1.1.

1 Structura bazelor de date

Baza de date, care mai este uneori numită şi „bancă de date", reprezintă o modalitate de
stocare a unor informaţii şi date pe un suport electronic (un dispozitiv de stocare), cu
posibilitatea regăsirii rapide a acestora.
Mai multe liste de date formează o bază de date. O bază de date este o colecţie de date
conectate logic, exhaustivă, neredundantă, care suportă independenţa datelor în raport cu
aplicaţiile. O cerere reprezintă o solicitare adresată sistemului informatic sub forma unor
comenzi într-un limbaj de programare în scopul obţinerii unui anumit rezultat, cu ajutorul unor
prelucrări elementare asupra datelor SIG păstrate în baza de date (sortări, selecţii, comparări
etc.). Pentru a putea avea acces la datele dintr-una sau din mai mule liste este necesar să existe
o ierarhizare structurală a bazei de date. Această arhitectură a bazei de date poate fi de tip:
ierarhic, reţea sau structurală.
Sistemele de tip ierarhic sunt organizate după un gen de structură master-slave, şi pot fi
extinse cu uşurinţă. Acestea lucrează în bune condiţii doar dacă structura tuturor interogărilor
este cunoscută aprioric. Însă modul acesta de organizare creează probleme în ceea ce priveşte
dimensiunile fişierelor, care pot să crească destul de mult. Este posibil ca anumite valori de
atribute să se repete şi să apară redundanţă, ceea ce solicită spaţiu de memorare suplimentar.
Sistemele de tip reţea permit legarea într-o bază de date a tuturor punctelor, liniilor şi
poligoanelor. Deplasarea nu are restricţii de sens, iar redundanţa datelor este minimizată.
Pentru a naviga în jurul entităţilor topologice complexe se utilizează structuri inelare cu
pointeri. Deoarece aceştia facilitează utilizarea în funcţii, modul de căutare se simplifică mult.
Sistemele de tip relaţional sunt organizate după tablele de înregistrări. Este căutat capul
de tabel (tuplu), care conţine o mulţime de valori ordonate ale atributelor, grupate împreună în
tabele bidimensionale (relaţii). Fiecărei relaţii îi corespunde un fişier separat şi sunt folosite
coduri de identificare ca şi chei unice pentru a identifica înregistrările din fiecare fişier.
Utilizatorul defineşte relaţia care constituie o interogare, sau după care se face o căutare.
Pentru construirea de noi tabele este folosită algebra relaţională. Algebra relaţională deseori e
concepută ca un limbaj abstract de formulare a interpelărilor (cererilor) sau ca o colecţie de
operaţii pe relaţii având drept operanzi una sau mai multe relaţii şi producând ca rezultat altă
relaţie. Operaţiile algebrei relaţionale pot fi divizate în două grupuri: operaţiile tradiţionale pe
mulţimi ce consideră relaţiile ca mulţimi de tupluri şi operaţiile relaţionale native. Orice nouă
relaţie necesită un nou fişier listă.
În figurile şi tabelul care urmează este prezentat un mod simplu de organizare pentru o
hartă cu două obiecte spaţiale notate I şi II (două poligoane).
 3 e
b 5
2 c f
II
I 6
a
g
4
1 d

Fig. 1 Modul de reprezentare şi numerotare a elementelor obiectelor spaţiale (noduri, arce şi

suprafeţe)

HARTA
H

SUPRAFATA I SUPRAFATA II SUPRAFETE

a b c d c e f g LINII

1 2 2 3 3 4 4 1 3 4 3 5 5 6 6 4 PUNCTE

Fig. 2 Structura ierarhică de organizare a datelor

HARTA
H

SUPRAFATA I SUPRAFATA II SUPRAFETE

a b c d e f g LINII

1 2 3 4 5 6 PUNCTE

Fig. 3 Structura de date de tip reţea

De obicei, o bază de date este memorată într-unul sau mai multe fişiere. Bazele de date
sunt manipulate cu ajutorul sistemelor de gestiune a bazelor de date.
Tab. 1 Structura relaţională de date
Suprafaţa I II
Linii pe suprafaţa I a b c d
Linia pe suprafaţa II c e f g
 Puncte pe suprafaţa I Puncte pe linia a 1 2
Puncte pe suprafaţa I Puncte pe linia b 2 3
Puncte pe suprafaţa I Puncte pe linia c 3 4
Puncte pe suprafaţa I Puncte pe linia d 4 1
Puncte pe suprafaţa II Puncte pe linia e 3 5
Puncte pe suprafaţa II Puncte pe linia f 5 6
Puncte pe suprafaţa II Puncte pe linia g 6 4

Sistemele de gestiune a bazelor de date1 SGDB (în engl., Database Management System)
reprezintă totalitatea programelor utilizate pentru crearea, interogarea şi întreţinerea unei
baze de date. Include două categorii de module: module comune cu cele ale sistemelor de
operare ale calculatoarelor şi module cu funcţii specifice bazei de date. Subsistemele monitor
conţin programele de control al perifericelor şi sistemul de gestiune a fişierelor. Subsistemele
externe sunt alcătuite din procesorul de definiţie şi programul de administrare. Alături de
acestea există programe de descriere a bazei de date şi cereri de prelucrare. Între utilizator şi
sistem există două interfeţe:
• definirea bazei de date;
• utilizarea bazei de date.
Definirea unei baze de date se execută sub controlul procesorului de definiţie (PD),
capabil să prelucreze programe de descriere, formulate folosind limbaje specializate cunoscute
sub denumirea de limbaje de definiţie a datelor (LDD).
Cel mai răspândit tip de baze de date este cel relaţional, în care datele sunt memorate în
tabele. Pe lânga tabele, o bază de date relaţională mai poate conţine: indecşi, proceduri
stocate, declanşatori, utilizatori şi grupuri de utilizatori, tipuri de date, mecanisme de securitate
şi de gestiune a tranzacţiilor etc. Alte tipuri de baze de date sunt modelul ierarhic, modelul
orientat pe obiecte şi, mai nou, modelul XML.
De exemplu, MySQL este un sistem de gestiune a bazelor de date de tip relaţional, produs
de companii suedeze de software. Este cel mai popular SGBD de tipul open-source la ora
actuală, fiind o componentă cheie a stivei LAMP (Linux, Apache, MySQL, PHP).
Deşi se întâlneşte sau se utilizează destul de des împreună cu limbajul de programare
PHP, cu MySQL se pot realiza aplicaţii în orice limbaj de programare principal. Există multe
scheme API disponibile pentru MySQL ce permit scrierea aplicaţiilor în numeroase limbaje de
programare pentru accesarea bazelor de date MySQL, cum are fi: C, C++, C#, Borland Delphi,
Java, Perl, PHP, Python, FreeBasic etc., fiecare dintre acestea folosind un tip specific API. O
interfaţă de tip ODBC, denumită MyODBC, permite altor limbaje de programare ce folosesc
această interfaţă să interacţioneze cu bazele de date MySQL, cum ar fi ASP sau Visual Basic. În
sprijinul acestor limbaje de programare, unele companii produc componente de tip COM/COM+
sau .NET (pentru Windows) prin intermediul cărora respectivele limbaje să poată folosi acest
1
Adaptat după http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_gestiune_a_bazelor_de_date
SGBD mult mai uşor decât prin intermediul sistemului ODBC. Aceste componente pot fi gratuite
(ca de exemplu, MyVBQL) sau comerciale.
MySQL este componentă integrată a platformelor LAMP sau WAMP (Linux/Windows-
Apache-MySQL-PHP/Perl/Python). Popularitatea sa ca aplicaţie web este strâns legată de cea a
PHP-ului care este adesea combinat cu MySQL şi denumit Duo-ul Dinamic. În multe cărţi de
specialitate este precizat faptul că MySQL este mult mai uşor de învăţat şi folosit decât multe
din aplicaţiile de gestiune a bazelor de date, ca exemplu comanda de ieşire fiind una simplă şi
evidentă: exit sau quit.
Pentru a administra bazele de date MySQL se poate folosi modul linie de comandă sau,
prin descărcare de pe internet, o interfaţă grafică: MySQL Administrator şi MySQL Query
Browser. Un alt instrument de management al acestor baze de date este aplicaţia gratuită,
scrisă în PHP, phpMyAdmin.
MySQL poate fi rulat pe multe dintre platformele software existente: AIX, FreeBSD,
GNU/Linux, Mac OS X, NetBSD, Solaris, SunOS, Windows 9x/NT/2000/XP/Vista/Windows 7.
Pentru un sistem informatic geografic se pune problema modului cum vor fi organizate, optimal
din punctul de vedere al accesului, datele memorate în straturi, corespunzătoare unei hărţi
digitale. Există în general trei metode de organizare mai practice [1]:
• referirea directă la celula hărţii (GRID, LUNR, MAGI2);
• fiecare strat al hărţii este apelat direct (IMGRID);
• fiecare unitate de cartografiere (celulă, regiune) este apelată direct (MAP).
SIG organizează datele geografice într-o serie de tabele şi straturi tematice. Deoarece
datele dintr-un SIG sunt referenţiate geografic, ele au poziţii clare în lumea reală şi se pot
suprapune. SIG realizează o conectare a fiecărei poziţii din fiecare strat (familii la adrese,
vehicule sau elemente de semnalizare la drumuri, clădiri la parcele de teren etc.) pentru a
forma imaginea completă a interdependenţelor dintre acestea.

Fig. 4 Modul de reprezentare stratificată a informaţiilor cu referenţiere geografică într-un SIG

Seturile de date pot fi reprezentări ale următoarelor tipuri de informaţii:
• măsurători neprelucrate (aero fotogrammetrie, imagini satelitare etc.);
• informaţii compilate şi interpretate (preluări de date geodezice, topografice, digitizări
etc.);

2
MAGI – Malta Association for Geographic Information
 • date derivate rezultate în urma operaţiilor de geoprocesare, pentru analiză şi modelare.
Modul GRID de referire directă la datele dintr-un SIG reprezintă cel mai simplu mod de adresare.
El permite rapidizarea procesului de acces la informaţii, scurtând timpul necesar procesorului
pentru a determina poziţia geografică a unui set de atribute, de exemplu în interiorul unui
poligon. Asemenea exemple ar putea fi stocarea informaţiilor de altitudine
într-un poligon informaţional, stocarea datelor privind densitatea straturilor de nori şi cantităţile
de precipitaţii, adâncimile oceanelor şi mărilor lumii etc.

Fig. 5 Stocarea datelor referitoare la altitudini în format GRID cu referire directă

În anul 1974 a fost pus la punct sistemul automat informatic geografic în Maryland (MAGI),
dezvoltat de Departamentul de Stat al Planificării din SUA.
Sistemul MAGI este unul de tip CAD3, destinat stocării, interogării, procesării şi afişării datelor
geografice cu referinţă de tip GRID. El a fost dezvoltat de către Institutul de Sisteme pentru
Cercetarea Mediului. Implementat începând cu anul 1974, sistemul a fost iniţial dedicat asistării
departamentului pentru pregătirea planului de dezvoltare a statului. Deoarece de atunci şi până
în prezent sistemul a fost în mod continuu dezvoltat şi perfecţionat semnificativ, obţinându-se o
eficienţă structurală bună, costuri de operare reduse şi o mai mare flexibilitate a cerinţelor
utilizatorilor, el a fost preluat treptat şi de către agenţii de stat americane, ce se ocupau cu analiza
resurselor de apă.
După cum fusese conceput iniţial, sistemul era format dintr-o bază de date de mari dimensiuni,
conţinând la nivel de stat circa 88 000 celule GRID de câte 91,8 acri (aproximativ 371 501,419 m²),
precum şi un set de subrutine software asociate. Baza de date cuprindea nu numai date de
calculator stocate propriu-zis, ci şi hărţi ale datelor de bază, manuale tehnice cu suport pentru
descriere de teste (liste de biblioteci) şi tabele. Pachetul de programe MAGI este capabil să
instrumenteze date de orice mărime şi extindere. Suplimentar faţă de aplicaţiile software utilizate
la acea vreme la nivel statal, s-au structurat şi alte baze de date de mari dimensiuni pentru analize
speciale.

3
CAD – Computer Aided Design – proiectare asistată de calculator
Datele geografice ce au fost selectate pentru a popula această bază de date de mari dimensiuni
au fost alese după mai multe criterii, precum: domeniu de extindere, actualitate, calitate, scalare
şi compatibilitate cu modul de referenţiere de tip GRID. Datele au fost culese din diferite surse
federale americane şi reformatate în hărţi de bază cu scara de 1:63 360 inch (1 inch = 1 milă, sau
2,54 cm = 1609,344 m), sau de 1:62 500 acolo unde hărţile topografice erau folosite ca hărţi de
bază. Pentru referenţiere, se utilizează sistemul statal de coordonate plane (SPC) stabilit în SUA,
ca bază de referenţiere GRID, iar majoritatea datelor disponibile sunt compilate după proiecţia
conformă conică Lambert4. Precizia absolută a datelor pentru distanţe şi suprafeţe, precum
latitudinea şi longitudinea la nivel de zecimală nu este garantată pentru procese de mare
anvergură, cum ar fi analizele generalizate pe teritorii întinse. Variabilele de date incluse erau:
• grupuri de soluri naturale;
• profilul topografic al terenului;
• informaţii pentru geologie – resurse minerale;
• terenuri inundabile;
• informaţii de natură hidrologică;
• stratul biologic (vegetaţie);
• scene naturale unicat şi zone de interes;
• arii de răspândire pentru specii de animale pe cale de dispariţie;
• profilul de adâncimi pentru golfuri şi ape navigabile;
• efectul de limită a terenului;
• clasificarea curenţilor;
• situri arheologice;
• facilităţi pentru transporturi;
• autostrăzi etc.
Aceste reprezentări au fost realizate cu respectarea standardelor în vigoare, precum
Recommendations on Addressing in Support of Address Matching and Geocoding adoptat în data
de 12 aprilie 1995, standard ce recomandă modul de codificare pentru adresele poştale, modul
de abreviere a acestora, modul de standardizare a fişierelor din bazele de date etc., sau Digital
Spatial Metadata Standard, adoptat în 13 iulie 1994, pentru managementul datelor geospaţiale.
MAGI a propus, de asemenea, şi mai multe modele de SIG, analizând eficienţa acestora şi modul
de optimizare a datelor stocate. Un astfel de exemplu este prezentat în figura 20:

4
Proiecţie conformă – proiecţie ce păstrează unghiurile nedeformate la conversia din geoid în
plan, prin urmare păstrând şi formele şi contururile teritoriului nedeformate.
 PLANIFICARE

CULEGERE
DATE

DOCUMENTARE

ACTUALIZARE
INSTRUIRE
DATE
PERSONAL

SISTEM INFORMATIC
GEOGRAFIC PASTRARE
DATE

ANALIZA
DATE
DISTRIBUIRE
DATE

PRIODUCTIE
HARTI
ELECTRONICE

Fig. 6 Ciclul de viaţă pentru un SIG, conform Geographic Information Committee, SUA
Aşa cum s-a arătat anterior, modelele raster de date reprezintă un spaţiu geografic prin
divizarea acestuia într-un număr finit de elemente indivizibile, fiecare fiind limitat şi definit în
mod unic. Aceste unităţi pot avea forme diferite, de exemplu triunghiulare sau hexagonale, însă
forma cel mai des utilizată este cea de pătrat, numit şi celulă. Matricele de celule, organizate pe
rânduri şi coloane, sunt numite reţea raster (GRID). Un astfel de model de date geospaţiale este
mai degrabă o fotografie decât o hartă. Caracteristicile geografice sunt reprezentate în aceste
celule GRID şi precizia hărţii depinde de scara la care aceasta a fost realizată şi rezoluţie.
În acest model, celulele sunt apelate sau adresate individual şi asociate cu celulele identice
poziţionate în toate celelalte straturi, şi nu într-o coloană verticală de celule raster, fiecare dintre
acestea tratând o tematică diferită. Comparaţiile între straturile tematice sunt prin urmare
realizate în cadrul unei singure coloane la un moment dat. Atributele solului
dintr-un strat pot fi comparate cu atributele vegetaţiei din alt strat. Fiecare celulă din reţeaua
raster a solului din cadrul unui strat poate fi comparată cu celula corespunzătoare a reţelei raster
din stratul de vegetaţie. Avantajul acestui mod de asociere este acela că permite analize multiple
pentru celule singulare. Fiecare celulă, care descrie de exemplu componenţa solului într-o poziţie,
poate fi comparată cu celula similară, ce descrie vegetaţia.
În sistemul de reprezentare IMGRID se formează un mod bidimensional de asociere a atributelor,
de exemplu, pentru o celulă oarecare, 1 semnifică prezenţa unei adâncimi corespunzătoare a
apei, ce permite navigaţia, iar 0 poate semnifica o apă cu adâncimi prea mici pentru navigaţie.
Restul stratului tematic va fi reprezentat în mod similar, cu fiecare variabilă referenţiată în mod
direct. Avantajul modului IMGRID este acest fel de reprezentare bidimensională a ariei de
numere, asemănătoare hărţii. Structura bidimensională a atributelor asigură un consum de
putere de calcul moderat, dar creşte mult volumul de date ce se manipulează în sistem.
Aşa cum s-a mai precizat, este posibil ca unele SIG să fie mari consumatoare de resurse hardware.
De aceea, o soluţie pentru stocarea de date şi procesare eficientă ar fi realizarea de SIG
distribuite. Tabelul 3 prezintă ierarhizarea soluţiilor de prelucrare distribuită.
Tab. 2 Ierarhizarea soluţiilor de prelucrare a datelor cu referinţă geografică
Categorii Exemple Caracteristici
Supercalculatoare distribuite Sisteme de calcul al dinamicii Cerinţe mari de capacitate de
stelare; calcul (CPU multiple cu
SIG pentru informaţii meteo multiple-core, RAM mult,
sisteme de stocare mari)
Flux mare de date de ieşire Proiectarea circuitelor Calculatoare în reţea pentru
integrate pe scară foarte largă; gestiunea multiplă a
SIG pentru studiul aplicaţiilor
parametrilor distribuiţi;
La cerere SIG pentru detecţia norilor; Resurse la distanţă integrate
cu calcul local, deseori cu
utilizare temporizată
Calcul intensiv de date Sisteme geofizice, de Sinteza informaţiilor recente
supraveghere a boltei cereşti de la multiple surse de
etc. informaţii
Sisteme colaborative Explorarea datelor SIG; Suport de comunicaţii şi lucru
Sisteme de instruire asistată la colaborativ între participanţi
distanţă multipli
Sisteme de dezvoltare SIG Cerinţe de proiectare a hărţilor Staţii grafice de lucru cu
tematice complexe procesoare performante, plăci
grafice optimizate şi memorie
RAM suficientă

1.1.2 Formatul fişierelor de date

Fişierele de date pentru un SIG trebuie să aibă o organizare care să permită minimizarea
dimensiunilor, prelucrarea şi adresarea uşoare şi o standardizare cât mai adecvată, pentru
procese cooperative între diferitele modele de SIG. Sunt cunoscute trei tipuri principale de fişiere:
fişiere listă, fişiere secvenţiale şi fişiere indexate.
Fişierele de tip listă sunt în general nestructurate şi la înregistrările deja existente în acestea se
pot adăuga unele noi, prin simpla lor amplasare la sfârşitul listei. Sunt fişiere de tipul stivă.
Urmare a acestui mod de organizare, timpul de căutare a unei anumite înregistrări este relativ
mare, fiecare înregistrare trebuind a fi citită până când se atinge cea căutată.
Fişierele secvenţiale sunt organizate asemenea unui dicţionar, ordonarea efectuându-se alfabetic
sau numeric. Atunci când trebuie adăugate noi înregistrări, acestea vor fi inserate la locul lor
conform acestui mod de ordonare. Pentru a găsi o anumită înregistrare sunt utilizate tehnici de
căutare binară divide et conquer, algoritmi conform cărora lucrul se face prin împărţirea
problemei în două sau mai multe subprobleme de acelaşi tip, sau înrudite, până când acestea
devin suficient de simple pentru a putea fi rezolvate în mod direct. Deoarece operaţia de căutare
este, în general, mult mai simplă decât alte genuri de operaţii pentru care calculatorul utilizează
aceşti algoritmi, s-a propus numele de decrease and conquer5 pentru aceste operaţiuni de
căutare.
Fişierele indexate sunt formate din liste cu acces direct la înregistrare, liste circulare sau circulare
indexate, liste inverse etc.
1.1.3 Topologia hărţilor electronice
Topologia în SIG reprezintă un set de reguli şi moduri de comportare ce stabilesc felul în care
punctele, liniile şi poligoanele îşi împart spaţiul geometric al hărţii. De exemplu, două arii
învecinate, marea şi uscatul, vor împărţi o linie comună, cea a ţărmului.
Topologia descrie relaţiile spaţiale dintre caracteristicile adiacente ale obiectelor, folosind
coordonatele geografice (sferice) sau rectangulare x şi y pentru a identifica poziţia unui anumit
punct, linie sau poligon. Prin utilizarea acestor structuri de date sunt forţate relaţionări de tip
planar, ce permit specialiştilor în sisteme informatice geografice să identifice şi să analizeze
relaţiile dintre straturile de date, să reducă artefactele rezultate în urma unei digitizări cu defecte,
dar şi dimensiunile fişierelor de date necesare pentru stocarea informaţiilor.
Topolgia este o cerinţă importantă a SIG pentru managementul datelor şi integrităţii. La modul
general, un model topologic de date reprezintă o mulţime de obiecte spaţiale (puncte, linii şi
elemente de suprafaţă) ce utilizează în comun un graf descriptor al caracteristicilor (primitivelor)
topologice. Aceste primitive, împreună cu relaţiile dintre ele şi cu caracteristicile limitelor comune
care le reprezintă, sunt definite prin reprezentarea caracteristicilor geometrice într-un graf planar
de elemente topologice. Datele asociate acestor obiecte bipoziţionale, considerate conform
acestor criterii, vor fi prin urmare integrate din punct de vedere topologic.

5
Divide şi cucereşte
 05

02 04
03
06 LINIE

01
PUNCT
C 08
07
A
10
CONTUR

09

SUPRAFATA

Fig. 7 Colecţie de caracteristici geometrice

Tab. 3 Structura reprezentării relaţionale tabelare a caracteristicilor topologice
Poligon Linii (arce) Noduri
A’ 12 01, 02
A’ 23 02, 03
A’ 34 03, 04
A’ .... ...
A’ 910 09, 10

Din acest punct de vedere, se poate spune că există două metode de a reprezenta caracteristicile:
una în care caracteristicile sunt definite prin coordonatele acestora (reprezentare planară) şi alta
relaţională, în care caracteristicile sunt reprezentate prin referire la elementele topologice ale
acestora, ca graf ordonat de elemente topologice.
Utilizările cele mai frecvente ale topologiei sunt pentru:
definirea şi impunerea unor reguli de integritate (de exemplu, pentru eliminarea golurilor sau
întreruperilor în caracteristicile geometrice ale obiectelor spaţiale, reprezentate pe hartă, sau la
drumuri, arcele să interconecteze fără întreruperi punctele limită de la capete);
oferirea unui suport pentru asistenţă la interogări referitoare la topologie, pentru aplicaţii de
navigare, rutare etc. (crearea posibilităţii de a identifica cu uşurinţă limitele comune ale unor
obiecte spaţiale – limite de teritorii, marginea drumurilor etc. – şi de a naviga cu uşurinţă de-a
lungul unei serii de limite teritoriale conjugate);
oferirea unui suport pentru instrumente de editare complexe, ce impun reguli stricte topologice
sau anumite constrângeri topologice (de exemplu, capabilitatea de a edita o limită teritorială
comună şi de a actualiza toate caracteristicile comune ale celor două obiecte spaţiale ce împart
acea limită comună);
administrarea formelor geometrice comune (de exemplu, impunerea unor reguli de împărţire în
comun a atributelor obiectelor ce au o limită comună, reprezentarea corectă a centrelor
drumurilor şi paralelismul marginilor acestora etc.);
construirea de caracteristici pornind de la elemente geometrice nestructurate (capabilitatea de a
construi poligoane pornind de la linii – uneori denumite şi spaghetti ş.a.m.d.).
Topologia a fost considerată mai mult decât o simplă problemă de stocare a datelor. Este nevoie
ca topologia să fie considerată ca parte a unei soluţii integrate, ce conţine:
un model complet de date (obiecte spaţiale, reguli de integritate, instrumente pentru editare şi
validare, un motor de topologie şi geometrie ce poate procesa seturi de date de orice dimensiune
şi complexitate, precum şi un set complet de operatori şi instrumente de interogare);
un format deschis de stocare care poate folosi un set restrâns de caracteristici simple şi un mod
de indexare topologică robust;
capabilitatea de a lucra cu caracteristici (puncte, linii şi poligoane) şi cu elemente topologice
(noduri, margini şi faţete), ţinând cont de relaţiile dintre acestea.
Topologia asigură o reprezentare explicit a relaţiilor spaţiale dintre obiecte, ţinând cont de
conectivitatea şi adiacenţa acestora. Topologia furnizează reprezentarea explicit a unei relaţii
spaţiale, în locul derivării relaţiilor spaţiale dintre obiecte prin efectuarea de calcule geometrice.
Topologia reprezintă un mod de precalcul al răspunsului la interogările referitoare la relaţiile
spaţiale dintre obiecte. Din punctul de vedere al unui generator de imagini, în care relaţiile dintre
obiectele spaţiale ale mediului nu sunt critice în vederea creării unei scene, topologia prezintă un
interes limitat. Însă din punctul de vedere al unei rutine software ce caută să determine dacă un
drum se află în vecinătatea unui punct, structura topologică asigură modul cel mai simplu de
identificare şi găsire a caracteristicilor oricărui obiect.