Buduroi Ioan-Sebastian, 2017

Motto: “Nimic nu e mai frumos decât adevărul” (N. Boileau)

Muzica: Johann Nepomuk Hummel – “Trio pentru flaut, violoncel şi pian”
 Ce este clasicismul?

 Din punct de vedere etimologic, termenul „clasicism” provine din limba latină
(„classicus”), însemnând „de primă clasă”, „de prim rang”, „demn de urmat”.
 Într-una din accepţiunile sale, clasicismul reprezintă un curent literar şi artistic
afirmat în secolul al XVII-lea, în Franţa.
 Principiile şi normele estetice specifice acestui curent literar au fost exprimate
în „Arta poetică” din 1674, a lui Nicolas Boileau care valorifică poeticile
antice ale lui Aristotel şi Horaţiu.
 Epoca de aur a clasicismului: perioada care, în Franța, corespunde
regilor Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea.
 Modelul clasicismului îl reprezintă arta antică, aleasă ca sursă de inspiraţie
datorită valorilor pe care le promova: echilibrul, armonia, idealul moral,
simplitatea.
 Clasicismul este un curent raţionalist, în care predomină modelele antichităţii.
 Literatura clasică se caracterizează prin cultivarea subiectelor nobile, a
expresiei echilibrate şi a idealului moral al artei.
 “Arta poetică” a lui Boileau

“Arta poetică” sintetizează principiile clasicismului, pornind de la
anumite principii generale de creație, ilustrate apoi pe genuri și specii
literare.

Este compusă din patru cânturi și subliniază: primatul rațiunii în opera

artistică, exprimarea adevărului din realitate, ordinea, rigoarea, efortul
spre generalitate și esențialitate, sensul moral al artei, spiritul critic,
concretizat în regulile artistice.

Principii estetice, particularităţi ale clasicismului:

 Pentru arta clasică adevărul devine un scop (Boileau afirma:
„Nimic nu e frumos ca adevărul”), observându-se preferinţa pentru
raţional (cenzurarea fanteziei, victoria raţiunii asupra pasiunii);
 O altă regulă precizată de Boileau este cea a bunului simţ, a bunei
credinţe clasice, presupunând ca opera de artă să corespundă
gustului epocii şi al publicului.
Nicolas Boileau-Despréaux (1636 – 1711)
 Caracteristicile artei clasice

 Caracter raţional; raţionalitatea actului creator;
 Datoria scriitorului este să creeze o lume verosimilă (credibilă);
 Sentimentele umane trebuie să fie echilibrate, “raţionale”;
 Personaje schematice sau caractere; personajele sunt dominate de o singură
trăsătură de caracter (portretul este centrat pe o trăsătură de caracter; ex.: avarul,
ipocritul etc);
 Ordine, armonie, echilibru;
 Neamestecul genurilor şi speciilor literare; genurile literare nu trebuie amestecate;
 Regula celor trei unităţi; compoziţia trebuie să respecte regula celor trei unităţi:
 Regula unităţii de timp cere ca acţiunea unei piese să se desfăşoare într-un timp dat
(24 de ore); regula unităţii de acţiune cere ca acţiunea să fie unitară; regula unităţii
de loc cere ca teatrul acţiunii, ales ca scenă, să nu fie schimbat în timpul
reprezentaţiei.
 Idealul moral al artei; arta are o finalitate moralizatoare, promovând binele,
adevărul şi frumosul;
 Stil sobru, simplu; stilul operei este caracterizat prin sobrietate, simplitate,
claritate, nefiind apreciat pitorescul de limbaj;
 Arta este chemată să evoce generalul şi esenţialul;
 Specii literare cultivate: tragedia, comedia, epistola, satira, fabula etc.
 Reguli de bază ale clasicismului

Esenţa clasicismului, postulată de principiul raţionalităţii, se află concentrată în câteva reguli de bază:
 Regula verosimilităţii – îşi are originea în distincţia pe care Aristotel, în “Poetica”, o făcea între
poezie şi istorie: prima înfăţişează fapte ce s-ar putea întâmpla, cea de-a doua, fapte ce s-au
întâmplat, prima – universalul, a doua – particularul, de unde concluzia că datoria poetului nu
este să povestească lucruri întâmplate cu adevarat, ci lucruri care ar putea să se întâmple, în
marginile verosimilului şi ale necesarului.
 Regula bunei-cuviinţe – esenţială pentru societatea aristocratică atât de cultivată de clasici. In
virtutea acesteia, termenii concreţi, populari sau familiari, ca şi cei tehnici, sunt excluşi din limba
genurilor “inalte” (tragedia, poemul eroic) şi admisi, cu restricţii totuşi, în genurile “joase” sau
“umile” (unele specii de comedie); scenele violente din tragedie nu trebuie să se desfăşoare în
faţa publicului, ci trebuie relatate indirect, după încheierea lor.
 Regula miraculosului – se aplică doar în genurile eroice, tragedia şi epopeea, constând în
folosirea frecventă a tehnicii personificării şi alegoriei, prin care zeitatile intervin în acţiunile
oamenilor.
 Regula celor trei unităţi – de acţiune (episoadele trebuie să aibă un caracter convergent,
corespunzător unui conflict principal, cu un număr redus de protagonişti), de spatiu (acţiunea se
petrece în acelaşi loc) şi de timp (durata acţiunii nu depăşeşte 24 de ore).
 Regula genurilor – fiecare gen îşi are un specific al său, încât poeţii nu pot excela decât în unul,
conform talentului şi înzestrării lor naturale.
Reprezentanţi ai clasicismului

Reprezentanţi ai clasicismului în literatura universală:
 Nicolas Boileau
 Pierre Corneille
 Jean Racine
 Molière
 Jean de La Bruyère

În literatura română:
 Grigore Alexandrescu
 Costache Negruzzi
Pierre Corneille (1606 – 1684) Jean Racine (1639 – 1699)

Jean de La Bruyère (1645 – 1696)

Molière (1622 – 1673)
Grigore Alexandrescu (1810 – 1885) Costache Negruzzi (1808 – 1868)
 Bibliografie:
Garaiman, Georgeta, “Clasicismul – definiţie,
trăsături, reprezentanţi”, Piteşti, 2014
www.citate-celebre-cogito.ro