Clasicismul

Perioada realizdrii curentului. Secolul al XVII-lea, care a mai fost denumit ,,secolul marelui
Rege Soare" sau,,secolul ordinii".
Coordonatele istorice. Monarhia absolutd, care secdtuieqte fo(a vitald alirii.
P o zil io n a r e a fi I o s oJic d.
,,Pregdtind descoperirile lui Newton, Descartes creeaz[ fizica matematicd qi geometria analitic6,
emite ipoteza ondulatorie a luminii qi legile refracfiei. Pascal iniliazd, calculul probabilitSlilor,
inventeazd presa hidraulicd qi maqina de calculat. Cuceririle qtiinlei franceze se afirm5 qi in
domeniul astronomiei, medicinii, cchimiei, Etiinlelor naturii." (Ov. Drimba, p. 308) ,,Lui
Descartes ii revine meritul de a fi eliberat gdndirea de sub lanlurile scolasticii, de a fi proclamat
autonomia rafiunii ;i de a fi fondat filosofia modem6." Concepliile sale au avut o influenld
deosebitd ,,asupra formdrii ideilor literare ale epocii, prin influenla exercitatd asupra climatului
general intelectual. Rafiunea ca facultate esenliald a omului, gustul adev6rurilor clare qi distincte,
nevoia de ordine qi de logicd in compozilie, aplica\ia de a descompune qi de a analiza faptele
literare, sunt tot atdtea idei qi atitudini insugite de literatura clasicismului francez qi sub influenla
ralionalismului cartezian." (Ov. Drimba, p. 309)

Contextul artistic.

Barocul. in picturd se constituie un stil ce se caracterizeazd,prin elegan![ qi strdlucire, in

arhitecturd se impune grandoarea, imensitatea, insolite! de regulaitatea geometricd, iar in
saloanele literare se intAlnesc preliozitatea qi manierismul aristocratic exprimate in aqa direclii
precum gongorismul, eufuismul sau marinismul. ,,Preliozitatea saloanelor a avut o influenld
negativd asupra dezvoltArii literaturii franceze a epocii. Scriitorul a rupt acum legdturile cu
tradiliile populare, devenind acum prizonierul unor convenfii rigide; sunt evitate problemele
grave ale vielii qi mai ales lipseqte tragedia serioasd a lor; lipseqte apoi sinceritatea autenticd a
sentimentului, precum qi expresivitatea unui lexic bogat, variat, plastic, viu, colorat. Nu este mai
putin adevdrat ins[ c6, pe de altd parte, este cultivatd acum aplicalia spre analiza sufletului
omenesc, procuparea pentru precizie prin atenlia datd nuanlelor qi grija pentru exprimarea
frumoasd gi pentru forma cdt mai ingrijitd."
,,In structura sa, barocul reprezintd o renunlare la echilibrul, calmul, mdsura, realismul,
accesibilitatea artei renascentiste, la simplitatea qi claritatea sa de expresie. Scriitorul baroc fine
sd impresioneze, sd, surprindd, sd etaleze un intelectualism subtil qi prefios. De aici, alegerea unui
cAt mai bogat gi mai variat arsenal da mijloace expresive, vizind uimirea cititorului. De aici,
preferinlapentru eletnentul rar, neobiqnuit, dinamic, surprinzdtor: pentru hiperbolismul pompos,
pentru rafinat qi grafios, pentru tonul emfatic, bombastic; pentru metafora dificild, comparalia
insolitd qi alegorismul obscur; pentru jocul de cuvinte, parafraz6,, personificare, antitezd; in fine,
pentru o maximd incdrcdturd de tropi menit[ sa infEliqeze un rafinat aristocratism spiritual." (Ov.
Drimba, p.312)

Clasicismul. in sec. al XVII in Franla a apdrut un curentului literar ce a primit denumirea

de clasicism, potrivit modelului antic greco-latin spre care tinde qi in leg6turd cu scopul ce qi-l
propune. Clasicismul este o perioadd artistic[ care iqi asumd responsabilitatea ordonatoare li de
echilibrare a sistemului valoric, a normelor etice, a actului creator. Prin exigen{a ce qi-o impune
clasicismul este de de scurtd durat5, atdta doar c6t stabileqte niEte norne unei ambiante
dezldnate, anarhice. Din punct de vedere stilistic clasicismul este auster, impune o economie a
formei, dar e viguros. Termenul de clasicism descinde de la cel de clasic, care semnificd
promotor de valoare. Opera clasicd constituie un model, un arhetip, un exemplu pentru
posteritate. Clasic poate fi denumit cel care se afld in conformitate cu o qcoald, cu o clasd, cu
anumite reguli. Sensul termenului de clasic s-a extins qi nu vizeazd doar antichitatea, ci epoca
modernA. Astfel, clasic poate fi qi Shakespeare din Anglia renacentistd, qi Voltaire qi Goethe din
epoca luminilor, qi Kafka sau Garcia Marquez din secolul XX.
Doctrina clasicismului sec. XVII se constituie din anumite principii, care rcprezintd codul
strategic, adicd direclionarea sistemului de valori qi reguli ce sunt niqte norme de aplicare a
acestora.
Principiile clasiciuqului :

1. Cultul raliunii. Dupd criza umanismului Renagterii tentatd de exagerdri qi

dezordini se solicita o raliune ce descinde din ordine, mlsurd qi echilibru.
Raliunea clasicismului este solid6, temeinicd, care promoveazd bunul sim! gi
bunul gust. Ra{ionalul acestui curent este constructiv qi creator.
2. Imita(ia naturii. Natura constituie obiectul de interes al operei de artd. Natura
este un furnizor al adev[rului. insd pentru scriitorul clasicist, natura nu cuprinde
lumea exterioar[, natura ftzicd, cdmpia, codrul, marea, civizeazd cadrul citadin
oraqul sau curtea. Clasicul preferd o naturd selectd qi anume natura fiintei
umane, deci a imita natura semnificd a investiga personalitatea uman6, a cerceta
aspecte ale psihologiei.
3. Imita(ia anticilor. intr-un anumit sens imitalia anticilor este considerati tot o
imitalie a naturii. Se revine la motive qi subiecte antice, textele greco-latine
fiind considerate drept model. Personajele antice erau un exemplu, dar qi un
punct de plecare, un pretext pentru interpretarea scriitorului sec. al XVII-lea.
4. Rela(ia artd-morald exprimd un concept privind scopul crealiei, care trebuie sE
imbine doud funcfii cea etici qi cea esteticd, adicd,lucrarea trebuie sd instruiasc6
prin mijloace agreabile. Caracterele reprezentate se cuvine sd trezeascd
spectatorului o clarificare a viciilor qi virtulilor, a patimilor Ei sacrificiilor, dar
insolit[ de pldcerea esteticS.
5. Relalia artd-geniu. Pentru a imbina utilul cu plicutul, pentru a educa cu gust
artistic, scriitorul trebuie sd fie intr-adevdr genial, operalie destul de dificild.
insd simpla genialitate nu este garantul unei opere de valoare. Scriitorul trebuie
sd cunoasca qi abilitatea unei tehnici potrivite doctrinei curentului, de aceea
scriitorii clasiciqti se conduc de un set de reguli, care sunt o consecinld a
principiilor.
Resulile clasicismului:
l. Verosimilul, este prima reguld a clasicismului francez. Subiectele, caracterele sau
comportamentele trebuie sd fie credibile, cdci dacd nu sunt crezute ele nu conving
spectatorul qi opera nu poate s6-qi indeplini funcfia educativS, adicS principiul
finalitilii etice. La baza acestei reguli se afl5 un citat din Poetica lui Aristotel:
,,datoria poetului nu este sd povesteascd lucruri intdmplate cu adevdrat, ci lucruri
putdnd sd se intdmple in marginile verosimilului qi ale necesarului. intr-adevdr,
istoricul nu se deosebegte poet prin aceea cd unul se exprimd in prozd qi altul in
versuri, ci pentru cd unul inftliqeazd fapte aievea int6mplate, iar celSlalt fapte ce s-ar
fi putut intdmpla. De aceea gi e poezia mai filosoficd qi mai aleasd decdt istoria:
pentru cd poezia infrliqeazd mai mult universalul, cdtd vreme istoria mai degrabd
particularul". Aristotel precizeazf, importanla verosimilului: ,,in ceea ce priveqte
poezia, verosimilului imposibil este de preferat neverosimilul posibil". Regula
verosimilului exercitd o funclie utilitard.
2. Convenien(ele sunt sunt o altd reguld a clasicismului. Adic5 de a {ine cont de
principiile moralei colective, de a respecta bunul sim!, de a fi in armonie cu normele
conduitei sociale qi cu adevdrul ideal al lucrurilor. ,,O reguld fundamentald a crealiei
clasice (intervenind de asemenea in toate celelate reguli qi punAndu-le de acord) este
respectul ,,bunei cuviinle" (biensdances), ceea ce inseamnd: necesitatea de a realiza qi
o armonie intern[ a operei (consecvenla personajului dg-a lungul operei, concordanfd

2
 intre caracterul eroului, conduita sa, situalie etc.), dar qi un acord cu publicul, cu
cerinlele lui, cu anumite convenienfe, cu gustul Curlii etc.." (Ov. Drimba, p.321)
3. Miraculosul este o reguld, care ar pdrea cd le contrazice pe precedentele reguli
clasiciste, insd este absolut necesard. Aceastd reguld solicitd prezen[a unei surprize,
necesitatea unei informalii, care depdqeqte ,,orizontul aqteptdrii", altfel nu se va realiza
,,katarsisul" aristotelic. ,,Pentru a place, opera trebuie sd fie verosimilS, p6nd in
amdnunte, universald in felul in care zugriveqte qi respectuoasi fald de convenienfd:
toate acestea sunt necesare, dar, intr-un anume fel, negative. Motorul care va provoca
interesul nu poate consta in aceste reguli care sunt mai curAnd niqte limit[ri. Interesul
nu va fi provocat dec6t de acel miraculos care va excita curiozitatea sau admirafia,
cele doud motoare ale interesului." (Philippe van Tieghem). Oricum pentru clasici
regula miraculosului, care aduce surprinzdtorul qi extraordinarul, se subordoneazd
regulii verosimilului.
4. Unitatea de ton sa:u puritatea genurilor ;i a stilului decurge din intreg sistemul
estetic clasicist. Adicd nu e bine ca scriitorul sd amestece speciile literare, se cuvine
sd pdstreze puritatea caracterului operei, de aceea se cultivd doar tragedia sau doar
comedia, frrd a admite interf-erenle.
5. Regula celor trei unitdyi s-a impus din necesitatea echilibrului operei cu
componentele sale de timp/loc/acfiune.
a) Unitatea de timp vine din dogmatrzarea unei afirmalii a lui Aristotel spre a delimita
tragedia de epopee: ,,Faptul cd tragedia n[zuieqte sd se petrecd, pe c6t se poate, in
limitele unei singure rotiri a Soarelui, sau intr-un interval ceva mai mare, iar epopeea
n-are limitd in timp, constituie qi el o deosebire, mdcar cd la inceput o egalS libertate
domnea qi in una qi in cealalt6". Deci diegeza din piesa de teatru nu trebuie s[
depdqeascd cu mult durata unei zile.
b) Unitatea de loc e determinati de regula verosimilului, adicd deplasarea unui personaj
trebuie sd fie justificat[ de limitele temporale. De aceea in piesd e de dorit sd apard nu
mai mult de doud sau trei scene din cadrul unui ora; sau a unei curli.
c) Unitatea de acliune e solicitatd de tendinla de economie a formei, a liniilor de
subiect. Astfel, Pierre Comeille concretizeazd cd,in comedie se cere unitatea intrigei,
iar in tragedie - unitatea de pericol.
Teoreticeanul clasicismului francez N. Boileau printr-o formuld poeticd sintetizeazd,
regula celor trei unitali. ,,(Jn loc, o zi anume gi-un singur fapt deplin/ Va fine p6n-la urmS
tot teatrul arhiplin".
,,Privind in ansamblu atdt textele teoretice c6t Ei operele literare pe care le-a produs,
constatdm in cadrul clasicismului francez cdteva principale note care-l definesc: ierarhie,
vigoare, ordine, dogmatism; conceplie anistoricd, metafrzicd,, asupra categoriilor
,,universale Ei eteme". in acelaqi timp, pasiunea pentru ,,viala moral6" a omului, pentru
studiul psihologic, densitatea, claritatea, armonia compoziliei, accesibilitatea operei; de
asemenea: finisaj atent al operei, discrelie qi economie da material lexical qi de majloace
stilistice." (Ov. Drimba, p. 321)