 Cantec de primavara

Nichita Stanescu

Desigur, primavara mi-a tasnit din tample.

De umbre, umerii imi siroiesc, tacut,

prea bine mi-e si nu ma mai pot rumpe

de aerul rotund ce m-a-ncaput.

E-ntaia oara cand raman fara de viata,

de primavara-ncercuit cu franghii,

pana miresmele imi dau un pumn in fata,

trezindu-ma, le-adulmec si le mangai.

Si mor a doua oara, cand imi taie chipul

pala de raze atarnand de crengi

si iar mi se roteste-n pasari timpul,

cand pasul tau rasuna pe sub crengi.

Cu vazu-nchis, simt cum imi bat peste sprancene

imaginile tale, clinchetand.

Mor sacadat si reinviu din vreme-n vreme,

de-otrava mortii sufletu-mi eliberand.

O, primavara flacari rosii-nalta.

Pe rugul lor mi-e sufletul intins

pana miresmele imi dau un pumn in fata,

si ma trezesc, si-nving si sunt invins