Tema 1.

Realizați o sinteză bibliografică în care să includeți informații despre una din

tehnicile din cadrul terapiei ocupaționale folosind surse bibliografice validate științific.

“Jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică poate să respire

şi în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă
a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi
jocurile sale.” Eduard Claparete
Jocul reprezintă formula primară a acțiunii relaționare între subiect și lumea obiectelor
sau ființelor, identificându-se ca rezultat al coexistenței subiect-lume, fiind produs ca acțiune de
interstimulare afectivă. Legatura extrem de timpurie- după teoria piagetiana, încă din primele
luni de existență- și in conexiune cu structura afectivă a subiectului, face ca acțiunea ludică să
contribuie fundamental la definirea eului afectiv, motivațional, cognitiv și social.
Jocul apare deci ca o acţiune organizată cu scop asimilator-integrator- “Funcţia de
asimilare la “eu”, dar constituie totodată o formă de organizare a cogniției și a cunoașterii.
TEORIILE JOCULUI DIN PERSPECTIVE PSIHOPEDAGOGICE:
 J.M. Boldwin- jocul = activitate autotelică opusă muncii;
 Herbert Spencer- jocul = activitate ce folosește surplusul de energie al copilului;
 Stanley Holl- jocul = este privit ca o reproducere a unor acțiuni inutile în prezent, care
erau considerate în istoria comunității drept muncă;
 Eduard ClaparÀde- jocul = un mijloc de realizare de sine;
 P.P. Blanscki- propune înlocuirea termenului de ,,joc” cu cel de ,,artă a construcției sau
dramatizării”;
Clasicii psihopedagogiei speciale:
Itard, Ed. S¾guin, O. Decroly, Maria Montessori - acordă jocului un rol central în
procesul educational- terapeutic; un simptom discriminativ în precizarea diagnosticului după
cum urmează:
- Ed. Seguin precizează că; ,,idiotul care se joacă nu mai este idiot”; ,,idiotul care se
joacă merită un alt nume”.
- O. Decroly consideră că jocul educativ ocupă un loc central în ortopedia mintală;
Jocurile educative :
- au o forță predictivă: H. Wallon le considera ,,Veritabile teste de
dezvoltare”
- au o forță propulsatoare pe planul dezvoltării psihice a deficientului mintal- jocul este un
instrument de măsurare a procesului de maturizare și dezvoltare mintală și afectivă.
Psihanaliștii folosesc jocul drept metodă de depistare și interpretare a complexelor și
trăsăturilor de caracter, prin diferite tehnici ale terapiei prin joc ( play therapy):
 Ana Freud elaborează tehnica orientată în cadrul căreia profesorul-terapeut iși
organizează intervenția terapeutică în cadrul jocului.
 Tehnica neorientală- consideră jocul drept un mijloc natural de autoexprimare în care
copilul se joacă cu ce și cum dorește în camera specială de joc, iar terapeutul nu oferă
indicații directe
Triada ludică piagetiană: jocul-exerciţiu, jocul-simbolic şi jocul cu reguli este structurată pe
scara evolutivă a inteligenţei, fiecare tip de joc reprezentând o anumită etapă de dezvoltare.
Aceasta prezintă următoarele caracteristici:
- Este structurată pe scara evolutivă a inteligenței
 - Fiecare tip de joc este o etapa de dezvoltare
- Predomină asimilarea care se realizează prin scheme diferite.
Jocul-exerciţiu nu face apel la reprezentări ci la activităţi şi acţiuni plăcute, uşoare.
Jocul-simbolic implică reprezentarea unui obiect absent, schema simbolică nefiind altceva
decât o reproducere a schemei senzorio-motorii în absenţa obiectului şi a contextului obişnuit.
Jocul cu reguli implică relaţii sociale şi interindividuale.
Pornind de la implicaţiile jocului în complexul terapeutic, I. Muşu şi C. Păunescu (1990)
prezintă un model al acţiunii de terapie complexă educaţională structurat pe trei compartimente:
complexul psihoterapiei prin joc, programele de învăţare prin joc şi domeniile de aplicare.
În acest fel s-au sintetizat şapte obiective:
• nivelul de cunoştinţe simple;
• nivelul de înţelegere;
• nivelul de aplicaţie;
• nivelul de analiză;
• nivelul de sinteză;
• nivelul de invenţie, de creaţie
Răspunzând la aceste obiective, jocul valorifică: activităţile perceptive, senzorio-motorii,
verbale, afective, intelectuale, de construcţie, de expresie corporală şi estetică.
Acţiunea de terapie educaţională integrată, prin intermediul ludoterapiei,vizează:
I. psihoterapia comportamentală:
• condiţionarea pozitivă
• contracondiţionarea
• condiţionarea operantă
• modelarea sau învăţarea prin observare
II. terapia psihomotricităţii:
• terapia debilităţii motrice
• terapia instabilităţii psihomotrice
• terapia tulburărilor de realizare motrică
III. terapia educaţională a proceselor cognitive:
• de preînvăţare
• de învăţare
• de postînvăţare
• de dezvoltare
IV. psihoterapii ale dezvoltării:
• kinetoterapia
• ergoterapia
• artterapia
V. psihoterapia de grup:
• psihodrama
• psihodrama didactică.
Coordonatele metodologice ale acestui model sunt:
- operaţionalizarea este în funcţie de evoluţia genetică a jocurilor;
- se precizează mecanismele corespunzătoare fiecărei etape de dezvoltare a inteligenţei
copilului;
- schemele logice superioare se organizează pe fondul schemelor logice anterioare;
- punctul nodal în sistemul operaţional îl constituie obiectivele senzorio-motorii;
 - cunoştinţele specializate ocupă locul final;
- tipul de joc este “deschis” şi în aceasta constă esenţa relaţiei învăţare-terapie; spre
deosebire de învăţarea şcolară, unde normele sunt date de alţii, în cadrul jocului normele sunt
înţelese, descoperite şi aplicate de copil.
Jocul, ca proces de terapie recuperatorie îmbracă trei forme:
- forma de joc-învăţare explorator-manipulativ: se disting recepţia – recunoaşterea
dimensiunilor stimulatorii ale obiectelor, organizarea stimulilor, diferenţierea obiectelor după
anumite însuşiri, identificarea după criterii de identitate a obiectelor şi acţiunilor de manipulare.
- jocul simbolic, bazat pe reprezentări presupune cunoaşterea funcţională a obiectului, un
spaţiu mintal conţinând imagini reprezentate şi un mecanism de comutare de la realitatea mintală
(funcţia semiotică)
- jocul cu reguli, primele legate de legile de asemănare, deosebire, asamblare, succesiune,
situare în spaţiu şi altele privitoare la modul de utilizare, de restructurare a realităţii.
În cele ce urmează, vom realiza câteva clasificări ale jocurilor, urmărind atât modalitățile de
realizare cât și valențele educative ale acestora:
1. Jocul de unul singur- interesul copilului este centrat doar asupra propriei activități
2. Jocul spectacol- copilul urmărește modul de joc al altui copil, dar nu face nimic pentru a
participa.
3. Jocul în paralel- copiii se joacă în același fel, cu aceleași jucării, dar independent unul de
celălalt
4. Jocul în asociație- apare atunci când copiii sunt angajați în activități similare, dar fără să
existe organizare, desemnarea unui lider și un scop comun
5. Jocul în cooperare- apare atunci când el este organizat în grup, copiii planificând
activitatea din dorința de a atinge un scop.
Conținutul jocului, implică aspecte fizice, având și un important caracter social. Din acest punct
de vedere putem clasifica jocurile astfel:
- Jocul social-afectiv- apare de la câteva luni: copilul intră în contact cu adultul, zâmbește,
gângurește , atinge jucăriile, etc.
- Jocul simț-plăcere- apare când copilul începe examinarea obiectelor din mediul
înconjurator, devenind atent la lumină, culoare, gust, miros, textură și consistență.
Dezvoltarea abilităților manuale, apare odată cu manipularea jucăriilor.
- Jocul dramatic- copilul imită activități familiare simple, cum sr fi hrănitul, băutul din
cană, îmbrăcarea hainelor. Acesta este un joc de imitație. La vârsta preșcolară, copilul
imită o persoană sau un fel de a fi.
- Jocurile cu reguli arbitrare- sunt jocuri inventate de copii și sunt extrem de variabile-
demonstrează că regulile sunt acceptate de aceștia deoarece le permit să depășească un
obstacol.
- Jocurile de întrecere- apar între 7 și 9 ani și presupun formarea unui grup de joacă extins.
- Jocurile cu reguli bine stabilite, se desfășoară după 10 ani, fiind cu precădere jocuri
sportive. Regulile sunt acceptate ca atare și nimeni nu încearcă să le schimbe.
În cadrul jocurilor colective se va urmări prioritar reeducarea unui organ sau simț.
Din aceasta categorie de jocuri, amintim:
- Jocurile ritmice- leagă sunetul de un anumit gest recuperator
- Jocurile pe fond muzical
- Jocurile competitive- stimulează copiii în executarea cât mai corectă a unei mișcări
- Jocurile mobilizatoare- permit reeducarea unor anumite gesturi
 - Jocurile din diverse medii: apă, nisip, diferite paste etc.- favorizează apariția deprinderilor
motrice.
La copiii cu deficiențe fizice, jocul permite stimularea și reeducareaprecum și dezvoltarea
imaginației, oferind copilului o activitate, o ”supapă”acceptată de adulți.
În grupurile acestor copii, jocurile pot fi : spontane, organizate sau dirijate. De cele mai multe
ori este necesară dirijarea, deoarece copiii evită implicarea de teama accidentelor.
Jocurile spontane sunt organizate de copii fără intervenția adulților și apar în perioadele
de relaxare.
Jocurile organizate sunt pregătite de adulți, care mai apoi se retrag sau continuă să
dirijeze jocul.
În aceste jocuri, adultul urmărește mereu acțiunea, fiind jocuri de reeducare.
Și în aceasta categorie, distingem mai multe tipuri de jocuri:
- Jocuri de repetiție a mișcărilor – repetiția se face cu ajutorul unei jucării, copilul
îndreptându-și atenția către explorarea propriului corp sau a unei situații.
- Jocuri de imitație- apar frecvent în reeducare atunci cand copilul nu se limitează la
mișcare, ci atinge semnificația ei.
- Jocurile de construcții apar frecvent în programele educative; se folosesc jocuri de
asamblare, combinare, îmbinare și construcție într-un anumit context.
- Jocurile de grupare – sunt rar folosite liber sau în cadrul programului terapeutic, dar
stimulează intervenția educativă. Scopul utilizării acestora este cel de reproducere a
realității.
- Jocul cu reguli, presupune jocul de grup, cu reguli prstabilite, dar rar utilizate în
reeducare.
Jocul presupune de asemenea folosirea jucăriilor, deci interacțiunea copiilor cu obiecte fără
viață. Copiii cu deficiențe vor fi ajutați în selectarea jucăriilor, precum și pe parcursul
desfășurării activitpților stimulative. În acest sens, avem de a face cu o altă clasificare a
jocurilor:
- Jocuri creative:de pictura
- Jocuri imaginative: ”De-a doctorul...De-a...”
- Jocuri de comunicare: încurajează limbajul și stimulează dorința de a vorbi ( jucării
vorbitoare, casetofon, PC cu programe dedicate)
- Jocurile sociale- domino, table, cărți, etc. în perechi sau în grup.

În concluzie, terapia prin joc are meritul de a asigura un spatiu - atat locativ, cat si emotional -
sigur si confortabil pentru copii. Jocul este o activitate familiara copiilor si ii face sa se simta
relaxati in timpul unei astfel de sedinte.
ALTE BENEFICII ALE LUDOTERAPIEI:
· asigurara un spatiu sigur si familiar pentru exprimarea sentimentelor;
· faciliteaza exprimarea sentimentelor si a emotiilor in moduri originale si creative;
· ajuta la explorarea si practicarea anumitor tactici sociale;
· contribuie la dezvoltarea concentrarii atentiei;
· incurajeaza si consolideaza increderea in sine si simtul competentei;
· dezvolta increderea in ceilalti;
· faciliteaza depasirea experientelor traumatice stresante din trecut;
· incurajeaza dezvoltarea unor ganduri si idei sau sentimente noi;
· permite depasirea barierelor de comunicare;
· incurajeaza modalitati noi de gandire si comportament;
· creste gradul de intelegere si constientizare a unor probleme;
· optimizeaza relatia parinte –copil;
· identificarea copiilor ce cerinţe educaţionale speciale (CES);
· prevenirea comportamentelor agresive.
 Bibliografie:

1. Cristina Bălaș-Baconschi, Suport de curs ”Terapii ocupaționale la persoanele cu

dizabilități, Facultatea de psihologie și științele educației, UBB, Cluj-Napoca, 2018
2. Mușu I., Păunescu C., Psihopedagogie specială integrată, Ed. Pro Humanitate, București,
1997
3. Mușu I., Taflan A., Terapia educatională integrată, Ed. Pro Huimanitate, București,1994
4. Gherguț A., Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de
obținere a gradelor didactice, Ed. Polirom, Iasi, 2005