Max Weber (1798-1857).

Ordinea Socială 19
Max Weber a fost un sociolog german, jurist și economist politic ale cărui idei au
influențat profund teoria și cercetarea socială. El este adesea citat ca unul dintre fondatorii
sociologiei alături de Émile Durkheim şi Karl Marx
I. Acţiunea Socială - Max Weber stabileşte cu claritate care este obiectul de studiu al
sociologiei, anume: acţiunea socială. Acţiunea socială, spune Weber, este reprezentată de:
(1) orice fapt uman care este săvârşit de către un număr mare de indivizi prin cooperarea
lor;
(2) faptul săvârşit de individ în folosul semenilor săi;
(3) faptul uman care poartă aceleaşi semnificaţii pentru toţi indivizii.
De asemenea, el ne spune că acţiunea socială nu trebuie confundată cu acţiunea individuală.
Weber o caracterizează, astfel:
(1) acţiunea este raţionala în raport cu un scop;
(2) acţiunea este raţională în raport cu o valoare;
(3) acţiunea este încărcată de afectivitate în funcţie de urgenţa producerii ei;
(4) acţiunea respectă presiunile tradiţiei (din nevoia de a reproduce modelul social).
Conform lui Weber, noi trebuie să analizăm acţiunile din două perspective
fundamentale, anume:
 Perspectiva obiectivităţii – pentru a descoperi elementele de ştiintificitate a acţiunii;
 Perspectiva subiectivităţii - pentru a vedea notele care ţin de persoanele ce săvârşesc
acţiunea.
II. Ordinea Socială - Weber decide că tema fundamentală a sociologiei este ordinea socială.
În lucrarea sa ,,Economie şi societate”, el susţine că ordinea socială se realizează în primul
rând, prin:
 Factorii economici – Weber diferenţiază trei categorii de factori economici, anume:
(1) factori economici propriu-zişi - băncile; bursele; comerţul;
(2) factori non-economici - educaţia, religia, sănătatea şi morala - au importanţă
hotărâtoare pentru funcţionarea factorilor economici propriu-zişi;
(3) factori non-economici derivaţi – gustul estetic şi stilul cultural - aceştia sunt
derivaţi din starea factorilor economici propriu-zişi.
Putem spune: cu cât funcţionarea factorilor economici propriu-zişi este mai reuşită cu atat
nivelul de trai dintr-o societate este mai ridicat şi cu atât societatea funcţionează mai bine.
 Factorii politici - prin politică, Weber înţelege, situaţia de utilizare a legitimă a
constrângerii grupului faţă de indivizi. În felul acesta societatea este ordonată - se
realizeză un anumit tip de conducere şi de dominaţie asupra indivizilor care caută să
scape de controlul social. Prin politică se realizeaza trei tipuri de dominaţie, anume:
(1) Dominaţia legală - conducătorii supun indivizii cu ajutorul normelor (conducătorii
fiind abilitaţi nu doar să aplice norma, ei pot să înlăture anumite categorii de norme
şi pot să propună noi norme pentru funcţionarea corpului social;

© CGT; AO & ED 19
 (2) Dominaţia tradiţională - Conducătorii îşi exercită puterea prin valorificarea
exemplelor derivate din cazurile precedente. În acest fel, normele sunt considerate
sacre, iar renunţarea la ele ar reprezenta cel puţin o culpă morală.
(3) Dominaţia carismatică. - Principala calitate este cea a persuadării. Individul
carismatic produce osmoză socială, el se adresează nu atât raţiunii celor pe care îi
conduce, cât sentimentele acestora şi obţine de la ei reacţii emoţionale.
Pe perioada conducerii carismatice, corpul social funcţioneaza într-o unitate
desăvârşită, indivizii fiind capabili de sacrificii în folos colectiv. Pierderea conducerii
carismatice este resimţită ca un şoc şi noul conducător are şanse mici să fie agreat de
către supuşi. Un conducător carismatic trebuie să fie schimbat de către un conducător
care realizează dominaţie legală sau raţională.
 Factorii administrativi (birocratici)
Prin termenul de birocraţi înţelegem un grup consistent de indivizi antrenaţi în cadrul
unor instituţii/organizaţii pentru a asigura producerea unui model raţional de societate. În
cadrul acestor instituţii/organizaţii întâlnim funcţionarii publici. Totalitatea normelor
funcţionale în cadrul unei societăţi asigură acesteia un specific funcţional.
Funcţionarii publici:
 au compeţente specifice pe care le pot utiliza a rezolva problemele publicului doar în
interiorul instituţiei;
 sunt obligaţi să-şi ordoneze acţiunea după o serie de regulamente;
 sunt prinşi într-o structură ierarhică;
 sunt nevoiţi să răspundă unor acţiuni de control.
 orice funcţionar trebuie să răspundă în faţa unor instanţe de control, în caz contrar
funcţionarii putând avea iniţiative nelegale.
Diferenţa dintre societatea ce nu are un aparat birocratic perfecţionat şi societatea care
are acest aparat este similară celei dintre producţia manuală şi cea automatizată, spune Max
Weber. Recunoscând în același timp birocrația ca fiind cea mai eficientă formă de organizare,
chiar indispensabilă, pentru statul modern, Weber, de asemenea, a văzut-o ca pe o amenințare
la adresa libertăților individuale. El a considerat birocratizarea continuă un element ce poate
conduce la o „noapte polară [şi un] întuneric de gheață”. Anume, creșterea raționalizării
umane reprezintă o capcană a vieţii persoanele în cea mai teribilă „cușcă de fier”, a controlui
birocratic bazat pe reguli raționale. Weber considera că pentru a contracara birocrații,
sistemul are nevoie de antreprenori și politicieni, de calitate.

© CGT; AO & ED 19