Sunteți pe pagina 1din 2

Podaru

textul legal nu este ferit de critici astfel încât unii autori consideră regretabilă formulare legiuitorului
prin care nu au fost stabilite condiții și situații concrete care să poată angaja răspunderea persoanei
juridice apreciind că acestea ar fi trebuit să fie cel puțin asemănătoare prevederilor articolului 135
cod penal cu adaptările necesare. Astfel statul sau autoritățile publice vor putea face obiectul
răspunderii contravenționale deși ele nu pot face obiectul răspunderii penale. P. 58-59 plus Dinescu
p 34-35

Cele trei criterii de care se ține cont pentru ca o infracțiune să fi imputată persoanei juridice, pot fi
asimilate și dreptului contravențional. Astfel pentru angajare răspunderii contravenționale a
persoanei juridice este necesar ca faptele contravenționale să fie în legătură cu obiectul de activitate
al persoanei juridice, să fie comise în interesul și în numele acesteia. P 62

Aceeași optică a fost împărtășită și de către practică judiciară care a apreciat că dacă o persoană
juridică poate deține autovehicule în realizarea activității sale profesionale este posibil ca cei care le
conduc să comită contravenții la regimul rutier care să poată fi săvârșite în interesul sau numele
persoanei juridice. P 62 hot jud.

Dintre sancțiunile contravenționale principale ce se pot aplica persoanei juridice amintim


avertismentul și amenda fără se putea aplica și sancțiunea prestării unei activități în folosul
comunității. Cu toate acestea există autori care apreciază că textul de lege ar trebui modificat astfel
încât persoana juridică să poată fi sancționată cu sancțiunea prestării unei activități în folosul
comunității folosind drept argument pentru această propunere gratuitatea de care statul ar putea să
beneficieze față de unele servicii pentru care În mod normal ar trebui să plătească. P. 96

Unele soluții întâlnite în practica instanțelor de judecată a constat în obiecțiunile contravențiilor


persoane juridice. Au fost cazuri în practică când a fost sancționat prepusul persoanei juridice însă
obiecțiunile persoane juridice nu au putut fi consemnate deoarece procesul verbal a fost întocmit în
lipsa reprezentantului legal. Jud. Făurei , p 232

Legiuitorul român obligă agentul constatator ca o dată cu constatarea unei fapte contravenționale
săvârșită de către o persoană juridică să se menționeze pe lângă toate datele de identificare ale
acesteia cum ar fi denumirea, sediul sau numărul unic de identificare și datele de identificare
reprezentantului legal. Art 16 alin 6 og 2

Hotca

Răspunderea persoane juridice nu va fi angajată în situația în care actul normativ nu prevede în mod
expres faptul că acesta poate răspunde contravențional. P. 87

Nu se va duce atingere principiului ne bis in idem prin sancționarea atâta a persoanei fizice ce comite
acte de executare cât și a persoane juridice. P. 87-88,
Dinescu

Asemeni dreptului penal nici materie contravențională persoană juridică nu poate fi folosită de către
persoana fizică ca mijloc de sustragere de la răspunderea contravențională așa cum nici persoana
fizică nu pot fi folosită de către persoana juridică prin mandatar sau prepuși pentru a-și vedea
realizate interesele contrare normelor legale. P. 37

Nu vor putea avea calitatea de subiect activ al răspunderii contravenționale Consiliul local ori
primăria și nici entitățile fără personalitate juridică. P 37

Vezi urda -sucursala si cele fără personalitate juridică

Cu toate că legiuitorul impune agentului constatator de a consemna datele de identificare ale


reprezentantului legal în practică a fost întâlnite situații în care acest lucru nu a fost posibil. De altfel,
instanța are posibilitatea de a solicita aceste date de la O.N.R.C. p 171.

O problemă identificat în acest caz constă în posibilitatea ca procesul verbal să fie comunicat unei
alte persoane și nu reprezentantul legal, fiind în acest caz în ipoteza unei comunicări viciate. P.171

Cristus

Într-o altă speță instanța de judecată a considerat nelegală sancționarea administratului societății
pentru fapta persoanei juridice. Prin acest mod de aplicare a secțiunii contravenționale, amenda
pentru fapta societății este imputată persoanei fizice afectând patrimoniul acesteia din urmă. P. 63.
Aceeași opinie a fost formulată și de către altă instanță de judecată care a apreciat că sancționarea
administratorului societății pentru fapta de a angaja personal de pază fără atestat îi este imputabilă
persoanei juridice deoarece aceasta din urmă a încheiat contracte individuale de muncă. P 67

Luarea măsurilor legale ce incubă conducătorului unității nu oferă dreptul la agentului constatator de
a aplica sancțiunea contravențională societăți comerciale în condițiile în care subiect activ special al
contravenției nu putea fi decât administratorul societății. P69. Aceeași orientare a fost oferită și într-
o altă speță în care a fost sancționată societatea comercială deși aceasta și-a îndeplinit obligațiile în
ceea ce privește desfășurarea activității comerciale conform normelor în vigoare și a pus la dispoziția
prepusului toate materialele necesare în acest sens. Fapta acestuia din urmă de a nu-și respectă
obligațiile legale antrenau doar răspunderea contravențională a prepusului nu și a persoanei juridice.
P 76

Sa considerat de către practică judecătorească că sancționarea sucursalei a unei bănci este


netemeinică având în vedere faptul că aceasta nu are personalitate juridică conform articolul 43 din
legea 31 pe 1990. P 59.

S-ar putea să vă placă și