MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

REFERAT
la unitatea de curs

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Tema: Izvoarele formale ale dreptului. Sistemul

legislației

A realizat: Spatari Valentin,

Gr. SP 12

BĂLȚI, 2021
1
 Plan:
Introducere...................................................................................................................3
1. Izvoarele formale ale dreptului.............................................................................4
1.1. Conceptul și clasificarea izvoarelor dreptului.....................................................4
1.2. Conceptul și clasificarea izvoarelor formale ale dreptului..................................5
2. Sistemul legislației..................................................................................................9
2.1. Noţiunea şi elementele sistemului legislaţiei. Clasificarea actelor normative....9
2.2. Noţiunea, trăsăturile şi tipurile actelor legislative.............................................11
2.3. Noţiunea şi tipurile actelor executive (administrative).................................... 12
Concluzii......................................................................................................................15

Bibliografie ...................................................................................................16

2
 Introducere
Pentru a cunoaște conținutul concret al normelor juridice este necesar de a
cunoaște prevederile acestora, adică sursa din care poate fi cunoscută. Dreptul asigură
organizarea într-o societate, fiind garantată prin izvoare de drept. Deci dreptul fiind
alcătuit din totalitatea de norme ce reglementează anumite relații sociale, ultimele se
materializează în așa-zis izvoare de drept.
În această lucrare vor fi examinate problemele de fond ale statului cu referiri
speciale la: noţiunea de izvor de drept, izvor formal de drept, sistem al legislației.
Referatul de față cuprinde o introducere, două capitole, fiecare cuprinzînd două și
trei subcapitole, concluzii și bibliografie.
Primul capitol, întitulat „Izvoarele formale ale dreptului”, cuprinde două
subcapitole. Acestea dezvăluie abordările conceptuale și clasificarea atît a izvoarelor
de drept, cît și ale izvoarelor formale ale dreptului. Deasemenea, acesta prezintă
succesiv principalele izvoare formale ale dreptului.
Capitolul doi, întitulat „Sistemul legislației” cuprinde trei subcapitole. Acestea
scoate la iveală unele aspecte cu privire la noțiunea și elementele sistemului
legislației, ale actelor legislative și executive.
În elaborarea respectivului referat, s-a recurs la diverse resurse bibliografice, cel
mai des utilizîndu-se așa autori ca: Elena Botnari (Introducere în studiul dreptului),
V. Stratu (Izvoarele dreptului) ș.a.

3
 1. Izvoarele formale ale dreptului
1.1. Conceptul și clasificarea izvoarelor dreptului
Cuvântul „izvor” evidențiază, pentru doctrina juridică, începuturile, originile unui
fenomen juridic. La fel, este posibilă o apreciere prin termenul „izvor de drept” a
condițiilor, factorilor, care pe parcursul dezvoltării istorice influențează, într-o
manifestare diferită, direcția și dinamica dezvoltării unui anumit sistem juridic.
Concomitent, izvorul dreptului este privit ca o formă de exprimare exterioară a
normelor juridice. [4, p. 120]
În sens îngust, putem defini ca izvor de drept sursa dreptului care asigură
organizarea societăţii. [5, p 109]
În concepţia lui Gheorghe Avornic, expresia „izvoare ale dreptului” este
percepută ca ,,...forme de exprimare a normelor juridice în cadrul unui sistem de
drept în diferite epoci și ţări, adică modalitatea de instituire sau recunoaștere de
către puterea de stat a normelor juridice în procesul de creare a dreptului”. [1, p.
92]
Termenul „izvor de drept” are mai multe sensuri și poate fi clasificat în mai multe
categorii. În funcţie de conţinutul izvorului de drept deosebim:
 izvoare materiale de drept – ansamblul condiţiilor vieţii materiale și spirituale
ale societăţii care își pun amprenta pe conţinutul voinţei sociale exprimată
directiv (ca un ghid);
 izvoare formale de drept – forma prin care se exteriorizează voinţa societăţii
pentrusa se impune, adică modalităţile sau formele de exprimare a dreptului
(legi, hotărîri, decrete, ordine). Legislaţia statului este forma de exprimarea
dreptului.
În funcţie de caracterul sursei izvorului de drept, desprindem:
 izvoare directe – reprezintă forma de exprimare nemijlocită din care reiese
norma, adică provenienţa dreptului nemijlocit de la un organ competent de
stat;

4
  izvoare indirecte –reprezintă forma de exprimare care nu este cuprinsă în acte
normative, dar se face trimitere la ele și le include (obiceiurile), sînt surse
secundare de drept.
În funcţie de sfera de aplicare a izvoarelor de drept, distingem:
 izvoare internaţionale de drept – norme ce conţin dispoziţii comune de nivel
internaţional, rezultate din acordul de voinţă al statelor;
 izvoare naţionale de drept – mijloace juridice de exprimare ce cuprind
dispoziţii aplicabile la nivel intern, naţional.
În funcţie de caracterul cerinţelor izvoarelor de drept, remarcăm:
 izvoare oficiale ale dreptului – surse ale dreptului care emană de la autoritatea
publică competentă și care exprimă sau interpretează normele juridice;
 izvoare neoficiale ale dreptului – sursele care contribuie atît la elaborarea
normelor juridice, cît și la interpretarea știinţifică a dreptului (doctrina
juridică).
Izvoarele formale ale dreptului pun în evidenţă formele definitorii de prezentare a
normelor juridice care au valoare din punct de vedere juridic. Adică, acestea exprimă
norma juridică în cadrul unui sistem de drept în fenomenul de formare a dreptului. [5,
p. 109-110]

1.2. Conceptul și clasificarea izvoarelor formale ale dreptului

Potrivit autorilor Ion și Maria Corbeanu, de-a lungul istoriei știinţei dreptului, s-
a constatat că cea mai mare preponderenţă o au izvoarele formale, care sînt fie creaţie
a legiuitorului, fie au origine cutumiară, doctrinară sau de altă natură. [3, p. 170]
Izvoarele formale ale dreptului obiectiv sunt mijloacele de exprimare a
dreptului, adică modalităţile de instituire sau recunoaştere a normelor juridice. [2, p.
127]
Pe parcursul dezvoltării societăţii, istoria dreptului a cunoscut următoarele
izvoare formale ale dreptului: actul normativ, contractul normativ, doctrina juridică,

5
precedentul judiciar și practica judecătorească, obiceiul juridic sau cutuma, pe care ne
propunem să le analizăm în continuare.
a) Obiceiul juridic
Obiceiul juridic (cutuma) este cel mai vechi izvor de drept, care exprimă o regulă
de conduită socială, repetabilă în mod constant, pe parcursul unei perioade
îndelungate de timp, sancţionată şi asigurată de către stat. Obiceiul juridic nu se
confundă cu obiceiul nejuridic ca normă socială.
Astfel, distingem două elemente constitutive ale obiceiului juridic: 1) elementul
material şi 2) elementul psihologic. Elementul material (obiectiv) al obiceiului juridic
este însăşi regula de conduită socială, repetabilă, constantă, cu aplicare îndelungată în
timp, cu alte cuvinte, obiceiul. Elementul psihologic (subiectiv) întregeşte elementul
material şi se exprimă în sancţionarea de către stat a obiceiului, precum şi în
recunoaşterea obligativităţii juridice a obiceiului şi, respectiv, a necesităţii respectării
lui de către populaţie. [2, p. 128]
b) Practica judecătorească și precedentul judiciar.
Precedentul judiciar este un izvor specific dreptului anglo-saxon, arată capacitatea
judecătorilor de a adopta norme juridice. Precedentul judiciar (judecătoresc) este
hotărîrea judecătorească, emisă de un organ judecătoresc superior, care exprimă
norme juridice obligatorii de executat de către judecătorii din organele judecătorești
ierarhic inferioare. Precedentul judecătoresc este o soluţie judiciară obligatorie pentru
soluţionarea unor cauze (dosare) asemănătoare.
Precedentul judecătoresc nu este recunoscut ca izvor formal de drept în familia
romano-germană de drept, prin urmare judecătorii sînt opriţi prin lege să elaboreze
hotărîri judecătorești cu caracter general.
Practica judecătorească este alcătuită din totalitatea hotărîrilor judecătorești
pronunţate de către instanţele judecătorești de toate nivelele, însă în ele sînt acte care
nu conţin norme juridice, doar judecătorul dă soluţii pe anumite cauze bazîndu-se pe
anumite acte normative. Respectiv, judecătorului îi revine obligaţia de a aplica și
interpreta legea, adaptînd-o la fiecare caz concret, avînd sarcina de a nu stabili

6
anumite dispoziţii generale, dar urmează să adopte hotărîrea în limitele pretenţiilor
înaintate.
Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut la atribuţiile Curţii Supreme de Justiţie18
de a generaliza practica judiciară, de a analiza statistica judiciară proprie și de a da
explicaţii din oficiu în chestiunile de practică judiciară ce nu ţin de interpretarea
legilor și nu au caracter obligatoriu pentru judecători.
Astfel, există tendinţa legiuitorului moldav de a introduce în sistemul naţional de
drept practica judiciară ca izvor de drept. Deducerea respectivă rezultă din
dispoziţiile Codului de procedură civilă, unde la art. 17 prevede că pentru aplicarea
corectă și uniformă a legislaţiei, Curtea Supremă de Justiţie generalizează, din oficiu,
practica examinării de către instanţele judecătorești a unor anumite categorii de
pricini, adoptă și dă publicităţii hotărîri explicative privind aplicarea corectă a
normelor de drept și soluţionarea justă a pricinilor civile, iar art.7 alin.(7) din Codul
de procedură penală în consonanţă cu art.39 pct.5) prevede competenţa Curţii
Supreme de Justiţie de a adopta hotărîri explicative în chestiunile de practică
judiciară a aplicării uniforme a legislaţiei penale și procesual penale, iar hotărîrile
explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea
prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele
de urmărire penală și instanţele judecătorești. [5, p. 114]
c) Contractul normativ
Contractul normativ este înţelegerea dintre două sau mai multe părţi, ce exprimă
norme juridice, care reglementează relaţiile dintre părţile contractante, drepturile şi
obligaţiile acestora. Contractul normativ este izvor de drept constituţional (acordurile
federative), de dreptul muncii (contractele şi convenţiile colective de muncă), este
principalul izvor de drept internaţional (tratatele internaţionale).
Exemplu clasic de contract normativ este Magna Charta Libertatum din 1215.
Contractul normativ nu se confundă cu contractul individual (contractele civile,
contractul individual de muncă etc.). Trăsăturile contractului normativ: a. caracterul
bilateral sau multilateral; b. caracterul scris; c. caracterul normativ (exprimă norme
juridice, spre deosebire de contractul individual); d. este izvor formal de drept, spre
7
deosebire de contractul individual; e. este o sursă indirectă de drepturi şi obligaţii ale
părţilor contractante (spre deosebire de contractul individual juridic, care este izvorul
direct al drepturilor şi oblgaţiilor părţilor contractante). [2, p. 130]
d) Tratatele internaționale.
Potrivit art.2 din Legea nr.595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova17, prin tratat internaţional se înţelege orice
acord încheiat în scris de către Republica Moldova, destinat a produce efecte juridice
și guvernat de normele dreptului internaţional, perfectat fie într-un instrument unic,
fie în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa particulară
(tratat, acord, convenţie, act general, pact, memorandum, schimb de note, protocol,
declaraţie, statut, act final, modus vivendi, aranjamente etc., toate avînd valoare
juridică egală).
Primele tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, au fost
consfinţite în Constituţia Republicii Moldova la art.4 alin.(1) și art.8 alin. (1) prin
care Republica Moldova se obligă să le respecte. Cu titlu de exemplu, reiterăm:
 Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite din 26 iunie1945;
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948;
 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 04.11.1950; – Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966;
 Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 etc.
Reiterăm că contractele normative nu se vor confunda cu contractele individual-
juridice, deoarece cele din urmă nu sînt izvoare de drept și nu exprimă norme
juridice, însă creează efecte juridice. [5, p. 113-114]
e) Actul normativ juridic
Actul normativ juridic este principalul izvor formal al dreptului contemporan.
Actul normativ juridic este actul juridic elaborat şi adoptat de către autoritatea
competentă a statului, care exprimă norme juridice şi care reglementează un anumit
tip de relaţii sociale. De regulă, actul normativ juridic poartă denumirea de lege,
decret, hotărâre, decizie, etc. Autorităţile competente de emiterea actelor normative
sânt autoritatea legislativă (Parlamentul) şi autoritatea executivă (Preşedintele
8
statului, Guvernul, ministerele şi alte organe specializate ale administraţiei publice
centrale, organele administraţiei publice locale).
Avantajele actului normativ faţă de alte izvoare formale de drept:
 caracterul scris;
 caracterul procedural determinat (actele normative se iniţiază, elaborează,
avizează, expertizează şi se adoptă după procedura expres stabilită prin lege);
 caracterul probator (forţă probantă incontestabilă a actelor normative);
 caracterul operativ (durata elaborării şi adoptării actelor normative, de regulă,
este în termene rezonabile);
 caracterul reglementator primar (actele normative reglementează relaţiile
sociale originare şi primare în stat (politice, economice, culturale etc.).
Actul normativ juridic cu supremaţie este legea adoptată de către Parlament.
Totalitatea actelor normative în vigoare ale unui stat se numeşte legislaţie. [2, p 130-
131]

2. Sistemul legislației
2.1. Noţiunea şi elementele sistemului legislaţiei. Clasificarea
actelor normative.
Sistemul legislaţiei este totalitatea actelor normativ–juridice elaborate, adoptate
şi asigurate de către organele competente ale statului, în vederea reglementării
relaţiilor sociale. Elementele care asigură unitatea şi coeziunea sistemului legislaţiei
sunt actele normativjuridice . În acte normative sânt configurate normele juridice, ca
reguli abstracte de conduită socială, şi adresate pe aceste căi destinatarilor.
Actele normative se clasifică în baza criteriilor, după cum urmează:

9
 acte normative cu
forţă juridică primară

Forța juridică
acte normative cu
forţă juridică
secundară

acte normative
republicane
Nivelul autorităţii
publice emitente şi
aria de acţiune acte normative
locale

acte normative
legislative

După organul
emitent de stat.
acte normative
administrative

acte de drept public

Diviziunea dreptului
în public şi privat
acte de drept privat

acte de drept intern

Acte normative Diviziunea dreptului
în intern şi
internaţional
acte de drept
internaţional

acte de drept
material
Diviziunea dreptului
în material şi
procesual
acte de drept
procesual

acte normative cu
caracter general

acte normative cu
După gradul de
caracter special
generalitate

acte normative cu
caracter excepţional

acte normative
creatoare de drept

După finalitatea
acului normativ acte normative
interpretative de
drept

10
 2.2. Noţiunea, trăsăturile şi tipurile actelor legislative
Potrivit Legii nr. 780/27.12.2001 privind actele legislative, “actele legislative sunt
acte adoptate de unica autoritate legislativă a statului în temeiul normelor
constituţionale, conform procedurii stabilite de Regulamentul Parlamentului, de alte
reglementări în vigoare, şi ocupă poziţia cea mai înaltă în ierarhia actelor normative
din R. Moldova.
Regulamentul Parlamentului, de alte reglementări în vigoare, şi ocupă poziţia cea
mai înaltă în ierarhia actelor normative din R. Moldova.
Din categoria actelor legislative fac parte, în conformitate cu art. 2 al Legii 780-
XV:
a) Constituţia Republicii Moldova şi legile constituţionale;
b) legile organice şi legile ordinare;
c) hotărîrile şi moţiunile.
Trăsăturile actului legislativ, conform art. 3 al Legii 780-XV, sânt:
a) caracterul statal;
b) caracterul coercitiv;
c) caracterul general şi impersonal.
“Actul legislativ trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei
şi, odată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept.
În art. 5 al Legii nr. 780-XV, legiuitorul arată condiţiile generale obligatorii ale
actului legislativ, pe care le apreciem şi ca finalităţi ale actului legislativ:
“(1) Apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legitime ale cetăţenilor,
egalitatea şi echitatea socială, precum şi compatibilitatea cu legislaţia comunitară
constituie o condiţie obligatorie a oricărui act legislativ.
(2) Actul legislativ trebuie să corespundă următoarelor condiţii:
a) să fie în concordanţă cu principiile de bază ale legiferării, prevăzute la art.4;
b) să fie întocmit conform tehnicii legislative şi normelor limbii literare;
c) să fie adoptat de autoritatea legislativă.”

11
 În dependenţă de caracterul normelor cuprinse, actele legislative se împart în acte
legislative generale, speciale şi de excepţie.
Actul legislativ general cuprinde norme juridice aplicabile tuturor raporturilor
sociale sau subiectelor de drept ori unor anumite categorii de raporturi sau de
subiecte, fără a-şi pierde caracterul de generalitate.
Actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor
categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula
generală. În caz de divergenţ,
ă între o normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu
aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special.
Actul legislativ de excepţie reglementează raporturile sociale generate de situaţii
excepţionale. Actul legislativ de excepţie derogă de la actele generale şi de la cele
speciale. În caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general sau special şi
o normă a actului legislativ de excepţie cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma
actului legislativ de excepţie. Actele legislative sunt subordonate ierarhic. Actul
legislativ ierarhic superior poate modifica, completa sau abroga un act legislativ
inferior. În cazul modificării sau completării exprese a actului inferior, modificarea
sau completarea are aceeaşi forţă juridică ca şi actul modificat sau completat. În cazul
în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme
ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică
prevederile actului posterior.

2.3. Noţiunea şi tipurile actelor executive (administrative)

Actele normative executive (administrative) sunt acte normative elaborate,
adoptate şi asigurate de către organele administraţiei publice centrale şi locale, în
vederea organizării relaţilor sociale care nu sânt reglementate prin legi. Actele
normative executive (administrative), după criteriul forţei juridice, sunt acte
normative subordonate legii.

12
 Actele normative subordonate legii sunt actele normative elaborate şi adoptate de
către organele competente ale statului (organele administraţiei publice) în
conformitate cu prevederile din legi, în vederea reglementării relaţiilor sociale.
În sensul stabilit de Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale (nr.317- XV, 18 iulie 2003),
actul normativ este actul juridic, emis de Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei
publice centrale şi locale în temeiul normelor constituţionale şi legale, care stabileşte
reguli obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de situaţii identice.
Actul normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile, care să
conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă normativă. Soluţiile pe care le
cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul
social, politica statului şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne,
precum şi ale armonizării actelor normative cu reglementările legislaţiei comunitare
şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Trăsăturile actelor normative executive (administative, subordonate legii):
a) Caracterul normativ secundar. Actele normative subordonate legii exprimă
norme juridice secundare, care rezultă şi dezvoltă normele juridice primare din
legi. Implicit, normele din actele normative subordonate legii trebuie să fie
compatibile cu normele juridice din legi.
b) Caracterul normativ special. Normele din actelor normative subordonate legii,
de regulă, au caracter special, spre deosebire de normele juidice cu caracter
general din legi. Deci, normele actelor normative subordonate legii dezvoltă
normele din legi.
c) Caracterul procedural determinat. De regulă, actelor normative subordonate
legii sunt elaborate conform Legii 317-XV privind actele normative ale
Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale,
precum şi potrivit actelor normative ce determină competenţa fiecărui organ al
administraţiei publice.
d) Caracterul subordonat. Actele normative subordonate legii sunt ierarhic
inferioare legilor, după forţa juridică. De aceea, un act normativ subordonat
13
 legii nu poate opera modificări într-un text de lege şi nici nu poate abroga o
lege. Dimpotrivă, o lege poate abroga, poate modifica un act subordonat legii.
De regulă, actele normative subordonate legii sunt elaborate şi adoptate de către
organele administraţiei publice centrale şi locale, după cum urmează:
1) Preşedintele R. Moldova adoptă decrete (cu caracter normativ), conform art. 94
din Constituţia R. Moldova;
2) Guvernul R. Moldova adoptă hotărâri şi ordonanţe, conform art. 102 din
Constituţia R.Moldova. Ordonanţele sunt acte normative subordonate legii,
adoptate de Guvern în urma procedurii de delegare legislativă, datorită căreia
Guvernul reglementează operativ unele tipuri de relaţii sociale. Ordonanţa este
un act al Executivului cu forţa unei legi ordinare, este un fel de cvazi-lege
ordinară.
3) Ministerele, Serviciile de Stat, Comisiile Naţionale, Agenţiile Naţionale,
Consiliile Naţionale, Companiile Naţionale emit ordine, hotărâri, deciziii.
Regulamentele şi instrucţiunile se aprobă prin ordine şi hotărâri.
4) Organele administraţiei publice locale (Consiliile municipale, Consiliile
raionale, Primariile etc.) emit decizii şi dispoziţii.
Parlamentul R. Moldova adoptă hotărâri care au caracter subordonat legii:
“(1) Hotărârile Parlamentului sunt acte legislative subordonate legilor, se adoptă
cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, dacă prin Constituţie nu este prevăzută o altă
majoritate, şi nu se supun procedurii de promulgare.
(2) Hotărârile Parlamentului se adoptă:
a) în domeniul organizării activităţii interne a Parlamentului şi structurilor ce intră
în componenţa sa ori îi sânt subordonate nemijlocit;
b) pentru aprobarea sau modificarea structurii unor organe sau instituţii;
c) pentru alegerea, numirea, revocarea, destituirea şi suspendarea din funcţii
publice;
d) pentru aprobarea altor acte care nu conţin norme de drept;
e) în alte domenii care nu necesită adoptarea de legi.“ [2, p. 155-158]

14
 Concluzii:
1. Delimităm mai multe accepțiuni ale termenului Izvoare de drept, și anume:
izvoare materiale de drept, izvoare formale de drept, izvoare directe, izvoare
indirecte, izvoare internaţionale de drept, izvoare naţionale de drept, izvoare
oficiale ale dreptului, izvoare neoficiale ale dreptului;
2. Izvoarele formale ale dreptului obiectiv sunt mijloacele de exprimare a
dreptului, adică modalităţile de instituire sau recunoaştere a normelor juridice;
3. Delimităm următoarele izvoare formale ale dreptului: actul normativ,
contractul normativ, doctrina juridică, precedentul judiciar și practica
judecătorească, obiceiul juridic sau cutuma;
4. Totalitatea actelor normative în vigoare ale unui stat se numeşte legislaţie;
5. Sistemul legislaţiei este totalitatea actelor normativ–juridice elaborate, adoptate
şi asigurate de către organele competente ale statului, în vederea reglementării
relaţiilor sociale;
6. Actele legislative sunt acte adoptate de unica autoritate legislativă a statului în
temeiul normelor constituţionale, conform procedurii stabilite de Regulamentul
Parlamentului, de alte reglementări în vigoare, şi ocupă poziţia cea mai înaltă
în ierarhia actelor normative din R. Moldova;
7. Actele normative executive (administrative) sunt acte normative elaborate,
adoptate şi asigurate de către organele administraţiei publice centrale şi locale,
în vederea organizării relaţilor sociale care nu sânt reglementate prin legi;
8. Izvoarele de drept sînt arterele principale ale organismului juridic al unui stat,
prin care circulă toată știinţa dreptului ce dictează ordinea juridică într-o
societate.

15
 Bibliografie:
1. AVORNIC, G., Tratat de teoria generală a statului și dreptului, vol. I,
Chișinău, ed. Tipografiei Centrale, 2009;
2. BOTNARI, E., Introducere în studiul dreptului. Bălţi, Presa univ. bălţeană,
3. CORBEANU, I., Corbeanu, M., Teoria generală a dreptului, București, Ed.
Lumina Lex, 2002
4. NEGRU, A., Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări,
scheme: Note de curs., Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept,
Departamentul Drept Public., Chişinău: CEP USM, 2018. – 268 p.: scheme;
5. STRATU, V., Izvoarele dreptului. În: Ştiinţe socioumane, ediţia a XVI-a, nr.1,
Online: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/109-116_4.pdf, accesat
28.01.21;

16