și profesiilor liberale;
 dezvoltarea abilităţilor de a înțelege modul de funcționare a sistemului
judiciar și de a aplica corect cunoștințele teoretice dobândite cu privire la
2
exercitarea actului jurisdicțional;
 formarea şi dezvoltarea capacităţii de analiza și sinteză a studentului, să
fie capabil să demonstreze că a dobândit cunoștințe suficiente pentru a înțelege
noțiuni cu privire la organizarea și funcționarea sistemului judiciar și profesiilor
liberale;
 studentul să fie capabil să determine şi să precizeze modul de funcționare
a sistemului judiciar și de a aplica corect cunoștințele teoretice dobândite cu
privire la exercitarea actului jurisdicțional;
 studentul să fie capabil să selecteze şi să aplice corect metodele și
principiile de bază învățate în soluționarea problemelor practice cu privire la
organizarea sistemului judiciar;
 studentul să realizeze studii şi proiecte de cercetare privind organizarea
sistemului judiciar, exercitarea profesiilor liberale și actului jurisdicțional
Competenţe conferite
După parcurgerea materialului şi a bibliografiei indicate, fiecare student va
avea aptitudinea de a lucra atât independent cât și în grupuri în scopul informării
ştiințifice şi obținerii datelor necesare pentru realizarea sarcinilor de lucru;
aptitudinea de a utiliza în mod corect limbajul de specialitate astfel încât să poată
comunica cu alte persoane în cadrul muncii în echipă; va fi capabil de a înțelege şi
dezbate conținutul manualelor şi publicațiilor de specialitate; capacitatea de a se
implica în activități ştiințifice, cum ar fi elaborarea unor referate, articole şi studii
de specialitate în vederea publicării rezultatelor cercetării științifice; capacitatea de
a participa la conferințe naționale, simpozioane, workshopuri, mese rotunde cu
tematică în acest domeniu..
Resurse şi mijloace de lucru

Pentru evaluarea semestrială a cunoştinţelor, la acest nivel, este suficientă
studierea termenilor, noţiunilor şi caracterelor care definesc instituţiile analizate.
Dezvoltarea şi aprofundarea tematicilor, lărgirea sferei de aplicare a
jurisprudenţei presupun cercetarea tratatelor şi cursurilor universitare detaliate, a
monografiilor, revistelor de specialitate, culegerilor de hotărâri ale Curtii
Constitutionale, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtii Europene a Drepturilor
Omului, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, altor instante internationale si
3
regionale.
Este indispensabilă pentru studiul acestei discipline procurarea legislatiei
esentiale relevante, incepand cu Constitutia Romaniei, respectiv principalele legi
care reglementeaza domeniile de activitate ce intra in programa si in cuprinsul
acestei discipline, descris in cele ce urmeaza.
Pentru consultarea jurisprudenţei CCR se consulta website www.ccr.ro, pentru
jurisprudenta instantei supreme nationale se consulta website www.scj.ro,
respectiv pentru jurisprudenta CJUE este necesar a se consulta site-ul:
www.curia.europa.eu, iar pentru CEDO se consulta website www.echr.coe.int.
Metodele de învăţare sunt: studiu individual, învăţarea prin descoperire, învățarea
bazată pe resurse, studiu de caz, problematizarea, rezolvarea exerciţiilor şi a
testelor de evaluare, a temelor de control.
Structura cursului
Structura cursului conţine:
- 12 unităţi de învăţare pentru semestrul I al anului I;
- unităţile de învăţare (UI) au un conţinut care evoluează în
complexitate, putând fi însuşite în procesul de învăţare în perioade de
câte 2 sau 3 ore;
- rezumatul existent la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, se doreşte
un ajutor sistematic al activităţii de învăţare, constituind o enumerare
a problematicii analizate;
- sunt formulate două teme de control, la finele cursului, aceste teme de
control, precum şi evaluarea acestora se vor transmite studentului atât
în cadrul seminariilor faţă în faţă, cât şi prin postarea acestora pe
platforma e-learning;
- în fine, testele de evaluare au drept scop antrenarea studenţilor în
soluţionarea unor probleme sau chiar a unor speţe practice, adaptate
tematicii fiecărei unităţi de învăţare.
4
Cerinţe preliminare
Invatarea in paralel, fiind o disciplina plasata in programa de invatamant
din primul semestru al primului an de facultate, a altor discipline de baza care fac
introducerea in studiul dreptului si deschid orizonturile cunoasterii juridice pentru
studentii incepatori, anume cunoaşterea sistemului constituţional, a noţiunilor,
conceptelor şi principiilor fundamentale ale dreptului, astfel precum acestea sunt
însuşite urmare a parcurgerii cursurilor: Teoria generală a dreptului, Drept
constituţional, istoria dreptului romanesc, eventual si drept roman.
Discipline deservite
Studiul disciplinei organizarea profesiilor juridice influenţează major
demersurile de însuşire a cunoştinţelor în domeniul tuturor ramurilor dreptului
public, precum si in cele ale dreptului privat.
Durata medie de studiu individual

Timpul necesar estimat pentru înţelegerea instituţiilor şi mecanismelor
juridice cuprinse în cele 11 unităţi de învăţare este de 28 ore, timp consacrat cu
atenţie concentrată, timpul necesar parcurgerii fiecărei UI în parte este de 2 sau 3
ore de studiu individual.
Evaluarea
Examen scris, sistem mixt – rezolvarea unor întrebări de tip grilă,
soluţionarea unor subiecte de genul „întrebare - răspuns”, aprecierea unor enunţuri
ca fiind adevărate sau false, rezolvarea unor probleme/speţe simple, după caz,
completat de intrebari orale.
5
Cuprins
Introducere ................................................................................................................................. 2
Chestionar evaluare prerechizite ............................................................................................... 9
Unitatea de învăţare 1. Noțiuni generale privind justiția în statul de drept. Principii privind
organizarea justiției ca serviciu public....................................................................................10
1.1. Introducere…………………………………………………………………………………..10
1.2. Competenţe…………………………………………………………………………….……10
1.3. Puterea judecătorească …………………………………………………………………...11
1.4. Noţiunea de justiţie …………………………………………………………………….….12
1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar ……………………………………………….13
1.6. Rezumat................................................................................................................20
1.7. Test de evaluare....................................................................................................23
Unitatea de învăţare 2. Compunerea și funcționarea instanțelor judecătorești…………..23
. 2.1. Introducere………………………………………………………………………………..23
2.2. Competenţe ............................................................................................................ 23
2.3. Organizarea şi funcţionarea instanțelor judecătoreşti .......................................... 24
2.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie........................................................................25
2.5. Curţi de Apel, Tribunale, Tribunale specializate, Judecătorii……........................27
2.6. Instanţele militare................................................................................................32
2.7. Rezumat..............................................................................................................33
2.8. Test de evaluare..................................................................................................35
Unitatea de învăţare 3. Ministerul Public ................................................................................ 34
3.1. Introducere......................................................................................................... 34
3.2. Competenţe ........................................................................................................ 34
3.3. Aspecte introductive. Principii .......................................................................... 35
3.4. Atribuțiile Ministerului Public ........................................................................... 36
3.5. Organizarea Ministerului Public ....................................................................... 41
3.6. Rezumat. ............................................................................................................ 48
3.7. Test de evaluare. ............................................................................................... 50
Unitatea de învăţare 4. Corpul Magistraţilor .......................................................................... 51
4.1. Introducere .......................................................................................................... …51
4.2. Competenţe ............................................................................................................ 52
4.3. Magistraţii – noţiune, principii, incompatibilităţi şi interdicţii ............................. 53
4.4. Consiliul Superior al Magistraturii.....................................................................55
4.5. Rezumat..............................................................................................................58
4.6. Test de evaluare..................................................................................................59
Unitatea de învăţare 5. Institutul Naţional al Magistraturii. Admiterea în Magistratură. Stagiul.
Magistraţii definitivi ................................................................................................................. 60
5.1. Introducere…………………………………………………………………………………60
6
5.2. Competenţe ............................................................................................................ 60
5.3. Institutul Național al Magistraturii (INM) ........................................................... 61
5.4. Admiterea în magistratură prin INM. Auditorii de justiţie...................................62
5.5. Judecătorii şi procurorii stagiari. Numirea judecătorilor şi procurorilor....……..65
5.6. Rezumat..............................................................................................................68
5.7. Test de evaluare..................................................................................................70
Unitatea de învăţare 6. Traseul profesional al magistraţilor .................................................. 71
6.1. Introducere…………………………………………………………………………………71
6.2. Competenţe ............................................................................................................ 72
6.3. Promovarea, numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detașarea, transferul,
suspendarea și încetarea din funcție judecătorilor şi procurorilor ......................................... 73
6.4. Delegarea, detaşarea şi transferal. Suspendarea din funcţie. Încetarea funcţiei de
judecător şi procuror............................................................................................................76
6.5. Rezumat..............................................................................................................79
6.6. Test de evaluare..................................................................................................81
Unitatea de învăţare 7. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Răspunderea disciplinară.
Compartimentele auxiliare ....................................................................................................... 82
7.1. Introducere…………………………………………………………………………………82
7.2. Competenţe ............................................................................................................ 82
7.3. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor ................................................................ 83
7.4. Răspunderea magistraţilor..................................................................................85
7.5. Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor.87
7.6. Rezumat..............................................................................................................89
7.7. Test de evaluare..................................................................................................91
Unitatea de învăţare 8. Medierea şi mediatorii. ...................................................................... 92
8.1. Introducere ............................................................................................................. 92
8.2. Competenţe ............................................................................................................ 92
8.3. Istoricul, definirea şi metoda medierii .................................................................. 93
8.4. Principiile medierii..............................................................................................95
8.5. Mediatorul şi procesul de mediere………………………………………………………97
8.6. Rezumat.............................................................................................................101
8.7. Test de evaluare.................................................................................................103
Unitatea de învăţare 9. Executorii judecătoreşti ................................................................... 104
9.1. Introducere ........................................................................................................... 104
9.2. Competenţe ........................................................................................................ ..104
9.3. Prezentarea profesiei de executor judecătoresc. Modalităţi de accedere în profesie.
Atribuţii. Suspendarea şi încetarea calităţii…………………………………………………..……105
9.4. Drepturile, îndatoririle şi răspunderea executorilor judecătoreşti......................108
7
9.5. Rezumat............................................................................................................113
9.6. Test de evaluare.................................................................................................115
Unitatea de învăţare 10. Consilierii juridici .......................................................................... 116
10.1. Introducere……………………………………………………………………………..116
10.2. Competenţe ........................................................................................................ 116
10.3. Prezentarea prezentarea profesiei de consilier juridic. Modalitatea de accedere în
profesie. Atribuţii. Stagiul profesional …………………………………………………………….117
10.4. Demnitatea profesională. Incompatibilități și interdicții. Suspendarea și încetarea
calității de consilier juridic………………………………………………………………………….119
10.5. Rezumat.........................................................................................................121
10.6. Test de evaluare.............................................................................................122
Unitatea de învăţare 11. Notarii publici ................................................................................ 123
11.1. Introducere ......................................................................................................... 123
11.2. Competenţe ....................................................................................................... .123
11.3. Prezentarea profesiei de de notar public. Condiţii de accedere în profesie. Atribuţii.
Controlul activității notariale ……………………………………………………………………….124
11.4. Drepturile, incompatibilitățile, îndatoririle şi răspunderea disciplinară a notarilor
publici. Suspendarea și încetarea calității de notar public............................................131
11.5. Rezumat..........................................................................................................137
11.6. Test de evaluare..............................................................................................139
Unitatea de învăţare 12. Avocaţii .......................................................................................... 140
12.1. Introducere ......................................................................................................... 140
12.2. Competenţe ........................................................................................................ 140
12.3. Prezentarea profesiei de avocat – principiile care guvernează profesia. Condiţii de
accedere în profesie. Stagiul professional. Dobândirea calităţii de avocat definitiv. Atribuţii.
…………..………………………………………………………………………………………………..141
12.4. Drepturile, incompatibilitățile, îndatoririle şi răspunderea disciplinară a
avocaţilor. Suspendarea și încetarea calității de avocat.......................................................147
12.5. Rezumat...........................................................................................................152
12.6. Test de evaluare...............................................................................................156
Temă de control 1…………………………………………………………………………………….157
Temă de control ………………………………………………………………………………………157
Bibliografie ............................................................................................................................. 158
8
Chestionar evaluare prerechizite
1. Menţionaţi, pe scurt, organizatiile profesionale si institutiile care se ocupa cu exercitarea

profesiilor juridice.
2. Enumeraţi exemplificativ izvoarele formale ale disciplinei, la nivel de lege.
3. Identificaţi diferenţa/diferenţele dintre izvoarele primare şi izvoarele secundare ale disciplinei.
4. Enumeraţi principiile generale ale organizarii si functionarii Puterii Judecatoresti.
5. Identificaţi distincţiile dintre Ministerul Public si instantele de judecata.
6. Identificaţi rolul şi atribuţiile avocatului in sistemul de drept romanesc.
7. Menţionaţi atribuţiile consilierilor juridici.
8. Descrieţi atribuţiile notarilor publici.
9. Identificaţi cele mai importante atributii ale mediatorilor.
10. Precizaţi cine numeşte judecătorii si procurorii in Romania.
9
Unitatea de învăţare 1. Noțiuni generale privind justiția în statul de
drept. Principii privind organizarea justiției ca serviciu public
Cuprins
1.1. Introducere…………………………………………………………………………………..10
1.2. Competenţe…………………………………………………………………………….……10
1.3. Puterea judecătorească …………………………………………………………………...11
1.4. Noţiunea de justiţie …………………………………………………………………….….12
1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar ……………………………………………….13
1.6. Rezumat................................................................................................................20
1.7. Test de evaluare....................................................................................................23
1.1. Introducere
Unitatea de învăţare 1 a cursului destinat disciplinei Organizarea
profesiilor juridice îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
introductive referitoare la puterea judecătorească, noţiunea de justiţie şi
principiile care stau la baza sistemului judiciar.
1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Parcurgerea primei unităţi de învăţare va permite studentului:
dezvoltarea capacităţii studenţilor de a delimita elementele specifice fiecărei
noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre
acestea;
să identifice, să explice, să descrie şi să interpreteze diferențele existente dintre
puterea judecătorească şi celelalte puteri ale statului
să definească noţiunea de justiţie din diferitele perspective
să identifice, să explice, să descrie principiile de bază ale sistemului judiciar
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
1.3. Puterea judecătorească
Începutul justiție moderne se plasează, in istoria dreptului romanesc si implicit in doctrina

de specialitate, in epoca formarii statului roman modern, punctul de referința fiind in principal
10
adoptarea Constituției din anul 1866, cea care coincide cu aducerea principelui Carol I de
Hohenzollern la conducerea tânărului stat roman si constituirea bazelor certe pentru dezvoltarea
unei monarhii constituționale moderne pe teritoriul romanesc.1 Este de la sine interes faptul ca in
forme mai mult sau mai puțin evoluate, a funcționat in toate provinciile românești justiția ca
serviciu public, însa aceasta a avut un rol mai degrabă de instrument de conducere si de control
la îndemâna domnitorilor si boierimii din clasa conducătoare, de regula, respectiv a servit
intereselor monarhiilor care tutelau teritoriile românești sub o forma sau alta, potrivit condițiilor
politico-militare si religioase ale acelor timpuri, traiectoria modernizărilor legislative si a
modului de funcționare a instanțelor de judecata convergând către delimitarea sa de administrația
statala si conturarea ca serviciu public distinct, împuternicit sa se ocupe de interpretarea si
aplicarea legii la situațiile de conflict, încălcare a legii de către orice persoana. 2 Amintim aici
câteva legi mai cunoscute din istoria romanilor dinainte de înscăunarea regelui Carol I in 1866:
Bazilicalele din epoca lui Alexandru cel Bun, Pravila Mica si Pravila Mare ale lui Matei Basarab,
Cartea de Învățătura de la pravilele împărătești a lui Vasile Lupu, Pravilniceasca condica a lui
Alexandru Ipsilanti, Codul Caragea, Codul Andronache Donici din Moldova, Regulamentele
Organice3. In urma adoptării Convenției de la Paris, pe baza cadrului favorabil pentru unirea
Principatelor Romane, a fost adoptata Legea pentru înființarea Curții de Casațiune si Justiție din
12 ianuarie 18614, moment de la care in teritoriul romanesc a început sa funcționeze o singura
instanța de judecata suprema, care si-a extins atribuțiile si asupra celorlalte provincii romanești
după Marea Unire din anul 1918.
In partea introductiva a acestui modul se impune menționarea unor delimitări de ordin
terminologic constituțional, care să permită evitarea confuziilor teoretice in privința analizei si
înțelegerii acestui important segment din viața oricărui stat, anume autoritățile judiciare. Astfel,
Constituția actuala a României (adoptata in anul 1991 si revizuita in anul 2003), in Titlul III
intitulat “Autoritățile publice”, aloca Capitolul VI pentru Autoritatea Judecătoreasca, unde sunt
pe trei secțiuni distincte, fiecare secțiune reglementând cate o parte componenta a autoritarii
judecătorești in sistematizarea si limbajul juridic alese de Adunarea Constituanta si de experții
care au redactat proiectul de Constituție: Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești, Secțiunea a 2-a –
Ministerul Public si Secțiunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii. Dintre aceste trei entităţi,
numai instanțele de judecătorești, compuse cu judecători, au rolul si atribuția constituționala de a
înfăptui justiția si acestea constituie “puterea judecătoreasca” in sensul exprimării din art.1
alin.(4) din Constituție”, care consacra expres principiul separației si echilibrului puterilor in
stat.5
Prin urmare, nu trebuie sa confundam noțiunea de “Autoritate judecătoreasca” cu aceea
de “Putere judecătoreasca”, deoarece, conform Constituției actuale a României, autoritatea
judecătoreasca înglobează si puterea judecătoreasca, aşa cum am explicat mai sus, iar puterea
1 A se vedea Traian Briciu, Claudiu Dinu, Paul Pop, Institutii judiciare, Ed. CH Beck, editia 2, Bucuresti 2016,
p.1-6.
2 Traian Briciu si colectiv, Ibidem, p.1.
3 Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecatoresti, in Romania, instantele judecatoresti, Ministerul Public,
jurisdictiile speciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1997, p.87-91.
4 Nicolae Cochinescu, Organizarea puterii judecatoresti, in Romania, op.cit., p.90.
5 Art.1 – Statul roman - alin.(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor –
legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.
11
judecătoreasca este una dintre cele trei puteri in stat si numai aceasta are rolul, sarcina, atribuția
de a înfăptui justiția.
Precizaţi unde se regăseşte sediul materiei Autorităţii judecătoreşti şi

care este relaţia acesteia cu puterea judecătorească.
Să ne reamintim...
- Autoritatea judecătorească este reglementată de capitolul VI din Titlul III –
Autorităţile publice din Constituţia României;
- Autoritatea judecătorească cuprinde Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești,
Secțiunea a 2-a – Ministerul Public si Secțiunea a 3-a Consiliul Superior al
Magistraturii;
- numai instanțele de judecătorești, compuse cu judecători, au rolul si atribuția
constituționala de a înfăptui justiția si acestea constituie “puterea judecătoreasca”;
- autoritatea judecătoreasca înglobează si puterea judecătoreasca, aşa cum am
explicat mai sus, iar puterea judecătoreasca este una dintre cele trei puteri in stat si
numai aceasta are rolul, sarcina, atribuția de a înfăptui justiția.
1.4. Noțiunea de justiție
Cuvântul justiție – justiția - înseamnă în limba latină dreptate; noțiunii de justiție i s-au
dat mai multe sensuri:
a) Într-un sens corelat cu morala, foarte larg si specific limbajului comun, justiția
este o virtute, ea generează un sentiment de dreptate si de echitate, având o componenta
preponderent subiectiva, umorala6;
b) Într-un sens tehnic, justiția este o funcție care aparține statului, aceea de a judeca,
de a pronunța dreptul, prin aplicarea legii, cu ocazia soluționării unui proces sau litigiu7.
În societatea modernă, rolul de a înfăptui justiția și l-a asumat statul, acesta deține
monopolul asupra exercitării justiției, însa de regula pe baza principiului separației puterilor in
stat, justiția este o prerogativa suverana care aparține statului8, acest lucru atrăgând două
consecințe:
- Nicio altă autoritate in afara de instanțele judecătorești nu poate realiza actul de
justiție, nu poate primi atribuția de „a împărți justiție”;
- Statul este obligat să realizeze actul de justiție, prin instanțe de judecata
independente si imparțiale, atunci când este solicitat/investit potrivit procedurilor stabilite prin
6 A se vedea Giorgio del Vechio, Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti 1993, p.56-57;
Elena Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat, Biblioteca Universitatii Bucuresti,
Facultatea de Drept, p.11-12. Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Vol.I, Edit.
National, Bucuresti 1996, p.11-12, 13-17, 42-45.
7 E. Barbu, Reguli constitutionale privind accesul la justitie, teza de doctorat, Biblioteca Centrala
Universitara,Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, p.12.
8 Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. National, Bucuresti 1996, vol.I,
p.11.
12
lege, instanțele judecătorești competente conform acelorași legi procedurale neputând refuza
soluționarea cererilor cu care sunt investite/pe care le au pe rol9.
c) Într-un sens restrâns si centrat pe terminologia juridica, prin justiție se înțelege
ansamblul instituțiilor juridice prin mijlocirea cărora funcțiile judiciare se pot exercita:
magistrații, auxiliarii justiției, sistem în care justiția se identifică cu aparatul administrativ în
fruntea căruia se află Ministerul Justiției. Din această perspectivă, justiția este un serviciu public
al statului, organizat riguros si care funcționează pe baza unor proceduri legale precise si clare.
Astfel, Constituția României prevede expres in art.126 alin.1 faptul ca justiția se înfăptuiește de
Înalta Curte de Casație si Justiție si celelalte instanțe prevăzute de lege10.
Definiţi noţiunea de justiţie în sens moral, în sens tehnic şi în sens juridic.
Să ne reamintim...
- justiţia poate fi definitivă prin raportare la morală, în sens tehnic, ca funcţie a
statului, şi în sens juridic;
- în sens restrâns, prin justiție se înțelege ansamblul instituțiilor juridice prin
mijlocirea cărora se pot exercita funcțiile judiciare.
- justiția este un serviciu public al statului, organizat riguros si care funcționează pe
baza unor proceduri legale precise si clare.
- Constituția României prevede în art. 126 alin.1 că justiția se înfăptuiește de Înalta
Curte de Casație si Justiție si celelalte instanțe prevăzute de lege.
1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar
Aceste principii se pot sintetiza, după cum urmează:
a) Principiul separației puterii judecătorești de celelalte puteri ale statului –

consacrat de art.art.1 alin.4 din Constituție
Dacă examinăm conceptul de suveranitate a statului, constatăm că suveranitatea
presupune existenta mai multor atribuții, prerogative: dreptul de a legifera, dreptul de a distribui
justiție 9de „a spune dreptul”), dreptul de a exercita funcția polițieneasca, dreptul de a stabili
impozite, dreptul de expropriere pentru cauză de utilitate publică, dreptul de a bate monedă,
dreptul de a numi în funcții publice11.
Aceste atribute pot fi concertate în mâna unui singur organ sau pot fi grupate pe anumite
criterii, fiecare grupă fiind încredințată unui organ, având titular independent de titularii
Universitara,Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, p.13-14.
Universitara,Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, p.14-15.
11 A se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, vol.II, editia 12,
p.7-11, 53-58; Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Constitutia Romaniei – comentariu pe articole, Edit.
Hamangiu, Bucuresti 2008, p.20-26;
13
celorlalte. Primul sistem este cel al concentrării sau confuziunii puterii (specific regimurilor de
tip totalitar sau autocrat), în timp ce al doilea este cunoscut sub numele de reparațiunea puterilor
(specific regimurilor democratice).
Constituția României din 1991, in forma sa inițială, nu prevedea expres principiul
separării puterilor în stat, însa prin revizuirea din anul 2003 acest important principiu de
funcționare a democrației constituționale a fost inclus in mod explicit in art.1 alin.4 din legea
fundamentala. Oricum, doctrina si jurisprudența Curții Constituționale au apreciat încă de la
prima forma a Constituției actuale a României (in perioada 1991-2003) faptul ca, din ansamblul
normelor inițiale ale legii fundamentale, rezulta că acest principiu a stat la baza elaborării
Constituției si avea o consacrare indirecta, dar certa totuși, fiind constant reținuta ca regula
esențiala a democrației constituționale din Romania postdecembrista.
Totodată, in plan constituțional a fost consacrata expres competenta Înaltei Curți de
Casație si Justiție si a celorlalte instanțe de judecata prevăzute de lege de a înfăptui justiția, textul
art.126 alin.(1) din legea fundamentala fiind explicit in acest sens: „Justiția se realizează prin
Înalta Curte de Casație si Justiție si prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”.
Art. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească preia textul
constituțional si prevede că puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Legiuitorul a optat pentru a
menționa din debutul legii si celelalte doua componente ale Autorităţii Judecătorești, anume
Consiliul Superior al Magistraturii, care are in principal rolul constituțional de garant
independenţei justiţiei, potrivit prevederilor art.133 alin.(1) din Constituție. Ministerul Public îşi
exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii si are rolul
constituțional de a reprezintă interesele generale ale societăţii in activitatea judiciara, de a apăra
ordinea de drept, precum si drepturile si libertățile cetățenilor (art.131 din Constituție).
Potrivit art. 2 din legea organizării judiciare antemenţionată, text care da valoare
dispozițiilor cuprinse in art.124 alin.(1) si (2) din Constituție12, justiţia se înfăptuieşte de către
judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Ea se realizează prin
următoarele instanţe judecătoreşti:
a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) curţi de apel;
c) tribunale;
d) tribunale specializate;
e) instanţe militare;
f) judecătorii.
Trebuie menționat, ca trăsătura a principiului separației puterilor in stat, o regula
consacrata de Codul de procedura civila roman, care stabilește limitele autonomiei decizionale a
judecătorilor si, implicit, instantelor de judecata, in art.5 alin.(4): „Este interzis judecatorului sa
stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotararile pe care le pronunta in cauzele ce ii sunt
supuse judecatii”.
Curtea Constitutionala a statuat ca „principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat
presupune existenta unui control reciproc intre puterile statului, sub aspectul exercitarii in
12 Art.124 – Infaptuirea justiei. Alin.(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.

Alin. (2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.
14
conformitate cu legea atributiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de
drept, si democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile
statului”13. Instanta de control constitutional a mai stabilit intr-o alta decizie14 faptul ca „sunt
neconstitutionale dispozitiile prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a
desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le
substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, intrucat incalca principiul separatiei puterilor
in stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constitutie, precum si prevederile art.61 alin.(1), in
conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii”.
b) Independența judecătorilor
Acesta este un principiu constitutional consacrat de art.124 alin.(3) din Legea
fundamentala: „Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.” Acest principiu constituie
o consecință a separației puterilor, a independenței puterii judecătorești, implicând interzicerea
ingerințelor din partea agenților celorlalte puteri în activitatea de judecată. Principiul
independentei judecatorilor este reglementat expres in Legea nr.303/2004 privind statutul
judecatorilor si procurorilor, in art.2 alin.(3), care dezvolta conceptul de independenta a
judecatorilor si implicit pe acela de independenta a justitiei, consacrand la nivelul legii si scopul
ce trebuie atins prin garantarea independentei judecatorilor, anume asigurarea cadrului necesar
pentru impartialitate in analiza dosarelor deduse judecatii, evitarea oricaror restrictii, influente,
presiuni, amenintari, interventii, fie ele directe sau indirecte, avand ca deziderat esential
garantarea pentru fiecare persoana a dreptului fundamental la un proces echitabil, bazat exclusiv
pe aplicarea legii. Mai mult, legiuitorul a statuat in alineatul (4) din art.2 al aceleiasi legi regula
potrivit careia „Orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte
independenta judecatorilor”.
Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor, cu toate modificarile sale pana in anul
2018, dezvolta si alte reguli de detaliu destinate consolidarii principiului independentei
functionale plenare a judecatorilor, subliniind in art.4 necesitatea respectarii principiului
suprematiei legii, respectiv obligatia judecatorilor si procurorilor de a fi si de a pastra aparenta
independentei unora fata de ceilalti. Asadar, magistraților nu le este permis să intervină unii în
activitatea altora, decât în limitele controlului judiciar stabilit prin codurile de procedură si alte
legi speciale care reglementeaza modul de desfasurare a procedurilor judiciare.
Realizarea acestui principiu, anume independenta judecatorilor si a justitiei, este un
fenomen amplu, a carui garantare legea incearca sa o faca printr-un complex de măsuri privind
recrutarea și numirea în funcție a judecătorilor, evolutia in cariera, condițiile de eliberare și
schimbare din funcție, statutul disciplinar. Judecătorii sunt numiți de șeful statului, în virtutea
calității acestuia de reprezentant al Statului, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art.2 alin.(1) si (2), din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si
procurorilor, judecătorii sunt inamovibili, ei nu pot fi schimbați din funcție și nici avansați,
transferați sau detașați fără consimțământul lor. In esenta, aceasta regula legala este preluata din
art.125 din Constitutia Romaniei, care consacra expres principiul inamovibilitatii judecatorilor
„numiti de presedintele Romaniei”, adica judecatorii definitivi.
13 Decizia CCR nr.1109 din 8 septembrie 2011, M.of. nr.773 din 2 noiembrie 2011.
14 Decizia CCR nr.1325 din 4 decembrie 2008, M.Of. nr.872 din 23 decembrie 2008.
15
Abaterile disciplinare sunt judecate de Sectia pentru Judecatori din Consiliul Superior al
Magistraturii, organ al autoritatii judecătorești care are rolurile precis stabilite de Constitutie in
art.133 si art.134 și care în exclusivitate este imputernicit cu atribuții de a hotărî cu privire la
încetarea calității de judecător, in conditiile stabilite de lege.
Acest principiu al inamovibilitatii funcționează și în raportul dintre judecători și ministrul
Justiției. Acesta exercită față de instanțele judecătorești o autoritate administrativă, fiind
ordonator principal de credite, materială în organizarea instanțelor și a parchetelor, în controlul
realizat prin judecători/procurori inspectori din cadrul Inspectiei Judiciare (asupra inspectorilor
judiciari, insa, ministrul justitiei nu are autoritate decizionala, ci doar poate sa ii sesizeze), cu
privire la activitatea judecătorilor și procurorilor, a modului în care se desfășoară raportul cu
justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în activitatea judiciară, ministrul justitiei avand un
rol limitat si aproape nesemnificativ in ce priveste aprecierea asupra pregătirii și aptitudinii
profesionale a categoriilor de personal din cadrul autoritatii judecatoresti. În nicio împrejurare,
verificările efectuate nu pot duce la imixtiuni ale ministrului justitiei ori altor foruri sau institutii
ori persoane în desfășurarea proceselor în curs sau la repunerea în discuție a ceea ce a fost
judecat, singurele remedii acceptate de lege fiind caile de atac judiciare, cele ordinare si cele
extraordinare.
În concluzie, puterea judecătorească trebuie înțeleasă ca libertatea totală a faptului
judecății și de interpretare a legii pe care trebuie să o aplice la speță fără nicio ingerință
(indiferent de modul de manifestare și din partea oricăruia ar veni: putere legislativă, putere
executivă, structuri ale autoritatii judecatoresti, alte institutii publice, partile din dosare ori
apartinatorii acestora, presă, opinie publică, orice alte entitati imaginabile). O semnificatie aparte
au anumite organisme jurisdictionale supranationale, cum ar fi Curtea Europeana Drepturilor
Omului, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, tribunalele internationale, ale caror hotarari,
decizii, in esenta au efecte si in planul aplicarii dreptului in plan national, determinand obligatii
suplimentare pentru institutiile romanesti, inlcusiv pentru instantele de judecata, insa in
modalitatile nuantate de lege.
c) Egalitatea cetățenilor în fața legilor

Acest principiu și-a găsit consacrarea constituțională in art.16 din Constitutie– alin.(1) :
”cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminari”,
respectiv alineatul (2) - „nimeni nu este mai presus de lege”, norme care se regasesc reluate și în
legea de organizare judiciară, in art.7: „toate persoanele sunt egale în fața legii fără privilegii și
discriminări. Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasă, naționalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, avere, origine
sau condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii”.
Egalitatea în fața justiției prezintă următoarele aspecte:
- Toți cetățenii sunt judecați de regula de aceleași instanțe, fără a exista pentru vreuna
dintre părți privilegii de judecată; In bogata sa jurisprudenta, Curtea Constitutionala a Romaniei
a statuat ca „respectarea egalitatii in drepturi, precum si a obligatiei de nediscriminare, stabilite
prin art.16 alin.(1) din Constitutie, presupuneluarea in considerare a tratamentului pe care legea
16
il prevede fata de cei carora le se aplica in decursul perioadei in care reglementarile sunt in
vigoare, tratament juridic care nu poate fi decat diferit la situatii diferite”15.
- Judecata se face după aceleași norme procedurale de judecată pentru toate părțile din
proces;
- Instanțele trebuie să asigure aceleași drepturi părților, realizate în limitele prevăzute de
lege. In aceasta privinta, Curtea Constitutionala a statuat faptul ca „egalitatea de tratament intre
subiectele de drept imbraca, in materie procesuala, forma specifica egalitatii de arme intre
justitiabili”16.
d) Unitatea sistemului judiciar

În țara noastră, Autoritatea Judecătorească își exercită atribuțiile prin instanțele
judecătorești (mai exact, puterea judecatoreasca in sensul de una dintre cele trei puteri in stat),
Ministerul Public (cu acel rol constitutional clar definit in art.131 din Constitutie), precum si
Consiliul Superior al Magistraturii, ca garant al independentei justitiei si cu rol in cariera
judecatorilor si procurorilor, respectiv cu rol in organizarea si functionarea sub aspect
administrativ a instantelor de judecata si a parchetelor de pe langa acestea. Puterea
Judecatoreasca ca putere in stat in sensul art.1 alin.(4) din Constitutie, insa, este constituita
numai din instantele de judecata, fiind asadar exercitata numai de catre judecatori. Instanțele
judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie,
administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o altă
competență.
Numai instanțele judecătorești pot realiza justiția ca formă fundamentală a statului.
Constituția interzice înființarea de instanțe extraordinare. Instanțele judecătorești ca organe ale
statului care realizează justiția sunt cuprinse într-un sistem unitar, în vârful căruia se găsește
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Parchetele sunt organizate pe lângă instanțele judecătorești, ceea ce denota unitatea
sistemului nostru judiciar. Parchetele nu fac parte din sistemul puterii judecatoresti, astfel ca
procurorii, desi au la randul lor calitatea de magistrati, nu au atributia constitutionala de „a spune
dreptul”, nu pot sa „infaptuiasca justitia” in sensul de a actiona ca putere judecatoreasca, de „a
face justitie”, rolul si statutul constitutional al procurorilor si al parchetelor in care ei sunt
constituiti fiind precis stabilit de art.131 si art.132 din Constitutie.
e) Folosirea limbii materne în fața instanței

Acest principiu și-a găsit consacrarea în Constituție in art.128 - „folosirea limbii materne
si a interpretului in justitie, care prevede că procedura judiicară se desfășoară în limba română.
Cetățenii aparținând minorităților naționale, precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc
limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în
instanță și de a pune concluzii prin interpret. În procesul penal acest drept este asigurat gratuit. O
norma similara este reglementata si de art.23 alin.(8) din Constitutie, cu referire la procedura
penala in cazul in care se dispune retinerea sau arestarea unei persoane care nu intelege sau nu
vorbeste limba romana.
15 Decizia CCR nr.381 din 30 septe,mbrie 2004, M.Of. nr.1011 din 2 noiembrie 2004.
16 Decizia CCR nr.322 din 14 septembrie 2004, M.Of. nr.1013 din 3 noiembrie 2004.
17
Aceleași prevederi se regăsesc și în legea de organizare judiciară nr.304/2004, in art.14.
Principiul este consacrat și realizat la nivel internațional și reprezintă un mijloc însemnat al
organizării si mai ales functionarii justiției, prin care se asigură egalitatea în drepturi pentru toți
cetățenii, indiferent de naționalitate. Aceasta regula se aplica si in cursul anchetelor penale
(urmarirea penala) sau investigatii ori cercetari administrative ori in cauzele de cercetare
disciplinara, in egala masura, pentru aceleasi motive de respectare a unui drept fundamental
consacrat de conventiile, pactele si declaratiile internationale si regionale de drepturi si libertati
fundamentale ale omului.
f) Publicitatea și contradictorialitatea dezbaterilor judiciare

Si acesta este un principiu consacrat la nivel constitutional, prin prevederile art.127 din
Constitutie („Sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege”), fiind
reluat in art.12 din Legea 304/2004 modificata pana la zi, a organizarii judiciare. Acest principiu
este determinat de specificul justiției ca institutie juridica fundamentală a statului, care are,
printre altele, si rolul de a creste increderea publicului in corectitudinea, transparenta,
impartialitatea si echitatea actului de justitie, trasaturi despre care publicul poate lua cunostinta
prin asistarea in salile de judecata, ca regula, la procese. Soluționarea cauzelor de instanțe
presupune prezența părților și participarea lor la dezbateri judiciare. Publicitatea dezbaterilor
presupune și accesul liber în sala de ședință a altor persoane decît cele ce se judecă, rezultând
astfel caracterul democratic al justiției, fiind o garanție că fiecare cauză se judecă în temeiul
legii.
Acest principiu permite realizarea rolului educativ al justiției. Ședința publică îngăduie
asistarea unui mare număr de cetățeni care i-au cunoștință de activitatea justiției și-n rândul
cărora justiția exercită rolul ei educativ, ei fac cunoscut și altor persoane, de asemenea prin mass-
media
Asa cum am aratat, Constituția și legea de organizare judiciară consacră acest principiu
reflectand cu claritate importanta sa covarsitoare in infaptuirea justitiei in cadrul democratiei
constitutionale, stabilind că ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de
lege. Insă trebuie observat ca aceste excepții nu înlătură principiul publicității, ci doar restrâng
participarea la judecată a altor persoane, în afara părților, pentru anumite cazuri bine justificate,
pe care legea le enumera de regula expres si limitativ. Pronunțarea hotărârilor se face în ședință
publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
g) Respectarea dreptului la apărare

Acest principiu este strâns legat de cel anterior și de specificul justiției. Rezolvarea
dreptului pe calea procesului face neces participarea: inculpatului sau a părților în litigiu în
ședința de judecată, dar impune și acordarea acestora a dreptului de a se apăra.
Constituția României a prevăzut acest drept printre drepturile si libertatile fundamentale
(alaturi de cele precum dreptul la viață, libertatea individuala, libertatea circulației, libertatea
conștinței etc). Astfel, art. 24 din Constitutie consacra dreptul de apărare si il califica ca
„garantat”, in text mentionandu-se expres faptul ca în tot timpul procesului părțile au dreptul să
fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Dreptul la aparare, in sensul asistentei juridice
obligatorii asigurata de un avocat, adica aparator profesionist, este consacrat de asemenea
explicit in art.23 alin.8, unde textul constitutional mentioneaza expresis verbis „prezenta unui
18
avocat, ales sau numit din oficiu”. Dreptul la aparare este, de asemenea, reglementat expres in
Legea organizarii judiciare nr.304/2004, fiind consacrat de art.15 care reia, practic, textul
constitutional din art.24.
Codurile, legile de procedură, care reglementează desfășurarea procesului în fața
instanțelor de judecată, stabilesc o serie de drepturi care îngăduie părților posibilitatea apărării.
Printre acestea amintim: Dreptul părții de a studia dosarul, Dreptul părții de a propune martori,
Dreptul părții de a cere expertize, Dreptul părții de a depune la dosar actele pentru apărare,
Dreptul de a recuza judecătorul, Dreptul la ultimul cuvânt (inculpatul), Dreptul la folosirea căilor
de atac.
Asistența judiciară se asigură de avocați sau consilieri juridici. Modificarea legislației
penale și a celei procesuale penale au dat un conținut nou dreptului la apărare, mai ales în timpul
urmăririi penale. Organele judiciare sunt obligate să încunoștințeze pe învinuit/inculpat de fapta
de care e învinuit, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure pregătirea apărării. Orice parte are
dreptul de a fi asistat de apărător în tot cursul procesului penal. Organele judiciare au obligația de
a-l înștiința pe învinuit/inculpat înainte de a i se lua prima declarație de dreptul de a fi asistat,
consemnând aceasta în procesul – verbal de ascultare. În anumite condiții prevăzute de lege,
organele judiciare sunt obligate să asigure asistența juridică a inculpatului, dacă acesta nu are
avocat ales (este minor, este reținut sau arestat, chiar și în altă cauză, etc.).
h) Principiul colegialității instanțelor

În compunerea instanțelor pot exista două situații: judecător unic și complet format din 2
sau mai mulți judecători.
Potrivit legii de organizare judiciară, cauzele date în competența de primă instanță a
judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel se judecată de un singur judecător. Apelurile se
judecată în complet de doi judecători, iar recursurile în complet de 3 judecători.
Colegialitatea instanței constituie o garanție în funcționarea justiției, care astfel e
ientificată prin confruntarea opiniilor memebrilor completului de judecată în cadrul deliberării
colective, în care judecătorii se controlează reciproc, iar hotărârea rămâne anonimă, astfel încât
judecătorii sunt scutiți de resentimente și ranchiună din partea celor care au pierdut procesul.
Cei care sunt partizanii judecătorului unic aduc ca argument responsabilitatea mai mare a
acestuia, o mai mare independență. Cum fiecare soluție are și avantaje și dezavantaje, o soluție
absolută nu e recomandată.
i) Asigurarea dreptului justițiabililor la un proces echitabil

Acest principiu, al procesului echitabil, se regaseste consacrat in Constituia Romaniei in
art.21 alin.(3) - „partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un
termen rezonabil”. Este un principiu preluat din Conventia Europeana Drepturilor Omului (art.6
din CEDO), cu o bogata jurisprudenta si analiza doctrinara atat la nivelul european, cat si la cel
national, in special jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si cea a Curtii
Constitutionale fiind relevante in aceasta materie. In practica sa, Curtea Constitutionala a
Romaniei a statuat faptul ca „conceptul de proces echitabil, consacrat si de art.6 paragr.1 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, presupune judecarea
cauzei in fata unei instante independente si impartiale, singura in masura sa decida cu privire la
19
necesitatea tuturor aspectelor menite sa slujeasca actului de infaptuire a justitiei prin aflarea
adevarului...”17.
Principiul procesului echitabil ca regula a infaptuirii justitiei se regaseste si in Legea de
organizare judiciara nr.304/2004, in art.10 („Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si
la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de catre o instanta impartiala si independenta,
constituita potrivit legii”).
Prezentaţi principiile care guvernează sistemul judiciar.

Exemplificaţi modul de respectare a principiului dreptului la apărare.
Să ne reamintim...
Principiile de bază ale sistemului judiciar sunt:
- Principiul separației puterii judecătorești de celelalte puteri ale statului;
- Independența judecătorilor
- Egalitatea cetățenilor în fața legilor
- Unitatea sistemului judiciar
- Folosirea limbii materne în fața instanței
- Publicitatea și contradictorialitatea dezbaterilor judiciare
- Respectarea dreptului la apărare
- Principiul colegialității instanțelor
- Asigurarea dreptului justițiabililor la un proces echitabil.
Rezumat
Constitutia actuala a Romaniei (adoptata in anul 1991 si revizuita in anul
2003), in Titlul III intitulat “Autoritatile publice”, aloca Capitolul VI pentru
Autoritatea Judecatoreasca, unde trei sectiuni distincte reglementează cate o parte
componenta a autoritatii judecatoresti: Sectiunea 1 – Instantele judecatoresti,
Sectiunea a 2-a – Ministerul Public si Sectiunea a 3-a Consiliul Superior al
Magistraturii.
Dintre aceste trei entitati, numai instantele de judecatoresti, compuse cu
judecatori, au rolul si atributia constitutionala de a infaptui justitia si acestea
constituie “puterea judecatoreasca” in sensul exprimarii din art.1 alin.(4) din
Constitutie”, care consacra expres principiul separatiei si echilibrului puterilor in
stat.18
Nu trebuie sa confundam notiunea de “Autoritate judecatoreasca” cu aceea de
“Putere judecatoreasca”, deoarece, conform Constitutiei actuale a Romaniei,
autoritatea judecatoreasca inglobeaza si puterea judecatoreasca.
Într-un sens restrans si centrat pe terminologia juridica, prin justiție se înțelege
17 Decizia CCR nr.307 din 23 martie 2010, M.Of. nr.287 din 3 mai 2010.
18 Art.1 – Statul roman - alin.(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor –
legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.
20
ansamblul instituțiilor juridice prin mijlocirea cărora funcțiile judiciare se pot
exercita: magistrații, auxiliarii justiției, sistem în care justiția se identifică cu aparatul
administrativ în fruntea căruia se află Ministerul Justiției. Din această perspectivă,
justiția este un serviciu public al statului, organizat riguros si care functioneaza pe
baza unor proceduri legale precise si clare. Astfel, Constitutia Romaniei prevede
expres in art.126 alin.1 faptul ca justitia se infaptuieste de Inalta Curte de Casatie si
Justitie si celelalte instante prevazute de lege.
Principiile de bază ale sistemului judiciar se pot sintetiza, după cum urmează
-Constituția României din 1991, in forma sa initiala, nu prevedea expres
principiul separării puterilor în stat, insa prin revizuirea din anul 2003 acest
important principiu de functionare a democratiei constitutionale a fost inclus in mod
explicit in art.1 alin.4 din legea fundamentala
- Curtea Constitutionala a statuat ca „principiul separatiei si echilibrului
puterilor in stat presupune existenta unui control reciproc intre puterile statului, sub
aspectul exercitarii in conformitate cu legea atributiilor lor specifice, acesta fiind un
mecanism specific statului de drept, si democratic, pentru evitarea abuzurilor din
partea uneia sau alteia dintre puterile statului”.
- Independența judecătorilor este un principiu constitutional consacrat de
art.124 alin.(3) din Legea fundamentala: „Judecatorii sunt independenti si se supun
numai legii.” Acest principiu constituie o consecință a separației puterilor, a
independenței puterii judecătorești, implicând interzicerea ingerințelor din partea
agenților celorlalte puteri în activitatea de judecată.
- puterea judecătorească trebuie înțeleasă ca libertatea totală a faptului
judecății și de interpretare a legii pe care trebuie să o aplice la speță fără nicio
ingerință (indiferent de modul de manifestare și din partea oricăruia ar veni: putere
legislativă, putere executivă, structuri ale autoritatii judecatoresti, alte institutii
publice, partile din dosare ori apartinatorii acestora, presă, opinie publică, orice alte
entitati imaginabile).
- Egalitatea în fața justiției prezintă următoarele aspecte: toți cetățenii sunt
judecați de regula de aceleași instanțe, fără a exista pentru vreuna dintre părți
privilegii de judecată; judecata se face după aceleași norme procedurale de judecată
pentru toate părțile din proces; instanțele trebuie să asigure aceleași drepturi părților,
realizate în limitele prevăzute de lege.
- Puterea Judecatoreasca ca putere in stat in sensul art. 1 alin. 4 din
Constitutie, insa, este constituita numai din instantele de judecata, fiind asadar
exercitata numai de catre judecatori. Instanțele judecă toate procesele privind
raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale,
precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o altă competență.
- procedura judiicară se desfășoară în limba română. Cetățenii aparținând
minorităților naționale, precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba
română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi
în instanță și de a pune concluzii prin interpret. În procesul penal acest drept este
asigurat gratuity.
- Soluționarea cauzelor de instanțe presupune prezența părților și participarea
21
lor la dezbateri judiciare. Publicitatea dezbaterilor presupune și accesul liber în sala
de ședință a altor persoane decît cele ce se judecă, rezultând astfel caracterul
democratic al justiției, fiind o garanție că fiecare cauză se judecă în temeiul legii.
Astfel se permite realizarea rolului educativ al justiției. Ședința publică îngăduie
asistarea unui mare număr de cetățeni care i-au cunoștință de activitatea justiției și-n
rândul cărora justiția exercită rolul ei educativ, ei fac cunoscut și altor persoane, de
asemenea prin mass-media.
- Codurile, legile de procedură, care reglementează desfășurarea procesului
în fața instanțelor de judecată, stabilesc o serie de drepturi care îngăduie părților
posibilitatea apărării. Printre acestea amintim: dreptul părții de a studia dosarul,
dreptul părții de a propune martori, dreptul părții de a cere expertize, dreptul părții
de a depune la dosar actele pentru apărare, dreptul de a recuza judecătorul, dreptul la
ultimul cuvânt (inculpatul), dreptul la folosirea căilor de atac.
- În compunerea instanțelor pot exista două situații: judecător unic și complet
format din 2 sau mai mulți judecători. Colegialitatea instanței constituie o garanție în
funcționarea justiției, care astfel e ientificată prin confruntarea opiniilor memebrilor
completului de judecată în cadrul deliberării colective, în care judecătorii se
controlează reciproc, iar hotărârea rămâne anonimă, astfel încât judecătorii sunt
scutiți de resentimente și ranchiună din partea celor care au pierdut procesul.
- principiul procesului echitabil se regaseste consacrat in Constituia
Romaniei in art.21 alin. 3 - „partile au dreptul la un proces echitabil si la
solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”. Este un principiu preluat din
Conventia Europeana Drepturilor Omului (art.6 din CEDO), cu o bogata
jurisprudenta si analiza doctrinara atat la nivelul european, cat si la cel national, in
special jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si cea a Curtii
Constitutionale fiind relevante in aceasta materie. In practica sa, Curtea
Constitutionala a Romaniei a statuat faptul ca „conceptul de proces echitabil,
consacrat si de art. 6 paragr. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, presupune judecarea cauzei in fata unei instante
independente si impartiale, singura in masura sa decida cu privire la necesitatea
tuturor aspectelor menite sa slujeasca actului de infaptuire a justitiei prin aflarea
adevarului...”
Test de evaluare a cunoştinţelor

1) Prezentaţi puterea judecătorească.
2) Definiţi noţiunea de justiţie.
3) Menţionaţi care sunt principiile de bază ale sistemului judiciar.
4) Prezentaţi principiul folosirii limbii materne în faţa instanţei.
5) Precizaţi în ce constă principiul independenţei judecătorilor şi cel al egalităţii
în faţa legii.
6) Îi poate fi îngrădit unei părţi dreptul de a studia dosarul? Motivaţi răspunsul.
22
Unitatea de învăţare 2. Sistemul organelor judecătorești. Organizarea
instanțelor
Cuprins
2.1. Introducere ............................................................................................................. 23
2.2. Competenţe ............................................................................................................ 23
2.3. Organizarea şi funcţionarea instanțelor judecătoreşti .......................................... 24
2.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie........................................................................25
2.5. Curţi de Apel, Tribunale, Tribunale specializate, Judecătorii……........................27
2.6. Instanţele militare................................................................................................32
2.7. Rezumat..............................................................................................................33
2.8. Test de evaluare..................................................................................................34
2.1. Introducere
introductive referitoare la sistemul organelor judecătoreşti. De asemenea
cursanţii vor fi familiarizaţi cu organizarea instanţelor, din punctul de vedere al
competenţei materiale a acestora.

Parcurgerea unităţii de învăţare 2 va permite studentului:
dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a prezenta sistemul organelor judiciare
să identifice şi să explice competenţa generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie (ICCJ), precum şi competenţa materială a instanţelor judecătorești: curţi
de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii
să descrie organizarea instanţelor.
23
2.3. Organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară mentioneaza trei componente ale
Autoritatii Judecatoresti in sensul constitutional al acesteia: puterea judecatoreasca propriu zisa,
adica instanțele judecătorești, urmata de Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii
cu rolurile sale constitutionale.
Puterea judecatoreasca/Justitia in Romania cuprinde următoarele instanțe de judecată:
Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instantele
militare și judecătoriile.
Atributiile administrativ-organizatorice in ce priveste instantele de judecata, la nivelul
regulilor de baza imediat inferioare legii, apartin Consiliului Superior al Magistraturii , cadrul
normativ fiind dat de Legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al
Magistraturii. De asemenea, un alt izvor de drept important in aceasta privinta este constituit de
Legea organizarii judiciare nr.304/2004 cu modificarile pana la zi.
In ce priveste interferenta Consiliului Superior al Magistraturii asupra functionarii
instantelor de judecata, putem exemplifica cu regula legala potrivit careia prin hotărâre a
Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, în raport
cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile (similar la alte sectii unde se
impune crearea de complete specializate), complete specializate pentru soluţionarea anumitor
categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:
a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc;
b) cererile în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate
juridică, precum şi în materia registrului comerţului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
La înfiinţarea completelor specializate potrivit primului alineat se va ţine seama de
următoarele criterii:
a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secţiei;
b) specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a
acestora;
c) respectarea principiului repartizării aleatorii.
Aceste exemple privind rolul CSM in organizarea si functionarea instantelor de judecata
abunda in Legea nr.317/2004 si ele evidentiaza rolul multiplu al acestei autoritati publice,
precum si valentele mai ample ale notiunii de „independenta a justitiei”.
În cadrul activității de judecată, controlul propriu-zis se desfășoară prin intermediul
jurisdictiilor superioare, in cadrul controlului judiciar prevazut de legislatia procesuala,
exercitată de instanțele ierarhic superioare, cu prilejul exercitării căilor de atac.
Activitatea de control asupra judecatorilor, cu trimitere la eventuale consecinte ale
raspunderii disciplinare si alte forme de raspundere pornite cu privire la modul de exercitare a
atributiilor de serviciu, se realizeaza de catre Inspectia Judiciara organizata potrivit Legii
317/2004 in subordinea Consiliului Superior al Magistraturii, format organizatoric ce corespunde
exigentelor principale ale prevederilor constitutionale, din moment ce atributiile disciplinare
apartin, potrivit art.134 din Constituie, Consiliului Superior al Magistraturii, pe sectiile sale.
Inspectia Judiciara este o institutie cu un grad mare de autonomie, care asigura activitatea de
24
control intern in instante si parchete, verifica orice sesizare in materie disciplinara si are si alte
atributii date de lege.
Dreptul de a sesiza inspectia judiciara apartine si altor titulari, precum justitiabilii,
avocatii si alti participanti la procedurile judiciare (se deduce ca persoanele nemultumite se
adreseaza, de regula, inspectiei judiciare), carora li se adauga ministrul justitiei, conducerile
instantelor si parchetelor, in conditiile stabilite de lege.
Acest control se exercită prin verificarea lucrărilor, a modului cum se desfășoară
raporturile de serviciu cu justițiabilii, cu avocații, precum și prin aprecierea asupra activității,
pregătirii și aptitudinii profesionale. Controalele administrative mentionate mai sus pot conduce
la atragerea raspunderii disciplinare (sectiile din CSM avand atributiile de a judeca aceste dosare
disciplinare) sau sesizari catre institutiile competente pentru cazul altor forme de raspundere
juridica.
Controlul nu poate duce la imixtiuni în desfășurarea proceselor în curs sau la repunerea în
discuție a ceea ce a fost deja judecat. Controlul poate avea însă ca obiect probleme legate de
conducerea dezbaterilor, redactarea hotărârilor, soluționarea promptă a cauzelor și orice
activitate legată de munca personalului mediu de specialitate (arhivari, registratori, grefieri).
Menţionaţi care sunt instanțele de judecată din țara noastră.
Să ne reamintim...
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară mentioneaza trei
componente ale Autoritatii Judecatoresti: puterea judecatoreasca propriu zisa, adica
instanțele judecătorești, urmata de Ministerul Public si Consiliul Superior al
Magistraturii.
Activitatea de control asupra judecatorilor, cu trimitere la eventuale
consecinte ale raspunderii disciplinare si alte forme de raspundere pornite cu privire
la modul de exercitare a atributiilor de serviciu, se realizeaza de catre Inspectia
Judiciara organizata potrivit Legii 317/2004 in subordinea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Acest control se exercită prin verificarea lucrărilor, a modului cum se
desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii, cu avocații, precum și prin
aprecierea asupra activității, pregătirii și aptitudinii profesionale.
2.4. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
2.4.1. Organizarea ICCJ

În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării. Aceasta asigură interpretarea şi
aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune, potrivit art.19 din Legea organizarii
judiciare nr. 304/2004 modificata pana la zi, din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de
secţii şi judecători. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă,
25
Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu
competenţă proprie. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Completul pentru
soluţionarea recursului în interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
precum şi completuri de 5 judecători.
În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţi-asistenţi, stabiliţi prin
statul de funcţii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cuprinde în structură Cancelaria, direcţii,
servicii şi birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcţii.
2.4.2. Competenţa I.C.C.J.

Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel
şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva
hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio
altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. Art.21-27 din legea
organizarii judiciare stabilesc atributiile si competentele ICCJ si ale sectiilor sale.
Potrivit Codului de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri,
în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor
probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, potrivit Codului de procedură
penală:
1. în primă instanţă:
a) infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari;
b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale;
d) infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
e) infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de
procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
f) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;
g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de recurs, judecă:
a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi
Curtea Militară de Apel;
b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi
Curtea Militară de Apel;
c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege;
Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu competenţa fiecăreia, soluţionează:
a) cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură;
b) conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege;
c) orice alte cereri prevăzute de lege.
26
Totodată, Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate
împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi
atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.
Completele de 5 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în
primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecă şi alte cauze date în
competenţa lor prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: soluţionarea, în
condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie și sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de
promulgare.
În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în Secţii Unite, la judecată
trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia poate fi
luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi.
Menţionaţi în câte secții este organizată I.C.C.J. și care sunt completurile

care funcționează la nivelul acesteia
Să ne reamintim...
În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării.
I.C.C.J.este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia
penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă
proprie. Tot în cadrul ei funcţionează Completul pentru soluţionarea recursului în
interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi
completuri de 5 judecători.
În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţi-asistenţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru:
soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea
jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și sesizarea Curţii Constituţionale
pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în Secţii Unite, la
judecată trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie.
Decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi.
2.5. CURȚILE DE APEL, TRIBUNALE, TRIBUNALE SPECIALIZATE,

JUDECĂTORII
2.5.1. Organizare
Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora
funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care face parte
integrantă din legea de organizare judiciară. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau,
după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea
părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal,
cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă,
27
concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor,
complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi
al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. În
circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din
municipiul Bucureşti. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete
specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale,
cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte
de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau
pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate
pentru cauze maritime şi fluviale.
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la
nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de
judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care
funcţionează.
Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele
municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1. Localităţile care fac parte din circumscripţiile
judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului
justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. În raport cu natura şi numărul cauzelor,
în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau complete specializate. În cadrul judecătoriilor se
vor organiza secţii sau complete specializate pentru minori şi familie. Completele şi secţiile
specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalele specializate pentru minori şi familie
judecă atât infracţiunile săvârşite de minori, cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor.
Secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la
propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al
Magistraturii. Completele specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din
circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de
conducere al fiecărei instanţe.
Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al
instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului. În
mod excepţional, în situaţia în care în cadrul unei secţii nu se poate constitui un complet de
judecată, colegiul de conducere al instanţei poate dispune participarea unor judecători de la alte
secţii.
În raport cu volumul de activitate, cu natura şi complexitatea cauzelor deduse judecăţii,
pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii se pot înfiinţa sedii secundare cu activitate
permanentă în alte localităţi din judeţ sau în municipiul Bucureşti.
2.5.2. Conducerea instanțelor

Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile
manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia. Preşedinţii curţilor de apel şi ai
tribunalelor exercită, de asemenea, atribuţii de coordonare şi control ale administrării instanţei
unde funcţionează, precum şi ale instanţelor din circumscripţie. Preşedinţii judecătoriilor şi ai
tribunalelor specializate exercită şi atribuţii de administrare a instanţei.
În funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, la curţile de apel,
tribunale şi tribunale specializate, preşedintele poate fi ajutat de 1 - 2 vicepreşedinţi, iar la
judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte. La Curtea de Apel Bucureşti şi la
Tribunalul Bucureşti, preşedintele poate fi ajutat de 1 - 3 vicepreşedinţi.
28
Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti iau măsuri pentru organizarea şi
buna funcţionare a instanţelor pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile
acestora, asigură şi verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către
judecători şi personalul auxiliar de specialitate.
Preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit
legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată.
Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie.
În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care
hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiile de conducere
sunt formate dintr-un număr impar de membri
La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, adunări
generale ale judecătorilor.
Adunările generale ale judecătorilor au următoarele atribuţii:
a) dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe;
b) aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c) dezbat probleme de drept;
d) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a Consiliului
Superior al Magistraturii;
e) formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii;
f) aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;
g) iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;
h) îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul
anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face
în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a
instanţelor judecătoreşti.
Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii acestuia.
Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.
Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi
curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind
conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Apelurile se judecă în complet format din 2
judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea
prevede altfel.
După desfășurarea anchetei judiciare și dezbaterile în fond se pronunță hotărârile
judecătorești. Instanța ia această hotărâre cu majoritatea voturilor judecătorilor din completul de
judecată. În cazul în care completul este format din doi judecători, iar aceștia nu ajung la un
acord, procesul se judecă din nou în complet de divergență. Completul de divergenţă se
constituie prin includerea, în completul de judecată, a preşedintelui sau a vicepreşedintelui
instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea de permanenţă.
Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă
şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari. Asistenţii judiciari
participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se
consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
29
2.5.3. Competența instantelor de judecata
Judecătoriile judecă:
În materie civilă, potrivit Codului de procedură civilă:
1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz,
neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de
cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii
aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile
juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după
caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor,
dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate
prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de
izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor
instanţe;
i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de
calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;
2. abrogat
3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate
jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
În materie penală, potrivit Codului de procedură penală, Judecătoria judecă în primă
instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Tribunalele judecă:
1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii
în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
În materie penală, tribunalul judecă:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 – 177 (infracțiunile de omor), art. 179,
art. 189 alin. 3 – 5 (lipsirea de libertate in mod ilegal), art. 197 alin. 3 (violul), art. 211 alin. 3
(tâlhăria), art. 212 alin. 3 (pirateria), art. 215 alin. 5 (înșelăciunea), art. 254 (luarea de mită), art.
255 (darea de mită), art. 257 (traficul de influență), art. 266 - 270, art. 279^1, art. 312 şi art. 317,
precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive
ori radioactive;
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;
d) infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;
30
e^1) infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9
din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările
ulterioare;
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii
privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de
judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a
hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a
reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa,
precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Curţile de apel judecă, in materie civila:
1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii
speciale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în
primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
In materie penala:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155 – 173 (contra siguranței statului) şi
infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 253^1, art. 273 - 276 când s-a produs o
catastrofă de cale ferată şi art. 356 - 361;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la
parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici,
executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;
b^1) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de
ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
b^2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de
judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la
parchetele de pe lângă aceste instanţe;
b^3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului
Legislativ şi de Avocatul Poporului;
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă
instanţă de tribunale;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de
judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte
cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi
tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite
aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege;
5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor
condamnate în străinătate.
Menţionaţi care sunt instanțele care au personalitate juridică.

Precizați care sunt entitățile prin care se realizează conducerea instanțelor.
31
Să ne reamintim...
funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 care
face parte integrantă din legea de organizare judiciară.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul
fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul
reşedinţă de judeţ. În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile
din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti. În cadrul tribunalelor funcţionează
secţii sau, după caz, complete specializate.
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot
funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în
municipiul.
Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în
sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1. Localităţile care fac parte din
circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii.
Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită
atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia.
Preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească,
potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată.
În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere,
care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiile
de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri
La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar,
adunări generale ale judecătorilor.
Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la
începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea
membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective
stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii
acestuia. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în
sistem informatizat.
Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei,
tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu
excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Apelurile se
judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3
judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
2.6. INSTANȚELE MILITARE
Instanţele militare sunt:
32
a) tribunalele militare teritoriale – în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara;
b) Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. Instanţele
militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să
se desfăşoare în alt loc. Instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari români,
membri ai unei forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale,
pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română.
La şedinţele de judecată, judecătorii şi procurorii militari sunt obligaţi să poarte uniforma
militară. Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de judecată, precum şi
procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie
de grade. Când gradul procurorului nu face parte din aceeaşi categorie cu gradul învinuitului sau
inculpatului, acesta va fi asistat de un alt procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit
de conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza.
Mai trebuie adaugat, sub aspect organizatoric, faptul ca, potrivit art.130 din Constitutie,
instantele de judecata beneficiaza de politia pusa in serviciul lor, insa in fapt, in practica, acest
text constitutional a ramas fara aplicare, deocamdata paza instantelor fiind asigurata numai de
catre jandarmi, care apartin Ministerul Afacerilor Interne, nicidecum Ministerului Justitiei, cum
rezulta in mod logic din textul constitutional. Prin exceptie, instantele militare au la dispozitie
efective de politie militara puse la dispozitie de catre Ministerul Apararii, ceea ce denota o mai
mare apropiere fata de litera si spiritul textul constitutional antementionat.
Menţionaţi care sunt instanțele militare din țara noastră.
Să ne reamintim...
Instanţele militare sunt: tribunalele militare teritoriale – în Bucureşti, Cluj-
Napoca, Iaşi şi Timişoara și Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
Instanţele militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanţa poate
dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. Instanţele militare pot judeca şi pe
teritoriul altor state, militari români, membri ai unei forţe multinaţionale, în
condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor
poate fi exercitată jurisdicţia română.
La şedinţele de judecată, judecătorii şi procurorii militari sunt obligaţi să poarte
uniforma militară. Când inculpatul este militar activ, preşedintele completului de
judecată, precum şi procurorul care participă la judecarea cauzei trebuie să facă parte
cel puţin din aceeaşi categorie de grade.
Rezumat
Puterea judecatoreasca/Justitia in Romania cuprinde următoarele instanțe de
judecată: Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele, tribunalele
specializate, instantele militare și judecătoriile.
Atributiile administrativ-organizatorice in ce priveste instantele de judecata, la
33
nivelul regulilor de baza imediat inferioare legii, apartin Consiliului Superior al
Magistraturii , cadrul normativ fiind dat de Legea 317/2004 privind organizarea si
functionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
În cadrul activității de judecată, controlul propriu-zis se desfășoară prin
intermediul jurisdictiilor superioare, in cadrul controlului judiciar prevazut de
legislatia procesuala, exercitată de instanțele ierarhic superioare, cu prilejul
exercitării căilor de atac.
În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării. Aceasta
asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune, potrivit art.19 din Legea
organizarii judiciare nr.304/2004 modificata pana la zi, din: preşedinte, 2
vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi judecători. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia
de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui
judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de
judeţ.
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot
funcţiona la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă, sediul în
municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa
tribunalului în domeniile în care funcţionează.
Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în
sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1
Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită
atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia.
În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere,
care hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei. Colegiile
de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri
La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar,
adunări generale ale judecătorilor.
Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la
începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea
membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective
stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii
acestuia. Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în
sistem informatizat.
Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei,
tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu
34
excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Apelurile se
judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3
judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Instanţele militare sunt: tribunalele militare teritoriale – în Bucureşti, Cluj-
Napoca, Iaşi şi Timişoara și Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu

1) Menţionaţi care sunt completele de la nivelul I.C.C.J..
2) Menţionaţi cum se asigură conducerea instanțelor.
3) Prezentați organizarea tribunalele.
4) Prezentați organizarea curților de apel.
5) Menționați care sunt instanțele militare.
35
Unitatea de învăţare 3. Ministerul Public
Cuprins
3.1. Introducere ............................................................................................................. 36
3.2. Competenţe ............................................................................................................ 36
3.3. Aspecte introductive. Principii............................................................................... 37
3.4. Atribuțiile Ministerului Public......................................................................... ...39
3.5. Organizarea Ministerului Public……............................
3.6. Rezumat.......................................................................................................................
3.7. Test de evaluare..........................................................................................................
3.1. Introducere
introductive referitoare la Ministerul Public – organizarea acestuia, competențele
procurorilor.

Parcurgerea unităţii de învăţare 3 va permite:
dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a prezenta organizarea Ministerului
Public
să identifice şi să explice competenţa procurorilor
să descrie atribuțiile Ministerului Public.
36
3.3. Aspecte introductive. Principii
Ministerul Public, potrivit art.131-132 din Constitutie, face parte din Autoritatea
Judecatoreasca, dar nu este parte a puterii judecatoresti, indeplinind alte functii constitutionale.
Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori, constituiți în parchete pe lângă fiecare
instanță judecătorească, sub autoritatea ministrului Justiției.
Potrivit art.131 alin.(1), Ministerul Public, in activitatea judiciara, reprezinta interesele
generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
Alineatul (2) stabileste ca Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este
condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar
alineatul (3) din art.131 stabileste ca parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata,
conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii.
Spre deosebire de judecători, procurorii nu se bucură de inamovibilitate, ci doar de
stabilitate, consacrată prin Constitutie si legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si
procurorilor.
Activitatea Ministerului Public este organizată după următoarele principii:
a) Principiul legalității
b) Principiul imparțialității
c) Principiul controlului ierarhic
Principiul legalității rezultă din atribuțiile Ministerului Public, atribuții ce sunt exercitate
numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării ei. Procurorul general nu poate da ordine
decât în temeiul și cu respectarea legii.
Principiul imparțialității rezultă din împrejurarea că procurorul, ca și judecătorul, nu
poate face politică, funcția lor fiind incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu
excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Ministerul Public este independent în
relațiile cu celelalte autorități publice, fiind independent și față de instanțele judecătorești.
Principiul controlului ierarhic și-a găsit concretizarea într-o subordonare a procurorilor
față de conducerea parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție teritorială. Procurorul
ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuțiile procurorului din subordine și să
suspende sau infirme actele și dispozițiile acestuia, dacă sunt contrare legii. Dispozițiile
procurorului ierarhic superior date în conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii în
subordine. Totuși, procurorul este liber să prezinte în fața instanței de judecată concluziile pe
care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză. Curtea
Constitutionala a statuat ca principiul subordonarii ierarhice, specific Ministerului Public, nu
contravine principiului constitutional al impartialitatii, intrucat in sistemul nostru juridic, la fel ca
in toate sistemele in care functioneaza institutia Ministerului Public, procurorul este liber sa
prezinte instantei de judecata concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legiisi tinand
seama de probele administrate in cauza19.
Dispozițiile ministrului Justiției date prin Procurorul general în vederea respectării și
aplicării legii sunt obligatorii, cu mentiunea ca aceste dispozitii nu pot sa se refere niciodata la
vreo cauza aflata pe rol si nici la modul de solutionare a unor categorii de dosare.
19 Decizia CCR nr.1273 din 12 octombrie 2010, M.Of. nr.788 din 25 noiembrie 2010.
37
Controlul tuturor membrilor Ministerului Public se exercită difuz de către Ministrul
Justiției, prin procurori delegati, din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție și, dupa caz, din parchetele de pe lângă Curțile de Apel sau alți procurori
delegați. Acest control se realizează prin verificarea lucrărilor, a modului cum se desfășoară
raporturile de serviciu cu justițiabilii și celelalte persoane implicate și prin aprecierea asupra
activității, pregătirii și aptitudinii profesionale a procurorilor.
În virtutea dreptului de control, potrivit prevederilor art.69 din Legea organizarii judiciare
nr. 304/2004, Ministrul Justiției are atributii foarte restranse asupra activitatii procurorilor.
Astfel, acesta poate cere Procurorului General informări asupra activității Ministerului Public și
să dea îndrumări cu privire la măsurile ce trebuie luate la nivel national pentru combaterea
criminalității ca fenomen. Tot Ministrul Justiției poate da dispoziție scrisă prin Procurorul
General procurorului competent să înceapă procedura de urmărire a infracțiunilor despre care are
cunoștință insa procurorul are libertatea de a administra probele pe care le considera necesare
conform legii de procedura penala, respectiv poate intocmi sau nu rechizitoriu in cauza, in
functie de convingerea sa asupra ansamblului probator. Odată deschisă procedura de urmărire
penală nu se pot da dispoziții pentru oprirea acestei proceduri, intrucât ar însemna un amestec în
activitatea propriu-zisă de înfăptuire a Justiției.
Controlul profesional si cel disciplinar se realizeaza de catre Inspectia Judiciara, prin
procurori inspectori desemnati conform regulilor de organizare si functionare a Inspectiei
Judiciare, iar rezultatele controalelor efectuate sunt prezentate Sectiei pentru Procurori din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii
Menţionaţi care sunt principiile care guvernează activitatea Ministerului

Public.
Să ne reamintim...
Ministerul Public, potrivit art.131-132 din Constitutie, face parte din
Autoritatea Judecatoreasca, dar nu este parte a puterii judecatoresti. Ministerul
Public își exercită atribuțiile prin procurori, constituiți în parchete pe lângă fiecare
instanță judecătorească, sub autoritatea ministrului Justiției.
Potrivit art.131 alin. 1, Ministerul Public, in activitatea judiciara, reprezinta
interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si
libertatile cetatenilor.
Principiul legalității rezultă din atribuțiile Ministerului Public, atribuții ce sunt
exercitate numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării ei. Procurorul
general nu poate da ordine decât în temeiul și cu respectarea legii.
Principiul imparțialității rezultă din împrejurarea că procurorul, ca și
judecătorul, nu poate face politică, funcția lor fiind incompatibilă cu orice altă
funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul
superior. Ministerul Public este independent în relațiile cu celelalte autorități
publice, fiind independent și față de instanțele judecătorești.
Principiul controlului ierarhic și-a găsit concretizarea într-o subordonare a
procurorilor față de conducerea parchetului ierarhic superior din aceeași
38
circumscripție teritorială. Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare
dintre atribuțiile procurorului din subordine și să suspende sau infirme actele și
dispozițiile acestuia, dacă sunt contrare legii. Dispozițiile procurorului ierarhic
superior date în conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii în subordine.
Totuși, procurorul este liber să prezinte în fața instanței de judecată concluziile pe
care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în
cauză.
3.4. Atribuțiile Ministerului Public
Potrivit Constitutiei si legii de organizare judiciară, Ministerul Public exercită, prin

procurori, următoarele atribuţii:
a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă,
potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce
şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;
Potrivit normelor din codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect:
strângerea probelor necesare la identificarea infractorilor, la stabilirea răspunderii acestora pentru
a se constata dacă este sau nu este cazul să fie trimiși în judecată. Urmărirea penală se desfășoară
de procuror (organe de anchetă penală) și de către organe de cercetare penală (organe de poliție).
În exercitarea acestor atribuții, procurorul conduce și controlează activitatea de cercetare
penală a Poliției și a altor organe care sunt obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile
procurorului în condițiile legii. Procurorii verifică ca nicio persoană să fie reținută sau arestată
decât în cazurile prevăzute de lege. Când procurorul constată că un act sau o măsură a organelor
de cercetare penală nu este dat cu respectarea condițiilor legale, le infirmă motivate.
c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;
În situația în care procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care
garantează respectarea adevărului, că urmărirea penală este completă, există probele necesare și
legal administrate din care rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit și că acesta
răspunde penal, dă rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, sesizând astfel instanța
de judecată.
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;
Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.
Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale
acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.
În procesul civil, procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar
pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
În procesul penal, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are
rol activ în aflarea adevărului. Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le
consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul
39
susține învinuirea în procesul penal, punând și concluzii de achitare când cercetarea
judecătorească nu confirmă învinuirea sau a intervenit una din cauzele de încetare a procesului
penal. Cererile și concluziile procurorului trebuie motivate.
În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat
urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului..
Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă
apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.
În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt
obligatorii, sub sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii (punere sub interdicție, declararea
judecătorească a morții etc.).
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
Procurorul, potrivit art.129 din Constitutie, exercită, în condiţiile legii, căile de atac
împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră netemeinice şi nelegale.
Procurorul poate face în procesul penal apel sau recurs atât în ceea ce privește latura
penală, cât și latura civilă a cauzei. De asemenea, procurorul poate declara o cale extraordinară
de atac (revizuire, contestație în anulare).
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție poate
introduce recurs în interesul legii, pentru unitate de jurisprudență.
În procesul civil, procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor
pronunţate în cazurile în care poate și porni acțiunea civilă, chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă,
precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;
h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului
justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă
ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea
legislaţiei în domeniu;
Studiind cauzele și condițiile care au dus la săvârșirea unor fapte penale sau la
favorizarea acestora, procurorii pot oferi un bogat material cazuistic pentru cei ce se ocupă de
studiile criminologice, putând oferi, în același timp, propuneri pentru eliminarea acestor cauze.
j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă;
k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Prezentați atribuțiile Ministerului Public
Să ne reamintim...
Potrivit Constitutiei si legii de organizare judiciară, Ministerul Public exercită,
prin procurori, următoarele atribuţii:
a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi
participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare,
40
conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;
c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit
legii;
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;
e) participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute
de lege;
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;
h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea
ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi
prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi
pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu;
j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă;
k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
3.5. ORGANIZAREA MINISTERULUI PUBLIC
3.5.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea
parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi
gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct. În activitatea sa,
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ajutat de 3
consilieri.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă
Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau fizice,
din ţară sau din străinătate. Acesta exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul
asupra tuturor parchetelor. El participă la şedinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Secţii
Unite, precum şi la orice complet al acesteia, când consideră necesar. Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnează, dintre procurorii acestui
parchet, pe procurorii care participă la şedinţele Curţii Constituţionale, în cazurile prevăzute de
lege.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în structură secţii conduse de
procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri
conduse de procurori şefi.
În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie emite ordine cu caracter intern.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează colegiul
de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public.
Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este constituit
41
din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-
adjunctul, şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
Adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie se convoacă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, anual sau ori de câte ori este necesar..
3.5.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

Terorism (DIICOT)
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca structură
specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se
încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita
posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită
morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi
fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop20. Interviul
constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma
răspunderea, rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice. La evaluarea candidaţilor, vor
fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi
cunoştinţele de operare pe calculator.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin intermediul
procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism.
Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt stabilite prin lege specială, Legea nr.
508 din 2004.
20 In reglementarea anterioara modificarilor legislative survenite in cursul anului 2018, vechimea pentru a
accede atat la DIICOT cat si la DNA era de numai 6 ani, fapt care a fost frecvent criticat de mediul juridic si de alti
formatori de opinie, pe considerentul real potrivit caruia vechimea prea redusa determina accesul in aceste functii
dificile a unor procurori cu foarte putina experienta de viata si putina experienta profesionala, ceea ce conduce
inevitabil la dosare construite eronat sub aspect probabtor, neintelegerea corecta a strategiei elaborarii planurilor de
ancheta, lucrul in salturi si pe obiective de mare impact mediatic cu ignorarea regulilor generale de desfasurare
normala si echilibrata a activitatii tipice pentru Ministerul Public. Modificarea substantiala a nivelului minim de
vechime mai rezolva o mare problema existenta in vechea reglementare, anume vadita neconstitutionalitate a
textului anterior care permitea accesul la nivel de parchet de pe langa ICCJ a unor procurori cu vechime foarte mica,
fara a trece prin examene de promovare serioase si pe baza unui interviu sumar si lipsit de consistenta profesionala
juridica, ci subsumat unor criterii subiective alese de factorii de conducere din DIICOT si DNA care decideau
organizarea acestor formule de intervievare si implicit de numire. In acele conditii, numirea era de fapt o promovare
mascata, care incalca flagrant principiul egalitatii procurorilor in fata legii, pentru ca la gradul suprem din sistemul
Ministerului Public, anumite persoane, anume procurori cu conditii minimale de vechime si fara sa sustina practic
examene serioase, ajungeau cu drepturi depline si pe termen nelimitat beneficiind de salarizarea aferenta gradului
profesional maxim si sarind treptele de promovare de la parchete de pe langa judecatorii direct la parchetul instantei
supreme, in dispretul evident al normelor constitutionale.
42
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are
următoarele atribuţii:
a) efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în prezenta lege şi în legile
special – spre exemplu: infracțiunile de trafic de persoane, trafic de droguri, criminalitate
informatică, criminalitate organizată etc.
b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din
dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în coordonarea
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru
judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
c^1) conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale urmăririi
penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic,
precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism;
d) studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată,
trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care le favorizează,
elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei
penale în acest domeniu;
e) constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
f) exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile speciale.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este
condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism este ajutat de un procuror-şef adjunct, asimilat
adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
precum şi de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este
organizată în structură centrală şi structură teritorială. În cadrul structurii centrale se organizează
prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi.
În circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă curţile de apel se înfiinţează servicii
teritoriale conduse de procurori-şefi. Se pot înfiinţa sau desfiinţa birouri teritoriale în
circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă tribunale. Birourile sunt conduse de procurori-
şefi.
Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile
prevăzute la alin. (1)
3.5.3. DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE (DNA)

Direcţia Naţională Anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie,
potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi funcţionează pe lângă Înalta
43
Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceasta se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului
Public şi este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie. Are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.In forma sa initiala, aceasta
institutie s-a numit Parchetul National Anticoruptie si a fost organizat ca institutie de sine
statatoare, insa Curtea Constitutionala a apreciat ca fiind neconstitutionala organizarea sa ca
institutie judiciara total independenta fata de restul Ministerului Public.
Direcţia Naţională Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii,
al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti
şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice,
exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de un procuror şef, asimilat prim-
adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ajutat de 2 adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie. În activitatea sa, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
este ajutat de 2 consilieri, asimilaţi consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează colegiul de conducere, care
hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale acestui parchet. Colegiul de conducere al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie este constituit din procurorul şef, unul dintre adjuncţii acestuia
şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
emite ordine cu caracter intern. În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii
teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al
acestei direcţii. Sediul serviciilor teritoriale şi circumscripţia acestora se stabilesc de procurorul
şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de regulă, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de
pe lângă curţile de apel şi în raport cu circumscripţiile acestora.
Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează, potrivit art.87 din forma actualizata a
Legii de organizare judiciara nr.304/2004, cu procurori numiţi prin ordin al procurorului şef al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea Sectiei pentru Procurori din cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să aibă o bună
pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de
procuror sau judecător (potrivit modificarilor absolut necesare efectuate in cursul anului 2018 la
Legea organizarii judiciare nr.304/2004) şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui interviu
organizat de comisia constituită în acest scop. Interviul constă în verificarea pregătirii
profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres,
precum şi altor calităţi specifice. La evaluarea candidaţilor se mai verifica si un numar de 5
rechizitorii alese aleatoriu si de regula sunt avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori,
cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator.
Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale
Anticorupţie sunt stabilite prin lege specială.
Atribuțiile Direcției Naționale Anticorupție, potrivit legii, sunt următoarele:
a) efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și în prezenta
44
ordonanța de urgență, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art.
13, în competența Direcției Naționale Anticorupție;
b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din
dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a
procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;
c) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi
penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic,
precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție;
c1) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru
judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările
ulterioare, care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție;
c2) participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată;
c3) exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de
lege;
d) studierea cauzelor care generează și a condițiilor care favorizează corupția, elaborarea
și prezentarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru
perfecționarea legislației penale;
e) elaborarea raportului anual privind activitatea Direcției Naționale Anticorupție și
prezentarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de
luna februarie a anului următor, iar ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile
asupra raportului de activitate a Direcției Naționale Anticorupție;
f) constituirea și actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corupție;
exercitarea altor atribuții prevăzute de lege.
3.5.4. Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie

A fost infiintata prin modificarile aduse de Legea 207/2018 la Legea organizarii judiciare
nr.304/2004, scopul infiintarii acestei sectii specializate pentru faptele comise de magistrati
(judecatori si procurori) fiind acela de a extrage toate cauzele cu fapte imputate magistratilor
(plangeri penale, denunturi, sesizari din oficiu, alte forme de sesizare) de la celelalte structuri ale
Ministerului Public si solutionarea acestor cauze penale fara sa se produca vreo presiune directa
sau indirecta asupra magistratilor cercetati21. Ca atare, legiuitorul a luat decizia corecta de
infiintare a unei structuri specializate de ancheta pe criteriul „calitatea persoanei”, adica in
considerarea calitatii de magistrat a persoanelor cu privire la care se efectueaza cercetarile in
cauzele penale ce se inregistreaza pe rolul acestei noi sectii din cadrul PICCJ. Sectia este
prevazut in lege initial cu un efectiv de 15 procurori, iar recrutarea procurorilor se face direct de
catre Consiliul Superior al Magistraturii, de o comisie de concurs compusa din 3 judecatori si un
procuror. Selectia se face pe baza unui interviu si cu depunerea unor inscrisuri care atesta
indeplinirea conditiilor impuse de art.88 indice 5 din Legea organizarii judiciare nr.304/2004
modificata pana la zi potrivit celor de mai sus. Spre deosebire de conditiile standard de accedere
la DNA sau DIICOT, pentru a ocupa o functie de procuror la aceasta sectie specializata este
21 In istoria ultimului deceniu, deseori, mai ales judecatorii au reclamat diverse forme de presiune mascata provenind de la procurori din unitatile
de parchet specializate sau de la nivelul unor parchete de pe langa curtile de apel, presiuni determinate de diverse vrajmasii locale, de „dinamizarea” unor
dosare aflate pe rolul unor instante cu rechizitorii promovate de DNA sau, uneori, DIICOT (ceva mai rar), cauze si imprejurari ce au creat aparenta unor
interferente toxice si anormale pentru buna functionare a sistemului judiciar, care puteau fi de natura sa impieteze asupra dreptului la un proces echitabil al
justitiabililor ce faceau obiectul acelor cauze penale pendinte.
45
necesara o vechime de minim 18 ani in magistratura si gradul profesional cel putin de curte de
apel, ceea ce ilustreaza orientarea legiuitorului catre o experienta profesionala vasta a
procurorilor care pot accede in aceasta noua sectie speciala.
2.5.5. Parchetele de pe lângă Curţile de apel, Tribunale, Tribunale pentru

Minori şi Familie şi Judecătorii
Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie
funcţionează un parchet. Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe
lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea. Parchetele de pe lângă curţile de
apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică. Parchetele de pe lângă
tribunalele pentru minori şi familie şi parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate
juridică.
Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul cărora
pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o
secţie pentru minori şi familie.
În localităţile unde funcţionează sediile secundare ale tribunalelor şi judecătoriilor se
înfiinţează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanentă, având aceeaşi
circumscripţie cu sediile secundare ale instanţelor pe lângă care funcţionează.
Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali. Parchetele de
pe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-
procurori. Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi prim-procurorii
parchetelor de pe lângă tribunale exercită şi atribuţii de coordonare şi control al administrării
parchetului unde funcţionează, precum şi al parchetelor din circumscripţie. Prim-procurorii
parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă
judecătorii exercită şi atribuţii de administrare a parchetului.
În funcţie de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale,
procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 - 2 adjuncţi, iar la
parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi judecătorii, prim-procurorul poate fi
ajutat de un adjunct. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi la Parchetul de pe
lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1
- 3 adjuncţi.
Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurori
şefi. Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secţii, servicii şi birouri, în funcţie
de pregătirea, specializarea şi aptitudinile acestora. Conducătorul fiecărui parchet repartizează
dosarele procurorilor, ţinând cont de specializarea acestora. În cadrul parchetelor funcţionează
colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.
2.5.6. Parchetele Militare

Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar. Pe lângă Curtea
Militară de Apel Bucureşti funcţionează Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,
pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti funcţionează Parchetele Militare de pe lângă
Tribunalele Militare Teritoriale Bucureşti, Iasi, Cluj si Timisoara. Parchetele militare au, fiecare,
statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
46
Parchetele militare sunt conduse de un prim-procuror militar ajutat de un prim-procuror
militar adjunct. Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este condus de un
procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct.
Parchetele militare efectuează urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de
militari români dislocaţi pe teritoriul altor state, în cadrul unor forţe multinaţionale, în condiţiile
în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată
jurisdicţia română. Procurorii militari participă la şedinţele de judecată.
Când inculpatul este militar activ, procurorul militar care efectuează urmărirea penală
trebuie să facă parte cel puţin din aceeaşi categorie de grade. Când gradul procurorului nu face
parte din aceeaşi categorie cu gradul învinuitului sau inculpatului, acesta va fi asistat de un alt
procuror cu grad din categoria corespunzătoare, numit de conducătorul parchetului la care este
înregistrată cauza.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale
Anticorupţie funcţionează secţii sau servicii de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari
care au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
Din punct de vedere administrativ si logisictic, parchetele militare sunt unitati militare din
structura Ministerului Apararii si primesc fondurile si dotarile necesare de la acest din urma
minister. Similar in cazul carierei militare a procurorilor militari, la fel ca in cazul judecatorilor
militari, unde promovarile in grad pana la gradul de colonel inclusiv se aproba de catre ministrul
apararii, care emite ordinul de avansare in grad militar pentru cei care indeplinesc conditiile
legale de avansare ca militar.
Menţionaţi organizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.
Precizați care sunt entitățile prin care se realizează conducerea parchetelor.
Să ne reamintim...
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează
activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are
personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism (DIICOT), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate
şi terorismului.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
este organizată în structură centrală şi structură teritorială. În cadrul structurii
centrale se organizează prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, servicii, birouri şi
compartimente conduse de procurori-şefi.
Direcţia Naţională Anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor
de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi
47
funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceasta se organizează ca
structură autonomă în cadrul Ministerului Public şi este coordonată de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Are
personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti.In forma sa initiala, aceasta
institutie s-a numit Parchetul National Anticoruptie si a fost organizat ca institutie de
sine statatoare, insa Curtea Constitutionala a apreciat ca fiind neconstitutionala
organizarea sa ca institutie judiciara total independenta fata de restul Ministerului
Public.
Direcţia Naţională Anticorupţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului
legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Este independentă în raport cu
instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu
celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru
asigurarea respectării acesteia.
Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a fost infiintata prin
modificarile aduse de Legea 207/2018 la Legea organizarii judiciare nr.304/2004,
scopul infiintarii acestei sectii specializate pentru faptele comise de magistrati
(judecatori si procurori) fiind acela de a extrage toate cauzele cu fapte imputate
magistratilor (plangeri penale, denunturi, sesizari din oficiu, alte forme de sesizare)
de la celelalte structuri ale Ministerului Public si solutionarea acestor cauze penale
fara sa se produca vreo presiune directa sau indirecta asupra magistratilor cercetati.
Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi
judecătorie funcţionează un parchet. Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au
sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea.
Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au
personalitate juridică. Parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi
parchetele de pe lângă judecătorii nu au personalitate juridică.
Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul
cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în
structură şi câte o secţie pentru minori şi familie.
Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un parchet militar.
Rezumat
Ministerul Public, potrivit art.131-132 din Constitutie, face parte din
Autoritatea Judecatoreasca, dar nu este parte a puterii judecatoresti.
Spre deosebire de judecători, procurorii nu se bucură de inamovibilitate, ci doar
de stabilitate, consacrată prin Constitutie si legea nr.303/2004 privind statutul
judecatorilor si procurorilor.
Activitatea Ministerului Public este organizată după următoarele principii:
Principiul legalității, Principiul imparțialității, Principiul controlului ierarhic.
Potrivit normelor din codul de procedură penală, urmărirea penală are ca
obiect: strângerea probelor necesare la identificarea infractorilor, la stabilirea
răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu este cazul să fie trimiși în
judecată. Urmărirea penală se desfășoară de procuror (organe de anchetă penală) și
48
de către organe de cercetare penală (organe de poliție).
În exercitarea acestor atribuții, procurorul conduce și controlează activitatea de
cercetare penală a Poliției și a altor organe care sunt obligate să aducă la îndeplinire
dispozițiile procurorului în condițiile legii. Procurorii verifică ca nicio persoană să
fie reținută sau arestată decât în cazurile prevăzute de lege. Când procurorul constată
că un act sau o măsură a organelor de cercetare penală nu este dat cu respectarea
condițiilor legale, le infirmă motivate.
În procesul penal, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile
legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. Procurorul este liber să prezinte în instanţă
concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele
administrate în cauză. Procurorul susține învinuirea în procesul penal, punând și
concluzii de achitare când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau a
intervenit una din cauzele de încetare a procesului penal. Cererile și concluziile
procurorului trebuie motivate.
În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a
efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului..
Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a
acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a
drepturilor şi intereselor cetăţenilor. În cazurile anume prevăzute de lege,
participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea
nulităţii absolute a hotărârii (punere sub interdicție, declararea judecătorească a
morții etc.).
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea
parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate
juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un
prim-adjunct şi un adjunct.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
(DIICOT), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi
terorismului.
Direcţia Naţională Anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor
de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi
funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a fost infiintata prin
modificarile aduse de Legea 207/2018 la Legea organizarii judiciare nr.304/2004,
scopul infiintarii acestei sectii specializate pentru faptele comise de magistrati
(judecatori si procurori) fiind acela de a extrage toate cauzele cu fapte imputate
magistratilor (plangeri penale, denunturi, sesizari din oficiu, alte forme de sesizare)
de la celelalte structuri ale Ministerului Public si solutionarea acestor cauze penale
fara sa se produca vreo presiune directa sau indirecta asupra magistratilor cercetati
49
1) Menţionaţi care sunt principiile care guvernează activitatea Ministerului
Public
2) Prezentați atribuțiile Ministerului Public.
3) Prezentați organizarea parchetelor.
4) Prezentați DIICOT și DNA.
50
………………………………………………………………………………………………….
Unitatea de învăţare 4. Corpul Magistraților.
Consiliul Superior al Magistraturii
Cuprins
4.1. Introducere .......................................................................................................... …51
4.2. Competenţe ............................................................................................................ 52
4.3. Magistraţii – noţiune, principii, incompatibilităţi şi interdicţii ............................. 53
4.4. Consiliul Superior al Magistraturii.....................................................................55
4.5. Rezumat..............................................................................................................58
4.6. Test de evaluare..................................................................................................59
4.1. Introducere
introductive referitoare la corpul magistraţilor. De asemenea cursanţii vor fi
familiarizaţi cu organizarea instanţelor, din punctul de vedere al competenţei
materiale a acestora.

 Să definească noțiunea de magistratură;
 Să enumere categoriile de magistrați;
 Să enumere îndatoririle şi interdicţiile magistraţilor;
 Să cunoască modul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al
Magistraturii;
 Să descrie compunerea Consiliului Superior al Magistraturii
 Să prezinte atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii;
51
4.3. Magistraţii – noţiune, principii, incompatibilităţi şi interdicţii
4.3.1. Categoriile de magistrați, principii

Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii
justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept,
precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Rezultă astfel că magistrați sunt atât judecătorii,
cât și procurorii. De asemenea, sunt considerați magistrați magistrații asistenți ai Înaltei Curți de
Casație și Justiție, precum și asimilați magistraților, personalul de specialitate juridică din
Ministerul Justiției, pe perioada îndeplinirii funcției.
Din dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților, cu modificarile pana la
nivelul anului 2018 inclusiv, rezultă următoarele principii de constituire a corpului magistraților:
a) Corpul magistraților este constituit din doua categorii socio-profesionale distincte –
anume judecatorii si procurorii, magistratii având un statut juridic specific, cu anumite
diferentieri intre acestia pe baza apartenentei la o profesie sau la alta;
b) Reprezintă, prin felul in care Legea nr.303/2004 republicata si modificata le
reglementeaza statutul, o categorie unitară, deși cei care-l alcătuiesc îndeplinesc funcții diferite;
acest lucru rezultă din faptul că magistraților li se aplică aceleași condiții generale și speciale
pentru numire și avansare, se bucură in esenta de aceleași drepturi și îndatoriri, iar condițiile și
formele răspunderii lor disciplinare sunt, în principiu, aceleași;
c) În cadrul corpului magistraților, funcțiile de execuție se stabilesc în raport cu nivelul
pregătirii profesionale și vechimea pe grade profesionale, iar ierarhia funcțiilor de conducere se
stabilește în raport de nivelul instanțelor și parchetelor.
Potrivit legii nr. 303/2004, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili.
Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot
fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Judecătorii sunt
independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Judecătorii nu pot refuza să judece
pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă
Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independent.
Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi
delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia
legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să
asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare,
indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi
să participe la formarea profesională continuă.
4.3.2. Magistrații asistenți ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prim-magistratul-asistent, magistraţii-asistenţi şefi şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie se bucură de stabilitate. Magistraţii-asistenţi sunt numiţi şi promovaţi în
funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, pe bază de concurs. Condiţiile generale de numire
a magistraţilor-asistenţi sunt cele prevăzute pentru funcţia de judecător şi procuror. Prim-
magistratul-asistent este promovat dintre magistraţii-asistenţi şefi cu o vechime de cel puţin 2 ani
în această funcţie.
52
Magistraţii-asistenţi şefi au următoarele atribuţii:
a) participă la şedinţele de judecată ale Î.C.C.J.;
b) repartizează magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată;
c) asigură ţinerea în bune condiţii a evidenţelor secţiilor şi realizarea la timp a tuturor
lucrărilor.
Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri,
conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată.
4.3.3. Incompatibilităţi şi interdicţii

Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile
cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii
Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de
justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de
înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în
care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei
sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează
îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.
Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt
obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele
sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică
ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora.
Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat
acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi
lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
Judecătorilor şi procurorilor le este interzis:
a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; prin
derogare, ei pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă.
c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau
control la societăţi civile, comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de
asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să
desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Ei sunt obligaţi ca în exercitarea
atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor
politice.
Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în
curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase,
chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul
53
cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează
de avocat.
Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege,
numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale
persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi
procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa
soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea
influenţa în orice fel soluţia.
Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole,
studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu
excepţia celor cu caracter politic.
Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a
proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau international, precum și ai
societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără
scop patrimonial.
Menţionaţi care sunt principiile ce guvernează corpul magistraţilor.
Să ne reamintim...
Corpul magistraților este constituit din doua categorii socio-profesionale
distincte – anume judecatorii si procurorii, magistratii având un statut juridic
specific.
Potrivit legii nr. 303/2004, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt
inamovibili. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare,
numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile
prevăzute de prezenta lege. Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi
trebuie să fie imparţiali. Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu
prevede, este neclară sau incompletă
Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt
independent. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu
acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile
prevăzute de prezenta lege.
Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt
incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul
Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile
legii. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată
de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor
şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale
societăţii.
54
4.4. CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII (CSM)
Potrivit Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificata pana
la nivelul anului 2018 inclusiv (Legea 234/2018 si OUG nr.92/2018), acesta este garantul
independenţei justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în
activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa
judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Consiliul
Superior al Magistraturii are personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti
4.4.1. Organizarea ICCJ Consiliului Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor,
care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de
înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat;
c) preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti,
ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:
a) 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) 3 judecători de la curţile de apel;
c) 2 judecători de la tribunale;
d) 2 judecători de la judecătorii.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:
a) 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la Direcţia
Naţională Anticorupţie sau DIICOT;
b) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel;
c) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale;
d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.
4.4.2. Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi în
adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor. Membrii Consiliului Superior
al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României.
În vederea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul fiecărei
instanţe şi al fiecărui parchet se convoacă adunarea generală a judecătorilor sau, după caz, a
procurorilor. În procedura de desemnare a candidaţilor şi de alegere a membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii, adunările generale sunt legal constituite în prezenţa a cel puţin două
treimi din numărul judecătorilor sau, după caz, al procurorilor în funcţie, inclusiv cei delegaţi sau
detaşaţi de la alte instanţe sau parchete. Adunările generale sunt prezidate de magistratul cu cea
mai mare vechime în magistratură, care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al
Consiliului Superior al Magistraturii. La alegerea membrilor Consiliului Superior al
55
Magistraturii nu pot participa judecătorii şi procurorii detaşaţi la alte autorităţi decât la instanţe
sau parchete.
Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripţiile
tuturor curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea.
Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi o
transmite Biroului permanent al Senatului. Biroul permanent al Senatului înaintează lista
Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru a examina dacă au fost
respectate dispoziţiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii. Senatul, în prezenţa majorităţii membrilor săi, pe baza raportului Comisiei
juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, validează lista cuprinzând magistraţii aleşi ca
membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Refuzul validării nu poate interveni decât în
cazul încălcării legii în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi
numai dacă această încălcare a legii are drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor.
În vederea alegerii celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al
Magistraturii, organizaţiile profesionale ale juriştilor, consiliile profesionale ale facultăţilor de
drept acreditate, asociaţiile şi fundaţiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului pot
propune Biroului permanent al Senatului câte un candidat.
Pot fi aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii
civile care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică;
b) se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală;
c) nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, nu au colaborat cu acestea şi
nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi
imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege;
d) nu au calitatea de membru al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcţii de
demnitate publică.
Senatul alege cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile, potrivit procedurii prevăzute în
regulamentul acestei Camere.
4.4.3. Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor
care revin acestora.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă.
Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de
judecător sau procuror. Judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii îşi suspendă activitatea de judecător, respectiv de procuror, referitoare la prezenţa
judecătorilor în complete de judecată, respectiv efectuarea actelor de urmărire penală de către
procurori. La încetarea mandatului, cei care au optat pentru suspendarea activităţii îşi reiau
activitatea de judecător sau procuror.
Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte,
aleşi dintre judecătorii şi procurorii, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an,
ce nu poate fi reînnoit.
56
Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii la care participă.
Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezenţa
majorităţii membrilor acestora şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de
vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestora, membrii secţiei aleg un
preşedinte de şedinţă, cu votul majorităţii celor prezenţi.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei pentru
judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la
lucrările Secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor secţii.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot în situaţiile în care
secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare.
Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct
şi secret şi se motivează.
Unele modificari si completari au fost aduse Legii nr.317/2004 republicata privind CSM
prin Legea nr.234/2018, principalele modificari referindu-se la delimitarea intre atributiile sectiei
de judecatori, respectiv sectiei de procurori.
4.4.4. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu
pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa
sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al
Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al
Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în
desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.
Atât Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cât și secțiile acestuia au atribuţii
referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, referitoare la admiterea în magistratură, la
evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor, la organizarea şi funcţionarea
instanţelor şi a parchetelor.
Menţionaţi din câte persoane este format Consiliul Superior al

Magistraturii şi cum sunt alese acestea.
Să ne reamintim...
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Este
independent şi se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior
al Magistraturii răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea
desfăşurată în exercitarea mandatului. Consiliul Superior al Magistraturii are
personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti. Consiliul Superior al
Magistraturii este alcătuit din 19 membri
Judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt
57
aleşi în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor.Membrii
Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor
numiţi de Preşedintele României.
Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate
permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în
secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.
Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi
din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar
putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la
acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia
profesională a judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii
asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în
desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.
Atât Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cât și secțiile acestuia au
atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, referitoare la admiterea în
magistratură, la evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor, la
organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor.
Rezumat
Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul
înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale
societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Potrivit legii nr. 303/2004, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt
inamovibili. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare,
numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile
prevăzute de prezenta lege. Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi
trebuie să fie imparţiali. Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu
prevede, este neclară sau incompletă
Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt
independent. Aceștia pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu
acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile
prevăzute de prezenta lege.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure
supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea
lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor
participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea
profesională continuă.
Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt
incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul
Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile
legii.
58
Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică
asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi
parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau
colaboratori ai serviciilor de informaţii.
Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni
politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Ei sunt
obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea,
în orice mod, a convingerilor lor politice.
Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese
aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea
sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în faţa
judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului.
Consiliul Superior al Magistraturii are personalitate juridică şi sediul în municipiul
Bucureşti.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 9
judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor,
care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru
procurori; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului,
care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; c)
preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti,
ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului.
Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un
vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii, care fac parte din secţii diferite,
pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit.
Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei
pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, la lucrările Secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la
lucrările ambelor secţii.

1) Menţionaţi care sunt categoriile de magistraţi.
2) Menţionaţi cum sunt interdicţiile magistraţilor.
3) Prezentați organizarea Consiliului Superior al Magistraturii.
4) Menționați care atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.
59
Unitatea de învăţare 5. Institutul Naţional al Magistraturii.
Admiterea în Magistratură. Stagiul. Magistraţii definitivi
Cuprins
5.1. Introducere ............................................................................................................. 60
5.2. Competenţe ............................................................................................................ 60
5.3. Institutul Național al Magistraturii (INM) ........................................................... 61
5.4. Admiterea în magistratură prin INM. Auditorii de justiţie...................................62
5.5. Judecătorii şi procurorii stagiari. Numirea judecătorilor şi procurorilor....……..65
5.6. Rezumat..............................................................................................................68
5.7. Test de evaluare..................................................................................................70
5.1. Introducere
referitoare la Institutul Naţional al Magistraturii. De asemenea cursanţii vor fi
familiarizaţi cu modalităţile de admitere în magistratură şi traseul până la
devenirea de magistraţi definitivi.

 Să cunoască rolul Institutului Naţional de Magistratură;
 Să prezinte modalităţile de admitere în magistratură;
 Să cunoască modalitatea de desfăşurare a stagiului în magistratură,
drepturile şi obligaţiile magistraţilor stagiari;
60
5.3. INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII (INM)
Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată

în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a
judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor în
funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile legii.
Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi
educaţie şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de
învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor.
Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti.
Institutul Naţional al Magistraturii este condus de un consiliu ştiinţific format din 13
membri:
- un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
- un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
- un judecător al Curţii de Apel Bucureşti,
- un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desemnaţi de
Consiliul Superior al Magistraturii,
- 3 profesori universitari, recomandaţi de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti,
Facultatea de Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Facultatea de Drept a
Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca,
- 3 reprezentanţi aleşi ai personalului de instruire din cadrul Institutului,
- un reprezentant al auditorilor de justiţie,
- un reprezentant al asociaţiilor profesionale legal constituite ale judecătorilor şi
procurorilor,
- precum şi directorul Institutului Naţional al Magistraturii, care face parte de drept din
consiliu şi îl prezidează.
Directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi cei doi adjuncţi ai acestuia sunt numiţi
şi revocaţi de Consiliul Superior al Magistraturii. Numirea directorului Institutului Naţional al
Magistraturii şi a celor doi adjuncţi ai acestuia se face din rândul personalului de instruire de
specialitate juridică al Institutului, al judecătorilor şi procurorilor sau al cadrelor didactice din
învăţământul superior juridic acreditat potrivit legii.
Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii propune proiectul de buget şi
hotărăşte asupra problemelor care privesc organizarea şi funcţionarea Institutului, la propunerea
directorului acestei instituţii. Institutul Naţional al Magistraturii este finanţat de la bugetul de
stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
Numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional al Magistraturii se stabileşte prin
hotărâre a Guvernului.
Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regulă, din
rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile prezentei legi, cu
acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului ştiinţific al Institutului. Institutul Naţional
al Magistraturii poate folosi, în condiţiile legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic
superior acreditat potrivit legii, alţi specialişti români şi străini, pentru desfăşurarea procesului de
formare profesională.
61
Prin hotărâre a Guvernului se pot înfiinţa, în subordinea Ministerului Justiţiei şi a
Ministerului Public, centre regionale de formare profesională continuă a grefierilor şi a altor
categorii de personal de specialitate.
Caracterizaţi Institutul Naţional al Magistraturii.
Să ne reamintim...
Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate
juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează
formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a
judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile
legii.
Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti şi este
condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri. Numărul maxim de posturi
pentru Institutul Naţional al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat,
de regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în
condiţiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului
ştiinţific al Institutului. Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile
legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi
specialişti români şi străini, pentru desfăşurarea procesului de formare profesională
5.4. ADMITEREA ÎN MAGISTRATURĂ PRIN INSTITUTUL NAȚIONAL AL

MAGISTRATURII. AUDITORII DE JUSTIŢIE.
Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza

competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii.
Potrivit Legii nr. 303/2004 in forma sa anterioara Legii 242/2018, admiterea în
magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecător şi
procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii, cursurile avand o durata de numai
2 ani. Prin modificarea survenita prin Legea nr.242/2018, durata cursurilor in cadrul INM a
crescut la 4 ani, asigurandu-se astfel conditiile pentru o mult mai buna si mai eficienta pregatire a
cursantilor denumiti auditori de justitie, respectiv asigurandu-se premise multa mai solide pentru
ca auditorii de justitie sa aiba la absolvirea INM o experienta de viata si profesionala mult
consolidata, cel putin imbunatatita fata de ipoteza din forma anterioara a legii, adica in cazul
duratei cursurilor de cel mult 2 ani.
Poate fi admisă la Institutul Naţional al Magistraturii persoana care îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
b) este licenţiată în drept;
c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
d) cunoaşte limba română;
e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.
62
Concursul de admitere se organizează anual la data şi locul stabilite de Institutul Naţional
al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de
desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de Internet a Consiliului Superior al
Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte de
data stabilită pentru concurs.
Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi, în funcţie
de posturile de judecători şi procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate. Comisia
de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt
numite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al
Magistraturii. Rezultatele concursului se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii
şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului
Naţional al Magistraturii.
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie.
Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii constă în
pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori.
Dispozitiile art.16 din forma actuala a legii 303/2004, modificata si completata prin Legea
nr.242/2018, dezvolta regulile privind durata cursurilor, continutul generic al acestora, stagiile de
practica, formele de pregatire ce se parcurg in esenta in perioada de scolarizare de 4 ani.
Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare
corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o
au ca auditori. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor.
Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de
absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau
procuror.
Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiţie de la îndatoririle ce le revin potrivit legii
sau Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii se sancţionează disciplinar.
Constituie abateri disciplinare:
a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice
în exercitarea atribuţiilor ce le revin;
b) atitudinile ireverenţioase faţă de colegi, personalul de instruire şi de conducere al
Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact în
perioada efectuării stagiului;
c) absenţele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună.
Pentru abateriile săvârșite, auditorii de justiție pot fi sancționați disciplinar, după cum
urmează:
a) cu avertisment;
b) cu diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
c) cu diminuarea bursei proporţional cu numărul absenţelor nemotivate, dacă acestea depăşesc
8 ore într-o lună;
d) cu exmatricularea din Institutul Naţional al Magistraturii. În acest caz, cel sancţionat este
obligat să restituie indemnizaţia şi cheltuielile de şcolarizare.
63
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de
justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice, prin care se
verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror.
Auditorii de justiţie care au promovat examenul vor fi numiţi, potrivit legii, de regulă, în
funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Naţional al
Magistraturii. Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta
încă o dată pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune organizată de Institutul Naţional al
Magistraturii. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen
sau nu promovează examenul în a doua sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror şi
este obligat să restituie bursa şi cheltuielile de şcolarizare.
Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6
ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un absolvent al Institutului Naţional al
Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori
din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi
cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la
împlinirea termenului.
Menţionaţi ce calitate şi ce drepturi au cursanţii Institutului Naţional al
Magistraturii.
Să ne reamintim...
Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs,
pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii
Potrivit Legii nr. 303/2004 in forma sa anterioara Legii 242/2018, admiterea
în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de
judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii, cursurile
avand o durata de numai 2 ani. Prin modificarea survenita prin Legea nr.242/2018,
durata cursurilor in cadrul INM a crescut la 4 ani, asigurandu-se astfel conditiile
pentru o mult mai buna si mai eficienta pregatire a cursantilor denumiti auditori de
justitie, respectiv asigurandu-se premise multa mai solide pentru ca auditorii de
justitie sa aiba la absolvirea INM o experienta de viata si profesionala mult
consolidata, cel putin imbunatatita fata de ipoteza din forma anterioara a legii, adica
in cazul duratei cursurilor de cel mult 2 ani.
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiţie.
Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii
constă în pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni
judecători sau procurori.
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii,
auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi
practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de
judecător sau de procuror.
64
5.5. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari. Numirea judecătorilor şi
procurorilor
5.5.1. Judecătorii şi procurorii stagiari

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior
al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor trei medii de la sfârşitul
fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii.
Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după
caz, la parchetele de pe lângă acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.
Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi
să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat
de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această
instanţă.
Judecătorii stagiari judecă:
a) cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în
registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite, învestirea cu
formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii;
b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun,
în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 100 milioane lei (10 mii lei RON);
c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare
a sancţiunilor contravenţionale;
d) somaţia de plată;
e) reabilitarea;
f) constatarea intervenţiei amnistiei ori graţierii;
g) infracţiuni de gravitate redusa si pentru care este necesara plangerea prealabila a
persoanei vatamate pentru punerea in miscare a actiunii penale.
Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte
procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor
stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.
Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după
caz, a procurorilor stagiari întocmeşte trimestrial un referat de evaluare individuală privind
însuşirea cunoştinţelor practice specifice activităţii de judecător sau de procuror.
După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se
prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar
este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare. Lipsa
nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage
pierderea calităţii de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situaţie, judecătorul sau
procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare
efectuate pentru formarea sa profesională. Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat
la examenul de capacitate poate susţine acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data
fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani.
Examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari se organizează
anual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al
Magistraturii.
65
Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe
scrise şi orale. Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului
de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi
întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul
activităţii acestora.
După întocmirea tabelului de clasificare a candidaţilor, Consiliul Superior al Magistraturii
validează examenul de capacitate, în prima şedinţă care urmează afişării rezultatelor.
Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-
şi aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a.
5.5.2. Numirea judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de
Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii de ofiţer activ în
cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Pe lângă modalitatea de admitere în magistratură prin INM (cu consecința urmării pașilor
prezentați – auditori de justiție, judecători/procurori stagiari), legea nr. 303/2004 mai prevede o
modalitate de intrare în magistratură. Astfel, potrivit art. 33 din lege, pot fi numiţi în
magistratură, pe bază de concurs, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din
motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii,
notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare
juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare
juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului,
Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de
Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi
Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior
acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în
specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de
Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, pentru ocuparea
posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea.
După numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt
obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului
Naţional al Magistraturii, care va cuprinde în mod obligatoriu elemente de drept comunitar.
Persoanele numite în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu
pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie.
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul
jurământ: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale
ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!" Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei
religioase a judecătorilor şi procurorilor şi este facultativă. Refuzul depunerii jurământului
atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie.
66
Jurământul se depune în şedinţă solemnă, în faţa judecătorilor instanţei sau, după caz, a
procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de
numire. Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de
conducătorul instanţei sau, după caz, al parchetului şi de 2 dintre judecătorii sau procurorii
prezenţi, precum şi de cel care a depus jurământul.
Descrieţi stagiul profesional al judecătorilor şi procurorilor stagiari.
Să ne reamintim...
Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către
Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea
celor trei medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a
Institutului Naţional al Magistraturii. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi
numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă
acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.
Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii
sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau
procuror anume desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-
procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.
Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să
semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de
stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi
coordonează.
Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor
stagiari sau, după caz, a procurorilor stagiari întocmeşte trimestrial un referat de
evaluare individuală privind însuşirea cunoştinţelor practice specifice activităţii de
După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să
se prezinte la examenul de capacitate.
Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt
numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii
de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit art. 33 din lege, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs,
foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile,
personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii,
asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare
juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii
superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în
aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii
67
Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului
Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul
Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior
acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o
vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează anual sau ori de
câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional
al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de
pe lângă acestea.
.
Rezumat
Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate
juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează
formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă a
judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile
legii.
Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de
învăţământ şi educaţie şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la
acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor.
Institutul Naţional al Magistraturii are sediul în municipiul Bucureşti.
Institutul Naţional al Magistraturii este condus de un consiliu ştiinţific format
din 13 membri.
Numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional al Magistraturii se
stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de
regulă, din rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în
condiţiile prezentei legi, cu acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului
ştiinţific al Institutului. Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile
legii, şi cadre didactice din învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi
specialişti români şi străini, pentru desfăşurarea procesului de formare profesională.
Potrivit Legii nr. 303/2004 in forma sa anterioara Legii 242/2018, admiterea
în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de
judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii, cursurile
avand o durata de numai 2 ani. Prin modificarea survenita prin Legea nr.242/2018,
durata cursurilor in cadrul INM a crescut la 4 ani, asigurandu-se astfel conditiile
pentru o mult mai buna si mai eficienta pregatire a cursantilor denumiti auditori de
justitie, respectiv asigurandu-se premise multa mai solide pentru ca auditorii de
justitie sa aiba la absolvirea INM o experienta de viata si profesionala mult
consolidata, cel putin imbunatatita fata de ipoteza din forma anterioara a legii, adica
in cazul duratei cursurilor de cel mult 2 ani.
Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi,
în funcţie de posturile de judecători şi procurori vacante, precum şi de cele care vor
fi înfiinţate. Comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de
68
soluţionare a contestaţiilor sunt numite prin hotărâre a Consiliului Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiţie.
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii,
auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi
practice, prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de
Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către
Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea
celor trei medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a
Institutului Naţional al Magistraturii. Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi
numiţi în funcţie numai la judecătorii sau, după caz, la parchetele de pe lângă
acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.
Durata stagiului este de 1 an. În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii
sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau
procuror anume desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-
procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.
După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt
obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. Examenul de capacitate constă în
verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale. Probele cu
caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept,
instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de
speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în
funcţie de specificul activităţii acestora.
Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi
de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calităţii
de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
potrivit art. 33 din lege, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs,
foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile,
personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii,
asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare
juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii
superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în
aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii
Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului
Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul
Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior
acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o
vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează anual sau ori de
câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional
69
al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de
pe lângă acestea.
După numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la
alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare
profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, care va cuprinde în mod
obligatoriu elemente de drept comunitar. Persoanele numite în condiţiile prezentului
articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau
parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie.
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun
următorul jurământ: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi
libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare,
conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la divinitate din
formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a judecătorilor şi
procurorilor şi este facultativă. Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept,
nulitatea numirii în funcţie.

1) Menţionaţi modalităţile de admitere în magistratură.
2) Prezentați organizarea Institutul Naţional al Magistraturii.
3) Prezentați stagiul magistraţilor stagiari.
4) Realizaţi o descriere comparativă între auditorii de justiţie şi magistraţii
stagiari.
70
Unitatea de învăţare 6. Traseul profesional al magistraţilor.
Cuprins
6.1. Introducere ............................................................................................................. 71
6.2. Competenţe ............................................................................................................ 72
6.3. Promovarea, numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detașarea, transferul,
suspendarea și încetarea din funcție judecătorilor şi procurorilor ......................................... 73
6.4. Delegarea, detaşarea şi transferal. Suspendarea din funcţie. Încetarea funcţiei de
judecător şi procuror............................................................................................................76
6.5. Rezumat..............................................................................................................79
6.6. Test de evaluare..................................................................................................81
6.1. Introducere
referitoare la posibilul parcurs profesional al magistraţilor, promovare, delegare,
detaşare, transfer, încetare calitate.

 Să cunoască condiţiile de promovare a magistraţilor;
 Să cunoască condiţiile de transfer, delegare şi detaşare a magistraţilor
 Să enumere modalităţile de încetare a calităţii de magistrat;
71
6.3. PROMOVAREA, NUMIREA ÎN FUNCŢIILE DE CONDUCERE,
DELEGAREA, DETAȘAREA, TRANSFERUL, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA DIN
FUNCȚIE JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR
6.3.1. Promovarea judecătorilor și procurorilor la tribunale, curți de apel și

parchetele de pe lângă acestea
Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel
naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la
parchete. Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează, anual sau ori
de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al
Magistraturii.
Data, locul, modul de desfăşurare a concursului şi posturile vacante pentru care se
organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor şi procurorilor, prin curţile de apel şi
parchete, şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului
Naţional al Magistraturii, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în trei
cotidiene centrale, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.
Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare
judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost
sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:
a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de
judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la
parchetul de pe lângă tribunalul specializat;
b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de
judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;
c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de
procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la
concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul
Superior al Magistraturii.
Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic.
Probele constau în:
a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept
comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept
internaţional privat;
b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale;
c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene;
d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau
procurorului.
6.3.2. Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor,

curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare
Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunale
specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este
72
necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Pot
participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare,
nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute
de lege.
Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea
atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind managementul,
comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma
răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic.
Numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au
fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani,
cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată. Numirea judecătorilor în celelalte funcţii de
conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul
Superior al Magistraturii, la propunerea preşedintelui instanţei.
Numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-
procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul
pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi de adjuncţi ai
acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de
Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul "foarte bine" la ultima
evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime
prevăzute de lege.
Numirea procurorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au
fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani,
cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată. Numirea în celelalte funcţii de conducere la parchete
se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al
Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
Pentru numirea în funcţii de conducere, sunt necesare următoarele condiţii minime de
vechime:
a) pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului
de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia, o vechime de 5 ani în funcţia de judecător sau
procuror;
b) pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de tribunal sau tribunal specializat, precum
şi preşedinte de secţie la tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal sau al
parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie, adjunct al acestuia şi procuror şef
secţie al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori
şi familie, o vechime de 6 ani în funcţia de judecător sau procuror;
c) pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie la curtea de apel,
procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct al acestuia, procuror şef
secţie al parchetului de pe lângă curtea de apel, o vechime de 8 ani în funcţia de judecător sau
procuror.
Revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al
Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a preşedintelui instanţei, pentru
următoarele motive:
73
a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia
de conducere;
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea
eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile
manageriale;
c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
La verificarea organizării eficiente a activităţii vor fi avute în vedere, în principal,
următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor,
gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite - rezultate obţinute, gestionarea
informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor în
cadrul instanţelor sau parchetelor.
La verificarea comportamentului şi comunicării vor fi avute în vedere, în principal,
comportamentul şi comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justiţiabilii,
persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media, asigurarea accesului la
informaţiile de interes public din cadrul instanţei sau parchetului şi transparenţa actului de
conducere.
La verificarea asumării responsabilităţii vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea
atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, implementarea strategiilor naţionale şi secvenţiale
în domeniul justiţiei şi respectarea principiului distribuirii aleatorii sau, după caz, al repartizării
pe criterii obiective a cauzelor.
La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de
organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de
analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi
capacitatea de adaptare rapidă
6.3.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi

numirea în funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face numai prin
concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Consiliul
Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe
lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de
apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost
niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin
18 ani (modificare introdusa de modificarea din anul 2018 a legii).
Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
constă în:
a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea
acestora;
b) un interviu susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;
c) o probă scrisă, cu caracter practic.
74
În cadrul probei, la cererea comisiilor de concurs, Consiliul Superior al Magistraturii va
solicita, prin intermediul curţilor de apel sau, după caz, al parchetelor de pe lângă curţile de apel
ori al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâri judecătoreşti sau, după
caz, acte întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora, din ultimii 5 ani de
activitate, precum şi celelalte date necesare evaluării potrivit prezentei legi.
Pentru candidaţii judecători, evaluarea are ca obiect:
a) verificarea capacităţii de analiză şi sinteză;
b) verificarea coerenţei în exprimare;
c) verificarea argumentaţiei din punctul de vedere al clarităţii şi logicii;
d) verificarea respectării termenelor rezonabile de soluţionare a cauzelor şi de redactare
a hotărârilor.
Prevederile menționate se aplică în mod corespunzător şi în cazul evaluării candidaţilor
procurori.
Proba scrisă constă în:
a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele grupe de materii:
(i) drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat;
(ii) drept penal;
(iii) drept administrativ, drept financiar şi fiscal şi dreptul muncii;
b) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene;
c) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului ori
procurorului.
Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii,
dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin
2 ani. Numirea se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-
adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii
acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt
numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de
judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Numirea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face pe o perioadă de 3 ani, cu
posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la
propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după caz.
Prezentaţi modul de promovare a magistraţilor.

. Arătaţi care sunt condiţiile pentru numirea în funcţii de conducere.
75
Să ne reamintim...
Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat
la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel
sau, după caz, la parchete. Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor
se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al
Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Probele constau în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii:
drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal,
dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat; b) jurisprudenţa Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de
specializarea judecătorului sau procurorului.
Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale,
tribunale specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen
organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin
Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concurs sau examen judecătorii
care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi
disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege.
Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la
exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind
managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua
decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic.
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se
face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor
vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al
Magistraturii.
6.4. Delegarea, detaşarea şi transferal. Suspendarea din funcţie. Încetarea

funcţiei de judecător şi procuror
6.4.1. Delegarea, detaşarea şi transferul

6.4.1.1. Delegarea
În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona
normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor
asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din
circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia
menţionată, cu acordul scris al acestora.
Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în
circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al
Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea
şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează. Delegarea judecătorilor
76
curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la
solicitarea preşedintelui curţii de apel.
Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale
specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al
Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile legii.
Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate fi
prelungită, cu acordul scris al acestora cu noi durate de cate 6 luni.
În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în
funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni.
Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni.
6.4.1.2. Detașarea
Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu
acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii,
Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ,
fiind eliminata posibilitatea detasarii la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de
demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii
Europene sau organizaţii internaţionale. Detasarile la organisme jurisdictionale europene si
internationale mai este posibila, insa nu sub forma clasica de detasare, ci de numire si demisie
din functia de magistrat din Romania, cu rezervarea postului detinut in sistemul judiciar
romanesc.
Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură
dată, pentru o durată de până la 3 ani. În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează
calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru
personalul detaşat.
Perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror. După încetarea
detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior.
Detaşarea nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care
judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze potrivit legii.
6.4.1.3. Transferul
Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un
parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul
Superior al Magistraturii.
La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în
funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Pentru aceasta, candidaţii vor
susţine un interviu în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul
procurorilor care solicită numirea ca judecători şi, respectiv, a secţiei pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătorilor care solicită numirea ca procuror.
6.4.2. Suspendarea din funcţie a magistraţilor

Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:
a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau
rechizitoriu;
77
b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod
corespunzător;
c) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d).
Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de Consiliul Superior al
Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc
drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.
În primul caz, Consiliul Superior al Magistraturii comunică de îndată judecătorului sau
procurorului şi conducerii instanţei sau parchetului unde acesta funcţionează hotărârea prin care
s-a dispus suspendarea din funcţie. Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea
urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător sau procuror,
suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc
drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte
vechimea în magistratură pentru această perioadă.
În cel de-al doilea caz, boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la
sesizarea preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere,
iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de
specialitate. După expirarea perioadei, Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza unei noi
expertize, poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a judecătorului sau
procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcţie
potrivit legii.
Intr-un proiect de modificare a Legii nr.303/2004 republicata (aflat in dezbatere publica),
Ministerul Justitiei a propus in stituirea unei forme noi de suspendare din functie a magistratilor,
anume la cererea acestora pentru motive temeinice.
6.4.3. Încetarea funcţiei de judecător şi procuror

Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:
a) demisie;
b) pensionare, potrivit legii;
c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii;
d) incapacitate profesională;
e) ca sancţiune disciplinară;
f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune;
Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al
Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Trecerea în rezervă sau în retragere a judecătorilor şi procurorilor militari se face în
condiţiile legii, după eliberarea din funcţie de către Preşedintele României. În caz de pensionare
sau de transfer, eliberarea din funcţie se face după trecerea în rezervă sau, după caz, în retragere.
Menţionaţi în ce condiţii se dispune delegarea magistraţilor.

Enumeraţi situaţiile în care funcţia de judecător sau procuror încetează.
78
Să ne reamintim...
circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul
Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia
căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia
funcţionează. Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al
acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de
apel
Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel,
tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora,
de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în
condiţiile legii.
Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate
fi prelungită, cu acordul scris al acestora cu noi durate de cate 6 luni.
Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi
procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul
Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau
la unităţile subordonate acestuia , fiind eliminata posibilitatea detasarii la alte
autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la
solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau
organizaţii internaţionale.
Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de
la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în
cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.
Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de
Consiliul Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului
şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie
vechime în magistratură.
Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a)
demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii;
d) incapacitate profesională; e) ca sancţiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a
judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune. Eliberarea din funcţie a
judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Rezumat
Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat
la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel
sau, după caz, la parchete. Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor
se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al
Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat
superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima
79
evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele
condiţii minime de vechime: a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror,
pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi
procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul
specializat; b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea
în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;
c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia
de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Probele constau în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii:
drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal,
dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat; b) jurisprudenţa Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de
specializarea judecătorului sau procurorului.
Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale,
tribunale specializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen
organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin
Institutul Naţional al Magistraturii. Pot participa la concurs sau examen judecătorii
care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi
disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege.
Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la
exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind
managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua
decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres şi un test psihologic.
Numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau,
după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se
face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată. Numirea
judecătorilor în celelalte funcţii de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu
posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la
propunerea preşedintelui instanţei.
Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se
face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor
vacante, de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al
Magistraturii.
Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte
de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3
ani funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă
curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au
obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată
sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel
puţin 18 ani (modificare introdusa de modificarea din anul 2018 a legii).
80
Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie constă în: a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi
sau care privesc activitatea acestora; b) un interviu susţinut în faţa Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii; c) o probă scrisă, cu caracter practic.
În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate
funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor
posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea
preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega
judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al
acestora.
circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul
Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia
căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia
funcţionează. Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al
acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de
apel.
Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel,
tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora,
de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în
condiţiile legii.
Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate
fi prelungită, cu acordul scris al acestora cu noi durate de cate 6 luni. Judecătorul sau
procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost pusă în
mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu; b) când suferă
de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător; c)
când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d).
Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de
Consiliul Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcţie, judecătorului
şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie
vechime în magistratură.
Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a)
demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii;
d) incapacitate profesională; e) ca sancţiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a
judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune. Eliberarea din funcţie a
judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

1) Menţionaţi condiţiile de promovare în magistratură.
2) Prezentați cine dispune delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor.
3) Prezentați situaţiile în care încetează calitatea de magistrat.
4) prezentaţi modalitatea de numire în funcţii de conducere a magistraţilor.
81
Unitatea de învăţare 7. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor.
Răspunderea magistraţilor. Compartimentele auxiliare
Cuprins
7.1. Introducere ............................................................................................................. 82
7.2. Competenţe ............................................................................................................ 82
7.3. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor ................................................................ 83
7.4. Răspunderea magistraţilor..................................................................................85
7.5. Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor.87
7.6. Rezumat..............................................................................................................89
7.7. Test de evaluare..................................................................................................91
7.1. Introducere
referitoare la drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor. De asemenea
cursanţii vor fi familiarizaţi cu condiţiile de atragere a răspunderii magistraţilor.

 Să cunoască drepturile judecătorilor şi procurorilor;
 Să cunoască obligaţiile/îndatoririle judecătorilor şi procurorilor
 Să prezinte tipurile de răspundere a magistraţilor;
 Să cunoască modalitatea de atragere a răspunderii magistraţilor;
 Să cunoască co,mpartimentele auxiliare din cadrul instanţelor şi
parchetelor
82
7.3. DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE MAGISTRAŢILOR
7.3.1. Drepturile magistraţilor

Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi
rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror,
de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte
garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie
stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în
magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.
Judecătorii şi procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale
locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale.
Judecătorii şi procurorii în funcţie sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri
speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care îi pun în
pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
Judecătorii şi procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Ministerului Justiţiei, Ministerului Public sau, în cazul
judecătorilor şi procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viaţa,
sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu
acestea.
Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile
lucrătoare. Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru
participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru
pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la concedii fără plată,
potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor. Judecătorii şi procurorii
au dreptul la concedii medicale şi la alte concedii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Judecătorii şi procurorii au dreptul la închirierea locuinţelor de serviciu.
Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la
transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la
suta de kilometri pentru 6 călătorii în ţară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu
autoturismul.
Judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la
data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie
egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii şi procurorii pot fi distinşi cu Diploma
Meritul judiciar. Diploma Meritul judiciar se acordă de Preşedintele României, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, şi la propunerea ministrului justiţiei,
pentru procurori.
7.3.2. Îndatoririle magistraţilor

Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să
compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la
locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă.
83
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să
soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respecte
secretul profesional.
Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care a
participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinuta
vestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează. Ţinuta vestimentară se stabileşte
prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, şi se asigură în mod
gratuit.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute
de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese.
Enumeraţi 5 drepturi ale judecătorilo şi procurorilor.

Enumeraţi 5 obligaţii ale judecătorilor şi procurorilor
Să ne reamintim...
Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de
locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de
judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru
aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o
remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia
deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.
Judecătorii şi procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii
profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor
profesionale.
Judecătorii şi procurorii în funcţie sau pensionari au dreptul de a li se asigura
măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte
care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
Judecătorii şi procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de
35 de zile lucrătoare, de concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea
la cursuri sau alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru
pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, precum şi la
concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor şi
procurorilor, de concedii medicale şi la alte concedii, au dreptul la închirierea
locuinţelor de serviciu.
Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de
natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Relaţiile
judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi
bună-credinţă.
Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele
stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea
acestora, şi să respecte secretul professional, să păstreze secretul deliberărilor şi al
84
voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei, să aibă, în
timpul şedinţelor de judecată, ţinuta vestimentară corespunzătoare instanţei la care
funcţionează.
7.4. RĂSPUNDEREA MAGISTRAŢILOR
Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii.

Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi
preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de
infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi
percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul
care a dispus reţinerea sau percheziţia.
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi
procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin
conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita
necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în
raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Exercitarea
acestui drept nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt
supuse căilor legale de atac.
7.4.1. Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu,
precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei,
săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind
judecători

Limbă

Organizarea Profesiilor Juridice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Organizarea Profesiilor Juridice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Studiul disciplinei Organizarea profesiilor juridice se face in pruml semestru al anului 1

Resurse şi mijloace de lucru

Durata medie de studiu individual

Bibliografie ............................................................................................................................. 158

1. Menţionaţi, pe scurt, organizatiile profesionale si institutiile care se ocupa cu exercitarea

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1.3. Puterea judecătorească

Începutul justiție moderne se plasează, in istoria dreptului romanesc si implicit in doctrina

Precizaţi unde se regăseşte sediul materiei Autorităţii judecătoreşti şi

1.4. Noțiunea de justiție

Definiţi noţiunea de justiţie în sens moral, în sens tehnic şi în sens juridic.

1.5. Principii de bază ale sistemului judiciar

Aceste principii se pot sintetiza, după cum urmează:

a) Principiul separației puterii judecătorești de celelalte puteri ale statului –

12 Art.124 – Infaptuirea justiei. Alin.(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.

c) Egalitatea cetățenilor în fața legilor

d) Unitatea sistemului judiciar

e) Folosirea limbii materne în fața instanței

f) Publicitatea și contradictorialitatea dezbaterilor judiciare

g) Respectarea dreptului la apărare

h) Principiul colegialității instanțelor

i) Asigurarea dreptului justițiabililor la un proces echitabil

Prezentaţi principiile care guvernează sistemul judiciar.

Test de evaluare a cunoştinţelor

2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Menţionaţi care sunt instanțele de judecată din țara noastră.

2.4. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

2.4.1. Organizarea ICCJ

2.4.2. Competenţa I.C.C.J.

Menţionaţi în câte secții este organizată I.C.C.J. și care sunt completurile

2.5. CURȚILE DE APEL, TRIBUNALE, TRIBUNALE SPECIALIZATE,

2.5.2. Conducerea instanțelor

Menţionaţi care sunt instanțele care au personalitate juridică.

2.6. INSTANȚELE MILITARE

Instanţele militare sunt:

Test de evaluare a cunoştinţelor

3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

Menţionaţi care sunt principiile care guvernează activitatea Ministerului

3.4. Atribuțiile Ministerului Public

Potrivit Constitutiei si legii de organizare judiciară, Ministerul Public exercită, prin

Prezentați atribuțiile Ministerului Public

3.5. ORGANIZAREA MINISTERULUI PUBLIC

3.5.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

3.5.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

3.5.3. DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE (DNA)

3.5.4. Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie

2.5.5. Parchetele de pe lângă Curţile de apel, Tribunale, Tribunale pentru

2.5.6. Parchetele Militare

Menţionaţi organizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

4.3.1. Categoriile de magistrați, principii

4.3.2. Magistrații asistenți ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

4.3.3. Incompatibilităţi şi interdicţii

Menţionaţi care sunt principiile ce guvernează corpul magistraţilor.

4.4.1. Organizarea ICCJ Consiliului Superior al Magistraturii

4.4.2. Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

4.4.3. Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii