În 

gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi. Tot
în categoria verbelor intră și o serie de alte cuvinte care, deși nu exprimă acțiunea propriu-zisă săvîrșită de subiect,
din punct de vedere morfologic se comportă identic. Astfel există verbe care exprimă existența sau starea (a fi, a sta),
recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare (a primi, a auzi), o transformare (a crește, a dispărea), etc.

Flexiune în limba română

În limba română forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcție
de persoana, numărul și uneori genul subiectului. De asemenea, prin conjugare,
verbul își poate schimba forma în funcție de alți parametri, precum timpul, modul,
aspectul sau diateza.

Există verbe, numite defective, a căror conjugare este incompletă, din paradigma

lor lipsind o parte din forme.

În limba română verbele se clasifică adesea în funcție de terminația de la modul

infinitiv în patru grupe, numite conjugări:

 conjugarea I, verbe terminate în -a: a lucra, a cînta, a crea,[1] a veghea;[2]

 conjugarea a II-a, verbe terminate în -ea: a avea, a vedea, a cădea;
 conjugarea a III-a, verbe terminate în -e: a face, a crede, a cere, a merge;
 conjugarea a IV-a, verbe terminate în -i sau -î: a citi, a fugi, a coborî, a hotărî.
Această clasificare în patru grupe de conjugare se face mai degrabă în scopuri
didactice și are o valoare practică limitată. Astfel, de exemplu, deși verbele a
purta și a scurta se comportă diferit în timpul conjugării — eu port, dar eu
scurtez — asemănarea formală a infinitivului le pune în aceeași grupă. Analiza
detaliată a fenomenelor morfologice duce la concluzia că verbele limbii române se
organizează în circa 11 grupe (numărul precis depinde de tratarea verbelor rare ca
excepții sau ca formînd grupe mici) și că, dacă se ține cont de toate tipurile de
alternanțe fonetice, numărul grupelor ajunge la cîteva zeci, fără a include verbele
neregulate.

[modificare]Mod
[modificare]Moduri personale
[modificare]Forme verbale Predicative
În limba română există cinci moduri personale.Aceste moduri personale au rol
numai de predicat .

Indicativ

 Prezent: Învăț, înveți, învață, învățăm, învățați, învață

 Trecut

 Perfect compus - exprimă un proces trecut și încheiat dar neprecizat în timp

Am învățat, ai..., a..., am..., ați..., au învățat

 Imperfect - exprimă un process trecut dar neterminat în momentul vorbirii

Învățam, învățai, învăța, învățam, învățați, învățau

 Mai mult ca perfect - exprimă un process trecut și încheiat înaintea altui process trecut și

încheiat
Învățasem, învățaseși, învățase, învățaserăm, învățaserăți, învățaseră

 Perfect simplu - exprimă un process trecut și încheiat momentan sau într-un interval de

timp delimitat
Învățai, învățași, învăță, învățarăm, învățarăți, învățară

 Viitor: Voi învăța, vei..., va..., vom..., veți..., vor învăța

 Viitor anterior: Voi fi învățat, vei..., va..., vom..., veți..., vor fi învățat
 Viitor popular: O să învăț, o să înveți, o să învețe, o să învățăm, o să
învățați, o să învețe
Condițional-optativ

 Prezent:

 Aceste scînduri ar fi cam greu de ridicat.

 M-aș duce  dar n-am chef.
 Chestiile astea  nu v-ar ajuta  cu nimic.
 Ți-aș da-o  dar am pierdut-o.

 Perfect:

 Aceste scînduri ar fi fost cam greu de ridicat.

 M-aș fi dus  dar n-aveam chef.
 Chestiile astea  nu v-ar fi ajutat cu nimic.
 Ți-aș fi dat-o dar am pierdut-o.
Imperativ

 Pleacă!
 Scoală-te!
 Urmărește-i!
 Povestiți-ne!
Conjunctiv

 Prezent:

 Mi-aș dori  să pot.

 Vrem ca tu să ne arăți.
 Majoritatea copiilor nu vor decît  să se joace.

 Perfect:

 Mi-aș dori  să fi putut.

 Voiam ca tu  să ne fi arătat.
 Mai bine ar fi fost  să ne fi dus altundeva.
Prezumtiv
  Prezent:

 Crezi că  o fi  acolo?

 Ne-or vedea  dacă-l facem aici?
 S-or duce fără noi?

 Perfect:

 L-o fi mîncat?
 O fi fost în sală?
 O fi plecat  deja, dar nu sînt sigur.
[modificare]Forme verbale nepredicative
Formele verbale nepredicative/nepersonale sînt
uneori considerate moduri împreună cu cele
personale, dar, din cauza unor diferențe
fundamentale în de natură semantică, morfologică și
sintactică, în gramatica modernă sînt luate separat.
În limba română există patru forme verbale
nepredicative. Acestea nu au rol de predicat.

Infinitiv

 Ți-am dat-o pentru a te ghida.

 A se păstra în loc răcoros și uscat.
 A învăța bine o limbă străină poate dura ani.
 Au luat-o fără  a ști  ce să facă cu ea.
Participiu

 Pariul a fost  mărit.

 Căsătoria ne va fi  binecuvîntată.
 Hoții erau  înconjurați.
 Cămășile au fost șifonate.
Gerunziu

 M-am încălțat în grabă,  uitînd  să mă leg la

șireturi.
 I-a enervat pe toți, netăcînd din gură.
 M-am trezit,  nemaiputînd dormi.
 Ne-am dus la piață  gîndindu-ne la ce să
cumpărăm.
Supinul este o formă impersonală și nepredicativă a
verbului avînd în general trăsături substantivale:

 Mersul  pe jos este sănătos.

 Nu mă deranjează  lătratul cîinilor.
 A răcit după atîta așteptat în ploaie.
 Frigul nu mai este de suportat.
 Fumatul  interzis!
 Conjunctiv
eu să (nu) fiu
tu să (nu) fii
el să (nu) fie
noi să (nu) fim
voi să (nu) fiți
ei să (nu) fie

 Condițional-optativ
eu aș fi
tu ai fi
el ar fi
noi am fi
voi ați fi
ei ar fi