AMERICA.

DIFERENŢIERI CLIMATICE ŞI BIOGEOGRAFICE

Datorită extinderii mari în latitudine, pe continentul american se regăsesc toate zonele de climă terestre.
Regional sau local, succesiunea climatelor specifice este influenţată/ modificată de mai mulţi factori.
A. Factorii care influenţează şi determină clima Americii:
 aşezarea geografică şi extinderea în latitudine a continentului
 forma continentului
 altitudinea diferită a formelor de relief - determină o etajare climatică mai ales în cazul munţilor de peste 5000 m
(ex. pentru Munţii Anzi, în zona intertropicală, etajele climatice poartă următoarele denumiri: tierra caliente, tierra
templada, tierra fria, tierra gelada, tierra nevada)
 dispunerea reliefului montan în lungul meridianelor: localizarea sistemului muntos cordiliero - andin în vestul
continentului coroborat cu altitudinea mai redusă a unităţilor de relief din zona centrală ( aspect de „ uluc”în
America de Nord) permit pătrunderea în anumite momente ale anului a maselor de aer rece spre sud, respectiv spre
nord până în zonele tropicale; în acelaşi timp sunt oprite masele de aer umede oceanice rezultând un climat arid la
est( podişurile interioare)şi precipitaţii bogate pe ţărmul vestic pacific.
 curenţii oceanici calzi şi reci influenţează puternic climatul regiunilor de ţărm pe care le ating. (vezi Curentul
Perului/ Humbold şi apariţia Deşertului Atacama – unde aţi mai întâlnit un astfel de fenomen ?)

B. Climatele Americii de Nord şi de Sud.

1. climat polar 8. climat subtropical
2. climat subpolar 9. climat tropical arid şi semiarid
3. climat temperat rece 10. climat tropical umed
4. climat temperat oceanic 11. climat subecuatorial
5. climat temperat continental 12. climat ecuatorial
6. climat temperat continental moderat ( secetos) 13. climat montan etajat
7. climat temperat arid şi semiarid
Principalele zone biogeografice americane sunt:
• tundra – specifică în nordul Americii de Nord, Arhipelagul Arctic și pe coastele Groenlandei;
• pădurea de conifere – ocupă areale importante din America de Nord (taigaua nordamericană) de la
Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic; aici apar și specii de arbori diferite
de cele din pădurile europene (tsuga, bradul Douglas etc.);
• pădurea de foioase – ocupă îndeosebi versanții Munților Apalași și regiunile învecinate;
• stepa – care poartă numele de prerie în Marile Câmpii/Great Plains (în mare parte a fost înlocuită cu
terenuri agricole) și regiunile înconjurătoare și de pampas în câmpiile temperate sud-americane;
• vegetația de deșert și semideșert specifică podișurilor intracordiliere nord‑americane cu climat temperat
arid și semiarid (Marelui Bazin, Columbiei), Podișului Patagonia etc.;
• vegetația subtropicală cu păduri veșnic verzi (Golful Mexic, peninsulele Florida și California, sud-
estul Braziliei) și asociații de tufișuri de tip chaparral (în Peninsula California) și matorral (în zona pacifică
sud-americană, între 32-37° lat. S);
• vegetația de deșert și semideșert din regiunile cu climat tropical arid și semiarid (deșerturile nord-
americane Sonora și Mojave; Deșertul Atacama, platourile sud americane) unde apar numeroase specii de
cactuși, yucca, agave, unele fiind endemice;
• savana – întâlnită numai în America de Sud, prezintă aspecte și denumiri diferite: llanos (în Câmpia
Orinoco, vestul Podișului Guyanelor), campos (în Podișul Braziliei), caatinga (în nord-estul Podișului
Braziliei);
• pădurea ecuatorială – are cea mai mare extindere în Câmpia Amazonului, unde este cunoscută sub
numele de selvas);
• vegetația montană, etajată, specifică sistemului cordiliero-andin.