V.

MEDIUL TEHNOLOGIC EUROPEAN

Civilizaţia umană este rezultatul tehnologiilor. Însăşi viaţa noastră ar fi greu de conceput fără produsele, serviciile pe
care le creăm iar acestea sunt produsul tehnologiilor. Orice nouă tehologie “distruge creator” tehnologiile vechi. Tehnologiile
noi creează oportunităţi şi pieţe noi. Oamenii de afaceri trebuie să conştientizeze importanţa tendinţelor mediului tehnologic:
- accelerarea ritmului schimbărilor tehnologice. Ciclul de viață al produselor este din ce în ce mai scurt; de exemplu, un
program de calculator, care rezistă pe piaţă un an este longeviv etc. Firmele trebuie să urmărească schimbările din mediul
tehnologic şi să stabilească dacă acestea vor afecta sau nu capacitatea produselor lor de a satisface, în continuare, nevoile
consumatorilor. Ele trebuie să facă eforturi creative şi nu numai, pentru a lansara la momentul oportun noi produse şi a
valorifica ocaziile favorabile de piaţă;
- creşterea cheltuielilor de cercetare - dezvoltare. Bugetele de cercetare - dezvoltare ale firmelor sunt din ce în ce mai
mari. În bugetele industriilor de vârf – aeronautică, electronică, comunicaţii, chimie etc. Bugetele de cercetare - dezvoltare se
ridică la 5-10% din vânzări. La rândul lor, guvernele alocă cercetării, sume din ce în ce mai mari. În Uniunea Europeană
guvernele subvenţionează mari programe de cercetare – Esprit, Eureka etc. pentru a face faţă costurilor tot mai ridicate ale
cercetării pe care nu şi le permit marile companii, pentru a contracara concurenţa americană şi japoneză.
- majoritatea inovaţiilor vizează ameliorări ale unor produse existente. Costurile înalte ale cercetării determină multe
firme să îmbunătăţească vechile produse, în loc să vină cu produse complet noi. Unele dintre ele investesc în imitarea unor
caracteristici ale produselor concurenţilor.
- înnăsprirea reglementărilor legale privind tehnologiile şi produsele versus creşterea fenomenului de piraterie
tehnologică. Metodele de a imita, copia produse ale unor firme de notorietate mondială sunt tot mai sofisticate, mai elaborate.
Contrafacerea, pirateria tehnologică a devenit o ameninţare atât la adresa firmelor de prestigiu de pe piaţa mondială,
expunându-le riscurilor de notorietate, imagine, financiare etc., a consumatorilor – privaţi de produsele originale, supuşi
riscurilor financiare, fizice, morale etc. dar şi la adresa mediului. Firmele trebuie să respecte legislaţiile aferente relaţiilor din
mediul concurenţial şi să conştientizeze nevoia imperativă de a proteja mediul natural.

Nivelul de dotare tehnologică a firmelor europene

Mediul tehnologic mondial este în prezent una dintre cele mai dinamice componente ale macromediului firmei, având
repercusiuni la nivel mondo-societal prin gradul de înnoire, perfecţionare, diversificare a produselor, dinamica ciclurilor de
viaţă ale acestora etc. Oamenii de afaceri trebuie să studieze nivelul tehnologic de dezvoltare al ţărilor în care urmează să se
implice prin afaceri. Pentru a evalua nivelul tehnologic al unei pieţe externe se au în vedere coordonate ca:
 Gradul de dotare a menajelor cu aparatură electromenajeră, audio-video etc.;
 Densitatea reţelei de televiziune prin cablu;
 Numărul de abonaţi telefonici la 1000 persoane;
 Aria de acoperire a telefoniei mobile;
 Parcul de automobile şi autoutilitare;
 Numărul de abonamente la reţeaua Internet;
 Gradul mediu de calificare a forţei de muncă şi diferenţierea acesteia pe ramuri.
Mediul de afaceri al pieţelor externe este o componentă specifică marketingului internaţional, datorită eterogenităţii de
situaţii, comportamente, dinamici, conjuncturi de pe diferitele pieţe ale lumii. Între elementele ce conturează aprecierea
mediului de afaceri al unei ţări se numără:
■ Rolul afacerilor în societate;
■ Forţa şi spiritul de negociere;
■ Tipul, domeniul, mărimea şi durata celor mai importante afaceri încheiate de întreprinzătorii străini pe piaţa
respectivă, într-o anumită perioadă de timp;
■ Documentaţia cerută pe piaţa respectivă – condiţii, termene, costuri etc.;
■ Garanţiile şi formalităţile solicitate la contractarea unui credit pe piaţa respectivă etc.
Pentru a putea activa pe o piaţă externă, în general, una din particularităţile mediului de afaceri al ţării respective este
nivelul de interes al autorităţilor în direcţia cercetării - dezvoltării, cuantificabil prin procentul din PIB alocat acestui sector
extrem de dinamic. La nivelul continentului european, situaţia reflectă interesul crescut al ţărilor dezvoltate economic spre
acest domeniu dar şi, încă, insuficienta înţelegere a rolului activităţii de cercetare în dezvoltarea economiei şi societăţii, în
ţările nou intrate în sistemul Uniunii Europene. De exemplu, dacă în anul 2017, unele ţări cum ar fi Danemarca, Germania,
Austria alocau procente considerabile din PIB cercetării – inovării (peste 3%), situaţia nu era la fel în ţări cum ar fi Bulgaria,
Croația, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, România - cu mai puțin de 1% din PIB. În România, procentul alocat cercetării –
dezvoltării este cel mai mic din Uniune. Interesul major acordat acestui sector de activitate în Japonia, Coreea de Sud, SUA –
cu ponderi însemnate destinate cercetării-dezvoltării, este reflectat în rezultatele și performanțele economice și sociale obținute
de aceste țări.

PIB alocat cercetării – dezvoltării (%)

Țara\Anul 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Belgium 1.92 1.99 2.05 2.16 2.27 2.33 2.39 2.46 2.55 2.58
Bulgaria 0.45 0.49 0.56 0.53 0.6 0.64 0.79 0.96 0.78 0.75
Czechia 1.24 1.29 1.34 1.56 1.78 1.9 1.97 1.93 1.68 1.79
Denmark 2.77 3.06 2.92 2.94 2.98 2.97 2.91 3.06 3.1 3.05
Germany 2.6 2.72 2.71 2.8 2.87 2.82 2.87 2.91 2.92 3.02
Estonia 1.26 1.4 1.58 2.31 2.12 1.72 1.43 1.47 1.25 1.29

54
 Ireland 1.39 1.61 1.59 1.56 1.56 1.56 1.5 1.19 1.19 1.05
Greece 0.66 0.63 0.6 0.67 0.7 0.81 0.83 0.96 0.99 1.13
Spain 1.32 1.35 1.35 1.33 1.29 1.27 1.24 1.22 1.19 1.2
France 2.06 2.21 2.18 2.19 2.23 2.24 2.23 2.27 2.25 2.19
Croatia 0.88 0.84 0.74 0.75 0.75 0.81 0.78 0.84 0.86 0.86
Italy 1.16 1.22 1.22 1.21 1.27 1.31 1.34 1.34 1.37 1.35
Cyprus 0.39 0.44 0.45 0.46 0.44 0.48 0.51 0.48 0.53 0.56
Latvia 0.58 0.45 0.61 0.7 0.66 0.61 0.69 0.63 0.44 0.51
Lithuania 0.79 0.83 0.78 0.9 0.89 0.95 1.03 1.04 0.84 0.89
Luxembourg 1.62 1.68 1.5 1.46 1.27 1.3 1.26 1.28 1.3 1.26
Hungary 0.98 1.13 1.14 1.19 1.26 1.39 1.35 1.36 1.2 1.35
Malta 0.53 0.52 0.61 0.67 0.83 0.77 0.71 0.74 0.57 0.54
Netherlands 1.62 1.67 1.7 1.88 1.92 1.93 1.98 1.98 2 1.99
Austria 2.57 2.6 2.73 2.67 2.91 2.95 3.08 3.05 3.13 3.16
Poland 0.6 0.66 0.72 0.75 0.88 0.87 0.94 1 0.96 1.03
Portugal 1.45 1.58 1.53 1.46 1.38 1.33 1.29 1.24 1.28 1.33
Romania 0.55 0.44 0.46 0.5 0.48 0.39 0.38 0.49 0.48 0.5
Slovenia 1.63 1.82 2.06 2.42 2.57 2.58 2.37 2.2 2.01 1.86
Slovakia 0.46 0.47 0.62 0.66 0.8 0.82 0.88 1.17 0.79 0.88
Finland 3.55 3.75 3.73 3.64 3.42 3.29 3.17 2.89 2.74 2.76
Sweden 3.49 3.45 3.21 3.25 3.28 3.3 3.14 3.26 3.27 3.4
United Kingdom 1.62 1.68 1.66 1.66 1.59 1.64 1.66 1.67 1.68 1.66
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database/22.02.2019

Semnificativ este şi numărul cercetătorilor din fiecare ţară, coroborat cu eficienţa muncii fiecăruia. Un element
important de luat în considerare este şi modalitatea concretă de motivare materială şi morală a angajaţilor din acest domeniu de
activitate. De altfel, printre motivele scăderii numărului de cercetători în România sunt slaba salarizare şi insuficienţa
parteneriatelor public - privat în organizarea şi administrarea activităţii de cercetare. Ponderile cele mai mari ale personalului
din cercetare sunt ocupate de țările orientate spre cercetare - dezvoltare. Semnificativ este că, deși Japonia sau Coreea de Sud
alocă fonduri importante cercetării, procentul de angajați în acest sector nu este foarte ridicat ceea ce indică atât o stimulare
financiară foarte bună cât și o eficiență ridicată a muncii fiecărui angajat.

Personal angajat în cercetare-dezvoltare în total angajați %)

Țara/Anul 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
European Union -
28 : 1.55 1.6153 1.6884 : 1.7564 : 1.8453 :
Belgium 1.8274 1.8614 1.8287 1.9602 : 2.049 : 2.308 :
Bulgaria 0.5734 0.6385 0.6148 0.6302 0.6561 0.6713 0.7701 0.9033 1.0096
Czechia 1.4431 1.4549 1.5004 1.599 1.6914 1.7785 1.87 1.9252 1.9111
Denmark 2.8846 2.8932 2.9443 2.985 2.9929 3.0157 2.9808 3.0226 2.9771
Germany : 1.8945 : 2.0653 : 2.1092 : 2.2274 :
Estonia 1.436 1.4871 1.5241 1.5235 1.5509 1.5701 1.6191 1.5121 1.4033
Ireland 1.4079 1.4989 1.5245 1.6596 1.0443 2.1651 : 2.1059 :
Greece : : : 1.4453 : 1.7283 : 2.0266 :
Spain 1.5392 1.5528 1.552 1.5202 1.4729 1.4457 1.4591 1.4854 1.5086
France : : : : : : 1.9774 : :
Croatia 0.9274 0.9598 0.9866 0.9374 0.925 0.9389 0.8859 0.9307 1.0317
Italy 1.4504 1.4633 1.4387 1.4297 1.4671 1.5008 1.4822 1.5586 1.7244
Cyprus 0.6412 0.6593 0.6425 0.665 0.6425 0.7052 0.696 0.7073 0.7576
Latvia 0.9743 0.8564 0.8872 1.0038 1.0726 1.0473 1.1462 1.1692 1.1524
Lithuania 1.2532 1.2322 1.2659 1.541 1.5339 1.5843 1.6934 1.516 1.56
Luxembourg : 2.5326 : 2.594 : 2.2869 : 2.3741 :
Hungary 1.2133 1.2702 1.2944 1.3219 1.3244 1.3543 1.2958 1.2544 1.2026
Malta 1.006 0.9218 1.0506 1.2119 1.2714 1.1737 1.1672 1.1529 1.12
Netherlands 1.3485 1.2036 1.4761 2.0054 2.131 2.119 2.1786 2.142 2.1447
Austria : 2.3355 : 2.585 : 2.7468 : 2.9213 :
Poland 0.7139 0.7097 0.769 0.793 0.8174 0.8516 0.8947 0.9229 1.0118
55
 Portugal 1.683 1.7154 1.7793 1.831 1.8277 1.9031 1.9484 2.0871 2.0988
Romania 0.46 0.4472 0.4361 0.4815 0.4822 0.4911 0.4837 0.4905 0.5104
Slovenia 1.5909 1.6777 1.7672 2.1591 2.1051 2.1487 2.1244 2.0799 2.0389
Slovakia 0.8825 0.9473 1.0433 1.0718 1.0716 1.0293 1.0648 1.0574 1.2145
Finland 2.9708 3.0059 3.0364 3.0647 3.0099 3.0108 2.954 2.9053 2.7681
Sweden : 2.4215 : 2.5711 : 2.6981 : 2.7482 :
United Kingdom : 1.655 1.7064 1.8284 1.8628 1.9476 2.0493 2.1117 2.1744
Iceland 3.2609 2.9715 : 2.8023 : 2.8029 : 3.1856 3.2726
Norway 2.4834 2.5477 2.5328 2.5439 2.5535 2.6122 2.7346 2.8759 3.0185
Switzerland : : : : 2.6586 : : 2.7028 :
Montenegro : : : 0.8855 : 0.8956 0.8962 0.8924 0.8217
North Macedonia 0.3011 0.262 0.2844 0.2387 0.2966 : : 0.4531 0.4656
Serbia : : : : : : 0.7176 0.7824 0.7673
Turkey 0.5463 0.5687 0.597 0.6375 0.699 0.7194 0.7608 0.776 0.8139
Russia 1.0056 0.9808 0.9758 0.9703 0.961 : : : :
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/ /19.03.2019

Gradul de înzestrare a populației cu bunuri

Mediul de afaceri este influenţat, printre altele, şi de gradul de înzestrare a populaţiei cu bunuri. Pentru a face o
evaluare corectă trebuie să se aibă în vedere evoluţia numărului de menaje la nivelul entităţii analizate. În cazul continentului
european, majoritatea ţărilor au înregistrat creşterea numărului de menaje, prezentând oportunităţi pentru afaceri având ca
destinaţie consumatorul european.
În ceea ce priveşte gradul de dotare al populaţiei cu bunuri, situaţia este diferită de la o ţară la alta, în cea mai mare
parte fiind determinată de nivelul general de dezvoltare a ţării respective şi, corelat, de puterea de cumpărare a menajelor.
Gradul de înzestrare a populaţiei cu aparate radio şi televizoare la 1000 locuitori, se prezintă la niveluri înalte pentru ţări cum
ar fi: Suedia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie şi la niveluri scăzute pentru altele, cum ar fi: Grecia, Polonia, Portugalia,
România, Slovenia, Spania. Comparativ cu SUA rezultatele sunt, în medie, modeste, atât la un capitol cât şi la celălalt.
Având în vedere utilizatorii de internet la 100 de persoane, în intervalul 2003-2012, toate țările europene au înregistrat
creșteri ale acestui indicator, în funcție de nivelul de dezvoltare economică al țării, de puterea de cumpărare a populației și
infrastructura disponibilă. Dintre membrii U.E., România se plasează pe ultimul loc, la nivelul anului 2012 deși rata de creștere
a numărului de utilizatori, în intervalul 2003-2012, este cea mai ridicată. Luxemburgul, Danemarca, Olanda, Suedia se prezintă
cu peste 90% din populație utilizatoare de internet.

Utilizatori de internet la 100 de persoane

Țara/Anul 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Austria 42.70 54.28 58.00 63.60 69.37 72.87 73.45 75.17 79.80 81.00
Belgia 49.97 53.86 55.82 59.72 64.44 66.00 70.00 75.00 78.00 82.00
Bulgaria 12.04 18.13 19.97 27.09 33.64 39.67 45.00 46.23 51.00 55.15
Croatia 22.75 30.91 33.14 37.98 41.44 44.24 50.58 56.55 59.64 63.00
Cipru 30.09 33.83 32.81 35.83 40.77 42.31 49.81 52.99 57.68 61.00
Cehia 34.30 35.50 35.27 47.93 51.93 62.97 64.43 68.82 72.97 75.00
Danemarca 76.26 80.93 82.74 86.65 85.03 85.02 86.84 88.72 90.00 93.00
Estonia 45.32 53.20 61.45 63.51 66.19 70.58 72.50 74.10 76.50 79.00
Finlanda 69.22 72.39 74.48 79.66 80.78 83.67 82.49 86.89 89.37 91.00
Franța 36.14 39.15 42.87 46.87 66.09 70.68 71.58 80.10 79.58 83.00
Germania 55.90 64.73 68.71 72.16 75.16 78.00 79.00 82.00 83.00 84.00
Grecia 17.80 21.42 24.00 32.25 35.88 38.20 42.40 44.40 53.00 56.00
Ungaria 21.63 27.74 38.97 47.06 53.30 61.00 62.00 65.00 70.00 72.00
Irlanda 34.31 36.99 41.61 54.82 60.55 65.34 67.38 69.85 76.82 79.00
Italia 29.04 33.24 35.00 37.99 40.79 44.53 48.83 53.68 56.80 58.00
Letonia 26.98 38.58 46.00 53.63 59.17 63.41 66.84 68.42 71.68 74.00
Lituania 25.91 31.23 36.22 43.90 49.90 55.22 59.76 62.12 65.05 68.00
Luxemburg 54.55 65.88 70.00 72.51 78.92 82.23 87.31 90.62 90.89 92.00
Malta 31.64 34.62 41.24 40.41 46.90 50.08 58.86 63.00 69.22 70.00
Olanda 64.35 68.52 81.00 83.70 85.82 87.42 89.63 90.72 92.30 93.00
Polonia 24.87 32.53 38.81 44.58 48.60 53.13 58.97 62.32 64.88 65.00
56
 Portugalia 29.67 31.78 34.99 38.01 42.09 44.13 48.27 53.30 57.76 64.00
Romania 8.90 15.00 21.50 24.66 28.30 32.42 36.60 39.93 44.02 50.00
Slovacia 43.04 52.89 55.19 56.08 61.80 66.05 70.00 75.71 74.44 80.00
Slovenia 31.85 40.81 46.81 54.01 56.74 58.00 64.00 70.00 69.00 70.00
Spania 39.93 44.01 47.88 50.37 55.11 59.60 62.40 65.80 67.60 72.00
Suedia 79.13 83.89 84.83 87.76 82.01 90.00 91.00 90.00 94.00 94.00
Marea Britanie 64.82 65.61 70.00 68.82 75.09 78.39 83.56 85.00 86.84 87.02
Elveția 65.10 67.80 70.10 75.70 77.20 79.20 81.30 83.90 85.20 85.20
Norvegia 78.13 77.69 81.99 82.55 86.93 90.57 92.08 93.39 93.97 95.00
Rusia 8.30 12.86 15.23 18.02 24.66 26.83 29.00 43.00 49.00 53.27
Turcia 12.33 14.58 15.46 18.24 28.63 34.37 36.40 39.82 43.07 45.13
SUA 61.70 64.76 67.97 68.93 75.00 74.00 71.00 74.00 77.86 81.03
China 6.20 7.30 8.52 10.52 16.00 22.60 28.90 34.30 38.30 42.30
Japonia 48.44 62.39 66.92 68.69 74.30 75.40 78.00 78.21 79.05 79.05
http://data.worldbank.org/indicator/IT.NET.USER.P2/countries

Un alt indicator relevant pentru calitatea mediului de afaceri este gradul de utilizare a autoturismelor, evidențiind
potențialul economic al consumatorilor dintr-un mediu național. Din acest punct de vedere, în intervalul 2003-2010, în U.E. s-
au produs modificări, în general, în sens favorabil. Țările ex-comuniste au înregistrat cele mai mari creșteri ale gradului de
dotare cu autoturisme dar diferențele absolute față de țările dezvoltate ale Uniunii se păstrează. Luxemburgul și Italia depășesc
600 de autoturisme la 1000 de persoane, în timp ce România, Ungaria, Letonia au mai puțin de 300 de autoturisme la 1000 de
locuitori. România se află pe ultimul loc din U.E., pe același loc poziționându-se și în anul 2003.

Posesori de autoturisme la 1000 persoane

Țara/Anul 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Austria 499.00 503.00 505.00 508.00 511.00 514.00 521.27 529.34
Belgia 465.00 468.00 469.00 473.00 476.00 479.00 482.60 489.38
Bulgaria 295.00 313.00 328.00 230.00 272.00 310.00 329.86 345.41
Croatia 291.00 301.00 312.00 323.00 336.00 346.00 345.79 343.02
Cipru 371.00 406.00 425.00 441.00 481.00 514.00 528.69 419.20
Cehia - 373.00 387.00 400.00 414.00 424.00 422.79 427.41
Danemarca - 351.00 354.00 361.00 370.00 377.00 383.47 390.01
Estonia 321.00 349.00 367.00 412.00 390.00 412.00 407.13 412.40
Finlanda 433.00 446.00 460.00 473.00 469.00 461.00 458.87 538.40
Franța 492.00 494.00 494.00 496.00 498.00 495.00 495.88 480.98
Germania 541.00 487.00 493.00 498.00 501.00 503.00 509.74 517.28
Grecia 348.00 368.00 388.00 408.00 443.00 447.00 486.65 498.63
Ungaria 274.00 - 286.00 293.00 300.00 304.00 300.70 298.41
Irlanda 382.00 394.00 405.00 423.00 438.00 441.00 433.82 -
Italia - 584.00 592.00 559.00 587.00 592.00 595.67 602.44
Letonia 279.00 297.00 323.00 359.00 398.00 412.00 401.00 284.35
Lituania 364.00 383.00 426.00 469.00 470.00 498.00 507.64 514.74
Luxemburg 638.00 654.00 661.00 666.00 670.00 673.00 665.88 665.25
Malta 520.00 523.00 523.00 488.00 551.00 559.00 565.22 579.24
Olanda - 429.00 435.00 442.00 451.00 459.00 461.09 465.57
Polonia 294.00 314.00 323.00 351.00 383.00 422.00 432.36 451.50
Portugalia 471.00 - - 495.00 - - - -
Romania 142.00 149.00 155.00 149.00 165.00 187.00 197.60 201.50
Slovacia 252.00 222.00 242.00 247.00 266.00 286.00 293.28 307.37
Slovenia 460.00 470.00 482.00 491.00 505.00 520.00 521.68 521.79
Spania 445.00 458.00 467.00 474.00 485.00 486.00 478.34 480.72
Suedia 455.00 458.00 460.00 463.00 465.00 464.00 462.34 462.27

57
 Marea Britanie 440.00 451.00 457.00 459.00 463.00 462.00 460.22 456.70
Elveția 512.00 516.00 519.00 521.00 524.00 522.00 518.63 520.80
Norvegia 422.00 431.00 439.00 447.00 458.00 461.00 464.89 472.17
Turcia 66.00 77.00 81.00 85.00 89.00 92.00 94.82 103.71
SUA 467.00 466.00 462.00 453.00 451.00 450.00 439.00 423.00
Japonia 433.00 441.00 447.00 450.00 450.00 451.00 451.17 452.59
China 10.00 12.00 15.00 18.00 22.00 27.00 34.48 43.81
Rusia 161.00 168.00 179.00 188.00 207.00 226.00 233.23 -
http://data.worldbank.org/indicator/IS.VEH.PCAR.P3/countries

5.2.Politica concurenţei

Politica concurenţei este una dintre primele politici comune adoptate de C.E.E., cu rol important în crearea şi
consolidarea pieţei comune. Procesul de dezvoltare şi modernizare a legislaţiei şi a politicii concurenţei a înregistrat o
dinamică deosebită în anii ’90, în contextul desăvârşirii Pieţei Unice şi a progresului în realizarea Uniunii Economice şi
Monetare, al pregătirii lărgirii Comunităţii spre estul Europei dar şi al globalizării pieţelor.

La baza dezvoltării şi aplicării politicii concurenţei se află următoarele motivaţii:

 generale – aferente fizionomiei sistemului economiei de piaţă: dezavantajele în funcţionarea mecanismelor pieţei, în lipsa
unor condiţii care să asigure alocarea adecvată a resurselor, menţinerea posibilităţilor limitate de alegere ale
consumatorilor etc.;
 motivaţii specifice – rolul şi importanţa acestei politici în cadrul sistemului economic al C.E.E.

Principalele domenii vizate de prevederile stipulate în Tratatul C.E.E. sunt:

 Înlăturarea barierelor din comerţ;
 Supravegherea concentrărilor economice – fuziuni, achiziţii etc.;
 Controlul monopolurilor de stat cu caracter comercial, al întreprinderilor publice şi private cărora le-au fost
acordate drepturi speciale sau exclusive;
 Regimul ajutoarelor de stat, acordate pentru protejarea industriei faţă de concurenţa în creştere.

Politica concurenţei este corelată cu cerinţele altor politici, orizontale şi sectoriale. Politica concurenţei este un
instrument eficace în realizarea obiectivelor politicii industriale, a politicii comerciale, a politicii în domeniul energiei etc.
Procesul de dezvoltare şi modernizare a politicii concurenţei a fost stimulat de necesitatea de a realiza două obiective
majore:
 existenţa unor pieţe concurenţiale;
 funcţionarea optimă a pieţei interne a U.E. – condiţie fundamentală pentru asigurarea competitivității economiei
europene.
Din prevederile Tratatului C.E. reies următoarele direcţii de acţiune ale politicii de protecţie a concurenţei:
 Interzicerea acordurilor şi a practicilor concertate, ce au ca efect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei
(controlul cartelurilor care fixează preţurile sau împart piaţa are o vechime mare în SUA şi în unele ţări vest-europene);
 Prevenirea şi interzicerea abuzului de poziţie dominantă pe piaţă;
 Controlul concentrărilor economice;
 Eliminarea distorsiunilor provocate pe piaţa comună de unele ajutoare de stat şi de drepturile exclusive sau speciale ale
companiilor/ monopolurilor de stat sau private;
 Menţinerea competitivităţii firmelor din U.E., pe piaţa internă şi pe cea internaţională.
Instrumentele utilizate de politica comunitară, în domeniul concurenţei sunt: legislative, administrative, juridice,
instituţionale.
Instrumentele legislative sunt reprezentate de:
 legislaţia primară, cu caracter obligatoriu – prevederile Tratatului C.E.;
 legislaţia secundară – regulamente, directive – iniţiate de Comisia europeană, adoptate de Consiliul de Miniştri şi
Parlamentul European;
 legislaţia adoptată de comisie – comunicări, notificări, opinii, decizii, Cărţi Albe, Cărţi Verzi.
Instrumentele administrative – constituite de procedurile sau investigaţiile realizate de Comisie, declanşate în urma
unor notificări, reclamaţii, sesizări ale unor persoane juridice sau fizice.
Instrumentele juridice – utilizate, de regulă, de C.E.J., care ia decizii în privinţa cazurilor investigate, stabileşte
principii orientative şi creează jurisprudenţă.
Instrumentele instituţionale - un rol important are Directoratul General al Concurenţei care colaborează cu alte
directorate generale, responsabile cu politicile sectoriale.
Autorităţile comunitare implicate în elaborarea şi aplicarea politicii concurenţei sunt: Comisia Europeană, Consiliul
de Miniştri, Parlamentul European, Curtea de Justiţie.

58
 Implicaţii majore ale aplicării politicii concurenţei la nivel comunitar
Utilizarea instrumentelor politicii concurenţei contribuie la stimularea competitivităţii şi creşterii economice în
Europa. Existenţa unui mediu de afaceri dinamic stimulează inovaţia şi creşterea productivităţii, astfel încât firmele pot să-şi
sporească eficienţa şi să fie mai bine pregătite pentru a concura atât pe piaţa internă cât şi pe cea internaţională.
Politica firmei şi politica concurenţei sunt elaborate şi implementate în strânsă legătură.
Politica firmei pune accent pe necesitatea de a stimula procesul de inovare, de a sprijini creşterea potenţialului de
cercetare şi dezvoltare al IMM-urilor.
Din perspectiva concurenţei, anumite acorduri de cooperare pot să implice un comportament anticoncurenţial, cum
este împiedicarea intrării pe piaţă sau blocarea capacităţii de inovare a firmelor rivale. Concentrările şi acordurile de cooperare
între societăţi au potenţialul de a creşte eficienţa producţiei şi competitivitatea firmelor.
Dezvoltarea tehnologică şi inovarea, ca factori de creştere a productivităţii, sunt, prin natura lor nesigure. Evaluarea
efectelor lor asupra dinamicii pieţei şi a condiţiilor concurenţiale constituie o provocare permanentă pentru politica
concurenţei.
Reducerea ajutoarelor de stat constituie un obiectiv important, justificat prin efectele lor potenţiale de distorsionare a
pieţei. Este necesar un echilibru între controlul ajutorului de stat şi corectarea unor astfel de eşecuri ale pieţei. Liberalizarea
pieţelor, prin creşterea concurenţei şi adaptarea pieţelor la schimbările mediului economic, permite accelerarea vitezei cu care
este difuzată în economie creşterea productivităţii, generată de procesul de inovare.
Menţinerea unui mediu concurenţial normal nu asigură doar funcţionarea optimă a pieţei unice şi competitivitatea
industriei europene, ci creează, de asemenea, beneficii pentru consumatori, şi acesta este scopul final pentru care acţionează
autorităţile în domeniul concurenţei. Pentru a îmbunătăţi comunicarea cu cetăţenii din U.E. şi cu asociaţiile consumatorilor,
Comisia Europeană a propus o triplă abordare:
1. Explicarea deciziilor şi măsurilor în cadrul politicii concurenţei în privinţa avantajelor pentru cetăţeni, în special în
calitatea lor de consumatori;
2. Tratarea consumatorilor nu doar ca beneficiari, ci şi ca promotori ai politicii concurenţei, prin implicarea lor mai
activă direct sau prin asociaţiile care le reprezintă interesele, în identificarea şi semnalarea practicilor anticoncurenţiale care pot
să le prejudicieze interesele;
3. Organizarea de diverse întruniri cu reprezentanţii consumatorilor sau de conferinţe pe tema concurenţei în ţările
membre, cu participarea asociaţiilor consumatorilor, producătorilor, comercianţilor, autorităţilor naţionale în domeniul
concurenţei.

Cadrul legal - instituţional al mediului concurenţial

Legislaţia U.E. privind concurenţa include patru domenii care constituie şi cele patru direcţii de acţiune ale politicii
concurenţei la nivel comunitar:
1. Reglementările antitrust care interzic acordurile anticoncurenţiale, practicile concertate şi abuzul de poziţie
dominantă;
2. Regulamentul fuziunilor – se referă la controlul operaţiunilor de concentrare economică, în scopul prevenirii creării
sau întăririi poziţiilor dominante;
3. Reglementările privind liberalizarea unor sectoare economice în care unele întreprinderi beneficiază de drepturi
exclusive şi speciale acordate de stat, prin care este exclusă sau limitată concurenţa;
4. Reglementările referitoare la controlul ajutoarelor de stat.

Componentele politicii concurenţei

Legislaţia în domeniul antitrust, introdusă în U.E. în anii ’60, s-a dezvoltat ca un corp de reglementări care a
contribuit la răspândirea culturii concurenţei în C.E. Sunt considerate incompatibile cu piaţa comună acordurile care:
 Fixează direct sau indirect preţul de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de comercializare;
 Limitează sau controlează producţia, pieţele, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
 Divizează pieţele sau sursele de aprovizionare;
 Aplică condiţii diferite la tranzacţii similare efectuate cu anumiţi parteneri comerciali, cărora le creează astfel un
dezavantaj competitiv;
 Stabilesc condiţii suplimentare care trebuie să fie acceptate de către părţi, condiţii care, potrivit naturii lor sau conform
practicii comerciale, nu au nici o legătură cu obiectul unor asemenea contracte.
Art.82 al Tratatului C.E. precizează: “orice abuz al unuia sau mai multor întreprinderi cu o poziţie dominantă în
cadrul pieţei comune sau în cadrul unei părţi importante va fi interzis, ca fiind incompatibil cu piaţa comună în măsura în care
poate afecta comerţul dintre statele membre”. Abuzul de poziţie dominantă se concretizează în limitarea producţiei, stabilirea
de preţuri discriminatorii, vânzări condiţionate şi alte practici comerciale care nu se bazează pe principiul eficienţei economice.
Concentrarea excesivă a puterii economice a firmelor este considerată o ameninţare pentru concurenţa liberă şi
echitabilă pe pieţele Comunităţii, deoarece poate să conducă la crearea sau întărirea poziţiei dominante. Comisia Europeană are
jurisdicţie exclusivă asupra fuziunilor care au dimensiune comunitară. Analiza economică a dimensiunii comunitare a unei
operaţiuni de concentrare are rolul de a evidenţia mărimea absolută a firmelor implicate, impactul potenţial asupra pieţei
comune pe care îl poate avea concentrarea şi nivelul de competenţă la care trebuie realizat controlul comunitar sau naţional pe
baza principiului subsidiarităţii.
Ajutorul de stat este un instrument care poate produce efecte importante de distorsionare a concurenţei, a comerţului
şi, în consecinţă, poate afecta funcţionarea pieţei interne a U.E.. Art.87 din Tratatul C.E. precizează că “orice ajutor acordat de
un stat membru sau din resursele statului, în orice formă, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin
favorizarea anumitor întreprinderi sau a producţiei anumitor bunuri şi care afectează comerţul între statele membre este
incompatibil cu piaţa comună”.
Tendinţa de creştere a concurenţei în economia mondială în cursul anilor ’90 a impus şi în U.E. reducerea intervenţiei
directe a statelor membre în economie, parţial sub presiunea exercitată de autorităţile comunitare. Reorientarea către
59
dereglementare, liberalizare, restructurare, privatizare a fost motivată de necesităţi de natură economică dar şi prin schimbări
mai nuanțate.
Acordarea de către stat a unor drepturi speciale sau exclusive pentru anumite sectoare sau întreprinderi are ca efect
eliminarea sau reducerea concurenţei. Autorităţile comunitare au acţionat cu consecvenţă pentru accelerarea procesului de
liberalizare graduală îndeosebi a sectoarelor care sunt importante pentru nivelul de competitivitate a producătorilor din U.E.
(transporturile, energia, telecomunicaţiile).

Reforma politicii concurenţei

Propunerile Comisiei Europene se concentrează pe reforma în 3 domenii ale legislaţiei U.E. privind concurenţa:
 Înlocuirea Regulamentului nr.17 din 1962 cu un nou Regulament al Consiliului privind aplicarea articolelor 81 şi 82 ale
Tratatului CE, care se referă la acordurile anticoncurenţiale, practicile concertate şi abuzul de poziţie dominantă;
 Revizuirea Regulamentului fuziunilor adoptat în 1989 care reglementează controlul operaţiunilor de concentrare
economică;
 Modernizarea politicii de control al ajutoarelor de stat.
Din punct de vedere al structurilor competitive, piaţa Uniunii Europene îmbracă forma pieţei cu concurenţă
monopolistică iar politica privind concurenţa are în vedere aceste caracteristici.

În concluzie, trăsăturile politicii privind concurenţa în U.E. sunt:

 Baza solidă conferită prin tratate;
 Faptul că nu a înlocuit politicile privind concurenţa din statele membre însă există tendinţa acestora de a-şi alinia sau
modela politicile naţionale cu politica privind concurenţa în U.E.;
 Joacă un rol central în programul de construcţie a Pieţei Unice trasând regulile competiţiei şi urmărind aplicarea lor;
 Creşterea firmelor mixte, restructurarea industriilor, apariţia unor noi industrii şi impactul globalizării au creat un număr
mare de situaţii noi care au generat modificarea componentelor şi reglementărilor specifice acestei politici;
 Comisia Europeană este instituţia cu autonomie considerabilă în acest domeniu: creează reglementări, conduce
investigaţii, decide, aplică şi, dacă este cazul sancţionează.

5.3.Politica industrială

Până în anul 1990, C.E.E. a practicat politici industriale selective sau sectoriale, orientate, în special, spre ramuri
strategice şi energointensive. Prima politică sectorială a vizat cărbunele şi oţelul, care au făcut obiectul Tratatului C.E.C.O.
Politicile începute în anii ’50, continuând până în anii ’90 au vizat procesul de restructurare din mai multe ramuri
industriale, cum ar fi construcţiile navale, industria autoturismelor, petrochimia, fibrele sintetice, textilele, încălţămintea,
produsele electronice.
Instrumentele folosite au evoluat, de la intervenţiile directe şi chiar discreţionare, bazate pe subvenţionare,
raţionalizare şi protecţionism comercial s-a trecut la politici vizând intrările de factori, mai ales progresul tehnic,
standardizarea, performanţele tehnico-economice, facilitarea accesului pe piaţă. Instrumentele principale ale politicilor
sectoriale au fost:
 Supravegherea ajutoarelor de stat; ajutoarele acordate de statele membre ale U.E. unor sectoare industriale au creat
distorsiuni pe piaţă şi dificultăţi procesului de restructurare sau ajustare;
 Cartelurile de criză – constau în programe de restrângere a capacităţilor sau în stabilirea de preţuri-plafon comune sau
acorduri de îngheţare a preţurilor, permise în anumite condiţii şi ca o alternativă la ajutoarele de stat;
 Politica comercială protecţionistă – utilizată ca instrument în multe ţări cu economie de piaţă, implicând utilizarea
obstacolelor tarifare, cum ar fi taxele vamale, dar şi cele netarifare, cum ar fi contingentele, taxele antidumping, taxele
compensatorii, limitările voluntare ale exportului, regulile de origine etc.;
 Asistenţa de restructurare – se adresează unor obiective ale dezvoltării regionale, cum ar fi reorientarea şi recalificarea
forţei de muncă.
Cu excepţia sectoarelor oţelului şi cărbunelui, care au intrat sub incidenţa CECO şi a energiei atomice, care a intrat
sub incidenţa EURATOM, celelalte politici industriale sectoriale nu au fost centralizate la nivel comunitar ci, s-au bazat pe
principiul subsidiarităţii, al delegării de responsabilităţi, mai ales în domeniul subvenţionării sau ajutoarelor de stat, către
nivelul naţional.
Prima referire la o politică industrială comună s-a făcut în Tratatul de la Maastricht, care a avut în vedere obiectivul
asigurării condiţiilor necesare competitivităţii industriei, în conformitate cu un sistem de pieţe deschise şi concurenţiale prin:
 Accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale;
 Mediu favorabil iniţiativei şi dezvoltării societăţilor, în special a IMM-urilor;
 Încurajarea unui mediu favorabil cooperării între societăţi;
 Exploatare superioară a potenţialului industrial al politicilor de inovaţie, cercetare, dezvoltare tehnologică.
În comunicarea sa din 1994, Comisia a definit patru priorităţi ale politicii industriale comunitare:
- promovarea investiţiilor intangibile;
- dezvoltarea cooperării industriale;
- asigurarea unei concurenţe echitabile;
- modernizarea rolului autorităţilor publice.
Conform părţii I a Constituţiei Europene, domeniul industriei nu face parte nici din competenţele exclusive, nici din
cele partajate de U.E. cu ţările membre, ci rămâne un domeniu de competenţă al statelor naţionale, cu posibilitatea pentru
instituţiile comunitare de a întreprinde unele acţiuni de coordonare sau/şi de sprijin în acest domeniu.

60
 Politica întreprinderilor mari din Europa
Întreprinderile de dimensiuni mari, ale căror afaceri sunt de nivel transnaţional şi a căror durată de viaţă este, de
regulă, lungă, au apărut în Europa încă din secolul al XV-lea – holdingul familiei Medici, societăţile Fugger, Companiile
Indiilor Olandeze etc.
În prezent, marile firme europene au putere economică şi financiară uriaşă, primele 100 contribuind la realizarea a
cca. 30% din PIB. Acestea s-au dezvoltat în ultimele decenii, în principal, după 1960, fiind, în prezent, în topul primelor 500
de la nivel mondial.
Marile firme europene sunt competitive în raport cu firmele americane sau japoneze însă, modelele manageriale pe
care le urmează sunt diferite. H.de Jong a delimitat, în lucrarea “Corporaţia europeană”, 3 tipuri de întreprinderi din punct de
vedere al guvernanţei în sens larg, al guvernanţei întreprinderii în sens restrâns adică, ansamblul de mecanisme instituţionale şi
operaţionale cu ajutorul cărora sunt gestionate conflictele de interese între diferitele grupuri care interesează firma,
mecanismele care determină modul în care sunt luate deciziile importante la nivelul unei întreprinderi. Cele 3 tipuri de
guvernanţă a întreprinderii sunt:
 anglo-saxon;
 germanic;
 latin.
Modelul anglo-saxon este asemănător celui american chiar dacă unele diferenţe sunt evidente:
 influenţa pe care pieţele financiare o au asupra comportamentelor este mai puternică în cazul firmelor engleze;
 modul în care capitalismul englez nu a cunoscut revoluţia managerială din secolul al XX-lea cu repercusiuni
asupra capacităţii organizaţionale a întreprinderii de a-şi coodona şi dezvolta resursele.
Imaginea capitalismului american, propagată de majoritatea economiştilor, este cea a unei lumi în care marile firme
dispun de un capital foarte dispersat între micii acţionari; modelul original al marii firme a fost amendat de creşterea
semnificativă a investitorilor instituţionali cum ar fi: fondurile de pensii, fondurile mutuale, companiile de asigurări etc., care
deţin aproape totalitatea acţiunilor firmelor cotate, investitori care gestionează economiile populaţiei. Managerii acestor
întreprinderi suportă toate obstacolele aferente pieţelor financiare motiv pentru care, au un nivel ridicat al exigenţelor, cel puţin
în materie de rentabilitate. Acest model al firmelor americane s-a dezvoltat în ţările europene, în mod deosebit în Franţa şi
Germania. În Franţa, în ultimii ani, este vizibilă creşterea puterii investitorilor străini şi a instituţiilor în capitalul marilor
întreprinderi franceze, deţinând mai mult de 40% din capitalul întreprinderilor cotate. În afara faptului că statul controlează,
încă, un număr mare de firme mari, se adaugă şi realitatea că majoritatea sunt controlate de familii – cca. 57% din 200 de
firmele mari cotate. În Italia şi Spania situaţia este asemănătoare celei din Franţa. În Germania, Olanda şi Suedia, marea
majoritate a firmelor mari este controlată de bănci sau familii. În Germania, 3 bănci din care Deutsche Bank deţinea recent
cca.40% din capitalul marilor întreprinderi cotate. Chiar dacă unii specialişti afirmă că în ultimii ani asistăm la o dezangajare a
băncilor în capitalul marilor întreprinderi germane, acestea continuă să aibă acţionari foarte dominanţi. În Marea Britanie, pe
fondul istoriei economice şi sociale, se manifestă o excepţie comparativ cu celelalte ţări: majoritatea celor 100 de mari
întreprinderi engleze nu au acţionari care să deţină mai mult de 20% din capitalul lor.
O altă problemă a capitalismului contemporan este legătura între structura capitalului firmelor (în termeni de repartiţie
a acţiunilor) şi marja de profit.
Modelul întreprinderilor de tip englez se caracterizează prin puternica dispersie a capitalului. Comportamentul
firmelor este orientare – pieţe financiare. Evoluţia cursului acţiunilor întreprinderilor este criteriul decisiv de judecată a
politicilor echipei manageriale. Munca nu este considerată ca parte componentă a firmei şi nu există niciun mecanism de
codeterminare sau cogestiune.
Modelul germanic este specific marilor întreprinderi care au sediul social în Germania, Olanda, Austria şi în ţările
scandinave. Firma germanică are o orientare - bancă, de fapt, importanţa băncilor şi instituţiilor financiare în capitalul marilor
firme şi delegarea drepturilor de vot ale băncilor unei părţi din micii acţionari. Băncile joacă un rol important în politicile şi
strategiile operaţionalizate de întreprinderi. În firmele germanice, munca este o componentă importantă; codecizia este
obligatorie, numărul de reprezentanţi ai muncii în Consiliul de Administraţie fiind mai mult sau mai puţin important în funcţie
de ţară.
Modelul latin corespunde marilor firme franceze, italiene, spaniole şi belgiene. Firma latină este adesea controlată de
un acţionariat puternic, de multe ori, o familie sau o bancă. Marile întreprinderi publice sau controlate de stat sunt încă
numeroase. Munca nu este recunoscută ca “stakeholder” în întreprindere, această situaţie fiind nuanţată în firmele franceze.
Dacă personalul nu este reprezentat în Consiliul de Administraţie cu excepţia firmelor publice, există comitetul întreprinderii
care reprezintă “vocea” salariaţilor şi legislaţia privind licenţele. Modelul latin poate fi calificat ca un model relaţional în
sensul că legăturile între membrii elitei puterii joacă un rol important.
La Universitatea din Amsterdam s-a efectuat o analiză asupra diferitelor modele ale marilor firme europene; analiza s-
a bazat pe o cercetare directă asupra unui eşantion de 100 întreprinderi mari europene, în perioada 1991-1994 dar sunt
considerate de analişti valide şi pentru perioada prezentă. Rezultatele cercetării se pot evidenţia astfel:
 din cele 3 tipuri de întreprinderi, firmele germanice sunt cele mai numeroase, urmate fiind de firmele latine şi apoi de
cele engleze;
 în totalul valorii adăugate nete create de cele 100 de firme analizate, rezultatul firmelor germanice este mai mult decât
proporţional la numărul lor relativ; pentru firmele engleze este invers. În cazul firmelor latine relaţia este direct proporţională;
 pe termen lung, după anii ’60, importanţa firmelor engleze, din cele 100 întreprinderi analizate, a scăzut considerabil;
 în termeni de valoare adăugată pe angajat, firmele germanice sunt cele mai performante, urmate, îndeaproape, de cele
latine. Firmele engleze au o valoare adăugată pe angajat mai mică cu 20% decât cea din firmele germanice;
 în ceea ce priveşte distribuţia valorii adăugate nete între factorul de producţie capital şi factorul de producţie munca,
partea muncii este mai ridicată în firmele germanice (peste 80%); această parte este inferioară firmelor latine şi mult mai slabă
pentru cele engleze.

61
 Chiar dacă partea de valoare adăugată specifică capitalului este mult mai importantă în cadrul firmelor engleze, ele
repartizează o mare parte din profitul lor net acţionarilor (cca.65%). Dividendele repartizate sunt în aceste firme de 3 sau chiar
4 ori mai mari decât cele repartizate de firmele de pe continent; firmele latine plătesc dividende mai ridicate decât firmele
germanice. În acest fel, firmele engleze dispun de rezerve pentru finanţarea creşterii lor mai mici decât celelalte firme de pe
continent, în special, cele germanice.
În concluzie, modelul germanic este cel mai performant, modelul englez este cel mai puţin performant, modelul latin
se situează la mijloc. Datele recente evidenţiază că, nu numai că productivitatea muncii este mai mică în Marea Britanie
comparativ cu Germania sau Franţa ci şi faptul că aceste două ţări înregistrează valori mai scăzute cu 10-20% comparativ cu
SUA.
A.Chandler arată că succesul marilor firme americane, în prima jumătate a secolului XX se datorează modului în care
acestea au ştiut să-şi asigure profitul prin valorificarea oportunităţilor generate de talia pieţei americane şi inovarea
tehnologică, realizând investiţii pe 3 niveluri: echipamente şi maşini, servicii de marketing şi reţele de distribuţie şi în sfârşit,
management, angajând numeroase cadre cu studii superioare sau medii, cu competenţe tehnice şi de gestiune. Investiţiile în
management au generat „capacităţi organizaţionale care au permis realizarea „economiilor de viteză”, deci, o transformare
rapidă a input-urilor în output-uri”.
Alţi autori (Lazonick şi O’Sullivan) au dezvoltat aceste analize considerând că acumulările de cunoştinţe sunt din ce
în ce mai necesare pentru a susţine un avantaj competitiv, generând noi capacităţi productive dar, nu doar cunoştinţele
manageriale ci şi cele specifice angajaţilor direct productivi. Aşadar, dezvoltarea internă a calificărilor, la nivelul ansamblului
personalului, considerat un colectiv, este cheia problemei. Aceştia mai afirmă că pentru resursele financiare necesare
dezvoltării întreprinderii de-a lungul investiţiilor în capital fix şi în capital uman, trebuie ca întreprinderea să aibă controlul
organizaţional asupra venitului său şi ca creşterea investiţiilor să nu fie controlată de pieţele financiare şi acţionari. De
asemenea, luând în considerare problema puterii, Lazonick consideră că pentru a menţine muncitorii în întreprindere şi pentru
a-i face eficienţi trebuie ca interesele lor să fie luate în considerare; pentru aceasta trebuie ca ei să poată influenţa deciziile
echipei conducătoare. Lazonick consideră deci că capitalismul managerial colectiv care conduce funcţionalitatea firmelor
japoneze este cel mai eficient. În condiţiile actuale de concurenţă ar fi necesară implementarea modelului coordonării interne
care, după opinia acestui economist, presupune:
 organizarea muncii se bazează pe flexibilitatea în repartiţia sarcinilor, de-a lungul despecializării şi polivalenţei şi
pe importanţa relaţiilor orizontale;
 pentru întreprindere în ansamblu, o delimitare clară între funcţiuni şi profesiuni permite reînnoirea rapidă a
produselor şi inovarea;
 accentul este pus pe calitate la toate nivelurile.
Modul de coordonare este cuplat cu un dublu control asupra deciziilor manageriale. Deciziile echipei conducătoare
sunt supuse unui dublu control, dublă influenţă a posesorilor de capital şi a angajaţilor şi nu controlului unilateral al
acţionarilor. Dublul control al capitalului şi al muncii a fost denumit, în 1984, modelul conducerii corporatiste, aparţinându-i
lui M.Aoki.
În situaţia concurenţială actuală, având la bază modele teoretice riguroase, pentru a contracara concurenţa puternică,
pentru a asigura competitivitatea firmelor şi capacitatea de reînnoire rapidă a produselor la preţuri concurenţiale, este din ce în
ce mai important ca întreprinderile să se angajeze în acumulări colective şi cumulative. Cei care au elaborat această ipoteză
consideră că procesul cunoaşterii colective se va derula bine, având consecinţe pozitive asupra competitivităţii firmelor dacă
este asociat unui model de guvernanţă bazat pe cooperarea capitalului şi a muncii şi deci cu un dublu control asupra gestiunii -
al acţionarilor şi al angajaţilor.

Politica în domeniul IMM

Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99 % dintre întreprinderile din UE.
Acestea asigură două treimi dintre locurile de muncă din sectorul privat și contribuie cu mai mult de jumătate din valoarea
adăugată totală creată de întreprinderile din UE. S-au adoptat diverse programe de acțiune pentru sprijinirea IMM-urilor, cum
ar fi Inițiativa în favoarea întreprinderilor mici (Small Business Act), Orizont 2020 și programul COSME. Obiectivul acestora
este creșterea competitivității IMM-urilor prin cercetare și inovare și îmbunătățirea accesului lor la finanțare
(https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/63/intreprinderile-mici-si-mijlocii).
Primul program comunitar de acţiune în domeniul IMM a fost adoptat în 1983 iar al doilea a fost lansat în 1987.
În 1994, pentru a atinge obiectivele stabilite în Cartea Albă din 1993, Comisia Europeană a adoptat un program
integrat de acţiune în domeniul IMM şi industriei meşteşugăreşti. Al treilea program multianual pentru IMM din perioada
1997-2000 a inclus un număr mare de iniţiative şi acţiuni de sprijin al IMM.
În decembrie 2000, Consiliul de Miniştri a adoptat un nou program multianual privind întreprinderea şi
antreprenoriatul pentru perioada 2001-2005 care prevedea acţiuni în 30 de ţări europene, inclusiv din Spaţiul Economic
European şi ţările candidate. În cadrul acestui program, U.E. a alocat anual 90 milioane euro pentru proiecte ale IMM.
Priorităţile programului au fost:
 Facilitarea participării IMM-urilor europene la economia bazată pe cunoaştere;
 Promovarea antreprenoriatului;
 Simplificarea mediului administrativ şi de reglementare;
 Îmbunătăţirea mediului financiar;
 Acces mai facil la reţele de genul Euro Info Centers în peste 40 de ţări.
Carta Europeană pentru IMM-uri solicită ţărilor membre şi Comisiei, realizarea unor acţiuni de sprijin şi stimulare a
IMM-urilor în 10 domenii cheie:
 învăţământ;
 training pentru antreprenoriat;
 demaraj mai rapid şi mai puţin costisitor;
62
  legislaţie şi reglementări mai bune;
 disponibilităţi sporite în materie de calificări;
 acces on-line îmbunătăţit;
 valorificarea oportunităţilor pieţei unice;
 facilităţi fiscale şi financiare;
 întărirea capacităţii tehnologice a IMM-urilor;
 valorificarea modelelor de succes în domeniul e-Business.
Rolul IMM-urilor în economia europeană a crescut de-a lungul construcției europene. Consiliul European din martie
2008 a adoptat o inițiativă numită „Small Business Act” (SBA) pentru Europa, care viza continuarea consolidării creșterii și
competitivității durabile ale IMM-urilor.
Instrumentele acestui act legislativ sunt:
 un ansamblu de 10 principii menite să ghideze concepția și punerea în aplicare a politicilor atât la nivel U.E. cât și la
nivelul statelor membre.
1. Crearea unui mediu în care antreprenorii și întreprinderile familiale să poată prospera și în care spiritul
antreprenorial este recompensat;
2. Asigurarea posibilității pentru antreprenorii cinstiți care au dat faliment, de a beneficia în mod rapid de o a
doua șansă;
3. Definirea regulilor după principiul „Gândiți mai întâi la scară mică”;
4. Asigurarea reactivității administrațiilor la nevoile IMM-urilor;
5. Adaptarea instrumentelor puterilor publice la nevoile IMM-urilor: Facilitarea participării IMM-urilor la
achizițiile publice și exploatarea mai judicioasă a posibilităților oferite IMM-urilor de a beneficia de ajutoare de stat;
6. Facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare și punerea în aplicare a unui cadru juridic și comercial care să
favorizeze punctualitatea plăților cu ocazia tranzacțiilor comerciale;
7. Sprijinirea IMM-urilor pentru a beneficia mai mult de oportunitățile oferite de piața unică;
8. Promovarea ameliorării competențelor în interiorul IMM-urilor și a tuturor formelor de inovație;
9. Ajutarea IMM-urilor să transforme provocările în materie de mediu în oportunități;
10. Încurajarea și sprijinirea IMM-urilor pentru a profita de creșterea piețelor.
 un ansamblu de noi propuneri legislative ghidate după principiul „Gândiți mai întâi la scară mică”:
– regulament general de exceptare pe categorii, în ceea ce privește ajutoarele de stat (RGEC). Acest regulament va scuti
de notificare prealabilă anumite categorii de ajutoare de stat care sunt deja acoperite prin regulamentele existente în
domeniul ajutorului pentru IMM-uri, referitoare la formare, ocuparea locurilor de muncă, cercetare și dezvoltare și
ajutoare regionale, precum și, eventual, noi categorii de ajutoare.
– regulament privind statutul de societate privată europeană (SPE). Acest regulament prevede elaborarea unui statut
pentru o SPE care ar putea fi creată și care ar putea funcționa conform acelorași principii uniforme în toate statele
membre.
– directivă privind coeficientele TVA reduse. Această directivă va oferi statelor membre posibilitatea de a opta pentru
aplicarea unor coeficienți de TVA reduse, în primul rând pentru serviciile furnizate pe plan local, care sunt, mai ales,
oferite de către IMM-uri.
 un ansamblu de noi măsuri strategice care vor pune în aplicare aceste 10 principii conform nevoilor IMM-urilor atât la
nivel comunitar, cât și la nivelul statelor membre.

5.4. Politica în domeniul cercetării și tehnologiei

Politica comunitară în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologiei se bazează pe art.55 din Tratatul C.E.C.O., art.4-11
din Tratatul EURATOM, art.35 şi 308 din Tratatul C.E.E., privind coordonarea politicilor naţionale şi definirea proiectelor de
interes pentru comunitate în acest domeniu.
Tratatul de la Maastricht înscrie cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică ca politică comunitară, numită
“Cercetarea şi dezvoltarea tehnologică”. Tratatul de la Amsterdam subliniază importanţa acestui domeniu în funcţionarea şi
dezvoltarea economiilor industrializate, în vederea creşterii competitivităţii întreprinderilor şi a gradului de ocupare a forţei de
muncă; de asemenea, este evidenţiat rolul politicii în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologiei în dezvoltarea şi susţinerea
altor politici, cum ar fi: politica de protecţie a consumatorului, politica de protecţie a mediului, politica socială.
În anul 2000, cu prilejul Summit-ului Consiliului European de la Lisabona, a fost instituţionalizat conceptul de
“Spaţiu European al Cercetării” S.E.C. conform căruia, spaţiul european va coordona, în mod direct, programele-cadru de
cercetare multi-anuale, în vederea promovării ştiinţei şi tehnologiei comunitare, la nivel intra şi extra comunitar, având ca ţintă,
ameliorarea continuă a actului de cercetare. Crearea S.E.C. implică operaţionalizarea unui set de măsuri juridico - reglementare
cum ar fi: înlăturarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a cercetătorilor, cunoştinţelor şi tehnologiilor în Europa, în
domeniile:
- cariere profesionale şi ştiinţifice;
- sisteme de protecţie socială;
- sisteme de protecţie a proprietăţii intelectuale;
- transferul de tehnologie;
- diseminarea rezultatelor cercetării.

Obiectivele stabilite pentru crearea S.E.C. sunt:

 îmbunătăţirea performanţei cercetării europene prin coordonarea implementării şi legarea în reţea a programelor
naţionale, prin dezvoltarea centrelor şi platformelor de cercetare de excelenţă, în particular universităţi şi prin atragerea
sectorului privat;
63
  întărirea capacităţii de inovarea tehnologică a IMM-urilor, transferul şi asimilarea de către acestea a cunoştinţelor şi
tehnologiilor, valorificarea rezultatelor cercetării şi atragerea potenţialului uman spre acest sector de activitate;
 extinderea infrastructurii de cercetare-dezvoltare prin construcţia, îmbunătăţirea accesului şi lărgirea reţelei
electronice la scară europeană;
 asigurarea resurselor umane specializate în domeniu prin creşterea mobilităţii transfrontaliere, dezvoltarea carierelor
din domeniu, participarea femeilor, atragerea tinerilor şi a cercetătorilor din terţe ţări spre activitatea de cercetare din U.E.;
 întărirea legăturii dintre activităţile de cercetare şi politicile U.E, pe de o parte, şi necesităţile societăţii, pe de altă
parte, luând în considerare consecinţele sociale şi etice ale progresului ştiinţific şi tehnologic.
Măsurile care se iau pentru atingerea acestor obiective, trebuie să aibă în vedere asigurarea coerenţei şi a
interdependenţelor dintre laturile comunitară, regională şi internaţională a cooperării ştiinţifice şi tehnologice.
Cercetarea europeană urmăreşte câteva criterii de selecţie:
- Beneficiul public;
- Valoarea adăugată la nivel european.
Priorităţile au fost centrate pe domeniile:
 Cercetarea post-genomului şi a remediilor bolilor majore;
 Nanotehnologiile;
 Societatea informaţională în interferenţă cu iniţiativa “e-Europe” privind tranzacţiile electronice;
 Cercetarea care susţine procesul de luare a deciziilor în domenii riscante;
 Cercetarea care susţine politicile comunitare necesare implementării unui model de dezvoltare susţinută în cel mai larg
sens.

Conceptul de Spaţiu European al Cercetării a fost continuat într-un aşa-numit Program-Cadru 6, ale cărui
componente sunt:
1. Concentrarea şi integrarea cercetării europene
Priorităţi: ştiinţele vieţii, genoamele, biotehnologia în slujba sănătăţii; tehnologiile societăţii informaţionale;
nanotehnologiile şi nanoştiinţele, materiale multifuncţionale şi noi procese şi instrumente de producţie; aeronautică şi spaţiu
extraterestru; calitatea alimentelor şi siguranţa alimentaţiei; dezvoltare susţinută, schimbare globală şi ecosisteme; cetăţeni şi
guvernare într-o societate bazată pe cunoştinţe.
2. Structurarea Spaţiului European al Cercetării
Priorităţi: cercetare şi inovare; resurse umane; infrastructuri de cercetare; ştiinţă şi societate.
3. Întărirea bazelor S.E.C. în care se includ şi noile state membre
Priorităţi: susţinere pentru coordonarea activităţii; dezvoltarea coerentă a politicilor comunitare de cercetare ştiinţifică,
tehnologie şi inovare.
În secţiunea aferentă Tratatului EURATOM sunt incluse componentele: administrarea deşeurilor radioactive; fuziunea
termonucleară controlată; protecţia împotriva radiaţiilor; alte activităţi; activitatea Centrului Comun de Cercetări.
Pentru perioada 2007-2013, a fost elaborat cel de-al şaptelea Program – cadru „Să construim Europa prin
cunoaştere”. În centrul strategiei Lisabona, cercetarea face parte din “triunghiul cunoaşterii” având misiunea de a susţine
creşterea economică şi angajarea forţei de muncă în Uniunea Europeană, în cadrul mondializării. Acesta este adaptat nevoilor
uniunii şi are 4 obiective principale (4 programe specifice). Cele patru programe sunt: Cooperare, Idei, Personal, Capacităţi.
Programul COOPERARE a avut ca obiectiv stimularea cooperării şi restabilirea legăturilor între industrie şi cercetare
într-un cadru transnaţional. Obiectivul - de a construi şi consolida un lidership european în domeniile cheie ale cercetării.
Acesta a presupus 9 teme, autonome în arealul lor dar complementare în operaţionalizare: Sănătate; Alimentaţie, agricultură şi
biotehnologie; Tehnologii, nanotehnologii, materiale şi noi tehnologii de producţie; Energie; Mediu (inclusiv schimbările
climatice); Transport (inclusiv aeronautic); Ştiinţe socio-economice şi umane; Securitate şi spaţiu.
Programul IDEI - revitalizarea cercetării exploratorii în Europa, deci descoperirea noilor cunoştinţe care să schimbe
fundamental viziunea noastră asupra vieţii şi modului nostru de viaţă. Pentru aceasta, noul Consiliu European al cercetării va
susţine proiectele de cercetare cele mai mai novatoare. Pentru această nouă structură, punctul de plecare al cercetării europene
va fi definirea priorităţilor şi strategiilor ştiinţifice într-un mod autonom. Ţinta este repunerea excelenţei în cercetarea
europeană încurajând concurenţa şi asumarea riscurilor.
Programul PERSONAL - mobilizarea resurselor financiare importante pentru ameliorarea perspectivei carierei
cercetătorilor în Europa şi atragerea cercetătorilor de calitate. Comisia doreşte încurajarea formării şi mobilizarea în vederea
exploatării întregului potenţial al personalului de cercetare european.
Programul CAPACITĂŢI - punerea la dispoziția cercetătorilor instrumente performante pentru a putea crește calitatea
şi competitivitatea cercetării europene: infrastructuri de cercetare în regiunile mai puţin performante, în formarea polilor
regionali de cercetare şi în cercetarea eficienţei IMM-urilor. Acest program trebuie, de asemenea, să reflecte importanţa
cooperării internaţionale în cercetare şi rolul ştiinţei în societate.
În ceea ce privește strategia Uniunii pentru 2020, inovarea a fost pionul central în asigurarea creșterii economice și în
crearea de locuri de muncă.
Statele membre au fost încurajate să investească 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare până în 2020 (1% din fonduri
publice, 2% din investiţii private), apreciindu-se că vor genera 3,7 milioane de locuri de muncă şi vor determina o creştere
anuală a PIB-ului Uniunii cu circa 800 de miliarde de euro.
Iniţiativa “O Uniune a inovării” a vizat soluţionarea principalelor provocări actuale: energie, securitate alimentară,
schimbări climatice şi îmbătrânirea populaţiei. Sectorul public - folosit pentru stimularea sectorului privat şi eliminarea
blocajelor care împiedică ideile să ajungă pe piaţă, inclusiv lipsa capitalului, fragmentarea sistemelor de cercetare şi a pieţelor,
utilizarea insuficientă a procedurilor de achiziţii publice în domeniul inovării şi ritmul lent de adoptare a standardelor.
U.E. depune eforturi pentru a crea un singur Spaţiu european de cercetare, care să le permită cercetătorilor să lucreze
în orice ţară din U.E. şi să intensifice cooperarea transfrontalieră.

64
 Programul U.E. pentru perioada 2014-2020, “Orizont 2020”, a combinat toate finanţările pentru cercetare şi inovare
oferite în prezent prin:
 programele-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnică;
 activităţile legate de cercetare în contextul Programului-cadru pentru competitivitate şi inovare;
 Institutul European de Inovare şi Tehnologie.
Obiectivele sale au fost:
 să consolideze poziţia U.E. în domeniul ştiinţific - 24,5 miliarde de euro, incluzând şi finanţare 77%, destinată
Consiliului European pentru Cercetare;
 să consolideze lidershipul industrial în inovare - 17,9 miliarde de euro, inclusiv prin investiţii în tehnologii - cheie,
acces îmbunătăţit la capital şi sprijin pentru întreprinderile mici;
 să abordeze principalele provocări, cum ar fi schimbările climatice, transportul durabil, energia regenerabilă,
securitatea şi siguranţa alimentară, îmbătrânirea populaţiei - 31,7 miliarde de euro.
Programul Orizont 2020 și-a propus:
 să se asigure că progresele tehnologice se concretizează în produse viabile, cu un real potenţial de comercializare -
creând legături între furnizorii de resurse publice şi întreprinderile private;
 să intensifice cooperarea internaţională în domeniul cercetării şi inovării - stimulând participarea organizaţiilor şi
ţărilor din afara U.E.;
 să continue dezvoltarea Spaţiului european de cercetare.

65