Timp și timpuri

De ce îți este cel mai dor din viața ta de înainte de pandemia COVID-19? Există momente
de ,,normalitate” pentru care te simți nostalgic? Este ceva ce nu ai apreciat niciodată atât de mult
pentru că ai crezut că va fi mereu disponibil sau va rămâne la fel? Pentru mine e școala. Da, școala,
de care noi toți elevii ne-am plâns măcar o dată și am spus că am vrea să se termine, să putem sta
acasă. Se pare că dorința aceasta ne-a fost îndeplinită cumva, într-un context foarte neplăcut pentru
toată lumea. Sunt de părere că viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna din cauza pandemiei,
începând cu momentul în care școlile au fost închise în România, pe 11 martie 2020.
Cu siguranță, viața nu s-a simțit „normală” atunci și nu am procesat pe deplin amploarea și valoarea
emoțională prin care eram pe cale să trecem. Fiind clasa a XI-a, eram bucuroasă că voi avea parte
de o binemeritată pauză și ,,relaxare’’. Însă, trecând zile și zile, săptămâni, chiar luni, a am început
să mă panichez și să mă tem, așteptând cu nerăbdare să mă întorc în sala de clasă alături de colegii
mei, lucru care nu s-a mai întâmplat. Și a venit vacanța de vară, iar restricțiile au rămas în vigoare.
Am prieteni pentru care îmi pare foarte rău pentru că, la ei, sfârșitul experienței de liceu, nu a avut
loc fizic, ci... online.
Dar îmi pare rău și de mine, și de generația mea, care nu cred că va avea un final mai plăcut.
Clasa a XII-a este un an uimitor, fericit, trist, complicat și greu. Cunoști sentimentul- greutatea
psihologică zdrobitoare de a supraviețui? Școala păstra o rutină în viață mea și îmi dădea încredere,
optimism. Cu învățarea online, doar îmi continui ziua, fără nicio emoție specifică. Cea mai grea
parte pentru mine privind cursurile la distanță este menținerea acestei rutine și a motivației. Pentru a
merge la liceu, treceam printr-un întreg proces de pregătire dimineața, care-mi plăcea și mă
entuziasma. Acum, uneori, îmi deschid tableta de îndată ce mă trezesc și gata. Apoi, după 6 ore de
stat în fața unui ecran, cine mai are dispoziția necesară să facă ceva productiv? Eu nu. De obicei cad
cu capul pe pernă, iar lecțiile le amân de pe o zi pe alta. Nu-mi place că am devenit așa, iar scriind,
acum îmi dau seama cât de greșit este și că trebuie să mă mobilizez mai mult.
Un alt lucru care m-a neliniștit încă de la începutul anului, când am fost aproximativ o lună la
școală, a fost anularea tuturor activităților, începând cu Balul Bobocilor. Acesta trebuia să fie
organizat de clasele terminale pentru juniorii care abia începeau să perceapă viața de liceu, la fel ca
în fiecare an. Am participat la toate trei de-a lungul anilor și mi se părea ceva magic. Și nu a fost
doar atât... Am fost martoră sau am luat parte și la alte activități, cum ar fi: concursurile de
Halloween și Crăciun, unde cea mai frumos decorată clasă câștiga, o atmosferă atât de minunată și
încărcată de pasiune atât pe holuri, dar și în clase. Nu au lipsit competițiile sportive, de fotbal, de
tenis de masă, concursurile de cultură generală, de artă, olimpiadele, actele de caritate, de
voluntariat, proiectul Erasmus, activitățile la istorie, munca în echipă, mereu productivă și plăcută.
Toate au fost interzise în acest an școlar, iar ele ne ajutau să ieșim din tiparul clasic și obișnuit al
orelor tradiționale, să ne descoperim pasiunile, abilitățile și personalitatea.
Și să nu uităm de ,,Școala Altfel, cea mai râvnită săptămână din liceu, când am avut ocazia să
descopăr țara prin excursiile alături de colegii mei, momentele unice când ne simțeam liberi și
fericiți. Nu știam pe-atunci că aceste sentimente simple ne vor lipsi atât de mult.
Adolescența nu ar trebui trăită în carantină, izolați de prieteni, de familie, de colegi, pe
rețetele de socializare, cu ore pe nu știu ce platforme, ci trebuie să fie despre evoluție, amintiri,
maturizare, prietenii strânse, vacanțe, descoperiri, idealuri și bucurie. Însă, trebuie să acceptăm
situația și să protejăm atât sănătatea noastră, cât și pe a celor dragi, a profesorilor, a oamenilor cu
care interacționăm. Până la urmă, timpul petrecut în casă trebuie să-l valorificăm în favoarea
noastră, să fim optimiști și să ne dezvoltăm pe plan personal. Este necesar să găsim acel lucru care
ne scoate din starea de anxietate: lectura, gătitul, muzica, mersul pe bicicletă, desenul...
Dacă aș putea să aleg, m-aș întoarce acum la experiența școlii și vieții trăite înaintea
pandemiei, cu toate momentele din care am rămas doar cu câte o fotografie, ,,normalul”meu de
atunci. Mă întreb dacă într-o lume post-COVID-19, am fi atât de îndrăzneți să îmbrățișăm un străin
și să ne împărtășim respirația. Pentru asta trebuie să fim puternici, să ne concentrăm pe ceea ce
avem și să găsim alte moduri de a ne bucura de viață.
Toma Delia Cristina
Clasa a XII-a C