1.

În analiza pe care o face piesei sale, Corneille scrie: Și, desigur, aș fi primul care aș
condamna Cidul dacă ar păcătui împortiva acestor mari și suverane maxime pe care le
avem de la acest filozof ; dar, departe de a fi de acord, îndrăznesc să spun că acest fericit
poem a avut atâta succes tocmai pentru că în el se văd atât de clar aceste condiții
suverane (permiteți-mi acest epitet) pe care marele maestru le cere tragediilor de calitate
și care se găsesc atât de rar împreună într-o singură opera, încât unul dintre cei mai
docți comentatori ai acestui tratat susține că în toată antichitatea nu le-a văzut împreună
decât în Oedipe. Prima este ca acel ce suferă și ce este persecutat să nu fie nici cu totul
rău, nici cu totul virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău și care, printr-o oarecare
slăbiciune umană, dar nu crima, să cadă într-o nenorocire pe care nu o merită ; cealaltă,
ca persecutarea și pericolul să nu vină de la un dușman, ci de la o persoană care trebuie
să-l iubească pe cel care suferă , iar acesta să o iubească.
Pornind de la aceste considerente, teoretice, analizați Scena 1, din actul V, al tragicomediei
Cidul, de Corneille.

2. În Arta poetică a lui Boileau, apar aceste versuri, ce prezintă concepția autorului despre
comedie:
Dar comicul nu cere nici lacrimi, nici suspine,
N-are nevoie-n versuri de tragice destine;
Când rostul nu-i să meargă în piață să cuvânte
Prin vorbele-i murdare mulțimea s-o încânte:
Actorii cu nobleță pe scenă de glumesc,
A intrigei putere o cresc în mod firesc;
Iar acțiunea-n mersu-i pe-a judecății cale,
Să nu-și piardă pe scenă aplauzele sale;
Să-i fie stilul pururi plăcut și-mpodobit;
Iar gluma să o facă la timpul potrivit

Pornind de la aceste considerente, teoretice, analizați Elogiul prefăcătoriei din Scena 2,

actul V, din Dom Juan de Molière