INTESTINUL GROS. FICATUL.

PANCREASUL

Intestinul gros
Include : cecul cu apendicele vermiform, colonul ascendent, transvers, descendent,
sigmoid și intestinul rect cu canalul anal.
Chimului în intestinul gros - absorbția apei, sărurilor minerale, dar și a
aminoacizilor, monozaharidelor și acizilor grași rămase neabsorbite în intestinal
subțire.

Functia:
 Capacitatea de absorbție foarte înaltă, alimentarea pacienților prin clizme
nutritive
 se formează masele fecale cu ulterioara lor evacuare
 floră bacteriană — bacilul intestinal, saprofit în condiții normale.
Flora intestinală sintezează vit B12 pentru eritropoeză și vitam K,-cofactor în
coagularea sângelui.
Peretele intestinului gros :
1. Mucoasa include:

-epiteliul (simplu columnar cu celule M , absorbante, caliciforme și endocrine.)

-lama proprie noduli limfoizi, fășii înguste de țesut conjunctiv lax cu vase
sanguine, limfatice
-lama musculară. straturile intern circular și cel extern longitudinal din țesut
muscular neted.
Mucoasa -> form plici circulare și cripte (Epiteliul criptelor -celule caliciforme ,
epiteliocite absorbante, endocrine și nediferențiate )

2. Submucoasa din țesut conjunctiv fibros cu Cellule adipoase ,vase sanguine,

limfatice și plexul nervos submucos.
3. Tunica musculară - straturi – intern și extern. Stratul extern formează 3 tenii.
4. Tunica seroasa - Tunica externă
 Apendicele vermiform.
organ tubular cu capătul orb
Apendicele este unul din organele periferice ale sistemului imun.

Structura peretelui
Mucoasa : celule caliciforme, celule ‖M‖, criptele scurte și neordonate.
Epiteliul criptelor -numeroase celule endocrine.
Lama proprie a mucoasei și submucoasa - noduli limfoizi, limfocite
Lama musculară - discontinuă, întreruptă de țesutul limfoid.
Tunica musculară are ambele straturi complete.
La suprafață apendicele este acoperit cu seroasă.

Rectul.
deosebim porțiunea pelviană și canalul rectal.
 Canalul rectal include zona coloanelor rectale, zona intermediară (de tranziție)
și zona cutanantă.
Peretele rectului
În porțiunea pelviană mucoasa cu submucoasa, și cu fascicule de miocite ale
stratului intern al tunicii musculare formează 3 plici circulare.
Criptele mucoasei -au celule absorbante, mucocite, celule endocrine și
nediferențiate.
În lama proprie a mucoasei :noduli limfioizi.
În zona columnară mucoasa formează 8-10 plici longitudinale,formând valvele
anale
Epiteliul mucoasei din simplu prismatic devine stratificat columnar, apoi
stratificat cubic.
În zona (de tranziție) -stratificat pavimentos nekeratinizat, apoi stratificat
pavimentos keratinizat în zona cutanantă.
submucoasa conțin– glandele anale,se află plexul nervos și o rețea de vene largi
Stratul intern circular al tunicii musculare formează două îngroșări:
-sfincterul anal intern (involuntar)
-sfincterul anal extern (voluntar).
Tunica externă porțiunii superioare este- seroasă, în porțiunea inferioară – de
adventice din țesut fibros.

FICATUL.

Funcţiile ficatului
1. Secretoare: exocrină – eliminarea bilei în duoden (250-1100ml în 24 ore)
2. Metabolică – participarea la metabolism: proteic, glucidic, lipidic colesterolului
3. Sinteza proteinelor plasmei sanguine – fibrinogenul şi protrombină (factori ce
intervin în mecanismul coagulării sângelui
4. Detoxifierea - transformarea toxinelor, în derivaţi mai puţin nocivi.
5. Protecție prin distrugerea microorganismelor, şi altor factori biologici, care
nimeresc în ficat cu sângele.
6. Depozitarea glicogenului, vitaminelor liposolubile (A,D,E,K)
7. Hemopoetică –. În perioada postnatală în hepatocite se sintetizează
trombopoetina -- factor de creștere, care stimulează trombocitopoeza.
Structura.
Ficatul este o glandă constituită din parenchim şi stromă.
 Parenchimul -reprezentat de hepatocite.

organizare structural funcţională a parenchimului ficatului – lobul portal şi acin

hepatic,lobul hepatic

Ficatul acoperit de foiţa viscerală şi o capsulă din ţesut conjunctiv fibros dens
(capsula Glisson).
De la capsula fibroasă din regiunea hilului, în profunzimea parenchimului hepatici
împreună cu vasele sangvine, şi canalele de excreţie pătrund septuri de ţesut
conjunctiv fibros lax cu delimitarea lobulilor hepatici- clasici
Lobulul hepatic clasic – unitatea morfo-funcţională a parenchimului, apare ca
un hexagon.
 În lobulul hepatic clasic sângele circulă de la periferia lui spre centru, iar bila
– de la centru spre periferie.
-format din cordoane de hepatocite ramificate , şi capilare sanguine sinusoide
intralobulare între aceste cordoane.
În centrul lobulului se află o venă centrala ,formată prin unirea capilarelor
sinusoide.
Pe perimetrul lobulului, la 3 colţuri ale
hexagonului se află triade hepatice
formate :venă interlobulară, arteră
interlobulară şi duct biliar interlobular
În lobulul hepatic clasic sângele
circulă de la periferia lui spre centru,
iar bila – de la centru spre periferie.

Cordoanele hepatice prezintă

porţiunile secretoare ale glandei,
formate din două rânduri de
hepatocite, Între celulele de
hepatocite sunt canaliculul biliar.

Canaliculul biliar e format de

citolemele hepatocitelor vecine,
formeaza un spaţiu capilar, în care se elimină bila.
- se situiază în interiorul cordoanelor hepatice, pe cînd capilarele sanguine se află
între cordoane.

Fiecare hepatocit în cordonul hepatic are două feţe.

 – biliară, cu microvilozităţi, orientată spre lumenul canaliculului biliar, în care
celulele secretă bilă
 – vasculară, cu microvilozităţi orientată spre capilarul sanguine intralobular.

Prin polul vascular hepatocitele

preiau din sânge:
o substanţele absorbite în tubul digestiv, produşi ai metabolizmului
elimină în sânge:
o proteine, glucoză, uree, vitamine, complexe lipoproteice şi alte substanţe.

 În condiţii normale bila niciodată nu pătrunde în sânge, -> canaliculul biliar e

separat de cel sanguin de către hepatocit
 zone din 3 lobuli clasici din jurul ductului biliar interlobular formează lobul
portal.

Lobulul portal are forma triunghi, la vârfurile se află venele centrale a trei
lobuli clasici vecini , iar în centru – triada.
 circulaţia sângelui e orientată de la centru spre periferie, iar a bilei – de la
periferie spre centru.

Acinul hepatic prezintă parencimul alimentat cu sânge dintr-o ramură

terminală a arterei hepatice . are forma unui romb, la vârfurile unghiurilor căruia se
află venele centrale ale doi lobuli hepatici clasici vecini.
circulaţia sanguină se realizează de la centru spre periferie, iar a bilei – de la
periferie spre centru.
în acin - trei zone
1)centrală, adiacentă vaselor perilobulare, aprovizionată cu sânge oxigenat
2) intermediare, de o parte şi alta a zonei centrale,
3)periferice, adiacente venelor centrale. primeşte sânge mai puţin oxigenat.

Celulele principale
ale ficatului sunt
o hepatocitele realizează
majoritatea funcţiilor lui.

o Celulele sinusoidelor
ficatului.

o celule endoteliale, celulele

Kupffer, lipocite
perisinusoidale şi cellule
pit

Toate aceste patru tipuri de celule se găsesc în capilarul sinusoid, sau în jurul său
– în spaţiul perisinusoidal Disse (spaţiul perisinusoid) – spaţiul între hepatocite şi
celulele endoteliale ale sinusoidelor.
Celulele endoteliale tapetează sinusoidele despart lumenul sinusoidului de spaţiul
Disse.
(celulele von Kupffer) cu originea din monocitele sângelui. sunt între celulele
endoteliale
Funcţia : purificarea sângelui, adus prin sistemul venei porte, de diferite particule,
microorganisme, antigene şi toxine.

Lipocitele perisinusoidale (celulele depozitare de grăsimi, celulele Ito) se

localizează în spaţiul Disse .
rol în metabolismul şi stocarea vitaminei A, au proprietăţi contractile
Celulele pit care apără organismul de celule canceroase şi cele infectate de
virusuri şi exercită funcţie endocrină.

Regenerarea. ficatului
se realizează la nivel intracelular. La animale în caz de pierderi a 50-70% de ţesut
hepatic (hepatectomie parţială), masa iniţială a organului se restabileşte deja peste
două săptămâni atât pe seama hipertrofiei compensatoare a celulelor, cât şi datorită
creşterii drastice a numărului de celule ce se divid.

Căile biliare – sistemul de canale prin care bila din ficat se varsă în
duoden.
Alcătuit din căile intrahepatice şi extrahepatice.
1. Căile biliare intrahepatice – formate din căile biliare
-intralobulare (canaliculi biliari)

-interlobulare (colangiole şi ducturi biliare interlobulare).

Canaliculii biliari -iau începutul orb în partea centrală a lobulului clasic şi

ajung la periferia lobulului, trec în colangiole ->( sunt tuburi scurte la periferia
lobulilor clasici. = Primesc bila din canaliculi biliari şi o transmit ducturilor.)
Peretele colangiolelor format epiteliocite cubice. Colangiolele confluează în
canalele biliare interlobulare care cu ramurile venei porte şi arterei
hepatice intră în triadelor şi sunt tapetate cu epiteliu unistratificat cubic, iar cele
segmentare– cu epiteliu prismatic.
2. Căile biliare extrahepatice: canalele biliare lobare (drept şi stâng), canalul
hepatic, canalul cistic şi canalul coledoc.

peretele : au tunica mucoasă (epiteliu unistratificat prismatic şi lama proprie

din ţesut conjunctiv fibros lax), musculară şi adventice.

Vezica biliară.
funcţia de stocare şi de concentrare a bilei.
Peretele
Tunica mucoasă
epiteliu unistratificat prismatic (celule columnare cu bordură de absorbţie şi
celule bazale) si lama proprie a tunicii mucoase, care conţine numeroase fibre
elastic, În zona coletului se conţin glande tubulo-alveolare mucoase.
Tunica musculară fascicule de celule musculare netede orientate circular, oblic
Tunica seroasă se substitieaza cu adventice în porțiunea ei care aderă la ficat.
Histogeneza. Dezvoltarea ficatului începe între săptămâna a 3-a şi a 4-a de
gestaţie. Cordoanele hepatice, epiteliul căilor biliare intra- şi extrahepatice cât şi a
vezicii biliare se dezvoltă din endoderm (peretele intestinului primar). Toate
celelalte elemente structurale se formează din mezenchim.

Pancreasul
Pancreasul este o glandă cu funcţie secretorie dublă:
-exocrină -endocrină,
raportul structural al cărora este de 97:3.

Structura.

Pancreasul este un organ parenchimatos lobular.

Stroma reprezentată de capsulă din ţesut conjunctiv lax, septuri şi trabeculi.

Septurile conjunctive şi trabeculii împart organul în lobuli.
Parenchimul alcătuit acinilor secretori, canalelor excretorii şi insulelor
pancreatice (Langerhans).

Pancreasul exocrin o glandă cu secreție seroasă

Formata din acini –porţiuni terminale sau secretorii şi sistem de canale
excretorii.

Componenta exocrină a pancreasului

elaborează şi elimină în duoden suc pancreatic bogat în enzime.
Sucul pancreatic (1,2-2 l în 24 ore) are pH=7,8-8,4 datorită conţinutului înalt de
bicarbonaţi, care neutralizează aciditatea chimului gastric.
Enzimele pancreasului rol în digestia proteinelor, lipidelor, glucidelor, acizilor
nucleici.

Acinul – unitatea morfo-

funcţională a pancreasului
exocrin, în secțiunea
histologică apare constituit
din 8-12 acinocite şi celule
centroacinoase- situate în
centrul acinului

Acinocitele
– funcţia elaborarea
enzimelor digestive.
Granulele secretorii conţin enzime, capabile să digere în intestinul subţire toate
componentele alimentelor consumate
În fiecare acin deosebim
zona omogenă
zona zimogenă.
Activarea enzimelor
secretate de acinocite are
loc în duoden sub acţiunea
factori activatori. --alături
de inhibitorii enzimelor şi
mucusul, elaboraţi de către
celulele epiteliale ale
canalelor de secreţie,
protejează parenchimul
pancreasului de
autodigerare

celule centroacinoase- situate în

centrul acinului

Canalele excretorii ale pancreasului exocrin: 1) canalele

intralobulare – intercalate şi interacinare, 2) canalele interlobulare şi 3) canalul
comun.
Canalele intercalate încep de la porţiunea secretorie, sunt tapetate de celule plate
sau cubice,
Canalele interacinare sunt tapetate de un epiteliu unistratificat cubic.
Canalele intralobulare însoţite de o reţea de fibre reticulare. \
Canalele interacinare, părăsesc acinul şi devin canale interlobulare.
Canalele interlobulare epiteliu
unistratificat izomorf prismatic,
care conţine celule caliciforme şi
endocrinocite
Canalul comun al glandei Pe
parcurs în el se varsă canalele
interlobulare. Epiteliul columnar
al mucoasei secretă mucus.

Pancreasul endocrin. reprezentată de insulele Langerhans în

toată glanda în formă de cuiburi ovale şi compacte de celule (insulocite)
Componenta endocrină secretă în sânge un şir de hormoni.

Insulele Langerhans sunt înconjurate de o reţea de fibre reticulare, care le

separă de acini şi care se continua cu celulele insulare, constituindu-le stroma.
----conţine celule endocrine, printre care fibre nervoase şi capilare sanguine cu
endoteliu fenestrat.

Celulele insulare (insulocite) sintetizează şi secretă hormoni peptidici,

acumulaţi în granulele de secreţie.
  Tipuri celulare în cadrul insulelor:
celule-A (alfa, acidofile), celule-B (beta, bazofile), celule-D (delta,dendritice),
celule-D1 (argirofile)şi celule-PP.

În afară de celule
exocrine (acinoase) şi
endocrine (insulare), în
jurul insulelor se
întâlnesc celule
intermediare sau acino-
insulare, care conţin
atât granule zimogene,
cât şi endocrine.

Regenerarea. La nivel intracelular şi în proporţii mici pe contul diviziunii

celulelor centroacinoase şi diferenţierii lor ulterioare în acinocite. Regenerarea
posttraumatică a componentei exocrine se realizează pe contul celulelor puţin
diferenţiate ale canalelor intercalate.
După leziune masa glandei nu se restabileşte.
Histogeneza. Dezvoltarea pancreasului începe la sfârşitul săptămânii a 3-a de
gestaţie. Acinocitele, epiteliocitele canalelor de excreţie şi insulocitele se dezvoltă
din endoderm (peretele intestinului primar), celelalte componente structurale – din
mezenchim.